Sunteți pe pagina 1din 12

Terapia transgenerationala de familie

(Boweniana)
By Robert C. Aylmer, Lifecycle Center, Newtown, Masachusetts

Murray Bowen a fost unul dintre pionerii studierii schizofreniei în familie,


studiu responsabil de naşterea terapiei de familie în general. Accentul teorii sale este pus pe
funcţionarea familiei, terapia are un rol secundar. El a pornit de la ideile psihodinamice de
deprivare maternă şi mama schizofrenă şi a continuat cu relaţia simbiotică mama-fiu. Studiile
s-au realizat pe familii cu copii schizofreni spitalizaţi la Institutul Naţional de Sănătate
Mentală, în cadrul cărora Bowen a observat că relaţia dintre mama şi copil este dependentă de
unitatea familiei, apoi studiul şi-a modelat ipotezele incluzând şi taţii între subiecţii cercetaţi,
cercetarea extinzându-se şi la alte tipuri de familii.
Un concept cheie asupra căruia Bowen s-a oprit a fost acela de fuziune, sau
inabilitatea unor indivizi de a distinge între procesele emoţionale subiective şi procesele
intelectuale obiective, indivizi care fuzionează. Pentru Bowen, capacitatea de a diferenţia
între cogniţii şi emoţii este cheia maturităţii emoţionale. Indivizii care fac această diferenţă,
diferenţiaţi separă funcţiile cognitive de cele afective, funcţionarea intelectuală fiind
capabilă să obţină o relativă autonomie în perioadele de stres, sunt mai flexibili, mai
adaptativi şi mai independenţi faţă de emoţii, fac faţă mai bine vieţii stresante, cursul vieţii
lor este mai ordonat şi mai de succes şi sunt remarcabil mai eliberaţi de probleme
caracteristice umane.
Studiind variabilele psihologice individuale în contextul spitalizării întregii
familii l-a condus pe Bowen la o extensie a teoriei sistemice, de familie. Astfel, familii ai
căror membrii sunt caracterizaţi de o degradare masivă a fuziunii sau imaturitate emoţională
pot fi consideraţi ca având un sistem emoţional imatur, pe care l-a denumit masă de ego
familial nediferenţiat (unitate emoţională intensă într-o familie, care produce emoţionalitate
ce interferează cu gândirea şi împiedică diferenţierea individului de familie). Studiind ce
anume a determinat apariţia masei de ego familial nediferenţiat, s-a ajuns la conceptul de
triunghiuri sau triangulări. Funcţionarea triunghiului are funcţia de a reloca stresul astfel
încât relaţia diadică să fie protejată şi echilibrul familial să fie menţinut (când relaţia dintre
două persoane devine prea stresantă este atrasă o a treia persoană pentru ca anxietatea să fie
redusă).

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


În forma cea mai simplă a unei triangulări, indivizii aflaţi într-o relaţie
stresantă vor aduce (triangula) o a treia persoană prin care procesul său emoţional poate fi
reluat. Astfel de patternuri sunt frecvent găsite în dinamicile familiare nucleare în jurul unui
copil simptomatic, de exemplu mama unui copil simptomatic este deosebit de
apropiată(responsabilă) faţă de copilul ei, cu un tată distant, pentru a compensa problemele
maritale. Triangulările familiei extinse multigeneraţional sunt vizibile observaţiei clinice prin
modul de angajare şi selecţie a soţiilor în căsnicie, de exemplu căsătoria imediat după
moartea unui părinte..
În mod clar, abilitatea individuală şi a familiei ca sistem de a tolera stresul şi a
menţine funcţionarea modalităţilor de rezolvare a problemelor (diferenţierea) şi de a rezolva
problemele de relaţionare fără a face triangulări, determină în mare măsură cu cine şi când se
căsătoresc indivizii şi cât de bine soţiile fac faţă problemelor rezultate din trăirea unei relaţii
precare. Bowen nota ca în general oamenii se căsătoresc cu cei care au un nivel de
diferenţiere aproximativ la fel cu al său, fiind ghidaţi de pseudo-eu, posturi reciproce în care
unul din soţi funcţionează la un aparent nivel de independenţă şi putere mai mare decât
celălalt. (două persoane nediferenţiate tind să se găsească una pe cealaltă, rezultatul fiind
separarea de familia de origine şi fuzionarea soţilor, pseudo-eul unuia din soţi se va baza pe
pseudo-eul celuilalt)

