1.

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND COMPORTAMENTUL

DELICVENT AL MINORILOR
Comportamentul delicvent al minorilor se manifesta printr-o serie de manifestări antisociale
care are un grad de periculozitate și gravitate,din punctul de vedere al consecințelor, afectând
valorile, normele sociale protejate de normele juridice penale. Cu alte cuvinte, desemnează
conduite inadecvate ale tinerilor care n-au împlinit vârsta majoratului, fiind aplicat celor care
transgresează legea, dar și celor care se integrează în anturaje potențial delincvente.

Criminalitatea în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor.
Delincvenţa juvenilă este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori şi
tineri de a se adapta la normele de conduită din societate. Cei mai afectaţi de schimbările sociale
sunt copiii, care nu au capacitatea de a înţelege schimbările şi nici capacitatea de a se adapta la ele.
Schimbările survenite la vârsta copilăriei pot lăsa traume care să se reflecte în comportament într-o
perioadă de timp mai mare sau mai mică.

2.COMPLEXITATEA FACTORILOR CARE DETERMINĂ

APARIȚIA SI DEZVOLTAREA COMPORTAMENTULUI
DELINCVENT AL MINORILOR
Cauza apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi a proceselor
psihice la nivelul conştiinţei individului. Un rol important il au şi împrejurările concrete de viaţă ale
individului. În acest context, actul infracţional nu trebuie examinat ca o simplă reacţie la factorii
externi, deoarece situaţia concretă de viaţă nu dă naştere prin ea însăşi la un act de voinţă, ci
numai când se corelează cu personalitatea unui individ, când trece prin interesele, obiceiurile,
mentalităţile, particularităţile psihice ale individualităţii sale. Deci, pentru a identifica cauzele şi
condiţiile care favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne a
individului şi a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiţii care
influenţează şi alimentează manifestările de acest gen. Astfel, cauzele care determină aparitia si
dezvoltarea comportamentului pot fi împărţite în două mari categorii:

2.1. Factori interni, individuali;

2.2. Factori externi, sociali.
2.1 În prima categorie se includ: particularităţile de vârstă şi structura neuropsihică, particularităţi
ale personalităţii în formare, particularităţile care s-au format sub influenţa unor factori externi,
mai ales a celor familiali. Referitor la prima grupă de factori, cei interni, individuali, menţionăm ca
personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de doi ani, când copilul începe să
perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său.

Deci factorii individuali care favorizeaza aparitia si dezvoltarea comportamentului delicventului

minor sunt:

DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI

CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
•Ereditatea-prin intermediul ereditatii nu se transmite criminalitatea ca atare,ci doar anomaliile
psihice care faciliteaza aparitia ei

•Factorii anatomo-fiziologici-Insusirile native(structura anatomica,un anumit tip de

metabolism,particularitati ale organelor de simt si ale sistemului nervos,statura,sexul,s.a.)

•Temperamentul,care poate fi coleric,sangvinic,flegmatic si melancholic.Acesta in legatura cu

diferiti factori sociali pot predispune persoana la un comportament delicvential.

•Bolile psihice.Dacă tulburările de comportament nu înseamnă neapărat boală psihică şi ar putea

