MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN

MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS
DREPT CIVIL (PARTEA SPECIALĂ)
(Ciclul I)

AUTOR:
Vera Lupașco
mg. în drept, lector superior

Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat

din: 22.05.2013, proces-verbal Nr: 9

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013
CUPRINS

Contractul de vînzare-cumpărare
Contractul de donație
Contractul de schimb
Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață
Renta
Contractul de împrumut
Contractul de comodat.
Contractul de locațiune
Contractul de arendă
Contractul de închiriere a spațiului locativ
Contractul de leasing
Contractul de concesiune
Contractul de antrepriză și prestări servicii
Contractul de transport
Contractul de expediție
Contractul de servicii turistice
Contractul de mandat
Contractul de comision
Contractul de administrare fiduciară
Contractul de intermediere
Contractul de deposit și magazinajul
Contractul de societate civilă
Contracte și operațiuni bancare
Contractul de factoring
Contractul de asigurare
Contractul de franchising
Contractul de autor și inventator
Jocuri și pariuri
Contractul de fidejusiune
Tranzacția
Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune
Obligațiile ce se nasc din dobîndirea sau reținerea unor bunuri fără just
temei Dreptul succesoral

2
 1.Contractul de VÂNZARE-CUMPĂRARE

Subiecte:
1. Noțiunea, particularitatile juridice
2. Elementele contractului:
- Părțile
- Obiectul
- Forma
- Termenul
- Prețul
3. Drepturile și obligațiile părților (conținutul contractului)
4. Efectele (încetare, reziliere, rezoluțiune, revocare).

1. Contractul de vînzare-cumpărare este acela, in cadrul căruia, o parte numită

vînzător se obligă să transmită cu drept de proprietate un bun, care formează obiectul
material al contractului, celeilalte părți contractante numită cumpărător, iar
cumpărătorul se obligă la rîndul său să achite suma
convenită în contract: în volumul, termenul, modul și locul stabilit în
contract.
- Acest contract este consensual, deoarece este valabil din momentul cînd părțile
au ajuns la un acord valid asupra condițiilor contractului și dacă condițiile de valabilitate
impun forma scrisă, au semnat contractual.
- Contractul este sinalagmatic, deoarece părtile se obligă în așa fel, încît
drepturile si obligațiile lor sunt reciproce.
- Acest contract este cu titlul oneros, deoarece fiecare parte urmărește
obținerea unui beneficiu.
- Contractul este comutativ – acea înțelegere pe care au făcut-o părțile la
momentul încheierii contractului nu poate fi schimbată, decît la propunerea uneia și
cu acordul celeilalte părți și este valabil în mod egal pentru ambele părți contractante.
Din aceste motive conținutul contractului este bine determinat și nu depinde
de producerea unor evenimente viitoare ce ar duce involuntar la schimbarea
condițiilor lui, ca în cazul contractelor aleatorii (riscante).
- Contractul este cu executare imediată sau succesivă.
- Caracterul translativ de proprietate are loc prin realizarea acordului de voință cu
transmiterea bunului, primirea banilor, transferul drepturilor de proprietate către
cumpărător. O importanță deosebită are și momentul trecerii drepturilor de proprietate de
la vînzător la cumpărător – acest moment are o importanță deosebită, deoarece este legat
de faptul, cine va suporta riscul pieririi fortuite a bunului în dependență de transmiterea
obiectului și realizării drepturilor și obligațiilor de către vînzător și cumpărător. Din
moment ce vînzătorul și-a executat toate obligațiile, anume transmiterea, transportarea și
alte obligațiuni contractuale, riscurile de

3
 pierire fortuită sau deteriorare le va suporta cumpărătorul, dacă contractul nu
prevede altceva (de exemplu, transportatorul) conform prevederilor legale
și/sau contractuale (art.759, 760 CC).
Condițiile de valabilitate ale contractului de vînzare-cumpărare:
- Capacitatea părților de a contracta;
- Obiectul contractului (condițiile de valabilitate în ce privește tipul de obiect,
forma contractului în dependență de obiect);
- Consimțămîntul liber exprimat al părților;
- Cauza contractului (licită);
Elementele contractului de vînzare-cumpărare:

Părțile – sunt vînzătorul și cumpărătorul, unde, vînzatorul poate fi orice

persoană fizică sau juridică, care întrunește condițiile de fond și de formă și
condițiile legale de a avea aceasta calitate. Din aceste considerente putem
concluziona, ca vînzător poate fi persoana care are capacitatea și dreptul real de a
contracta in conformitate cu cerințele impuse (mandatarul, executorul judecătoresc
ș.a.), cît și cu referire la obiectul contractului.
În dependență de circumstanțe, vînzător poate fi nu doar proprietarul ci și altă
persoană ca de exemplu: persoana imputernicită de către proprietar de a instrăina
un bun in baza unui contract (mandat) sau in baza unei procuri; poate avea calitate
de vinzător persoana, in baza atribuțiilor de serviciu pe care le indeplinește
(executorul judecatoresc cit și vînzarea la licitație); casele de amanet au calitate de
vînzător atunci, cînd imprumutatul nu indeplinește condițiile contractului de
împrumut și ca consecinta a neachitarii datoriei de către imprumutat în timpul
stabilit în contract, împrumutătorul înstrăinează bunul amanetat.
In calitate de cumpărator poate fi orice parsoană fizică sau juridică ce are
capacitatea de a contracta, atît de la noi din țară sau de peste hotare conform
prevederilor legale cu privire la obiectul contractului, de exemplu, nu au dreptul de
a cumpăra terenuri agricole persoanele care nu sunt cetateni ai RM.
Obiectul – în calitate de obiect al contractului de vînzare-cumpărare apar toate
bunurile materiale care se afla in liberă circulatie sau circulatie restrinsă, restricție
fiind pusă asupra obiectelor ce nu se află în curculație libera civilă, aceste obiecte
sunt proprietatea statului și pot fi instrăinate doar in anumite condiții.
Forma contractului
Contractul de vînzare-cumpărare poate fi încheiat în una dintre urmatoarele forme:
- Verbală;
- Simplă scrisă;
- Scrisă, autentificată notarial – art.212 C. civ.;
- Solemnă;
- Prin intermediul acțiunilor concludente, cît și alte forme permise de
legislația în vigoare.
Termenul contractului – este stabilit de către părți și poate fi imediat, real sau
cu executare succesiva, în dependență de obiectul contractului. Are importanță
termenul de predare a bunului cit și modul, locul de predare si recepționare.
Prețul contractului – poate fi stabilit de către părți printr-o ințelegere, sau
4
 conform prețului de piață, dar poate fi și un preț prestabilit, înghețat și monitorizat
de Guvern, cum ar fi de exemplu, prețul anumitor produse alimentare la care se
impune interdicție de a fi schimbat dupa voința vînzătorului, deoarece ar avea
consecințe negative asupra cumpărătorului, cum ar fi unele produse lactate, de
panificație, făină, zahăr, orez - aceste produse cît si altele care au o importanță
strategică, deoarece la majorarea exagerata a prețurilor poate fi prejudiciată pătura
social vulnerabilă.
2. Drepturile și obligațiile părților (conținutul contractului de vînzare-
cumpărare).
Vînzătorul este obligat să transmită bunul ca atare cît și dreptul de proprietate
asupra lui in termenul, modul si impreună cu toate documentele care atestă faptul
dreptului de proprietate asupra bunului, să asigure cumpărătorului obținerea
dreptului de proprietate in modul stabilit in contract, să transporte bunul dacă
este prevazut, să informeze cumpărătorul și sa respecte si condițiile cu privire la
cantitatea, calitatea, asortimentul și a altor condiții ce garantează indeplinirea
condițiilor contractuale.
O importanță deosebita are momentul executarii obligației de transmitere a
bunului de către vînzător, către cumpărător, pentru a stabili apariția dreptului de
proprietate la cumpărător, fapt care are importanță la suportarea riscului de pieire
fortuită sau deteriorare a bunului.
Vînzătorul trebuie sa respecte condițiile contractuale in ce privește cantitatea,
calitatea, asortimentul, ambalajul, garnitura ș.a.
Vînzătorul este obligat să înștiințeze cumărătorul despre orice preferință sau
circumstanțe cu privire la schimbarea condițiilor contractuale și are dreptul să le
schimbe doar cu acceptarea lor de către cumpărător. Vînzătorul are urmatoarele
drepturi:
Are dreptul de a fi informat de către cumpărător in ce priveste momentul de
transmitere și recepționare a bunului, modul, locul, termenul (apariția dreptului de
proprietate și suportarea riscului de pieire fortuita si deteriorare a bunului)
Are dreptul să ceară de la cumpărător indeplinirea în termen a contractului și
inștiințarea dacă apar careva obstacole (transmiterea banilor, transferul lor,
recepționarea bunului). Cît și alte drepturi si obligații conform normelor
reglementative si contractului.
Drepturile si obligațiile cumpărătorului:
Cumpărătorul este obligat să achite suma prevazuta, care include prețul obiectului
contractului și alte cheltuieli, dacă contractul nu prevede altceva (art.755 C.civ.)
Cumpărătorul este obligat să inștiințeze vinzătorul despre oricare neințelegeri, sau
divergențe ce apar pe parcurs pentru a le inlătura la timp și a nu crea obstacole
„fantome”.
Trebuie să respecte momentul apariției dreptului de proprietate (art. 759, 760,
761 CC), și să recepționeze bunul conform uzanțelor contractuale.
Cumpărătorul este obligat să atragă vînzătorul în cazul evictiunii bunurilor in
calitate de copiîrît în instanța, dacă cumpărătorul nu atrage vinzătorul ca copîrît,
atunci cumpărătorul va duce răspunderea de unul singur (art.766, 767 CC)

5
 (evictiunea este acel fapt, cînd o persoana terță atestă faptul că și ea are dreptul de
proprietate asupra bunului ce constituie obiectul contractului).
Cumpărătorul are dreptul să fie informat și să ceara de la vînzător repararea
prejudiciilor de ordin material daca nu le-a cunoscut sau nu trebuia sa le cunoasca
(vicii ascunse), sau daca nu le-a consimțit (nu a fost de acord cu acceptarea acestor
vicii art.763 CC).
Conform art.771 cumpărătorul are dreptul de a cere reducerea prețului echitabil
cheltuielilor de remediere (inlăturare) a viciilor materiale daca le-a inlăturat el
singur, insă dacă valoarea remedierii este excesiva și vinzătorul nu dorește să
achite, atunci vinzătorul iși rezerva dreptul de a cere inapoierea bunului si
rezoluțiunea contractului cu achitarea integrală a cheltuielilor către cumpărător, sau
preschimbarea cu un alt bun cu aceleași caracteristici.
Cumpărătorul poate avea și alte drepturi si obligații conform dreptului civil și
reglementărilor contractuale.
Efectele Contractului de Vînzare – Cumpărăre
Rezoluțiunea contractului este o sancțiune civila, garanție a respectării
contractului, de natura a contribui la executarea intocmai si cu buna-credinta, a
obligatiilor contractuale. Rezoluţiunea şi rezilierea constau în încetarea, înainte de
executare deplină, a efectelor juridice a unui contract valabil încheiat, de regulă pe
motiv de neexecutare a obligaţiilor.
Rezilierea si rezoluțiunea sunt concepute ca remedii acordate creditorului
pentru neexecutarea culpabilă a obligației de către debitor Dispozițiile legale
referitoare la reziliere/rezoluțiune, desi au un caracter imperativ, confera o serie de
prerogative părtilor. In timp ce rezolutiunea se aplica contractelor cu executare
dintr-odata, rezilierea se aplica in cazul contractelor cu executare succesiva.
Revocarea constă în retractarea voinţei unei părţi la act juridic valabil încheiat.
Ea produce efecte în cazurile expres permise de lege.
• în cazul actelor juridice unilaterale (procură, testament), revocarea este un principiu
şi autorul actului are o discreţie în a revoca actul. Totuşi, revocarea ofertei de a contracta
comportă limitări pentru a proteja destinatarul ofertei;
• în cazul contractelor (contractul de consumator, donaţia), un temei legal întemeiat
se aplică revocarea cu consecințele prevăzute de lege sau contract. În cazul donaţiei,
revocarea se va constata de către instanţa de judecată la cererea donatorului.

Varietați ale contractului de vînzare - cumpărare:

Vînzarea - cumpărarea întreprinderii ca complex patrimonial unic

În cadrul acestui contract în calitate de bun apare întreprinderea ca un complex

patrimonial unic, unde întreprinderea este un obiect al obligațiunilor civile, iar pe
de alta parte reprezintă subiect al dreptului civil. Ca obiect are urmatoarele
semne:

6
- Are un teren de pămînt pe care este amplasată cladirea cu utilaje, diferite
construcții care au menirea de a satisface cerințele de îngrijire, amenajare sau a altor
servicii (casuta paznicului, garaje pentru automobile ș.a.);
- Complexul patrimonial unic se foloseste in activitatea de antreprenoriat in
cadrul căreia se executa lucrări, se prestează servicii, se fabrică diferită producție;
- Această întreprindere are contul său bancar și infăptuiește diferite tranzactii
în cadrul executării obligațiunilor sale.
Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare
succesivă si translativ de proprietate.
Elementele contractului:
În calitate de părți apare vînzătorul si cumpărătorul, unde vînzător este proprietarul
întreprinderii, iar în calitate de cumpărător este orice persoana fizică sau juridică,
ambele părti trebuie sa fie înzestrate cu capacitate civilă de a contracta.
Obiectul contractului - este întreprinderea ca un bun patrimonial indivizibil din
punct de vedere natural, însă nu se exclude faptul ca intreprinderea sa-și permita
înstrăinarea doar a unei parți, iar in acest caz, nu va fi vorba despre obiect al
contractului unic ca intreprindere, dar va fi nominalizat obiectul material concret.
Conform art.817 CC întreprinderea are calitate de complex patrimonial unic cu
exceptia drepturilor si obligatiilor inalienabile. La alin.2 al art.817 se mentioneaza
ca “dreptul la denumirea de firma, la mărcile de productie si la alte mijloace de
individualizare a întreprinderii și a productiei acesteia, a lucrărilor și serviciilor,
precum și dreptul de folosință asupra acestor mijloace de individualizare care-i
apartin în baza licenței, se transmit cumparatorului daca in contract nu este
prevazut altfel.”
Forma contractului este scrisă (art.818), autentificată; și contractul se înregistrează
la Camera Înregistrarii de Stat. Se intocmeste in 3 exemplare, sau mai multe, in
cîte decid părțile.
Termenul contractului se stabilește de către parți luîndu-se în considerație
întocmirea, examinarea actului de inventariere, bilanțului contabil (art.819),
concluziile auditului independent, lista debitorilor și creditorilor vînzătorului,
termenele de stingere a obligațiilor, cît și alte circumstanțe ce pot determina, sau
influiența, modfica termenul (art.822).
Prețul contractului – este stabilit de către părțile contractante și include în sine
prețul tuturor bunurilor mobile si imobile, cît și drepturile inalienabile, dacă în
contract este menționat. Pentru evaluarea bunurilor imobile se apeleaza la
serviciile experților licentiați in acest domeniu.
Transmiterea de la vînzător către comparator, are loc întocmindu-se actul de
predare-primireîn termen de 14 zile, sau cu careva excepții in dependență de
ințelegerea părților.
Conform art.82, la predarea întreprinderii, numaidecît se indica datele despre
bunurile predate, despre viciile bunului, despre creditori si debitori, despre
cheltuielile de predare pe care conform al.2 art. 821 se suportă vînzatorului daca nu
este prevăzut altceva.

7
Întreprinderea este considerată predată la momentul semnării actului de predare
primire de către părți și conform art.821 alin.3 se transferă riscurile.
Trecerea dreptului de proprietate are loc in conformitate cu contractul si legea
art.822 CC.

Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile.

În cadrul acestui contract vom vorbi despre particularitățile de vînzare-cumpărare
ale terenurilor de pămint, caselor de locuit și apartamentelor privatizate.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros , comutativ si cu
executare succesivă.
In cadrul contractului de vînzare-cumpărare a terenurilor, în calitate de vînzător, în
dependență de domeniul de proprietate: public sau privat, poate fi persoana fizică
sau juridică proprietar ce are calitatea necesară de a contracta, sau administrația
publică locală, sau statul.
In calitate de cumpărător poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are
capacitate juridică de a contracta, iar dacă obiect al contractului sunt terenuri
agricole, persoanele străine au interdicție de a avea calitatea de cumpărător.
În calitate de obiect sunt terenurile agricole, terenurile de construcție,
terenurile pomicole și loturile de pămint de pe lînga case.
Atunci cind obiect al contractului de vînzare-cumpărare sunt terenurile ce țin de
domeniul public înstrainarea este publica cu organizarea licitațiilor, pentru a nu
ingradi nimănui accesul și dreptul de a deveni proprietar asupra bunului dat.
Forma contractului este scrisă conform normelor generale cu privire la instrăinarea
bunurilor imobile și se inregistreaza in formă autentică (art.212 CC cu modificările
din septembrie 2013).
Prețul contractului – dacă este obiect al contractului, bunul ce ține de proprietatea
privată, prețul se stabilește de către părți. Atunci cînd bunurile sunt proprietate
publică, la terenurile agricole sunt prețurile normative, care se formează în baza
unor indici conform Legii nr. 1308-XIII din 25.07.1997 „Cu privire la prețul
normativ și modul de vînzare- cumpărare a pămîntului”, cu modificările ulterioare,
influențează așezarea geografică, localizarea în sate, comune, orase cît și alte
momente ce pot să influențeze prețul. În ce privește terenurile cu destinație
agricolă, se stabilește in fiecare an prețul normatv, în dependență de așezare, relief,
bonitate și alte…..
În cazurile instrăinarii bunurilor publice se monitorizează in presa locală cit
și republicană in dependență de circumstanțe si cerințe legale.
Termenul contractului – se stabilește de părți și include termenul de informare,
acceptare și înregistrare a drepturilor cumpărătorului asupra bunului la oficiul
cadastral teritorial. Persoana cumpărător trebuie să fie informată de catre
autoritatea publică despre acele restricții care sînt instituite asupra terenurilor pe
care viitorul proprietar va trebui sa le respecte (permisiunea, accesul la fîntini,
izvoare, scări -servitute).

8
În ce privește vînzarea-cumpărarea caselor de locuit, sau apartamentelor
privatizate, dreptul de proprietate apare la încheierea contractului în cadrul biroului
notarial si înregistrarea contractului autentificat la oficiul cadastral teritorial. Toți
membrii familiei care au participat la privatizarea unei locuinte sau unui
apartament, au dreptul la cota parte privatizata în numele sau.

Vînzarea- cumpărarea pentru consum cu amanuntul

Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, real.
Elementele contractului:
În calitate de părti sunt vînzătorul și cumpărătorul, unde vînzător se prezintă
antreprenorul, iar în calitate de cumpărător poate fi orice subiect de drept care
are capacitatea civilă necesara de a încheia un asemenea contract.
Obiect al contractului sunt toate bunurile pentru consum care în baza ofertei
publice sunt clasate la vitrină pe tejghele.
Față de produsele pentru consum care au o însemnatate strategica sunt restricții în
ce privește prețul. Asemenea produse sunt: zahărul, unele produse lactate, făina,
orezul, careva produse făinoase care permit păturilor sociale vulnerabile să le
poata întrebuința.
Termenul contractului – se stabileste de catre părți și este legat de timpul in
care cumparatorul accepta oferta si achita pretul bunului.
Forma contractului este verbala si simplă scrisă.
Drepturile si obligațiile părților țin de ordinul general cu privire la contractul de
vînzare-cumpărare (art.772 garantarea de către vînzător a caracteristicilor bunului, în
dependență de diferite bunuri – cumpărătorul trebuie să fie informat despre modul de
returnare a bunului cu excepția produselor farmaceutice si alimentare.

