Daniela Ana-Maria RADU

Imaginează-ți că ai patru ani și ești cu mama ta, mână în mânâ, într-o stație de
metrou, înconjurat de o mulțime impresionantă aflată în mișcare. Metroul vine. Te
desprinzi -nu se știe cum- de mâna mamei tale și imediat o vezi, în metroul care
pleacă și tu rămâi singur în mulțime. Asta simte o persoană diagnosticată cu
tulburare de personalitate borderline, de mai multe ori, în aceeași zi. (Joseph Lee,
Jungian Analyst).

Tulburarea de personalitate borderline (TPB)

Semiologia studiază semnele tulburărilor psihice, oferind un prim contact cu patologia, cu

recunoașterea acesteia din urmă. La acest nivel s-ar putea menționa două aspecte: simptomele
izolate nu au valoare per se, fapt pentru care, se va urmări de către clinician o grupare
semnificativă de simptome care formează un sindrom; de asemenea, un diagnostic are sens doar
în cadrul unei clasificări și descrieri științifice a tulburărilor, denumită așa cum știm, nosografie.

Astfel, conform DSM V, criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate borderline:

1. eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar (nu include comportamentul suicidar
sau automutilant, care figurează la criteriul 5);

2. un pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare între
extremele de idealizare şi devalorizare;

3. perturbare de identitate: imagine de sine sau conştiinţă de sine marcat şi persistent instabilă;

4. impulsivitate în cel puţin două domenii care sunt potenţial autoprejudiciante (de ex.,
cheltuieli, sex, abuz de o substanţă, condus imprudent, mâncat compulsiv) notă: nu include
comportamentul suicidar sau automutlilant, care figurează la criteriul 5;

5. comportament, gesturi sau ameninţări recurente de suicid ori comportament automutilant;

6. instabilitate afectivă datorată unei reactivităţi marcate a dispoziţiei (disforie episodică

intensă, iritabilitate sau anxietate durând de regulă câteva ore şi numai rareori mai mult de
câteva zile); sentimentul cronic de vid;

7. mânie intensă, inadecvată ori dificultate în a controla mânia;

8. ideaţie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură cu stresul.

Aș menționa anumite aspecte legate de criteriile de diagnostic:

 în descrierea din DSM V a tipului de personalitate borderline, se accentuează asupra suitei de
caracteristici, manifestări în plan clinic, și mai puțin asupra organizării psihice, a dinamicii de

