Sintagma aprare psihic a fost utilizat pentru

prima dat de Sigmund Freud ntr-o lucrare din

1894 intitulat Psihonevrozele de aprare.

n 1926, Sigmund Freud defineste mecanismele

de aparare psihica n lucrarea Inhibiii,
simptome si anxietate, drept tehnicile utilizate
de ctre eu pentru rezolvarea conflictelor
interne.
Munca tatlui va fi continuat de ctre Ana
Freud, care analizeaz, n lucrarea sa
Mecanisme de aprare ale eului (1936),
urmatoarele mecanisme de aprare:

 regresia,
represia,
formarea reaciei
adverse,
izolarea,
disocierea,
proiecia,
introiecia,
masochismul moral,
negarea defensiv,
sublimarea.
clivajul

contrainvestirea
denegarea
identificarea
identificarea cu agresorul
identificarea proiectiva
intelectualizarea
nlturarea
raionalizarea
refugiul n reverie
refuzul realitii
retragerea apatic
umorul

Att S. Freud, ct i A. Freud utilizeaz sintagma

mecanism de aprare n sens restrns, nelegnd prin
ele toate procesele care au acelai scop i anume protecia
ego-ului mpotriva dorinelor instinctuale.
Caracteristici:
inta lor vizeaz, n opinia psihanalitilor, exclusiv blocarea
pulsiunilor interne, nu i a evenimentelor traumatice
externe (apar doar la interfaa dintre id si ego, nu i dintre
ego i realitatea extern).
Ele sunt post-emoionale i sunt ierarhizate n funcie de
gradul lor de maturitate (un mecanism este cu att mai
matur cu ct se dovedete mai eficient in blocarea
presiunilor instinctuale ale id-ului).

Pentru M. Sillamy, mecanismele de aprare sunt incontiente i sunt

utilizate de individ pentru a diminua angoasa generat de conflictele
interioare dintre exigenele instinctuale i legile morale si sociale.

Vaillant descrie aprrile ca procese mentale de reglare viznd

restaurarea homeostaziei psihice. El le grupeaz n patru categrii,
definite n funcie de caracterul lor adaptativ n timpul vieii adulte:
aprri psihotice: proiecia delirant, distorsiunea i refuzul psihotic;
aprri imature: proiecia, fantezia schizoida, ipohondria, agresiunea
pasiv, activismul (identificat cu acting-out-ul), disocierea;
aprri nevrotice sau intermediare: deplasarea, izolarea afectului,
refularea, formaiunea reacional;
aprri mature: altruismul, sublimarea, reprimarea (nlturarea),
anticiparea, umorul.

n DSM III-R, mecanismele de aprare sunt definite ca ansambluri

de sentimente, gnduri sau comportamente relativ involuntare, aprute
ca rspuns la perceperea unui pericol psihic; ele au drept scop
mascarea sau atenuarea conflictelor sau factorilor de stres care
genereaz anxietatea.

Pentru Holmes, mecanismele de aprare sunt strategii prin care

indivizii reduc sau evita strile negative, cum sunt conflictul, frustrarea,
anxietatea si stresul.

Plutchik susine ca termenul de aprare se refer la un proces

incontient menit s disimuleze, s evite sau s modifice ameninrile,
conflictele sau pericolele.

Reprezinta refuzul de a accepta realitatea. Atunci

cand alegem sa adoptam acest mecanism, ne
purtam de parca un eveniment, un gand sau o
emotie dureroasa nu ar fi existat. Este considera
unul dintre cele mai primitive mecanisme de
aparare deoarece este corelat cu dezvoltarea
personala din copilarie. In viata de zi cu zi, folosim
negarea pentru a evita sa fim fata in fata cu
propriile sentimente care ne tradeaza, cu aspecte
de care nu suntem mandri si pe care nu vrem sa le
recunoastem. Un astfel de exemplu este cazul unui
dependent de alcool, care neaga faptul ca are
probleme de dependenta din simplul motiv ca
lucrurile stau bine din alte puncte de vedere: gen
o relatie stabila sau un serviciu bine platit.