în anumite condiţii să nu ducă la delincvenţă, tulburările patologice de personalitate se manifestă
în copilărie prin manifestări delincvente. Asfel, personalitatea structurală dizarmonic de tip
antisocial, se manifestă în copilărie prin chiulul repetat, purtare necorespunzătoare, minciuna
persistentă, furturi, vagabondaj, vandalism. Aceste tulburări reprezintă o cauză de natură strict
psihică.Tot în această grupă de cauze intră debilităţile mintale, organice, sau întârzierile în
dezvoltarea intelectuală.
•Infirmităţile şi bolile somatice. Este vorba despre deficienţe de ordin psihic, infirmităţi care
determină la individ un sentiment de inferioritate şi de aici ura împotriva celor sănătoşi,
agresivitatea şi uneori comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist,
datorită infirmităţii sale. Totul depinde de mediul social în care trăieşte, pentru că, dacă nu sunt
priviţi cu dispreţ, dacă nu sunt marginalizaţi de ceilalţi, ei se pot integra psihic în
colectivitate.Dintre bolile psiho – somatice aş aminti anorexia mintală, care se caracterizează prin
alimentaţie precară, urmată de toate consecinţele metabolice.Are ca simptome : depresie,
anxietate, stare de tensiune, ostilitate, atitudine disperată, ură. Obezitatea este o altă  boală
somatică ce însoţeşte pe plan psihic complexul de inferioritate, cu toate consecinţele negative, pe
care le poate avea pentru un copil cu psihic labil şi de care nu se ocupă nimeni pentru a-i înlătura
acest complex.
• Tulburări ale afectivităţii.Este cunoscut rolul afectivităţii în viaţa şi activitatea individului uman
şi orice abatere de la normal duce imediat la serioase probleme de adaptare. Delincvenţii minori se
caracterizează fie printr-un nivel insuficient de maturizare afectivă, fie prin diferite stări de
dereglare a afectivităţii. Insuficienţa de maturizare afectivă (caracterizată prin lipsa unei autonomii
afective ce conduce la creşterea susceptibilităţii, prin insuficienta dezvoltare a autocontrolului
afectiv şi prin slaba dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale)
conduce la nerealizarea unei capacităţi de autoevaluare şi de evaluare adecvată. Delincvenţii
prezintă o întârziere a maturităţii afective de doi ani faţă de nedelincvenţii de aceeaşi vârsta
cronologică.

Stările de dereglare a afectivităţii includ: stările de frustrare afectivă, conflictele afective,

instabilitatea (labilitatea) afectivă, ambivalenţa afectivă, indiferenţa afectivă, absenţa emoţiilor şi a
înclinaţiilor altruiste şi simpatetice. Din cauza nivelului crescut al egocentrismului şi al egoismului
şi, totodată, a unui nivel scăzut al toleranţei la frustrare, formularea şi atingerea unor obiective
acţionale se face prin apelul la mijloace ilegale.

DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI

CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
• Tulburări de caracter.Cercetările efectuate asupra profilului delincventului minor au scos în
evidenţă faptul că acesta se caracterizează printr-un nivel de imaturitate socială care se manifestă
prin autocontrol insuficient, impulsivitate şi agresivitate, subestimarea greşelilor şi a actelor
antisociale comise, indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă, opoziţie şi respingere a normelor
socialjuridice şi morale, tendinţe egocentrice, exacerbarea unor motive personale egoiste, absenţa
sau insuficienţa sentimentelor etico-morale, dorinţa realizării unei vieţi uşoare, fără muncă.

Realitatea infracţională ne arată că cei care încalcă legea, normele acceptabile ale interacţiunii
umane sunt, de multe ori, persoane deprimate, sentimentele lor fiind difuze, neclare.

2.2 Cea de-a doua grupă de factori include factorii externi sau sociali.

Personalitatea infractorului minor este rezultatul unei îmbinări neizbutite a tuturor factorilor,
îmbinare care dă naştere unei personalităţi neadaptate la normele societăţii. În procesul de
dezvoltare a personalităţii individului o influenţă deosebită asupra lui are mediul în care trăieşte.
Mediul extern este principala sursă din care individul se inspiră în procesul de dezvoltare. El
reprezintă un agent de vârf în socializare, precum şi un element negativ în cazul nerespectării
normelor sociale.

Un psihic labil, un psihic bolnav nu este o cauză a delincvenţei juvenile, decât dacă anumite cauze
de mediu favorizează acest lucru. Un copil cu un psihic sănătos ajunge în mod sigur la delincvenţă
dacă mediul social în care trăieşte este negativ. Din multitudinea de cauze de ordin social care
generează delincvenţa juvenilă cele mai important e ar fi:

