Eul si Sinele

Conform vocabularului lui Laplanche si J B Pontalis, eul este instanta pe care Freud, in a doua sa
teorie a aparatului psihic, o deosebeste de Se si de Supraeu.
Din punct de verede topic, eul se afla intr-o relatie de dependenta atat fata de revendicarile sinelui,cat si
fata de imperativele supraeului si exigentele realitatii. Desi se afirma ca mediator, reprezentantul
intereselor totalitatii persoanei, autonomia sa este cu totul relativa.
Din punct de vedere dimanic, Eul reprezinta, in primul rand un conflict nevrotic, polul defensiv
al personalitatii; el pune in joc o serie de mecanisme de aparare, care sunt motivate prin perceptia unui
afect neplacut (angoasa-semnal).
Din punct de vedere economic, Eul apare ca un factor de rglare a proceselor psihice; dar, in
operatiile defensive, tentativele de reglare a energiei pulsionale sunt contaminate prin caracteristicile
specifice procesului primar; ele capata un aspect compulsiv, repetitiv.
Teoria psihanalitica incearca sa explice geneza eului in doua registre eterogene, fie
considerandu-l un aparat adaptativ diferentiat din cadrul sinelui in contact cu realitatea exterioara, fie
definindu-l ca produs al identificarilor care conduc la formarea inauntrul persoanei a unui obiect de
iubire de catre sine.
In ceea ce priveste sinele, conform lui Federn, pare un continut mintal destinat sa semnifice
sentimentul continuitatii eului, eu care este insa tratat ca obiect. Acest sine, asa cum il descrie Heinz
Kohut in Analiza self-ului, este investit cu energie pulsionala si dotat cu continuitate temporala.
La Winnicott, sinele este un operator ce desemneaza sentimentul de sine, obtinut atunci cind
realitatea interna est suficient circumscrisa, realizindu-se o continuitate de "a fi" relativ la realitatea
psihica si la schema corporala.
Sinele, mai global si mai putin diferentiat decit eul, trimite la o prima investire de sine inainte
de diferentierea instantelor, la o prima percepere de sine din partea subiectului, ne spune Bernard
Brusset. De asemenea Hartmann descria sinele ca "referindu-se la persoana totala a individului, incluzin
corpul sau si partile corpului sau, ca si organizarea sa psihica dimpreuna cu partile acesteia". Descrierea
comporta o distinctie intre sine si mediu.
Melanie Klein vorbeste de un sine care "acopera ansamblul personalitatii si se refera nu numai la
eu, ci la intreaga viata pulsionala pe care Freud a desemnat-o cu termenul de se", creandu-se
posibilitatea unui clivaj al eului in interiorul unei unitati mai mari, sinele. Notiunea de sine difera de
conceptiile altor autori (Hartmann, E. Jacobson sau Rene Spitz) prin ideea ca sinele, departe de a fi o
functie cucerita si perfectionata in cursul evolutiei, prin posibilitatile adaptative ale copilului, este dat

inca de la nastere, aflindu-se prezent inaintea oricarei interventii a aparatului psihic. Chiar daca afirma
ca eul constituie o parte organizata a sinelui, Melanie Klein foloseste deseori termenii "sine", "eu" si
"subiect" ca si cum ar fi sinonimi si opusi cu totii termenului de "obiect".
Putem concluziona ca eul formeaza identitatea subiectului si cuprinde cele mai multe functii
psihice: functie defensiva, functie de denegare, functie de control si inhibitie a proceselor primare.
Pe de alta parte sinele are un rol functional legat de necesitai tehnice.
Una dintre controversele centrale dezbate dac Sinele este o reprezentare intrapsihic a
individului sau o surs de aciune i o instan cu drepturi depline. Numerosi autori i-au exprimat
ngrijorarea c teoria structural i modelul Sinelui ca reprezentare intrapsihic nu ofer o baz
suficient pentru un concept al Sinelui care s includ experiena subiectiv sau instana personal.
Teoria structural, prin modul n care este conceput, este orientat ctre funcii specifice care sunt de
natur impersonal. Sutherland (1983), de exemplu, susine c o trstur de baz a Sinelui este rolul
su activ, de iniiere vizavi de mediu fcnd eforturi mari n direcia relaionrii i unitii.
Exist loc att pentru Sinele ca reprezentare, ct i pentru Sinele ca instan. De fapt, Sinele poate fi
privit ca fcnd parte din Eu i poate fi definit ca produsul final al integrrii numeroaselor reprezentri
ale Sinelui. Acest produs final integrat nu trebuie totui considerat ca o entitate

continu, fr variaii

. Dei exista dorinta de a menine o iluzie a unui Sine continuu, n realitate toi suntem compui din
variante ale Sinelui, multiple i discontinue, care sunt n permanen modelate 'i definite de relaiile
reale sau fantasmatice cu ceilali. Schafer (1989) a neles acest fenomen ca un set de variante ale Sinelui
narative sau povestiri, pe care le dezvoltm pentru a obine o istorie coerent din punct de vedere
emoional a vieii noastre.