Ludwig van Beethoven

Compozitor
Ludwig van Beethoven (16 decembrie 1770 – 26 martie
1827) este considerat cea mai importantă personalitate a
perioadei de tranziţie dintre epoca clasică şi cea romantică
a muzicii clasice occidentale, unul dintre cei mai faimoşi
şi mai influenţi compozitori ai tuturor timpurilor.
• Beethoven a fost nepotul unui muzician de origine
flamandă, pe nume Lodewijk van Beethoven (1712-
1773), şi a fost botezat după bunicul său, Lodewijk
fiind similarul olandez al numelui Ludwig. Bunicul
său a fost angajat cântăreţ la curtea principelui elector
din Köln, devenind ulterior capelmaistru (director
muzical). El a avut un fiu, Johann van
Beethoven (1740-1792), care a servit ca tenor în
aceeaşi instituţie muzicală, oferind şi lecţii de pian,
respectiv de vioarà, pentru a-şi suplimenta veniturile.
Johann s-a căsătorit în 1767 cu Maria Magdalena
Keverich, fiica lui Johann Heinrich Keverich,
bucătar-şef la curtea arhiepiscopiei din Trier.
• Beethoven s-a născut la Bonn, fiind botezat în rit romano-catolic la 17
decembrie 1770. Se presupune, astfel, că a venit pe lume în ziua precedentă,
pe 16 decembrie. În epoca respectivă, copiii erau, de obicei, botezaţi a doua
zi după naştere şi este cunoscut că atât familia lui Beethoven, cât şi cea a
profesorului Johann Albrechtsberger au sărbătorit ziua de naştere pe 16
decembrie. Dintre cei şapte copii ai lui Johann van Beethoven, doar al doilea,
Ludwig, şi alţi doi fraţi mai mici au trecut de pragul copilăriei. Caspar
Anton Carl s-a născut pe 8 aprilie 1774, iar Johann Nikolaus, mezinul, a
văzut lumina zilei la 2 octombrie 1776.
• Primul profesor de muzică al lui Beethoven a fost tatăl său. Se
pare că Johann van Beethoven a fost un instructor dur şi că
micul Beethoven ,,trebuia să stea în faţa clapelor, având
deseori lacrimi în ochi“. Ştim, de asemenea, că, în acea
perioadă, Johann era un alcoolic notoriu. Beethoven a avut
parte şi de alţi profesori locali, precum organistul curţii, Gilles
van den Eeden (decedat în 1782), Tobias Friedrich Pfeiffer (un
prieten de familie, care i-a predat lui Beethoven lecţii de pian)
şi o rudă, Franz Rovantini (pentru vioară şi viola).
• Talentul său muzical s-a manifestat de timpuriu.
Johann, conştient de succesele în domeniu ale lui
Leopold Mozart (tatăl lui Wolfgang Amadeus), a
încercat să-şi exploateze fiul ca pe un
adevărat copil-minune, susţinând că Beethoven avea
vârsta de şase ani (el având, de fapt, şapte) când a
apărut pe afişul debutului său public din martie 1778.

♫♫♫
În 1779, Beethoven şi-a început studiile cu Christian Gottlob Neefe, considerat, la acea
vreme, cel mai bun profesor din Bonn, devenit organistul curţii în acelaşi an. Neefe l-a
învăţat pe Beethoven compoziţie şi, prin luna martie 1783, l-a ajutat să scrie prima
compoziţie publicată: un set de variaţiuni pentru clavecin. La scurt timp, Beethoven a
inceput să lucreze cu Neefe, ca asistent al organistului, iniţial fără să fie plătit (1781) şi apoi
în calitate de angajat al capelei curţii (1784), sub bagheta capelmaistrului Andrea Luchesi.
Primele trei sonate pentru pian, intitulate Kurfürst (Electoral), dedicate principelui
elector Maximilian Friedrich, au fost publicate în 1783. Maximilian Friedrich, care a murit
în anul 1784, nu cu mult după numirea lui Beethoven ca asistent al organistului, a remarcat
talentul lui Beethoven, sponsorizând şi încurajând studiile muzicale ale tânărului.