•Disfuncţii ale mediului familial. În familie copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp.
Personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi.  Familia îşi
pregăteşte copilul pentru viaţă,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii
comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile.Familia îsi exercită influenţa asupra
copilului prin structura sa şi nivelul de trai material şi cultural, prin stilul de viaţă ce o
caracterizează. Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului
deviant la copii.Reconstituirea unei familii din văduvi sau divorţaţi, cu copii rezultaţi din famili
anterioare poate exercita o influenţă negativă asupra copilului.  Un copil crescut într-un asemenea
mediu va fi cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece uşor la
săvârşirea de delicte.Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de
siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Acest sentiment depinde de următoarele condiţii :
protecţie împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuinţelor elementare, coerenţa şi
stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi.Copilul trebuie să fie iubit,
să dăruiască dragoste, să fie condus şi îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă
şi socială complexă.
Este cunoscut faptul că una dintre cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi
formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea familială. Cuplul conjugal,
prin întreg sistemul său de acte comportamentale, constituie un veritabil model social care are o
influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de
comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale.

DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI

CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
Acest climat poate fi atât pozitiv, cât şi negativ, putând fi analizat în baza următorilor indicatori:

- Modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau

dezacordul în legătură cu diferite probleme);

-Sistemul atitudinilor parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale;

-Modul în care este perceput şi considerat copilul;

-Modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat);

-Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

-Dinamica apariţiei unor stări tensionate şi conflictuale;

-Modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor;

-Gradul de sinceritate a copilului în raport cu părinţii.

Astfel,exista mai multe tipuri de familie sau de climat familial care pot provoca dezvoltarea unui
comportament delicvent la minor

A.Familii dezorganizate

Familia dezorganizată este acea familie care îşi pierde integritatea ca urmare a separării
părinţilor datorită unor motive precum ar fi: desfacerea căsătoriei prin divorţ, decesul unuia dintre
părinţi etc.

Familia dezorganizata se clasifica in:

- Familia incomplet unită sau nelegitimă;

- Familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soţi ca urmare a separării, divorţului şi
părăsirii;

- Familia tip “cămin gol”, în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună, însă interrelaţionarea şi
intercomunicarea sunt realizate minimal, fără să constituie, unul pentru celălalt, un suport
emoţional;

- Familia în criză, datorită unor cauze ce determină absenţa temporară sau permanentă a
unuia dintre soţi: decesul, închisoarea, concentrarea, inundaţii, război.

Studiile vizând delincvenţa juvenilă au arătat că, în mare măsură, atmosfera în familiile
dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului, precum şi a afecţiunilor acestora, ca urmare
a divorţului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte sociale şi antisociale.

B. Climatul familial conflictual

DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI

CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
 Există unele familii care, deşi sunt “organizate”, se caracterizează prin accentuate stări
conflictuale care pot fi de intensitate diferită, variind în timp. Reieşind din faptul că relatiile
intraconjugale diferă de la un cuplu la altul, se disting urmatoarele forme ale casniciei:

- Tipul căsniciei celor obişnuiţi cu conflictele, caracterizat prin frecvenţa conflictelor, rareori
ascunse de copii, dar puţin exteriorizate faţă de prieteni, rude, vecini;

- Tipul căsniciei devitalizate, care actualizează problema deosebirei dintre ”primii ani” de
convieţuire şi anii următori. Specific acestui tip este faptul că relaţiile de armonie, comunicare şi
iubire se devitalizează treptat, ajungând să contrasteze sensibil cu imaginea primilor ani;

- Tipul căsniciei pasiv-cordiale (binevoitoare), care se deosebeşte de tipul căsniciei devitalizate prin
faptul că pasivitatea caracterizează relaţia încă de la început (de ex., bărbaţii sunt dedicaţi carierei
lor, femeile sunt preocupate exclusiv de copii);

- Tipul căsniciei vitale bazate pe o relaţie empatică, autentică între parteneri, care devine esenţială
pentru viaţa lor. Persoanele aflate în asemenea relaţii nu-şi pierd propria identitate

- Tipul căsniciei bazate pe relaţie totală. Este cazul căsătoriilor în care soţul – personalitate
consacrată în domeniul ştiinţei, convie ţuieşte de peste 30 de ani cu soţia sa, care îi este “prieten,
soţie şi parteneră”. Între ei există puţine zone de tensiune, iar diferenţele de opinii care au putut
apărea au fost dizolvate uneori prin compromis, alteori prin cedarea unuia sau altuia dintre soţ

C. Climatul familial hiperautoritar

Atitudinea hiperautoritară manifestată în cadrul familiei poate fi adoptată de unul dintre

părinţi (cel mai frecvent de către tată).