1
 comportament pe care o subîntind acestea. Pentru clinicieni, simptomele manifestate, cele
vizibile, sunt miezul problemei (de ex., abuz de substanțe, mânie intensă, comportament
automutilant, etc.);
 pentru analiști însă, o serie dintre aceste manifestări constituie fie căi prin intermediul cărora
aparatul psihic se autoreglează, se repoziționează, fie semne ale incapacității mecanismelor
psihice de a gestiona simptomatologia, fie blocarea libidoului în structurile complexuale, fie
posesia Eului de complexe, fie invadarea Eului de către arhetipuri, acestea din urmă
substituindu-se realității;
 pentru analiști simptomele sunt o expresie a unui mod de funcționare a aparatului psihic, a
distribuției energiei psihice, a travaliului psihic;
 nu doar simptomele vizibile/manifeste sunt utile pentru a articula intervenții terapeutice, ci și
creuzetul generator, mecanismele psihice prin intermediul cărora un subiect își reprezintă,
simbolizează, elaborează, relativizează, se fragmentează și își poziționează fragmentele
insulare la marginea universului psihic așteptând refacerea legăturilor și reconstituirea Eu-lui
său conștient;
 termenul de structură semnifică o organizare profundă și stabilă a psihismului, a elementelor
de bază a funcționării psihice, determinând modalitățile de reacție la evenimente și situații
vitale (Kristeva, 2000). Spre exemplu, un anume eveniment poate mobiliza capacitățile de
elaborare a subiectului, însă caracterul distructiv al acestuia depinde de organizarea
structurii psihice. Același eveniment poate determina reacții fără ecou/repercusiuni la
anumiți subiecți sau tulburări psihice la alții. Structura conține în sine un potențial de
decompensare sau vulnerabilitate;
 psihismul uman, în interacțiunea cu mediul, dezvoltă apărări pentru a limita tensiunile ivite.
Patologia se poate defini prin rigiditatea apărărilor, în timp ce suplețea funcționării psihice
reflectă puterea capacității de adaptare ( (Ionescu & Blanchet, 2006);
 în structura psihotică (idem.) problema fundamentală este cea a unității de bază a subiectului,
denumită și unitate a Sinelui, psihismul fiind amenințat cu dispariția, ceea ce este asociat cu
o angoasă de fragmentare. De asemenea, pentru subiecții care dețin o astfel de structură,
realitatea exterioară (realitatea concretă, socială) reprezintă o sursă de conflicte intense, fapt
pentru care, aceștia îndepărtează din psihismul lor, un întreg fragment al realității ca și cum
nu ar exista. Realitatea nu este recunoscută ca obiect în sine: însă, chiar dacă subiecții cu
structură psihotică își reconstruiesc o altă realitate -neorealitate-, au dificultăți în a o
gestiona;
 în cazul nevrozelor, în schimb, un rol central îl ocupă culpabilitatea legată de anumite
conflicte care se conturează la granița dintre dorințe și interdicții. Experiența psihică a
persoanelor cu structuri nevrotice rămâne mereu ancorată în realitate. În procesul de
negociere cu realitatea, se cristalizează diverse conflicte, care generează tensiuni și ca atare
apărări, simptome obsesionale, fobice, etc;
 tulburare de personalitate borderline (TPB) este considerată a fi o tulburare care ar putea fi
încadrată la granița dintre nevroze și psihoze; spre exemplu, în stările nevrotice își mențin
centrul moralității, care îi ajută să autoreflecteze, să conștientizeze că s-au comportat
exagerat. Ca atare, manifestă ulterior dorința de a atenua, de a repara. În schimb, în stările
psihotice, nu se poate vorbi de astfel de nuanțe morale. Doar ceilalți, ei și doar ei, indiferent

2
 cine sunt aceștia și ce rol au în viața pacienților diagnosticați cu tulburare de personalitate
borderline (PTPB) sunt considerați a fi cauza suferințelor. Astfel, PTPB se consideră pe de o
parte victime și pe de altă parte, le anulează dreptul celorlalți de a argumenta, îi elimină.
Arhetipul victimei îi invadează și ia locul realității.


Eul pacienților diagnosticați cu tulburare de personalitate borderline (PTPB) este asemeni unui
arhipelag de insule, dominat de angoasa de fărâmițare. Acești pacienți au dificultăți majore în a-
și stabili repere și limite, fapt pentru care, granițele dintre ei și ceilalți, între masculin și feminin
sunt fuzionale, confuze. La contactul cu stimulii exteriori, fie cer ajutor, fie devin irascibili și
agresivi. Identitatea lor este difuză trăind permanent un vacuum interior care se cronicizează pe
măsura trecerii timpului.

Funcționarea PTPB este determinată de dinamica afectelor ( Stewart, Marchiano & Lee, 2019).
Afectele PTPB fierb cu intensitate până când debordează din matcă. Aceste afecte nu pot fi
umanizate, nu pot fi integrate în totalitatea Eului. Această intensitate care ar putea fi asemuită
uraganelor este datorată descătușării afectelor arhetipale. În stadiile severe, afectele clocotesc la
o intensitate atât de mare încât nu mai pot fi controlate. Această lipsă de control poate conduce la
pierderea sensului de sine. Afectele arhetipale neumanizate generează manifestări devastatoare
de furie, comportamente care sparg granițele moralității.

