POVARA BUNATATII NOASTRE, ION DRUTA

Referat "Povara bunatatii noastre" de Ion Druta

Infruntnd vicistitudinile unei istorii greu ncercate, asemeni neamului sau
nradacinat n Cmpia Sorocii, Ion Druta aduce n cultura romna mesajul
unei opere importante, n care sunt consacrate valorile civilizatorii ale
sufletului stramosesc de peste Prut.Romanul "Povara bunatatii noastre", n
doua volume, este redactat la Chisinau si la Moscova n anii 1961,1967 si
1984. Apare n mai multe variante, cea mai completa fiind varianta Editurii
Minerva, editata n 1992, cu prefata semnata de criticul Mihai Cimpoi,
presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Asemeni altor scriei
ale sale, cu deosebire "Clopotnita" si "Biserica alba", romanul "Povara
bunatatii noastre" este o carte a locului, care consacra un topos miraculos n
constiinta universalitatii. Perspectiva acestei predestinari este afirmata
programatic de autor ntr-un interviu din 1981 ,unde spune: "cel mai greu
lucru n arta: a porni de la un petec de cer concret, cunoscut tie, si apoi a
vedea cerul n ntregime". Idealul de a legitima "ceea ce ai mai sfnt", l
conduce la poemul ntoarcerii si regasirii esentiale n spatiul copilariei, al
marilor traditii istorice nationale. Pentru Ion Druta acest spatiu este Cmpia
Sorocii, leganata de dealurile alunecnd printre padurile Basarabiei lui Stefan
cel Mare, din apele Nistrului pna n apele Prutului. Ridicat la valoarea unui
spatiu sacru, potrivit definitiei lui Mihai Cimpoi, acest univers de vitalitate are
n centru cteva simboluri energice ale locului: biserica alba de pe deal,
veghind la rascrucea vnturilor apele Nistrului, prin vremile "mncate de
gargarita rautatii", clopotnita de pe vremea lui Stefan cel Mare si Sfnt adevarat altar al rezistentei neamului, iar pentru cazul romanului "Povara
bunatatii noastre" - o vatra de sat, care are mai degraba aspectul unui leagan
imemorial, dect o identitate istorica absoluta. Satul "Ciutura" este plasat
undeva, n apropiere de o asezare mai mare - oraselul "Pamnturi", de care
este legat printr-o cararuta batuta cu pasul taranilor de veacuri, taiata cu
gard de srma ghimpata de stapnul pravoslavnic rus de la nceputul
veacului, veghiata de jandarmul regal romn, care se amesteca cu obiceiurile
locului si este suspendat, n cele din urma sfrtecata cu tractoarele
colhoznice, dar niciodata spulberata din memoria taranilor, care o refac
necontenit, cu o ndaratnicie la fel de sugestiva cum este si numele satului,
ca o moara a vremilor nvalmasite. Perceptia acestui spatiu este trasata n
cteva graniti istorice vagi: delamarearevolutieruseasca.prinrazboiul mondial
care-i surprinde pe moldoveni n situatia de gubernie, ca cea mai de vest
gubernie a Imperiului tarist, din care trec la statutul de stat independent, ca
sa sfrseasca razboiul ca provincie, ca cea mai de est provincie a Romniei.
Cteva repere istorice tot att de vagi (prezenta nvatatorului Micu Miculescu
din Romnia, nvatarea imnului despre un rege iubitor si aparator de tara)
trec povestirea prin spatiul istoriei europene dintre cele doua razboaie
mondiale, pentru ca drama Pactului Ribbentrop-Molotov sa-l surprinda pe
eroul romanului pe podul dintre Iasi si Ungheni, cu spatele la granicerul
romn si cu fata la granicerul rus, ca urmare a obligatiei, decurse din Pact, ca

