Deprivarea și tendința antisocială

În psihologie deprivarea se refera la o anumită stare a psihicului în care o persoană nu-și poate
satisface nevoile de bază. Acest lucru mai apre si în cazul în care persoana este privată de orice
beneficii la care este deja adaptată și obișnuită.

În primul rând, a fi deprivat, confirm DEX înseamnă să întrerupi contactele senzoriale cu mediul
ambiant. Astfel, putem explia că la un moment dat, persoana a întrerupt contactul cu cei din jur,
o întrerupere dificilă în urma căreia și-a construit un mod de viață, s-a adaptat și și-a șlefuit
metode defensive pentru a fi în siguranță cu nesiguranța.

Deprivarea emoțională - poate fi de mai multe tipuri și se instalează ca un program în mintea

noastră, încă din copilărie:
• deprivarea de îngrijire - familia în care a crescut persoana, nu a acordat suficientă iubire,
căldură, prietenie.
• deprivare de empatie - absența înțelegerii din partea celor care îngrijesc, absența atenției și a
împărtășirii reciproce a sentimentelor.
• deprivarea de protecție - nu s-a primit sprijinul, ghidarea necesară de la cei lângă care am
crescut și ne-am dezvoltat.

Creierul va reacționa automat la orice stimul care seamănă cu ceva din ce am trăit în familia
noastră și va activa emoții și senzații fiziologice ce au la bază deprivarea pe care o știm atât de
bine și care este foarte dureroasă. Imediat se activează cele mai negre gânduri și cele mai dificile
simțiri, fapt care ne afectează viața și relațiile cu cei din jur - Îi respingem înainte de a ne
clarifica ce se întâmplă, îi criticăm înainte ca ei sa deschidă gura, îi judecam fără să încercăm să
înțelegem situația, ne retragem emoțional și fizic doar ca să înțelegem situația, ne retragem
emoțional si fizic doar ca să îi pedepsim fără să observăm că ne pedepsim pe noi înșine.

Deprivarea are capacitatea de a trece la puterea minții noastre și ne conduce în cele mai negre
unghere din care nu putem ieși.

Din toată această situație este util să înțelegem că putem acționa și putem face să ne fie mai bine,
putem să observăm și să învățăm să nu lăsăm deprivarea să ne saboteze, să ne împiedice să avem
relații bune cu alții etc.
 Paralel, avem tendința antisoacială, expusă din perspectivapsihanalitică a lui D. W. Winnicott.
Donald Winnicott, fost pediatru și psihanalist, a fost fondatorul psihanalizei copilului în Marea
Britanie.

Pentru înțelegerea conceptului lui Winnicott, trebuir să fim atenți nu atât asupra
comportamentului cât asupra rădăcinilor tulburărilor de comportament, ce se pot întinde oriunde
între normalitate și delimcvență.

Referitor la natura tendinței antisociale autorul consideră că aceasta nu este un diagnostic și că

nu se poate compara în mod direct cu alți termeni diagnostici cum ar fi nevroza sau psihoza.
Tendința amtisocială poate fi descoperită atât într-un individ normal cât și într-unul nevrotic sau
psihotic.

Tentința antisocială își are întotdeauna originea într-o deprivare și reprezintă încercarea copilului
de a ajunge din nou în momentele dinaintea ei, la starea de lucruri în care toate mergeau bine.
Există o relație directă între tendința antisoacială și deprivare, John Bowlby fiind printre primii
care au arătat efectele deprivării în timpul celei de-a doua copilării și începutul stadiului de mers,
în jurul vârstei de 1 sau 2 ani. Acolo unde există o tendință antisocială, a existat o adevărată
deprivare, adică a existat o pierdere a ceva bun care fusese pozitiv în experiența copilului de
până la o anumită dată, iar acest ceva a fost retras.

Concluzii: tendința antisocială nu este un diagnostic și nu se referă la delincvență; tendința

antisocială își are întotdeauna originea intr-o deprivare și ea implică speranța; reacția părinților
este primordială etc.

Cazuri cumoscute în care figurează prezența deprivării sau a tendinței ajtisociale ar putea fi cazul
lui Jeffrey Dahmer, Denis Nilsen, John Wayne Gacy, Charles Manson etc.