AGRESIUNEA ȘI VIOLENȚA LA COPII

Cauzele agresivităţii pot fi multiple, plecând de la factori fizici de tip oboseală, foame,
până la dorinţa de a atrage atenţia sau a demonstra superioritatea.

Toţi copiii se manifestă uneori agresiv şi, fiecare copil trece prin perioade când
comportamentul negativ tinde să domine. Comportamentul agresiv este o etapă în copilărie şi
face parte din dezvoltarea copiilor. Acesta se află sub acţiunea impulsului, iar pe măsură ce
copiii cresc au nevoie ca motivele care stau la baza acestor comportamente să fie înţelese
pentru a putea fi ajutaţi, iar aceste comportamente impulsive să dispară. Trebuie făcută însă o
distincţie între sentimentele de tip negativ şi manifestările de tip negativ, acestea din urmă
având nevoie de impunerea limitelor.
Primii ani din viaţă ai copilului sunt importanţi pentru dezvoltarea lor emoţională.
Comportamentul agresiv apare în prima copilărie (1-3 ani) şi reprezintă încercarea copilului
de a se impune, a testa limitele sau de a atrage atenţia. De regulă, copiii nu vorbesc despre
emoţiile lor, însă acţiunile acestora exprimă mai mult decât cuvintele. Este ştiut că fiecare
dintre noi avem astfel de sentimente şi că a le ignora sau reprima nu înseamnă că nu există.
De aceea este sănătos să vorbim despre ceea ce simţim deoarece acest lucru permite eliberarea
de ostilitate.
Reprimarea acestor sentimente nu face decât să frustreze şi să mărească tensiunea
interioară cu repercursiuni asupra echilibrului emoţional. Din această cauză este bine să
vorbim cu copiii noştri despre ceea ce simt, astfel dându-le posibilitatea să vorbească despre
ce simt şi, în acelasi timp, să îşi elibereze tensiunea emoţională negativă.
Reprimarea acestor sentimente (una din modalităţi ar fi prin a spune copilului că simte
exact contrariul a ceea ce simte în momentul respectiv) va avea consecinţă nu numai faptul că
ei vor învăţa să reprime acest tip de sentimente, dar şi pe cele frumoase, sănătoase, cu rol
benefic în sănătatea emoţională.
Copiii sunt oglinzi ale mediului în care se dezvoltă. Ei învaţă prin imitare şi
identificare. Şi în domeniul emoţional, copilul învaţă privind la părinţi sau la alţi adulţi
importanţi pentru el, chiar şi la copiii mai mari. Atunci când văd că persoanele din mediul
familial sau persoanele importante pentru ei îşi exteriorizează emoţiile de nemulţumire sau
manie într-un mod dur, impulsiv, prin comportamente agresive asociate, învaţă că o astfel de
manifestare este cea normală, că acesta este singurul mod valid de a se manifesta şi rezolva
conflictele.
Violenţa, însă, este din start un mijloc prost de a rezolva conflictele între oameni.
Atunci când un copil devine nemulţumit, indiferent de motivul care a dus la acest lucru , ca
părinţi, trebuie să fim pregătiţi să îl ajutăm să îşi trateze mania într-un mod constructiv şi nu
unul distructiv.
 Cauzele agresivităţii pot fi multiple, plecând de la factori fizici de tip oboseală, foame,
până la dorinţa de a atrage atenţia sau a demonstra superioritatea. Dacă un copil se simte
neînţeles, respins şi manipulat, poate cu uşurinţă să dezvolte trăsături negative şi, deseori,
rezultatul va fi acela de tristeţe, conflict şi răzvrătire. Astfel că cel mai bine este să ne uităm
cu înţelegere şi atenţie la el, la ce încearcă să ne spună prin mijloacele pe care le are la
îndemână în acel moment şi să putem veni în întâmpinarea nevoilor lui. Impunerea unor
limite de la primele manifestări de violenţă fizică ajutăcopilul să interiorizeze aceste limite şi
să îşi controleze impulsurile.
Este vital pentru un copil să interiorizeze limite definite împotriva violenţei fizice.
Limitele şi impunerea lor nu înseamnă nicidecum administrarea unei bătăi, deoarece nu facem
decât să întărim şi mai mult comportamentul. Dar un mod autoritar în care să îi precizăm că
este normal să se simtă furios, însă nu trebuie să lovească, este binevenit astfel că, el va învăţa
să nu îşi reprime sentimentele, se va mai detensiona şi va interioriza şi limita faptului că
violenţa nu este niciodată un mijloc de rezolvare.

