Precizati tema celor patru extrase de mai sus

1.Povestirile lui Ion Creanga

de G.Ibraileanu
Biografie
1. Primii ani
2. Anii de formare
3. Maturitate
4. Debutul
Opera lui Creanga este epopeea poporului roman.
Creanga este Homer al nostru.
In Creanga traiesc credintele, eresurile, datinile,
obiceiurile, limba, poezia, morala, filozofia poporului,
cum s-au format in mii de ani de adaptare la imprejurarile
pamantului dacic, dedesubtul fluctuatiunilor de la
suprafata vietii nationale.
Creanga cere un reprezentatnt perfect al sufletului
romanesc intre popoare; al sufletului moldovenesc intre
romani; al sufletului taranesc intre moldoveni, al
sufletului omului de munte intre taranii moldoveni.
Creanga explica ceea ce zugraveste prin proverbe. De aici
frecventa proverbelor in scrierile sale.
Pentru un scriitor cult, care-si pune gloria in originalitatea
filozofica (unii chiar in singularizare), aceasta utilizare a
proverbelor ar fi un defect. Pentru Creanga, al carui merit
e ca in el vorbeste poporul roman, aceasta lipsa de
individualism este si ea o calitate - si un factor constitutiv
al admirabilei sale arte. Expresie fidela a ideilor populare,
opera lui Creanga e originala prin sensibilitate, prin ton,
prin turnarea stilului, care sint ale sale.
Creanga are de-a-ntregul conceptul de viata a poporului.
Atitudinea lui sceptica fata de religie, luatoare in ras fata
cu slujitorii ei, de condescendenta superioritate fata de
femeie, considerata ca sexus sequior (sex inferior) si
meritorie prin calitatile de gospodina si muncitoare
supusa, inainte de toate etc etc etc sint aspecte tipice ale
psihologiei taranesti - ca si chipul in care vede si simte
natura: un cadru frumos, dar atat de familiar, ca nu mai
merita multa vorba. (Cele cateva note cu caracter mai
romantic se explica prin nostalgia dezradacinatului si prin
influenta carturareasca. Intr-una, sfarsitul tiradei din
dealul Pascanilor, se vede chiar institutuorul).
S-a zis ca Creanga este un colector talentat de basme.
Basmele, povestile lui Creanga!
Ce insemneaza "colector" de basme?
Basmul, povestea, valoreaza cat valoreaza talentul celui
care povesteste. Si Creanga a avut un asa de mare talent,
incat in toate povestile sale oamenii traiesc cu o
indiviidualitate si cu o putere de viata extraordinara.
Sa nu ne inselam: Povestile lui Creanga sint bucati rupte
din viata poporului moldovenesc, Soacra si nurorile ei,
Stan Patitul, Badea Ipate etc, sint oameni vii, tarani din
Humulesti, tarani din plasa Muntelui din judetul Neamt.
Si vestitii nazdravani: Ochila, Flamanzila si Pasari-Lati-
Lungila, si Gerila si Setila, sint flacai sugubeti si "ai
dracului", ca si dascalii Mogorogea, Trasnea si ceilalti, din
Amintiri - numai cat tratati epic.
Si chiar capra si iezii ei nu-s decat megiesi ai feciorului
Stefan al Petrei, o biata vaduva necajita cu trei copii.
Puneti in loc de capra - un nume femeiesc, in loc de iezi -
copii, si in loc de lup - un taran hain, si veti avea o nuvela
din viata taraneasca.
Dupa cum La Fontaine a zugravit in dobitoacele sale pe
contemporani, starile sociale si pana si pe Ludovic XIV, tot
asa si marele nostru scriitor, in povestile sale, a zugravit
lumea reala pe care a cunoscut-o. "Miraculosul" e
secundar, afara de unele cazuri cand ii serveste sa
exagereze humoristic.
Creanga este atat de realist, incat unele din povestile lui
sint aproape lipsite de miraculos, in altele au numai acea
specie de miraculos care ingaduie povestitorului sa
inzestreze pe eorii sai cu insusiri sufletesti si trupesti
peste masura omeneasca. Iar creatiile pur fantastice, ca
zmeii s.c.l., Creanga le imprumuta o viata curat
omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu
desavarsire in mediul de toate zilele din Humulesti si-i
trateaza pe un picior de perfecta egalitate.
S-a zis ca Creanga samana cu Gogol. Desigur. Taranul
moldovan samana asa de bine cu cel rutean. Dar cred ca
Creanga are si mai multe asemanari cu La Fontaine.
Aceeasi nepasare fata de cele sfinte, aceeasi
ireverentiozitate fata de autoritati, de "mariri" , de
iararhii, acelasi scepticism, acelasi epicureism linistit.
Creanga este - si va ramane - unic, pentru ca imprejurarile
care l-au produs, care i-au permis sa fie ceea ce, a fost, s-
au dus, s-au dus,, pentru totdeauna!
Creanga e mai mult citat si laudat decat cetit si gustat. E
taran - si apoi e si prea fin!
"Taraniile", cum isi numea el operele sale, repugna
cetitorilor delicati, deprinsi cuj analizele lui Paul Bourget.
Iar finetea sa, caci are o infinita fineta, il face greu
accesibil majoritatii cetitorilor.
Numai intelectualii adevarati l-au priceput cum trebuie
pe Creanga. Si ce care l-a priceput mai bine, pana la
indragostire, a fost Eminescu. In Creanga, Eminescu gasea
taranul, "limba veche si inteleapta", natura. In opera, ca
si in societatea lui Creanga, Eminescu gasea un refugiu, o
consolare de prezent, de civilizatie, de intelectualism. Se
poate spune ca romanticul Eminescu se refugia in
primitivul Creanga. Iata explicatia prieteniei Eminescu-
