Sunteți pe pagina 1din 5

,,Copilul meu creşte frumos şi sănătos’’ – identificarea nevoilor

emoţionale ale copiilor

Modul de relaţionare din familie, climatul afectiv şi modelul sociocultural al


acesteia sunt importante pentru integrarea socială şi constituirea comportamentelor
sociale. Prin relaţiile sale cu mama, cu tata şi cu fraţii, copilul se integrează în relaţiile
sociale, se apropie de societate, îşi cunoaşte valoarea şi-şi descoperă propria persoană
(Vrasmas, 2002).
Brazelton şi Greenspan (2001) identifică nevoile copilului pentru o dezvoltare
normală ca fiind următoarele:
1. nevoia de a avea relaţii emoţionale calde, apropiate, stabile;
2. nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranţă şi o viaţă bine organizată;
3. nevoia de experienţe adaptate nivelului de dezvoltare al copilului;
4. nevoia de limite, de viaţă cotidiană structurată şi de responsabilităţi adecvate
nivelului de dezvoltare;
5. nevoia de experienţe adecvate diferenţelor individuale ale copilului, intereselor
lui particulare;
6. nevoia de a trăi într-o comunitate stabilă, de a beneficia de sprijinul şi cultura
acesteia (Muntean, 2003).
Atunci când copiii nu sunt o prezenţă cu adevarat ,,încântatoare’’,
comportamentul lor ne spune ca aceştia au o nevoie care necesită ajutorul nostru.
Iată o altă listă parţială a nevoilor emoţionale: dragoste necondiţionată, atingere
plină de iubire, afecţiune, acceptare, conexiune, respectând sentimentul de a se simţi în
siguranţă, îndrumare, securitate, stabilitate, joc, stimă de sine, sentimentul valorii propriei
persoane, sentimentul aprecierii a ceea ce el reprezintă, prietenie, eliberarea emoţională
de durere, putere (în sensul capacităţii de a controla la nivel minim ceea ce se întamplă în
viaţa sa), încredere, modele pozitive.
Există doar două motive pentru care copiii ar putea avea nevoi emoţionale
neîmplinite: primul motiv este că proprii părinţi ar putea avea nevoi emoţionale
neîmplinite, iar al doilea reprezintă nealocarea de timp pentru a te conecta cu copilul.
Unul din primele indicaţii că un copil se simte emoţional deconectat este ca încep să nu
mai fie cooperanţi.
Când acest lucru se întamplă, acesta nu trebuie considerat ca fiind un lucru bun
sau rău, este doar un semn, ca un steguleţ care este ridicat pentru a spune: "Copilul meu
are nevoie de ceva sau Copilul meu are nevoie de ajutor". Asa ca ne putem întreba (sau îl
putem întreba chiar pe copil) ce indică acest comportament? Care este nevoia copilului
meu? Este un moment în care el îşi dezvoltă autonomia şi are nevoie să se simtă puternic
în viaţa sa? este lovit şi are nevoie să plângă pentru a elibera furia? Are nevoie să fie
acceptat chiar dacă a făcut o alegere cu care nu sunt de acord? Are nevoie de un pic de
relaxare după o zi obositoare? Are nevoie să se joace jocuri ce includ afecţiunea şi
atingerea? Când te afli chiar în acel moment, punând aceste întrebări, ceea ce cel mai