2. Contractul de DONAȚIE

Contractul de donație este acela in cadrul căruia o parte numită donator, transmite
cu titlu gratui, ceea ce înseamnă că mărește patrimoniul celeilalte parti, a
donatarului, cu o parte din patrimoniul său (iar in cadrul contractului de donație
condiționat, titlu oneros sau caracterul sinalagmatic este echivalent conditiei, dacă
valoarea condiției depășește valoarea obiectului contractului, atunci un asemenea
contract nu mai poate fi numit de donație).
Acest contract este sinalagmatic, insă unilateral obligațional deoarece privește
transmiterea drepturilor patrimoniale doar de către donator. Este consensual, este
cu titlu gratuit, sau cu titlu oneros in dependență de valoarea condiției. Este cu
executare succesivă sau real in dependență de obiectul contractului. Este
comutativ. Unele surse vorbesc de caracterul aleatoriu in cazurile donației
condiționate, sau chiar atunci cînd vine vorba despre revocarea contractului de
către donator in condițiile legii art.835.
Elementele contractului:

9
În calitate de părți pot fi orice persoane care au capacitate de a contracta in
dependență de valoarea bunului.
Calitatea de donatar o poate avea orice persoană care are sau este lipsita de
capacitatea de exercițiu atît de la noi din țară cît și o persoană străina asupra
oricărui bun.
Obiectul contractului de donație îl formează toate bunurile aflate în circuit
civil liber sau restrîns.
Forma contractului este reglementată de aceleași norme legale ca și contractul
de vînzare-cumpărare, în dependență de bunul,- obiect al contractului. Este
forma verbală, simplă scrisă, sau solemnă.
Termenul contractului se stabilește de către părțile contractante și depinde
de obiectul contractului, real sau cu executare succesivă.
Prețul contractului: contractul este cu titlu gratuit, deoarece donatorul nu
primește nimic in schimb (este vorba doar de gratitudinea din partea donatarului).
Condiția contractului, nu este decît valoarea bunului și oricum diferența dintre
condiție și valoarea contractului denotă faptul gratuit al contractului. Condiția nu
trebuie să depașească valoarea bunului.
Nu trebuie de încurcat donația cu filantropia (chestii de binefacere) si
sponsorizarea, legea nr.1420 din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie
și sponsorizare.
Activitatea filantropică este acordarea de ajutor material benevol imparțial și
necondiționat, sau prestarea de servicii gratuite de catre persoane fizice sau juridice
către o persoană sau un grup de persoane fără a primi vre-o recompensă, plata, sau
executarea a cărorva obligații, fără a obține vre-un profit.
Sponsorizarea reprezintă activitatea persoanelor fizice sau juridice benevol insă la
solicitarea cuiva si constă în acordarea mijloacelor financiare, sau de alte bunuri
pentru susținerea unor acțiuni de interes public.

Nu sunt activități filantropice: transmiterea mijloacelor bănești si materiale sau

acordarea asistentei sub orice formă către persoane juridice care urmăresc
obținerea unui profit sau susținerea partidelor politice si altor organizații social
politice.
Nu este sponsorizare acordarea reciproca de mijloace financiare si materiale
între persoanele fizice si juridice.
Drepturile și obligațiile parților:
Donatorul are obligația de a transmite bunul împreună cu documentele care atestă
faptul proprietății și sint necesare pentru documentarea de mai departe cit și
bunul lipsit de vicii de ordin material sau juridic.
Donatorul trebuie sa informeze donatarul despre viciile pe care le cunoaște sau ar
trebui sa le cunoască, trebuie sa fie de bună credință, sa se atîrne serios față de
promisiunea facută și alte obligații cum ar fi alin.2 art.827.
Donatorul poate renunța la transmiterea sau predarea bunului promis dacă pe
parcurs această promisiune sau transmitere îi prejudiciază propria sa intreținere
sau a persoanelor aflate la intreținerea sa art.830 alin.2.

10
 Conform art.832 sunt enumerate cazurile inadmisibilității donației, exceptie
facînd careva obligațiuni morale.
Poate fi revocată de către donator, donația in cazul maladiilor prezumate a fi letale
sau in cazul ingratitudinii. Are dreptul să ceara rezoluțiunea in cazul stării de
nevoie.
Donatarul are drepturi și obligații ce reiese din contractul de vînzare-cumparare și
se acomodează contractului de donație.

3. Contractul de SCHIMB (art.823-826 C.civ.)

În baza acestui contract, părțile contractante se obligă să transmită reciproc

dreptul de proprietate asupra unui bun, deoarece fiecare parte este considerată
totodată vînzător și cumpărător, ele se numesc copermutanți.
Asupra acestui contract se aplică regulile contractului de vînzare-cumpărare. În caz
de diferență de preț a bunurilor preschimbate, se achită o compensație printr-o
sumă de bani numită sultă, care nu poate depăși valoarea bunului.
Orice parte contractantă are dreptul de a refuza predarea bunului (art.826 C.civ.).
Schimbul reprezintă un contract juridico-civil, prin care pă rţile se obligă să
transmită reciproc din proprietatea uneea în proprietatea alteea anumite
bunuri. În prezentul cod legislatorul a scos în relief norme noi, menite să
reglementeze unele raporturi ce nu s-au aflat pînă acum în aria sa de
reglementare. Construcţia juridică a schimbului, expusă în al.1 Art.823 Cod
civil permite să evidenţiem particularită ţile juridice, caracteristice acestui tip
de contract, care dau posibilitatea să delimită m schimbul de alte obligaţii
contractuale, inclusiv şi de cel mai apropiat după natura sa contract, ca
vînzarea-cumpă rarea. Caracterul translativ de proprietate reprezintă criteriul
determinativ al schimbului ca tip aparte de contract. Spre deosebire de alte
contracte cu caracter oneros prin intermediul că rora bunurile se transmit în
proprietate, contractul de schimb se caracterizează prin caracterul specific al
contraprestaţiei, care se exprimă prin darea respectivă a unui bun pentru
altul, ceea ce înseamnă că contraprestaţia îmbracă forma unui alt bun. În
temeiul schimbului, în principiu, se exclude returnarea unui bun analogic,
precum şi achitarea costului în bani. Un alt moment semnicativ, care, deşi nu

11
 este expres oglindit în prezentul cod, dar reiese din natura obligaţiei de
schimb, reprezintă momentul trecerii dreptului de proprietate asupra
bunurilor schimbate. Legislatorul n-a stabilit o normă specială , referitoare la
momentul trecerii dreptului de proprietate în contractul de schimb, dar
normele generale ale Codului civil ce reglementează acest mecanism
(Art.321), precum şi normele corespondente ale vînzarii-cumpă rarii (Art.760)
nu pot reflecta adecvat aceasta particularitate a schimbului. Esenţa juridică a
acestei particularitaţi poate fi expusă în urmă toarea formulă , în baza
contractului de schimb dreptul de proprietate asupra bunurilor primite trece
la fiecare dintre pă rţi simultan, după ce obligaţiile de transmitere a bunurilor
au fost onorate de că tre ambele pă rţi.
Reieşind din caracterul consensual al contractului, momentul încheierii lui nu
poate fi legat de transmiterea de facto a bunurilor, deoarece schimbul de facto
a bunurilor reprezintă executarea unui contract de schimb deja încheiat şi
intrat în vigoare.

1. Analiza normelor referitoare la vînzare-cumpă rare, ce nu contravin esenţei

schimbului, precum şi a întregului capitol în acest domeniu, putem face
concluzia, că la baza delimită rii acestor contracte stau anumite criterii de sistem.
Vînzarea-cumpă rarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea cu
titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia
(interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de
aceleaşi caractere de gen ca şi vâ nzarea-cumpă rarea, se deosebesc numai prin
caracterul contraprestaţiei. Prezenţa sau lipsa unora dintre caractere are o
importanţă pentru procesul de formare a legii, deoarece permite aplicarea faţă
de contract, în cazul nostru faţă de contractul de schimb, a normelor,
condiţionate de acest caracter, în mă sura în care ele nu vin în contradicţie
caracterului special (forma de marfă a contraprestaţiei).
Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru
reglementarea raporturilor cu participarea orică ror persoane, recunoscute în
calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a prezentului cod
Republica Moldova ca stat, participă la raporturile reglementate de legislatia
civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste raporturi. Legea nu
stabileşte cerinţe speciale faţă de calitatea juridică a subiecţilor schimbului,
însă urmează să ţinem cont de faptul că transmiterea reciprocă în proprietate
a bunurilor, reprezintă o modalitate de dispunere a bunurilor, deaceea atît
vînză torul cît şi cumpă ră torul, urmează să fie proprietarii bunurilor
schimbate, sau titulari ai altor drepturi, care includ în sine împuternicirea de a
dispune de ele. În cazurile prevă zute de lege sau contract, împuterniciri de
dispoziţie asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai
dreptului de proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară
(Art.1053), comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212).
Determinînd categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale
contractului de schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunză toare
12
ale codului civil referitoare la vînzare-cumpă rare, deoarece normele ce
perfectează schimbul nu stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la
noţiunea de bun (Art.285). Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu
pot aparţine nici unui subiect cu drept de proprietate, nu se atribuie la
categoria de bunuri, formează obiecte aparte ale drepturilor civile, şi
respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte ale contractului de schimb.
Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice
celor transmise, precum şi achitarea preţului.
Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în
privinţa bunurilor care nu le deţin pă rţile la momentul încheierii contractului,
dar le vor dobîndi sau le vor produce ă n viitor. Deseori, în circuitul civil se
pune semnul egalită ţii între contractul de schimb şi operaţiunea de barter.
Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel de echivalenţă
juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de barter este
evidentă obligaţia unei pă rţi de a livra mă rfurile în contul achită rii celor
recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achită rilor pentru mă rfurile
livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu obiectul
contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează a fi
aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.

4.Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe

VIAȚĂ.

În baza contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viata, o

parte, beneficiarul întreținerii, se obligă să dea celeilalte părți, dobînditorului
întreținerii, în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobinditorl se obligă să
asigure beneficiarului intreținerea in natur – locuință, hrană, îngrijire și ajutor
necesar pe timpul cît va tri, precum și suportarea cheltuielilor de înmormîntare.
Acest contract este întilnit destul de des și se pune accentul mai ales pe faptul
acordării ajutorului persoanelor care nu au posibilitatea de a se intreține singure,
din motivul lipselor sau din cauza că nu au pe cineva apropiat ( cpoii, nepoți sau
alte rude) care ar putea să-i întrețină, dar ar putea sa propună ceva in schimbul
întreținerii, cum ar fi bunuri mobile sau imobile. Dar nu se interzice încheierea
unui asemenea contract, chiar și de către o persoană care nu are careva deficiențe,
însă dorește să încheie un asemenea contract Art. 445 al Codului civil vechi, din
1964, al RSSM, ce viza contractul de înstrăinare a unei case de locuit cu condiţia
întreţinerii pe viaţă, prevedea următoarele: „ o persoană incapabilă de muncă din
cauza vîrstei sau în legătură cu starea sănătăţii (transmiţător) transmite în
proprietate unei alte persoane (dobînditor) o casă de locuit sau o porţiune de
casă, în schimbul căreia dobînditorul se obligă să procure

13
transmiţătorului, pînă la moartea acestuia, asigurare materială în natură -
locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar”.
IÎn codul civil nou este prevazut, că orice persoană indiferent de posibilitățile și
capacitățile sale, sau virstă, are dreptul să incheie un contract de instrăinare a
bunului cu condiția întreținerii pe viață in calitate de benificiar ăl întreținerii
Elementele contractului:
În calitate de părți sunt benificiarul (beneficiarii, dacă sunt desemnate mai
multe persoane) întreținerii și dobînditorul (dobînditorii, dacă mai multe personae
întrunesc această calitate), unde benificiar poate fi orice persoană fizică care
dorește să incheie un asemenea contract, are capacitate civila de a contracta și se
obligă să dea celeilalte parți în proprietate un bun mobil sau imobil și este doar
persoana fizică, deoarece termenul contractului și condiția principală este
intreținerea pe viată (persoana juridica nu moare).
În calitate de dobinditor poate fi orice persoană fizica care posedă capacitate
deplina civila, este persoană fizică deoarece codul civil prevede efectele
contractului dat in cazul morții dobinditorului și un alt moment important, este că
dobinditorul pentru a incheia un asemenea contract trebuie sa dispuna de
posibilitatea materiala de a acorda intreținerea necesară benificiarului, trebuie să
dispună de capacitate de exercitțu și să-și dea seama de urmările incheierii unui
asemenea contract riscant.
Obiectul contractului:
Obiectul contractului de înstrăinare a bunului are două laturi componente și anume,
totalitatea acțiunilor benificiarului îndreptate spre transmiterea dreptului de
proprietate asupra obiectului contractului către dobînditor, cît și acțiunile
dobînditorului referitoare la acordarea serviciilor de întreținere conform
contractului. Aceste acțiuni ale părților sunt nemateriale, formeaza obiectul juridic,
sau latura juridica a obiectului contractului. În ce privește latura materiala, este
intreținerea în natură acordată de catre dobînditor conform art.839 C. civ., sub
formă de locuință, hrană, ingrijire e.t.c., iar din partea beneficiarului obiectul
material, este bunul mobil sau imobil transmis în realitate dobînditorului pentru a
se folosi de acest bun..
Forma contractului:
La art. 840 CC este menționat expres doar forma scrisă a contractului
și autentificată notarial.
Termenul contractului:
Reeșind din art. 839 C.civ., termenul va fi egal cu durata vieții beneficiarului, iar
deoarece la art. 839 alin.2 se admite pluralitatea de parți atît din partea
beneficiarului cit și dobînditorului, termenul contractului va fi egal cu durata vieții
ultimului beneficiar cu toate consecintele.
Prețul contractului:
Cu toate ca contractul este cu titlu oneros nu înseamna că este și echitabil, ceea ce
ar însemna că contraprestațiile părților au aceeași valoare ca și în cadrul
contractului de vînzare-cumpărare, de exemplu.
Deoarece este un contract aleatoriu, riscant, nici beneficiarul și nici dobînditorul nu
pot sî cunoasca termenul intreținerii, ceea ce înseamnă că prețul evaluat al bunului
14
mobil sau imobil transmis către dobînditor, poate fi mai mic sau mai mare decît
valoarea intreținerii și invers.
Drepturile si obligațiile parților:
Beneficiarul intreținerii este obligat să transmită dreptul de proprietate asupra
bunului și să transmită nemijlocit acest bun către dobînditor, dacă este menționat în
contract.Beneficiarul avînd în mod ascuns calitatea de vînzator, trebuie să pună la
dispoziția dobînditorului bunul lipsit de vicii de ordin material sau de drept luînd în
consideratțe și axîndu-se pe prevederile codului civil cu privire la contractul de
vînzare-cumpărare.
Drepturile si obligațiile dobînditorului:
Dobînditorul trebuie să întreprindă toate acțiunile pentru a primi bunul și a-și
înregistra drepturile asupra lui, în modul prevăzut, deoarece conform art. 843 CC
el suporta riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului material, care formeaza
obiectul material al contractului.
Dobînditorul trebuie să acorde întreținerea în modul și mîrimea indicată în
contract, cît și conform normelor generale în ce priveste regulile de
comportament, etica, morală, uzanță, obiceiuri e.t.c.
Dobînditorul, conform art. 842 CC nu are dreptul de a înstrăina bunul mobil sau
imobil pe durata vieții beneficiarului. Această interdicție în cazul imobilelor se
înscrie în registrul bunurilor imobile din cadrul OCT (oficiului cadastral teritorial).
Conform alin2. art. 842 dobînditorul are dreptul de a greva bunul in careva mod cu
acceptarea si permisiunea beneficiarului.

Încetarea contractului:

Contractul încetează conform prevederilor contractuale. În cazul decesului

dobînditorului, succesorii lui, preiau drepturile și obligațiile dobînditorului dacă au
acceptat succesiunea și au posibilitate materială de a acorda întreținere
beneficiarului sau beneficiarilor. Contractul mai poate inceta ca existență intre
părți, în cazul rezilierii, daca una dintre parțile contractante nu-și indeplinește
obligațiunile contractuale.
Beneficiarul poate cere rezoluțiunea contractului, art.844 CC sau prin comun acord
poate cere schimbarea modalității de prestare a serviciilor de întreținere, și anume
achitarea în bani –numerar sau transfer, atunci cînd dobînditorul nu are
posibilitatea de a-i acorda întreținerea în natură, dar îi este mai comod și mai
convinabil ambelor părți de a efectua plățile în numerar, deoarece în acest fel
dobînditorul singur își alege necesarul.
Dobînditorul art. 844 alin. 2 CC poate cere rezoluțiunea contractului, în cazul
imposibilitații executării prevederilor contractuale din unele cauze ce nu depind
de voința lui (se inrăutățește situația materială și nu poate acorda întreținere acelor
personae care se află la întreținerea lui în afara contractului dat).
Conform art. 845 beneficiarul în cazul rezolutiunii are dreptul să ceară restituirea
bunului sau valorii lui, iar dobinditorul nu primește valoarea prestației acordate.
15
 5. Contractul de RENTĂ

Contractul de renta este acela in cadrul caruia, o parte care este debirentierul, se
obliga sa achite periodic cu titlu gratuit sau oneros o redeventa către partea
cealalta a contractului numita crederentier.
Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros fiind oneros in
cazul cind crederentierul se obliga sa transmita un bun mobil sau imobil ca
contraechivalent sau fara a echivala insa ca o contraprestatie a redeventei achitate
de catre debirentier.
Cotnractul de renta are un caracter riscant sau aleatoriu, insa deoarece legiuitorul
permite la incheierea contractului de a prezuma si a preveni o indeplinire a
obligatiei necorespunzatoare, in cazul dat conform art.856 alin.2, la rezelierea
contractului deberentierul poate cere restituirea prestatiei daca acest moment
este expres prevazut in contract si invers.
Contractul de rentă cu titlu oneros este translativ de proprietate.
Elementele contractului:
In calitate de părți sunt:
- Debirentierul care poate fi orice persoana fizica sau juridica ce are capacitate
deplina de exercitiu si capacitate civila de a contracta. Poate fi persoana juridica
comerciala sau necomerciala in masura prevederilor legale
- Credirentierul – care poate fi orice persoana fizica care poate dispune de bunuri
si organizatiile necomerciale. In contractul de renta viagera (se
incheie pe termenul duratei vietii crederentieruluicare nu poate fi determinat
la incheierea contractului) poate fi doar persoana fizica.
In cadrul contractului de renta poate apărea o a 3 parte contractanta, terta persoana
care va avea calitatea de beneficiar. In cazul dat acest beneficiar are calitate de
credirentier, iar persoana care instituie adica crederentierul va avea calitate de
constituitor, iar cel care plateste redeventa ramina in calitate de debirentier.
Obiectul contractului:
In calitate de obiect al contractului putem vorbi ca el are 2 laturi, materiala si
juridica, unde latura juridica sint actiunile indeplinite de catre parti in ce priveste
materializarea contractului (semnarea contractului, luare cunostintei cu conditiile
contractului…).
Latura materiala constituie pe de o parte redeventa platita de deberentier, iar pe de
alta parte in cadrul contractului de renta cu titlu oneros este bunul mobil sau
imobil transmis de catre crederentier, sau de catre…….
Redeventa conform art.847, poate fi suma de bani, insa nu se interzice ca in
marimea nominalizata a sumei sa fie efectuate lucrari, acordate servicii, sau
intretinere in alt mod.
In ce priveste bunul transmis de catre crederentier el poate fi orice lucruri
individualizate, sau drepturi patrimoniale.

Forma contractului de renta conform art. 849 alin.1 este scrisa, autentificata
notarial.Daca bunul material transmis de crederentier sau cel ce instituie renta este

16
 un imobil atunci contractul se inregistreaza in registrul bunurilor imobile in oficiul
cadastral teritorial.
Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat (in cadrul rentei
viagere) – art.848 CC.
Pretul contractului.
In cadrul contractului de renta, partile stabilesc la renta cu titlu oneros, marimea
platii efectuate de deberentier si a prestatiei sau bunului transmis de catre
crederentier.Daca contractul se instituie fata de mai multe persoane crederentieri
atunci la decesul unuia dintre ei, redeventa se achita in aceasi masura fiind
impartita in mod egal supravietuitorilor.
La art. 851 CC se mentioneaza ca renta se achita periodic, renta viagera se achita in
avans (alin.2 si 3, prevede achitarea in avans in 3 luni daca nu este prevazut
altceva), in celelalte cazuri se stabilesc termenele de plata de catre parti.
Drepturile si obligatiile partilor:
Debirentierul trebuie sa achite redeventa in marimea si termenele stabilite in
contract , respectind perioada de avans in cazurile expres prevazute de lege
(art.851 alin.2 si 3). In cazul decesului debirentierului obligația fata de crederentier
trece catre succesorii sai daca bunul a trecut in mostenirea lor.
Debirentierul nu are dreptul unilateral sa renunte la executarea obligatiunilor
contractuale chiar daca ar restitui bunul primit daca crederentierul si-a indeplinit
toate obligatiunile contractuale, fiindca acest contract este riscant, sau aliatoriu.
Crederentierul are obligatii in primul rind in contractul cu titlu oneros de a
transmite bunul, insa daca crederentierul este benificiar ca terta persoana, atunci
instituitorul trebuie sa transmita bunul.
In cadrul rentei cu titlu gratuit are doar dreptul achitarei redeventei in
termenul stabilit in contract de catre debirentier.
Contractul de renta poate inceta prin acordul partilor, prin remiterea datoriei, prin
executare.
Temeiurile specifice de incetare a contractului de renta sunt:
- rezilierea contractului pentru neexecutare ( intirzierea sistematica la achitarea
redeventei, nerespectarea clauzei cu privire la marimea platilor.)
- rezilierea lui in cazul contestarii de un tert ( copii minori ai debirentierului,
copiii majori inapti de munca ce necesita intretinere, parintii incapabili de munca,
fata de care debirentierul are obligatia de intretinere, sotul inapt, nepotii, bunicii
debirentierului)
- Incetarea contractului in cazul decesului debirentierului- obligatia
contractata de debirentier printr-un contract de renta cu titlu oneros cade in sarcina
succesorilor sai care au mostenit bunul transmis de constituitorul rentei. Succesorii
debirentierului se pot elibera de executarea obligatiei prin restituirea bunului transmis
de credirentier. Obligatia ce se naste dintr-un contract de renta cu titlu gratuit face
parte din pasivul succesoral si urmeaza a fi executata de succesorii debirentierului.

