Sunteți pe pagina 1din 6

Normal si patologic in viata sociala: patologie sociala, conflict si legitimitate

Devianta, definita ca si orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise saunescrise ale societatii ori ale unui grup social particular (S. Radulescu, Devianta inDictionar, 1993, p.167), este interpretata ca efect al patologiei sociale. In aceasta viziuneorganismul social este analizat la fel ca si organismul biologic, in linia deschisa de sociologulenglez H. Spencer. Societatea este conceputa ca un organism viu. In evolutia ei poate cunoastemoment de imbolnavire, caracterizate prin dificultati de functionare. Acest aspect esteprezentat si de catre Carl M. Rosenquist, care considera ca sanatatea unui sector al societatiidepinde de problemele de sanatate ale celorlalte sectoare.Patologia sociala este o conditie de producer a deviantei care reprezinta o abatere de la norma de comportament universal acceptata. Perturbarile determinate de mari procesesociale: modernizarea, urbanizarea, industrializarea au contribuit, din cauza patologiei sociale,la manifestarea deviantei de la norme. Identificarea organismului social cu organismul biologic,despre care vorbeste Carl M. Rosenquist, a condus la concepere deviantei ca boala sociala.In ceea ce priveste notiunea de boala, provenita din grecescul pathos, putem adduce in prim-plan patologia, cunoscuta ca fiind ramura a medicinei care studiaza cauzele si simptomelebolilor sau ca o deviere de la starea normala a organismului, tulburare, afectiune.Exista si un sens suplimentar al termenului patologie: contrariul normalitatii in domeniul sanatatii si al medicinei, patologic insemnand anormal, nesanatos Distinctia dintre normal si patologic o vom gandi prin analogie cu aceea dintre sanatate si boala. Consideram sanatatea ca fiind adaptarea perfecta a organismului la mediul sau si boala ca fiind tot ce tulbura aceasta adaptare. Ne bazam pe rationamente deductive. Fenomenele sociologice pot imbraca forme diferite, ele ramnnd in esenta aceleasi. Orice fenomen sociologic, precum, de altminteri, orice fenomen biologic, este n msur s mbrace forme deosebite dup mprejurri, rmnnd totui esenial acelai. Ins, printre aceste forme, sunt dou feluri. Unele sunt generale n toat ntinderea speei; ele se regsesc, daca nu la toi indivizii, cel puin la cei mai muli dintre ei i, dac nu se respecta la fel n toate cazurile n care ele se observ, ci se schimb de la un individ la altul, aceste schimbri sunt cuprinse ntre margini foarte apropiate. Sunt altele, din contr, excepionale; nu numai c nu se ntlnesc dect la cei mai puini, dar chiar acolo unde se produc se ntmpl foarte adesea c nu in toat viaa individului. Ele sunt o excepie n timp, ca i n spaiu1. Ne aflm deci n faa a dou varieti felurite de fenomene i care trebuie s fie artate prin termeni deosebii. Vom zice c sunt normale faptele care nfieaz formele cele mai generale i vom da celorlalte numele de morbide" sau de patologice". Exista 2 tipuri de forme: generale, care se ntalnesc la majoritatea indivizilor, le vom numi normale si exceptionale, se intlnesc la o minoritate, le vom numi morbide sau patologice. Tipul normal se confunda cu tipul mediu.Un fapt poate fi calificat drept patologic dect in raport cu o specie data. Starea de sanatate sau boala poate varia si in cadrul aceleiasi