Este intoarcerea catre un stadiu de inceput al evolutiei fiecarui

individ atunci cand se confrunta cu ganduri si impulsuri pe care nu
le accepta. De exemplu, un adolescent dominat de teama, furie si
impulsuri sexuale poate dezvolta anumite comportamente din
copilaria timpurie, dar care nu ii mai sunt specifice varstei actuale.
Un adult poate apela la regresie atunci cand stie ca are o zi
stresanta si alege sa ramana in pat, fara a-si asuma
responsabilitatea pentru ceea ce urmeaza.
Regresia intervine in urma unor socuri, traume sau frustrari.
Aceasta revenire poate fi mai mult sau mai putin organizata si mai
mult sau mai putin tranzitorie.
Mecanismul regresiei este strans legat cu cel al progresiei, de
aceea, pe parcursul dezvoltarii individului aceste mecanisme se
alterneaza. Pentru unii terapeuti, regresia pacientului este un
imperativ, ceea ce presupune ca profunzimea problemelor acestuia
poate fi surprinsa numai cand intra in starea de regresie; pentru
alti terapeuti, regresia reprezinta o stare ce trebuie prevenita cu
orice pret, intrucat, cum am putea sa-l readucem pe pacient la
starea sa anterioara normala de functionare.

Regresia ca mecanism de aparare poate deveni patologica atunci cand este

repetata si atunci cand pacientul nu o mai alterneaza cu progresia insa ea
poate avea si efecte favorabile prin faptul ca reprezinta pentru persoana in
cauza un fel de consolare.
Cel mai frecvent, regresiile survin simultan in etape libidinale, in relatii
obiectuale si in functii ale eului. Cand un baiat de trei ani, care arata o vadita
admiratie si dragoste fata de mama sa, este confruntat cu nasterea unui frate,
el se poate retrage intr-o atitudine de incapatanare agresiva fata de mama sa,
dezvoltand simultan un foarte puternic atasament fata de tatal sau. El
regreseaza de la o relatie obiectuala pozitiva oedipiana catre o relatie
obiectuala anala si negativ-oedipiana.
Un alt exemplu de regresie este atunci cand un copil scolar trecut printr-o
trauma datorita decesului unui parinte isi doreste sa revina la varsta de
dinaintea tragediei, are vise in care se vede exact la acea varsta in care inca
nu se intamplase nimic.
In concluzie regresia poate fi un mecanism valid de aparare, insa, se poate
asocia si cu efecte nocive. Regresia eului este o reactie aproape normala in
fata bolii sau dupa o experienta traumatica insa exista si riscul ca regresia sa
nu fie reversibila si sa nu aduca beneficii. Functiile eului pot fi ireparabil
afectate, dezvoltarea pulsiunilor poate fi stagnata. In aceasta situatie, regresia
a devenit un agent patogen.

 Atunci

cand o persoana utilizeaza aceasta

tehnica se simte incapabila sa-si expime
sentimentele prin intermediul cuvintelor,
asa ca recurge la gesturi. In loc sa spuna
,,Sunt furioasa pe tine, alege sa arunce cu
o carte in persoana respectiva sau sa
loveasca peretele cu pumnul. Acest tip de
comportamentpoate ajuta o persoana sa se
simta eliberata. De asemenea, propria
ranire fizica este o astfel de modalitate
deoarece o persoana nu stie cum sa se
exprime, asa ca prefera sa se raneasca
pentru a transmite mesajul sau.

Apare atunci cand o persoana pierde urma

timpului si a persoanei, preferand sa alega o alta
modalitate de a-si manifesta eul. Persoanele care
au suferit de abuz in copilarie sunt cel mai adesea
orientate catre un astfel de comportament. In
cazuri extreme, disocierea duce la patologia
personalitatilor multiple, determinand individul sa
creada ca are mai multe euri.
Oamenii care apeleaza ladisociereau o
perspectiva distorsionata atat asupra lor, cat si
asupra lumii in care traiesc. Nici timpul, nici
imaginea lor persoana nu curg la fel ca in cazul
altor oameni. Astfel, pesoana care foloseste
disocierea risca sa isi creeze o alta lume, fugind
de realitate.

