Viziunea sistemică în tratarea adicțiilor

1. Cauzalitate în familie

2. Nevoile de atașament

3. Atitudinea fața de emoții (Teoria schemelor emoționale ale lui Leahy)

4. Nivelul de diferențiere a sinelui

5. Din familia de origine sunt preluate credințe și teme de bază despre adicție

6. Nivel macro-sistemic, mesaje socioculturale

7. Evaluare – intervenție de la individ la alte sisteme

1. Cauzalitate în familie

Nivelul homeostatic al creierului reprezintă o negociere psihoemoțională făcută în

cadrul mediului familial. În cadrul acestuia nimeni nu are același nivel de homeostazie. Și,

evident, nicio persoană nu s-a născut cu un anumit nivel clar al homeostazei. Dimpotrivă,

acesta a fost învățat, perceput și negociat indirect cu ceilalți membri ai familiei. Homeostatic,

din punct de vedere emoțional, nivelul natural este cel trăit în familie în primii ani de viață.

Dacă am crescut în insecuritate și frică (pentru că vin dintr-o familie cu un consumator),

atunci starea de insecuritate și teamă va fi starea mea homeostatică. Și, de aceea, dacă voi fi

bucuros, creierul meu va avea tendința de a mă aduce la această homeostază inițială. Este o

negociere a creierului pe care o face cu membrii din familie.

Cel mai elocvent exemplu pentru a exemplifica cauzalitatea în ceea ce privește

adicțiile este reprezentat de dependența față de alcool. Genetic vorbind, părinții cu un nivel

scăzut al betaendorfinelor dat de consumul lor de alcool își vor transmite genele cu mai puține

betaendorfine către proprii copii. Aceștia din urmă în clipa, din cauza absenței de
betaendorfine, vor fi mai predispuși să fie anxioși și în clipa în care vor descoperi alcoolul vor

simți realmente că și-au găsit cealaltă jumătate.

În altă ordine de idei, modelul familial pe care îl învață copilul prin imitație de la

părinți joacă un rol covârșitor de important în adicții. De la Bandura știm că oamenii învață de

cele mai multe ori prin observare și imiație. Indiferent dacă suntem recompensați sau

pedepsiți pentru un anumit comportament, această învățare va continua să aibă loc. Fiecare

om este capabil să învețe diverse aspecte fără să experimenteze la modul propriu consecințele

unei acțiuni. În esența, teoria lui Bandura a adăugat un aspect de tip social deosebit de

important: învățarea observațională. Aceasta se produce prin simpla observare a acțiunilor

celor din jur, mai ales în copilărie. Cei mici sunt deosebiți de atenți la orice element ce îi

înconjoară și atunci când își văd părinții în relații apropiate cu alcoolul sau cu alte droguri

(indiferent că vorbim de cafeină, nicotină, cocaină, jocuri de noroc etc.) vor fi predispuși la

maturitate să fie și ei consumatori.

2. Nevoile de atașament

Nevoia de a fi aproape de cineva este atât de importantă pentru noi oamenii, încât

creierul dezvoltă un întreg mecanism biologic responsabil pentru crearea şi reglarea conectării

față de persoanele cu care formăm ataşamentul. Acest mecanism cuprinde emoţii şi

comportamente prin care ne asigurăm de faptul că rămânem protejaţi şi în siguranţă, stând

alături de cei dragi. Deși cu toţii avem această nevoie fundamentală de a dezvolta ataşament,

felul în care facem acest lucru variază la fiecare dintre noi. Acest fel de a lega legături ne

definește stilul de ataşament.

Fiecare dintre noi avem diferite mecanisme prin care facem față situațiilor dificile cu

care ne întâlnim. Desigur, unele mecanisme de coping nu sunt tocmai cele mai potrivite sau
funcționale. Astfel, unele persoane folosesc ca mecanism de coping deficitar adicțiile pentru a

face față aspectelor psiho-emoționale.

Pornind de la ideea că adicțiile reprezintă un mecanism disfuncțional de a face față

nevoilor bazale, atunci când există lacune pe plan emoțional oamenii tind să umple acest gol

cu ce le este lor mai la îndemână. Spre exemplu, unele persoane au învățat că atunci când treci

printr-o situație mai dificilă, cel mai bine este să consumi alcool pentru a uita de necazuri. Un

alt exemplu concludent ar putea fi: bărbatul nu simte afecțiunea soției și, prin urmare, nevoile

lui de atașament și afecțiune nu sunt îndeplinite. Astfel, pentru a uita de problemele pe care le

întâmpină cu soția, el decide să consume în fiecare seară alcool pentru că alcoolul îi oferă o

stare de bine și este ”acel ceva” care îi umple golul emoțional cauzat de situația cu soția sau

alte persoane importante.

