SIMFONIILE LUI BEETHOVEN

„Muzica este o revelaţie mai înaltă decât orice înţelepciune sau filosofie.
Muzica este pământul electric în care spiritul trăiește, gândește și creează”,
spunea titanul de la Bonn despre arta căreia și-a dedicat întreaga existenţă.
Beethoven, de la a cărui naștere întreaga lume aniversează 250 de ani, ne-a
lăsat peste 700 de lucrări, compuse în 45 de ani de creaţie. Unicul său Concert
de vioară, celebrele Sonata Lunii, Appassionata și Sonata Kreutzer, Concertul
nr. 5 pentru pian şi orchestră-Imperialul se numără printre hiturile
beethoveniene.

În ciuda faptului că a compus o singură operă, Fidelio, se pare că tocmai aceasta era
lucrarea sa preferată, o ironie a sorţii pentru un compozitor uriaș de gen simfonic și
cameral. Poate însă moștenirea artistică la care se face cel mai adesea referire sunt
cele nouă simfonii, ce traversează clasicismul și romantismul muzical, pornind de la
influenţa lui Mozart sau Haydn și ajungând la limite neatinse în muzică până atunci.

„Nu uit niciodată o temă care mi-a sunat în cap”

Cuprinsă între clasicismul lui Mozart și Haydn și romantismul pe care l-a prefigurat și
al cărui părinte este uneori considerat, opera lui Beethoven este adesea împărţită în
trei perioade de creaţie. Prima etapă, 1790-1800, e asociată clasicismului muzical. În
cea de-a doua, când începe să se instaleze surzenia, Beethoven creează o ruptură
mai mare cu armonia muzicală de până atunci și Eroica marchează în mod special o
turnură în scriitura simfonică. În final, din 1818, Beethoven sparge definitiv orice
tipare posibile existente anterior și se spune că ultimele partituri sunt încărcate de
misticism și atât de evoluate încât nici astăzi nu le putem recepta deplin.

În fapt, stilul său propriu, atât de exploziv și de personal, nu este încadrabil exact în
vreun curent artistic. Ca orice mare creator, Beethoven își depășește epoca, vocea
sa fiind unică. Şi dacă Mozart scria o simfonie în zile sau săptămâni, la Beethoven
asta însemna luni sau chiar ani. Procesul de creaţie era lent. Avea în cap mult timp
ideea înainte de a o așterne fizic pe portativ. O scurtă incursiune în creaţia sa ne
arată sugestiv procesul propriu de compoziţie: „Ţin în mine mult timp gândurile mele
înainte de a le așterne pe hârtie. Memoria mea este însă atât de tenace încât sunt
sigur că nu uit niciodată o temă care mi-a sunat în cap. Schimb multe lucruri, renunţ
și încerc apoi din nou până când sunt satisfăcut. Apoi începe în capul meu
dezvoltarea temei în toate direcţiile și (...) ideea fundamentală nu mă părăsește
niciodată, crește, văd tabloul complet care stă în faţa mea și rămâne apoi munca de
a transcrie”.

Ultimele sale patru simfonii atestă geniul beethovenian. Un muzician care a creat
aproape întreaga sa viaţă fără să poată auzi o notă din ceea ce compunea altfel
decât în interiorul său... Surzenia a fost tragedia absolută a unui artist absolut.

Simfonia 1 (1795-1800) este dedicată unuia dintre primii săi protectori, baronul

Gottfried van Swieten, fiind publicată în 1801, la Leipzig. Deși compusă sub influenţa
clasicismului muzical vienez, în umbra lăsată de Mozart, pe care îl admira, și de
Haydn, care i-a fost profesor, prima simfonie face deja să se distingă vocea
personală a lui Beethoven, care venea să schimbe, prin următoarele sale lucrări,
canoanele de până atunci. Premiera a avut la loc Burgtheater, teatrul naţional vienez,
pe 2 aprilie 1800, și a inclus, ca o referinţă la cei în lumina cărora se formase, şi o
simfonie de Mozart și o lucrare de Haydn, alături de alte lucrări semnate de el însuși.
Simfonia nr. 2 în Re major, Op. 36, a fost compusă de Ludwig van Beethoven între
1801 și 1802. Lucrarea îi este dedicată lui Karl Alois, Prinț de Lichnowsky.