Se refera la atribuirea gresita a gandurilor, emotiilor si

sentimentelor nedorite unei persoane catre o alta persoana care
nu detine toate aceste ganduri, emotii si sentimente. Proiectia
este folosita in special atunci cand unei persoane i se par
inacceptabile anumite sentimente pe cate le detine, asa ca le
arunca asupra altcuiva. Un exemplu ar fi ca o sotie este
nervoasa pe o alta ca nu isi asculta sotul, dar de fapt ea este o
sotie nervoasa care nu isi asculta sotul.
Proiectia este un mecanism de aparare. Proiectia reprezinta
principala defensa a personalitatii paranoide si consta in
principal in atribuirea celorlalti a propriilor intentii, tendinte,
pulsiuni si dorinte. Freud este cel care a introdus termenul de
proiectie in vocabularul psihanalizei si l-a utilizat in legatura cu
nevroza de angoasa.
Proiectia joaca un rol important in multe momente ale vietii
psihice, chiar in situatii nepatologice (superstitii, mitologie,
animism). Proiectia este un semn practic de esec al refularii.

Proiecia const n atribuirea responsabilitii pentru situaia de

stres unor factori externi (destin, ceilali) etc. Proiecia
presupune c trauma sau caracteristica negativ a fost asumat
contient, a ptruns n contiin, dar e pus pe seama unui factor
extern, acesta putnd fi o persoana sau o situaie vag definit.
Proiectarea unor eecuri sau defecte proprii pe ceilali -n special
pe persoane care se bucur de prestigiu i permite subiectului s
efectueze o reevaluare pozitiv a caracteristicilor negative proprii;
individul scap de contiina culpei proprii, de disconfortul
asumrii propriei responsabiliti, pstrndu-i astfel neafectat
imaginea despre propria persoan, stima de sine.

Astfel, cineva criticand pe altul isi critica de fapt propriile slabiciuni,

neindraznind sa-si recunoasca asemenea trasaturi. Materialul proiectat este un
ecou al inconstientului propriu, agresiunile proprii fiind atribuite altuia. Astfel,
un exemplu din viata de zi cu zi poate fi - atunci cand spunem ca nu suportam
pe cineva pentru ca e arogant se poate la fel de bine sa proiectam propria
noastra trasatura pe care nu vrem s-o recunoastem asupra altuia.
Pentru Freud exista in acest mecanism trei timpi consecutivi: reprezentarea
jenanta a unei pulsiuni interne este suprimata, apoi acest continut este
deformat si in sfarsit se reintoarce la constient sub forma unei reprezentari
legate de obiectul extern.
Persoana dominata de acest mecanism de aparare apare ca banuitoare,
orgolioasa, sensibila; apare, de asemenea, ca un colectionar al greselilor celor
din jur. Subiectul percepe la cel din jur ceea ce nu poate recunoste in el insusi.
Utilizarea progresiva a proiectiei la Freud privilegiaza rolul apararii. De fiecare
data, este vorba despre faptul ca subiectul ii atribuie celuilalt ceea ce refuza
inconstient sa-si asume, iar aceasta in interesul propriei economii psihice. (S.
Ionescu, M-M. Jacquet, C. Lhote, Mecanismele de aparare, Polirom, 2002, Iasi,
p.240).

Proiectia poate opera si prin deplasare in superstitie, gandire magica, vis, delir sau
transfer. Se produce prin deplasarea unor cauzalitati interne intr-un obiect de angoasa
din exterior.
Freud considera proiectia o problema a persoanei nevrotice care se ascunde de un
conflict emotional si il transforma in altceva decat in obiectul intentionat.
Proiectia apare ca o deplasare neintentionata si inconstienta, fara sa fie observata, a
unui continut psihic asupra unui obiect exterior. Inconstientul celui ce proiecteaza nu
alege insa orice obiect, ci doar pe acela care are ceva din caracteristica proiectata. (M.
Minulescu, "Introducere in analiza jungiana", Editura Trei, Bucuresti, 2001, p. 147).
Un caz particular de proiectie: proiectia parintilor asupra copiilor
Proiectia parintelui asupra copilului are in vedere reprezentarea de sine a parintelui
proiectata asupra copilului; aceasta reprezentare de sine fiind investita cu un libidou
narcisic.
Putem vorbi de doua situatii diferite, una in care parintele isi formeaza o imagine
ideala a copilului si face tot ce-i sta in putinta pentru a se asigura ca ea exista si alta
situatie in care parintele reface un trecut nu tocmai ideal si il corecteaza in sensul pe
care-l doreste; el isi reconstruieste de fapt propria copilarie. De aceea proiectiile
determina comportamentul si conduitele parintilor fata de copii.
Problemele majore intervin atunci cand realitatea nu corespunde cu proiectia, iar acest
lucru il afecteaza in principal pe copilul aflat in crestere. (J. Manzano, F. Palacio Espasa,
N.Zilkha, "Scenariile narcisice ale parentalitatii", Editura Fundatiei Generatia,
Bucuresti, 2002).

