Sunteți pe pagina 1din 5

Rasfrangerea folclorului asupra literaturii romane, inceputa cu Dosoftei si Neculce, nu devine o actiune constienta si organizata decat spre sfarsitul

primei jumatati a veacului al XlX-lea, dupa 1830, in epoca de pregatire si infaptuire a revolutiei de la 1848.1848. Este epoca de afirmare a idealurilor de dreptate si libertate sociala, de unitate si independenta nationala. Sentimentul patriotic al afirmarii nationale, manifestat in literatura in primul rand prin programul Daciei literare, fundamentarea stiintei noastre istorice, indeosebi prin lucrarile lui Nicolae Balcescu, interesul tot mai accentuat si mai sincer fata de soarta taranimii, care se confunda cu insusi poporul roman, nazuinta de a crea o literatura originala care sa reflecte realitatile nationale, au constituit cauzele principale care au determinat orientarea scriitorilor e-pocii spre creatia populara. Multi dintre scriitorii reprezentativi ai apestei epoci, printre care si Alecu Russo, formati din punct de vedere spiritual si artistic, mai ales in timpul studiilor, in ambianta si efervescenta miscarilor romantice din tarile apusene, au introdus in literatura romana, aflata in faza modernizarii ei, suflul nou al romantismului, in cadrul caruia interesul pentru folclorul national reprezenta o coordonata majora. Scriitorii romantici au vazut in primul rand in poezia populara o sursa inepuizabila a aspiratiei lor spre concret si particular , spre ceea ce este specific national, spre culoarea locala. Atractia pentru natura autohtona, interesul tot mai pronuntat pentru trecutul national, invierea traditiilor proprii poporului din care faceau parte, dorinta nobila de a o-glindi viata si caracteristicile propriei natiuni, mai ales intr-un moment de incordare a eforturilor pentru realizarea visului sublim al unitatii, demnitatii si independentei nationale, - toate aceste coordonate specifice romantismului au aflat un puternic sprijin in creatia populara, care le oferea raspunsurile cele mai potrivite.

Alecu Russo este adevaratul si primul descoperitor al tezaurului folcloric, in Moldova. Pana in 1836, autorul Cantarii Romaniei isi facuse studiile la institutul lui Fransois Naville din Vernier, langa Geneva, unde asimilase nu numai o solida cultura, ci si principiile innoitoare ale conceptiei romantice, in plina efervescenta in acel timp in toate tarile apusene. Desigur, luase cunostinta de ampla activitate folcloristica fundamentata de Herder, ale carei ecouri patrunsesera in miscarea romantica europeana. Aceasta avea sa aiba consecinte salutare pentru opera lui Alecu Russo. intors in tara, transpune unul din principalele obiective romantice, si anume intoarcerea la natura, la natura solului national. Contactul viu, direct cu frumusetile naturii si bogatiile patriei constituie pentru el un adevarat izvor reintineritor, imprima preocuparilor sale sensuri nobile, ii dezvaluie un nou univers socialuman si moral. Dragostea pentru folclorul romanesc este prezenta la Alecu Russo nu numai in articolele Poezia populara si Studii nationale, ci este infuzata organic in toate scrierile sale literare, in Piatra Teiului se observa o admirabila incorporare a eposului popular in substanta epica. Introducerea elementelor folclorice in cadrul naratiunii nu are nimic fortat, distonant, ci urmeaza curgerea fireasca a relatarii, nuanteaza expunerea, largeste sensurile, vibratia ideilor si sentimentelor comunicate de scriitor. intalnirea cu mandrele danturi nationale", cu doinele, cu cantecele de vitejie, cu baladele batranesti, poleite cu razele geniului", se produce de multe ori in cadrul petrecerilor colective, descrise plastic de Alecu Russo: Dupa ce tinerii s-au saturat de jucat mandrele danturi nationale, impresura cu totii pe cimpoiasi ori pe bardul muntean cu scripca stirba si cu arcusul de el alcatuit - lautarul care, ca si trubadurii de odinioara, umbla din sat in sat, din crasma in crasma, din petrecere in petrecere, si pentru un adapost, un pahar de rachiu si putintica plata, zice cantecele batranesti ale haiducilor de demult. E ca o legatura de dragoste intre 2

