CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ

AFASES
BRAŞOV, 28.05-29.05.2015

WORKSHOP
ABORDAREA TULBURĂRILOR DE
PERSONALITATE ÎN PSIHOLOGIA CLINICĂ
AUTOR :
GHERASIM CĂTĂLIN MARIUS, PH.D.
PSIHOLOG CLINICIAN PRINCIPAL FORMATOR-SUPERVIZOR
PSIHOTERAPEUT ADLERIAN FORMATOR-SUPERVIZOR
COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA
ASOCIAȚIA DE PSIHOLOGIE APLICATĂ ȘI ȘTIINȚE CONEXE
“NO STRESS CENTER”
CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE BRAŞOV
BRAŞOV-2015
 ABORDAREA TULBURĂRILOR
DE PERSONALITATE
 Introducere

 Ce sunt tulburările de personalitate, elementele de

clasificare.
 Descrierea clinică generală a tulburărilor de
personalitate.
 Descrierea tulburărilor de personalitate de cluster A.
 Descrierea tulburărilor de personalitate de cluster B.
 Descrierea tulburărilor de personalitate de cluster C.
 Diagnosticul diferențial în tulburările de
personalitate.
 Evaluarea personalității accentuate P.A.
 Metode şi mijloace de intervenţie clinică şi
psihoterapeutică
 INTRODUCERE
 PERSONALITATEA reprezintă stilul habitual al
unui individ de a gândi, simţi, tinde, acţiona şi
reacţiona. Ea are o dimensiune corporală, una
psihologică (cognitivă, afectivă şi comportamentală)
şi una spirituală. Dimensiunea corporală a fost
speculată de Ernst Kretschmer, care a descris trei
biotipuri (picnic, leptosom / astenic şi atletic)
corespunzând la trei psihotipuri (ciclotim, schizotim şi
epileptoid). Aspectul cognitiv se referă la modul în care
persoana se percepe pe sine şi pe ceilalţi. Aspectul
afectiv se referă la capacitatea de a rezona afectiv, de
a-şi controla sau nu emoţiile, respectiv de a-şi orienta
afectivitatea spre sine sau alte persoane. Aspectul
comportamental se referă la relaţiile cu celelalte
persoane şi capacitatea de control al impulsivităţii).
 Termenul de personalitate provine de la masca utilizată în
antichitate de actori pentru a amplifica sunetele („per sonare") şi a
schimba mai multe personaje (iniţial se referea la aspectul vizibil al
comportamentului). Astăzi, termenul de personalitate se referă la
aspectul ascuns şi real al firii unui individ.
 CARACTERUL reprezintă aspectul vizibil al personalităţii (compor­
tamentul). Termenul a fost folosit în psihanaliză în formula „structură de
caracter", reunind trăsături motivaţionale care, fiind în strânsă corelaţie
între ele, formează o structură rezistentă la schimbare. Alte înţelesuri
pentru caracter sunt aspectul moral al personalităţii (caracter frumos-urât),
respectiv tenacitatea unui individ sau „tăria de caracter".
 TEMPERAMENTUL se referă la trăsături simple, de origine biolo­gică,
observabile la sugari în opoziţie cu noţiunea mai complexă de personalitate
a adultului: regularitatea funcţiilor biologice, nivelul de activitate, calitatea
dispoziţiei afective, răspunsul la stimulii senzoriali, apropierea sau
retragerea din faţa situaţiilor noi, adaptabilitatea la situaţiile noi.
 PERSONOGENEZA. Personalitatea se formează încă din copilărie şi se
încheie după adolescenţă. După 18-25 ani se consideră personogeneza
încheiată. Un diagnostic de tulburare de personalitate se poate pune doar
după vârsta de 18 ani.
 1.Ce sunt tulburările de personalitate,
elementele de clasificare

 Tulburarea de personalitate se defineşte ca

pattern stabil de trăiri afective şi comportamente, ce
deviază semnificativ de la standardul culturii de
apartenenţă a respectivului individ, este generalizat şi
inflexibil, are debutul în adolescenţă sau prima parte a
vieţii adulte, este stabil în timp şi generează distres sau
dizabilitate.
 Tulburările de personalitate sunt abordate sub
aspectul modelului trăsăturilor, văzute ca fiind relativ
stabile transsituaţional;
 Tulburările de personalitate apar atunci când
trăsăturile de personalitate devin foarte inflexibile,
dezadaptative şi generează dizabilitate şi distres;
 Tulburările de personalitate pot fi egodistonice
(persoana care ajunge să trăiască o stare de distres) sau
egosintonice (nu apare distresul legat de boală); de
reţinut că, în primul caz trăirea afectivă negativă apare
legat de prezenţa bolii şi reacţiile celorlalţi la aceasta, în
timp ce în cel de-al doilea caz, individul nu acceptă că are
o tulburare de personalitate, dar poate trăi stări de
distres datorită faptului că cei din jur nu-l acceptă aşa
cum este.

 Descrierea actuală a tulburărilor de personalitate are

la bază tipologia lui Kurt Schneider. Organizarea de
tip borderline a personalităţii a fost descrisă de Otto
Kernberg.
 Tulburările de personalitate (TP) au fost
clasificate (după DSM IV) în trei grupuri
(clustere):
 Grupa A (cluster A al bizarilor) – include tulburările
de personalitate de tip paranoid, schizoid şi
schizotipal. Trăsătura comună a acestora este
excentricitatea.
 Grupa B (cluster B al extravaganților) – include
tulburările de personalitate de tip antisocial,
borderline, histrionic şi narcisist. Trăsăturile comune
ale acestora sunt teatralitatea, emotivitatea,
extravaganţa.
 Grupa C (cluster C al nesigurilor) – include
tulburările de personalitate de tip evitant, dependent,
obsesiv-compulsiv. Trăsăturile comune ale acestora
sunt anxietatea, teama.
 Tulburările de personalitate nespecificate anterior
 Tulburările de personalitate sunt anevolutive, dar
predispun (cresc vulnerabilitatea individului) spre patologia
nevrotică, psihotică sau addictivă.

 De exemplu, tulburările de personalitate din clusterul

C predispun spre tulburări anxioase şi depresive.

 Tulburările de personalitate din clusterul A predispun

spre tulburări de tip psihotic.

 Tulburările de personalitate din clusterul B predispun

spre tulburări afective, addicţie şi comportament de
tip suicidar (tulburarea de personalitate de tip
instabil-emoţional, tipul borderline).
  
 2. Descrierea clinică generală a
tulburărilor de personalitate

Tulburările de personalitate au fost descrise și

consemnate de-a lungul timpului în cele mai importante
sisteme nosologico-nosografice psihiatrice internaționale.

Ele au fost privite ca un continuum al

personalității normale, dar și ca un domeniu
complet distinct.