 Daca

mecanismele de aparare primitive

erau folosite in special in conexiune cu
perioada copilariei si adolescentei,
acestea au legatura cu perioada de adult.
Reprimarea
Reprezinta blocarea inconstienta a
gandurilor, impulsurilor si sentimentelor
de neacceptat. Faptul ca oamenii folosesc
in mod inconstient acest mecanism ii
determina sa nu aiba control asupa lui.

 Este

redirectionarea gandurilor,
impulsurilor si sentimentelor catre o
persoana, dar preluate de o alta
persoana. Oamenii folosesc aceasta
tehnica atunci cand nu se simt siguri sa-si
exprime sentimentele in fata unei
anumite persoane. Un exemplu clasic in
acest caz ar fi al celui care este nervos pe
seful sau, dar nu isi exprima sentimentele
vis--vis de acesta din teama de a fi
concediat. In schimb, el vine acasa si isi
loveste cainele sau incepe o discutie in
contradictoriu cu sotia sa.

Folosim intelectualizarea atunci cand punem accentul in mod exagerat asupra

gandurilor atunci cand ne confruntam cu o situatie pe care nu o acceptam. In
loc sa scoata la suprafata emotiile pe care le simte in legatura cu situatia
respectiva, persoana alege sa o treaca prin filtrul gandirii. De exemplu, o
persoana care afla ca este grav bolnava, in loc sa-si exprime tristetea si
amaraciunea, se ocupa de procedurile medicale necesare internarii sale.
Termenul de sublimare a fost introdus de Freud, ca mecanism prin care anumite
pulsiuni inconstiente detasate de obiectele lor primitive sunt integrate in
personalitate, fiind investite cu o valoare sociala pozitiva.
Sublimarea, ca mecanism de aparare, poate fi privita ca o desexualizare a unor
pulsiuni avand drept obiect o persoana ce poate fi dorita sexual. Sublimarea
actioneaza in sensul transformarii pulsiunilor erotice in prietenie, tandrete etc.
sau poate fi privita ca o orientare a energiei sexuale spre activitati intelectuale,
artistice, sociale. Freud este de parere ca la baza mecanismului sublimarii se
afla energia sexuala.
Sublimarea, asa cum este descrisa de psihanaliza, consta in deplasarea unei
energii instinctuale catre un scop instinctual elevat. Un exemplu elocvent este
sublimarea prin arta, stiinta, politica, diverse activitati profesionale, a unor
instincte care in alte conditii raman nesatisfacute si declanseaza
comportamente dezadaptate. Practic, sublimarea permite integrarea sociala a
individului.

Sublimarea ca mecanism de aparare actioneaza in asa fel incat

individul se indeparteaza cat mai putin de la obiectivul primar
insa evita sentimentele de vinovatie. Sublimarea actioneaza
pozitiv prin faptul ca ajuta la canalizarea pulsiunilor si afectelor
prost adaptate in directia comportamentelor acceptabile.
Pulsiunile sexuale si pulsiunile agresive sunt transformate
astfel in comportamente acceptabile. Sublimarea duce la
eliminarea conflictelor si tensiunilor. Totusi in ciuda acestor
efecte pozitive, Freud este de parere ca sublimarea impiedica
obtinerea placerii sexuale.
Sublimarea este mai aproape de patologic atunci cand este
dusa la extrem si atunci cand energia sexuala este sublimata
in mare parte; in felul acesta creste frustrarea si riscul unei
imbolnaviri.
Sublimarea apare astfel ca un mecanism de adaptare, ca o
strategie fireasca a individului de a repara propria existenta.

