Totul despre comportamentul agresiv la copii

Comportamentul agresiv la copii

Mi s-a spus in mod direct sa nu-l mai aduc pe Adrian la locul de joaca. Ultima data cand am iesit
impreuna cu prietenii lui, a muscat un copil mai mic care a vrut sa se joace cu masinuta lui. Inainte
de asta, lovise o fetita peste fata. Am incercat sa-i spun ca nu avem voie sa muscam/ lovim/
imbrancim, insa e in zadar, sfarsesc prin a-mi cere scuze in locul lui. Incep sa cred ca-s cea mai
nenorocita mamica pentru ca nu il pot controla atunci cand are iesiri din astea.
Ca parinti, putine sunt situatiile mai dificil de gestionat decat un copil care este agresiv fata de alti
copii. Este jenant si, de multe ori, inspaimantator atunci cand cel mic musca, loveste, zgaraie sau
imbranceste copiii care ii stau in cale. Iar acest comportament nu este deloc rar, mai ales la
varste mici. Insa, atunci cand acest tip de comportament devine frecvent si pare a fi modalitatea lui
normala de reactiona atunci cand ceva nu ii convine, este timpul ca parintii sa intervina si sa-l ajute
sa-si schimbe modul de abordare a problemelor cu care se confrunta.
Este usor sa raspundem comportamentului agresiv al copilului tipand sau urland la el, plini de manie,
insa trebuie sa intelegem ca cel mic cauta in noi un model prin care sa-si poata controla
impulsurile si sa-si imbunatateasca purtarile.
1. Cauzele comportamentului agresiv la copii
2. Cum gestionam si prevenim comportamentul agresiv la copii
3. Ce sa nu faci
4. Cand agresiunea este extrema
Cauzele comportamentului agresiv la copii
Primul pas este intelegerea motivelor care au determinat copilul sa aleaga sa reactioneze prin
muscarea sau lovirea celor din jur. Cu cat parintele intelege mai bine ceea ce simte si traieste
copilul, cu atat mai mult va reusi sa gaseasca solutiile potrivite, non-agresive de a-i rezolva
problemele.
In cazul piticilor de 1 an si jumatate-2 ani, copiilor le este foarte greu sa-si comunice nevoile
parintilor sau celorlalti copii de la locul de joaca si recurg la comportamentul negativ, agresiv
pentru a-si impartasi dorintele. La imposibilitatea comunicarii se adauga si dorinta de
independenta si lipsa de control a impulsurilor resimtite de copiii de 1-3 ani.Tot printre cazuze
putem enumera si:
 se afla in mijlocul unei situatii frustrante, stresante
 lipsa unei rutine, program
 supra-stimularea
 extenuarea
 lipsa supravegherii adulte
 imita comportamentul agresiv pe care il vede la copiii din jur
Toate acestea sunt perfect normale intr-o anumite masura, insa asta nu inseamna ca trebuie sa ignoram
comportamentul agresiv, ci trebuie sa ii deschidem calea catre modalitati mai potrivite de exprimare a
sentimentelor.
La copiii mai mari, prescolarii de 3-6 ani, muscatul si lovitul celor din jur poate fi rezultatul lipsei de
invatare a mijloacelor de comunicare potrivite, neagresive atunci cand sunt pusi in fata unei
probleme. Cauza acestor reactii negative poate fi:
 legitima aparare
 se afla in mijlocul unei situatii frustrante, stresante
 manie extrema
 supra-stimularea
 extenuarea
 lipsa supravegherii adulte
 imita comportamentul agresiv pe care il vede la copiii/ adultii din jur
Te pui cu mine?
Putem incepe prin a observa indiciile care ar putea declansa una dintre cauzele de mai sus. Pune-ti
cateva intrebari:
 De ce musca si loveste copilul meu?
 O face doar fata de anumite persoane sau fata de mine?
 Daca are un singur “cal de bataie”, vezi daca are vreun motiv anume pentru care il ataca: se
joaca de-a luptele, temperamentele lor nu se prea potrivesc sau nu-si formuleaza si nu respecta reguli
clare inainte de inceperea jocului.
 Comportamentul negativ apare in urma furstrarii, ca reactie la manie sau emotie puternica?
 Circumstantele declansatoare de purtari urate se tot repeta in acelasi registru?
 Se poarta asa atunci cand sunt implicate si obiecte, jucarii si devine frustrat in privinta
impartitului acestora?
 Sau are accese de furie atunci cand e se intampla prea multe in jurul lui si e prea stimulat?
 In cele din urma, cum isi exprima agresivtatea?
 Vorbeste sau se comporta urat?
 Mai intai spune cuvinte urate, injura si abia apoi agreseaza fizic sau primul sau impuls este
acela de a ridica pumnul?
Cu siguranta ca daca incerci sa-ti raspunzi sincer la acest gen de intrebari vei gasi un oarecare
“model” de situatie care determina aparitia comportamentului agresiv.
Cum gestionam si prevenim comportamentul agresiv la copii
Consecintele logice si nu pedepsele sunt cele mai eficiente in stoparea comportamentului agresiv la
copiii de varsta mica. Ele invata copilul ca fiecare actiune de-a lor are o consecinta, fie ea buna sau
rea, si il va ajuta sa ia decizii mai bune in viitor, atat la locul de joaca cat si in alte imprejurari.
Odata ce ti-ai format o idee despre motivele care stau la baza comportarii agresive a copilului tau, este
timpul sa intervii:
Pune capat imediat situatiei conflictuale

Noi nu muscam/ lovim!

La primul semn ca cel mic incearca sa devina agresiv, intervino imediat si indeparteaza-l din toiul
actiunii. Nu trebuie sa ii acorzi prea multa atentie pentru a nu-i incuraja comportamentul negativ, si
aici includem explicatiile laborioase menite sa linisteasca apele: copiii de pana in 3 ani nu pot
asculta lamuriri interminabile ale motivelor pentru care ei nu trebuie sa se comporte asa cum o fac.
Insa, o afirmatie scurta si ferma: “Noi nu muscam/ lovim!” trebuie sa fie de ajuns in vreme ce tu iti
indrepti atentia catre victima. Alte exemple de atentie sportita sunt si tiparea la propirul copil in
timp ce consolezi victima, fortarea copilului sa-si ceara scuze imediat sau incercarea de a vorbi cu
ceilalti parinti din jurul tau despre cat de jenata si manioasa esti de comportamentul micutului tau.
Concetreaza-te pe consolarea victimei si ignorarea atacatorului. Daca copilul tau nu se poate
calma, indeparteaza-l din mijlocul actiunii fara sa te enervezi si tu; veti vorbi impreuna atunci cand
copilul se calmeaza. Daca iti este imposibil fizic sa-l iei de la locul unde are loc disputa, atunci
indeparteaza (posibila) victima si pleaca si tu de acolo; in acest mod ii vei transmite mesajul ca iti vei
indrepta atentia asupra lui atunci cand se calmeaza, iar copilul invata ca este responsabilitatea sa se
linisteasca si sa actioneze corect.
Coboara-ti vocea, nu o ridica
Ca parinti, trebuie sa aratam autocontrol si sa folosim cuvinte calde daca dorim ca si copiii nostri sa se
poarte in acest fel. Este foarte usor sa raspundem prin tipete si cu manie, insa trebuie sa ne reamintim
ca cei mici cauta indicii prin care sa-si controleze impulsurile si sa-si rafineze actiunile. Desi poate fi
jenant sa ai un copil care continua sa-si brutalizeze prietenii in orice imprejurare, trebuie sa intelegi ca
purtarile sale negative exista tocmai datorita faptului ca micutul inca incearca sa priceapa ce-i cu
sociabilitatea. Nu e un lucru usor, asadar nu exagera si nu o lua personal.
Una dintre tehnicile care da rezultate bune in cazul unora dintre copii este sa-ti schimbi tonul si
volumul vocii. Il poti ajuta sa ramana calm coborandu-ti vocea in vreme ce te indrepti catre
protagonisti. Daca este incapabil sa se calmeze, inainte de a ajuta victima, intoarce-te catre copilul tau
si spune-i incetisor ” Vreau sa incerci sa te calmezi. O sa ajut baietelul si pana termin eu aici, te rog
sa incetezi cu tipetele”. Daca reuseste sa face ceea ce i-ai propus, lauda-l: “Iti multumesc ca te-ai
calmat. Noi nu muscam. Uite, pe baietel il doare si acum e suparat”. Mai repeta-i o data “Noi nu
muscam!” si avertizeaza-l ca daca se mai intampla o data, veti parasi locul de joaca. Daca micutul
tau nu reactioneaza la acest mod de abordare si nu se poate calma singur, lasa-l acolo unde este (insa
supravegheaza-l atent, la o distanta rezonabila) si ignora tantrum-ul; majoritatea copiilor refuza sa se
mai dea in spectacol daca nu au asistenta.
In cazul copilului mai mic, ajuta-l sa-si recunoasca furia: “Stiu ca esti suparat, insa noi nu lovim.
Nu lovim!”.
Celor mai mari, de 3-7 ani este important sa le vorbim despre manie. Putem exersa modalitati prin
care sa se calmeze atunci cand au parte de un moment linistit. Le putem spune: “Cateodata si eu ma
simt tare furioasa. Cand mi se intampla asta, imi zic <<uite, ce furioasa sunt!>> si plec de la locul
unde are loc disputa”. Ii poti sugera sa numere pana la 10 pentru a se elibera de manie, sa respie
adanc pentru a se calma sau cum sa spuna singur, cu cuvintele lui: “Sunt foarte, foarte suparat!”. Toate
aceste metode il ajuta pe copil sa distraga atentia de la manie si il invata sa recunoasa acest sentiment
puternic.

Au, coditele mele!