1
important este că punem aceste întrebări şi căutăm cauza comportamentului decât să
oferim o pedeapsă.
În acest demers este adesea vorba de intuiţia mamei (sau a părintelui). Intuitia este
cea care oferă răspunsuri. Ai incredere în tine şi în abilitatea ta de a simţi care este nevoia
copilaşului tău.
Pedeapsa nu rezolvă niciodată problema nevoilor emoţionale neîmplinite. Dacă un
om flămând fură mâncare, îl pot pedepsi pentru nevoia sa de mâncare? Nu, însă mă pot
adresa acestei nevoi şi îl pot învăţa modalităţi mai potrivite de a obţine mâncare. Priviţi
încă odată la lista nevoilor emoţionale. Puneţi-vă următoarele întrebări: Care este acel
lucru pe care îl pot face astăzi pentru împlinirea propriilor mele nevoi emoţionale? Care
este acel lucru pe care îl pot face astăzi pentru împlinirea nevoilor emoţionale ale
copilului meu?
Nevoile şi satisfacerea lor joacă un rol tare important în formarea personalităţii
copilului. E necesar să înţelegem asta, ca să nu le ignorăm mai des decât e cazul - sau,
mai corect spus, să nu le confundăm. Atunci când bebeluşul plânge de foame, mama îl ia
în braţe şi îl pune la sân: nevoia lui de mâncare este acum satisfacută, iar pe deasupra, el
primeste atenţie şi tandreţe din partea mamei. Cele două nu sunt separate: pentru bebe,
nevoia de hrană şi cea de căldură maternă se suprapun, şi el primeşte într-adevăr şi
mâncare şi căldura corpului mamei. Nevoia bebeluşului de hrana este şi fiziologică şi
interpersonală. El cere mai mult decât calorii, valoare nutritivă şi un incubator eficient:
plânge dupa apropierea maternă. Pentru că aceasta este prima şi cea mai de bază nevoie
interpersonală. Iar pe masură ce creşte, nevoia de apropiere maternă ia diverse forme:
nevoia de afecţiune, asigurare, prietenie, comuniune, tandreţe, comunicare.
Pe măsură ce copilul creşte, nevoile lui emoţionale sunt mai puţin evidente, iar
pentru părinţi grăbiţi sau neatenţi, ele pot trece neobservate. Dar copilul are nevoie să fie
ascultat, liniştit şi înţeles, chiar dacă nu cere asta în mod expres. Nevoile interpersonale
ale copilului includ să fie iubit de către părinţi, să fie respectat pentru a i se construi stima
de sine, să primească laude şi încurajări, iar comportamentele nedorite să îi fie
descurajate fără brutalitate sau critici adânci. Iar aceste nevoi sunt îndeplinite de către
părinţi mai rar decât cele biologice.
O modalitate de a-i îndeplini o parte din aceste nevoi, în mod constant, este prin
comunicare, adică de a vorbi cu el într-un mod anume astfel încât să se simtă ascultat,
înţeles şi asigurat. Dacă este auzit dincolo de ceea ce spune, şi liniştea, şi stima de sine, şi
sentimentul că este sprijinit, cresc.
Cum faci asta? Ascultă-l şi pune tu în cuvinte ceea ce percepi că simte. Dacă
mergeţi la dentist şi el devine agitat pe drum, sabotează prinderea autobuzului din staţie,
răspunde la întrebările tale monosilabic sau iritat, ştii că e neliniştit. Arată-i răbdare şi
arată-i că ştii ce vor să însemne toate astea:,,Eşti speriat de doctor, ai vrea să ajungem cât
mai târziu acolo, pentru că ţi-e teamă." Arată-i că vezi dincolo de comportamentul lui
nepotrivit, că înţelegi ce îl supără şi că nu îl critici.
Iată o situaţie ipotetică: tata şi Alex, de 4 ani, sunt acasă. Tata tocmai a dus-o pe
mama la spital pentru o operaţie spontană de apendicită, iar acum el e tensionat şi Alex
plânge.
Tata: Ce s-a întamplat?
Alex: Nimic.
Tata: Dacă nimic, atunci nu mai plânge.