Definitia identificarii in sens psihanalitic: acest termen folosit de

psihanaaliza, este folosit si in alte limbaje. In sens freudian prin
identificare trebuie sa intelegem procesul inconstient trait de Eu in
momentul in care urmarind un scop defensiv se transforma intr-un
aspect al obiectului. Ex: daca fiul reproduce comportamentul tatalui
sau decedat => nu este identicare cu tatal mort ( in situatia
respectiva); in schimb daca acelasi fiu cade prada unui lesin cu
caracter isteric, acest fapt constituie un indiciu al identificarii cu tatal
mort, de care incearca sa se apere.

Exista mai multe tipuri de identifiacare: primara, secundara, partiala si totala.

Identificarea cu agresorul: iese foarte clar in evidenta caracterul defensiv,
in acest caz se poate demostra utiliattea unor concepe analitice pentu
intelkegerea unor fenomene sociale. Psihanaliza trebuie inteleasa ca un
instrument de intelegere al unor fenomene sociale care depasesc individul.
Aceasta forma este un mijloc de aparare care intra in actiune pentru a
neutraliza frica provocata de un obiect exterior.
Ex 1: (psihanaliza copilului de Anna Freud): un elev de gimnaziu este indrumat
spre psihanalist datorita grimaselor pe care le producea in clasa si care
conduceau la ilaritate. Grimasele erau expresia deformata a mimicii
profesorului sau atunci cand era furios => elevul isi domina frica de profesor
identificandu-se cu el.

 In

ceea ce priveste ontogeneza:

identificarea cu agresorul joaca u rol
important in viata cotidiana. Copii se
identifica cu parintele de sex opus,
care are si un comportament agresiv
si de la care vin represaliile.

Impunerea termenului de coping a fost un proces

anevoios i controversat. n limba englez nseamn a
face fa, a rezolva o dificultate. Autorii francezi
utilizeaz termenul de strategie sau comportament de
ajustare. Ali autori echivaleaz termenul de coping cu
controlul.
Indiferent de denumirea dat, n literatura de specialitate
el desemneaz mecanismele de prevenie i adaptare la
stres.
Lazarus si Folkman vorbesc n acest sens de ansamblul
eforturilor cognitive i comportamentale destinate
controlrii, reducerii sau tolerrii unor exigene interne
sau externe care amenin sau depesc resursele
individului. Dup aceti autori, procesul de prevenire i
adaptare la stres parcurge trei etape, i anume:
anticiparea sau avertizarea: cnd mai poate fi amnat
sau prevenit, cnd persoana se poate pregti pentru
confruntare i poate s evalueze strategia i costul
confruntrii
confruntarea propriu-zis sau impactul, n care are loc
rspunsul individului la stimulul stresant i reevaluarea
i redefinirea situaie

Bloch i colaboratorii, definesc strategia de

adaptare la stres drept procesul activ prin care
individul, sprijinindu-se pe autoaprecierea
propriilor activiti i motivaii, face fa unei
situaii stresante i reuete s o controleze.
Fcnd o sintez a literaturii de specialitate,
Paulhan si Bourgeois, menioneaz mai multe
tipuri de strategii:
coping centrat pe emoie, care vizeaz reglarea
tulburrilor emoionale;
coping centrat pe problem, al crui rol este de
a se ocupa de gestionarea problemei aflate la
originea tulburrii homeostaziei individului;
coping de evitare, care permite individului s
reduc tensiunea emoional prin utilizarea
unor modaliti pasive ca fuga, refuzul,
resemnarea;
coping vigilent, care prin utilizarea unor
mijloace active, cum ar fi cutarea de informaii,
de susinere social i de mijloace, ajut
persoana s nfrunte situaia pentru a o rezolva.