În același context, personalitățile patologice

sunt considerate de unii autori drept neclasificabile,
iar de către alții, un teritoriu cu atribute de unicat
ce integrează diferențele și asemănările inter-
individuale.
 Se pot descrie o serie de criterii diagnostice
aplicabile tuturor tulburărilor de personalitate.
Ele includ :
   -comportamentul individual marcat dizarmonic, ca
expresie a strategiilor cognitive, conținuturilor afective,
modalităților de manifestare ale instinctelor și abilităților
relaționale interpersonal deviante;
  -caracterul precoce și durabil al tulburărilor
comportamentului, care devin manifeste in copilăria
tardivă sau adolescență și persistă toată viața;  
   
-perturbarea constantă - dar de intensitate variabilă
- a adaptabilității în diversele roluri ale vieții și a eficienței
sau performanțelor profesionale; 
-discomfortul subiectiv creează și întreține
sentimentul de neîmplinire, incompletitudine și deficitul
de satisfacție personală.
 Caracteristicile generale ale tulburărilor de
personalitate
   -Trăsăturile de personalitate sunt în mod global
şi excesiv accentuate;
-Egosintonie : subiectul este mulţumit cu sine
însuşi;
-Comportamentul este rigid (inflexibil într-o
mare varietate de situaţii), deci predictibil;
-Alloplasticitate : subiectul nu simte nevoia să
se schimbe, ci încearcă să-i facă pe alţii să se
adapteze la propria personalitate;
-Comportament maladaptativ : afectează
funcţionarea individului în societate, familie, la
locul de muncă;
-Patoplasticitate : tabloul clinic al bolilor
comorbide este influenţat de personalitate
(exagerare sau mascare).
 3. Descrierea tulburărilor de personalitate de
Grup A ( cluster A-al bizarilor)
   Acest grup A include personalitati patologice cu
trăsături de serie psihotică și sunt : tulburările de
personalitate de tip paranoid, schizoid şi schizotipal.

3.a. Tulburarea de personalitate de tip paranoid

  Paranoidul se caracterizează printr-o hipertrofie a
eului (megalomanie). Eşecurile personale sunt puse pe
seama relei intenţii sau comploturilor celor din jur
(extrapunitivitate). sunt hipervigilenţi, sunt suspicioşi în
legătură cu intenţiile altor persoane , nu se confesează
nici prietenilor, interpretează totul în defavoarea lor ,
foarte sensibili la critică (senzitivitate), poartă ranchiună
(secundaritate) şi se răzbună (nu uită şi nu iartă ofensele
reale sau imaginare). Tulburarea de personalitate de
tip paranoid vulnerabilizează individul spre
tulburările delirante persistente (paranoia).
 Concepția “sunt o persoană specială și nimeni
nu mă iubește pentru că sunt superior tuturor”

– este congruentă cu concepția despre lume care e

considerată nedreaptă, imprevizibilă și deci răspunzătoare
pentru greșelile și nedreptățile personale.

Din perspective genetice, personalitatea paranoică

aparține spectrului schizofreniilor, fiind raportabilă la cu
precădere la tulburările delirante.

Tehnicile comportamentale pot ameliora stilul

paranoic, dare ele trebuie să profite de perioadele de
descurajare, pesimism și de dezorganizare a
mecanismelor de securizare.
Tulburarea de personalitate de tip paranoică
se poate structura în familiile schizofrenilor și este
mai frecventă la sexul masculin.
 3.b. Tulburarea de personalitate de tip schizoid

Schizoidul prezintă un dezinteres faţă de relaţiile

strânse sau intime pe care le resimte ca ceva intruziv
preferând un stil de viaţă solitar. Afişează o răceală
afectivă ce descurajează în plus relaţiile sociale. De cele
mai multe ori reţeaua sa socială se reduce la propria
familie. Golul relaţiilor interumane este compensat de
preocuparea sa pentru fantezii şi introspecţie. Lipsa
afectivităţii este compensată de preferinţa pentru
activităţi abstracte (ce ţin de domenii precum filosofia,
psihologia, matematica). Schizoidul este excentric,
nonconformist şi indiferent la critică sau laudă.
Tulburarea de personalitate de tip schizoid nu
predispune propriu-zis la a dezvolta schizofrenie, dar s-a
observat că în familiile pacienţilor cu schizofrenie
există multe persoane cu tulburare de personalitate
schizoidă.
 Concepția despre sine a schizoidului : “sunt
nepotrivit pentru viață, deci nu am nevoie de
nimeni și totul mi-e indiferent”.
Concepția despre lume :”viața este complicată
și, uneori, periculoasă, iar dacă o să păstrez
distanța față de cei din jur, voi evita suferința și
pericolele!”. 
  Personalitatea schizoidă este cel mai dificil de
diferențiat de cea schizotipală și de cea evitantă. In
primul caz se întâlnesc nu doar simptome din seria celor
negative ci și de tip productiv sau pozitiv în timp ce
evitantul trăiește anxios și mereu frustrat cu o nevoie de
intimitate, de apropiere față de persoanele din jur. TP
schizoidă, ca și cea paranoică sau cea obsesiv -
compulsivă, are un stil emoțional controlat - expresie
majoră a nepăsării și replierii spre lumea interioară - în
timp ce la TP schizotipală, TP de tip borderline și TP
evitantă le este propriu un stil emoțional evitant.
3.c. Tulburarea de personalitate de tip schizotipal
     
    În plan perceptual, sunt definitorii experiențele insolite,
adeseori de tipul iluziilor corporale, a pseudohalucinațiilor
și a fenomenelor de percepție delirantă.

Rigiditatea afectivă și răspunsurile emoționale

paradoxale se alătură binomului hipersensibilitate –
detașare și accentuează stranietatea conduitei.

Comportamentul e dominat de excentricități,

manierisme și bizarerii, fiind variabil nuanțat, iar relațiile
interpersonale sunt sarace și superficiale, caracteristice
strategiile de evitare a anturajului uman, cu excepția
rudelor de gradul I.
 T.P. schizotipală este caracterizată printr-un
comportament excentric, dominat de bizarerii
distorsionate ale propriei persone și ale ambianței – din
spectrul depersonalizării și derealizării – care întrețin
un deficit relațional și adaptativ cvasiconstant. 

Concepția despre sine:”sunt altfel decât cei

din jur. Mă simt gol, inferior, schimbat, nesigur”.

Concepția despre lume: ”lumea e ciudată,

neobișnuită, iar ceilalți au intenții aparte cu mine,
care să mă oblige să fiu prudent!”.

Stabilitatea manifestărilor perceptuale și

cognitive rămân definitorii pentru această structură
personologică.

     
 4. Descrierea tulburărilor de personalitate de
Grup B ( cluster B-al extravaganților)
   Acest grup B include personalitati patologice cu
trăsături de serie afectivă, adicție și suicid și sunt :
tulburările de personalitate de tip antisocial, histrionic
şi narcisist.
4.a. Tulburarea de personalitate de tip antisocial
Personalitatea de tip antisocial se caracterizează
 prin dispreţ pentru drepturile şi sentimentele celorlalţi,
precum şi prin dispreţ faţă de legi şi normele sociale cu
violarea acestora. Aceşti indivizi nu au capacitatea de a
empatiza (de a resimţi compasiune) pentru suferinţa
umană, uneori chiar provocându-le plăcere (malignitate).

