Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chiar daca, teoretic, multi parinti stiu despre aceasta problema, atunci cand se confrunta cu ea in mod
direct, vazand-o la copiii lor, de cele mai multe ori nu reusesc sa gaseasca cel mai potrivit mod de a
gestiona situatia. Si, pe masura ce rabdarea se consuma, parintii aduna multa frustrare, tensiune si
nervozitate.
Situatia este agravata si de temerile care apar in momentele in care vezi cum copilul tau este nervos,
loveste alti copii, sau are tendinta sa-i muste, sa-i zgarie sau sa-i traga de par. Poate ca iti este teama
ca nu se va integra printre copii, ca nu va avea prieteni sau ca va fi, in general, o persoana agresiva si
la maturitate. Aceste temeri te fac sa fii mai tensionata si, fiind in stare de stres, nu reusesti sa gasesti
o solutie potrivita, desi tot incerci de fiecare data.
Sa vorbim putin despre ce actiunile obisnuite ale parintilor care, insa, nu rezolva problema.
Iata cateva moduri in care reactioneaza numerosi parinti atunci cand observa ca micutul lor loveste,
musca si zgarie alte persoane:
Il cearta pe copil – dorind sa-i transmita ca ceea ce face este inacceptabil si dorind sa-l
invete regulile de comportament in societate.
De fapt, atunci cand copilul este certat, el pierde lectia pe care vrei sa i-o transmiti, caci se va
concentra pe frustrarea si furia pe care le simte atunci cand este certat de catre parinte. Se simte
neacceptat si ceea ce va face va fi poate chiar sa repete aceleasi gesturi pentru a se convinge ca il
accepti asa cum este.
Il lovesc/musca/zgarie pe copil, la randul lor – din dorinta de a-i arata copilului cum se
simte pe propria-i piele lovitura, muscatura si zgarietura. Speranta parintelui este ca, daca cel mic va
vedea ca aceste gesturi provoaca durere, nu le va mai face cu altcineva.
In realitate, insa, facand ei insisi aceste gesturi, parintii nu vad decat sa le valideze in fata copilului.
Copilul vede ca si parintele le face si, cum copiii invata din comportamentul nostru mai degraba decat
din cuvintele noastre, va copia comportamentul si il va perpetua.
Ii aduc argumente logice – cu intentia de a-l convinge sa nu mai repete acel comportament.
Insa, copilul pana in 5-6 ani, reactioneaza in totalitate conform emotiilor pe care le simte. Si poate
asculta niste argumente logice doar atunci cand este calm si linistit, nu si atunci cand este suparat si
furios.
Ce se intampla, de fapt, in mintea copilului mic atunci cand loveste si are manifestari agresive?
Realitatea este ca, pana in momentul in care cel mic incepe sa vorbeasca bine si ajunge sa reuseasca sa
se exprime verbal, el are dificultati de exprimare, cu atat mai mult de exprimare a emotiilor
negative, pe care si asa de abia le descopera. Copilasul de 1,5-2-3 ani simte furie, suparare, enervare –
emotii puternice pe care si noi, care, de multe ori, ne coplesesc si pe noi, adultii. In mod evident,
copilasul nu stie cum sa le faca fata. Nereusind sa se exprime verbal atunci cand simte furie, enervare,
suparare, copilasul nu are la indemana o alta modalitate de a se exprima decat prin corp: prin lovituri,
muscaturi, zgarieturi etc.
Avand in vedere explicatia de mai sus, primul lucru pe care il poti face pentru rezolvarea problemei
este sa consideri ca aceasta etapa este fireasca in procesul de crestere a copilului. Acest gand iti da
deja un pic de calm, mai ales daca stii si faptul ca aceasta este doar o etapa pe care cei mai multi
dintre copii o depasesc cu bine, mai ales atunci cand sunt ajutati de parinti.
voie sa musti. Doare. Nu muscati si dumneavoastra copilul, pentru ca asta nu va duce decat la accentuarea
comportamentului sau agresiv.
Pedepsiti-l. Daca are peste 2 ani, poate intelege consecintele comportamentului sau deci o scurta perioada
de izolare in camera lui il poate ajuta sa-si recapete controlul. Puteti incerca si sa-i interziceti temporar un
privilegiu, ca timpul petrecut la TV.
Invatati-l sa ceara iertare.
Dupa pedeapsa, invatati copilul sa ceara iertare persoanei pe care a ranit-o. La inceput, va spune numai
cuvintele, dar cu cat o face mai des, cu atat va intelege mai bine ce inseamna sa-i para rau si de ce merita sa
ceara iertare.
Oferiti-i o cale mai buna de a se exprima.
Dupa ce s-a calmat, explicati-i ca-i intelegeti frustrarea, apoi ajutati-l sa si-o exprime. Ati putea spune -
Erai furios, de asta l-ai lovit pe Ionut. Dar alta data nu-l mai lovi! Data viitoare spune-i ca te infurie daca iti ia
jucariile. Invatati copilul sa spuna ce doreste, de exemplu sa zica -
Te rog da-mi camionul inapoi acum sau -Poti sa te joci cu papusa dupa ce termin eu .
Ajutati-l sa-si inteleaga sentimentele.
Daca are cel putin 4 ani, intrebati-l cum se simte cand este furios ii bate inima mai repede, respira mai des?
Invatati-l sa respire adanc, sa numere pana la zece sau sa cante incet un cantecel astfel ca atunci cand se infurie
din nou sa poata aplica aceleasi tehnici.
intr-un mediu nou. De exemplu, in cazul in care copilul are tendinta de a-si pierde controlul la sfarsitul unei
vizite la alti copii, scurtati durata unor astfel de vizite.
Temperati actiunile cu semnificatii negative. Cand copilul il face pe Batman sa-l omoare pe Mr. Freeze,
intrebati-l de ce trebuia sa fie ucis Mr. Freeze si sugerati-i ca Batman l-ar putea trimite la inchisoare.
Prezentandu-i comportamente alternative il veti ajuta sa inteleaga ca si el poate alege un alt comportament decat
cel agresiv.
Planificati un timp numai pentru copil. Unii copii simt nevoia sa se poarte agresiv pentru a atrage atentia.
Deci acordati-le atentia dupa care tanjesc jucandu-va cu ei si laudandu-i pentru buna purtare cat mai des posibil.
Mentineti un nivel realist al asteptarilor. A-i cere unui copil mic sa mestece numai cu gura inchisa sau unui
copil mai mare sa-si faca toata tema odata este prea mult. Iar cand copilul pur si simplu nu poate face ceea ce ii
cereti, ar putea recurge tot la furie pentru a-si exprima frustrarea.