Mircea Miclea d o definiie copingului, vzut drept orice

mecanism de prevenie i adaptare la stres, orice tranzacie
ntre subiect i mediu n vederea reducerii intensitii
stresuluiadaptarea n acest caz vizeaz nu numai
<<convieuirea cu stresul>>, asimilarea lui, ci i nlturarea
lui printr-o aciune ferm. n opinia sa, copingul vizeaz
toate modalitile de gestionare a stresului.
Mecanismele de coping pot intra in aciune fie anticipat, fie n
momentul inducerii stresului sau dup aciunea stresorului.
M. Miclea grupeaza mecanismele de coping in trei mari categorii:
comportamentale: grupeaza toate comportamentele care au
funcia de a preveni sau reduce reacia de stres.
Numrul i varietatea acestora este extrem de mare, aproape
orice comportament ntr-un anumit context putnd dobndi
funcie adaptativ sau profilactic (ex.: fuga sau lupta,
ncercrile de anihilare a stresorului, cutarea unui sprijin social,
aciunea planificat, abandonarea n activitile cotidiene,
perseverena, antrenamentul sistematic).
Mecanismele de coping comportamental reduc stresul doar
atunci cnd costul realizarii lui nu depete beneficiile (n caz
contrar fiind ele nsele cauzatoare de distres).

cognitive: cuprind totalitatea mecanismelor de prelucrare a

informaiei, care au funcia de a diminua reacia la stres.
Organismul i reduce stresul opernd nu asupra situaiei
stresante, ci asupra modului cum este ea perceput: este
efectuata o evaluare primar, apoi una secundar, crora le
urmeaz un ir de alte evaluri i reevaluri; copingul
cognitiv vizeaz tocmai modularea acestor procesri.
Intervenia mecanismelor de coping cognitiv se face fie n
momentul evalurii situaiei-stimul (aprarea perceptiv),
fie dup ce aceast evaluare a avut loc (ex.: represia sau
intelectualizarea traumei).
Exemplele de mecanisme de coping cognitiv sunt foarte
variate, de la corectarea evalurilor iniiale sau reevaluarea
resurselor proprii, la planificarea rezolvrii problemei,
evaziunea in imaginar, gndire magic sau raionalizarea
eecului.
neurobiologice: reacia la stres are o evident component
biologic mijloacele de optimizare a reaciilor biochimice la
stres pot fi generate spontan, de ctre organism, ca reacie
de aprare (ex.: secreia masiv de endorfine, proliferarea
celulelor natural killer), sau pot fi induse deliberat, de
ctre subiectul insusi (ex.: consumul de medicamente, tutun,
droguri..), sau de ctre terapeut (tehnicile de relaxare).

S-a luat n considerare orientarea si vectorizarea mecanismelor de gestiune a

stresului in raport cu situaia stresant prin utilizarea perechii conceptuale
confruntare/evitare.
Confruntarea const n totalitatea strategiilor comportamentale, cognitive
sau neurobiologice orientate spre stresor, spre informaia stresant sau
reacia biochimic generat de stres. Ele vizeaz abordarea direct a
situaiilor problematice, traumatizante i cutarea unei soluii optime
pentru reducerea impactului lor. Confruntat cu o problem, individul
adopt o atitudine rezolutiv.
Evitarea cuprinde toate strategiile comportamentale, cognitive i
neurobiologice care procedeaz la eludarea stresorului, prin prelucrarea
selectiv a informaiei negative.
Selectivitatea se realizeaz n dou modaliti principale:
1) scotomizarea informaiei negative traumatice, n sensul c acest tip de
informaie este ignorat, negat, reprimat, n general evitat;
2) distorsiunea informaiei, reinterpretarea ei ntr-un cadru care i diminueaz
valenele negative. n general, prin aceste mecanisme se evit semnalele
de pericol, subiectul cutnd s-i aloce resursele cognitive pentru
procesarea informaiilor neutre sau cu valen pozitiv.
Corobornd cele dou tipuri de categorizri, dup natura mecanismului de
coping, respectiv dupa vectorul aciunii sale, M. Miclea propune o clasificare
mai comprehensiv, biaxial.