Inainte de aparitia “norilor” de cearta, reamintiti-va consecintele care deriva din imposibilitatea
controlarii sentimentelor de agresiune: “Eu cred ca poti sa te controlezi, insa daca nu o sa reusesti, sa
stii ca va trebui sa parasim parcul si ne vom intoarce abia peste 1 saptamana. Intelegi?”. Asigura-te
ca te tii de promisiunea facuta, indiferent de consecinta pe care i-ai propus-o.
Invata copilul ca agresiunea este un lucru rau
De asemenea, este important sa vorbesti cu copilul despre agresiune, mai ales in momentele de
acalmie. Cu o voce calda, explica-i copilului ca lovitul, muscatul, imbrancitul si alte
comportamente agresive (scuipatul, spre exemplu) sunt actiuni gresite si urate.
In cazul celor mici, de 1 an si jumatate-2 ani, limiteaza-te la vorbe simple: “Nu lovim! Este gresit”.
Va fi nevoie de multe repetari, folosind intotdeauna aceleasi cuvinte, pana ca micutul nostru sa le
inteleaga. Fii ferma si aplica consecintele de fiecare data cand copilul este agresiv: acasa, poti sa il
trimiti in time-out, departe de restul familiei, undeva unde copilul poate sta pana se calmeaza. In
deplasare, scaunul de masina poate lua locul time-out-ului sau orice alt loc ferit de veselia si placerea
jocului. Copilul va intelege ca nu tolerezi nicio forma de agresiune.
Copiii mai mari, de 3-7 ani, pot experimenta situatiile cauza-efect. Cu alte cuvinte, ei vor dori sa
vada cum reactionezi la iesirile lor agresive. Este datoria ta sa gasesti consecinte logice si care sa fie si
eficiente. De vreme ce copiii sunt vorbitori destul de buni la varsta asta, poti folosi o varietate de fraze
atunci cand comportamentul lor lasa de dorit: “Muscatul nu este ok” sau “Lovitul doare. Te rog sa
incetezi”. Este in regula sa-i refuzi un privilegiu in ziua in care copilul a muscat/ lovit/ imbrancit un
alt copil. Eficienta maxima poate furniza si parasirea imediata a locului de joaca.
Spune-i copilului sa vorbeasca asa cum poate
De multe ori, atunci cand copiii sunt agresivi, o fac pentru ca le lipsesc abilitatile de comunicare
necesare pentru a razbate din situatia frustranta in care se afla. Pentru un copil mic, sa loveasca sau
sa muste este mult mai usor! In plus, comportamentul agresiv ofera deseori falsa impresie de
superioritate fata de prietenii de joaca. Este rolul nostru, al parintilor, sa lucram consistent cu cei mici
pentru a-i invata arta diplomatiei. Atunci cand e pe cale sa rabufneasca, ajuta-l sa-si gaseasca
cuvintele. Invata-l sa spuna “Nu!” in loc sa loveasca, exersati cateva fraze pe care copilul le poate
folosi in disputele cu copiii: “Nu, e a mea!”, “Nu-mi place asta!” sau “Stop/ Inceteaza. Ma doare”.
Inainte de a ajunge intr-un loc unde stii ca pot aparea situatii care declanseaza un comportament
agresiv din partea copilului (la locul de joaca sau cresa/ gradinita), reaminteste-i sa-si foloseasca
propriile cuvinte. Fa-o ori de cate ori simti ca se aproprie un moment stresant, frustrant pentru copilul
tau.

Nu tolera muscaturile de orice fel!

Recunoaste limitarile copilului tau
Acest lucru se refera la a stii cand sa parasesti o situatie vulnerabila sau sa alegi sa-i distragi
atentia cu o alta activitatepentru a evita confruntarile agresive. Daca stii ca cel mic are o
“slabiciune” pentru unul dintre copiii de la locul de joaca, incearca sa eviti parcul acela pentru 2-3
saptamani, pana ce reuseste sa se controleze. Sau, daca urmareste anumite emisiuni, desene
animatesau jocuri video (este cazul copiilor mai mari) care il agita, renunta la ele si observa daca isi
imbunatateste comportamentul. In cele din urma, daca piticul este extenuat, flamand, obosit sau supra-
stimulat, respecta-i starea si dispozitia in care se afla si antreneaza-l in activitati usoare, cu un ritm
mai incet, unde agresiunea are mai putine sanse de aparitie. In cazul copilului mai mare, care vorbeste
si se exprima bine, vorbeste deschis despre situatiile care il infurieaza si cautati impreuna o solutie
pentru a evita problemele data viitoare.
Aprecieaza-i eforturile
Atunci cand se poarta frumos, lauda-i eforturile. De exemplu, daca il observi angajat intr-o disputa de
castigare a unei jucarii si care se finalizeaza prin consensul celor doua parti, spune-i cat de mandra
esti ca a reusit sa rezolve problema cu mult calm, ca si-a folosit propriile cuvinte pentru a aplana
conflictul si nu a recurs la agresiune. Cauta sa folosesti ocaziile in care copilul se poata frumos ca
modalitati de motivare prin care copilul poate repeta comportamentul dorit si in alte imprejurari.
Ce sa nu faci
Nu musca si nu lovi si tu la randul tau! Poate fi tentant sa vrei sa-l inveti pe micut o lectie si sa-i
arati ce simte cel care este muscat sau lovit, insa atunci cand cobori la mintea copiilor si procedezi ca
ei, ii inveti ca agresiunea este o forma de rezolvare a conflictului. Desi e greu, fa tot posibilul sa-ti
pastrezi cumpatul si coloana vertebrala.
 Nu lasa copilul sa urmareasca emisiuni sau jocuri video violente. De multe ori, tocmai aceste
intruchipeaza eroul ca fiind cel violent, caruia nimeni nu-i rezista, iar copilul va intelege ca violenta
este un mijloc de rezolvare a unei situatii, conflict. Acest mesaj poate fi cu usurinta evitat daca voi,
parintii, va oferiti ca model de comportament. Desi televizorul poate ca nu afecteaza toti copii, nu este
cazul celor care au tendinta de a actiona agresiv. Este foarte important, asadar, sa
cunoastem temperamentul copilului si limitele sale.
Nu lua personal comportamentul neregulamentar afisat de copilul tau. Multi dintre parinti se
infurieaza si devin frustrati atunci cand copil este agresiv, intrucat credem ca lipsa de maniere a
copilului este o reflectie a capacitatilor noastre de a-l educa corespunzator. Daca ai un copil agresiv,
concentreaza-te sa-l ajuti sa se exprime singur in fiecare situatie si fii consecventa intotdeauna in
aplicarea regulilor pe care i le trasezi.

Bataie in buna regula!

Cand agresiunea este extrema
In timp ce lovitul, muscatul sunt normale la majoritatea copiilor, trebuie sa fii atenta si sa semnalezi
atunci cand comportamentul trece de limitele considerate normale. Unele dintre aceste semne pot fi:
 un comportament sfidator, ostil, care se repeta des, fata de tine, colegi sau chiar persoanele
care il ingrijesc la gradinita/ scoala.
 isi pierde cumpatul foarte usor
 se cearta continuu cu adultii
 se implica deliberat in actiuni care stie ca deranjeaza pe ceilalti
 da vina pe cei din jur
 se arata enervat sau mereu sensibil
 este mai mereu furios, suparat
 este dusmanos, razbunator
Trebuie stiut ca majoritatea copiilor mici pot prezenta unele dintre semnalmentele descrise mai sus la
un moment dat in dezvoltarea lor. Insa, daca cel mic afiseaza astfel de comportamente in mod repetat
si asta ii afecteaza sociabilitatea (nu mentine prietenii, este izolat la scoala), trebuie luat legatura cu un
psiholog pentru diagnosticarea corecta a problemelor pe care copilul le poate avea.
Ca si concluzie, cel mai bun exemplu de comportament frumos trebuie sa fie insasi parintele.
Copilul vede in parinte mult mai mult decat acela care il hraneste si imbraca, vede un model.
Citeste mai multe sfaturi pentru a combate comportamentul agresiv al copilului care musca si loveste.
Copilul tau are obiceiul sa-si muste sau sa-si loveasca colegii/ partenerii de joaca? Cat de des
recurge la aceasta metoda?
 Zilele trecute, le-am adresat parintilor abonati la newsletterul Centrul de Parenting o intrebare si am
primit peste 80 de emailuri cu raspunsuri de la parinti. Si am observat ca mai multi parinti care au
copii de 1,5-3 ani se confrunta cu una si aceeasi problema. O cunosc foarte bine, caci si eu am trecut
prin asta cu Emanuel, pe cand avea in jur de 2 ani, cu diferenta ca Emanuel nu lovea alti copii, ci ne
lovea si ne musca pe noi, parintii lui. Dar, in fond, problema este aceeasi.

Chiar daca, teoretic, multi parinti stiu despre aceasta problema, atunci cand se confrunta cu ea in mod
direct, vazand-o la copiii lor, de cele mai multe ori nu reusesc sa gaseasca cel mai potrivit mod de a
gestiona situatia. Si, pe masura ce rabdarea se consuma, parintii aduna multa frustrare, tensiune si
nervozitate.
Situatia este agravata si de temerile care apar in momentele in care vezi cum copilul tau este nervos,
loveste alti copii, sau are tendinta sa-i muste, sa-i zgarie sau sa-i traga de par. Poate ca iti este teama
ca nu se va integra printre copii, ca nu va avea prieteni sau ca va fi, in general, o persoana agresiva si
la maturitate. Aceste temeri te fac sa fii mai tensionata si, fiind in stare de stres, nu reusesti sa gasesti
o solutie potrivita, desi tot incerci de fiecare data.
Sa vorbim putin despre ce actiunile obisnuite ale parintilor care, insa, nu rezolva problema.
Iata cateva moduri in care reactioneaza numerosi parinti atunci cand observa ca micutul lor loveste,
musca si zgarie alte persoane:
 Il cearta pe copil – dorind sa-i transmita ca ceea ce face este inacceptabil si dorind sa-l
invete regulile de comportament in societate.
De fapt, atunci cand copilul este certat, el pierde lectia pe care vrei sa i-o transmiti, caci se va
concentra pe frustrarea si furia pe care le simte atunci cand este certat de catre parinte. Se simte
neacceptat si ceea ce va face va fi poate chiar sa repete aceleasi gesturi pentru a se convinge ca il
accepti asa cum este.
 Il lovesc/musca/zgarie pe copil, la randul lor – din dorinta de a-i arata copilului cum se
simte pe propria-i piele lovitura, muscatura si zgarietura. Speranta parintelui este ca, daca cel mic va
vedea ca aceste gesturi provoaca durere, nu le va mai face cu altcineva.
In realitate, insa, facand ei insisi aceste gesturi, parintii nu vad decat sa le valideze in fata copilului.
Copilul vede ca si parintele le face si, cum copiii invata din comportamentul nostru mai degraba decat
din cuvintele noastre, va copia comportamentul si il va perpetua.

 Ii aduc argumente logice – cu intentia de a-l convinge sa nu mai repete acel comportament.
Insa, copilul pana in 5-6 ani, reactioneaza in totalitate conform emotiilor pe care le simte. Si poate
asculta niste argumente logice doar atunci cand este calm si linistit, nu si atunci cand este suparat si
furios.

 Ii cer copilului sa inceteze comportamentul nedorit, eventual amenintandu-l cu pedepse

sau cu privarea de ceva placut – avand intentia de a stopa imediat comportamentul indezirabil.
Copilul poate inceta de teama, insa fara sa aiba convingerea interioara ca este ce isi doreste sa faca.
Iar data viitoare cand se afla intr-o situatie similara, va avea acelasi comportament. Cu alte cuvinte,
este o solutie de moment, nu pe termen lung.

Cauza comportamentului agresiv al copilului mic

Ce se intampla, de fapt, in mintea copilului mic atunci cand loveste si are manifestari agresive?
Realitatea este ca, pana in momentul in care cel mic incepe sa vorbeasca bine si ajunge sa reuseasca sa
se exprime verbal, el are dificultati de exprimare, cu atat mai mult de exprimare a emotiilor
negative, pe care si asa de abia le descopera. Copilasul de 1,5-2-3 ani simte furie, suparare, enervare –
emotii puternice pe care si noi, care, de multe ori, ne coplesesc si pe noi, adultii. In mod evident,
copilasul nu stie cum sa le faca fata. Nereusind sa se exprime verbal atunci cand simte furie, enervare,
suparare, copilasul nu are la indemana o alta modalitate de a se exprima decat prin corp: prin lovituri,
muscaturi, zgarieturi etc.
Avand in vedere explicatia de mai sus, primul lucru pe care il poti face pentru rezolvarea problemei
este sa consideri ca aceasta etapa este fireasca in procesul de crestere a copilului. Acest gand iti da
deja un pic de calm, mai ales daca stii si faptul ca aceasta este doar o etapa pe care cei mai multi
dintre copii o depasesc cu bine, mai ales atunci cand sunt ajutati de parinti.