Intensitatea emoțiilor devine atât de puternică încât invadează conștiința și nu poate fi

conținută/cuprinsă într-o formă. Salvararea poate fi reprezentată de momentele de luciditate
când, PTPB realizează că au nevoie de ajutor pentru a deveni capabili să lucreze cu procese
raționale, să reflecteze la cum s-au manifestat, să se gândească la cum s-au comportat. Însă, în
stadiile severe, momentele de luciditate sunt absente, astfel că, PTPB nu au conștiința faptului că
depășesc granițele morale, că pot produce daune severe. De regulă, sensul moral înseamnă să ai
conștiința faptului că faci rău. În stadiile severe, când Eul este posedat de complexe, PTPB nu au
conștiința faptului că fac rău. Nu resimt rușine sau dorința de a repara. Aceasta le creează
senzația că sunt dincolo de norme și reguli moral acceptate. Complexele sunt foarte puternice,
fiind resimțite asemenea afectelor arhetipale.

Copiii, în primele etape de formare a Eului, de desprindere a acestuia din Sine, nu pot gestiona
emoțiile puternice. Dacă îngrijitorii sunt suficient de buni (Winnicott), vor media relația cu
Sinele și ca atare, vor fi un suport real în dezvoltarea unor abilități psihice pentru ca copiii
acestora să facă față vieții, să învețe să gestioneze frustrările. Îngrijitorii au rolul de a umaniza
emoțiile arhetipale. Însă, cândva, atunci și acolo, în trecutul acestor pacienți, îngrijitorii nu s-au
dovedit a fi suficient de buni. Revărsarea furiei, manifestările violente descărcate asupra
copilului de atunci, au fost urmate de perioade de tandrețe, de afect intens. Însă, corpul are
memorie, copiii sunt asemeni bureților are absorb ceea ce mediul le oferă. Îngrijitorii i-au tratat
pe copiii de atunci ca și cum fi fost lipsiți de memorie afectivă. Eul are nevoie și de continuitate,
de a crea legături între prezent, trecut, viitor. Îngrijitorul dezlănțuit în agresivitate care devine
subit tandru și care repetă acest ciclu frecvent bruschează și anulează șansa Eului la continuitate.
Copiii aveau nevoie să își vadă părinții întregi, să primească putere de la marele adult (Kohut).

3
Ca urmare, pentru a supraviețui, pentru a se proteja de conflict, copiii au dezvoltat apărări
primitive, au aruncat la marginea Eului, bucăți din conținutul psihic așteptând poate ca acestea să
se recupereze, să se vindece. Clivajul a determinat formarea de insule unde și-au făcut culcuș
complexele puternice care au crescut și au blocat energia psihică, pe măsura trecerii timpului. O
consecință a clivajului este divizarea Eul-ului în complet bun și complet rău. Omnipotența și
devalorizarea sunt derivate ale clivajului, astfel că, sinele grandios al acestor pacienți face
pereche cu imaginea depreciativă pe care o au despre ceilalți.

În relațiile cu ceilalți, PTPB separă de asemenea iubirea de agresiune. ( Hoffman & Gunderson,
2016). Din această cauză, relațiile dintre PTPB și ceilalți sunt fie persecutorii fie idealizate.
Când idealizează, persoanele/obiectele din realitatea înconjurătare sunt doar bune fără a le tolera
imperfecțiuni. Desigur, și opusul este valabil astfel că, pentru PTPB aceleași obiecte care erau
perfecte pot fi subit devalorizate. Deși sunt conștienți că sentimentele și gândurile sunt opuse cu
cele pe care le nutresc în alte momente, acest fapt nu prezintă nicio relevanță pentru ei. Furtuna
emoțională de care aminteam mai sus ca fiind o caracteristică a PTPB, cauzează daune în
dinamica relațiilor pe care acești pacienți le dezvoltă cu ceilalți, fie membri ai familiei, fie colegi
sau prieteni. Imprevizibilitatea, excitabilitatea îi pot îndepărta de ceilalți. Emoțiile intense pe care
PTPB le manifestă devin o povară și pentru cei din preajma acestora; de multe ori, îi distanțează
de cei apropiați. Pot deveni atât de virulenți încât îi pot ului pe cei din preajmă. Furia devine de
necontrolat și se poate orienta asupra persoanelor din preajmă, sub diverse forme violente. Dacă
mențin contactul cu propria conștiință, realizează la rându-le că manifestările sunt incongruente.
De regulă, după manifestările necontrolate, centrul moral se activează și te determină să repari
ceea ce ai abuzat, să simți rușine. Însă acest lucru nu este valabil în toate cazurile.