Pentru a obţine profituri personale, personalităţile

antisociale recurg la minciună, intrigă, şantaj,
complicităţi. Antisocialii sunt iresponsabili atât la locul de
muncă, pe care îl pierd uşor, cât şi în familie (îşi părăsesc
 T.P. de tip antisocial este precedată în copilărie de
tulburările de conduită şi se poate complica cu abuz de
droguri.
Toleranţa la frustrare este redusă, cu impulsivitate
şi agresivitate. Au un coeficient de inteligenţă bun pentru
a face diferenţa între bine şi rău, dar, lipsindu-le
dimensiunea morală a personalităţii, aleg răul. Nu resimt
remuşcare şi nu învaţă din pedepse (nu pot fi reeducaţi).
Aceasta se diagnostichează după vârsta de 18 ani și este
precedată de dificultăți adaptative semnificative cu o
durată de minimum trei ani, ele fiind descriptibile din
primele faze ale socializării, cu mult înainte de 15 ani.   
    Detașarea emoțională alături de nivelul redus de
anxietate, dezavantajează comunicarea și relația
terapeutică în context cu aceleași personopatii.   
     Concepția despre sine :”sunt unic și omnipotent!”
Conceptia despre lume:” cei din jur există pentru a-mi
servi interesele!”. 
4.b. Tulburarea de personalitate de tip bordeline

T.P de tipul borderline este caracterizat prin

instabilitatea relaţiilor interper­sonale (relaţii
interpersonale intense şi instabile cu eforturi disperate din
partea subiectului de a evita un abandon real sau
imaginar), prin instabilitatea imaginii de sine sau despre
alte persoane (hiperidealizare sau hiper-devalorizare) şi
prin instabilitate afectivă cu reacţii afective intense
(euforie, anxietate, iritabilitate, furie).
O altă caracteristică a acestui tip personologic îl
reprezintă impulsivitatea cu potenţial autodistructiv
(cheltuieli excesive, viaţă sexuală dezordonată, abuz de
droguri, bulimie, şofat imprudent). Adesea subiectul
prezintă un comportament de autovătămare (crestături,
înţepături la nivelul membrelor), ameninţări şi tentative
de suicid. Se asociază cu un sentiment de gol interior şi
uneori ideaţie paranoidă tranzitorie.
 T.P. de tip borderline predispune individul spre
depresie, suicid şi abuz de droguri.

Principalele criterii diagnostice sunt simptome, și nu

trăsături caractdepresie, anxietate, anorexie, bulimie, TP
obsesiv-compulsivă, tulburări disociative, abuz de
substanțe.  eriale, din cauza asocierii cvasiconstante cu
tulburări ale axei I-

  Concepția de sine :”am o senzație de gol interior,

de discomfort continuu ! ”.

Concepția despre lume :”nu-i suport, dar nu pot

trăi fără oamenii din jur! ”.

     
   
4.c. Tulburarea de personalitate de tip histrionic

T.P de tipul histrionic se caracterizează printr-un

egoism de tip captativ (având nevoia de a fi în centrul
atenţiei, de fi admirat, iubit, curtat), cu slabă capacitate
de transfer afectiv.
Este foarte sociabil şi charismatic, făcându-şi uşor
prieteni, dar afectivitatea sa tranzitivă superficială face ca
prieteniile să le piardă la fel de uşor. Pentru a obţine
atenţie, adoptă un comportament dramatic (teatral) sau
manipulator afectiv prin seducţie sau şantaj afectiv
(ameninţări cu suicidul, parasuicid).
În plan afectiv se caracterizează prin
imaturitate, cu superficialitate, labilitate
emoţională, toleranţă redusă la frustrare cu
hiperemotivitate (exagerare în exprimarea
emoţiilor), plâns facil.
Este foarte sugestionabil.
 T.P. histrionică predispune individul spre
tulburarea disociativ-conversivă şi tulburarea de
somatizare (entităţi nosologice provenite din
vechea nevroză isterică).

Comportamentul histrionic poartă amprenta

egocentrismului, hedonismului și a unui farmec
superficial, constatându-se în mod cvasipatognomonic o
notă de falsitate, de inautenticitate, cu afișarea unei
fațade avantajoase pentru sine.
Ca subtipuri ale acestei structuri personologice pot
fi descrise următoarele : teatrală, manierată, liniștită,
manipulativă-nesinceră, impulsivă-necontrolată, infantilă-
labilă și supărăcioasă.
Concepția despre sine:”nu mă simt bine singur!”.

Concepția despre lume :”trebuie, cu orice preț să

mă fac remarcat!”.
 4.d. Tulburarea de personalitate de tip narcisist
Ea integrează atributul grandorii și pe cel al unei
exacerbate autostime, nevoia imperioasă de
administrațtie, însoțită însă de un comportament lipsit de
empatie. Stima de sine exacerbată și sentimentul
superiorității și grandorii personale, care se manifestă în
ținută, vestimentație, rolurile vieții, sunt patognomonice.

Sunt de asemenea, caracteristice convingerile și

expectațiile impenetrabile legate de calitățile personale
deosebite și de superioritatea pe care acestea o conferă în
raporturile cu anturajul, precum și fanteziile expansive
nelimitate pe temele succesului, puterii și totul special,
chiar unic.
Cu cât sentimentul grandorii personale este mai
stabil, cu atât narcisicul este mai adaptabil, în situația
opusă, se asociază trasături de tip borderline care
agravează deficitul adaptativ. 
 T.P. narcisică prezintă tendințe de a simpatiza,
de a se apropia de persoane importante sau de a agresa
și domina în mod selectiv persoanele considerate lipsite
de valoare, sunt expresia trăsăturilor dezavantajante :
nesiguranța și neliniștea.

Sunt descrise două tipuri narcisice : unul

hipervigil și cu tenacitate scăzută, ca expresie a unui eu
fragil și empatic, respectiv unul dominator și tenace,
corespunzator unui eu bine structurat, care nu este
vulnerabil decât la manifestări de invidie și sfidare.