Copilul agresiv este si furios

Toti copiii se manifesta uneori agresiv. Copiii mici sunt printre cele mai agresive creaturi de pe planeta in
permanenta ating, lovesc, musca, trag, imping si arunca diverse lucruri deoarece sunt frustrati de lipsa
controlului, a puterii sau a abilitatii de a spune ce doresc. Dar numai fiindca acest comportament este normal nu
inseamna ca trebuie sa-l permiteti. Ca sa va faceti lectiile de parinte bine, cititi si: Copiii au nevoie de
disciplina.
Trebuie sa ajutati copilul sa invete cum sa se confrunte cu propriile emotii intr-un mod mai productiv (si mai
civilizat!).

Cum reactionam fata de agresivitatea copilului

De fiecare data cand copilul loveste, impinge, inghionteste sau raneste in alt mod pe cineva, aveti grija sa:
Reactionati prompt. Imediat ce vedeti (sau simtiti!) ca micutul musca sau se poarta agresiv, spuneti, - Nu e

voie sa musti. Doare. Nu muscati si dumneavoastra copilul, pentru ca asta nu va duce decat la accentuarea
comportamentului sau agresiv.
Pedepsiti-l. Daca are peste 2 ani, poate intelege consecintele comportamentului sau deci o scurta perioada

de izolare in camera lui il poate ajuta sa-si recapete controlul. Puteti incerca si sa-i interziceti temporar un
privilegiu, ca timpul petrecut la TV.
Invatati-l sa ceara iertare.

Dupa pedeapsa, invatati copilul sa ceara iertare persoanei pe care a ranit-o. La inceput, va spune numai
cuvintele, dar cu cat o face mai des, cu atat va intelege mai bine ce inseamna sa-i para rau si de ce merita sa
ceara iertare.
Oferiti-i o cale mai buna de a se exprima.

Dupa ce s-a calmat, explicati-i ca-i intelegeti frustrarea, apoi ajutati-l sa si-o exprime. Ati putea spune -
Erai furios, de asta l-ai lovit pe Ionut. Dar alta data nu-l mai lovi! Data viitoare spune-i ca te infurie daca iti ia
jucariile. Invatati copilul sa spuna ce doreste, de exemplu sa zica -
Te rog da-mi camionul inapoi acum sau -Poti sa te joci cu papusa dupa ce termin eu .
Ajutati-l sa-si inteleaga sentimentele.

Daca are cel putin 4 ani, intrebati-l cum se simte cand este furios ii bate inima mai repede, respira mai des?
Invatati-l sa respire adanc, sa numere pana la zece sau sa cante incet un cantecel astfel ca atunci cand se infurie
din nou sa poata aplica aceleasi tehnici.

Cum prevenim comportamentul agresiv al copilului

Copilul experimenteaza diferite comportamente. Intr-o zi isi poate manifesta furia prin cuvinte, in alta se poate
exprima dand cu jucaria de masa. Pentru a-l ajuta sa se exprime intotdeauna prin vorbe in loc de a ataca,
procedati astfel:
Urmariti semnele prevestitoare. Multi copii devin frustrati cand sunt obositi, suprastimulati sau cand se afla

intr-un mediu nou. De exemplu, in cazul in care copilul are tendinta de a-si pierde controlul la sfarsitul unei
vizite la alti copii, scurtati durata unor astfel de vizite.
Temperati actiunile cu semnificatii negative. Cand copilul il face pe Batman sa-l omoare pe Mr. Freeze,

intrebati-l de ce trebuia sa fie ucis Mr. Freeze si sugerati-i ca Batman l-ar putea trimite la inchisoare.
Prezentandu-i comportamente alternative il veti ajuta sa inteleaga ca si el poate alege un alt comportament decat
cel agresiv.
Planificati un timp numai pentru copil. Unii copii simt nevoia sa se poarte agresiv pentru a atrage atentia.

Deci acordati-le atentia dupa care tanjesc jucandu-va cu ei si laudandu-i pentru buna purtare cat mai des posibil.
Mentineti un nivel realist al asteptarilor. A-i cere unui copil mic sa mestece numai cu gura inchisa sau unui

copil mai mare sa-si faca toata tema odata este prea mult. Iar cand copilul pur si simplu nu poate face ceea ce ii
cereti, ar putea recurge tot la furie pentru a-si exprima frustrarea.
Controlati-va propriul comportament. Daca tipati si injurati de fiecare data cand alt sofer va taie calea, cum

veti putea convinge copilul sa nu se poarte la fel cand este suparat? Citit pe larg si: Ce facem cand copilul are
tendinte agresive

Ce se afla in spatele furiei extreme?

Uneori, agresivitatea copilului are forme mai serioase. Poate lovi intentionat un prieten cu o jucarie sau se poate
supara asa de tare ca un turn Lego nu ii iese cum vrea, incat sa loveasca peretele.
Cel mai adesea cauzele ar putea fi:
Faptul ca se simte supraincarcat de activitatile programate
O mare schimbare in viata lui, cum ar fi un nou bebelus in familie
Faptul ca altii copii - se iau de el
Faptul ca are probleme la scoala
Excesul de filme, muzica, jocuri video si de calculator cu continut violent

Incercati sa intelegeti care este cauza furiei copilului, apoi incercati sa o eliminati discutati cu profesorul
copilului daca se simte timorat sau daca ramane in urma la scoala; supravegeati cu atentie programele pe care le
urmareste la TV. In cazul in care agresivitatea copilului isi mentine nivelul ridicat, discutati cu pediatrul sau cu
un pshilolog.

Sfatul psihologilor de la Desprecopii

Copiii mici au tendinta de a ataca muscand sau lovind deoarece ajung usor sa fie frustrati si nu stiu sa comunice.
In jurul varstei de 3,5-4 ani - cei mai multi copii dobandesc aptitudinile de adaptare si de limbaj care le sunt
necesare pentru a-si controla agresivitatea. Nu o vor face perfect: copiii adesea invata sa faca asa cum e bine
dupa ce incearca mai intai sa faca asa cum e rau.
Este important ca dumneavoastra, ca parinti, sa fiti fermi si consecventi si sa ajutati copilul sa invete metode mai
bune de a-si administra emotiile.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita
de Eva Pirosca
Copilul tau merge la gradi, ca doar e baiat mare, istet si cuviincios. Toate bune si frumoase, pana cand afli
ca a lovit un copil. Nu numai o data. Ce se intampla cu pustiul tau si ce e de facut?
» Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: pentru a face cunostinta
» Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: pentru a obtine un lucru
» Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: de suparare
» Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: cum actionez?
Multi parinti intampina dificultatea aceasta cu prescolarii lor. Copiii buni si linistiti de acasa nu se integreaza in
colectivitate asa cum ar fi de asteptat: ei devin agresivi cu alti copii, ii ciupesc, ii trag de par, de haine, ii musca,
le strica jucariile, le iau foile si culorile, ii imping...
De ce se intampla asta? Cauzele pot fi mai multe. Haide mai intai sa ne concentram putin pe latura sociala din
experienta gradinitei. Copilul intra intr-o colectivitate si este necesar sa ia contact si sa ii cunoasca pe ceilalti. El
face asta altfel decat adultii, adica nu are o modalitate dezirabila din punct de vedere social: nu se duce sa
intinda mana si sa se prezinte, daca nu a avut ocazia sa invete asta sau daca este inca micut. Nu: modul in care
copilul mic isi cunoaste partenerii este interactiunea. Adica efectiv el se manifesta cumva fata de ei. Nu
comunica verbal mai intai, ci interactioneaza.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: pentru a face cunostinta
Copilul vrea sa se apropie si sa intre in legatura, insa nu a invatat pana acum un mod de a face asta, mai
ales daca nu prea l-ai dus prin parc sau printre alti copii, pana acum. De aceea, nu stie sa gestioneze noutatea
situatiei si dorinta de a intra in contact. In loc sa se duca sa spuna "Buna, eu sunt Andrei, tu cine esti?",
Andrei se duce la un alt copil si il imbranceste sau ii ia cartea de colorat de sub nas.
Asadar, daca nu il vezi frustrat sau manios atunci cand loveste un alt copil, se poate ca puiul tau efectiv sa fie
bucuros de a avea companie. El practic incearca sa spuna "Salut! Te bag in seama, sunt vesel ca vad alti
copii. Tu ce faci acolo?". Numai ca nu stie cum sa isi manifeste sau cum sa isi exprime bucuria.La fel,
poate ca sufera pentru ca nu ii place sa stea singur si doreste sa se conecteze cu ceilalti.
In acest caz, tie iti revine sarcina sa il inveti pe copilul tau sa interactioneze. Fii linistita, pentru ca invata repede:
si tu ai invatat asta, fiecare am facut-o. Socializarea se deprinde. Asa ca stai cu ochii pe pustiul tau si cand
observi ca se indreapta curios catre un altul, intrevino si arata-i cum sa il abordeze.
Vorbeste-i: el va asocia cuvintele cu trairile. "Esti bucuros, vrei sa te joci cu baiatul." "Haide sa facem
cunostinta". Si invata-l sa salute, sa zambeasca, sa imbratiseze, sa mangaie un alt copil atunci cand
intentioneaza sa se apropie de el, sa se cunoasca.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: pentru a obtine un lucru
Daca prescolarul tau e inca micut, de exemplu la 3 anisori, el va lua de sub nas jucaria altui copil si eventual il
va imbranci. Abia pe la 4 ani va intelege cum e cu impartitul jucariilor. Asa ca acum le va obtine prin
gesturi mai degraba agresive. La fel, tu poti interveni: urmareste-l si cand observi ca pune ochii pe jucaria care
se afla in posesia altcuiva, invata-l sa astepte.
Coopereaza si cu pustiul celalalt sau cu parintele lui: impreuna ii puteti educa pe cei mici sa astepte
pana vine randul lor. Eu ma joc, apoi tu, apoi eu, apoi tu... Daca pustiul e mai mare, il poti invata sa se
joace impreuna cu celalalt, sa imparta jucaria. Dar abia de pe la 4 ani in sus. Orice varsta ar avea, e nevoie de
interventia ta ferma, rabdatoare si insistenta pentru a-l invata alternative de a cere lucrul dorit.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: de suparare
Cand mai loveste copilul? Atunci cand sufera, cand nu se simte acceptat, cand se simte izolat sau
stigmatizat, cand ii vine greu sa se adapteze la gradinita. Daca observi ca la locul de joaca, in fata blocului
sau cand mergeti la aniversarile altor copii, pustiul este destul de pasnic si de sociabil, atunci agresivitatea lui de
la gradi se datoreaza cu siguranta unei cauze de acolo.

