PSIHOLOGIA

COMPORTAMENTULUI
ANTISOCIAL

- Delincvența juvenilă -
 O problemă psihosocială deosebită o reprezintă delincvența juvenilă,un fenomen care
cunoaște o ingrijoratoare extindere în societatea contemporană.Cauzele sunt în primul rând de
ordin social,fiind acuzate în egală masură familia,distribuția inegală a produsului
social,sărăcia,anomia specific societăților hiperdezvoltate,influența nocivă a unor grupuri
promotoare ale violenței,toxicomania,destrămarea tradițiilor comunitare și a intituțiilor care
susțin coeziunea social pe baza unor valori universal,influența nefastă a mass-mediei,atunci când
promovează așa-numita ,,violența pasivă’’,accesibilitatea armelor si drogurilor etc.

În ultima perioadă există tendința ca problemele generale ale tineretului,sub aspect

social,cultural,economic,politic,educational,psihologic si psihosociologic,să fie abordate într-o
manieră unitară,în cadrul unei discipline de sine stătătoare,juventologia.

Delincvenţa juvenilă reflectă o inadaptare la sistemul juridic şi moral al societăţii, fiind cea
mai importantă dintre devianţele negative, care include violarea şi încălcarea normelor de
convieţuire socială, a integrităţii persoanei, a drepturilor şi libertăţilor individului.

Atunci cand vorbind despre delincvenţa juvenilă, luam in seama si noţiunea de criminalitate,
care reprezintă totalitatea crimelor comise pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată de
timp de persoane vinovate de comiterea acestor fapte,în cazul acesta,totalitatea crimelor comise
de către minori. Delincvenţa şi criminalitatea sunt reprezentate drept concepte generale ale vieţii
sociale,în sens larg al cuvântului fiind sinonime, dar cu diferite aspecte în sens restrâns,
punându-se accentul pe alte relaţii: act, autor, victimă.

Delincvenţa juvenilă şi psihologia au legătură strânsă, deoarece psihologia oferă posibilitatea

cunoaşterii proceselor psihice, temperamentului, caracterului minorului, etapele de dezvoltare a
minorului şi particularităţile specifice fiecărei perioade de vârstă, factorii de dezvoltare şi de
viaţă care îşi pun amprenta pe formarea lui ca delincvent minor.

Fenomenul delincvenței juvenile are ca fundal biologic și economico-social,în

mare,neconformarea delincvenților minori la modelul actual.Sub aspect socio-psihologic,factorul
comun al delincvenților minori este faptul că tinerii din această categorie dau dovadă de
neconformare la modelul social acceptat,au un comportament deviant de la aceste norme în
sensul că își realizează aspirații și scopuri pe căi socialmente neacceptate.

Profilul psihosocial al delincventului prezintă următoarele trăsături dominante:

 tendințe agresive,manifeste sau latente

 carențe educaționale slăbiciunea Supraeului
 instabilitate emoțională fragilitatea Eului
 sentimente accentuate de insecuritate și frustrare
 inadaptare social și profesională
 dezrădăcinare culturală
 discrepanțe între valorile promovate formal și modele sociale reale
 proveniența din familii dezorganizate sau corupte
 tendințe spre conduit duplicitare și egocentric
 pretenții material exacerbate,necorelate cu efortul social pozitiv
 anturaj promotor al valorilor negative,al negativismului și devianței
 influența direct a unor grupuri delincvențiale
 tulburări patologice ale personalitații

Delincvenţii juvenili, la fel ca şi infractorii adulţii pot fi clasificaţi în funcţie de o serie de

criterii:

1. Prezenţa sau absenţa intenţiei: acte delincvente spontan-intenţionate; acte premeditate; absenţa
intenţiei;

2. În funcţie de numărul infracţiunilor comise: prima infracţiune; mai multe infracţiuni

(recidivism);

3. În funcţie de gradul de normalitate psihică: anormal (bolnav mintal); normal;

4. Gradul de responsabilitate: perfect responsabil, intelect redus, intoxicaţie, dezorganizare

psihică;

5. În funcţie de motivaţia ce stă la baza conduitei delincvente: predominant extrinsecă (interesul

principal orientat spre atingerea unor scopuri, cum ar fi intrarea în posesia unor bunuri);
predominant intrinsecă (interesul este orientat predominant spre aspectele de conţinut ale
activităţii antisociale).

Factorii neuro-psihici implicați în dezvoltarea fenomenului de delincvență juvenilă sunt

urmatorii:

1.Disfuncţii cerebrale, relevate prin EEG.

Majoritatea cercetătorilor arată că nu se poate vorbi de o specificitate a traseelor EEG la

delincvenţii minori, deşi unele anomalii ale acestor trasee bioelectrice care apar la unii
delincvenţi demonstrează existenţa unei patologii cerebrale a acestor subiecţi.