De remarcat faptul că, în cazul părinţilor hiperautoritari, aceştia operează cu anumite imagini
asupra copiilor, defavorabile acestora şi care îi influenţează în sens negativ. Astfel, se disting
următoarele imagini:

- Copilul-pitic, considerat a fi o fiinţă nedezvoltată şi lipsită de valoare, care trebuie să fie mereu
certată;

- Copilul-marionetă, care trebuie să fie cât se poate de cuminte şi să corespundă în toate privinţele
dorinţelor părinteşti şi exigenţelor acestora;

- Copilul sălbatic, care trebuie “dresat” şi ale cărui porniri, neapărat urâte, trebuie reprimate.

D. Climatul familial hiperpermisiv

Dacă hiperautoritarismul reprezintă o exagerare a exercitării rolului parental în direcţia

impunerii totale a voinţei părinţilor şi limitării posibilităţilor de exprimare a iniţiativei şi
independenţei copilului, hiperpermisivitatea creează în mod exagerat condiţii de “apărare” a
acestuia împotriva “pericolelor şi prejudiciilor”. Dacă părinţii depun mari eforturi în vederea
protejării şi menajării copilului într-o manieră exagerată, atunci drept consecinţă survine detaşarea
între imaginea de sine şi posibilităţile reale ale copilului. Astfel, se pot contura atitudini de
DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI
CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
îngâmfare, de supraevaluare a propriilor posibilităţi cu tendinţa de a-şi impune în faţa celorlalţi
voinţa şi sistemul de păreri şi opinii în mod dominator, persuasiv, fără însă ca acestea să aibă, de
cele mai multe ori, acoperire în ce priveşte ansamblul de capacităţi şi aptitudini, experienţa de
viaţă.

E.Familia cu starea economica precara

Cind starea economica a familiei e precara,exista conditii sporite pentru cresterea numarului
infractiunilor de furt,deoarece copilul nu are discernamint necesar pentru a-si frina instinctual de
achizitie

•Condiţiile prenatale

Nicio mamă, zicea Gr. Vieru, nu poate şti viaţa cui leagănă: a unui viitor rege sau a unui viitor
criminal.

Pornind de la ideea că viitorului copil i se transmite circa 80 la sută din informaţia genetică a
mamei, precum şi de faptul că personalitatea copilului este marcată şi de ceea ce simte, trăieşte
viitoarea mamă cu 2-3 ani anterior naşterii acestuia (şi nu doar pe parcursul sarcinii, cum se credea
până nu demult), considerăm că fiecare femeie, care prin voia sorţii ajunge a fi mamă, este
responsabilă de destinul copilului său. Astfel, condiţiile prenatale şi calitatea mediului familial
reprezintă factorii catalizatori ai delincvenţei juvenile

In urma studiilor efectuate cercetătorii americani au ajuns la concluzia că copiii mamelor

adolescente sunt predispuşi într-o măsură mai mare să devină delincvenţi. Astfel, putem concluzia
că mamele tinere sunt asociate cu familiile care se află în contradicţie cu legea, cu lipsa unui suport
al bunăstării materiale, precum şi cu absenţa biologică a taţilor. Aceste mame au tendinţa de a
folosi metode de educaţie neadecvate şi insuficiente, iar copiii lor deseori lipsesc perioade
îndelungate de la şcoală şi săvârşesc fapte ce vizează încălcarea legii.

Studiind influenţa familiei asupra comportamentului minorului, cercetătorul român C. Păunescu o

structurează în două componente: maternitatea şi paternitatea.