Controlati-va propriul comportament. Daca tipati si injurati de fiecare data cand alt sofer va taie calea, cum
veti putea convinge copilul sa nu se poarte la fel cand este suparat? Citit pe larg si: Ce facem cand copilul are
tendinte agresive
Incercati sa intelegeti care este cauza furiei copilului, apoi incercati sa o eliminati discutati cu profesorul
copilului daca se simte timorat sau daca ramane in urma la scoala; supravegeati cu atentie programele pe care le
urmareste la TV. In cazul in care agresivitatea copilului isi mentine nivelul ridicat, discutati cu pediatrul sau cu
un pshilolog.
E mai greu de crezut ca toti copiii de la gradi sunt uraciosi si rai cu el. Trebuie totusi sa investighezi. Poate
educatoarea l-a tratat intr-un mod neplacut, l-a certat sau l-a etichetat, intr-unul din primele contacte. Atunci,
ori devine agresiv fata de copii, pentru ca ii este mai la indemana, ori si copiii au preluat atitudinea si eticheta
de la educatoare si il resping, ceea ce il face sa devina agresiv. Agresivitatea lui poate fi in acest caz o forma
de a se apara si de a "plange", de a isi exprima suferinta.
In oricare din cazuri, este foarte important sa il incurajezi sa se destainuie tie. Sa iti povesteasca ce anume il
doare, ce il supara, ce simte. Descoperiti impreuna, cu rabdare. Invata-l sa identifice sentimentele. Pentru ca
apoi sa le poate exprima.
Astfel, pe de o parte, vei sti ce masuri sa iei. Pe de alta parte, va sti el sa comunice verbal ce simte, in loc sa faca
asta prin ciupituri, imbranceli si ostilitate. In nici un caz nu reactiona agresiv la randul tau, chiar daca nu
intelegi comportamentul inadecvat al copilului.
Copilul meu a lovit un alt copil la gradinita: cum actionez?
Ce mai poti sa faci? Daca pustiul tau tocmai a lovit un alt copil, opreste-l, ferm, dar nu cu furie. Intreaba-l pe
celalalt copil cum se simte, daca il doare tare si cere-ti scuze in numele micutului tau. Daca in paralel cu
asta, copilului tau ii arati fermitate, nu furie, nu suparare, nu ostilitate, atunci modul in care tocmai ai
procedat va deveni un model pentru el. Chiar daca nu iti arata imediat, el observa si intelege care e
modalitatea "buna" de a interactiona cu celalalt.
Daca pustiul tau e nervos, cu atat mai mult nu ii oglindi starea. Ia-l la o parte, pentru a-l distanta de situatia
conflictuala si da-i cateva minute sa stea cuminte, linistit, pe scaun - timp in care sa ii treaca
furia. Specialistii spun: nu prea multe minute. Doar atatea cati ani are si el. Sau ia-l in brate si tine-l pe genunchi
sau la piept, cu bratele tale pe umerii lui sau mangaindu-l pe cap, pana cand se linisteste.
Odata ce se calmeaza, aminteste-i ca atunci cand este atat de suparat, poate incerca altceva in loc sa loveasca.
Poate incerca sa exprime verbal ce simte sau poate sa ceara ajutorul, tie sau educatoarei. Nu ii impune sa isi
ceara scuze de la celalalt copil, insa povesteste-i cum se simte acesta. Vorbeste-i despre sentimentele
acestuia: in timp, va invata empatia si ii va veni mai greu sa fie agresiv, stiind ca raneste pe altcineva, chiar si
atunci cand este suparat.
Cum inveti un copil sa isi stapaneasca reactiile agresive
Copilasul tau reactioneaza agresiv atunci cand ceva nu ii convine? Musca, loveste sau tipa atunci cand nu i se
face pe plac? Desi aceste manifestari nu sunt tocmai frumoase, sfatul nostru este sa nu te impacientezi. Pana la o
anumita varsta, [...]
Tag-uri:
#agresiv
#comportament
#copil
#criza
#furie
#solutii
#violent
Copilasul tau reactioneaza agresiv atunci cand ceva nu ii convine? Musca, loveste sau tipa atunci cand nu
i se face pe plac? Desi aceste manifestari nu sunt tocmai frumoase, sfatul nostru este sa nu te
impacientezi. Pana la o anumita varsta, plansetele, urletele si reactiile violente ale copiilor fac parte din
comportamentul lor zilnic si pot fi considerate normale.
In momentele de “revolta” ale celor mici, parintiilor le revine sarcina de a-i linisti si de a-i invata sa isi exprime
nemultumirea in alt mod.
Pentru a te ajuta sa depasesti acest tip de situatii, iti oferim 8 metode cu ajutorul caror vei reusi sa iti
inveti copilulsa isi stapaneasca pornirile agresive si sa isi exprime emotiile intr-o maniera pasnica.
Citeste si: Vezi 3 obiceiuri proaste ale copiilor si cum scapi de ele
1. Foloseste limbajul mimico-gestual
Reactiile violente apar frecvent in cazul copiilor care nu au inceput inca sa vorbeasca. Declansarea unui astfel
de comportament poate fi determinata de imposibilitatea parintilor de a intelege mesajul transmis de micuti.
Pentru ca astfel de situatii sa fie cat mai rare, te sfatuim sa iti inveti copilul sa comunice cu ajutorul semnelor.
Limbajul mimico-gestual contribuie la imbunatatirea comunicarii dintre parinti si copii. La inceput este
recomandat sa il inveti pe micut cateva semne pentru comenzile de baza, precum “ajutor”, “mai mult”, “mai
putin”, “mai vreau”, “apa” sau “lapte“.
Desi exista un alfabet mimico-gestual prestabilit, recomandarea noastra este sa iti folosesti imaginatia si sa
stabilesti impreuna cu micutul tau semnele pe care acesta le va atribui diferitelor activitati.
2. Accepta-i sentimentele de furie, dar nu si actiunile violente
Daca dintr-un acces de furie copilasul tau te loveste, cea mai buna solutie pentru a-l linisti este sa il prinzi de
manuta si sa ii spui: “Inteleg ca esti suparat/a, dar nu este normal sa ma lovesti sau sa te comporti in acest fel!“.
Desi la prima vedere aceasta fraza poate parea banala si lipsita de profunzime, specialistii in domeniu sustin ca
folosirea ei ii permite micutului sa inteleaga faptul ca sentimentele lui sunt normale, dar ca exista si alte
modalitati prin care pot fi exprimate.
3. Evita sa intri in polemici cu cel mic
Iti recomandam sa nu iti implici copilasul in discutii argumentative, pe tema “ce tie nu iti place altuia nu-i face“.
Pana la o anumita varsta, copiii nu au capacitatea de a empatiza deoarece nu sunt suficient de maturi mental si
emotional. Cel mai indicat este sa ii semnalizezi copilului tau comportamentul gresit prin luarea unor decizii
ferme.De exemplu:
daca piticul tau loveste un copilas pe terenul de joaca, trebuie sa iei atitudine, sa ii explici ca a gresit si
sa il duci imediat acasa;
in cazul in care copilul tau nu le permite celor din jur sa puna mana pe jucariile lui, indicat este ca nici
el sa nu mai aiba acces la acestea.