Modelul bowenian al conflictului marital

În modelul bowenian al conflictului marital, ca şi în problemele individuale la


adulţi şi copii, există o influenţă a sistemului sinelui, sistemul familial extins (familia de
origine) şi sistemul nuclear al cuplului.
I. Sistemul sinelui
Problemele sinelui pot fi separate în: probleme de dezvoltare, factori de
personalitate, proiecţiile familiei de origine.
1. Problemele de dezvoltare şi pentru conflictul marital în particular,
problemele de dezvoltare a adultului în conceptualizarea individuală şi relaţională a
problemelor. Termeni ca „vârsta de 30 de ani”, „criza vârstei de mijloc”, „menopauza
masculină”, sunt bine documentate şi descrise de mulţi cercetători. Evident, schimbările
bruşte de identitate, capacitate psihică, carieră, poziţie socială sau soţie în ciclul vieţii
plasează un stres sever asupra relaţiilor şi cer o schimbare neaşteptată de reguli, roluri şi
aşteptări în cursul oricărei căsnicii.

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


2. Factorii de personalitate sunt, probabil, extins studiaţi de modelul
psihodinamic al terapiei maritale, care descriu paternurile relaţionale în termenii
„interblocarea nevrotică” ca în binecunoscutul mariaj obsesiv-isteric. Terapeuţii bowenieni
descriu acelaşi tip de indivizi în termenii patternurilor relaţionare interactive ca „urmăritori
orientaţi emoţional” sau „distanţaţi orientaţi spre obiect” (distanţare emoţională).
Urmăritorul emoţional este o persoană orientată spre comunicarea
sentimentelor, a cărei tendinţă este de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea relaţiilor,
are un ritm intern şi interpersonal care funcţionează cu două viteze: viteză maximă şi stop.
Un urmăritor emoţional tinde să fie mai degrabă o pasăre de noapte decât un matinal şi să
valorizeze intruziunea sa în viaţa personală a celorlalţi, precum şi a altora în viaţa sa. El
este un tip entuziast, îi plac provocările şi aventurile, îşi asumă mai multe riscuri decât este
necesar şi are un optimism incurabil. Erorile pe care le comite sunt de domeniul faptelor,
implicării. Scuzele şi faptele explicite vin rapid, în timp ce sfârşiturile şi luările de rămas bun
sunt foarte grele.
Distanţatul emoţional pe de altă parte este o persoană orientată spre obiect
cu o tendinţă extrem de slabă spre a transmite gânduri şi emoţii personale altora şi a cărui
ritm este clar şi previzibil. El este o persoană matinală, care preferă să nu i se adreseze
întrebări personale şi care va răsplăti acest favor adresând extrem de rar întrebări
persoanale. Din punct de vedere temperamental se apropie cu precauţie de sarcini noi şi
aventuri şi are o doză sănătoasă de pesimism. Erorile pe care le face sunt de domeniul
omisiunilor. Scuzele apar de obicei greu, în timp ce să abandoneze o sarcină e uşor,
sfârşiturile şi separările par să cauzeze mai puţină supărare şi durere emoţională.
Cel mai apropiat terapeut de terapia boweniană vine cu o teorie
noninteracţională teorie a personalităţii prin scrierile existenţiale despre sine în terapia
sistemică ale lui Forgarty. El descrie zone sau arii de investiţie în individ, care sunt: oamenii,
obiectele, adâncimea şi timpul. Totuşi la o examinare mai atentă, dimensiunile Oameni,
Obiecte şi Timp reflectă tendinţe interactive (ex. mişcarea printre obiecte) în contextul unei
relaţii (îndepărtarea de oameni), doar în dimensiunea Adâncime Forgarty descrie ceea ce
poate fi considerat eveniment intrapsihic.
Forgarty se ocupă de dimenisiunea adâncimii cel mai elocvent în lucrarea sa
„Pe empatie şi apropiere”, aici ele descrie dificultăţile care emerg în relaţii care decurg din
lipsa de dorinţă a indivizilor sau incapacitatea de a simţi termenii experienţei sufleteşti de
pustiire, goliciune, pe care Forgarty îl vede ca pe un aspect al existenţei umane inevitabil.
Oamenii însă, decât să umple cu acest gol, încearcă să-l umple cu succes, recompense
materiale şi în ultimul rând prin relaţii interpersonale. Cum golul este practic imposibil de
umplut, când nu se ajunge la aceste aşteptări nerealiste, distresul emoţional care emerge este
adesea protejat de relaţiile interpersonale, ca şi cum satisfacţia personală (împlinirea) unuia
este responsabilitatea celuilalt şi nefericirea unuia este vina celuilalt.