17
 6.Contractul de împrumut

În cadrul contractului de împrumut, împrumutătorul se obligă să împrumute sau să

transmită cu drept de proprietate bani sau bunuri fungibile către împrumutat care
este a 2-a parte contractanta, iar împrumutatul la rîndul sau se obligă să restituie
obiectul contractului în volumul stipulat în contract (dacă obiect al contractului sînt
banii se poate stabili de a rambursa aceeași sumă sau cu o dobîndă) în modul,
termenul și conform altor condiții stipulate în contract în conformitate cu art.867
CC. Contractul dat este consensual, sinalagmatic, gratuit conform art.867 alin.2,
dacă legea (împrumutul de la lombard și asociațiile de împrumut) sau contractul nu
prevede altceva. Acest contract este cu executare successiva și translativ de
proprietate. În principiu este un contract comutativ, însă totuși se observă și
caracterul riscant (aliatoriu).
Elementele contractului:
În calitate de părți sînt împrumutătorul și împrumutatul unde fiecare trebuie să fie
în dependența de bunul împrumutat ce formează obiect al contractului, persoană cu
capacitate de exercițiu necesară pentru a încheia asemenea contract.
Împrumutătorul trebuie să fie proprietar al obiectului contractului. Atunci cînd în
calitate de împrumutător apare lombardul sau asociațiile de împrumut ale
cetățenilor acest contract poate fi incehiat cu împrumutatul care este cetățean al
RM, sau cetățean străin.
Împrumutatul devenind proprietar al bunului împrumutat suportă toate riscurile
legate de pieirea fortuită a bunurilor împrumutate.
Obiectul contractului sînt banii și alte bunuri fungibile (consumtibile).
Forma contractului:
Forma contractului se supune normelor generale cu privire la forma actului juridic.
În ce privește banii, codul civil în cadrul studiului contractului de împrumut nu
stipulează expres că împrumutul banilor trebuie făcut în formă scrisă însă în cadrul
apariției unui litigiu necatind la faptul măririi sumei împrumutate, probă cu martori
nu are valoare probatorie în instanță.
Termenul contractului:
Termenul contractului se stabilește de către părți și conform art.871 și 872 CC,
termenul are importanță mai ales în cazurile contractului de împrumut cu dobîndă.
Drepturile și obligațiile părților.
Împrumutătorul este obligat să transmită bunul sau banii conform contractului
încheiat între părți art.868 CC, prevede că împrumutătorul este obligat să repare
prejudiciul cauzat împrumutatului, în cazul neexecutarii obligatiunii de a da
bunul. Împrumutătorul răspunde pentru obiectul cu vicii.
Contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform că reia
împrumută rorul se obligă să dea în prorpietate împrumutatului bani sau alte
bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau
bunuri de acelaş gen, calitate sau cantitate.
Contractul de împrumut este un contract consensual, fiind valabil încheiat la
momentul realiză rii acordului de voinţă asupra tuturor condiţiilor esenţiale.

18
Împrumutul este un contract sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii reciproce
pentru ambele pă rţi.
Împrumutul este un contract cu titlu gratuit dacă legea sau contractul nu
prevede altfel.Împrumutul acordat de lombard sau de asociaţiile de economii
şi împrumut ale cetă ţenilor este întotdeauna oneros, în virtutea prevederilor
legale.
Împrumutul este un contract translativ de proprietate, împrumutatul
devenind proprietarul bunurilor împrumutate şi suportînd riscurile pieirii
fortuite.
Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea acordă rii împrumutului fă ră a
specifica destinaţia, precum şi acordarea împrumuturilor cu destinaţie
specială . Astfel, asociaţiile de economii şi împrumut ale cetă ţenilor acordă
împrumuturi cu destinaţie specială (Legea privind asociaţiile de economii şi
împrumut ale cetă ţenilor din 18 februarie 1998). În acest caz împrumută torul
are posibilitatea să supravegheze utilizarea împrumutului după destinaţie de
că tre împrumutat.
Împrumutătorul are dreptul să renunțe la executarea obligațiilor contractuale
conform art.870 CC în caz de înrăutățirea situației sale materiale, sau în caz de
înrăutățirea situației materiale a împrumutatului. Promisiunea de a contracta sau
antecontractul poate fi revocată de promitent (împrumută torul) în cazul în
care situaţia materială a împrumutatului s-a înră ută ţit substanţial.
Acest drept i se garantează împrumută torului chiar şi în situaţia cînd
înră ută ţirea stă rii materiale a împrumutatului s-a produs înainte de
încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumută torului ulterior.
Situaţia materială a împrumutatului urmează de demonstrat prin probe
convingă toare , care ar confirma faptul, că împrumutatul nu ar putea restitui
împrumutul, în caz contrar vor urma consecinţele prevă zute de art.868 Cod
civil. În ce privește restituirea împrumutului, împrumutătorul are dreptul să ceară
dobîndă, dacă împrumutatul nu-și execută obligația de restituire în timp.
împrumutatul trebuie să restituie obiectul contractului în termenul și în valoarea
stabilită în contract cu sau fără dobîndă și duce răspundere conform prevederilor
contractuale și condițiilor legale stabilite la art.869-874 CC. Ră spunderea
împrumută torului pentru viciile bunului în conformitate cu regulile de
ră spundere a comodantului. Cheltuielile de conservare a bunului sunt în
seama împrumutatului ca proprietar.
Împrumută torul este ră spunză tor de daunele cauzate prin viciile ascunse ale
bunului – cunoscute de el şi necomunicate împrumutatului; la fel ca şi
comodatul este lipsit de importanţă practică , că ci bunurile fungibile şi
consumtibile numai în mod excepţional pot provoca daune.

19
7.Contractul de comodat

În cadrul contractului de comodat, comodantul transmite cu titlu gratuit în

folosință un bun mobil sau imobil care se află în circuitul civil către cealaltă parte
contractantă comodatarul, iar acesta din urmă se obligă să restituie bunul la
expirarea termenului, sau într-un termen rezonabil cu sau fără compensarea uzurei
bunului luinduse în considerație folosirea normală și utilă a bunului art.859 CC.
Acest contract este consensual, este real, este cu executare succesivă, este cu titlu
gratuit (deoarece comodatarul nu achită pentru folosirea bunului, dar numai pentru
uzura excesivă, este comutativ (deoarece comodatarul răspunde numai dacă bunul
a pierit, sau și-a pierdut calitățile din intenție proprie, sau din culpă gravă)
Elementele contractului:
În calitate de părți sînt Comodantul și Comodatarul Care pot fi orice persoane
fizice sau juridice, subiecți ai dreptului civil care au capacitate civilă deplină în
dependență de obiectul contractului.
(minorii pot contracta doar în cazul obiectului contractului de mică valoare).
Obiectul contractului de comodat - pot fi bunurile mobile sau imobile în măsura în
care legea permite transmiterea lor în folosință gratuită.
Persoana care transmite bunul în folosință poate fi un proprietar sau uzufructuar.
Comodatarul care a primit bunul în folosință nu are dreptul să transmită acest
bun către o altă persoană terță, acest lucru poate avea loc doar cu acordul
comodantului.
Obiectul contractului îl formează totalitatea bunurilor nefungibile și
neconsumtibile și individualizate, fiindcă se întoarce comodantului același bun
luînduse în considerație, sau apreciinduse uzura. Ca excepție pot fi transmise și pot
forma obiectul contractului de comodat bunurile comsumtibile atunci cînd este
vorba de organizarea carorva expoziții.
Forma contractului:
Contractul poate fi încheiat conform normelor generale cu privire la formă actului
juridic
Termenul contractului se stabilește de către părți, iar în unele cazuri în dependență
de bunul care este transmis în folosință și pentru ce este transmis se poate
prezuma un termen rezonabil.
Prețul contractului - deoarece contractul este cu titlu gratuit nu este vorba în mod
direct de a achita o careva sumă de bani pentru folosirea bunului, însă comodatarul
este obligat să achite sau să compenseze uzura excesivă, sau chiar valoarea
bunului, dacă va fi demonstrat că acesta și-a pierdut calitățile de folosință din
intenția sau culpa gravă a comodatarului.
Drepturile și obligațiile părților:
Comodantul trebuie să transmită bunul fără vicii în termenul stabilit în contract și
în modul stabilit real sau consensual în dependență de faptul dacă bunul este mobil
sau imobil.

20
 Comodatarul este obligat să folosească bunul conform destinației lui și să suporte
cheltuielile legate și necesare pentru folosirea bunului și întreținerea lui în formă
lucrativă.
.Comodatarul trebuie să informeze comodantul despre neajunsurile bunului sau
viciile lui despre care comodantul nu cunoștea dar care necesită niște cheltuieli
excesive pentru înlăturarea lor, dacă comodatarul nu-și îndeplinește obligațiunile
de folosință în conformitate cu proprietățile bunului - comodantul poate cere
restituirea imediată a bunului. Atunci cînd mai multe persoane au luat în
folosință un bun (comodatari) ei răspund solidar pentru pierderea calităților
bunului, sau uzura excesivă.
Încetarea contractului - contractul încetează odată cu expirarea termenului sau
folosirii rezonabile a bunului, iar în cazurile stabilite pentru rezelierea
contractului art.860, 863, 864, 866, el va înceta în condițiile stipulate mai sus.
Comodantul poate rezilia contractul de comodat daca:
a) in virtutea unor circumstanţe neprevă zute, comodantul insusi are nevoie
de bun;
b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite in contract,
da bunul, fara acordul comodantului, in folosinţă unui terţ sau supune bunul
unui pericol mare, ca urmare a nemanifestarii prudentei cuvenite;

c) comodatarul a decedat;
d) comodatarul persoana juridica si-a încetat activitatea.
Comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului
de comodat, bunul primit in folosinta gratuita.

21
8.Contractul de locațiune

Contractul de locațiune este acela în cadrul căruia o parte numită locator se obligă
să transmită un bun nefungibil care are particularități individuale mobil sau
imobil în folosință temporară sau în folosință și posesiune temporară, iar locatarul
la rîndul său care este cealaltă parte contractantă se obligă să folosească bunul
conform destinației lui și să achite chiria conform uzanțelor contractului conform
condițiilor contractuale.
Acest contract este aplicabil în țara noastră conform noului cod civil din 6 iunie
2002 intrat în vigoare în 12 iunie 2003. Pînă atunci în codul civil din 1964 al
RSSM era folosită doar noțiunea de arendă. Drepturile și Obligațiile părților
Drepturile și obligațiile locatorului:
Locatorul este obligat să transmită bunul fără vicii de ordin material sau juridic
(de drept), transmiterea să fie reală cu îndeplinirea tuturor formalităților în
dependență de bunul care formează obiectul contractului.
Locatorul trebuie să înștiințeze locatarul referitor la viciile pe care le cunoaște sau
ar trebui să le cunoască în ce privește caracteristicile bunului și în acest fel
asigurinduse soluționarea conflictelor sau litigiilor ce pot apărea pe parcursul
termenului de contract.Locatorul trebuie să facă un control sau o verificare în ce
privește folosirea bunului de către locatar.Trebuie să achite reparațiile capitale
dacă contractul nu prevede altceva, deoarece dacă locatarul efectuieaza reparațiile
capitale, atunci locatorul este obligat să le finanseze.Locatorul trebuie să transmită
bunul împreună cu toate documentele care îi permit locatarului să folosească bunul
în modul prevăzut în contract.Locatorul are dreptul să verifice bunul în orice
moment cu înștiințarea prealabilă a locatarului, și în dependență de bunul ce
formează obiectul contractului și condițiile de folosire al lui, să nu împiedice
folosirea lui de către locatar.
Locatorul are dreptul să ceară de la locatar înfăptuirea în timpul cuvenit a
reparațiilor curente fapt care nu permite uzura excesivă sau înainte de termen a
bunului închiriat.Locatorul are dreptul să ceară achitarea în mărimea și termenii
stipulați în contract a chiriei.
La termenul finalizării contractului, locatorul este obligatsa recepționeze bunul și
să-l verifice în dependența de caracteristicile bunului, și alte drepturi și obligații
conform contractului și legii în vigoare.
Drepturile și obligațiile Locatarului:
Locatarul este obligat să folosească bunul conform înțelegerii și destinației, să
preia bunul în termenii și modul stabilit în contractLocatarul trebuie să folosească
bunul strict în conformitate cu caracteristicile lui și să nu-l transmită fără acordul
locatorului altor persoane în folosință.Locatarul trebuie să întrețină bunul și să
infraptuiasca reparațiile curente, iar dacă este înțelegere între părți și reparațiile
capitale cu achitarea loc de către locator, sau cu micșorarea în continuare a plăților
pentru chirie.

22
Locatarul este obligat să transmită bunul la încetarea relațiilor contractuale
împreună cu toate îmbunătățirile aduse bunului dacă ele nu pot fi separate de bun
fără al prejudicia și invers. Îmbunătățirile inseparabile vor fi achitate de locator
dacă părțile prealabil au avut o asemenea înțelegere.Locatarul are dreptul să ceară
o reducere a chiriei sau chiar rezelierea contractului (art.890 CC) dacă folosința de
către el a bunului închiriat este deranjată de către un alt locatar în diferite ipostaze.
și alte drepturi și obligații ce recurg din sinalagmaticitatea contractului de
locațiune.
Încetarea contractului
Contractul încetează la expirarea termenului, sau poate fi reziliat în cadrul apariției
situațiilor de motiv indicate în contract sau în legislația în vigoare, conform CC,
art.art.902, 903, 905, 906, 907, 908.
Sublocațiunea
Sublocațiunea este același contract de locațiune, însă conform art.894 CC, bunul
închiriat de către locatar poate fi transmis în folosință, sau folosință și posesie către
o altă persoană, sublocatar, dacă acest fapt îi convine locatarului, nu-I îngrădește
dreptul în cadrul contractului de locațiune, iar locatorul își da acordul.
În cadrul sublocațiunei, răspunderea locatarului față de locator se menține, iar
sublocatarul poartă răspundere față de locatar.
Conform art. 894 alin.7 cesiunea locațiunii îl poate eliberă pe locatarul anterior
de obligații, dacă acest fapt este stabilit în contract cu indicarea responsabilității
părților contractante.
Nu se admite o sublocațiune în continuare, sau succesoare.
Raportul de proprietate în cadrul contractului de locațiune
Conform art. 875, de la bun început este menționat că locatorul transmite un bun
mobil sau imobil determinat individual în folosință temporară, sau folosință și
posesiune temporară, însă nu transmite și dreptul de proprietate asupra bunului.
Din aceste considerente, locatorul suportă riscurile pieirii fortuite sau deteriorării
bunului, iar în cazul schimbării proprietarului bunului închiriat (art.900 CC), bunul
înstrăinat rămîne să fie folosit de locatar pe perioada indicată în contract. Desigur
părțile pot schimba condițiile contractului în ce privește termenul, sau prețul în
conformitate cu legislația în vigoare.
În cadrul exproprierii bunului închiriat, conform art.901, contractul de locațiune
încetează din data cînd expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesie.
Dacă exproprierea este parțială, locatarul are dreptul la reducerea chiriei
Soarta îmbunătațirilor aduse bunului închiriat
Locatorul este obligat în plan general să efectuieze reparațiile capitale, iar
locatarul să efectuieze reparațiile curente care au menirea să întrețină bunul în
lucru și să nu permită uzarea lui înainte de termen, sau excesivă. Din aceste
considerente toate îmbunătățirile înfăptuite de locatar, dar care nu sunt obligatorii
conform uzanțelor contractuale, trebuiesc efectuate cu acordul locatorului că pe
parcurs să fie compensate de către el (achitarea lor, sau micșorarea chiriei), în caz
contrar plățile, sau cheltuielile în ce privește îmbunătățirea făcută va rămîne pe
seama locatarului dacă aceste îmbunatățiri nu pot fi separate de bunul închiriat fără
a-l prejudicia (art.909 CC).
23
9.Contractul de arendă
Conform art. 911 CC, în cadrul contractului de arendă, arendatorul care este
proprietar, uzufructuar, sau un alt posesor de drept al bunului, transmite în
folosință careva bunuri agricole cum ar fi terenurile agricole, sau alte bunuri
mobile și imobile cu această destinație către cealaltă parte contractantă numită în
continuare arendaș pentru folosirea bunului și obținerea unui careva venit pe o
perioadă determinată de timp.
Contractul este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, translativ de folosință,
sau posesie și folosință, comutativ și cu executare succesivă, real. Prețul
contractului de arendă
În cadrul contractului de arendă, plata se face în natură, în bani, sau în formă mixtă
la momentul semnării contractului, însă deoarece contractul dat este unul
consensual și comutativ dar cu executare succesivă, nu este exclus faptul că părțile
să schimbe modul de plată în dependență de circumstanțe.
Plata se face la locul stabilit în termenul sau termenele prevăzute în contract.
Sînt cîteva circumstanțe care influienteaza plata și modul plății arendei pentru
diferite categorii de folosință a bunurilor ce formează obiectul contractului, cum ar
fi suprafața și așezarea geografică a terenurilor, distanța terenurilor de la drumuri,
distanța de la sursele de energie electrică dacă este necesară folosirea ei,
potențialul de producție al terenului (bonitatea solului), și alte elemente conform
art. 916 alin.2 CC.
Conform art.917 CC se poate reduce plata arendei dacă mai mult din jumătate din
fructele obținute de către arendaș, sau subarendaș pier fortuit, și în acest caz
arendașul are dreptul să ceară reducerea proporțională a plăților pentru arendă,
acest drept poate fi realizat doar pînă la separarea fructelor. Conținutul
contractului:
Arendatorul are dreptul să ceară de la arendaș executarea plăților în modul și
termenul stabilit, să verifice modul de executare a obligațiilor de către arendaș, să
verifice bunurile transmise în arendă.Arendatorul este obligat să transmită bunurile
în termen împreună cu toate documentele necesare, să informeze despre toate
viciile materiale sau de drept, să achite în cazul rezelierii contractului înainte de
termen arendașului prețul fructelor dacă nu sunt separate, și dacă părțile au stabilit
dorința de a rezelia contractul înainte de termenul lui, să efectuieze reparațiile
capitale dacă este stabilit în contract, sau dacă așa au stabilit părțile
Arendașul este obligat să folosească bunurile ca un bun proprietar, să informeze
arendatorul în cazul subarendei, să achite plățile către arendator în modul stipulat
și impozitile dacă e prevăzut în contract (dacă nu este prevăzut atunci impozitele
le achită proprietarul), să execute reparațiile curente și dacă este prevăzut în
contract, reparațiile capitale.
Arendașul are dreptul de prim cumpărător dacă a fost de bună credință, iar
bunurile ce formează obiectul contractului urmează a fi înstrăinate de către
arendator, și alte drepturi și obligații conform legii cu privire la arendă. Părțile pot
avea și alte drepturi și obligații conform Legii cu privire la arendă și normelor
reglementative ale CC.