E mai greu de crezut ca toti copiii de la gradi sunt uraciosi si rai cu el. Trebuie totusi sa investighezi. Poate
educatoarea l-a tratat intr-un mod neplacut, l-a certat sau l-a etichetat, intr-unul din primele contacte. Atunci,
ori devine agresiv fata de copii, pentru ca ii este mai la indemana, ori si copiii au preluat atitudinea si eticheta
de la educatoare si il resping, ceea ce il face sa devina agresiv. Agresivitatea lui poate fi in acest caz o forma
de a se apara si de a "plange", de a isi exprima suferinta.
In oricare din cazuri, este foarte important sa il incurajezi sa se destainuie tie. Sa iti povesteasca ce anume il
doare, ce il supara, ce simte. Descoperiti impreuna, cu rabdare. Invata-l sa identifice sentimentele. Pentru ca
apoi sa le poate exprima.
Astfel, pe de o parte, vei sti ce masuri sa iei. Pe de alta parte, va sti el sa comunice verbal ce simte, in loc sa faca
asta prin ciupituri, imbranceli si ostilitate. In nici un caz nu reactiona agresiv la randul tau, chiar daca nu
intelegi comportamentul inadecvat al copilului.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: cum actionez?
Ce mai poti sa faci? Daca pustiul tau tocmai a lovit un alt copil, opreste-l, ferm, dar nu cu furie. Intreaba-l pe
celalalt copil cum se simte, daca il doare tare si cere-ti scuze in numele micutului tau. Daca in paralel cu
asta, copilului tau ii arati fermitate, nu furie, nu suparare, nu ostilitate, atunci modul in care tocmai ai
procedat va deveni un model pentru el. Chiar daca nu iti arata imediat, el observa si intelege care e
modalitatea "buna" de a interactiona cu celalalt.
Daca pustiul tau e nervos, cu atat mai mult nu ii oglindi starea. Ia-l la o parte, pentru a-l distanta de situatia
conflictuala si da-i cateva minute sa stea cuminte, linistit, pe scaun - timp in care sa ii treaca
furia. Specialistii spun: nu prea multe minute. Doar atatea cati ani are si el. Sau ia-l in brate si tine-l pe genunchi
sau la piept, cu bratele tale pe umerii lui sau mangaindu-l pe cap, pana cand se linisteste.
Odata ce se calmeaza, aminteste-i ca atunci cand este atat de suparat, poate incerca altceva in loc sa loveasca.
Poate incerca sa exprime verbal ce simte sau poate sa ceara ajutorul, tie sau educatoarei. Nu ii impune sa isi
ceara scuze de la celalalt copil, insa povesteste-i cum se simte acesta. Vorbeste-i despre sentimentele
acestuia: in timp, va invata empatia si ii va veni mai greu sa fie agresiv, stiind ca raneste pe altcineva, chiar si
atunci cand este suparat.
 Cum inveti un copil sa isi stapaneasca reactiile agresive
Copilasul tau reactioneaza agresiv atunci cand ceva nu ii convine? Musca, loveste sau tipa atunci cand nu i se
face pe plac? Desi aceste manifestari nu sunt tocmai frumoase, sfatul nostru este sa nu te impacientezi. Pana la o
anumita varsta, [...]
Tag-uri:
#agresiv
#comportament
#copil
#criza
#furie
#solutii
#violent
Copilasul tau reactioneaza agresiv atunci cand ceva nu ii convine? Musca, loveste sau tipa atunci cand nu
i se face pe plac? Desi aceste manifestari nu sunt tocmai frumoase, sfatul nostru este sa nu te
impacientezi. Pana la o anumita varsta, plansetele, urletele si reactiile violente ale copiilor fac parte din
comportamentul lor zilnic si pot fi considerate normale.
In momentele de “revolta” ale celor mici, parintiilor le revine sarcina de a-i linisti si de a-i invata sa isi exprime
nemultumirea in alt mod.
Pentru a te ajuta sa depasesti acest tip de situatii, iti oferim 8 metode cu ajutorul caror vei reusi sa iti
inveti copilulsa isi stapaneasca pornirile agresive si sa isi exprime emotiile intr-o maniera pasnica.
Citeste si: Vezi 3 obiceiuri proaste ale copiilor si cum scapi de ele
1. Foloseste limbajul mimico-gestual
Reactiile violente apar frecvent in cazul copiilor care nu au inceput inca sa vorbeasca. Declansarea unui astfel
de comportament poate fi determinata de imposibilitatea parintilor de a intelege mesajul transmis de micuti.
Pentru ca astfel de situatii sa fie cat mai rare, te sfatuim sa iti inveti copilul sa comunice cu ajutorul semnelor.
Limbajul mimico-gestual contribuie la imbunatatirea comunicarii dintre parinti si copii. La inceput este
recomandat sa il inveti pe micut cateva semne pentru comenzile de baza, precum “ajutor”, “mai mult”, “mai
putin”, “mai vreau”, “apa” sau “lapte“.
Desi exista un alfabet mimico-gestual prestabilit, recomandarea noastra este sa iti folosesti imaginatia si sa
stabilesti impreuna cu micutul tau semnele pe care acesta le va atribui diferitelor activitati.
2. Accepta-i sentimentele de furie, dar nu si actiunile violente
Daca dintr-un acces de furie copilasul tau te loveste, cea mai buna solutie pentru a-l linisti este sa il prinzi de
manuta si sa ii spui: “Inteleg ca esti suparat/a, dar nu este normal sa ma lovesti sau sa te comporti in acest fel!“.
Desi la prima vedere aceasta fraza poate parea banala si lipsita de profunzime, specialistii in domeniu sustin ca
folosirea ei ii permite micutului sa inteleaga faptul ca sentimentele lui sunt normale, dar ca exista si alte
modalitati prin care pot fi exprimate.
3. Evita sa intri in polemici cu cel mic
Iti recomandam sa nu iti implici copilasul in discutii argumentative, pe tema “ce tie nu iti place altuia nu-i face“.
Pana la o anumita varsta, copiii nu au capacitatea de a empatiza deoarece nu sunt suficient de maturi mental si
emotional. Cel mai indicat este sa ii semnalizezi copilului tau comportamentul gresit prin luarea unor decizii
ferme.De exemplu:
 daca piticul tau loveste un copilas pe terenul de joaca, trebuie sa iei atitudine, sa ii explici ca a gresit si
sa il duci imediat acasa;
 in cazul in care copilul tau nu le permite celor din jur sa puna mana pe jucariile lui, indicat este ca nici
el sa nu mai aiba acces la acestea.
Aceste decizii drastice au scopul de a-l face pe copilul tau sa inteleaga ca astfel de atitudini nu sunt permise si ca
exista pedepse clare pentru comportamentul inadecvat.
4. Incearca sa mentii o atmosfera calma in preajma copilului tau
In timpul acceselor de furie, copiii se pot rani sau ii pot lovi pe cei din jur. In astfel de situatii, cei mici au nevoie
de ajutorul parintilor pentru a-si recapata calmul.
Pentru domolirea comportamentelor agresive ale copiilor, psihoterapeutii iti recomanda urmatoarea abordare:
aseaza-te pe podea cu picioarele incrucisate si pozitioneaza-l pe cel mic in poala, cu spatele la tine. In acest fel,
nu exista riscul ca micutul sa te muste sau sa se raneasca. Apoi, comunica-i copilului ca ii vei da drumul doar in
momentul in care se va linisti. Atunci cand cel mic pare sa se fi relaxat, ajuta-l sa se ridice si lauda-l, spunandu-i
“Bravo! Ai reusit sa te linistesti!“.
Citeste si: Cum disciplinezi un copil obraznic fara sa tipi la el si fara sa-l lovesti. 9 metode de succes
5. Nu ezita sa il feliciti si sa il incurajezi pe cel mic atunci cand merita
Te sfatuim sa iti feliciti copilasul in momentele in care nu actioneaza agresiv. Atunci cand se joaca frumos cu alti
copilasi, nu strica sa ii lauzi atitudinea pacifista.
In plus, nu ezita sa ii oferi ajutorul copilului tau atunci cand ti-l solicita. Acesta este un prim semn ca micutul tau
a inteles ca poate obtine ceva si fara tipete sau reactii agresive, scrie ivillage.com.
6. Fii un model demn de urmat pentru copilul tau
Stim cat de dificil este sa iti pastrezi calmul atunci cand copilul tau este furios si reactioneaza violent. Cu toate
aceastea, controlarea propriilor reactii este esentiala daca iti doresti ca cel mic sa aiba un comportament corect
in momentele tensionate.
Copiii au tendinta de a imita comportamentul parintilor. De aceea, sfatul nostru este ca tu sa eviti sa tipi si sa iti
manifesti furia in fata celui mic deoarece exista mari sanse ca cel mic sa te imite.
Atentie insa! Indiferent de gradul de agresivitate al copilului tau, nu se recomanda bruscarea sau lovirea