Creanga. A prieteniei dintre filosoful budist si
shopenhauerian si Nica a lui Stefan a Petrii. Fara indoaiala
ca prietenia a plecat de la Eminescu. In prietenia lui
Creanga pentru Eminescu trebuie sa fi fost sentimentul
aceluia, care a gasit in sfarsit pe cineva sigur, caruia sa-i
destainuiasca fara frica comoara - comoara sufletului sau.
Cand Creanga iese din "taraniile" lui, nu mai este acel
scriitor de-o incomparabila fineta. In Popa Duhu, autorul
are o nuanta de mahalagism si in tratarea subiectului si in
admiratia sa pentru acel bel esprit de suburbie, care e
parintele Isaia... Ce bine pentru gloria lui, ca Dragoste
chioara si amor ghebos, din care a ramas o pagina, s-a
pierdut! Si ce bine ar fi fost sa nu fie el autorul trivalelor
versuri Oltenii in Iasi!
Creanga, nascut in 1837, absolvent a patru clase de
seminar si al scoalei de invatatori, preot si institutor,
orator politic la intrunirile de suburbie, traitor in Ticau,
acum 40 de ani, era, trebuie sa fie, un mahalagiu. (Si e de
admirat, poate cel mai de admirat lucru din literatura
noastra, cum oratorul acesta de mahala a putut fi atat de
artustm atat de aristocratic de artist.
Nu este nici un scriitor care sa-l intreaca in fineta, in gust,
in masura, in scurtime. Si poate ca in aceste privinte nu-l
ajunge nimeni, chiar dintre scriitorii nostri cei mai
cultivati si mai lettries)
Pe langa bucatile deja amintite, mahalagismul lui apare si
in stilul plin de neologisme din articolele sale cu privire la
invatamantul primar, in doua-trei locuri din Amintiri si, in
politica lui.
In Creanga erau doi oameni! Personalitate uternica,
taranul nu murise in el. Ramasese intact in fundul
sufletului lui. Nostalgia dupa copilarie si dupa Humulesti
scotea pe taran la iveala din sanctuarul sufletului sau. Si
aceasta nu numai cand scria Amintirile, ci si povestile. El
povestea tot din nostalgie din Humulestii trecutului sau.
Apoi cand se-ntorcea in targ, aparea mahalagiul si scria
Oltenii in Iasi.
Popa Duhu e o opera de tranzitie, are un caracter dublu.
La ea a colaborat si taranul si mahalagiul din Creanga
pentru ca parintele Isaia Duhu pe de o parte e o amintire
din copilarie, de pe malurile Ozanei, unde traia acest
preot pe vremea copilariei lui Creanga, iar pe de alta o
cunostinta a lui Creanga din Iasi, unde se stramutase si
preotul. De aceea acolo unde vorbeste de parintele Isaia
de la Neamt, scrie ca in Amintiri, pe cand acolo unde il
zugraveste ca filozof iesean de suburbie, Creanga are o
nuanta de mahalagism.
Creanga a fost editat de mai multe ori. O chestie foarte
importanta in editarea lui Creanga este respectarea
cuvintelor si a formelor moldovenesti. Editia din Iasi,
respecta pe moldovanul Creanga. Cele din Bucuresti, nu.
In editia II Minerva, care a voit sa lase pe Creanga
moldovan, tot se mai gasesc forme muntenizate, datorie
desigur indaratniciei zetarilor, caci d. Kirileanu, unul din
editori, e un neaos moldovan din Holda, de pe Bistrita.
Editia "Bibliotecii pentru toti" e oribila. Sunt cuvinte
schimbate, pentru ca editorul n-a priceput cuvintele lui
Creanga. Sint forme literatizate, ori chiar muntenesti
dialectale, pentru ca editorul a fost un bucurestean, care
credea ca romanismul incepe in Covaci si se ispraveste la
Baneasa. Ce lucru admirabil ar fi fost o editie a lui
Creanga ilustrata de Grigorescu! ... Va trebui numaidecat
ca un pictor de foarte mare talent sa ilustreze o data pe
marele scriitor.
Sanatatea, simplicitatea, limpezimea, "realismul"
psihologic din opera lui, fac din Creanga un scriitor clasic,
in intelesul literar al cuvantului. Aristocratul Alecsandri,
dupa emanciparea de influenta romantismului cu care
natura sa nu se impaca, aristocratul C. Negruzzi, taranul
Cosbuc din Balade si idile si, in parte, aristocratul
Bratescu-Voinesti, si aristocratul Duiliu Zamfirescu sint,
daca nu ne inselam, impreuna cu Creanga, in care a
ramas toata viata taranul de la Humulesti - singurii
scriitori clasici din intreaga noastra literatura moderna,
Viata normala si asezata, viata claselor "pozitive" e un
teren favorabil pentru sanatoasa productie literara
clasica; pe cand viata zbuciumata a celor declasati e un
mediu priincios pentru literatura "dezechilibrata"
romantica. Cela cateva note romantice din Creanga, care
insa nu ajung niciodata pana la pesimism, datorite
transplantarii si "proletarizarii" sale, confirma regula - ca
orice exceptie.
2.Viata lui Ion Creanga
de G.Calinescu
George Călinescu propunea ca totuși data de 1 martie să
fie reținută, având în vedere că însuși scriitorul considera
că aceasta este ziua în care s-a născut: “În jurul datei
nașterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli și se produc
mereu acte de naștere oficiale și contrazicătoare. Data de
naștere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuși
trebuie încă păstrată” (“Istoria Literaturii Române”, Ed.
Minerva, 1982).
Părinții săi erau Ștefan a Petrei Ciubotarul și Smaranda
Creangă, “răzeși fără pământuri”, menționează
“Dicționarul scriitorilor români”, Ed. Fundației Culturale
Române, 1995.

