Repere critice - Basm

George Calinescu:
Nici Amintirile si cu atat mai putin Povestile nu sunt opere propriu-zise de
prozator, valabile in neatarnare, ci in parti narate dintr-o intocmire dramatica cu
un singur actor, monologica. Creanga este aci povestitor de basme, aci actor de
compuneri ce intra in definitia veche a nuvelei. []
Povestile lui Creanga, aci adevarate nuvele de tip vechi, aci milenare. []Danila
Prepeleac dovedeste ca prostul are noroc; [] Povestea porcului arata ca pentru
o mama si cel ami pocit prune e un Fat-Frumos; [] Povestea lui Harap-Alb e un
chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste sub orice strai si la orice varsta.
Nici Amintirle nu ies din aceasta formula simpla a nuvelei. In ele este simbolizat
destinul fiecarui copil: de a face bucuria si supararea parintilor si de a o lua si el
pe-ncetul pe acelasi drum pe care l-au luat si-l vor lua toti. In Amintirile lui
Creanga nu este nimic individual,nimic cu caracter de confesiune ori de jurnal
care sa configureze o complexitate sufleteasca noua. Creanga copilaria copilului
universal. (Viata lui Ion Creanga, 1938; Ion Creanga. Viata si opera,editie noua
revazuta, Editura pentru literatura, 1968, p. 297, 300-301.)
Placerea starnita de ascultarea lui Creanga nu e o placere de recunoastere a
adevarului, ci e una de rafinament erudit. Nici un om cu gust nu citeste aceasta
opera pentru ca sa ia cunostinta de intreaga intelepciune populara, asa cum a
fost cristalizata de veacuri in proverbe si zicatori. Dimpotriva, in loc sa fie
educativ, efectul acestei intelepciuni este ilaiant. Creanga foloseste un procedeu
tipic autorilor carturaresti, ca Rabelais [] si anume, paralela continua, dusa
pana la betie, intre actualitate si experienta acumulata. []
Anon Pann ori Creanga, desi atat antopanismul cat si humulestinismul sunt
varietati de rabelaisianism, adica de savoare comun. Asta vine din prejudecata ca
autorul livresc trebuie sa fie neaparat un carturar. Eruditia insa nu are limie, si
Anton Pann si Creanga sunt si ei niste mari eruditi si niste umanisiti in materie de
stiinta si literatura rurala. Desi citatele lor nu sunt scoase din carti, ci din traditia
orala, operele lor nu sunt mai putin carturaresti, structura scrierilor lor fiind
aceeasi ca in opera lui Rabelais: adica o jovialitate enorma, care inabuse cel mai
neinsemnat fapt intr-un roi de citate. []
Si Anton Pann si Creanga sunt arhivari de traditii, dar in intelesul rabelaisian.
Creanga este un umanist al stiintei satesti, sctand din eruditia lui un ras gros,
fara a fi totusi un autor vesel prin materie. Continutul Povestilor si Amintirilor
este indiferent in sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic,vesela sau
hohotirea interioara,setea nestinsa de vorbe, sorbite pentru ele insele, dintr-o
voluptate strict intelectuala. (Idem, cap. Jovialitatea lui Creanga, p. 349, 350,
351-352.)

Tudor Vianu:

Imaginile, metaforele, comparatiile lui Creanga sunt proverbe sau ziceri tipice ale
poporului, expresii scoase din marele rezervoriu al limbii. []
Zicerile tipice sunt in Creanga mijloacele unui artist individual. Prin ele ne
vorbeste un om al poporului,dar nu un exemplar impersonal si anonim. Multimea
expresiilor tipice in scrisul lui Creanga zugraveste o natura rustica si joviala,un
stilist abundent, folosind formele oralitatii. Interesul estetic al cazului lui Creanga
este ca in el coectivitatea populara ea devenit artistul individual incantat sa
pluteasca pe marile ape ale graiului obstesc. Buna dispozitie cu care foloseste,
intr-o proportie voit exagerata, zicerile comune oamenilor din Humulesti si din
aiurea, dovedeste ca a incetat de a mai fi o functiune spontana si incostienta,
pentru a deveni un mijloc reflectat in serviciul uor scopuri artistice. Ceea ce
observatorului superficial ii apare ca folclor, este de fapt creatie artistica, grefata
pe o inzestrare individula, jovialitate si verva. []
Unic prin geniul lui oral, Creanga apare, prin neasemanata lui putere de a evoca
viata, un scriitor din linia realismului lui Negruzzi, ramanand un reprezentat tipic
al Junimei prin aceavigoare a constiintei aristice care il uneste asa de strans cu
Maiorescu si cu Eminescu, bucurosi din primul moment a fi ghicit in el o constiinta
inruduta. (I. Creanga, in Arta prozatorilor romani, Bucuresti, Editura
contemporana, 1941, p. 110, 111, 119.)

Vladimir Streinu:
Desi restransa, opera lui formeaza un adevarat ciclu rapsodic taranesc. In
versiune noua, pentru adulti,el a stiut sa fixeze climatul de poveste populara, al
carei lexic l-a rafinat, pastrandu-l aspru in sunet; a ajuns sa-irotunjeasca arta
compunerii, mentind-o totusi naiva; a dat fabulei starvechi valoare literara culta,
fara sa-I usuce fragezimile; cu virtute proprie, a sporit linia unor neinsemnate
fapte scolaresti pana la dimensiunea uriasa a datinei, a superstitiei si a miturilor;
a facut , in sfarsit, opera de Homer al taranimii romanesti. (Ion Creanga, in
Clasicii nostri, Bucuresti, Casa scoalelor, 1943, p. 201.)

Nicolae Manlescu:

Mentlitaea lui Creanga se intemeiaza pe bun-simt si pe natural, [] prin

neacceptarea cu duiosie a oameilor asa cum sunt, deci cu intelegere pentru
slabiciunile oamenilor. []
El nu se mira de nimic (decat prefacut) si cu crtica,. Singurele personaje negative
din opera lui (daca notiuna ca atare n-ar fi cu totul nepotrivita) sunt acelea care
contrazic natura, ca, de exemplu, omul span sau omul ros. []
Tipul lui Creanga este al clasicului (inteleptului), care, patruns de stabilitatea
celor omenesti,in ciuda apartenentelor schimbatoare, nu se simte lipsit sa reia
esperiente de mii de ori consumate spre a ajunge la adevaruri vechi asupra
omului. Povestile, amintirile nu sunt, ca scrierile lui Slavici,ca ale realistilor critici,
opera de observatie, nu, ci, se stie, ele demonstreaza, ilustreaza observatiuni
morale milenare (G, Calinescu). []
Creanga e altceva, nici narator taran,nici folclorist, culegator, prelucrator,
basmele lui nu sunt rescrise, impodobite, alterate in structura lor (ca ale lui
Slavici). Fara a iesi din schemele basmului popular, fara a inventa nimic esential,
Creanga retraieste cu ingenuitate intamplarile povestite. Geniul humulsteanului
este aceasta capacitate extraordinara de a-si lua serios eroii (fabulosi sau nu,
oameni sau animale), de a le retrai aventurile, de a pune cu voluptate in fiecare
propriile lui aspiratii nerostite, slabiciuni, vitii, tulburari si uimiri, adica de a crea
viata. El e creatorul unei comedii umane tot asa de profunda si de universala in
tipicitatea ei precum aceea a lui Sadoveanu (Recitind povestile lui Creanga, in
Lecturi infidele, Editura pentru literatura, 1966, p. 7, 8, 11.)