Simfonia a3-a, Eroica a lui Beethoven, o bucată muzicală care a fost dedicată inițial
lui Napoleon I și care celebra spiritul revoluționar ce a cuprins Europa, a fost numită
cea mai bună simfonie din toate timpurile de către cei mai buni dirijori.

Simfonia a 5-a, supranumită în trecut și „Simfonia destinului”. Simfonia a 5-a în Do

minor, opus 67, este una dintre cele mai cunoscute simfonii ale lui Ludwig van
Beethoven. Se folosește deseori drept exemplu de muzică clasică. A fost compusă
de Beethoven într-o fază grea a vieții sale, primele note scriindu-le in 1804.
Compozitorul devenea tot mai surd, iar Europa trecea tocmai atunci prin razboiale
crunte – razboaiele napoleoniene. Viena insăși, unde locuia Beethoven, a fost
ocupată de francezi in 1905. Premiera a avut loc la 22 decemnbrie 1808 la Viena
(Theater an der Wien) și a fost de fapt o mega-producție din lucrări in primă audiție
(premiere) ale lui Beethoven, printre care simfoniile  5-a si a 6-a (așa-numita
Pastorala), Concertul Nr. 4 pentru pian (pianistul fiind insuși Beethoven), precum și
cu părți din Misa în Do major.  Compzoitorul a dirijat personal, totul a durat 4 ore, iar
orchestra a cântat prost și a greșit mult (Beethoven a și trebuit la un moment dat să
întretrupă Fantezia corală și să înceapă de la capăt). Beethoven obişnuia să-şi
petreacă verile în diferite localităţi vestite prin frumuseţea aşezării lor. Covorul pestriţ
al poienilor, florile, lumina soarelui revărsată peste întreaga fire, munţii austeri peste
care sclipeau fulgerele pe timp de furtună, cîntul păsărilor, murmurul izvoarelor, toate
lăsau urme adinei în sensibilitatea compozitorului. Natura, viaţa oamenilor simpli, îl
reconforta, îi insufla noi forţe vitale şi creatoare. Simfonia a Vl-a („Pastorala”) este
cea mai grăitoare dovadă în acest sens.

Simfonia a fost zămislită în vara anului 1808, într-o perioadă cînd masa de lucru a
compozitorului era mai încărcată ca oricînd.

Oda bucuriei cunoscută și ca simfonia a 9-a este una din cele mai renumite

compoziții ale lui Ludwig van Beethoven. Mai este renumită și pentru grandiosul final
coral pe versurile poetului Friedrich Schiller. Această simfonie este actualul imn
oficial al Uniunii Europene, având premiera în 1827. Așa cum spunea și Sergiu
Celibidache, Beethoven, fiind surd atunci când a scris simfonia, a avut nevoie de o
putere mare de spiritualizare pentru a fi sigur de frumusețea simfoniei lui.

Simfonia a 10-a începută de Ludwig van Beethoven va fi terminată de o echipă de

muzicieni şi programatori care foloseşte inteligenţa artificială.

Proiecte similare au mai fost derulate. Astfel, simfonia a 8-a a lui Schubert a fost, de-
asemenea, terminată prin aceleaşi metode.

Proiectul este dedicat aniversării a 250 de ani de la nașterea celebrului compozitor

german.
Simfonia a fost începută de Beethoven în timp ce lucra la celebra simfonie 9, care
include și Odă Bucuriei. Însă, la moartea compozitorului în 1827, lucrarea consta în
doar câteva note și schițe.

Expermentul nu va fi la înălțimea compozitorului german, sunt de părere specialiştii

care coordonează experimentul. Ei spun că primele rezultate nu sunt foarte
satisfăcătoare, computerul optând pentru sunete mecanice şi repetitive. Dar ultimele
încercări – spun ei – sunt ceva mai reuşite.

După finalizare, cea de-a 10-a simfonie ar fi urmat să fie interpretată de Orchestra
Beethoven pe 28 aprilie 2020, la Bonn, locul de naștere al Beethoven. Compozitorul
a lăsat doar note incomplete și schițe ale simfoniei la care lucra înainte de a se
stinge din viață.