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


Forgarty pune considerabil accentul pe responsabilitatea personală, proiecţii,
experienţe existenţiale, auto-conştientizare în evaluarea şi terapia cuplului. Acest proces este
mai evident în al său ciclu „expectaţii-alienare”, în care progresiv, expectaţiile nerealiste cu
privire la soţ şi căsătorie, trec prin stadiile dezamăgirii, rănirii, tristeţii, furiei şi în final
alienare şi izolare.
3. Proiecţiile familiei de origine sunt determinantul major al conţinutului (şi
intensităţii) acestor expectanţe disfuncţionale, determină de asemenea multe dintre atitudini,
orientări şi concepţii care afectează comportamentul individului în căsnicie. Acest program
este gândit spre a avea loc în mecanismul multigeneraţional al procesului de proiecţie
familial.
În procesul de proiecţie familială, membrii familiei sunt investiţi cu anumite
caracteristici: serios, iritabil, nerealist şi obligaţii emoţionale: ai grija de mama etc de către
predecesorii ale căror probleme de relaţionare în familie sunt nerezolvate din cauza doliului
incomplet, loialităţii familiale, divorţuri sau despărţiri. Astfel aceşti indivizi ies din familiile
lor de origine în lume şi căsnicie programaţi să repună în scenă caracteristici aparţinând
oamenilor, relaţiilor şi evenimentelor demult îngropate.
De exemplu, un bărbat crescut într-un triunghi parental tipic, aspru, cu un tata
extrem de distant şi o mama supra-implicată, sufocantă (care a renunţat să-şi mai ajungă
soţul) poate ajunge la relaţii intime adulte cu o alergie emoţională la apropiere, care îl va face
să experimenteze o invazie şi o pierdere a independenţei şi de asemenea cu o atitudine
compensatorie extrem de distantă, modelată de tatăl său.
Tatăl distant
Mama

distant supra-implicată (sufocantă)

Fiul
În mod analog, o femeie care a crescut într-un triunghi parental tipic, cu un
tata departe, idealizat şi represiv, o mama extremă, care a concurat cu fiica ei pentru doza
limitată de afecţiune pe care o aloca tatăl, poate ajunge la maturitate cu o dependenţă
emoţională de bărbaţi distanţi, pe care îl urmează, dar pe care niciodată nu reuşeşte să-l
ajungă şi cu o incapacitate de a relaţiona cu femei.
Tata distant Mama
4

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


distant, idealizat supra-implicată, critică

Fiica

În final, bărbaţii şi femeile cresc într-un sistem familial cu fraţi şi surori, iar
această experienţă de frate est un alt determinant puternic în comportamentul interpersonal al
adultului. Toman a demonstart, de exemplu, că mariajele care sunt complementare (un frate
mai mic al unei surori căsătorindu-se cu o soră mai mare a unui frate mai mic) au o mai mare
probabilitate de rezistenţă în timp şi de procreare decât mariajele necomplementare.
Aceste piese de afacere neterminată cu părinţii, fraţii şi rudele mai îndepărtate
sunt normale din punct de vedere statistic, dar mai puţin decât optime. Cu cât aceste
probleme sunt mai intense şi cu cât sunt tratate prin distanţare şi înlăturare din sistemul
marital în care s-au dezvoltat, cu atât mai mare este riscul ca acestea să fie reluate în relaţiile
maritale şi să predispună la suferinţă.
II. Sistemul familial extins
Secţiunea precedentă a descris cum creşterea într-un anumit tip de familie
predispune indivizii, în condiţii de stres la recrearea patternurilor relaţionale predictibile şi
însufleţirea acestora în moduri disfuncţionale predictibile. Oricum, un model al conflictului
marital are nevoie să specifice cum aceste patternuri sunt declanşate şi ce menţine evidenta
disfuncţionare şi interacţiunea dureroasă care caracterizează aceste patternuri în conflictul
marital.
O viziunea psihodinamică asupra conflictului marital susţine că sub presiunea
realităţii în convieţuirea de zi cu zi, idealizarea figurilor reciproce ale soţilor se erodează şi se
instaurează deziluzia cu un corespondent nerealist, proiectiv şi negativ înspre celălalt soţ.
O viziune structural strategică afirmă că schimbările din ciclul vieţii unei
familii (ex. naşterea unui copil) fac interacţiunile obişnuite ale familiei disfuncţionale sau
regulile învechite, iar soţii se vor afla în conflict până când vor elabora reguli noi, mai
apropiate noului context.
Viziunea sistemul familial bowenian este că nivelul neaşteptat de anxietate,
modurile de a face faţă anxietăţii şi severitatea stersorilor recenţi reprezintă evenimentele