specii, daca aceasta este in transformare. Un fapt social nu poate fi numit normal pentru o specie sociala determinata, dect n raport cu o faza a dezvoltarii sale. Exemple ale patologiei sociale ( Nicu Gabvriluta, Patologii sociale in Romania actuala.Posibile solutii spirituale ) A) Toleranta pasiva(Expresia i apartine sociologului Constantin Cuciuc. Ce nseamna toleranta pasiva? Nimic altceva dect o forma moale a tolerarii celuilalt, una bazata pe ignoranta si chiar pe indiferenta. O prima forma de patologie sociala este intoleranta religioasa.Ea se leaga direct de tema generoasa a libertatii. Relatia dintre tolerata si libertate este, cel putin ntr-o prima formulare,simpla. Nu poate exista toleranta n absenta libertatii, iar libertatea ofera cadrul necesar manifestarii tolerantei. B) Stresul provocat de tehnica supersofisticata O alta patologie cu profunde consecinte sociale este cea referitoare la stres. nainte de toate, este invocata ca o grava problema disolutia atentiei si a puterii noastre de concentrare. O problema psihica, pna la urma. Prima cauza amintita este existenta tehnicii supersofisticate. Ea ne solicita att de mult, nct, la limita, ne paste pericolul dezumaniz arii. Problema principala a romnului lucrator ntr-un birou este suprasolicitarea secvenaiala a atentiei. Mobilul, calculatorul, televizorul ne solicita atentia si puterea de concentrare ntr-un mod inegal si periculos.Urmarea este aceea ca nu ne mai putem concentra firesc, continuu. C) Singurateatea si depresia Alte patologii care ne domina inca din 2010, sunt cele provocate de singuratate si depresie. n plina era a digitalizarii, noi riscam sa devenim simple monade. Traim ntr-o lume suprapopulata de oameni singuri. Comunicam superficial ntre noi si ratam cu voiosie comuniunea. Definiia: Persoanele sau situaiile care se abat de la ateptrile morale ale majoritii societii sunt considerate bolnave (patologice), malefice, prin opoziie cu ceea ce considerm a fi sntos, dezirabil. Cauze: Eecul socializrii, adic n cazul acestor persoane sau grupuri societatea nu a reuit s transmit n mod eficient normele i valorile morale. Condiiile: Inerente individului, rasei sau categoriei sociale creia i aparine. Consecine: Problemele sociale au costuri mari pentru societate, dar tiina nseamn progres i situaia se va ameliora cu siguran dac societatea i asum costurile necesare. O perspectiv pozitivist i optimist. Soluii: Conform abordrii eugenismului social: eliminarea persoanelor sau grupurilor patologice. Conform unei aborri mai moderate: este posibil re-educarea (resocializarea) acestora. Exemple de probleme tratate frecvent din aceast perspectiv: dependena de alcool i droguri, homosexualitatea.

Teoria conflictului ("conflict theory"). Accentul este pus, de catre aceasta teorie, asupra naturii dinamice a vietii de familie si a rolului factorilor externi (economia, structura sociala, relatiile politice) n aceasta dinamica. Ideea fundamentala a acestei teorii este ca schimbarea provine din conflictul de interese (individuale si de grup) a carui rezolvare duce la un nou echilibru social, generator nsa de noi conflicte. Conflictele interne ale familiei oglindesc, n aceasta optica, conflicte ale macrostructurii sociale: conflictele maritale, de exemplu, sunt consecinte ale modului de alocare a resurselor, ale diviziunii muncii si puterii, ale inegalitatii barbat-femeie. Teoria conflictului ofera un model de explicare a consecintelor tranzitiilor sociale majore asupra familiei. Astfel, ea s-a dovedit utila n descrierea transformarilor familiei n decursul instaurarii regimurilor comuniste n Europa de Est. Reprosurile aduse acestei teorii tin de viziunea rigid determinista si unilaterala, de ignorarea sistemelor culturale si normative, de accentul pus pe conditiile economiei si politicii. Din punct de vedere sociologic, conflictul reprezint o opoziie deschis, o lupt ntre indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunitti, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interactiunii sociale. Din definitie rezult faptul c atta vreme ct puterea se exercit asupra unui adversar extern sau intern, n acest din urm caz mpotriva unei organizasii, grupri, clase etc. exist si posibilitatea conflictului. Definitia sugereaz, de asemenea, si posibilele cauze: inegalitti si discriminri sociale, rasiale, economice etc; incapacitatea prtilor de a ajunge la un compromis acceptat de ambele pri; acces prin competitie la posibilitti crescute; dorinta de dominare, putere, prestigiu. Un fenomen att de prezent n orice societate a intrat relativ repede n atenia sociologiei, teoriile elaborate ncercnd s explice: cauzele potentiale si manifeste ale conflictului; cile de evolutie si posibilittile de solutionare; efectele directe si indirecte, functiile si disfunctiile sale n procesul de desfsurare a vietii sociale si n schimbarea social tipurile de conflict si aria lor de cuprindere; institutionalizarea conflictului; managementul conflictului, procesele de negociere si atingerea pcii sociale, mentinerea ordinii sociale n ciuda marilor inegalitti dintre prti si a deosebirilor de interese etc. HOBBES, ntr-o abordare cvasisociologic, pune problema fundamentelor ordinii. Lupta tuturor mpotriva tuturor este specific societtilor naturale, n care fora se exprim fr retinere pentru satisfacerea dorintelor fiecruia. Ordinea social ar presupune dominatia absolut si controlul social strict, permitnd astfel disparitia conflictelor n societatea modern (putere politic absolut). DURKHEIM, pentru analiza mecanismelor integrrii, las mai putin loc pentru conflict. El lupt pentru "disciplina social", pentru ntrirea unor norme colective n msur s

