Capitolul I Dreptul penal in sistemul dreptului pozitiv Definirea dreptului penal.

Dreptul penal poate fi definit ca un ansamblu de norme juridice de drept public prin care sunt reglementate faptele ce constituie infractiuni precum si conditiile si consecintele angajarii raspunderii in cazul comiterii acestor fapte. Functiile dreptului penal. 1.Functia protectoare Aceasta functie trebuie inteleasa sub un dublu aspect: dreptul penal protejeaza intai de toate valorile sociale fundamentale ale vietii in societate dar,in acelasi timp, asigura o protectie individului nfractor impotriva unor reactii disproportionate sau abuzive ale puterii de stat. Protectia valorilor sociale fundamentale pe care le cladeste viata in societate constituie misiunea de baza a dreptului penal.Potrivit art 1 C. pen.,legea penala apara,impotriva infractiunilor,Romania,suveranitatea,independenta,unitatea si indivizibilitatea statului,persoana,drepturile si libertatile acesteia,proprietatea precum si intreaga ordine de drept. Protectia persoanei care a incalcat legea penala este cel de-al doilea element de baza al functiei protectoare a dreptului penal.Contrar aparentelor,dreptul penal modern nu vine doar sa legitimeze prerogativa statului de a pedepsi,ci are,in acelasi timp,rolul de a stabili cardul in care se poate exercita aceasta prerogativa.Daca in cadrul raportului juridic penal statl are dreptul de a-l trage la raspundere pe infractor,acest drept nu este unul discretionar,el neputand fi exercitat decat in continutul si limitele prevazute de lege.Infractorul nu poate fi obligat sa execute o pedeapsa care nu este prevazuta de lege,nu poate fi tras la raspundere si pentru fapta altuia,iar sanctiunea aplicata nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului. 2.Functia educativa Se realizeaza prin sedimentarea in timp in constiina sociala a importantei valorilor sociale ocrotite si prin motivarea membrilor societatii in sensul respectarii unei anumite dispozitii legale,dincolo de amenintarea unei sanctiuni penale.Aceasta functie este si trebuie sa ramana,insa,auxiliara, ea neputand trece inainte functiei protectoare.Cu toate aceastea,nu este justificata elaborarea unor norme penale avand in principal un rol educativ si doar in subsidiar un rol protector. Caracterele dreptului penal. 1. Dreptul penal ca ramura de drept public. Dreptul penal este considerat ca o disciplina de drept public deoarece: - valorile sociale aparate de drrptul penal sunt de interes public,caci faptele care aduc atingere acestei valori intereseaza ordinea publica in general - raporturile de drept penal se stabilesc intotdeauna intre Stat si o persoana fizica,nefiind raporturi stabilite intre particulari - dreptul de a stabili care fapte constituie infractiuni si sanctiunile aplicabile este un drept exclusiv al Statului, neputand fi niciodata exercitat de catre persoane fizice sau persoane juridice de drept privat. - titularul dreptului de a trage la raspundere o persoana fizica este Statul.Chiar si atunci cand actiunea penala se pune in miscare la plangerea persoanei vatamate, o data sesizate cu plangerea,organele juridice ale statului vor fi cele care vor proceda la instrumentarea cauzei, condamnarea infractorului si supunerea acestuia la executarea unei pedepse.

2. Dreptul penal ca ramura autonoma de drept. Dreptul penal reprezinta o ramura de drept distincta a carei autonomie poate fi analizata prin prisma a cel putin 3 elemente: autonomia normativa, autonomia conceptuala si autonomia procedurala. Autonomia normativa a dreptului penal presupune aptitudinea dreptului penal de a crea el insusi norme de conduita, fara a se limita la sanctionarea incalcarilor normelor impuse de alte ramuri de drept. De pilda,obligatia de a denunta comitera anumitor infractiuni, obligatia de a acorda ajutor unei persoane aflate in pericol,etc. Dreptul penal nu poate incrimina ca infractiune o conduita care,potrivit norelor alei ramuri de drept (civil,dreptul muncii,dreptul familiei) reprezinta exercitarea legala a unui drept recunoscut de normele acelei ramuri. Autonomia conceptuala a dreptului penal se manifesta prin aceea ca dreptul penal nu este tinut de sensul pe care anumiti termeni il au in contextul ramurilor de drept din care sunt preluati,ci poate conferi un alt sens acestor notiuni. Spre exemplu pt a defini infractiunea de violare de domiciliu,legea penala nu recurge la sensul pe care notiunea de domiciliu il are in dreptul civi,ci considera ca domiciliu orice locuinta,incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand ce acestea. Autonomia procedurala a dreptului penal rezida in aceea ca procesul penal se bucura de regula de o ondependenta complta in raport de procedurile nepenale in care s-ar statua asupra acelorasi fapte.Astfel, daca o fapta ce intruneste elementele infractiunii ar contitui in acelasi timp un delict civil sau o abatere disciplinara,eventuala procedura civila sau disciplinara paralela nu poate opri sau amana derularea procesului penal. Mai mult decat atat, potrivit art 44 alin 1 C. pen. ,attunci cand solutionarea cauzei penale depinde de rezolvarea unor probleme de natura civila,comerciala,admin, etc. instanta penala este abilitata a se pronunta si asupra acestor chestiuni. 3. Caracterul subsidiar al dreptului penal Se considera ca dreptul penal are caracter subsidiar,normele penale intervenind ca ultima ratio,doar atunci cand sanctiunile prevazute de normele altor ramuri nu sunt sufieciente pentru asigurarea protectiei valorii sociale. Cu alte cuvinte,interventia normelor penale se legitimeaza nu doar din prisma importantei valorii sociale ocrotite,si si prin faptul ca recurgerea la mecanismul penal de protectie se dovedeste inevitabila,constituid unicul mijloc adecvat pentru realizarea sarcinilor de protectie atunci cand mijloacele oferite de alte ramuri de drept sunt impracticabile sau ineficiente. Dreptul penal nu exclude insa,de regula, inerventia normelor sanctionatorii apartinand altor ramuri de drept,ci vine in completarea acestora. 4.Caracterul selectiv al dreptului penal Potrivit doctrinei,caracterul selectiv al protectiei oferite de dreptul penal poate fi relevat prin prisma a trei elemente: a) dreptul penal nu protejeaza valoarea sociala impotriva oricaror atingeri,ci doar impotriva anumitor conduite specifice,susceptibile sa o lezeze. Dreptul penal sanctioneaza doar anumite actiuni, considerate a fi cele mai grave, asa cum estee cazul sustragerii materiale a unui bun, a distrugerii acestuia , a inselaciunii,etc. b) sfera actiunilor relevante pentru dreptul penal este mult mai restransa in raport de cea a faptelor considerate ilicite in raport de normele altor ramuri de drept. c) actiunile considerate ca reprobabile exclusiv din punct de vedere moral,care nu afecteaza ordinea publica sau tertii,raman de regula in afara cadrului de sanctionare al dreptului penal.Astfel, nu mai intra sub incidenta legii penale blasfemia,adulterul, vagabondajul,etc.

Structura dreptului penal 1. Dreptul penal general si dreptul penal special. Dreptul penal general reuneste regulile aplicabile ansamblului infractiunilor reglementare de legislatia penala,indiferent de natura acestora.Astfel, dreptul penal geneal delimiteaza cadrul general de aplicare a legii penale,defineste infractiunea in abstracto, stabileste trasaturile sale generale si elementele constiutive, reglementeaza conditiile generale de tragere la raspundere penala,sanctiunile si modul de apl. Dreptul penal special defineste elementele constitutive ale fiecarei infractiuni in parte,sanctiunile aplicabile acesteia,precum si eventualele derogari de la regulile dreptului penal general, incidente in cazul acesteia. Din normele dreptului penal general putem deduce care sunt conditiile generale de existenta ale infractiunii,conditiile de angajare a raspunderii penale, etc, dar numai analizand normele dr penal special se poate stabili momentul savarsirii unei infraciuni, care sunt valorile sociale pe care legiuitorul a inteles sa le ocroteasca,etc. Normele dreptului penal general prevad ca o infractiune este santionabila atunci cand a fost comisa cu intentie sau,eventual,din culpa.Dar continutul acestor notiuni nu poate fi deplin inteles decat prin raportare la diferitele infractiuni prevazute in partea speciala. Raporturile dreptului penal cu alte ramuri de drept 1. Raporturile dreptului penal cu dreptul constitutional In cazul dreptului penal interactiunea cu dreptul constitutional este mult mai puternica,datorita specificului normelor acestei ramuri de drept.caracterizate prin vocatia de a restrange exercitiul unora dintre drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie. Potrivit doctrinei,parametrii constitutionali de control asupra legislatiei penale pot fi grupati in 2 mari categorii: a) principiile constitutionale ale dreptului penal ,respectiv principiile edictate de Constitutie cu aplicabilitatea speciala in sfera dreptului penal. Astfel,in Constitutia Romaniei,art 23 alin 12 consacra principiul legalitatii pedepsei, art 23 alin 3 interzice pedeapsa cu moartea, art 15 alin 2 consfinteste principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile,etc. Aceste principii sunt direct aplicabile de catre instantele de judecata. b) principiile constitutionale incidente in materia dreptului penal, adica acele principii constitutionale nespecifice dreptului penal,apta insa de a influenta oboectul si intinderea protectiei penale. Spre ex principiile egalitatii intre cetateni si egalitatii in drepturi.Pe baza acestor texte, CC a constatat neconstit prevederilor art 81 alin 4 C. pen. care conditionau acorcarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de repararea prejudiciului pana la pronuntarea hotararii.Penrtru a decide astfel, Curtea a constatat ca o asemenea condtionare este contrara prevederilor constit evocate,intrucat determina accesul la o masura de politica penala pe cirterii de avere,constituind astfel o discriminare. 2. Raporturile dreptului penal cu dreptul contraventional Dreptul contraventional prezinta numeroase elemente de asemanare cu dreptul penal,dat fiind ca normele sale stabilesc anumite reguli de conduita,a caror incalcare atrage aplicarea unor sanctiuni care,din punct de vedere formal,sunt similare sanctiunilor penale (amenda, munca in folosul comunitatii, interzicerea desfasurarii anumitor activitati,etc) Criteriile de delimitare a ilicitului penal in raport de ilicitul contraventional: a) teorii fondate pe diferenta calitativa. Este vrba de teorii care sustin ca ilicitul penal se deosebeste calitativ de ilicitul contraventional,diferenta ce se releva sub diverse aspece,dintre care,cu titlu exemplificativ, retinem: in vreme ce ilicitul penal are o incarcatura etico-sociala,ilicitul contraventional este lipsit de orice

semnificatie etica; daca ilicitul penal aduce atingere unor valori sociale autentice,ilicitul contraventional lezeaza simple interese ale Amdinistratiei. b) teoria diferentei cantitative. Potrivit acestei teorii singura diferenta intre ilicitul penal si cel contraventional este de ordin cantitativ fiind determinata de gravitatea adusa valorii sociale ocrotite de lege. Chiar si atunci cand normele contraventionale au drept scop asigurarea bunei functionari a administratiei, ele servesc tot interesului general. Diferenta intre cele doua forme ale ilicitului este doar una de ordin cantitativ, determinata de intensitatea sau gravitatea aduse valorii sociale ocrotite de norma penala. Faptul ca intre infractiuni si contraventii nu exista diferente de ordin calitativ nu ramane fara consecinte de ordin practic. Tinem sa subliniem cateva dintre ele: a) acceasi fapta nu poate constitui infractiuni si contraventie in acelasi timp b) sanctiunile prevazute pentru infractiuni si contraventii ar trebui sa reflecte aceasta diferenta de ordin cantitativ intre cele doua forme ale ilicitului juridic in sensul ca amenda contraventionala sa nu depaseasca amenda penala. c) dreptul contraventional trebuie sa imprumute principiile fundamentale ale dreptului penal ( legalitate, caracterul personal al raspunderii, raspunderea subiectiva) si garantiile procedurale care insotesc aplicarea unei sanctiuni penale ( prezumtia de nevinovatie, dreptul la aparare, etc). 3. Raporturile dreptului penal cu dreptul procesual penal Dreptul penal material si dreptul procesual penal se afla intr-o stransa interdepedendenta.Astfel, in dreptul penal determina care sunt actiunile ori inactiunile sanctionabile, precum si pedepsele si masurile aplicabile in cazul comiterii lor, in vreme ce dreptul procesual penal prevede modalitatile in care se realizeaza activitatea de urmarire si judecare a persoanelor care au comis infractiuni si aplicarea sanctiunilor prevazute de dreptul penal material. Interdependenta celor doua discipline poate fi relevata prin prisma mai multor elemente: a) dreptul procesual penal apare ca un mijloc pentru aplicarea normelor de drept penal material. b) in acelasi timp insa, dreptul procesual penal apare ca un instrument de protectie a cetateanului impotriva aplicarii abuzive a dreptului penal material c) tocmai datorita importantei garantiilor unui proces echitabil, dreptul penal material apara unele dintre acste garantii,prevazand sanctiuni penale in cazul faptelor prin care li se aduce atingere. d) nu in ultimul rand, trebuie mentionata reglementarea de catre Codul penal a unor institutii care,prin natura si efectele lor, tin in egala masura de dreptul penal material si de dreptul procesual penal. Plangerea prealabila, impacarea partilor si prescriptia sunt doar cateva dintre aceste institutii. Capitolul II Principiile fundamentale ale dreptului penal Principiul legalitatii incriminarii si pedepsei 1. Consideratii generale Principiul legalitatii incriminarii si pedepsei presupune ca nici o fapta nu poate fi considerata ca infractiune daca nu exista o lege care sa prevada aest lucru si nici o sanctiune penala nu poate fi aplicata daca ea nu era prevazuta de lege pentru fapta comisa. In dreptul roman, principiul legalitatii a dobandit o forta juridica constitutionala. Potrivit art 23 alin 12 din Constitutie,nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.

Potrivit doctrinei, principiul legalitatii are consecinte practice nemijlocite atat in activitatea de elaborare a normelor juridice cat si in procesul aplicarii acestora.Cu alte cuvinte, principiul se adreseaza deopotriva legiuitorului si judecatorului. In activitatea legislativa, principiul intervine atat sub aspect material cat si sub aspect formal. Sub aspect material, principiul legalitatii impune legiuitorului doua obligatii fundamentale: aceea de a prevedea intr-un text de lege faptele considerate ca infractiuni si sanctiunile aferente si respectiv aceea de a respecta textul legal cu suficienta claritate, pentru ca orice persoana sa isi poata da seama care sunt actiunile sau inactiunie ce intra sub incidenta ei. Aspectul formal se refera la obligatia adoptarii normelor penale sub forma legii organice, potrivit art 73 din Constitutie. In activitatea jurisdictionala,principiul legalitatii impune judecatorului doua obligatii esentiale: interpretarea stricta a legii penale si interzicerea analogiei, respectiv interzicerea aplicarii retroactive a legii.
2. Lex scripta

Legiuitorul nostru constitutional a inteles sa instituie o limitare a sferei actelor normative care pot interveni in materia dreptului penal la cea a legilor organice. Imperativul de lex scripta limiteaza, in principiu, sfera izvoarelor dreptului penal la actele normative de forta egala sau superioara legii organize si exclude izvoarele nescrise.Astfel, n poate fi invocata cutuma pntru a fundamenta sau agrava raspunderea penala. Insa, aceasta limitare nu este absoluta. Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul legalitatii nu este satisfacut prin simpla existenta a unei norme de incriminare,ci ea trebuie sa fie si accesibila. Accesibilitatea presupne posibilitatea oricarei persoane interesate de a lua cunostinta de existenta si continutul normei. In dreptul nostru, conditia aceesibilitatii nu pune,de regula, probleme, data fiind publicarea legilor in Monitorul Oficial.
3. Lex certa

Imperativul de securitate juridica pe care principiul legalitatii este chemat sa il garanteze nu poate fi realizat prin simpla existenta a unei norme care incrimineaza anumite fapte. Norma de incriminare trebuie sa indeplineasca o conditie suplimentara, aceea de a fi redactata cu suficienta claritate, astfel incat orice persoana sa isi poata da seama daca o actiune sau inactiune intru sub imperiul sau. Potrivit instantei europene, claritatea textului de incriminare sau previibilitatea legii constitue a doua cerinta fundamentala ce decurge din principiul legalitatii,alaturi de aceesibilitate. In afara dezideratului de securitate juridica a cetateanului, caracterul determinat al normei penale vine chiar in sprijinul realizarii principalei functii a dreptului penal protejarea valorilor sociale. Legea penala este edictata pentru a fi respectata,dar este evident ca ea nu poate fi respectata decat in masura in care determina cu precizie sfera actiunilor impuse sau prohibite. 4. Tehnici de formulare a normelor penale In doctrina sa aratat ca exista doua principipale tehnici de formulare a normelor penale: formularea descriptiva ( cazuala) si respectiv formularea sintetica (generala). Formulara descriptiva presupune o enumerare a tuturor actiunilor ce itnra in incidenta continutul constitutiv al infractiunii sau a urmarilor acesteria.Aceasta tehnica isi releva cel putin doua neajunsuriL mai intai,risca sa duca la o reglementare lacunara,iar apoi inscrierea in continutul normei peale a tuturor modalitatilor concrete in care o anumita valoare sociala poate fi lezata ar conduce la o supradimentionare a normei penale. De aceea cel mai adesea legiuitorul recurge la formularea sintetica, respectiva la utilizzarea unor termeni generici care sa includa toate modalitatile faptice de comitere a infractiunii.Acest procedeu este compatibil cu catacterul determinat al normei penale, in masura in care termenii utilizati de legiuitor permit identificarea fara echivoc a ipotezelor ce conduc la aplicarea normei.

In situatia in care in redactarea normei de incriminare sun utilizati termeni susceptibili de a crea confuzie sub aspectul semnificatiei,legiuitorul procedeaza la definirea lor in chiar cuprinsul legii in care ii foloseste.
5. Lex stricta

In ceea ce il privestepe judecator, principiul legalitatii incriminarii si pedepsei impune doua reguli esentiale: in dreptul penal analogia este interzisa si respectiv, normele dreptului penal sunt de strcta interpretare. Niciuna dintre cele doua reguli nu are insa un caracter absolut,ambele fiind susceptibile de anumite exceptii. Analogia in dreptul penal. Analogia presupune extinderea aplicarii unei nrome penale cu privire la o situatie nereglementata expres dar care este asemanatoare cu cea descrisa de norma respectiva. Aplicarea legii penale prin analogie constituie o atingere adusa securitatii juridice a cetateanului si deschide calea spre o aplicare arbitrara a normelor dreptului penal. In doctrina romana se considera ca principiul legalitatii se opune intotdeauna aplicarii legii penale prin analogie. In doctrina europeana se pune problema daca interdictia analogiei in dreptul penal are un caracter absolut sau relativ. In general se admite caracterul relativ al acestei interdictii si se recunoaste analogiei un regim diferit dupa cum efectele sale se produc in defavoarea sau in favoarea inculpatului. Inadmisibilitatea analogiei in defavoarea inculpatului. Analogie in defavoarea inculpatului este unanim considerata ca fiind inadmisibila. In jurisprudenta CEDO sa statuat in mod constant ca art 7 din Conventie consacra intre altele interdictia aplicarii legii penale prin analogie in defavoarea inculpatului. Asa cum s-a aratat in doctrina, interdictia analogiei este incidenta atat in cazul normelor care fundamenteaza raspunderea penala, incriminand anumite fapte,cat si in cazul normelor care agraveaza aceasta raspundere. Situatia clauzelor legale de analogie in defavoarea inculpatului. Este vorba de acele dispozitii prin care insusi legiuitorul permite explicit aplicarea unei anumite norme legale care reglementeaza o anumita ipoteza,in alte cazuri similare. a) Clauzele de analogie cu caracter omogen. Atunci can situatiile reglementate de norma legala care contine si clauza de analogie au un caracter omogen se considera ca acest mod de reglementare nu contravine principiului legalitatii. Aceasta deoarece prin recurgerea la un astfel de procedeu exemplificativ legiuitorul circumscrie implicit criteriul de determinare al ipotezelor avute in vedere. Spre ex patrunderea fara drept a unei persoane prin vioenta,viclenie, efractie sau alte asemenea mijloace intr-o locuinta... In acest caz situatiile de reglementare au catacter omogen,in sensul ca toate se refera la modalitati de patrundere fara drept intr-o locuinta,asa incat criteriul avut in vedere de legiuitor poate fi dedus cu usurinta. b) Clauzele de analogie cu caracter eterogen. In ipoteza in cae insa enumerarea are un caracter eterogen,si ,din aceasta cauza, nu permite evidentierea criteriului utilizat de legiuitor,clauza referitoare la aplicarea normei in alte situatii similare contravine principiului legalitatii,fiind o veritabila analogie. Dat fiind ca nu se poate determina un gen caruia sa-i apartina speciile similare, judecatorul nu mai este chemat sa interpreteze legea,ci sa o creeze, stabilind in mod discretionar daca o anumita situtie este sau nu similara. Spre ex ,art 75 C. pen., dupa ce enumera in alin 1 circumstantele agravante legale, prevede in alin 2 ca instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav. Dispozitia alin 2 deschide clare unei analogii contrare principiului legalitatii.

Datele problemei rman aceleasi si atunci cand legiuitorul nu recurge nici macar la o enumerare,ci face referire la o singura interpretare,referire urmata de sintagma precum si alte asemenea fapte sau prin alte asemenea mijloace etc. Se poace deci concluciona in sensul ca asa-numitele clauze de analogie nu raspund,in principiu, exigentelor principiului legalitatii,cu exceptia situatiilor in care ele fac parte dintr-o norma ce contine enumerarea unor elemente cu caracter omogen, care permit stabilirea criteriului avut in vedere de legiuitor pentru determinarea genului caruia ii apartin speciile respective.

Adminisibilitatea analogiei in favoarea inculpatului Admiterea anumitor cazuri de analogie in favoarea inculpatului nu contravine principiului inscris in art 23 alin 12 din Constitutie,care dispune ca nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii. Instanta are posibilitatea de a retine ca circumstate atenuante juridiciare si alte imprejurari care au o natura similara cu altele. Trebuie precizat ca atunci cand opereaza in favoarea inculpatului,clauzele legale de analogie sunt admisibile indiferent de caracterul lor omogen sau eterogen.In masura in care analogie pura este admisa in aceste situatii, trebuie a fortiori admise clauzele legale de analogie,fie ele chiar cu caracter eterogen. Conditii de aplicare a analogiei in favoarea inculpatului. a) norma legala existenta sa nu acopere ipoteza examinata in care nici una dintre interpretarile care s-ar putea da termenilor utilizati. In masura in care unu dintre posibilele sensuri literale ale termenilor folositi de textul legal existent acopera cazul in discutie, nu mai este vorba de o aplicare a legii prin analogie,ci de interpretarea acesteia. Spre ex, art 195 C. pen. incrimineaza interceptarea unei convorbiri sau comunicari efecutate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta. Sintagma alte mijloace de transmitere la distant acopera si comunicarile efectuate prin fax sau e-mail,asa incat includerea acestor ipoteze in sfera de incidenta a textului legal nu constituie o analogie ci rezultatul interpretarii normei de incriminare. b) lacuna in reglementare sa nu fie intentionata, adica sa nu fie rezultatul unei alegeri pe care legiuitorul a facut-o prin reglementarea,cu caracter limitativ, a unor situatii. Spre ex, potrivit art 221 alin 2 C. pen. tainuirea savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste. Din formularea textului rezulta fara echivoc intentia legiuitorului de a limita sfera persoanelor care beneficiaza de nepedepsire la sot si rudele apropiate, astfel incat dispozitia nu poate fi extinsa, spre ex, in cazul concubinei inculpatului. Interpretarea legii penale Interpretarea este o operatiune logico-rationala care se efectueaza in vederea aplicarii normelor juridice si are drept scop aflarea intelesului exact al unei dispozitii legale,pentru a putea stabili daca si in ce limite aceasta isi gaseste aplicare intr-un anumit caz concret. a) Interpretarea gramaticala,istorica, logico-sistemica si teleologica. A. Interpretarea gramaticala este acea modalitate care isi propune sa stabileasca semnificatia normei penale pornind de la sensul termenilor utilizati de catre legiuitor. In acest sens se are in vedere in primul rand acceptiunea comuna,uzzuala a termenilor. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca un termen folosit la singular implica si pluralul si reciproc.

Spre ex, art 75 lit b C. pen. prevede ca suntem in prezeenta unei circumstante agravante atunci cand fapta a fost comisa prin violente asupra membrilor familiei. Este insa evident ca agravarea se retine si atunci cand violentele au fost exercitate asupra unui singur membru de familie. Metoda gramaticala se foloseste de regula impreuna cu alte metode de interpretare. B. Interpretarea isotorica porneste de la premisa ca dreptul nu se poate detasa de contextul social-politic in care a fot creat si consta in cautarea intelesului normei de drept penal prin studierea conditilor de ordin politic, social, economic, juridic in care a fost adoptata. In vederea identificarii sensului unei anumite reglementari vor fi avute in vedere lucrarile pregatitoare, expunerile de motive, dezbaterile parlamentare, precedentele legislative si solutiile din dreptul comparat din care s-a inspirat legiuitorul. C. Interpretarea logico-sistemica este metoda care isi propune sa descifreze sensul unei nrome legale, pornind de la integritatea ei in logica generala a sistemului legal si de la conexiunile sale cu alte norme. Unitatea si coerenta sistemului juridic nu permite ca o norma sa actioneze in mod izolat de celelalte dispozitii legale si ,astfel, nici interpretarea acesteia nu poate face abstractie de interactiunea ei cu respectivele norme. Spre ex, norma din 213 C. pen. referitoare la insusirea unui bun al altuia trebuie analizata in corelatie cu dispozitiile din dreptul civil referitoare la transferul dreptului de proprietate pentru a decide daca bunul era al infractorului sau al altuia. D. Interpretarea teleologica este acea metoda de interpretare care isi propune lamurirea intelesului normei juridice pornind de la finalitatea acesteia. In literatura de specialitate exista doua puncte de vedere privind metoda teleologica: conceptia obiectiva porneste in interpretare de la valorile si finalitatea actuala a normei peale; conceptia subiectiva ia in considerare vointa legiuitorului in momentul in care norma a fost edictata. Asa cum s-a aratat in doctrina, demersul optim este cel care ia in considerare ambele conceptii. Scopul urmarit de legiuitor este uneori expres precizat fie in expunerea de motive, fie chiar in extul legii. Alteori finalitatea normei legale rezulta cu usurinta chiar dintr-o examinare sumara a expresiei literale a textelor legale. Interpretarea teleologica are in primul rand menirea de a stabili sfera de incidenta a unui text legal, avand in vedere scopul urmarit de legiuitor prin adoptarea acestuia. b) Interpretarea evolutiva Interpretarea teleologica poate conduce la o interpretare evolutiva a legii penale, prin actualizarea continua a textelor legale, incercandu-se astfel ca, fara a contrazice sensul literar al termenilor utilizati, aceste texte sa fie in acord cu nivelul de dezvoltare a societatii si sa corespunda necesitatilor momentului. Doctrina si jurisprudenta considera ca extinderea aplicarii legii penale cu privire la fapte pe care legiuitorul nu le-a putut prevedre la momentul elaborarii normei este posibila sub rezerva a doua conditii: stabilirea vointei legiuitorului de a incrimina faptele de acea natura si respectiv posibilitatea incadrarii lor in definitia legala a infractiunii. Spre ex, in dreptul norstu art 195 alin 2 incrimineaza intre altele, divulgarea continutului unei corespondente, chiar atunci cand a fost deschisa sau a fost deschisa din greseala. Credem ca acest text poate fi aplicat si in cazul divulgarii continutului unui e-mail adresat altei persoane, dar trimis din greseala pe adresa faptuitorului. Aceasta interpretare se justifica prin aceea ca la data adoptarii Codului Penal legiuitorul nu avea de unde sa prevada acest mijloc de comunicare, dar prevederea din alin 1 al art 195 C. pen. arata intentia legiuitorului de a extinde aplicabilitatea texului si in cazul altor mijloace de trasmitere la distanta. Delimitarea interpretarii evolutive fata de analogie. Dreptul penal admitand interpretarea evolutiva, nu exclude de plano interpretarea extensiva a normei penale, atat vreme cat aceasta nu intra pe terenul analogiei. Interpretarea extensiva se deosebeste de analogie prin aceea ca, in vreme ce interpretarea extensiva are ca efect includerea in continutul normei a unui maximum de acceptiuni permise de sensul literal al termenilor utilizati de legiuitor, fara a-l

depasi, analogie presupune extinderea aplicarii unei norme dincolo de acceptiunile posibile ale notiunilor utilizate in preceptul normei. Cu alte cuvinte, sensul literal al termenilor folositi de legiuitor, in extensiunea sa maxima, reprezinta frontiera interpretarii. Ceea ce se afla dincolo de aceasta frontiera, este deja o activitate de creare a dreptului, care nu mai poate fi numita de interpretare. Doar in doua situatii interpretul poate trece dincolo de sensul literal al termenilor: atunci cand suntem in prezenta unei erori evidente de redactare a textului si respectiv in situatia in care formularea txtului legal apare ca depasita in urma evolutiei tehnico- stiintifice.
6. Lex praevia

Neretroactivitatea legii. Aceasta consecinta a principiului legalitatii vizeaza interzicerea aplicarii retroactive a legii penale. principiul legalitatii si principiul neretroactivitatii sunt atat de strans legat unul de celalalr incat consacrarea unuia il consacra implicit si pe celalalt. Regula neretroactivitatii repezinta o garantie suplimentara a securitatii juridice a cetateanului aflat astfel la adapost de o eventuala incercare de angajare a raspunderii penale pentru fapte comise inainte de incriminarea lor. In dreptul nostru principiul neretroactivitatii a dobandit o fosta constitutionala prin consacrarea sa in art 15 alin 2 din Constitutie, potrivit caruia legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale... mai favorabile. 7. Implicatii privind elaborarea normelor penale. Pentru legiuitor, principiul legalitatii pedepsei implica in principal: a) stabilirea speciei sanctiunii pentru fiecare infractiune in parte. Legiuitorul poate stabili o singura specie de pedeapsa sau doua pedepse prevazute alternativ ori cumulativ. La ora actuala, in dreptul nostru, atunci cand legiuitorul asociaza doua specii de pedeapsa unei indractiuni, ele sunt prevazute alternativ, neexistand pedepse cumulative. b) stabilirea continutului fiecarei sanctiuni prevazute de lege. Legiuitorul nu poate lasa la discretia judecatorului stabilirea continutuui unei sanctiuni, fara a determina in prealabil coordonatele generale ale acestuia. c) stabilirea duratei sau cuantumul sanctiunii aplicabile. In primul rand, nu se poate stabili minimul sanctiuii, lasand deschis maximul acesteia. Nu exista insa o interdictie similara in privinta neprecizarii minimului pecial, fiind constitutional un text care ar prevedrea, de pilda o pedeapsa cu inchisoarea de cel mult 2 ani. O alta limitare, este cea referitoare la stabilirea unor limite ale pedepsei prea largi, lasand astfe judecatorului o plaja de individualizare judiciara excesiva. d) stabilirea criteriilor pe baza carora judecatorul va face individualizarea judiciara, in cadrul limitelor speciale. Chiar daca a stabilit corect limitele legale ale pedepsei, legiuitorul nu ii poate lasa judecatorului un drept de apreciere discretionara cu privire la pedeapsa concreta.De aceea, legea trebuie sa indice care sunt elementele de care judecatorul este obligat sa tina seama in stabilirea sanctiunii. 8. Implicatii in activitatea de aplicare a normelor penale. In ceea ce il priveste pe judecator, principiul legalitatii pedepsei implica faptul ca acesta: a) nu poate stabili o alta sanctiune decat cea aplicabila, potrivit legii, pentru fapta comisa b) nu poate depsai niciodata limitele generale ale unei specii de pedeapsa, indiferent de natura sau numarul cauzelor de atenuare sau agravare incidente c) nu poate aplica in mod cumulativ sanctiuni prevazute alternativ de lege. Spre ex, daca legea preved pentr o infractiune inchisoarea sau amenda, judecatorul nu va putea aplica pentru respectiva fapta inschisoarea si amenda.

d) trebuie sa respecte criteriile de individualizare a pedepsei si modalitatile de executare prevazute de lege. Astfel, judecaotrul nu va putea combina modalitati diferite de individualizare a executarii in cazul aceleiasi pedepse, nefiind posibila, spre ex, dispunerea executarii pedepsei intr-o inchisoare militara concomitent cu suspendarea executarii acesteia. Principiul caracterului personal al raspunderii penale. Potrivit acestui principiu nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru o infractiune comisa de o alta persoana si nici nu poate fi obligata la executarea unei sanctiuni penale aplicate altuia. Dreptul la siguranta persoanei include si securitatea juridica a acesteia in raporturile cu puterea,iar in opinia noastra caracterul personal al raspuderii penale este unul dintre garantiile acestei securitati. Acest principiu este susceptibil de doua acceptiuni. In sens stric,el implica faptul ca tertii care nu au participat la comiterea infractiunii nu trebuie sa fie afectati,nici direct si nici indirect, de sactiunea aplicata faptuitorului. Intr-o interpretare flexibila, principiul presupune insa ca doar infractorul trebuie sa suporte consecintele directe si imediate ale comiterii infractiunii, ceea ce nu exclude existenta unor efecte prin ricoseu in dauna altor persoane. Realitatea a demostratca aceasta din urma acceptiune este singura a carei respectare poate fi in mod realist impusa, dat fiind ca aparitia unor consecinte colaterale tine de specificul sanctiunii penale. Asa de pilda, o amenda aplicata unui membru al familiei are nu doar efecte morale, ci si consecinte de ordin material asupra celorlalti membrii. Principala consecinta a principiului caracterului personal al raspunderii penale este interzicerea aplicarii directe a unei sanctiuni penale unei persoane in considerarea unei infractiuni comise de o alta persoana. O persoana nu poate fi obligata la executarea unei sanctiuni penale aplicate altuia, indiferent de natura relatiilor care leaga respectivele persoane. Spre ex, parintii nu pot fi obligati sub nici o forma la executarea sanctiunilor penale pecuniare aplicate copiilor lor minori, chiar daca acestia nu realizeaza venituri. De asemenea, in dreptul penal nu-si gaseste aplicabilitate institutia raspunderii solidare din dreptul civil. Principiul caracterului personal al raspunderii penale exclude pronuntarea oricarei sanctiuni penale impotriva mostenitorilor persoanei care a comis infractiunea. In cazul pedepselor privatve sau restrictive de libertate este exclusa punerea in executare impotriva mostenitorilor infractorului. Majoritatea legislatiilor contemporane considera ca moartea inculpatului stnge executarea pedepsei indiferent de natura ei,asa incat nu este posibila obligarea mostenitorilor la plata amenzii aplicate defunctului. Spre deosebire de pedeapsa amenzii, masura de siguranta a confiscarii speciale opereaza in rem, urmarind bunul, chiar daca acesta trece in patrimoniul altei persoane. De aceea, in majoritatea sistemelor penale europene se admite confiscarea bunului chiar dupa decesul infractorului. In acelasi sens s-a pronuntat si jurisprudenta noastra. Un caz aparte il reprezinta dispunerea confiscarii prin echivalent in situatia in care bunul nu se mai gaseste in natura, iar condamnatul a decedat. In doctrina s-a propus ca in acest caz mostenitorii sa fie obligati la plata echivalentului bunului doar in limita activului succesoral indiferent de modalitatea de acceptare a succesiunii. In fine, cea mai mare parte a doctrinei considera ca raspunderea penala a persoanelor juridice nu intra in conflict cu caracterul persoanl al raspunderii penale. Persoana juridica nu este o simpla suma de patrimonii sau de parti de patrimonii, reunite intr-un anumit scop, si ea constituie un alt subiect de drept, patrimoniul ei este distinctde patrimoniile membrilor, iar atunci cand se aplica o pedeapsa persoanei juridice doar aceasta este in mod direct vizata de sanctiunea respectiva. Principiul minimei interventii ( principiul subsidiaritatii) Principiul minimei interventii implica o restrangere, pe cat posibil, a recurgerii la mijloacele penale de protectie a valorilor sociale, atunci cand imperativul apararii acestor valori poate fi realizat prin mijloace apartinand altor ramuri de drept (civil, contraventional, disciplinar).

10

In dreptul nostru acest principiu isi gaseste un temei consttutional, in dispozitile art 53 din Constitutie. In conformitate cu acest text, restrangerea exercitiului unui drept sau al unei libertati poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica si ea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o. O sanctiune penala,indiferent care ar fi aceasta, aduce atingere unor drepturi si libertati fundamentale, iar necesitatea ei intr-o societate democratica persupune ca recurgerea la o astfel de sanctiune trebuie sa se faca numai atunci cand protejarea eficienta a unei valori sociale nu poate fi realizata prin mijloace oferite de alte ramuri ale dreptului. Principiul individualizarii. Potrivit principiului individualizarii sanctiunile penale trebuie sa fie astfel stabilite incat sa refelcte periculozitatea faptei si faptuitorului si sa asigure realizarea scopurilor acestor sanctiuni. Consecintele agajarii raspunderii penale trebuie sa fie proportionale cu situatiile care au antrenat aceasta raspundere. Art 53 alin 2 din Constitutie prevede ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica si ea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o. In conditiile in care atat principiul minimei interventii cat si principiul dualizarii isi extrag esenta din principiul consttutional al proportionalitatii se pune in mod firesc problema raportului intre cele doua principii. In oponia noastra, fiecare dintre ele este menit sa raspunda unor exigente distincte decurgand din principiul proportionalitatii. Astfel, principiul minimei interventii isi propune sa limiteze domeniul de incidenta al dreptului penal la acele situatii in care valoarea sociala nu poate fi eficient protejata de normele altor ramuri. Cu alte cuvinte, prin raportare la acest principiu legiuitorul, sau eventual, judecatorul trebuie sa raspunda la intrebarea: este intr-adevar necesara o protectie penala? In masura in care raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, intra in joc si principiul individualizarii. Odaca decisa necesitatea interventiei prin mijloace penale, prinipiul individualizarii vine sa limiteze intnderea acestei interventii la ceea ce este necesar pentru apararea valorii sociale. Principiul individualizarii este deci chemat sa limiteze consecintele angajarii raspunderii penale (durata sau cuantumul pedepselor, incidenta masurilor educative sau a masurilor de siguranta, etc) la ceea ce este strict necesar pentru asigurarea protectiei valorii sociale. Acest principiu se impune atat legiuitorului, in procesul stabilirii sanctiunilor legale pentru fiecare infractiune, cat si organelor judiciare responsabile cu aplicarea si executarea acestr sanctiuni. Se pot distinge 3 categorii ale individualizarii: individualizarea legala, judiciara si administrativa. Termenul individualizare poate fi inteles si ca o determinare, alegere a pedepsei, iar in acest sens este limpede ca primul pas este facut de legiuitor.
a) Individualizarea legala.

Individualizarea legala se realizeaza de catre legiuitor prin stabilirea pedepselor legale pentru fiecare infractiune in parte. Astfel, legiuitorul este tinut, in baza acestui principiu, sa aleaga o sanctiunelegala care sa corespunda importantei valorii sociale ocrotite, dar si intensitatii atingerii aduse acesteia prin comiterea faptei incriminate. Asadar, se va avea in vedere, mai intai de toate, importanta valorii sociale ocrotite. Spre ex, nu va fi posibila stabilirea unei pedepsee mai mai pentru o infractiune contra demnitatii, decat pentru o infractiune contra vietii. Gravitatea sanctiunii prevazute de lege difera in functie de forma pe care o imbraca fapta care atenteaza la valoarea sociala ocrotita.D e pilda, o fapta comisa cu intentie trebuie sanctionata mai sever decat o fapta comisa din culpa indreptata impotriva aceleiasi valori sociale si care a produs acelasi rezultat. Legiuitorul nu poate sa confere judecatorului o libertate absoluta in stabilirea pedepsei concrete, deschizand astfel calea unor interpretari arbitrare. Pe calea individualizarii legale legiuitorul raspunde unui dublu imperativ: canalizeaza puterea judecatorului de stabilire a pedepsei in cadrul anumitor limite predeterminate (minimul

11

si maximul special al pedepsei) si in acelasi timp ii ofera aceluiasi judecator instrumentele care ii permit sa pocedeze la determinarea unei sanctiuni concrete, tinand cont de particularitatile faptei comise si de persoana infractorului (cauzele care atenueaza sau agraveaza raspunderea, etc).
b) Individualizarea judiciara.

Individualizarea judiciara consta in determinarea sanctiunii concrete pe care infractorul trebuie sa o execute pentru fapta comisa. Individualizarea judiciara este atributul instantei de judecata care, pe baza criteriilor mentionate in art 72 C. pen. stabileste pedeapsa principala, complementara, accesorie, modalitatea de executare a pedepsei principale, precum si eventualele masuri de siguranta aplicabile. Individualizarea judiciara a pedepsei presupune mai multe etape: in primul rand, atunci cand legea prevede pedepse alternative judecatorul va trebui mai intai sa aleaga una dintre aceste specii de pedepse (spre ex inchisoare sau amenda). De asemenea, in cazul minorilor instanta va trebui mai intai sa decida daca aplica o masura educativa sau o pedeapsa. O data stabilita specia de pedeapsa, instanta va trebui sa determine durata sau cuantumul acesteia atunci cand este vorba de o sanctiune cu limite relativ determinate. Apoi instanta trebuie sa decida daca insoteste pedeapsa principala de o pedeapsa complementara sau, daca aplicarea acesteia este obligatorie, sa ii stabileasca continutul. In fine, instanta este chemata sa se pronunte asupra modalitatii de executare a pedepsei principale ( intr-un loc de detinere de dreot comun, intr-o inchisoare militara, la locul de munca) sau cu privire la suspendarea executarii. Individualizarea judiciara are ca misiune stabilirea unei sanctiune concrete, care sa fie o reflectare a atingerii aduse in concret valorii sociale de catre perosana care a comis fapta.
c) Individualizarea administrativa.

Individualizarea administrativa este cea care se realizeaza dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamanre in timpul executarii sanctiunii. Astfel, regimul de executare va fi diferit dupa cum este vorba de infractori majori sau minori, de infracori primari sau de recidivisti, de conduita persoanei in timpul executarii pedepsei. In raport de aceste criterii se va stabili regimul de munca, dreptul la vizita, la pachete, dar si acordarea liberarii conditionate. Legea nr 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal stabileste sistemul progresiv de executare a pedepselor, instituid mai multe regimuri de executare si posibilitatea condamndatului de a trece dintr-un regim in altul, avand in vedere partea executata din pedeapsa si conduita sa in timpul executarii. Principiul umanismului dreptului penal. Acest principiu are si el o sorginte constitutionala, derivand din prevederile art 22 alin 2 Constitutie, potrivit caruia nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. De asemenea, art 1 alin 3 al Contitutiei proclama demnitate umana ca valoare suprema, garantata de statul de drept. Principiul umanismului impune recunoasterea faptului ca infractorul, indiferent de infractiunea pe care a comis-o, este si ramane o persoana umana, care are dreptul de a fi tratata ca atare si reintegrata in comunitate dupa executarea sanctiunii. De aceea, sanctiunile penale trebuie sa fie reglementate, aplicate si executate intr-o maniera care sa nu cauzeze suferinte fizice sau sa injoseasza persoana condamnatului, astfel incat pedeapsa sa constituie un mijloc de reeducare. Pedeapsa cu moartea a fost complet abolita in sistemul nostru de drept, iar recurgerea la pedepsele privative de libertate trebuie sa fie, pe cat posibil, limitata, in favoarea altor sanctiuni. Astfel, in ultimii ani, pentru infractiunile de gravitate relativ redusa, in diversele legislatii s-au dezvoltat numeroase sanctiuni alternative pedepsei inchisorii, dincare care pot fi mentionate: munca de interes general, probatiunea, arestul de sfarsit de saptamana, libertatea supravegheata sau amanarea pronuntarii hotararii.

12

Uneori legea instituie cauze de nepedepsire pentru unele infractiuni in considerarea relatiilor de afectiune care leaga persoanele in cauza. Astfel, omisiunea denuntarii, respectiv tainuirea comisa de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste. Capitolul III Izvoarele dreptului penal. Normele penale Izvoarele dreptului penal Notiunea de izvor de drept este susceptibila de numeroase acceptiuni. Astfel, potrivit doctrinei, ea poate desemna organul de la care emana o norma juridica, forma de exprimare a regulii de conduita, etc. Prin izvor de drept penal vom intelege, in acest sens, modul de manifestare sau forma pe care regula de drept o imbraca si sub care se face cunoscuta persoanelor tinute sa se conformeze acesteia. In functie de forma pe care o imbraca, distingem izvoare scrise si izvoare nescrise. In functie de autoritatea de la care emana distingem izvoare interne si izvoare externe. In functie de modul de operare, izvoarele pot fi clasificate in izvoare directe care exprima si impun prin ele insele o anumita regula de conduita si izvoare indirecte, care au rolul de a clarifica sau a determina continutul izvoarelor directe. Prin lege penala se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi si decrete. In opinia noastra, in prezent izvoarele interne de drept penal sunt: Contitutia, legile organize si actele normative asimilate acestora, ordonantele de urgenta, cutuma, decretele prezidentiale, deciziile Curtii Constitutionale si deciziile pronuntate de ICCJ in recurs in interesul legii. La acestea se adauga izvoarele externe, respectiv tratatele sau conventiile internationale ratificate de statul roman, precum si actele adoptate la nivelul UE. Constitutia ocupa pozitia situata la varful ierarhiei izvoarelor dreptului penal, toate celelalte izvoare formale fiind subordonate acesteia. In primul rand trebuie subliniat ca in textul Constitutiei sunt mentionate numeroase valori sociale pe care dreptul penal este chemat sa le apere, ca de pilda, suveranitatea, indepedenta, unitatea si indivizibilitatea statului, drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei umane, proprietatea, etc. Constitutia consacra o serie de reguli care, fie privesc direct dreptul penal spre ex principiul legalitatii pedepsei, fie contituie principii generale de drept care isi gasesc aplicare si in materia dreptului penal neretroactivitatea legii. Merita subliniat caracterul bivalent al majoritatii prevederilor constitutionale referitoare la drepturile si libertatile fundamentale, caracter ce le confera atat vocatia de a legitima interventia legiuitorului penal pentru protectia lor, cat si vocatia de a limita interventia dreptului penal. Constitutia reglementeaza imunitatea de jurisdictie penala a sefului statului si membrilor Parlamentului, acordarea amnistiei si gratierii, punerea sub acuzare a Presedintelui pentru infractiunea de inalta tradare, etc. Deciziile CC prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante sunt obligatorii si opozabile erga omnes. Pe cale de consecinta, credem ca aceste decizii au caracter de izvoare de drept penal caci, desi ele nu creeaza norme de incriminare, au capacitatea de a scoate din vigoare o astfel de norma. De aceea s-a afirmat ca deciziile CC constituie izvoare formale directe cu caracter negativ. Uneori decizia CC are ca efect reinrarea in vigoare a unei reglementari abrogate anterior prin actul declarat neconstit.
Legea organica si actele asimilate acesteia Deciziile Curtii Constitutionale izvoare de drept penal. Constitutia ca izvor de drept penal

13

Asa dupa cum rezulta fara echivoc din prevederile art 73 din Constitutie, legea organiza este principalul izvor de drept penal. Din momentul intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991, incriminarea unor fapte si stabilirea sanctiunilor corespunzatoare nu se mai poate face pe calea legii ordinare. Infractiunile strans legate de un anumit domeniu specific de activitate au fost incluse in actele normative care relgementeaza domeniul in cauza. Actele anterioare Constitutiei din 1991, asimilate legii organice. Actele normative adoptate in sfera dreptului penal pana in 1991 raman in vigoare in masura in care continutul lor nu contravine prevederilor contitutionale, astfel ca ele nu vor putea fi modificate sau abrogate decat tot pe calea unei astfel de legi. La ora actuala, alaturi de legile organize intrate in vigoare dupa adoptarea Constitutiei, constituie izvoare de drept penal si urmatoarele categorii de acte normative: - legile adoptate anterior intrarii in vigoare a Constitutiei. - decretele adoptate pana in 1989 de catre fostul Consiliu de Stat - decretele legi adoptate in perioada 22 dec 1989 iunie 1990 de catre Consiliul Frontului Salvarii Nationale, iar apoi de catre Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala. Numarul actelor normative din aceste categorii cunoaste o singura diminuare, ele fiind abrogate pe masura modernizarii legislatiei si adoptarii unor legi care reglementeaza domeniile ce au facut initial obiectul lor de reglementare.
Ordonantele de urgenta ale Guvernului

Guvernul poate emite doua categorii de ordonante: ordonantele simple si

rodonantele de urgenta. Ordonantele simple sunt cele emise in baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament pentru o durata di domenii determinate. Nu pot fi sub nici o forma izvoare de drept penal, dar fiind ca , potrivit art 115 alin 1 , abilitarea se poate face doar cu privire la domenii care nu fac obiectul legilor organice. In privinta ordonantelor de urgenta legea de revizuire a Constitutiei a modificat prevederile art 114 care face acum referire explicita la ordonantele de urgenta cuprinzand norme de natura legii organice. In acelasi timp insa, sa incercat o accentuare a caracterului exceptional al acestor reglementari, ele putand fi emise in situatii extraordinare a caror reglementare nu comporta sub nici o forma amanare. In literatura de specialitate cutuma este definita ca fiind respectarea neuniforma, constanta si generala a anumitor norme nescrise intr-un anumit mediu social sau teritorial, cu convingerea obligativitatii ei juridice. Cutuma se caracterizeaza prin doua elemente: pe de o parte un element material, constand intr-o suita de fapte repetate, surabila si clara, iar pe de alta pate, un element juridic, reprezentat de certitudinea caracterului obligatoriu al regulii. Domeniile in care cutuma poate interveni ca valoare de izvor de drept penal vizeaza sfera cauzelor care fac ca fapta sa nu fie infractiune, si respectiv interpretarea legii penale. Cutuma cauza care face ca fapta sa nu constituie infractiune. In practica se recunoaste nu de putine ori cutumei rolul de cauza care face ca fapta sa nu fie infractiune. Spre ex, desi perforarea lobului urechii fetitelor pentru a permite purtarea unor podoave este fara indoiala un act cauzator de suferinte fizice, fapta nu atrage raspunderea penala, fiind un procedeu general acceptat. Pe aceeasi baza scapa de sub incidenta legii penale anumite acte exercitate de parinti asupra copiilor lor minori amenintari, lipsire de libertate, etc- fiind geneal acceptat dreptul parintilor de a recurge la asemenea mijloace in procesul de educare a minorului atata timp cat intensitatea lor nu este de
Cutuma ca izvor de drept penal

14

natura a dauna minorului. O ala cutuma o reprezinta tulburarea linistii publice prin sunetul claxoanelor coloanelor de masini care se intorc de la o competitie sportiva castigata sau care transporta participantii la celebrarea unei casatorii. Alteori, chiar legea penala face trimitere expresa sau implicita la cutuma ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei. Cutuma instrument de interpretare a legii penale. Asa se intampla, de pilda, atunci cand determinarea continutului unor concepte utilizate de legiuitorul penal se face prin raportare la anumite practici sociale. Notiuni ca bunele moravuri, sentiment comun de pudoare, caracterul obsecn al unui act sau material u un continut variabil in timp si spatiu, astfel ca delimitarea acestui continut nu se poate face decat in considerarea conceptiilor si practicilor sociale curente la un moment dat. Nu de putine ori un act care cu 50 de ani in urma putea trece drept obscen - spre ex, aparitia fotografiei unei femei sumar imbracata pe cutiile de chibrituri apare astazi ca o practica, daca nu fireasca, cel putin tolerata. In fine, cutuma poate ajunge sa joace un rol in interpretarea unei norme penale atunci cand aceasta din urma face trimitere la norme apartinand altor ramuri de drept, in care cutuma apare ca izvor de drept, asa cum se intampla in cazul dreptului civil sau comercial, Atfel, normele penale utilizeaza adesori notiuni apartinand dreptului civil, cum ar fi posesie, detentie, titlu, etc. Decretul de gratiere individuala izvor de drept penal. Potrivit Constitutiei, in exercitarea atributiilor sale Presedintele emite decrete care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. In majoritatea lor decretele Presedintelui sunt decrete individuale. Pe calea unui decret prezidential nu se poate proceda la incriminarea unor fapte ori la stabilirea unor pedepse. Trebuie evidentiat in acelasi timp faptul ca sfera izvoarelor de drept penal nu se reduce la actele care contin norme de incriminare, ci ea cuprinde orice acte care cuprind o manifestare de vointa a autoritatii statale si au vocatia de a interveni in raportul juridic penal. Printre atributiile presedintelui poate fi identificata una care vizeaza domeniul dreptului penal acordarea gratierii individuale. Aceasta masura, dispusa prin decret, are aptitudinea de a modifica sau stinge raportul juridic penal, ca efect al manifestarii de vointa a autoritatii prezidentiale. De aceea credem ca decretul de gratiere individuala constituie singura specie a decretelor prezidentiale ce are aptitudinea de a fi nclusa in lisa izvoarelor dreptului penal. Doctrina romana considera, in general, ca practica judiciara nu se numara printre izvoarele dreptului penal. Opinia este argumentata in principal prin aceea ca in sistemul juridic al Europei continentale, spre deosebire de ceea ce se intampla in sistemele de common law, instantele nu sunt tinute de precedentul judiciar. Aceasta inseamna ca deciziile pronuntate anterior in alte cauze, de aceeasi instanta sau de o alta, chiar de rand superior, nu sunt obligatorii pentru judecator. Neexistand obligativitatea acestui procedent, nu se poate sustine ca el ar avea caracter de izvor de drept. Potrivit art 414 C. proc. pen., recursul in interesul legii este menit sa asigure interpretarea si aplicarea uniara a legii penale si de procedura penala pe intrg teritorul tarii. In acest scop, Procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, direct,, sau ministrul justitiei, prin intermediul procurorului general al Parchetului de pe langa ICCJ au obligatia sa ceara ICCJ sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti. Cererile de recurs in interesul legii se solutioneazza de catre Sectiile Unite ale ICCJ, dar ceea ce este mai important din punctul de vedere al temei noastre este caracterul lor obligatoriu pentru instante. Delegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante.Acest caracter obligatoriu justifica includerea lor in categoria izvoarelor dreptului penal. Mai mult decat atat, printr-un recurs in interesul legii se poate decide daca o anumita norma penala a fost sau nu implicit abrogata de catre legiuitor, cu toate consecintele ce ar decurge dintr-o eventuala dezincriminare.
Deciziile Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntate in recurs in interesul legii. Decretele prezidentiale

15

Deciziile pronuntate in recurs in interesul legii se publica in MO al Ro, Partea I, precum si pe pagina de internet al ICCJ, dar se aduc la cunostinta instantelor si de catre Ministerul Jusitiei. Deciziile devin obligatorii din chiar momenul pronuntarii, publicarea in MO nefiind o conditie pentru obligativitatea lor. In masura in care una dintre parti pune la dispozitia instantei chemate sa solutioneze o cauza penala dispozitivul unei astfel de decizii, anterior publicarii in MO si chiar anterior publicarii pe site-ul ICCJ, credem ca instanta nu va mai putea ignora decizia, fiind tinuta de efectul ei obligatoriu. + Este o cale extraordinara de atac menita sa asigure aplicarea si interpretarea legii. Poate fi declarata de procurorul general si de colegiul ICCJ sau de colegiile de conducere ale Curtilor de Apel. Hotararea pronuntat de ICCJ e obligatorie pentru toate instantele si produce efecte numai pentru viitor. Nou: Compunerea completului care solutioneaza recursul: se face prin Legea 202/2010. Completul este format din 21 de judecatori- e prezidat de presedintele sau vicepresedintele ICCJ si se compune din 14 judecatori de la sectia in competenta in care intra problema dezbaterii si cate 2 de la celelalte sectii. Hotararea se ia cu votul a 2/3 din cei 21 de judecatori. Izvoarele internationale.- nu trebuie pt examen Desi, potrivit art 11 alin 2 din Constitutie, toate tratatele ratificate de Parlament protrivit legii fac parte din dreptul intern, in functie de modul in care aceste tratae isi porrduc efectele, doctrina face distinctie intre izvoarele internationale directe si cele indirecte.
1. Izvoarele internationale directe.