În opinia cercetătorului, maternitatea disfuncţională afectiv-socială reprezintă cauza inadaptării

sociale şi a dezechilibrului neuropsihic al copilului. Astfel,se disting 3 tipuri de maternitate care pot
duce a formarea unui comportament delicvent la minor:

- Maternitatea ca o consecinţă a unui debut sexual întâmplător şi timpuriu , capabilă să producă la

copil imaturitate afectivă şi frustrare, creând condiţii de dezvoltare a personalităţii de o gravitate
maximă, constituind “nucleul de bază al dezvoltării morale şi decizionale”;

- Maternitatea survenită drept consecinţă a unui viol, marcată de opoziţia mamei faţă de copil încă
în timpul sarcinii, de tendinţa ei inconstientă sau manifestată de abandonare, care se realizează
ulterior în neglijare, agresiune şi alte manifestări conflictuale ce duc la construirea unei
personalităţi care devalorizează modelul matern şi se autodevalorizează, la rândul ei;
DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI
CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
- Maternitatea nedorită, ducând la perceperea copilului ca pe o povară, modelând o personalitate
imatură sub aspect afectiv, cu un prag redus de toleranţă

La fel,efectele consumului de droguri şi băuturi alcoolice asupra integrităţii fizice şi psihice

reprezinta un risc sporit atunci când sunt folosite pe parcursul sarcinii. Consumul de droguri, alcool
şi ţigări în timpul sarcinii va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării anterioare a copilului.
Astfel, mama care fumează în perioada celor 9 luni de sarcină este supusă riscului de a da naştere
la copii cu deficienţe, performanţele şcolare ale acestora fiind mult diminuate. Totodată, consumul
excesiv de alcool va conduce la naşterea unor copii care vor fi marcaţi de hiperactivitate,
intelegenţă scăzută şi vorbire defectuoasă.

•Școala
-Eşecul şcolar şi incapacitatea şcolară.Este o cauză a delincvenţei juvenile, o condiţie care în
prezenţa unor factori face posibilă apariţia fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al
disfuncţiilor psiho – sociale ale familiilor din care provin minorii. Totodată, eşecul şcolar se
datorează şi faptului că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna metodele cele mai bune
pentru educarea elevului.
-Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de
disciplinare a şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize.
Depinde de familie şi de cadrele didactice de felul în care copilul depăşeşte această criză.
-Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a inadaptibilităţii minorului. Aceasta se
datorează fie atitudinii indiferente faţă de şcoală, fie situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor,
atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative.Totodată, necunoaşterea de către
cadrele didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi, indiferenţa faţă da aceştia, săvârşirea unor
greşeli grave în aprecierea activităţii lor, favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.
•Insuficienţe ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere a timpului liber. Prieteni,
ca şi grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă ” chiar de
delincvenţă pentru unii minori şi tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri
proveniţi din familii cu disfuncţii, tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar, neânţelegerea
profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activităţi aflate la
marginea devianţei sociale, ajungând frecvent la a comite infracţiuni.
Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a timpului liber. Părinţii trebuie să-l orienteze nu
numai spre activităţi sportive şi distractive, ci şi spre lectura unor cărţi bune şi instructive, spre
spectacole, expoziţii etc. Şcoala are un rol foarte important în modul de petrecere a timpului liber,
prin acţiunile pe care le organizează, pe care le propune elevilor. De asemenea s-a constatat o
legătură între nivelul de instruire şi educaţie al elevilor şi modul de petrecere al timpului liber.
• Alcoolul şi consumul de droguri.Alcoolul constituie un factor criminogen, influenţând sau
chiar determinând actul infracţional. Legătura dintre alcool şi actele de violenţă este
binecunoscută. O persoană consumatoare de alcool devine, de multe ori, agresivă, manifestând
acte de violenţă în familie sau în afara ei. Unele persoane consumă în mod intenţionat alcool
pentru a avea curajul să săvârşească acte delincvenţionale. Acest fapt constituie o circumstanţă
DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI
CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
agravantă. Persoanele dependente de alcool ar face orice pentru procurarea acestuia sau pentru a
dobândi bani pe care să-l cumpere, putând ajunge la furturi sau tâlhării. Alte infracţiuni frecvent
corelate cu consumul de alcool sunt: cerşetoria, vagabondajul, tulburarea liniştii publice sau
omorul. Unii minori trăiesc un sentiment de plictiseală, de singurătate, sunt deprimati, suferă de
anumite probleme de comportament, nu pot face faţă problemelor din familie, şcoală. În multe
situaţii drogul apare ca o soluţie salvatoare care le rezolvă toate greutăţile, până în ziua în care
realizează că problemele lor s-au agravat, con- ştientizând că au fost prinşi într-o capcană. Viaţa
dependenţilor de droguri nu se mai desfăşoară în mod normal, ei nu mai merg la şcoală, au
probleme de adaptare, nu se înţeleg cu familia. Ca să găsească bani pentru cumpărarea dozei sunt
în stare să facă orice: să mintă, să fure, să se prostitueze, să facă trafic cu droguri sau chiar să
omoare. Efectul substanţelor duce frecvent la o destructurare a personalităţii şi la o regresie a
facultăţilor de adaptare, cu atât mai mult cu cât sistemul de valori elaborat în timpul copilăriei iese
din joc, iar no- ţiunile de respect şi demnitate sunt eclipsate.