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


nodale (care intensifică anxietatea ca emoţie şi proces) în sistemul familial extins din jurul
mariajului sunt determinanţii majori ai timpului, intensităţii şi persistenţei conflictului
marital. De exemplu într-un sistem familial cu un grad mare de fuziune, despre care am
discutat mai sus, nivelul anxietăţii este extrem de ridicat din cauză că stresorii şi tulpinile
vieţii normale nu sunt tratate în mod eficient. În plus, în astfel de sisteme, structurile
disfuncţionale apar spre a face faţă unor nivele neobişnuit de ridicate de anxietate cronică.
Între aceste structuri reciproce se află triangulările (descrise mai sus), distanţarea reactivă
(emoţională) şi strangulările, în care porţiuni din procesul emoţional neplăcut (ex:
dezamăgire) sau probleme sufocante (ex: suferinţe nerezolvate) sunt evitate încetând să mai
conlucreze cu membrii importanţi ai sistemului familial care reprezintă problemele toxice.
Corespunzător, apropierea reactivă şi situaţia încâlcită, în care anumiţi indivizi sunt
împiedicaţi de la o separare normală şi o autonomie de funcţionare, adesea compensează
nevoile emoţionale în alte relaţii care sunt tratate prin distanţare reactivă. Reciprocitatea
acestor structuri este vizibilă în observarea triangulărilor în familie, care sunt adesea compuse
din o strangulare şi două mreje individuale.

În plus, pentru astfel de observaţii clinice, cercetările stresului şi a bolilor arată


ca interacţiunile neaşteptate cu familia de origine joacă un rol semnificativ în setul psihic de
simptome. De exemplu, cât de bine se înţeleg indivizii cu părinţii lor este un predictor
important al bolilor legate de stres, iar depresia postpartum este mai comună femeilor care
sunt distanţate fizic şi emoţional de familiile lor extinse sau care au avut un deces recent în
familiile de origine.
Rolul decesului membrilor familiei în depresia postpartum ilustrează al doilea
factor major din familia extinsă în conflictul marital, numit eveniment sau stresor nodal.
Evenimentele nodale pot fi recente (conflictul îngrijrii bunicii în vârstă) sau îndepărtate
(disputa pe marginea moştenirii bunicului de acum zece ani), instantanee (atacul de cord al