micutului (pe principiul “sa simti si tu cum este cand cineva te loveste“ . Apelarea la o astfel de tehnica de
corectare a comportamentului inadecvat nu face decat sa intareasca in mintea micutului tau ideea ca este normal
sa reactionezi agresiv atunci cand cineva te supara.
Citeste si: 10 reguli de aur pentru educarea unui copil
7. Evita utilizarea formularilor care incep cu „NU”
Este dificil pentru un copil sa asimileze informatii transmise sub forma “NU face…“. De aceea, psihologii
considera ca formularile de tipul “NU lovi” sau “NU musca“ trebuie inlocuite cu fraze de tipul “In momentul in
care simti ca vrei sa musti sau sa imbrancesti pe cineva, incruciseaza-ti bratele la piept si incearca sa te
calmezi“.
Iti recomandam sa exersezi astfel de situatii cu cel mic atunci cand este calm si odihnit. In acest fel, copilul va fi
pregatit si va trece cu brio peste viitoarele accese de furie.
8. Nu iti obliga copilul sa isi ceara iertare
Specialistii ne sfatuiesc sa nu ii obligam pe cei mici sa isi ceara iertare atunci cand gresesc deoarece, in cele mai
multe cazuri, scuzele lor nu sunt sincere si nu au valoare.
Copiii invata sa isi ceara scuze constient abia atunci cand sunt iertati de catre parinti. Mai mult decat atat, nu
ezita sa iti ceri scuze in fata micutului tau daca i-ai gresit cu ceva sau l-ai tratat prea aspru. Adoptand o astfel de
strategie, iti garantam ca puiul tau va intelege mai usor si mai repede de ce sunt importante scuzele atunci cand a
suparat pe cineva.
Te sfatuim sa tratezi cu atentie fiecare criza a copilasului tau. Trebuie sa intelegi ce a declansat reactia violenta a
micutului si sa discuti cu el pentru a-i arata unde a gresit.
Citeste si: Noile “tendinte” in materie de educatie. Uite cum isi cresc parintii din ziua de astazi copiii
Pana la varsta de 4-5 ani reactiile agresive ale copiilor pot fi considerate normale. Desi nu sunt manifestari ale
unui afectiuni de natura psihica, iti recomandam sa ceri sfatul medicului pediatru daca iesirile violente ale
copilului tau au loc frecvent.
In cazul in care reactiile agresive ale copilului persista si la varsta scolara, este necesar sa consulti un
specialist pentru a descoperi ce determina aceasta problema a copilului tau si pentru a gasi o rezolvare.
10 sfaturi sa te descurci cu copilul care loveste sau musca
-0:05
Ai observat ca atunci cand este nervos, copilul tau loveste sau musca? Nu iti face griji! Pana la un
punct, aceasta atitudine este normala, mai ales in primii ani de viata. Asta nu inseamna ca nu trebuie
sa iei masuri ori de cate ori copilul tau are acest comportament.
Iata 10 sfaturi simple care sa te ajute sa iti inveti copilul cum sa-si exprime emotiile si sa nu
mai muste sau sa loveasca atunci cand este nervos.
1. Valideaza-i sentimentele
Data viitoare cand copilul tau te loveste, accepta-i si valideaza-i frustrarile. “Stiu ca esti suparat si este
in regula sa fii furios, insa nu este in regula sa lovesti pe cineva”, asa este indicat sa sune o fraza prin
care sa-i arati copilului ca ceea ce simte el este normal, dar ca sunt si alte modalitati prin care iti poti
manifesta emotiile puternice.
2. Nu incerca sa “filosofezi” cu un copil mic
Intrebari de genul “Cum te-ai simti daca te-ar musca cineva?” nu isi au rostul. Copiii mici nu au o
maturitate emotionala care sa dezvolte empatia. Aplica doar consecinte logice – “daca lovesti/musti
pe cineva in parc mergem acasa” sau “daca mai musti/lovesti ca sa nu-ti ia cineva jucaria, ramai fara
ea” etc.
3. Descopera sursele de stres
Daca cel mic are obiceiul sa muste sau sa loveasca atunci cand este in parc si alti copii vor sa joace
cu lucrurile lui sau atunci cand sora mai mare sare in pat, de exemplu, il poti preveni ca urmeaza sa
ajungeti in parc si ca unii copii sa vina la jucariile lui sau ca sora lui e mai nazdravana si adora sa se
distreze asa. In plus, poti evita situatiile care il streseaza. Pleaca din parc mai devreme daca stii ca
reactioneaza violent cand este obosit sau ii este foame.
De asemenea, surse de stres pot fi evenimente din familie: aparitia unui frate sau a unei surori, un
divort, un conflict intre parinti, un copil care il tachineaza la gradinita/scoala, schimbarea bonei etc.
Cere sfatul medicului pediatru sau al unui psiholog daca te ingrijoreaza violenta copilului tau.
4. Fii atent(a) la siguranta
Daca cel mic are probleme in a se calma si se raneste singur sau ii raneste pe altii, asaza-l in bratele
tale, cu spatele la tine (asa nu te muste sau sa te loveasc) si tine-l in brate pana cand simti ca i se
relaxeaza muschii. Ii poti spune ”Mami o sa iti dea drumul in momentul in care nu te vei mai zbate”.
Cand s-a linistit, da-i drumul si spune-i “Ai reusit! Te-ai calmat!”.
5. Foloseste termeni pozitivi
Evita formulari de genul “Nu musca!”, “Nu lovi!” etc. Foloseste, in schimb, termeni pozitivi si explica-i
in ce mod isi poate exprima si manifesta furia. Il poti invata ca atunci cand simte nevoia sa loveasca
sau sa muste pe cineva isi poate da singur o imbratisare pana cand se calmeaza. Poti exersa acest
lucru cand copilul este calm, astfel incat sa fie pregatit.
6. Lauda-l cand se comporta corespunzator
Daca intr-o situatie in care de obicei musca sau lovea s-a comportat corespunzator, lauda-l. Daca
atunci cand a fost furios a gasit o modalitate de a se exprima si nu de a se tavali sau de a (se)
arunca, musca, lovi, ii poti spune “Multumesc ca ti-ai exprimat sentimentele prin cuvinte! Ai facut o
treaba foarte buna!”.
7. Invata-l sa respire corect
Ii poti spune copilului cum faci tu atunci cand este furios. Pana la urma, nu a fi furios este problema, ci
cum sa gestionezi frustrarea. Invata-l sa respire adanc sau ii poti arata o miscare de yoga. De
exemplu se poate aseza in pozitie ghemuit, in genunchi, si sa aplece trunchiul peste genunchi astfel
incat fruntea sa ajunga pe podea. Mainile trebuie impinse in spate.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare
8. Fii un model
Copiii fac mai greu ce spun parintii, insa vor face intotdeauna ce vad la parinti. Asa ca daca inveti sa
te controlezi atunci cand esti nervos ii transmiti un mesaj pozitiv. Daca si tu tipi sau lovesti cand esti
nervos, fii convins ca exact la fel va face si copilul.
Acum sunt citite aceste articole
9. Nu-l forta sa spuna “Imi pare rau”
Daca iti fortezi copilul sa spuna “Imi pare rau” nu doar ca nu rezolvi situatia, insa il stresezi si mai rau.
Copiii invata sa isi ceara iertare daca atunci cand gresesti fata de el ii ceri la randul tau iertare.
10. Gandeste pe termen lung
Lucrurile nu se intampla peste noapte. Seteaza limite, din nou si din nou pana cand vei reusi.
Sfatul psihologului: Copilul meu intre alti copii

Sfaturile psihologului Cristina Calarasanu pentru cititorii Ziare.com

Inca din primele luni de viata, dezvoltarea copilului se realizeaza in cea mai mare parte prin interactiunea cu
mediul inconjurator si in special cu persoanele din jurul sau. Mama, tatal, fratii, bunicii sunt o oglinda pentru
copil in ceea ce priveste gesturile lor, emotiile sau modelul de a se manifesta.
Interactiunea cu ceilalti copii este un factor esential in cresterea capacitatii copilului de a fi deschis si disponibil
pentru a intra in relatii noi. Nu este deloc usor pentru un copil sa invete sa relationeze, sa cunoasca, sa comunice
cu un alt copil.
Primele interactiuni din parc, de la locul de joaca, pot fi adesea insotite de imbranceli, plans, tipete, lovituri sau
lupte pentru jucarii. Copilul mic este foarte centrat pe propria sa persoana, considera ca totul ii apartine si nu
doreste sa imparta cu nimeni ceea ce este al lui. Aparitia unui alt copil presupune a lua in considerare si persoana
celuilalt, nevoile sale, dorintele chiar daca acestea intra in conflict sau produc frustrare.
Adesea parintii sunt enervati, suparati pentru ca copilul lor nu se comporta asa cum trebuie in parc, ii fac de
rusine fata de alti parinti sau nu sunt la fel de cuminti precum alti copii.
Manifestarile copilului in relatie cu alti copii sunt modalitati de a-i cunoaste, de a intra in legatura cu ei, de a se
apropia de ei. In joaca copiilor mici exista o incarcatura afectiva intensa, pe care ei nu stiu si nu pot sa o
gestioneze, de aceea apar tot felul de mici incidente.
Parintii pot explica, pot pune in cuvinte motivul pentru care un copil plange sau este agresiv cu un alt copil.
Reactia lor la fel de agresiva sau de intensa va crea confuzie copilului si il va determina sa actioneze la fel si in
alte situatii similare, luand-o ca pe un model.
Absenta interactiunii cu copii, cresterea copilului doar in climatul familial contribuie la accentuarea dificultatii
sale de a se separa de familie, de a merge in locuri noi sau de a ramane in preajma altor persoane.
Copilul care nu se joaca de mic cu alti copii este un copil temator, timid, care se va retrage mereu sa fie singur,
isi va gasi de joaca intr-un colt si nu va cauta compania altor copii.
Dificultatile apar insa o data cu intrarea in gradinita, unde conteaza foarte mult experienta anterioara in relatia
cu copii. Copilul va fi pus in situatia de a cunoaste multi copii noi, de a petrece cu ei cateva ore in fiecare zi si
de a fi nevoit sa accepte pe fiecare dintre ei asa cum este.
Nu toti copiii seamana intre ei, unii vor fi galagiosi, altii foarte prietenosi, altii mai zburdalnici etc. Prima