Aceste decizii drastice au scopul de a-l face pe copilul tau sa inteleaga ca astfel de atitudini nu sunt permise si ca
exista pedepse clare pentru comportamentul inadecvat.
4. Incearca sa mentii o atmosfera calma in preajma copilului tau
In timpul acceselor de furie, copiii se pot rani sau ii pot lovi pe cei din jur. In astfel de situatii, cei mici au nevoie
de ajutorul parintilor pentru a-si recapata calmul.
Pentru domolirea comportamentelor agresive ale copiilor, psihoterapeutii iti recomanda urmatoarea abordare:
aseaza-te pe podea cu picioarele incrucisate si pozitioneaza-l pe cel mic in poala, cu spatele la tine. In acest fel,
nu exista riscul ca micutul sa te muste sau sa se raneasca. Apoi, comunica-i copilului ca ii vei da drumul doar in
momentul in care se va linisti. Atunci cand cel mic pare sa se fi relaxat, ajuta-l sa se ridice si lauda-l, spunandu-i
“Bravo! Ai reusit sa te linistesti!“.
Citeste si: Cum disciplinezi un copil obraznic fara sa tipi la el si fara sa-l lovesti. 9 metode de succes
5. Nu ezita sa il feliciti si sa il incurajezi pe cel mic atunci cand merita
Te sfatuim sa iti feliciti copilasul in momentele in care nu actioneaza agresiv. Atunci cand se joaca frumos cu alti
copilasi, nu strica sa ii lauzi atitudinea pacifista.
In plus, nu ezita sa ii oferi ajutorul copilului tau atunci cand ti-l solicita. Acesta este un prim semn ca micutul tau
a inteles ca poate obtine ceva si fara tipete sau reactii agresive, scrie ivillage.com.
6. Fii un model demn de urmat pentru copilul tau
Stim cat de dificil este sa iti pastrezi calmul atunci cand copilul tau este furios si reactioneaza violent. Cu toate
aceastea, controlarea propriilor reactii este esentiala daca iti doresti ca cel mic sa aiba un comportament corect
in momentele tensionate.
Copiii au tendinta de a imita comportamentul parintilor. De aceea, sfatul nostru este ca tu sa eviti sa tipi si sa iti
manifesti furia in fata celui mic deoarece exista mari sanse ca cel mic sa te imite.
Atentie insa! Indiferent de gradul de agresivitate al copilului tau, nu se recomanda bruscarea sau lovirea
micutului (pe principiul “sa simti si tu cum este cand cineva te loveste“ . Apelarea la o astfel de tehnica de
corectare a comportamentului inadecvat nu face decat sa intareasca in mintea micutului tau ideea ca este normal
sa reactionezi agresiv atunci cand cineva te supara.
Citeste si: 10 reguli de aur pentru educarea unui copil
7. Evita utilizarea formularilor care incep cu „NU”
Este dificil pentru un copil sa asimileze informatii transmise sub forma “NU face…“. De aceea, psihologii
considera ca formularile de tipul “NU lovi” sau “NU musca“ trebuie inlocuite cu fraze de tipul “In momentul in
care simti ca vrei sa musti sau sa imbrancesti pe cineva, incruciseaza-ti bratele la piept si incearca sa te
calmezi“.
Iti recomandam sa exersezi astfel de situatii cu cel mic atunci cand este calm si odihnit. In acest fel, copilul va fi
pregatit si va trece cu brio peste viitoarele accese de furie.
8. Nu iti obliga copilul sa isi ceara iertare
Specialistii ne sfatuiesc sa nu ii obligam pe cei mici sa isi ceara iertare atunci cand gresesc deoarece, in cele mai
multe cazuri, scuzele lor nu sunt sincere si nu au valoare.
Copiii invata sa isi ceara scuze constient abia atunci cand sunt iertati de catre parinti. Mai mult decat atat, nu
ezita sa iti ceri scuze in fata micutului tau daca i-ai gresit cu ceva sau l-ai tratat prea aspru. Adoptand o astfel de
strategie, iti garantam ca puiul tau va intelege mai usor si mai repede de ce sunt importante scuzele atunci cand a
suparat pe cineva.
Te sfatuim sa tratezi cu atentie fiecare criza a copilasului tau. Trebuie sa intelegi ce a declansat reactia violenta a
micutului si sa discuti cu el pentru a-i arata unde a gresit.
Citeste si: Noile “tendinte” in materie de educatie. Uite cum isi cresc parintii din ziua de astazi copiii
Pana la varsta de 4-5 ani reactiile agresive ale copiilor pot fi considerate normale. Desi nu sunt manifestari ale
unui afectiuni de natura psihica, iti recomandam sa ceri sfatul medicului pediatru daca iesirile violente ale
copilului tau au loc frecvent.
In cazul in care reactiile agresive ale copilului persista si la varsta scolara, este necesar sa consulti un
specialist pentru a descoperi ce determina aceasta problema a copilului tau si pentru a gasi o rezolvare.
10 sfaturi sa te descurci cu copilul care loveste sau musca
-0:05
Ai observat ca atunci cand este nervos, copilul tau loveste sau musca? Nu iti face griji! Pana la un
punct, aceasta atitudine este normala, mai ales in primii ani de viata. Asta nu inseamna ca nu trebuie
sa iei masuri ori de cate ori copilul tau are acest comportament.
Iata 10 sfaturi simple care sa te ajute sa iti inveti copilul cum sa-si exprime emotiile si sa nu
mai muste sau sa loveasca atunci cand este nervos.
1. Valideaza-i sentimentele
Data viitoare cand copilul tau te loveste, accepta-i si valideaza-i frustrarile. “Stiu ca esti suparat si este
in regula sa fii furios, insa nu este in regula sa lovesti pe cineva”, asa este indicat sa sune o fraza prin
care sa-i arati copilului ca ceea ce simte el este normal, dar ca sunt si alte modalitati prin care iti poti
manifesta emotiile puternice.
2. Nu incerca sa “filosofezi” cu un copil mic
Intrebari de genul “Cum te-ai simti daca te-ar musca cineva?” nu isi au rostul. Copiii mici nu au o
maturitate emotionala care sa dezvolte empatia. Aplica doar consecinte logice – “daca lovesti/musti
pe cineva in parc mergem acasa” sau “daca mai musti/lovesti ca sa nu-ti ia cineva jucaria, ramai fara
ea” etc.