2
Alex: Nu plâng. (plângând)
Tata: Încetează. Trebuie să înveţi să înfrunţi astfel de lucruri fără să te miorlăi
atât. Nu te ajută cu nimic, doar te superi şi mai tare şi mă enervezi şi pe mine.
Alex: Îmi pare rău.
Tata: Fii bărbat, nu mai boci. Maica-ta se întoarce acasă într-o săptămână şi mâine
mergem să stai cu mătuşă-ta Maria până atunci. Hai la culcare acum.
Pragmatic. Dar ce se întâmplă după o astfel de discuţie? Alex merge la culcare
dezolat şi în continuare neconsolat, în plus se simte şi inadecvat pentru că "nu e bărbat" şi
nici nu poate fi, căci de plâns tot îi vine să plângă. Tatăl nu ajută sa se creeze o legătură
mai puternică între el şi Alex, aşa că micuţul resimte şi mai puternic lipsa mamei. Nevoile
lui emoţionale interpersonale nu sunt implinite.
Însă conversaţia poate decurge şi aşa:
Tata: Ce s-a întamplat?
Alex: Nimic.
Tata: Eşti trist şi te simţi singur pentru că mama e la spital...
Alex: Mi-e dor de ea.
Tata: Ştiu că iţi e. Cred că eşti şi puţin îngijorat despre ce se va întâmpla cu
mama...
Alex: Când se întoarce?
Tata: Într-o săptămână. Îşi scoate apendicele, mulţi oameni fac asta şi nu este
periculos. Chiar dacă tu eşti puţin speriat şi ingrijorat, din câte văd.
Alex: O săptămână nu e aşa mult...
Tata: Da, nu e aşa mult. Plus că de mâine mergem la mătuşa ta Maria să stai cu ea
până se întoarce mama.
Alex: O să fie bine.
Tata: Sigur că o să fie bine. Şi tu la fel, chiar dacă iţi este cam dor de ea şi chiar
dacă mai eşti îngrijorat din când în când.
Alex: Ihi.
Tata: Hai, la culcare, să ne trezim devreme mâine.
Vedeţi diferenţa? Nu e nevoie de prea mult talent, ci de atenţie şi răbdare.
Bineînţeles că tatăl ştie toate aceste lucruri: că Alex e speriat, îngrijorat, dezorientat şi se
simte singur. Şi îl poate alina atât de uşor, punând el în cuvinte sentimentele pe care Alex
nu le rosteşte.
Atunci când vorbeşti cu micuţul în acest mod, fiind atent la ce simte şi la ce
transmite, nu la ce zice efectiv (sau nu), creezi imediat o legătură cu el şi îl faci să se
simtă protejat şi confortabil cu mami (sau tati). De multe ori, copilului îi devine mai clar
ce simte el, atunci când tu îl ajuţi, în acest mod, să înţeleagă. De multe ori, şi ţie îţi devine
mai clar ce se întâmplă cu el. Nevoile lui emoţionale sunt recunoscute şi parţial împlinite:
dacă e speriat, primeşte asigurări şi se simte mai în siguranţă. Daca e furios, îi dai ocazia
sa se descarce vorbind despre asta şi arătându-i că are voie şi că îl înţelegi că este furios
În plus, te ajută pe tine foarte mult să îi vorbeşti copilului tău aşa. De cate ori ţi s-
a întamplat să dai cu nasul de sentimentele puternice ale copilului tău şi să nu ştii ce să îi
spui ca să îl ajuti efectiv? Ce îi spui sau ce îi faci unui copil tulburat, speriat, ostil sau
care nu se mai opreşte din plâns? Uneori nu ajunge să îl asiguri că lucrurile "vor fi bine",
mai ales atunci când ştii că ele nu vor fi. Mulţi părinţi se simt neputincioşi şi încurcaţi
aici...

3
Dacă ţie ţi se pare puţin lucru să iei sentimentul pe care îl vezi în copilul tău şi să
îl pui în cuvinte, ca să îi arăţi micuţului că îl înţelegi, să ştii că pentru el poate fi de ajuns.
Asta e ceva ce tu poţi face. Rosteşte tu cuvintele: Eşti trist şi supărat tare acum, dragule...
Eşti foarte furios, aşa-i? Te simţi neliniştit şi îngrijorat... Cel mic nu asteaptă să schimbi
situaţia, aşteaptă de la tine să îi fii alături şi să îl înţelegi.

CRESC FRUMOS SI SANATOS


Autor: Mioara Lilescu Botezatu

Uite, eu chiar stiu, de mic,


Sa cresc repede voinic:
Nu fac mofturi la mancare,
Nici la joc, nici la culcare!

Din a merelor culori,


Imi fac rosii obrajori,
Din legume, stiu prea bine,
Iau un plus de vitamine.

Fac gimnastica voios,


Sa cresc mare si frumos,
Iara seara cu-o poveste,
Somnul vine fara veste.

4
5