Trăsăturile narcisice se regăsesc atât la tulburarea

de personalitate antisocială, cât și la tulburarea de
personalitate histrionică, în sensul dependenței de anturaj
și a comportamentului manipulativ.
 5. Descrierea tulburărilor de personalitate de
Grup C ( cluster C-al nesigurilor)
   Acest grup C include personalitati patologice cu
trăsături specifice tulburărilor anxioase și depresive
și sunt : tulburările de personalitate de tip evitant,
dependent , obsesiv-compulsiv și tip nespecificat.
5.a. Tulburarea de personalitate de tip evitant
  Personalitatea de tip anxios-evitante prezintă o
frică şi o preocupare excesivă de a nu fi criticate sau
rejectate. Trăiesc cu un sentiment de inferioritate,
considerându-se inadecvate în plan social. De aici provine
reticenţa în a lega relaţii interpersonale noi dacă persoana
nu e sigură că este plăcută sau acceptată, respectiv
reticenţa faţă de relaţiile intime. Aceste persoane nu
resping relaţiile sociale asemenea personalităţilor
schizoide, ci vor doar să se asigure că sunt acceptate aşa
cum sunt ele.
 T.P. de tip anxios-evitant predispune spre
tulburări anxios-fobice (mai ales fobia socială).
Nesiguranţa de sine îi face să fie reticenţi în a-şi
asuma riscuri sau responsabilităţi.
Dinamica structural evitantă este recordabilă unei
atitudini parentale de genul :”nu ne acceptam, ceilalți nici
atât”. Aceasta favorizează binomul hiperprotecție-
depreciere și cultivă sentimentul autodevalorizării.
Concepția despre sine :”sunt diferit, nepotrivit și
temător de a fi respins” – favorizează anxietatea,
fatigabilitatea și spiritul autocritic.
Concepția despre lume :” viața e nedreaptă, cei
din jur mă critică, dar aș dori pe cineva care să mă
accepte” – cultivă hipervigilența, iar dacă expectațiile nu
se confirmă, refugiul în imaginar.     
Evitantul se angajează uneori cu dificultate în
relația terapeutică, dar se poate dărui necondiționat
recomandărilor derivate din aceasta.
5.b. Tulburarea de personalitate de tip dependent
Dependenţii trăiesc cu neîncredere în capacităţile
proprii de a lua decizii având nevoie ca alţii să-şi asume
responsabilitatea deciziilor.
Prin urmare, personalităţile dependente întâmpină
dificultăţi în luarea deciziilor fără supervizare sau de a
iniţia proiecte proprii.
Atunci când sunt lăsaţi să ia singuri deciziile,
dependenţii se simt neajutoraţi.
Pentru a evita pierderea suportului din partea
persoanei care ia sau supervizează deciziile, dependenţii
sunt incapabili de a-şi exprima dezacordul faţă de aceste
persoane, îşi calcă peste principii sau ajung să se
umilească acceptând sarcini neplăcute.
Dependenţii trăiesc cu frica de a nu fi lăsaţi să se
descurce pe cont propriu. Caută neîntârziat o nouă relaţie
de supervizare atunci când precedenta se destramă.
 T.P. de tip dependent predispune spre
tulburări anxioase, depresive şi comportament
addictiv secundar anxietăţii sau depresiei.
În plan afectiv, domină anxietatea socială și de
performanță precum și teama de abandon, la care se
adaugă tendința de a înlocui imediat persoana
protectoare atunci când legătură interpersonală eșuează.
Trăsăturile de tip dependent se dezvoltă pe terenul
vicierii atașamentului, în sensul dificultăților de separare
atât fața de figurile parentale, cât și față de imaginile
internalizate ale acestora.
Concepția de sine :”sunt incapabil să mă descurc
singur!”.
Concepția despre lume :” cei din jur mă ignoră și
se feresc de mine !”. 
Personalitatea de tip dependent poate fi ușor
integrată unor relații terapeutice și respectă cu
rigurozitate programul reabilitativ.
 5.c. Tulburarea de personalitate de tip obsesiv-
compulsiv (anankastă)
Anankaştii se caracterizează prin standarde înalte
autoimpuse (perfecţionism inhibant) şi impuse şi celorlalţi
(exigenţe crescute).
Au un devotament pentru muncă nejustificat din
punct de vedere material, în dauna timpului liber (îşi
sacrifică momentele de destindere prin hobby-uri sau prin
relaţii inter­personale). Nesiguranţa lor interioară şi-o
compensează prin ordine în timp (planuri, agende) şi
spaţiu (ordonarea obiectelor) şi pedanterie. Sunt
parcimonioşi (avari) şi incapabili de a se dispensa de
obiecte inutile sau fără valoare afectivă.
Aderă la reguli, regulamente, convenţii şi
norme/idealuri morale (punctualitate, corectitudine,
sacrificiu) caracterizându-se printr-o marcată
psihorigiditate (încăpăţânare, intransigenţă), cu riscul
sacrificării relaţiilor de prietenie.
 T.P. de tip anankast poate vulnerabiliza
individul spre tulburări anxioase sau depresive şi,
secundar acestora, spre alcoolism.
În plan afectiv îşi controlează emoţiile, dând
impresia de răceală afectivă sau adoptând o mimică
serioasă.
În relaţiile cu subordonaţii sau colegii sunt autoritari
şi reticenţi în a-şi delega responsabilităţile. În dorinţa de
a atinge perfecţiunea acordă o importanţă mare detaliilor
şi verificărilor (se verifică pe sine, dar îi verifică şi pe
ceilalţi).
Concepția despre sine :”pot face orice!” – este
expresie a unui super ego mult hipertrofiat.
Conceptia despre lume : ”ceilalți sunt
iresponsabili !” – presupune două variante existențiale:
cea bună, pe care și-o asumă integral, și cea negativă,
care îi implică necondiționat pe cei din jur, care nu au
voie să scape de sub controlul său.
 5.d. Tulburarea de personalitate de tip
nespecificat
Este o categorie utilizată pentru tulburări de
personalitate care nu corespund criteriilor tulburărilor
prezentate anterior; fie tabloul clinic prezintă trăsături
mixte (din diferite tulburări de personalitate), fie
corespunde unei tulburări de personalitate neincluse în
această clasificare: tulburare de personalitate
depresivă sau pasiv-agresivă.
 
Pasiv-agresivă – fondul este agresiv (atitudine
agresivă faţă de solicitările sociale şi profesionale), dar
manifestarea este de rezistenţă pasivă.
Depresivă – caracterizată prin pesimism, stimă de
sine scăzută, nefericire, nemulţumire, deprimare,
sentimente de inutilitate, autocritică ridicată, tendinţă de
autoculpabilizare şi remuşcări.
 
 6. Diagnosticul diferențial în tulburările de
personalitate

Tulburările de personalitate trebuie diferenţiate

de accentuarea trăsăturilor de personalitate şi de
modificarea personalităţii de cauză organică, cum
este cazul sindromului moriatic (provocat de tumori în
lobul frontal) sau de demenţa prefrontală Pick
(degenerarea neuronilor din lobii frontali cu atrofia lobilor
frontali).