Capacitatea de testare a realității este redusă astfel că, PTPB au dificultăți în a diferenția Sinele
de non-Sine, originile intrapsihice ale percepțiilor și stimulilor de cele care provin din exterior;
prezintă dificultăți în a-și evalua propriile afecte și gânduri dar și comportamentele ( Kerenberg,
2021).

SITUAȚII POSIBILE

În primul rând voi ține cont de faptul că în transfer, PTPB activează relațiile primitive care au
fost cristalizate în trecutul său și ulterior internalizate; acestea se manifestă ca stări afective
aparent haotice. De asemenea, în procesul de transfer, pacientul (P) retrăiește inconștient, în
prezentul de aici și acum (creuzetul terapeutic) relațiile cu figurile din copilăria sa pe care le-a
internalizat acolo și atunci. P reflectă astfel Eul vulnerabil și fragmentat dar și lipsa persoanelor
semnificative.
În al doilea rând, ținând cont de particularitățile structurale ale personalității border, tendința P va
fi să mă manipuleze, să mi se împotrivească, să îmi fie aliați în alianța terapeutică sau să încerce
să o demoleze.

A. Context

P dezvoltă relații fuzionale iar granițele dintre acesta și ceilalți, dintre interior și exterior nu sunt
clare. Cadrul este important pentru atribuirea limitelor, pentru a-l determina pe P să își

4
conștientizeze, printre altele, învelișul psihic care-l diferențiază pe acesta de lumea din jur, care-l
poate ajuta să se conțină, să se unifice.

Ce va încerca să facă?

Cu precădere în fazele de debut al terapiei, P va avea tendința de a sparge cadrul, de a invada

spațiul meu personal, de a cere ședințe suplimentare, de a manifesta invidie sau de a nu-și
respecta obligațiile contractuale, etc.

Exemple:
Aș dori să vin la ora 17, 30 nu la 17 astăzi!
Aș putea să vă sun și în weekend?
Aș vrea 5 ședințe, nu 4.
Aș dori să știu unde mergeți în vacanță/la conferință. Măcar să am idee unde se află locul pe
hartă.
Cu mine nu stați peste program, cu ceilalți pacienți probabil că da.

Ce aș putea face eu?

Dacă voi răspunde permisiv, e posibil să alimentez tiparul său dezorganizat/incoerent și Eul său
fragmentat. Respectarea regulilor care pavează cadrul terapeutic va fi vitală în demersul de
configurare a limitelor, a granițelor pentru P și ca urmare, în menținerea alianței terapeutice. Nu
cu rigiditate, însă cu fermitate.

Dacă voi fi foarte rigidă și voi fi mereu în alertă, P, fiind foarte intuitiv, va simți; alianța
terapeutică va avea de suferit.

