Pedepsele copiilor - ce sunt și cum funcționează?

Putem vorbi de pedeapsă atunci când copilul tău primește o consecință negativă pentru
încălcarea unei reguli cunoscute de conduită sau atunci când nu se comportă
corespunzător; reprezintă o modalitate de a transmite copilului faptul că al său
comportament este inacceptabil. De exemplu, copilul poate refuza să își facă curățenie în
dormitor; pedeapsa sau consecințele negative ale acțiunii sale pot să fie că nu i se permite să
vizioneze emisiunea tv preferată până când face curățenie. 

Pedepsele fizice nu învață copiii să se comporte corespunzător și îi pot afecta; în plus, în

familiile în care părinții ridică vocea, amenință și pedepsesc copiii, aceștia ajung să se
comporte în moduri provocatoare, după cum urmează: copilul învață că este acceptabil să
lovești pe cineva când ești furios, copilul poate fi rănit fizic efectiv, copilul ajunge să se
teamă de părinte/părinți și să evite să fie prins cu o faptă inacceptabilă, pedeapsa fizică
îi recompensează (acțiunea negativă este mai bună decât niciun fel de atenție).

Pedeapsa nu presupune neapărat o intervenție fizică. Pedeapsa în sine nu funcționează cu

adevărat, ci doar îi învață pe copii ce nu trebuie să facă; nici nu îi îndrumă, prin urmare nu
le schimbă comportamentul și poate avea multe consecințe negative. Pentru a funcționa, este
esențial să existe un echilibru între laudă și recompensă; acestea îi învață pe cei mici ce să
facă și cum să se comporte. Atunci când sunt lăudați pentru un comportament pozitiv, sunt
șanse mari să își dorească să continue, dar și că nu va fi nevoie să apelezi la consecințe
negative sau pedepse. 

Cel mai important aspect de subliniat, copilul necesită un mediu plăcut și iubitor de familie în
care să crească și să se dezvolte; prin urmare o îndrumare din partea ta și comunicarea
așteptărilor constituie pașii fundamentali, alături de o ascultare și comunicare constantă.

Sfatul specialistului 
Doamna Monica Bolocan, Psiholog clinician și educational, practician acreditat TRIPLE P
(Positive Parenting Program), 0740 20.40.20, www.psiholog-pentru-copii.ro:

"Metodele de disciplinare aplicate pentru un comportament neadecvat al unui copil pot fi

grupate în două mari categorii: "a lua" și "a impune / a cere". Fie retragem din beneficiile pe
care le oferim copilului (atenție, timp liber, activități distractive, jucării, gadget-uri), fie îi
cerem ferm să facă ceva pentru a "repara" situația creată (spre exemplu, unui copil care
creează dezordine în accesele sale de furie, îi va fi solicitat, după ce se liniștește, să așeze
toate lucrurile la locul lor). 

În general, toate metodele de disciplinare au la bază principiul condiționarii operante: toate

organismele acordă atenție consecințelor (sau efectelor) acțiunilor lor; acțiunile urmate de
consecințe plăcute sunt mult mai probabil să reapară; acțiunile urmate de consecințe neplăcute
sunt mai puțin probabil să reapară. Organismul "operează" asupra mediului, observă
consecințele comportamentului sau își încorporează aceste consecințe în deciziile privind
viitorul comportament.
Astfel, și în disciplinarea copiilor, orice comportament nepotrivit trebuie "sancționat" prin
crearea unei stări de disconfort consecutivă acelui comportament pentru a scădea șansa
repetării sale în viitor. Dacă prin comportamentul - problemă copilul obține ceea ce își
dorește, cu siguranță acel comportament se va repeta. Întărirea pozitivă poate fi și atunci când
copilul reușește să evite să facă ceva ce trebuie să facă dar nu are chef. Spre exemplu, un copil
face o criză de afect atunci când i se cere să meargă la culcare în timp ce el se uită la desene
animate și, în cele din urmă, părinții cedează și îl mai lasă să stea o vreme la televizor. Cu
siguranță că acel copil va apela la o criză de nervi ori de câte ori va dori să evite ceva. În
același timp însă, este important ca toate comportamentele potrivite să primească o
recompensă imediată, asigurându-ne astfel că se vor repetă în viitor. Ceea ce este important de
reținut este că nu este suficient să aplicăm doar pedepse, ci, în același timp, trebuie să și
recompensăm comportamentul pe care ni-l dorim. Unui copil mic (până în 6 - 7 ani) trebuie să
îi spunem atât ce să nu facă dar și ce să facă în schimb, recompensând doar comportamentul
adecvat. De aceea, modelarea comportamentală și jocul de rol sunt metode foarte bune de
disciplinare la vârsta preșcolară și chiar școlară mică.

În aplicarea penalizărilor, în primul rând este important ca acestea să fie adaptate la nivelul
de dezvoltare și capacitatea de înțelegere a copilului. Este foarte frustrant pentru un copil
să nu înțeleagă de ce este pedepsit sau să se aștepte de la el să facă ceea ce încă nu poate! În
plus, cu cât copilul este mai mic, cu atât consecințele disciplinare trebuie să fie cât mai strâns
legate de comportamentul problematic și să fie bazate pe principiul "aici și acum". Cu alte
cuvinte, penalizarea comportamentului problemă trebuie făcută pe loc și nu amânată pentru o
dată ulterioară, când nu va mai avea nicio relevanță pentru copilul mic, a cărui capacitate de
proiecție în timp este foarte limitată. Iată câteva sugestii de metode de disciplinare în funcție
de vârstă:
• Pentru bebeluși (0 - 1 an) nu se aplică nicio metodă de disciplinare. În perioada de
formare a atașamentului (primul an de viață) copilul trebuie să se simtă securizat nu numai
fizic, cât și emoțional. Bebelușul nu trebuie lăsat să plângă până obosește mergând pe
principiul că "nu trebuie răsfățat". Totodată, copilul foarte mic nu are abilități de autoreglare
emoțională dezvoltate, cu alte cuvinte nu reușește să se liniștească singur și are nevoie de
ajutorul adultului pentru a-și recăpăta echilibrul emoțional (prin legănat, mângâiat, luat în
brațe, stimulat senzorial etc). Treptat, copilul va învăța singur să facă acest lucru.