Vectorizaraea
funcionrii

Tip de mecanism
Comportamental

Cognitiv

Neurobiologic

Confruntare

Comportament de nlturare a
stresorului
(aciunea optimist, cutarea
suportului social, orice
intervenie n mediu menit s
reduc intensitatea sau
severitatea stresorului )

Procesarea prioritar a informaiei

stresante (ex. atenia la
semnalele stresante, ruminarea
pe tema stresului, analiza logic a
problemei)

Prentmpinarea reaciei
biologice la stres sau atacul
direct al stresorului biologic (ex.
hormoni cu funcie catatonic,
administrarea de medicamente)

Evitare

Comportament de evaziune din

situatia stresant (ex. consumul
de droguri, fuga, distraciile,
amnarea confruntrii, indecizia
etc.)

Blocarea procesrii informaiei cu

valen negativ sau prelucrarea
ei selectiv (ex. ignorarea
semnaleleor de avertizare,
devalorizarea intensitii stresului,
regresia, raionalizarea)

Neutralizarea efectelor
stresorului biologic, n condiiile
evitrii inlturrii sale (ex.
glucocorticoizii sintetici n
inflamaii)

Mecanisme de aprare
orientare spre blocarea
pulsiunilor instinctuale interne
ca declanare sunt post-afective
organizare ierarhic
blocheaz exprimarea afectiv
caracter rigid, ritualizat
orientare spre trecut
implic automatisme
distorsioneaz realitatea
produse la interfaa dintre eu si
id
procese incontiente

Mecanisme de coping
orientare spre controlul stresorilor externi sau
interni
ca declanare se pot activa n orice moment
al reaciei la stres
eficien situaional
permit afirmarea afectiv
caracter flexibil
orientate spre prezent si viitor
implic scop i perspective
permit confruntarea cu realitatea
produse n contact cu realitatea
procese contiente i subcontiente

Negarea defensiv (refuzul) cuprinde toate procedurile cognitive de

contracarare a constituirii unei reprezentri interne informaionale a
traumei; acestea se activeaz imediat dup evaluarea primar a stimulului
i vizeaz eludarea reprezentrii lui mentale ca stimul traumatic.
Este vorba de mai mult dect de o simpl negare, este o negare
categoric, legat de o percepie dezagreabil a lumii exterioare. Este o
aprare plin de for i eficient, care ndeplinete rolul unui ecran ce
protejeaza subiectul n momentul n care apare o percepie traumatic,
copleitoare pentru el.
Represia vizeaz modalitile de evitare a reactualizrii informaiei
traumatice n memoria de lucru. Se refer la toate procedurile care concur
la o reactualizare selectiv a informaiei din memorie, n sensul c
reactualizarea informaiei neplcute, traumatice, este parial sau integral
blocata.
Spre deosebire de negarea defensiv, se consider c reprezentarea
intern a traumei a avut loc, dar accesul ei in contiin este blocat.
Represia se poate realiza contient sau nu. Contient se caut eludarea
anamnestic att a traumei propriu-zise, ct i a evenimentelor (chiar a
celor cu conotaie pozitiv), care, asociindu-se ntr-un fel sau altul cu
trauma, ar putea s o evoce.
Mecanismul incontient const n amnezia total sau parial a unui
eveniment asociat cu o emoie negativ foarte puternic, acesta mai
purtnd i numele de amnezie post-traumatic.

Raionalizarea vizeaz reevaluarea pozitiv a situaiei stresante i a

comportamentului dezadaptativ propriu. Carenele proprii sau
responsabilitatea pentru impactul cu situaia stresant nu mai sunt
atribuite unor factori externi, ci sunt asumate. Raionalizarea include
toate procedurile de justificare a comportamentului dezadaptativ pe
care un individ l-a avut i de reevaluare a situaiei traumatice, astfel
nct impactul emoional s fie redus. Deficienele proprii sunt
recunoscute, dar justificate n ochii proprii prin construcii teoretice
contrafcute, menite s scuze individul n ochii proprii i ai
celorlali.Raionalizarea nu trebuie confundat cu explicaia, care
nseamn cutarea lanului cauzal real ce a provocat o anumit situaie.
Intelectualizarea/izolarea are dou accepiuni: una care are semnificaia
de eliminare a afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gnd)
conflictual, n timp ce reprezentarea respectiv rmne contient. O a
doua accepiune se refer la o separare artificial ntre dou idei sau
dou componente, care n realitate sunt legate ntre ele, dar a cror
legtur subiectul nu o poate accepta fr o anumit doz de anxietate.
Cele dou desemneaz aadar un ansamblu de strategii cognitive care
vizeaz analiza informaiei traumatice, n condiiile disocierii acesteia de
consecinele emoionale.