Izvoarele directe sunt tratatele si conventiile internaionale care, o data ratificate, creeaza drepturi si obligatii persoanelor fizice sau juridice si a organelor judiciare fiind deci aplicabile in mod nemijlocit de catre instantele romane. Se includ in aceasta categorie in principal tratatele de asistenta juridica interna-tionala in materie penala si cele privind protectia drepturilor omului. Spre ex,, in cazul ratificarii unei conventii bilaterale sau multilaterale de extradare de catre tara noastra, toate raporturile privind extradarea intre statele semnatare vor fi guvernate de aceasta conventie. Tratatele si conventiile referitoare la protectia drepturilor omului sunt de regula de aplicatie directa in dreptul intern si, mai mult decat atat, conform art 20 alin 2 din Constitutie, in caz de neconcordanta intre prevederile interne in materie si cele ale documentelor internationale ratificate de Romania , vor avea prioritate de aplicare prevederile internationale. CEDO, recunoscand dreptul suveran al statelor de a recurge la mijloacele penale de protectie a valorilor sociale importante, isi rezerva insa dreptul de a cenzura masurile penale disproportionate prevazute sau aplicate in ordinea juridica interna a statelor membre. Din aceeasi categorie de izvoare internationale fac parte si alte documente ratificate de catre statul nostru, cum ar fi Pactul international privind drepturille civile si politice sau Conventia privind drepturile omului.
2. Izvoarele internationale indirecte.

Izvoarele indirecte sunt acele tratate sau conventii internationale care, o data ratificate, creeaza in sarcina statului obligatia de a introduce in legislatia penala interna o anumita reglementare. Aceste acte internationale nu pot fi aplicate in mod direct de catre instantele nationale, norma aplicabila fiind cea edictata de legiuitor in baza obligatiei asumate prin tratatul international. De ex, aderarea Ro la Conventia impotriva torturii sau altor pedepse ori tratamente de cruzime, inumane sau degradante a fost urmata de modificarea Codului penal prin introducerea incriminarii acestei fapte. In acest caz izvorul de drept penal este norma interna. Normele juridice penale

16

Norma penala este o norma juridica, menita sa orienteze si sa disciplineze conduita umana astfel ca ea prezinta caracteristicile normelor juridice in general. Norma juridica penala este o norma imperativa, ea impunand subiectilor de drept o anumita conduita sub amenintarea unei sanctiuni. Norma penala nu trebuie confundaa cu articolul de lege, deoarece nu intotdeauna un text dintr-o lege penala este expresia unei norme penale, in sensul de regula de conduita impusa subiectilor sub amenintarea sanctiunii. In primul rand, textele din partea generala a Codului penal au menirea de a preciza continutul unor precepte din partea speciala. In acelasi timp, un articol de lege poate servi ca baza mai multor norme penale, asa cum se intampla atunci cand, sub aceeasi denumire, legiuitorul incrimineaza de fapt mai multe infractiuni. In structura normei penale se regasesc doar doua elemente, respectiv dispozitia si sanctiunea. Este mai putin important de stabilit daca norma penala are sau nu o ipoteza, in conditiile in care aceasta este oricum lipsita de efecte in planul aplicarii normei penale. Dispozitia impune norma de conduita; ea este implicita.
1. Normele penale-cadru ( in alb)

Normele penale in alb sunt norme ce contin o incriminare-cadru, al carei precept este formulat generic, el urmand a se concretiza gratie prevederilor unui alt act normativ. Spre ex, potrivit art 281 C. pen, exercitarea fara drept a unei profesii sau a oricarei alte activitati pentru care legea cere autorizatie, ori exercitarea acestora in alte conditii decat cele legale, daca legea speciala prevede ca savarsirea unor astfel de fapte se sanctioneaza potrivit legii penale, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda. Norma analizata contine sanctiunea, dar si o dispozitie generica, in sensul interzicerii practicarii fara autorizatie sau in alte conditii decat cele autorizate, a anumitor profesii sau activitati. Cu toate aceastea, norma nu poate fi aplicata in mod independent, intrucat nu precizeaza care sunt profesiile sau activitatile vizate. prin urmare acest articol devin aplicabil doar in momentul in care apare o lege speciala care prevede ca exercitarea fara drept a unei anumite profesii se sanctioneaza potrivit legii penale. + ex de la curs: ruperea florilor din speciile aratate prin hotarare de Guvern se sanctioneaza cu pedeapsa de la 1l la 3 l. Ulterior Guvernul trebuie sa spuna care flori nu ai voie sa le rupi. Norma are vocatie de a se completa cu un numar nedeterminat de norme cu care se completeaza ulterior. Normele penale in alb pot fi clasificate in doua principale categorii : norme in alb proprii si norme in alb improprii. Normele in alb proprii sunt cele in cazul carora completarea se face printr-o dispozitie cuprinsa intr-un act normativ de forta juridica inferioara, in vrede ce in categoria normelor in alb improprii se includ acele norme in cazul carora completarea se face cu dispozitii ale unui act normativ de forta juridica inferioara, trebuie sa admitem ca exsita si situatii in care aceasta completare se realizeaza tot printr-o lege. Normele in alb improprii nu ridica aceleasi probleme ca si normele in alb proprii sub aspectul legalitatii incriminarii. Acesteadin urma, completandu-se cu prevederile unui act normativ de forta juridica inferioara legii. Constituie o norma in alb proprie depasirea de catre orice agent economic a adaosurilor maxime stabilite prin hotarari ale Guvernului la formarea preturilor de vanzare cu amanuntul... In acest caz norma penala-cadru devine aplicabila doar in masura in care Guvernul, prin hotarare, stabileste o limita a adaosului comercial practicabil.
2. Normele de trimitere si normele de referire

Normele de trimitere sunt considerate acele norme care imprumuta elemente ale dispozitiei ori sanctiunea din cuprinsul altor norme, devenind apoi indepedente fata de acestea. Ex de la curs: ruperea florilor plantate in parc se sanctioneaza potrivit art 31 din legea 10. Norma de trimitere isi preia sanctiunea de la norma completatoare. Norma completatoare trebuie sa se refere la altceva

17

decat norma de trimitere. Isi preia sanctiunea si nu mai conteaza modificarile din norma completatoare sau chiar daca e abrogata. Ramane cu sanctiunea chiar daca norma completatoare sa modificat. In NCP norma de trimitere ramane legata de sanctiunea din norma completatoare. Particularitatile normei de trimitere Sunt norme de trimitere acele norme incomplete care contin toate elementele dispozitiei, dar imprumuta sanctiunea din cuprinsul unei alte norme, devenind apoi independente fata de aceasta. Prin urmare, ordata cu norma de trimitere si-a luat sanctiunea dintr-o alta norma, eventualele modificari sau chiar abrogarea acesteia din urma nu au nici un fel de consecinte cu privire la norma de trimitere. Formulele prin care legiuitorul face trimitere la sanctiunea unei alte norme indicand astfel ca suntem in prezenta unei norme de trimitere, sunt dintre cele mai diverese: fapta de a... se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de art...; fapta de a ... se pedepseste potrivit art ..... Uneori norma la care se face trimitere nu este individualizata prin numarul articolului, ci prin denumirea infractiunii. Spre ex, efecutarea cu stiinta de inregistrari inexacte precum si omisiunea cu stiinta a inregistrarilor in contabilitate avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare si elementelor patrimoniale ce se reflecta in bilantul contabil, constituie ifnractiunea de fals intelectual si se pedepseste conforma legii. Inconvenientele utilizarii normelor de tirmitere - dat fiind ca norma de incriminare devine independenta fata de norma din care imprumuta sanctiunea, ea va avea pe toata durata existentei sale sanctiunea imprumutata la data intrarii ei in vigoare. - atunci cand norma la care sa facut trimitere a fost modificata de mai multe ori in timp sau a fost chiar abrogata, judecatorul trebuie sa faca o adevarata incrusiune in istoria dreptului penal pentru a determina sanctiunea unei norme de trimitere adoptate cu multi ani in urma. - dificultatea calificarii unei norme ca fiind de trimitere in conditiile in care legiuitorul foloseste in redactarea actelor normative tehnici diferite care uneori nu fac decat sa creeze confuzie. - incertitudinea modului de sanctionare in cazul modificarii continutului normei de trimitere. Normele de referire ar fi acele norme care isi completeaza dispozitia sau sanctiunea imprumutand prevederile altor norme, dar care ramand legate de norma care le-a completat. Ex de la curs: ruperea florilor din art 30 se sanctioneaza cu inchisoare de la 1 l la 3 l. Frecvent completarea se face cu un art din aceeasi lege. In ceea ce ne priveste, consideram ca distictia intre cele doua categorii de norme trebuie facuta in functie de elementul pe care norma il imprumuta. Astfel, in timp ce normele de trimitere imprumuta sanctiunea, normele de referire imprumuta dispozitia sau elemente ale acesteia. Particularitatile normei de referire Normele de referire sunt, in opinia noastra, acele norme care imprumuta un element al dispozitiei dintr-o alta norma ramanand apoi legate de aceasta, astfel incat orice modificare a normei la care sa facut referire atrage automat modificarea normei de referire. Spre ex, constituie o norma de referire norma din ar 255 C. pen care incrimineaza promisiunea, oferirea, sau darea de bani ori alte foloase in modurile si scopurile aratate in art 254. In acest caz orice modificare se va repercuta asupra normei din art 255, cele doua normefiind legate. Tot astfel sunt norme de referire si cele care incrimineaza infractiuni complexe. Dispozitia normei de referire se poate completa fie cu elemente preluate dintr-o alta norma penala, fie cu elemente preluate dintr-o dispozitie nepenala. Avand in vedere ca norma de referire se completeaza cu elemente ale dispozitiei preluate dintr-o alta norma penala sau extrapenala, ea prezinta o vadita asemanare cu norma in alb.

Delimitarea normelor de referire fata de normele cadru (in alb)

18

Diferentierea celor doua categorii de norme prezinta un interes teoretic, intrucat in plan practic regimul lor este similar. Atat norma in alb, cat si norma de referire sunt si raman legate de norma care le-a furnizat complementul, astfel ca orice modificare a acesteia atrage si modificare normei incomplete. Daca norma penala de referire se completeaza intotdeauna cu elemente preluate din una sau mai multe norme determinate de catre legiuitor, norma in alb are vocatia de a fi completata cu prevederi dintr-un numar nedeterminat de norme. Daca norma de referire se completeaza doar cu prevederile unei norme care exista in momentul adoptarii ei, norma in alb poate fi completata si de norma care vor fi adoptate ulterior intrarii ei in vigoare. Norma de referirese completeaza cu elemente ale dispozitiei unei norme cuprinse in aceeasi lege, in vreme ce norma in alb se completeaza cel mai adesea cu elemente ale unor norme cuprinse in alte legi sau chiar in acte normative de forta juridica inferioara. + O norma poate sa apartina in acelasi timp la toate normele. De ex: ruperea florilor din speciile stabilite prin hotarare de Guvern in conditiile prevazute la art 30, se sanctioneaza cu inchisoare de la 1l la 3 l.

Capitolul IV Limitele aplicarii legii penale Limitele spatiale ale aplicarii legii penale Principiul teritorialitatii legii penale romane art 8 Ncp Principiul de baza in materia aplicarii legii peale omane in spatiu, teritorialitatea este consacrata explicit de art 3 C. pen. potrivit caruia legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei. Pentru o corecta delimitare a sferei de incidenta a acestui principiu trebuie sa avem in vedere pe de o parte intelesul noetiunii de teritoriu, iar pe de alta parte locul comiterii infractiunii. 1. Notiunea de teritoriu Potrivit art 142 C. pen. prin termenul teritoriu din expresiile teritoriul Romaniei si teritoriul tarii se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia. Teritoriul cuprinde urmatoarele elemente: a) suprafata terestra cuprinsa intre frontierele politico- geografice ale statului, asa cum sunt ele stabilite prin conventii de frontiera incheiate cu statele vecine b) apele interioare curgatoare sau statatoare precum si apele maritime interioare. Apele maritime interioare sunt curinse intre tarmul marii si liniile de baza c) marea teritoriala care cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului sau apelor maritime interioare, avand latimea de 12 mile marine masurata de la liniile de baza; Nu fac parte din interiorul Romaniei zona contigua si zona economica exclusiva, chiar daca statul roman are anumite competente jurisdictionale in aceste spatii. d) subsolul corespunzator solului terestru si acvatic, inclusiv al marii teritoriale, pana la limita la care mijloacele tehnice existente permit sa se ajunga e) spatiul aerian national, care reprezinta coloana de aer situata deasupra teritoriului de suveranitate al Romaniei, pana la limita inferioara a spatiului extraatmosferic. Romania are suveranitate deplina si exclusiva asupra spatiului aerian national, care face obiectul proprietatii publice. Fac parte din teritoriul tarii sediile reprezentantelor diplomatice si consulare acreditate in Romania. Aceste spatii si personalul care le deserveste beneficiaza de un regim special in raport de legea romana, dar acest lucru nu inseamna ca infractiunile comise in aceste desii nu ar fi savarsite pe teritoriul tarii. Prin urmare, un infractor refugiat in localul unei ambasade straine din Romania se afla pe

19

teritoriul tarii noastre, iar seful misiunii diplomatice il poate remite direct autoritatilor romane- fara a recurge la o procedura de extradare- si va fi judecat in baza principiului teritorialitatii. Inclusiv zonele libere din zona de ffrontiera a porturilor si aeroporturilor fac parte din teritoriu, iar infractiunile comise acolo sunt supuse legii penale romane. Potrivit art 143 alin 1 C. pen prin infractiune comisa pe teritoriul tarii se intelege si orice infractiune comisa pe o nava sau aeronava romana. Legea penala romana se aplica intotdeauna cand infractiunea s-a comis la bordul unei nave sau aeronave romane, ceea ce nu inseamna insa ca o lege penala strina nu ar putea uneori fi in egala masura aplicabila. Asa se intampla atunci cand la bordul unei nave romane s-a comis o infractiune in timpul stationarii intr-un port strin, caz in care fapta cade deopotriva sub incidenta legii penale romane si a legii penale a statului pe al carui teritoriu sa savarsit. 2. Locul comiterii faptei Al doilea element necesar pentru delimitre sferei infractiunilor care inra sub incidenta principiului teritorialitatii este determinarea locului comiterii infractiunii. Potrivit teoriei actiunii, infractiunea se considera savarsita acolo unde a avut loc actiunea, chiar daca rezultatul sa produs pe teritoriul altui stat. Teoria rezultatului prevede ca infractiunea se considera savarsita pe teritoriul statului unde sa produs rezultatul faptei, indiferent unde a avut loc actul de executare. Aceste teorii sunt in masura sa permita sustragerea de la raspunderea penala a infractorului, mai ales daca legislatiile diferitelor state nu ar consacra aceeasi teorie. Numeroare legislatii consacra astazi teoria ubicuitatii, potrivit careia infractiunea se considera savarsita pe orice teritoriu unde a avut loc un act de eexecutare sau s-a produs un rezultat. Potrivit art 143 alin 2 C. pen., infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acest teritoriu ori pe o nava ori aeronava romana sa efectuat numai un act de executare sau sa produs rezultatul infractiunii. In baza acestui principiu, instantele romane vor fi competente atat in cazul infractiunilor incepute pe teritoriul Romaniei, dar consumate sau epuizate in strainatate, cat si in cazul infractiunilor cae au produs doar rezultatul pe teritoriul tarii noastre. + In Ncp legea penala romana poate fi aplicata nu doar atunci cand a avut loc un act de executare sau sa produs un rezultat ci si atunci cand pe teritoriul Romaniei a avut loc un act de institgare sau complicitate.

Principiul personalitatii legii penale romane Principiul peronalitatii legii penale romane vine sa completeze domeniul de aplicare al acesteia determinat de principiul teritorialitatii, prin aducerea sub incidenta ei a unor fapte comise in afara teritoriului tarii de cetatenii romanei. Necesitatea acestor prevederi decurge in primul rand din faptul ca cetatenii romani pot fi extrradati la cererea altui stat in conditii destul de restrictive, astfel incat, daca legea penala romane nu ar fi aplicabila pentru infractiunile comise in strainatate, persoanele care comit astfel de fapte ar putea fi uneori aparate de consecintele infractiunilor comise odata ce au reusit sa se refugieze pe teritoriul tarii. Potrivit art 4 C. pen. legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in tara. Potrivit art 17 din Consitutie, doar cetatenii romani beneficiaza de protectia statului roman atunci cand se afla in strainatate, aceasta protectie nefiind extinsa in cazul apatrizilor cu domiciliul in tara. Pe cale de consecinta, acestor persoane nu li se poate cere sa respecte legea penala romana atunci cand se afla in afara teritoriului tarii. S-ar mai putea adauga si faptul ca potrivit art 19 alin 2 din Constitutie apatrizii pot fi extradati, fara a distinge dupa cum au sau nu domiciliul in tara.

20

In prezent atat cetatenii cat si apatrizii cu domiciliul in taa pot fi extradati , chiar daca nu au aeleasi conditii, astfel ca se poate recunoaste un tratament similar in cazul celor doua categorii si in raport de institutia extradarii. Prin urmare dispozitiile din art 4 referitoare la apatrizii cu domiciliul in tara este din nou aplicabila, atata timp cat legiutiroul nu intervine pentru abrogarea ei. De lege ferenda insa credem ca se impune renuntarea la sanctionarea apatrizilor cu domiciliul in tara pe baza principiului personalitatii. In cazul acestora se poate acorda extradarea, iar in situatiile in care se refuza extradarea competenta substitutiva permite tragerea lor la raspundere pentru infractiunile comise in strainatate. Dat fiind ca art 4 C. pen. nu conditioneaza aplicarea legii penale romane de existenta dublei incriminari, persoana care a dobandit la un moment dat cetatenia romana s-ar putea vedea condamanata pentru o fapta anterioara acestui moment care la data si locul comiterii era perfect legala in raport de legea statului strain. Spre ex, o persoana care a practicat prostitutia intr-un stat care recunoaste legalitatea acestei ocupatiuni, iar ulterior devine cetatean roman, ar putea fi condamanata pentru aceasta fapta, in masura in care se admite solutia analizata. Aplicarea legii penale romane in baza principiului personalitatii nu este posibila decat in situatia in care persoana in caza era cetatean roman la data comiterii infractiunii. Asa fiind, se pune problema modului de sanctionare a persoanei care a dobandit cetatenia romana ulterior comiterii infractiunii in strainatate. Calitatea de cetatean roman trebuie sa se mentina pe toata durata procesului. In masura in care acesta isi pierde calitatea dupa comiterea infractiunii, dar inainte de condamanarea definitiva, autoritatile romane nu isi vor mai putea exercita competenta in baza principiului personalitatii. Inaplicabilitatea in cazul persoanelor juridice Odata cu intrarea in vigoare a Legii nr 278/2006 si persoanele juridice pot raspunde penal. Irelevanta dispozitiilor legii straine Competenta legii penale romane determinata potrivit art 4 C. pen. este una exclusiva si neconditionata, in sensul ca ea va se va aplica indiferent de prevederile legii penale straine si indiferent daca infractorul a fost judecat pentru fapta sa in tara unde a savarsit-o, daca persoana a fost condamanta in strainatate pentru infractiunea savarsita si a executat acolo pedeapsa in tot sau in parte, instantele noastre nu vor trebui sa decida incetarea procesului penal in considerarea autoritatii de lucru judecat, ci sa pronunte, daca este cazul, o condamnare, urmand ca retinerea, arestarea si pedeasa executata in strainatate sa se deduca din pedeapsa aplicata de intantele romane. De asemenea, faptuitorul poate fi judecat de instantele romane si atunci cand el nu se afla in tara. In masura in care fapta comisa in strainatate nu aduce atingere ordinii juridice din acel stat si nici nu afecteaza statul roman, nu se justifica aducerea ei sub incidenta legii penale romane.

+ reglementarile difera intre cele 2 coduri:

Codul penal in vigoare Persoanele vizate de principiul personalitatii Infractiunea trebuie sa fie comisa fie de un cetetean roman fie de un apatrid cu domiciliul in romania Noul cod penal Infractiunea sa fie comisa doar de ceteteni romani

Aplicarea in cazul persoanelor juridice

Nu se aplica principiul personalitatii la persoanele juridice deoarece au nationalitate (nu cetatenie). Ar fi analogie in defavoarea inculpatului.

Textul se aplica si persoanelor juridice. Raspund penal.

21

Nu e necesara aceasta conditie. E suficient ca fapta sa fie infractiune potrivit legii penale romane. Dubla incriminare

-> Nu e necesara dubla incriminare daca pedeapsa e mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata. -> e necesara daca pedeapsa e mai mare sau mai mica de 10 ani. Actiunea penala se poate pune in miscare numai cu autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetuluui de pe langa Curtea de Apel sau Parchetul ICCJ

Existenta unor conditii speciale de procedura

Nu avem astfel de conditii

Principiul realitatii legii penale romane se caracterizeaza prin aceea ca elementul de legatura cu statul Roman este dat de victima. Acest principiu determina incidenta legii penale romane nu in considerarea calitatii subiectului activ al infractiunii, ci in raport de subiectul pasiv. Pe aceasta cale, statele inteleg sa se protejeze si sa- si protejeze nationalii impotriva unor infractiuni comise in strainatate si indreptate impotriva acestora. Art5 C. pen. potrivit caruia legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii contra sigurantei statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care sa adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatean care nu domiciliaza pe teritoriul tarii. Conditii de aplicare a) infractiunea sa fie comisa in strainatate. In masura in care fapta ar fi savarsita in tara ea ar intra sub incidenta principiului teritorialitatii, indiferent de cetatenia infractorului si a victimei b) sa fie o infractiune contra sigurantei statului roman, o infractiune contra vietii sau prin care sa adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman. Infractiunile contra vietii persoanei includ orice infractiune care a avut ca urmare moartea unei persoane,prevazuta de Codul penal sau de legile speciale ucidere din culpa, viol sau talharie care a avut ca urmare moartea victimei, infractiunile prevazute de Codul aerian care au avut ca urmare moaprtea victimei. In categoria infractiunilor care au avut ca urmare vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii intra atat infractiunea de vatamare corporala grava sau vatamare corporala din culpa cat si alte infractiuni care presupun producerea acestui rezultat. Victima trebuie sa aiba calitatea de cetatean roman atat in momentul comiterii infractiunii cat si la data judecarii infractorului. daca victima dobandeste aceasta calitate ulterior savarsirii infractiunii nu credem ca acest fapt este de natura sa aduca infractiunea in sfera de incidenta a legii penale romane in baza principiului. Daca calitatea de cetatean roman se pierde dupa comiterea infractiunii, legea penala romana nu mai poate fi aplicata in temeiul principiului realitatii. Nu intra sub incidenta principiului realitatii infractiunile comise impotriva persoanelor juridice romane, altele decat Statul. c) fapta sa fie comisa de un cetatean strain sau de un apatrid care domiciliaza in strainatate. Se pune problema modului in care se va proceda atunci cand infractorul a devenit cetatean roman ulterior comiterii faptei. Legea penala romana va ramane incidenta potrivit principiului realitatii chiar daca infractorul a devenit ulterior cetatean roman.

22

d) sa existe autorizarea procurolului general Autorizarea poate fi emisa din oficiu sau in urma demersurilor reprezentantilor persoanei vatamate, dar in lipsa ei infractorul nu poate fi tras la raspundere e) tratatele sau conventiile internationale la care Romania este parte sa nu contina prevederi referitoare la un alt mod de solutionare a acestor cauze. In masura in care intr-o conventie se prevede ca pentru acest gen de fapte se acorda extradarea la cererea statului pe al carui teritoriu s-a savarsit infractiunea, legea penala romana se va aplica doar in absenta unei cereri de extradare sau in ipoteza in care cererea de extradare nu este admisibila din alte motive. + reglementarile difera intre cele 2 coduri: Codul penal in vigoare Autorul infractiunii Sfera persoanelor vatamate Sfera infractiunilor la care se aplica principiul Noul cod penal

Autorul trebuie sa fie ori un cetatean strain Autorul trebuie sa fie cetatean strain sau ori un apatrid cu domiciliul in strainatate apatrid Persoana vatamata trebuie sa fie statul Roman sau un cetatean roman infractiuni contra sigurantei nationale a statului roman infractiuni contra vietii sau integritati corporale a cetatenilor romani Statul roman/cetatean roman/ o persoana juridica romana Acopera orice fel de infractiuni contra statului/ cetatean roman/ o persoana juridica romana

Conditii speciale Actiunea penala se pune in miscare numai Actiuena penala se pune in miscare numai cu de procedura cu autorizarea prealabila a procurorului autorizarea prealabila a procurorului general general al Parchetului de pe langa ICCJ al Parchetului de pe langa ICCJ + lipsa unei proceduri in statul unde infractiunea sa comis.

Principiul universalitatii legii penale romane Potrivit art 6 C. pen., legea penala romana se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art 5, savarsite in afara teritoriului tarii, de un cetatean roman sau de o persoana fara cetatenie care au domiciliaza pe teritoriul tarii, daca fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita, iar faptuitorul se afla in tara. Legiuitorul nostru a reunit in cuprinsul art 6 2 cazuri de extrateritorialitate, considerate de majoritatea legislatiilor actuale ca fiind distincte- competenta universana (recunoscuta de cele mai multe dintre legislatiile europene, presupune o competenta limitata la infractiunile pe care statul in cauza sa obligat sa le reprime ca efect al unor conventii internationale ) si respectiv competenta substitutiva ( intervine, in schimb, atunci cand, din orice motive, nu are loc extradaerea unui infractor in statul caruia ii revine competenta principala, caz in care statul pe al carui teritoriu sa refugiat infractorul poate proceda la judecarea acestuia). Conditii de aplicare

23

Pentru ca legea penala romana sa devina aplicabila in temeiul principiului universalitatii este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: a) infractiunea sa fie comisa in afara teritoriului tarii b) faptuitorul sa fie cetatean strain sau persoana fara cetatenie care nu domicileaza pe teritoriul tarii c) infractiunea sa nu se numere printre cele care intra suv incidenta art 5 C. pen. d) dubla incriminare. Conditia presupune ca fapta sa fie incrminata atat de legea penala romana si de legea penala a statului pe al carui teritoriu a fost savarsita. Nu este necesar ca fapta sa fie incrminata identic de cele doua legi si nici sa fie sanctionata cu aceeasi pedeapsa, important fiind ca potrivit ambelor legi fapta sa atraga raspunderea penala. e) infractorul sa se afle benevol pe teritoriul tarii. Aceasta conditie presupune ca infractorul trebuie sa fie venit de bunavoie pe teritoriul Romaniei sau, daca a ajuns aici in alt mod, sa fi aut posibilitatea parasirii teritoriului si sa fi ales sa ramana. Legea penala romana nu poate fi deci aplicata daca persoana a ajuns pe teritoriul nostru ca efect al unei proceduri de extradare ori daca aeronava in care se afla a fost nevoita sa aterizeze fortat pe teritoriul Romaniei. f) sa nu existe, potrivit legii statului unde s-a comis infractiunea , vreo cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului ori executarea pedepsei, iar pedeapsa sa nu fi fost executata sau considerata ca exacutata. Daca pedeapsa pronuntata in strainatate nu a fost executata sau a fot executata doar in parte, instanta romana va proceda la recunoasterea hotararii judecatoresti straine si va substitui pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsa o pedeapsa corespunzatoare potrivit legii penale romane. Aplicarea in cazul unor infractiuni impotriva Statului roman sau a cetatenilor romani Potrivit art 6 alin 2 C. pen., pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor statului roman sau contra unui cetatean roman, infractorul poate fi judecate si in cazul in care s-a obtinut extradarea lui. Principiul specialitatii conform caruia eprsoana extradata nu poate fi jduecata sau supusa la executarea unei pedepse pentru o alta infractiune decat cea mentionata in cererea de extradare. Daca pentru o infractiune se solicita si s e obtine extradarea, faptuitorul poate fi judecat in baza art 6 chiar daca, evident, el nu a ajuns benevol pe teritoriul tarii noastre. El nu va putea fi insa judecat decat pentru infractiunea care a format obiectul cererii de extradare si nu pentru o alta infractiune concurenta. + reglementarile difera intre cele 2 coduri: Codul penal in vigoare Autorul faptei Persoana vatamata

Noul cod penal

Trebuie sa fie cetatean strain sau apatrid Cetateni straini si toti apatrizi cu domiciliul in strainatate un strain (de regula) prin exceptie, poate fi statul roman sau un cetatean roman Persoana vatamata trebuie sa fie straina (stat,cetatean)

24

Categorii de infractiuni

oricare infractiune daca victima e strain daca victima e statul roman sau un cetatean roman alte infractiuni decat cele care intra la realitate

1. infractiuni pe care ne-am obligat sa le sanctionam printr-o conventie internationala. 2. infractiuni in cazul carora sa refuzat extradarea

Extradarea Extradarea este un act juridic bilateral prin care un stat, numit stat solicitat accepta sa remita unui alt stat, numit stat solicitant, o persoana aflata pe teritoriul sau, in vederea judecarii acesteia ori supunerii ei la executarea unei pedepse in statul solicitant. Procedurile represive transmirerea procedurilor penale constituie o masura alternativa la extradare, utilizabila atunci cand statul caaruia i-ar reveni in mor normal competenta de a urmari sau jdueca o anumita infractiune nu doreste sau nu poate solicita extradarea si cere altui stat sa urmareasca infractiuena. Procedura de extradare presupune intotdeauna participarea a doua state: - statul solicitant, care se considera competent pentu a proceda la jdecarea infractorului sau pentru obligarea lui la executarea unei sanctiuni si care solicita remiterea acestuia - statul solicitat, pe al carui teritoriu se afla persoana a carei extradare se cere Extradarea este susceptibila de mai multe clasificari: a) prin prisma actiunii celor doua state distigem: - extradarea extiva care priveste procedura derulata de statul solicitant pe langa statul solicitat in vederea obtinerii remiterii infractorului - extradarea pasiva care se refera la solutionarea cererii de extradare si remiterea infractorului de catre statul solicitat b) in functie de manifestarea de vointa a persoanei extradate distingem: - extradare voluntara atunci cand persoana a caeri remitere este ceruta nu se opune extradarii si accepta sa fie remisa autoritatilor statului solicitant - extradare impusa atunci cand remiterea se face in baza unei decizii luate impotriva vointei persoanei extradate c) in functie de organul competent sa decida asupra cererii de extradare distingem: - extradare judiciara, atunci cand competenta de a decide revien exclusiv puterii judecatoresti - extradarea administrativa atunci cand competenta rebine unui organ administrativ, de regula Guvernului - extradare mixta atunci cand in luarea deciziei de extradare intervine atat autoritatea judecatoreasca cat si cea executiva. In prezent legea instituie sistemul jurisdictional de acordare a extradarii, competenta de acordare a acesteia revenind in exclusivitate instantelor judecatoresti. Raporturile privind extradarea intre statul roman si statele parti la Conventia europeana privind extradarea ce nu sunt membre ale UE sunt guvernate in principal de aceasta conventie care, in momentul ratificarii, a abrogat acordurile bilaterale in materie. Legea interna se aplica in subsidiar, pentru reglementarea aspectelor nereglementate expres de Conventie. Admisibilitatea unei cereri de extradare formulate de autoritatile unui alt stat si adresata autoritatilor romane presuunee indeplinirea cumulativa a mai multor conditii. Acestea sunt pe de o parte, conditii de fond referitoare la persoana a carei remitere se cere, la fapta, la actiunea penala etc iar pe de alta parte conditii de forma referitoare la aspectele procedurale ale extradarii.
Conditii de fond pentru acordarea extradarii

25

Persoanele supuse extradarii

In principiu sunt supuse extradarii la cererea unui stat strain persoanele aflate pe teritoriul Romaniei, care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unnei infractiuni, ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepsei sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant. Notiunea de masura de siguranta are insain acest context un sens diferit ea desemnand orice masura privatia sau restrictiva de libertate care a fost dispusa pentru completarea sau pentru inlocuirea unei pedepse printr-o hotarare penala. Prin exceptie, exista insa anumite categorii de persoane care, fie cunosc un regim special in privinta extradarii, fie nu pot fi extradate. 1. Situatia cetatenilor romani Extradarea cetatenilor romani a devenit posibila doar in urma revizuirii Constitutiei din 2003. In acelasi timp, ea cunoaste un regim diferit, dupa cum este solicitata in baza unei conventii multilaterale ori in baza unei conventii bilaterale. In cazul in care este ceruta in virtutea unei conventii multilaterale, extradareaa cetatenilor romani se face sub rezerva recipricitatii si numai in una din urmatoarele situatii: a) persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare b) persoana extradabia are si cetatenia statului solicitant In cazul prevazut la lit a), atunci cand extradarea se solicita in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii, o conditie suplimentara este ca statul solicitant sa dea asigurari ca, in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania O a treia ipoteza de extradare a cetatenilor romani, respectiv situatia in care persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al UE, daca statul solicitant ese membru al UE. Atunci cand un statul solicitant este membru al UE nu va recurge la o cerere de extradare si la un mandat european de arestare, aceasta ipoteza nu isi va mai gasi in viitor aplicabilitatea. In przent ea mai poate fi invocata numai in cadrul procedurilor de extradare care erau in curs la data aderarii Romaniei la UE. Daca extradarea este solicitata in baza unei conventii bilaterae, cetatenii romani pot fi extradati in conditii de reciprocitate. In cazul unei conventii multilaterale, statele parti impartasesc un anumit numar de principii comune, ceea ce nu exclude insa existenta unor diferente semnificative sub aspectul standardelor aplicabile intre aceste state. Conventiile bilaterale pot fi incheiate atat intre state in care exista standarde similare in materia protectiei drepturilor omului, cat si intre state ce cunosc decalaje flagrante sub acest aspect. Avantajul acestor conventii este insa acela de a se putea stabili, in fiecare caz in parte, daca si in ce conditii un stat isi extradeaza nationalii. Calitatea de cetatean roman se apreciaza la data hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este dobandita dupa admiterea cererii de extradare dar inainte de remiterea persoanei se va pronunta o noua hotarare in cauza. 2. Persoane exceptate de la extradare Persoanele care nu pot fi extradate sunt: a) persoanele carora li sa acordat dreptul de azil in Romania Dreptul de azil reprezinta protectia pe care un stat o acorda unei persoane care s-a refugiat pe teritoriul sau datorita persecutiilor la care a fost supusa de catre un alt stat. Refuzul extradarii priveste orice cerere de extradare. In masura in car persoana a carei extradare se cere a formulat o cerere de acordare a azilului, procedura de extradare va fi suspendata pana la solutionarea acestei cereri. b) persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie in conditiile si in limitele conferite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale.

26

Imunitatea nu poate fi opusa statului care a acreditat respectiva persoana si care i-o poate trage in orice moment. Astfel, un stat poate retrage imunitatea unui diplomat al sau acreditat la Bucuresti pentru ca apoi sa solicite extradarea acestuia. Odata ce statul care a conferit imunitatea a formulat o declaratie de renuntare la aceasta imunitate persoana in cauza poate fi extradata si la cererea unui stat tert. c) persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala. Potrivit art 23 din Legea 302, Statul roman poate refuza sau amana extradarea altor persoane decat cele mentionate, in masura in care predarea acestora este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita, in special din cauza varstei sau a starii de sanatate. In cazul minorilor, se va refuza extradarea atunci cand minorul are legaturi stabile cu statul solicitat (resedinta, familie, etc) iar transferul sau in statul solicitant poate periclita reintegrarea sa sociala. Pentru ca fapta imputata persoanei vizate de cererea de extradare sa duca la admiterea acestei cereri, instanta trebuie sa verifice indeplinirea mai multor conditii: 1. Dubla incriminare. Potrivit art 26 alin 1, extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extradare se cere este prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant, cat si de legea statului solicitat. Ceea ce intereseaza este ca fapta in materialitatea ei sa fie prevazuta de legea penala a ambelor state. Extradarea poate fi acordata si in situatia in care pentru infractiunea respectiva s-a renuntat la cerinta dublei incriminari in temeiul unei conventii internationale la care Romania este parte. In cazul asa numitelor infractiuni fiscale infractiuni in materie de taxe si impozite, vama si schimb de valutar conditia dublei incriminari este indeplinita atunci cand faptei pentru care se cere extradarea ii corespunde, potrivit legii statului solicitant, o infractiune de aceeasi natura. Extradarea nu poate fi refuzata pentru motivul ca legislatia statului solicitat nu impune aceleasi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelasi tip de reglementare in materie ca legislatia statului solicitant. 2. Sa nu fie vorba de o infractiune de natura politica sau conexa unei infractiuni politice Extradarea nu se acorda daca infractiunea pentru care este ceruta este considerata de statul solicitat ca infractiune politica sau ca fapta conexa unei asemenea infractiuni. Aprecierea caracterului politic al infractiunii se face de catre statului solicitat. Potrivit art 24 lit b si c, extradarea nu va fi acordata nici atunci cand statul solicitat are motive temeinice de a crede ca cererea de extradare motivata printr-o infractiune de drept comun a fost prezentata in vederea urmaririi sau pedepsirii unei persoane din considerente de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social, sau ca situatia acestei persoane risca sa fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive. Nu constituie infractiune politica in sensul legii privind extradarea: - atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale. Exceptia nu opereaza in cazul atentatului impotriva unui membru al guvernului, caz in care fapta poate fi considerata ca fiind infractiune politica. - crimele contra umanitatii si crimele de razboi prevazute in unele acte internationale - infractiunile prevazute la art 1 al Conventiei europene pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente.
Conditii cu privire la fapta

27

- infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite - orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte In situatia in care extradarea se cere pentru un concurs de infractiuni, in structura caruia intra infractiuni de drept comun si infractiuni politice cererea de extradare va fi admisa doar in situatia in care statul solicitan da asigurari ca infractorul nu va fi judecat pentru infractiunile politice. 3. Sa nu fie vorba de o infractiune militara Exceptia are in vedere doar infractiunile pur militare (dexertarea, calcarea de consemn, etc) astfel ca infractiunile de drept comun comise de militari spre exemplu un furt comis de un militar nu intra in aceasta categorie, chiar daca potrivit legii statului solicitat acestea sunt asimilate infractiunilor militare. O infractiune nu intra sub incidenta exceptiei pentru simplul fapt ca a fost savarsita de un militar in exercitarea atributiilor sale de serviciu. 4. Gravitatea infractiunii - atunci cand extradarea este solicitata in vederea urmaririi penale sau judecatii fapta trebuie sa fie santionata, potrivit legii ambelor state, cu pedeapsa inchisori de cel putin 1 an. - daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse, aceasta trebuie sa fie de cel putin 4 luni. In cazul in care legislatia statului solicitant permite suspendarea partiala a executarii pedepsei, extradarea poate fi acordata pentru executarea fractiunii de pedeapsa ramasa executabila daca aceasta este de cel putin 4 luni. a) Infractiunea sa nu atraga competenta legii penale romane Potrivit art 24 , extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta pentru care a fost ceruta poate face obiectul unui proces in Romania. Autoritatile romane pot decide sa acorde extradarea chiar daca fapta ar intra sub incidenta legii noastre penale. Daca infractiunea s-a comis in tot sau in parte pe teritoriul Romaniei, in principiu, autoritatile romane nu vor proceda la judecarea infractorului potrivit legii romane. Este totusi posibila admiterea cererii de extradare atunci cand urmarirea si judecata pe teritoriul statului solicitant sunt justificate fie de aflarea adevarului, fie de posibilitatea de a aplica o sanctiune potrivita sau de a asigura reintegrarea sociala a persoanei extradabile. Atunci cand persoana extradata este un apatrid cu domiciliul in tara, legea romana va fi comepetenta potrivit principiului personalitatii, dar extradarea se va acorda pe baza conditiilor generale. b) Punerea in miscare din oficiu a actiunii penale Potrivit art 32, daca actiunea penala este pusa in miscare, potrivit legislatiei ambelor tari la plangerea prealabila a persoanei vaamate iar aceaste se opune remiterii, extradarea nu va fi acordata. In acest caz persoana vatamata este principalul titular al actiunii penale si deci este firesc ca ea sa decida unde va fi judecat infractorul. Daca potrivit legii penale a statului solicitant actiunea penala nu se poate pune in miscare decat la plangerea prealabila a persoanei vatamate, autoritatile acestui stat nu vor putea cere extradarea decat in masura in care au fost sesizate de partea vatamata. Daca insa potrivit legislatiei unuia dintre state actiunea se pune in miscare din oficiu extradarea va puteaa fi acordata indiferent de pozitia partii vatamate. c) Cauza penala privind infractiunea ce face obiectul cererii de extradare, sa nu se afle pe rolul autoritatilor romane.
Conditii privind actiunea penala si competenta

28

Potrivit art 24, in masura in care, anterior primirii cererii de extradare, autoritatile romane au fost sesizate cu privire la infractiunea la care se refera cererea, fapta facand deja obiectul unui proces in Romania, extradarea poate fi refuzata, daca se apreciaza ca fiind necesara continuarea derularii procedurii in tara noastra. In masura in care autoritatile romane decid totusi sa dea curs cererii de extradare, urmarirea sau judecata desfasurate de autoritatile noastre vor inceta in momentul acordarii extradarii. faptul ca o cazua privind aceeasi fapta se afla pe rolul instantelor dintr-un stat tert se justifica un refuz al extradarii atata timp cat instantele acelui stat nu au pronuntat o hotarare definitiva. d) Cauza penala privind infractiunea ce face obiectul cererii de extradare sa nu fi fost solutionata dfinitiv. Cererea de extradare va fi respinsa, potrivit art 10, in cazul in care eprsoana solicitata a fost definitiv judecata pentru aceeasi fapta in Romania sau intr-ul alt stat si : - prin hotarare definitiva sa pronuntat achitarea sau incetarea procesului penal in privinta acelei persoane - pedepsa privativa de libertate a fost executata integral sau a facut obiectul unei gratieri ori amnistii, in totalitatea ei sau asupra partii neexecutate. Finalizarea unui proces cu o hotarare prin care se dispune renuntarea la pedeapsa ori amanarea aplicarii pedepsei nu mai justifica admiterea unei cereri de extradare pentru aceeasi fapta. e) Actiunea penala ori executarea pedepsei sa nu se fi stins ca efect al prespcriptiei, amnistiei sau gratierii. In ceea ce priveste prescriptia, potrivit legii aceasta se apreciaza atat in raport de legislatia statului solicitant, cat si de legislatia statului solicitat. Se propune de lege ferenda ca implinirea prescriptiei sa se analizeze doar prin raportare la legislatia statului solicitant.Implinirea termenului de prescriptie se apreciaza in raport de momentul cererii de extradare astfel ca termenul neimplinit se intrerupe prin depunerea acestei cereri si se suspenda in caz de amanare a extradarii. Amnistita intervenita in statul solicitat impiedica acordarea extradarii in masura in care acest stat avea competenta de a judeca infractiunea. In ceea ce priveste gratierea, porivit art 37, actuld e gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte condtitii ale extradarii sunt indeplinite. Desi nu o arata expres, textul nu poate viza decat gratierea totala. In caz de gratiere partiala este posibila acordarea extradarii in masura in care partea negratiata din pedeapsa indeplineste conditiile prevazute de lege. Remiterea persoanelor urmarite pentru savarsirea unei infractiuni sau a persoanelor ce urmeaza a fi suspuse la executarea unei pedepse intre statele membre ale UE se va face de regula pe baza institutiei mandatului european de arestare, si nu pe baza institutiei clasice a extradarii. Dispozitiile privind mandatul european de arestare nu se aplica insa in cazul infractiunilor comise anterior aderarii Romaniei la UE, pentru care la data aderarii era deja o pocedura de extradare. Pentru aceste infractiuni, remiterea se poate face prin continuarea procedurii de extradare. Dispozitiile speciale in materia extradarii se refera la faptul ca : - in aplicarea Conventiei privind extradarea intre statele membre ale UE, nici o infractiunea nu poate fi considerata ca infractiune politica - in ceea ce priveste prescriptia raspunderii penale si a executarii pedepsei, sunt aplicabile numai dispozitiile din legislatia statului solicitant - amnistia acordata de Romania nu impiedica extradarea, cu exceptia cazului in care fapta prevazuta de legea penala este de competenta instantelor romane. - absenta unei plangeri prealabine sau a unei conditii necesare pentru punerea in miscare a actiunii penale, potrivit legii romane, nu aduce atingere obligatiei de extradare. In pofida importantei aparente a acestor dispozitii, domeniul lor de aplicare practica este extrem de limitat, atat din punct de vedere temporal cat si al sferei infractiunilor la care se aplica. Pentur infractiunile comise dupa aderare, se vor aplica prevederile privind mandatul european de arestare. Pentru
Particularitati ale conditiilor extradarii in relatiile cu celelalte state membre ale UE

29

infractiunile comise inainte de aderare, se va recurge la institutia extradarii numai in masura in care procedura de extradare era deja in curs al data de 1 ianuarie 2007. 1. Dreptul la viata Doaua ar putea fi situatiile in care admiterea unei cereri de extradare ar putea intra in conflict cu acest drept. a) ipoteza in care cel extradat ar putea fi condamnat sau supus la executarea unei pedepse cu moartea . Potrivit Constitutiei Romaniei, pedeapsa cu moartea este abolita, autoritatile romane nu doar ca nu mai pot aplica o asemenea sanctiune, dar nici nu pot da curs unei cereri de extradare atunci cand persoana vizata ar putea fi condamnata la o aceasta pedeapsa. Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradare nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata. b) ipoteza in care viata persoanei este pusa in pericol ca in statul solicitant. Nu este vorba aici de aplicarea unei pedepse capitale, ci de situatia in care viata celui extradat este pusa in pericol din alte motive o data ajuns pe teritoriul statului solicitant. Asa se intampla spre exemplu atunci cand in statul solicitant exista o practica a eliminarii fizice a unor detinuti pe motivul apartenentei lor la un grup politic, rasial sau religios. 2. Interzicerea torturii si a tratamentelor inumane sau degradante Avand in vedere caracterul absolut al dreptului consacrat de art 3 din CEDO interzicerea torturii, tratamentelor inumane sau degradante- indiferent de gravitatea faptei imputate eprsoanei a carei extradare se cere, ea nu poate fi supusa unor asemenea tratamente in statul solicitant. De aceea atunci cand exista date care fundamenteaza temerea ca in statul solicitant persoana extradata va fi supusa unui tratament din categoria celor mentionate, cererea de extradare nu poate fi admisa. Riscul ca persoana extradata sa sufere tratamente contrare art 3 din Conventie poate proveni si din partea unor gurpuri private ale caror actiuni scapa autoritatii statului, asa cum se intampla in ipoteza unor grupari paramilitare ce nu sunt controlate de stat ori a unor entitati ce actioneaza in sfera crimei organizate. In aceste cazuri trebuie sa fie dovedit nu doar riscul potential, ci un risc real, astfel ca persoana interesata trebuie sa probeze nu numai existenta unei situatii de aceasta natura in statul solicitant, ci si faptul ca este vizata in mod nemjlocit de acest risc. Uneori riscul incalcarii prevederilor art 3 din Conventie decurge din imprejurari legate de persoana celui extradat. Asa se intampla in cazul persoanelor aflate in stadiul terminal al unei boli incurabile, cand extradarea intr-un stat unde nu exista posibilitatea continuarii tratamentului ar grabi decesul celui extradat. Notiunile de tortura si tratamente inumane au, potrivit jurisprudentei Curtii, o sfera larga, care nu se limiteaza la actele de violenta fizica. Astfel s-a decis ca practica existenta la acea data in sistemul peniteciar american potrivit careia condamnatii la moarte erau tinuti in asa-numitul coridor al mortii timp de 8-10 ani sub amenintarea unei executii iminente constituie un tratament inuman in sensul art 3. 3. Dreptul al un proces echitabil. Potrivit art 24 din Lege, Romania nu va acorda extradarea in cazurile in care: - nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sau ale oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania - persoana reclamata ar fi judecata intr- o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele instituite prin instrumente internationale pertinente, ori daca extradare este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de un asemenea tribunal.
Limite impuse de garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului

30

In plus, art 33 subliniaza ca extradarea va fi refuzata atunci cand persoana ar urma sa fie judecata in statul solicitant de un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de procedura si de protectie a dreptului la aparare. Art 24 lit a este alicabil atunci cand persoana in cauza a fost deja judecata in statul solicitant, extradarea fiind ceruta in vederea executarii pedepsei. In schimb, textul art 33 se aplica in situatia in care extradarea se cere in vederea judecarii persoanei. In masura in care in cursul procesului derulat in statul solicitant inculpatul nu are dreptul de a fi asistat de un aparator ales, nu are acees la dosarul cauzei, instanta va constata ca nu sunt respectate garantiile elementare ale dreptului la aparare si va respinge cererea de extradare. Potrivit art 34 din lege, in cazul in care se solicita extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, statul roman poate refuza extradarea in acest scop, daca apreciaza ca procedura de judecata a nesocotit dreptul la aparare recunoscut oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni. Extradarea se va acorda daca statul solicitant da asigurari apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a carei extradare este ceruta dreptul la o noua procedura de judecata care sa asigure respectarea dreptului la aparare. Reluarea procedurii este insa un drept al persoanei extradate, la care aceasta poate renunta. De aceea, in masura in care aceasta nu intelege sa ceara o noua judecare a cauzei si recunoaste hotararea pronuntata in lipsa, statul solicitant poate trece la executarea hotararii. 4. Dreptul la viata familiala. Masura extradarii poate intra in conflict cu acest drept atunci cand persoana extradata se afla de mai mult timp pe teritoriul statului solicitat si are deja o familie acolo. Potrivit jurisprudentei Curtii, o masura de expulzare sau de extradare a unei persone , poate constitui o ingerinta in exercitiul dreptului sau la viata familiala, mai ales in conditiile in care ceilalti membri al familiei sale nu il pot insoti in statul unde urmeaza a fi transferat. Nu orice ingerinta echivaleaza cu o violare a art 8 din CEDO, deoarece, undele ingerinte sunt admisibile, in masura in care sunt prevazute de lege, urmaresc un scop legitim si sunt necesare intr-o societate democratica pentru atingerea acestuia. Astfel, atunci cand infractiunea comisa este grava, persoana are numeroase antecedente penale si ea si-a constituit de data recenta o familie pe teritoriul statului solicitat acordarea extradarii nu constituie o violare a art 8. Daca insa infractiunea este de mai mica gravitate, daca statul solicitat ar putea proceda la judecarea acesteia, iar viata familiala a inculpatului se desfasoara de mult timp in statul solicitat, extradarea nu mai constituie o ingerinta necesara, iar acordarea ei poate reprezenta o violare a art 8 din Conventie. Efectele respingerii cererii de extradare Respingerea cererii de extradare, ca urmare a neindeplinirii conditiilor prezentate anterior, nu are ca efect inlaturarea raspunderii penale a persoanei in cauza. Indiferent care sunt motivele de fond ale solutionarii de respingere a cererii, autoritatile romane vor proceda la urmarirea si judecarea persoanei a carei extradare a fost refuzata. Modul de declansare a procesului penal difera insa in functie de cetatenia sau statul persoanei respective. Astfel, daca este vorba de un cetatean roman ori de un refugiat politic, autoritatile judiciare romane vor exercita urmarirea penala si judecarea, daca este cazul, la cererea statului solicitant. Daca s-a refuzat extradarea unui cetatean strain sau apatrid, invinuit sau condamanat in alt stat pentru una dintre infractiunile prevazute la art 85 alin 1 din Lege sau pentru o alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa inschisorii cu un minim special de cel putin 5 ani, exercitarea actiunii penale de catre organele judiciare romane se face din oficiu, fara exceptie si fara intarziere.