24
 Încetarea contractului de arendă
1. Conform art.921, contractul încetează odată cu expirarea termenului,
sau înainte de termen în cazul pieirii bunurilor arendate, sau în cazul nulității
contractului, sau în virtutea circumstanțelor de îndeplinire a obligațiunilor
contractuale de către părți Temeiurile legale de încetare a arendei înainte de termen
sunt stipulate în art.art. 41³ şi 41-4 al Legii 828/1991 în redacţia
Legii 1006/2002.
Astfel, arendatorul în baza art. 41³ “poate cere rezilierea anticipată, prin
intermediul instanţei de judecată, a contractului de arendă în umrătoarele
condiţii:nerespectarea clauzelor privind arenda;folosirea pămîntului în
condiţii ce contracvin legislaţiei; înrăutăţirea intenţionată a calităţii terenului
arendat; neachitarea arendei pe parcursul a 30 de zile de la data expirării
termenului de plată, cu condiţia că perioada de graţie de 30 de zile pentru
achitarea arendei se va acorda doar o singură dată pe parcursul perioadei de
arendă, astfel că orice neachitare repetată a arendei în termen va constitui
temei pentru a cere rezilierea imediată a contractului de arendă, în cazul
cănd cîntractul nu prevede altfel; ridicarea construcţiilor neautorizate pe
terenul arendat; terenul nu a fost folosit timp de un an de la data dării lui în
arendă, în cazul cînd contractul nu prevede altfel; transmiterea terenului
arendat în subarendă fără consimţămîntul proprietarului. Arendatorul
terenului poate cere rezilierea anticipată a contractului şi în alte cazuri
prevăzute de lege sau de contract. În cazul în care contractul de arendă nu
prevede altfel, arendatorul poate rezilia anticipat contractul de arendă în mod
necondiţionat numai după înştiinţarea în scris, cu cel puţin 3 luni înainte, a
arendaşului. Cu excepţia condiţiilor specifice la alineatul întîi din prezentul
articol, arendaşul are dreptul să folosească terenul pînă la strînsul roadei
inclusiv, conform termenelor prevăzute de tehnologia de creştere a
culturilor”.Arendaşul, la rîndul lui, în baza art. 41-4 “poate cere rezilierea
anticipată a contractului de arendă în cazul în care: arendatorul nu-şi
îndeplineşte obligaţiile contractuale; arendaşul este în imposibilitatea de a
folosi terenul, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, dacă contractul de
arendă nu prevede altfel; arendatorul nu a transmis terenul în termenul
stabilit în contract. Arendaşul poate cere rezilierea contractului de arendă şi
în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. Arendaşul poate cere
rezilierea anticipată a contractului de arendă şi din motive de sănătate, care îl
pun în imposibilitatea de a respecta pe viitor clauzele contractului, dacă
contractul nu prevede altfel. Arendaşul poate rezilia anticipat contractul de
arendă în mod necondiţionat doar avertizînd arendatorul în scris despre
intenţia de reziliere a contractului cu cel puţin 3 luni pînă la recoltare, dacă
contractul nu prevede altfel”.
Conform art. 922 sunt stipulate consecințele de rezelierea contractului de arendă
pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească
arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate
înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale..

25
 10. Contractul de ÎNCHIRIERE A SPAȚIULUI LOCATIV

In cadrul acestui contract se transmite in folosinta de catre locator catre

chirias si membrii familiei chiriasului o incapere de locuit, iar chiriasul si
familia acestuiea se obliga sa foloseasca spatiul conform destinatiei, sa
asigure integritatea lui si sa achite in modul si termenul stabilit in contract
chiria, care reprezinta plata pentru folosinta.

Acest contract sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, comutativ, cu

executare succesiva, real, translativ de folosinta.

In calitate de incapere pentru locuit poate fi orice incapere separata care

intruneste conditiile de fapt si de drept pentru a deveni obiect al contractului dat.
Acest contract este reglementat de catre codul cu privire la locuinte al RM (RSSM
– 1983 cu modificarile ulterioare, dar pastrinduse notiunile initiale de
ordin general).
Conform Codului dat sint in cadrul fondului locativ se include 4 tipuri de
incaperi de locuit si anume:
1. In fondul locativ de stat se include casele de locuit si incaperile de
locuit ce apartin statului
2. Fondul locativ obstesc care contine casele de locuit si incaperile de locuit
din alte case
Obiectul contractul de inchiriere a spatiului locativ are 2 laturi, sau alt fel
spus are un dublu inteles fiindca pe de o parte este spatiul locativ, iar pe
cealalta parte este vorba de chirie.
In cadrul acestui contract se pune accent pe notiunea de spatiu locativ
care trebuie sa intruneasca toate conditiile stricte in ce priveste izolarea
spatiului, intrarea aparte din coridor (camine), sau intrarea de o parte in
casele care se afla la sol. Spatiul de locuit este doar incaperea prevazuta
de a locui in sensul direct al cvintului.
Daca prin spatiul prevazut pentru locuit se trece dintr-o odaie in alta,
aceasta incapere nu poate fi socotita ca obiect - spatiu locativ izolat.
In ce priveste chiria, sau plata reprezinta suma de bani pe care chiriasul
o achita pentru folosirea incaperei.
Serviciile comunale sau plata pentru intretinere nu face parte din
plata pentru chirie.
Chiria este o suma fixa, iar platile pentru intretinere se fac conform
tarifelor si volumului consumat de chirias (gaz natural, lumina, apa).

Administratia fondului obstesc si a celui de stat stabilesc cuantumul chiriei

in dependenta de cheltuielile de administrare, cheltuielile legale de
reparatie capitala, de intretinere a blocurilor sau spatiilor locative cit si alte
cheltuieli conform legii in vigoare ce tin de obligatiile acesteia.

26
Termenul contractului de inchiriere a spatiului locativ

In cadrul fondului de stat, termenul contractului se incheie, sau este egal

cu o masura de timp nelimitata, cit si in fondul de stat obstesc sau public.
De regula in casele departamentare ale intreprinderilor, organizatiilor din
principalele ramuri ale economiei nationale, institutiilor de stat sau obstesti ,
termenul contractului este determinat de termenul in care persoana data se
afla in relatii de munca cu organizatia sau institutia data.
In ce priveste stabilirea termenului in ordinul de primire a spatiului
locativ, se indica conditiile de atribuire a spatiului catre persoana data
si membrii familiei acesteia si termenul de activitate daca este vorba de
casele departamentare, institutii s.a.
Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de inchiriere a
spatiului locativ
Deoarece este un contract sinalagmatic drepturile si obligatiile sint
reciproce Chiriasii sint obligati sa intretina spatiile locative acordate ca
buni proprietari conform destinatiei, respectind regulile, sanitare si de
folosire, cit si regulile de convetuire.
Ei sint obligati de a folosi in mod rezonabil energia electrica, apa, gazul s.a.
conform legii cu privire la inchirierea spatiului locati.
Obligatiile de baza ale chiriasului consta in respectarea regulelor de securitate
ale incaperei in ce priveste inundatiile, incendierea incaperilor; efectuarea
reparatiilor curente; asigurarea integritatii; pastrarea curateniei si a ordinei si in
celelalte spatii pe care le foloseste, sau care sunt comune cu alti chiriasi.
Nu are dreptul chiriasul sa schimbe stilul sau arhitectura (la fasade), sau sa faca
careva reconstructii in interior, care ar duce la slabirea constructiei capitale; nu
are dreptul sa extinda neautorizat suprafata instalatiilor de incalzire.
Sa respecte regimul de sunete conform codului contraventional al
RM. Sa foloseasca in modul prevazut conductele pentru gunoi

Modificarea contractului de incheriere a spatiului locativ

Deoarece este un contract consensual si comutativ el poate fi
modificat la propunerea uneia si cu acordul celeilalte parti.
Conform codului cu privire la locuinte, poate modifica contractul administratorul,
in cazul reunirii chiriasilor intr-o singura familie, in cazul recunoasterii in calitate
de chirias altui membru al familiei date, in cazul retragerii spatiului de locuit,
daca este folosit pentru venituri ne provenite din munca .
Mai poate fi modificat contractul in cadrul impartirii incaperii de locuit, la
cerinta membrilor chiriasului, in acest caz se cere consimtamintul tuturor
membrilor familiei lui si a chiriasilor.
Daca in locuinta din fondul obstesc se elibereaza o odaoie, se aduce la
cunostinta administratorului si asupra spatiului dat se incheie un nou
contract cu un alt chirias ce sta la rind modificinduse contractul anterior.

27
Particularitatile contractului de inchiriere a spatiului locativ in fondul privat.
In cadrul fondului privat in calitate de locator este proprietarul sau o alta
persoana imputernicita sau abilitata cu acest drept de catre proprietar si in
calitate de proprietar poate fi atit persoana fizica cit si persoana juridica.
Obiectul contractului sint incaperile separate ce intrunesc toate conditiile
de fapt si de drept si nu dauneaza sanatatii in ce priveste situatia sanitara,
vecinatatea lor si alte prevederi legale.
Termenul contractului se stabileste de catre parti si poate fi atit determinat
cit si fara termen, insa conform prevederilor generale, daca este mai mare
de 3 ani trebuie sa se inregistreze la Oficiul Cadastral Teritorial.
Forma contractului este scrisa, si se inregistreaza contractul la
administratia publica locala.
Pretul contractului este stabilit de catre parti de iure, dar de facto este
stabilit de locator si acceptat de chirias.
In cazul cind este necesar sa se efectuiesze reparatia capitala in spatiul
inchiriat pentru un timp mai indelungat se respecta si se aplica Legislatia
Locatiunii, la fel si reparatia curenta.
In cazul cind decedeaza chiriasul, locatorul este obligat pe termenul
ramas sa incheie contractul cu unul din membrii famieliei chiriasului,
ceia ce inseamna modificarea contractului de inchiriere a spatiului de
locuit, deoarece se schimba una dintre parti, adica chiriasul.

Spatiile locative cu destinatie speciala pot fi spatiile de serviciu care pot fi

amplasate in casele fondului locativ (lacatusii, electricienii care activeaza la
locul dat). Se acorda doar persoanelor care au dreptul de a primi spatiul locativ
de serviciu. Repartizarea in cadrul acestui fond, poate fi la dorinta partilor, daca
este spatiu privat, sau daca este fondul obstesc sau de stat prin acordarea de
spatiu de locuit in baza ordinului de repartitie. Termenul contractului este egal
cu termenul angajarii persoanei in cadrul serviciului dat.

11.Contractul de leasing
28
 Contractul de leasing prevede, ca o parte numita locator se obliga fata de alta parte
numita locatar sa asigure o sesiune si folosinta temporara a unui bun cumparat sau
produs de locator(cumparat de locator de la furnizor, sau producator) contra unei
plati periodice numita rata de leasing.
Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ,
cu executare succesiva si translativ de folosinta si posesie, este real
Deosebim mai multe tipuri ale contractului de leasing, insa principalele forme
sint leasingul financiar si leasingul operational. In cadrul leasingului financiar:

1. perioada de leasing, sau termenul contractului depaseste 75% din durata de

functionalitate utila a obiectului material a contractului de leasing, luinduse in calcul
folosirea rationala si uzura.
2. alta particularitate este ca trebuie sa prevada expres la momentul semnarii
contractului ca odata cu finalizarea termenului contractului, dreptul de proprietate
asupra bunului se va transfera de la locator catre locatar.
3. alta particulatitate este ca suma ratelor, sau pretul contractului trebuie sa fie
nu mai mic de 90% din valoarea initiala a bunului transmis in leasing.
4. alta particularitate este ca riscurile si benificiile sint transferate de la locator
catre locatar

Leasingul operational este acela in care nu se include nici un semn de la leasingul

financiar.
In afara de aceasta Leasingul poate fi in functie de forma de organizare si tehnica
de realizare a operatiunilor de leasing, poate fi leasing direct, sau leasing indirect.
In cadrul leasingului direct, contractul se incheie intre toate 3 parti contractante,
concomitent, ceea ce inseamna ca este un contract tripartid si anume vinzatorul
(furnizorul), a 2-a locatorul (care poate avea calitate de vinzator), a 3-a locatarul.
In cadrul leasingului indirect sunt 2 contracte separate, furnizor (calitate de
vinzator) - locator si locator – locatar. In ambele cazuri locatarul este partea care
alege bunul conform cerintelor sale, insa in cadrul contractului direct el are
posibilitatea de a se expune asupra viciilor bunului direct catre furnizor, deoarece
locatorul aici are intr-o oarecare masura calitate de intermidiar.
Mai deosebim tot in functie de aceasta forma de organizare, leasingul de returnare
unde se presupune, ca la expirarea termenului bunul se transmite inapoi.
O alta forma este leasingul diferentiat in cadrul caruia operatiunea este finantata de
mai multi locatori.
O alta forma este leasingul periodizat atunci cind bunul se transmite catre mai multi
locatari care il folosesc periodic stabilinduse un anumit orar de lucru. Dupa
teritoriul de functionare deslusim leasing teritorial national si international.

Elementele contractului:
In calitate de parti sunt – furnizorul, sau vinzatorul care instraineaza catre locator
conform contractului de vinzare-cumparare respectinduse drepturile si obligatiile
partilor contractante. Vinzatorul sau furnizorul poate fi o persoana fizica sau
juridica ce are capacitatea de a contracta in conditiile prevazute de lege.
29
O alta parte contractanta este locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica ce
practica activitate de intreprinzator si transmite in conditiile legii cu privire la
contractul de leasing catre locatar conform conditiilor si cerintelor inaintate de
acesta si acceptate de locator un anumit bun cu dreptul de posesie si folosinta
pentru o anumita perioada de timp. Daca in contract este stipulata macar o conditie
ce prevede leasingul financiar, atunci contractul dat se prezuma translativ de
proprietate dar nu de posesie si folosinta.
Locatarul este partea contractanta fizica sau juridica care doreste sa primeasca si
primeste conform contractului de leasing in dependenta de tipul leasingului
operational sau financiar un bun mobil sau imobil cu drept de posesie si folosinta,
sau cu drept de proprietate.
Contractul se incheie in forma scrisa conform art.924 CC, unde se indica pretul
bunului, suma contractului de leasing, se indica modul de achitare si termenele
ratelor, plata finala si metodele calcularii in cazul rezelierii contractului.
Obiectul contractului:
Contractul de leasing include in sine elemente ale contractului de vinzare-
cumparare, locatiune si de arenda, de aceea obiectul contractului pe de o parte pot
fi bunurile ce au tangente cu contractele de locatiune si arenta si se bazeaza de
prevederile referitore la contractul de vinzare cumparare.
Obiectul juridic este format din totalitatea actiunilor pe care le intreprind partile
contractante.
Obiectul contractul trebuie sa fie, sa existe, poate fi orice bun care se afla in
circuitul civil, sau in circuitul civil restrins daca legea permite transmiterea bunului
dat in leasing.
Nu pot fi obiecte ale leasingului terenurile agricole, bunurile consumptibile,
bunurile scoase din circuitul civil, sau obiectele proprietatii intelectuale.
Termenul contractului se stabileste de catre parti, dar nu poate fi mai mic de un an
de la momentul incheierii contractului. Contractul se incheie pe o perioada
determinata de timp luinduse in consideratie perioada de amortizare a bunului, cit
si perioada de amortizare fiscala.
Pretul contractului se stabileste de catre parti in dependenta de calitatile bunului si
prezinta rata de leasing sau acea plata periodica efectuata de catre locata catre
locator. In cadrul leasingului operational, plata reprezinta cota de amortizate
calculata conform actelor normative in vigoare cit si beneficiul stabilit de partile
contractante. In cadrul leasingului financiar plata o reprezinta pretul sau cota parte
din valoarea de intrare a bunului si plus dobinda de leasing (deoarece este vorba de
procurarea unui bun in rate plus dobinda aferenta).

Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de leasing Obligaţia

imperativă a locatorului în contractul de vînzare-cumpă rare încheiat cu
vînză torul bunului, constă în informarea vînză torului despre contractul de
leasing încheiat sau care urmează a fi încheiat, cu indicarea locatarului concret.
Această informare a vînză torului serveşte în calitate de temei pentru apariţia
unor drepturi şi obligaţii specifice calită ţii lui de parte a raportului de leasing.
Lipsa în contract a indicaţiei despre scopul dobîndirii de către locator
30
a bunului nu afectează valabilitatea contractului, dar poate servi în calitate de
temei pentru înaintarea cerinţelor de reparare a daunelor.
Locatorul in contractul de leasing are obligatiile unui vinzator deoarece pune la
dispozitia locatarului bunul fara vicii de ordin material, sau juridic. Reesind din
cele spune, locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica, in dependenta de
forma contractului de leasing, financiar sau operational isi asuma, sau
transmite catre locatar riscurile legate de contractul de leasing. Locatorul nu
trebuie sa impiedice lacatarului in folosirea obiectului contractului, iar daca
este leasing operational si mai multe persoane au dreptul de folosinta si posesie
asupra obiectului leasingului, acestea trebuie sa raspunda in masura
prevederilor contractuale in dependenta de forma leasingului.
Locatarul este obligat sa respecte conditiile contractuale, sa se foloseasca de bun
in dependenta de destinatia lui, are dreptul sa aleaga producatorul, are dreptul sa
formuleze cerinte fata de furnizor sau locator, are dreptul sa stabileasca
independent si sa aleaga cine se va ocupa cu efectuarea reparatiilor curente pentru
a intretine bunul in stare lucrativa, sau capitale daca este prevazut in contract,
atunci cind in contract nu se stabileste persoana (fizica sau juridica) care se va
ocupa de reparatia garantata a bunului
Locatarul are dreptul daca nu este prevazut in contract, dar la expirarea termenului
bunul se instraineaza, sa procure acest bun, iar daca doreste poate sa prelungeasca
relatiile contractuale de folosire atunci cind bunul nu se instraineaza.
Nu are dreptul locatarul sa greveze bunul, sa modifice contractul, sau sa-l intrerupa
fara instiintarea locatorului.
Locatarul este obligat sa permita locatorului verificarea modului de folosire a
bunului in orice moment atunci cind este rezonabil, dupa timp, loc. Contractul de
leasing inceteaza odata cu expirarea termenului si indeplinirea obligatiunilor
contractuale de catre parti, sau atunci cind se realizeaza contractului cu acordul
partilor, sau din cauza partilor, sau a unei parti; si din alte motive, sau
circumstante prevazute de lege.

12. Contractul de concesiune

31
<>Legea cu Privire la Concesiune – Monitorul oficial Nr.67 din 30.11.1995<>

În cadrul acestui contract se transmite în concesiune un serviciu public, un bun

public, sau se execută careva lucrări în vederea eficientizării economice ale
acesteia.

Acest contract este consensual, este sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare

succesivă, este comutativ, dar totodată include și unele elemente aliatorii, sau
nuanțe aliatorii, este translativ de posesie și folosință, dar la sfîrșitul contractului,
dacă bunul se înstrăinează, poate fi translativ de proprietate atunci cînd
concesionarul este de bună credință.

În cadrul contractului dat, statul, sau unitățile administrativ teritoriale ce au

calitatea de concedent, transmit, sau cesionează concesionarului care este un
investitor persoană fizică sau juridică de la noi din țară sau străin în schimbul
unei revedente, dreptul de a explora, de a prospecta, sau a exploata un bun, un
serviciu public, sau a executa careva lucrări.

Acest contract are natură dublă și anume din punctul de vedere a dreptului material
deoarece ține de dreptul civil și de dreptul administrativ. Aceasta este motivat de
modul de desfășurare și normele reglementative față de părțile contractante.

În afară de particularitățile juridice menționate mai sus, acest contract este solemn, nu
numai din cauza că se încheie în formă scrisă, dar din cauza că una dintre părți este
statul cît și modul de desfășurare a ofertelor, propunerilor și acceptării lor.

Elementele contractului:
În calitate de părți sînt concedentul și concesionarul unde concedent poate fi
Guvernul, dacă obiect al contractului de concesiune sînt terenurile sau alte resurse
naturale și în acest caz se încheie contractul între concesionar și organul central
de specialitate al administrației publice autorizat de guvern, iar în cazul
concesionarii bunurilor ce aparțin întreprinderilor de stat, sau municipale, sau
administrației publice locale, în calitate de concedent sînt organele centrale de
specialitate ale administrației publice locale; din acestea reiese că în dependență
de cine este proprietar în limitele atribuțiilor, că sînt bunurile statului, sau ale
administrației publice locale, concedent va fi Guvernul, sau reprezentanții
administrației publice locale.

În calitate de concesionar poate fi orice persoană fizică sau juridică care are
capacitate civilă de a contracta, corespunde cerințelor înaintate de concedent și
poate fi atît de la noi din țară cît și de peste hotare.

32
 Concedentul transmite drepturile sale de posesiune și folosință asupra obiectului
contractului către concesionar, fără a-I transmite și dreptul de proprietate ce îi
permite dispoziția asupra obiectului dat.

Obiectul contractului:
Obiectul contractului de concesiune îl reprezintă folosirea de către o persoană
privată a unui serviciu public, a unui bun public, sau executarea unei activități
publice.
În ce privește categoria serviciilor publice, ele includ transportul public cît și
serviciile de colectare, depozitare și valorificare a deșeurilor, distribuției
energiei termice și electrice.

În calitate de bunuri că obiect al contractului de concesiune sînt terenurile publice

și alte resurse naturale, bunuri mobile și imobile ale organizațiilor de stat și
municipale, sau alte bunuri proprietar al cărora este administrația publică locală,
înafară de terenurile ce au o valoare istorico-culturală cît și terenurile destinate
ocrotirii naturii și alt terenuri conform legii cu privire la concesiune (art.111 din
lege).