 Stresul

este un rspuns specific pe

care l elaboreaz organismul la
oricare dintre solicitrile nespecifice.
Aceast stare nu este impus doar
de solicitrile externe, ci poate fi
generat i din interior, de ctre
sperane, aspiraii, temeri i
credine.

 1936

Selye introduce noiunea de

stress i o definete ca i o stare a
organismului manifestat prin reacii
nespecifice ca rspuns la agenii
perturbatori.
1983 Selye face distincia ntre
stresul cu efect pozitiv, stimulant, pe
care l denumete eustress, i cel
cu efect negativ, de uzur, pe care l
denumete distress.

1. FAZA DE ALARM
- apar reacii fiziologice care pregtesc
organismul pentru lupt sau fug
2. FAZA DE REZISTEN
- capacitatea de rezisten a organismului crete
peste limit, sunt mobilizate toate resursele
organismului pentru adaptare
3. FAZA DE EPUIZARE
- caracterizat prin nelinite, oboseal,
ineficiena mecanismelor de aprare, ceea ce
duce la prbuirea psihic i biologic a
organismului

 1984

Lazarus i Folkman definesc

stresul ca o relaie particular ntre
persoan i mediu, n care persoana
evalueaz mediul ca impunand solicitri
care depesc resursele proprii i
amenin starea de bine, evaluare care
determin declanarea unor procese de
coping (adaptare), respectiv rspunsuri
cognitive, afective i comportamentale
la feed-backurile primite

 1. STRESURI DOMESTICE
- familii cu un singur printe,
2. STRESURI OCUPAIONALE
- recompense inadecvate, etc
3. STRESURI ECONOMICE, POLITICE,

SOCIALE
- recesiune, inflaie, etc

SCALA HOLMES & RAHE (Social Readjustement Rating Scale)

Evenimentul de via Val.Convenional

1. Moartea partenerului
100
2. Divorul
73
3. Separarea conjugal
65
4. Detenie
63
5. Moartea unui membru de familie
63
6. Afectare personal/boal 53
7. Cstorie
50
8. Concedierea de la locul de munc
47
9. Reconciliere conjugal
45
10. Pensionare

11. Schimbarea sntii unui membru al familiei

44
12. Sarcin
40
13. Dificultti sexuale
39
14. Apariia unui nou membru n familie
39
15. Schimbri n afaceri
39
16. Schimbare n statusul financiar
38
17. Moartea unui prieten apropiat
37
18. Schimbarea locului de munc
36
19. Frecvente contradicii cu partenerul
35
20. Datorii mari (peste 10.000 USD)
31

21.Girare pentru o ipotec/ mprumut

31
22. Schimbarea responsabilittilor la servici
30
23. Prsirea cminului de ctre unul din copii 29
24. Probleme cu familia partenerului
29
25. mplinire personal deosebit 28
26. Intrarea sau ieirea din serviciu a soiei
26
27. nceputul sau terminarea colii 26
28. Schimbri n condiiile de via 25
29. Revizuirea obiceiurilir personale
24
30. Probleme cu eful 23

31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.
41.
42.
43.

Schimbri n orarul sau condiiile de lucru

Schimbarea reedinei
20
Schimbarea colii
20
Schimbri n modul de recreare
19
Schimbri n cadrul activitilor religioase 19
Schimbri n cadrul activitilor sociale
18
Datorii sub 10.000 USD
17
Schimbri n ritmul somn-veghe
16
Schimbri n numrul membrilor menajului
Schimbri n obiceiurile alimentare 15
Vacan
13
Crciunul
12
Violri minore ale legii
11

20

15

 1.
2.
3.

COPING COMPORTAMENTAL
COPING COGNITIV
COPING BIOLOGIC (Miclea M.)

Lazarus i Folkman, 1984

A. COPING CENTRAT PE PROBLEM
B. COPING CENTRAT PE EMOIE