MECANISMELE DE APARARE A EULUI: DESCRIERE

Aparari primitive

Clivajul:

Compartimentarea trairilor referitoare la Sine si la altul, astfel incat integrarea nu

este posibila. Atunci cand individul se confrunta cu contradictii in comportament, gandire sau afect, el trateaza dezacordurile cu negare blanda sau cu indiferenta. Aceasta aparare previne aparitia conflictului rezultat din incompatibilitatea celor doua aspecte polarizate ale Sinelui sau ale celuilalt. - Identificarea proiectiva: Acest fenomen este atat un mecanism de aparare intrapsihic, cat si un tip de comunicare interpersonala si implica urmatorul comportament: o presiune interpersonala subtila este pusa asupra altei persoane pentru a prelua caracteristici ale unui aspect al Sinelui sau ale unui obiect relational intern, care va fi proiectat in acea persoana. Persoana care este tinta proiectiei va incepe sa se comporte, sa gandeasca si sa simta in concordanta cu ceea ce a fost proiectat in ea. - Proiectia: A percepe si a reactiona la impulsuri interne si la derivatele acestora ca si cand ar fi in afara Sinelui. Difera de identificarea proiectiva prin faptul ca tinta proiectiei nu se schimba. - Negarea: Evitarea constientizarii unor aspecte ale realitatii externe greu de infruntat prin ignorarea informatiilor senzoriale. - Disocierea: Destramarea sentimentului de continuitate al unei persoane in ariile identitatii, memoriei, constiintei sau perceptiei ca o modalitate de a mentine o iluzie a controlului psihic, in fata neajutorarii si a pierderii controlului. Desi similara clivajului, disocierea poate in cazuri extreme sa implice afectarea memoriei referitoare la evenimente din cauza deconectarii Sinelui de eveniment. - Idealizarea: Atribuirea unor calitati perfecte sau aproape perfecte altor persoane, ca o modalitate de a evita anxietatea sau sentimentele negative , cum ar fi dispretul, invidia, furia. - Acting out: Punerea in act a unei dorinte sau fantasme inconstiente, in mod impulsiv, ca o modalitate de a evita afecte dureroase. - Somatizarea: Conversia durerii emotionale sau a altor trairi afective in simptome fizice si concentrarea atentiei persoanei asupra problemelor somatice (mai degraba decat asupra celor intrapsihice).

- Regresia: Intoarcerea la o faza anterioara de dezvoltare sau functionare pentru a evita conflictele si tensiunile asociate cu nivelul prezent de dezvoltare al persoanei respective. - Fantasma schizoida: Retragerea in propria lume interna pentru a evita anxietatea legata de situatiile interpersonale.

Aparari nevrotice de nivel mai inalt

- Introiectia: Internalizarea aspectelor unei persoane semnificative ca o modalitate de a accepta pierderea acelei persoane. Este, de asemenea, posibila introiectia unui tip de relatie ostila sau rea ca un mod de a-si oferi iluzia de control asupra relatiei. Introiectia are si forme care nu au ca scop apararea si care fac parte din dezvoltarea normala. - Identificarea: Internalizarea calitatilor unei alte persoane, devenind asemenea acelei persoane. In timp ce introiectia duce la o reprezentare internalizata traita ca un "altul", identificarea este traita ca parte a Sinelui. Si identificarea poate avea alte functii decat cea de aparare, in cadrul dezvoltarii normale. - Deplasarea: Mutarea sentimentelor asociate unei idei sau unei relatii asupra altei idei sau relatii care seamana intr-o oarecare masura cu originalul. - Intelectualizarea: Utilizarea gandirii excesive si abstracte pentru a evita sentimente neplacute. - Izolarea afectului: Separarea unei idei de starea afectiva asociata acesteia, pentru a evita un tumult emotional. - Rationalizarea: Justificarea unor atitudini, credinte sau comportamente inacceptabile, spre a le face tolerabile pentru propria persoana. - Sexualizarea: Atribuirea unei semnificatii sexuale unei relatii sau comportament, pentru a transforma o experienta negativa intr-una excitanta si stimulatoare sau pentru a inlatura anxietatile asociate cu relatia respectiva. - Formatiunea reactionala: Transformarea unei dorinte sau a unui impuls inacceptabil in opusul sau. - Refularea: Excluderea ideilor sau impulsurilor inacceptabile sau impiedicarea lor de a trece in plan constient. Refularea este diferita de negare prin faptul ca aceasta din urma este asociata cu date senzoriale externe, pe cand refularea este asociata cu stari interne. - Anularea retroactiva: Incercarea de a nega implicatiile sexuale, agresive sau rusinoase, ale unui comentariu sau comportament anterior, prin elaborare, clarificare sau o actiune opusa.