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


tatălui) sau de termen lung (boala Alzheimer a mamei), pozitive (naşterea unui copil) sau
negative (moartea unui frate), serioase (ameninţarea unui război nuclear) sau blânde (copilul
începe şcoala cu internat). Evenimentele nodale pot de asemenea să se producă la nivel
individual (pierderea slujbei), relaţional (divorţul surorii), al grupului social (libertatea
femeilor), sau la nivelul întregii societăţi (criza energetică).
Astfel, evenimentele nodale sunt fie fenomene de familie (căsătoria, divorţul,
naşterea, moartea etc) producându-se în sistem sau fenomene non-familiale (angajarea,
fenomene sociale) care se strecoară spre membrii familiei din exterior. În orice caz,
evenimentele nodale pot influenţa suferinţa maritală prin creşterea nivelului anxietăţii în
sistemul familial extins., astfel intensificând paternurile disfuncţionale ale familiei
(triangulări, strangulări, situaţii încâlcite), care creşte stresul individual al membrilor familiei
(inclusiv soţilor) şi în mod simultan descreşte şirul opţiunilor relaţiei şi coerenţa potrivită
reţelei familiale.
Mai mult decât atât, la un nivel mai mulţumitor, natura evenimentelor nodale
specifice poate declanşa probleme maritale vulnerabile şi toxice care nu sunt adresate cuiva
anume (ex: divorţul surorii poate ameninţa stabilitatea altor mariaje din sistemul familial).
Pe scurt, înălţimea frecvenţei şi severitatea evenimentelor nodale în sistemul
familial extins şi maturitatea emoţională scăzută (diferenţierea şi apropierea) a sistemului vor
va naştere la anxietate ridicată si la o probabilitate mai mare de apariţie a simptomelor
individuale în relaţie, incluzând conflictul marital.
III. Cuplul/ sistemul familial nuclear
În final, surse ale conflictului marital apar din afara relaţiei de cuplu şi a altor
probleme ale familiei nucleare. Unii dintre aceşti factori incluzând incompatibilitatea în
poziţia dintre fraţi, aşteptări nerealiste şi triangulări reciproce reactive (distanţa-urmărie, peste
şi sub-funcţionare) sunt dificil de izolat decontextele interconectate ale sinelui şi ale familiei
extinse. Astfel de factori sunt reluaţi în relaţia maritală şi predispun la disfuncţii în context
stresant.
Desigur, chiar dacă aceste moşteniri complicate şi limitări nu sunt prezente,
multe compromisuri, negocieri, adaptări şi învăţături noi care trebuie să apară între două
persoane pentru a putea trăi împreună şi probabil să aibă copii sunt formidabile. Mc Goldrick
nota:
Căsătoria cere ca un cuplu să renegocieze împreună un număr vast de
probleme personale pe care mai înainte le-au definit pentru ei înşişi sau au fost definite de
către părinţi lor, incluzând deciziile zilnice, cum ar fi când şi cum să mănânce, doramă,
7

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


vorbească, facă sex, lupte, reducă tensiunea. Ei trebuie să decidă în ceea ce priveşte
vacanţele, amenajarea spaţiului, timp şi bani. Apoi sunt deciziile de familie despre ce tradiţii
şi ritualuri trebuie să reţină din familia de origine a fiecăruia şi care sunt partenerii pe care
îi vor dezvolta pentru ei. Acestea şi mii de alte decizii similare nu mai pot fideterminate
individual. Ei trebuie să lucreze la compatibilitate pentru ca cei doi să se potrivescă. Cuplu
s+ar putea găsi de asemenea în situaţia de a renegocia relaţiile lor cu părinţii, fraţii,
prietenii şi alte rude din perspectiva mariajului lor.
Odată ce aceste greutăţi trec, timpul şi noile stadii ale ciclului familial al vieţii
lovesc cuplul, numeroşi parametri ai relaţiei maritale pot trece prin stres. Guerin menţionează
„funcţionarea relaţională de întreţinere” care poate ceda la stres: comunicarea, schimbul de
informaţii, auto-dezvăluirea, credibilitatea, şi timpul de activitate al relaţiei. La modul
general, aceste funcţii sunt manifestarea climatului emoţional al cuplului, patternuruile de
mişcare (urmărire-distanţare, supra şi sub- funcţionare) şi triangulările centrale.
În general, când stresul atinge mariajul (din oricare dintre sistemele descrise
mai sus), patternurile tranzacţionale care ar putea fi adaptative sau cel puţin benigne, devin
mai reactive şi mai exacerbate, iar disfuncţiile pot apărea în unele arii ale sistemului familial.
În sistemul cuplului în care reaciprocitatea reactivă primară este pe axa orizontală de
urmărire-distanţare, progresia este în general de la urmărire activă la distanţă spre distanţare
reactivă a urmăritorului şi urmărire reactivă a distanţatorului şi şa chin reciproc sfârşit prin
distanţa fixă întreruptă de întâmplătoare bătălii furtunoase. În astfel de cupluri , relaţiile
extramaritale şi triangulările cu copii sunt comune, conducând la conflict marital care nu
duce nicăieri şi formează copilul simptomatic de mai târziu.
Distanţă Urmărire

Reciprocitatea distanţă-urmărire

Distanţă Distanţă

Distanţarea reactivă din partea urmăritorului

Urmărire Respingere

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


Urmărire reactivă din partea distanţatorului, respingere din partea urmăritorului

Tensiune

Distanţa fixă

Muncă
Aventură etc

Apropiere Distanţare

Distanţare
conflictuală

Triangulare maritală

Distanţare
tăcută

Distanţă apropiere

Copil simptomatic

Triangularea copilului

Cuplurile în care tranzacţia reactivă primară s-a realizat pe axa verticală a supra şi sub-
funcţionării dezvoltă adesea simptome la unul dintre soţi sau tranzacţii ritualizate în jurul
abuzului de substanţe când stresul loveşte sistemul.