•Alte cauze de natură socială.

a) S-a constatat că trecerea de la un tip de viaţă la altul, la modul de existenţă urbană de la cea
rurală, poate determina comportamente deviante. Astfel, s-a relevat faptul că în condiţii de
industrializare şi urbanizare accelerată, unele grupuri sociale nu reuşesc să se adapteze rapid la
noua situaţie, ceea ce conduce la apariţia  unor disfuncţii în procesul de socializare.

b) Apoi, în condiţiile actuale de industrializare, specializare, urbanizare, birocratizarea organizaţiilor

şi instituţiilor umane în continuă dezvoltare tehnologică, are loc o maturizare psihică timpurie a
minorului, aflată adeseori în conflict cu întârzierea maturizării sociale, care presupune prelungirea
studiilor, întârzierea lansării în viaţa socială activă.De multe ori, minorul, adolescentul, de 14, 15,
16 ani considerându-se mare, vrând să pară matur, încercând să imite comportamentul unor adulţi
pentru  a fi consideraţi ei însăşi adulţi, ajung să comită acte antisociale, infracţiuni, considerând că
în felul acesta îşi dovedesc curajul şi maturitatea.

c ) O altă cauză ar fi constituit-o deficienţele de activitate a unor instanţe de control social şi

îndrumare educativă cum sunt: organele judiciare şi reprezentanţii autorităţii tutelare. Lipsa lor de
operativitate, neinregistrarea tuturor situaţiilor care impuneau luarea unor măsuri de ocrotire
socială, creează condiţii favorizante pentru devianţa penală a minorului. Astfel, în cazurile în care
se dovedeşte că familia este un mediu nociv pentru creşterea şi educarea copilului, autoritatea
tutelară trebuie să acţioneze pentru scoaterea lui din acest mediu şi încredinţarea lui, unei instituţii
de ocrotire a minorilor.

d ) În fine, s-a pus problema dacă televiziunea şi cinematograful pot genera delincvenţa juvenilă,
întrucât s-a constatat că minorii îşi petrec o mare parte a timpului liber în faţa televizorului sau la
cinematograf. Este vorba în special de emisiunile şi filmele care au scene de violenţă, acestea
constituind un pericol pentru copii, cu unele perturbări afective şi caracteriale, datorată frustării,
ele putând favoriza delincvenţa.In general  ca  o opinie personala  expusa si in lucrarile de
DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI
CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
specialitate, televiziunea şi cinematograful, nu sunt cauze ale delincvenţei juvenile, însă ele sunt
condiţii care pot influenţa, pot alimenta starea infracţională, incitând la săvârşirea unor fapte
antisociale.

3.CONCLUZIE
In cazul delincvenţei juvenile, analiza cauzalităţii sale prezintă un moment important.
Cunoscând starea şi dinamica fenomenului, circumstanţele generale şi speciale, care caracterizează
săvârşirea infracţiunilor concrete, se pot observa şi indica cauzele care le determină şi condiţiile
care le favorizează, ceea ce reprezintă un pas important în stabilirea şi orientarea măsurilor de
combatere.