Impunerea acestora într-un mod neagresiv, comunicarea faptului că nu trebuie să îşi

facă rău, lui sau altora şi nici să strice lucrurile din jur, sunt elemente esenţiale în ceea ce
priveşte controlul impulsurilor. Importantă în acest proces este şi comunicarea şi, de aceea,
este bine să comunicaţi cu micuţul pentru a descoperi care este sursa reacţiilor sale agresive.
Bineînţeles că impunerea acestor limite se completează cu exemplul familial sau al mediului
în care se dezvoltă, adică un mediu în care există un climat relaţional-afectiv pozitiv, lipsit de
acte de violenţă, asigură o dezvoltare armonioasă a copilui.
Climatul relaţional afectiv pozitiv din familie reduce mult impactul asupra copilului a
unor alte surse de violenţă din afara mediului familial.

CUM RĂSPUNDEM MANIFESTĂRILOR VIOLENTE ALE COPILULUI?

Toţi copiii se comportă agresiv în anumite momente, unii mai rar, alţii mai des, unii
mai intens, alţii mai discret. Agresivitatea lor se datorează furiei şi frustrării, dar poate fi
folosită în mod constructiv, dacă ştim cum să răspundem acestor tipuri de manifestări ale
copilului: unii lovesc, muşcă, trag, împing şi aruncă diverse lucruri – deoarece sunt frustraţi
de lipsa controlului, a puterii sau a abilităţii de a spune ce doresc. Ce este de făcut oare când
copilul începe să urle că vrea un anumit lucru? Copilul trebuie ajutat să înveţe cum să se
confrunte cu propriile emoţii.
Cui i se datorează manifestările violente ale copilului? Există o serie de factori(sociali,
de mediu, sănătate, educaţionali, culturali, familiali) care concurează la acest rezultat,
violenţa.

Violenţa în familie.
Părinţilor li se reproşează că sunt prea toleranţi, că-şi răsfaţă prea mult copiii, că nu le-
au interzis adesea ceea ce trebuia interzis....Neştiind ce-i acel "nu este voie, nu trebuie etc.
adică marele "NU", copiii cresc cu impresia că toată lumea e a lor şi orice se poate, numai să
zică "vreau". Nerefuzându-le nimic unii părinţi nu realizează ce impact va avea primul refuz
din afară asupra unui copil care nu ştie ce înseamnă un banal "NU".

Aceşti copii vor avea dificultăţi de integrare în societate, începând cu prima intrare în
colectivitate şi continuând cu viaţa zilnică. A permite sau a disciplina este ceva absolut
normal şi poate da unui copil stabilitatea de care are atâta nevoie. El va şti la ce să se aştepte
de la societate şi de la părinţii săi. A permite sau nu ceva, nu înseamnă a-ţi stresa copilul, ci
doar înseamnă că el va învăţa că există şi lucruri care nu se pot obţine şi că societatea are
reguli după care se conduce, că există limite în toate.