senzatie este de a fi coplesit, contrariat, speriat si chiar de a refuza sa mai mearga acolo.
Este importanta aceasta experienta, precum si capacitatea copilului de a povesti despre ea acasa, sau doar de a
plange si de a refuza sa mai mearga.
Rolul celorlalti copii este important si din punct de vedere al regulilor si limitelor pe care copiii le invata numai
alaturi de ceilalti copii.
In joaca copilul va invata sa astepte sa ii vina randul, sa respecte randul celuilalt, sa il asculte pe celalalt, sa
lucreze impreuna cu el, sa accepte si alte pareri, sa imparta cu altii etc.
Iata cateva dintre modalitatile de manifestare ale copilului intre ceilalti copii:
Nevoia de a-i conduce mereu pe ceilalti copii, de a se face mereu cum vrea el, ce ii place lui, de domina toti
copii si de a fi mereu in centrul atentiei. De obicei, acesti copii sunt insa nesiguri si au mereu nevoie de a fi
apreciati si de a li se confirma valoarea.
Nevoia de a le face pe plac mereu celorlalti copii, chiar si cand este vorba de pozne sau trasnai pentru care va
fi mereu scos tap ispasitor si va deveni rapid cel care este de vina pentru toate cele cate se petrec intre copii. In
fapt, acesti copii simt nevoia de a fi acceptati si recunoscuti ca parte a grupului, se tem sa fie respinsi.
Nevoia de a face mereu cate ceva, de a nu sta locului, de a schimba activitatea, de a le strica jocul celorlalti sau
de a-i incurca, de a nu avea stare. Acesti copii sunt foarte influentati de afectele pe care le simt, nu au
capacitatea de a face ceva cu ele si atunci ajung sa fie agitati si fara sa poata pastra constanta unei activitati.
Nevoia de a ramane intr-un colt, retras, de a se juca singur, de a nu cauta compania celorlalti copii, de a nu
fi interesat de ei. Acesti copii nu au incredere in ceilalti copii si nu pot intra in relatie cu ei intrucat se tem foarte
tare ca ar putea fi in nesiguranta alaturi de ei. Sunt copii care nu au incredere nici in ei insisi si nu pot exprima
nevoia lor de a fi primiti in grup sau de a participa la joc.
Nevoia de a face exact invers mereu, de a dori alt joc decat cel propus, de a se opune la orice propunere, de a
nu fi de acord cu nici un copil, de a spune mereu nu la orice. Pe de o parte acesti copii testeaza limitele celorlalti
copii de a tolera aceasta opozitie permanent, pe de alta parte incearca sa se diferentieze de ei, sa isi gaseasca o
pozitie proprie si o identitate specifica.
Nevoia de a-i agresa pe ceilalti copii, de a-i ciupi, trage de par, de a le murdari hainele, de a le rupe, de a le
strica jucariile etc. Sunt copii care nu reusesc sa isi exprime placerea sau neplacerea pe care joaca cu ceilalti
copii le-o produce decat folosindu-se de aceste manifestari. Nu isi pot exprima nemultumirea, protestul, furia
sau bucuria, incantarea si atunci cuvintele sunt inlocuite cu puneri in act care sa ii aduca satisfactia acelei trairi.
Cum ii ajutam pe copiii agresivi
Ce poate ascunde agresivitatea copiilor?
Până la un punct, agresivitatea face parte din comportamentul normal al copilului iar la vârste mici îi permite
acestuia să se afirme, să se definească pe sine şi să se impună (de ex., criza de opoziţie fiziologică – perioada lui
„ba da-ba nu”, între 3-5 ani). Atunci când comportamentul copilului devine excesiv de opozant, greu de stăpânit,
dominat de irascibilitate şi când agresivitatea, fie ea verbală/fizică, devine modul de răspuns cvasipermanent la
minima frustrare, înseamnă că tiparele „normalităţii” sunt mult depăşite.
Există copii genetic vulnerabili (există mecanisme biochimice determinate de gene specifice, care stau la baza
agresivităţii şi violenţei), copii care prezintă din naştere anumite particularităţi temperamentale: sunt impulsivi,
opoziţionişti, noncomplianţi la reguli, tolerează greu frustrarea (de ex. când li se refuză ceva, se supără uşor şi
plâng/ţipă), sunt etichetaţi de către părinţi ca fiind „încăpăţânaţi, obraznici, neastâmpăraţi, nervoşi, dificil de
disciplinat”.
Adesea, adulţii consideră expresia unei „personalităţi puternice” faptul că un copil de 2-3 ani loveşte, zgârie,
împinge alţi copii, bate din picior, ţipă când este certat sau i se formulează o interdicţie. În timp însă, dacă aceste
comportamente devin frecvente şi intense, copilul cu aceste caracteristici temperamentale şi comportamentale
ajunge să fie respins, criticat, pedepsit, iar atmosfera în familie se poate modifica, părinţii devenind extrem de
intoleranţi şi, la rândul lor agresivi, fizic şi verbal. Astfel, apare un cerc vicios, copilul, care se simte lipsit de
căldură afectivă, devine şi mai dificil de stăpânit iar funcţionarea lui socială va fi şi mai defectuoasă.
Odată cu vârsta, copiii învaţă să devină empatici, să-şi controleze emoţiile şi frustrările şi, în consecinţă să
respecte normele sociale adecvate vârstei. Astfel, agresivitatea fizică este frecventă la vârsta preşcolarităţii şi
scade către pubertate şi adolescenţă. La copiii vulnerabili, însă, studiile care i-au urmărit de la vârsta preşcolară
până la vârsta adolescenţei, au arătat că aproape jumătate dintre cei care sunt obraznici, neascultători, impulsivi
şi au o capacitate scăzută de autocontrol, devin delincvenţi la vârsta adolescenţei (cu un maxim între 13-15 ani)
şi au cel mai mare risc ca, în final, să comită delicte violente.
Există factori de mediu care pot favoriza apariţia agresivităţii şi cresc riscul apariţiei tulburărilor de
comportament disruptiv: experiențele de viață, nivelul socioeconomic şi educaţional scăzut al familiei, carenţele
afective, stilul educaţional parental excesiv de autoritar, cu pedepse exagerate, dure, disproporţionate sau, la
polul opus permisivitatea exagerată, reguli neclare (părinţi prea permisivi, care nu stabilesc consecinţe pentru
comportamentele inadecvate ale copilului, se contrazic pe tema educaţiei în faţa copilului) părinţii care chiar
încurajează copilul să riposteze agresiv (factori culturali – părinți care consideră că a fi „bărbat” înseamnă să-ţi
arăţi forţa fizică sau care îl învață pe copil să riposteze în mod agresiv), relaţiile familiale tensionate, cu
conflicte violente între membrii familiei, exprimate zgomotos, intens.
Uneori, agresivitatea copilului este un mesaj adresat celor ce-l înconjoară (şi un copil trist, speriat, abuzat,
neglijat, poate fi agresiv). Prin intermediul ei, copilul poate încerca să se apere de critici, de respingere, de
ignoranţă, de singurătate, de neputinţă, de pedeapsă, de batjocură.
Ce pot face părinții pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului?
– Oferiți copilului exemplul personal prin reacţii adecvate la furie/frustrare
– Identificați corect cauza furiei şi acordați-i sprijin şi indrumare consecventă pentru dobândirea controlului
emoţional
– Lăudați-l atunci când are reacţii adecvate în situaţii frustrante
– La copiii mici, cu crize de furie, puteți încerca iniţial excluderea, time-out-ul până ce copilul se linişteşte („Îmi
pare rău că eşti supărat, aştept să te linişteşti şi apoi putem discuta despre ce anume te face să te simţi astfel”)
– Atunci când copilul îşi exprimă emoţia de furie într-o manieră care îl poate pune în pericol sau este nepotrivită
(lovește sau trântește obiecte care se pot sparge, jignește), spuneţi-i că înţelegeţi ceea ce simte denumind emoția
(”Înţeleg că eşti furios”) dar, în acelaşi timp este important să-i corectaţi comportamentele indicându-i
alternative prin care îşi poate exprima emoţiile astfel încât să nu le facă rău altora sau lui (”Ai putea încerca să
iei o pauză pentru a te linişti”).
– Validați emoția copilului (“Este firesc să fii furios pentru că sora ta ţi-a luat jucăria, dar nu este în regulă să
loveşti….)
– Ajutaţi-l pe copil să manifeste un comportament adecvat legat de exprimarea emoţiei de furie. „Erai furios pe
prietenul tău pentru că ţi-a stricat construcţia, dar nu este permis să arunci cu piesele. Cum altfel ai putea să-ţi
exprimi furia?” (Încurajaţi-l să găsească alternative: să numere până la 3 în gând şi să respire ca să se liniştească
sau să-şi imagineze că, atunci când inspiră miroase o floare preferată şi atunci când expiră, suflă uşor într-o
lumânare fără să o stingă).
– Adresaţi-i întrebări deschise “Cum te simţi atunci când…?” și astfel îi veți oferi posibilitatea de a identifica şi
verbaliza ceea ce simte.
– Apreciaţi eforturile copilului de a-şi exprima adecvat emoția de furie şi oferiţi-i aprecieri verbale. (”Bravo! Ai
fost furios atunci când colegul tău ţi-a stricat construcţia dar ai reuşit să te îndepărtezi şi să rămâi calm.”)
– Aplicați consecinţe logice şi naturale pentru comportamentele inadecvate
– Adresați remarci pozitive atunci când copilul reacționează în mod adecvat la situații frustrante
– Bătaia, cearta, critica sunt cele mai ineficiente mijloace de descurajare a comportamentelor indezirabile ale
copilului. În schimb, disciplinarea pozitivă, cu tact şi răbdare, fără panică şi exagerări, observarea cauzelor care
determină aceste comportamente şi găsirea, împreună cu copilul, de modalităţi alternative de a se comporta şi a
reacţiona în diverse situaţii, pot preveni perpetuarea crizelor de furie şi transformarea lor în reacţii agresive
severe la adolescenţă.
Nici nu am inscris bine copilul la gradinita, si educatoarea ne intampina cu o fata sincer ingrijorata –
doamna, copilul dumneavoastra este extrem de agresiv: bate copiii, ii musca, ii zgarie, vorbeste foarte
urat etc.