În calitate de obiect pot fi și alte activități și bunuri, ca de exemplu cesionarea

către concesionar, construcția podurilor, centralelor electrice, hidrocentralelor și
altor lucrări în vederea obținerii carorva bunuri de însemnătate publică.

Forma contractului este scrisă și conform art.13 al legii cu privire la concesiune

contractul include părțile contractante, obiectul și scopul concesiunii, formele,
condițiile, volumul și modul de efectuare al plăților, obligațiile concedentului și ale
concesionarului cît și drepturile lor și alte clauze contractuale.
Conform Hotărîrii Guvernului RM nr.102 din 27 februarie 1996 sînt
elaborate măsurile pentru executarea legii cu privire la concesiune cît și
prevederile cu privire la organizarea și procedura licitațiilor.
Termenul contractului este de pînă la 50 de ani art.14 din Lege
Prețul contractului (redevență) conform art.15 al Legii cu privire la concesiune se
stabilește în natură, în bani, sau în formă mixtă. Sub formă de plăți de o singură
dată (bonus),sau chirie (rentă), sub formă de plăți pentru extracția resurselor
naturale sau fabricarea producției (royalti), iar în care plățile menționate sînt
efectuate de un investitor străin se acceptă plată atît în valuta națională cît și străină
( art.13 din Lege)

Încetarea contractului:
- În caz de lichidare a întreprinderii concesionale;
- prejudicierii obiectului concesiunii;
- expirarea termenului stabilit.

33
 Rezilierea:
- falimentarea întreprinderii concesionale;
- decesului concesionarului - persoană fizica;
- pronunțarea de către instanța judecătorească a nulitații contractului

14. Contractul de antrepriză

Prin contractul de antrepriză o parte, antreprenor se obligă să efectuieze pe riscul

său o anumită lucrare celeilalte părți (client), iar aceasta se obligă să recepționeze
lucrarea și să plătească prețul convenit.

Antrepriza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare

succesivă și consensual.

Particularitațile:
- Antreprenorul efectuează o lucrare la comandă clientului pentru satisfacerea
cerințelor individuale ale acestuia.
- Antreprenorul efectuează o anumită lucrare din care poate rezulta
producerea, sau transformarea unui bun, ori obținerea unui alt rezultat prin efectuarea
de lucrări
- Antreprenorul este independent în alegerea modului de executare a lucrării
- Antreprenorul execută lucrarea pentru o remunerație obținută după
efectuarea și predarea lucrării

Delimitarea contractului de antrepriză cu alte contracte:

Se deosebește cu contractul de vînzare cumpărare prin faptul că în momentul

încheierii contractului de vînzare cumpărare, obiectul acestui contract există în
realitate și este transmis cumpărătorului.
În contractul de antrepriză obiectul contractului nu există în momentul încheierii
contractului, el urmează a fi produs, fabricat.

Se deosebește de contractul de locațiune după obiectul contractului, după faptul că

plată locațiunii este determinată în funcție de volumul bunului închiriat, durata
folosinței obiectului etc.
În contractul de antrepriză nu persistă așa aspect ca folosirea unui bun care
aparține unei alte persoane.

Elementele contractului:
Părțile contractante sunt antreprenorul și clientul, unde antreprenorul este
considerată persoana care își asumă obligația să efectuieze o lucrare în favoarea
altei persoane, și clientul este persoană (fizică sau juridică) care însărcinează o altă
persoană să efectuieze o anumită lucrare.
34
 Obiectul contractului de antrepriză este rezultatul activității antreprenorului.
Obiectul contractului de antrepriză poate fi producerea sau transformarea unui bun,
cît și obținerea de alte rezultate prin efectuarea de lucrări.

Forma contractului:
- este simplă scrisă - la producerea unor obiecte complicate care necesită un
termen de executare îndelungat și cheltuieli esențiale;
- verbală

- Pentru client – recepționarea la timp a obiectului contractului

- Pentru antreprenor – pentru ca după executarea lucrării și predarea ei
clientului are dreptul la remunerație.
Prețul contractului, sau remunerația antreprenorului este constituită din 2 elemente:
1. Cheltuielile suportate de antreprenor la executarea lucrării
2. Remunerația care i se cuvine după lucrul efectuat.
Dacă contractul de antrepriză prevede executarea unor lucrări complexe, prețul se
determina prin întocmirea devizului, întocmit de către antreprenor în comun acord
cu clientul și constituie un calcul al materialelor utilizate.

Riscurile în contractul de antrepriză:

1. Riscul lucrării (contractului) – antreprenorul se obligă să efectuieze pe riscul

sau o anumită lucrare. Prin urmare dacă executarea contractului devine imposibilă din
cauze de forța majoră, antreprenorul nu are dreptul la remunerație
2. Riscul materialelor – riscul pieirii, sau deteriorarii fortuite a materialelor
necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat
3. Riscul obiectului contractului – riscul pieirii sau deteriorării fortuită a obictului
contractului pînă la recepționarea lui îl suportă antreprenorul.

Drepturile si obligațiile parților în cadrul contractului de antrepriză

- Antreprenorul este obligat să întreprindă toate măsurile pentru a eficientiza

modul de desfăsurare a lucrărilor față de obiectul contractului cît și pentru a obține
rezultatul dorit de client.
- Deoarece antreprenorul se socoate specialist și profesionist în domeniul dat,
el trebuie să informeze clientul despre toate acțiunile care trebuie să le întreprindă
pentru a obține rezultatul dorit, în ce privește calitatea materialului din care urmează
să fie îndeplinită, transformată sau reabilitată lucrarea – obiect al contractului.
- Antreprenorul este obligat să efectuieze lucrarea de sinestatator, sau personal
dacă aceasta prevede contractul, sau reiese din contract (calitățile personale ale
antreprenorului).

35
- Antreprenorul trebuie să furnizeze materialul, sau să execute lucrul din
materialul clientului conform contractului, însă în ambele cazuri el duce răspundere
de calitatea bunului ce formează obiectul contractului.
- El trebuie să depisteze viciile materialului deoarece este profesionist și să
informeze clientul în măsura în care aceste vicii ar putea dăuna calității bunului.
- Antreprenorul trebuie să informeze despre faptul existenței anumitor
împrejurări ce ar împiedica executarea sau finalizarea lucrărilor în termen.
- Antreprenorul trebuie să transmită clientului obiectul contractului în
termenii, modul și locul stabilit în contract. Obiectul trebuie să fie liber de orice viciu
de ordin material sau juridic.
- Dacă în cadrul contractului sînt executate lucrări capitale, atunci se
îndeplinește actul de predare primire al bunului, iar antreprenorul trebuie să ia parte
la transmiterea bunului către client, unde se va face cunoscută toată informația față de
obiectul material al contractului, clientului, iar ultimul va recepționa lucrarea
- Dacă în cadrul recepționării lucrării de către client se vor depista careva vicii
materiale, antreprenorul va fi obligat să le înlăture pe cont propriu.
- În ce privește remidierea (înlăturarea) viciilor, art.930 alin.3 prevede că
antreprenorul poate să refuze înlăturarea acestor vicii dacă aceasta presupune niște
cheltuieli disproporționale (adică de o proporție mult mai mare).

Antreprenorul are urmatoarele drepturi:

- Are dreptul de a cere de la client de a fi informat în măsură deplină cu
privire la obiectul contractului, lucrările care urmează să le facă
- Are dreptul de a cere preschimbarea materialului cu altul dacă cel din urmă
nu corespundea calității
- Are dreptul în cazul construcțiilor capitale de a cere constituirea unei ipoteci
asupra terenului de construcție al clientului pentru garantarea drepturilor ce rezultă
din contractul de antrepriză (art.953 CC)
- Are dreptul de a reține, sau de a gaja bunul mobil produs, sau îmbunătățit
pentru că clientul să-I achite pentru lucrările efectuate atunci cînd acesta nu este
deacord cu aceste lucrări (art.952 CC)
- Are dreptul conform art.951 CC de a rezelia contractul

Drepturile si obligațiile clientului:

- Clientul este obligat să informeze antreprenorul corect
- Să pună la dispoziția antreprenorului materialul fără vicii
- Să recepționeze bunul în timpul și modul stabilit în contract
- Să achite antreprenorului sumele prevăzute în dependență de termenele
prevăzute în contract
- Să îndeplinească actul de predare primire cu indicarea viciilor care pot fi
înlăturate
- Să ceară de la antreprenor o garanție în ce privește calitatea bunului
36
- Să achite imbunatatirele, sau înlăturarea viciilor excesive, dacă aceste vicii
au apărut din cauza clientului

Clientul are dreptul:

- Să ceară remedierea viciilor apărute din cauza antreprenorului care au ținut
de informarea incorectă, sau de calitatea materialelor
- Să remidieze singur viciile, dar să ceară compensarea cheltuielilor dacă
antreprenorul nu le-a refuzat din start din cauza sumelor disproporționale
- Să ceară numirea termenului de garanție conform art. 969 CC, deoarece în
acest termen se înaintează reclamațiile

Îcetarea contractului

Contractul încetează în dependență de termenii stabiliți, odată cu executarea

obligațiilor contractuale, sau în cazul pieirii bunului care este obiect material al
contractului; în cazul rezelierii înainte de termen din cauza neexecutarii obligațiilor
contractuale de către una dintre părți; în cazul decesului antreprenorului dacă
contractul este intuito-persone; și în alte cazuri cînd nu este posibilă desfășurarea
în continuare a relațiilor contractuale (art.940, 942, 943, 944, 945, 963 CC)

14. Contractul de prestări servicii

In cadrul acestui contract, in calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul
unde prestator poate fi persoana cu capacitatea de exercițiu deplina fizica sau
juridica atât din RM ci si de peste hotare iar in calitate de beneficiar poate fi orice
persoana atât PF cit si PJ ce are capacitatea de exercițiu si corespunde normelor
legale.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, in dependenta de
obiectul contractului - poate fi intuito-personae; cu executare succesiva si
comutativ; însă rezultatele prestării serviciilor cu toate ca este finit, nu aduce
așteptările beneficiarului in măsura in care el dorește.
O particularitate esențiala a acestui contract este faptul ca acesta are menirea
de a reglementa prestările serviciilor si poate fi regăsit într-o serie de contracte
civile cum ar fi: contractul de servicii turistice; contractul de mandat/ de transport/
de expediție; contractele bancare; contractul de depozit; contractul de magazinaj;
contractul de factoring s.a.
Elementele contractului:
In calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul, unde prestator poate fi orice
PF sau PJ ce are capacitate de exercițiu deplina iar in dependenta de obiectul
contractului, capacitate civila deplina (studii, abilitați) de a contracta.

37
 Obiectul contractului: sunt serviciile prestate de orice natură in dependență de
dorința sau necesitatea uneia si abilitățile celeilalte părți contractante.
In principiu aceste servicii constau in săvârșirea unor anumite acțiuni, de
exemplu: la comision - înstrăinarea sau procurarea carorva pentru comitent; la
mandat- reprezentarea intereselor mandantului; la expediție- săvârșirea diferitor
acțiuni materiale (numărare, cântărire, descărcare/încărcare) cit si nemateriale,
întocmirea diferitor documente ce însoțesc marfa transportata s.a. Sau ca obiect al
contractului pot fi si desfășurarea unor activități, cum ar fi serviciile de audit cu
activitate contabila si analiza contabila, activitatea de consulting, serviciile
prestate de evaluator.
Forma contractului:
cu toate ca in cadrul contractului de prestări servicii avem un obiect specific,
si anume care da naștere obligațiilor de diligența din partea prestatorului si nu de
rezultat ca in cadrul contractului de antrepriza unde avem un rezultat materializat
in cadrul prestărilor serviciilor, persoana beneficiar poate avea si rezultatul ne
dorit sau ne așteptat (serviciile in instanță).
Forma contractului de intermediere este reglementata de normele generale ale
codului civil cu privire la forma actelor juridice, de exemplu: contractul de mandat
poate fi încheiat atât in forma verbala cit si scrisa deoarece poate fi atât cu titlu
gratuit cit si cu titlu oneros (in condițiile legii sau ale contractului). Forma
contractului din aceste considerente se respecta si se ajustează la împrejurări.
Termenul contractului:
este acea perioada de timp care este la înțelegerea parților sau reiese din
desfășurarea activității si acțiunilor întreprinse de către prestator si in dependenta
de obiectul contractului (prestarea serviciilor in cadrul contractului de expediție
conform termenului pot fi determinate sau determinabile iar in cadrul contractului
de mandat profesional – avocat, nu este determinat).
Prețul contractului se stabilește de către părți, se numește retribuție si se
evaluează in bani. El poate fi conform unor anumite tarife sau se stabilesc de către
părți in dependenta de acțiunile pe care la întreprinde prestatorul.
Atunci când este vorba de formarea prețului in urma mai multor acțiuni, acesta
va fi un preț estimativ sau deviz estimativ, si preț forfetar (art.935 CCRM).
Drepturile si obligațiile parților:
prestatorul este obligat sa de a întreprinde toate masurile si toate acțiunile
pentru a primi rezultatul dorit si așteptat de către client sau beneficiar.
El este obligat sa acționeze cu diligență si buna credință întreprinzând toate
masurile deoarece spre deosebire de contractul de antrepriza, prestatorul nu
acționează pe riscul sau ci pe riscul clientului sau beneficiarului.
38
 Prestatorul este obligat sa depună toate eforturile pentru obținerea rezultatului
dorit iar conform art.938, alin.(1) CCRM, el este obligat sa furnizeze toate
bunurile necesare executării contractului daca nu a fost stipulat altfel sau in
condițiile formate nu exista alta soluție.
Prestatorul are dreptul in dependenta de condițiile contractului de a fi
remunerat in mărimea si termenii stabiliți in contract si in modul stabilit.

Beneficiarul (clientul) este obligat sa achite retribuția si sa pună la dispoziția

prestatorului toata informația necesara corectă, adevărată și in măsură necesară;
trebuie sa informeze despre toate acțiunile ce trebuie întreprinse de prestator si in
dependență de aceste acțiuni de serviciile prestate daca nu a fost stabilit u preț
forfetar, sa achite pentru fiecare acțiune in parte, formându-se un deviz estimativ.
Beneficiarul are dreptul de a fi informat de către prestator pe parcursul
termenului contractului in privința tuturor acțiunilor întreprinse de ultimul cit si
poate cere ca prestatorul sa prezinte o dare de seama in dependență de obiectul
contractului.

Încetarea contractului: art.975-978 CCRM.

15. Contractul de transport

In cadrul contractului de transport, transportatorul (cărăușul) acordă servicii
de transport obligându-se fata de cealaltă parte contractanta clientul (pasagerul) de
a transporta marfa (sau pasagerul cu sau fără bagaje) la locul de destinație in
modul, termenul si metoda prevăzută in contract cit si cu transportul care este
menționat in contract (diferite tipuri de transport).
Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros sau gratuit daca
nu contravine legii, comutativ, cu executarea succesiva, iar in unele cazuri are si
nuanțe de intuito-personae însă nu este o condiție esențiala de fiecare dată.
Particularitățile contractului:
o particularitate deosebita este faptul ca acest contract este reglementat nu
numai de CCRM dar si de Regulamente speciale cum ar fi Legea cu privire la
transporturi din 21 mai 1997; Legea cu privire la transportul aerian din 1997;
Legea cu privire la transportul auto din 29 iulie 1988; Codul navigației maritime
comerciale aprobat prin Legea din 30 sept 1999; Codul transportului feroviar 17
iulie 2003; Regulamentul cu privire la transportul pasagerilor si bagajelor
reglementat prin Hotărârea Guvernului din 10 noi 2003; Regulamentul
transporturilor auto de mărfuri aprobat de Ministerul Transporturilor si
Comunicațiilor si monitorizat prin Hotărârea Guvernului din 09 dec 1999.s.a.

39
 In afara de actele normative interne, funcționează un sir de acte
normative externe convenții, tratate internaționale la care RM ia parte.
Tipurile de transport:
In dependenta de diferite criterii, transportul este clasificat in
următoarele tipuri:
• După modul de transportare a mărfii distingem transport aerian;
transport maritim; transport feroviar; transport auto; transport fluvial (naval).
• In dependenta de tipul serviciilor distingem: transport la comanda;
transport pe rute regulate; transport de folos public; transport ocazional; transport in
regim taxi; transport de folos propriu s.a.
• In dependenta de teritoriu exista: transport intern(mașinile ce duc
marfa in interiorul marketului-de ex: metro); transport național; transport
internațional; transport municipal; transport local.
• In dependenta de funcția transportului si formelor aplicate in practica
distingem câteva tipuri de transport : transport succesive (atunci când sunt mai mulți
cărăuși care se succed unul pe altul folosind unul si același mijloc de transport) sau
combinate (cărăușii se succed utilizând diferite moduri de transport) efectuate
independenți unul de altul pe distante diferite – in acest caz cărăușul încheie contract
cu clientul in dependenta de faptul daca este un singur cărăuș sau mai mulți, un
contract sau mai multe contracte; Transporturi succesive si combinate executate prin
intermediar; Transporturi succesive si combinate efectuate in temeiul unui document
unic de transport.
Elementele contractului:
Părți sunt transportatorul (cărăușul) si clientul (pasagerul cu sau fără bagaje),
atât PF cit si PJ din tara sau de peste hotare, iar daca vorbim de transportator atunci
in dependenta de obiectul contractului legea poate impune întrunirea anumitor
calități. In ce privește transportul de pasageri, cărăușul trebuie sa dețină licența in
dependenta de tipul de transport (auto, feroviar, aerian) de a acorda asemeni
servicii.
Daca vorbim de transportul aerian, PJ care acorda aceste servicii trebuie sa
dispună de un sir de documente si autorizații care ii permite activitatea aeronautica
si exploatarea rutelor aeriene in dependenta de tipul transportului aerian (nave
aeriene particulare si nave aeriene de transport de pasageri sau marfa).
Obiectul contractului:
are 2 laturi componente: pe de o parte este prestarea serviciilor de transport pe
de o alta parte este latura materiala obligațiunea clientului sau pasagerului de a
achita serviciile.