La fel de importantă este o atitudine liniară în comportamentul părinţilor,

inconsecvenţa nefăcând decât să deruteze copilul şi să-l facă să-şi piardă încrederea în părinţi.
De exemplu, dacă un copil face o criză în plină stradă, nu este bine să fie certat şi mai tare sau
să se ţipe la el. Mai bine este să-i distragem atenţia sau să-i promitem o răsplată în cazul în
care este cuminte, iar când ajungem acasă să stăm de vorbă cu el şi să-i explicăm de ce am
procedat aşa. El nu-şi dă oricum seama ce senzaţie stârneşte în jur prin comportamentul lui,
emoţiile pe care le încearcă sunt înfricoşătoare pentru el şi mai ales nu înţelege ce se întâmplă
cu el...de aceea este foarte important să-i explicăm întotdeauna cum stau lucrurile...şi cel mai
important lucru este să nu i se răspundă cu agresivitate, să ne stăpânim, chiar dacă nu este un
lucru uşor.
Modalităţi de a reacţiona faţă de agresivitatea copilului:
În primul rând trebuie să ne păstrăm calmul. Un copil agresiv nu este un lucru prea
plăcut de văzut. În afară de faptul că dă din picioare, ţipă sau se aruncă pe jos, copilul poate
avea în repertoriu următoarele manifestări: să arunce obiecte, să lovească şi chiar să-şi ţină
respiraţia până devine albastru. Când copilul este în toiul crizei de isterie, este puţin probabil
să asculte argumente raţionale, deşi va răspunde – în mod negativ – la ţipetele sau
ameninţările noastre.
Răspunsul prompt. Imediat ce vedem (sau simţim) că micuţul muşcă sau se poartă
agresiv, putem spune, „Nu e voie să muşti. Doare.“ Nu este recomandat să răspundem cu
agresivitate copilului, pentru că asta nu va duce decât la accentuarea comportamentului său
agresiv.
Exprimarea regretului din partea copilului. După pedeapsă, copilul trebuie obişnuit să
ceară iertare persoanei pe care a rănit-o. La început, va spune numai cuvintele, dar cu cât o
face mai des, cu atât va înţelege mai bine ce înseamnă să-i pară rău şi de ce merită să ceară
iertare.
Oferirea unei căi mai bune de a se exprima. După ce s-a calmat, îi putem explica
faptul că-l înţelegem şi să-l ajutăm să-şi exprime frustrarea pentru a se descărca. Am putea
spune „Erai furios, de asta l-ai lovit pe colegul tău. Dar altă dată nu-l mai lovi! Data viitoare
spune-i că te înfurie dacă îţi ia cartea.“ Este bine să învăţăm copilul să spună ce doreşte, de
exemplu să zică „Te rog dă-mi cartea înapoi acum!“ sau „Poţi să te joci cu jocul meu după ce
termin eu“.
 Înţelegera propriilor sentimente. Dacă are cel puţin 4 ani, poate fi întrebat cum se
simte când este furios – îi bate inima mai repede, respiră mai des? Îl putem învăţa să respire
adânc, să numere până la zece sau să cânte încet un cântecel astfel că atunci când se înfurie
din nou să poată aplica aceleaşi tehnici.
Feedback-ul constructiv. După ce copilul s-a calmat, îl putem determina să se
gândească la ce anume a mers rău, în loc să-i ţinem predici: „De ce am plecat din magazin?
Cum ne uităm la lucrurile din magazin, cu mâinile sau cu ochii?“ Nu este bine să-l criticăm, ci
să-i dăm copilului o mică lecţie – până la momentul pedepsei (ca variantă de ultim moment).
Pedeapsa. Dacă are peste 2 ani, poate înţelege consecinţele comportamentului său –
deci o scurtă perioadă de izolare în camera lui îl poate ajuta să-şi recapete controlul. Putem
încerca şi să-i interzicem temporar un privilegiu, cum ar fi desenele animate de la TV, bine-n
ţeles explicându-i pentru ce este pedepsit.
Modalităţi de prevenire a comportamentului agresiv:
Urmărirea semnelor prevestitoare. Mulţi copii devin frustraţi când sunt obosiţi,
suprastimulaţi sau când se află într-un mediu nou. De exemplu, în cazul în care copilul are
tendinţa de a-şi pierde controlul la sfârşitul unei vizite la alţi copii, putem scurta durata unor
astfel de vizite.
Temperarea acţiunilor cu semnificaţii negative. Prezentându-i comportamente
alternative îl vom ajuta să înţeleagă că poate alege un alt comportament decât cel agresiv.
Planificarea unui timp numai pentru copil. Unii copii simt nevoia să se poarte agresiv pentru
a atrage atenţia. Deci le putem acorda atenţia după care tânjesc, jucându-ne cu ei şi lăudându-i
pentru buna purtare, cât mai des posibil.
Menţinerea unui nivel realist al aşteptărilor. A-i cere unui copil mic să mestece numai
cu gura închisă sau unui copil mai mare să-şi facă toată tema odată este prea mult. Iar când
copilul pur şi simplu nu poate face ceea ce îi cerem, ar putea recurge tot la furie pentru a-şi
exprima frustrarea.
Controlul propriului comportament. Dacă ţipăm şi înjurăm în preajma copilului, cum
vom putea convinge copilul să nu se poarte la fel când este supărat?
Încrederea în sine şi oferirea posibilităţii de a alege. Îi putem da copilului puţin control
(aparent) asupra situaţiei. În cazul în care copilul are o anumită doză de putere (sau cel puţin
aşa crede), acest lucru îl va ajuta să urmeze regulile care contează cel mai mult. Este indicat să
rezistăm impulsurilor de a „zbiera“ ordine ca: „Spală-te pe dinţi! Pune-ţi pijamaua! Treci în
pat! Acum!“ Putem ajunge la acelaşi rezultat (culcarea, punerea pijamalei, spălatul pe dinţi)
într-un mod în care copilul are de ales. Îi putem oferi variante ca „Vrei să-ţi pui mai întâi
pijamaua sau să te speli pe dinţi?“, ceea ce-l va ghida în rutina sa de dinainte de culcare şi îi
va permite să înceapă să devină mai responsabil.
Părinţii şi cadrele didactice trebuie din ce în ce mai mult să dezvolte o atitudine
proactivă în evitarea manifestărilor de violenţă ale copiilor. Este mai eficient a preveni decât a
“trata”, aşadar este de preferat o atitudine proactivă faţă de actul violent, decât una reactivă,
când de multe ori poate fi prea târziu a se mai face ceva constructiv în sensul evitării
manifestărilor agresive ale copilului.