Mama se uita nedumerita la micul Goe, si in mintea ei de parinte care isi iubeste odorul incep sa se deruleze
rapid explicatii, scuze care ar putea sa justifice comportamentul copilului. Si nu stie ce sa zica…
Reflexul ar fi – „de ce ai facut asa, mama? Este adevarat, ai batut copiii?”. Mare greseala, deoarece copilul nu
stie ce sa raspunda la intrebarea „de ce ai facut…?”. Ce sa zica? Asa mi-a venit? Pentru ca, acesta este adevarul,
a fost un gest impulsiv, necontrolat. Nimeni nu ar crede ca el a intentionat sa fie agresiv, ca si-a calculat faptele.
A doua propozitie e si mai periculoasa: „e adevarat ca ai facut…?” – altfel spus, pun sub semnul intrebarii ce a
spus educatoarea. Si mai grav ar fi ca mama, in prezenta copilului, sa inceapa sa intrebe educatoarea ce i-au
facut micutului ei ceilalti copii, adica sa induca ideea ca ar fi acceptabila violenta ca raspuns la violenta, la
provocare.
Asta ar insemna ca pustiul poate face la fel oricand, atata vreme cat va mentiona un pretext. Iar cei mici sunt
suficient de destepti sa aduca astfel de explicatii. Pentru un timp, parintele e multumit, concluzioneaza ca
educatoarea era nebuna, copilul lui dragut nu facea decat sa reactioneze.
Dar surpriza! Agresivitatea lui se diversifica si se amplifica in timp. Pana cand semnalele din partea celorlalti nu
mai sunt doar avertizari, ci se trece direct la actiune – izolarea, respingerea copilului. Si, din nou, stupoare –
„dar el nu e agresiv, el doar…”, caci blanda uitare a facut ca primele semnale de pericol sa dispara in neant.
Sa dam filmul inapoi… Ni se reclama ca ingerasul nostru a fost agresiv cu copiii. Ce facem?
|n primul rand, nu ar fi trebuit sa asteptam ca altcineva sa ne semnaleze agresivitatea, ar fi trebuit sa o sesizam
noi din timp, inainte de a duce copilul la gradi, dar sa presupunem ca „am lipsit din localitate”. Nu discutam cu
doamna detalii ale campului de razboi in fata copilului. Cand am plecat cu el de la gradi, ii spun ca sunt foarte
suparata ca a batut copiii, si ca acest comportament este inacceptabil.
Asa ca, maine le va duce copiilor agresati dulciurile lui preferate (de exemplu) si le va cere scuze, iar astazi nu
va mai face o anumita activitate preferata. El se va revolta cand i se va interzice, insa mama nu va ceda si ii va
spune – stiu ca esti foarte suparat ca nu te joci/ nu te uiti la tv etc., insa maine, cand te vei juca frumos cu copiii,
vei avea voie sa faci asta.
Pedeapsa pentru violenta nu e violenta
Multi dintre adulti considera ca e bine sa lasi copilul sa isi rezolve singur problemele, ceea ce, intr-adevar, este
corect, insa numai pentru un copil care a trecut de cei sapte ani de acasa. Interventia in cazul agresivitatii se face
cat timp problema (bulgarasul de zapada) este mica, nu vom astepta sa fim somati sa mutam copilul de la
gradinita.
Nu vom agresa copilul, dar nici nu ii vom permite sa fie agresiv (vom discuta serios pe aceasta tema inca de la
primele manifestari ale violentei – muscaturi, lovituri cu palma, pumnul sau piciorul etc.).
Pedeapsa pentru violenta nu va fi niciodata violenta, chiar daca ea este manifestata prin palmuta la fund sau
peste maini, gesturi care par inca destul de acceptabile intre parintii de astazi.
Insa „palmutele” nevinovate si aparent acceptabile arata copilului mic un model de comportament care pune
lucrurile la punct, si pe care cu siguranta el il va copia. Sunt extrem de rare cazurile de agresivitate la copil in
absenta unui model de comportament agresiv din partea parintilor sau bunicilor acestui copil.
Agresivitatea este un comportament specific mai multor specii pe aceasta planeta, insa oamenii au
calitatea de a o controla.
Ce model ofera parintii?
Un copil agresiv este, in primul rand, un copil care nu isi poate controla comportamentul. La un an, nu ne vom
astepta ca un copil sa fie capabil sa se controleze, el nici la doi ani nu este inca foarte stapan pe reactiile sale,
insa incepe sa si le modeleze prin reactiile celorlalti, prin efectele pe care le produce in mediul social felul in
care se poarta cel mic.
Iata de ce reactia parintilor la agresivitatea copilului si propriul lor model comportamental sunt extrem de
importante in corectarea acestei probleme. Un parinte agresiv va fi un „profesor” pentru copilul care tinde sa
reactioneze violent.
Identificarea si recunoasterea problemei ca atare (adica a admite ca cel mic are o problema) sunt primii pasi,
caci, in general, parintii copiilor agresivi nu admit aceasta situatie ca fiind o problema, reactioneaza la
„reclamatii” prin negare, cautand vinovati in jurul lor sau al copilului (intotdeauna altcineva e de vina).
A nu parcurge acesti primi pasi si a cauta mereu explicatii – poate ca a fost provocat, doamna nu era atenta etc. –
nu fac decat sa incurajeze copilul sa continue.
 Copilul este agresiv la gradinita, cum reactionezi?
Gradinita este un spatiu nou pentru copii, pe care nu stiu sa il controleze foarte bine. Reprezinta momentul
separarii de parinti, ceea ce poate starni o avalansa de sentimente si trairi. Atunci cand copiii sunt suparati, tristi
sau furiosi si nu stiu cum se sa se exprime altfel, folosesc agresivitatea. Astfel ca, la un moment dat este posibil
sa fii sunata de la gradi si sa ti se spuna ca micutul tau a lovit pe cineva. Cum reactionezi?
Agresivitatea la copii mici, de ce apare?
Agresivitatea nu are nicidecum intelesul definitiei clasice in cazul copiilor mici. Ea nu este un act intentionat sau
de proasta crestere. Agresivitatea reprezinta cel mai bun canal de comunicare pentru micutii care nu au sau nu
cunosc alte cai de manifestare a starilor pe care le traiesc.
Ei transmit aceste trairi comportamental.
Sa nu crezi ca micutul tau este agresiv doar atunci cand este enervat, furios sau cand un copil de la gradinita
refuza sa ii dea o jucarie. Ea poate fi o manifestare a tristetii si supararii, dar si a bucuriei. El poate transmite
unui copil ca ii place sa petreaca timpul alaturi de el si ca se simte bine in preajma lor, lovindu-l cu ceva
sau muscandu-l.
Ce trebuie sa faca parintii?
In general parintii se simt jenati si pleaca capul in fata educatoarelor si a altor parinti atunci cand copilul este
certat pentru comportamentul lui. Dimpotriva, spun psihologii, parintii nu trebuie sa sa se simta rusinati, ci
trebuie sa il ajute pe copil sa se exprime corect si sa nu mai fie agresiv.
La varsta prescolara, copiii transmit mesaje mai mult prin comportament decat prin cuvinte. Ei trebuie ajutati de
parinti sa invete cum sa se exprime afectiv in astfel de situatii, fara a se mai folosi de agresivitate pentru a
transmite ceva.
Ce se mai poate ascunde in spatele agresivitatii copilului?
 suprasolicitarea fizica sau emotionala (program supraincarcat, cursuri intense, cerinte prea multe etc.);
 probleme la gradinita (cu educatoarea, cu grupul de copii);
 o schimbare in viata lui (mutarea, aparitia unui fratior etc.);
 traume emotionale (decesul unui membru, agresivitate fizica etc.);
 expunerea la filme si emisiuni cu caracter violent.
Cum reactionezi cand copilul tau este agresiv la gradinita?
Nu tipa la el, nu il certa si in niciun caz nu il lovi!
Nu vei rezolva nimic! Copilul s-ar putea ca nici macar sa nu inteleaga de ce este certat, pentru ca batandu-l pe
colegul lui a aratat doar cat ii e de drag. Tine minte ca nu le face intentionat si nici sub forma de santaj
emotional, pentru a calca pe nervi parintii sau educatoarele.
Una dintre potentialele cauze ale comportamentului lui poate fi faptul ca tu ai o fire temperamentala si i-ai
transmis-o genetic micutului. Nu il poti certa pentru mostenirea sa genetica, ci mai degraba o poti corecta.
Vorbeste cu el despre aceasta experienta si despre sentimentele lui!
Dupa ce loveste un copil, ia-l deoparte, lasa-l sa se linisteasca, vorbeste-i calm si intreaba-l pe un ton prietenos
de ce a facut acest lucru, ce l-a determinat sa actioneze asa etc. Intreaba-l ce simte cu privire la ceea ce a facut,
ce simtea in momentul in care a actionat agresiv asupra copilului. Aceasta inspectare a sentimentelor copilului te
ajuta sa afli cauza care a stat la baza comportamentului, pentru a stii cum sa il inveti alternative
comportamentale in altfel astfel de situatii.
Invata-l sa isi comunice verbal trairile si sa renunte la comportamentul agresiv!
Inca de cand este foarte mic si nu are limbajul dezvoltat deloc este bine sa vorbesti cu micutul tau despre
sentimente, trairi etc. In perioda in care deja isi incepe sa dezvolte limbajul, aceasta comunicare devine
esentiala. Exprimarea afectiva din partea copilului se invata, iar tu esti cea care il poti ajuta. Daca iti spune ca s-
a bucurat de compania colegului lui si ca de aceea l-a tras de par, trebuie sa ii explici ca atunci cand simte ca
este bucuros de compania cuiva trebuie sa ii spuna verbal acest lucru "Ce tare ma bucur ca ne jucam impreuna!
Sunt vesel de fiecare data cand ne intalnim. Imi place sa ne jucam si sa vorbim etc.". Foloseste cuvinte simple,
dar care sa exprime intocmai starile lui.
De exemplu, la furie, cand se supara ca un copil i-a luat jucaria, spune-i ca trebuie vorbeasca cu micutul lui
prieten despre acest subiect si ca aceasta este o metoda mult mai buna de a-si primi jucaria mai repede inapoi.
Spune-i sa ii transmita ca "sunt suparat si trist ca mi-ai luat jucaria; nu este frumos ce ai facut; atunci cand vrei o
jucarie de la mine trebuie sa imi ceri frumos acest lucru".
Fii perseverenta si repeta-i mereu aceste metode alternative de reactie!
Nu te astepta ca micutul tau sa priceapa imediat ce vrei sa spui cand il inveti cum sa vorbeasca, insa trebuie sa
fii perseverenta si sa ii repeti de mai multe ori daca e nevoie aceste reactii. El va mai lovi probabil o perioada
copiii, in ciuda invataturii tale, dar tu trebuie sa iti pastrezi calmul si sa o iei de la capat chiar daca este a 3-a
oara. Copiii au nevoie sa li se repete lucruri pentru a le retine si mai ales pentru a le asocia un sens. Cu cat
vorbesti mai mult cu el si ii explici cum trebuie sa actioneze, cu atat va intelege mai repede si isi va da seama ca
nu reactioneaza corespunzator lovind un alt coleg de grupa de la gradi.
Invata-l sa isi ceara scuze!
Pentru ca i-ai explicat in detaliu ca felul in care a reactionat nu este potrivit si este neadecvat este important sa il
inveti care este rostul scuzelor. Spune-i ca atunci cand intelege ca a gresit cu ceva - si aminteste-i ca abia i-ai
explicat ca nu a procedat bine ciupindu-l pe coleg pentru ca atunci cand se simte furios trebuie sa vorbeasca
despre acest lucru - este important sa spuna ca ii pare rau colegului agresat pentru ceea ce a facut.
IATĂ CE SPUNE OANA:
Mă sună des părinți semnalizând agresivitate încă de la grădiniță. Problema trebuie puțin despicată în mai multe
fire, pentru că nu întotdeuna este ”agresivitate rea” ceea ce vede părintele sau ceea ce crede el că vede.
ÎN PRIMII 2-3 ANI DE VIAȚĂ, COPIII DUC LUPTE DE PUTERE DIN PRIVIRI, DIN CORP, DIN
POSTURĂ, DIN REACȚIE NONVERBALĂ.
În primul rând, copiii își dispută puterea și teritoriul foarte asemănător cu restul regnului animal, în primii
2-3 ani de viață: se împing, se mușcă, țipă amenințător, își revendică jucăriile autoritar și exclusiv. Dacă
lucrul acesta se petrece sporadic, fără să devină un obicei și fără să rănească pe nimeni, poate fi privit ca un
reglaj natural de forțe. Copiii duc lupte de putere din priviri, din corp, din postură, din reacție
nonverbală. Își negociază astfel rapoarte pe care noi, adulții, ni le construim formal, din cuvinte, din titlurile pe
care le purtăm, din statut sau politețuri sociale standard. Cât timp este vorba de reglajul natural, prezența
noastră, ca adulți, nu trebuie să fie de tip intervenționist. Cel mult, în paralel, trebuie re-exprimată corect în
cuvinte sau gesturi, situația ”de negociere” propriu-zisă. Dacă amendăm de mici comportamentele nedorite cu
”nu, nu e bine, nu e frumos, nu mai face așa, nu mai lovi etc”, șansa să îl programăm, de fapt, pe ”da” este foarte
mare. Subconștientul nu știe de ”nu”, operează numai cu ”da”. Acolo unde pui atenție, copilul mic revine
cu același comportament. Pentru el, atenția negativă și cea pozitivă nu sunt încă diferențiate.
COPIII DE 4-6 ANI DEZVOLTĂ PREFERINȚE PENTRU UN COLEG ANUME
Când cresc, copiii de 4-6 ani încep să integreze imaginea clasei de grădiniță, ca grup. Dacă până la 2-3 ani se
jucau unii lângă ceilalți, în sfârșit, apare jocul cu celălalt: jocul însoțirii, al împerecherii ocazionale sau al
grupării în funcție de interesul de moment. După multe astfel de zile, copiii încep să se asocieze spontan cu
aceleași tipuri de grupuri sau chiar dezvoltă preferințe pentru un coleg anume. Îl caută insistent, începe să apară
între ei eticheta ”prieteniei”. Certurile, supărările sunt dese, conflictele devin surse zilnice de
autocunoaștere și poziționare conștientă față de grup.
COPIII CARE SE PREFERĂ SE ȘI CEARTĂ MULT. COPIII CARE NU AU DE ÎNVĂȚAT MARE
LUCRU UNUL DE LA CELĂLALT ”DIVORȚEAZĂ” REPEDE UNUL DE ALTUL ÎN JOC.
Marea noastră greșeală este că privim aceste conflicte ca pe deviații de la normă, ca pe greșeli. De aceea,
încercăm să le tratăm ca pe focuri care trebuie stinse repede, prin învinovățiri, judecăți, împăcări și scuze la
comandă. Când, de fapt, copiii au nevoie ca cineva să rămână în emoția antagonismului lor și să digere
împreună felul în care au simțit să se poziționeze unul față de celălalt. Mai mult, copiii care se preferă se și
ceartă mult. Din antagonism apar incredibile surse de evoluție, la fel de prețioase ca cele din
înțelegere. Nimeni nu rămâne în echilibru perfect – jocul copiilor o dovedește: o oscilație perfectă și naturală
între construcții și dărâmări, între armonie și disonanțe de tot felul. Cuplurile cu ceva ”chimie” între copii sunt și
cele mai năbădăioase, pentru că aceste parteneriate mai stabile sunt căutate, inconștient, ca drumuri inițiatice în
doi. Copiii care nu au de învățat mare lucru unul de la celălalt ”divorțează” repede unul de altul în joc, se
recuplează cu alții și alții.
REACȚIILE GREȘITE ALE PĂRINȚILOR: ACUZELE, PEDEPSELE, MITA SUB FRMĂ DE
JUCĂRII/DULCIURI PENTRU VICTIMĂ
Multe din altercațiile care apar sunt, așadar, surse de autocunoaștere. În loc să facem din ele creștere și
oportunități de modelare a caracterului, transformăm, adesea, scena conflictului în teatrul adulților și al nevoii
lor de control. Reacțiile exagerate ale acestora: teama, îngrijorarea, acuzele, pedepsele, împăciuirile
forțate, mita sub formă de jucării sau alimente pentru ”victimă”, cearta ostentativă a celui care a
greșit, lipirea etichetelor de tip ”băieții răi”/”fetițele cuminți” îi fac pe copii să își dorească evitarea
conflictului doar ca să nu mai suporte avalanșa de după. Nu pentru că aleg ei conștient între violență și
nonviolență, ci pentru că aleg să nu mai stea sub ploaia de emoții imature a adulților din viața lor.
De aceea, multe din nucleele conflictuale sunt reprimate pentru o vreme și explodează, mai târziu, de două ori
mai puternic. Recidiva conflictuală a unor cupluri de copii are la bază reprimare, nu control emoțional,
nici ardere de emoție sau prelucrare conștientă a variantelor de decizie.