40
 Forma contractului: este scrisa de regula, si in dependenta de obiectul
material al contractului si tipul de servicii poate fi documentata in mod diferit
(foaie de trăsura la transportul auto; conosament- la transport maritim sau fluvial;
tichet- la transport de pasageri). Importanta formei scrise a contractului consta in
faptul ca ea prezinta o proba in ce privește obligațiunile contractuale ale parților.
Drepturile și obligațiile părților. Obligația principală a clientului o constituie
plata taxei de transport, mă rimea că reia poate fi convenită prin acordul
pă rţilor dacă legea nu prevede altfel. Prin urmare, această normă dicpozitivă
poate fi utilizată de pă rţi numai într-un singur caz – dacă legea nu stipulează
modalitatea de stabilire a plă ţii de transport.
Legea expres stipulează o garanţie pentru asigurarea dreptului că ră uşului
de a primi taxa de transport. Astfel, că ră uşul are dreptul de retenţie asupra
bagajului şi încă rcă turii pînă la achitarea taxei de transport. Acest drept are o
importanţă deosebită în cazurile cînd taxa de transport este plă tită nu după
regula generală , adică pînă la transportare pasagerului şi bagajului sau a
încă rcă turii, dar în alte perioade de timpStabilirea raporturilor civile în
contractul de transport de persoane are loc, de reguzlă , prin întocmirea unui
document special care poartă denumirea de bilet sau titlu de că lă torie. În
primul rînd procurarea buletului demonstrează în exterior consimţă mâ ntul,
acceptul pasagerului faţă de oferta publică a că ră uşului. În al doilea rînd,
biletul este o confirmare în scris a raporturilor contratuale. De regulă ,
contractul de transport de că lă tori este considerat încheiat din momentul
procură rii biletului. Prin procurarea buletului se documentează şi faptul
execută rii obligaţiei principale a pasagerului – achitarea taxei de transport şi
naşterea obligaţiilor contractuale ale că ră uşului Că ră uşul este ţinut să repare
prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului cînd acest prejudiciui este
rezultatul unei forţe majore, al stă rii de să nă tate a pasagerului sau al faptei
acestuia. Că ră uşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se
datorează stă rii sale de să nă tate, a prepuşilor să i sau a stă rii ori funcţionă rii
vehiculului. Ră spunderea că ră uşului pentru prejudiciile care rezultă din
întîrziere este exclusă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă
transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din culpă gravă . Ră spunderea
că ră uşului nu poate fi exlusă sau limitată prin contract.
Limită rile în mă rimea despă gubirilor în transportul public de persoane
trebuie aprobate de Guvern. Că ră ruşul ră psunde pentru poerderea,
distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasageri,
cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră , viciul propriu al bunului sau
vina pasagerului.
Că ră uşul nu ră spunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor
bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului cînd i s-a declarat natura sau
valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Că ră uşul nu este cu atît mai
mul ră spunză tor pentru pierderea bagajelor de mînă care au ră mas sub

41
 supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului cînd ultimul va demonstra
vinovă ţia că ră uşului.
În cazul transportului succesiv sau combinat de persoane, cel care
efectuează transportul în cursul că ruia s-a cauzat prejudiciul este ră psunză tor,
cu expecţia cazului în care, printr-o stipulaţie expresă , unul sintre că ră uşi şi-a
asumat ră spunderea pentru întreaga că lă torie.
Pasagerul poate rezilia contractul în orice moment dacă prin aceasta nu
cauzează întîrzieri. El este obligat să plă tească transportatorului despă gubirile
cauzate de reziliere. Dacă devin cunoscute împrejură rile în sfera
transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le
cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport,
el poate rezilia contractul. Pasagerul poate rezilia contractul şi atunci cînd
este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul şi durata
convenită . În aceste cazuri, nu se naşte obligaţia de despă gubire

16. Contractul de expediție.

Conform art.1075 CCRM prin contractul de expediție înțelegem acel contract
care este încheiat intre expeditor pe de o parte care se obliga încheie un contract
de transport si sa efectueze actele necesare iar daca este prevăzut in contract sa
dirijeze acțiunile necesare in vedere efectuării transportării pe contul si in numele
celeilalte părți care este clientul sau in nume propriu al expeditorului iar clientul la
rândul sau se obliga sa-i achite pentru serviciile date remunerația prevăzută in
contract numita comision cit si cheltuielile adăugătoare care au avut loc dar nu au
fost prevăzute in contract daca aceste cheltuieli erau necesare pentru atingerea
scopului propus.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu
executare succesiva. Nu se exclude cazul ca el sa aibă un caracter intuito-personae,
însă prin lege nu se impune aceasta condiție.
Contractul dat include in sine un sir de caractere si caracteristici care ar fi
atribuite altor contracte așa ca: contractul de mandat, care prezuma încheierea
actelor juridice in numele si pe contul altei părți; contractul de comision ce denota
faptul de a întreprinde acțiuni de transportare in numele clientului; contractul de
depozit, când este vorba de depozitarea si păstrarea bunurilor pentru a asigura
integritatea lor; contractul de prestări servicii care includ acțiunile materiale de a
numără, de a descarcă, de a încarcă; contractul de transport daca expeditorul
îndeplinește si acțiunile de transportare a mărfii ce au o tangenta directa cu statutul
sau de activitate.
Elementele contractului:
In calitate de părți apar expeditorul si clientul unde client poate fi orice PF/PJ
care are capacitate civila de a contracta si capacitate deplina de exercițiu; in
42
calitate de expeditor pot fi persoanele care desfășoară o activitate comerciala si din
aceste considerente aceasta persoana trebuie sa aibă capacitate speciala, ea poate si o
societate comerciala, o organizație ne comerciala sau întreprinzător individual.
Nu trebuie de confundat contractul de expediție care este unul complex cu
contractele enumerate mai sus deoarece in cadrul contractului de expediție
expeditorul este persoana juridica specializata. Codul civil admite faptul ca in
cadrul contractului de transport de mărfuri, daca este menționat in contract,
transportatorul acorda servicii de expediții.
Obiectul contractului reprezintă prestarea unui complex de servicii care
au menirea de a organiza transportarea mărfii, iar daca expeditorul este si
transportator atunci de a organiza transportarea mărfii de fapt.
Din aceste considerente putem concluziona ca obiectul contractului de
expediție sunt totalitatea acțiunilor materiale si nemateriale (acțiuni juridice), care
sunt îndreptate spre înfăptuirea si realizarea contractului de expediție pentru a
asigura transportarea mărfii.
Forma contractului conform art. 1075 (2) CCRM el se încheie in forma scrisa,
si daca este necesar in dependenta de obligațiunile contractuale ale expeditorului,
clientul poate sa-i elibereze procura.
Prețul contractului reprezintă comisionul care este stabilit de către părți si in
unele cazuri in afara de comision, clientul ii compensează expeditorului
cheltuielile suplimentare daca nu au fost si nu puteau fi prevăzute la momentul
încheierii contractului dar au fost necesare pentru atingerea scopului propus.
Termenul contractului este stabilit de către părți, el poate fi determinat
sau nedeterminat in dependenta de circumstanțe sau de activitatea clientului.
Drepturile si obligațiile părților:
Clientul este obligat sa conform art.1077 CCRM de a pune la dispoziție
expeditorului informația necesara in volumul cuvenit si in măsura in care aceasta ii
permite înfăptuirea de către expeditor a obligațiunilor contractuale. Este obligat sa
achite comisionul conform art.1085 CCRM in momentul in care expeditorul a
predat bunul. Dar daca expeditorul acorda si serviciu de transport, atunci când
marfa este gata de transportare se achita prețul convenit.
La înțelegerea părților, daca marfa este însoțită si predata către
destinatar, poate fi preconizat ca o parte de remunerație sa se achite la etapa
finala a contractului.
Are dreptul clientul de a fi informat in ce privește neajunsurile sau ajunsurile
ce țin de înfăptuirea obligațiunilor contractuale ale expeditorului; sa-i ceara
achitarea prejudiciilor suportate din cauza neinformării sau informării incomplete
de care expeditor cu privire la marfa transportata.

43
 Expeditorul este obligat sa îndeplinească indicațiile clientului cu diligenta
art.1076ccrm, deoarece se considera profesionist in domeniu.
Daca este prevăzut, atunci el este obligat sa asigure încărcătura, este obligat
sa verifice încărcătura, este obligat sa răspundă pentru prejudiciile aduse clientului
in măsura prevederilor contractuale, este obligat sa întreprindă diferite masuri si
acțiuni juridice sau materiale in măsura prevederilor contractuale sau in măsura in
care ar permite executarea deplina a contractului.
Are dreptul de efectua transportul cu forte proprii (1082ccrm); are dreptul la
remunerația in afara contractului si are dreptul de a fi informa in măsura necesara
pentru a îndeplini obligațiunile contractuale eficient.
Încetarea contractului in termen sau o data cu executarea obligațiunilor
contractuale sau înainte de termen in cazul rezilierii contractului din inițiativa sa
sau a clientului in dependenta de circumstanțele create.

17. CONTRACTUL de SERVICII TURISTICE

În cadrul contractului de servicii turistice, o parte ,organizatorul călătoriei (agentul
turistic) se obligă să acorde celeilalte părţi, turistului, serviciile stipulate în contract
iar turistul se obligă să achite costul lor.
Contractul dat a devenit un contract numit odată cu adoptarea noului cod civil al
Republicii Moldova și este un contract din categoria celor care mediază prestările
de servicii în sfera turismului. Datorită complexităţii raporturilor reglementate, cît
și importanţei lui şi necesităţii protejării cît mai largi a drepturilor turistului,
contractual de servicii turistice a fost scos de sub incidenţa normelor cu privire la
contractul de prestări servicii şi şi-a găsit o proprie reglementare în cap. XIX, titlul
III al cărţii a III-a, Cod civil actual.
Însă contractul dat este reglementat și de Legea turismului al RMoldova din
11.02.2000, unde în conformitate cu art.1, turismul reprezintă domeniul
economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi
servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor
obişnuit pe o perioadă mai mare de 24 de ore și mai mică de un an, şi al căror
motiv este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
Contractul de servicii turistice este consensual or se consideră încheiat din
momentul când părţile au convenit în forma cerută de lege asupra clauzelor
esenţiale ale lui. Potrivit art. 1134 Cod civil.
Ambele părţi ale contractului se obligă reciproc şi corelativ, ceea ce determină
caracterul sinalagmatic al contractului de prestări servicii turistice.
Deoarece turistul beneficiază de serviciile prestate în schimbul unui preţ, iar
agentul touristic activează pentru a obținefoloase patrimoniale, contractul de este
cu titlu oneros.
Pentru prestarea serviciilor turistice, care reprezintă obiectul contractului este
necesară o anumită perioade de timp, deaceea contractual are un character
succesiv.

44
 Contractul de servicii turistice este determinat de statutul special al turistului,
care, după cum rezultă din prevederile legale poate fi doar persoană fizică, care
consumă produsul turistic în scopuri personale. Din acest motiv, contractului de
servicii turistice i se vor aplica în mod corespunzător prevederile generale ale
codului civil destinate raporturilor cu participarea consumatorului, iar turistul va
dispune şi de mijloacele de protecţie juridică specifice. Iar contractul va avea
caracterul de contract de adeziune și caracter public. Elementele contractului:
În calitate de părți sunt agentul touristic sau organizatorul călătoriei care este
agent economic, posesor de licență de turism, conf. Legii turismului, iar în calitate
de turist, poate fi orice persoană, înzestrată cu capacitate de exercițiu deplină.
Obiectul contractului sunt serviciile turistice, prestate de agenți economici cu
profil touristic, care pot să include un șir întreg de servicii, cum ar fi: cazarea,
deplasarea, tratamentul balnear, și alte servicii complementare incluse în contract.
Forma contractului este scrisă, conform Hotărîrii Guvernului RM cu prire la
întyroducerea și aprobarea contractului touristic, voucherului touristic și a fișei de
evidență statistică a circulației turiștilor la frontiera RM. În voucherul touristic se
include toată informația care este și în contract, deoarece el este o parte integrantă
a contractului.
Termenul contractului este stability de către părți, însă nu trebuie să fie mai mic
de 24 de ore și mai mare de un an.
Prețul contractului îl reprezintă remunerația datorată de turist agentului touristic
pentru serviciile acordate de acesta și este o clauză obligatorie a contractului.
Conform art.1136 CC, preţul este remuneraţia datorată de turist organizatorului
călătoriei pentru serviciile prestate şi reprezintă una din clauzele obligatorii ale
contractului. Preţul se determină la înţelegerea părţilor şi urmează a fi prevăzut în
contract. Clauza cu privire la preţ urmează să prevadă atât preţul unic al
călătoriei, cît şi costul serviciilor suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în
porturi şi aeroporturi, taxe turistice etc). Potrivit alin.2, art. 1136 Cod civil clauza
cu privire la preţ poate fi modificată în următoarele cazuri:
a) dacă contractul prevede posibilitatea de modificare a preţului şi indică
parametrii de calculare a preţului modificat;
b) în mod excepţional, în caz de schimbare a preţului pentru transport sau a taxelor
pentru diferite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte
taxe). În orice caz, preţul contractului de servicii turistice nu poate fi majorat în
ultimele douăzeci zile până la începutul călătoriei.
Drepturile și obligațiile părtilor:
Ca regulă, clauzele contractului de servicii turistice sunt redactate de agentul
turistic şi nu pot fi negociate, iar potrivit alin.2, art.1132 Cod civil, condiţiile
incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de
către organizator sunt obligatorii pentru ultimul ele trebuiesc întocmite astfel încît
să se excludă interpretarea lor eronată.Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în
ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către organizator sînt
obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost
notificat,înainte de încheierea contractului, despre modificarea condiţiilor.

45
 Agentul turistic are un şir de obligaţii legale, care se nasc anterior încheierii
contractului. Obligaţiile precontractuale ale organizatorului se datorează calităţii de
consumator, dobândită deturist din momentul când intenţionează să beneficieze de
servicii turistice (art.1 al Legii nr.105 cu privire la protecţia consumatorilor din
13.03.2003) şi sunt îndreptate spre excluderea publicităţii neveridice în scopul
atragerii clienţilor.

Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la

dispoziţia clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată: o informaţie despre
regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe
durata călătoriei; timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de
transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină
pe navă, compartiment în tren etc.); numele, adresa şi numărul de telefon al
reprezentanţilor locali ai organizatorului său, în absenţa acestora, datele de
identificare ale agenţiei locale cărei i se va adresa clientul la necesitate sau datele
de contact cu organizatorul; în cazul călătoriei unor minori – datele de contact
direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie;
responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte
cheltuieli.
După semnarea contractului, până la începutul călătoriei într-un termen rezonabil
până la începutul călătoriei, suplimentar la cele prevăzute mai sus, conform
art.21al Legii turismului, agentul turistic este dator să furnizeze informaţii referitor
la legile ţării de aflare temporară, obiceiurile populaţiei autohtone şi alte
particularităţi a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de
valorile culturale naţionale. Dacă din lipsa informaţiei respective clientul a suportat
anumite daune materiale şi/sau morale, agentul turistic va fi obligat să le repare
integral. Această informaţie obligatoriu trebuie prezentată pe un suport care să
asigure clientului posibilitatea recepţionării şi păstrării informaţiei.În afară de
acestea , contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clause
conform CC, art. 1134 :
a) itinerarul, locul(locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea
datelor;
b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;
c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de
bază,serviciile alimentare;
d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea
călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a
acesteia;
e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;
f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după
caz;
g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii
46
 suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele
turistice)
neincluse în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;
h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;
i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;
j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a contractului;
k) alte condiţii.

Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de

încheierea contractului. Art.18 al Legii turismului obligă agentul turistic să
întocmească şi să elibereze turistului voucherul turistic, care în conformitate cu p.6
al Regulamentului cu privire la modul de aplicare a voucherului turistic, acesta
reprezintă o parte integrantă a contractului care cuprinde întregul volum de
informaţii despre serviciile turistice acordate şi serveşte drept bază pentru
obţinerea acestor servicii.
Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia
drepturile şi îndatoririle sale din contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza
cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei, dar
dacă acceptă, atinci rganizatorul este în drept să ceară turistului compensarea
cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul.
În rest, deoarece contractual este sinalagmatic, înseamnă că drepturile unei părți se
oglindesc în obligațiile celeilalte.
Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului au loc doar în cazuri excepționale
cu notificarea prealabilă a turistuluiîn termen de 20 zile pînă la data începerii
călătoriei. În cazul dat, clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea
lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa.
Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încât să aibă calităţile
promise şi să nu fie afectată de lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea
dedusă din contract sau din practica obişnuită. Dacă organizatorul călătoriei nu
îndeplineşte solicitarea în termenul stabilit, turistul poate să înlăture singur
neajunsurile şi să ceară organizatorului repararea daunelor cauzate prin suportarea
cheltuielilor suplimentare. Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie
sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-un termen rezonabil despre
neajunsul depistat.
Rezilierea contractului poate avea loc și din cauza neajunsurilor, în cazul în care
călătoria este, prejudiciată în mod considerabil, sau când ca urmare a unor
asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către
organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie.În cazul dat, rezilierea
contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire termenul
stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui
termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă
rezilierea imediată a contractului este justificată d un interes special al turistului.
În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului
convenit, dar el poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile
47
prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia
cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea
contractului. Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere
a contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia
măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist.

.
Contractul de servicii turistice poate fi reziliat în cazul neexecutării esenţiale, din
iniţiativa turistului şi în situaţiile de forţă majoră.
Pornind de la statutul de consumator al turistului, acesta poate pretinde atât
repararea prejudiciului material, cît şi a celui moral.
Pretenţiile întemeiate pot fi înaintate de către turist organizatorului în decursul unei
luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot
înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din
motive neimputabile turistului. Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de
turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a
călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă
în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.
Se admite limitării răspunderii în baza unui acord cu turistul, cînd organizatorul
poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît vătămarea corporală
la triplul preţ al călătoriei dacă: prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau culpă
gravă; prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii
implicat în derularea contractului.

18. Contractul de mandat

1.Notiunea si particularitățile juridice ale contr. de mandat.

Contractul de mandata este acel contract prin care o parte numita mandant
împuternicește partea cealaltă numita mandatar de a încheia acte juridice in numele
si pe contul mandantului, iar mandatarul la rândul sau se obliga odată cu
acceptarea condițiilor contractului sa încheie aceste acte juridice conform
prevederilor si competentelor sale.
Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros este comutativ, cu
executare succesiva, este sinalagmatic, in măsură prevederilor legale deoarece
nefiind de fiecare data cu titlu oneros este vorba de buna credința a mandantului
acționarea ca un bun proprietar, iar in cazurile când mandatul este înfăptuit de către
un profesionist, legea prevede expres ca este sinalagmatic ,este cu titlu oneros, iar
obligațiunile mandatarului si le înfăptuiește cu diligența unui bun profesionist
(serviciile auditului independent, serviciile avocatului, si alte servicii de
reprezentanta a actelor juridice in numele persoanei de către o persoană
profesionistă).

48
2.Elementele contractului

Părțile contractului
In calitate de părți sunt mandatarul si mandantul , unde mandatar trebuie sa fie o
persoana cu capacitate de exercițiu deplina fiindcă in actele juridice pe care le
încheie in numele si pe contul mandantului prevalează consimțământul liber
exprimat care este valabil doar daca vine de la o persoana care conștientizează
acțiunile sale.
Atunci când dese vorba de u mandat profesionist persoana mandatar trebuie sa
îndeplinească condițiile legii pentru a putea sa-si îndeplinească atribuțiile
(avocatul-licențiat, auditul-contabilitate, economie).
Conform art. 1032,andatul poate fi special sau general, atunci când mandatul se
eliberează pentru o operație juridica sau pentru anumite afaceri de același gen, el
este special.
Iar mandatul general include toate afacerile mandatului in măsură in care aceste
sunt nominalizate in contractul de mandat. Daca in contract nu sunt enumerate
detaliat si numite acțiunile in dependent de afacere, atunci mandatarul are dreptul
doar de a administra si conserva proprietatea sau bunurile mandantului. Conform
art. 1031 acceptarea mandatului poate fi expresa sau tacita daca reiese din
acțiunile mandatarului. Conform art. 1037 Cod civil pot fi desemnați mai mulți
mandatari, in acest caz ei vor fi obligați sa acționeze si sa răspundă conform
prevederilor contractuale.
In calitate de mandant poate fi orice persoana care are capacitatea juridică necesara
conform prevederilor legii de a putea fi parte in raporturile juridice pe care le va
încheia mandatarul cu persoanele terțe. Mandantul are dreptul de a desemna mai
mulți mandatari doar cu acordul si acceptul acestora.

Obiectul contractului
Sunt totalitatea acțiunilor pe care le întreprinde mandatarul la încheierea actelor
juridice in numele mandantului.
Obiectul contractului trebuie sa fie licit , iar mandatarul nu are dreptul de a
întreprinde careva acțiuni ilicite pentru atingerea scopului propus si îndeplinirea
condițiilor finale ale contractului. In unele cazuri se eliberează si procura, ca mijloc
de probațiune a contractului de mandat, sau ca cerința legala expresa (in instanță).

Forma contractului
Conform art. 1031, deoarece acceptarea mandatului este expresa sau tacita,
forma contractului se supune normelor generale verbal sau scris.

Termenul contractului
Termenul contractului depinde de o acțiune sau mai multe acțiuni pe care le
întreprinde mandatarul sau conform art. 1032, daca este mandate special
sau general.
49
Prețul contractului
Se va nominaliza doar in cadrul contractelor cu titlu oneros si remunerația poate fi
stabilita de către părți sau poate fi conform carorva tarife. .Drepturile si obligațiile
parților

Mandatarul trebuie sa-si îndeplinească obligațiunile cu diligența unui bun

profesionist sau proprietar, daca in mod expres sau tacit, a acceptat încheierea
mandatului.
Conform art. 1037 in cazul desemnării mai multor mandatari ei vor fi obligați si
vor răspunde in măsură prevederilor si acceptărilor contractuale. Conform art.
1038, mandatarul poate sa reprezinte doua persoane dubla reprezentare si in cazul
dat va fi obligat sa acționeze imparțial fata de fiecare mandant. Mandatarul poate
sa încheie un act juridic cu sine însăși doar daca mandantul știe de acest lucru si
accepta.
Conform art. 1040, (abaterile de la obligațiile mandantului) pot avea loc doar daca
nu este in defavoarea mandantului, sau daca pe parcurs se dovedește ca
mandatarul a întreprind toate acțiunile necesare pentru a obține ce le mai
performante rezultate.
Drepturile si obligațiile mandatarului
La art. 1041 –mandatarul este obligat de a informa mandantul si de a prezenta
dările de seama, de a păstra confidențialitatea informației care ia devenit
cunoscuta, este obligat de a preda rezultatele executării mandatului, nu are dreptul
de a folosi informația care ia devenit cunoscuta sau bunurile mandantului pentru
sine. Are dreptul de a cere de la mandant, compensarea cheltuielilor prevăzute sau
neprevăzute dar exagerate. Care au fost suportate de el pe parcursul îndeplinirii
contractuale. Este obligat sa restituie prejudicial adus mandantului daca nu va
dovedi ca prejudicial nu a fost cauzat din culpa sa.

