Comportamentul

Comportamentul
agresiv
agresiv
Comportamentul agresiv face parte din
viaţa noastră, dar se manifestă diferit la
fiecare dintre noi.
La copii, el poate fi privit din două
perspective. Poate fi considerat un
ansamblu de reacţii la situaţiile pe care
copilul le percepe ca stresante sau
frustrante. De exemplu: refuzul
părinţilor la o cerinţă a copilului, o
ceartă cu alţi copii pentru posesia unei
jucării  pot determina descărcări de
agresivitate prin gesturi, vorbe urâte,
lovituri sau chiar crize de furie.
Din alt punct de vedere, comportamentul
agresiv al copilului poate fi considerat un
mod de afirmare a personalităţii, dar mai
ales o modalitate privilegiată de
comunicare a propriilor exigenţe faţă de
ceea ce îl înconjoară. De exemplu, când
un copil plânge insistent, până la urmă
reuşeşte să obţină  de la părinţii lui ceea
ce doreşte.
Încă de la vârste foarte mici,
agresivitatea este observabilă, dar
educaţia controlului impulsurilor
distructive începe cu adevărat când
copiii intră în al treilea an de viaţă, la
vârsta lui "nu" şi a crizelor de
opoziţie (încăpăţânare) sau de furie.
Greşesc părinţii care intervin în
manieră foarte represivă ţipând sau
pedepsind (când copilul este suficient
de mic pentru a nu şti încă să-şi
exercite autocontrolul), dar şi aceia
care sunt prea permisivi sau chiar
indiferenţi lăsându-şi copilul la
dispoziţia impulsurilor sale agresive.
În primul rând, trebuie încurajată
comunicarea, explicându-i-se
micuţului, efectele negative ale
acţiunilor sale agresive. Acest lucru
trebuie să se întâmple de fiecare
dată când vă surprindeţi copilul lovind
alţi copii.
• Situaţii care pot declanşa
agresivitatea copilului
Cazurile frecvent întâlnite sunt
acelea de opoziţie, de
comportament ceva mai obraznic.
Copilul are mai multă energie,
poate fi chiar şi răsfăţat, iar dacă
mediul în care trăieşte este
extrem de tolerant, asta poate
duce la agresivitate.
Stresul vieţii de adult se
răsfrânge şi asupra copilului.
Chiar dacă avem un comportament
exemplar faţă de cel mic, chiar
dacă suntem părinţi minunaţi, dar
în cadrul familiei există situaţii
tensionate, atunci copilul în mod
sigur va fi afectat. Adulţii sunt
uneori nervoşi, stresaţi. Indicat
este să nu supunem copilul la
situaţii de acest gen, pentru că au
efecte negative serioase asupra
dezvoltării lor psihice.
• Comportamentul agresiv poate
ca şi cauză o schimbare
importantă în familie: naşterea
unui alt copil, decesul cuiva drag.
Neglijarea sau abuzul pot fi de
asemanea factori declanşatori ai
comportamentului agresiv.
În ultimii ani mass-media este
tot mai prezentă în viaţa copiilor
nostri, expunerea la filme,
videoclipuri şi jocuri cu conţinut
violent fiind determinantă în
alegerea unui stil de viaţă
agresiv. Un program aglomerat
care suprasolicită copilul şi îl
oboseşte, un grup de prieteni
(anturajul) cu comportament
predelincvent sunt alţi factori
determinanţi.
Intr-un mediu familial în care
certurile sunt frecvente, violenţa
copilului devine “normală”, adică
explicabilă. Copilul face ceea ce vede
acasă şi acesta este modelul care i se
oferă. El deschide ochii şi învaţă să
trăiască într-un mediu agresiv şi,
evident, şi el se va comporta la fel în
continuare.
Divorţul părinţilor reprezintă una
dintre situaţiile dramatice pe care
copilul le poate trăi. Întrucât rata
divorţurilor este din ce în ce mai
mare, foarte mulţi copii provin din
familii dezorganizate. Modalitatea
prin care adulţii gestionează şi
depăsesc perioada de divorţ se
răsfrânge asupra copilului. Într-o
familie în care mariajul este
caracterizat prin certuri, tensiuni,
insatisfacţie reciprocă, criticism,
ostilitate şi lipsa de căldură, copiii au
o probabilitate mult mai mare să
dezvolte tulburări psihice.
Dacă observăm la micuţ un
comportament deosebit de agresiv, care
persistă mai mult de şase luni şi care nu
este justificat în niciun fel de ceea ce se
întâmplă în mediul lui social sau familial,
atunci e cazul să ne adresăm unui
specialist.