REZOLVARE POZITIVĂ: 10% ÎN TIMPUL CONFLICTULUI, 90% ÎN RESTUL TIMPULUI DE

JOACĂ ECHILIBRATĂ
Modelarea pozitivă a comportamentului copilului atacat sau atacator într-o situație tensionată se face
10% la momentul conflictului și 90% în restul timpului, când copiii se joacă echilibrat. După conflict, el
mai potrivit este să stăm alături de cei doi, umăr la umăr, nu în poziție perpendiculară sau confruntativă și
să dăm cuvântul ”agresatului”, nu ”agresorului”.
De regulă, reacția noastră înseamnă mai multă atenție pentru agresor – ceea ce acesta își dorește oricum,
inconștient vorbind: ”Ce ai făcut? De ce ai făcut? E frumos așa? Cere scuze!”.
Mai important este să vorbească cel agresat care, are, de regulă, nevoie să își definească limitele. Mulți
copii agresați des sunt din categoria celor care nu au reușit să transmită ferm date despre granițele proprii prin
tot acel limbaj nonverbal despre care vorbeam mai sus: o uitătură scurtă, o încruntătură fermă, poziția hotărâtă și
dreaptă a corpului, reacția dezaprobatoare rapidă la micile șicane.
Așa că au nevoie de puțin ajutor în formularea unor propoziții clare adresate celuilalt, care, foarte important ar fi
să înceapă cu pronumele ”eu” sau ”mie”: ”Eu nu vreau să mă mai lovești/Mie nu-mi place să fiu împins/Eu
nu vreau să te mai aud spunând asta etc”.
 Mai puțin, deci, de insistat pe scuzele și consecințele pentru agresor și mai multă atenție pe creșterea
nivelului de asertivitate, putere, încredere a celui agresat.
CE POATE FACE EDUCATORUL? CONCRET.
În 90% din timp, copiii se joacă ”frumos”. Cam tot atunci, când mintea este deschisă și permeabilă,
neafectată de blocajele furiei sau ale neîndreptățirii, se face și educația nonagresivității. Pentru asta,
educatorul trebuie să presare în conversație și adresări, formule bine alese, capabile să neuro-programeze
comportamentlul dorit:
 multe validări exprese ale felului în care copiii aleg să se respecte unul pe celălalt, să se ajute, să își
aștepte rândul;
 multe jocuri explicite de predare a unui obiect drag din mână în mână, cu accent verbal pe ideea de ”a
împărți” și ” a fi generos”;
 multe povești vindecătoare despre copii asaltați, supărați sau excluși care își găsesc o cale de a se simți
bine în pielea lor și de a-și face prieteni;
 multe studii de caz, aduse în clasă, sub pretextul unor întâmplări pățite de altcineva și discutate, cu
soluții posibile;
 multe povești create și desenate de copii despre valorile grupului și despre cum construim împreună
acceptare și înțelegere;
ROLUL EDUCATOAREI ESTE DE A SCOATE ÎN EVIDENȚĂ CÂT DE VALOROS E FIECARE
COPIL, CÂT DE NECESAR ÎN ECUAȚIA GRUPULUI.
Cel mai important lucru pe care îl poate face un educator este, însă, reglarea indirectă a relațiilor dintre
copii în timpul activităților dirijate, când miza este academică și atenția cade pe ce reușește fiecare să facă, să
răspundă, să observe, să aducă în dialog. Aici este rolul educatoarei de a scoate în evidență cât de valoros e
fiecare copil, cât de necesar în ecuația grupului. Din ”manipulările” verbale care punctează intervenția
fiecăruia în lecție – aceasta din urmă fiind percepută ca un fel de grădină în care ne aducem cu toții ”darul”,
”semințele”, ”ideile”, ”uneltele” – copiii dezvoltă o mare parte a încrederii în sine, a valorii pe care și-o
oglindesc în ochii celuilalt.

UN COPIL LĂUDAT ECHILIBRAT ÎN TIMPUL ACTIVITĂȚILOR FRONTALE VA FI RESPECTAT

ȘI ÎN TIMPUL PAUZEI DE CEILALȚI.
Un copil apreciat pentru o idee, pentru un gând contributor la întreaga ”partidă” a clasei va fi abordat în pauză
cu mai mare delicatețe și echilibru. Un educator știe bine care sunt temperamentele mai aprinse în clasă. Știe
bine cum poate stinge focul predispozițiilor nedorite cu ceva aprecieri, îmbrățișări la începutul zilei,
transmitere de rol și importanță către aceștia. Copiii bine încărcați energetic, validați și apreciați simt mai
uțină agresivitate.
AGRESIVITATEA LA COPILUL MIC NU ESTE O CHESTIUNE DE ALEGERE CONȘTIENTĂ.
Ea este folosită ca tehnică de adaptare. Copilul abuzat sau neglijat acasă, cel cu nevoi emoționale
neîmplinite va căuta să lovească pe celălalt, ca să instaureze un soi de echilibru între ce simte el și restul
lumii. O va face inconștient, pentru că diferența între fericirea celuilalt și tensiunea interioară este, uneori, de
nesuportat. Un copil deja etichetat ca ”rău” la nivelul unui colectiv întreg nu va avea de ales decât să se
comporte conform etichetei sale. De două ori ea îi apasă mai agresiv, deci, alegerea, va fi din același spectru
comportamental.
PĂRINȚII AI CĂROR COPII SUNT AGRESAȚI AU, ADESEA, REACȚII EMOȚIONALE
ÎNCĂRCATE DE PROPRIILE ISTORII.
Pun mai multă tragedie în povestea agresiunii decât există acolo, propriu-zis. Copiii simt asta și încep să se
teamă și mai mult; chiar aleg, pe viitor, să evite să mai povestească despre ce li se întâmplă la grădiniță. Foarte
important este să ne păstrăm calmul și să înțelegem energia dintre copilul nostru și celălalt. Ce anume
creează antagonismul poate fi din cât știe copilul meu să transmită date despre propriile granițe întâi la
nivel nonverbal.
Cea mai mare parte a comunicării între copiii mici se întâmplă din priviri periferice, din postura corpului, din
mimică și gesturi. Nu din cuvinte! Ceea ce este copilul fiecăruia pe terenul de joacă se simte de la distanță, la
nivel subconștient, în sistemul fiecărui participant la joc. Un eventual atacator simte terenul slab. Nu că ar
exista vreo scuză pentru acesta, dar, da, copiii au uneori nevoie să își exploreze puterea și controlul cu cei
care emit semnale slabe, timide și nesigure.
ÎMPUTERNICIREA CELOR MAI INTROVERTIȚI SAU NONREACTIVI SE FACE ÎN RESTUL
TIMPLULUI PRIN JOC DINAMIC, SPORT, PE ECHIPE, CU MIZE, CU SIMULĂRI ALE PUTERII
TERITORIALE.
Și la băieți, și la fetițe, agresivitatea este una din reacțiile naturale ale organismului. Ea nu trebuie în
totalitate sufocată, înfrântă. Adultul trebuie să stea puțin la distanță, să lase un mic ”câmp de bătaie” să
crească, la limita siguranței fizice și emoționale. Când intervenim imediat, furăm ”armele” naturale de
care orice copil are nevoie pe viitor: capacitatea de a găsi o replică potrivită, instinctul de a scana pericolul,
reglarea pulsului, a posturii, a privirii pe măsura ”atacatorului”, încrederea în propria judecată, reflexul și
instinctul de apărare.
Oricât de tare ne doare că fiul sau fiica noastră a primit o remarcă usturătoare, o îmbrânceală, o excludere din
joc fără ca ea sau el să aibă timp de ripostă sau reflex sănătos de apărare, amintiți-vă că este vorba de o singură
bătălie, într-un câmp de luptă cu mult mai complex și de durată. Că uneori, o luptă pierdută este o incredibilă
ocazie de a sta de vorbă despre cine este el/ea, despre ce își dorește, despre cum comunică, își alege
partenerii, le transmite date despre granițele personale.
NU ESTE INDICAT SĂ NE SFĂTUIM COPIII SĂ ÎȘI IGNORE AGRESORII, SĂ ÎNTOARCĂ
SPATELE ȘI SĂ PLECE. NU LA GRĂDINIȚĂ.
Comportamentul este nenatural la un copil mic. Aceștia au nevoie să își exprime suferința, indignarea,
supărarea, dezaprobarea, să semnaleze din toată inima și cu toată puterea cine sunt ei în sau după
conflict. Fuga de la locul neplăcerii este scindare, este fugă de propria emoție. Agresorii trebuie înfruntați cu
desenarea clară a limitelor personale.
CÂND AGRESIVITATEA ARE FORME EXTREME – LOVIRE CU PUTERE, ÎMBRÂNCELI,
ARUNCAT DE OBIECTE ÎN DIRECȚIA CELUILALT, INTERVENȚIA EDUCATORULUI TREBUIE
SĂ FIE FERMĂ, CU ENERGIE ÎNALTĂ ȘI SEPARAREA AGRESORULUI DE RESTUL GRUPULUI.
Sunt copii care au reflexe imprevizibile, periculoase pentru ceilalți. Toate vin din dureri personale.Acești copii
au nevoie de joc în proximitatea educatorului, de intervenții anticipative ale acestuia, de izolare pentru o vreme
împreună cu adultul, pentru exerciții de calmare prin respirație adâncă și tehnici de autocontrol învățate anterior.
Ieșirile temperamentale frecvente se estompează numai cu un adult dispus să își petreacă un timp de 2-3 luni
lângă copil, chiar în timpul jocului liber, acesta funcționând ca un permanent tampon între agresor și ceilalți, cu
tehnici de distragere a atenției, de preîntâmpinare a sursei de supărare.
UNUL DINTRE CELE MAI CONTRAPRODUCTIVE LUCRURI PE CARE LE FACEM LA
GRĂDINIȚĂ ESTE SĂ PUNEM ETICHETE, SĂ ANGRENĂM FAMILIILE ÎN DISPUTA COPIILOR,
SĂ ARĂTĂM CU DEGETUL, SĂ PUNEM MAI MULTĂ EMOȚIE NEGESTIONABILĂ ÎN JURUL
EMOȚIEI ȘI AȘA APRINSE A COPIILOR.
Ideal este să fim ”cool”. Să tratăm conflictul ca parte din fluxul vieții. Să îl abordăm cu blândețea și
înțelepciunea omului care vede ferestre de oportunitate și în zilele cu soare, și în cele cu ploaie.
Ideal ar fi să nu ne mai doară pe noi durerile necesare ale copiilor noștri. Nici să nu le pansăm imediat,
Doar să le supraveghem vindecarea. Despre care să nu uităm că trece, ca la rănile deschise, prin faza de
inflamație, iritație, coajă, cicatrice etc. Totul e travaliu. Și nu ceea ce se simte rău este neapărat rău.