Sunteți pe pagina 1din 2

Craii de Curtea-Veche de M.

Caragiale Rezumat

In primul capitol, Povestitorul (invitat la cina de catre Pantazi) ajunge, cu o mica intarziere, la birtul din strada Covaci. Acolo, ii gaseste la masa si pe ceilalti doi colegi" de petreceri nocturne - Pasadia Magureanu si Gore Pirgu, oameni in compania carora batea, de o luna, carciumile Bucurestiului. Dupa terminarea cinei, cei patru ies in strada, unde asista la un spectacol" neobisnuit: o batrana beata si putin nebuna adunase in jurul ei o multime de curiosi care se amuzau. Impresionat, Pantazi isi aminteste ca, in urma cu treizeci de ani, aceasta femeie (Pena Corcodusa) trezise iubirea patimasa a unui frumos tanar rus (Serghie), nepotul imparatului, aflat in trecere, cu oastea, prin Bucuresti; putin dupa aceea, cand Serghie murise, Pena isi pierduse mintile. Acum, vazandu-i pe cei patru prieteni, batrana ii numeste crai de Curtea-Veche", calificativ care explica, alaturi de legenda istorica, titlul romanului. 2. In capitolul al doilea, Povestitorul prezinta, asa cum arata si titlul, cele trei hagialacuri, adica, acele calatorii" pe care le face in lumi inchipuite, de vis. - primul hagialac este spatial, geografic si consta in minunatele imagini ale unor tinuturi exotice pe care Pantazi le evoca in fata Povestitorului, ca si cand le-ar fi vazut in nesfarsitele lui calatorii pe mare; - al doilea hagialac este temporal, istoric si consta in reinvierea lumii splendide a trecutului, lume pe care un cerceta tor de valoarea lui Pasadia o cunoaste atat de bine. Ambele calatorii" sunt iluzii, modalitati de abstragere din prezent; - unii comentatori sustin ca al treilea hagialac ar fi prezentul real, iadul in care Pirgu ii conduce pe cei trei prieteni. Sensul termenului hagialac" avand insa conotatii sacre, ar fi, poate, mai potrivit sa-i dam dreptate lui N. Manolescu, criticul literar care considera ca al treilea hagialac este calatoria in arta. Imaginea care sintetizeaza acest sens este visul Povestitorului: cei trei prieteni, in armura de cavaleri-calugari, se topesc in purpura asfintitului, despartiti de Pirgu (care topaie inaintea lor, in costum de mascarici). Rascumparati prin arta, cei trei Crai se indreapta spre moarte, dupa ce slujesc ultima vecernie (vecernia de apoi"): Si plecam tustrei pe un pod aruncat *spre soare-apune, peste bolti din ce in ce mai uriase in gol (...). Si ne topeam in purpura asfintitului". Capitolul al III-Iea (intitulat Spovedanii") constituie o intoarcere la acea seara de toamna tarzie, cand prietenii fusesera la birtul din strada Covaci. Dupa intalnirea cu Pena Corcodusa, Pantazi il invita pe Povestitor acasa la el, pe strada Modei. Aici ii povesteste copilaria si tineretea sa, evocare plina de parfumul unei epoci apuse, integrata in atmosfera crepusculara a romanului. Urmas al unor corabieri greci si talhari de apa, Pantazi crescuse in Bucuresti, fiind singurul copil al unei familii din inalta societate. Din acel veac al XlX-lea al copilariei sale, Pantazi reinvie figura strabunicii Smaranda, legata de stralucirea unor vremuri trecute: Protipendada a trei sferturi de veac o cunoscuse in flinta, vazuse de mai multe ori pe Napoleon I, care odata-i vorbise, fusese cu tatal ei la Viena in vremea Congresului, dantase cu imparatul Alexandru si cu Metternich, primise in Italia omagiile lui Chateaubriand si ale lui Byron ". In 1877, cand izbucnise razboiul ruso-romano-turc, Pantazi se inrolase, fiind marcat dureros de moartea lui Serghie, nepotul imparatului. Dupa revenirea in Bucuresti, pierzandu-si parintii la scurta vreme unul dupa altul, Pantazi se indragosteste de o anume Wanda (care ii iesea mereu in cale). Aceasta fata 1-a impresionat cu povestea traiului ei nefericit (langa un tata polonez, betiv) si i-a spus ca familia voia s-o vanda.

De teama sa n-o piarda, Pantazi se logodise cu ea, dar, prevenit de o cunostinta, descoperise ca Wanda il insela cu un zugrav. Deceptionat, isi cheltuise averea in petreceri, dar norocul il salvase tocmai cand voia sa se omoare: mostenise intreaga avere a unui unchi fabulos de bogat. Capitolul ultim - Asfintitul crailor" constituie o coborare" in lumea reala, concretizata in vizitele pe care cei trei prieteni, condusi de Pirgu, le fac in casa adevaratilor Arnoteni". in aceasta familie de origine nobila, dar dedata viciului, Pantazi o cunoaste pe mezina Ilinca, fiinta pura si delicata, care ii amintea, prin infatisare, de Wanda. Nunta preconizata nu are loc insa, intrucat, cu putin timp inainte, viitoarea mireasa moare de scarlatina. Nu dupa multa vreme, moare si Pasadia, in final, Povestitorul fiind cel ca(re-l conduce, pana la granita, pe Pantazi (plecat pentru totdeauna spre alte zari, poate spre infinitele mari la care visase). Personajele: EaDiazi este un om misterios (caruia nu-i stim nici macar numele adevarat), de origine greceasca (indepartata) si care mostenise, de la strabunii corabieri, nostalgia marii. Melancolic, visator, pasionat de frumos, cult, iubind luxul si florile, Pantazi reprezinta un alter ego al Povestitorului. Easjdk (care se tragea, se pare, dintr-un italian banuit de crima), are o fire patimasa, intortocheata, tenebroasa, care cu toata stapanirea se trada adesea in scaparari de cinism". Povestitorul il caracterizeaza ca pe un luceafar", fapt care ne duce cu gandul la mitul luciferic. Pasadia are o dubla personalitate: ziua este un harnic cercetator al istoriei, noaptea colinda, in tovarasia lui Pirgu, localurile Bucurestiului. Pirgu este un parvenit, samsar, pezevenghi si potangiu" (N. Manolescu), prezent in cele mai deocheate locuri, capabil sa se bucure pana si de moartea propriului tata. Dupa razboi, Pirgu ajunge prefect, deputat, senator, ministru plenipotentiar", implinindu-si destinul de arivist. Povestitorul este un novice, dar odata introdus in lumea crailor", face o ucenicie utila, care se va incheia in momentul plecarii lui Pantazi. Dupa unele opinii, Pantazi si Pasadia sunt proiectii ideale ale Povestitorului.