3. Descopera sursele de stres
Daca cel mic are obiceiul sa muste sau sa loveasca atunci cand este in parc si alti copii vor sa joace
cu lucrurile lui sau atunci cand sora mai mare sare in pat, de exemplu, il poti preveni ca urmeaza sa
ajungeti in parc si ca unii copii sa vina la jucariile lui sau ca sora lui e mai nazdravana si adora sa se
distreze asa. In plus, poti evita situatiile care il streseaza. Pleaca din parc mai devreme daca stii ca
reactioneaza violent cand este obosit sau ii este foame.
De asemenea, surse de stres pot fi evenimente din familie: aparitia unui frate sau a unei surori, un
divort, un conflict intre parinti, un copil care il tachineaza la gradinita/scoala, schimbarea bonei etc.
Cere sfatul medicului pediatru sau al unui psiholog daca te ingrijoreaza violenta copilului tau.
4. Fii atent(a) la siguranta
Daca cel mic are probleme in a se calma si se raneste singur sau ii raneste pe altii, asaza-l in bratele
tale, cu spatele la tine (asa nu te muste sau sa te loveasc) si tine-l in brate pana cand simti ca i se
relaxeaza muschii. Ii poti spune ”Mami o sa iti dea drumul in momentul in care nu te vei mai zbate”.
Cand s-a linistit, da-i drumul si spune-i “Ai reusit! Te-ai calmat!”.
5. Foloseste termeni pozitivi
Evita formulari de genul “Nu musca!”, “Nu lovi!” etc. Foloseste, in schimb, termeni pozitivi si explica-i
in ce mod isi poate exprima si manifesta furia. Il poti invata ca atunci cand simte nevoia sa loveasca
sau sa muste pe cineva isi poate da singur o imbratisare pana cand se calmeaza. Poti exersa acest
lucru cand copilul este calm, astfel incat sa fie pregatit.
6. Lauda-l cand se comporta corespunzator
Daca intr-o situatie in care de obicei musca sau lovea s-a comportat corespunzator, lauda-l. Daca
atunci cand a fost furios a gasit o modalitate de a se exprima si nu de a se tavali sau de a (se)
arunca, musca, lovi, ii poti spune “Multumesc ca ti-ai exprimat sentimentele prin cuvinte! Ai facut o
treaba foarte buna!”.
7. Invata-l sa respire corect
Ii poti spune copilului cum faci tu atunci cand este furios. Pana la urma, nu a fi furios este problema, ci
cum sa gestionezi frustrarea. Invata-l sa respire adanc sau ii poti arata o miscare de yoga. De
exemplu se poate aseza in pozitie ghemuit, in genunchi, si sa aplece trunchiul peste genunchi astfel
incat fruntea sa ajunga pe podea. Mainile trebuie impinse in spate.
Citeste continuarea pe pagina urmatoare
8. Fii un model
Copiii fac mai greu ce spun parintii, insa vor face intotdeauna ce vad la parinti. Asa ca daca inveti sa
te controlezi atunci cand esti nervos ii transmiti un mesaj pozitiv. Daca si tu tipi sau lovesti cand esti
nervos, fii convins ca exact la fel va face si copilul.
Acum sunt citite aceste articole
9. Nu-l forta sa spuna “Imi pare rau”
Daca iti fortezi copilul sa spuna “Imi pare rau” nu doar ca nu rezolvi situatia, insa il stresezi si mai rau.
Copiii invata sa isi ceara iertare daca atunci cand gresesti fata de el ii ceri la randul tau iertare.
10. Gandeste pe termen lung
Lucrurile nu se intampla peste noapte. Seteaza limite, din nou si din nou pana cand vei reusi.
Sfatul psihologului: Copilul meu intre alti copii
Inca din primele luni de viata, dezvoltarea copilului se realizeaza in cea mai mare parte prin interactiunea cu
mediul inconjurator si in special cu persoanele din jurul sau. Mama, tatal, fratii, bunicii sunt o oglinda pentru
copil in ceea ce priveste gesturile lor, emotiile sau modelul de a se manifesta.
Interactiunea cu ceilalti copii este un factor esential in cresterea capacitatii copilului de a fi deschis si disponibil
pentru a intra in relatii noi. Nu este deloc usor pentru un copil sa invete sa relationeze, sa cunoasca, sa comunice
cu un alt copil.
Primele interactiuni din parc, de la locul de joaca, pot fi adesea insotite de imbranceli, plans, tipete, lovituri sau
lupte pentru jucarii. Copilul mic este foarte centrat pe propria sa persoana, considera ca totul ii apartine si nu
doreste sa imparta cu nimeni ceea ce este al lui. Aparitia unui alt copil presupune a lua in considerare si persoana
celuilalt, nevoile sale, dorintele chiar daca acestea intra in conflict sau produc frustrare.
Adesea parintii sunt enervati, suparati pentru ca copilul lor nu se comporta asa cum trebuie in parc, ii fac de
rusine fata de alti parinti sau nu sunt la fel de cuminti precum alti copii.
Manifestarile copilului in relatie cu alti copii sunt modalitati de a-i cunoaste, de a intra in legatura cu ei, de a se
apropia de ei. In joaca copiilor mici exista o incarcatura afectiva intensa, pe care ei nu stiu si nu pot sa o
gestioneze, de aceea apar tot felul de mici incidente.
Parintii pot explica, pot pune in cuvinte motivul pentru care un copil plange sau este agresiv cu un alt copil.
Reactia lor la fel de agresiva sau de intensa va crea confuzie copilului si il va determina sa actioneze la fel si in
alte situatii similare, luand-o ca pe un model.
Absenta interactiunii cu copii, cresterea copilului doar in climatul familial contribuie la accentuarea dificultatii
sale de a se separa de familie, de a merge in locuri noi sau de a ramane in preajma altor persoane.
Copilul care nu se joaca de mic cu alti copii este un copil temator, timid, care se va retrage mereu sa fie singur,
isi va gasi de joaca intr-un colt si nu va cauta compania altor copii.
Dificultatile apar insa o data cu intrarea in gradinita, unde conteaza foarte mult experienta anterioara in relatia
cu copii. Copilul va fi pus in situatia de a cunoaste multi copii noi, de a petrece cu ei cateva ore in fiecare zi si
de a fi nevoit sa accepte pe fiecare dintre ei asa cum este.
Nu toti copiii seamana intre ei, unii vor fi galagiosi, altii foarte prietenosi, altii mai zburdalnici etc. Prima
senzatie este de a fi coplesit, contrariat, speriat si chiar de a refuza sa mai mearga acolo.
Este importanta aceasta experienta, precum si capacitatea copilului de a povesti despre ea acasa, sau doar de a
plange si de a refuza sa mai mearga.
Rolul celorlalti copii este important si din punct de vedere al regulilor si limitelor pe care copiii le invata numai
alaturi de ceilalti copii.
In joaca copilul va invata sa astepte sa ii vina randul, sa respecte randul celuilalt, sa il asculte pe celalalt, sa
lucreze impreuna cu el, sa accepte si alte pareri, sa imparta cu altii etc.