3. Atitudinea față de emoții (Teoria schemelor emoționale ale lui Leahy)

O altă teorie care face legătura dintre caracteristicile individuale și răspunsul

emotional la evenimentul stresor este teoria schemelor emoționale a lui Leahy (2002). Acesta

afirmă în model că schemele emoționale sunt interpretări, politici și strategii pe care oamenii

le folosesc în timp ce experimentează o anumită emoție. Altfel spus, teoria schemelor

emoționale este un model social-cognitiv al emoțiilor și al reglării emoționale. În articolul

publicat în 2018, Leahy subliniază faptul că Modelul Schemei Emoționale este un model

social-cognitiv al modului în care indivizii percep, interpretează, evaluează și răspund la

emoțiile lor și ale celorlalți.

Teoria susține faptul că indivizii au percepții diferite în ceea ce privește emoțiile

(durata lor, intensitatea, utilitatea, etc), fapt ce poate duce la strategii problematice de reglare

emoțională, cum ar fi suprimarea, ruminația, evitarea, blamarea și abuzul de substanțe.

 Studiile menționate de autor (Leahy, 2018) demonstrează faptul că diferențele

individuale în ceea ce privește credințele referitoare la emoții sunt în strânsă legătură cu

strategiile disfuncționale de coping și de psihopatologie și că modificarea schemelor

emoționale poate oferi o îmbunătățire semnificativă pentru clienți.

Familia are o importanță deosebită în dezvoltarea individului. În interiorul familiei

individul preia de la părinți atitudini/credințe despre propriile emoții, aspecte care determină

la acesta atitudini sănătoase sau disfuncționale față de emoții.

În spatele fiecărei adicții se găsesc o sumedenie de emoții nesănătoase. Aceste emoții

au devenit nesănătoase din cauza faptului că atunci când persoana a simțit o anumită emoție

nu a știut cum să o gestioneze într-un mod sănătos. Prin urmare, persoana a făcut ceea ce a

știut ea mai bine, a gestionat emoția pe baza atitudinilor și credințelor dobândite în sânul

familiei.

4. Nivelul de diferențiere a sinelui

Diferențierea sinelui reprezintă gradul relativ de autonomie pe care un individ îl

păstrează, în timp ce rămâne în relație semnificativă cu ceilalți.

Persoanele cu un grad mai ridicat de diferențiere a sinelui pot transcede nu doar

propriile emoții, ci și cele ale sistemului lor familial. Sunt mai flexibile, adaptabile și mai

autonome. Ele își trăiesc propriile emoții și, deși nu sunt lipsite de conștiința emoțiilor

celorlalți, sunt capabile să mențină un grad de obiectivitate și distanță emoțională față de

problemele emoționale proprii sau ale altora. De aceea, se consideră că indivizii înalt

diferențiați au un eu solid (solid self), mai integrat. Acesta reprezintă pentru Bowen,

conceptul de ,,eu care este ghidat în principal de intelect”, adică persoană poate acționa sau

lua decizii pe baza unor judecați raționale.

 Indivizii cu nivele scăzute de diferențiere tind să fie mult mai rigizi și mai dependenți

emoțional de alții, comportamentul lor fiind direcționat mai degrabă de emoții. Ei sunt ghidați

preponderent de pseudo-self-ul lor. Acesta este un ,”concept de eu care este negociabil cu

alții” sensibil la emoții și mai puțîn la judecățile raționale. Astfel de persoane vor lua decizii

bazate pe sentimente, nu pe principii logice raționale.De aceea, deciziile luate în momente

diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu pseudo-eu nu sunt

conștienți de această inconsistența.

Bowen consideră că persoanele care părăsesc familia de origine cu un pseudo-eu sau

cele fuzionate cu familiile lor de origine tind să se căsătorească cu persoane cu care vor putea

de asemenea să fuzioneze. Astfel, două persoane nediferențiate tind să se găsească unele pe

altele. Rezultatul va fi ,”separarea emoțională” de familia de origine și fuzionarea soților. Asta

presupune că pseudo-eul unuia dintre soți va fuziona cu pseudo-eul celuilalt, adică se vor uită

unul la celălalt pentru a detecta diferite indicii pentru a alege modul de reacție emoțională și

de luare a deciziilor. În felul acesta ,”procesele familiale neproductive trec de la o generație la

următoarea generație prin astfel de mariaje” (Becvar și Becvar, 1996).