Maximilian Friedrich

Christian Gottlob Neefe

 Beethoven a plecat spre Viena, pentru prima dată, în martie 1787, în speranţa de a
studia alături de Wolfgang Amadeus Mozart.
Din nefericire pentru tânărul Beethoven, după numai două săptămâni de şedere
în capitala austriacă, a aflat că mama lui era grav bolnavă şi, prin urmare, a fost forţat
să se întoarcă acasă. Aceasta a murit la scurt timp, iar tatăl său a
căzut şi mai adânc în patima beţiei. Drept urmare, Beethoven
a devenit responsabil pentru îngrijirea celor doi fraţi mai mici, fiind
obligat astfel să-şi petreacă următorii cinci ani în Bonn.

Maria Magdalena Keverich van Beethoven

(mama lui Beethoven) a murit la Bonn,
în 1787, de tuberculoză, la 40 de ani.
 • Beethoven a făcut cunoştinţă cu un număr de persoane care au devenit
figuri importante în această epocă a vieţii sale. Franz Wegeler, un tânăr
student la medicină, l-a introdus în familia von Breuning. Beethoven a
petrecut mult timp la reşedinţa von Breuning, unde a luat contact cu
literatura germană şi clasică şi a oferit lecţii de pian unora dintre copii.
Atmosfera din familia von Breuning era mai puţin stresantă decât cea a
propriului cămin, care devenea din ce în ce mai dominată de strictul
control şi de căderea în alcoolism a tatălui său. Tot în această perioadă,
Beethoven a ajuns în atenţia contelui Ferdinand von Waldstein, care i-a
devenit bun prieten şi susţinător financiar de-a lungul întregii sale vieţi.

Franz Wegeler Reşedinţa von Breuning Contele Ferdinand von Waldstein

♪ În 1789 a obţinut o sentinţă judecătorească
prin care jumătate din salariul tatălui său îi
revenea direct pentru a putea acoperi
cheltuielile necesare întreţinerii familiei. De
asemenea, a contribuit la veniturile familiei
cântând la violă în cadrul orcbestrei curţii.
 • Cu ajutorul principelui elector, Beethoven s-a mutat în 1792 la Viena. Aici s-a întâlnit cu Joseph Haydn,
cu care, probail, făcuse cunoştinţă la sfârşitul anului 1790, când acesta, în drum spre Londra, s-a oprit la
Bonn, în preajma Crăciunului. Ulterior s-au reîntâlnit în luna iulie 1792 la Bonn, cu ocazia revenirii lui
Haydn din Anglia, când, mai mult ca sigur, au fost făcute aranjamentele ca Beethoven să studieze cu
bătrânul maestru. Beethoven a început să compună un număr semnificativ de lucrări (care nu s-au
publicat la acea vreme şi cele mai multe sunt astăzi enumerate ca lucrări fără număr de opus), care
demonstrau abordarea tot mai complexa a tonalităţii şi o maturizare a stilului. Muzicologii au descoperit,
într-un set de variaţiuni scrise în 1791, o temă similară cu cea regăsită în Simfonia a III-a. Pe fondul
zvonurilor de ieşire a Franţei din război, Beethoven a părăsit Bonnul în noiembrie 1792, stabilindu-se la
Viena. La scurt timp după sosirea lui în capitala Austriei, a aflat că tatăl său a murit. În nota de rămas-
bun către Beethoven, contele Waldstein scria: „Prin strădanie neîntreruptă, vei primi spiritul lui
Mozart din mâinile lui Haydn”.
• Beethoven nu şi-a focalizat atenţia imediat pe calitatea sa de compozitor, ci mai degrabă s-a dedicat
studiului şi cântatului la pian. Lucrând sub conducerea lui Haydn, a căutat să domine cât mai bine
contrapunctul. Concomitent, a luat lecţii de vioară de la Ignaz Schuppanzigh. La începutul aceastei
perioade, a primit, de asemenea, instrucţiuni ocazionale de la Antonio Salieri, cu deosebire în ce priveşte