Iata cateva dintre modalitatile de manifestare ale copilului intre ceilalti copii:
Nevoia de a-i conduce mereu pe ceilalti copii, de a se face mereu cum vrea el, ce ii place lui, de domina toti
copii si de a fi mereu in centrul atentiei. De obicei, acesti copii sunt insa nesiguri si au mereu nevoie de a fi
apreciati si de a li se confirma valoarea.
Nevoia de a le face pe plac mereu celorlalti copii, chiar si cand este vorba de pozne sau trasnai pentru care va
fi mereu scos tap ispasitor si va deveni rapid cel care este de vina pentru toate cele cate se petrec intre copii. In
fapt, acesti copii simt nevoia de a fi acceptati si recunoscuti ca parte a grupului, se tem sa fie respinsi.
Nevoia de a face mereu cate ceva, de a nu sta locului, de a schimba activitatea, de a le strica jocul celorlalti sau
de a-i incurca, de a nu avea stare. Acesti copii sunt foarte influentati de afectele pe care le simt, nu au
capacitatea de a face ceva cu ele si atunci ajung sa fie agitati si fara sa poata pastra constanta unei activitati.
Nevoia de a ramane intr-un colt, retras, de a se juca singur, de a nu cauta compania celorlalti copii, de a nu
fi interesat de ei. Acesti copii nu au incredere in ceilalti copii si nu pot intra in relatie cu ei intrucat se tem foarte
tare ca ar putea fi in nesiguranta alaturi de ei. Sunt copii care nu au incredere nici in ei insisi si nu pot exprima
nevoia lor de a fi primiti in grup sau de a participa la joc.
Nevoia de a face exact invers mereu, de a dori alt joc decat cel propus, de a se opune la orice propunere, de a
nu fi de acord cu nici un copil, de a spune mereu nu la orice. Pe de o parte acesti copii testeaza limitele celorlalti
copii de a tolera aceasta opozitie permanent, pe de alta parte incearca sa se diferentieze de ei, sa isi gaseasca o
pozitie proprie si o identitate specifica.
Nevoia de a-i agresa pe ceilalti copii, de a-i ciupi, trage de par, de a le murdari hainele, de a le rupe, de a le
strica jucariile etc. Sunt copii care nu reusesc sa isi exprime placerea sau neplacerea pe care joaca cu ceilalti
copii le-o produce decat folosindu-se de aceste manifestari. Nu isi pot exprima nemultumirea, protestul, furia
sau bucuria, incantarea si atunci cuvintele sunt inlocuite cu puneri in act care sa ii aduca satisfactia acelei trairi.
Cum ii ajutam pe copiii agresivi
Ce poate ascunde agresivitatea copiilor?
Până la un punct, agresivitatea face parte din comportamentul normal al copilului iar la vârste mici îi permite
acestuia să se afirme, să se definească pe sine şi să se impună (de ex., criza de opoziţie fiziologică – perioada lui
„ba da-ba nu”, între 3-5 ani). Atunci când comportamentul copilului devine excesiv de opozant, greu de stăpânit,
dominat de irascibilitate şi când agresivitatea, fie ea verbală/fizică, devine modul de răspuns cvasipermanent la
minima frustrare, înseamnă că tiparele „normalităţii” sunt mult depăşite.
Există copii genetic vulnerabili (există mecanisme biochimice determinate de gene specifice, care stau la baza
agresivităţii şi violenţei), copii care prezintă din naştere anumite particularităţi temperamentale: sunt impulsivi,
opoziţionişti, noncomplianţi la reguli, tolerează greu frustrarea (de ex. când li se refuză ceva, se supără uşor şi
plâng/ţipă), sunt etichetaţi de către părinţi ca fiind „încăpăţânaţi, obraznici, neastâmpăraţi, nervoşi, dificil de
disciplinat”.
Adesea, adulţii consideră expresia unei „personalităţi puternice” faptul că un copil de 2-3 ani loveşte, zgârie,
împinge alţi copii, bate din picior, ţipă când este certat sau i se formulează o interdicţie. În timp însă, dacă aceste
comportamente devin frecvente şi intense, copilul cu aceste caracteristici temperamentale şi comportamentale
ajunge să fie respins, criticat, pedepsit, iar atmosfera în familie se poate modifica, părinţii devenind extrem de
intoleranţi şi, la rândul lor agresivi, fizic şi verbal. Astfel, apare un cerc vicios, copilul, care se simte lipsit de
căldură afectivă, devine şi mai dificil de stăpânit iar funcţionarea lui socială va fi şi mai defectuoasă.
Odată cu vârsta, copiii învaţă să devină empatici, să-şi controleze emoţiile şi frustrările şi, în consecinţă să
respecte normele sociale adecvate vârstei. Astfel, agresivitatea fizică este frecventă la vârsta preşcolarităţii şi
scade către pubertate şi adolescenţă. La copiii vulnerabili, însă, studiile care i-au urmărit de la vârsta preşcolară
până la vârsta adolescenţei, au arătat că aproape jumătate dintre cei care sunt obraznici, neascultători, impulsivi
şi au o capacitate scăzută de autocontrol, devin delincvenţi la vârsta adolescenţei (cu un maxim între 13-15 ani)
şi au cel mai mare risc ca, în final, să comită delicte violente.
Există factori de mediu care pot favoriza apariţia agresivităţii şi cresc riscul apariţiei tulburărilor de
comportament disruptiv: experiențele de viață, nivelul socioeconomic şi educaţional scăzut al familiei, carenţele
afective, stilul educaţional parental excesiv de autoritar, cu pedepse exagerate, dure, disproporţionate sau, la
polul opus permisivitatea exagerată, reguli neclare (părinţi prea permisivi, care nu stabilesc consecinţe pentru
comportamentele inadecvate ale copilului, se contrazic pe tema educaţiei în faţa copilului) părinţii care chiar
încurajează copilul să riposteze agresiv (factori culturali – părinți care consideră că a fi „bărbat” înseamnă să-ţi
arăţi forţa fizică sau care îl învață pe copil să riposteze în mod agresiv), relaţiile familiale tensionate, cu
conflicte violente între membrii familiei, exprimate zgomotos, intens.
Uneori, agresivitatea copilului este un mesaj adresat celor ce-l înconjoară (şi un copil trist, speriat, abuzat,
neglijat, poate fi agresiv). Prin intermediul ei, copilul poate încerca să se apere de critici, de respingere, de
ignoranţă, de singurătate, de neputinţă, de pedeapsă, de batjocură.
Ce pot face părinții pentru a gestiona comportamentul agresiv al copilului?