asigure unitatea social (criza moral a societii provine din deficientele grave ale funciei de reglare pe care o exercit normele colective). SPENCER vede n conflict un principiu permanent, un factor de evoluie. n societatea modern conflictul se desfoar panic, n cadrul individualismului liberal. MARX, iniiatorul abordrii conflictualiste a fenomenelor sociale, consider c n orice societate bazat pe proprietatea privat exist, latent, germenele "rzboiului" social. Existena conflictului este ntemeiat pe un determinism structural ce d o mic atenie intenionalittii actorilor sociali ("pe o anumit treapt a dezvoltrii lor fortele de productie materiale ale societtii intr n contradictie cu relatiile de productie existente"). WEBER, un critic vehement al lui Marx, evit determinismul structural si pune accent pe actiune, ntemeiat pe valori ce nu pot fi deduse numai din functia ocupat n societate; este o lupt ntre indivizi ce ncearc s-si impun propria voin. SIMMEL, ntr-o abordare interactionist, elaboreaz o teorie sociologic propriu-zis a conflictului, devenit clasic. La Simmel este important confruntarea dintre actori, nu dintre structuri; conflictul este un proces pozitiv, si nu "patologic", ca la Marx. Conflictul, unul din formele cele mai vii de interaciune, nu poate fi realizat de un singur individ; presupune confruntarea a cel puin dou entitti. Factorii de disociere - ura, invidia, nevoia, dorinta - sunt cauzele izbucnirii conflictului; acesta are misiunea de a rezolva dualismele divergente amintite; el reprezint o modalitate de a reconstrui o anumit unitate, chiar cu pretul "distrugerii" complete a uneia din prtile aflate n conflict. Schema de tratare a conflictelor este valid, ncepnd cu cele interpersonale si terminnd cu cele "obiective" (ce implic reprezentani ai unor interese colective). Astfel, Simmel elaboreaz o tipologie de rezolvare a conflictelor: victorie, compromis, conciliere, refuzul definitiv al oricrei soluionri pentru a permite o nou coexistent. 2. Analiza sociologic a conflictelor Abordrile teoretice si empirice au identificat o serie de caracteristici ale conflictelor. Astfel: conflictele variaz n funcie de gradul de constientizare al actorilor sociali participani (intenionalitatea actorilor - Weber; conflictul este ntotdeauna constient Park, Burgess). Poate exista ns si o fals constiint a conflictului, functie de realitatea intereselor puse n joc); intensitatea participrii actorilor sociali depinde de valorile/ frustrrile puse n joc; orice conflict poate avea elemente de cooperare (pentru studiul raportului conflict/ cooperare s-a folosit un model deosebit de instructiv si interesant: dilema prizonierului Rapoport, Schelling); accept s participe la actiunea conflictual doar actorii ce pot spera ntr-o redistribuire de bunuri specifice (beneficiarii ar fi chiar ei - Olson); exist si entitti (indivizi, grupuri) care urmresc avantajul "gratuit" - s beneficieze de rezultatul colectiv fr a se angaja n conflictul respectiv (fundamentul raional al inactiunii colective). Acest punct de vedere nu explic de ce totusi exist numeroase conflicte: unele avantaje nu pot fi obtinute dect prin aciune colectiv; confruntarea cu inamicul poate consolida o solidaritate produs de interactiunile sociale (rezistenta ndrjit a soldatilor germani n fata trupelor americane, n al doilea rzboi mondial, se explic mai puin prin adeziunea lor la valorile nazismului si mai mult