Cariera vieneză stilul italian al c0mpoziţiei vocale. Relaţia dintre cei doi s-a păstrat până prin 1802. Lecţiile primite de la
Haydn nu păreau a-şi arăta roadele, Beethoven susţinând că lui Haydn nu-i prea păsa de el şi că deseori îi
repugnau ideile sale muzicale. Oricum, plecarea în 1794 a lui Haydn la Londra ar fi putut să-l determine
pe Beethoven să se reîntoarcă acasă, dar a ales să rămână în Viena, continuând asiduu instrucţia metodica
şi sârguincioasă a contrapunctului cu Johann Albrechtsberger şi cu alţi profesori.
• Deşi bursa principelui elector expirase, un număr de nobili vienezi i-au recunoscut talentul şi i-au oferit
sprijin financiar – printre aceştia, prinţul Franz Joseph Lobkowitz, prinţul Karl Lichnowsky şi
baronul Gottfried van Swieten.
• Prin 1793, Beethoven şi-a câştigat reputaţia de improvizator în saloanele nobiliare. Totodată interpreta
deseori la clavecin preludiile şi fugile lui J.S. Bach din Clavecinul bine temperat. De asemenea,
prietenul său Nikolaus Simrock a început publicarea compoziţiilor sale, prima fiind, se pare, un set de
variaţiuni. În 1794, Beethoven a petrecut mult timp compunând. Pe la 1793 se bucura în capitala
austriacă de reputaţia unui pianist virtuoz. În martie 1795, Beethoven prezintă în faţa publicului vienez o
primă lucrare concertantă pentru pian. Din lipsa existenţei unor documente clare, este incert dacă e vorba
despre primul sau despre al doilea concert pentru pian, ambele având partituri asemănătoare (nefinalizate
şi nepublicate vreme de mulţi ani). La scurt timp după acest eveniment, Beethoven a făcut aranjamente
pentru a-şi publica prima compoziţie semnată cu un număr de opus: trio-ul pentru pian, Opus 1. Lucrarea
a fost dedicată protectorului său, prinţul Lichnowsky, bucurându-se de un real succes financiar. Profitul
obţinut i-a acoperit lui Beethoven cheltuielie de trai pentru aproape un an de zile.
 Maturitatea muzicală
• Între 1798 şi 1802, Beethoven a abordat ceea ce el considera a reprezenta
culmile compoziţiei muzicale: cvartetul de coarde şi simfonia. Cu primele
şase cvartete de coarde (Opus 18), create între 1798-1800 (scrise la cererea
prinţului Lobkowitz şi dedicate acestuia) şi cu publicarea lor în 1801,
respectiv cu prima audiţie a primei şi a celei de a doua simfonii, din 1800 şi
1802, Beethoven şi-a câştigat o largă apreciere, fiind considerat unul dintre
reprezentanţii cei mai importanţi ai generaţiei de tineri compozitori ai
perioadei clasice de după Haydn şi Mozart. El a continuat să se aplece şi
asupra altor f0rme muzicale, punctul de cotitură reprezentându-l sonatele
pentru pian, precum bine-cunoscuta Patetica, Opus 13 (dedicată prinţului
Lichnowsky), pe care Cooper o descrie ca ,,depăşi[nd] oricare dintre
compozitiile sale anterioare prin tărie de caracter, profunzime
emoţională, grad de originalitate, ingeniozitate şi manipulare de motive
şi de tonalitate”. Beethoven şi-a completat în 1799 şi Septet-ul (Opus 20),
una dintre cele mai cunoscute lucrări din timpul vieţii sale.
• Pentru prima audiţie a Simfoniei I, Beethoven a închiriat Burgtheater pe 2
aprilie 1800 şi a pus în scenă un amplu program muzical, inclusiv lucrări de
Haydn şi de Mozart, precum şi Septet-ul, Simfonia I şi unul dintre concertele
sale pentru pian (partiturile acestor trei lucrări din urmă nefiind publicate încă
la acea vreme). Concertul, pe care Allgemeine musikalische Zeitung l-a
descris ca fiind „cel mai interesant concert după o lungă perioadă de
timp“, nu a fost lipsit de ecouri negative, printre alte critici aduse
numărându-se faptul că „artiştii nu s-au deranjat să acorde nici o atenţie
solistului“.
• Cu toate influenţele de netăgăduit ale lui Mozart şi Haydn, şi cu influenţele