– Oferiți copilului exemplul personal prin reacţii adecvate la furie/frustrare
– Identificați corect cauza furiei şi acordați-i sprijin şi indrumare consecventă pentru dobândirea controlului
emoţional
– Lăudați-l atunci când are reacţii adecvate în situaţii frustrante
– La copiii mici, cu crize de furie, puteți încerca iniţial excluderea, time-out-ul până ce copilul se linişteşte („Îmi
pare rău că eşti supărat, aştept să te linişteşti şi apoi putem discuta despre ce anume te face să te simţi astfel”)
– Atunci când copilul îşi exprimă emoţia de furie într-o manieră care îl poate pune în pericol sau este nepotrivită
(lovește sau trântește obiecte care se pot sparge, jignește), spuneţi-i că înţelegeţi ceea ce simte denumind emoția
(”Înţeleg că eşti furios”) dar, în acelaşi timp este important să-i corectaţi comportamentele indicându-i
alternative prin care îşi poate exprima emoţiile astfel încât să nu le facă rău altora sau lui (”Ai putea încerca să
iei o pauză pentru a te linişti”).
– Validați emoția copilului (“Este firesc să fii furios pentru că sora ta ţi-a luat jucăria, dar nu este în regulă să
loveşti….)
– Ajutaţi-l pe copil să manifeste un comportament adecvat legat de exprimarea emoţiei de furie. „Erai furios pe
prietenul tău pentru că ţi-a stricat construcţia, dar nu este permis să arunci cu piesele. Cum altfel ai putea să-ţi
exprimi furia?” (Încurajaţi-l să găsească alternative: să numere până la 3 în gând şi să respire ca să se liniştească
sau să-şi imagineze că, atunci când inspiră miroase o floare preferată şi atunci când expiră, suflă uşor într-o
lumânare fără să o stingă).
– Adresaţi-i întrebări deschise “Cum te simţi atunci când…?” și astfel îi veți oferi posibilitatea de a identifica şi
verbaliza ceea ce simte.
– Apreciaţi eforturile copilului de a-şi exprima adecvat emoția de furie şi oferiţi-i aprecieri verbale. (”Bravo! Ai
fost furios atunci când colegul tău ţi-a stricat construcţia dar ai reuşit să te îndepărtezi şi să rămâi calm.”)
– Aplicați consecinţe logice şi naturale pentru comportamentele inadecvate
– Adresați remarci pozitive atunci când copilul reacționează în mod adecvat la situații frustrante
– Bătaia, cearta, critica sunt cele mai ineficiente mijloace de descurajare a comportamentelor indezirabile ale
copilului. În schimb, disciplinarea pozitivă, cu tact şi răbdare, fără panică şi exagerări, observarea cauzelor care
determină aceste comportamente şi găsirea, împreună cu copilul, de modalităţi alternative de a se comporta şi a
reacţiona în diverse situaţii, pot preveni perpetuarea crizelor de furie şi transformarea lor în reacţii agresive
severe la adolescenţă.
Nici nu am inscris bine copilul la gradinita, si educatoarea ne intampina cu o fata sincer ingrijorata –
doamna, copilul dumneavoastra este extrem de agresiv: bate copiii, ii musca, ii zgarie, vorbeste foarte
urat etc.
Mama se uita nedumerita la micul Goe, si in mintea ei de parinte care isi iubeste odorul incep sa se deruleze
rapid explicatii, scuze care ar putea sa justifice comportamentul copilului. Si nu stie ce sa zica…
Reflexul ar fi – „de ce ai facut asa, mama? Este adevarat, ai batut copiii?”. Mare greseala, deoarece copilul nu
stie ce sa raspunda la intrebarea „de ce ai facut…?”. Ce sa zica? Asa mi-a venit? Pentru ca, acesta este adevarul,
a fost un gest impulsiv, necontrolat. Nimeni nu ar crede ca el a intentionat sa fie agresiv, ca si-a calculat faptele.
A doua propozitie e si mai periculoasa: „e adevarat ca ai facut…?” – altfel spus, pun sub semnul intrebarii ce a
spus educatoarea. Si mai grav ar fi ca mama, in prezenta copilului, sa inceapa sa intrebe educatoarea ce i-au
facut micutului ei ceilalti copii, adica sa induca ideea ca ar fi acceptabila violenta ca raspuns la violenta, la
provocare.
Asta ar insemna ca pustiul poate face la fel oricand, atata vreme cat va mentiona un pretext. Iar cei mici sunt
suficient de destepti sa aduca astfel de explicatii. Pentru un timp, parintele e multumit, concluzioneaza ca
educatoarea era nebuna, copilul lui dragut nu facea decat sa reactioneze.
Dar surpriza! Agresivitatea lui se diversifica si se amplifica in timp. Pana cand semnalele din partea celorlalti nu
mai sunt doar avertizari, ci se trece direct la actiune – izolarea, respingerea copilului. Si, din nou, stupoare –
„dar el nu e agresiv, el doar…”, caci blanda uitare a facut ca primele semnale de pericol sa dispara in neant.
Sa dam filmul inapoi… Ni se reclama ca ingerasul nostru a fost agresiv cu copiii. Ce facem?
|n primul rand, nu ar fi trebuit sa asteptam ca altcineva sa ne semnaleze agresivitatea, ar fi trebuit sa o sesizam
noi din timp, inainte de a duce copilul la gradi, dar sa presupunem ca „am lipsit din localitate”. Nu discutam cu
doamna detalii ale campului de razboi in fata copilului. Cand am plecat cu el de la gradi, ii spun ca sunt foarte
suparata ca a batut copiii, si ca acest comportament este inacceptabil.
Asa ca, maine le va duce copiilor agresati dulciurile lui preferate (de exemplu) si le va cere scuze, iar astazi nu
va mai face o anumita activitate preferata. El se va revolta cand i se va interzice, insa mama nu va ceda si ii va
spune – stiu ca esti foarte suparat ca nu te joci/ nu te uiti la tv etc., insa maine, cand te vei juca frumos cu copiii,
vei avea voie sa faci asta.
Pedeapsa pentru violenta nu e violenta
Multi dintre adulti considera ca e bine sa lasi copilul sa isi rezolve singur problemele, ceea ce, intr-adevar, este
corect, insa numai pentru un copil care a trecut de cei sapte ani de acasa. Interventia in cazul agresivitatii se face
cat timp problema (bulgarasul de zapada) este mica, nu vom astepta sa fim somati sa mutam copilul de la
gradinita.
Nu vom agresa copilul, dar nici nu ii vom permite sa fie agresiv (vom discuta serios pe aceasta tema inca de la
primele manifestari ale violentei – muscaturi, lovituri cu palma, pumnul sau piciorul etc.).
Pedeapsa pentru violenta nu va fi niciodata violenta, chiar daca ea este manifestata prin palmuta la fund sau
peste maini, gesturi care par inca destul de acceptabile intre parintii de astazi.