De asemenea, abuzul de substanţe psiho-active

se poate complica cu comportament antisocial (oferirea
de droguri prietenilor pentru a face rost de bani, furtul şi
vânzarea bunurilor din casă, tâlhărie, agresivitate verbală
şi fizică până la crimă).
 O altă cauză de modificare a personalităţii o
reprezintă schimbări durabile de personalitate
consecutive unei psihotraume: întreaga filozofie de
viaţă a individului se modifică în sensul în care acesta
poate să devină hipervigilent, senzitiv, izolat sau
dependent de alţii, să reconsidere sau să desconsidere
valorile morale.
Din punctul de vedere al evoluţiei, tulburările de
personalitate sunt anevolutive. Tulburarea de
personalitate de tip anankast se poate accentua cu
vârsta.
Complicaţii: tulburările de personalitate se pot
complica cu tulburări anxioase, depresive, conversiv-
disociative, alimentare, tulburări psihotice şi addicţii.
Prezenţa tulburării de personalitate agravează
prognosticul tulburării asociate şi îi complică tratamentul.
 Tratament:

Persoanele cu tulburări de personalitate fiind

egosintone, nu se prezintă voluntar pentru tratament.

Se poate încerca psihoterapia individuală

(psihanaliză, psihoterapie adleriană, terapii cognitiv-
comportamentale, familiale sistemice) sau de grup, cu
rezultate diferite.

Atunci când tulburarea de personalitate duce la

apariţia unei tulburări anxioase, depresive, delirante sau
la abuzul de droguri, se asociază psihoterapiei
tratamentul farmacologic (anxiolitice, antidepresive,
antipsihotice, stabilizatori afectivi).

     
 7. Evaluarea personalității accentuate P.A.
Chestionarul“Exploatarea personalitatii accentuate”
Schmiescheck

Karl Leonhard, în 1968, elaborează conceptul de

“trăsătura accentuată de personalitate” și respectiv
termenul de “fire accentuată”, corespunzător acestora,
autorul eleborează și o tipologie de personalități
accentuate.
Dr. H. Schmiescheck de la clinica de boli nervoase
Charité a Universităţii Humboldt din Berlin ( unde
profesorul Leonhard a funcţionat ca director ) a preluat
concepția lui Karl Leonhard și elaborează chestionarul său
menit să permită explorarea personalității accentuate.
Dr. H. Schmiescheck crează în 1970, Chestionarul
“Exploatarea personalități accentuate”.
Chestionarul este tradus și experimentat în limba
română de I.M. Nestor în 1975.
 Caracteristici al CHESTIONARULUI P.A.

Chestionarul este format din 88 de itemi, repartizați

pe 10 scale, care corespund celor 10 tipuri de
trăsturi accentuate de personalitate:

scala I, demonstrativitate, 12 itemi = Dem

scala II, hiperexactivitate, 12 itemi = H-Ex
scala III, hiperperseverența, 12 itemi = H-Per
scala IV, lipsa de stăpânire, control, 8 itemi = Nest
scala V, hipertimie, 8 itemi = H-Tim
scala VI, distimie, 8 itemi = Dist
scala VII, ciclotimie, 8 itemi = Ciclo
scala VIII, exaltare, 4 itemi = Ex
scala IX, anxietate, 8 itemi = Anx
scala X, emotivitate, 8 itemi = Em.
 Tematica:
Chestionarul Schmiescheck poate fi aplicat în mai multe
variante metodologice:
 
1. Fiecare subiect își primește exemplarul său de chestionar,
urmând să lucreze după instrucțiunile psihologului .
2. Un exemplar de chestionar pe care subiectul nu trebuie să
scrie nimic (pentru consultare), de pe care să lectureze întrebările.
Răspunsurile DA sau NU vor fi scrise pe foaia de protocol de fiecare
subiect .
3. În cazul în care examinatorul socotește util să citească el
întrebările, se va proceda ca atare, subiectul urmând să mediteze,
eventual să ceară explicații și să dea verbal răspunsul, acesta fiind
înscris de experimentator în protocolul personal. In acest caz se pot
face observații caracterologice suplimentare asupra subiectului
(ezitări, tensiune, anumite mișcări, un anumit joc al privirii etc.).
4. Dacă protocolul indicat la 2 nu poate fi multiplicat, atunci
psihologul invită pe subiect să-şi confecţioneze singur protocolul,
înscriind toate datele pe patru pagini (nedetaşate) luate dintr-un
caiet de dictando.
.
Instrucțiuni:
 
Examinatorul atrage atenția subiecților că este vorba
de un chestionar cu 88 de întrebari, la care ei, subiecții,
vor avea de răspuns cu DA sau cu NU.
Subiectul este invitat să nu lase nici o întrebare fără
răspuns, el putând cere experimentatorului explicații
suplimentare, prin chemarea acestuia lângă banca lui,
discuția având loc în șoaptă.
Nu se lucrează pe sărite, ci la rând.
Nu se citeste mai întâi totul și apoi să se răspundă,
ci se citește întrebarea și se răspunde imediat.
Subiecții nu sunt presați sau invitați să lucreze
repede.
Schmiescheck recomanda ca subiectul să fie făcut
atent ca, la acest chestionar, nu este vorba de
examinarea unei aptitudini oarecare ci de precizarea, în
interesul subiectului, a unor situații comportamentale.
Timpul:
 
Timpul de lucru este liber.

Nici o presiune.
Nici o constrângere.
Cine termină, predă materialul și părăsește în liniște
sala.
In linii mari, timpul de lucru (exclusiv pregătirile și
instrucțiunile) variază între 30 și 60 min., după ritmul
gândirii și gradul de înțelegere al fiecărui subiect. Intregul
experiment puțin de cca. 90-100 min.

Ca perioadă a zilei, chestionarul poate fi aplicat în

orice perioadă, între orele 7-18, dar numai dacă subiectul
nu se află într-o stare de oboseală, sau de tensiune, sau
de grabă. Oboseala, tensiunea, graba falsifică situațiile de
răspuns.
 Corectare
DEMONSTRATIV :
I
DA : 7,19,22,29,41,44,63,65,73,85,88 NU : 51
HIPEREXACT :
II
DA : 4,14,17,26,39,48,58,61,70,80,83 NU : 36
HIPERPERSEVERENT :
III
DA : 2,15,24,34,37,56,68,78,81 NU : 12,46,59
NESTAPÂNIT :
IV
DA : 8,20,30,42,52,64,74,86 NU : -
HIPERTIM :
V
DA : 1,11,23,33,45,55,67,77 NU : -
DISTIMIC :
VI
DA : 9,21,43,75,87 NU : 31,53,65
CICLOTIM :
VII
DA : 6,18,28,40,50,62,72,84 NU : -
EXALTAT :
VIII
DA : 10,32,54,76 NU : -
ANXIOS :
IX
DA : 16,27,38,49,60,71,82 NU : 5
EMOTIV :
X
DA : 3,13,35,47,57,69,79 NU : 25
Corectare:
 
Pentru facilitarea realizării acestei secvențe, redăm
mai întâi, dupa Schmiescheck, cheia răspunsurilor
simptomatice pentru fiecare din cele 10 grupe (I-X),
numerele din tabel, referindu-se, deci, la numerele
întrebărilor din chestionar.

Se preconizează că, la unele din întrebari, răspunsul

NU este cel simptomatic, cotând, deci, drept DA
(simptomatic) și va fi, astfel, înglobat printre
răspunsurile pozitive (simptomatice). Numerele acestor
întrebări (cu răspuns NU, dar cotând DA) sunt
menționate în tabel în rubrica din dreapta.
 
