Sunteți pe pagina 1din 13

Ludwig van

Beethoven

Ludwig van Beethoven(n. 16 decembrie


1770, Bonn – d.26 martie 1827, Viena) a
fost un compozitor german, recunoscut ca
unul din cei mai mari compozitori din storia
muzicii. Este considerat un compozitor de
tranziție între perioadele clasică și
romantică ale muzicii.
 “Educația lui Beethoven
nu a fost neglijată cu
totul, dar nici deosebit
de îngrijită. A învățat să
citească, să scrie, să
socotească și ceva
latină într-o școală
publică, iar muzica a
învățat-o acasă sub
supravegherea
necontenită și severă a
tatălui său”, ne
relatează Franz Gerhard
Wegeler.
 Wegeler confirma că ”la școală a
învățat numai să scrie, să
socotească și puțină latină...
Adevarul este că, Beethoven nu
a frecventat niciodată un liceu,
nu cunoștea în limba latină
decât câteva fraze și vorbea
penibil de greu limba franceză.
Când au avut loc la Viena lecțiile
despre zocsky, medicul Gopfert
s.a., Beethoven a refuzat să
asiste măcar o singură dată, cu
toate insistențele mele. Simțea
în el un alt imperativ categoric”
decât acela al filozofului de la
Konigsberg. Știința ce-i era
proprie era să creeze.”
 În 1792 tatăl lui Beethoven
moare iar în acel moment
Ludwig se afla la Viena.
 ”Dădea lecții de pian și de cânt
la fetele și la baieții însărcinaților
cu afaceri ai Angliei, Franței și ai
Imperiului, ca și la marea
burghezie; avea de lucru mai
mult decat putea face; primea
numeroase cadouri, căci toata
lumea îl iubea... Autorizaseră
maitres d’hotel ce aveau să-i
dea cina, ori de câte ori avea
nevoie... Beethoven uza însă cu
discreție de această permisine”,
ne relatează Fischer.
Ultimele cvartete

 După un eșec la Viena, Beethoven,


chiar în zilele când scria marele
cvartet Galitin, îi spuse prietenului său
Johann Andreas Stumpff ”Nu mai
există aici simțul pentru ceea ce este
bun, puternic, pentru adevarata
muzică! Da, așa e, Vienezi! Nu mai
vreți nimic de la mine! Din când în
când Schuppanzigh mai da la iveală
vreunul din cvartetele mele; nu mai au
timp și pentru simfoniile mele și nu le
mai trebuie Fidelio. Rossini uber alles!
Poate că zdrăngănelile
voastre(Geklimper) și cântecele
voastre fără suflet, cârpăcelili cu care
ruinati arta adevărată - ăsta o fi gustul
vostru, o, Vienezi!”
 Tânărul nepot al lui
Beethoven ne relatează (la
25 ianuarie 1824): ”Zadarnic
am încercat să zugrăvim
impresia manifestată la
toți... Sala era arhiplină.
Oamenii erau nevoiți să stea
în picioare la usă... Execuția
era minunată. Ei nu
executau, ci cântau din
instrumentele lor. Era un
cânt de o frumusețe fără
margini. Schuppanzigh a
fost deseori întrerupt în
mijlocul execuției de
aplauzele sălii...”
 În vara anului 1824, Beethoven
este vizitat de un tânăr artist,
A. Von Zuccalmaglio, care ni-l
descrie: ”Nici un pictor nu pare
sa îi fi redat, nici măcar pe
departe focul din privire care
m-a strapuns...”, el adaugă(și
impresia lui se potrivește cu a
lui Stumpff) că Beethoven n-
avea pe atunci nicidecum
expresia unui om izolat și închis
cu tristețe în sine însuși cum ni-
l reprezentam; ci dimpotrivă,
toată înfățișarea lui respira o
bunăvoință extraordinară; și
prietenia se exprima în toate
cuvintele și manifestarile lui. ”
 În primavara anului 1825,
Beethoven ținea în mână
cele trei cvartete Galitin
și la 1 mai 1825 îi scrie
lui Schott: ”Cvartetul (în
mi bemol) va fi predat
zilele acestea... Al doilea
cvartet (în la minor) este
pe sfârșite”... Și în
aceeasi zi, lui Charles
Neate: ”Am terminat
primul cvartet; compun
acum pe al doilea, care,
ca și al treilea, va fi gata
peste puțin timp.”
Însă, în aprilie 1825 Beethoven va
trebui să se lupte cu o boala, dar
când sănătatea i se va îmbunătăți,
în septembrie îi va trimite o
scrisoare lui Vincent Hauschka și
una lui Schott cu următoarele
rânduri: ”Apolo și Muzele n-o să-l
lase pe omul cu coasa să mă ia,
căci le mai sânt încă atât dator!
Înainte de plecarea mea spre
Câmpiile Elizee trebuie să las ceea
ce spiritul îmi inspiră și-mi
poruncește să împlinesc. Este ca
și cum de abia aș fi scris până
acum câteva note…”
(Ist es mir doch als hatte ich kaum
einige Noten geschrieben)...
După ce boala lui Beethoven se
înrăutățește și nu mai lasă pe
nimeni să îl viziteze un timp,
poartă o conversație cu Rellstab
într-un moment în care se simte
mai bine, după ce a terminat
Cvartetul op. 127: ”Un fulger de
lumina i-a însuflețit privirea
ostenită. Dar n-a fost decât o
clipă. Apoi a spus ca și cum s-ar fi
mustrat: <<E atât de greu! Va fi
prost executat>>.” Rellstab
spune ca a fost executat îngrijit
de două ori. Beethoven spune: ”E
bine. Trebuie auzit des!”
După care el întreabă:”Și cum vă
place?”, moment în care nu mai
primește răspuns.
În septembrie 1825, Beethoven îi scrie fiului
său: ”Sper cel puțin pentru mâine un cuvânt
de la tine! Nu mă neliniști! Și gândește-te la
suferința mea!... Câte n-am suferit până
acum!...”
În ziua următoare îi trimite urmatoarea
scrisoare: ”Pentru Dumnezeu, întoarce-te azi
acasă - aleargă, aleargă!,,, Fiul meu scump...
Nici o altă vorbă!... Numai vino în brațele
mele, n-ai să auzi nici un cuvânt aspru... vei
fi primit cu aceeași dragoste... despre ce va
fi de făcut în viitor, vom vorbi cu dragoste,
pe cuvântul meu de onoare, nici o mustrare!
N-ar mai servi la nimic, n-ai de așteptat de
la mine decât grija și ajutorul cel mai iubitor.
-Vino îndată! -Vino la inima credincioasă a
tatălui tau!... Vino, de cum primești
scrisoarea.”
Beethoven a primit răspuns ca fiul său va
veni.
Bibliografie:
-Ludwing van Beethoven
Viata in Imagini de Richard,
Petzoldt
-Copilaria unor mari
muzicieni de Theodor Balan
-Beethoven, Marile Epoci
Creatoare de Romain
Rolland
Editura celor trei cărți este:
Editura Muzicală a Uniunii
Compozitorilor din
Republica Socialistă
România
Elev: Straca Mihail,
clasa a 6-a A, Scoala
Gimnazială“Nicolae
Popoviciu” Beiuș,
Bihor
Coordonator:
Profesor Rada
Daniela