Admiterea cererii. Principiul specialitatii extradarii.

31

Admiterea cererii de extradare are ca efect remiterea infractorului autoritatilor statului solicitant in vederea judecarii acestuia ori suspendarii lui la executarea pedepsei deja aplicate. Remiterea infractorului nu presupunse insa dobandirea de catre statul solicitant a unui drept nelimitat de tragere la raspundere a acestuia deoarece actiunea penala exercitata pe teritoriul acestuia este guvernata de principiul specialitatii extradarii. Potrivit acestui principiu persoana extradata nu poate fi urmarita, judecata, ori detinuta in vederea executarii unei pedepse, pentru un fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea. Prin exceptie, judecarea sau executarea unei pedepse pentru o alta fapta este posibila daca: a) statul roman care a predat-o consimte. In acest scop statul solicitant va adresa statului roman o cerere privind extinderea extradarii, care va fi insotita de documentele necesare privind noua infractiune. Statul solicitat isi va putea da consimtamentul in masura in care in raport de fapta respectiva ar fi fost admisibila o cerere de extradare. b) avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata, ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce la parasit. Daca pe durata termenului de 45 de zile infractorul a fost bolnav sau nu sa putut deplasa ori nu a avut mijlacele financiare necesare parasirii teritoriului nu va fi posibila judecarea lui pentru o alta fapta. Principiul specialitatii nu se opune la schimbarea incadrarii juridice in cursul procedurii in masura in care aceasta respecta doua conditii: - fapta in materialitatea ei ramane cea descrisa in cererea de extradare - elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea. Astfel, in masura in care noua calificare a faptei ar include printe elemenentele constitutive un element de natura politica, o condamanare pentru aceasta infractiune ar contravenii regulii specialitatii. Compatibilitatea extradarii cu noua calificare se va analiza si sub aspectul sanctiunii atrase de aceasta din urma. Retinerea circumstantelor agravante este posibila, ea analizandu-se cel mult ca o schimbare de calificare. Tot astfel, se apreciaza ca instantele statului solicitant vor putea constata o alta calitate a persoanei extradate in caz de participatie, fara a se incalca principiul specialitatii. Autoritatile statului solicitant nu vor putea lua fata de persoana extradata nici masuri de alta natura in considerarea infractiunilor pentru care nu s-a obtinut extradarea. Spre ex, nu vor putea fi aplicate masuri de siguranta determinate de comiterea unor asemenea fapte si nici masuri cu caracter administrativ (retragerea pasaportului, interzicerea de a conduce un vehicul, etc). De asemenea, sa apreciat ca incalca regula specialitatii hotararea unei comisii de liberare conditionata care a refuzat liberarea pe motiv ca persoana in cauza a mai comis si alte infractiuni, pentru care insa nu sa acordat extradarea. O condamnare pentru infractiunea continua, continuata, de obicei si progreiva nu contravine specialitatii extradarii, chiar daca ele nu au fost vizate de cererea de extradare. In conditiile in care infractorul a continuat comiterea actelor de executare pe teritoriul statului solicitant dupa extradare, el a inteles sa-si asume riscul ca infractiunea cu durata de consumare sa ajunga integral sub incidenta legii acestui stat si sa piarda astfel beneficiul specialitatii in privinta ei. Chiar daca infractiunea progresiva sa expuizat dupa acordarea extradarii, statul solicitant nu va putea proceda la judecarea acesteia in masura in care actiunea ce a stat la baza ei nu a fost mentionata in cererea de extradare. Nici extradarea infractorului de catre statul solicitant la cererea unui stat tert nu va putea fi facuta fara acordul statului roman in situatia in care cererea formulata de statul tert priveste fapte anterioare extradarii. Acest consimtamant nu mai este necesar daca persoana extradata nu paraseste teritoriul statului solicitant in termenul de 45 de zile.

32

Statul solicitant poate lua masura expulzarii infractorului dupa executarea de catre acesta a pedepsei. Expulzarea catre un stat tert nu trebuie sa constituie insa o reextradare deghizata.
Extradarea aparenta

Nu contituie o extradare in sensul legii interne cererea formulata de o instanta penala internationala privind remiterea unui infractor acuzat de comiterea unor crime grave. Aceasta procedura denumita extradare aparenta se deosebeste de extradarea propriu-zisa prin cel putin doua elemente: - ea nu presupune un raport intre doua state, ci inre un stat o organizatie/ instanta internationala - ea nu isi are izvorul intr-o conventie de extradare sau in legea interna ci in statul instantei penale internationale respective. Cooperarea cu un tribunal penal international sau o organizatie internationala publica, in conformitate cu dispozitiile in materie ale unor instrumente internationale speciale, cul sunt statutele tribunalelor penale internationale, se examineaza printr-o procedura legala distincta. Cu toate acestea, dispozitiile legii interne privind cooperarea internationala in materie penala poate fi aplicata in completarea acelor dispozitii. Spre ex, art 86 din Statutul Curtii Penale Internationale permanente prevede obligatia statelor de a coopera cu aceasta instanta in instrumentarea cauzelor privind infractiunile de competenta ei. + diferentieri intre extradare si mandatul european de arestare

Ambele reprezinta proceduri in vederea remiterii unei persoane ce urmeaza a fi judecata sau supusa la executarea unei pedepse.
Extradare Terminologie Domeniul de aplicare Natura entitatilor/ partilor implicate Caracterul procedurii Sfera infractiunilor pentru care se acorda sau nu una din cele 2: infractiuni politice 2 state: stat solicitant si stat solicitat Se aplica in relatia cu state din afara uniunii Relatia care se stabileste intre state -procedura poate fi judiciara, administrativa sau mixta. In romania procedura e mereu judiciara Mandat european de arestare Stat emitent si stat de executare Se aplica doar intre state membre ale UE

Relatia se stabileste direct intre sutoritatile judiciare Procedura e judiciara

Nu se acorda pt infractiuni politice

Se executa in cazul infractiunilor politice

33

infractiuni Nu se acorda militare ( infr care prin natura loc tin de ordine si de disciplina>de ex: dezertarea) Dubla incriminare E necesara

Se executa.

-nu e necesara pt infr prvazute in lista din art 96 (fost 85) din legea 302 -pt alte infr decat cele prevazute in lista e necesara dubla incriminare.

Mandatul european de arestare Potrivit art 77 din Legea 302, mandatul european de arrestare este o decizie juridiciara emisa de autoritatea judiciara competenta a unui stat membru al UE (numit stat emitent), iar in vederea arestarii si predarii de catre un alt stat membru (numit stat de executare) a unei persoane solicitate in vederea efecuarii urmaririi penale, a judecatii sau in scopul executarii unei pedepse sau a unei masuri privative de libertate. Spre deosebire de procedura extradarii care poate fi in diferitele state judiciara, administrativa sau mixta, mandatul european de arestare presupune o procedura ce se deruleza ntre organe judiciare din statele membre.Procedura mandatului european de arestare se desfasoara in absenta implicarii oricarei interventii din partea factorului guvernamental. In acest caz fiecare Stat membru asuma o decizie judiciara emisa de un alt Stat membru, punand-o in executare ca si cum ar fi propria sa decizie. Dispozitiile referitoare la mandatul european de arestare se aplica mandatelor care se emit ulterior intrarii sale in vigoare- adica la data aderarii Romaniei la UE chiar atunci cand se refera la fapte anterioare acestei date. Prin exceptie, procedurile de extradare aflate in curs in momentul intrarii in vigoare a prevederilor referitoare la mandatul european de arestare vor continua sa se solutioneze potrivit dispozitiilor privind extradarea. Normele privitoare la mandatul european de arestare sunt norme de procedura, ele fiind asfel supuse principiului aplicarii imediate. Insasi decizia- cadru prevede o aplicare retroactiva a dispozitiilor referitoare la mandatul european de arestare. Executarea unui mandat european de arestare nu poate fi refuzata pentru simplul motiv ca o cerere de extradare anterioare referitoare la acelasi caz a fost resprinsa. O hotarare de respingere a unei cereri de extradare nu se bucura de autoritate de lucru judecat in raport de o noua procedura, vizand mandatul european de arestare. In cazul in care respinge cererea de extradare, statul solicitat are obligatia de a proceda la urmarirea si judecarea persoanei in cauza, daca nu a facut deja acest lucru. Daca cererea de extradare a fost respinsa pe motiv ca lipseste dubla incriminare, insa fapta se include in prezent in lista celor 32 de infractiuni, autoritatile romane vor trebuie sa procedeze la executarea mandatului. In conformitate cu prevederile legale romen, emiterea mandatului european de arestare se face de catre instantele judecatoresti potrivit competentei de Codul de procedura penala. Mandatul european de arestare poate fi emis in urmatoarele ipoteze: a) in vederea efectuarii urmaririi penale sau a judecatii, daca fapta este pedepsita de legea penala romana cu o pedeapsa pivativa de libertate de cel putin 1 an. b) in vederea executarii pedepsei, daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni. Potrivit legii romane, emiterea unui mandat european de arestare in vederea executarii nu este posibila in cazul minorilor dfecat in masura in care le-a fost aplicata o pedeapsa, nu si atunci cand ar fi vorba de o masura educativa. In cazul unui minor fata de care sa dispus internarea intr-un
Emiterea mandatului european de arestare

34

centru de reeducare, ar fi trebuie prevazuta posibilitatea emiterii mandatului european de arestare, in conditiile in care masura, dispusa pe o perioada nedeterminata, dureaza de regula pana la implinirea varstei de 18 ani.

Punerea in executare a unui mandat european de arestare emis de autoritatile competente ale altui stat este data de legea romana in competenta Curtilor de apel Infractiunile pentru are un mandat de arestare european poate fi pus in executare sunt impartite in doua categorii: a) infractiunile cuprinsa in lipsa prevazuta de art 85 alin 1 din Legea 302/2004 :praticiparea la un grup criminal organizat, terorism, trafic de persoane; exploatare sexuala a copiilor si pornografie infantila; trafic ilicit de droguri si substante psihotrope; trafic ilicit de arme, munitii si substante explozive; coruptie; frauda, incluzand cea impotriva intereselor financiare ale comunitatilor europene in intelesul Conventiei; spalare a produselor infractiunii; contrafacere de moneda, inclusiv a monedei euro; fapte legate de crominalitatea informatica; fapte privind mediul inconjurator, inclusiv traficul cu specii de animale si vegetale pe cale de disparitie; facilitarea intrarii si sederii ilegiale; omor si vatamare corporala grava; trafic ilicit de organe si tesuturi umane; lipsire de libertate in mod ilegal, rapire si luare de ostatici; rasism si xenofobie; furt organizat sau armat; trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitati si opere de arta, etc. In cazul acestor infractiuni, daca legea statului care emite mandatul prevede o pedeapsa cu inchiroare de cel putin 3 ani, arestarea si remiterea este obligatorie, chiar in absenta dublei incriminari. Statul emitent este cel care urmeaza sa procedeze la judecarea persoanei in cauza si deci acestui stat ii revine obligatia de a asigura baza legala a incriminarii, baza ce trebuie sa satisfaca exigentele de claritate si precizie impuse textului legal. Diferenta de tratament intre cele doua categorii de infractiuni (pentur care este, respectiv pentru care nu este necesara dubla incriminare) are la baza o justificare obiectiva, si este, deci, compatibila cu principiul egalitatii si nediscriminarii. Renuntarea la conditia dublei incriminari in cazul mandatului european de arestare este asadar doar partiala, caci ea nu priveste decat infractiunile din lista. Dubla incriminare este menita in principal sa evite tragerea la raspundere penala a unei persoane in baza unei incriminari incompatibile cu principiile de drept fundamentale ale statului care ar urma sa remita persoana. b) alte infractiuni prevazute de legislatia statului emitent, in afara celor cuprinse in lisa. In acest caz remiterea persoanei vizate de mandatul de arestare poate fi supusa de autoritatile romane conditiei dublei incriminari, cu alte cuvinte remiterea poate fi refuzata daca fapta in cauza nu este prevazuta si de legea penala romana. Decizia cadru prevede ca mandatul poate fi emis doar pentru fapte pentru care legea statului emitent prevede o pedeapsa de cel putin 1 an atunci cand mandatul a fost emis in vederea judecarii, respectiv pentru care sa aplicat o pedeapsa de cel putin 4 luni atunci cand mandatul a fost emis in vederea executarii. Aceasta inseamna ca autoritatile romane se obliga sa execute orice mandat emis in strainatate cu respectarea prevederilor deciziei-cadru incluiv un mandat referitor la executarea unei pedepse de 4 luni. Instanta romana va trebui sa una ine excutare mandatul si atunci cand sanctiunea prevazuta de legea statului emitent ori aplicata in urma condamnarii nu este o pedepsa, ci o alta masura privativa de libertate (spre ex, o masura educativa). Decizia-cadru si legea noastra interna reglementeaza doua categorii de cauze de neexecutare a mandatului de catre statul pe al carui teritoriu se afla persoana urmarita (statul de executare).

Executarea unui mandat european de arestare.

35

Constituie cazue de neexecutare obligatorie situatiile in care: a) din informatiile de care dispune instanta de executare reiese ca persoana urmarita a fost judecata definitiv pentru aleceasi fapte de catre un stat membru al UE, altul decat statul emitent, cu codnitia ca, inc azul condamnarii, sanctiunea sa fie in curs de executare ori sa fi fost executara sau considerata ca executata. In doctrina sa aratat ca aceata conditie este indeplinita sia tunci cand persoana in cauza se afla in trmenul de incercare al unei suspendari a executarii pedepsei, dar si atunci cand sa ajuns al pronuntarea unei hotarari de condamnare deoarece a intervenit un compromis intre Parchet si inculpat, iar urmarirea penala a luat sfarsit ca urmare a indeplinirii obligatiilor asumate de catre inculpat. b) infractiunea pe care se bazeaza mandatul europeean de arestare este acoperita de amnistie in Romania, daca autoritatile romane au, potrivit legii romane, competenta de a urmari acea infractiune. c) persoana care este supusa mandatului european de arestare nu raspunde penal, datorita varstei sale, pentru faptele pe care se bazeaza mandatul de arestare in conformitate cu legea romana. Spre ex, mandatul priveste un minor in varsta de 13 ani, iar potrivit legii penale romane minorii pot raspunde penal doar de la varsta de 14 ani. Constituie cauze facultative de neexecutare a mandatului situatiile in care: 1) este vorba de o infractiune prevazuta de art 85 alin 2, adica de o alta infractiune decat cele inscrise in lisa si nu este indeplinita conditia dublei incriminari. Totusi, in materie de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzata pentru motivul ca legislatia romana nu impune aceleasi tip de taxe sau de impozite sau nu contien acelasi tip de reglementari in materie ca legislatia statului membru emitent. Intra sub incidenta acestui caz de neexecutare facultativa si infractiunile din lista, in situatia in care pedeapsa prevazuta pentru acestea de legislatia statului emitent se situeaza sub limita de 3 ani. 2) cand persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusa unei proceduri penale in Romania pentru aceeasi fapta care a motivat mandatul european de arestare 3) cand impotriva persoanei care face obiectul madnatului european sa pronuntat in alt stat membru al UE o hotarare definitiva pentru aceleasi fapte. Acest motiv obptional de refuz al executarii intervine atunci cand sanctiuna aplicata in urma procedurii respective nu este in curs de executare si nici nu a fost executata sau considerata ca executata. 4) cand mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii ueni pedepse, daca persoana solicitata este cetatean roman si instanta romana competenta dispune executarea pedepsei in Romania, potrivit legii romane. In situatia in care se cere remiterea unui cetatean roman in vederea judecarii ,aceasta se face sub conditia ca in cazul aplicarii unei sanctiuni privative de libertate, condamanatul sa fie transferat in Romania in vederea executarii pedepsei. In unele situatii poate fi de dorit ca executarea sa se faca in strainatate. Asa se intampla atunci cand cetateanul roman are domiciliul in statul emitent iar familia sa locuieste de asemenea pe teritoriul respectivului stat. 5) persoana care face obiectul mandatului european a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte intr-un alt stat tert care nu este membru al UE, cu conditia ca, in caz de condamnare, danctiunea sa fie in curs de executare ori sa fi fost executata sau considerata ca executata.

Motive de refuz obligatoriu al executarii mandatului

Motive de refuz facultativ al executarii mandatului

36

6) mandatul european de arestare se refera la infractiuni care, potrivit legii romane, sunt comise pe teritoriul Romaniei. Se includ in aceasta categorie si infractiunile comise in parte pe teritoriul Ro, deoarece in virtutea principriului ubicuitatii ele se socotesc savarsite in intregime pe teritoriul Romaniei. 7) mandatul european cuprinde infractiuni care au fost comise in afara teritoriului statului emitent si legea romana nu permite urmarirea acestor fapte atunci cand sau comis in afara teritoriului roman. Acest motiv de refuz ar putea eventual interveni atunci cand nu este indeplinita conditia dublei incriminari ce conditioneaza aplicarea principiului universalitatii, intrucat in statul unde fapta a fost comisa legea penala nu o incrimina. 8) conforma legislatiei romane, raspunderea pentru infractiunea pe care se intemeiaza mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate sau prescris, daca faptele ar fi fost de competenta autoritatilor romane. 9) autoritatea judiciara roaman competenta a decis, fie sa nu urmareasca, fie sa inceteze urmarirea persoanei solicitate pentru infractiunea pe care se bazeaza madnatul de arestare european. Nici cetatenia romana a persoanei vizate de un mandat emis in strainatate si nici caracterul politic al infractiunii nu constituie prin ele insele motive de refuz al extradarii. In considerarea deciziei- cadrul se mentioneaza ca fiind admisibil refuzul de remitere a persoanei in cazul in care emiterea mandatului sar intemeia, intre altele, pe opiniile politice ale acesteia. Atunci cand autoritatile romane decid punerea in executare a unui mandat emis intrul alt stat, este posibila conditionarea remiterii infractorului de indeplinirea unor conditii suplimentare. a) in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei pedepse aplicate printr-o hotarare pronuntata in lipsa sau daca persoana in cauza nu a fost legal citata cu privire la data si locul sedintei de judecata care a codus la hotararea pronuntata in lipsa, autoritatea judiciara emitenta va da o asigurare considerata suficienta care sa garanteze persoanei care face obiectul madnatului de arestare ca va avea posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in Statul Membru emitent, in prezenta sa b) in cazul in care infractiunea in baza careia sa emis mandatul european de arestare este santionata cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cuo masura de siguranta privativa de libertate pe viata, dispozitiile legale ale statului membru emitent trebuie sa prevada posibilitatea revizuirii pedepsei sau a masurii de sigurnata aplicate ori liberarea conditionata, dupa executarea a 20 de ani din pedepsa sau masura de siguranta aplicata, ori aplicarea unor masuri de clementa. Nu va fi posibila executarea mandatului atunci cand inculpatul ar fi pasibil de pedeapsa detentiunii pe viata fara posibilitate de liberare contionata, caci o asemenea pedeapsa este considerata, potrivit jurisprudentei europene, ca un tratament inuman. c) cetatenii romani sunt predati in baza unui mandat europeand e arestare emis in vederea efecuarii atpenale sau a judecatii cu conditia ca, inc azul in care se va pronunta o pedeapsa privativa de libertate, persoana predata sa fie transferata in Romania pentru executarea pedepsei. Conditia nu va fi ceruta de regula atunci cand cetateanul roman are domiciliul pe teritoriul statului emitent al mandatului sau are si cetatenia acestui stat. Chiar in absenta cetateniei sau a domiciliului pe teritoriul statului emitent, sa execute pedeapsa in statul emitent. Daca fapta care a stat la baza mandatului european de arestare nu este prevazuta de legea penala romana, transferul condamanatului in romania pentru executarea pedepsei nu va fi posibil si, pe cale de consecinta, nici remitere sa nu poate fi conditionata de un transfer ulterior.
Principiul specialitatii in cazul mandatului european de arestare Conditionari suplimentare la remitere

37

In principiu, persoana predata nu va putea fi urmarita, judecata sau privata de libertate pentru o alta fapta anterioara predarii decat daca statul de executare o consimte. Statul de executare poate face o notificare Secretariatului General al Consiliului UE in sensul ca acest consimtamant este prezumat, in masura in care autoritatea judiciara de executare nu dispune altfel prin hotarare de predare. Judecarea sau supunerea la executarea ueni pedepse pentru fapte anterioare predarii este admisibila atunci cand: # persoana urmarita a renuntat in mod expres in fata autoritatii judiciare de executare la regula specialitatii, inaintea predarii # persoana urmarita a renuntat, dupa predare, printr-o declaratie in fata autoritatilor statului emitent la regula specialitatii in legatura cu anumite infractiuni anterioare predarii sale, Renuntarea trebuie sa priveasca in mod distinct fiecare infractiune, neputand fi data o declaratie de renuntare globala, pentru orice infractiune descoperita ulterior dar comisa anterior remiterii # avand posibilitatea sa paraseasca teritoriul statului membru caruia ia fost predata, persoana in cauza nu a facut acest lucru in termen de 45 de zile de la punerea sa definitiva in libertate sau sa intors pe acest teritoriu dupa ce la parasit # infractiunea nu este santionata cu o pedeapsa privativa de libertate # la terminarea procesului penal, nu se aplica o pedeapsa privativa de libertate sau o masura de siguranta. Limitele personale ale aplicarii legii penale romane In cazul infractiunilor comise pe teritoriul tarii, legea penala romana se aplica obligatoriu, fara a distinge dupa cum autorul faptei este cetatean roman sau strain. Exista anumite categorii de subiecti in cazul carora, in considerarea unor functii pe care le indeplinesc, aplicarea legii penale cunoaste unele limitari, mai mult sau mai putin importante. Imunitati si inviolabilitati Doctrina distinge intre imunitatile de drept intern si imunitatile de drept international. De asemenea, se face distinctie intre imunitatea absoluta care exclude orice tragere la raspundere a persoanei pentru fapta comisa, si imunitatea relativa care implica doar o autorizare prealabila acordata de un alt organ decat cel judiciar, pentru tragerea la raspundere. O alta clasificare distinge intre imunitatile functionale care sunt limitate la faptele comise in exercitiul atributiilor specifice functiei din care decurge imunitatea si imunitatile extrafunctionale care acopra toate faptele prevazute de legea penala comise de o persoana, inclusiv cele care nu au nici o legaura cu functia exercitata. Imunitatile presupun excluderea raspudnerii penale a persoanei, fie pentru toate infractiunie, fie pentru cele care au fost savarsite in exercitarea atributiilor specifice functiei detinute. Inviolabilitatile sunt obstacole de ordin procedural in caea inceperii procesului penal si au un caracter relativ, in sensul ca pot fi inlaturate in anumite conditii. Imunitatile constiutie exceptii de la toate principiile privind aplicarea legii penale romane in spatiu. Imunitatile de drept intern sunt, de regula recunoscute in considerarea functiilor politice sau administrative exercitate de persoana in cauza, iar intinderea acestor imunitati este proportionala cu pozitia pe care se situeaza aceasta persoana in cadrul ierarhiei constitutionale.
Imunitatea Presedintelui Republicii Imunitatile de drept intern

38

Imunitatea functionala Potrivit art 84 alin 2 din Constitutie presedintele Romaniei se bucura de imunitate. Suntem in prezenta unei imunitati cu caracter perpetuu, ea producandu-si efectele si dupa incetarea mandatului prezidential. Interpretarea care credem ca trebuie fata acestui text este aceea a unei imunitati functionale si perpetuee, cu alte cuvinte a unei imunitati care acopra toate actele care intra in sfera atributiilor prezidentiale, indiferent de natura politica, militara sau administrativa a acestor acte si care opereaza si dupa incetarea mandatului. Sunt in mod necesar acoperite de imunitate actele comise in exercitarea atributiilor prevazute de Constitutie: desemnarea primului ministru, promulgarea legilor, instituirea starii de urgenta sau de asediu, acordarea unor grade militare,etc. In schimb, imunitatea nu acopera opiniile exprimate de Presedinte in cadrul unor emisiuni televizate sau radiodifuzate, in cadrul interviurilor acordate presei scrise sau in cadrul unor discutii informale cu ziaristii in aeronava prezidentiala cu ocazia unor vizite in strainatate. De asemenea, nu intra in sfera de incidenta a imunitatii actele comise cu ocazia exercitarii atributiilor, cum ar fi spre ex, o infractiune de luare de mita sau trafic de influenta cu ocazia semnarii unor acorduri comericiale internationale sau cu ocazia acordarii unei gratieri. Cu atat mai mult nu vor intra sub incidenta imunitatii functionale faptele care tin de domeniul vietii private a Presedintelui. De la regula imunitatii de jurisdictie penala exxista o excetie, in privinta faptei de inalta tradare. Potrivit art 96 din Constitutie, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotara punerea sub acuzare a Presedintelui Ro pentru inalta tradare, cu votul a cel putin 2/3 din numarul deputatilor si senatorilor. Noul cod penal in art 398 defineste faptele prevazute in art 394 si 397 savarsite de presedinte: 1.infractiuni de tradare propriuzisa 2.infractiuni de tradare prin transmitere de secrete 3.infractiuni de tradare prin ajutarea inamicului 4.actiuni contra ordinii Constitutiei Imunitatea procedurala -nu e perpetura,e limitata la perioada mandatului prezidential. -exista si pe perioada suspendarii Presedintelui In cazul infractiunilor neacoperite de imunitate vor fi aplicate prin analogie prevederile privind punerea sub acuzare a presedintelui pentru inalta tradare. Cu alte cuvinte, punerea sub acuzare va fi decisa cu votul a 2/3 dintre parlamentari in sedinta comuna a celor doua camere iar competenta de judecata va apartine ICCJ. Spre deosebire de actele acoperite de imunitatea functionala, care nu atrag niciodata raspunderea penala, actele care exced sferei acestei imunitati pot fae obiectul unui proces penal dupa incetarea mandatului prezidential. De aceeasi imunitate procedurala va beneficia Presedintele pe durata mandatului si in privinta eventualelor infractiuni comise anterior alegerii sale in aceasta functie, tragerea la raspundere pentru aceastea fiind posibila numai dupa incetarea mandatului. Aceasta imunitate procedurala se mentine si in perioada in care Presedintele este suspendat din functie, pana la eventuala sa demitere.
Imunitatea parlamentara

In ceea ce priveste imunitatea de drept penal material , potrivit art 72 alin 1 din Constitutie, deputatii, si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica entru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului. Este vorba asadar de o imunitate functionala ale carei efecte se intind si dupa icetarea mandatului parlamentar. Prin urnare, chiar daca votul dat de deputati si senatori a dus la adoptarea unei legi a carei aplicare ar putea intruni elementele constitutive ale unei infractiuni,

39

parlamentarii care au votat in favoarea acesteia nu vor putea niciodata sa fie urmariti penal pentru o infractiune in abuz de serviciu. In schimb nu sunt acoperite de imunitate infractiunile comise in legatura cu exercitarea dreptului de vot. Asa de pilda, daca un parlamanetar pretinde sau primeste o suma de bani pentru a vota intr-un anumit fel, aceasta fapta poate atrage raspunderea penala a parlamentarului in cauza. Cel mai adesea imunitatea parlamentara opereaza in legatura cu declaratiile si operarile de pozitie ale membrilor celor doua camere in cursul activitatii parlamentare. Imunitatea acopera toate luarile de pozitie legate de activitatea parlamentara si concretizate in declaratii, intrebari si interpelari adresate Guvernului, amendamente, propuneri legislative, elaborarea de rapoarte, participarea la dezbateri in plen,etc In doctrina noastra sa aratat ca insultele, calomniile, defaimarile si alte infractiuni care pot fi savarsite de la tribuna parlamentului nu intra in ceea ce Adunarea Constituanta a inteles prin opinii politice exprimate. At 30 alin 6 si 7 din Constitutie interzic prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptului la propria imagine, respectiv defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala , de clasa sau religioasa, etc- aceste obligatii incumba si parlamentarilor. In ce ne priveste suntem de parere ca imunitatea opereaza si in cazul unor declaratii injurioase sau calomnioase rostite de la tribuna Parlamentului, in masura in care ele au fost ocazionate de o luare de pozitie in exercitarea mandatului parlamentar.
Imunitatile de drept international

Aceste imunitati, izvorate fie din conventii internationale bilaterale sau multilaterale, fie din practica internationala, sunt reglementate generic in art 8 C. pen. potrivit caruia legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care, in conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman. Aceste imunitati au caracter general, ele privind orice fapta comisa de persoane care se bucura de imunitate si care, in absenta acesteia, ar putea intra sub incidenta legii penale romane. Ele nu au insa caracter absolut in sensul ca persoana care beneficiaza de imunitate in raport de legea penala roamana poate fi trasa la raspundere potrivit legii penale din statul al carui cetatean este. In prezent beneficiaza de imunitate de jurisdictie penala in raport de legea penala romana: a) reprezentantii diplomatici . Potrivit art 31 din Conventie, agentul diplomatic se bucura de imunitate de jurisdictie penala a statului acreditar. Imunitatea este incidenta din momentul intrarii diplomatului pe teritoriul tarii. De aceeasi imunitate beneficiaza membrii familiei agentului diplomatic precum si personalul tehnicoadministrativ al misiunii diplomatice si membrii familiei acestora. Daca agentul diplomatic are nationalitatea statului acreditar sau resedinta permanenta in acel stat, el va beneficia de imunitate de jurisdictie numai pentru actele oficiale indeplinite in exercitarea atributiilor. Imunitatea diplomatica are ca efect sustragerea persoanei de sub imperiul legii penale romane indiferent care este natura si gravitatea faptei comise. Singura masura pe care autoritatile romane o pot lat fata de diplomatul care a comis o infractiune este declararea sa ca persona non grata si expulzarea acestuia. Totusi, imunitatea pentru actele efectuate in exercitarea atributiilor este o imunitate de drept material si este pepetua, nefiind limitata la durata misiunii. In masura in care dupa incetarea functiilor persoana ramane in Romania, ea nu va putea fi santionata potrivit legii penale romane pentru infractiunile comise in indeplinirea actelor oficiale pe perioada in care a actionat ca agent diplomatic. b) reprezentantii consulari ai altor state In acest caz este vorba de o imunitate functionala, limitata la actele comise in exercitarea atributiilor. Functionarul consular beneficiaza de imunitate de jurisdictie in statul de resedinta in

40

materie penala, civila si administrativa. El beneficiaza de inviolailitatea persoanala si nu poate fi ncii arestat, nici detinut, nici privat de liberttate sub nici o forma. In cazul personalului tehnico- admin, imunitatea de jurisdictie penala este limitata la actele efectuate in exercitarea insarcinarilor oficiale. c) sefii statelor straine aflati in vizita in tara noastra,precum si membrii familieri acestora care ii insotesc. Imunitatea este recunoscuta si altor inalti functionari ai statelor straine (prim ministri,etc) pe durata vizitei in Romania. d) reprezentantii unor organizatii internationale: ONU, Consiliul Europei, UE, judecatorii CEDO, judecatorii Curtii penale internationale,etc e) militarii unei armate straine aflate in tranzit sau stationate in Romania cu acordul statului roman. f) personalul navelor si aeronavelor militare straine si al celor folosite in scopuri guvernamentale. Imunitatea vizeaza atat infractiunile comise la bordul acestor nave si aeronave in timpul cat se afla in tara, cat si infractiunile savarsite de personalul acestor nave sau aeronave pe teritoriul tarii. g) navele comerciale aflate in tranzit pe marea teritoriala. Jurisdictia penala a Romaniei nu se va exercita la bordul unei nave straine folosite in scopuri comerciale, care trece prin marea teritoriala, cu privire la o infractiune savarsita la bordul acesteia, cu exceptia cazurilor cand: - infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau de o persoana fara cetatenie care are domiciliul in Ro - infractiunea este indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unui cetatean roman - infractiuni de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala ,etc. In masura in care nava comerciala se afla in apele maritime interioare sau in porturi ea nu beneficieaza de imunitate de jurisdictie, legea penala romana fiind aplicabila atat cu privire la infractiunile comise la bordul navei cat si cuprivire la cele savarsite de personalul acesteia pe teritoriul tarii. Limitele temporale ale aplicarii legii penale romane Activitatea legii penale romane Pentur o corecta delimitare a limitelor de incidenta temporala a unei legi penale trebuie sa avem in vedere inttodeauna doua aspecte : pe de o parte perioada de timp cat o lege se afla in vigoare, pe de alta parte momentul savarsirii infractiunii. Perioada de activitate a unei legi este in mod inevitabil marcata de doua momente: momentul intrarii in vigoare a legii si respectiv momentul iesirii acesteia din vigoare. Intrarea in vigoare a legii penale ca de altfel a oricarei alte legi, are loc, potrivit art 78 din Constitutie, la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei. termenul de trei zile se socoteste pe zile calendaristice, incepand cu data publicarii in MO. Nimic nu il impiedica insa pe legiuitor sa prevada un termen mai mare entru intrarea in vigoare a legii. Data intrarii in vigoare poate fi stabilita ca data fixa prezenta lege intra in vigoare la 1 ian 2001- sau poate fi determinata in raport de data publicarii- prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in MO. Dispozitia din art 78 nu este aplicabila in cazul rdonantelor de urgenta care intra in vigoare la data publicarii lor in MO sub conditia depunerii lor prealabile spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata.
Intrarea in vigoare a legii penale

41

Iesirea din vigoare a legii penale

Iesirea din vigoare a legii are loc de regula prin abrogare. Abrogarea poate fi expresa
1. Abrogarea expresa

sau tacita. Suntem in prezenta unei abrogari exxprese atunci cand legea noua prevede in mod explicit ca o dispozitie din legea veche se abroga. Spre ex, art I pct 65 din legea 278 a prevazut ca articolul 34 se abroga. este o abrogare totala art 32 din legea privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri prevedere ca pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga dispozitiile art 312 c. pen. in ceea ce priveste produsele au substantele stupefiante: - este o abrogare partiala. Abrogarea expresa poate fi concreta atunci cand legiutitorul identifica si mentioneaza explicit textele ce urmeaza a fi abrogate, sau generica atuncic and legiuitorul se limiteaza la a utiliza o formula de genul pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga orice dispozitii contrare.
2. Abrogarea tacita

Abrogarea tacita se realizeaza prin inlocuirea unei dispozitii cu o alta prevedere legala, care disciplineaza exact aceeasi materie, in acelasi cadru si cu aceeasi substanta ca si legea veche, astfel incat este de la sine inteles ca legea noua inlatura implicit legea veche. Si abrogarea tacita poate fi totala sau partiala. Abrogarea tacita a normei penale intervine doar in situatia in care reglementarea din legea noua este incompativila cu prevederile normei anterioare, rezultand fara echivoc intentia legiuitorului de a inlatura cu titlu definitiv vechea reglementare. Daca insa noua reglementare are un caracter special in raport de cea veche, suntem totin prezenta unui concurs de calificari, iar intrarea in vigoare a normei speciale nu abroga norma generala, ci doar o lipseste de aplicabilitate pe durata existentei normei speciale. Din momentul in care nroma speciala este abrogata, norma generala redevine aplicabila si pentru segmentul reglementat anterior de norma speciala. In principiu, intrarea in vigoare a unei norme generale nu abroga tacit normele speciale ce reglementeaza situatii particulare din sfera sa de aplicare. pentur a putea vorbi de o abrogare tacita a unei norme penale, trebuei sa fie indeplinite urmatoarele conditii: a) cele doua norme sa reglementeze aceeasi materie b) cele doua norme sa aiba aceeasi destinatari ( sa se adreseze aceleiasi categorii de subiecti) c) sa existe o contradictie sau o incompatibilitate intre scopurile celor doua norme. O norma penala poate sa isi piarda aplicabilitatea ca efect al contrarietatii sale fata de o norma de drept comunitar.
3. Ajungerea la termen

O alta modalitate de iesire din vigoare a legii penale o constituie ajungerea ei la termen, asa cum se intampla in cazul legii temporare. In ipoteza in care legiuitorul a prevazut din chiar momentul adoptarii legii data la care ea va iesi din vigoare, la acea data legea isi inceteaza de drept efectele pentru viitor, fara a fi necesara o noua interventie legislativa in acest sens. La fel se intampla si atunci cand, desi nu sa prevazut data exacta a iesirii din vigoare, legea a fost adoptata doar pe durata existenti unei anumite situatii (calamitati naturale, stare de urgenta, etc)
4. Lipsire temporara de aplicabilitate

O lege temporara poate sa isi piarda aplicabilitatea cu titlu temporar. Asa se intampla in primul rand in cauzl concursului de calificari, adica atunci cand doua norme reglementeaza in paralel aceeasi materie. In acest caz va avea aplicabilitate doar una dintre norme, cealalta nefiind aplicabila pe durata existentei celei dintai. O pierdere temporara a aplicabilitatii exista si in ipoteza normelor in alb, atunci cand norma completatoare dispare. Nu inseamna insa ca ea este abrogata, ci este doar temporar lipsita de aplicabilitate, urmand a se reactiva in momentul aparitiei unei norme completatoare.

42

5. Efectele desuetudinii

O norma penala nu iese insa din vigoare prin desuetudine. Oricat timp ar trece fara ca o norma penala sa fie aplicata, oricate fapte incriminate de ea ar fi fost comise fara a fi santionate, norma in cauza nu isi pierde vocatia de aplicare, o condamnare puand fi in orice moemnt pronuntat in baza ei. In ceea ce priveste determinarea momentului comiterii infractiunii problema se rezolva simplu in cazul acelor infractiuni a caror urmare se produce in chiar momentul comiterii actiunii prevazute de norma de incriminare. In acest caz, momentul comiterii infractiunii va fi momentul in care a avut loc actiunea iar legea aplicabila va fi legea in vigoare la acel moment. Spre ex, legea aplicabila in cazul infractiunii de insulta va fi legea in vigoare in moementul rostirii cuvintelor injurioase adresate victimei. Lucrurile se complica insa in cazul infractiunilor de rezultat, care presupun producerea unei urmari materiale ce poate surveni la un interval mai mic sau mai mare de timp fata de momentul savarsirii infractiunii. Spre ex, daca lovitura de cutit ia fost aplicata victimei in timp ce era in vigoare o lege, iar decesul sa produs dupa intrarea in vigoare a unei noi legi, care va fi legea aplicabila infractiunii de omor? Au fost elaborate 3 principale teorii: a) teoria actiunii potrivit careia moemntul savarsirii infractiunii este momentul comiterii actului de executare si in raport de acest moment se determina legea aplicabila b) teoria rezultatului potrivit careia legea aplicabila este legea in vigoare la data procedurii rezultatului, deoarece doar in acest moment infractiunea se poate considera ca fiind savarsita c) teoria mixta, potrivita careia momentul comiterii infractiunii poate si considerar fie momentul actiunii, fie momentul rezultatului, urmand a fi aleasa solutia care este mai favorabila. a) Teoria actiunii Este teoria care la ora actuala se bucura de cea mai mare audienta in doctrina europeana. Aceasta teorie prezinta nu doar avantajul d a conduce la o solutie mai favorabila inculpatului, dar in plus, este in deplina concordanta cu exigentele care decurg din principiul legalitatii, incriminarii si pedepsei. Prin urmare, unea, ci doar infractiunea de rezultat va fi considerata comisa sub legea din meoemntul comiterii actiunii, indiferent de legea in vigoare la data producerii rezultatului In cazul infractiunilor omisive care se savarsesc printr-o inactiune legea aplicabila este legea in vigoare la momentul cand ar fi trebuit sa se realizeze conduita ceruta de lege, cu alte cuvinte in momentul in care expira termenul stabilit, explicit sau implicit, de lege pentru efectuarea actiunii. Spre ex, in cazul infractiunii de insusire a bunului gasit comisa in varianta nepredarii bunului in termen de 10 zile de la gasirea acestuia, legea aplicabila va fi legea in vigoare in momentul expirarii acestui termen. Pentur stabilirea legii aplicabile nu va fi avut in vedere intregul interval de timp in care a avut loc inactiunea, ci doar perioada anterioara ultimului moment in care actiunea ar fi avut aptitudinea de a impiedica producerea rezultatului. daca nu se poate stabili cu precizie ultimul moment in care rezultatul mai putea fi evitat, se va aplica legea mai favorabila. In cazul infractiunilor cu durata de consumare infr continua, continuata sau de obicei momentul in raport de care se determina legea aplicabila este momentul epuizarii, adica momentul in care ia sfarsit actiunea sau are loc ultimul act de executare. Spre ex, daca o persoana este sechestrata de infractor sub legea veche, dar privarea de libertate se prelungeste si dupa intrarea in vigoare a legii noi, legea noua se va aplica pentru intreaga infractiune continua, chiar daca ea a inceput sub legea veche. In cazul infractiunii progresive legea aplicabila este legea din momentul comiterii actiunii. Principiul neretroactivitatii legii penale Potrivit art 15 alin 2 din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile. Prin urmare, regula este neretroactivitatea legii penale, iar eventualele exceptii trebuie sa se inscrie in ccontinutul notiunii de lege penala mai favoabila in sensul textului constiutional.
Momentul comiterii infractiunii

43

Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni. Principiul neretroactivitatii legii penale vizeaza asadar in primul rand legea penala incriminatoare. O lege care incrimineaza pentru prima data o fapta sau care o reincrimineaza dupa o perioada in care legea penala nu a mai prevazut-o nu poate fi aplicata decat in masura in care fapta a fost savarsita dupa intrarea in vigoare a legii noi. In cazul infractiunilor continue, continuate sau de obicei, daca savarsirea faptei a inceput sub legea veche care nu o incrimina si a continuat sub legea noua, infractorul va fi sanctionat, dar numai pentru actele comise din momentul intrarii in vigoare a legii noi. Regula neretroactivitatii este incidenta in cazul oricarei legi care poate agrava situati inculpatului. Astfel, legea care majoreaza pedeapsa pentru fapta comisa, legea care instituie o circumstanta agravanta, legea care face fapta urmaribila din oficiu dupa ce anterior era urmaribila la plangerea prealabila, legea care suprima o circumstanta atenuanta sau reduce efectele acesteia nu vor putea fi aplicate decat faptelor comise dupa intrarea lor in vigoare. CEDO a statuat ca este contrara prevederilor art 7 din Conventie prelungirea termenului de recidiva ca efect al legii noi, dupa ce acesta se implinise potrivit legii vechi.

Legi care si-au pierdut retroactivitatea obligatorie

O serie intreaga de legi considerate anterior ca avand intotdeauna caracter retroactiv si-au pierdut aceasta caracteristica, fiind in prezent supuse regimului general al legii penale. a) Anterior intrarii in vigoare a Constitutiei, potrivit art 12 alin 2 C. pen. erau de aplicabilitate retroactiva legile care prevedeau masuri de siguranta si masuri educative. Se poate constata cu usurinta ca exista anumite masuri restrictive de drepturi confiscarea, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea care, in diferitele legislatii, sau chiar in aceeasi legislatie in perioade diferite de timp, sunt calificate fie ca pedepse, fie ca masuri de siguranta, delimitarea dintre ele tinand de o simpla optiune a legiutorului. Aceasta opinie si-a gasit consacrarea si in jurisprudenta CEDO. Din momentul intrarii in vigoare a Constitutiei, legea care prevede masuri de siguranta sau masuri educative si-a pierdut orice specificitate sub aspectul aplicarii in timp, astfel ca ea nu va mai retroactiva decat in masura in care dispozitiile sale sunt mai favorabile, la fel ca orice alta lege penala. Textul art 12 alin 2 din Constitutie trebuie considerat implicit abrogat cu intrarea in vigoare a Constitutiei. b) O alta categorie de legi considerate in mod traditional ca avand aplicabilitate retroactiva o constituie legile interpretative. Dupa intrarea in vigoare a Constitutiei nu se mai poate vorbi de o retroactivitate obligatorie in cazul legii interpretative. In opinia noastra legea penala interpretativa poate interveni pe fondul neclaritatii unui text de lege in doua situatii, dar nici una dintre ele nu justifica o aplicare retroactiva. In primul rand pe calea legii interpretative, legiuitorul poate veni sa consfinteasca o anumita interpretare data in jurisprudenta, care este in acord cu intentia sa din momentul elaborarii normei interpretative. In acest caz, legea interpretativa nu aduce nicio modificare normei interpretate, urmarindu-se doar evitarea unei schimbari a jurisprudentei deja consacrate. Cea de-a doua situatie in care se recurge la o lege interpretativa este cea in care se modifica intr-un anumit sens domeniul de incidenta al legii interpretate.

44

In cazul in care legea interpretativa isi propune sa puna capat unei jurisprudente constante dar care sa cristalizat intr-un sens contrar celui dorit de legiuitor, noua interpretare va avea ca efect necesar o modificare a domeniului de incidente al legii , fie in sensul extinderii, fie in sensul restrangerii lui. In masura in care interpretarea data de legea interpretativa agraveaza situatia inculpatului fata de cea promovata anterior de jurisprudenta, legea unterpretativa nu va putea fi aplicata retroactiv. Legea interpretativa mai poate asadar retroactiva in acest caz numai in masura in care creeaza o situatie mai favoracila pentru inculpat. Situatia legii interpretative care nu aduce elemente pe baza carora urmeaza a fi interpretat un text lipsit pana atunci de claritate. Legea interpretativa va putea retroactiva numai in situatia in care este mai favorabila inculpatului. In concluzie, odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei legea interpretativa si-a pierdut caracterul retroactiv obligatoriu si ea va fi suspusa regulilor generale de aplicare in timp a legii penale, putand retroactiva doar atunci cand este mai favorabila. c) Legile care prevad regimul de executare al pedepselor erau in mod traditional considerate in doctrina ca fiind de aplicatie retroactiva. Pedepsele principale pronuntate anterior se executa in regimul prevazut de noul Cod penal si de legea privind executarea pedepselor. Dupa intrarea in vigoare a Constitutiei si legea care prevede regimul de executare al sanctiunilor si-a pierdut insa vocatia de aplicare retroactiva neconditionata. Dispozitiile mai severe ale legii noi sunt aplicabila in cazul persoanelor care au comis infractiuni inainte de intrarea in vigoare a legii, contravine insa prevederilor art 15 alin 2 din Constitutie, care admite care unica exceptie de la principiul neretroactivitatii legii, cazul legii penale mai favorabile. d) In doctrina si in jurisprudenta nu exista un punct de vedere unitar referitor la posibilitatea aplicarii retroactive a dispozitiilor privind prescrriptia. Astfel, se considera unori ca legea noua care prelungeste termenul de prescriptie este aplicabila si faptelor comise anterior intrarii ei in vigoare, pentru care termenul prevazut de legea veche nu sa implinit. SI legile referitoare la prescriptie trebuie sa se supuna regulilor generale care guverneaza aplicarea legii penale in timp, astfel ca nu se mai poate vorbi de o retroactivitate obligatorie in cazul lor. Prin prelungirea termenului de prescriptie are loc o amplificare a dreptului statului de a pedepsi, or, una din ratiunile principiului neretroactivitatii este tocmai limitarea acestui drept si a restrangerii corelative a drepturilor si libertatilor cetateanului pe care el o implica.
Exceptii de la principiul neretroactivitatii

Notiunea de lege penala mai favorabila Odata cu intrarea in vigoare a Constitutiei legile interpretative, legile care prevad masuri de siguranta sau masuri educative, legile referitoare la ergimul de executare a pedepselor, legile privind prescriptia si-au pierdut retroactivitatea obligatorie, dobandind regimul de drept comun al legii penale. Prin lege penala mai favorabila, in sensul textului constitutional, urmeaza sa intelegem orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau decrete, intervenita ulterior comiterii faptei si care, prin efectele sale, duce la creare unei situatii mai usoare pentru faptuitor. Exceptia insscrisa in dispozitiile art 15 alin 2 din Constitutie priveste numai legile penale de drept material, nu si cele de procedura.
1. Legea de dezincriminare

Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevazuta expres de art 12 alin 1 C. pen. potrivit caruia legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub leega veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz executarea pedeselor,a masurilor de siguranta si a masurilor educative,

45

pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi. + se aplica diferit in cele 2 coduri penale: Codul penal in vigoare verificarea incidentei legii de dezincriminare se face in abstracto prin compararea textelor din cele 2 legi. Vom fi in prezenta dezincrminarii aatunci cand preverea din legea veche nu mai are nici un corespondent in legea noua. Nu ne intereseaza fapta comisa de inculpat Nu ne raportam la o fapta concreta. Noul cod penal dezincriminarea se evalueaza pe baza unui examen in concreto prin raportarea deispozitivelor din cele 2 legi la fapta concret savarsita de catre inculpat potrivit acestui cod vom vb de dezincriminare in 2 ipoteze: 1. atunci cand fapta prevazta de legea veche nu ii mai corespunde o incriminare in legea noua 2.atunci cand fapta concret savarsita de catre inculpat nu o mai instrumenteaza elementele constitutive ale infractiunii potrivit legii noi.