Drepturile si obligațiile mandantului

Mandantul este obligat sa informeze mandatarul sau mandatarii in măsură deplina
despre obiectul contractului de mandat, este obligat sa repare prejudiciul, cauzat
mandatarului art. 1047, are dreptul conform art. 1050 la denunțarea mandatului.
Încetarea contractului de mandat
Contractul încetează in termenii conveniți in dependent de faptul daca este mandat
general sau special , sau in cazul când este denunțat de către una dintre părți, iar in
cazul decesului sau incapacității mandantului raporturile contractuale vor înceta,
doar daca nu sa convenit altfel sau daca aceasta este condiționat de moartea
mandantului. Încetarea raporturilor contractuale prin moartea mandatarului
încetează doar daca aceasta rezulta din obligația contractuala (intuito personae)
sau daca sa prevăzut in contract. La art. 1052 sunt prevăzute acțiunile
moștenitorilor mandatarului in legătură cu faptul dat.

50
19. CONTRACT DE COMISION
Prin contractul de comision, o parte (comisionar) se obligă să încheie acte
juridice în nume propriu, dar pe contul celeilalte părți (comitent), iar aceasta să
plateasca o remunerație (comision).
Actul juridic încheiat de comisionar cu un terț dă naștere unor drepturi și
obligații numai pentru comisionar, chiar și în cazul în care comitentul este numit
sau a participat la executarea actului juridic. Între comitent și comisionar există
aceleași drepturi și obligatii ca între mandant si mandatar, cu deosebirile
stabilite în prezentul capitol.
Formula juridică actuală a contractului de comision, expusă de legiuitor în
prezentul articol, este una deosebită de cea existentă în Codul civil din 1964prin
faptul că comisionarul poate încheia în nume propriu, dar pe contul celeilalte părți
comitent nu numai convenţii civile, dar orişice acte juridice, care, evident, ca
conţinut şi număr sînt mai multiple. În celelalte reglementări, legiuitorul a păstrat
acelaşi mecanism de perfectare a raporturilor de comision cu unele excepţii,
stabilite de art.1066, art.1068 a prezentului cod. Caracteristica juridică a
contractului de comision expusă în definiţie conţine în sine toate trăsăturile
contractelor de prestări servicii juridice cu excepţia unor trăsături ce-i marchează
esenţa obligaţiunii. Pentru a înţelege acest specific este necesar să exemplificăm o
anumită situaţie. Proprietarul are o necesitate de realizare a unor mărfuri, însă nu
are cumpărători. În acelaşi timp există un intermediar, gata să acorde servicii de
căutare a cumpărătorului. Dar, încrederea proprietarului în intermediar nu este în
aşa măsură, ca să-i permită intermediarului să încheie contract din numele lui. În
această situaţie proprietarul şi intermediarul nu pot încheia nici contract de
prestare a serviciilor faptice de căutare a cumpărătorului, deoarece nivelul
relaţiilor fiduciare nu le permite acest lucru.
Ieşirea optimă din situaţie se prezintă a fi recurgerea de către părţi la modelul
contractului de comision, care presupune prestarea de servicii juridice din
numele comisionarului, dar pe contul comitentului, în rezultatul contractului
partea obligată faţă de cumpărător devine nu proprietarul mărfii, dar
comisionarul (intermediarul).
Contractul de comision este formulat de către legiuitor ca un act juridic (obligaţie) cu
titlu exsclusiv oneroasă. Deaceea caracterul gratuit nu este compatibil caracterului
comercial al comisionului, determinat de faptul că, prestînd un serviciu juridic,
comisionarul acţionează în nume propriu. Prin urmare, chiar dacă părţile au indicat în
contract caracterul gratuit al obligaţiei (serviciului prestat), această condiţie trebuie să
fie lovită de nulitate absolută în temeiul art.217 şi art.220 ale prezentului cod, iar
comisionarul are dreptul în orice caz la remuneratie (comision).

Ideea expusă mai sus este redată de către legislator în al. 2 al articolului comentat,
unde expres se specifică faptul, că dacă comitentul este desemnat în contract sau a
participat la executarea lui, atunci totuşi, actul juridic încheiat de comisionar cu un
terţ dă naștere drepturilor și obligațiilor, ce reiese din acest act juridic, numai
51
 pentru comisionar. Însă pe cealaltă extremă a obligaţiei de comision, riscul
antreprenorial, adică riscul obţinerii beneficiului şi a suportării cheltuielelor
îl suportă comitentul în calitate de proprietar al mărfurilor.
Legătura juridică dintre contractele de comision şi mandat, sau incidenţa
normelor ce reglementează mandatul asupra comisionului este dezvăluită prin
existenţa aceloraşi drepturi şi obligaţii între comitent şi comisionar, ca între
mandant și mandatar cu deosebirile stabilite în capitolul prezentului cod, ce
reglementează comisionul.

Deosebirile de reglemetare juridică pot fi observate prin:

- caracterul exclusiv oneros al contractului de comision (art.1061 Cod civil),
- posibilitatea încheierii unui contract de subcomisie (art.1067 Cod civil),
- existenţa regulelor speciale de reziliere a contractului (art.1072-1073 Cod civil).

Delimitarea acestor contracte poate fi făcută şi în baza altor caracteristici, ca de

exemplu, persistenţa în contractul de comision a serviciilor nu numai de încheiere
a actelor juridice, dar şi de executare a lor, fapt care trebuie apreciat în cazul
stabilirii remuneraţiei de comision, ce trebuie achitată comisionarului în cazul
rezilierii anticipate a contractului (vezi art. 1063, art.1064, art.1072 ale prezentului
cod). O particularitate importantă a contractului de comision, ce-l deosebeşte de
principiile generale ale dreptului contractual reprezintă faptul, că comisionarul nu
răspunde în faţa comitentului pentru neexecutarea convenţiilor (actelor juridice)
de către terţele persoane, deoarece actele juridice cu terţii comisionarul le încheie
în nume propriu, iar riscul neexecutării obligaţiei îl suportă comitentul.

Articolul 1062. Executarea obligatiilor de catre comisionar

Comisionarul trebuie să respecte indicațiile primite de la comitent și să execute
obligațiile pe care și le-a asumat în condiții cît mai favorabile pentru acesta.
În cazul în care comisionarul încheie acte juridice în condiții mai avantajoase decît
cele stipulate de comitent, beneficiile se impart egal între el și comitent dacă în
contract nu este prevazut altfel.
Articolul dat conţine norme deja stabilite în dreptul civil cu referinţă la
reglementarea contractului de comision, conform cărora comisionarul este obligat
să respecte indicatiile primite de la comitent şi să execute în condiţii cît mai
favorabile pentru acesta. În lipsa unor indicaţii anumite, comisionarul trebuie să
execute în corespundere cu cerinţele circuitului civil sau a cerinţelor obişnuite,
înaintate faţă de asemenea obligaţii. Dar principal este faptul ca comisionarul să
respecte interesele şi indicaţiile comitentului.

Aliniatul 2 al prezentului articol stabileşte o novelă în reglementarea drepturilor şi

obligaţiilor părţilor de comision, care constă faptul că, dacă comisionarul incheie
acte juridice in conditii mai avantajoase decît cele stipulate de comitent, atunci
beneficiile se împart egal între el şi comitent, dacă o altă proporţie de divizare a
52
 beneficiului sau o altă formulă de determinare a sorţii beneficiului nu este stabilită
în contract.

Spre deosebire de Codul civil din 1964, actuala reglementare în mod real
stimulează comisionarul pentru încheierea actelor juridice în condiţii mai
avantajoase pentru comitent.

Remunerația comisionarului
Comitentul este obligat să acorde comisionarului remunerația stabilită de
contract sau de uzante.
Comisionarul poate pretinde plata comisionului chiar și în cazul în care
executarea actului juridic încheiat de el nu a avut loc, dar faptul acesta se
datoreaza vinovăției comitentului sau se află în legatură cu personalitatea lui.
Interesul comercial al comisionarului constă în obţinerea remuneraţiei. Tradiţional
remuneraţia se stabileşte în proporţie procentuală de la costul (valoarea) actului
juridic încheiat sau executat. Legiuitorul n-a specificat expres anumite mărimi
sau criterii de calculare a remuneraţiei, făcînd referinţă la înţelegerea părţilor în
contract, iar în cazul lipsei unei astfel de prevederi contractuale, la uzanţele
comerciale. La fel, de lege nu este stipulată periodicitatea achitării remuneraţiei,
însă ţinînd cont de practica contractuală în domeniu, achitarea deplină se
efectuează după executarea integrală a contractului de comision, cu toate că se mai
poate stabili în contract achitarea eşalonată pentru fiecare partidă de marfă
realizată sau alte modalităţi. În ceea ce priveşte referirea la anumite uzanţe,
comercianţii pot face trimitere la anumite reglementări, cum ar fi condiţiile de
bază de reglementare a raporturilor contractuale în executarea operaţiunilor de
import-export, aprobate şi funcţionale în perioada sovietică.
Remuneraţia se achită şi în cazul, cînd executarea actului juridic încheiat de
comisionar nu a avut loc din motive dependente de comitent. În cazul cînd
contractul de comision a fost executat parţial, comisionarul poate pretinde la
remuneraţie proporţional cu executarea contractului.

Abaterea de la indicatiile comitentului

Comisionarul este în drept să se abată de la indicațiile comitentului dacă o cer
interesele comitentului sau dacă nu are posibilitatea de a cere aprobarea
prealabilă a comitentului, sau nu a primit raspunsul în timp util.
În cazul în care a vîndut bunurile la un preț mai mic decît cel indicat de
comitent, comisionarul trebuie să acopere diferența dacă nu demonstrează că nu
a putut vinde bunul la prețul indicat și că prin vinderea la un preț mai mic a evitat
un prejudiciu mai mare.
În cazul în care comisionarul cumpără un bun la un preț mai mare decît cel
indicat, comitentul trebuie să declare că renunță la actul juridic încheiat de
comisionar imediat ce este inștiințat despre încheierea actului juridic. In caz
contrar, se considera ca a acceptat conditiile cumpararii.
Daca comisionarul declara ca acopera diferenta de pret, comitentul nu are dreptul
sa renunte la actul juridic el este în drept sa se abata
53
Dreptul asupra bunului care este obiectul actului juridic
Comitentul are drept de proprietate asupra bunului predat comisionarului sau
primit de acesta pentru comitent. Dreptul de proprietate asupra bunurilor care
formează obiectul actelor juridice exercitate de comisionar în nume propriu, dar
pe seama comitentului este garantat de către lege comitentului.Esenţa juridică a
acestei norme constă în stabilirea dreptului de proprietate asupra tuturor
bunurilor, trantacţionate în cadrul contractului de comision persoanei
comitentului. Comisionarul este numai posesorul legitim al bunurilor predate de
către comitent pentru săvîrşirea actelor juridice sau primite de la terţi în cadrul
executării obligaţiunilor contractuale, şi, nicidecum proprietarul lor. Prin acţiunile
săvîrşite în nume propriu comisionarul dobîndeşte bunurile pentru comitent şi ele
urmează în baza
In scopul garantarii creantelor ce izvorasc din contractul de comision,
comisionarul este in drept sa retina bunurile care trebuie sa le predea comitentului
sau persoanelor indicate de acesta. Pentru asigurarea achitării remuneraţiei de
comision şi acheltuielelor ce izvorăsc din contractul de comision, comisionarul are
dreptul la retenţia bunurilor comitentului, conform art.art. 637-641ale CC.
Reţinerea unilaterală de către comisionar a unei sume de bani destinate
comitentului, nu se admite de către legiuitor în calitate de măsură de garantare a
rambursării creanţelor. În baza regulelor despre retenţie, retentorul poate numai
reţine bunurile străine, fără a admite trecerea lor în proprietatea sa, pe cînd
reţinerea unilaterală de către comisionar a unei sume de bani şi apariţia în acel
moment a dreptului de proprietate asupra lor ar fi un mijloc mai eficient de
asigurare a intereselor comisionarului.
Comisionarul trebuie sa execute toate obligatiile si sa exercite toate drepturile
care rezulta din actul juridic incheiat in numele sau, dar pe contul comitentului.
Comisionarul nu raspunde pentru neexecutarea obligatiilor de catre tert, cu
exceptia cazului cind a garantat in fata comitentului executarea obligatiilor de
catre tert. In schimbul garantiei, comisionarul are dreptul la o remuneratie
speciala, numita provizion. In cazul in care tertul a incalcat obligatiile,
comisionarul trebuie sa-l informeze imediat pe comitent si sa adune probele
necesare. actul juridic incheiat intru executarea contractului de comision.
Principiul de bază al activităţii comisionarului, stipulat de legiuitor în acest articol,
constă în faptul, că toate obligaţiile şi toate drepturile, care rezultă din actul juridic
încheiat în numele său, dar pe contul comitentului, trebuie să fie exercitate în
corespundere cu prevederile contractului şi conform indicaţiilor clientului, precum
şi în condiţii favorabile pentru comitent. Nerespecrarea acestor reguli (principii)
duce la, survenirea răspunderii comisionarului. Codul civil actual a reprodus
modelul existent al contractului de comision în condiţiile de delcredere, ceea ce
înseamnă că comisionarul garantează în faţa comitentului executarea obligatiilor
de către terţ, de exemplu asumarea riscului efectuării plăţii de către comparator
(terţa persoană), căruia marfa ia fost transmisă în credit (cu achitare ulterioară).

54
 Comisionarul este obligat sa asigure bunurile primite de la comitent sau pentru
comitent numai in cazurile in care faptul acesta este stipulat in contract sau
rezulta din uzante.
Comitentul este obligat sa compenseze toate cheltuielile utile suportate de
comisionar in executarea contractului
Cheltuielile de pastrare a bunurilor comitentului, inclusiv a celor primite de la
terti, le suporta comisionarul daca in lege sau in contract nu este prevazut altfel.
Comisionarul are dreptul la compensarea tuturor cheltuielelor utile suportate în
executarea contractului de commission. Cheltuielele pot fi legate de transportare,
descărcare, reestimare, asigurare,dacă este prevăzută şi altele
Comitentul are dreptul sa rezilieze contractul in orice moment. In cazul rezilierii
contractului, comitentul este obligat sa plateasca comisionarului pentru actele
juridice deja incheiate remuneratia stipulata si sa repare prejudiciul cauzat prin
rezilierea contractului.
Comisionarul poate rezilia contractul de comision numai in cazul prevazut de
contract, in cazul inexistentei posibilitatii de a executa obligatia asumata sau in
cazul in care comitentul nu executa obligatiile contractuale. Părțile pot cere
rezilierea contractului ți în alte cazuri expres prevăzute de legislația în vigoare ce
vizează contractual de commission.

20. Contractul de administrare fiduciară

Conf. art.1053 CCRM, in cadrul contractului de administrare fiduciara,

fondatorul administrării, care este parte contractanta, si se mai numește fiduciant,
transmite care cealaltă parte contractanta, numita administrator fiduciar sau
fiduciar, in administrare fiduciara careva bunuri care formează sau sunt o parte din
patrimoniului fiduciantului sau chiar întreg patrimoniu, indicându-se concret si
complet conform cerințelor legale toate acele bunuri, iar fiduciarul la rândul sau se
obliga sa administreze bunurile ce formează obiectul material al contractului dat.

Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros daca pârțile au
prevăzut expres in contract, este comutativ, cu executare succesiva, sinalagmatic in
măsura prevederilor contractuale.

Elementele contractului:
In calitatea de părți sunt fiduciantul adică fondatorul care are calitatea si de
creditor si poate fi orice PF/PJ in interesul căreia se întocmește acest contract.
Aceasta persoana trebuie sa aibă capacitate de exercițiu deplina si trebuie sa fie
deținător a unui drept real asupra bunurilor ce formează obiectul material al
contractului de administrare fiduciara.
Administratorul fiduciar poate fi orice PJ/PF ce are capacitatea deplina
de exercițiu cu excepția APL.
Administrarea fiduciara poate fi instituita atât in folosul fondatorului cit si
in folosul unei persoane terțe si in acest caz vom avea o a 3-a parte ca persoana
55
 participanta la contact, așa-numitul beneficiar, însă atunci când contractul este cu
titlu oneros obligațiile rămân tot pe seama finanțatorului, deoarece beneficiarul
doar beneficiază de rezultatele activității fiduciarului, are dreptul de a cere
executarea obligațiunilor de către fiduciar si este obligat doar de a nu împiedică
activitatea fiduciarului.

Obiectul contractului are 2 laturi: juridica si materiala unde obiectul juridic îl

formează totalitatea acțiunilor materiale si a actelor juridice pe care le înfăptuiește
administratorul fiduciar in vederea executării obligațiunilor contractuale.
Obiectul material îl formează totalitatea bunurilor materiale care sunt incluse
in patrimoniul ce urmează a fi administrat, adică totalitatea drepturilor si
obligațiilor patrimoniale care pot fi evaluate in bani si reprezintă valori active si
pasive ale fiduciantului.

Forma contractului este scrisa, conf. art.1054 CCRM, unde se indica totalitatea
drepturilor si obligațiilor părților contractante, cit si beneficiarul daca exista o
asemenea persoana.

Termenul contractului se stabilește de către părți si poate fi atât determinat cit si

nedeterminat cu indicarea acestui fapt in contract.

Prețul contractului se nominalizează si se indica atunci când contractul este cu

titlu oneros.

Drepturile si obligațiilor părților administratorului

- Administratorul fiduciar se obliga sa administreze si sa conserveze bunurile in
nume propriu dar pe contul si pe riscul fiduciantului;
- Drepturile si obligațiile administratorului fiduciar conform art.1056 CCRM;
 Drepturile si obligațiile fiduciantului:

- Este obligat sa informeze corect si sa pună la dispoziția fiduciarului bunurile

in măsura prevederilor contractuale; este obligat sa restituie fiduciarului cheltuielile
pe care le-a suportat in cadrul administrării; este obligat sa suporte toate cheltuielile
de administrare si suporta riscul pieirii fortuite sau deteriorării bunurilor daca nu se
demonstrează ca administratorul fiduciar se face vinovat de acest fapt;
- are dreptul de a verifica procesul de administrare fiduciara a patrimoniului sau
fără a se implica daca nu are acordul administratorului fiduciar.

Drepturile si obligațiile beneficiarului:

 Beneficiarul, daca este nominalizat, poate cere executarea obligațiilor
contractuale de către administrator fata de sine sau poate refuza in folosul
fondatorului administrării.

56
 Încetarea contractului are loc la cererea părților in măsura prevederilor legale
făcând trimitere la contractul de mandat.

21. Contractul de intermediere Conform art.1179 CC

C RM, in cadrul contractului de intermediere, o parte (intermediar) se obligă
față de cealaltă parte (client) să acționeze în calitate de mijlocitor la încheierea
unui sau mai multor contracte între aceasta și terț.
Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, cu executare
succesiva, comutativ in măsura prevederilor contractuale si legale in dependenta de
tipul dat de contract.
Elementele contractului:
In calitate de părți sunt intermediarul si clientul unde client poate fi orice
PF/PJ care trebuie sa dispună de capacitatea necesara prevăzută pentru un astfel tip
de contract de intermediere. In calitate de intermediar apare persoana care
capacitatea civila de a contracta, poate fi PF/PJ.
Obiectul contractului
- totalitatea acțiunilor întreprinse de către intermediar spre a mijloci încheierea
contractului intre client si persoana terță. Aceste acțiuni pot fi atât materiale cit si
nemateriale.
Forma contractului:
Conform art.1182 CCRM, la contractului de intermediere exclusivă atunci
când clientul se obliga pentru o perioada determinata de timp sa se folosească doar
de mijlocirea unui intermediar si sa renunțe la angajarea altuia, contractul se
încheie in forma scrisa. In celelalte cazuri, forma scrisa a contractului nu este
condiție de validitate ci probatorie.
Termenul contractului
Poate fi determinat sau nedeterminat la dorința părților contractante iar in
cadrul intermedierii exclusive termenul contractului este determinat.
Conform art.1183CCRM, atunci când contractul este încheiat pe un termen
nedeterminat, el poate fi reziliat oricând fără un careva preaviz de către oricare
dintre părți si in dependenta de contractul care a fost intermediat si consecințele lui
intermediarul va fi sau nu va fi remunerat.
Conform art.1183 alin(2) CCRM, in cadrul intermedierii exclusive,
contractul se reziliază doar din motive temeinice cu un preaviz de 2 săptămâni.
Prețul contractului
se numește remunerație care se achita printr-o anumita suma fixata in contract
sau in valoare procentuala de la obiectul contractului sau in forma mixta.
Drepturile si obligațiile părților:
- Intermediarul este obligat de a întreprinde toate acțiunile si masurile
necesare pentru a obține rezultatul așteptat de client.
Este obligat sa informeze clientul într-un mod cit mai larg si intr-un timp cit
mai eficient in ce privește obiectul contractului si condițiile impuse de persoana
terță.
57
 Intermediarul are dreptul de a acționa după bunul sau plac utilizând toate
mijloacele legale pentru atingerea scopului propus; el trebuie sa fie de buna
credința si sa acționeze cu diligență unui bun proprietar sau a unui profesionist.
Este obligat sa respecte legislația in ce privește conflictul de interese si sa
anunțe clientul daca apar asemenea situații.
Necatind la faptul ca reprezintă una dintre părți, el trebuie sa fie de buna
credința fata de ambele părți contractante adică fata de client si persoana terță.
Conform art.1184 CCRM, unde sunt incluse cauzele excluderii pretenției si
remunerației la despăgubire a intermediarului, se pune accent pe următoarele
momente: (art.1184 CCRM).
Oricare intermediar conform art.1181CCRM, are dreptul la remunerație in
măsura in care este prevăzut in contract si in modul prevăzut in contract cu
compensarea cheltuielilor utile dovedite de intermediar.

