Ce sunt fobiile şi cum se tratează ele?

by Răzvan T. Coloja · februarie 22, 2016

”Fobie” este un termen generic care face referire la teama iraţională şi persistentă faţă de ceva
anume, un stimul specific reprezentând un obiect sau o circumstanţă care nu prezintă un
pericol real şi imediat. Unii oameni se tem de înălţimi şi atunci numim acest fenomen
”acrofobie”. Alţii se tem de câini (o fobie des întâlnită şi în România unde maidanezii sut la
ordinea zilei) şi numim asta ”canofobie”. Fobiile sunt tot atât de variate pe cât de variat este
obiectul temerii persoanei. Există fobie faţă de durere (agliofobie), teama de deformităţi
(dysmorphophobia), teama de japonezi (japanophobia), fobia de spitale (nosocomephobia)
sau de păsări (ornithophobia). Claustrofobia este una din cel mai des întâlnite fobii şi face
referire la teama de spaţii închise. Oamenii se tem de felurite lucruri, tangibile sau nu, unele
mai bizare ca altele: păpuşi, fantome, sărut, stele, somn, teologie, zbor, femei frumoase,
şoareci sau oameni fără păr.

În cele mai multe cazuri fobiile pot fi tratate prin desensibilizare progresivă, care se traduce
prin expunerea treptată la obiectul fobiei. De exemplu, o persoană care se teme de înălţimi,
prin intermediul mai multor şedinţe în care discută fobia cu psihologul va trebui în cele din
urmă să înceapă un tratament care implică contactul cu obiectul fobiei. Dacă la început doar
va discuta despre teama de înălţimi şi modul în care această teamă face persoana să se simtă,
în cele din urmă ideal ar fi ca împreună cu psihologul persoana să fie cofruntată gradat cu
obiectul temerii. S-ar putea începe prin a urca pe un scaun, la înălţime mică; într-o a doua
şedinţă înălţimea va creşte şi persoana va trebui să se urce undeva mai sus şi să discute despre
ceea ce simte. Şedinţele pot avea loc şi în apropierea unui balcon sau pod, în aşa fel încât
persoana să se poată apropia în fiecare zi tot mai mult de margine. Într-o a treia şedinţă – de
exemplu – psihologul şi fobicul se pot apropia la trei metri distanţă de marginea unui balcon
şi să discute emoţiile care trec persoana fobică. Într-o a patra şedinţă distanţa se va micşora cu
câţiva centimetri, apoi mai mult, până ce în decursul câtorva zile persoana fobică va fi reuşit
să se apropie îndeajuns de mult de margine încât să se poată uita în jos.

Confruntarea gradată cu stimulul fobiei este un pas important în şedinţe şi permite persoanei
să se obişnuiască cu acesta. Prin expunere progresivă persoana învaţă să-şi controleze
anxietatea, să preia controlul asupra eventualelor atacuri de panică şi să se obişnuiască cu
ideea că elementul fobic nu trebuie evitat cu îndârjire.

Nu toate fobiile se tratează uşor. Teama de lifturi de exemplu presupune accesul

nerestricţionat la un lift, pe o perioadă mai lungă (o oră sau două pe şedinţă), ceea ce
îngreunează procesul terapeutic. Teama de a zbura cu avionul ar presupune câteva şedinţe
făcute la înălţime, ceea ce se poate dovedi costisitor şi aproape imposibil de realizat. Unele
fobii precum fobia socială nu se pot trata prin desensibilizare progresivă, dar pentru aceste
excepţii există terapii alternative care funcţionează. Întotdeauna, primul pas în tratarea unei
fobii presupune ca pacientul să realizeze că are o problemă şi că aceasta nu va dispărea prin
evitarea permanentă a elementului fobic. Dacă aveţi o teamă iraţională de ceva anume, nu
ezitaţi să consultaţi un psiholog.