stilistice ale altor compozitori, cum ar fi Muzio Clementi, melodiile, evoluţia
muzicală, apelul la modulaţii şi la texturi, specificul emoţional al partiturilor
beethoveniene sunt departe de orice similitudine cu ei. Acest fapt a sporit
impactul de care s-au bucurat lucrările publicate pentru prima dată. Până la
sfârşitul anului 1800, Beethoven şi muzica lui se bucurau de mare cerere din
partea protectorilor şi a editorilor.
• În luna mai 1799, Beethoven a dat lecţii de pian fiicelor contesei maghiare Anna Brunsvik.
Între compozitor şi fiica mai mare, Josephine, s-a înfiripat o relaţie care a fost mereu subiectul
unor speculaţii. La scurt timp, ea s-a căsătorit cu contele Josef Deym, Beethoven continuând să fie
un oaspete constant în casa lor, fiind profesor şi cântând la petreceri. Josephine a păstrat o anumită
distanţă în relaţia ei cu Beethoven până în 1804, când Deym a murit.
• Între 1801 şi 1805, Beethoven a fost profesorul lui Ferdinand Ries, care a devenit mai
târziu compozitor şi a scris Beethoven remernbered, o carte despre întâlnirile lor. Tânărul Carl
Czerny a studiat de asemenea cu Beethoven între 1801-1803, devenind el însuşi un renumit
profesor de muzică – Franz Liszt a fost unul dintre elevii săi – şi organizând la Viena, în 1812,
prima audiţie a Concertului nr: 5 pentru pian (Imperialul).
• Perioada 1800-1802 a fost dominată de două opere majore, dar Beethoven a continuat să
compună lucrări mai mici, inclusiv Sonata Lunii. În primăvara anului 1801 a finalizat
partitura baletului Creaturile lui Prometeu. Spectacolul s-a bucurat de un asemenea succes, încât
au urmat alte numeroase reprezentaţii în 1801 şi 1802. Totodată, profitând de popularitatea sa
timpurie, Beethoven s-a grăbit să publice un concert pentru pian. În primăvara anului 1802 a
finalizat Simfonia a II-a, intenţionând să 0 prezinte în cadrul unui concert, anulat în ultima clipă.
Prima audiţie a simfoniei a avut loc în aprilie 1803, la Theater an der Wien, unde Beethoven tocmai
obţinuse postul de compozitor rezident. Alături de Simfonia a II-a, au fost interpretate şi Simfonia
I, Concertul nr. 3 pentru pian şi oratoriul Hristos pe Muntele Măslinilor. Recenziile au exprimat
aprecieri contradictorii, dar concertul a fost un succes financiar, Beethoven reuşind să vândă biletele
la un preţ triplu faţă de costul standard.
• Relaţiile de afaceri ale lui Beethoven cu editorii au început să se îmbunătăţească în 1802, cănd
fratele său, Carl, şi-a asumat un rol tot mai important. Pe lângă negocierea unor preţuri mai mari
pentru lucrările recent compuse, Carl a început să vândă şi o parte din creaţiile beethoveniene
anterioare nepublicate şi l-a încurajat pe fratele său (împotriva voinţei acestuia) să facă aranjamente
şi transcrieri ale operelor sale populare pentru diverse alte combinaţii instrumentale.
 ♬♬ Pierderea auzului
• În jurul anului 1796, Beethoven a început să-şi piardă auzul. El a suferit o formă severă de tinitus, un ,,ţiuit“ în urechi care îi făcea dificilă perceperea şi
aprecierea muzicii, precum şi purtarea conversaţiilor. Cauza surdităţii lui Beethoven este necunoscută, dar a fost frecvent atribuită sifilisului, intoxicaţiei cu
plumb, tifosului exantematic, tulburărilor imunitare şi chiar obiceiului de a-şi scufunda capul în apă rece pentru a sta treaz. Explicaţia, pornind de la autopsia
efectuată în acele vremuri, este că a avut o „ureche interioară dilatată”, care a dezvoltat leziuni de-a lungul timpului. Datorită nivelului ridicat de plumb găsit
în eşantioanele firelor de păr ale lui Beethoven, această ipoteză a fost intens analizata, dar surditatea asociată cu aceasta ia forme aproape imposibil de
validat.