Dezincriminarea se realizeaza de regula prin abrogarea expresa a textului de incriminare. Nu intotdeauna abrogarea unei norme de incriminare inseamna dezincriminarea faptei. Pentru a decide daca o fapta a fost intr-adevar dezincriminarea trebuie constatat ca aceasta nu isi mai gaseste sub nici o forma corespondent in legea noua. Astfel, atunci cand norma abrogata este o norma speciala, fapta ramane de regula incriminata de norma generala. Atunci cand fapta incriminata de norma abrogata este o infractiune complexa, de regula cel putin una dintre componentele sale continua sa ramana incriminata de o alta norma. Spre ex, abrogarea art 238 C. pe. care incrimina ofensa adusa autoritatii nu a insemnat dezincriminarea faptelor care intrau in continutul acestei infractiuni, ele ramanand in continuare incriminate ca infractiuni de insulta sau amenintare. De asemenea, nu este importanta denumirea infractiunii pentru a decide ca o fapta a fost dezincriminata. Din faptul ca in legea noua nu se mai regaseste o infractiune cu aceeasi denumire, nu se poate trage concluzia ca fapta nu mai este prevazuta de legea penala. Nu intotdeauna dezincriminarea se realizeaza prin abrogarea explicita a normei refecritoare la o anumita infractiune, Uneori dezincriminarea se face prin adoptarea de catre legiuitor a unei nrome contraventionale care are exact acelasi continut ca si norma de incriminare. Delimitarea sferei de incridenta a legii de dezincriminare depinde in mod necesar de criteriul pe baza caruia se apreciaza ca o fapta prevazuta de legea veche nu mai este prevazuta de legea noua. In acest sens, in doctrina au fost formulate doua solutii: a) aprecierea in concreto potrivit careia suntem in prezenta legii de dezincriminare atunci cand sub legea noua fapta concreta comisa de inculpat nu mai atrage raspunderea penala. Atunci cand legea veche nu prevede o limita de varsta a subiectului pasiv la infractiunea de seductie, iar legea noua prevede ca seductia se poate comite doar asupra unei minore, daca persoana vatamata era majora, suntem in prezenta unei dezincriminari. Tot astfel, sa apreciat ca sunt incidente dispozitiile refetiroare la dezincriminaare atunci cand sub legea noua fapta nu poate fi comisa decat de catre un functonar, iar autorul n a avut aceasta calitate, atunci cand legea noua stabileste o limita de varsta mai ridicata pentru angajarea raspunderii penale a minorului daca minorul nu avea varsta ceruta de legea noua in momentul comiterii infractiunii sub legea veche. b) aprecierea in abstracto potrivit careia se poate vorbi de dezincriminare doar atunci cand fapta prevazuta de legea veche nu se mai regaseste sub nici o forma de legea noua. Cu alte cuvinte, in acest caz aprecierea nu se mai raporteaza la fapta concret savarsita de inculpat, ci la specia in care

46

aceasta se incadreaza. Simpla modificare a continutului constitutiv al infractiunii avand ca efect restrangerea domeniului de incidenta al textului de incriminare nu se poatee analiza ca o dezincriminare, ci doar ca o lege mai favorabila. Aceasta din urma solutie pare sa fi fost in intentia legiutirorului nostru. Solutia aprecierii in abstracto a dezincriminarii este insa una criticabila. Prevederea faptei in legea penala presupune o corespondenta intre fapta concret comisa si modelul abstract prevazut in norma de incriminare. Or, aceasta corespondenta se analizeaza tocmai prin prisma elementelor constitutive ale infractiunii. In practica judiciare nu sa reusit niciodata o delimitare precisa a sferei de incidenta a celor doua texte din Codul de procedura penala. O alta obiectie importanta este legata de consecintele inechitabile pe care le atrage. De pilda, legea veche prevedea ca fapta se poate comite de orice persoana, in vreme ce legea noua o incrimineaza doar dca este comisa de un functionar. daca autorul nu are aceasta calitate , sub legea noua el nu va raspunde penal. Daca insa cauza a fost definitiv judecata la momentul interventiei legii noi, solutia va fi radical diferita. In cazul in care consideram ca suntem in prezenta unei legi de dezincriminare, pedeapsa nu va mai fi pusa in executare. Daca insa consideram ca este vorba doar de un caz de aplicare a legii mai favorabile, interventia legii noi dupa condamnare va fi lipsita de efecte. Astfel, daca doi infractori au comis in aceeasi zi aceeasi fapta, dar unul este judecat mai repede, astfel ca hotararea de condamanare definitiva este pronuntata inainte de intrarea in vigoare a legii noi, el va executa pedeapsa fara a putea beneficia de dispozitiile noii legi. In schimb, celalalt, inc azul caruia procesul sa tergiversat- poate chiar datorita sustragerii sale de la urmarire sau judecata iar hotararea nu era definitiva la data intrarii in vigoare a legii noi, va beneficia de legea noua si nu va mai executa nici o pedeapsa. Ori de cate ori de constata lipsa unui element constitutiv al infractiunii potrivit legii noi, sa se admita ca fapta concreta nu se mai inscrie in modelul instituit de norma penala si deci, nu mai este prevazuta de legea penala. Asa se face ca, spre ex, in cazul normelor penale-cadru, abrogarea normei completatoare nu va echivala cu o dezincriminare ci, cel mult, cu un caz de aplicare a legii penale mai favorabile. Efectele adoptarii legii de dezincriminare sunt reglementate de aert 12 alin 1 fraza a II-a C. pen., in conformitate cu care executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi. Prin urmare, efectele vor depinde de etapa procesuala in care intervine legea de dezincriminare. Astfel, daca procesul penal pentru fapta dezincriminata nu a inceput pana la intrarea in vigoare a legii noi, el nu va mai incepe. Daca procesul a inceput, el va lua sfarsit, fie prin scoaterea de sub urmarirea penala in bfaza de urmarire, fie prin achitare in faza de jduecata. Daca sa pronuntat deja o hotarare definitiva de condamanare, executarea pedepsei nu va mai incepe. Dezincriminarea nu are ca efect o repunere in situatia anterioara a condamanatului. Nu produce efecte asupra obligatiilor civile care ar putea decurge din fapta comisa, aceastea urmand a fi solutionate de instanta civila potrivit regulilor de drept civil. Efectele dezincriminarii se produc in mod ieversibil astfel incat eventuala reincriminare a faptei in viitor nu mai poate avea nici un fel de consecinte cu privire la infractiunile comise anterior dezincriminari.
2. Legea de amnistie sau gratiere

Atat legea de amnistie cat si legea sau decretul de gratiere, prin insasi natura si finalitatea lor, sunt acte cu caracter retroactiv, ele neputand interveni decat cu privire la fapte comise anterior intrarii lor in vigoare.
3. Legea mai favorabila stricto sensu

Intelegem prin lege mai favorabila stricto sensu institutia reglementata de dispozitiile art 13-15 C. pen. Posibilitatea ca aceste legi sa retroactiveze nu lasa nici o urma de indoiala din moementul in care dispozitiile constitutionale admit retroactivitatea legii penale mai favorabile lato sensu,

47

caci aplicarea prevederilor art 13-15 C. pen. duce intotdeauna la crearea unei situatii mai usoare pentru faptuitor. Legea mai favorabila stricto sensu nu presupune intotdeauna o ipoteza de retroactivitate. Legea penala mai favorabila In situatia in care dupa comiterea faptei de catre inculpat intra in vigoare o alta lege care incrimineaza aceeasi fapta dar modifica tratamentul sanctionator, legislatiile penale moderne admit aplicarea legii care ii este mai favorabila inculpatului. Aplicarea legii mai favorabile este corolarul aplicarii conjugate a doua principii fundamentale : principiul legalitatii incriminaii si pedepsei si principiul minimei interventii. Intr-adevar din principiul legalitatii incriminarii si pedepsei decurge in acest plan doua exigente: 1) neretroactivitatea legii penale mai severe, ceea ce face ca atnci cand legea noua agraveaza tratamentul sanctionator sa fie aplicabila legea veche, mai blanda 2) necesitatea ca incriminarea si pedeapsa sa fie prevazute de lege nu doar la momentul comiterii faptei, ci si la momentul condamnarii si executarii sanctiunii. Astfel, daca pedeapsa prevazuta de legea noua este mai mica decat cea din legea veche, diferenta de pedeapsa din legea veche nu isi mai gaseste fundamentul intr-o lege in vigoare, asa incat ea nu mai poate fi aplicata. In fine, daca potrivit legii noi scopul legii penale poate fi atins si prin aplicarea unei sanctiuni mai putin severe, principiul minimei interventii impune ca aceasta sa fie aplicata ,chiar daca la data comiterii faptei era in vigoare o lege care prevedea o sanctiune mai aspra. Dreptul de a beneficia de dispozitiile legii penale favorabile dobandit prin intrarea ei in vigoare dupa comiterea infractiunii nu se poate pierde prin adoptarea ulterioara a unei legi mai severe. Sfera de aplicare a legii penale mai favorabile este diferita in functie de momentul in care intervine succesiunea de legi in timp, raportat la momentul condamanarii definitive. Astfel, daca o lege noua, mai favorabila, intervine inainte de ramanerea definitiva a hotararii de condamanare, efectele sale vor fi mai largi decat in situatia in care, aceeasi lege, ar interveni dupa ramanerea definitiva a hotararii. Potrivit art 13 C. pen. in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila. Conditii de aplicare Pentru ca dispozitia din art 13 C. pen. sa poata fi aplicata, succesiunea de legi penale trebui sa indeplineasca mai multe conditii: a) succesiunea de legi penale sa intervina intre momentul comiterii faptei si momentul judecarii definitive a infractorului In masura in care legea noua intervine dupa condamanarea definitiva este posibila aplicarea legii penale mai favorabile, dar in conditiile speciale prevazute de art 14- 15. Va fi insa aplicabila legea penala mai favorabila conform art 13 C. pen. in situatia in care hotararea definitiva a fost desfiintata in urma unei cai extraordinare de atac, iar legea noua a intervenit inainte de pronuntarea unei nor hotarari definitive in urma rejudecarii. De asemenea, daca legea noua a intervenit inainte de comiterea faptei, nu se mai pune problema aplicarii legii penale mai favorabile, ci se va aplica in mod obligatoriu legea penala noua. Astfel, daca o infractiune continua, continuata sau de obicei sa consumat sub legea veche, dar epuizarea a avut loc sub legea noua, fapta in intregul ei va cadea sub incidenta legii penale noi, fiind exlusa posibilitatea aplicarii legii penale mai favorabile. In schimb, in cazul infractiunii progresive, daca intre momentul comiterii actiunii si momentul producerii ultimului rezultat intervine o succesiune de legi penale, se va aplica legea mai favorabila, caci agravarea urmaririi produse sa realizat fara o noua interventie a faptuitorului, fapta fiind considerata comisa la momentul in care a avut loc actiunea.
Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul infractiunilor nedefinitiv judecate

48

b) toate legile succesive sa incrimineze fapta comisa In masura in care una dintre legile interenite intre momentul comiterii infractiunii si momentul condamanarii nu mai prevede fapta ca infractiune nu se pune problema aplicarii legii penale mai favorabile, fiind in prezenta unei dezincriminari. Daca fapta concreta comisa de inculpat nu mai atrage o sanctiune, dar in abstracto ea ramane icnriminata, vom avea un caz de aplicare a legii mai favorabile. In acelasi timp, aceasta cinditie implica o cerinta importanta aceea a continuitatii incriminarii. Continuitatea incriminarii nu exista intotdeauna cand fapta comisa de inculpat constituie infractiune atat sub legea veche, cat si sub legea noua, deoarece ar fi posibil ca legile succesive sa fie incidente cu privire la o conduita concreta din perspective total diferite. In acest caz avem, in realitate, o incriminare veche care a fost suprimata, nemaiavand corespondent in legea noua, si o incirminare noua introdusa, care nu exista sub legea veche. Asa fiind, vom fi in prezenta unei dezincriminari si nu doar a unei legi mai favorabile. Continuitatea incriminarii exista in primul rand atunci cand una dintre cele doua norme se regaseste in intregime in cealalta, cu alte cuvinte atunci cand tre ele exista o relatie de la gen la specie. daca insa fapta fiecare dintre cele doua texte de incriminare contine elemente care nu se regasesc in celalalt, intre ele va exista o specialitate reciproca, dar continuitatea incriminarii nu exista decat in privinta unei eventuale arii comune a ilicitului. Circumstantele agravante generale sau speciale incidente in cazua prevazute de legea noua, dar ca re nu existau sub legea veche, nu pot fi avute in vedere atunci cand se aleg textele ce urmeaza a fi comparate in vederea determinarii legii penale mai favorabile. In schimb, atunci cand o circumstanta agravanta din legea veche devine infractiune autonoma in legea noua continuitatea incriminarii este asigurata. Mai trebuie subliniat faptul ca, uenori desi o anumita incriminare abrogata se regaseste intr-o norma generala ramasna in vigoare, vom fi in prezenta unei dezincriminari si nu a unui caz de lege mai favorabila.

c) legile succesive incrimineaza sau sanctioneaza diferit fapta comisa. In masura in care toate egile succesive incrimineaza si sanctioneaza in acelasi mod fapta comisa, nu se pune problema unei legi penale mai favorabile, caci aplicarea oricareia dintre ele produce aceleasi efecte in privinta inculpatului. In acest caz, se considera ca incadrarea juridica se va face potrivit legii noi. Vom fi deci in prezenta unui caz de aplicare a legii penale mai favorabile atunci cand legea noua modifica modul de sanctionare a faptei, domeniul de incidenta al normei de incriminare, conditiile de tragere la raspundere, regimul executarii sanctiunilor, etc. Nu este suficienta compararea in abstracto a dispozitiilor din legile succesive, ci trebuie comparate efectele pe care aplicarea lor in cazul dat le are cu privire la situatia inculpatului. Aceasta deoarece nu intotdeauna o lege care pare mai favorabila in abstracto are acest caracter si in concreto. Pentru a determina legea penala mai favorabila se va recurge la o operatiune imaginara de aplicare a fiecarei dintre legile succesive cu privire la fapta comisa de catre inculpat, cu alte cuvinte se va incradra fapta potrivit fiecarei legi si se va da eficienta dispozitiilor de sancitonare, iar apoi se vor compara rezultatele astfel obtinute. Doctrina a incercat sistematizarea situatiilor in care se pune problema aplicarii legii penale mai favorabile si regruparea acestora in mai multe categorii, in vederea formularii unor criterii pentur alegerea legii aplicabile. Acestea ar fi: a) modificare conditiilor de incriminare
Criterii de determinare a legii penale mai favorabile

49

Atunci cand, spre ex, legea noua adauga conditii suplimentare pentru existenta infractiunii, restrangand in acest fel spefa de incidenta a textului, ea va fi mai favorabila in toate ipoteze in care conditiile nou introduse nu sunt inrunite, in acest caz neputand fi angajata raspunderea penala. De asemenea, atunci cand legea noua renunta la o agravanta prevazuta de legea veche, ea va fi mai favorabila. In schimb, daca legea noua prevede forma agravata a faptei , neprevazuta de legea veche, forma agravata nu se va lua in considerare pentru determinarea legii penale mai favorabile, si se va compara prevederea din legea veche cu forma de vaza a infractiunii din legea noua. De asemenea este mai favorabila legea care permite retinerea unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, in masura in care conditiile acesteia sunt reunite in fapta inculpatului. b) modificarea conditiilor de tragere la raspundere In cazul in care una dintre legi prevede o conditie suplimentara pentru tragerea la raspundere penala a infractorului si aceasta conditie nu este indeplinita, legea respectiva va fi considerata ca fiind lege mai favorabila. Toate aceste elemente trebuie apreciate in concreto, ele avand aptitudinea de a califica o lege ca fiind mai favorabila doar in masura in care, raportate la situatia de fapt din speta, determina o situatie mai usoara pentru faptuitor. c) modificarea regimului sanctionator Atunci cand legile succesive prevad pedepse diferite determinarea legii penale mai favorabile se va face avand in vedere mai intai pedeapsa principala. daca cele doua legi prevad pedepse din specii diferite, se va avea in vedere ierarhizarea legala a acestora, conform careia amenda este maif avorabila decat pedeapsa inschisorii care este, la randul ei mai favorabila decat detentiunea pe viata. De asemenea se va avea in vedere faptul ca potrivit legii, masurile educative sunt intotdeauna mai blande decat pedepsele asa incat o lege care prevede o masura educativa, va fi mai favorabila decat legea care prevede o pedeapsa in cazul minorului Daca una dintre legile succesive prevede alternativ inschisoarea si amenda, va fi mai favorabila legea care rpevede si amenda daca instanta decide sa aplice aceasta pedeapsa. In caz contrar va fi mai favorabila legea care rpevede pedeapsa inschisorii in limite mai reduse, indiferent daca este cea prevazuta alternativ cu amenda sau este pedeapsa unica. In ipoteza in care toate legile succesive prevazut aceleasi limite pentru pedeapsa principala vor fi avute in vedere ate elemente. Astfel, va fi mai favorabila legea care nu prevede pedepse complementare sau cea potrivit careia aceste pedepse sunt mai reduse ca durata sau numar. Chiar daca limitele pedepsei au ramas aceleasi in legile succesive, este mai favorabila legea care prevede cauze de reducere a pedepsei sau cauze de nepedepsire in masura in care acestea sunt aplicabile in situatia concreta dedusa judecatii. In functie de conditiile de aplicare si de efectele acesteia, legiuitorul nostru a reglementat doua ipoteze de aplicare a legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive : aplicarea obligatorie si respectiv aplicarea facultativa Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile Aceasta ipoteza reglementata de art 14 C. pen. are ca premisa faptul ca legea noua, intervenita dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, prevede pentru fapta comisa o specie de pedeapsa mai usoara decat cea aplicata de instanta sau, desi prevede o pedeapsa din aceeasi specie, aceasta are un maxim special mai redus decat pedeapsa concret aplicata de catre instanta. Legiuitorul reglementeaza in mod distinct mai multe situatii in care legea noua mai favorabila se aplica in mod obligatoriu:
Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

50

a) dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa inchisorii sau amenzii, intervine o lege noua care prevede un maxim special mai redus decat pedeapsa concret aplicata. Spre ex, pentru fapta comisa, legea veche pedeapsa inchisorii de la 10 la 20 de ani, iar instanta a aplicat o pedeapsa de 18 ani inchisoare; ulterior intervine o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inschisorii de la 10 la 15 ani. In acest caz, pedeapsa aplicata se reduce in mod obligatoriu pana la 15 ani. b) daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la pedeapsa detentiunii pe viata, intervine o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inschisorii, detentunea pe viata se inlocuieste cu maximul special al pedepsei inschisorii prevazut pentru acea infractiune Aceasta inlocuire opereaza numai aunci cand legea noua prevede doar pedeapsa inschisorii, nu si in situatia in care aceasta est prevazuta alternativ cu deteniunea pe viata. c) daca dupa ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inschisorii intervine o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta doar pedeapsa amenzii, inschidoarea se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special al pedepsei amenzii prevazute pentru acea infracitune. Instanta poate sa aplice o pedeapsa cu amenda intre minimul si maximul special. mai mult,tinand seama de partea executata din pedeapsa inschisorii, se poate inlatura in tot sau in parte executarea pedepsei amnezii. Sunt avute in vedere in principal specia si durata pedepsei prevazute de elgile succesive. Nu intereseaza pentru aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile modificarea conditiilor de tragere la raspundere, modificarea unor elemnte constitutive ale infractiunii, modificare minimului special al pedepsei sau prevederea unor pedepse alternative. Potrivit art 14 alin 4 pedepsele complementare, masurile de siguranta si masurile educative neexecutate si neprevazute in legea noua nu semai executa, iar cele care eu corespondent in legea noua se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege. Prin urmare dispozitiile din art 14 alin 4 C. pen. isi gaseste o aplicare limitata la situatiile in care aceste masuri prin continutul sau durata loc cunosc o reglementare mai favorabila in legea noua. In fine, potrivit art 14 alin 5 C. pen, reducerea sau inlocuirea pedepsei in temeiul legii mai favorabile opereaza si atunci cand pedeapsa a fost deja excutata pana in momentul intrarii in vigoare a legii noi. Astfel, daca infractorul a executat 15 ani de inchisoare iar legea noua prevede un maxim special de 10 ani, se va considera ca persoana in cauza a executat doar 10 ani. Dispozitiile art 14 alin final se aplica nu doar in cazul pedepsei efectiv executate, ci si in cazul pedepselor considerate ca executate ca efect al gratierii sau prescriptiei. Aplicarea obligatorie (art 14) Speciile de pedeapsa Conditiile de aplicare Poate fi vorba de oricare: pedeapsa detentiunii pe viata,amenda sau inchisoare E nevoie ca pedeapsa veche sa fie mai mare decat maximul prevazut sub legea noua Pv> MaxN Aplicarea facultativa (art 15) Priveste exclusiv pedepse cu inchisoarea Atunci cand pedeapsa concret aplicata sub legea veche e mai mic,sau egal, decat maximul prev de legea noua,iar acest maxim e mai mic decat maximul vechi Pv MaxN< MaxV

51

Efectul aplicarii legii mai favorabile

Avem de a face cu o reducere a pedepsei aplicate Pn = MaxN

Avem de a face cu o reducere a pedepsei aplicate

Efectele in cazul pedepsei deja executate

Pedeapsa noua va fi egala cu maximul prevazut de legea noua. Pn= MaxN

Se reduce cu o treime

Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile nu mai apare in noul cod penal Si aceasta ipoteza de aplicare a legii penale mai favorabile are ca premisa o reducere a pedepsei prin legea noua in raport de limitele prevazute de legea veche. Spre deosebire de situatia reglementata de art 14 C. pen. in cazul aplicarii facutlative, pedeapsa stabilita de instanta sub imperiul legii vechi nu depaseste maximul special prevazut pentru fapta comisa, astfel cum a fost redus prin prevederile legii noi. Spre ex, legea veche prevede o pedeapsa legala de la 5 la 15 ani iar instanta a aplicat o pedeapsa concreta de 9 ani. daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare intervine o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa de la 5 la 10 ani, pedeapsa concreta se incadreaza si in noile imite, astfel ca nu se pune problema reduucerii ei in mod obligatoriu. Pentru aceste situatii legiuitorul a reglementat institutia aplicarii facultative a legii penale mai favorabile, avand ca efect o reducere a pedepsei aplicate conform legii vechi. Pentru a opera aceasta reducere trebuie sa fie indeplinite mai multe conditii: a) toate legile succesive sa prevada pentru fapta comisa pedeapsa inschisorii. Daca legea veche prevede pedeapsa inschisorii, iar legea noua doar amenda, vom fi in prezenta unui caz de aplicare obligatorie a elgii penale mai favorabile. Daca toate legile succesive prevad pedeapsa amenzii, dar nu sunt indeplinite conditiile art 14 C. pen. reducerea pedepsei nu este posibila, intrucat art 15 mentioneaza doar pedeapsa inschisorii. b) legea noua sa prevada pentru fapta comisa un maxim special mai redus decat cel din legea veche c) pedeapsa concret aplicata de instanta prin hotararea definitiva sa nu depaseasca maximul prevazut de legea noua d) instanta sa aprecieze ca reducerea duratei pedepsei este oportuna Potrivit art 15 C. pen. instanta va avea in vedere infractiunea comisa, persoana condamanatului, conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii, precum si timpaul cat a executat din pedeapsa. daca instanta decide sa faca reducerea , ea va fi tinuta de limita stabilita de lege, limita determinata de reducerea proportionala a maximului special prin legea noua in raport de legea veche. Ultraactivitatea legii penale. Legea penala temporara

52

Ultraactivitatea desemneaza ipoteza in care o lege se aplica dincolo de momentul iesirii ei din vigoare, cu privire la fapte comise in intervalul de timp cat sa aflat in vigoare. Ipoteza tipica de lege penala ultraactiva o constituie legea penala temporara. Notiunea de lege penala temporara acopera in realitate doua categorii de legi penale: legea penala temporara propriu-zisa si legea penala exceptionala. Suntem in prezenta unei legi temporare propriu-zise atunci cand legea in cauza are prevazut explicit din chiar momentul adoptarii sale, momentul iesirii din vigoare. Legea penala exceptionala este adoptata in imprejurari exceptionale (stare de asediu, stare de urgenta) iar durata aflarii ei in vigoare coincide cu perioada cat se mentine aceasta stare. Suntem in prezenta unei legi exceptionale si atunci cand vointa legiuitorului ca eficacitatea legii sa inceteze in momentul in care inceteaza circumstantele care au determinat adoptarea ei rezulta in mod explicit. In cazul normelor cadru, termenul poate fi prevazut fie de norma penala incompleta, fie de norma care vine sa o completeze. Potrivit art 16 C. pen. legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acest interval de timp. Avand in vedere faptul ca data iesirii din vigoare a legii este dinainte cunoscuta, iar pe de alta parte, imprejurarea ca, de regula, aceste legi ramand in vigoare o perioada scurta de timp, in absenta posibilitatii de aplicare ultraactiva, dispozitia legala in cauza nu ar mai apuca sa fie niciodata aplicata. In cele mai multe cazuri legea penala temporara instituie un tratament sanctionator agravat sau incrimineaza noi fapte, astfel ca legea care succede legii temporare este maif avorabila. Dispozitia constitutionala autorizeaza retroactivitatea legii penale mai favorabile ca exceptie de la princirpiul neretroactivitatii legii fara a obliga insa la aplicarea rtroactiva nelimitata in cazul oricarei dispozitii penale mai favorabile. Legea penala temporara constituie o exceptie de la principiu retroactivitatii legii penale mai favorabile. De asemenea, legea temporara constituie o exceptie de la retroactivitatea legii de dezincriminare. Prin urmare, in ipoteza in care legea temporara a incriminat o noua fapta, tragerea la raspundere pentru comiterea ei sub imperiul legi ramane posibila si dupa iesirea din vigoare a legii temporare, nefiind in prezenta unei ipoteze de aplicare a legii de dezincriminare. Mai multe, principiul legii mai favorabile nu opereaza nici in situatia in care unei legi temporare mai severe ii succede o alta lege, tot temporara, dar mai favorabila. Desi de regula o lege temporara inaspreste tratamentul sanctionator pentru anumite fapte sau aduce incriminari noi, nu este exclus ca o lege temporara sa fie mai blanda in raport de reglementarile anterioare. Asa se intampla atunci cand cu titlu experimental, se stabileste reducerea pedepselor pentru anumite fapte pe o anumita perioada sau se prevede inlocuirea acestora cu alte sanctiuni mai usoare. Atunci cand legea penala temporara este mai favorabila decat reglementarea continuta in legea ordinara prevedenta, vor primi aplicare dispozitiile legii temorare si pentru faptele comise anterior intrarii ei in vigoare. Aplicarea in timp a legii penale in cazul ordonantelor de urgenta respinse sau aprobate cu modificari de catre Parlament Potrivit art 115 alin 4 din Constitutie, in situatii extraodinare, care nu comporta sub nici o forma amanarea, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Ordonanta de urgenta emisa de Guvern se depune spre abrobare la Parlament, care trebuie sa o examineze in procedura de urgenta, putand sa o aprove asa cum a fost emisa, sa o aprobe cu modificari sau sa o respinsa. In cazul in care ordonanta este aprobata fara modificari, efectele sale se consolideaza si nu se poate vorbi de o succesiune de legi penale intre ordonanta si legea de aprobare. Avand in vedere practica legislativa actuala, constatam ca exista in continuare un mare numar de ordonante care au regimul unei legi penale comune si nu cel al legii temporare. De aceea, ne propunem sa analizam implicatiile pe care le poate avea modificarea sau respingerea unei rodonante avand natura unei legi penale ordinare.

53

In dreptul nostru daca ordonanta de urgenta este respinsa de catre Parlament, ea isi inceteaza efectele ex nunc, de la data publicarii legii de respingere in MO. Trebuie sa admitem ca respingerea sau modificarea ordonantei de urgenta determina o succesiune de legi penale, care va fi solutionata potrivit art 12-15 C.pen. Trebuie deci sa distingem mai multe ipoteze: a) daca ordonanta de urgenta care a incriminat o noua fapta este respinsa de catre Parlament, vom fi in prezenta unei dezincriminari Faptul ca respingerea ordonantei nu are efecte ex tunc presupune ca aceasta respingere nu are ca efect stergerea retroactiva a existentei ordonantei, cu alte cuvinte efectele ordonantei produse pana in momentul respingerii sale nu vor fi afectate. Astfel, amenda platita nu se va restitui, bunurile confiscate nu vor fi restituite, etc. In schimb, nici un efect al ordonantei respinse nu se va putea produce dupa intrarea in vigoare a legii de respingere. Astfel, daca procesul penal era in curs de desfasurare el va lua sfarsit si executarea pedepsei va inceta. b) daca ordonanta de urgenta respinsa a abrogat o incriminare existenta, respingerea ei va avea ca efect reintrarea in vigoare a textului de incriminare abrogat. Solutia se bazeaza pe prevederile art 63 alin 3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa. Astfel, conform acestui text, nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior sa se repuna in vigoare actul normativ initial. Fac exceptie prevederile din OG care au prevazut norme de abrogare si au fost respinse prin lege de catre Parlament. Cu alte cuvinte, legea de respingere a ordonantei reincrimineaza fapta automat. Reincriminarea va produce efecte doar pentru viitor, ceea ce inseamna ca atat faptele comise anterior adoptarii ordonantei cati si cele savarsite pana in momentul publicarii legii de respingere vor beneficia de efectele dezincriminarii. Faptele comise dupa intrarea in vigoare a legii de respingere, vor carea insa sub incidenta incriminarii repuse in vigoare. c) daca ordonanta de urgenta a modificat o incriminare existenta si a fost ulterior respinsa de catre parlament, vom avea o succesiune de legi in timp, si structura careia se include legea initiala, ordonanta de urenta si legea initiala repusa automat in vigoare. Daca fapta a fost comisa inainte de intrarea in vigoare a ordonantei de urgenta ori in timpul cat aceasta se afla in vigoare, si este judecata dupa respingerea ordoantei, se va aplica fie legea anterioara (repusa in vigoare) ,fie ordonanta dupa cum una sau cealalta este mai favorabila inculpatului. d) in situatia in care orgonanta de urgenta modifica o incriminare existenta si este la randul ei, aprobata cu modificari de catre Parlament, vom avea o succesiune de legi care va intra sub incidenta prevederilor Codului penal referitoare la legea mai favorabila. Daca infractiunea a fost comisa anterior ordonantei dar se judeca dupa aprobarea cu modificari a acesteia, vom avea de comparat 3 legi pentru a determina legea mai favorabila :reglementarea anterioara, ordonanta si legea de aprobare. Dintre cele 3 acte normative, instanta va trebui sa aleaga acele prevederi care sunt mai favorabile inculpatului. Daca infractiunea a fost definitiv judecata sub legea anterioara ordonantei dar in urma intrarii in vigoare a acesteia vor deveni aplicabile prevederile art 14-15 C. pen., instanta va proceda la reducerea pedepsei aplicate, potrivit noilor limite stabilite de ordonanta. Eventuala majorare a limitelor pedepsei prin legea de aprobare a ordonantei nu inlatura obligativitatea reducerii potrivit ordonantei a pedepsei aplicate anterior intrarii ei in vigoare. O situatie aparte este cea in care odonanta de urgenta a modificat sau a abrogat unele texte din reglementarea anterioara iar apoi ordonanta a fost aprobata cu modificari, prin legea de modificare fiind prevazuta intre altele, si abrogarea textului abrogator. Spre ex , art 5 din ordonanta prevede ca se abroga art 27 din legea X. Potrivit art 115 alin 8 din Constitutie, prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei.

Efectele respingerii sau modificarii ordonantei

54

Ar putea fi inlaturate ccu efect ex tunc, unele dintre efectele ordonantei de urgenta, dar numai in masura in care aceasta inlaturare ar opera in favoarea inculpatului sau condamnatului. Pana la aprobarea sau respingerea de catre Parlament a ordonantelor suspendate, se vor aplica reglementarile in materie existente la data adoptarii respectivelor ordonante. Pe perioada suspendarii, reintra in vigoare reglementarile anteroare, determinand astfel un conflict de legi in timp, solutionabil pe baza principiului legii penale mai favorabile. Pe durata suspendarii, regimul ordonantei de guvern suspendate va fi similar cu cel al ordonantei de gurvern respinsa prin lege de catre Parlament. Aplicarea in timp a legii penale in cazul actelor normative declarate neconstitutionale Potrivit art 147 alin 1 din Constitutie, constatarea d catre CC a neconstitutionalitatii unei legi sau ordonante are ca efect incetarea aplicabilitatii normei in cauza la 45 de zile de la publicarea deciziei CC, daca in acest interval Parlamentul sau Guvernul dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Presupunand ca legea sau ordonanta a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu a fost modificata pana la expirarea acestui termen, efectele sale vor inceta in acel moment. Deciziile CC sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Daca decizia produce efecte numai pentru viitor, ea va scoate din vigoare norma neconstitutionala, dar nu va fi in nici un caz capabila sa reinvie norma abrogata de textul ce contravine Constitutiei. Scoaterea din vigoare a unei norme penale ca efect al deciziei CC va determina in mod necesar revenirea la prevederile legale anterioare actului normativ neconstitutional. Cu alte cuvinte, legea abrogata de o lege neconstitutionala va fi repusa automat in vigoare, determinand astfel existenta unei succesiuni de legi penale care va atrage incidenta regulilor generale privind aplicarea legii mai favorabile. Ca efect al declararii neconstitutionalitatii, norma isi va pierde aptitudinea de a avroga o lege precedenta, caci o reglementare care nu isi gaseste o legitimare constitutionala nu poate avea forta de a abroga o lege constituionala precedenta. Atunci cand parlamentul abroga o lege el are posibilitatea de a decide daca inlocuieste sau nu reglementarea abrogata cu noi dispozitii legale. In sfera dreptului epnal spre ex, doar Parlamentul in calitatea sa de unica autoritate legiuitoare a tarii poate decide daca o anumita valoare sociala trebuie sa fie in continuare protejata de normele dreptului penal si daca, abrogand un text de incriminare, se justifica sau nu inlocuirea lui cu un altul. In momentul in care legea iese din vigoare ca efect al deciziei de neconstitutionalitate va reintra in vigoare reglementarea pe care aceasta a abrogat-o cu efecte pentru viitor, fiind astfel in prezenta unei succesiuni de legi in timp. Astfel, prin decizia de constatare a neconstitutionalitatii textului prin care au fost abrogate infractiunile de insulta si calomnie, Curtea a precizat ca in cazul constatarii neconstituionalitatii unor dispozitii legale de abrogare, acestea isi inceteaza efectele juridice in conditiile prevazute de art 147 alin 1 din Constitutie, iar prevederile legale care eu format obiectul abrogarii continua sa produca efecte. Cu toate ca textul contitutional prevede ca la expirarea termenului de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii efectele juridice ale legii neconstitutionale inceteaza, ea va putea fi totusi aplicata ultractiv in masura in care este mai favorabila inculpatului. Nu doar abrogarea ci si suspendarea aplicarii dispozitiei neconstitutionale are ca efect reintrarea in vigoare a reglementarii anterioare. Capitolul V Teoria generala a infractiunii Potrivit art 17 alin 1, infractiunea a fost definita ca fiind fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.

Suspendarea aplicabilitatii unei ordonante de urgenta

55

Pornind de la definita legala, doctrina noastra apreciaza ca infractiunea se caracterizeaza prin 3 trasaturi fundamentale : prevederea ei in legea penala, pericolul social si vinovatia a) prevederea faptei de catre legea penala este prima conditie de existenta a oricarei infractiuni. Ea decurge din principiul legalitatii incriminarii, astfel ca, in absenta acestei condtii, fapta nu poate constitui infractiune. Daca orice infractiune trebuie sa fie o fapta prevazuta de legea penala nu orice fapta prevazuta de legea pennala constituie infractiune. Pentru aceasta, fapta prevazuta de legea penala trebuie sa raspunda si celorlalte conditii : respectiv de a prezenta pericol social si de a fi comisa cu vinovatie. b) pericolul social exista, potrivit art 18 C pen, atunci cand fapta aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art 1 C. pen., iar pentru sanctionarea ei este necesara aplicarea unei pedepse. c) vinovatia. Nu este suficient sa se constate o incalcare in sens material a unei dispozitii a legii penale mai exact comiterea unei fapte prevazute de legea penala ci pentru a se putea angaja raspunderea penala, trebuie, in plus, constatat ca persoana in cauza avea reprezentarea faptei sale si ar fi putut avea o conduita conforma cu cerintele legale.
Reglementarile difera in cele doua coduri

Codul penal actual Noul cod penal Art 17 infractiunea este fapta care prezinta Art 15 infractiunea este fapta prevazuta de pericol social savarsit cu vinovatie si care e legea penala comisa cu vinovatie, prevazuta de legea penala nejustificata, imputabila persoanei care a comis-o. 1. Prevederea in legea penala 1. prevederea in legea penala (fapta comisa trebuie sa fie reglementata) (Tipicitate) 2. fapta sa fie comisa cu vinovatie 2. antijuridicitatea

3. sa prezinte gradul de pericol social al unei 3. imputabilitatea infractiuni (Vinovatia)

a) Tipicitatea Fapta concreta devine infractiune numai in masura in care ea se regaseste in continutul unei norme de incriminare, cu alte cuvinte, in masura in care corespunde trasaturilor stabilite de legiuitor in modelul tip prevazut de norma penala. Spre ex, incriminand furtul, legiuitorul stabileste conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o fapta pentru a fi calificata ca atare: sa constea intr-o actiune de luare, sa aiba ca obiect un bun mobil, respectivul bun sa se afle in posesia sau detentia unei persoane, iar luarea sa se realizeze in mod intentionat, in scopul insusirii pe nedrept. In activitatea de aplicare a legii penale, organele judiciare vor trebui sa compare o anumita fapta savarsita de o persoana ca fapta- model descrisa in norma de incriminare, pentru a vedea daca intruneste toate cerintele impuse de legiuitor. Aceasta corespondenta intre trasaturile faptei concrete si modelul abstract prevazut in norma de incriminare este cunoscuta in doctrina sub denumirea de tipicitate. Notiunea de tipicitate se refera atat la elementele obiective cat si la elemente subiective din structura normei de incriminare. b) Antijuridicitatea (caracterul nejustificat) Nu orice fapta tipica reprezinta prin ea insasi o infractiune. Spre ex, orice ucidere intentionata a unei persoane corespunde modelului prevazut de art 174 C. pen. care incrimineaza omorul. Cu toate acestea, pentru a fi in prezenta unei infractiuni de omor, trebuie ca fapta respectiva sa nu fi fost permisa de lege. Legea penala nu poate sanctiona o fapta pe care o alta norma juridica penala sau extrapenala- o

Tipicitatea si antijuridicitatea in definitia infractiunii

56

autorizeaza. De aceea, uciderea unei persoane in legitima aparare, desi satisface cerintele impuse de modelultip din norma de icnriminare, nu va fi sanctionata itnr-ucat este autorizata de prevedereile art 44 C. pen. Pentru ca o fapta tipica sa constituie infractiune, trebuie in plus constatat ca ea contravine ordinii juridice. c) Vinovatia Se refera la comiterea faptei tipice si antijuridice de o persoana responsabila ce cunoaste imprejurarile de fapt si de drept incidente, si respectiv are posibilitatea in concret sa se supuna exigentelor/ cerintelor normei penale. In fine, vinovatia este cea de-a treia conditie pe care fapta tipica si antijuridica trebuie sa o indeplineasca pentru a fi in prezenta unei sanctiuni, conditie care se regaseste si in definitia legala a infractiunii prev de art 17 C. pen. Antijuridicitatea presupune contrarietatea faptei fata de ordinea de drept, in vreme ce culpabilitatea (vinovatia) presupune un repros social la adresa autorului, care a actionat altfel decat i-o ceruse ordinea de drept. Credem ca trebuie admisa existenta a 4 trasaturi generale ale infractiunii tipicitate, antijuridicitate, vinovatie si pericol social. Asa fiind, infractiunea poate fi definita ca o fapta tipica, antijuridica, savarsita cu vinovatie si care prezinta pericol social. Mai intai se verifica tipicitatea, prin compararea faptei concret comise cu modelul descris de legiuitor in norma de incriminare. Daca aceasta corespondenta exista, se trece la verificarea antijuridicitatii, in fapt la verificarea incidentei vreunei cauze care ar inlatura aceasta trasatura. Daca si aceasta conditie apare ca fiind indeplinita, se verifica vinovatia, asa cum vom vedea, tot prin constatarea inexistentei vreunei cauze care sa o inlature. In fine, daca aceste prime 3 trasaturi sunt intrunite, se procedeaza la evaluarea pericolului social concret al faptei. Simpla constatare a tipicitatii, in absenta antijuridicitatii nu permite aplicarea vreunei masuri cu caracter penal. Din momentul in care este constatata antijuridicitatea, devine posibila aplicarea masurilor de siguranta, chiar in absenta celorlalte doua trasaturi (vinovatie si pericol social). Daca este prezenta si vinovatia, lipsind doar ultima trasatura (pericolul social) pot fi aplicate sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art 91 C. pen. In fine, doar daca se verifica ultima conditie fapta devine infractiune si poate determina aplicarea sanctiunilor principale. Clasificarea infractiunilor Legiuitorul nostru, nici in codul penal in vigoare si nici in proiectele elaborate in ultimii ani, nu a prevazut o reglementare distincta pentru infractiunea politica. Problema definirii infractiunii politice nu este insa nici specifica dreptului nostru penal si nici nu a cunoscut o solutie unitara in dreptul nostru contemporan. In conditiile in care legislatiile nu consacra de regula o definitie, in doctrina au fost elaborate mai multe criterii pentru calificarea unei infractiuni ca fiind politica: a) criteriul obiectiv Potrivit acestui criteriu pot fi considerate ca politice acele infractiuni care au fost create de legiuitor pentru a proteja drepturile politice ale cetatenilor sau existenta, organizarea si functionarea statului. Constituie astfel infraciuni politice infractiunile electorale, infractiunile indreptate impotriva sigurantei statului, etc. b) criteriul subiectiv Potrivit acestui criteriu, ceea ce califica infractiunea ca fiind politica este mobilul sau scopuul de natura politica urmarit de faptuitor. Astfel, orice infractiune de drept comun poate deveni infractiune politica, in masura in care ea a fost determinata de un scop politic. c) criteriul mixt
Infractiuni politice si infractiuni de drept comun

57

Acest criteriu rezulta din combinarea celorlalte doua, astfel ca o infractiune va fi considerata ca fiind politica in situatia in care a fost indreptata impotriva unui obiect de natura politica, dar si atunci cand a fost inspirata de un mobil sau de un scop de natura politica. In absenta oricarei reglementari de principiu a infractiunii politice in Codul nostru penal, este recomandabil ca instantele chemate sa decida asupra caracterului politic al unei infractiuni sa recurga la criteriul mixt. In functie de modul in care norma de incriminare determina sfera elementelor constitutive ale unei infractiuni, putem distinge trei categorii de incriminari: a) Infractiunile cu continut unic sunt acele infractiuni ale caror elemente constitutive nu se pot infatisa, potrivit textului inciminator, decat sub o anumita forma, unica, exclusiva, nesusceptibila de mai multe modalitati. Spre ex, bigamia se comite prin incheierea unei noi casatori de catre o persoana casatorita, omorul se comite prin uciderea unei persoane, etc. b) Infractiunile cu continut alternativ sunt acele infractiuni pentru care legea prevede variante alternative ale principalelor elemente constitutive, variante echivalente sub aspectul semnificatiei lor penale. Spre ex, potrivit art 205 C. pen infractiunea de insulta se poate comite prin cuvinte, prin gesturi, prin expunere la batjocura dar si prin atribuirea unui defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, n-ar trebui relevate. c) Infractiunile cu continuturi alternative sunct acele infractiuni in cazul carora legiuitorul regrupeaza sub aceeasi denumire doua sau mai multe infractiuni de sine statatoare. Asa se intampla in cazul textului art 271 C. pen. care, in alin 1,2,3,4 si 5 incrimineaza de fapt 4 infractiuni distincte impotrivirea la executarea unei hotarari judecatoresti, impiedicarea folosirii unui imobil detinut in baza unei hotarari judecatoresti, sustragerea de la executarea unor masuri de siguranta si respectiv neexecutarea pedepselor complementare aplicate unor presoane juridice. Importanta delimitarii infractiunilor cu continut alternativ fata de cele cu continuturi alternative rezida in efectele diferite ce apar in cazul realizarii mai multora din variantele alternative de comitere. In cazul infractiunilor cu continut alternativ, diferitele modalitati prevazute de norma de incriminare sunt echivalente din punctul de vedere al semnificatiei penale, astfel ca realizarea mai multora dintre ele nu afecteaza unitatea infractiunii. Spre ex, in cazul incriminarii din art 205 C. pen, daca onoarea victimei este lezata atat prin cuvinte, cat si prin gesturi si, in plus, i se imputa si o boala sau infirmitate, vom fi in prezenta unei singure infractiuni de insulta. Situatia este diferita in cazul infractiunilor cu continuturi alternative. In acest caz, daca se realizeaza mai multe dintre aceste continuturi, vom avea mai multe infractiuni. Spre ex, daca o persoana sustrage de la executarea masurii de siguranta a interzicerii de a se afla intr-o localitate si impiedica o alta persoana sa foloseasca un imobil detinut in baza unei hotarari judecatoresti, vom avea un concurs de infractiuni. Infractiunea fapta prevazuta de legea penala (fapta tipica) Tipicitatea reprezinta corespondenta dintre fapta concret savarsita de o persoana si modelul abstract constuit de legiuitor in norma de incriminare. Tipicitatea asigura in primul rand respectarea principiului legalitatii incriminarii, caci o fapta concreta poate fi sanctionata numai daca ea se regaseste in descrierea realizata de o norma penala. In acelasi timp, tipicitatea poate contribui la respectarea principiului minimei interventii, caci dintre
Infractiuni cu continut unic, cu continut alternativ si cu continuturi alternative

58

diferitele actiuni ce se dovedesc la un moment dat antijuridice, legiuitorul trebuie sa le aduca in sfera dreptului penal numai pe acelea care nu pot fi prevenite eficient prin mijloacele altor ramuri de drept. Premisa esentiala pentru examenul de tipicitate o constituie identificarea elementelor prin prisma carora se va analiza concordanta intre fapta comisa de inculpat si modelul descris de legiuitor in norma de incrminare. Tipicitatea se analizeaza in principal prin prisma urmatoarelor elemente : subiectul , obiectul ,latura obiectiva si latura subiectiva. Spre ex, incriminarea omorului presupune o serie de conditii pe care trebuie sa le indeplineasca orice fapta concreta pentru a fi calificata ca atare. Acestea sunt: sa existe o actiune de ucidere care determina moartea (element subiectiv), sa fie comisa intentionat (element subiectiv), sa fie exercitata asupra unei persoane in viata (obiect si subiect pasiv), sa fie comisa de o persoana fizica sau juridica (subiect activ). Indiferent care dintre conditiile mentionate nu este satisfacuta de o fapta concreta, aceasta din urma nu se va mai incadra in tiparul prevazut de norma de icnriminare, cu alte cuvinte nu va fi tipica. Asa de pilda, daca un conducator auto conducand neatent, loveste un pieton si il ucide, fapta nu se include in modelul tip al omorului, lipsind conditia comiterii faptei cu intentie (in schimb, fapta este tipica pentru uciderea din culpa) 1. Obiectul infractiunii Prin obiect juridic al infractiunii vom intelege valoarea sociala protejata de norma juridica penala si careia i se aduce atingere prin comiterea infractiunii. Obiectul juridic este o valoare abstracta, imateriala, ce nu se identifica cu un bun determinat, corporal sau incorporal. Nu exista infractiuni fara obiect juridic.Spre ex, in cazul infractiunii de furt, valoarea sociala ce formeaza obiectul juridic nu este reprezentata de valoarea economica a bunului sustras, ci de integritatea patrimoniului, de posibilitatea proprietarului de a-si exercita atributele pe care dreptul de proprietate i le confera in privinta unui anumit bun. In doctrina pot fi identificate mai multe categorii de incriminari: - incriminari in cadrul carora obiectul juridic este enuntat in mod explicit, cum este cazul art 155 care mentioneaza ca valori sociale aparate unitatea si indivizibilitatea, suveranitatea sau independenta statului. - incriminari care nu mentioneaza explicit obiectul juridic, dar acesta este usor de identificat din chiar continutul normei.Asa s-ar intampla in cazul infractiunilor de omor sau ucidere din culpa (valoarea protejata, fiind in mod evidenta, viata persoanei) - incriminari in cazul carora obiectul juridic nu poate fi identificat decat prin raportare la elementele exterioare continutului infractiunii, cum ar fi denumirea capitolului sau sectiunii ori denumirea marginala a articolului - incriminari in cazul carora obiectul juridic nu poate fi identificat decat prin eforturile doctrinei, el nefiind evidentiat nici de continutul textului si nici de elementele exterioare mentionate anterior. In literatura de specialitata se apreciaza ca obiectul infractiunii indeplineste mai multe functii: a) constituie fundamentul constructiei legale a infractiunii b) constituie un criteriu in stabilirea limitelor legale de pedeapsa c) reprezinta criteriul de ordonare a infractiunilor in partea speciala a Codului penal d) constituie un element important in interpretarea normei juridice e) reprezinta elementul pe baza caruia se determina subiectul pasiv al infractiunii, ca fiind titularul valorii sociale lezate f) determina eficacitatea cauzei justificative a consimtamantului victimei, acest consimtamant fiind valabil numai in situatia in care priveste o valoare sociala de care persoana poate dispune in mod legal. Daca o fapta lezeaza atat persoana cat si patrimoniul, obiectul juridic principal va fi persoana daca incriminarea corespunzatoare face parte din categoria infractiunilor contra persoanei (spre ex, santajul ) si respectiv patrimoniul in caz contrar ( spre ex, talharia)

59

In doctrina noastra sa mai facut distinctia intre obiectul juridic complex, format din doua valori sociale care trebuie lezate prin actiuni sau inactiuni distincte (spre ex, in cazul talhariei, violenta si sustragerea bunului ) si obiectul juridic multiplu care presupune tot doua valori sociale dar care sunt lezate prin aceeasi actiune sau inactiuni (de pilda, in cazul delapidarii, este afectat atat patrimoniul unitatii, cat si corecta indeplinire de catre functionar a atributiilor sale de serviciu) Obiectul material reprezinta lucrul sau fiinta impotriva caruia se indreapta nemijlocit actiunea sau inactiunea ce aduce atingere obiectului juridic si care este vatamat in integritatea sa ori periclitat ca urmare a acestei actiuni. Obiectul material poate consta intr-un lucru (bunul sustras, in cazul furtului), in corpul unei persoane in viata (in cazul violului, omorului), intr-un cadavru (in cazul profanarii de morminte). Obiectul material este bunul impotriva caruia se indreapta nemijlocit actiunea sau inactiunea si care poate fi vatamat in integritatea sa ori pus in pericol prin aceasta actiune. In doctrina sa afirmat ca obiectul mateial se interpune intre autor si valoarea sociala ocrotita, aceasta neputand fi lezata sau pusa in pericol decat cu pretul lezarii sau periclitarii obiectului material. Obiectul material al infractiunii nu trebuie confundat nici cu produsul infractiunii si nici cu instrumentele sau mijloacele de comitere a acesteia. Spre ex, in cazul infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale, daca se contraface un inscris, el nu constituie obiect material al infractiunii, ci produsul acesteia. In schimb, daca falsificarea se realizeaza prin alterarea unui inscris, inscrisul preexistent asupra caruia sa intervenit constuie obiect material al infractiunii. Corespunzator obiectului juridic, obiectul material poate prezenta o structura unitara sau o structura complexa. Astfel, in cazul infractiunii de talharie, exista un obiect material principal bunul sustras- si un obiect material secundar corpul victimei asupra careia sau exercitat violente. Obiectul juridic sta la baza clasificarii infractiunilor in infractiuni materiale si infractiuni formale. Infractiunile materiale sunt faptele caracterizate de existenta unui obiect material, asupra caruia se indreapta actiunea sau inactiunea. Sunt infractiuni materiale: omorul, furtul, violul, abuzul de incredere, tortura,etc. Infractiunile formale nu presupun existenta unui obiect material, in cazul lor valoarea sociala ocrotita nefiind strans legata de un anumit lucru.Suntem in prezenta unei infractiuni formale in cazul tradarii, divulgarii secretului profesional, insultei, calomniei, amenintarii, etc. Obiectul material al infractiunii poate servi la circumscrierea factorului intelectiv al intentiei. Spre ex, atunci cand o persoana aplica lovituri cu palma asupra capului unui copil in varsta de cateva luni, nu se poate sustine ca nu a prevazut posibilitatea intervenirii decesului, chiar daca in cazul unei persoane adulte actiunea in sine nu era apta sa cauzeze moartea. 2. Subiectul activ Subiectul activ al infractiunii este persoana care comite o fapta conforma faptei-tip descrisa in norma de incriminare. Subiectul activ apartine faptei-tip prevazute de norma de incriminare, in vreme ce notiunea de autor trebuie folosita in raport de fapta concreta comisa de o persoana. Cu alte cuvinte, subiectul activ, ca element al faptei-tip, circumscrie sfera posibililor autori, adica a persoanelor care sunt susceptibile de a comite in concret fapta respectiva. Subiectul activ al infractiunii trebuie sa fie in mod necesar o persoana.
Obiectul material al infractiunii

a) Persoana fizica, subiectul activ al infractiunii

In dreptul nostru, se considera, de regula, ca nu orice persoana fizica poate fi subiect activ al infractiunii, ci numai o persoana care a implinit varsta de 14 ani, a actionat cu discernamant si sa bucurat de libertate de vointa si actiune. Pentru a fi subiect activ o persoana trebuie sa aiba capacitate penala,

60

ceea ce nu se intampla in cazul persoanelor lipsite de discernamant si al celor care se bucura de imunitate de jurisdictie absoluta. Subiectul activ este considerat a face parte dintre elementele obiective ale incriminarii-tip, asa incat, in acest context, nu isi gasesc locul elementele referitoare la vinovatia acestuia. Si o persoana lipsita de discernamant poate comite o fapta tipica si antijuridica si ,pe cale de consecinta, se poate lua fata de ea o masura de siguranta (spre ex, internarea medicala).
b) Aspecte generale privind raspunderea penala a persoanei juridice instaurata prin Legea nr 278/2006.

