Antonio Vivaldi

Antonio Lucio Vivaldi este cel mai de seam reprezentant al barocului

muzical veneian. S-a nscut la Veneia la 4 martie1678, n urma mariajului dintre
Giovanni Battista Vivaldi i Camilla Calicchio. A murit la Viena la 28 iulie 1741, ca
urmare a unei mbolnviri subite (inflamaie intern) i a fost nmormntat n cimitirul
spitalului.
nzestrat cu un auz excepional, virtuoz curajos care improviza cu plcere i
dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi i-a consacrat ntregul geniu
descoperirii nencetate a unor noi combinaii ritmice i armonice i a unor mbinri
imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate ai face un loc n orchestr, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fr a
uita oboiul i nici flautul, pe care le trata ntotdeauna ntr-o manier foarte personal, i
chiar alte instrumente nc mai marginale, ca mandolina sau trompeta. Din practicile de la
San Marco, a motenit atracia pentru a face s dialogheze mai multe "coruri" de
instrumente.
Spiritul concertant vivaldian
Vivaldi este unanim considerat a fi compozitorul care a dat cea mai mare
strlucire genului numit concerto, n perioada barocului. De altfel, o analiz n gril
concerto a ntregii creaii vivaldiene, ar putea constitui argumentul principal al ideii
spiritului concertant care traverseaz de la un capt la altul nu numai creaia sa
instrumental, dar i cea de scen sau religioas.
Dezvoltndu-se la fel ca i sonata, n tipurile da chiesa i da camera,
concertul baroc italian a fost alctuit la nceput ca o suit din cinci pri, apoi s-a redus la
trei-patru, dup care, la nceputul sec. al XVIII-lea, s-a stabilizat la trei pri, avnd ca
model tiparul uverturii italiene. Partea nti i a treia, vor fi micri repezi sau moderate,
cuprinznd o serie de expoziii, fie complete, fie pariale ale unei teme (de multe ori fiind
vorba despre expoziii duble sau n stil fugat), n tonaliti diferite, legate ntre ele prin
divertismente, iar uneori partea a treia este compus n form de rondo. Partea din mijloc
va fi, dimpotriv, lent, de form binar, cu o ncrctur emoional pronunat, fiind n
unele cazuri nlocuit de un dans precum ciaccona sau sarabanda.
Concertul italian al lui Vivaldi va aduce cu sine nc o cucerire: apariia
cadenei nainte de coda, care d posibilitate solistului s-i pun n valoare calitile sale
tehnico-expresive. Nu ntotdeauna aceast caden era scris, ci se lsa un punct de org
care marca locul n care se oprea orchestra, pentru a-i face loc solistului care va da fru
liber virtuozitii sale. Concertul baroc de tip vivaldian va cunoate o dezvoltare fr
precedent si se va extinde cu repeziciune i n restul Europei, prin creaiile unor
compozitori ca Jean-Philippe Rameau (Frana), G.Ph.Telemann, G.Fr. Hndel i J.S.Bach
(Germania).
Atins de o maladie cronic, despre care se presupunea c era astm, cel pe
care Veneia l supranumea Preotul rou, din cauza culorii prului su, a tiut s se fac
exceptat de la ndtoririle ecleziastice ncepnd din 1703 , iar din acel moment a putut s
se consacre compoziiei i nvmntului. Numit responsabil muzical la La Pieta
(aezmnt rezervat orfanilor i copiilor ilegitimi ai oraului), n pofida unor ntreruperi
uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, ntre 1718 i 1720), avea s rmn
fidel acestei funcii pn n 1740.

Totui, a nceput s cltoreasc din ce n ce mai mult ca virtuoz i compozitor

(Roma n 1722 i 1724, unde a cntat n faa Papei; probabil Dresda i Darmstadt, cu
siguran Amsterdam, unde a fost publicat cea mai important parte a creaiei sale;
Florena, Praga, n sfrit Viena, unde a murit, uitat i n mizerie). La La Pieta, avea s
formeze elevi, s ntrein o orchestr (repede devenit celebr n ntreaga Europa) i s
compun pentru concertele publice pe care aezmntul le oferea duminica.
Acestor ocupaii, deja solicitante pentru un om care se plngea fr ncetare
de sntatea sa oscilant, din 1713 li s-a adugat o debordant activitate de impresar i de
compozitor de opere, domenii n care a cptat o autoritate suficient de mare pentru a
provoca rivaliti tenace, concretizate chiar ntr-un pamflet, redactat mpotriva lui de
Benedetto Marcello (II Teatro alla moda, 1720).
Aceast consacrare n toate genurile (pentru c a fost fecund i n materie de
muzic religioas) avea s confere compozitorului o glorie internaional incontestabil
fr precedent n istoria muzicii. Toi turitii care treceau prin Veneia cutau s-l asculte
pe Preotul rou, de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J.J.
Quantz, epistolarul De Brosses i pn la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei.
Totusi, a inceput sa calatoreasca din ce in ce mai mult ca virtuoz si
compozitor la Roma, in 1722 si 1724, unde a cantat in fata Papei; probabil la Dresda si in
Darmstadt; cu siguranta la Amsterdam, unde a fost publicata cea mai importanta parte a
creatiei sale; la Florenta, Praga si la Viena, unde a murit, uitat de prieteni si de rude. La
Ospedale della Pieta, avea sa infiinteze o orchestra de fete (devenita celebra in intreaga
Europa) si sa compuna intens pentru concertele publice pe care asezamantul le oferea
duminica.
Acestor ocupatii, deja solicitante pentru un om care se plangea fara incetare
de sanatatea sa oscilanta, din 1713 li s-a adaugat o debordanta activitate de impresar si de
compozitor de opere, domenii in care a capatat o autoritate suficient de mare pentru a
provoca rivalitati tenace, concretizate chiar intr-un pamflet redactat de Benedetto
Marcello (Il Teatro alla moda, 1720). Se pare ca de-a lungul intregii vieti, Vivaldi a fost
considerat ca un artist aflat in afara normelor, extravagant de buna voie, chiar scandalos
(dusmanii lui aveau cum sa raspandeasca barfe, mai ales in legatura cu atractia lui afisata
fata de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele fata de o
mezzo-soprana pe nume Anna Giro, fiica a unui peruchier francez numit Giraud si pentru
care a scris un numar mare de pagini vocale).
Consacrarea in toate genurile muzicale avea sa-i confere compozitorului o
glorie internationala incontestabila fara precedent in istoria muzicii. Multi calatori care
treceau prin Venetia cautau sa-l vada si sa-l asculte pe "Preotul rosu", de la Edward
Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses si pana
la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Exista numeroase si pretioase marturii asupra
ceea ce reprezenta viata muzicala venetiana si asupra efectului electrizant al interpretarii
si creatiilor lui Vivaldi.