Articolul 61.

NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE

(1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi
reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor
care au săvârşit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.
(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului,
precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor
persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească
demnitatea persoanei condamnate.
1. Aplicarea pedepsei penale numai de către instanţele de judecată este o măsură de
garanţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi ale persoanei concrete (art.21
CRM).
2. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică cu următoarele trăsături: a) este o
măsură de constrângere statală; b) este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului; c)
este prevăzută de lege şi aplicată de instanţele de judecată, în numele legii; d) este o măsură de
represiune, privaţiune pentru cel care a săvârşit o infracţiune; e) cauzează anumite lipsuri şi
restricţii drepturilor persoanei condamnate.
3. Alin.1 al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-penal
ale aplicării pedepsei juridice. Primul este formulat prin sintagma: "pedeapsa penală ...se
aplică ...persoanelor care au săvârşit infracţiuni...", al doilea - "se aplică de instanţele de judecată,
în numele legii".
4. Ca sancţiune de drept penal, pedeapsa: a) este instituită şi folosită numai de către stat; b)
este o sancţiune prevăzută de lege pentru o anumită încălcare a normelor de drept penal; c) se
aplică numai de către instanţa de judecată; d) este o măsură de corectare, infractorul fiind ajutat
să se corecteze şi făcut să înţeleagă că trebuie să respecte legile şi normele de convieţuire socială;
e) această măsură este aplicată numai faţă de persoana concretă care a săvârşit o infracţiune
prevăzută de actualul CP, deci totdeauna poartă caracter personal; f) în urma aplicării pedepsei
penale persoanei respective îi sunt cauzate anumite lipsuri şi restricţii în drepturi (a se vedea
dispoziţia art.62 CP).
5. Pedeapsa penală ca măsură de constrângere statală se deosebeşte, în primul rând, de alte
măsuri de siguranţă, cum ar fi măsurile de constrângere cu caracter medical (a se vedea
comentariul de la art.99 CP) şi măsurile de constrângere cu caracter educativ (a se vedea
comentariul de la art.104 CP). În al doilea rând, pedeapsa penală se diferenţiază de alte sancţiuni
juridice sau de constrângerea aplicată în mod contravenţional, disciplinar sau civil.
6. Numai pedeapsa penală serveşte drept temei al antecedentelor penale.
7. Noţiunea de pedeapsă penală formulată de legiuitor corespunde pe deplin actelor
normativ-juridice internaţionale referitoare la drepturile omului şi la comportarea cu
condamnaţii. De exemplu, ea corespunde întru totul cerinţelor art.29 DUDO, conform căruia
individul are îndatoriri faţă de colectivitate şi este supus numai îngrădirilor stabilite de lege în
scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în
vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o
societate democratică.
8. În alin.2 al acestui articol este formulat pe nou scopul pedepsei penale. Mai întâi
pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, apoi corectarea condamnatului, precum şi
prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi din partea altor
persoane.
9. Restabilirea echităţii sociale presupune restabilirea drepturilor lezate - în urma
infracţiunii - unei anumite persoane, societăţii, statului, precum şi reîntoarcerea, reîncadrarea
vinovatului în societate după ispăşirea pedepsei echitabile.
Echitatea socială a pedepsei se realizează atunci când faţă de persoana care a încălcat legea
penală se aplică sancţiunea penală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise,
circumstanţelor acesteia şi persoanei vinovate. De asemenea, se exclude pedeapsa penală pentru
una şi aceeaşi faptă (art.7 alin.2 CP).
 10. Corectarea condamnatului, ca scop al pedepsei penale, presupune conştientizarea de
către infractor a celor săvârşite şi reîntoarcerea, reîncadrarea lui în activitatea societăţii. El
trebuie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai prin respectarea legii el
va putea evita aplicarea şi executarea altor pedepse.
11. Prin aplicarea pedepsei se urmăreşte prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, în primul
rând - de către condamnaţi (prevenţia specială), dar şi de către alte persoane (prevenţia generală).
Această concepţie se deduce din scopul legii penale (art.2 CP).
12. Pedeapsa, ca o măsură de constrângere şi institut de drept aplicat faţă de persoana care a
săvârşit o infracţiune concretă, constituie şi un avertisment pentru alte persoane care ar putea să
săvârşească infracţiuni.
13. Exceptând faptul că pedeapsa îndeplineşte o funcţie de constrângere, implicând o
privaţiune de drepturi, de bunuri, o restrângere a acestora, ea nu trebuie să cauzeze suferinţe
fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.
Acest concept stipulat în alin.2 al prezentului articol corespunde cerinţelor art.5 DUDO şi
art.7, 10 ale Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (art.24 alin.2 CRM),
din care rezultă că nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante. Orice persoană privată de libertate va fi tratată cu umanitate şi cu respectarea
demnităţii inerente persoanei umane (art.3 CEDO).