Potrivit art 19. C,. pen persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita ca forma de vinovatie prevazuta de legea penala. Raspunderea penala a persoanei juridice nu exlude raspunderea penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea aceleasi infractiuni. Persoana juridica raspunde pentru fapta sa proprie, si nu pentru fapta altei persoane. Elementul subiectiv in cazul persoanei juridice Necesitatea constatarii elementului subiectiv in cazul persoanei juridice este subliniata si de precizarea introdusa de legiuitor in finalul dispozitiei din alin 1 al art 19 C. pen., potrivit careia raspunderea persoanei juridice poate fi angajata daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala. Infractiunea poate avea la baza fie o decizie adoptata intentionat de persoana juridica, fie o neglijenta a acesteia, neglijenta poate consta, spre ex, intr-o organizare interna deficitara, in masuri de securitate insuficiente sau in restrictii bugetare nerezonabile ce au creat conditiile comiterii infractiunii. In cazul faptelor unor prepusi sau mandatari, este necesar ca persoana juridica sa fi avut cunoscinta de intentia de a comite aceste infractiuni si sa fi consimtit ori sa fi indemnat la savarsirea lor. In cazul infractiunilor din culpa, trebuie sa se constate ca persoana juridica a avut cunostinta de riscul comiterii lor si a neglijat sa adopte masurile necesare pentru a le preveni. Pentru proba elementului subiectiv, instanta poate recurge la orice mijloc de proba pentru a stabili pozitia subiectiva reala a persoanei juridice. Nu va fi insa antrenata raspunderea penala a persoanei juridice atunci cand ea sa confruntat pe neasteptate cu o infractiune comisa de un prepus, fara ca actiunea acestuia sa fi fost consimtita sau sa se incadreze intr-o practica tolerata de societate. In conditiile in care vinovatia persoanei juridice se analizeaza separat de vinovatia persoanei fizice care a comis actul material, trebuie sa admitem ca vinovatia celor doua persoane poate imbraca aceeasi forma sau forme diferite. Astfel ar fi posibil ca in sarcina ambelor persoane sa se retina intentia, asa cum se intampla atunci cand persoana juridica ia decizia de a comite o anumite fapta, spre ex, o evaziune fiscala iar o persoana fizica din cadrul societatii, in cunostinta de cauza, pune in executare decizia. Tot astfel, s-ar putea intampla ca in cazul ambelor persoane sa se retina o culpa. Nu trebuie insa excluse nici ipotezele in care forma de vinovatie difera intre persoana fizica si persoana juridica. Spre ex, angajatii unei societati deversau in mod constant anumite substante poluante in apa unui rau, dar societatea, desi a dat instructiuni corecte privind locul in care aceste substante trebuiau depozitate, nu a verificat niciodata ce se intampla in realitate cu ele. In acest caz, angajatii vor raspunde pentru o infractiune intentionala, in vreme ce societatea va raspunde pentru o infractiune din culpa. In fine, este posibila retinerea unei intentii in cazul persoanei juridice si a unei culpe in cazul persoanei fizice, asa cum se intampla, de pilda, atunci cand persoana juridica ia hotararea de a comite infractiunea, iar angajatul o pune in executare in conditiile unei erori de fapt culpabile.

61

Forma de vinovatie retinuta in cazul persoanei juridice nu coincide in mod necesar cu vinovatia ce caracterizeaza actiunea sau inactiunea autorului material. Pentru a stabili forma de vinovatie a persoanei juridice trebuie sa ne raportam la pozitia subiectiva a organelor de conducere ale acesteia.
Reglementarile difera intre cele 2 coduri -> 19 indice 1 C. pen actual vs. 135 NCP

Orice persoana juridica legal constituita poate raspunde penal, si in principiu pentru orice infractiune. !!! EXCEPTII: -> statul nu poate niciodata raspunde penal -> autoritatile publice : Guvern,tribunal,etc -> institutiile publice ce desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat . De ex : Institutul de medicina legala MInaminovici, BNR, Institutul National al Magistraturii. => in NCP nu se mai regaseste si aceasta categorie Potrivit NCP institutiile publice nu raspund penal pentru infractiuniile savarsite in realizarea activitatii ce nu poate face obiectul domeniului privat. Sunt reglementate asemanator in ambele coduri urmatoarele : -> sfera infractiunilor care pot atrage raspunderea penala a persoane juridice: 1. infractiunile comise in realizarea obiectului de activitate 2. pentru alte fapte comise in interesul ei 3. pentru infractiuni comise in numele persoanei juridice -> sfera persoanelor care pot determina atragerea raspunderii juridice: a) orice persoana poate angaja raspunderea penala a persoanei juridice Persoana juridica raspunde in masura in care in sarcina ei sunt intrunite toate elementele constitutive ale infractiunii. Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea penala a persoanei fizice si viceversa.
c) Subiect activ general si subiect activ special

In raport de subiectul activ, infractiunile se clasifica in infractiuni cu subiect activ general si infractiuni cu subiect activ special Infractiunile cu subiect activ general sunt cele care, potrivit normei de incriminare, pot fi comise de orice persoana, fara ca acesteia sa i se ceara o calitate speciala. Sunt astfel de infractiuni : omorul, furtul, insulta, falsificarea de monede, etc, ele putand fi savarsite de orice persoana. Infractiunile cu subiect activ special sunt insa infractiuni care nu pot fi comise decat de o persoana ce detine calitatea prevazuta in norma de incriminare. Spre ex, infractiunea de dezertare nu poate fi savarsita decat de un militar, delapidarea nu poate fi comisa decat de o persoana ce are calitatea de functionar care administreaza sau gestioneaza bunuri, pruncucierea poate fi comisa doar de catre mama, etc. Uneori, infracitunile cu subiect activ special sunt, la randul lor, clasificate in infractiuni proprii si improprii. Sunt infractiuni cu subiect activ special proprii cele in cazul carora absenta calitatii prevazute de lege face ca fapta sa fie irelevanta din punct de vedere penal. Fac parte din aceasta categorie incestul, divulgarea secretului profesional, luarea de mita, fapte care, in absenta calitatii speciale nu corespund niciunei incriminari-tip. Spre ex, daca persoana nu are calitatea de functionar, acceptarea de promisiuni de daruri pentru a efectua un anumit act nu constituie nici infractriunea de luare de mita si nicio alta fapta penala. Infractiunile cu subiect secial improprii sunt cele in cazul carora calitatea speciala determina o atenuare sau agravare a raspunderii penale, fapta constituind insa infractiune si in absenta acestei calitati. Spre ex, in cazul infractiunii de purtare abuziva, daca lipseste calitatea de functionar a subiectului activ, vom avea o infractiune de insulta sau lovire. Desi cel mai adesea legiuitorul are in vedere o calitate a unei peroane fizice atunci cand instituie o incriminare cu subiect activ special (cetatean, functionar, militar), nu sunt excluse nici situatiile in care o persoana juridica sa detina calitatea ceruta de textul de incirminare. Asa de pilda,

62

infractiunea de gesturi frauduloase este o infractiune cu subiect activ special, putand fi comisa doar de catre cel care are calitatea de administrator, gestionar sau custode al bunurilor altuia. 3. Subiectul pasiv al infractiunii Subiectul pasiv al infractiunii este persoana titulara a valorii sociale care constituie obiectul juridic al infractiunii. Subiectul pasiv poate fi o persoana fizica, o persoana juridica, inclusiv persoanale juridice care nu pot avea calitatea de subiect activ (Statul, autoritatile publice, etc) In ceea ce priveste Statul, in doctrina se considera de catre unii autori ca acesta apare intotdeauna cel putin in calitate de subiect pasiv general si mediat, dat fiind ca orice infractiune aduce atingere societatii, reprezentata de Stat. Subiectul pasiv al infractiunii poate fi chiar o persoana conceputa si nenascuta, asa cum se intampla in cazul infractiunii de avort. Entitatile colective lipsite de personalitate juridica pot avea calitatea de subiect pasiv al infractiunii, in masura in care obiectul protectiei penale poate apartine acestora. In schimb, nu poate fi subiect pasiv al unei infractiuni un animal, chiar in situatia in care legea incrimineaza maltratarea acestuia. Intr-o asemena ipoteza, suntem in prezenta unei infractiuni contra ordonii publice, subiectul pasiv fiind societatea. Subiectul pasiv nu trebuie confundat cu persoana prejudiciata, notiune care desemneaza orice persoana care in urma comiterii unei infractiuni a suferit un prejudiciu. De cele mai multe ori calitatea de subiect pasiv si persoana prejudiciata se intrunescc in aceeasi persoana, asa cum se intampla in cazul furtului. Sunt infractiuni cu subiect pasiv general acele infractiuni in cazul carora valoarea sociala ocrotita poate apartine oricarei persoane, astfel ca oricine poate fi subiect pasiv.Spre ex, in cazul furtului, omorului, calomniei avem infractiuni cu subiect pasiv general. In masura in care subiect pasiv al omorului poate fi orice persoana fizica, vom fi in prezenta unei infractiuni cu subiect pasiv general. Sunt infractiuni cu subiect pasiv special acele incractiuni in cazul carora legea prevede o anumita calitate speciala a subiectului pasiv.Aceasta calitate poate determina insasi existenta infractiunii- in absenta ei fapta fiind ilicita- asa cum se intampla in cazul infractiunii de act sexual cu un minor. O infractiune poate avea un subiect pasiv unic sau o pluritate de subiecti pasivi. Este infractiune cu subiect pasiv unic omorul, violul, furtul cand prin comiterea faptei se aduce atingere unui singur subiect pasiv.Avem o infractiune cu subiect pasiv multiplu, spre ex, in cazul talhariei, atunci cand dupa sustragerea bunului apartinand unei persoane, infractorul loveste o alta persoana care dorea sa il impiedice sa plece cu bunul sustras. Subiectul pasiv este persoana indreptatita sa depuna plangere prealabila sau sa se impace cu inculpatul. Eroarea asupra calitatii subiectului pasiv inlatura aplicarea unei agravante. Exista numeroase infractiuni cu subiect pasiv nedeterminat. 4. Latura obiectiva a infractiunii. Actiunea este o miscare a corpului apta sa lezeze interesul protejat de norma penala. Prin miscare corporala urmeaza a se intelege de regula o miscare a membrelor, dar ea se poate de asemenea concretiza si in cuvinte, intr-o schimbare a mimicii,etc. Profesorul Traian Pop arata ca miscarea corporala trebuie sa fie voluntara, adica sa fie voita si constienta. Caracterul voluntar al actiunii nu poate fi identificat cu intentia ceruta de norma de incriminare. Caracterul voluntar implica faptul ca actiunea trebuie sa fie una care are a baza vointa subiectului, chiar daca acestei vointe ii este strain rezultatul prevazut de norma. Asa de pilda, in cazul conducerii unui autoturism in cursul careia este accidentat un pieton, avem o actiune voluntara (conducera) si un rezultat produs in culpa ( moartea pietonului).
Actiunea Clasificara infractiunilor prin raportare la subiectul pasiv

63

Actiunea poate fi realizata printr-un singur act sau prin mai multe acte de executare. Spre ex, o persoana poate fi ucisa pritnr-o singura lovitura sau prin aplicarea in mod succesiv a mai multor lovituri. In functie de modul in care norma de incirminare stabileste actiunea tipica, se poate distinge intre infractiuni in forma inchisa si infractiuni in forma libera. In cazul primelor, legiuitorul stabileste o anumita forma pe care trebuie sa o imbrace actiunea tipica, dintre posibilele actiuni susceptibile de a aduce atingere valorii protejate. Astfel, in cazul furtului, actiunea trebuie sa constea in luare, in cazul violarii de domiciliu in patrundere,etc. In cazul infractiunilor in forma libera este suficient ca actiunea sa fie cauzala in raport cu rezultatul prevazut, cu alte cuvinte, este suficient ca ea sa fie susceptibila de a produce rezultatul. De pilda, este o infractiune in forma libera omorul, caci rezultatul uciderea victimei se poate realiza in multiple modalitati. Infractiunile contra vietii, integritatii corporale sau sanatatii sunt de regula in forma libera, pentru a permite santionarea oricarei actiuni care aduce atingere acestor valori.In schimb, infractiunile contra patrimoniului sunt de obicei infracituni in forma inchisa. Omisiunea nu poate fi perceputa si evaluata prin simpla completare a realitatii inconjuratoare. Omisiunea nu se evidentiaza intotdeauna prin raportare la o anumita actiune determinata, care ii este ceruta subiectului. Inactiunea a fost definita ca nerealizarea unei actiuni posibile pe care subiectul avea obligatia juridica de a o realiza sau ca neefectuarea unei actiuni asteptate din partea unei persoane. Inactiunea are un continut normativ, determinat de prevederea legala care impune o anumita obligatie. Inactiunea nu trebuie inteleasa ca o pasivitate totala a subiectului. Din punct de vedere juridic, nu exista o deosebire intre pasivitatea totala si efetuarea unei alte actiuni. Spre ex, asistenta medicala care nu intervine atunci cand vede ca un bolnav are probleme respiratorii,iar acesta, in final decedeaza va raspunde pentru moartea pacientului indiferent daca a ramas impasibila pe scaunul pe care statea (pasivitate completa) ori daca a plecat din salon pentru a lua cina (efectuarea unei alte actiuni). Intradevar, asistenta nu realizeaza o omisiunea pentru a ca ramas asezata pe scaun sau pentru ca a plecat sa ia cina, ci pentru ca nu a realizat actiunea la care era obligata prin contractul pe care il avea incheiat cu spitalul. Daca in cazul actiunii subiectul lezeaza sau pune in pericol valoarea sociala protejata, in cazul inactiunii, de regula pericolul pentru valoarea sociala este preexistent iar subiectul are obligatia de al inalatura. Aceasta obligatie corespunde unei indatoriri, care poate fi generica, ce incumba oricarei persoane (spre ex, de a acorda ajutor unei persoane aflate in pericol) sau specifica, ce incumba subiectului in considerarea unei calitati a acestuia (functionar, militar). Infractiunile omisive sunt clasificate in literatura de specialitate in infractiuni omisive proprii si infractiuni omisive improprii (comisive prin omisiune) a) Infractiunile omisive proprii constau in neindepliniea unei obligatii impuse de lege, asa cum se intampla in cazul nedenuntarii, al omisiunii sesizarii organelor judiciare sau al lasarii fara ajutor. De cele mai multe ori, in cazul acestor incirminari, infractiunea este consumata prin simpla abtinere de la efectuarea actiunii cerute de legiuitor, fara a fi necesara producerea vreunui rezultat. Trebuie subliniat ca exista insa si infractiuni omisive proprii in cazul carora legiuitorul a prevazut in norma de incriminare producerea unui rezultat. b) Infractiunile omisive improprii (comisive prin omisiune) au la baza o incriminare comisiva, dar rezultatul prevazut de norma de incriminare poate fi, in concret, produs si printr-o inactiune, fara ca aceasta sa fie expres prevazuta de norma de icnriminare. Astfel, ceea ce caracterizeaza aceste infractiuni este faptul ca subiectul nu impiedica producerea unui rezultat pe care, in considerarea anumitor imprejurari, avea obligatia de a-l impiedica.
Calificarea infractiunilor omisive Inactiunea

64

Dreptul roman se caracterizeaza prin absenta oricarei prevederi legale referitoare la infractiunile comisive prin omisiune si prin recunoasterea pe cale jurisprudentiala si doctrinara a acestei categorii. Daca in cazul infractiunilor comisive, angajarea raspunderii penale se bazeaza pe cauzarea urmarii tipice, in ipoteza infractiunilor omisive improprii nu mai este suficient sa se constate ca inculpatul ar fi putut impiedica producerea unui rezultat, fiind, in plus, necesar a se stabili ca el avea si obligatia de a-l impiedica. S-a ajuns la definirea pozitiei de garant ca o relatie speciala de protectie intre un subiect garant si o valoare sociala ocrotita, relatie determinata de incapacitatea (totala sau partiala) a titularului valorii de a o proteja in mod autonom. Se considera astazi ca exista obligatii ale garantului subsumate unei functii de protectie a unei valori sociale determinate si repsectiv obligatii legate de supravegherea unei surse de pericol. 1. Functia de protectie a unei valori sociale Aceasta prima ipostaza a pozitiei de garant implica faptul ca intre subiectul tinut sa actioneze si titularul valorii sociale ocrotite exista o relatie de dependenta, care il obliga pe cel dintai sa actioneze atunci cand cel din urma se afla in imposibilitatea de a-si proteja el insusi valoarea sociala al carei titular este. Functia de protectie poate asadar decurge din: a) o legatura naturala. Este cazul membrilor de familie, intre care exista obligatia reciproca de a evita producerea unor urmari vatamatoare pentru viata sau integritatea corporala. Suntem de pilda in prezenta unei pozitii de garant in cazul mamei care trebuie sa il hraneasca si sa il protejeze pe noul nascut, astfel ca daca ea nu isi indeplinescte aceasta obligatie iar copilul decedeaza vom fi in prezenta unei infractiuni de omor sau ucidere din culpa savarsita prin inactiune. b) o legatura stransa de comunitate. In acest context este avuta in vedere atat comunitatea de viata cat si comunitatea de risc, iar obligatia de asistenta decurge din relatiile de dependenta si incredere reciproca care trebuie sa existe in astfel de imprejurari. De ex, existenta unei pozitii de garant in cazul convietuirii a doua persoane, ori in cazul practicarii in comun a unor sporturi periculoase (alpinism) c) asumarea voluntara a obligatiei de protectie. Pe aceasta baza se recunoaste o pozitie de garant in cazul : medicului ce trebuie sa il trateze pe pacientul pe care il are in grija; medicului de pe ambulanta, chemat sa acorde primul ajutor unui ranit, etc. Tot in aceasta categorie se analizeaza si pozitia de garant transmisa pe cale conventionala de catre un garant principal. Spre ex, parintii transfera bonei obligatia de asistenta a copilului pe perioada in care minorul se afla sub supravegherea acesteia. 2. Raspunderea pentur anumite surse de pericol Pozitia de garant poate decurge din: a) o actiune precedenta periculoasa autorului. Fundamentarea pozitiei de garant in aceste situatii porneste de la premisa ca o persoana ce a comis o actiune prin care a creat o stare de pericol pentru altul este tinuta sa ia toate masurile ce se impun pentru a preveni materializarea acelui pericol intr-o urmare prevazuta de legea penala. O actiune licita nu constiuie un motiv pentru a evita lezarea unei valori sociale protejate. Astfel : - o actiune precedenta antijuridica determina intotdeauna o pozitie de garant si implicit obligatia de a actiona pentru evitarea producerii ulterioare a unui rezultat vatamator. Spre ex, peroana care conduce un autoturism sub influenta alcoolului si accidenteaza un pieton care traversa regulamentar, se afla in pozitie de garant in privinta vietii celui accidentat.
Teoria pozitiei de garant

65

Caracterul antijuridic al faptei anterioare trebui insa constatat ex ante, cu alte cuvinte acesta trebuie sa fie verificat in raport de data comiterii faptei respective. Daca numai pe baza unor date ulterior fapte initiala apare ca antijuridica, pozitia de garant nu va putea fi retinuta pe acest temei. - atunci cand actiunea anterioara a ramas in cadrul riscului permis, va exista o obligatie de a actiona in masura in care activitatea desfasurata a creat un risc special, mai mare decat riscul comun, cotidian, iar victima a doptat masurile de securitate care ii incumbau. Riscul exista in cadrul activitatilor ilicite care creeaza o stare de pericol mai accentuata pentru valorile sociale ocrotite (traficul aerian, feorviar). - in cazul in care fapta anterioara a fost comisa in prezenta unei cauze justificative autorul va avea o obligatie de a actiona numai atunci cand persoanei puse in pericol nu ii este imputabila necesitatea faptei comise in prezenta cauzei justificative. Spre ex, daca agresorul este ranit in legitima aparare, cel care sa aratat nu se afla in pozitie de garant in privinta salvarii vietii agresorului dupa incetarea atacului. In schimb, cel care ia apa de la un robinet aflat in curtea vecinului sau, pentru a stinge incendiul declansat la autorurismul unui teren, va raspunde pentru fapta de distrugere daca la final interventia nu inchide robinetul si astfel este inundata pivnita vecinului. - atunci cand o persoana comite o actiune care o pune in pericol, iar o alta persoana intervine pentru a o salva, cel salvat se va afla in pozitie de garant in cazul in care intervenientul a devenit si victima a actiunii de salvare. Spre ex, un pieton traverseaza strada neregulamentar, iar un motociclist, pentru a evita lovirea lui vireaza brusc dreapta, cade de pe motocicleta si se accidenteaza. In acest caz, pietonul va avea obligatia de a interveni pentru salvarea motociclistului, aflandu-se in pozitie de garant. b) obligatia de control asupra unei surse de pericol. Fundamentarea pozitiei de garant in acest caz porneste de la ideea ca persoana ce are in stapanire un bun care poate prezenta un pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penala, este obligata sa ia toate masurile rezonabile pentru a preveni o eventuala lezare a acestor valori. Asa de pilda, detinatorul unui caine care nu utilizeaza lesa si botnita cu ocazia plimbarii acestuia in locuri publice se afla in pozitie de garant si raspunde pentru vatamarea corporala provocata de caine unei alte persoane. c) raspunderea pentru actiunile unor terti. De aceasta data starea de pericol pentru valoarea sociala ocrotita este determinata de o persoana aflata si ea sub autoritatea sau supravegherea garantului. Asadar, actiunea periculoasa nu ii apartine garantului, ea fiind comisa de o terta persoana ce se afla sub autoritatea acestuia. Acest raport de autoritate determina obligatia garantului de a se asigura ca tertul nu pune in pericol alte valori sociale si fundamenteaza obligatia celui aflat in pozitie de garant de a raspunde in cazul in care nu intervine pentru salvarea valorii sociale periclitate de tert.
Ipotezele si izvoarele pozitiei de garant in NCP

1. poate decurge dintr-o obligatie -> legala : art 499 NCciv, art 516 NCciv -> contractuala: de ex contract de intretinere. Trebuie sa existe o relatie contractuala prin care persoana isi asuma pozitia de garant 2. poate decurge dintr-o actiune anterioara -> comiterea unei actiuni care ulterior e urmata de o inactiune care produce un rezultat. Creaza o stare de pericol pentru valoarea sociala. Prin savarsirea acestei actiuni anterioare persoana trece in pozitie de garant pentru valoarea sociala. Inactiunea va fi asimilata actiunii prevazuta in norma de incriminare. Existenta pozitiei de garant creaza premiza obiectiva pentru angajarea raspunderii. Este o obligatie de mijloace. Trebuie toate elementele din structura infractiunii pentru a putea trage la raspundere persoana care se afla in pozitie de garant.

66

5. Urmarea Potrivit conceptiei naturaliste urmarea este un efect natural al conduitei umane, penalmente relevant si legat de aceasta printr-o relatie cauzala.Astfel, urmarea se caracterizeaza prin doua elemente: este o modificare a lumii exterioare si este prevazuta de legea penala ca un element constitutiv sau agravat al infractiunii.Urmarea apare ca fiind ceva distinct de actiune si separabil de aceasta, cel putin in plan temporal si spatial (spre ex, in cazul unei fapte de omor, victima poate sa decedeze la un moment mai indepartat in timp sau intr-un alt loc decat cel in care sa desfasurat actiunea.) Potrivit acestei conceptii, urmarea nu exista in cazul oricarei infractiuni, ci doar in cazul acelor fapte capabile de a produce o modificare in realitatea inconjuratoare, modificare susceptibila de a fi perceputa si evaluata. Pornind de la aceasta premisa, infractiunile pot fi clasificare in infractiuni de rezultat , in cazul carora exista un rezultat in sens naturalistic si infractiuni de pura conduita in cazul carora lipseste acest rezultat. Conceptia juridica intelege urmarea ca o atingere adusa interesului ocrotit de norma penala, materializata in lezarea sau punerea in pericol a valorii sociale ocrotite. In prezent sa propus in doctrina utilizarea fie a doi termeni distincti, fie a doua sensuri unul larg si altul restrans pentru notiunea de urmare. Astfel, urmarea ar desemna atingerea adusa valorii sociale ocrotite in vreme ce rezultatul sau urmarea in sens restrans ar desemna modificarea produsa in realitatea inconjuratoare. Pe aceasta baza se poate afirma ca urmarea exista in cazul oricarei infractiuni, in vreme ce rezultatul ar fi specific acelor infractiuni pentru care norma de incirminare prevede necesitatea existentei unei modificari in realitatea exterioara. Urmarea imediata consta in vatamarea adusa valorii sociale ocrotite, in vreme ce rezultatul consta intr-o modificare perceptibila a realitatii care este prevazuta de norma de incriminare. Infractiunile de rezultat sunt cele care produc un rezultat material, o modificare fizica, perceptibila in realitatea inconjuratoare.Sunt infractiuni de rezultat omorul, furtul, vatamarea corporala etc. Infractiunile de pericol sunt acelea care nu presupun o urmare materiala, urmarea lor concretizandu-se intr-o stare de pericol pentru valoarea protejata prin norma de incriminare.De pilda, constituie infractiuni de pericol tradarea, insulta,nerespectarea regimului armelor si munitiilor,prostitutia,etc Credem ca o infractiune trebuie calificata ca infractiune de pericol atunci cand urmarea sa principala nu consta intr-o modificare materiala in realitatea inconjuratoare, ci intr-o stare de pericol pentru valoarea sociala ocrotita. Distinctia intre infractiunile de rezultat si infractiunile de pericol isi releva importanta in legatura cu stabilirea raportului de cauzalitate, determinarea momentului consumarii si deci al aplicarii legii penale in spatiu si timp etc. Raportul de cauzalitate Pentru a putea vorbi de o fapta tipica nu este suficient sa se constate ca sa comis o actiune sau inactiune dintre cele prevazute in norma de incriminare si ca exista rezultatul material prevazut de aceeasi norma. Este, in plus, necesar sa se demonstreze ca respectivul rezultat este consecinta actiunii sau inactiunii, cu alte cuvinte, sa se constate existenta unui raport de cauzalitate intre actiune si urmare. Raportul de cauzalitate nu cunoaste de regula o reglementare legala.Problema constatarii raportului de cauzalitate se impune in primul rand in cazul infractiunilor materiale, unde lezarea obiectului juridic se realizeaza prin intermediul vatamarii obiectului material, iar apoi, cu anumite particularitati, in cazul infractiunilor de pericol concret. Uneori constatarea raportului de cauzalitate nu prezinta niciun fel de dificultati asa cum se intampla atunci cand producerea rezultatului a fost precedata de o singura actiune.Exista situatii in care producerea rezultatului a fost precedata de mai multe actiuni sau inactiuni, ipoteza in care trebuie aleasa dintre toate aceste posibile cauze acea imprejurare care a generat efectiv rezultatul.
Infractiuni de rezultat si infractiuni de pericol

67

Potrivit teoriei echivalentei conditiilor are valoare de cauza orice actiune sau inactiune anterioara, in absenta careia rezultatul nu s-ar fi produs, cu alte cuvinte orice conditie sine qua non. Astfel, pentru a determina cauza sau cauzele, se recurge la eliminarea ipotetica a cate uneia dintre posibile cauze pentru a se vedea daca in absenta ei rezultatul ar fi survenit.Spre ex, intr-un restaturant A isi scoate arma si o aseaza pe masa, iar B se joaca cu repectiva arma si impusca din greseala o persoana. Potrivit acestei conditii sunt cauze atat actiunea lui A daca el nu ar fi pus arma pe masa, rezultatul nu s-ar fi produs cat si actiunea lui B daca acesta nu ar fi atins arma, rezultatul de asemenea nu se producea. Aceasta teorie are avantajul de a permite calificarea mai multor imprejurari drept cauze, ceea ce ofera, in principiu, premisa pentru angajarea raspunderii penale a fiecarei persoane care a contribuit la producerea rezultatului. Teoria cauzei adecvate proneste de la ideea ca desi producerea unui rezultat depinde de numeroase conditii, nu este posibila plasarea tuturor acestora pe picior de egalitate sub aspect cauzal. In consecinta, se considera ca trebuie calificate drept cauze doar acele imprejurari care joaca un rol caracteristic,adica cele care, potrivit experientei generale, apar ca fiind apte sa produca rezultatul, determinandu-l in mod obisnuit. Spre ex, sa presupunem ca A, dorind moartea lui B ii cumpara acestuia un bilet de avion, in speranta ca va avea loc un atentat cu bomba soldat cu prabusirea avionului.Daca atentatul are loc efectiv, potrivit teoriei echivalentei conditiilor, actiunea lui A va fi cauzala, caci in absenta ei, rezultatul nu sar fi produs. Potrivit teoriei adecvate, fapta lui A nu ca constitui cauza, deoarece un observator obiectiv, plasat la momentul achizitionarii biletului, nu ar fi considerat aceasta actiune ca fiind susceptibila de a determina moartea lui B. Actiunea lui A va fi insa cauza si potrivit teoriei analizate in masura in care el avea cunostinta de atentatul care se pregatea impotriva avionului. Caracterul adecvat al cauzei se evalueaza asadar pe baza unui examen de probabilitate, fiind necesar a se constata ca rezultatul era in consecinta probabila a actiunii autorului. Teoria cauzei adecvate este astfel in masura sa conduca la o solutie corecta in unele situatii in care teoria echivalentei conditiilor apare ca insuficienta. Porneste de la ideea ca simpla verificare a cauzalitatii naturale nu este suficienta pentru imputarea rezultatului, fiind in plus necesar sa se constate ca actiunea a creat un pericol pe care legea il dezaproba si ca rezultatul produs este o materializare a pericolului creat de actiune. Teoria imputarii obiective a rezultatului presupune un examen in doua etape: a) mai intai se verifica daca actiunea a creat uni risc nepermis din punct de vedere juridic pentru valoarea sociala ocrotita Pentru a putea sta la baza imputarii rezultatului, comportamentul autorului care a determinat respectivul rezultat trebuie sa fie unul periculos, cu alte cuvinte sa fi creat o anumita probabilitate de producere a unei lezari sau puneri in pericol a valorii sociale ocrotite. Caracterul periculos al comportamentului se deduce de regula folosind teoria echivalentei adecvate. Prin urmare, comportamentul este periculos atunci cand este adecvat pentru producerea rezultatului tipic, adica atunci cand duce la cresterea semnificativa a posibilitatii producerii accestuia. Pentru ca imputarea sa devina posibila nu este insa intotdeauna necesar ca aturoul sa fi creat el insuri riscul pentru valoarea sociala protejata, fiind suficient si o agravare a unui risc preexistent.
Teoria imputarii obiective a rezultatului Teoria cauzei adecvate

Teoria echivalentei conditiilor

68

Astfel, faptul de a trage un foc de arma asupra unei persoane in agonie, sau agravarea starii de sanatate a unei persoane deja bolnave reprezinta actiuni care intensifica o stare de pericol existenta si devin relevante pentru imputarea rezultatului. De asemenea, deschid calea imputarii rezultatului si actiunile prin care sunt impiedicate sau intarziate actiunile de salvare a valorii sociale initiale de titularul acesteia ori de un tert. In cazul infractiunilor omisive, este posibil ca pericolul sa fie preexistent inactiunii si chiar sa nu se datoreze unui comportament ilicit, asa cum se intampla atunci cand starea de pericol este generata de cauze naturale. In asemenea situatii, in prima etapa a algoritmului de imputare se va verifica daca sa diminuat acest pericol, asa cum i-o impunea obligatia decurgand din pozitia de garant. Imputarea va fi exclusa in urmatoarele ipoteze: 1. Riscul permis. In contextul riscului permis se analizeaza activitatile care, prin natura lor, creeaza o stare de pericol intrinseca (traficul rutier, aerian, activitati indrustriale), dar care, in considerarea uitlitatii lor sociale sunt autoritate de lege si se desfasoara cu respectarea dispozitiilor legale. In masura in care inlaturarea unui risc ar impune costuri sau eforturi disproportionate in raport de avantajele pe care le aduce activitatea generatoare a acestuia, legiuitorul trebuie sa autorizeze respectiva activitate chiar daca ea este susceptibila sa puna in pericol unele valori sociale. Ipotezele de risc permis intra in discutie mai ales in cazul faptelor savarsite din culpa. 2.Riscul inexistent. Imputarea rezultatului nu va fi posibila atunci cand prin fapta sa autorul nu a sporit riscul pentru valoarea sociala protejata, asa cum se intampla in ipoteza in care fapta autorului a constat in incitarea la efectuarea unor activitati normale si irelevante din punct de vedere juridic. Este vorba de insemnul de a urca niste scari (in speranta ca victima va cadea) ,de a face o drumetie la munte (in speranta ca victima se va rataci ori va fi ataca de un animal salbatic). Daca din intamplare o asemenea urmare se produce, ea nu va putea fi imputata celui care a determinat victima sa efectueze activitatea in cauza, caci incitarea victimei la o conduita socialmente normala si in general nepericuloasa nu poate fi interzisa si nu constituie o modalitate adecvata de a pune in pericol valoarea sociala. Evaluarea existentei riscului se va face avand in vedere informatiile generale de care dispune in mod obisnuit o persoana din aceeasi categorie (sociala,profesionala,de varsta,etc) cu faptuitorul, dar si eventualele informatii speciale de care acesta dispune. Spre ex, invitarea unei persoane la o plimbare pe o anumita strada dintr-un oras nu creeaza un pericol relevat. Daca insa, cel care face invitatia stie ca pe acea strada se va afla si o persoana care doreste sa ucida victima vom fi in prezenta crearii unui pericol relevant, iar eventualul rezultat (impuscarea victimei) va fi imputata. Riscul inexistent acopera ipotezele in care este vorba de o actiune care nu implica un pericol pentru valoarea sociala ocrotita, in vreme ce riscul permis priveste activitati care creeaza un asemenea pericol, insa acesta este acceptat in considerarea utilitatii activitatii respective. In cazul riscului permis imputarea va fi exclusa numai in masura in care persoana a ationat cu repesctarea tuturor reglementarilor privind desfasurarea activitatii, in vreme ce o activitate subsumabila riscului inexistent exclude prin ea insasi imputarea. 3.Riscul diminuat. Imputarea avand ca premisa crearea sau agravarea unui risc- va fi exclusa atunci cand subiectul, prin actiunea sa, diminueaza un pericol deja creat pentru valoarea sociala ocrotita. Asa de pilda, nu va exista imputabilitatea atunci cand autorul, vazand un obiect care se indreapta spre capul victimei, impinge victima astfel incat aceasta sa fie lovita intr-o zona mai putin vulnerabila (obiectul ii cade pe un umar) Situatiile de risc diminuat sunt mai putin frecvente, dat fiind ca, pentru a ramane in aceasta sfera, este necesar ca urmarea vatamatoare produsa totusi sa fie consecinta directa a pericolului initial. In masura in care prin diminuarea pericolului initial, victima este expusa unui pericol distinct, aparut tocmai ca efect al interventiei salvatorului, fapta sa fie insa tipica, nemaifiind in prezenta unui risc diminuat. Tot astfel, nu va exista un risc diminuat in ipoteza in care, pentru a salva un copil dintr-un incendiu, un tert il arunca in plasa intinsa de pompieri,iar minorul sufera o fractura a unui brat.

69

b) iar apoi se constata daca rezultatul produs este o consecinta a starii de pericol creat prin actiune. In aceasta etapa judecatorul verifica daca rezultatul produs este o consecinta a starii de pericol creata prin actiune. Imputarea va fi exclusa in primul rand atunci cand rezultatul a fost determinat in mod nemijlocit de o cauza straina de actiunea autorului. # Riscul deviat. Vom fi in prezenta unui risc deviat atunci cand, desi autorul a creat un pericol pentru valoarea ocrotita, rezultatul nu apare ca urmare a materializarii acestui pericol, ci datorita unui factor extern, survenit intamplator. Spre ex, daca autorul ii aplica victimei o lovitura de cutit, cu intentia de a o ucide, aceasta este transportata la spital si decedeaza acolo in urma unui incendiu, moartea victimei nu va fi imputata inculpatului. Solutia se justifica prin aceea ca, desi prin actiunea sa autorul a creat, indubitabil, o stare de pericol pentru viata victimei, iar apoi sa produs chiar rezultatul dorit de autor, respectivul rezultat nu mai este o materializare a starii de pericol cauzata prin actiune. De aceea autorul va raspunde in acest caz doar pentru o tentativa de omor. In schimb daca autorul arunca victima de pe un pod cu intentia de a o ineca, dar aceasta se loveste in cadere de un pilon al podului si decedeaza in acest mod, rezultatul va fi imputabil. Aceasta deoarece actiunea inculpatului de aruncare a victimei a creat ambele pericole, iar decesul victimei este materializarea unuia dintre ele. Nu va exista un risc deviat nici atunci cand pericolul creat a inlesnit actiunea imprejurarii care ulterior a determinat producerea rezultatului. Spre ex, o persoana care internata in spital ca urmare a administrarii unor medicamente pe care farmacistul le-a preparat in mod gresit, iar in spital decedeaza ca urmare a unei gripe. In masura in care se dovedeste ca organismul a devenit vulneravil in fata virusului gripal tocmai ca urmare a medicatiei gresit administrate, farmacistul ii va putea fi imputat decesul victimei. #. Riscul culpabil. Suntem in prezenta unui risc culpabil in ipoteza in care, desi autorul a creat o stare de pericol pentru valoarea sociala protejata, culpa ulterioara a victimei a contribuit decisiv la producerea rezultatului. Spre ex, autorul accidenteaza victima iar aceasta decedeaza datorita faptului ca, din motive religioase, refuza efectuarea unei transfuzii de sange. Nu va exista insa un risc culpabil atunci cand victima nu isi asuma voluntar actiunea care a dus la producerea sau agravarea rezultatului, ci o face pentru a scapa de o agresiune imediatata la care era supusa de catre autori si care a generat starea de pericol. #Riscul egal. Imputarea va fi, de asemenea, exclusa atunci cand se constata ca rezultatul s-ar fi produs in mod cert si in ipoteza unei conduite alternative perfect licite. Spre ex, directorul unei intreprinderi de pielarie a importat un lot de piei de capra din China si le-a introdus in procesul tehnologic fara a fi dezinfectate in prealabil. Pieile erau insa infestate cu o bacterie care a dus la decesul catorva muncitori. Ulterior s-a demostrat insa ca dezinfectantul prescris in cazul pieilor de capra nu avea niciun efect aupra bacteriri respective, astfel ca rezultatul s-ar fi produs si in cazul dezinfectarii lor. In acest caz, prin fapta sa, autorul a creat o stare pe pericol pentru valoarea sociala ocrotita, insa imputarea rezultatului nu este posibila atata timp cat se constata ca el ar fi survenit si in absenta incalcarii unei norme legale. In cazul unor urmari ipotetice, imputarea va fi insa posibila.Astfel, chiar daca in absenta actiunii autorului, este posibil sau probabil ca urmarea sa se fi produs ca efect al actiunii altei persoane, ea va fi imputabila autorului. De asemenea, imputarea nu este exclusa nici atunci cand, in absenta actiunii autorului, urmarea s-ar fi produs cu certitudine, dar nu in acelasi moment sau mod. Spre ex, impuscarea unei persoane aflate in agonie este imputabila chiar daca se stabileste printr-o expertiza medicolegala ca decesul victimei ar fi intervenit cu certitudine cateva ore mai tarziu din cauze medicare. In cazul infractiunii omisive imputarea va fi posibila atunci cand efectuarea actiunii la care autorul era obligat in virtutea pozitie de garant ar fi condus probabil la evitarea rezultatului. # Riscul neprotejat. Suntem in prezenta unui risc neprotejat, cu consecinta excluderii imputarii, atunci and rezultatul produs nu se incadreaza in scopul normei juridice incalcate, cu alte

70

cuvinte atunci cand nu se coincide cu rezultatul pe care norma incalcata isi propunea sa il previna. Spre ex, o persoana care conduce un autoturism trece pe culoarea rosie a semaforului iar apoi, dupa cateva sute de metri accidenteaza un pieton ce traversa strada fara sa se asigure. Va exista un raport de cauzalitate intre fapta soferului de a nu opri la semafor si uciderea victimei. Cu toate acestea imputarea va fi exclusa, deoarece scopul normei care impune oprirea la culoarea rosie a semaforului este acela de a preveni coliziunea cu vehiculele sau accidentarea pietonilor care in acel moment au prioritate de trecere Alte elemente din structua laturii obiective Continutul-tip al infractiunii, reglementat de norma de incriminare mai poate contine si alte elemente, privind locul, timpul, modul si mijloacele de comitere a infractiunii. Pentru a putea vorbi de o fapta tipica, trebuie constat ca fapta sa comis in prezenta acestor imprejurari. Toate aceste elemente pot aparea fie ca elemente constitutive ale infractiunii in absenta lor fapta neatragand incidenta legii penale fie ca imprejurari care modifica raspunderea penala, de regula in sensul agravarii acesteia. Spre ex, timpul comiterii infractiunii, este un element constitutiv in cazul infractiunii de defetism, prevazuta de art 349 C.pen. fapta neputand fi comisa decat in timp de razboi. In cazul infractiunii de furt insa, daca fapta se comite in timpul noptii, vom fi in prezenta unei forme agravate. Alteori, modul si mijloacele de comitere a infractiunii constituie cauze de agravare a raspunderii, asa cum se intampla in cazul inselaciunii comise prin mijloace frauduloase sau al omorului savarsit prin cruzimi. Latura subiectiva a infractiunii Tipicitatea presupune si existenta unor elemente subiective. Spre ex, o fapta nu poate fi calificata ca fiind tipica de furt in absenta elementului subiectiv, a scopului urmarit de infractor insusirea pe nedrept. In cadrul laturii subiective doctrina romana identifica un element principal elementul subiectiv (vinovatia) la care se poate adauga uneori alte elemnte mobilul si scopul infractiunii. La randul ei, vinovatia cunoaste mai multe forme. Potrivit art 19 C. pen. formele vinovatiei sunt intentia si culpa, dar la acestea doctrina si jurisprudenta au adaugat si o a treia forma praeterintentia . Potrivit art 19 C. pen, fapta este comisa cu intentie atunci cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si doreste sau accepta posibilitatea producerii acestuia. Intentia reprezinta forma originara, fundamentala, comuna si cea mai grava. Intentia este forma cea mai grava a vinovatiei, pentru ca presupune legatura cea mai stransa intre autor si urmarea faptei sale, implica o mai accentuata lezare a valorii sociale ocrotite si este perceputa ca atare de victima si de colectivitate. Intentia denumita si dol, poate fi inteleasa sub doua acceptiuni: dolul natural, care presupune un element intelectiv si un element volitiv, concretizate in prevederea si respectiv urmarirea producerii urmarii prevazute de icnriminarea-tip; dolus malus care pe langa cele doua elemente, cuprinde si cunoasterea caracterului antijuridic al faptei. In contextul analizei tipicitatii, ne intereseaza insa doar dolul natural. In structura intentiei vom identifica doar doua elemente: elementul intelectiv si elementul volitiv. 1. Elementul intelectiv Elementul intelectiv se raporteaza, potrivit definitiei din art 19 C. pen. doar la rezultatul faptei. In realitate insa, elementul intelectiv presupune cunoasterea de catre autor a tuturor elementelor ce caracterizeaza fapta tipica, mai exact a tuturor elementelor de faptura obiectiva de a caror intrunire depinde existenta infractiunii. Astfel, in cazul unei infractiuni de omor, faptuitorul trebuie sa stie ca actiunea sa este susceptibila sa produca moartea unei persoane, ca victima este o persoana in viata, etc. Cunoasterea acestor elemente obiective trebuie sa fie o certitudine si nu o simpla posibilitate, da nu este necesara cunoasterea exacta a unor detalii de care nu depinde existenta faptei tipice. Cunoasterea trebuie sa fie actuala, adica sa se raporteze la momentul comiterii infractiunii si nu la un
Intentia

71

moment anterior. Asa de pilda, nu va exista intentie in cazul unui vanator care trage cu arma intr-un tufis fiind convins ca acolo se afla un animal, chiar daca vazuse acolo, cu ceva timp inainte, doua persoane. In masura in care la momentul in care trage cu arma este convins ca acolo se afla un mistret, va fi exlusa existenta intentiei, putandu-se eventual retine o culpa. Starea dubitativa nu presupune nici ignoranta si nici cunoastere gresita, ci pur si simplu reprezentarea alternativa a doua posibile situatii.Spre ex, o persoana aflata la vanatoare vede o miscare intr-un tufis si isi da seama ca ar putea fi un animal sau ar putea fi un coleg. Daca decide sa traga,desi subzista dubiul, se apreziaza in doctrina ca este indeplinita conditia existentei factorului intelectiv, fiind deci posibila din acest punct de vedere retinerea intentiei, caci autorul a acceptat riscul comiterii unei infractiuni. Cunoasterea nu priveste doar imprejurari anterioare comiterii infractiunii, ci si imprejurari concomitente, in masura in care sunt determinate pentru existenta infractiunii. Astfel, in cazul infractiunii de calomnie autorul trebuie sa stie ca face afirmatiile in public, iar in cazul infractiunii de ultraj trebuie sa stie ca victima se afla in exercitiul functiuii. Atunci cand este vorba de elemente normative, cand pentru descrierea faptei-tip legiuitorul recurge la notiuni juridice, se pune problema gradului de cunoastere al acestor notiuni, necesar pentru a fi intrunita cerinta factorului intelectiv. Atunci cand conceptul normativ se refera la notiuni extrajuridice bunele moravuri, gesturi obscene etc- se va avea in vedere acceptiunea curenta a acestor termeni in mediul, locul si la momentul comiterii infractiunii, dat fiind ca notiunile in cauza au un continut variabil in timp si spatiu. Pentru a proba existenta prevederii, se va avea in vedere situatia personala a autorului, experianta sa de viata, pregatirea profesionala ,etc. Spre ex, in ipoteza in care o persoana administreaza fiului sau un medicament de uz veterinar pe care il folosea in mod curent pentru tratarea animalelor din gospodarie iar victima decedeaza, solutia va fi diferita in functie de situatia persoanal a autorului. Astfel, in cazul unei persoane lipsite de pregatire de specialitate, se poate sustine absenta factorului intelectiv- pe baza experientei sale de viata neputandu-se afirma ca a prevazut urmarea- dar in cazul unei peroane cu pregatire medicala acest factor va exista in mod cert in masura in care substanta era interzisa in medicina umana. 2. Elementul volitiv Elementul volitiv reprezinta pozitia subiectiva a autorului fata de urmarea asupra caruia poarta factorul intelectiv,. Pentru a fi in prezenta intentiei, este necesar ca autorul sa doreasca sau sa accepte producerea urmarii ca o consecinta a actiunii sale. Spre deosebire de factorul intelectiv, care poarta asupra tuturor elementelor obiective ale incriminarii-tip, factorul volitiv nu opereaza cu aceeasi intensitate in raport de toate aceste elemente, analizandu-se in principal in raport de doua dintre ele : actiunea prevazuta de norma de incriminare si urmarea tipica. Spre ex, in cazul violului comis asupra unei persoane in neputinta de a se apara, autorul trebuie sa cunoasca aceasta stare a victimei (factorul intelectiv) dar este indiferent daca el a dorit o victima in aceasta stare sau nu (cel mai probabil el si-ar fi dorit o victima sanatoasa) Existenta elementului volitiv se apreciaza in raport de elementele obiective din norma de incriminare. Trebuie avute in vedere toate elementele de factura obiectiva din continutul faptei tipice deci inclusiv subiectul si obiectul si nu doar elementele specifice laturii obiective. Spre ex, stabilirea intentiei de a ucide se face in functie de instrumentul folosit pentru lezarea victimei, de zona de lovitura, de numarul si intensitatea loviturilor, de starea fizica a victimei, de raportul de forte intre autor si victima, etc. Este important de subliniat faptul ca trebuie avuta in vedere zona vizata de lovitura si nu zona efectiv lezata. De pilda, intr-o speta sa retinut ca inculpatul a incercat sa loveasca victima cu sapa in cap, dar aceasta a parat lovitura cu un ciomag, astfel ca a fost lovita cu sapa peste mana cu care tinea ciomagul, fiindu-i retezat un deget. Ulterior victima a decedat ca urmare a unor complicatii survenite in evolutia ranii de la deget. Importanta pentru stabilirea elementului volitiv aici este zona vizata de lovitura- in speta zona capului si nu zona efectiv lezata, care nu contine organe vitale si care

72

nu ar putea releva existenta intentiei de a ucide. In consecinta, se poate spune ca in speta inculpatul a actionat cu intentie.
Formele intentiei a) Intentia directa si intentia indirecta