Subfuncţ distanţă suprafuncţ


9

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


simptome, alcool etc

Reciprocitatea supra şi sub-funcţională

Sumar
Indivizii părăsesc în mod fizic familiile de origine cu alergii emoţionale şi
dependenţe emoţionale (sub forma de aşteptări sau reactivitate) spre tipuri clare de indivizi
sau relaţii. Când aceste paternuri emoţionale cu părinţii nu sunt renegociate la vârsta adultă şi
sunt doar permise să persiste în spatele unei strangulări, aşteptările şi potenţialul reactiv sunt
mutate în mariaj, în fantasma că soţul „va reuşi să se descurce mai bine”(un nou început în
care nu se vor repeta greşelile părinţilor. Acestea duc la o suprainvestire în relaţia de cuplu,
incluzând aşteptări nerealiste, cenzuri în comunicare şi intensificarea anxietăţii privitoare la
relaţie.
În condiţii de stres (care poate apărea de oriunde în sistemul familiar nuclear-
extins sau în mediul socio-fizic), existând patternuri reciproc reactive (urmărire-distanţare,
supra şi sub-funcţionare, triangulări) acestea se intensifică; apare distorsiunea relaţiilor
(distanţa fixă, strangulări, mreje), blocând şi intensificând procesul emoţional şi creând
disfuncţiuni sistemice (conflict marital, copil simptomatic, soţ simptomatic)

Modelul bowenian al schimbării terapeutice

Având în vedere faptul că modelul bowenian al conflictului marital se


centrează pe disfuncţii în cascadă în familia extinsă, sine şi proces marital se înţelege că
modelul de tratament se va baza împiedicarea într-atât cât este posibil a cursului reversibil în
jos.
Raţiunea generală pentru tratamentul marital este, astfel, să tragă procesul
emoţional dintre soţi şi apoi să schimbe accentul de pe nivelul marital (ex. concentrarea pe
celălalt soţ) pe un nivel al sinelui (concentrarea pe propriul comportament şi contribuţie la
problemă). În acest sens, aspectele proceselor de sine apar din afara reactivităţii, procesului
marital proiectiv, ele sunt examinate în afara matricei multigeneraţionale a nivelului
10

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


sistemului extins (centrat pe patternurile strangulărilor, mrejelor, triangulărilor, problemeleor
toxice şi a evenimentelor nodale care contribuie la problemă). În ultima fază, este acordată
atenţie egală modalităţilor istorice prin care generaţiile anterioare au creat patternurile
familiale la fel ca şi manifestările curente a acelor patternuri în sistemul familial. În plus,
focusul familial este antrenat şi pe familia nucleară de origine (părinţii şi fraţii soţului) şi pe
sistemul familial extins (bunici, unchi, mătuşi, veri).
Ţinta tratamentului este împărţită similar mariajului, sinelui, familiei şi
nivelului social. La nivel marital, terapeutul lucrează la schimbarea climatului emoţional
(afecte şi comunicare), patternuri de schimbare reactivă reciprocă (urmărire-distanţare, supra
şi sub-funcţionare) şi triangulările cheie (relaţiile extraconjugale şi copilul). La nivelul
sinelui, terapia merge pe creşterea centrării pe sine (proiecţii şi învinovăţire), clarificând şi
punând accentul pe conştiinţa soţului şi confortându-l prin sistemele sale interne (dimensiuni
ale sinelui) şi vid (deşertăciune). La nivelul sistemului familial, terapia îşi propune să
deschidă drumul opţiunilor pentru apropiere (împotriva distanţării şi a strangulărilor),
difuzarea mrejelor emoţionale, punerea în ordine şi neutralizarea triangulărilor
multigeneraţionale şi detoxifierea problemelor tabu). În final, la nivel societal, terapia asistă
soţii să-şi îmbunătăţească reţelele lor sociale personale, să-şi examineze şi poate să-şi
revizuiască opţiunile pentru carieră şi implicarea pentru cauze personale sau politice în afara
triangulărilor maritale.

Procesul emoţional multigeneraţional

11

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011


12

©Grigore Ana-Nicoleta, 2011