Insa „palmutele” nevinovate si aparent acceptabile arata copilului mic un model de comportament care pune
lucrurile la punct, si pe care cu siguranta el il va copia. Sunt extrem de rare cazurile de agresivitate la copil in
absenta unui model de comportament agresiv din partea parintilor sau bunicilor acestui copil.
Agresivitatea este un comportament specific mai multor specii pe aceasta planeta, insa oamenii au
calitatea de a o controla.
Ce model ofera parintii?
Un copil agresiv este, in primul rand, un copil care nu isi poate controla comportamentul. La un an, nu ne vom
astepta ca un copil sa fie capabil sa se controleze, el nici la doi ani nu este inca foarte stapan pe reactiile sale,
insa incepe sa si le modeleze prin reactiile celorlalti, prin efectele pe care le produce in mediul social felul in
care se poarta cel mic.
Iata de ce reactia parintilor la agresivitatea copilului si propriul lor model comportamental sunt extrem de
importante in corectarea acestei probleme. Un parinte agresiv va fi un „profesor” pentru copilul care tinde sa
reactioneze violent.
Identificarea si recunoasterea problemei ca atare (adica a admite ca cel mic are o problema) sunt primii pasi,
caci, in general, parintii copiilor agresivi nu admit aceasta situatie ca fiind o problema, reactioneaza la
„reclamatii” prin negare, cautand vinovati in jurul lor sau al copilului (intotdeauna altcineva e de vina).
A nu parcurge acesti primi pasi si a cauta mereu explicatii – poate ca a fost provocat, doamna nu era atenta etc. –
nu fac decat sa incurajeze copilul sa continue.
Copilul este agresiv la gradinita, cum reactionezi?
Gradinita este un spatiu nou pentru copii, pe care nu stiu sa il controleze foarte bine. Reprezinta momentul
separarii de parinti, ceea ce poate starni o avalansa de sentimente si trairi. Atunci cand copiii sunt suparati, tristi
sau furiosi si nu stiu cum se sa se exprime altfel, folosesc agresivitatea. Astfel ca, la un moment dat este posibil
sa fii sunata de la gradi si sa ti se spuna ca micutul tau a lovit pe cineva. Cum reactionezi?
Agresivitatea la copii mici, de ce apare?
Agresivitatea nu are nicidecum intelesul definitiei clasice in cazul copiilor mici. Ea nu este un act intentionat sau
de proasta crestere. Agresivitatea reprezinta cel mai bun canal de comunicare pentru micutii care nu au sau nu
cunosc alte cai de manifestare a starilor pe care le traiesc.
Ei transmit aceste trairi comportamental.
Sa nu crezi ca micutul tau este agresiv doar atunci cand este enervat, furios sau cand un copil de la gradinita
refuza sa ii dea o jucarie. Ea poate fi o manifestare a tristetii si supararii, dar si a bucuriei. El poate transmite
unui copil ca ii place sa petreaca timpul alaturi de el si ca se simte bine in preajma lor, lovindu-l cu ceva
sau muscandu-l.
Ce trebuie sa faca parintii?
In general parintii se simt jenati si pleaca capul in fata educatoarelor si a altor parinti atunci cand copilul este
certat pentru comportamentul lui. Dimpotriva, spun psihologii, parintii nu trebuie sa sa se simta rusinati, ci
trebuie sa il ajute pe copil sa se exprime corect si sa nu mai fie agresiv.
La varsta prescolara, copiii transmit mesaje mai mult prin comportament decat prin cuvinte. Ei trebuie ajutati de
parinti sa invete cum sa se exprime afectiv in astfel de situatii, fara a se mai folosi de agresivitate pentru a
transmite ceva.
Ce se mai poate ascunde in spatele agresivitatii copilului?
suprasolicitarea fizica sau emotionala (program supraincarcat, cursuri intense, cerinte prea multe etc.);
probleme la gradinita (cu educatoarea, cu grupul de copii);
o schimbare in viata lui (mutarea, aparitia unui fratior etc.);
traume emotionale (decesul unui membru, agresivitate fizica etc.);
expunerea la filme si emisiuni cu caracter violent.
Cum reactionezi cand copilul tau este agresiv la gradinita?
Nu tipa la el, nu il certa si in niciun caz nu il lovi!
Nu vei rezolva nimic! Copilul s-ar putea ca nici macar sa nu inteleaga de ce este certat, pentru ca batandu-l pe
colegul lui a aratat doar cat ii e de drag. Tine minte ca nu le face intentionat si nici sub forma de santaj
emotional, pentru a calca pe nervi parintii sau educatoarele.
Una dintre potentialele cauze ale comportamentului lui poate fi faptul ca tu ai o fire temperamentala si i-ai
transmis-o genetic micutului. Nu il poti certa pentru mostenirea sa genetica, ci mai degraba o poti corecta.
Vorbeste cu el despre aceasta experienta si despre sentimentele lui!
Dupa ce loveste un copil, ia-l deoparte, lasa-l sa se linisteasca, vorbeste-i calm si intreaba-l pe un ton prietenos
de ce a facut acest lucru, ce l-a determinat sa actioneze asa etc. Intreaba-l ce simte cu privire la ceea ce a facut,
ce simtea in momentul in care a actionat agresiv asupra copilului. Aceasta inspectare a sentimentelor copilului te
ajuta sa afli cauza care a stat la baza comportamentului, pentru a stii cum sa il inveti alternative
comportamentale in altfel astfel de situatii.
Invata-l sa isi comunice verbal trairile si sa renunte la comportamentul agresiv!
Inca de cand este foarte mic si nu are limbajul dezvoltat deloc este bine sa vorbesti cu micutul tau despre
sentimente, trairi etc. In perioda in care deja isi incepe sa dezvolte limbajul, aceasta comunicare devine
esentiala. Exprimarea afectiva din partea copilului se invata, iar tu esti cea care il poti ajuta. Daca iti spune ca s-
a bucurat de compania colegului lui si ca de aceea l-a tras de par, trebuie sa ii explici ca atunci cand simte ca
este bucuros de compania cuiva trebuie sa ii spuna verbal acest lucru "Ce tare ma bucur ca ne jucam impreuna!
Sunt vesel de fiecare data cand ne intalnim. Imi place sa ne jucam si sa vorbim etc.". Foloseste cuvinte simple,
dar care sa exprime intocmai starile lui.
De exemplu, la furie, cand se supara ca un copil i-a luat jucaria, spune-i ca trebuie vorbeasca cu micutul lui
prieten despre acest subiect si ca aceasta este o metoda mult mai buna de a-si primi jucaria mai repede inapoi.
Spune-i sa ii transmita ca "sunt suparat si trist ca mi-ai luat jucaria; nu este frumos ce ai facut; atunci cand vrei o
jucarie de la mine trebuie sa imi ceri frumos acest lucru".