In functie de intensitatea elementului volitiv raportat la urmarea prevazuta de norma de incriminare,este posibila delimitarea celor doua forme principale ale intentiei : intentia directa si intentia indirecta ->Intentia directa exista atunci cand autorul doreste producerea urmarii prevazute de norma de incriminare. Aceasta forma a intentiei presupune cea mai mare intensitate a factorului volitiv, vointa autorului fiind indreptata nemijlocit spre realizarea urmarii faptei-tip. Asa se intampla atunci cand, spre ex, autorul impusca victima in cap de la mica distanta sau ii aplica o lovitura de cutit in zona inimii, ori o lovitura de topor in cap. In doctrina sa considerat ca suntem in prezenta unei intentii directe nu doar atunci cand urmarea produsa reprezinta chiar scopul urmarit de faptuitor, ci si atunci cand aceasta urmare apare ca un mijloc necesar pentru realizarea scopului propus. Asa de pilda, in cazul unei infractiuni de omor poate exista intentie directa nu doar atunci cand infractorul isi propusese uciderea victimei ca un scop in sine, ci si atunci cand pe aceasta cale el urmeaza realizarea unui scop de alta natura. Intentia directa se va retine chiar daca producerea rezultatului nu este certa, ci doar posibila pentru autor, in masura in care el doreste producerea acestui rezultat. Asa de pilda, daca victima se afla la distanta mare de autor, iar aceste stie ca nu este un bun tragator cu arma, uciderea victimei prin impuscare nu este certa. Cu toate acestea, in masura in care autorul deschide focul asupra victimei, este posibila retinerea intentiei directe. La randul ei, intentia directa este susceptibila de clasificare in intentie directa de gradul intai si intentie directa de gradul doi. a) Intentia directa de gradul I corespunde situatiilor mentionate, cand autorul isi propune cauzarea urmarii prevazute de norma de incriminare, fie ca scop final, fie ca mijloc pentru realizarea scopului fial b) Intentia directa de gradul II se realizeaza atunci cand autorul isi propune producerea rezultatului ca un scop in sine sau ca un mijloc pentru realizarea altui scop, ci rezultatul apare ca o consecinta necesara a modului sau mijloacelor de comitere a infractiunii. Asa se intampla de pilda in cazul in care autorul vrand sa isi ucida sotia care il parasise si pe care a vazut-o stand de vorba pe trotuar cu alte doua femei, loveste cu masina in viteza grupul celor trei. Atunci cand rezultatul faptei era inevitabil iar autorul, constient de aceasta, a actionat mai departe, nu mai are nicio insemnatate daca toate consecintele au fost dorite sau nu de faptuitor. In aceasta ipoteza ne aflam intotdeauna in fata unei fapte comise cu intentie directa. Situatia este insa diferita in ipoteza in care producerea urmarii accesorii nu prezinta un grad de probabilitate ridicat, fiind o simpla posibilitate. Spre ex, daca autorul nu stie cu siguranta ca turistul se afla pe ambarcatiune in momentul declansarii exploziei, ci doar prevede ca acesta s-ar putea afla acolo, nu vom mai avea o intentie directa de gradul doi, ci o intentie indirecta. De aceea, in cazul inentiei directe de gradul II se poate afirma ca elementul definitoriu, care apare in prim-plan, este elementul intelectiv, constientizarea de catre autor a riscului extrem de ridicat ca rezultatul sa se produca. -> Intentia indirecta (eventuala). Potrivit art 19 C. pen. inentia eventuala exista atunci cand autorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. In aceasta ipoteza, autorul prevede de fapt cel putin doua urmari: o urmare pe care o doreste si care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala, si o urmare prevazuta de legea penala, pe care nu o doreste dar a carei realizare apare ca fiind posibila si este acceptata de autor. Exista, de pilda, intentie eventuala in ipoteza in care inculpatul, intentionand sa protejeze un teren cultivat, impotriva atacului animalelor salbatice, il imprejumuieste cu un gard metalic pe care il conecteaza la reteua de distributie a energiei electrice. Daca o alta persoana atinge respectivul gard si

73

decedeaza, se va retine in sarcina inculpatului o infractiune de omor comisa cu intentie eventuala. In aces caz, inculpatul a prevazut doua urmari: o urmare certa si dorita, neprevazuta de legea penala protejarea culturilor agricole- si a doua urmare, posibila si prevazuta de legea penala decesul unei persoane care ar atinge gardul urmare pe care nu a dorit-o, dar ia fost indiferent daca se va produce. Este insa posibil ca si urmarea dorita sa fie prevazuta de legea penala. Spre ex, inculpatul doreste sa ii aplice o coretie victimei, dar datorita numarului si intensitatii loviturilor prevede si accepta ca victima ar putea sa decedeze. In acest caz cat urmarea dorita cauzarea de suferinte fizice victimei 0 cat si urmarea acceptata decesul sunt prevazute de legea penala. Spre deosebire de intentia directa de gradul doi, in cazul intentiei indirecte cea de-a doua urmare apare doar ca o simpla eventulitate, nefiind in mod necesar legata de realizarea urmarii principale. Astfel, inntr-o speta sa retinut ca inculpatul, dorind sa o ucida pe concubina sa, care locuia impreuna cu alte doua colege, a incenditat camera in care acestea statateau, fara a se interesa daca la acel moment cele doua colege se aflau in camera. In acest caz, fata de concubina, moartea a fost cauzata cu intentie directa, iar fata de cele doua colege cu intentie eventuala. Daca insa inculpatul ar fi stiut cu certitudine ca acel moment colegele concubinei se aflau in camera, moartea lor iar fi fost imputabila cu titlu de intentie directa. Intentia directa relevand o intensitate sporita a atingerii aduse valorii sociale ocrotite de norma penala si atragand o sanctiune mai aspra. + Autorul prevede 2 urmari: - urmarea dorita care poate fi sau nu prevazuta de legea penala - urmarea acceptata in raport de care se constituie intentia eventuala. E intotdeauna prevazuta de legea penala. E posibil ca ambele urmari sa fie prevazute de legea penala. Intentia indirecta se aseamana cu intentia de gradul II,dar se diferenteaza prin raportare la gradul de probabilitate sau de certitudine in raport de producerea rezultatului. Elementele care ne ajuta sa identificam intentia sunt, de ex la infractiunea de omor: ne raportam la zona vizata de lovituri,adica zona unde trebuia sa ajunga lovitura; instrumentul folosit pentru aplicarea loviturii; numarul si intensitatea loviturilor; starea fizica a victimei, raportul de forte intre agresor si victima.
b) Intentia spontana si intentia premeditata

Desi in cele mai multe situatii, intentia se infatiseaza in forma de baza a intentiei directe sau eventuale, asa cum au fost ele prezentate anterior, exista si ipoteze in care, pe langa elementele specifice celor doua forme, se adauga o anumita stare psihica a autorului, care determina o calificare suplimentara a intentiei. Astfel, pe langa intentie in forma sa de baza, putem avea, in raport de starea in care se gaseste autorul in momentul luarii hotararii, intentie spontana si intentie premeditata. -> Intentia repentina ( spontana) se caracterizeaza prin doua elemente principale: hotararea este luata intr-o stare de tulburare sau emotie si ea este pusa imediat in executare, (o ora, douasi se mentine starea de tulburare).Spre ex, inculpatul este lovit cu pumnul de catre victima, cauzandu-i-se astfel o stare de tulburare, iar acesta riposteaza aplicandu-i agresorului o lovitura de cutit. Omorul comis in aceste conditii va fi caracterizat de o intentie spontana. Intentia spontana nu exclude trecerea unui interval de timp intre momentul luarii hotararii si punerea ei in executare, insa acest interval trebuie sa fie foarte redus, iar starea de tulburare ori emotie sa se mentina pe toata durata lui. Intentia spontana este o cauza de atenuare a raspunderii penale.Elementul psihologic, constand in stare de tulburare sau emotie sub imperiul careia are loc luarea hotararii si punerea ei in executare, este de esenta intentiei repentine. -> Intentia premeditata se situeaza pe o pozitie diametral opusa fata de intentia repentina. Astfel, in cazul intentiei premeditate, autorul ia hotararea in stare de relativ calm, iar pana la

74

momentul punerii ei in executare se scurge un timp mai indelungat (2,3 zile). Sunt situatii in care exista acte de pregatire. In practica judiciara sa decis in mod corect, ca nu se poate retine premeditarea in cazul inculpatului care, dupa ce sa certat cu alta persoana, a mers acasa si sa inarmat cu un cutit, iar dupa circa 10 minute, ajungand victima din urma, a lovito in piept cu cutitul cauzandu-i moartea. Exista insa premeditare, in cazul in care inculpatii, afland ca, in data de 23 ianuarie 2001, victima va merge la judecatorie, in calitate de parte vatamata intr-un proces ce privea o ruda a inculpatilor, sau intalnit in seara de 22 ianuarie si sau inteles ca a doua zi sa se intalneasca si sa pandeasca plecarea victimei in apropierea locuintei acesteia. In jurul orelor 5,30 victima a plecat de acasa, dar a fost atacata si lovita cu toporul si ciomagul de catre inculpati,suferind leziuni ce iau cauzat moartea. Comiterea unei infractiuni caracterizate de intentie premeditata presupune de regula si o pregatire a acesteia, indiferent daca pregatirea imbraca forma unor acte materiale- procurarea de instrumente- sau intelectuale culegerea de informatii, analizarea tutror variantelor de comitere, etc. Premeditarea nu este conditionata de efectuarea unor acte de pregatire, caci ea este posibila si in cazul unor infractiuni care nu sunt susceptibile de astfel de acte. Uneori amenintarea repetata in timp a victimei de catre inculpat, urmata de comiterea infractiunii cu care se ameninta poate fi un indiciu al premeditarii, insa acesta trebuie coraborat cu alte elemente. Simpla amenintare, repetata in timp, nu poate proba prin ea insasi premeditarea.Spre ex, pe fondul unei stari conflictuale, A si B isi adreseaza injurii la fiecare inalnire pe strada, iar A il ameninta pe B ca il va ucide. Daca la un moment dat, intalnindu-se din nou, conflictul degenereaza si cei doi incep sa isi aplice lovituri in urma carora B este ucis, nu se poate retine premeditarea doar pe baza amennintarilor anterioare. Intentia premeditata atrage o agravare a raspunderii penale fata de intentia in forma sa de baza, dovedindu-se o atingere mai accentuata a valorii ocrotite de norma penala. In dreptul nostru premeditarea apare ca o circumstanta agravanta legala in cazul infractiunii de omor, dar ea poate fi retinuta cu titlu de circumstanta agravanta judiciare si in cazul altor infractiuni, potrivit art 75 alin 2 C.pen.
c) Intentia simpla si intentia calificata

Intetia simpla (generala) este cea care intruneste conditiile de existenta prevazute de lege pentru intentia directa, respectiv pentru intentia eventuala. In schimb, intentia calificata (speciala) este acea forma a intentiei directa caracterizata de prevederea in norma de incriminare a unui scop special. Asa se intampla in cazul furtului (luarea in scopul insusirii pe nedrept), al omorului comis pentru inlesnirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii. Culpa reprezinta cea de-a doua principala forma a vinovatiei, consacrata legislativ mai tarziu decat intentia, avand un caracter exceptional, subsidiar si relevand o periculozitate mai mica decat intentia.Ea are caracter exceptional deoarece regula in dreptul penal o reprezinta incriminarea faptelor comise cu intentie, principiul minimei interventii impunand limitarea incriminarii faptelor din culpa la situatiile in care sunt afectate valorile sociale fundamentale. In acelasi timp, se considera ca incriminarea din culpa are un caracter subsidiar, ea gasindu-si intotdeauna locul pe langa o incriminare intentionata principala. Spre deosebire de modalitatile intentiei, care au ca numitor comun factorul intelectiv, in cazul modalitatilor culpei este mai dificil de identificat un asemenea element comun. Esenta culpei consta in nerespectarea unor norme statornicite prin uz sau stabilite in mod explicit de catre autoritati in scopul prevenirii unor urmari daunatoare. Tot astfel, sa apreciat ca exista culpa, atunci cand comiterea faptei nu sa datorat intentiei, ci incalcarii unei obligatii de prudenta care ii era impusa autorului. Prin urmare, in cazul faptelor comise din culpa, doua ar fi elementele principale care trebuie analizate: a) incalcarea unei obligatii de diligenta. Este vorba de obligatii menite sa previna producerea unor urmari vatamatoare pentru valorile sociale ocrotite de legea penala. Culpa

75

Obligatiile de diligenta sau de prudenta servesc in primul rand la stabilirea unui echilibru intre caracterul necesar al unei activitati generatore de risc pentru valorile sociale ocrotite si interesul protejarii acestor valori.Spre ex, desi traficul rutier constituie prin el insusi o sursa de pericole pentru valorile sociale protejate de normele penale, legea nu interzice aceasta activitate, ci o reglementeaza, impunand anumite reguli de prudenta in desfasurarea ei. Incalcarea obligatiei de diligenta poate rezulta din : - incalcarea normelor de securitate intr-un anumit domeniu - crearea de catre autor a unui risc excesiv pentru o alta persoana -neconfomarea de catre autori regulilor de prudenta uzuale in efectuarea unei activitati - faptul ca autorul a actionat fara a dispune de mijloacele potrivite pentru efectuarea fara riscuri a activitatii. b) previzibilitatea si evitabilitatea subiectiva a urmarii. In masura in care autorul nu putea sa previna producerea urmarii, fie pentru ca nu era previzibila, fie pentru ca , desi previzibila, nu putea fi evitata, este exclusa posibilitatea angajarii raspunderii sale cu titlu de culpa Principala problema care se pune aici este acea a etalonului in raport de care se va evalua previzibilitatea si evitabilitatea. O prima solutie ar fi aceea a raportarii la un etalon abstract reprezentat de omul mediu, grijuliu si prudent. Spre ex, se poate constata ca o problema aparuta in timpul unei interventii chirurgicale, nu putea fi ancitipata de un chirurg cu o pregaire si experienta medie, dar ca aceasta era previzibila pentru un medic cu pregatirea celui care a efectuat interventia. Raportandu-ne la etalonul abstract, chirurgului in speta nu i se poate imputa o culpa, deoarece urmarea nu era previzibila pentru etalon, desi pentru el ar fost previzibila. Se admite astazi ca evitabilitatea trebuie analizata tinand cont si de caracteristicile personale ale autorului (experienta de viata, pregatire), dar si de conditiile concrete in care aceste a actionat. Asa de pilda, in cazul unui medic, ce acorda primul ajutor unui ranit, previzibilitatea si evitabilitatea rezultatului se analizeaza diferit fata de cazul unei persoane fara pregatire medicala care face acelasi lucru. In consecinta, sa propus retinerea agentului-model ca etalon de evaluare a posibilitatii de prevede si evitare a rezultatului, etalon constuit avand in vedere specificul activitatii, imprejurarile concrete in care sa desfasurat, varsta, pregatirea, etc. Astfel, va exista o pluralitate de modele, determinata in primul rand in functie de specificul activitatii respective (medic, alpinist, conducator auto, etc). Mai trebuie precizat ca aprecierea prin raportare la agentul model se va face intotdeauna tinand cont de imprejurarile concrete in care sa comis fapta.
a) Culpa cu prevedere

Exista culpa cu prevedere atunci cand autorul, realizand conduita contrara obligatiei de diligenta, prevede ca o posibila urmare a faptei sale producerea unei urmari vatamatoare pentru valoarea sociala ocrotita dar considera ca aceasta urmare nu se va produce in concret. Exemplul clasic de culpa cu prevedere il reprezinta cazul aruncatorului de cutite de la circ, care, in realizarea numarului sau, arunca de la distanta cutite ce urmeaza a se infige intr-un panou, cat mai aproape de corpul partenerului sau. In acest caz, autorul prevede posibilitatra ranirii partenerului, dar considera ca aceasta urmare nu se va realiza. Daca totusi, urmarea prevazuta survine, vom fi in prezenta unei culpe cu prevedere. Si in cazul culpei cu prevedere, la fel ca in situatia intentiei eventuale, autorul prevede doua urmari: o urmare dorita, care poate fi licita sau ilicita si o a doua urmare, pe care nu o doreste, considerand ca ea nu se va produce. Spre ex, o persoana aflata la vanatoare, vede un animal la distanta relativ mica de un coleg de vanatoare, dar decide sa traga, socotind ca va reusi sa evite ranirea colegului. daca acesta este totusi ranit, fapta va fi comisa din culpa cu prevedere. Culpa cu prevedere se apropie mult de intentia eventuala, caci in ambele cazuri este prezenta prevederea urmarii tipice, care nu este insa urmarita de faptuitor.Mai mult, in ambele situatii autorul prevede doua urmari. Se considera ca, in vreme ce in cazul intentiei eventuale autorul accepta rezultatul, fiindui indiferent daca acesta se va produce, in ipoteza culpei cu prevedere nu se accepta posibilitatea

76

porudcerii in concret a rezultatului prevazut. In plus, in cazul culpei cu prevedre, convingerea autorului ca rezultatul nu se va produce se bazeaza pe anumite imprejurari obiective, pe care insa in concret le evalueaza in mod eronat. Spre ex, conducatorul auto care se angajeaza in depasire intr-o curba fara vizibilitate, prevede posibilitatea comiterii unui accident in cazul in care un autovehicul vine pe contrasens, dar nu accepta aceasta posibilitate, bazandu-se pe imprejurari cum ar fi: cunoasterea respectivei portiuni de drum, viteza cu care masina raspunde la comenzi, expertienta sa in conducere etc. Daca totusi accidentul are loc, in sarcina soferului se va retine astfel o culpa si nu o intentie eventuala. Daca insa producerea rezultatului nu este o convingere bazata pe astfel de imprejurari de factura obiectiva, ci o simpla speranta, dependent de hazard vom fi in prezeta unei intentii eventuale. In mod practic formulele de delimitare intre culpa cu prevedere si intentia eventuala au doar o valoare orientativa pentru judecator, caci ele nu pot surprinde totalitatea formelor concrete sub care se poate prezenta elementul psihologic. De aceea, putem admite cu valoare de criteriu general de delimitare teoria consimtamantului, sub rezerva eventualei ei completari cu elemente apartinand celorlalte teorii, atunci cand situatia de fapt impune acest lucru. In caz de dubiu cu privire la stabilirea formei de vinovatie, va trebui retinuta, conform principiului in dubio pro reo, culpa cu prevedere, efectele ei in plan sanctionator, fiind mai putin severe decat cele ale intentiei. Atunci cand legea incrimineaza faptele din culpa, sanctionarea acestora este mult mai putn severa in raport cu cea a faptelor intentionate. Conform principiului minimei interventii, culpa nu se sanctioneaza intotdeauna. Cu alte cuvinte, actiunea se sanctioneaza de regula doar daca este intentionata, iar prin exceptie, atunci cand este comisa din culpa. Asa de pilda, fapta de lovire prevazuta de art 180 alin 1 C. pen. este pedepsibila doar in cazul comiterii ei cu inentie, nu si atunci cand este comsa din culpa. In schimb, potrivit art 19 alin 3, inactiunea se sanctioneaza fie ca este savarsita cu intentie fie ca este savarsita din culpa, afara de cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie. In cazul inactiunii regula este sanctionarea indiferent de modalitaea de vinovatie, adara de cazul cand legea dispune astfel.
b) Culpa fara prevedere

Potrivit art 19 C pen, exista culpa fara prevedere atunci cand autorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, cu toate ca trebuia si putea sa il prevada. Culpa fara prevedere este singura forma de vinovatie careia ii lipseste prevederea urmarii periculoase, caci in aceasta situatie incalcarea obligatiei de diligenta nu se face in mod constient.Suntem, spre ex, in prezenta unei culpe fara prevedere in cazul mamei care iese din casa, uitand in camera, la indemana copiilor mici , un recipient continand o substanta toxica cu care lucrase anteiror. In masura in care unul dintre copii consuma respectiva substanta si decedeaza, in sarcina mamei se va retine o culpa fara prevedere, caci nu a prevazut urmare, desi putea si trebuia sa o prevada. Culpa fara prevedere este considerata forma comuna a culpei, ea aparand in cazul majoritatii infractiunilor neintentionate. Potrivit definitiei date de codul nostru penal , pentru a fi in prezenta culpei fara prevedere, pe langa lipsa in concret a prevederii, mai trebuie constatata existenta a doua elemente: obligatia de prevedere si respectiv posibilitatea de prevedere. Obligatia de prevedere se leaga de exisenta unei obligatii de diligenta impuse subiectului. Aceasta obligatie poate fi cuprinsa intr-un act normativ sau poate fi o regula de conduita nescrisa. In ceea ce priveste posibilitatea de prevedere, ea se analizeaza prin raportare la imprejurarile concrete in care sa desfasurat actiunea dar si la caracteristicile subiective ale autorului,. Se va avea astfel in vedere gradul de pregatire profesionala, experienta de viata,etc.Nu vor fi avute in vedere acele caracteristici personale care relva prin ele insele incalcarea obligatiei de diligenta. Unele trasaturi particulare ale subiectului ca indiferenta, superficialitatea ,neatentia nu vor fi luate in calcul pentru a exclude posibilitatea de prevedere.

77

In doctrina noastra sa sustinut ca atunci cand faptuitorul nu putea sa prevada rezultatul faptei sale vom fi in prezenta unui caz fortuit. Exista caz fortuit atunci cand nici autorul si nici o alta persoana nu putea prevedea rezultatul, caci cazul foruit are un caracter obiectiv, in sensul unei imposibilitati generale si absolute de prevedere. In situatia in care autorul nu a putut sa prevada,dar o alta persoana ar fi putut, nu va exista culpa dar nu va exista nici un caz foruit. Si in cazul culpei fara prevedere este necesar un element suplimentar evitabilitatea rezultatului. Pentur a fi in prezenta culpei nu este suficient sa fi existat obligatia si posibilitatea de prevedere ci trebuie ca autorul sa fi avut posibilitatea evitarii acestui rezultat, in cazul in care l-ar fi prevazut. Nu este posibila imputarea unui rezultat care ar fi survenit oricum,chiar in absenta incalcarii obligatiei de diligenta. Spre ex, in cazul in care infirmiera administreaza din greseala pacientului un anestezic A in loc de anestezicul B, prescris de medic, iar pacientul decedeaza, infirmiera va raspunde pentru ucidere din culpa. Daca insa se constata cu certitudine ca victima ar fi decedat si in cazul administrarii anestezicului A, intrucat suferea de o hipersensibilitate la orice narcotic, rezulatul nu era evitabil, astfel ca nu se va retine uciderea din culpa. Praeterintentia Praeterintentia reprezinta cea dea treia forma de vinovatie, o forma mixta, creata prin combinarea unor elemente apartinand intentiei si culpei. Aceasta este recunoscuta mereu prin sintagma care a avut ca urmare. Exista praeterintentie atunci cand o actiune sau inactiune intentionata produce un rezultat mai grav decat cel dorit, rezultat imputabil autorului cu titlu de culpa. Asa se intampla atunci and autorul aplica victimei o lovitura cu pumnul,iar aceasta se dezechilibreaza,cade ,sufera o leziune craniana si decedeaza. Prin urmare, in structura praeterintentiei vom avea doua forme de vinovatie suprapuse : o intentie, cu privire la rezultatul dorit (lovirea) si o culpa cu privire la rezultatul mai grav, efectiv produs (moartea victimei). Este mereu aceasta ordine (intentie si culpa). Se apreciaza ca la baza praeterintentiei se poate afla atat intentia directa, cat si intentia eventuala. Pentru a avea o praeterintentie construita pe baza unei intentii eventuale, este necesar sa analizam 3 urmari: o urmare dorita (care poate sa fie sau sa nu fie prevazuta de legea penala) si care constituie finalitatea actiunii autorului; o urmare acceptata, care va fi prevazuta de legea penala; urmarea mai grava, imputabila cu titlu de culpa. In situatia in care urmarea dorita este prevazuta de legea penala, praeterintentia se va construi direct peste aceasta, lipsind de relevanta urmarea acceptata. Spre ex, autorul doreste sa aplice victimei o corectie, dar fata de intensitatea lovirilor accepta ca ar fi posibil ca persoana lovita sa sufere o vatamare corporala. In final insa, victima decedeaza, rezultat pe care autorul nu la prevazut, desi putea si trebuia sa il prevada. In acest caz,avem asadar intentie directa fara de urmarea prevazuta in art 180, o intentie eventuala in raport de urmarea de la 181 si o culpa in raport de moartea victimei. Inteia eventuala va dobandi relevanta in structura unei praeterintentii numai atunci cand fapta comisa cu intentie directa nu poate servi ea insasi ca fundament al formei de vinovatie mixta. Acest lucru se intampla, spre ex, in ipoteza in care urmarea dorita nu este prevazuta de legea penala. Exista praeterintentie atunci cand inculpatul a aruncat asupra sotiei sale, de la o distanta de circa 7 m o surubelnita car i sa infit in cutia craniana. Din modul in care a procedat, se poat deduce ca inculpatul a urmarit doar lovirea sotiei si nu a prevazut rezultatul mai grav, desi putea si trebuia sa il prevada. Pentru a fi in prezenta praeterintentiei este suficient ca actiunea de baza sa fie prevazuta de legea penala, indiferent de gravitatea ei. Astfel, un simplu act de violenta, susceptibil de incadrare in dispoziile art 180 alin 1 C. pen,. chiar comis in gluma, va intra in strucura praeterintentiei in masura in care a cauzat un rezultat mai grav. De altfel, in numeroase cazuri, faptele comise cu praeterintentie au la baza o gluma. Numeorase acte comise in gluma- aruncarea victimei care nu stie sa inoate in apa unui rau, tragerea scaunului pe care o persoana era pe cale sa se aseze, etc- constituie acte de violenta in sensul art 180 alin 1 si pot trage existenta unei praeterintentii atunci cand sunt urmate de un rezultat mai grav. In situatii in care rezultatul mai grav apare ca probabil sau chiar sigur, nu se poate retine

78

praeterintentia, fapta trebuind sa fie considerata comisa cu intentie, chiar daca la baza actiunii initiale sa aflat ideea de gluma. In masura in care rezultatul mai grav nu putea fi prevazut de catre inculpat, el nu va raspunde decat pentur fapta de baza, comisa cu intentie. Asa se intampla atunci cand autorul ii aplica o lovitura cu palma victimei, iar aceasta,datorita unei afectiuni caridace necunoscute de inculpat, decedeaza. Delimitarea praeterintentiei fata de celelalte forme ale vinovatiei. Praeterintentia ridica probleme atat sub aspectul delimitarii sale fata de culpa,cat si sub aspectul delimitarii fata de intentia eventuala. a) In ceea ce priveste delimitarea fata de culpa, trebuie verificat daca la baza rezultatului mai grav sa aflat sau nu o fapta prevazuta de legea penala. In masura in care o astfel de fapta nu exista, vom fi in prezenta unei culpe si nu a praeterintentiei. Daca producerea rezultatului a fost precedata de o fapta prevazuta de legea penala, trebuie analizat daca rezultatul mai grav apare ca o consecinta tipica a urmarii dorite de faptuitor, cu alte cuvinte daca urmarea dorita apare in norma-tip ca o premisa pentru urmarea praeterintentionata. In caz afirmativ avem o praeterintentie, in cazul unui raspuns negativ vom fi in prezenta culpei. Intr-o speta sa retinut ca autorul vrand sa violeze victima, a luato in brate pentru a o duce intr-o zona cu iarba, insa ea, incercand sa scape, sa lovi cu capul de o piatra, decedand la scurt timp dupa comiterea violului. In aces caz, exista doua urmari prevazute de legea penala: o urmare dorita de autor (violul) si o urmare pe care acesta nu a prevazut-ro desi putea si trebuia sa o prevada (moartea victimei). Suntem deci in prezenta unei praeterintentii, intrucat moartea victimei este o urmare prevazuta de norma de incriminare ca si consecinta a feptei de viol, fiind deci o urmare tipica a faptei de baza. b) In ceea ce priveste delimitarea praeterintentiei fata de intentia eventuala, vor fi folosite criteriile generale de delimitare intre intentie si culpa. Astfel, in masura in care rezultatul mai grav apare ca fiind prevazut si acceptat de autor, vom fi in prezanta unei intentii eventuale si nu a unei praeterintentii. Spre ex, in cazul uciderii unei persoane, intentia eventuala si praeterinentia pot avea ca element comun o fapta de baza de lovire, comisa cu intentie directa. Altfel spus, ambele forme de vinovatie pot avea ca premisa intentia autorului de a-i cauza victimei suferinte fizice prin aplicarea de loviri. Ceea ce le diferentiaza este atitudinea subiectiva a autorului fata de rezultatul mai grav moartea victimei. Daca, dimpotriva, rezultatul nu este prevazut sau, desi prevazut, nu este acceptat, vom avea o culpa suprapusa peste intentia initiala, adica o praeterintentie. In dreptul nostru praeterintentia apare doar in partea speciala a codului penal in cazul unor infractiuni ca vatamare corporala grava, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, viol sau talharie care a avut ca urmare moartea victimei, distrugerea sau semnalizarea falsa care au avut ca urmare un accident sau o catastrofa de cale ferata, etc. Elemente secundare in structura laturii subiective scopul si mobilul Orice actiune constienta a unei persoane este caracterizata intotdeauna de existenta unui anumit scop. In ipoteza in care scopul nu se regaseste mentionat in structura normei penale, el va fi acut in vedere doar ca element de individualizare sau, eventual, ca o circumstanta atenuanta judiciara. Scopul infractiunii devine insa element al tipicitatii atunci cand el este prevazut in mod expres in norma de incriminare, caz in care este numit si scop special. Scopul, in structura incriminariitip, poate aparea atat ca element constituiv al faptei de baza cat si ca element al formei agravate. Spre ex, scopul este un element constitutiv in cazul infractiunii de furt daca luarea bunului nu sa facut in scopul insusirii, fapta nu va constiui furt sau in cazul asocierii in vederea comiterii de infractiuni, caci in absenta scopului ilicit, asocierea nu are relevanta penala. Scopul apare in schimb ca un element de agravare in cazul omorului comis pentru a inlesi sau ascunde o talharie sau piraterie. Nu este exclusa nici ipoteza in care scopul special sa constituie un element de atenuare a raspunderii penale, chiar daca astfel de situatii apar foarte rar in practica legislativa.
Scopul special

79

Simpla existenta a scopului este sufiecienta pentru existenta infractiunii, nefiind necesar pentru consumare acesteia ca scopul sa fi fost efectiv realziat. Spre ex, asocierea in vederea comiterii de infractiuni consittuie infractiune consumata chiar daca scopul nu a fost atins, respectiv nu sa reusit comiterea infractiunilor care constituiau finalitatea asocierii. Mobilul infractiunii reprezentat de elementul care il determina pe infractor sa actioneze constituie un element al tipicitatii doar atunci cand este prevazut de norma de incriminare. In absenta prevederii sale in norma de incriminare, mobilul nu afecteaza existenta infractiunii, putand fi avut in vedere cel mult un element de individualizare a sanctiunii. La fel ca si scopul, mobilul special poate aparea ca element constitutiv al formei de baza a infractiunii, ca o cauza de agravare sau, mai rar, ca o cauza de atenuare. Mobilul constituie element al formei de baza a infractiunii in cazul abuzului in serviciu prin ingradirea unor drepturi cand ingradirea exercitiului unor drepturi se face pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie si reprezinta un element de agravare in cazul omorului comis din interes material. Desi mobilul nu se identifica cu scopul, intre ele exista o legatura foarte stransa, astfel ca, uneori, consacrarea in norma de incriminare a unui mobil special sau a unui scop special tine exclusiv de alegerea legiuitorului. In practica, infractiunile caracterizate de un mobil special se savarsesc cel mai adesea cu intentie directa.
Mobilul special

Infractiunea fapta antijuridica. Cauzele justificative Notiunea de antijuridicitate exprima o contradictie intre actiunea realizata de autor si exigentele ordinii jurdice. Antijuridicitatea nu este un concept specific dreptului penal ci un concept unitar, valabil pentru intreaga ordine juridica, desi atrage consecinte diferite in cadrul fiecarei ramuri de drept. Pe cale de consecinta, cauzele justificative recunoscute de dreptul penal produc de regula efecte si in celelalte ramuri de drept, in baza unitatii ordinii juridice.Astfel, o fapta comisa in legitima aparare nu atrage nici sanctiuni de alta natura (administrative, civile). Tipicitatea faptei constituie un indiciu de antijuridicitate, caci o fapta tipica este antijuriddica in masura in care nu este autorizata de o norma legala, altfel spus, in masura in care nu intervine o cauza justificativa. De aceea, sa afirmat ca teoria antijuridicitatii este, in realitate, o teorie a autorizarilor pentru realizarea unui comportament tipic. In ceea ce priveste raportul dintre antijuridicitate si vinovatie, ele sunt doua trsaturi ale infractiunii care opereaza autonom. Cu toate acestea, in cazul absentei antijuridicitatii, nu se mai pune problema constatarii vinovatiei, doearece aceasta trebuie constatata doar cu privire la o fapta tipica si antijuridica. In schimb, absenta vinovatiei nu afecteaza antijuridicitatea.
Potrivit codului penal in vigoare se diferenteaza: legitima aparare si starea de necesitate Antijuridicitatea in contextul trasaturilor generale ale infractiunii

Legitima aparare Terminologia Atac/ aparare

Starea de necesitate Existenta unui pericol/ a unei actiuni de salvare

80

Cauzele care determina cele 2 Atacul trebuie sa fie actiunea unei stari. persoane Originea Evitabilitatea Aceasta cauza se poate retine si daca pericolului sau a autorul avea mai multe posibilitati/ atacului. alternative. Posibilitatti de evitare. Subiectul pasiv al faptei tipice. Cine suporta consecintele faptei tipice. atacatorul

Poate sa fie data de comportamtenul unui animal; un fenomen natural; o cauza tehnica; un pericol care provine dintr-o actiune umana. Actiunea de salvare trebuie sa fie singura posibilitate de inlaturare a stari de pericol. Daca avea o posibilitate sa nu comita fapta tipica nu se mai afla in starea de necesitate. De regula un tert. Prin exceptie poate sa fie si autorul starii de pericol. Autorul sa fi ajuns doar intamplator sa fie subiect pasiv al faptei tipice.

De regula, trebuie dovedita. Modul in care se Prin exceptie, poate fi prezumata (atunci face proba cand actiunea de aparare se comite intrun anumit spatiu => art 44 alin 2). Prezumtia este relativa -> inverseaza sarcina probei. Sfera persoanelor care pot beneficia Orice persoana poate sa o invoce

Trebuie sa fie intotdeauna dovedita.

De regula, orice persoana. In cazul persoanelor care au o obligatie de sacrificiu exista limitari. Sunt persoane care prin natura profesiei trebuie sa infrunte pericolul (pompier). Au doar un regim special dar pot invoca starea de necesitate. Nu o pot invoca in interes propriu. Nu inlatura raspunderea civila. Poate fi angrenata in sarcina celui care a beneficiat de actiunea de salvare.

Raspunderea civila

Inlatura raspunderea civila

Legitima aparare Potrivit art 44 alin 2 C, pen, este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva mea sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Fundamentul legitimei aparari trebuie cautat in contextul conflictului in care se afla doua valori sociale, una apartinand agresorului, iar alta apartinand celui agresat ori societatii.Intr-o situatie de conflict in care doar una dintre aceste valori poate fi salvata, este firesc ca legea sa acorde preeminenta valorii apartinand celui care nu a avut conduita antijuridica, atfel spus, valorii atacate in mod injust. Legitima aparare presupune intotdeauna existenta a doua elemente: atacul si apararea. Asa cum rezulta din dispozitiile art 44 alin 2 C. pen,atacul trebue sa fie material, direct, imediat, injust si sa puna in pericol grav valorile sociale aratate de art 44.
Conditiile atacului

81

a) caracterul material al atacului Caracterul material al aracului presupune ca acesta trebuie sa fie exercitat prin mijloace fizice si sa se idnrepte impotriva existentei fizice a valorii sociale ocrotite. Atacul este material atunci cand pentru efectuarea lui se recurge la violenta fizica, cu sau fara folosirea unor mijloace ofensive (arme, narcotice, animale dresate, etc). Prin urmare, atunci cand atacul consta exclusiv in cuvinte, scireri nu se poate vorbi de un atac material care sa legitimeze o aparare in sensul art 44 C. pen. In cazul actelor de amenintare,insulta, calomnie se considera ca nu poate fi vorba de un atac susceptibil de repsingere pe cai de fapt, prin comiterea unei fapte prevazute de legea penala, singura solutie fiind ca persoana care le-a comis sa raspunda penal potrivit legii. Si omisiunea poate constitui un atac in masura in care ea creeaza un pericol pentru valoarea sociala ocrotita. Asa se intampla in cazul angajatului societatii de trasport feroviar care nu schimba macazul, anumat de dorinta producerii unui aciident. Daca o alta persoana intervine si exercita violente asupra acestui salariat pentru a putea schimba ea macazul, vom fi in prezenta unei fapte comise in legitima aparare. Constituie asadar un atac, fie o inactiune ce imbraca forma unei fapte omisive proprii, fie o inactiune ce corespunde unei infractiuni omisive improprii daca autorul se afla in pozitie de garant cu privire la valoarea sociala pusa in peicol. Sunt posibile si atacuri sub forme non-violente,susceptibile sa creeze un epricol moral pentru persoana supusa agresiunii. b) caracterul direct al atacului Atacul este direct cand se pune in pericol nemijlocit valoarea sociala ocrotita. Aceasta conditie nu trebuie insa inteleasa in sensul obligativitatii unui contact direct al agresorului cu obiectul care incorporeaza valoarea sociala ocrotita. Astfel, va exista un atac direct si atunci cand atacatorul incearca sa scufunde o barca in care se afla o persoana ce nu stie sa inoate. Atacul nu va fi insa direct in masura in care intre agresor si obiectul care incorporeaza valoarea ocrotita exista un obstacol pe care acesta nu il poate depasi (un zid, o poarta incuiata). problema existentei unui obstacol insurmontabil intre agresor si cel care se apara poate fi mai corect rezolvata prin raportare la conditia atacului imediat. Atat vreme cat un astfel de obstacol exista, nu credem ca se mai poate vorbi de un atac iminent sau in curs de desfasurare c) caracterul imediat al atacului Caracterul imediat al atacului presupune ca acesta trebuie sa fie iminent sau in curs de desfasurare. Pentru ca atacul sa fie iminent, trebuie ca declansarea lui sa consittuie o certitudine si nu o simpla eventualitate. In doctrina,conditia atacului iminent nu presupune ca atacul sa atinga punctul in care poate fi caracterizat ca tentativa, caci altfel ar fi uneroi prea tarziu pentru a se mai riposta. De accea, vom fi in prezenta unui atac iminent si atunci cand acesta se situeaza in faza finala a actelor de pregatire, ce preced imediat tentativa. Spre ex, agresorul se apropie de victima tinand amenintator in mana un obiect contondent, sau introduc mana in buzunar pentru a scoate un pistol incarcat (daca l-ar fi scops deja si l-ar fi idnreptat spre victima ar fi existat o tentativa). In ceea ce priveste atacul in curs de desfasurare, aceste legitimeaza o aparare atata timp cat nu sa epuizat. Trebuie precizat insa ca atunci cand atacul onsta intr-o infractiune, epuizarea atacului nu coincide in mod necesar cu consumarea infractiunii. In cazul infractiunilor care au un rezultati reversibil, atacul poate continua si dupa consumarea infractiunii, atata timp cat mai exista posibilitatea inlaturarii rezultatului. Spre ex, in cazul unui furt, proprietarul poate exercita violente asupra hotului pentru a-si recupera bunul, chiar dupa consumarea furtului, in masura in care acesta la urmarit si la prins. Apararea este in acest caz legitima doar in masura in care apararea a intervenit imediat dupa momentul consumarii infractiunii. In situatia infractiunilor contra patrimoniului, in masura in care urmarea atacului este totala si ireverisibla nu mai este posibila exercitarea apararii dupa consumarea infractiunii, asa cum se intampla in cazul distrugerii totale a bunului. Daca insa distrugerea este doar partiala, se poate interveni in

82

aparare si dupa consumarea aceseia, pentru a impiedica distrugerea totala a bunului. In situatia infractiunii continue, apararea poate interveni oricand pana in momentul epuizarii. O situatie speciala in raport de cerinta caracterului iemdiat al atacului o constituie admisibilitatea utilizarii anticipate a unor dispozitive sau mijloace de protectie( caini agresivi, capcane). Daca o persoana, stiindu-se amenintata, instaleaza preventiv astfel de mijloace va beneficia de efectul justificativ, in masura in care aceste mijloace,desi instalate cu anticipatie, isi produc efectele in momentul declansarii atacului (spre ex, in momentul in care agresorul incearca sa patrunda in curte). In consecinta, cel care instaleaza asemenea mijloace de protectie va beneficia de efectele legitimei aparari si atunci cand si-a procurat aceste mijloace doar pentru siguranta, fara a se astepta la un atac in viitorul apropiat. In cazul acestei aparari trebuie sa fie indeplinite toate conditiile prevazute de art 44, inclusiv aceea a proportionalitatii, astfel ca persoana care foloseste astfel de mijloace isi asuma riscul suportarii consecintelor care decurg din eventuala disproportie intre apararea astfel realizata si atac. d) caracterul injust al atacului Caracterul inust al atacului presupune lipsa autorizarii acestuia de catre ordinea juridica, astfel ca, atunci cand actul are loc in baza legii, nu se poate vorbi de un atac injust. Chiar daca actul in sine este autorizat de lege, caracterul injust se mentine doar atata timp cat el ramane in cadrul limitelor impuse de lege. Spre ex, potrivit dispozitiilor Codului d procedura penala, in caz de infractiune flagranta orice persoana poate sa il retina pe infractor si sa-l conduca ianintea autoritatii. Prin urmare, in acest caz lipsirea de libertate a autorului faptei flagrante nu are caracter injust si nu poate da loc unei lefgitime aparari. Atunci cand, insa, persoanacare la privat de libertate pe infractor nu il conduce in fata autoritatilor judiciare si nici nu anunta prinderea acestuia, transformand retinerea intr-o detentiune pe viata, privarea de libertate dobandeste caracter injust, iar persoana astfel retinuta se poate elibera. Nu se poate admite legitima aparare in cazul unor actiuni care sunt ele insele acoperite de legitima aparare, lipsind caracterul injus. astfel, tertul care intervine in sprijinul atacatorului nu poate beneficia de legitima aparare, caci actiunea celui care se apara nu avea caracter injust. In schimb, daca apararea depaseste limitele proprtionalitatii, ea devine injusta si poate, la randul sau, genera o legitima aparare. Daca in cursul urmaririi, proprietarul incearca sa il impuste pe cel urmarit, pentru recuperarea bunului, actiunea lui devine injusta, iar hotul se va putea apara impotriva acesteia. Este exclusa legitima aparare atunci cand atacul este exercitat de un animal. In cazul in care proprietarul unui animal determina atacarea unei persone de catre acesta, se poate vorbi de o legitima aparare cu precizarea ca, in aceasta ipotezam atacatorul nu este animalul, ci proprietarul sau, animalul fiind un simplu instrument. Probleme speciape ridica situatia atacului comis de un incapabil (alienat, minor fara discernamant). Pot ataca si se poate riposta cu aparare legitima chiar contra persoanelor moralemente iresponsabil, cum ar fi alienarii, fiindca legea nu cere ca atacul sa fie si imputabil, ci doar sa fie injust, astfel ca absenta vinovatiei nu inlatura aptitudinea atacului de a legitima o aparare. Atacul este injust si atunci cand consta intr-o tentatica neincriminata, cum se intampla in dreptul nostru de pilda in cazul tentativei de pruncucidere. Este evident ca se va afla in legitima aparare cel care exercita violente pentru al salva pe noul nascut din mainile mamei, aflate in stare de tulburare pricinuita de nastere, si care incerca sa il ucida. e) atacul sa puna in pericol grav valorile mentionate in art 44 alin 2. Caracterul grav al pericolului care ameninta valorile sociale ocrotite se apreciaza in functie de intensitatea atacului, de urmarile pe care acesta le poate produce,conditia fiind indeplinita atunci cand atacul implica producerea unui rau ireparabil sau greu de remediat. Practica judiciara considera de regula ca aplicarea unor lovituri cu palma peste fata sau cap nu constituie un atac ce pune in pericol grav persoana celui agresat. Nu aceeasi va fi insa solutia in cazul tataului care vine acasa in stare de ebrietate si ii aplica fiicei in varsta de doua luni lovituri cu palma

83

peste cap. In acest caz exista un pericol grav, astfel ca mama care ii aplica sotului o lovitura de cutit pentru asi salva copilul actioneaza in legitima aparare. In ceea ce priveste sfera valorilor sociale care fac obiectul atacului si care pot fi in consecinta, aparate, aceasta nu este limitata la persoana celui ce se apara oti la o alta persoana, ci se extinde si la drepturile acestora si la interesul obstesc. In doctrina interesul obstesc a fost definit de unii autori ca fiind orice situatie, stare, relatie, activitate, de care este legat un interes al unei unitati de stat sau altei unitati care desfasoara o activitate utila din punct de vedere socia, dintre cele la care se refeta art 145 C pen, sau altei persoane juridice de drept privat. Credem ca legitima aparare poate fi invocata si atunci cand este amenintat un drept sau un interes legitim apartinand unei persoane juridice determinate. Potrivit doctrinei roamne, pot fi aparate legitim si valori ca siguranta statului, capacitatea de aparare a tarii, bunurile apartinand proprietatii publice sau orice alt interes important al colectivitatii. O data constatata intrunirea elementelor care caracterizeaza atacul, vom fi in prezenta unei situatii de legitima aparare, adica a unei situatii in care cel atacat poate in mod justificat sa se apere prin comiterea unei fapte tipice. Apararea poate fi insa exercitata nu doar de victima atacului, ci si de un tert care intervine in sprijinul acesteia. Astfel, atunci cand apararea este exercitata de un tert in interesul celui aatacat in principiu apararea va fi legitima doar atunci cand victima atacului doresta sa fie aparata. Mai mult decat atat, vointa celui atacat trebuie respectata si in ceea ce priveste intinderea apararii si mijloacele folosite pentru aceasta. Asa de pilda, daca victima unui furt doreste imobilizara celui care la sustras, tertul care il urmareste pe hot va trebui sa respecte aceasta limitare pentur a ramane pe terenul legitimei aparari. In cazul in care datorita desfasurarii rapide a evenimentelor, din cauza starii in care se afla deja victima atacului sau din orice alte motive nu este posibila cunoasterea vointei sale in privinta interventiei tertului, consimtamantul de a fi aparat se prezuma,iar tertul intervenient va beneficia de efectele legitimei aparari, chiar daca in realitate victima nu dorea sa fie suparata, dar aceasta vointa nu putea fi cunoscuta. Apararea poate fi insa exercitata in mod legitim de catre un tert in pofida opozitiei victimei atacului, atunci cand valoarea aparata este una de care victima nu poate dispune. Astfel, va fi in legitima aparare tertul care intervine pentru a impiedica un omor comis la cererea victimei. Existenta starii de legitima aparare nu poate justifica savarsirea oricarei fapte penale, astfel ca, pentur a beneficia de efectul justificativ, apararea trebuie sa indeplineasca, la randul ei, cateva conditii: a) apararea sa imbrace forma unei fapte prevazute de legea penala (fapta tipica) In masura in care nu exista o fapta tipica, nu se poate pune problema verificarii antijuridicitatii si, pe cale de consecinta, nici problema identificarii unei cauze justificative. Mai mult, sa aratat ca prezenta elementului subiectiv in cazul apararii nu are nimic incompatibil cu posibilitatea comiterii unei fapte din culpa.Cel atacat este constient de existenta atacului si comite o actiune menita sa il inlature ceea ce satisface pe deplin cerinta existentei elementului subiectiv dar actiunea astfel comisa produce un rezultat pe care autorul nu la prevazut. Spre ex, inculpatul urmarit cu toporul de catre victima, vede un autovehicul parcat in apropiere si incearca sa scape de agresor plecand cu aceasta amsina. Inculpatul manevreaza insa gresit schimbatorul de viteze astfel ca, in loc sa porneasca inainte, autovehicolul merge inapoi si astfel il loveste pe agresorul care alerga spre masina, provocandu-i o vatamare corporala sau moartea. Fara indoiala ca rezultautl este imputabil cu titlu de culpa autorului. Actiunea trebuie sa fie comisa pentru a inlatura un atac si fapta in intregul ei. Pe cale de consecinta rezultatul efectiv produs poate fi diferit de cel avut in vedere de autor si poate fi caracterizat de culpa. Jurisprudenta nu a refuzat admiterea legitimei aparari in cazul faptelor praeterintentionte, desi rezultatul mai grav este produs din culpa. De aceea, consideram ca fapta comisa in aparare poate fi savarsite cu oricare dintre formele de vinovatie intentie, culpa, praeterintentie.
Conditiile apararii

84

b) apararea sa fie necesara Necesitatea apararii este o formula generica, ce regrupeaza la randul ei mai multe conditii. Astfel, in primul rand, necesitatea apararii impune cerinta ca ea sa intervina in intervalul de timp cat atacul este imediat, adica din momentul cand acesta a devenit iminent si pana la incheierea atacului. Daca riposta intervine dupa ce atacul a fost incheiat, nu mai vorbim de o aparare, ci de o razbunare, care nu poate pretinde o justificare. O alta conditie este ca riposta sa se indrepte impotriva agresorului si nu a altor persoane. In ipoteza in care apararea indreptata impotriva agresorului ajunge sa lezeze un tert, fapta comisa impotriva acestuia din urma se va analiza pe ternul starii de necesitate. In acelasi timp, se considera ca necesitatea apararii presupune ca ea trebuie sa aiba caracter idoneu, cu alte cuvinte, sa fie apta prin natura ei sa inlature atacul. In acest sens, apararea este necesara atunci cand consta in acte de natura fizica, indreptate impotriva agresorului. Daca cel atacat se limiteaza la a profera cuvinte injurioase la adresa atacatorului, nu vom fi in prezenta unei legitime aparari, caci aceasta actiune nu era de natura sa inlature atacul. In principiu nu este necesara o riposta ce se indreapta impotriva bunurilor agresorului si nu impotrvia acestuia. Spre ex, nu va beneficia de efectul justificativ al legitimei aparari persoana care, in timp ce era urmarita cu toporul de catre agresor, distruge autoturismul acestuia, parcat in locul unde se desfasura incidentul. De la aceasta regula trebuie admisa totusi o exceptie. Atunci cand riposta se indreapta asupra unui bun al agresorului, folosit de acesta pentru atac, se va retine legitima aparare. De pilda, va fi in legitima aparare cel car eucide cainele atacatorului, pe care acesta il asmutise asupra sa. c) fapta trebuie sa fie proportionala cu gravitatea atacului Fapta tipica savarsita in aparare trebuie sa prezinte o gravitate mai mica sau aproximativ egala cu cea a atacului. Aprecierea proportionalitatii se face in functie de mijloacele intrebuintate de imprejurarile de fapt si de situatia persoanala a atacatorului si a celui atacat. Astfel, conditia proportionalitatii nu ar fi indeplinita atunci cand autorul unui furt este ucis pentru recuperarea bunului sustras sau cand mijloacele utilizate in aparare sunt vadit mai periculoase decat cele utilizate de atacator (spre ex, se riposteaza cu o arma de foc impotriva unei agresiuni constand in lovirea victimei cu pumnul si palma). Examenul de proportionalitate trebuie sa porneasca de la urmarile celor doua actiuni, adica urmarea pe care cel mai probabil ar fi prouso atacul si ,respectiv, urmarea dorita de cel care sa aparat si urmarea efectiv produsa. Trebuie insa avuta in vedere si valorile sociale in conflict, mijloacele utilizate in atac si aparare, raportul de forte dintre agresor si victima precum si toate circumstantele in care sa desfasurat atacul. Se considera ca atunci cand in conflict sunt valori sociale de aceeasi natura aprecierea proportionalitatii nu ridica probleme deosebite, caci in masura in care atacatorul actioneaza pentru suprimarea viectii celui atacat, uciderea lui in aparare nu este disproportionata. Chiar daca atacatorul se idnreapta spre victima cu un cutit in intentia de a o ucide, ar fi discutabila retinerea legitimei aparari in cazul in care cel atacat, dispunand de o arma de foc, tinteste capul atacatorului si astfel il ucide. Va exista insa legitima aparare daca cel atacat trgae cu itnentia de a rani victima, dar aceasta decedeaza. Daca insa ambele persoane dispun de arme de foc, uciderea atacatorului, chiar prin fot executat asupra capului sau toracelui, nu mai pune probleme de proportionalitate. Pe de alta parte, eventuala diferenta a mijloacelor folosite nu exclude prin ea insasi existenta proportionalitatii. In acest sens, practiva judiciara a decis ca mijloacele cuc are cel aflat in fata unui atac intelege sa isi salveze viata sunt la aprecierea sa,neputandu-i-se reprosa ca sa folosit de instrumente mai periculoase decat cele utilizate de agresor. Intra-devar, atata timp cat viata celui atacat este amenintata, apararea poate fi proportionala, chiar daca mijlocul folosit in aparare este mai periculos deat cel utilizat de atacator. In aceasi