• Începând încă din 1801, Beethoven a corespondat cu prietenii, descriindu-le simptomele şi dificultăţile pe care le întâmpina atât în viaţa profesională, cât şi
în cea socială. Urmând sfatul medicului său, s-a retras între aprilie-octombrie 1802 în orăşelul austriac Heiligenstadt, aflat în imediata apropiere a Vienei,
încercând a se consola cu starea lui. Acolo şi-a redactat Testamentul de la Heiligenstadt, prin care autentifică hotărârea de a-şi continua viaţa prin şi pentru
arta sa.
• De-a lungul timpului, pierderea auzului s-a înrăutăţit, existând chiar o poveste bine atestată referitoare la faptul că, nemaiauzind aproape deloc, la sfârşitul
primei audiţii a Simfoniei a IX-a a trebuit să i se întoarcă privirea către sală pentru a vedea tumultoasele aplauze ale audienţei; neauzind nimic, a izbucnit în
plâns. Pierderea auzului nu l-a împiedicat însă pe Beethoven să-şi continue activitatea componistică, dar susţinerea concertelor – ca sursă de venituri băneşti
– era deosebit de dificilă. După o tentativă eşuată de a-şi interpreta în 1811 propriul Concert pentru pian nr. 5 (Imperialul), a cărui primă audiţie a fost
organizată chiar de către fostul său elev Carl Czerny, nu a mai dirijat public niciodată.
• O colecţie mare de instrumente destinate ajutorării auzului, cum ar fi un corn acustic special pentru urechi, poate fi văzută azi la Casa memorială Beethoven
din Bonn, Germania. În ciuda disconfortului evident, Carl Czerny a remarcat faptul că Beethoven putea auzi normal sunetele rostite şi pe cele muzicale până
prin anul 1812.
• Beethoven a rămas complet surd în 1814. Urmare a pierderii auzului, s-a păstrat un document istoric unic: caietele sale de conversaţie. Utilizate în
aproximativ ultimii cincisprezece ani de viaţă, în aceste caiete prietenii îşi scriau gândurile, astfel încât Beethoven să poată afla ce spuneau, el răspunzându-
le fie oral, fie în scris. Caietele, ce conţin discuţii despre muzicá şi despre alte subiecte, reprezintă o sursă extrem de importantă pentru analizarea felului în
care compozitorul simţea muzica şi a modului în care aceasta ar trebui să fie interpretată, respectiv pentru percepţia relaţiei sale cu arta. Din păcate, după
moartea lui Beethoven, în tentativa de a zugrăvi o imagine idealizată a compozitorului, din 400 de caiete de conversaţie, 264 au fost distruse (şi altele au fost
modificate) de către Anton Schindler.
 Deşi Beethoven realiza venituri din publicarea operelor sale şi
din reprezentaţiile publice, el depindea şi de generozitatea unor
protectori, cărora le oferea spectacole particulare şi copii după
lucrări, înainte de publicarea lor. Pe lângă taxele necesare
prezentarii şi publicării compoziţiilor, unii dintre primii mecenaţi ai
lui Beethoven îi ofereau şi burse anuale.
Cel mai important protector aristocrat al lui Beethoven a fost,
probabil, arhiducele Rudolph, fiul mezin al împăratului Leopold
al II-lea, care, în 1803 sau 1804, a început să studieze pianul şi
compoziţia cu Beethoven. Clericul (preot-cardinal) şi compozitorul
au devenit prieteni, întâlnirile lor continuând până în 1824.
Beethoven a dedicat 14 dintre compoziţiile sale lui Rudolph,
inclusiv trio-ul Arhiducele (1811) şi măreaţa Missa
Patronaj solemnis (1823). Rudolph, la rândul său, a dedicat una dintre
compoziţiile proprii lui Beethoven. Epistolele scrise de Beethoven
lui Rudolph sunt păstrate astăzi la Gesellschaft der Musikfreunde
din Viena.
În toamna anului 1808, după ce i-a fost respinsa cererea de a
face parte din echipa teatrului regal, Beethoven a primit o ofertă de
la fratele lui Napoleon, Jéróme Bonaparte, pentru un post bine
plătit de capelmaistru la curtea din Cassel. Pentru a-l convinge să
rămână în Viena, arhiducele Rudolph, prinţul Kinsky şi prinţul
Lobkowitz, după ce au primit confirmarea din partea
reprezentanţilor prietenilor compozitorului, s-au angajat să-i
plătească lui Beethoven o pensie de 4000 de florini pe an. Până la
data convenită, arhiducele Rudolph a fost singurul care şi-a achitat
partea. Kinsky, chemat imediat la datorie în calitate de ofiţer, nu a
contribuit şi a murit la scurt timp după aceea, în urma unei căzături
de pe cal. Lobkowitz a încetat să-şi plătească partea în septembrie
1811. Întrucât nici unul dintre succesori nu şi-a manifestat dorinţa
de a continua patronajul, veniturile lui Beethoven s-au bazat mai
mult pe vânzarea drepturilor de compoziţie şi, după 1815, pe o
pensie modestă.
 Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu
interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea
nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian,
în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru
pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena
prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar.
Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia
imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm
delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea
nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile.
Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.
 Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826,
Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat.
La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de
locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz
Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat
în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena

(masca mortuară)
- Simfonia nr. 1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800
- Simfonia nr. 2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803
- Simfonia nr. 3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7
aprilie 1805
- Simfonia nr. 4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807
- Simfonia nr. 5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808), Simfoniile compuse
premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr. 6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22 de Beethoven
decembrie 1808
- Simfonia nr. 7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813
- Simfonia nr. 8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814
- Simfonia nr. 9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824
Simfonia a 10-a ♭
Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, muzicologul englez
Barry Cooper a reconstituit prima parte de 15 minute, în tempo Andante –
Allegro – Andante, a Simfoniei a 10-a în Mi bemol major (E flat major),
pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi
că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar
există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o
simfonie.

• Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)

• Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
• Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
• Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
• Beethoven 10th Symphony II
 ♪ Opera sa include nouă simfonii, cinci concerte pentru pian, un
concert pentru vioară, 32 de sonate pentru pian, 16 cvartete pentru
coarde și opera „Fidelio”. Este răsunătoare povestea vieții sale: auzul a
început să i se deterioreze de când era foarte tânăr. Ultimii zece ani și
i-a petrecut într-o liniște totală, dar, uimitor, cele mai admirate creații
ale sale au fost realizate în ultimii 15 ani de viață.

♪ Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viaţă, la vârsta de 56

de ani, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai influenţi compozitori din
toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze
hepatice în locuinţa sa mizeră din Viena, într-o dezordine de
nedescris.
♩ Nu se cunoaște cu exactitate data nașterii sale. Se presupune însă că a fost născut pe 16 decembrie 1770, în
Bonn.
♩ A avut doi frați mai mici care au ajuns la maturitate, Caspar și Johann.
♩ Tatăl său a fost alcoolic.
♩ Bunicul său a fost cel mai prosper muzician din Bonn.
♩ Tatăl său a fost cel care l-a introdus în lumea muzicii, dar a făcut acest lucru cu o rigoare și o brutalitate care l-
au urmărit pentru tot restul vieții.
♩ Deseori, Beethoven era bătut, încuiat în pivniță și privat de somn pentru a repeta / studia câteva ore în plus.
♩ A studiat pentru o scurtă perioadă de timp cu Wolfgang Amadeus Mozart, dar și cu Joseph Haydn.
Curiozități (esențiale)
♩ Pentru că a fost nevoit să își susțină financiar familia încă de la vârsta de 11 ani, Beethoven a părăsit școala fără
să știe tabla înmulțirii.
♩ Unii biografi au emis ipoteza că ar fi putut fi dislexic. Se presupune, de asemeena, că era bipolar din cauza
schimbărilor bruște de comportament și trăirile saler intense.
♩ Beethoven detesta să dea lecții de pian dacă ele nu erau pentru elevi foarte talentați sau pentru tinere atrăgătoare.
♩ În perioada sa de glorie, tot ceea ce atingea artistul se transforma în aur. Drept urmare autoritățile vieneze, care
doreau să profite de notorietatea lui Beethoven, îi ofereau un salariu lunar pentru a locui la Viena.
♩ Comparativ cu alti compozitori ai vremii, Beethoven era considerat inexpresiv când acorda… inteviuri.
♩ Beethoven își punea gheata pe cap înaintea concertelor, fiind convins ca senzația de rece îl va calma
♩ Unul dintre tabieturile sale preferate era să se plimbe de unul singur prin natură, fapt ce-i aducea compozitorului
inspirație și relaxare.
♩ A avut întreaga viață probleme în dragoste. Unele femei i-au admirat geniul, în timp ce altele l-au considerat
respingător.
♩ Nu a fost căsătorit niciodată. Ludwig van Beethoven la vârsta de 13 ani
♩ Era o fire foarte impulsivă și înceta pe loc reprezentația artistică dacă își dădea seama că cineva din public
vorbește.
♩ Pentru că își pierduse auzul, și-a petrecut ultimii zece ani din viață tot mai izolat.
♩ La funeraliile sale, de pe 29 martie 1827, au participat aproximativ 20.000 de vienezi.
Beethoven - Simfonia nr. 1

🎼
 Sfârșit

Această prezentare a fost realizată de Andrada

Dindelegan, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul
Național de Arte „Regina Maria” Constanța.
Profesor coordonator: Emin Filis.