Voi încerca să adopt o poziție de mjloc, să mă comport cât mai uman posibil: nici ca un
supererou, nici ca o persoană lipsită de apărare, neputincioasă. Astfel:
 explic că nu pot oferi detalii despre locul unde merg în vacanță la conferință; însă aș putea să
îi indic eventual continentul sau țara;
 precizez că spre exemplu, astăzi, 17 februarie, e posibil să vină la 17, 30 (desigur, dacă este
loc) însă, vom discuta despre acest lucru și îi voi comunica că excepțiile sunt acceptate, însă
acestea nu pot deveni norma;
 să nu anulez ședința dacă întârzie, însă, să-i precizez că nu voi putea sta peste program, ca
atare va beneficia de timpul său, așa cum însăși/însuși l-a gestionat;
 îi precizez că aș prefera să mă relaxez la final de săptămână, pentru a putea lucra eficient în
timpul acesteia.

B. Context

Stările afective intense de agresivitate, furie, gelozie pe care P le resimte și le manifestă în

procesul terapeutic au nucleul central în relațiile patologice cu un îngrijitor din trecutul său
(perioada 2-4 ani). Complexele, având conținut inconștient, se manifestă în proiecții. Cum P
idealizează și persecută în aceeași măsură, eu voi fi la rându-mi obiectul acestor persecuții.

5
Ce ar putea încerca să facă?

Îmi va comunica, probabil:

Nu știți nimic, nu înțelegeți nimic din ce simt! Vin absolut degeaba!

Cum aș putea reacționa eu?

Mă pot simți confuză, atacată, amenințată. Îmi va fi dificil să reacționez empatic.

Am posibilitatea să interpretez transferul negativ mult prea devreme și să mă retrag; voi rupe
alianța terapeutică.

Pe de altă parte, dacă voi înțelege că în procesul de transfer negativ proiectează fragmentele de
complexe care-i guvernează Eul marcat de fragmentare și lipsă de continuitate, perspectiva va fi
diferită și alianța ar putea fi consolidată.
În faza inițială a terapiei, cu precădere, transferurile sunt fragmentate, dezorganizate, efemere.
Psihoterapia ar putea fi șansa pentru ca P să își regăsească condiția umană de echilibru.
În relația terapeutică, eu sunt cea care va înlocui organul acceptării, îl voi repune în scenă; voi
face acest lucru pentru pacient cât mai uman cu putință, conținător.
Voi apela la funcția sa conștientă pentru a putea clarifica ce anume nu înțeleg și ce anume nu
simt.
Prezența emoțiilor explozive, nu presupune automat un fond rău al P; anumite afecte pot fi
reorientate, recadrate, energia psihică încapsulată în complexe poate fi deblocată.

De asemenea, un alt exemplu ar fi când mi-ar putea comunica pe un ton amenințător:

Voi mai veni de două ori și apoi gata!

Dacă voi intra în panică și voi considera afirmația un afront la propria-mi competență, fie
probabil că îi voi spune pe un ton iritat: Faceți ce doriți, fie nu voi discuta despre asta, voi evita,
punând în scenă mecanismele mele de apărare.

Dacă însă voi manifesta autencitate, o atitudine umană, suportivă, pozitivă, îi voi propune să
discutăm despre acest lucru la ședința următoare, și îi voi spune: M-am gândit la ce ai spus data
trecută. Eu îmi doresc să lucrăm împreună. Îmi place să lucrăm împreună.

C. Context

PTPB are o dorință intensă de contact uman, de intimitate, fie că este vorba de relațiile din viața
personală, fie că este vorba de relațiile terapeutice cu rol vindecător. Însă, în cazul în care acest
tip de relație este pe cale să se contureze, când este cumva pe masă, în apropierea câmpului
vizual însă mai ales aproape din punct de vedere psihic, el intră în alertă. Se panichează. Această
parte rănită invadează planul conștiinței și deodată, își schimbă comportamentul, devine
acuzator, se contrazice, se focusează pe ceva care deodată îi devine neplăcut.

Ce ar putea face ?