2. Deficienţe intelectuale.

Capacităţile intelectuale reduse îi împiedică mai ales în anticiparea consecinţelor şi

implicaţiilor acţiunilor întreprinse. Unii autori au subliniat faptul că nivelul mintal scăzut
reprezintă o premisă a infracţionalităţii, mai ales dacă este asociat cu perturbări emotiv-active ale
personalităţii şi cu condiţii defavorabile de mediu.

3. Tulburări ale afectivităţii.

Afectivitatea joacă un rol important în viaţa şi activitatea individului uman şi orice abatere de
la normal creează probleme, uneori destul de serioase, pe linie adaptativă. În ceea ce-i priveşte pe
delincvenţii minori, după cum afirmă majoritatea cercetătorilor, se pare că aceştia se
caracterizează fie printr-un nivel insuficient de maturizare afectivă, fie prin diferite stări de
dereglare a afectivităţii. Insuficienta maturizare afectivă se caracterizează prin:

- lipsa unei autonomii afective, ceea ce duce la creşterea sugestibilităţii;

-insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, legat de insuficienta cunoaştere şi capacitate de

stăpânire a reactivităţii emoţionale;

- slaba dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale.

4. Tulburări caracteriale.
 Caracterul, în calitatea lui de nucleu al personalităţii, se formează şi se dezvoltă în
ontogeneză, fiind de aceea puternic dependent de ansamblul de condiţii şi împrejurări în care
trăieşte individul uman în mod nemijlocit, precum şi de ansamblul de factori de ordin
sociocultural, luat într-un sens mai larg, care influenţează şi modelează procesul dezvoltării
ontogenetice.

Cercetările efectuate asupra delincventului minor au scos în evidenţă faptul că acesta se

caracterizează printr-un nivel de imaturizare caracteristică, care se manifestă prin următoarele:
autocontrol insuficient; impulsivitate şi agresivitate; subestimarea greşelilor şi a actelor disociale
sau antisociale comise; indolenţă, indiferenţă şi dispreţ faţă de muncă; opoziţie şi respingere a
normelor social-juridice şi morale; tendinţe egocentrice; exacerbarea unor motive personale
egoiste, a unor trebuinţe şi tendinţe înguste, de nivel redus; absenţa sau insuficienta dezvoltare a
unor motive superioare, de ordin social şi a sentimentelor etico-morale; dorinţa realizării unei
vieţi “uşoare”, fără muncă.

Violența din mass-media și delincvența juvenilă

Influenţarea modului de viaţă de catre mass-media poate avea şi efecte nocive, în special
asupra adolescenţilor, aflaţi într-o continuă căutare de sine. Televiziunea este cea mai importantă
cale de transmitere a informaţiei dar şi a mesajelor sublimare. Pericolul emisiunilor cu scene
violente nu crează agresivitatea dar contribuie la transformarea ei în violenţă, acolo unde ea
există deja. O cercetare experimentală, efectuată în cadrul procesului de ridicare a licenţei de
emisie a unui post de televiziune american, a fost realizat pe un lot de copii care a fost împărţit în
doua grupe, dintre care una a fost supusă unui test ortografic dificil. Eşecul îi face pe aceşti copii
să se simtă frustraţi şi furioşi. Apoi, ambelor grupe li s-au arătat emisiunea controversată, în care
unul din personaje este agresat fizic până când moare, ca apoi să li se ceară copiilor să lovească
un manechin. Violenţa de care au dat dovadă ambele grupe a fost sensibil egală, demonstrând
influenţa nocivă a acelei emisiuni.
Experimentul lui L. Berkowitz demonstrează faptul că şi copiii fără tulburări caracteriale, sau
de altă natură, pot fi afectaţi de violenţa emanată de unele filme, dacă actul de violenţă este
comis de eroul pozitiv, deoarece copilul se identifică cu acesta, iar identificarea creşte prin
acordul societăţii şi dacă violenţa îi permite să reuşească în acţiunile lui. Astfel, unii tineri ajung
să-şi închipuie că pot birui şi cucerii totul ,,cu pumnii”, iar chestionaţi în legătură cu fapta penală
savarşită răspund ,,aşa am văzut la televizor”.
Au impact delicvenţional şi filmele, emisiunile prin care se promovează un stil de viaţă facil
şi luxos, iluzie căreia îi cad deseori tinerele, care compa-rându-se mereu cu vedetele în vogă,
încep să se folosească de farmecele personale – considerate o investiţie minimă – pentru a obţine
anumite avantaje. Acesta este însă primul pas spre prostituţie.
Jean Chazal consideră că legătura dintre cinematograf şi delicvenţă este mai mult orizontală
decât verticală, în sensul că cinematograful nu este o cauză directă a delicvenţei juvenile. În acest
sens, afirma că atât delicvenţa juvenilă cât şi vizionarea abuzivă de imagini violente sunt efectele
paralele ale unei vieţi rău organizate.