prin adeziunea la grupul din care fceau parte, prin solidaritatea de grup - Shils, Janowitz); natura si desfsurarea conflictului variaz si n funcie de: resurse; accesul la structuri de constrngere; institutionalizarea structurilor de gestionare a conflictelor; numrul si calitatea simpatizantilor; natura autoritar sau democratic a relaiilor din cadrul grupurilor aflate n conflict; nivelul la care se desfsoar (local, zonal etc.); polarizarea adversarilor s.a. 3. Tipuri de conflicte. Etapele conflictelor a) Exist o tipologie divers a conflictelor, tipuri ce urmeaz a fi analizate ulterior: conflictul dintre clasele sociale, conflictele industriale, revoluiile, miscrile sociale ce adopt confruntarea etc. b) Dinamica manifestrilor conflictuale este divers. Un model complet al desfsurrii conflictului cuprinde cinci etape: 1. dezacordul; 2. confruntarea 3. escaladarea 4. de-escaladarea; 5. rezolvarea (Forsyth). Dezacordul debuteaz prin simple nentelegeri, diferentierea indivizilor sau grupurilor prin modul lor de a fi si a gndi (uneori pot fi si pseudo-nentelegeri), divergente minore, nesemnificative pentru interactiunea social, de grup, dar care, necontrolate la timp, pot evolua n conflicte reale. Confruntarea adnceste diferentele dintre indivizi, grupuri, clase etc., acestea fiind percepute de ctre prti ca importante pentru interactiunea de grup, ca amenintnd unitatea grupului; n aceast faz fiecare parte si susine pozitia sa, accentund-o pe baza unei ideologii justificative (se intensific angajarea prilor pe linia dezacordului iniial; fiecare parte subliniind erorile din gndirea celeilalte; este faza n care fiecare parte se convinge pe ea nsi c trebuie s conving adversarul s-i schimbe prerea, s renunte la poziia lui, acceptnd argumentele sale; actiunea de persuasiune devine exagerat, poate degenera n actiuni de fort, de coercitie, cu efect de "boomerang" asupra prtilor; expresia emotional domin asupra argumentelor logice; rata comunicrii n grup scade; sunt antrenate mecanisme psihologice si interpersonale ale luptei care duc la stress crescut, atmosfer tensionat, frustrri succesive ce antreneaz n lan ostilitti, forme de violent, agresivitate n limbaj (vezi celebra ipotez frustrare/ agresiune); lipsa de ncredere creste; apare necesitatea unei soluii. Escaladarea conflictului distruge normele reciprocittii pozitive, nlocuindu-le cu unele de tip negativ (Schlenker, Goldman, 1978) care sustin un comportament concurential exagerat; tensiunile si ostilittile din grup sunt scpate de sub control; reactia de autoaprare a fiecrei prti strneste violente fizice si simbolice, agresivitate maxim; n aceast etap conflictul atinge punctul culminant, "de vrf" care poate distruge total interactiunea de grup, ajungnd uneori chiar pn la distrugerea fizic a prtilor

De-escaladarea si rezolvarea conflictului presupun orientarea spre solutie rationale, spre intervenii legale de tip institutional, prin negocieri si compromisuri treptate, prin stimularea posibilittilor de comunicare deschis ntre prti, prin captarea bunvointei prtii adverse, prin aparitia "celei de a treia pri" n calitate de mediator, moderator, facilitator, diplomat, sftuitor, constientizator, judector, expert etc. (Pruitt), toate avnd ca scop integrativ, de refacere a interactiunii sociale normale. Pentru a avea reusit n timp si eficient n procesul interactiunii sociale, de grup, compromisul final cerut de rezolvarea conflictului nu trebuie s fie privit de nici una din prti ca un semn al slbiciunii sale, nu trebuie s fie speculat n procesul concilierii de nici o parte, ci apreciat prin functia lui pozitiv-integrativ pentru unitatea si pacea social. Incapacitatea adoptrii unor solutii constructive, mutual acceptate duce fie la dezagregarea sistemului, fie la generarea unui echilibru precar si provizoriu, fundat de fort. Bibliografie 1. Nicu, Gavriluta, Patologii sociale in Romania actuala. Posibile solutii spirituale, Revista Sociologie Romaneasca, vol. VIII, Nr.4 2. Emile, Durkheim, Regulile metodei sociologice, 3. Carl, Rosenquist, The moral premise of social pathology,