85

sens sa decis ca se afla in legitima aparare persoana care, atacata fiind de sapte persoane, a ripostat cu un briceag, chiar daca niciunul dintre atacatori nu era inarmat. Justificarea uciderii unei persoane in legitima aparare trebuie limitata la situatiile in care atacul priveste valori sociale intim legate de persoana umana, fiind exclusa in cazul uciderii pentru apararea patrimoniului. Credem, totusi, ca uciderea atacatorului poate fi justificata nu doar atuncic and atacul se indrapta nemijlocit impotriva unei persoane, ci si atunci cand, prim modul in care a fost conceput, creeaza un pericol nemijlocit pentru mai multe persoane, chiar daca valoarea sociala vizata in principal de atacator este de alta natura. Se va putea discuta despre existenta unei legitime aparari doar atunci cand cel care s eapara sa asigurat ca rezultatul constand in moartea atacatorului nu se va produce.. In acest caz, daca urmarea respectiva constand in moartea atacatorului nu se va produce. In acest caz, daca urarea respectiva a survenit totusi, ea ii va fi imputabila pe baza unei culpe cu prevedere. Se poate deci concluziona in sensul ca existenta proportionalitatii se stabileste avand in vedere urmarea probabila a atacului si urmarea produsa prin aparare, dar cu luarea in considerare a tuturor elementelor care caracterizeaza fapta comisa: mijloacele folosite, valorile sociale in conflict, timpul si locul comiterii faptei, raportul de forte intre atacator si atacat, etc. Intrunirea tuturor conditiilor analizate face ca fapta comisa sa fie lipsita de conditia antijuridicitatii. Asa fiind, pentur o fapta comisa in legitima aparar nu este posibila aplicarea unei sancituni sau a altei amsuri cu caracter penal (masuri de siguranta). Legitima aparare inlatura si raspunderea civila pentru prejudiciul suferit de atacator. Mai mult decat atat, va fi exclusa raspunderea civila si pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea instrumentelor sau mijloacelor folosite la desfasurarea atacului, chiar daca nu apartin atacatorului. Legitima aparare nu inlatura insa raspunderea pentru faptele comise cu ocazia apararii in dauna unor terti, daca aacestia nu au particitpat sau bunurile lor nu au fost folosite la comiterea atacului. Spre ex, cel atacat a atrs doua focuri de arma asupra atacatorului iar unul dintre proiectila a ricosat si a lovit un tert care se afla intamplator la locul faptei. In acest caz legitima aparare nu inlatura raspunderea pentru uciderea terutlui, dar cu privire la aceasta fapta se poate invoca starea de necesitate, in amsura in care sunt intrunite conditiile prevazute de lege. Controversala este insa situatia efectelor legitimei aparari in ipoteza in care atacul a fost provocat de catre cel care ulterior la aparat. O prima astfel de ipoteza este cea in care o persoana comite un act provocator impotriva alteia, in scopul ca aceasta sa riposteze violent, declansandd un atac ce ii va oferi provocatorului ocazia de a comite fapta prevazuta de legea penala impotriva celui provocat, la adapostul legitimei aparari. In aces caz nu va fi incidenta cauza justificativa a legitimei aparari, provocatorul urmand a raspunde pentru fapta comisa in aparare. Pentur a exclude incidenta legitimei aparari, actul provocator trebuie sa constea intro fapta antijuridica. In amsura in care fapta provocatorului nu este antijuridica, savarsirea ei nu va dce la pierderea beneficiului legitimei aparari, chiar daca provocarea sa facut in scopul de a declansa un atac la care provocatorul sa riposteze apoi. Potrivit art 44 alin 2 C. pen. se prezuam ca este in legitima aparare si acela care savarseste fapta pentru a respinge prtrunderea fara drept a unei perosne prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit ori delimitat prin semne marcate. Persoana care actioneaza in condtiile art 44 alin 2 va fi considerata ca a comis fapta in conditiile legitimei aparari. Caracterul relativ al prezumtiei are drept ocnsecinta o rasturnare a sarcinii probei, in sensul ca nu persoana care invoca legitima aparare trebuie sa dovedeasca indeplinirea conditiilor cerute de lege cu privire la atac si aparare, ci parchetul trebuie sa probeze eventuala neindeplinire a acestor
Legitima aparare prezumata Efectele legitimei aparari

86

conditii. Prin urmare, instituirea prezumtiei de legitima aparare nu inlatura cerinta indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru atac. In masura in care se dovedeste ca persoana care sa aparat si-a dat seaman ca nu se afla in fata unui atc ce indeplinea conditiile din art 44 alin 2 nu va beneficia de caracterul justificativ al legitimei aparari. Pentru a opera aceasta perzumtie este insa necesar ca atacul sa imbrace forma prevazuta de art 44 alin 2, cu alte cuvinte sa constea intr-o patrundere fara drept intr-unul din spatiile aratate, prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemeena mijloace. Textul are in vedere atat patrunderea consumata cat si incercarea de patrundere. La randul ei, apararea trebuie sa aiba drept scop respingerea acestui atac, adica sa fie impierdicarea patrudnerii (atunci cand aceasta nu a avut inca loc), fie determinarea intrusul de a parasi spatiul respectiv. Mai trebuie precizat ca apararea legitima prezumata de art 44 alin 2 poate fi exercitata nu doar de proprietarul locuintei sau de cel care o foloseste, ci de orice persoana care sesizeaza incercarea de patrundere fara drept in spatiile aratate. Potrivit art 44 alin 3 C. pen. este de asemenea in legitima aparare si acela care, din cauza tulburarii sau a temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care sa poruds atacul. Prin exceptie, este asimilata legitimei aparari situatia inc are depasirea limitelor unei aparari proportionale cu gravitatea atacului sa datorat tulburarii sau temerii provocate de atac, adica asanumitul exces justificat de aparare. Trebuie insa sublineat faptul ca, in pofida denumirii date de doctrina si a reglementarii acestei situatii in acelasi articol cu cauza justificativa a legitimei aparari, excesul justificat are o natura juridica diferita, aceea de cauza care inlatura vinovatia. Pe cale de consecinta, excesul justificat nu va privi fapta, ci eprsoana care a actionat in prezenta sa, asa incat efectele sale nu se rasfrang asupra participantilor. In plus, neavand la baza o cauza justificativa, fapta comisa in conditiile excesului justificat va fi antijuridica si va putea constitui ea insasi un atac susceptibil de a legitima o aparare din partea atacatorului initial. Pentru a fi in prezenta excesului justificat trebuie sa fie indeplintie toate conditiile atacului si apararii, mai putin proportionalitatea. Daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art 44 alin 2, in sensul ca atacul nu este imediat sau nu prezinta un pericol grav pentru valorile ocrotite, nu se poate pune problema invocarii excesului justificat, caci aplicarea dispozitilor art 44 alin 3 este conditionata de indeplinirea conditiilor din art 44 alin 2 C. pen. In plus este necesar ca depasirea sa se fi datorat tulburarii sau temerii provocate de atac.Daca depasirea este datorata altor cauze (de pilda, dorinta de razbunare) nu vom avea un exces justificat, ci un exces scuzabil care consittuie o circumstanta atenuanta. Existenta starii de tulburare se va stabili pe baza circumstantelor concrete in care sa comis fapta. In practica sa decis ca fapta unei persoane in varsta si bolnava de a se apara in fata atacului violent cu palma si picioarele, dezlantuit de un tanar viguross si cunoscut ca fiind o fire agresiva, prin lovirea atacatorului cu cutitul intr-o zona vitala a corpului, constituie o aparare legitima, in conditiile prevederile art 44 alin 3 C. pen. In general se admite ca depasirea limitelor apararii proportionale este acoperita de dispozitia art 44 alin 3 atat in situatia in care autorul nu si-a dat seama de disproportie, cat si in ipoteza in care a constientizat acest lucru, sau chiar a depasit intentionat respectiva proportie. Atunci cand depasirea proportionalitatii este vadita, cauza de inlaturare a vinocatiei nu va opera, chiar daca a existat starea de tulburare sau temere provocata de atac. Practica judiciara a statuat ca excesul justificat de legitima aparare nu inlatura raspunderea civila, autorul putand fi obligat, in temeiul art 998 C.civ la repararea prejudiciului cauzat ca urmare e excesului de aparare. !!! Legitima aparare cunoaste 3 modificari potrivit NCp:
Excesul justificat de legitima aparare

87

1. renuntarea la conditia caracterului grav al pericolului provocat de atat (art 19 Ncp).-> pot vorbi de legitima aparare si in cazul faptelor de gravitate mai mica. Urmarea trebuie sa fie proportionala cu urmarea atacului. Se extinde sfera de incidenta la fapte de o gravitate mai mica. 2. prezumtia de legitima aparare. Reenirea la reglementarea initiala cu privire la spatiile vizate de legitima aparare => se retine doar daca se face intr-o casa, curte si dependintele din curte. 3. modalitatile de patrundere in aceste spatii difera in raport de momentul in care se patrunde. Daca patrunderea se face in timpul zilei ea trebuie sa se realizeze prin violenta, viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati. Daca patrunderea se face in timpul noptii nu mai intereseaza modalitatea in care sa facut se poate face prin orice modalitate. Starea de necesitate Potrivit art 45 alin 2 C. pen. este in stare de necesitate acela care savarseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obstesc. Starea de necesitate se deosebeste de legitima aparare prin prisma catorva elemente. In primul rand, cauza care o determina poate proveni nu doar din partea unui animal, fenomen natural, etc. Pe de alta parte, cel care sufera urmarile faptei comise in stare de necesitate nu este, de regula, cel car ea cauzat pericolul, ci o terta persoana, in sarcina careia nu se poate retine nici o actiune antijuridica. Limitele starii de necesitate sunt mai riguros reglementate si mai restranse decat in cazul legitimei aparari. Astfel, spre deosebire de aparare, actiunea de salvare, trebuie sa fie unica posibilitate de a inlatura pericolul. Pe de alta parte, efectele justificative ale starii de necesitate sunt mai restranse decat ale legitimei aparari, starea de necesitate neinlaturand raspunderea civila. Daca in contextul starii de necesitate vorbim de existenta unui atac, premisa starii de necesitae o reprezinta un pericol care ameninta una dintre valorile ocrotite de legea penala. Asa cum am mentionat deja, acest pericol poate avea drept cauza nu doar o actiune umana,ci si actiunea spontana a unui animal un fenomen natural, o defectiune tehnica, o energie mecanica, etc. Premisa pentr aplicarea dispozitiilor art 45 C. pen. starea de pericol exista ori de cate ori nu este improbabila lezarea uneia dintre valorile mentionate in acest text. In prima ipoteza, etalonul in raport de care se face evaluarea va fi un specialisc in domeniul respectiv, spre ex medicul (daca este vorba de un pericol pentru viata, integritatea corporala, sanatate), pompierul (in cazul in care este vorba de un pericl auzat de un incendiu ), soferul profesionist in situatia in care pericolul este generat de un incident de trafic rutier,etc. Evaluarea se va face, in schimb, prin raportare la un observaotr inteligent si atent atunci cand este vorba de o situatie care nu implica o evaluare profesionala ( un om este urmarit de un animal salbatic, iar pentru a scapa patrunde fara drept in caza de vacanta a altei eprsoane). Pentru a fi in prezenta cauzei justificative, se impune verificarea mai multor conditii cu privire la starea de pericol. a) pericolul trebuie sa fie iminent Caracterul iminent al pericolului presupune ca acesta trebuie sa fie pe punctul de a produce urmarea vatamatoare pentru valoarea socaial protejata. Spre ex, intr-o sectie a unei intreprinderi, datorita unei unei neatentii a unui muncitor, ii este prinsa o mana inr-un utilaj, existand riscul de a-i fi tras corpul in interiorul masinii. In acest moment, un muncitor, aflat in apropiere, care vede incidentul, ii sectioneaza victimei mana, evitand astfel uciderea acesteia. In acelasi moment insa, un alt muncitor loveste motorul masinii, astfel a aceasta se opreste. Ambii muncitori care au intervenit in favoarea victimei au actionat in stare de necesitate, caci fiecare a considerat pericolul ca fiind iminent, desi in realitate actiunea oricaruia dintre ei era suficienta pentru a-l inlatura. Pentru examinarea caracterului iminent al percicolului, judecatorul trebuie a se plaseze la momentul comiterii actiunii, evaluand situatia asa cum ar fi facut-o un om obisnuit, cu
Conditiile starii de pericol

88

cunostintele sale si de care dispunea autorul, chiar daca ulterior sa dovedit ca pericolul in realitate nu sar fi produs.Daca la momentul comiterii actiunii pericolul disparuse, nu se mai poate retine starea de necesitate. b) pericolul sa fie inevitabil Caracterul ienvitabil al pericolului presupune ca acesta nu ar fi putut fi inalturat altfel decat prin comiterea faptei prevazute de legea penala. Cu alte cuvinte, comiterea faptei trebuie sa fie singura solutie de a salva valoarea sociaal amenintata de pericol,. In conditiile inc are, fapta comisa pentru salvare se rasfrange asupra unui tert, ce nu are nimic a face cu starea de pericol, este ifresc ca legea sa admita sacrificarea unei valori apartinand acestuia doar ca ultima solutie. Spre ex, este justifcata fapta unui medic, chemat de acasa la o interventie de urgenta, de a conduce autoturismul propriu desi avea permisul suspendat, atunci cand asteptarea unui taxi pe care l-ar fi putut chema s-ar fi prelungit multi si ar fi diminuat considerabil sansele de salvare a pacientului. In masura in care percicolul putea fi inlaturat fara a se recurge la o fapta prevazuta de legea penala, starea de necesitate este exclusa. Asa de pilda, un toxicoman nu va putea invoca starea de necesitate in cazul unui furt comis pentru a=si putea procura doza zilnica, intrucat starea de pericol rezultata din neadministrarea dozei putea fi inlaturata prin prezentarea la un centru de asistenta pentru toxicoman. In masura in care autorul dispune de mai multe posibilitati de a inlatura pericolul, dar toate presupun savarsirea unei fapte prevazute de legea penala,salvarea trebuie sa se faca prin comiterea faptei mai putin grave. c) pericolul sa nu fi fost creat in mod intentionat de cel care invoca starea de necesitate Nu beneficiaza de efectul justificativ al starii de necesitate cel care a provocat intentionat pericolul, conditie prevazuta explicit de unele coduri penale. Astfel, o persoana care incendiaza inentionat imobilul in care se afla, nu poate invoca starea de necesitate cu privire la o fapta de ucidere a unei alte persoane, comisa pentru a se putea salva din incendiu. In acest caz nu este necesar ca el sa fi dorit uciderea persoanei in cauza si sa fi provocat incendiul c apretext pentru aceasta fiind suficient ca inentia sa existe cu privie la urmarea care consituie starea de pericol. In cazul in care pericolul sa datorat culpei autorului, starea de necesitate produce efecte limitate, in sensul ca justifica fapta intentionata, dar autorul va raspunde pentru o fapta din culpa, in masura in care aceasta este incriminata. Spre ex, in cazul in care din culpa autorului izbucneste un incendiu intr-un imobil, iar acesta, pentru a se salva, ucide o persoana in conditiile starii de necesitate, nu va raspunde pentru un omor comis cu intentie, ci pentru o ucidere din culpa. Solutia se jusitifca prin aceea ca desi la momentul comiterii faptei prevazute de legea penala erau intrunite elementele starii de neceisitate, la un moment anteiror a existat o culpa a autorului care a detemrinat aceasta situatia. In masura in car epericolul nu a fost provocat de catre cel care invoca starea de necesitate, are mai putina importanta oricinea acestuia. Astfel, el poate fi creat de o forta a naturii spre ex, un trasnet loveste un copac provocand un incendiu, iar pentru a preveni extinderea lui se defriseaza o anumita suprafata de padure de actiunea unui animal spre ex, un cal speriat se indreapta in viteza spre un grup de copii, astfel ca o persoana care vede de la distanta incidentul il impusca de anumite mijloace tehnice spre ex, sistemul de franare al unei garnituri de tren de marga se defecteaza, asa incat pentru a evita deraierea intr-o zona populata garnitura este aruncata in aer, etc. d) pericolul sa ameninte una dintre valorile aratate in art 45 alin 2 Potrivit textului mentionat, pericolul poate sa priveasca viata, integritatea corporala sau sanatatea celui care a comis actiunea de salvare sau ale altuia, un bun important al acestuia sau al atei persoane, ori un interes obstesc. In ceea ce priveste valorile patrimoniale vizate de pericol, textul foloseste o formulare generica, referindu-se la un bun important al sau sal al altuia. Importanta bunului este o chestiuni d apreciere in concret, dar ceea ce trebuie retinut este faptul ca aceasta importnata nu se apreciaza numai in raport de valoarea economica a bunului in sine. Spre ex, poate fi un astfel de bun important un inscris

89

susceptibil de a fi folosit ca proba intr-un proces, sau un inscris care consemneaza anumite drepturi ale detinatorului, ori ii confera o anumita vocatie. Pentru a beneficia de justificarea atrasa de starea de necesitate, actiunea de salvare trebuie sa indeplineasca la rnadul ei mai multe conditii: a) actiunea de salvare sa imbrace forma unei fapte tipice. In masura in care autorul alege sa inalture starea de pericol comitand o fapta care nu este prevazuta de legea penala, actiunea sa de salvare nu intereseaza dreptul penal, astfel incat nu se pune problema analizei unei cauze justificative. b) actiunea de salvare sa fie comisa pentru a inlatura pericolul Pentru retinerea unei cauze justificative, este necesara nu doar intrunirea in plan obiectiv a conditiilor starii de pericol, si si constatarea unui element subiectiv, constand in cosntientizarea acestui pericol de catre cel care actioneaza in prezenta lui. In masura in care autorul prin fapta sa a inalturat un pericol, dar fara a avea cunosctinta de acest lucru, nu se poate retine starea de necesitate. Fapta comisa in stare de necesitate poate fi atat o fapta intentionata, cat i o fapta comisa din culpa sau cu praeterintentie. Spre ex, avem o fapta din culpa comisa in stare de necesitate aunti cand, fiind nevoit sa transporte de urgenta un ranit la spirtal, un conducator auto intra in intersectie pe culoarea rosie a semforului si accidenteaza un pieton. c) actiunea de salvare sa fie singura cale de evitare a pericolului Spre deosebire de legitima aparare, unde apararea trebuie doar sa fie necesara pentru inlaturarea atacului, in cazul starii de necesitate actiunea de salvare trebuie sa fie singrua modalitate de a inlatura pericolul. Astfel, daca o persoana poate scapa prin fuga de pericol, comiterea unei fapte prevazute de legea penala nu este justificata. In masura in care actiunea nu era susceptibila de a inlatura pericolul, ci doar a fost comisa in contextul acestuia, nu se poate vorbi de o stare de necesitate. Asa de pilda, actiunea de protest a muncitorilor amenintati de o disponibilizare de a bloca traficul rutier sau feroviar, nu poate fi justificata de o stare de necesitate, caci ea nu este, prin natura ei, apta sa salveze locurile de munca ale celor in cauza. Caracterul idoneu al actiunii de salvare trebuie analizat in concreto, deoarece este posibil ca o actiune care, prin natura ei, are aptitudinea de a inlatura pericolulm sa fie lipsita de aceasta in speta datorita unor imrpejurari concrete. Spre ex, daca un medic chirurg aflat in stare de ebrietate, conduce autoturismul personal pana la spitalul unde era angajat si udne fusesera internati mi mutli accidentati grav, ce necesitatu interventii chirurgicale de urgenta, actiunea sa nu era idonee, caci, datorita starii in care se afla ,nu era oricum in asmura sa efectueze interventia. Analiza caracterului idoneu al actiunii de salvare presupune in primul rand corecta delimitare a valorii ce se intentiona a fi salvata. d) actiunea e salvare sa nu produca o urmare vadit mai grava decat aceea pe care ar fi produ-so pericolul Trebuie avut in vedere pe langa valarea intrinseca a interesului salvat si a celui sacrificat, caracterul reparabil sau ireparabil al prejudiciului cauzat, importanta sociala a bunului, sansele reale de salvare a uneira dintre valorile sociale in conflict, etc. Spre ex, in cazul unui incendiu izbucnit la o casa saracacioasa in care lociua o familie nevoiasa, va fi proportionaal demolarea unei portiuni din gardul vecinului pentru a crea drum masinilor de interventie, chiar daca valoarea economica a gardului era superioara valorii locuintei salvate. Atunci cand in conflict vin valori sociale de natura diferita, evaluarea proportionalitatii devine si mai dificila. Nici in situatia unor valori sociale de natura diferita nu se poate stabiili criterii de evaluare general valabile, stabilirea corecta a raportului dintre ele fiind o chestiune care tine de aprecierea in concreto.
Conditiile actiunii de salvare

90

Astfel, atunci cand in conflict se afla un interes personal si un interes obstesc, nu se poate afirma cu valoare de principiu prevalenta unuia asupra celuilalt, fiind necesara o analiza a imprejurarilor concrete din speta. Fata de redactarea textului art 45 C. pen. vom fi in prezenta cauzei justificative a starii de necesitate si atunci cand o viata este sacrificata pentur salvarea uneia sau mai multor vieti, in masura in car,e in absenta actiunii de salvare, niciuna dintre persoanele implicate nu ar fi supravietuit. Mai mult, nu se poate refuza incidenta cauzei justificative nici atuncic and ar fi sacrificate doua vieti pentru salvarea uneia, daca in absenta interventiei toate cele trei persoane ar fi decedate. Spre ex, dac ao barca de salvare poate sustine doar o eprsoana,dar sunt tri naufragiati care au urcat in barca, va in stare de necesitate cel care ii arunca in apa ce ceilalti doi pentru a mentine barca la suprafata. Potrivit principiului constitutional al demnitatii umane peroana umana nu poate fi transformata intr-un instrument pentru satisfacerea trebuintelor altora, Pe aceta baza sa statuat ca,desi in principiu o viata salvata este mai importanta decat o integritate fizica sacrificata, nu se afla in stare de necesitate medicul care realizeaza prelecarea unui rinichi al unui pacient impotriva vointei acestuia, pentur a-l folosi la un transplant ce reprezenta singura sansa de salvare a vietii altui pacient. Atunci cand valorile amenintate sunt de aceeasi natura, iar obligatiile au acelasi fundament,salvatorul poate alege care este valoarea pe care o salveaza. Spre ex, un parinte isi vede doi copii in apa, in pericol iminent de a se ineca, dar pentru ca se aflau la distanta unui de celelalt isi da seama ca nu se va putea ajunge sa il salveze decat pe unul dintre ei. Astfel, daca tatal il salveaza pe minorul A, incalcarea obliatiei de al salva pe B este justificata in considerarea starii de necesitate. Daca insa sansele de salvare a celor doua valori sunt diferit, cel car intervine trebuie sa isi indrepte egforturile spre acea valoare care are sansele reale de a fi salvata. Daca intra in conflict o obligatie de actiune si una de omisiune privind valori sociale de acelasi fel doctrina considera ca se va acorda prioritate obligatiei de a nu face (omisiunii). In cazul in care este vorba de valori ssociale de natura diferita, se va recurge la criteriile generale pe baza carora se verifica proportionalitatea actiunii de salvare. e) persoana care a comis actiunea de salvare sa nu fi avut o obligatie speciaal de a infrunta pericolul. Exista anumite profesii sau ocupatii care presupun o obligatie implicita de a infrunta anumite riscuri specifice exercitarii loc. Astfel, un pompier este obligat sa suporte riscurile care decurg din stingerea unui incendiu, salvatorii marini sau montani suporta riscurile acitunilor de salvare, medicul suporta riscul de a cadea victima unei maladii conatagioase, etc. Limitarea pe care o impune aceasta conditie este aceea ca persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul nu va putea invoca starea de necesitate cnad a actonat pentru a se salva pe sine cu incalcarea obligatiilro care ii reveneau. Mai mult, in doctrina sa aratat ca obligatia de sacrificiu nu exclude starea de necesitate nici atunci cand acest sacrificiu ar fi inutil sau vadit disproportionat. Nu se va putea retine in beneficiul tertului starea de necesitate atunci cand sacrifica viata sau integritatea corporala a unei eprsoane inocente pentru a salva valorile similare apartinand celui obligat la sacrificiu. De asemenea, o obligatie speciala de a infrunta pericolul exista si in temeiul pozitiei de garant. Trebuie insa subliniat ca nici obligatia garantului nu este una de a se sacrifica, astfel ca in masura in care fata de nurmarul, forta fizica sau armele utilizate de agresori tatal nu are nicio sansa de a-si salva fiul, nu poate fi tinut sa intervina sacrificandu-si viata inutil. La fel ca si in cazul legitimei aparari, in ipoteza starii de necesitate suntem in prezenta unei cauze justificative, care inlatura antijuridicitatea fapteie, inlaturand deci orice posibilitate de aplicare a ueni sanctiuni sau a altei asmuri cu caracter penal. In cazul legitimei aparari prejudiciul era produs in dauna atacatorului, adica a celui care a comis o fapta antijuridica. In situatii starii de necesitate, prejudiciul se produce de cele mai multe ori in dauna unui tert care nu are nimic comun cu pericolul creat. In cazul faptei comise in stare de necesitate persoana care a efectuat actiunea de salvare a bunului propriu este tinuta sa il despagubeasca pe tert pentru prejudiciul suferit de acesta in urma actiunii de salvare.
Efectele starii de necesitate

91

Potrivit art 45 alin 3 C. pen, nu este in stare de necesitate persoana car ein momentulc and a savarsit si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi puttu produce daca pericolul nu era inlaturat. Din interpretarea per a contrario a acesuti text rezulta ca retinerea starii de necesitate nu este incompatibila cu producerea, chiar constienta, a unor umrari mai grave decat cele pe care le-ar fi produs pericolul, in masura in care disproportia nu este vadita. Retinerea starii de necesitate este posibila si in cazul unor urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi produs in absenta interventiei in masura in care autorul nu si-a dat seama de acest lucru. In ipoteza unor urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi produs in urma interventiei nu vom fi in prezenta unei cauze justificative. In masura in care salvatorul nu si-a dat seama ca produce astfel de urmari, va exista doar o cauza care inaltura vinovatia. De aceea, daca actiunea de salvare este comisa de doua persoane impreuna, iar una isi da seama de depasirea proportiei si alta nu, doar cea din urma va fi exonerata de raspundere. In situatia in care autorul actiunii de salvare si-a dat seana de faptul ca produce urmari vadit mai grave decat cele pe are le-ar fi produs pericolul, se va retine in sarcina sa o simpla circumstanta atenuanta. de asemenea, va exista o depasire a limitelor starii de necesitate si atunci cand, desi in ansamblu urmarea produsa nu e mai grava decat cea care s-ar fi produs, este insa vadit mai grava decat cea care era strict necesara pentru salvare. Domeniul cauzei justificative acopera si situatia in care urmarea produsa de actiunea de salvare depaseste, dar nu in mod vadit, urmarea pe care ar fi cauzat-o starea de pericol in lipsa interventiei. O asemeena rezolvare flexibilizeaza multi conditiile de incidenta ale cauzei justificative, dar aceasta solutie, departe de a constitui un avantaj, prezinta doua inconveniente majore: a) in primul rand ea este greu de conciliat cu fundamentul starii de necesitate, care nu poate acoperi decat cel mult ipoteza unor valori echivalente. b) in al doilea rand, ea nu asigura o protectie adecvata tertului care sufera consecintele faptei comise in stare de necesitate. Tocmai datorita faptului ca acest tert nu are nicio vina in declansarea starii de pericol, sacrificarea unor valori ce ii apartin trebuie sa fie reglementata ca ultima ratio, admisibila numai atunci cand ea reprezinta pretul salvarii unei valori mai importante.

Excesul in actiunea de salvare

Consimtamantul victimei Consimtamantul victimei a fost recunoscut de doctrina si jurisprudenta ca o cauza justificativa extralegala in sistemele inc are legiuitorul nu ia dat o reglementare explicita. Nu trebuie inteles insa ca in dreptul penal consimtamantul victimei joaca intotdeauna rolul unei cauze justificative, consimtamantul victimei poate indeplini mai multe functii.Astfel, el poate constitui o cauza de inlaturare a tipicitatii, atunci cand absenta consimtamantului apare ca un element constitutiv al infractiunii. Spre ex, (furtul este luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia fara consimtamantul acestuia. Tot astfel, violarea de domiciliu consta in patruderea fara drept, in orice mod, intr-o locuinta, incapere.. fara consimtatamntul persoanei care le foloseste. In aceste cazuri, prezenta consimtamantului victimei nu reprezinta o cauza justificativa, ci o cauza de inalutrare a tipicitatii faptei, nefiind intrunite elementele constitutive prevazute de incriminarea-tip. Alteori, consimtamantul victimei are valentele unei cauze de atenuare a raspunderii penale. In fine, o alta posibila functie a consimtamantului, care ne intereseaza in acest context, consta in aptitudinea sa de a inlatura in anumite cazuri antijuridicitatea, cu alte cuvinte de a opera ca si cauza justificativa. Astfel, consimtamantul apare ca o cauza justificativa in cazul acelor in fractiuni prin care se

92

protejeaza o valoare al carei purtator este persoana fizica sau juridica subiect pasiv side care acest subiect poate dispune. In identificarea fundamentului consimtamantului justificativ trebuie pornit de la ideea de renuntare din partea victimei la o valoare socaial concreta protejata de legea penala.In conditiile in care respectiva valoare sociala este protejata tocmai ca titularul sa se poata folosi de ea asa cum doreste, o renuntare la aceasta nu poate avea caracter antijuridic. In cazul in care insa valoarea sociala este una de importanta deosebita, definitoarie pentru persoana umana, interesul apararii ei nu mai este exclusiv al titularului, de protejarea acesteia devenind interesata si societatea. Asa se face ca, in cazul acestor valori, consimtamantul ca act de renuntare este suspus anumitor restrangeri, mergand pana la ineficacitatea lui. a) consimtamantul trebuie sa fie valabil exprimat Aceasta inseamna in primul rand ca titularul valorii sociale ocrotite trebuie sa fie o persoana care intelege semnificatia actului sau de dispozitie si il face in cunostinta de cauza. Valabilitatea consimtamantului nu este insa conditionat de exitenta capacitat de exercitiu din dreptul civil. In plus, consimtamantul civtimei nu este, de regula, in masura sa inlature antijuridicitatea faptei atunci cand a fost viciat prin eroare, violenta sau dol. Aceste vicii de consimtamant in penal producand efecte si atuncic and a fost dat din eroare sau suprins prin dol. Asa de pilda, nu va exista finfractiuni de viol, chiar daca autorul a folosit manopere dolosive pentru a determina consimtamantul (promosiuni de casatorie, promisiunea unor avantaje). Fapta poate constitui eventual o alta infractiune (seductie) sau poate ramane in afara sferei penale (spre ex, determinarea unei femei majore la raprot sexual prin promosiuni de casatorie). Dolul va afecta insa valabilitatea consimtamantului atunci cand priveste motivul altruist car a stat la baza acestuia. Asa de pilda, daca o persoana aacepta donarea unui rinichi doar pentru a fi transplantat fiului sau, consimtamantul nu va porduce efecte in masura in care organul prelevat va fi folosit de medic pentru salvarea vietii altui pacient. Consimtamantul surprins prin dol nu va fi insa eficace atunci cand priveste valoarea sociala, mai precis cand autorul este indus in eroare cu privire la modul, amploarea sau periculozitatea faptei la care se consimte. Astfel, daca medicul nu ii prezinta in mod denaturat pacientului avantajele si riscurile implicate de itnervenia chirurgicala pe care io propune, consimtamantul pacientului nu va fi valabil, iar fapta va consititui o vatamare corporala. Nu exista insa de regula, conditii referitoare la forma pe care consimtamantul trebuie sa o imbrace, el fiind valabil indiferent indiferent daca a fost explimat in forma orala sau scrisa. Mai mult, consimtamantul poate fi chiar tacit, in masura in care consta intr-un comportament univoc al tittularului dreptului. Spre ex, de fata cu proprietarul unui bun, cineva il distruge, iar proprietarul nu face nimic pentru al impiedica sau dezaproba. Totusi, in anumite cazuri, datorita importantei valorii socaile ocrotite si riscului comiterii unor abuzuri, consimtamantul trebuie sa imbrace o anumita forma ceruta de lege. b) consimtamantul trebuie sa fie actual in sensul ca el se mentine pe toata durata faptei Aceasta conditie implica faptul ca el trebuie sa existe la momentul comiterii infractiunii deci sa fie exprimat pana cel tarziu la moemntul primului act de executare si sa se mentina pe toata perioada comiterii actiunii. Consimtamantul poate insa uneori sa intervina dupa inceperea actelor de executare,dar inainte de consumarea faptei, caz inc are autorul va raspunde pentru o tentativa. Spre ex, autorul incearca sa violeze victima, exercitand violente asupra ei, dar pentru ca nu reuseste sa ii infranga rezistenta, ii propune o suma de bani in schimbul raportului sexual, iar victima este de acord. c) consimtamantul trebuie sa priveasca o valoare sociala de care titularul poate dispune Aceasta conditie constituie nucleul problematicii referitoare la validitatea consimtamantului ca si cauza justificativa si , in acelasi timp, principala limita in privinta sferei faptelor cu privire la care poate opera. Astfel, este exclusa relevanta justificanta a consimtamantului in cazul faptelor
Conditiile de valabilitate ale consimtamantului victimei

93

care aduc atingere unui interes colectiv, asa cum se intampla in cazul infractiunilor contra statului, contra sanatatii publice, contra familiei, etc. Mai complicata apare situatia in care fapta la care se consimte aduce atingere in egala amsura unui interes individual si unui interes colectiv. Asa de pilda, in cazul unei denunari calomnioase ar fi posibil ca persoana denuntata sa fi consimtit in prealabil la fapta denuntatorului. Constituie drepturi disponibile majoritatea drepturilor patrimoniale. Astfel, in principiu orice proprietar poate consimti ca bunul sau sa fie distrus de o alta persoana. Exsta insa si o exceptie. Atunci cand legea incrimineaza distrugerea bunului propriu de catre insusi proprietar, consimtamantul este ineficient, pentru ca proprietarul nu poate transmite altuia un drept pe care nu il are. Alte dreprui individuale (sanatare, integritate corporala, libertate,demnitate, onoare) sunt considerate drepturi disponibile in principiu, in msura in care consimtamantul dat nu are ca efect o sacrificare totala a dreptului in cauza sau nu este contrara ordinii publice ori bunelor moravuri. d) consimtamantul trebuie sa provina de la titularul valorii sociale ocrotite Cel mai adesea, consimtamantuleste exprima personal de catre autor, dar nu este exclusa de plano nici posibilitatea exprimarii cconsimtamantului printr-un reprezentatn. Asa de pilda, proprietarul unui bun poate delega unui administrator dreptul de a consimti la distrugerea acestuia. Exista insa si valori sociale intim legate de persoana titularului, in cazul carora consimtamantul nu se poate exprima de o alta persoana. e) consimtamantul sa fie determinat sa fie individualizata fapta la care se consimte Consimtamantul nu este valabil atunci cand urmarile actiunii consimtite nu pot fi determinate anterior comiterii faptei. O limita suplimentara privnd incidenta consimtamantului victimei este impusa, la fel ca in cazul starii de necesitate, de principiul demnitatii umane. Spre ex, potrivit art 16 privind prevenirea si combatera traficului de perosne, consimtamantul perosnei, victima a traficului, nu inlatura raspunderea penala a faptuitorului. O alta ipoteza in care consimtamantul victimei se vede lipsit de valente justificative in considerarea principiului demnitatii umane eate cea a exploatarii in scopuri comerciale a unor deficiente fizice ale persoanei in cauza. De asemenea, consimtamantul nu poate produce efecte justificative in cazul faptelor incriminate tocmai in considerarea atingerii aduse de acestea demnitatii umane. Potrivit Ncp consimtamantul victimei apare ca o cauza legala. Aceasta cauza justificativa nu opereaza in cazul infractiunii contra vietii indiferent de forma de vinovatie. Nu avem un consimtamant valabil. Exercitarea unui drept si indeplinirea unei obligatii In doctrina se considera ca dreptul care justifica savarsirea unei fapte tipice poate avea izvorul atat intr-o lege in sens restrans, cat si in alte acte normative (hotarari, acte administrative individuale) sau chiar in cutuma. In mod similar, consimtamantul, exercitarea unui drept poate fi o cauza de inlaturare a tipicitatii faptei sau o cauza justificativa. Suntem in prezenta unei cauze de inlaturare a tipicitatii atunci cand in continutul normei de icnriminare se prevede necesitatea comiterii faptei fara drept, asa cum se intampla in cazul tulburarii de posesie, al violariide domiciliu sau al violarii secretului corespondentei. Situatii in care exercitarea unui drept apare ca o cauza de inlaturare a antijuridicatatii: a) dreptul de corectie al parintilor asupra copiilor minori Dreptul parintilor de a aplica unele corectii de mica gravitate copiilor lor, era in mod traditional susceptibil de a inlatura caracterul antijuridic in cazul unor fapte cum ar fi loviturile si alte violente, amenintarea, insulta sau lipsirea de libertate. In conditiile modificarilor legislative din ultimii ani masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care

94

afecteaza starea emotionala a copilului.Este interzisa aplicarea pedepselor fizice sub orice forma, precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, atat in familie,cat si in orice institutie care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor. In prezent in sfera dreptului de corectie nu se mai poate include si dreptul de a exercita violente fizice, chiar de mica intensitate, astfel ca acestea vor trebui considerate ca fapte antijuridice si atunci cand au fost comise in cdru familial si in elgatura cu educarea minorului. Parintii pot refuza parasirea de catre copil a domiciliului dupa o anumit ora, ii pot interzice sa intre in contact cu anumite persoane sau sa frecventeze anumite locuri,etc. Dreptul de corectie poate fi delegat de catre parinti in favoarea altor persoane(educatori, persoane in grija carora este lasat minorul), dar nu poate fi exercitat de persoane straine. b) exercitarea unor drepturi constitutionale Libertatea presei ca forma a libertatii de expresie apare cel mai adesea ca o cauza justificativa in materia infractiunilor contra onoarei si demnitatii pesoanei.Atunci cand afirmatiile au fost facute de jurnalist cu buna-credita,exercitarea libertatii de expresie poate avea semnificatia unui fapt justificativ. Este insa de remarcat faptul ca o exercitare abuziva a libertatii de expresie duce la pierderea acestei vocatii justificative, iar condamanarea penala a autorului devine admisibila.Astfel, sa decis in jurisprudenta Curtii ca este necesara intr-o societate democratica condamanarea penala in cazul publicarii unu articol vadit defaiamator la adresa unui judecator, realizat prin reprosuri de o amploare excesiva, in absenta unei baze factuale suficiente si a bunei-credinte. c) autorizarea oficiala De cele mai multe ori absenta unei autorizari din partea organului de stat competent apare ca un element constituiv al infractiunii, astfel ca autorizarea inlatura tipicitatea. In ipoteza in care legiuitorul nu a prevazut acest element de tipcitate, existenta unei autorizari are semnificatia unei cauze justificative.Asa de pilda, constituie infractiune, intre altele, retinerea unei corespondente. Corespondenta unui detinut poate fi retinuta in baza autorizatiei date in scris di motivat de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, atunci cand exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni. d) exercitarea unor drepturi ale creditorului Intra in aceasta categorie, spre ex, dreptul de retentie, recunoscut de doctrina si juriprudenta in favoarea creditorului cu privire la bunul debitorului pana la executarea obligatiilor nascute cu lucrul respectiv. Aceste drept constituie o cauza justitifcativa in cazul infractiunii de abuz de icnredere comisa in modalitatea refuzului de restituire. Indeplinirea unei obligatii poate avea semnificatia unei cauze justitifactive, indiferent daca este vorba de o obligatie izvorata direct dintr-o norma juridica sau dintr-o dispozitie a autoritatii. Spre ex, fapta martotului care, obligat fiind de lege sa spuna tot ce stie cu privire la imprejurarile esentiale ale cauzei, face afirmatii care intrunesc formal continutul faptei de insulta sau de calomnie, nu va avea caracter antijuridic si,deci nu va putea atrage raspunderea pentru una dintre aceste infractiuni. In cazul in care obligatia emana dintr-un ordin al autoritatii, este necesar ca acest ordin sa fie legitim,ceea ce presupune ca el trebuie sa fi fost emis cu respectarea conditiilor de fond si de forma pentru aceasta. In plus, este necesar ca ordinul sa provina de la o autoritate publica, cu alte cuvinte de la o persoana ce exercita autoritatea de stat (magistrat, procuror, executor judecatoresc, etc). Se pune insa problema de a sti in ce masura un ordin ilegal este susceptibil sa inlature antijuridicitatea faptei comise in exercitarea sa. Potrivit teoriei baionetelor disciplinate, subordonatul trebuie sa execute intotdeauna ordinul priimit, fara a avea dreptul sa verifice legalitatea acestuia. In consecinta, subordonatul va fi

95

intotdeauna exonerat de raspundere pentru fapta tipica savarsita in executarea ordinului, raspunderea fiind antrenata doar in sarcina celui care a emis ordinul. Potrivit teoriei baionetelor inteligente, subordonatul are obligatia sa verifice legalitatea ordinului primit, in masura in care pune in executare un ordin ilegal, el va raspunde pentru fapta comisa alaturi de persoana care a dat ordinul. Potrivit teoriei ilegalitatii vadite (teoria general accepatata azi) executarea ordinului constituie cauza justificativa in masura in care nu este vadit ilegal. In baza acesteia subordonatul beneficiaza de efectele cauzei justificative si atunci cand a pus in executare un ordin ilegal, ce prezenta totusi aparenta de legalitate. Ordinul vadi ilegal este acela in care actul nu are nici macar o aparenta de legalitate. Daca actul e ilegal are aparenta de legalitate, ordinul poate sa fie executat. Potrivit Ncp aceasta cauza apare ca exercitarea unui drept si indeplinirea unei obligatii la art 21 din Ncp. Infractiunea fapta comisa cu vinovatie Tipicitatea si antijuridicitatea faptei presupun deci constatarea faptului ca o anumita conduita umana este conforma cu cea descrisa intr-o norma din partea speciala si are caracter ilicit, contravenind ordinii juridice. Pentru ca autorul acestei conduite sa poata fi sanctionat este necesara stabilirea faptului ca el este personal raspunzator de comiterea faptei tipice si antijuridice. De-a lungul timpului sau conturat doua conceptii fundamantale cu privire la notiunea de vinovatie :coceptia psihologica si coneptia normativa. Conceptia psihologica, vede in vinovatie o legatura psihica intre autor si fapta sa. In aceasta viziune, vinovatia apare ca un concept de gen, ce cuprinde itnenta si culpa ca specii ale sale. Astfel, vinovatia ar cupridne ansamnblul proceselon psihice care stau la baza relatiei dintre autori si actiunea care produce un rezultat, dorit, nedorit dar acceptat, prevazut sau previzibil. Conceptia normativa, dominanta astazi in doctrina germana,spaniola,elvetiana sau italiana, considera vinovatia ca un repros social pentru faptul comis, un repros foant pe ideea ca autorul a actionat altfel decat iar fi cerut ordinea juridica. Astfel, intr-o prima forma, vinovatia era conceputa ca o judecata de valoare cu privire la o situatie de natura psihica, prin raportare la o obligatie normativa. Din aceasta perspectiva, fapta intentionata apare ca o fapta voluntara care nu ar fi trebuit voita, iar fapta din culpa este un fapt involuntar care nu ar fi trebuit produs, care ar fi trebuit evitat. Intentia si culpa nu mai constiuie asadar vinovatia, adica nu mai sunt formele care umplu continutul acesteia, ci elemente necesare dar nu si suficiente pentru existenta ei. Elementele de care depinde existenta vinovatiei apar ca fiind: capacitatea de vinovatie (responsabilitatea), inteleasa ca o conditie prealabila formarii unei vointe in acord cu exigentele ordinii juridice; intentia si culpa, ca elemente asupra carora poata judecata de valoare; absenta cauzelor care exclud vinovatia, consideratee drept cauze de inexigibilitate a comportamentului conform cu cerintele ordinii juridice si datorate in principal caracterului anormal al imprejurarilor in care sa comis actiunea Sa aratat ca vinovatia nu este egala in cazul sustragerii unei sume de bani de catre un functionar de banca, bine platiti, celibatar si obisnuit cu distractii si respectiv de catre un postas prost platit, cu o sotie bilnava si multi copii. In consecinta, vinovatia dobandeste un continut pur normativ, fiind constituita din urmatoarele elemente: responsabilitate, posibilitatea cunoasterii antijuridicitatii faptei si exigibilitatea unui comportamet conform normei juridice. In prezent se considera ca judecata de valoare privind vinovatia trebuie sa aiba un obiect de referinta propriu, respectv fapta analizata prin prisma atitudinii interne deficiente din punct de vedere juridic a autorului, atitudine care a determinat aparitia idee de a comite fapta in cauza.Asadar, din aceasta perspecita, vinovatia constituie reprosabilitatea faptei in considerarea atitudinii interne dezaprobate,care a determinat comiterea ei.

96

Pentru existenta vinovatiei este necesara si intentia sau culpa alaturi de cele trei condtii esentiale pe care le impune teoria normativa in toate formele ei : responsabilitatea, cunoasterea atinjuridicitatii faptei si exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice. Intentia si culpa indeplinesc si o alta functie aceea de elemente subiective ale tipicitatii. Responsabilitatea.Cauzele care inlatura responsabilitatea Ca prim element al vinovatiei, responsabilitatea denumita uneori si capacitate de vinovatie- presupne aptitudinea subiectului de a adopta o conduita conforma cu exigentele ordinii juridice,cu alte cuvinte, capacitatea de a intelege semnificatia antijuridica a faptei sale si de a-si diriga conduita in consecinta. De aceea, existenta responsabilitatii presupune un anumit grad de maturizare a persoanei umane dar si o stare bio-psihica de natura a-i permite subiectului sa cunoasca semnificatia actului sau si sa isi dirijeze conduita in raport de aceasta cunoastere. Responsabilitatea este aptitudinea personaei de a-si da seama de faptele sale, de semnificatia sociala a acestora precum si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa in raport de aceste fapte. Responsabilitatea presupune de existenta a doi factori: un factor intelectiv si un factor volitiv. Factorul intelectiv implica aptitudinea subiectului de a se orienta in lumea exterioara pe baza unei perceptii nealterate a realitatii, adica, intai de toate, capacitatea de a intelege semnificatia propriului comportament si de a evalua posibilele consecinte,pozitive sau negative, asupra tertilor. Factorul volitiv presupune capacitatea de control asupra impulsurilor de a actiona, si de asi dirija conduita pe baza unei motivari rationale. Constatarea responsabilitatii ca premisa generala a vinovatiei nu se poate face in mod nemijlocit, ci doar printr-un examen negativ, cu alte uvinte constand inexistenta vreuneia dintre cauzele care al inlatura aceasta premisa. In acest context, Codul penal reglementeaza trei cauze care exclud responsabilitatea: iresponsabilitatea, betia si minoritatea. Potrivit art 48 C. pen, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, dara faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa isi dea seama de actiunile sau inactiunile sale,ori nu putea fi stapan pe ele. Codul nostru a adoptat criteriul bio-psihologic pentru definirea iresponsabilitatii, ceea ce inseamna ca nu este suficienta constatarea existentei unei afectiuni psihice pentru a concluziona in favoare iresponsabilitatii, ci este in plus necesar sa se constate ca respectiva afectiune a ainlaturat in concret capacitatea de intelegere si vointa. Starea de iresponsabilitate se poate datora, potrivit art 48 si altor cauze decate alienatia mintala. In categoria acestor cauze se includ, de pilda, somnul, somnambulismul, starile hipnotice, etc. Spre ex, o persoana care in timpul somnului rosteste cuvinte injurioase la adresa altei persoane nu va raspunde pentur o infractiune de insulta. Tot in categoria altor cauze, trebuie incluse si aclee asa-numite anomalii ale instinctelor, cum este, spre ex, in cazul hipersexualitatii, al deviatiilor sexuale sau al cleptomaniei, atunci cand prin gravitatea si intensitatea lor ajung in concret sa inlature capacitatea de autocontrol. Potrivit doctrinei si jurisprudentei romane, nu constituie cauze de iresponsablitate, starile emotive (manie, frica, bucurie) sau pasionale (gelozie, iubire, ura), indiferent de natura si intensitatea acestora. Atunci cand iresponsabilitatea se datoreaza unei alientatii mintale, ea poate sa fie permanenta sau temporara (perioadele de luciditate alternand cu cele de iresponsabilitate ), astfel ca trebuie constatat pentru fiecare infractiune in parte daca starea de iresponsabilitate a fost prezenta la momentul comiterii ei. De aceea, exisenta bolii psihice este un indiciu privind iresposabilitatea, dar aceasta din urma trebuie dovedita in concret printr-o expertiza de specialitate.
Iresponsabilitatea

Elementele vinovatiei

97

Existenta sau inexistenta responsabilitatii intr-un caz concret poate depinde nu doar de starea in care se afla cel in cauza, ci si de natura infractiunii. Asa de pilda, o persoana poate avea capacitatea de a intelege semnificatia unei fapte de omor, dar nu si pe aceea a unei fapte de fapls. In cazul infractiunilor cu durata de consumare, iresponsabilitatea trebuie sa existe pe toata perioada comiterii infractiunii, in caz contrar autorul raspunzand pentru partea din actiune cmisa in stare de responsabilitate. In situatia in care hotararea infractionala a fost luata in stare de responsabilitate si executarea a inceput in aceasta stare, in doctrina sa apreciat ca autorul va raspunde pentru infractiunea consumata, chiar daca pe parcursul executarii sa instalat starea de iresponsabilitate. Daca starea de iresponsabilitate nu a existat la momentul comiterii infractiunii, dar a intervenit ulterior, ea nu va afecta vinovatia, fapta ramanand susceptibila sa atraga raspunderea penala. Referitor la efectele iresposabilitatii, asa cum am anticipat deja, ea inlatura cea dea treia trasatura genrala a infractiunii vinovatia excluzand astfel posiblitatea aplicarii unei pedepse sau masuri educative. In schimb, iresponsabilitatea nu afecteaza tipicitatea si antijuridicitatea faptei, facand posibila aplicarea unor masuri de siguranta (spre ex, internarea medicala) In masura in care afectiunea psihica de care sufera inculpatul nu inlatura, ci doar diminueaza capacitatea de intelegere sau vointa, nu isi gasesc aplicare dispozitiile art 48 C. pen, vinovatia nefiind deci inlaturata.
Deosebiri intre Iresponsabilitate si Betie

Iresponsabilitatea (48 C.p.) Cauzele care le determina Durata Originea starii respective Cauza medicala (alienatie mintala)/ starea de somn/ starea de hipnoza Poate sa fie temporara sau perpetua Poate sa fie survenita sau poate sa fie cu origini congenitale (din nastere)

Betia ( 49 C.p) Alcool/ substante stupefiante Este intotdeauna temporara Este intotdeauna o stare survenita Poate fi -cauza de inlaturare a vinovatiei -circumstanta agravanta (art 75 lit e) -circumstanta atenuanta (atunci cand e involuntara dar e incompleta) -un element constitutiv al infractiunii

Semnficatia juridica

Inlatura vinovatia

Potrivit art 49 C, pen, nu constituie infractiun fapta prevazuta de legea penala,daca faptuitorul, in momentul savarsirii faptei, se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante Efectele consumului de droguri sau asimilate betiei, vorbindu-se in acest caz de o asa-numita betie rece. In acelasi timp, starea de betie in sensul art 49 C. pen. poate fi determinata si de alte substante in afara drogurilor si aclcoolului, asa cum se intampla in cazul administrarii unor medicamente susceptibile de a produce un efect similar. Astfel, in functie de modul in care subiectul a ajuns in aceasta stare, se poate distinge betia voluntara care exista atunci cand consumul substanelor care au determinato a fost voluntar, chiar daca subiectul nu a dorit sa ajunga in stare de betie si betia involunatara (accidentala) in cazul careia subiectul a ajuns sa consume substantele respective in mod involuntar (spre ex, a fost constrans sa le consume).