Școala a început-o în satul natal (1847), Humulești, dar,

după un an, a continuat-o la Broșteni (1849), Târgu
Neamț (1853-1854) și Fălticeni, la școala de “catiheți”
(1854), unde apare înscris cu numele Ion Creangă în loc
de Ion Ștefănescu.

În 1859 a fost hirotonit diacon, după ce absolvise cu un

an înainte cursul inferior al Seminarului de la Socola,
început în 1855.

Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se

căsătorească, ceea ce s-a și întâmplat. În 1859, la 23
august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului
Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărți în
1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil,
Constantin, născut în 1860.
În 1864, Creangă a încheiat anul I al Școlii Preparandale
din Iași al cărei director era Titu Maiorescu, și a început
să funcționeze ca institutor la Școala primară de la Trei
Ierarhi.

Cariera sa eclezială s-a încheiat după câțiva ani, după ce a

intrat în conflict cu autoritățile bisericești. Suspendat atât
ca diacon, cât și ca institutor (1872), Creangă a trăit o
vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în
această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-
o bojdeucă din mahalaua Țicău, unde va rămâne până la
sfârșitul vieții.

Credit foto: Adrian Cuba

Reprimit în învățământ în 1874, a câștigat prietenia lui
Mihai Eminescu, atunci revizor școlar, care l-a introdus la
Junimea. Ca pedagog, împreună cu alți institutori a
publicat manuale pentru clasele primare: “Metodă nouă
de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” (1868),
“Învățătoriul copiilor” (1871), “Povățuitoriu la cetire prin
scriere după sistema fonetică” (1876). Aici apar și primele
povestiri ale lui Creangă: “Inul și cămeșa”, “Poveste”,
“Pîcală”, “Acul și barosul”, “Ursul pîcîlit de vulpe”.

Debutul propriu-zis a fost însă în revista “Convorbiri

literare” (1875), cu “Soacra cu trei nurori”, aici a apărut,
în scurt timp, și “Capra cu trei iezi”. Până în 1878, au fost
publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul
Junimea, “unde autorul era gustat pentru anecdotele
corosive, spuse ‘pe ulița mare'”, arată volumul citat.

“Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de

rafinament erudit. (…) Creangă e un umanist al științei
sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși
un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al
amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi
tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară,
setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o
voluptate strict intelectuală”, spune George Călinescu
(“Dicționarul general al literaturii române”, 2004).
“Amintiri din copilărie”, opera sa capitală, a apărut tot în
“Convorbiri literare”: primele două părți în 1881, iar a
treia, în 1882.