Minorii reprezintă subiecţi vulnerabili în aspecte psihologice, economice şi sociale, sunt expuşi
pericolului de a săvârşi fapte nechibzuite, ca rezultat riscând să fie sancţionaţi la o vârstă fragedă
cu privaţiune de libertate, care, inevitabil, va conduce la limitarea dezvoltării personalităţii. Tinerii
nu mai vor să urmeze şcoala, ei uită de valorile şi tradiţiile moştenite, încercând să-şi creeze un
sistem de valori aparte, deseori contradictorii şi chiar cu caractere imorale.

Concurenta diferitilor factori sociali, psihologici si familiali pot duce, pe exponentul acestor la
sǎvarsirea diferitelor infractionalitǎti de diferite naturi, mai mult sau mai putin grave. 

Incurajarea exprimarii în orice fel si cu mijloace diverse a vointei, conceptiilor, starii de spirit,
idealurilor, sperantelor, dorintei si sentimentelor de dragoste si ura, într-un cadru de încredere
deplina, ar putea fi o solutie de recuperare a unor cazuri, daca specialistii si educatorii si-ar asuma
roluri succesive de parinti sau prieteni statornici si discreti.

Dupa parerea mea, e necesara adoptarea unor soluţii sociale, economice, culturale şi
legislative, care să aibă în vedere următoarele:

a) Măsurile de prevenire şi diminuare a delincvenţei juvenile trebuie să vizeze nu doar latura

legislativă, sancţionatorie a fenomenului, cât mai ales să aibă în vedere măsuri concrete de
susţinere a familiei şi copilului, prevenirea abandonului şcolar, a violenţei intrafamiliale etc., în
general – acţiuni care pot diminua o serie de fenomene ce favorizează comportamentul delincvent,
precum: sărăcia, şomajul, marginalizarea, dar şi prevenirea prin responsabilizarea individuală şi
colectivă (desfăşurarea unor programe de educaţie împotriva consumului de alcool şi de droguri,
de învăţare a comunicării şi a deprinderilor sociale).

b) Este necesară proiectarea unor noi modalităţi de reacţie socială care să provină nu din zona
punitivă, ci din cea autentic educativă şi să vizeze aplicarea unor măsuri alternative la pedeapsa
închisorii. Pedepsele alternative la închisoare reprezintă nu doar aplicarea în practică a principiului
intervenţiei minimale, dar şi un mijloc eficace de recuperare morală şi socială a minorilor care au
comis infracţiuni. Acestea au în vedere un răspuns adaptat la nevoile de dezvoltare ale minorului şi
în legislaţia europeană sunt deosebit de variate: sancţiuni verbale, mustrare, avertisment,
DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI
CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print
impunerea unor reguli de conduită (a nu frecventa anumite medii, localuri sau spectacole, a nu fi
însoţit de anumite persoane, a nu consuma băuturi alcoolice, a nu frecventa anumite grupuri sau
asociaţii, a nu avea în posesie anumite obiecte), supraveghere educativă înso- ţită de asistenţă
socială sau obligaţia de a urma cursuri de formare şcolară/profesională, măsuri de reparare a
daunelor provocate victimelor şi de mediere între infractor şi acestea, realizarea unor munci în
folosul comunităţii sau realizarea unor prestaţii economice (în favoarea instituţiilor publice sau
private de interes general), frecventarea unui centru de zi, internarea într-un centru terapeutic sau
într-un centru educativ cu regim semideschis sau deschis.

DELICVENTA JUVENILA(Suport de curs),Maria Strulea,Dorina Gurev,Chisinau-2013,pag.224-234;DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI

CĂI DE SOLUȚIONARE,OXANA ROTARI,Capitolul II-Personalitatea delincventului minor: concept şi aspecte psihologice, sociale şi
biopsihice;Psihologia delincventei juvenile,Alina Sanda Vasile,Editura-Universul Juridic;STĂNIŞOR Emilian,Delincvenţa juvenilă,Bucureşti, 2003,
Editura-Oscar Print