• Între 1 și 3 ani funcționează foarte bine distragerea atenției. De asemenea, trebuie oferită
o alternativă de joacă sau explorare care să satisfacă nevoia de cunoaștere și experimentare ce
a generat comportamentul nepotrivit. Spre exemplu, dacă un copil vrea să tragă de fața de
masă pentru a observa vesela care cade cu zgomot asurzitor, bucuros fiind de efectul pe care
el însuși îl produce asupra lumii înconjurătoare, i se va oferi copilului oportunitatea de a face
același lucru dar în condiții acceptabile (exemplu: să tragă de o păturică pe care am așezat
jucării zornăitoare). Explicațiile interminabile despre ce este bine și ce nu este bine au ecou
redus la această vârstă având în vedere că, din punct de vedere cognitiv, copilul are o
înțelegere minimală a relației cauză-efect. În plus, abia după 2 ani și jumătate se formează
conștiința de sine, adică micuțul începe să își dea seama că prin modul său de a acționa are un
impact direct asupra lumii înconjurătoare, că este un factor activ și nu unul pasiv. În plus,
menținerea unor rutine zilnice clare (ora de masă, ora de băiță, ora de culcare etc.) va duce, în
timp, prin internalizare, la un stil disciplinat de viață.

• După vârsta de 3 ani începem să formulăm verbal reguli clare și să aplicăm așa-
numitele consecințe logice sau naturale întrucât abilitățile cognitive si de limbaj ale
copilului permit înțelegerea corectă a relației cauză-efect precum și înțelegerea unor explicații
elaborate. Adică: nu te speli pe mâini, nu poți mânca sau nu te poți juca (pentru că ai microbi
pe mâini). Nu strângi jucăriile de pe jos, ele dispar. Nu vrei să vii la culcare, rămâi singur
(fără televizor!) - mami și tati se culcă pentru că este târziu. Evident, toate aceste consecințe
trebuie aplicate calm, consecvent, și - în același timp - să fie lăudat imediat comportamentul
copilului de a se conforma. În plus, modelarea unui comportament este de foarte mare ajutor
(adică micuțul este pus efectiv să reproducă un comportament dezirabil în locul unuia
indezirabil).

• După vârsta de 6-7 ani ne putem permite să avem discuții mai elaborate cu copilul pe
tema comportamentelor-problemă: de ce s-a comportat așa, care au fost urmările, ce
altceva ar fi putut să facă etc. În plus, recompensele și penalizările pot fi setate pe un interval
mai lung de timp (exemplu: pentru că te-ai culcat în fiecare seară la timp, la finalul săptămânii
mergem în parcul de distracții).

În plus, este important să reținem următoarele:

Poziția adultului în a-și formula cerințele trebuie să fie cât mai clară și mai fermă, prin urmare
este de preferat să nu folosim formula "dacă faci ... atunci primești ....", ci mai degrabă
formula "faci ... și apoi primești ....", fără a intra în negocieri.
Ca regulă generală, este de preferat să nu fie folosite drept "pedepse" activitățile de
învățare. Spre exemplu, este greșit să îi spunem copilului că va avea de făcut lecții toată ziua
pentru că s-a comportat neadecvat. Dacă procedați astfel, activitatea de învățare va căpăta
conotații negative, de penalizare, și, în consecință, copilul o va disprețui și evita.
Păstrați-vă poziția fermă pe care trebuie să o aveți întotdeauna ca părinte în relația cu
copilul în ceea ce privește regulile importante de comportament. Când intrați cu copilul în
discuții și negocieri interminabile despre "de ce trebuie" să se comporte adecvat în situații
despre care ați mai discutat deja, tocmai i-ați dat mai multă putere. Copilul va rămâne cu
percepția că sunteți dispus să faceți compromisuri. Atunci când copilul vă provoacă într-o
luptă de putere repetând un comportament despre care știe deja că vă enervează, pur și simplu
spuneți-i calm și ferm ce așteptați de la el să facă și, dacă nu se supune, aplicați consecința pe
care ați stabilit-o deja. Calmul, fermitatea și consecvența sunt elemente-cheie.
Renunțați la ideea de a oferi "a doua șansă" sau de a negocia atunci când, în mod evident,
copilul vă provoacă. Comportamentele de tip agresivitate verbală sau fizică, răutate,
distrugere, lipsă de respect, obrăznicie sau impertinență nu se negociază niciodată și trebuie
penalizate ferm pe loc!

Intăriți comportamentele adecvate, petreceți timp de calitate cu copilul și vorbiți cu el în

mod regulat. Remarcați și apreciați comportamentele adecvate imediat ce acestea se produc.
Un simplu "mulțumesc" sau exprimarea sentimentelor pozitive pe care le aveți ("mă bucur
foarte mult că ...") sunt suficiente. Folosiți orice ocazie pentru a-i arăta copilului că îl iubiți și
îl apreciați necondiționat. Este bine să faceți acest lucru în perioadele de calm, când copilul
se comportă "normal". Acordarea unui timp special în fiecare zi este o metodă care și-a
dovedit eficiența în construirea unei relații pozitive cu copiii. De asemenea, stați de vorba
periodic cu copilul și exprimați-vă reciproc așteptările. Comunicarea clară și deschisă este
baza oricărei relații