Fii perseverenta si repeta-i mereu aceste metode alternative de reactie!
Nu te astepta ca micutul tau sa priceapa imediat ce vrei sa spui cand il inveti cum sa vorbeasca, insa trebuie sa
fii perseverenta si sa ii repeti de mai multe ori daca e nevoie aceste reactii. El va mai lovi probabil o perioada
copiii, in ciuda invataturii tale, dar tu trebuie sa iti pastrezi calmul si sa o iei de la capat chiar daca este a 3-a
oara. Copiii au nevoie sa li se repete lucruri pentru a le retine si mai ales pentru a le asocia un sens. Cu cat
vorbesti mai mult cu el si ii explici cum trebuie sa actioneze, cu atat va intelege mai repede si isi va da seama ca
nu reactioneaza corespunzator lovind un alt coleg de grupa de la gradi.
Invata-l sa isi ceara scuze!
Pentru ca i-ai explicat in detaliu ca felul in care a reactionat nu este potrivit si este neadecvat este important sa il
inveti care este rostul scuzelor. Spune-i ca atunci cand intelege ca a gresit cu ceva - si aminteste-i ca abia i-ai
explicat ca nu a procedat bine ciupindu-l pe coleg pentru ca atunci cand se simte furios trebuie sa vorbeasca
despre acest lucru - este important sa spuna ca ii pare rau colegului agresat pentru ceea ce a facut.
IATĂ CE SPUNE OANA:
Mă sună des părinți semnalizând agresivitate încă de la grădiniță. Problema trebuie puțin despicată în mai multe
fire, pentru că nu întotdeuna este ”agresivitate rea” ceea ce vede părintele sau ceea ce crede el că vede.
ÎN PRIMII 2-3 ANI DE VIAȚĂ, COPIII DUC LUPTE DE PUTERE DIN PRIVIRI, DIN CORP, DIN
POSTURĂ, DIN REACȚIE NONVERBALĂ.
În primul rând, copiii își dispută puterea și teritoriul foarte asemănător cu restul regnului animal, în primii
2-3 ani de viață: se împing, se mușcă, țipă amenințător, își revendică jucăriile autoritar și exclusiv. Dacă
lucrul acesta se petrece sporadic, fără să devină un obicei și fără să rănească pe nimeni, poate fi privit ca un
reglaj natural de forțe. Copiii duc lupte de putere din priviri, din corp, din postură, din reacție
nonverbală. Își negociază astfel rapoarte pe care noi, adulții, ni le construim formal, din cuvinte, din titlurile pe
care le purtăm, din statut sau politețuri sociale standard. Cât timp este vorba de reglajul natural, prezența
noastră, ca adulți, nu trebuie să fie de tip intervenționist. Cel mult, în paralel, trebuie re-exprimată corect în
cuvinte sau gesturi, situația ”de negociere” propriu-zisă. Dacă amendăm de mici comportamentele nedorite cu
”nu, nu e bine, nu e frumos, nu mai face așa, nu mai lovi etc”, șansa să îl programăm, de fapt, pe ”da” este foarte
mare. Subconștientul nu știe de ”nu”, operează numai cu ”da”. Acolo unde pui atenție, copilul mic revine
cu același comportament. Pentru el, atenția negativă și cea pozitivă nu sunt încă diferențiate.
COPIII DE 4-6 ANI DEZVOLTĂ PREFERINȚE PENTRU UN COLEG ANUME
Când cresc, copiii de 4-6 ani încep să integreze imaginea clasei de grădiniță, ca grup. Dacă până la 2-3 ani se
jucau unii lângă ceilalți, în sfârșit, apare jocul cu celălalt: jocul însoțirii, al împerecherii ocazionale sau al
grupării în funcție de interesul de moment. După multe astfel de zile, copiii încep să se asocieze spontan cu
aceleași tipuri de grupuri sau chiar dezvoltă preferințe pentru un coleg anume. Îl caută insistent, începe să apară
între ei eticheta ”prieteniei”. Certurile, supărările sunt dese, conflictele devin surse zilnice de
autocunoaștere și poziționare conștientă față de grup.
COPIII CARE SE PREFERĂ SE ȘI CEARTĂ MULT. COPIII CARE NU AU DE ÎNVĂȚAT MARE
LUCRU UNUL DE LA CELĂLALT ”DIVORȚEAZĂ” REPEDE UNUL DE ALTUL ÎN JOC.
Marea noastră greșeală este că privim aceste conflicte ca pe deviații de la normă, ca pe greșeli. De aceea,
încercăm să le tratăm ca pe focuri care trebuie stinse repede, prin învinovățiri, judecăți, împăcări și scuze la
comandă. Când, de fapt, copiii au nevoie ca cineva să rămână în emoția antagonismului lor și să digere
împreună felul în care au simțit să se poziționeze unul față de celălalt. Mai mult, copiii care se preferă se și
ceartă mult. Din antagonism apar incredibile surse de evoluție, la fel de prețioase ca cele din
înțelegere. Nimeni nu rămâne în echilibru perfect – jocul copiilor o dovedește: o oscilație perfectă și naturală
între construcții și dărâmări, între armonie și disonanțe de tot felul. Cuplurile cu ceva ”chimie” între copii sunt și
cele mai năbădăioase, pentru că aceste parteneriate mai stabile sunt căutate, inconștient, ca drumuri inițiatice în
doi. Copiii care nu au de învățat mare lucru unul de la celălalt ”divorțează” repede unul de altul în joc, se
recuplează cu alții și alții.
REACȚIILE GREȘITE ALE PĂRINȚILOR: ACUZELE, PEDEPSELE, MITA SUB FRMĂ DE
JUCĂRII/DULCIURI PENTRU VICTIMĂ
Multe din altercațiile care apar sunt, așadar, surse de autocunoaștere. În loc să facem din ele creștere și
oportunități de modelare a caracterului, transformăm, adesea, scena conflictului în teatrul adulților și al nevoii
lor de control. Reacțiile exagerate ale acestora: teama, îngrijorarea, acuzele, pedepsele, împăciuirile
forțate, mita sub formă de jucării sau alimente pentru ”victimă”, cearta ostentativă a celui care a
greșit, lipirea etichetelor de tip ”băieții răi”/”fetițele cuminți” îi fac pe copii să își dorească evitarea
conflictului doar ca să nu mai suporte avalanșa de după. Nu pentru că aleg ei conștient între violență și
nonviolență, ci pentru că aleg să nu mai stea sub ploaia de emoții imature a adulților din viața lor.
De aceea, multe din nucleele conflictuale sunt reprimate pentru o vreme și explodează, mai târziu, de două ori
mai puternic. Recidiva conflictuală a unor cupluri de copii are la bază reprimare, nu control emoțional,
nici ardere de emoție sau prelucrare conștientă a variantelor de decizie.