Concluzionând, la copii nivelul diferențierii de sine este mai mic decât cel al părinților

dacă nu se lucrează. Acest fapt înseamnă că cele mai multe dintre persoane adictive vin din

familii cu un nivel de diferențiere de sine scăzut. Mai precis, un nivel de reactivitate

emoțională care se gestionează prin mecanisme de coping disfuncționale precum adicțiile.

5. Din familia de origine sunt preluate credințe și teme de bază despre adicție

Din cadrul familiei de origine sunt preluate credințe și teme de bază despre viață. Mai

precis, despre tot ceea ce reprezintă aspectele vieții – spre exemplu, viața de cuplu,

mecanisme de coping (inclusiv cele disfuncționale precum adicțiile).

 Astfel, dacă în familia există credințe precum „bărbații beau oricum, căci așa a făcut și

bunicul și tata și unchiul și toți” sau „bărbații oricum sunt agresivi”, eu la rândul meu voi

accepta și tolera o persoană adictivă prin faptul că asta mi s-a „predat” și asta am văzut.

Efectiv, nu am de ce să doresc altceva în afara de adicții – fericire nu există în viață, viața

oricum e grea, iar alcoolul poate fi un catalizator. De altfel, nu exact când bea tata este fericit,

se simte bine, râde și glumește? Eu de ce nu aș proceda la fel?

6. Nivel macro-sistemic, mesaje socioculturale

Prin mass-media și prin anumite cutume comportamentale este transmisă ideea că este

perfect în regulă să folosim anumite subtanțe. De exemplu, în aproape toate reclamele de la

televizor despre alcool se arată cât de fericiți sunt oamenii când beau. De altfel, în aceleași

reclame, oamenii arată că sunt cei mai fericiți în anumite situații care predispun consumul (ex.

într-un pub, la birt).

Modelele comunității din care o persoană face parte joacă și ele un rol crucial în

dezvoltarea dependenței. Acestea modele spun dacă este firesc să intre sau nu într-un birt (pe

ideea că „bărbații merg și beau” sau că „bărăbații joacă la pariuri”, fapte ce pot deveni

realmente modele).

În plus, trebuie să ținem cont că modelul social este unul mult mai mare. Chiar dacă

părintele nu bea, cei din jur pot consuma.

7. Evaluare – intervenție de la individ la alte sisteme

La nivel de individ

 Intervenția la nivel de diferențiere a sineului;

  Creșterea capacității a auto-monitorizării gândurilor, emoțiilor, comportamentelor;

 Creșterea stimei de sine, creșterea nivelului de autoeficacitate;

 Conștientizarea credințelor sabotoare – toată zona de credințe disfuncționale (trebuie

să fie conștientizate ca să înceapă procedura de căutare de alternative mai sănătoase);

 Creșterea nivelului de conștientizare și auto-monitorizare cu privire la gradul deță

asupra mesajelor socio-culturale – cât de mult atrage mesajul social disfuncțional (îți

dai seama că o reclamă reprezintă realmente o tâmpenie sau nu, că starea ta de bine nu

ține cont de alcool așa cum este prezentat în reclamă);

 Dezvoltarea de noi modalități de coping;

 Este important ca persoana adictivă să ia legatura și cu un psihiatru, cu grupurile de

suport, asistenți sociali (inclusiv cu un medic, dacă este nevoie), etc.

Notă: Trebuie să înțelegi faptul că tu ca terapeut ești doar o verigă într-un lanț de specialiști.

Doar așa poți avea succes. Și cu cât ai o relație mai buna cu acești specialiști, cu atât mai

bine.

La nivel familial

 În terapia sistemică este foarte important sa conlucrăm și cu membrii familiei din

perspectiva faptului că cel mai probabil ei sunt codependenți;

 Codependenții din familie este important să facă propria lor terapie individuala;

 Codependenții din familie pot participa grupuri de suport pentru codependenți;

 Codepedenții din familie pot să participe totodată și la terapia de familie care are

legătură cu persoana adictivă;

 Pot fi introduși în terapie și orice alte persoane suport din grupul de prieteni, alți

membri ai familiei extinse, alte persoane importante din mediul școlar/profesional.