Influența vieții sexuale asupra delincvenței juvenile

La vârsta adolescenţei apar cele mai mari modificări de ordin fiziologic din viaţa postnatală.
Copilul devine adult, maturizarea fiind pe toate planurile, se dezvolta osos, muscular, cerebral şi
sexual.
Maturizarea hormonală este o problema de fapt, care se stabileşte individual. Pubertatea
crează complexe, apare pentru prima dată nevoia confirmării de sine, dorinţa de a demonstra
chiar şi simpla existenţă, din dorinţa de a nu trece neobservat. Paradoxal, puberii vor ,,să fie
lăsaţi în pace” dar comportamentul lor dovedeşte contrariul. Frustrarea, starea de continuă
nemulţumire raportată la propria persoană şi extinsă la întreg universul lor îi face pe adolescenţi
să aibă atitudini antisociale. Nu toţi adolescenţii devin delicvenţi, dar la toţi există dorinţa de a
eluda normele sociale, din spirit de frondă.
Dezvoltarea sexuală poate avea implicaţii din cele mai diverse. Apare intersul pentru sexul
opus, concomitent cu teama de a nu fi plăcut de acesta, apare dorinţa de a fii altfel, dar orice
comportament original al altcuiva este taxat. De aici apar unele probleme ce pot degenera într-un
comportament delicvent, astfel : dorinţa de a fii plăcut cu orice preţ de o persoana de sex
opus implică uneori o insistenţă ce poate fii catalogată din punct de vedere juridic ca hărţuire
sexuală, refuzul unei fete poate trezi dorinţa de a obţine cu orice preţ favoruri sexuale,
transformându-se în unele cazuri în infracţiuni de natură sexuală (viol, perversiune sexuală),
punerea sub semnul întrebării a calităţii de ,,bărbat” îl poate face pe adolescent să comită
infracţiuni contra persoanei – de la vătămări corporale aplicate celui care a ,,îndrăznit” să facă
astfel de afirmaţii la lovituri şi viol contra persoanei de sex feminin, care nu ia acordat suficientă
atenţie.
Între infracţiunile cu substrat sexual şi relaţia agresor – victimă în cele mai multe cazuri există
o comuniune. În 83% din infracţiunile sexuale cu agresori minori victima este o persoană
cunoscută. În general infracţiunile sexuale sunt comise pe fundalul unui comportament mai
libertin din partea victimei (dans lasciv, insinuari cu conotaţii sexuale), ironii de faţă cu alte
persoane care vizează capacitatea sexuală a agresorului şi nu în ultimul rând, consumul mărit de
alcool de către agresor. În urma unor cercetări privind grupurile de minori delicvenţi s-a
constatat că cei care au comis infracţiuni de natura sexuală aparţin grupurilor care frecventează
mai des de 2 ori / săptămână discotecile. Nu a trecut neobservat nici faptul că 89,4% din
delicvenţii minorii şi-au început viaţa sexuală, un procent ridicat dintre adolescenţi urmăresc
programe pentru adulti şi că 69% dintre minorii până în 16 ani au răsfoit o revistă sau un material
pornografic.
Infracţiunile sexuale sunt realizate în general în grup, astfel : în doar 17,5% din cazuri
minorul a acţionat singur, în 32,4% din situaţii au fost doi coparticipanţi, iar procentul creşte la
41% în cazul a trei participanţi şi la 54,5% în cazul când sunt mai mult de trei participanţi.
Din punct de vedere familial,uneori minorul copiază com-portamentul agresiv al tatălui faţă
de persoanele de sex feminin din familie, alteori agresiunile sexuale sunt rodul unei educaţii
greşite primită de la o persoană de sex masculin pe care minorul o respectă (de tipul ,,când o
femeie spune ,,nu” este ,,da” ).
Imaginile în care personajul masculin are un mare succes la femei îl pot face pe tânăr să se
simtă nesigur pe propria-i forţă de seducţie, aceasta devenind un factor de anxietate, care se
poate transforma într-o obsesie care să favorizeze sindromuri psihopatoide ce favorizează
schizofrenia, psihoze organice cerebrale, care sunt alţi factori criminogeni.
Există o legătură strânsă între delicvenţa juvenilă şi viaţa sexuală. Această legătură se
realizează pe mai multe planuri, unele au implicaţii directe (infracţiuni de natură sexuală), altele
se asociază cu alţi factori creând frustrări cu potenţial delicvenţional ridicat.
Bibliografie

1.Cristea, D. (2015). Tratat de psihologie socială.Editura Trei, București.

2. Bogdan, T. (1973). Probleme de psihologie judiciara. Colecia „Psyche.

3. Mitrofan, N., Zdrenghea, V., & Butoi, T. (1992). Psihologie judiciară. Casa de Editură și
Presă" Șansa".

4. Rosca, A. (1932). Delincventul minor: studiu psihofiziologic si social. Editura Inst. de

Psihologie al Universitatii din Cluj.

5. Stănişor, E. (2009). Delincvenţa juvenilă. Editura Oscar Print, Bucureşti.

6. Merton, R. K. (1965). Structure sociale et anomie. Psychologie sociale. Textes fondamentaux,