Betia

98

In functie de intensitatea ei, betia poate fi completa, atunci cand subiectului ii este inlaturata capacitatea de a intelege si a voi si incompleta, cand efectul beitiei consta doar intr-o atenuare acestor capacitari. Asa cum sa sublineat in doctrina, aceste forme ale betiei deosebite de intoxicatia cronica cu alcool, ce presupune o alterare patologica permananeta a facultatiilor psihice ale subiectului, putand duce pana la pierderea ca[acitatii intelective si volitive. a) betia involuntara completa este singura forma care inlatura responsabilitatea. Ea survine atunci cadn subiectul a ajuns in mod involuntar sa consume substantele care iau provocat aceasta stare. Va exista tot o betie involuntara si in situatia in care subiectul a consuat voluntar substantlee respective dar sa aflta in eroare cu privire la natura sau efectele lor. Spre ex, subiectul ia anumite medicamente fara a sti ca acestea sunt susceptibile sa produca o asemenea stare. Pentru a inlatura vinovatia, betia involuntara trebuie sa fie completa. In acest sens, practica a statuat ca betia este completa atunci cand procesul de intoxicare cu alcool sau alte substante este atat de avansat incat a dus la totala intunecare a facultatilor psihice ale persoanei, aceasta nemaifiind stapana pe miscarile ei fizice si neavand capacitatea de a intelege si a voi. Nivelul alcoolemiei poate fi doar un indiciu in privinta caracterului complet sau incomplet al betiei, urmand a fi corelat cu alte elemente. Stare de betie involuntara completa trebuie sa existe la momentul comiterii infractiunii, iar in cazul infractiunilor cu durata d consumare sa se mentina pe toata durata actiunii. In masura in care rezolutia infractionala a fost luata sub imeprul acestei stari, dar executarea a inceput sau a continuat dupa disparitia ei, vinovatia nu va fi inlaturata pentru actele comise in absenta betiei involuntare si complete. b) betia involuntara incompleta nu se bucura de o reglementare in Codul nostru penal, dar este dincolo de orice indoiala ca ea nu inlatura vinovatia. c) betia voluntara completa nu inlatura vinovatia (art 49 alin 2 C.pen) dar poate constituit o circumstanta atenuanta sau agravanta,dupa caz.Ea va constiuit o circumstanta agravanta legala atunci cand a fost provocata in scopul comiterii infractiunii, si poate fi retinuta ca o circumstanta atenuanta judiciara in alte situatii. d) betia voluntara incompleta nu inlatura vinovatia, putand avea aceeasi semnificatie juridica pe care o are betia voluntara completa (circumstanta atenuanta, agravanta sau element constituitv al infractiunii). Starea de betie involuntara si completa nu doar ca inlatura vinovatia, impiedicand astfel aplicarea unei sanctiuni, dar nu necesita de regula nici aplicarea unei masuri de siguranta, fiind de obicei o stare pasagera. In Ncp betia este denumita intoxicatie. Potrivit art 50 C.pen. nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala savarsita de un minor care, la data comiterii acesteia, nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal. In acest caz factorul intelectiv si volitiv al vinovatiei sunt inlaturati ca urmare a insuficientei dezvoltarii psiho-fizice a subiectului, care nu ii permite sa inteleaga semnificatia sociala a faptelor sale. Potrivit art 99 C. pen. capacitatea penala a minorului se determina in mod diferit, in functie de varsta acestuia. Astfel, minorul care nu a implinit vrasta de 14 ani nu raspunde penal, minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani raspunde penal numai daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamant, iar minorul care a implinit 16 ani raspunde penal. In cazul minorului cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani, opereaza prezumtia in sensul existentei discernamantului,dar aceasta prezumtie poate fi rasturnata prin dovada contrara, adica prin proba
Minoritatea

99

existentei discernamantului. Existenta discernamantului se stabileste pe baza concluziei unei expertize de specialitate. In fine, in cazul minorului care a implinit vrasta de 16 ani, opereaza o prezumtie in sensul existentei discernamantului. Aceasta nu inseamna ca vinovatia minorului aflat in aceasta situatie nu ar putea fi inlaturata in temeiul betiei sau iresponsabilitatii, la fel cum se intampla si in cazul majorului. In ipoteza in care minorul a inceput comiterea unei infractiuni cu durata de consumare inainte de implinirea varsteri de 14 ani si a continuat, cu discernamant, comiterea faptei dapa acest moment, el va raspunde numai pentru actele savarsite dupa implinirea varstei de 14 ani. Masurile ce pot fi luate fata de minorul care a comis o fapta prevazuta de legea penala, dar nu raspunde penal. In cazul minorilor cu varsta sub 14 ani, precum si in cazul minorilor cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani cu privire la care nu sa facut divada existentei discernamantului, lipsind vinovatia, nu este posibila aplicarea unei pedepse. Pentru acesti minori legea a prevazut doua masuri speciale de protectie :supravegherea specializata si respectiv plasamanetul. In alegerea uneia dintre aceste masuri de va tine seama de conditiile care au favorizat savarsirea faptei, gradul de pericol social al faptei, mediul in care a crescut si a trait copilul, riscul savarsirii, din nou, de catre copil, a unei fapte prevazute de legea penala, orice alte elemente de natura a caracteriza situatia copilului. a) supravegherea specializata Aceasta masura consta in mentinerea copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii cum ar fi: frecventarea cursurilor scolare: utilizarea unor servicii de ingrijire de zi; urmarea unor tratemente medicale, consiliere sau psihoterapie. b) plasamentul. Masura plasamentului constituie o masura de protectie speciala, avand caracter temporar, si poate fi dispusa, dupa caz, la o persoana sau familie ori intr-un sericiu de tip rezidential. Plasamentul poate fi dispus in mai multe ipoteze: - atunci cand mentinerea in familie nu este posibila sau cand copilul nu isi indeplineste obligatiile stabilite prin masura supravegherii specializate. - cand fapta prevazuta de legea penala, savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, sau atunci cand copilul pentru care sa stabilit masura supravegherii specializate ori cea a plasamentului in fammilia extinsa sau substituttiva savarseste in continuare fapte penale. In aceste ipoteze, plasamanetul copilului se dispune, pe perioada determinata, intr-un serviciu de tip rezidential specializat. Competenta de a dispune amsurile de protectie difera, dupa cume xista sau nu acordul parintilor pentru aplicare acestora. Astfel, in cazul in care exista acordul parintilor sau al reprezentanatului legal, masura se dispune de catre Comisia pentru Protectia Copilului, iar, in lipsa acestui acord, de catre instanta judecatoreasca. Potrivit art 53 alin 3 din lege, masurile de protectie speciala a copilului care a implinit varsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimtamantul acestia. In situatia in care copilul refuza sa isi dea consimtamantul, masurile de protectie se stabilesc numai de catre instanta judecatoreasca,care in situatii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtamantul la masura propusa. In consecinta, masura plasamanetului ori cea a supravegherii specializate vor putea fi dispuse de Comisia pentru Protectia Copilului fata de un minor care a implinit varsta de 14 ani numai daca exista atat acordul parintilor cat si acordul acestuia.

100

Momentul la care se apreciaza existenta responsabilitatii subiectului este momentul comiterii actiunii.Astfel, daca la momentul comiterii actiunii autorul se afla in una dintre starile care exclud vinovatia analizate anterior, el nu va raspunde penal, chiar daca rezultatul se produce dupa ce el si-a dobanadit sau redobandit capacitatea intelectiva si volitiva. Spre ex, daca autorul se afla in stare de betie involuntara completa la momentul actiunii de lovire a victimei, este fara relevanta faptul ca decesul ei intervine imediat sau dupa un interval mai mare de timp, cand autorul era resposabil. In nicio situatie el nu va raspunde penal pentru fapta comisa. Daca insa autorul comite acte de executare si dupa disparitia starii de iresponsabilitate, el va putea fi tras la raspundere pentr aceste acte. Momentul evaluarii responsabilitatii, moemntul in raport de care intervine reprosul pentru conduita antijuridica, coincide cu momentul comiterii actiunii. Aceasta regula este susceptibila de o exceptie, in cazul asa numitei actio libera in cauza. Aceasta sintagma este utilizata pentru a desemnsa situatia in care, la momentul comiterii actiunii autorul nu era responsabil, dar la un moment anterior, cand a fost responsabil, a provocat in mod intentionat sau din culpa cauza viitoarei sale iresposabilitati. Spre ex, o persoana ajunge voluntar in stare de betie completa,stare in care comite o infractiune. In acest caz, desi la momentul comiterii actiunii sau inactiunii autorul nu mai are capacitate de a intelege si nici autocontrol, el va fi totusi responsabil pentru infractiunea comisa, tocmai in considerarea faptului ca, la momentul provocarii starii de iresposabilitate capacitatea intelectiva si cea volitiva erau prezente. Actio libera in causa reprezinta o exceptie de la principiul potrivit caruia responsabilitatea se analizeaza in raport de momentul actiunii. Vom fi in prezenta unei acito libera in causa si in cazul in care o persoana isi provoaca o stare de iresponsabilitate in conditiile art 48 C. pen, asa cum se intampla atunci cand adoarme in timpul executarii ueni actiuni susceptibile de a duce la comiterea ueni infractiuni sau cand accepta sa fie hipnotizata d e o alta persoana. Efectele actio libera in cauza asupra raspunderii penale. Trebuie sa distingem intre mai multe posibile ipoteze de acto libera in cauza, in functie de pozitia subiectuva a autorului. O prima situatie este aceea in care subiectul isi provoaca stare de iresponsabilitate, cu scopul de a comite o infractiune. Asa se intampla atunci cand,neavand curaj sa comita ifnractiunea dorita, autorul isi provoaca starea de betie completa sau accepta sa fie hipnotizat in acest scop. In acest caz, este in afara oricarei indoieli ca, in masura in care infractiunea comisa este cea dorita, autorul va raspunde pentru o fapta intentionata. Daca insal el savarseste si o alta infractiune, din culpa, va raspunde si pentru aceasta O a doua situatie este cea in care autorul nu a dorit sa comita o infractiune si nu si-a provocat starea de iresponsabilitate in acest scop, dar la momentul provocarii starii de iresponsabilitate a prevazut si acceptat faptul ca sub imperiul ei ar putea comite o ifnractiune. Asa se intampla, de pilda, atunci cand autorul stie ca sufera de o afectiune psihica si ca in condtiile consumului de alcool devine irespinsabil si violent, dar cu toate acestea consuma bauturi alcoolice. Controversata ramane solutia in ipoteza in care subiectul isi provoaca starea de iresponsabilitate fara a prevedea, desi putea si trebuia sa prevada, ca in aceasta stare va comite o infractiune. Spre ex, autorul accepta sa fie hipnotizat de o alta persoana sau consuma bauturi alcoolice ajungand in stare de betie completa, iar sub imperiul starii astfel induse ucide o persoana, fara a fi prevazut respectiva fapta la momoentul provocarii starii de iresponsabilitate.Producerea starii de iresponsabilitate a creat un risc nepermis de lezare a unei valori sociale, astfel ca in sarcina autorului trebuie retinuta o cudere din culpa si nu un omor intentionat atunci cand la momentul inducerii respectivei stari el nu a prevazut rezultatul produs utlerior. Atunci cand insasi starea de iresponsabilitate este provocata din culpa.Spre ex, o persoana ia anumite medicamente fara a consulta in prealabil medicul, iar acestea in combinate cu medicamentele care ii fusesera deja prescrise determina o stare de iresponsabilitate. Daca,sub imperiul

Actio libera in causa

101

acestei stari, cel in cauza aplica o lovitura de topor in cap unei persoane, fapta ii va fi imputata cu titlu de culpa, in masura in care putea si trebuia sa prevada comiterea unei asemenea fapte. In situatia in care urmarea provocata in stare de iresponsabilitate nu era previzibila la momentul inducerii acestei stari, indiferent daca starea a fost indusa in mod intentionat sau din culpa, autorul trebuie exonerat de raspundere. Cunoasterea antijuridicitatii faptei. Eroarea. Atunci cand imaginea pe care subiectul si-a formato despre un anumit element nu corespunde realitatii, ne aflam in prezenta unei erori. Eroarea a fost astfel definita in doctrina c ao falta cunoastere a realitatii naturale sau normative, ori ca o discordanta intre cunoastere si obiectul acesteia. Eroarea trebuie delimitata de simpla indoiala, de starea dubitativa in care autorul are reprezentarea posibilitatii ca imaginea pe care si-a format-o asurpa realitatii sa nu fie corecta. In doctrina sa facut distinctia intre eroarea directa si eroarea inversa. Eroarea directa preupune necunoasterea sau cunoasterea gresita a unor elemente ale infractiunii in acest caz autorul actioneaza convins ca nu comite o infractiune, desi inr ealitate nu este asa in vreme ce eroarea inversa presupune convingerea subiectului ca savarseste o ifnractiune, desi in realitate lipseste unul dintre elementele acesteia. Potrivit unei alte clasificari, se face distinctie intre eroarea vincibila si eroarea invincibila. Eroarea este vincibila sau culpabila atunci cand ea ar fi putu sa fie evitata daca autorul ar fi actionat cu diligenta necesara. Ea exclude existenta intentiei, dar nu si existenta culpei, astfel ca in prezenta ei, aturoul nu va raspunde pentru o infractiune itnentionata, ci pentru o infractiune din culpa. Eroarea este invincibila cand cand nu ar fi putu fi evitata, cu toata diligenta autorului. In acest caz, va fi exclusa atat intentia cat si culpa, ceea ce face ca autorul sa nu poata fi tras la raspundere penala. Cea mai importanta clasificare a formelor erorii, potriviti doctrinei noastre, este cea care distinge intre eroarea de fapt si eroare de drept.Eroarea de fapt exista atunci cand necunoasterea sau cunoasterea gresita poarta asupra unor date ale realitatii, in vreme ce eroarea de drept consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme juridice. Sa ajuns intr-o etapa intermediara, la o diferentiere a erorii de fapt, dupa cum aceasta poarta asupra unei nroem pnale sau asupra unei norme extrapenale, doar in acest din urma caz eroarea avand caracter exonerator de raspundere. Eroarea asupra tipicitatii poarta asupra unui element constitutiv al infractiunii si ea are ca efect, in masura in care este invincibila, inlturarea elementului subiectiv din continutul tipicitatii. Eroarea afecteaza unul dintre lementele intentiei elementul intelectiv. In absenta acestuia nu se mai poate vorba despre o itnentie, astfel ca este exclusa raspunderea pentru o fapta intentionata. Eroarea lasa de regula sa subziste raspunderea pentru o fapta in culpa, in masura in care aceasta modalitate este icnriminata. Spre ex, daca din neatentie, un vanator trage asupra unei persoane, pe care o confunda cu un mistret, eroarea sa exclude raspunderea pentru fapta intentionata (omor), dar autorul va raspunde pentru o ucidere din culpa. daca insa eroarea ar fi fost incinvibila, cu alte cuvinte daca nu s-ar fi datorat culpei subiectului, ea ai fi exclus si raspunderea pentru fapta din culpa. Eroarea asupra antijuridicitatii poarta asupra caracterului interzis la comprotamentulu inc auza, asupra caracterului sau ilegal. In aces caz, autorul este constinet de comiterea unei fapte tipice, a unei fapte prevazute de legea penala, dar considerata ca fapta sa este autorizata de ordinea juridica, ceea ce in realitate nu se intampla. Spre ex, comite fapta sub imperiul erorii asupra antijuridicitatii cel care considera in mod eronat ca aceasta nu este rpevazuta de o norma penala, ori in cazul starii de necesitate nu este necesar ca actiunea de salvare sa fie singura modalitate de a inlatura pericolul. Eroarea asuora antijuridicitatii inlatura vinovatia doar atunci cand este invincibila, iar in situaita in care se datoreaza culpei faptuitorului, acesta va continua sa raspunda pentur o fapta intentionata, insa e va putea retine o circumstanta atenuanta. desi in dreptul nostru eroarea priveste cel mai adesea tipicitatea, cai ea poarta de cele mai multe ori asupra unor elemente constitutive ale infractiunii, in realitate numai eroarea de fapt saud e drept care poarta asupra antijuridicitatii sunt veritbabile cauze de inlaturare a vinovatiei.

102

1. Eroarea de fapt

Potrivit ar 51 alin 1 C. pen. eroarea de fapt presupune o necunoastere a existeneti unor stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei. Doctrina admite ca eroarea poate fi determinata nu doar de o ignorata (necunoasterea existentei unei situatii ) ci si de o cunoastere gresita a situatiei in cauza Prin stare intelegeem modul in care se prezinta o persoana (spre ex, faptul ca se afla in neputinta de a se ingriji in cazul art 314 ), un bun, o instituite etc. Situatia desemeneaza pozitia pe care o are persoana, bunul, institutia in cadrul relatiilor siclae (cetatean membru de familie) si care este esentiala pentur existenta infractiunii. Prin imprejurare intelegem orice alta realitate exterioara ce caracterizeaza fapta concreta (timpul, locul modul de comitere) atunci cand de existenta acesteia depinde caracterul penal al faptei. Eroarea de fapt poate fi invincibila sau culpabila (vincibila). In cazul in care eroare este invincibila, ea exonereaza complet de raspundere. Spre ex, in cazul art 198 C. pen (actul sexual cu un minor) daca autorul sa aflat intr-o eroare invincibila u privire la varsta minorei cu care a avut un raport sexual el nu va raspunde pentru nicio infractiune. Daca insa eroarea sa datorat culpei autorului, ea va inlatura posibilitatea retinerii in sarcina inculpatului a unei infractiuni intentionate, dar lasa deschisa claea angajarii raspunderii lui pentru o fapta din culpa, in masura in care fapta savarsita este incriminata si in aceasta modalitate. In situatia in care eroare nu poarta asupra unei element consitutiv al infractiunii ci asupra unei circumstantei agravante, circumstanta nu se va retine in sarcina inculpatului. Spre ex, in cazul omorului deosebilt de grav, savarsit asupra unei femei gravide, daca autorul nu cunoaste starea de graviditate a victimei, raspunderea sa va fi antrenata pentru un omor simplu ( in masura in care nu sunt incidente alte circumstante de calificare) Excluderea aplicabilitatii circumstantelor agravante ce insotesc o infractiune intentionate are loc indiferent daca eroarea este invincibila sau culpabila, insa in cazul unei infractiuni din culpa eroarea inlatura agravanta numai in amsura in care nu este datorata culep faptuitorului. In dreptul nostru eroarea inversa de fapt nu are ca efect aducerea faptei in sfera raspunderii penale. Astfel, daca subiectul actioneaza convins ca sustrage un bun al altuia desi in realitate bunul ii apartinei, nu va fi posibila antrenarea raspunderii sale penale. In schimb, autnci cand autorul crede in mod eronat ca actioneaza in rezenta unei circumstantei atenuante, aceasta va fi retinuta in favoarea sa, chiar daca in realitate nu erau intrunite elementele de care depinde icnidenta ei. Asa de pilda, daca baiatul in vrasta de 5 ani al inculpatului vine acasa cu o rana la cal si ii spune ca a fost batut de un vecin , se poate retine starea de provocare in cazul in care inculpatul merge la locuita vecinului in cauza si ii aplica mai multe lovituri, chiar daca in relaitate copilul isi provocase respectiva rana cazand la joaca. Aceasta forma a erorii de fapt exista atunci cand obiectul material al infractiunii este distinct de cel pe care si-l reprezentase autorul. In aceste cazuri se admite de regula caracterul irelevant al erorii, intrucat legea protejeaza in mod egal obiectele jurdice de aceeasi natura, indiferent cine este titularul concret al fiecarei valori. Spree x, in cazul omorului este suficienta uciderea unei persoane,indiferent de identitiatea victimei, iar pentru a fi in prezenta unui furt este suficienta luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara a interesa identitatea titularului. Daca insa este vorba de valori sociale ce ocupa pozitii difertie in raport de legea penala eroarea poate deveni esentiala.In cazul in care o persoana crede ca sustrage bunul lui X dar in realitate bunul sustras era al sau, nu vom avea o infractiune. De asemenea, atunci cnad autorul a considerat ca totate bunurile sustrase apartin avutului obsesc,desi inr ealitate unele apartineu avutului privat, se retinea o singura infractiune, de furt in
Eroarea asupra obiectului actiunii

103

dauna avutului obstesc, si nu un concurs de infractiuni intre aceasta fapta si un frut in dauna avutului personal. In situatia in care eroarea determina lezarea unui obiect de cu totul alta natura, ea va detemrina de regula existenta unui concurs de infractiuni. Astfel, daca cineva isi propune sa impuste cainele vecinului si trage un foc de arma asupra tufisului unde credea ca se afla cainele, impuscandu-l astfel mortal pe vecinul aflat acolo, vom avea un concurs de infractiuni intre o ucidere din culpa (in cazul vecinului) si o tentativa de distrugere (in cazul cainelui). Aceasta eroarea exista atuncic and rezultatul actiunii a fost cel prevazut de catre autor, dar sa produs in alt mod decat a prevazut acesta. Spre ex, A arunca victima de pe un pot pentur ca aceasta sa moara inecata, dar victima decedeaza zdrobindu-se in cadere de un pilon al podului. In primul rand, trebuie avuta in vedere ipoteza unei devieri totale a cursului cauzal, asa cum se intampla atuncic and autorul aplica victimei mai multe lovituri cu intentia de a o ucide, iar ulterior victima, trasportata la spital,decedeaza in urma unui incendiu izbucnit in spital. In acest caz, autorul va raspunde doar pentru o tentativa de omor, dar nu in considerarea erorii,si datoita lisepi raportului de cauzalitate intre actiunea sa si rezultat. O a doua situatie este cea in care decierea cusului cauzal este neesentiala, cand eroarea nu va produce niciun fel de efecte. Spre ex, victima,ranita in urma tentativei de omor,decedeaza cateva saptamani mai tarziu la spital datorita complicatiilor survenite in evolutia leziuniloe traumatice. In acest caz, autorul va raspunde pentru o infractiune de omor, eroarea fiind neesentiala. Ramane insa controversata in doctrina solutia in cazurile in care autorul,convins ca rezultatul sa produs deja, savarseste o a doua actiune, care produce de fapt rezultatul dorit, situatie cunoscuta in doctrina sub denumirea de dolus generalis. Consideram preferabila solutia concursului de infractiuni intre tentativa la infractiunea intentionata si infractiunea din culpa. Mai trebuie precizat ca nu ne aflam in prezenta unui dolus generalis atunci cand cea de-a doua actiune este comisa pentru a asigura certitudinea producerii rezultatului. Spre ex, dupa strangularea victimei, autorul o arunca in apa nu pentru a-si asucnde fapta, ci pentru a evita orice sansa de supravietuire a victmei. in aceste cazuri se va retine, in mod evident, o singura infractiune intentionata. Aceasta ipoteza de eroare desemeneaza situatia de deviere a lovicturii, cand rezultatul se produce asupra altei persoane sau a altui obiect decat celui dorit de autor, dar de aceasi natura cu acesta. In acest caz eroarea nu mai intervine in moemntul formarii vointei, asa cum se intampla in caz de error in persona, ci in momentul realizarii actiunii. Spre ex, A dorind sa il ucida pe B, nu tinteste bine si il nimereste pe C, aflat langa B. Alti autori sunt insa de parere ca, in caz de deviere a loviturii trebuie retinut un concurs de infractiuni.In argumentarea acestei colutii se arata ca, in caz de abberatio ictus, daca se constata si existenta unei tentative pedepsibile, absorbirea acesteia in infractiunea consumata apare ca atificiala si contrara legii, ea nefiind prevazuta expres. Desi in general delimitarea ipotezelor de error in persona si respectiv aberratio ictus se face cu usurinta, exista si situatii in care ecest demers nu este lipsit de dificultati.Este vorba in principal de cazul in care identificarea ei.Asa se intampla, spre ex, atunci cand autorul trimite victimei un colet ce continea o bomba, insa coletul nu este deschis de victima, ci de o ruda a acestuia, venita in vizita si care isi pierde viata. Consideram ca se impune retinerea unei situatii de aberratio ictus in acest caz, caci, pe de o parte actul de executare a creat efectiv o stare de pericol pentru victima dorita, iar pe de alta parte autorul nu a mai avut posibilitatea efectiva a controlarii directiei actiunii pana la momentul consumarii, aceasta desfasurandu-se altfel decat fusese conceputa pana la momentul initierii ei.
Aberratio ictus Eroarea asupra cursului cauzal

104

Cele doua situatii error in persona si aberratio ictus pot uneori coexista, asa cum se intampla atunci cand autorul confunda o alta persoana cu victima dorita, iar actiunea efectuata impotriva acelei persoane are ca rezultat uciderea sau ranirea alteia. Abberatio delicti reprezinta o alta ipoteza de executare defectuoasa a actiunii, caractrizata de producerea unui alt rezultat decat cel aflat in reprezentarea agentului, rezultat care intruneste cerintele unei alte norme de icnriminare decat cea operanta in raport cu rezultatul dorit. In acest caz este deci lezata o valoare sociaal de alta natura decat cea vizata de autor. Sub aspectul incadrarii juridice, se va retine un conrus de infractiuni intre tentativa la infractiunea prevazuta a se comite si fapta din culpa efeectiv comisa. Existenta concursului este insa conditionata atat de incriminarea tentativei, cat si de incriminarea faptei comise din culpa.Spre ex,autorul incearca sa ucoda o persoana cu un foc de arma si ,din cauza manevrarii defectuoase a armei, victima nu este ranita dar, in shcimb, glontul atinge in traiectoria sa o conducta de gaze aflata la distanta, provocand o explozie. In acest caz va exista un concurs de infractiuni itnre tantativa de omor si distrugerea din culpa. Aceasta este considerata de regula o eroare neesentiala, in cazul majoritatii infractiunilor fiind indiferent prin ce mijloace se produce urmarea. De asemenea, in cazul in care mijlocul folosit nu era apt in conret sa duca la consumarea faptei, eroarea rmaane neesentiala.Spre ex, faptul ca autorul nu stie ca arma cu care incearca sa ucida victima este defecta, nu are relevanta, autorul raspunzand oricum pentru tantativa de omor. Eroarea asupra mijloacelor folosite poate avea caracter esential in doua situatii. In primul rand, are caracter esential atunci cand mijloacele folosite constituie un element al continutului de baza sau agravat al infractiunii. Spre ex, daca autorul nu sita ca mijlcul pe care la ales pentru distrugerea bunului prorpiu prezinta pericol public, eroarea va fi esentiala, iar fapta nu va constitui infractiune. Pe de alta parte, eroarea asupra mijloacelor folosite are caracter esential si atunci cand eceste mijloace,datorita insesi naturii lor, nu erau susceptibile in abstracto sa lezeze valoarea sociala protejata,caz in care vom avea o tentativa absolut improprie, nepedepsibila. Asa se inampla atunci cand autorul incearca sa ucida victima prin farmece sau prin stropire cu apa sfiintita. In ipoteza in care autorul crede in mod eronat ca actioneaza in prezenta unei cauze justificative, desi inr ealitate conditiile pentru retinerea acesteia nu erau indeplinite, va exista o asa-numita cauza justificativa putativa, care potrivit doctrinei romane produce aceleasi efecte ca si o cauza justificativa reala. Eroarea trebuie sa poarte fie asupra unui element al situatiei de fapt (spre ex, autorul era convins ca atacul se afla in curs de desfasurare, desi in realitate incetase), fie asupra unei nrome jurdice extrapenale (spre ex, credea ca, potrivit legii privind transplantul de organe, este valabil si suficient consimtamamtul parintilor pentur prelevarea de organe de la un minor). Daca insa eroarea poarta asupra unei nroem penala referitoare la cauzele justificative,ea nu produce niciun fel de efecte. O a doua precizare priveste calificarea si efectele erorii cu privire la elementele obiective ale unei cauze justificative. Este ea o eroare asupra tipicitatii cu consecinta excluderii intentiei sau o eroare asupra antijuridicitatii cu consecinta excluderii vinovatiei, in masura in care este invincibila. Mentionarea in norma de incriminare a sintagmei fara consimtamantul persoanei sau fara drept face din consimtamant sau din exercitarea unui drept elemente de tipicitate, cu consecinta aplicarii in privita lor a regimului erorii asupra tipicitatii. Pentru a evita insa aparitia unor situatii vadit inechitabile in practica se propune ca eroarea asupra elementelor obiective ale unei cauze justificative sa fie tratat potrivit regulilor privind eroarea asupra tipicitatii si nu in baza regulilor mai severe incidente in materia erorii asupra antijuridicitatii.
Eroarea asupra cauzelor justificative. Eroarea asupra mijloacelor folosite la comiterea faptei. Aberratio delicti

105

In masura in care eroarea nu se datoreaza culpei autorului (el nu a putut sa isi dea seama ca atacul sau pericolul nu este real), autorul va fi exonerat de raspundere. daca insa eroarea se datoreaza culpei autorului,exonerarea nu va fi completa, in sensul ca el nu va raspunde pentru fapta intentionata, dar va raspunde pentru fapta comisa din culpa, daca ea este incriminata si in aceasta varianta. Spre ex, autorul este amennintat cu un pistol din material plastic si el riposteaza cu o rma reala, ranindu-l pe cel care la amenintat si care, de fapt, nu voia decat sa faca o gluma. Daca autorul putea sa isi dea seama ca atacul nu era real, el va raspunde nu pentru tentativa de omor, ci pentru vatamare corporala din culpa.
2.Eroarea de drept

Eroarea de drept consta in necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei dispozitii legal Eroarea asupra unei norme extrapenale Interpretarea dispozitiilor art 51 alin final C. pen. arata ca necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei. Aceasta inseaman ca necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii nepenale, poate exclude raspunderea penala. Eroarea asupra unei nroem extrapenale produce aceleasi efecte ca si eroarea de fapt. Eroarea de drept nepenal nu trebuie asimilata cu eroarea asupra interdicitiei (antijuridicitatii) care desi este de regula o eroare de drept poate fi si o eroare de fapt.In doctrina, sa aratat ca eroarea asupra unei norme extrapenale este verosimila doar in cazul unor norme cazute intr-o cvasidesuetudine sau in cazul celor adoptate foarte recent. Eroarea asupra unei norme extrapenale poate privi orice dispozitie legala,indiferent de natura actului normativ care o contine (lege,ordonanta,hotarare de guvern,etc). Pentru a putea retine eroarea asupra normei extrapenale sunt necesare doua conditii principale: - necunaosterea de catre subiect a reglementarii extrapenale incidente inc auza - necunoasterea de catre autor din orice alta sursa, a situatiei sau a regulii de conduita reglementate de actul normativ nepenal. Nu se poate fundamenta o diferentiere de regim sub aspectul posibilitatii invocarii erorii intre diferitele norme extrapenale care pot concura la un moment dat la constructia incriminarii, astfel incat eroarea poate fi invocata in cazul oricarei asemenea norme. Mai mult, eroarea de drept extrapenal poate interveni si in cazul unei norme in alb, in masura in care aceasta se completeaza cu o norma nepenala. Spre ex, in cazul infractiunii de vazare de produse cu depasirea adaosului comercial maxim stabilit prin hotarare de gurver, necunoasterea acestei hotarari de guvern inlatura posibilitatea tragerii la raspundere pentru infractiunea mentionata. In schimb, dispozitia, cuprinsa intr-o lege nepenala, care arata ca aexercitarea fara drept a profesiei reglementate de respectiva lege se pedepseste conform Codului penal, este o norma penala ce nu poate face obiect al erorii. Eroarea asupra unei nroem penale in dreptul nostru, potrivit art 51 alin final C pen, necunaosterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei. Eroarea asupra existentei unei nrome penale nu poate avea niciodata efect exonerator. In conditiile in care numeroase acte normative- si avem in vedere aici in principal ordonantele de urgenta intra invigoare la dapa publicarii in MO, caracterul nerealist al acestei prezumtii este mai multe decat evident. Norma nou intrata in vigoare se aplica si faptelor comise in chiar ziua publicarii ei in Mo, desi nimeni nu poate pune la indoiala faptul ca distributia acestuia la nivelul tarii dureaza mai multe zile. Dreptul la siguranta individului implica si dreptul acestuia la securitate juridica inr elatia cu puterea statala, iar posiblitatea conferita acesteia din urma prin art 51 alin final C pen, de a angaja sau agrava raspunderea penala a persoanei in baza unui text de lege care nu poate fi cunoscut de catre cel in cazua, reprezinta o inalcare flagranta a acestui drept.

106

NCP face o alta clasificare a erorii, o abandoneaza pe cea de fapt si de drept, in favoarea uneia noi care distinge intre: a) eroare asupra tipicitatii

b) eroare asupra antijuridicitatii (asupra caracterului ilicit al faptei). Fiecare din cele 2 poate sa imbrace forma unei erori de fapt sau a unei erori de drept. a) Eroarea asupra tipicitatii in forma erori de fapt => e forma comuna. Cel mai adesea eroarea asupra tipicitatii este o eroare de fapt. De asemenea, poate sa fie o eroare de drept extrapenala. Efecte: - isi produce efectele asupra vinovatiei ca element constitutiv (a vinovatiei din structura laturii subiective). -inlatura intotdeauna intentia. Daca eroarea este invincibila ea inlatura si culpa (autorul nu mai raspunde). Daca eroarea este culpabila ea inlatura intentia, dar lasa sa subziste raspunderea pentru o fapta din culpa. b) Eroarea asupra antijuridicitatii in forma erorii de fapt o intalnim in situatia in care persoana considera ca se afla in prezenta unei cauze justificative desi in realitate aceasta nu exista (cauze justificative putative). Eroarea asupra antijuridicitatii in forma erorii de drept- aceasta eroare poate sa fie si o eroare de drept penal. Situatii: 1. se poate invoca in acele situatii in care avem o problema de accesibilitate a legii (OUG). 2. situatia in care eroarea este indusa/ provocata chiar de catre o autoritate de stat iresponsabila cu aplicarea normei respective. De ex: se solicita o licenta de transport . se raspunde ca nu e necesara, dupa care se constata ca e necesara. Eroarea nu opereaza atunci cand sfatul a fost indus de avocatul persoanei - daca e provocata de consilierul juridic al firmei Efecte : eroarea asupra antijuridicitatii isi produce efectele asupra vinovatiei ca trasatura generala a infractiunii Pe Ncp vinovatia e denumita imputabilitate. Prodce efecte doar atunci cand e invincibila. Daca e culpabila nu afecteaza existenta imputabilitatii. Daca e invincibila fapta nu va constitui infractiune pentru ca lipseste una din trasaturile generale. Exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice. Cauze care exclud exigibilitatea. Ultima dintre premisele de care depinde existenta vinovatiei este exigibilitatea unei conduite conforme ceritnelor ordini juridice.Aceasta notiune desemeneaza posibilittea de a-si permite subiectului adoptarea unei conduite conforme preceptului normei. Verificarea exigibilitatii urmeaza a se face, la fel ca in cazul antijuridicitatii ori al reponsabilitatii, printr-un examen negativ, mai exact prin constatarea inaplicabilitatii vreuneia dintre cauzele care exclud exigibilitatea. Pot fi identificare trei cauze legale principale care exclud vinovatia: constrangerea fizica, constrangerea morala si cazul fortuit. Majoritatea autorilor considera constrangerea fizica drept o cauza de inlaturare a actiunii si nu ca o cauza care exclude vinovatia. Cum deocamdata in dreptul nostru cel care comite o actiune sub imperiul constrangerii zicie este considerat de lege autor al faptei, iar cel care a constrans este instigator nu se paote nega faptul ca in conceptia legiuitorului roman,cel care a fost constrans fizic a comis o actiune. De aceea, urmeaza a considera constrangerea fizica drept cauza care, excluzand exigibilitatea unui comportamant coform normei, exclude vinovatia. In acelasi timp, consittuie cauze care eclud exigibilitatea depasirea limitelor legitimei aparari si depasirea limitelor starii de necesitate atunci cand autorul actiunii de salvare nu si-a dat seama ca poduce urmari vadit mai grave.
Deosebiri intre Constrangerea fizica cazul fortuit starea de necesitate

107

Natura juridica Caracteristica principala Subiectul pasiv al faptei tipice Scopul actiunii

Cauza care inlatura vinovatia Caracterul irezistibil al presiunii fizice Un tert Nu exista nici un scop

Cauza care inlatura vinovatia Este imprevizibil Autorul ( al imprejurarii care constituie cazul fortuit) sau un tert Scopul actiunii initiale

Cauza justificativa Este inevitabil. Nu se poate evita decat prin comiterea faptei prevazute de legea penala Un tert (de regula). Prin exceptie autorul starii de pericol Salvarea valorii sociale

Constrangerea fizica

Potrivit art 46 alin 1 C. pen, nu constituie infracitune fapta prevazua d elegea penala, savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu ia putut rezista Asa cum sa arat in doctrina, constrangerea fizica reprezinta presiunea de natura fizica pe care o frota exterioara, irezistibila, o exercita asupra unui individ, inlaturandu-i poibilitatea de control asupra actiunilor sale si determinand astfel comiterea unei fapte prevazute de legea penala. In conditiile in care autorul nu doreste comiterea actiunii respective, insa o forta exterioara ii utilizeaza corpul ca pe un instrument in realizarea aciunii, nu i se poate imputa perosnaei constranse faptul ca a actionat altfel decant io cerea ordonea juridica. Forta care constrange poate fi generata de diverse surse, cum ar fi : actiunea unei persone (spre ex, o persoana o impnde pe alta care cade astfel peste un copil, cauzandu-i vatamari corporale), actul unui animal, un fenomen natural, o energie mecanica. Constrangerea fizica poate fi determinata atat de cauze exterioare subiectului cat sid e cauze interne, cum ar fi de pilda, o stare de lesin care detemrina caderea unei persoane peste o alta, ranind-o. Pentru a exonera de raspundere, constrangerea trebuie in primul rand sa fie irezistbila, cu alte cuvinte autorul sa nu poata sa i se opuna. Asa de pilda, va exista constrangere fizica in cazul unei persoane sechestrate intr-o incapere si impiedicata astfel sa efectueze actiunea ceruta de lege, in msura in care ea nu a reusit sa se elibereze din spatiul unde era inchisa. In doctrina noastra sa aratat ca pentru aplicarea acestei cauze de inlaturare a vinovatiei nu intereseaza daca acitunea fortei ce constrange a fost previzibila sau nu, fiind suficient sa se constate ca in momentul comiterii faptei autorul sa aflat sub imperiul ei. Fapta savarsita sub imperiul constrangerii fizice nu va contitui infractiune datorita lipsei vinovatiei ca trasatura generala a infractiunii. aplicarea unei pedepse va fi in acest caz exclusa si, tinand seama de natura si durata constrangerii fizice,, in genera nu va fi justificata nici aplicarea unei amsuri de siguranta. In plus, constrangerea fizica inlatura si raspunderea civila, astfel ca persoana care a actionat sub imperiul ei nu va fi tinuta sa repare prejudiciul cauzat. Atunci cand constrangerea fizica a fost exercitata de o persoana,aceasta din urma va raspunde potrivit legii penale romane in calitate de instigator la fapta comisa de cel constrans (participatie improprie) si bineinteles, va fi tinuta sa repare si prejudiciul cauzat. In doctrina sa pus si problema solutiei ce trebui date in caz de actio libera in cauza raprotata la constrangerea fizica. In general in doctrina se arata ca nu poate invoca scuza constrangerii fizice peroana care a provocat ea insasi situatia respectiva. In cazul in care situatia ce a generat constrangerea a fost cauzata in mod intentionat in sarcina acutorului se va retine o infractiune intentionata sau din culpa,dupa cum a dorit, acceptat sau nu a acceptat posiblitatea producerii rezultatului. Calificarea elementului subiectiv al infractiunii trebuie facuta in funcite de pozitia subiectiva a autorului raportata la comiterea faptei prevazute de legea penala. Astfel, se va retine o infractiune intentionata atunci cand autorul sa incuiat in beci pentru neprezentarea la incorporare. Daca insa in momentul comiterii in mod intentionat a aactiunii care a declansat cosntrangerea autorul nu a prevauzt, desi putea si trebuia sa prevada posiblitatea comiterii faptei tipice, in sarcina lui se va retine o culpa.

108

In situatia in care chiar actul ce a determinat constrangerea a fost comis din culpa, fapta savarsita in stare de constrangere va fi si ea considetara ca fiind savarsita din culpa, in masura in care legea o incrimineaza si in aceasta varianta. Asa se intampla, de pilda, atunci cand, din culpa sa, autorul provoaca o explozie al carui suflu il arunca pesnte o alta persoana care este astfel ranita.

Potrivit art 46 alin 2 C pen nu constituie infractiune fapta prevauzta de legea penala savrasita din cauze unei constrangeri morale exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului sau a altuia si care nu putea fi inlaturat in alt mod. Daca inc azul constrangerii fizice presiunea exterioara se exercita asupra fizicului persoanei, in cazul de fata ea se exercita asupra psihicului acestuia. In situatia constrangerii morale nu este afectata libertatea de actiune a celui constrans,ci libertatea sa de vointa. teoretic, el ar putea adopta o conduita conforma cu cerintele ordinii juridice,suferind insa un rau injust pentru acesta, acceptand sacrificarea unei valori sociale proprii importante pentru a nu se ajunge la periclitarea sau lezarea unei valori apartinand altui titular. Legea penala nu poate impune insa individului o asemenea obligatie de eroism, astfel ca in masura in care conditiile prevazute de lege sunt intrunite, se va considera ca nu i se va putea cere, in mod rezonabil, persoanei constranse sa acitoneze potrivit exigentelor ordinii juridice. Spre deosebire de contrangerea fizica, la a carei origine se pot afla diverse cauze, constrangerea morala este detemrinata intotdeauna de o actiune a unei persoane. In doctrina noastra mai vehce sa considerat ca vom fi in prezenta constrangerii morale si in cazul in care amenintarea priveste o autolezare a celui care ameninta. Condtitia legala privind comiterea faptei prevazute de legea penaal dinc auza constrangerii morale impune cerinta ca fapta sa fi fost ceruta explicit sau implicit de catre cel care exercita constrangerea. In masura in care autorul a comis fapta pentru a preveni eventuale consecinte ale unei conduite anterioare, dar fara sa ii fi fost ceruta, nu va putea beneficia de aceasta cauza exoneratoare. Pentru a fi in prezenta constrangerii fizice ste necesar ca pericolul cu care este amenintata persoana sa fie grav, iminent, inevitabil si injust.Raul poate privi atat persoana celui direct amenintat cat si o alta persoana. Gravitatea se analizeaza in raport de valoarea sociala amenintata de pericol, de intensitatea posiblei lezari a acestei valori, dar si de caracterul ireparabil ori de dificulatea inlaturarii consecintelor pericolului. Cel mai adesean, amenintarea vizeaza viata sau integritatea corporala a persoanei, dar nu sunt exlcuse nici ipotezele in care amenintarea priveste alte valor sicoale, cum ar fi proprietarea, libertatea fizica a persoanei,etc. Iminenta pericolului presupune ca acesta se va declasna intr-un interval de timp relativ scurt. Caracterul inevitabil presupune inexistenta unei alte solutii de inlaturare a pericolului in mod eficient. Pentru a examina aceasta conditie trebuie verificat daca in concret acea solutie era susceptibila sa inlature pericolul cu care persoana a fost amenintata.Aceasta deoarece, in abstracto, pericolul este aproape intotdeauna evitabil prin anuntarea autoritatilor, dar in cocnret aceasta posibilitate sar putea dovedi ineficienta. In fine, raul cu care persoana este amenintata trebuie sa fie injust. Nu suntem in prezenta unei contrangeri morale atunci cand se ameninta cu denuntarea unei infractiuni comise anteiror de catre subiect si depsre care persoana care ameninta are cunostinta. Desi legea nu cere in mod excplicit existenta unei proportii intre raul cu care se ameninta si raulr ezultat din comiterea infractiunii, doctrina si jurisprudenta noastra apreciaza ca aceasta

Constrangerea morala

109

conditie este subinteleasca. Astfel, nu este posibila invocarea constrangerii morale in cazul persoanei care, amenintat fiind cu bataia comite un omor. Persoana care comite fapta tipcia si antijuridica nu poate fi trasa la raspundere penala, dar persoana care a exercitat constrangerea va raspunde in calitate de instigator la miterea faptei. Potrivit art 47 C pen, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala al carei rezultat este consecinta unei imprejurari ce nu putea fi prevazuta. Pentru a fi in prezenta cazului fortuit este, deci, necesara o imprejurare exterioara care se suprapune peste actiunea desfasurata de catre autor, ducand la producerea altui rezultat, care nu putea fi prevazut. Originea acestei imprejurari se poate regasi: intr-o fapta a omului ( de pilda, un pieton sare brusc in fata masinii care circula regulamentar si este ucis); intr-un fenomen natural; in actul unui animal (o caprioara sare in fata masinii si este ucisa) intr- defectiune tehnica. Imprejurarile evocate se pot suprapune fie peste o activtate licita a autorului fie peste o activitate ilitica. Interventia imprejurarii exterioare si rezultatul acesteia trebuie sa fie imprevizibil avand in vedere formularea din art 47 C pen. doctrina actuala considera ca imprevizibilitatea trebuie sa fie generlaa si boectiva, tianand de limitele generale ale posibilitatii de prevedere. Pentru a exista caz fortuit trebuie constatat ca nicio persoana nu putea prevedea interventia imprejurarii straine si efectele acesteia. Cazul fortuit inlatura atat existenta culpei ca element consittutiv al infractiunii, cat si existenta vinovatiei ca trasatura generala a cesteia. Mai mult, in doctrina,sa accentuat caracterul polivalent al institutiei cazului fortuit, aratandu-se ca acesta are vocatia de a intervei si in materia raportului de cauzalitate. Astfel, in situatia in care victima, ranita in urma agresiunii, decedeaza din cauza unui incendiu izbucnit in spital eveniment absolut imprevizibil pentur autor aceasta imprejurare are vocatia de a intrerupe legeatura cauzala dintre actiunea initiala a agresorului si rezultat. Chiar in lipsa unui text legal, exonerarea de raspundere in cazul faptelor comise in conditiile cazului fortuit s eimpune de la sone, ca efect al dispozitiilor legale care conditioneaza existenta infractiunii de constatarea intentiei sau culpei. O renuntare la dipozitile care reglementeaza cazul fortuit ar avea si avanajul de a obliga instantele sa cerceteze cu mai multa atentie indeplinirea conditiilor de retinere a culpei, evitand pronuntarea unor solutii in care judecatorul ajunge sa prezume existenta culpei prin simpla constatare ca urmarea nu era absolut imprevizibila. Nu inttodeauna cazul foruit poate inlatura raspunderea civila, chiar daca el nu actioneaza impreuna cu o alta cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei. Infractiunea fapta care prezinta pericol social
Pericol social abstract si pericol social concret Cazul fortuit

Doctrina noastra porneste de la distincta intre pericolul social generic (abstract) si

pericolul social concret. Pericolul social generic este pericolul pe care il reprezinta in abstracto o anumita infractiune (furt, omor, viol) si el este aprecial de catre legiutior in momentul redactarii normei penale. Pe aceasta baza legiuitorul stabileste atat sfera faptelor catre trebuie incriminate, cat si sanctiunea legala pentru aceste fapte. Pericolul social generic poate varia in timp si spatiu, iar aceste vatiatii determina modificarea legii penale, fie prin incrminarea unor ni fapte sau dezincriminarea altora, fie prin modificarea limitelor de pedeapsa. In aprecierea gradului de pericol social abstract se are in vedere importanta valorii sociale lezate prin actiune sau inactiune, gravitatea lezarii valorii sociale considerata, frecventa acestui gen de fapte, anumite imprejurari in care ele se comit, etc. Pericolul social concret este pericolul pe care il prezinta o anumita infractiune concreta, comisa de o persoana determinata. Daca pericolul social abstract isi gasea refectarea in pedeapsa

110

legala, prevazuta de norma de incriminare, pericolul social concret este valorificat de instanta de judecata si isi gasea expresia in pedeapsa concret aplicata infractorului. Potrvit codului penal in vigoare, desi in abstracto orice fapta incriminta prezinta un pericol social, in concreto ar fi posibil ca fapta comisa de o persoana sa nu atinga gradul minim de pericol social necesar calificarii faptei ca infractiune. Intra-devar ,conform art 18 C. pen, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile sociale aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gardul de pericol social al unei infractiuni. Potrivit alin 2 al aceluiasi atcivol, pentru aprecierea in concret a gradului de pericol social, se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putu produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului. !!!! Criteriile pe baza carora evaluam pericolul social, potrivit art 18 indice 1 din C. p. sunt: modul si mijloacele de savarsire a faptei scopul urmarit de faptuitor imprejurarile in care sa savrsit fapta urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce conduita faptuitorului Se impune evidentiat faptul ca aprecierea gradului de pericol al faptei se face global, prin rapotare la toate criteriile mentonate, fara ase putea stabilit preeminenta uneia dintre ele. Astfel, desi in cazul faptelor contra patrimoniului se face referire in primul rand la valoarea prejudiciului, acest criteriu, utilizat izolat, nu este intotdeauna relevant. Tot astfel, persoana si conduita faptuitorului nu pot justifica prin ele insele, analizate izolat, aplicarea sau neaplicarea acestui text. Spre ex, sa decis in mod corect, intro speta ca si in czul unei persoane cu antecedente penale se poate constata ca fapta comisa nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, daca aceasta concluzie se impune ca urmare a valorii reduse a prejudiciului, a situatiei personale si familiale. Prin urmare,dispozitiile art 18 C pen pot fi aplicate si in cazul persoanelor cu antecendete penale sau chiar in cazul recidivistilor, dar se impune o analiza mai atenta a celorlalte criterii, pentru a se stabilit daca prin prisma lor, se poate realiza o apreciere de ansamblu in favoarea inculpatului, Alteori, sa decis ca fapta prezinta pericolul social al unei infractiuni chiar daca inculpatul nu are antecedente penale, in masura in care scopul urmarit si imprejurarile in care fapta a avut loc denota o atingere semnificativa adusa valorii aparate de lege. Gradul de pericol social al faptei nu este dat exclusiv de starea de pericol creata pentru valoarea sociaal ocrotita, ci si de alte elemente cum ar fi persoana si conduita faptuitorului car epot diminua sau amplifica pericolul dat de urmarea produsa ori care sar fi putu produce. In situatia in care se constata ca fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni,se va aplica o sanctiune prevazuta de art 91 C pen: mustrarea, mustrarea cu advertisment sau amenda de la 10 la 1000 lei. Aceste sanctiuni, datorita caracterului lor administrativ, nu atrag consecintele unor pedepse dar sunt supuse principiilor generale care guverneaza sancitunile penale. Ca element de noutate, din 2011 procurorul sau intanta pot aplica sanctiuni cu caracter administrativ ( prevazuta de Legea 202/ 2010). Inlaturarea obligativitatii acestor sanctiuni. Potrivit NCP nu mai avem pericolul social ca trasatura a infractiunii. Orice fapta care e tipica, e antijuridica si comisa cu vinovatie e infractiune. Noul cod de procedura penala consacra principiul oportunitatii urmaririi penale. Reglementarea care da eficienta acestui principiu este institutia renuntarii la urmarire penala reglementata de art 318 NCpr.p. potrivit acestui text procurorul poate renunta la urmarirea penala atunci cand constata ca nu exista un interes public in urmarirea faptei respective. Procurorul decide pe baza criteriilor de la art 18 indice 1 din actualul Cp cu o conditie suplimentara

Faptele care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni

111

referitoare la pedeapsa prevazuta de lege. Renuntarea nu se poate dispune daca pedeapsa prevazuta de lege e inchidoarea mai mare de 5 ani. Ce sanctiuni aplica daca dispune renuntarea la urmarire?: sa repare prejudiciul cauzat sa ceara scuze public persoanei vatamate sa-si indeplineasca obligatiile de intretinere scadente (de ex, pensia alimentara) sa efectueze o munca neremunerata in folosul comunitatii intre 30-60 de zile. sa urmezze un program de consiliere Termenul care trebuie sa-si indeplineasca obligatia nu poate fi mai mare de 6 luni. Daca isi indeplineste obligatiile, procurorul nu il mai urmareste; daca nu si le indeplineste, procurorul revine asupra renuntarii si il trimite in judecata. Daca il trimite in judecata pentru fapte care azi ar intra la art 18 indice 1, pe NCp se va dispune la renuntarea la aplicarea pedepsei (80 NCp). Judecatorul nu poate dispune la renuntarea pedepsei daca e mai mare de 3 ani.

112