Aparari mature

- Umorul: Gasirea unor elemente comice si/sau ironice in situatiile dificile, pentru a reduce afectele neplacute si disconfortul personal. Acest mecanism permite, de asemenea, luarea unei distante si un grad de obiectivitate fata de evenimente, astfel incat persoana poate reflecta asupra celor ce se intampla. - Represia: Decizia constienta de a nu da curs unui sentiment, unei stari sau unui impuls. Aceasta aparare difera de refulare si negare intrucat este mai degraba constienta decat inconstienta. - Ascetismul: Incercarea de a elimina aspecte placute ale vietii datorita conflictelor interne produse de acea placere. Acest mecanism poate sluji scopurilor transcedentale sau spirituale, precum in celibat. - Altruismul: Dedicarea persoanei nevoilor altora peste si dincolo de propriile nevoi. Comportamentul altruist poate fi pus in serviciul problemelor narcisice, dar poate, de asemenea, sa fie sursa unor mari realizari si contributii constructive pentru societate. - Anticiparea: Intarzierea gratificarii imediate prin planificare si reflectare asupra viitoarelor realizari si succese. - Sublimarea: Transformarea scopurilor condamnabile din punct de vedere social sa inacceptabile din punct de vedere intern intr-unele acceptabile social.
Introiectia reprezinta un mecanism psihic de aparare care consta in procesul de asimilare a eului unei alte persoane. Mecanismul introiectiei poate fi pus in stransa legatura cu mecanismul proiectiei. Daca proiectia presupune proiectarea in exterior, introiectia presupune proiectarea in interiorVorbim despre introiectie atunci cand o persoana asimileaza ceva din exterior ca si cum i-ar apartine - il adopta si il asuma. Introiectia actioneaza cu un scop precis si, anume, aparare impotriva angoasei dar si intensificarea functiilor psihice. Acest mecanism de aparare are rolul de a asimila cat mai multe realitati exterioare pentru a putea face fata frustrarii. In literatura de specialitate exista doua semnificatii ale notiunii de introiectie: compensarea unei realitati frustrante si maturizarea individuala. Mecanismul psihologic al introiectiei este legat de aspectele pozitive din afara. Daca in ceea ce priveste proiectia, subiectul proiecteaza ceea ce nu-i place, in ceea ce priveste introiectia, persoana in cauza asimileaza lucrurile placute, de aceea introiectia este o etapa importanta in constituirea eului. Mecanismul introiectiei este strans legat cu cel al identificarii. Lapache si Pontalis definesc identificarea ca un proces psihic prin care un subiect asimileaza un aspect, o proprietate, un atribut al altuia si se transforma total sau partial dupa modelul acestuia. Personalitatea se constituie si se diferentiaza dupa o serie de identificari. (P. Popescu-Neveanu, "Dictionar de psihologie",Editura Albatros, Bucuresti, 1978, p. 319). Introiectia devine patologica atunci cand nu este selectiva si atunci cand ea este dusa la extrem. De exemplu, atunci cand un copil introiecteaza chiar toate interdictiile unui parinte sever, fara a le discrimina, avem de-a face cu un caz patologic si cu o persoana neadaptata si incapabila sa faca fata cerintelor vietii cotidiene. Pentru Ferenci, orice transfer, reactualizare a relatiilor cu obiectele parentale, este o introiectie. Aceasta afirmatie justifica travaliul psihoterapetic menit sa dezvolte procesul introiectiei si sa duca la identificari,

Regresia este un mecanism psihologic de aparare care consta in revenirea la un comportament sau la un stadiu anterior si inferior sau numai la anumite atitudini, elemente sau operatii dintr-un stadiu depasit. Regresia intervine in urma unor socuri, traume sau frustrari. Aceasta revenire poate fi mai mult sau mai putin organizata si mai mult sau mai putin tranzitorie. Mecanismul regresiei este strans legat cu cel al progresiei, de aceea, pe parcursul dezvoltarii individului aceste mecanisme se alterneaza. Pentru unii terapeuti, regresia pacientului este un imperativ, ceea ce presupune ca profunzimea problemelor acestuia poate fi surprinsa numai cand intra in starea de regresie; pentru alti terapeuti, regresia reprezinta o stare ce trebuie prevenita cu orice pret, intrucat, cum am putea sa-l readucem pe pacient la starea sa anterioara normala de functionare. Regresia ca mecanism de aparare poate deveni patologica atunci cand este repetata si atunci cand pacientul nu o mai alterneaza cu progresia insa ea poate avea si efecte favorabile prin faptul ca reprezinta pentru persoana in cauza un fel de consolare. Cel mai frecvent, regresiile survin simultan in etape libidinale, in relatii obiectuale si in functii ale eului. Cand un baiat de trei ani, care arata o vadita admiratie si dragoste fata de mama sa, este confruntat cu nasterea unui frate, el se poate retrage intr-o atitudine de incapatanare agresiva fata de mama sa, dezvoltand simultan un foarte puternic atasament fata de tatal sau. El regreseaza de la o relatie obiectuala pozitiva oedipiana catre o relatie obiectuala anala si negativ-oedipiana. Un alt exemplu de regresie este atunci cand un copil scolar trecut printr-o trauma datorita decesului unui parinte isi doreste sa revina la varsta de dinaintea tragediei, are vise in care se vede exact la acea varsta in care inca nu se intamplase nimic. In concluzie regresia poate fi un mecanism valid de aparare, insa, se poate asocia si cu efecte nocive. Regresia eului este o reactie aproape normala in fata bolii sau dupa o experienta traumatica insa exista si riscul ca regresia sa nu fie reversibila si sa nu aduca beneficii. Functiile eului pot fi ireparabil afectate, dezvoltarea pulsiunilor poate fi stagnata. In aceasta situatie, regresia a devenit un agent patogen. Ce se intampla atunci cand proiectia este marca a personalitatii individului?