toti ostasii moldoveni din armata romna sa fie predati armatei sovietice.
Limita cea mai apropiata a timpului narativ este trasata n anii marilor mutatii
colhoznice, cnd prietenii din copilarie, tractoristul din Ciutura si rivalul
pribegit n Romnia se ntlnesc la culesul rasaritei, se omenesc frateste cu
saracia care este si fumeaza mpreuna mahorca amara din punga de piele.
Timpul psihologic al naratiunii condenseaza asemenea referinte istorizate n
ordinul estetic al povestirii. Romanul ncepe ntr-o iarna grea, cu fulgii mascati
ca un potop de ninsoare, cu casele si gradinile troienite, cu haitele de lupi
adulmecnd pasul drumetului peste cmp, dnd trcoale gospodariilor de sub
fuioarele de fum. Sfrsitul romanului readuce cmpurile sub depozitele de
zapada, ntr-o ninsoare de Craciun si ntr-un alb imaculat, ca cel de la nceput,
cufundat ntr-un imperiu al linistii desavrsite.
Dimensiunea transistorica a spatiului este tradusa si n retorica textului.
Compozitia frazei, cu virtuti simfonice nendoielnice, dar si maniera de a
evoca ntmplarile, nu de a le descrie, ci de a le povesti, fara ca naratiunea
sa se miste dupa regulile autenticitatii, antreneaza romanul lui Ion Druta spre
categoriile prozei poetice, att de bine evidentiata ntr-o anumita etapa a
prozei rusesti si ucrainiene din epoca. Maniera aceasta de evocare, cu accent
pe povara bunatatii sufletesti, elimina experientele raului, stinge conflictele si
dilueaza densitatea, ajungnd sa fie, n regimul estetic al imaginii, o povara a
romanului nsusi. Scoasa de sub regulile jocului tensional, regiunea imaginii
nu mai este nici diurna si nici nocturna. Ea apare spalata de nervozitati si
angoase, devine neutra n raport cu miscarile psihologice, si adera la un
regim auroral, la un regim crepuscular, cu identitate estetica particulara. In
acest cadru ntmplarea este decupata din fluxul real si trecuta ntr-un
registru al imaginarului, nu este documentata ci povestita, este evocata dupa
regulile povestii. Haitele de lupi naimite n calea matusii plecate n padure
dupa vreascuri sau n calea nuielusenilor aburiti de parfumul vinului sunt
nblnzite de duhul povestii, care le scoate n fata o vietate nemaivazuta, pe
"Marele Aparator al Cmpiei", fiara cea buna, ivita n ajutorul bietului om
ajuns la ananghie, n acelasi regim al imaginii este evocata Molda, cateaua
legendara a pamntului, dar si lupul ce intra la prada n casa omului cu
spatele nainte, iar gospodarul l prinde zdravan de coada si trage: trage el,
trage si lupul, pna ce coada se disloca din radacina. Descrierea cadrului si a
personajelor este proiectata din acelasi unghi usor disimulat. "Doua casute
nghesuite ntr-o ograda, ce se asemanau ntre ele: aceleasi usi, aceleasi
ferestre. Seamana ntre ei si stapnii caselor: acelasi umblet, aceeasi
vorba,aceeasi cautatura. Singurul lucru care-i desparte este felul cum si
purtau ei palariile: Niculae abia o prinde pe ceafa, Grigore o coboara pe
frunte, pna aproape de sprncene". Dominte Secara este "un razes zdravan
ct un munte si smecher ct patru vulpi prinse coada la coada". Ciutura este
"o adunatura de oameni buni si rai", care plecau de acasa "sa mai petreaca,
sa-si mai sporeasca neamurile, sa cumpere ori sa vnda, dar principalul e ca
se duceau sa se mai laude si ei un pic, pentru ca altminteri nici iarba, daca no lauzi din cnd n cnd, nu mai creste".

Ct se risipeste n fluxul narativ prin asemenea procedee metaforice se

recupereaza n bogatia expresiei, n frumusetea spunerii si n farmecul
graiului, unde Ion Druta se ndeparteaza de Dostoievschi si de Rebreanu dar
se contopeste cu Ion Creanga si cu Mihail Sadoveanu. Textul cstiga o
nsufletire de povestitor htru, cu vorba nflorita, ca un fagure de miere. Un
studiu calificat al vocabularului, n aspectele sale variate, de la arhaismele
pline de miez, la rusismele de nedigerat, de la formele populare ale sintaxei,
cu ntorsaturile ei neasteptate, pna la formele gnomice ale expresiei, Ion
Druta practica o limba de mare bogatie, cu virtuti exemplare n realitatea
scrisului romnesc de azi. Afara, spune autorul, vremea pare molosag
(moina), javrele sunt pclisite, seara oamenii spun ocinasul (Tatal nostru); un
titlu de capitol se numeste Mituire, altul Seminte de voie buna; omului, daca
scris i este s-o traga, are s-o traga pna la urma, n-are ncotro. Nu numai
matusa sparieta de lupi este aici poeta (autorul spune "matusa este poeta si
ea"), dar toti eroii romanului sunt poeti n felul lor, ntr-o limba poetica
distincta, care este proprie autorului si este o categorie estetica a prozei
romnesti, foarte bine reprezentata mai ales la scriitorii din Moldova de
dincolo si de dincoace de Prut.
In acest spatiu al povestirii, cu puternice virtuti orale, personajele au mai
degraba o identitate simbolica. Onache Carabus, figura centrala a romanului
traieste ntr-un univers compact mitologic, n care ecourile istoriei patrund cu
dificultate, fara a clatina structurile spiritualitatii: temeinice, ndaratnice,
traditionalizate, imposibil de dislocat. De la naltimea acestei filosofii este
construita natura disimulatorie a personajului central, dupa un model aplicat
si celorlalte personaje, cu deosebire ginerelui sau, Mircea. Aceasta natura
disimulatorie, de un tip aparte, alta dect disimularea morometiana, traduce
drama omului situat de istorie ntre lumea ruseasca si lumea europeana,
drama pe care omul o depaseste n universul spiritual, n mit "Povestit" de
lautarii satului pentru numele sau de domnitor si pentru ca ba se ntoarce din
armata romna caporal, ba se ntoarce din armata sovietica sergent, eroul
romanului aduce n constiinta literara mesajul unei personalitati imposibil de
sfarmat prin morile timpului istoric vremuitor si vremelnic, el este purtatorul
unui "suflet blnd, mpovarat de propria sa bunatate", ramas n cmpia
Sorocii dintr-o "mare limpede si blnda", ce va fi fost aici cu mii si mii de ani
n urma si care va dainui n eternitate, aparata de profunzimea filosofiei sale
existentiale, prin care "nici mai mult nu a avut, dar nici mai putin n-a vrut sa
aiba".