Deci, dacă la întrebările 5, 12, 25, 31, 36, 46,
51, 53, 59 și 65 subiectul scrie NU, răspunsul este
simptomatic și va fi socotit drept DA.
Corectare:
 

“Cercetarea” propriu-zisa a chestionarului se

operează prin examinarea, cu atenție, de către
experimentator, a răspunsurilor DA (în care se înglobeaza
și NU-urile socotite drept DA, cărora, din vreme și
înaintea oricărei operații, li se face un semn special.

 
Ulterior se examinează atent, în continuare,
răspunsurile DA care, de asemenea, duc la marcarea cu
un semn în plus (sau la încercuirea cifrei romane din
stânga întrebării). Vom avea, deci, un număr de semne +
(sau de încercuiri), dispersate pe cele 10 grupe ( I-X ).

     
   
Corectare:

Operaţia de corectare ( de fapt, precizarea

răspunsurilor pozitive simptomatice şi care vor
caracteriza pe subiect pe linia „accentuărilor” ) poate fi
efectuată în două secvenţe :
  -Cunoscând cele 10 întrebări la care răspunsul NU
contează drept DA, se examinează mai întâi aceste
răspunsuri şi, în cazul sublinierii lui NU, în stânga cifrei
romane respective se marchează semnul ^ (plus ) ,
preferabil cu un creion colorat ( sau se încercuieşte cifra
romană).
  -Odată această secvenţă terminată, se examinează
atent răspunsurile DA, care, de asemenea, duc la
marcarea cu semn ^ ( sau la încercuire ) a cifrei romane
din stânga întrebării. Vom avea, deci, un număr de
semne ^ ( sau de încercuiri ), dispersate pe cele zece
grupe ( I – X ).
Cotarea:

In continuare, se face calculul simplu al frecvenței

simptomelor pentru fiecare din cele 10 grupe, calcul care
poate fi ușurat prin marcarea prealabilă cu semnul + (sau
încercuire) de la operația “corectare”.
Parcurgând, de această dată, numai șirul cifrelor
romane, se adună numai acele semne + (sau încercuiri)
de la cifra romană I (grupa I, demonstrativitate,
examinând cele trei pagini ale chestionarului, cifra
rezultată este notată imediat în tabelul “Sinteză”, în
coloana a 3-a ( nr.de răspunsuri DA ), în dreptul grupei I.
Se adună, apoi, semnele + de la cifra romana II
(care indică grupa aII-a, hiperexcitabilitate), apoi de la
grupa III (cifrele III, marcate cu semnul + ) etc. In cazul
când la una din grupe, nu apare nici un semn + (nici un
simptom), atunci în coloana a 3-a din “Sinteza”, se trage
o liniuta – (adica nimic ).
Cotarea:
 
Răspunsurile înscrise astfel în coloana 3 din
“Sinteză”, reprezintă totuși date primare. Intrucât grupele
I-X nu au, toate același nr. de întrebări, cifra primară (din
coloana a III-a) se înmulțește cu coeficientul din coloana
a IV-a, iar rezultatul se înscrie în coloana a V-a
(rezultate), aceasta fiind prima cota care interesează pe
psiholog. Cifra maximă, rezultată din multiplicări, este,
astfel, aceeași pentru toate grupele, adica 24 și cu cât
rezultatul/cota se apropie de 24, cu atât se face marcată
direcția de “ accentuare” a personalității.
 
Coeficientul ajută la compararea cantitativă a
rezultatelor, întrucât, prin înmulțirea efectuată, se obțin
valori standard comparative. Valoarea 24 indic un
procentaj simptomatic de 100%, valoarea 18 indică 75%,
valoarea 12 indică 50%, valoarea 6 indică 25% .
Cotarea:
Cu referire la interpretarea cotelor, Schmiescheck,
bazându-se pe unele date experimentale, avansează
ideea că se poate vorbi de o “accentuare” în cazul când
numărul de răspunsuri DA trece de 50%, adică mai mult
de jumatate din numarul de întrebări specifice fiecăreia
din cele 10 grupe de simptome.
Credem că este indicată și o confruntare a
rezultatelor obținute de cele 10 grupe, pentru o mai
adecvată caracterizare a “accentuării”, unele simptome
corelând clinic cu altele.
In acest sens, propunem fie alcătuirea, pentru
fiecare subiect examinat, a unui profil, care, prin
prezentarea sa grafică prilejuiește intuirea mai operativă
a personalității, fie calcularea, la fiecare grupă (I-X), a
procentajului respectiv, care, apoi poate fi înscris în
ultima coloana din tabelul “Sinteză” în dreptul grupei
vizate.
 Procentajele pentru
Cotarea
Procentajele pentru
Procentajele pentru grupa
grupele care au 12 grupele care au 8 întrebări
cu 4 întrebări (a VIII-a)
întrebări ( I,II,III ) ( IV,V,VI,VII,IX,X )
1 răspuns DA = 8,3% 1 răspuns DA = 12,5% 1 răspuns DA = 25%

2 răspunsuri DA = 16,6% 2 răspunsuri DA = 25% 2 răspunsuri DA = 50%

3 răspunsuri DA = 24,9% 3 răspunsuri DA = 37,5% 3 răspunsuri DA = 75%

4 răspunsuri DA = 33,2% 4 răspunsuri DA = 50% 4 răspunsuri DA = 100%

5 răspunsuri DA = 41,5% 5 răspunsuri DA = 62,5%

6 răspunsuri DA = 49,8% 6 răspunsuri DA = 75%

7 răspunsuri DA = 58,1% 7 răspunsuri DA = 87,5%

8 răspunsuri DA = 66,4% 8 răspunsuri DA = 100%

9 răspunsuri DA = 74,7%

10 răspunsuri DA = 83%

11 răspunsuri DA = 91,3%

12 răspunsuri DA = 99,6%
Cotarea:

In vederea economisirii timpului și a raționalizării

operației, am întocmit un tabel cu procentajele
respective, plecând de la formula cea mai simplă. Dacă
luăm, de pildă grupa I ( Demonstrativul ), care are 12
întrebări simptomatice, un răspuns DA echivalează cu
8.3% ( 1 X 100 : 12 = 8,3 ), două răspunsuri DA
echivalează cu 16,6% ( 2 X 100 : 12 = 16,6 ) etc.