6
Spre exemplu, în cadrul unei ședințe, să manifeste deschidere, autoreflecție, să împărtășească
experiențele sale, dând dovadă de implicare, de autenticitate. Să facă un pas către a accepta
faptul că oamenii pot fi și buni dar și răi în aceeași măsură. Poate chiar să-i surprind bucuria de a
comunica părți ale conținutului său psihic. Deodată, se va ridica, va deveni foarte agitat, furios și
îmi va spune poate:

Dumneavoastră sunteți nimeni, sunteți o străină … pentru ce vă spun eu toate astea? Sunt atât
de naiv! Bine că n-am reușit să îmi dezgolesc complet inima ! Și vocea asta…mai mult mă face
să dorm decât să mă ajute !

Cum aș putea eu reacționa ?

Prima tendința va fi de retragere. Cu cât atacul va fi mai brutal, cu atât voi bate în retragere.
Probabil o perioadă nu voi spune nimic.

Simțind că m-am retras va acuza:

Uitați, nici măcar nu spuneți un cuvânt! Mă abandonați la fel cum au făcut toți ceilalți! Eram
oricum sigur de asta! Asta faci dumneata, asta au făcut și ceilalți!

Cu siguranță, acesta va fi un hop al alianței terapeutice.

Însă, aș putea de asemenea, să manifest conținere și să nu mă retrag. Să cuprind, cât pot eu de

bine tabloul, sub toate aspectele acestuia. În P se activează partea rănită, acea parte căreia nu i-
au fost îndeplinite nevoile, acea parte uitată de îngrijitorii care l-au tratat ca pe o ființă fără
memorie afectivă și a căror excese comportamentale au condus la fragmentarea Eului. Aceste
deprivări s-au sedimentat adânc în structura psihicului și l-au modelat în funcție de severitatea,
de magnitudinea suferinței trăite.

Un alt exemplu, care manifestă dorința P de apropiere, nevoia sa de contacte umane ar putea fi :

Sunteți foarte tristă!

Deși eu am încercat să-mi ascund starea de melancolie, P o va observa pentru că, la fel ca și
celelalte personalități border, acesta are un simț al intuiției dezvoltat.

În cazul în care voi nega categoric, atunci va exista riscul să îi devalorizez, să îi anulez abilitățile
și să blochez relația terapeutică.

Un alt răspuns care ar fi mai aproape de adevăr ar fi: Da, probabil, sunt așa cum ai simțit!
În această situație, sunt autentică, pentru că, sunt o ființă umană, cu momente de melancolie, dar
și cu o atitudine pozitivă și suportivă. Îmi doresc să mă prezint cât mai aproape de realitate. Nu
voi mai fi nici salvatorul cu puteri magice, nici adversarul principal. Acesta ar putea fi pentru P,
mai ales în fazele avansate ale terapiei, un drum către reparație, către o imagine mai integrată a
acestuia despre Sine și ceilalți.

Referințe:

7
1. American Psychiatric Association, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a
Tulburarilor Mintale, (București: Callisto, 2016).
2. Hoffman, D.P. & Gunderson J.G., Beyond Borderline: True Stories of Recovery from
Borderline Personality Disorder, (Oakland, California: New Harbinger, 2016).
3. Ionescu, Ș. & Blanchet, A. Tratat de psihologie clinică și psihopatologie, traducere A. Peltier (București: Ed.
Trei, 2006).
4. Kerenberg, O.F. et al., Psihoterapia psihodinamică a pacienților borderline, traducere
Tutunaru S.L., (București: Ed Trei, 2021).
5. Kerenberg, O.F., Tulburări grave ale personalității, traducere Bâlbă, A., (București: Ed Trei,
2021).
6. Kristeva, J. “Par delà la structure: une Renaissance de l’espace psychique”, L’Évolution Psychiatrique, 2000,
65(3) : 469-475.
7. Searles, H, Mon experience des Etats-limites, traducere Bost B., (Paris : Gallimard, 1994).
8. Stewart, D., Marchiano, L.& Lee, J. Borderline Personality Disorder, valabil la
https://thisjungianlife.com, consultat februarie 2022.

8
9