Partea a IV-a a “Amintirilor din copilărie”, citită de

Creangă în cercul literar al poetului N. Beldiceanu, din
Iași, a fost tipărită postum, în 1892.

În “Convorbiri literare” au apărut și basmele “Punguța cu

doi bani”, “Dănilă Prepeleac” și “Poveste Porcului”
(1876). În 1877 a publicat în revistă povestirea “Moș
Nichifor Coțcariul”, care în același an a apărut și în
broșură, “Povestea lui Stan Pățitul”, “Povestea lui Harap-
Alb” și “Fata babei și fata moșneagului”.

Credit foto: Adrian Cuba

Ion Creangă a murit în același an cu marele său prieten,
Mihai Eminescu, în noaptea de Anul Nou, la 31
decembrie 1889.
Despre Ion Creangă “Dicționarul Scriitorilor Români”
amintește că George Călinescu, în inegalabila monografie
pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.

“Adevărul e că un artist precum Creangă se ivește o

singură dată în istoria unui popor, și atunci numai într-un
moment de grație. Este fără îndoială genial, ca orice
scriitor despre care se poate spune că are simțul genial
instinctiv al limbii și al etosului popular nealterat. Opera
sa este expresia uimitoare a bunului-simț și a unui suflet
elementar, încremenit în formule neschimbătoare,
eterne. În totul, un spectacol de măreție simplă
inanalizabilă”, concluzionează volumul citat.
3.Arta prozatorilor romani
de Tudor Vianu
Dupa volumul de debut Dualismul artei (1925), urmat in
acelasi an de Fragmente moderne si, in 1926, de Marca
timpului, culegere de articole din Miscarea literara, Tudor
Vianu publica in 1930 Poezia lui Eminescu, care il
consacra, alaturi de capodopera sa Estetica (vol.I-1934,
vol.II-1936), drept esteticianul generatiei sale. Preluand
tendinta catre disocierea esteticului prezentata la
Maiorescu si Lovinescu, depasind schematismul teoriei
capodoperei lui Mihail Dragomirescu, Tudor Vianu
introduce o optica axiologica punand in centrul
sistemului sau categoria de opera.

Aceasta viziune teoretica integratoare este sustinuta de

solide studii in domeniul mai general al filozofiei culturii
si valorilor, fara sa ajunga la incercarea de a subordona
fenomenul artistic concret unor norme sau canoane.
Pentru Tudor Vianu, obiectul esteticii este constituit de
frumosul artistic, inteles ca valoare estetica. Opera
literara este produsul unui proces viu, activ, caruia
scriitorul ca factor esential.
4.Istoria literaturii romane
de I. Negoitescu
1 Biografie
1.1 Copilăria și adolescența
1.2 Cercul literar de la Sibiu
1.3 Perioada comunistă
1.4 Exilul și moartea
1.5 Straja dragonilor
2 Viața personală
3 Opere
3.1 Critică și istorie literară
3.2 Proză și poezie
3.3 Corespondență, memorialistică
3.4 Texte politice
4 Note
5 Bibliografie
Ion Negoițescu poreclit în cercul de prieteni Nego, a fost
un poet, eseist, critic și istoric literar român, unul dintre
liderii Cercului Literar de la Sibiu.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, atitudinile

anticomuniste și disidente ale lui Negoițescu, dar și
orientarea lui sexuală au făcut din el un adversar al
regimului Ceaușescu. Marginalizat și cenzurat, a petrecut
trei ani închis la Jilava din motive politice. În cele din
urmă, într-un episod de liberalizare la sfârșitul anilor
1960, Negoițescu a continuat să vorbească deschis
împotriva restricțiilor politice, intrând în vizorul agenților
de la Securitate. În 1977 s-a alăturat protestului lui Paul
Goma și Ion Vianu împotriva regimului Ceaușescu, dar a
fost forțat să se retragă. În următorii ani, a luat calea
străinătății, stabilindu-se definitiv în Germania de Vest,
unde a contribuit la Radio Europa Liberă și multe alte
publicații anticomuniste, activând de asemenea și ca
editor la reviste literare pentru comunitățile de români
din diaspora.

Deși s-a căsătorit de trei ori, s-a simțit toată viața singur și
neînțeles într-o lume în care a fost nevoit să-și ascundă
orientarea sexuală pentru a putea supraviețui. De-a
lungul vieții a avut patru tentative de suicid: în
adolescență, din cauza lipsei de comunicare cu părinții, în
1961, ca deținut politic, în 23 august 1974 (zi aleasă
simbolic), în semn de protest față de cenzura care nu îi
permitea să își publice cărțile și în 1977, după ce se
solidarizase cu Paul Goma și fusese anchetat într-un mod
brutal și umilitor de Securitate.