cantecele de vitejie si multimea care asculta cu luare-a-minte. Adesea, in clipe de inaltare, sunete dumnezeiesti prin maretia si melancolia lor se prelungesc pe strunele vechi, ca ecouri in vai Poezia aceasta feciorelnica a baladelor noastre populare e in adevar sublima." Aici introduce Alecu Russo Cantecul lui Chetraru. Legenda despre Piatra Teiului a ascultat-o de la calauza sa, insa nu o reproduce aidoma, ci o transpune cu mijloacele epicii, pastrand aroma populara, viziunea folclorica. Redand discutia dintre Dumnezeu si Diavol, scriitorul exceleaza in a infuza naratiunii suculenta si naturaletea umorului popular, ca impletire de istetime si siretenie taraneasca, izvorate din experienta si intelepciunea colectiva. De asemenea, in Stanca Corbului filonul folcloric apare transpus cu mijloacele de expresie ale epicii artistice. Se distinge prin imbinarea armonioasa a eposului popular cu senzatiile si cunostintele scriitorului cult: Stramtoarea in care curge paraul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpati; natura pare ca a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai gratios, mai pitoresc si mai grozav. Tablou magic si demn de penelul lui Salvator Rosa! Soarele, asfintind intr-un ocean de lumina infocata; cativa plaiesi trecand printre copaci; cativa vulturi zburand roata impregiurul varfului Ceahlaului si gios, langa o nalta stanca, caii nostri adapandu-se in apa limpede a Bicazului! Trecerea de la senzatiile personale ale scriitorului la substanta folclorica, la esenta legendei, se realizeaza cu finete, printr-o intrepatrundere fireasca: Unul din noi insa, mai mult admirator al podoabelor naturei decat de faptele oamenilor, intreba pe calauzul nostru cum se numea stanca dreapta ca un zid, langa care ne aflam. Piatra Corbului, raspunse el. Are vreo legenda? 3

Ce sa aiba, domnule? Are vreo istorie, vreo basna, vreo Ai! inteleg; are, ca toate stancele cate le vedeti. O stii? Cum sa nu? Ce nu stiu eu? Spune-o spune-o ziseram cu totii, apropiind caii nostri de ai lui." Legenda propriu-zisa e distilata de scriitor, e prelucrata artistic, dar pastreaza o pregnanta tenta populara: Stanca asta incununata cu plopi si mesteacani, precum o vedeti, a fost martur unei intamplari foarte jalnice, de care se pomeneste la noi din neam in neam. Cica pe timpul stramosilor, un strain, pribegind pe dealul Corbului spre Borsec, a venit sa se aseze la Bicaz. El isi dura o casuta mai departe, pentru ca pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, si strainii nu sunt primiti in sanul lui. Pribeagul avea o fata, careia bistritenii ii dasera numele de Cor-bita, intru aducerea-aminte a dealului unde ea se nascuse Ce fata! Ce bujor de copila! Cica era sprintena ca o caprioara! Cica gurita ei era un fagur de miere; cica ochii ei straluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea in intunerecul codrilor" etc. Aproape toate scrierile lui Alecu Russo sunt construite pe motive si elemente folclorice. in Holera, evocand intinderea flagelului in Moldova, intentioneaza sa demonstreze cele doua fete grave si simtite ale medaliii numita romanul", adica modul in care se comporta in fata durerii si suferintii. Pentru a demonstra acest lucru, apeleaza la balada Valcului, romanul care nu-si schimba nici fata, nici obiceiurile in fata primejdiei care ameninta curtea si bordeiul". in Amintiri, evocarea copilariei exceleaza prin proiectia folclorului asupra perioadei initiale a formarii sale morale si spirituale. Sub parul din mijlocul satului, unde 4

batranii tineau divanul", Alecu Russo a legat cele mai intime raporturi cu oamenii din popor. Aici a ascultat, cu emotie, istorisirile mosnegilor despre navalirile turcilor, despre faptele de vitejie ale haiducilor, despre alte intamplari nas-trusnioe, cu zmei si Ilene Cosanzene. Si tot sub parul satului a auzit pentru prima data doinele, baladele si cantecele nascute in mijlocul oamenilor din popor, cum este balada lui Donciu, pe care o introduce in text. Din anii copilariei petrecuti in satul natal i-a ramas mereu vie imaginea Mariucai, fata de taran cu chip prea frumos, cu fata de trandafir si de spuma de lapte, ochi de mura, camesuica de omat cu altitioare suptiri, ca o creasta de randunica, si inima de lacrimioara", in al carei portret distingem pitorescul metaforei de esenta populara. De asemenea, in Amintiri, elogiul limbii materne se bazeaza tot pe farmecul imagisticii populare: Cata truda, cata vreme pune omul a invata limba neamurilor straine!dar acea straina nu-i vorbeste de tara, nici de parinti, nici de fratii ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primavara cu verdeata ei si turmele de oi cu ciobanii in capul turmilor, lasandu-se pe guri de rai, nici de plugurile cu sese boi, nici de copilite balaie si fete de imparati, cum vorbeste limba ce-o invata si o suge omul cu laptele vietei!
"