In afara de toate acestea și indiferent de

diferențerile trăsăturilor pe grupe, psihologul își poate
structura o opinie suplimentară analizând și numărul total
de răspunsuri DA (sumarea coloanei a III-a de “Sinteză”),
sau pe acela rezultat din sumarea punctajelor (coloana a
VI-a). In acest caz, s-ar putea discuta de un “coeficient
de echilibru emotional” global și n-ar fi lipsit de
interes un barem calculat și de pe aceasta poziție.  
Indici statistici:

In momentul de față, suntem preocupați de

stabilirea frecvenței răspunsurilor pe cele 10 grupe de
simptome, operând, deocamdată, cu variabilele vârstă și
sex. Vom urmări întinderea prezenței simptomelor și
tipurilor accentuate. Totodată se socotește utilă și o
analiză statistică a frecvenței răspunsurilor la fiecare din
cele 88 de întrebări.
In vederea precizării “criteriilor” psihometrice,
precum și pentru unele studii longitudinale, ni se pare
oportună aplicarea metodei test-retest, la un interval
de 4-8-12 luni. Operația este în curs și vom putea,
eventual, descoperi dacă “accentuările” de personalitate
reprezintă o constanta, sau dacă, prin tehnici educative,
de psihoterapie, de asistență psiho-sociala, de
psihofarmacologie etc., nu vor putea fi obținute
ameliorări, sau unele forme de remisiune.
Interpretarea rezultatelor:
Procentajul peste 50% exprimă doar anumite
tendințe posibile spre anumite firi accentuate sau
prezența cu o anumită pregnanță, relativ obișnuită a
anumitor trăsături accentuate.
  Procentajul peste 75% : putem considera că
respectivele trăsături accentuate se prezintă cu
intensități deosebit de pregnante (ieșite din
comun), care pot avea semnificația unui teren de limită
între normalitate și anormalitate psihologică.
  Pentru interpretarea rezultatelor, e necesar să
cunoaștem mai aprofundat ceea ce înseamnă în plan
psihologic, fiecare tip de personalitate accentuată.
Corespunzător acestora putem vorbi nu numai de
anumite tipuri de personalități accentuate, ci și de o
anumită vulnerabilitate psihologică, ce poate determina
alunecarea spre un anumit tip de tulburare de
personalitate.
Interpretarea rezultatelor:
I. Personalitatea demonstrativă:
- tendința de a capta interesul celuilalt, de a se
compătimi;
- lauda de sine, teatralism;
- pripeala în decizii;
- capacitatea de a-și face ușor prieteni, de a se face iubit;
- trăsătura de bază: patosul (patetismul din vorbire,
mimica, gestica).
► Tulburare corespunzătoare : isteria
II. Personalitatea hiperexacta:
- simptomatologie obsesivă scăzută;
- nehotărâre, spirit exagerat de ordine, frământare,
îndoiala, veșnica pendulare între încredere și neîncredere;
- grija exagerată pentru propria bunăstare poate duce la
dezvoltări ipohondre.
► Tulburare corespunzătoare : psihastenia
Interpretarea rezultatelor:
III. Personalitatea hiperperseverentă:
- persistența anormală a afectului;
- susceptibilitate, predispoziția de a se simți cu ușurință
jigniți, de a fi ușor ofensați, setea de prestigiu personal,
exacerbarea sentimentului de dreptate, sentimentul
propriei valori, continua bănuială, neîncredere față de
ceilalți;
- încăpățânati, ambițioși.
► Tulburare corespunzătoare : psihopatie
paranoidă
IV. Personalitatea nestăpânită:
- preponderența impulsurilor, instinctelor și sentimentelor
asupra considerentelor de ordin rațional;
- își exprimă nemulțumirea prin agresivitate, mimică și
aprecieri necontrolate ; devieri (alcool, sex, toxicomanie).
► Tulburare corespunzătoare : psihopatie
epileptoidă
Interpretarea rezultatelor:
V. Personalitatea hipertimică:
-Bogăție de idei; bogăție de sentimente cu efecte
benefice în plan profesional, relațional, în jurul lui
antrenându-se voia bună, comunicativitatea, veselia,
optimismul etc.;- absența unui grad egal de reprezentare
a afectivității, voinței și gândirii .
► Tulburare corespunzătoare : psihopatie
hipomaniacă
VI. Personalitatea distimică:
-nevoie scăzută de acțiune, ritm lent al gândirii,
participare scăzută la viața socială; -se caracterizează
prin sobrietate, severitate, o mare rezonanță în sfera
vieții afective a evenimentelor negative comparativ cu
cele pozitive; -pot fi altruiști, lipsiți de egoism,
conducându-și viața după principii etice.
► Tulburare corespunzătoare : psihopatie
subdepresivă
Interpretarea rezultatelor:
VII. Personalitatea labilă - ciclotimie:
-caracteristici:afectele capată o intensitate și o coloratură
specifică hipertimiei și distimiei, cu influență asupra
gândirii;
- pot împrumuta stările afective ale celor din jur; - treceri
bruște de la veselie la tristețe cu tăcere ;
- “din doua psihopatii asociate poate rezulta un om
normal” ( Tudora Sima, pag.112 ).
► Tulburare corespunzătoare : tulburare ciclotimică
VIII. Personalitatea exaltată:
-se caracterizează prin reacție excesiv de intensă față de
diferite întâmplări din viața lor (entuziasm - evenimente
pozitive, disperare – evenimente negative );
-o recunoaștem în poeți, artiști, al caror raport afectiv cu
arta este intens trăită.
► Tulburare corespunzătoare : ciclotimie
Interpretarea rezultatelor:
IX. Personalitatea anxioasă:
-se manifestă în copilarie prin: teama de a rămâne
singur, de întuneric, de animale;
- la maturitate: timiditate, incapacitatea de a-și impune
punctul de vedere;
- pot manifesta atitudini de supracompensare: siguranța
de sine, chiar aroganța.
► Tulburare corespunzătoare : anxietate
X. Personalitatea emotivă:
- pot simții profund situații relativ minore, sunt miloși,
înduioșati, se impresionează repede în fața artei și a
naturii;
- mobilitate a mimicii, lacrimile apar repede;
- este observabilă din copilărie – copilul nu dorește să
asculte finalul unui basm pentru că l-ar afecta mult.
► Tulburare corespunzătoare : psihopatie
reactivă labilă
Corelații:
Corelații imposibile:

Demonstrativ – hiperexact
 
Demonstrativ – hiperperseverent
este posibilă când hiperperseverentul acționează
compensator pentru slăbiciunile demonstrativului
 
Hiperperseverent – nestăpânit
este posibil caracterizată prin suspiciune, gelozie
(patologică), reacții afective violente)
 
Demonstrativ – hipertimic
frecventă la copii
 
Demonstrativ – excitat
mai frecvent în profesiuni artistice
Corelații:
Corelații imposibile:

Hiperexact – hipertimic
rară cu evaluare socială pozitivă
 
Hiperexact – distimic
Evidențiază complexe de inferioritate și poate evolua spre
psihopatie
 
Anxios – hiperperseverent
rar întâlnit, are o serie de caracteristici proprii (anxietate
marcată, susceptibilitate, ambiție)
 
Distimic – hiperpeseverent
rar evidențiaza manifestări depresive asociate cu tendințe
paranoide, gelozie, zgârcenie
 
Considerații finale:

O analiză atentă a chestionarului Schmiescheck ar

putea prilejui reflecția că, în fond, se urmărește
depistarea unor “tipuri” umane și că metoda închide o
“tipologie” umană, cu o orientare mai mult clinică.

