Terapia analitică

- metode -

După cum vom vedea în cele ce urmează, metodele terapiei analitice se axează pe
asociaţiile pe care le face pacientul în diferite situaţii şi pe analizarea acestora.

Metoda asociaţiilor libere

Această metodă se baza pe credinţa lui Freud în determinismul psihic. În virtutea acestei
viziuni, activitatea noastră psihică nu este subordonată liberului arbitru. Tot ceea ce
produce mintea noastră are o rădăcină inconştientă la care putem ajunge cu
ajutorul asociaţiilor libere.

Pacientul, întins pe canapea (condiţie care impune o anumită stare de relaxare), vorbeşte
liber despre orice îi trece prin minte, fără a căuta ceva anume, un subiect sau o temă
prealabile. Fluxul gîndurilor este lăsat liber şi urmărit fără nici o intervenţiei
voluntară. Important este ca mintea critică să nu intervină pentru a cenzura gîndurile
spontane. Terapeutul se află aşezat pe un scaun cumva în spatele pacientului, astfel încât
acesta să nu îl poată vedea (pentru a nu fi influenţat de imaginea terapeutului), dar într-o
postură care sa permită terapeutului să vadă pacientul din profil.

Avem într-adevăr tendinţa de a ne cenzura produsele gîndirii pornind de la diferite criterii:

morale, etice, narcisice, culturale, spirituale. Din această cauză, primele şedinţe nu vor fi
supuse analizei, întrucât ceea ce spune pacientul primele dăţi va fi cenzurat de conştient.
Durează un timp până când pacientul se poate simţi suficient de confortabil pentru a lăsa
garda jos şi a nu îşi mai cenzura gândurile.

Terapeutul nu are voie să facă nici o observaţie, pentru a nu influenţa pacientul; de

asemenea, trebuie să îl încurajeze pe pacient să continue în momentul în care acesta se
opreşte. Atenţia terapeutului trebuie să fie îndreptată spre lapsusuri, opriri, gesturi
involuntare – în genere spre comportamentul nonverbal şi paraverbal al pacientului.

Metoda asociaţiilor verbale

Inventată de C. Jung, aceasă metodă foloseşte seturi de cuvinte alese de terapeut. Acesta
rosteşte fiecare cuvânt, pe rând, urmând ca pacientul să spună primele cuvinte/lucruri care
îi vin în minte la auzul cuvântului respectiv.

Terapeutul analizează conexiunile făcute de pacient şi tipul acestora. Asociaţiile pot fi:

1. intrinseci:
a. coordonare (asemănare)
b. predicaţie (pacientul numeşte funcţii ale cuvântului – test)
c. dependenţă cauzală (pacientul numeşte consecinţe ale cuvântului – test)
2. extrinseci:

1
a. coexistenţă
b. identitate (sinonime)
3. asociaţii tonale (asemănare senzorială auditivă)
a. asemănare fonetică
b. rime
4. raporturi mixte:
a. raporturi mediate (necesită un cuvânt intermediar)
b. asociaţii fără sens (se raportează de obicei la un cuvânt din apropiere)
c. absenţa reacţiei
d. repetiţia cuvântului – test

Printre semnele revelatoare de complexe se numără absenţa reacţiei, reacţia tardivă,

reacţiile fără sens (care pot indica o cenzurare), repetarea cuvântului – test, asociaţia
superficială anormală (asociaţii tonale) şi întrebuinţarea repetată a aceluiaşi cuvânt –
reacţie (denotă o legătură puternică faţă de cuvântul respectiv, astfel fiind necesară o
analiză mai atentă a acestuia)

Mai jos avem lista concepută de Jung, conţinând cuvintele alese şi ordonate astfel încât să
dezvăluie orice complex, după cum afirma însuşi psihanalistul.

Metoda testului Rorschach

2
Creată de psihiatrul elveţian al cărui nume îl poartă, metoda Rorschach este similară
metodei asociaţiilor verbale, doar că în loc de cuvinte se folosesc pete de cerneală pe care
pacientul trebuie sa le interpreteze (să spună, la fel ca la metoda prezentată anterior,
primele lucruri care îi vin în minte).

Sunt 10 carduri, cu pattern-uri simetrice din cerneală neagră, negru cu roşu sau colorate.

Bibliografie:

Freud, S. – Opere esenţiale vol. 1, Introducere în psihanaliză, ed. Trei, Bucureşti, 2010
Jung, C. G. – Collected Papers on analytical Psychology, Cornell University Library,
London, 1916
Popescu, I. I. – Doctrina lui Freud, psihanaliza, ed. Semne, Bucureşti, 2007