Pentru a stabili diagnosticul, este

suficient ca micuţul să prezinte simultan
patru din cele opt simptome:
1. adesea îşi iese din fire,
2. adesea se ceartă cu adulţii,
3. adesea refuză sau sfidează regulile
stabilite de părinţi,
4. adesea îi sâcâie pe ceilalţi,
5. adesea îi învinovăţeşte pe ceilalţi
pentru greşelile lui,
6. se supără şi se înfurie cu uşurinţă pe
ceilalţi,
7. este furios şi neliniştit aproape tot
timpul,
8. este nemulţumit tot timpul.
Părinţii au un motiv de îngrijorare în
cazul în care comportamentul de acest
gen este frecvent şi mai grav decât la
ceilalţi copii de vârsta micuţului lor.
 Ce e de făcut?
Exemplul personal. Metoda cea mai
eficientă prin care putem educa
copilul să scape de obiceiurile rele
este aceea a exemplului personal:
tata sau mama nu scuipă, nu muşcă, nu
îşi bat prietenii. Micuţul trebuie să
înţeleagă faptul că violenţa nu este
bună, nu este acceptată social.
• Răbdare şi înţelegere. Părinţii ar
trebui să încerce să pătrundă în
lumea copilului şi să înţeleagă ce se
întâmplă cu el, pentru că nu toate
manifestările care par anormale ţin
de patologie, iar singurul remediu bun
pentru tulburările copilului este
mediul familial şi capacitatea de
înţelegere a părinţilor. Este esenţial
să nu răspundem la agresivitate cu
agresivitate, ci prin exemplul
personal, cu blândete şi stăpânire de
sine.
• Coerenţa. Foarte mulţi specialişti sunt
de părere că nu metodele de
recompensă şi de pedeapsă sunt
eficiente pe termen lung, ci atitudinea
coerentă şi fermă a părintelui. Este
deosebit de important ca întreaga
familie să aibă acelaşi mod de educare
a copilului. Dacă mama spune “nu”, tata
trebuie să fie şi el de acord cu mama.
În caz contrar, nu mai există coerenţă,
iar micuţul va învăţa să speculeze orice
comportament al părinţilor.
• Ajutorul specialistului. Consilierea
psihologică şi psihoterapia poate fi de
un real folos, deoarece în cadrul
acesteia părinţii învaţă cum să
faciliteze copilului un comportament
nou, mai puţin agresiv, iar copilul este
abordat ca şi individualitate. Copilul
învaţă, prin modalităţi specifice vârstei
(mai ales prin terapia prin joc) să îşi
transforme impulsurile agresive în
acţiuni controlate şi să înţeleagă
impactul negativ pe care îl are asupra
celorlalţi.
Cum acţionăm?
Este de preferat ca imediat după
ce a lovit să-i spuneţi că l-aţi
observat, şi că din acest motiv
părăsiţi locul de joacă exact în acel
moment. Îi explicaţi că de câte ori
va proceda în acest mod, se va
întâmpla acelaşi lucru: părăsirea
locului de joacă. Este important să
observaţi micuţul când are o
conduită pozitivă şi apoi să-l
lăudaţi pentru acest lucru,
evidenţiind faptul că este agreabil
tuturor în acele momente:
adulţilor, dar mai ales copiilor care
se află în preajma lui. Toate
abordările părinţilor trebuie să fie
realizate cu mult calm şi răbdare.
Progresele se vor obţine treptat,
cu condiţia ca părinţii să fie
consecvenţi în atitudinea faţă de
copil.
• Este important:
Să stabilim reguli clare de comportament, pe
care copilul să le cunoascăa, împreună cu
consecinţele încălcării lor.
Să identificam cauzele agresivităţii şi să evitam
motivele de criză. La copiii mici, atenţia poate fi
distrasă relativ uşor, prin arătarea unei jucării
preferate, atragerea într-un joc nou sau prin
luare în brate şi mângâierea lui. La copiii mai
mari dă rezultate bune intervenţia fermă, dar
calmă a adultului, împreună cu oferirea unor
alternative atrăgătoare (dar, atenţie, să nu
reprezinte, de fapt, mituirea copilului!).
Să învătăm şi să exersăm împreună cu copilul
modalităţi civilizate de obţinere a lucrurilor
dorite.
Să lăudăm şi să încurajăm jocurile de cooperare
cu alţi copii şi toate situaţiile în care copilul se
comportă calm, politicos şi generos.
Să evităm etichetările, de genul “copil rău”,
“copil neascultător”, “copil nepoliticos”. Este o
greşeală foarte mare să punem semnul egal între
personalitatea unui copil (adică, ceea ce este el)
şi comportamentul sau (cea ce face copilul).
• Bibliografie
• Mihaele Ionescu şi colaboratorii, Educaţia în
familie
• Gabriela Marin, Comportamentul agresiv
• http://www.copilul.ro/
• http://www.itsybitsy.ro/

Material de lucru realizat în cadrul  proiectului

"Promovarea sănătăţii mintale a copiilor şi tinerilor
din mediul rural" finanţat prin Programul PHARE -
Suport pentru dezvoltarea serviciilor comunitare
de sănătate mintală şi dezinstituţionalizarea
persoanelor cu probleme de sănătate mintală de
către psiholog Buneru Elena şi psiholog Vlad Liliana