Proiectia este un mecanism de aparare. Proiectia reprezinta principala defensa a personalitatii

paranoide si consta in principal in atribuirea celorlalti a propriilor intentii, tendinte, pulsiuni si dorinte. Freud este cel care a introdus termenul de proiectie in vocabularul psihanalizei si l-a utilizat in legatura cu nevroza de angoasa. Proiectia joaca un rol important in multe momente ale vietii psihice, chiar in situatii nepatologice (superstitii, mitologie, animism). Proiectia este un semn practic de esec al refularii. Astfel, cineva criticand pe altul isi critica de fapt propriile slabiciuni, neindraznind sa-si recunoasca asemenea trasaturi. Materialul proiectat este un ecou al inconstientului propriu, agresiunile proprii fiind atribuite altuia. Astfel, un exemplu din viata de zi cu zi poate fi - atunci cand spunem ca nu suportam pe cineva pentru ca e arogant se poate la fel de bine sa proiectam propria noastra trasatura pe care nu vrem s-o recunoastem asupra altuia. Pentru Freud exista in acest mecanism trei timpi consecutivi: reprezentarea jenanta a unei pulsiuni interne este suprimata, apoi acest continut este deformat si in sfarsit se reintoarce la constient sub forma unei reprezentari legate de obiectul extern. Persoana dominata de acest mecanism de aparare apare ca banuitoare, orgolioasa, sensibila; apare, de asemenea, ca un colectionar al greselilor celor din jur. Subiectul percepe la cel din jur ceea ce nu poate recunoste in el insusi. Utilizarea progresiva a proiectiei la Freud privilegiaza rolul apararii. De fiecare data, este vorba despre faptul ca subiectul ii atribuie celuilalt ceea ce refuza inconstient sa-si asume, iar aceasta in interesul propriei economii psihice. (S. Ionescu, M-M. Jacquet, C. Lhote, Mecanismele de aparare, Polirom, 2002, Iasi, p.240). Proiectia poate opera si prin deplasare in superstitie, gandire magica, vis, delir sau transfer. Se produce prin deplasarea unor cauzalitati interne intr-un obiect de angoasa din exterior.

Rationalizarea- este justificarea logica , dar artificiala care camufleaza fara stirea celui care o utilizeaza, adevaratele motive,( irationale si inconstiente) ale unora dintre judecatile acestuia dintre ,conduitele si sentimentele sale , intrucat aceste motive nu ar putea fi recunoscute fara anxietateNu orice rationament suspect este in mod obligatoriu o rationalizare. Erorile de judecata cauzate de premise eronate , de ignoranta sau de o atentie insuficienta pot angaja gandirea pe o cale gresita. Este cazul capcanelor semnalate de Freud in studiul sau consacrat proceselor psihice normale.In acest caz nu actioneaza nici o aparare. Rationalizarea poate fi individuala, dar si colectiva .

Vorbind despre modul cum razboiul i-a orbit pe contemporanii sai , Freud vorbeste despre faptul ca popoarele asculta mai mult de voia pasiunilor decat de aceea a intereselor lor.Ele nu invoca interesele decat pentru a-si rationaliza pasiunile,pentru a putea justifica satisfactia pe care cauta sa le-o aduca.

Refularea este respingerea in inconstient a unor reprezentari conflictuale care se mentin

active , ramanand totusi inacesibile constientizarii. Intoarcerea elementului refulat , ale carei consecinte pot fi anodine sau patologice, intervine in caz de esec sau de insuficienta a refularii. Freud semnala ca acest mecanism este unul din numerosii factori care contribuie la aparitia unei slabiri a memoriei sau unei deficiente a amintirii. Widlocher vedea refularea ca fiind o falsa uitare , selectiva, intentionata, care nu elimina afectul si nu

Sublimarea are la Freud doua sensuri:

-desexualizarea unei pulsiuni avand drept tinta o persoana care ar putea fi dorita sexual.Transformata in tandrete sau in prietenie , pulsiunea isi schimba scopul , dar obiectul ramane acelasi. -derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social.Pulsiunea se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau ( erotic sau agresiv) primitiv, fara a fi insa refulata. A. Freud citeaza sublimarea imediat dupa lista celor noua aparari clasice si semnaleaza ca aceasta apartine mai mult normalitatii decat nevrozei. Mai tarziu revine , considerand ca este un mecanism de aparare deoarece se constata o scadere a placerii in raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. este definitiva.