Utilitatea Chestionarului H. Schmiescheck ar

putea fi reliefată și în cadrul organizării unei
campanii de profilaxie mintală. O restructurare a
chestionarului ar putea prilejui articularea unui
instrument de lucru mai simplu care, aplicat în
variante medii (scolare, industriale, etc.), ar putea
depista precoce unele tendințe care, insuficient
considerate, pot duce la apariția simptomelor
propriu-zise.
 
 
 Etalon orientativ
Personalitate Personalitate cu Personalitate
Normală - PN tendințe accentuate - Accentuată - PA
PTA
I. Demonstrativ 1-11 12-17 18-24

II.Hiperexact 1-11 12-17 18-24

III.Hiperperseverent 1-11 12-17 18-24

IV.Nestăpânit 1-7 8-11 12-16

V.Hipertimic 1-7 8-11 12-16

VI.Distimic 1-7 8-11 12-16

VII.Ciclotimic 1-7 8-11 12-16

VIII.Exaltat 1-7 4-5 6-8

IX.Anxios 1-7 8-11 12-16

X.Emotiv 1-7 8-11 12-26

 8. Metode și mijloace de intervenție clinică și
psihoterapeutică
Teoria psihanalitică
- există o personalitate latentă, de culise şi o personalitate
manifestă; - dinamica personalităţii manifeste depinde de
dinamica celei de culise;
- personalitatea adultului se formează în funcţie de lupta
internă de a rezolva conflictele şi fixaţia la diferite stadii de
dezvoltare:
- dacă fixaţia apare în stadiul I (oral, 0-1 ani), persoanele vor
avea ca şi caracteristică agresivitatea verbală sau fizică;
- dacă fixaţia apare în stadiul II (anal, 1-3 ani), persoanele vor
fi calme, introvertite; corespunde personalităţii obsesiv-
compulsive;
- dacă fixaţia apare în stadiul III (falic, 3-5 ani), complexele
Oedip şi Electra nerezolvate dau naştere tulburărilor nevrotice.
Trăsăturile de personalitate constituie mecanisme defensive
prin care copilul se apără: proiecţia în cazul personalităţii
paranoide, disocierea în cazul celei borderline.
 8. Metode și mijloace de intervenție clinică și
psihoterapeutică
Teoria cognitivă
- Conform acestei teorii, trăsăturile de personalitate sunt nume
date unor răspunsuri relativ stabile.
Dimensiuni ale Teorii şi modele Abordare
Răspunsuri
personalităţii explicative psihoterapeutică
- pacientul este
învăţat să se
adapteze la lume cu
vizează mai ales - mai mult teorii
Biologice problema sa
temperamentele biologice
(training în
rezolvare de
probleme)
- mai mult teorii - intervenţie şi
- vizează mai ales
psihologice ale restructurare
Cognitive caracterul şi
învăţării; trăsăturile cognitivă pentru
Comportam aptitudinile
de caracter constituie modificarea
entale (evaluare valorică
patternuri cognitiv- schemelor
Subiective şi din perspectiva
comportamentale particulare şi
performanţei)
modificabile generale
 Schemele cognitive:
Tulburarea de Strategia Strategii Strategii
Scheme utilizate
personalitate utilizată subdezvoltate compensatorii

“dacă îi las pe ceilalţi să

devină prea apropiaţi viaţa
Intimitate Autonomie
Schizoid Izolarea mea va fi insuportabilă”, “eu
nu sunt ca ceilalţi”, “am Reciprocitate Izolare
nevoie să fiu lăsat în pace”
Evitare
Neîncredere “lucrurile şi lumea nu sunt ce Conformitate socială
Schizotipal par a fi”
Excentricitate Gândire logică Gândire
magică
“nu pot avea încredere în
Interpretare ceilalţi”, “cei amabili mă Interpretare
Paranoid trişează”, “toţi îmi vor răul”, Spontaneitate
Proiecţie Proiecţie
“nu trebuie să cred în nimeni”

“eu sunt cel mai important”, Empatie

Agresivitate
Antisocial Atacul “oamenii există pentru a fi Reciprocitate
trişaţi” Exploatare
Asertivitate

“trebuie să impresionez, să Controlul

Impulsivitate
Histrionic Teatralismul atrag atenţia, să fiu considerat Organizarea
important” Expresivitate
Planificarea
 Schemele cognitive:
Tulburarea de Strategia Strategii Strategii
Scheme utilizate
personalitate utilizată subdezvoltate compensatorii

“sunt incompetent”, “sunt Deprinderi sociale Consum de

nerealizat şi neimportant”, Rezolvare de alcool
Borderline Ambivalenţa “toată lumea mă va probleme Relaţii instabile
abandona”
Comunicare Automutilare
Separarea
“sunt minunat”, “sunt cel Supraevaluarea
Identificarea unui
Narcisic Supraestimarea mai bun”, “trebuie să fiu
apreciat de ceilalţi” grup de
Competitivitatea
apartenenţă
Evitare
“mi s-ar putea întâmpla
Inhibiţie
Evitant Evitarea ceva rău”, “cei din jur m- Asertivitatea
ar putea răni” Retragere
socială
“nu pot face nimic nevoia de
Dependent singur”, “nu pot reuşi Autonomia susţinere
Ataşamentul singur” Ataşamentul
Control excesiv
“erorile sunt catastrofale”,
Obsesiv- Spontaneitatea Responsabilitate
Perfecţionismul “trebuie să fac totul
compulsiv perfect” Superficialitatea
asumată
 Conceptualizare:
-schemele existente duc la apariţia unor strategii
(comportamente, cunoştinţe) subdezvoltate, dublate de
strategii compensatorii (supradezvoltate).
  Terapia:
-vizează modificarea schemelor cognitive şi intervenţie
pentru promovarea strategiilor subdezvoltate şi reducerea
strategiilor supradezvoltate.
-Evoluția și prognosticul bolii:
- Trăsăturile unei tulburări de personalitate pot fi
recunoscute începând cu adolescenţa sau debutul vieţii
adulte;-prin definiţie, o tulburare de personalitate
reprezintă un pattern de gândire, afectivitate,
comportament relativ stabil în timp.
- Unele tulburări de personalitate (mai ales, de tip
antisocial şi borderline) tind să se remită o dată cu
înaintarea în vârstă; acest lucru este mai puţin valabil
pentru altele ( de tip obsesiv-compulsiv sau schizotipal).
Tratamentul:

-Tehnici cognitiv-comportamentale de modificare a

comportamentelor şi cogniţiilor care susţin manifestări
dezadaptative şi relativ stabile, adaptarea la situaţii
problematice;

-Tehnici dinamic-psihanalitice pentru eliminarea

conflictelor care susţin manifestări dezadaptative;

-Tehnici umanist-experienţiale pentru favorizarea

exprimării libere şi a dezvoltării personale.