- Clientul este obligat sa informeze corect si in deplina măsura

intermediarul referitor la așteptările sale in ce privește obiectul contractului.

Este obligat sa achite remunerația convenita si in cadrul intermedierii

exclusiva sa se abțină de la angajarea unui alt intermediar pe perioada determinata
de tip in contract, sau daca dorește sa rezilieze contractului sa informeze
intermediarul cu cel puțin doua săptămâni înainte.
Conform art.1182 alin (2), el este obligat sa despăgubească intermediarul in
valoare de până la 2,5% din prețul contractului daca prin intermediul acestui
contract se vindea sau se cumpăra ceva. In celelalte cazuri, remunerația are loc cit
si despăgubirea conform clauzelor contractuale speciale referitoare la obiectul dat
al contractului de intermediere.

Încetarea contractului
Contractul încetează in termen (intermedierea exclusiva), încetează o data cu
îndeplinirea obligațiilor contractuale si obținerii rezultatului de către client sau
poate fi reziliat înainte de termen ca consecință...
Poate sa înceteze in cazul decesului in condițiile legii.

Varietățile
Contractul de intermediere presupune implicarea lui in diferite cazuri de
mijlocire in diferite circumstanțe si fata de diferite obiecte contractuale, de
exemplu intermedierea este folosita in cadrul contractului de împrumut, in
cadrul contractului de închiriere de locuințe, in cadrul activității comerciale, si in
alte cazuri conform legislației in vigoare.

 Contractul de intermediere a împrumutului

Intermedierea împrumutului are drept obiect intermedierea sau mijlocirea

de către intermediar a obținerii de către client a uni împrumut sau a indicării unei
ocazii profitabile pentru client. Însă acest fapt nu înseamnă ca favorizarea
58
 clientului in obținerea unui împrumut ar fi in defavoarea sau detrimentul persoanei
terțe.
In cazul contractului de împrumut forma contractului este scrisa indicându-se
remunerația ce urmează a fi achitata intermediarului care se stabilește in valoare
procentuală de la mărimea sumei împrumutate, se indica suma de bani
împrumutată, termenul de împrumut, rata dobânzii persoanei terțe, plățile aferente
(penalitățile) pe care clientul va fi obligat sa le achite persoanei terțe
(împrumutătorului), in caz de întârziere.
Si desigur poate fi întocmit contractul de intermediere aparte si de împrumut
aparte sau daca pârțile își doresc acest lucru poate fi întocmit un contract
tripartit, însă ca atare contractul de intermediere are doua părți contractante:
clientul si intermediarul.
Conform art.1189CCRM , in cadrul contractului de intermediere
remunerația intermediarului împrumutului, se plătește doar daca in urma
activității intermediarului (încheierea contractului sau indicarea acestuia) clientul
va fi obligat conform prevederilor contractuale.
Conform alin.2 art.1189CC, intermediarul nu poate cere de la client alte
plăti in afara de cele prevăzute la alin.(1) si daca mijlocirea ce a avut loc nu a
adus efectele așteptate clientului.

 Contractului de intermediere a închirierii de locuințe

conform art.1185CCRM, in carul acestui tip de intermediere obiect al

contractului sunt acțiunile intermediarului in ce privește intermedierea sau
mijlocirea încăperii sau încăperilor destinate pentru a locui in ele sau mijlocirea cu
indicarea ocaziilor de a încheia un contract de închiriere a spațiului locativ.
In cadrul contraacului de închiriere a spațiului locativ, conform
art.1186CCRM sunt indicate anumite circumstanțe in cazul cărora se exclude
remunerația sau pretențiile de despăgubire ale intermediarului locativ.

 Intermedierea comerciala

Intermedierea comerciala conform art.1190CCRM, este un contract in care in

calitate de intermediar apare persoana care desfășoară o activitate profesionala in
domeniul comercial.
Aceasta persoana nu are împuterniciri permanente (intermediarul comercial)
in baza unui contract dar numai in cazuri aparte poate avea calitatea data. El
intermediază încheierea contractelor de procurare sau înstrăinare de bunuri de
titluri de valoare, de asigurare, de operațiuni bancare, de transport de bunuri si de
închiriere de bunuri ale circuitului comercial.
Acest contract este aplicabil doar in cadrul operațiunilor indicate si
in operațiunile cu bunurile imobile.

59
 In calitate de părți intermediarul este agentul comercial sau persoana care
desfășoară activitate profesionala in domeniile date. In calitate de client poate fi
orice PF/PJ.
Ambele părți trebuie sa dispună de capacitatea necesara pentru a încheia
contracte de intermediere in domeniile date.
Forma contractului este scrisa cu indicarea exigentelor ale drepturilor si
obligațiilor părților contractante si termenul contractului este stabilit de către părți,
este legat de acțiunile intermediarului si daca analizam prevederile
art.1190CCRM este determinabil.
Prețul contractului se stabilește de către părți si poate fi la înțelegere sau reiese
din normele generale cu privire la contractul de intermediere nu mai mare de 2,5%.
Drepturile si obligațiile părților au la baza reglementările generale cu privire
la intermediere cu excepțiile intermedierii comerciale (art.1191-1198CCRM).
In cadrul contractului de intermediere comerciala, intermediarul se obliga ca
un profesionist in domeniu se obliga conform CCRM care reprezintă legislația de
baza reglementativă cit si in măsura in care angajamentele sale specifice
contractuale sunt monitorizate de alte contracte (art.1190, alin.(1)CCRM.

22. Contractul de depozit

Conform art.1186CC, prin contractul de depozit depozitarul se obliga sa

păstreze un bun mobil transmis sau predat de către cealaltă parte contractanta
numita deponent, cu achitarea serviciilor de depozitare sau fără achitarea lor in
dependenta de faptul daca contractul este cu titlu oneros sau gratuit iar la finele
contractului in dependenta de perioada de păstrare a obiectului in termen sau fără
termen depozitarul se obliga sa restituie bunul deponentului respectându-se
uzanțele si consecințele îndeplinirii obligațiilor.
Acest contract este consensual, cu titlu oneros sau gratuit, sinalagmatic(daca e
cu titlu oneros) sau unilateral obligațional (gratuit, obligația fiind din partea
depozitarului), comutativ si in unele cazuri are un caracter intuito-personae.
Elementele contractului:
Părți pot fi atât din partea depozitarului cit si din partea deponentului orice
PF/PJ care au capacitate de a încheia contracte sau acte de administrare.
In calitate de deponent poate fi atât proprietarul bunului cit si orice alta
persoana interesata de a păstra bunul transmis spre depozitare.
Depozitar neprofesionist poate fi orice persoana ce are capacitate deplina de
exercițiu; iar atunci când este vorba de un depozitar profesionist in aceasta calitate
pot activa societățile comerciale, întreprinzătorii individuali care desfășoară o
activitate profesionala in acest domeniu sau organizațiile necomerciale care au o
capacitate civila speciala care este legata de păstrarea unor bunuri ce au tangenta
cu realizarea scopului pentru care a fost constituita.
Obiectul contractului are doua laturi cea juridica si cea materiala unde latura
juridica reprezintă totalitatea acțiunilor pe care le întreprinde depozitarul in
vederea asigurării îndeplinirii obligațiilor contractuale de păstrare a bunurilor;
60
 latura materiala reprezintă obiectele materiale transmise de către deponent
depozitarului spre păstrare.
In calitate de obiect material pot fi nu numai bunurile mobile dar si banii,
hârtiile de valoare si alte acte juridice care au menirea de a dovedi dreptul
carorva persoane nominalizate in acele acte juridice transmise.
forma atât scrisa cit si verbala cu privire la întocmirea actelor juridice cit si
chiar daca nu se prevede expres forma scrisa acest contract poate fi încheiat in scris
daca aceasta o doresc părțile.
Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat si in cazul
contractului cu titlu gratuit deponentul poate sa-si ridice bunul in orice moment ceea
ce nu poate fi in contractul de magazinaj care este un depozit cu titlu oneros, in
cazul dat se respecta normele legislative cu privire la contractul de magazinaș.
Prețul contractului:
Conform art.1088CCRM, remunerația depozitarului are loc daca este prevăzut
expres in contract sau daca la propunerea depozitarului magazinerului, deponentul
își da acordul in mod tacit.

Drepturile si obligațiile părților:

 Depozitarul are următoarele drepturi si obligații:

Indiferent daca contractul este cu titlu gratuit sau oneros, depozitarul este
obligat sa păstreze bunul transmis de către deponent in modul si termenul
indicat in contract sau la înțelegerea părților.
El trebuie sa asigure integritatea bunului pe parcursul termenului contractului;
sa asigura păstrarea calității; obligat sa restituie bunul in termenul prevăzut cit si
sa remită fructele obținute in timpul păstrării având dreptul de a cere de la
deponent acoperirea cheltuielilor legate de perceperea si păstrarea fructelor.
 Deponentul are următoarele drepturi si obligații:
Sa informeze corect depozitarul cu privire la caracteristicile bunului transmis
spre depozitare;
Sa achite pentru serviciile de depozitare in termenul prevăzut in contract sau
pentru termenul care reiese din uzanțele contractuale;
Trebuie, daca este necesar sa creeze toate condițiile pentru ca depozitarul sa-si
poată îndeplini obligațiile contractuale si anume sa aibă cale de acces spre obiectul
material al contractului; sa fie informați vecinii despre persoana depozitarului daca
aceasta este necesar si sa informeze depozitarul daca ii permite sau nu transmiterea
responsabilităților către o persoana terța, si invers, depozitarul nu are dreptul de a
transmite bunul spre depozitare către o persoana terța fără acordul deponentului.
Conform art.1106CC in cazul sechestrului, in calitate de depozitar apare o
persoana terța care se obliga sa restituie bunul după finalizarea litigiului (sechestru
este depozitul un cazul unui litigiu intre careva parți) doar persoanei care are
dreptul asupra bunului dat conform unei hotărâri judecătorești definitive si
irevocabile.
61
 Depozitarul care păstrează bunul sechestrat nu are dreptul sa facă careva
mișcări asupra bunului dat ci doar de conservare si doar in unele cazuri când
bunul sechestrat si-ar pierde valoarea sa, depozitarul poate cere cu acceptarea si cu
încuviințarea instanțelor inițiate.

23. Contractul de magazinaj

Reprezintă un contract de depozit de mărfuri asupra căruia se aplica aceleași

norme reglementative ca si in cadrul contractului de depozit in măsura in care ele
sunt compatibile cu contractul de magazinaj.
Acest contract este oneros, comutativ, sinalagmatic, are caracter intuito-
persoane, consensual.
Elementele contractului

Parți: in calitate de deponent poate fi orice PF/PJ care transmite spre păstrare
careva bunuri materiale careva bunuri materiale magazinierului; in calitate de
magazinier poate fi doar persoana care acorda servicii de depozit profesionist si
are calitatea de întreprinzător in orice forma permisa de lege

Obiectul contractului: sunt mărfurile sau diferite bunuri care reprezintă

obiecte obținute in procesul de producție si destinate comercializării si se afla in
circulație libera, in unele cazuri excepționale pot sa fie si cele aflate in
circulație restrânsă.

Forma contractului: reprezintă recipisa de magazinaj întocmită in scris,

eliberata de către magazinier care are un anumit conținut conform art.1120
si art.1121 CCRM.
In aceasta recipisa se indica daca deponentul ii permite magazinierului sa
amestece bunurile de același gen si calitate ale deponenților iar in cazul dat daca nu
este permis in mod expres magazinierul nu are voie sa facă acest lucru
(art.1118,alin.(1)).

Termenul contractului: poate fi determinat sau determinabil însă conform

art.1129CC, magazinierul nu poate cere ridicarea de către deponent a bunului
înainte de 3 luni de la înmagazinare daca nu a fost stabilit un termen anumit sau
înainte de termen fără acordul deponentului.
Daca termenul a fost stabilit iar deponentul nu si-a ridicat bunul in
termenul dat, atunci magazinierul poate cere rezilierea contractului si ridicarea
bunului respectând-se un termen de preaviz de o luna.

Prețul contractului: poate fi stabilit de către parți sau poate fi tarifar, in acest
caz deponentul va fi obligat sa accepte prețul in mod tacit.

62
 Drepturile si obligațiile părților

La întocmirea contractului de magazinaj, magazinierul fiind profesionist in

domeniu, trebuie sa informeze in măsură completa deponentul in ce privește
condițiile de păstrare, cheltuielile adăugătoare cit si daca este cazul înmagazinarea
bunurilor determinate prin caracteristici de gen (art.1118 CCRM).
Atunci când recipisa de înmagazinare se distruge sau se pierde, persoana
îndreptățită trebuie sa anunțe public, declarându-se nulitate recipisei inițiale si
întocmindu-se o alta recipisa conform procedurii speciale a CPCRM,
art.1126CCRM.
Magazinierul are dreptul la gaj asupra bunului conform art.1128CC asupra
bunului cit timp acesta se afla in posesia sa. Conform art.1130CC magazinierul are
dreptul sa înstrăineze bunul la licitație

Încetare: conform normelor generale (termenul>3luni)

24. Contractul de societate civilă

In cadrul contractului de societate civila, conform art.1339CC, in calitate de

părți pot fi doi sau mai mulți asociați sau participanți care se obliga reciproc si
urmăresc in comun scopuri economice sau alte scopuri care au ca rezultat unor
beneficii pentru sine însăși neconstituind o PJ si împărțind intre ei atât veniturile
cit si pierderile.
Acest contract este consensual; este sinalagmatic cu toate ca unii autori
considera ca este unilateral obligațional, dar deoarece rezultatul depinde de
acțiunea tuturor participanților in aceeași măsură si fiecare dintre ei are
concomitent atât calitatea de creditor cit si de debitor de aici reiese ca obligațiile
lor sunt reciproce; este comutativ deoarece cu acordul părților poate fi schimbat
pe parcursul contractului; este cu executare succesiva deoarece scopurile propuse
nu pot fi îndeplinite la moment; este cu titlu oneros deoarece toți participanții
urmăresc obținerea unui anumit rezultat si survenirea efectului dorit cu atât mai
mult ca acest moment este nominalizat si in definiția la art.1339 CCRM.
Elementele contractului:
In calitate de Părți sunt participanții sau asociații care pot fi într-un număr
nelimitat incepind de la doua persoane.
Aceste persoane trebuie sa fie inzestrate cu capacitatea de a încheia acte de
dispoziție însă se interzice participarea in calitate de părți contractante chiar si
prin intermediul reprezentanților, minorii sau persoanele incapabile. Pot fi
participanți si organizațiile necomerciale in dependenta de scopul propus.
Obiectul contractului sunt totalitatea acțiunilor întreprinse de către asociați sau
participanți si desfășurate in comun pentru atingerea scopului propus, acest scop
poate fi economic, ceea ce înseamnă patrimonial sau lucrativ, adică atragerea unor
economii, obținerea unor beneficii patrimoniale, ridicarea unor edificii pentru
63
necesitățile unei asociații, cit si scopul de alta natura decât cel economic,
nepatrimonial, si anume susținerea diferitor concursuri, organizarea diferitor
expoziții cu sau fără obținerea cărorva beneficii materiale.
Forma contractului conform art.1341, alin.1 CC se accepta atât forma verbala
cit si forma scrisa, însă se supune normelor generale cu privire la forma actelor
juridice conform art.208-212 CC. Însă forma scrisa este necesara in toate cazurile in
care este imposibil de a dovedi existenta acestui contract prin proba cu martori.
Termenul contractului este determinat sau determinabil de către părți sau in
dependenta de scopul propus si termenul necesar pentru a se realiza. Conform
art.1353CC termenul contractului reprezintă acel termen care este inclus la
scurgerea căruia este un temei de a rezilia contractul.
Prețul contractului:
Deoarece contraprestația este realizata pentru sine însăși, nu putem spune că
este vorba de prețul contractului ci de o contraprestație din partea fiecărui
participant pentru a obține scopul propus.
Drepturile si obligațiile părților:
Principala obligație pentru toți participanții este de a achita cota parte din
prețul rezultatului final sau de a rambursa suma datorată persoanei care a achitat.
Daca participanții convin ca rezultatul final sa rămână in cote inegale conform
contribuției fiecăruia atunci aceasta se va nominaliza in contract si la încetarea lui
fiecare fost participant va deveni proprietar al cotei indicate in contract daca este
vorba de un rezultat patrimonial.
In afara de contribuții participanții sunt obligați sa ia parte la administrarea
societății care presupune administrarea fondului comun cu sau fără colectarea de
mai departe a mijloacelor bănești.
Persoanele care se afla in capul administrării sunt obligate sa-si prezinte
darea de seama a asociațiilor si sa-si îndeplinească cu buna credința si diligenta
obligațiunile cu sau fără respectarea indicațiilor date de către asociați asumându-și
urmările si riscurile.
Din considerentul ca acest contract are un caracter personal, atragerea unor
persoane terțe este acceptata doar cu acordul celorlalți participanți cit si înlocuirea
unui asociat cu o persoana terță.

25.Contractele bancare

In cadrul contractelor bancare se pune accent atât pe legislația civila cu

privire la reglementarea acestor contracte cit si la alte acte normative in deosebi
normele speciale cu privire la relațiile bancare care sunt elaborate de către BNM
in conformitate cu legile interne cit si externe cit si legea instituțiilor financiare
care monitorizează si dirijează activitatea tuturor instituțiilor financiare.
In cadrul contractelor bancare banca are calitatea de subiect special deoarece
ea desfășoară activitatea de baza prin prestarea serviciilor de diferit gen si
incluzând in sine in activitatea sa nomenclatorul mai multor contracte.

64
 Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, cu
executare succesiva, in unele cazuri sunt si momente riscante.

Părți
Banca si clientul, unde banca este instituia financiara care activează conform
legii cu privire la BNM din 21.07.1995, nr 548-XIII. In afara de aceasta, pentru a
activa in calitate de banca ea trebuie sa primească autorizația de la BNM conform
legii instituțiilor financiare si regulamentului BNM cu privire a autorizația
băncilor. Din aceste considerente, banca ca PJ pentru a activa are nevoie nu
numai de a fi înregistrată in aceasta calitate dar si de a avea autorizațiile necesare.
In calitate de client poate fi orice PJ/PF care are capacitate deplina de
exercițiu dar in cadrul contractului de depozit bancar calitatea de client o pot avea
si minorii care au atins vârstă de 14 ani daca au un venit propriu.

Obiectul contractelor îl reprezintă acordarea serviciilor bancare de către

banca sau orice alta instituție financiara in cadrul operațiunilor bancare.
Pe lingă operațiunile bancare mai exista si activitățile financiare care in
principiu ar însemnă tot aceeași, însă in cadrul activității financiare este vorba de
toate tipurile de activități pe care le desfășoară instituțiile financiare.
Operațiunile bancare (obiectul contractului) se împart in câteva grupe:
a) Operațiuni active in cadrul cărora se lucrează cu fondurile bănești si din
aceste operațiuni fac parte: contractul de credit bancar si de garanție bancara.
b) Operațiunile pasive prin intermediul cărora se atrag surse bănești de la
PF/PJ pentru a le păstra si a le înmulți: contractul de depozit bancare.
c) Organizarea traficului de plăti unde banca apare in calitate de mijlocitor
deoarece clientul își deschide un cont curent bancar in cadrul băncii date si cu
sursele bănești de pe contul sau poate face diferite mișcări la cererea sa prin
intermediul băncii.
d) Celelalte operațiuni bancare pe care le efectuează băncile pentru sine
sau pentru client.

Forma contractului – scrisa, de obicei pe anumite formulare întocmite de către

banca unde se include clauzele contractului care pot fi negociate. Din aceste
considerente contractele bancare conform legiuitorului RM sunt contracte de
adeziune si sunt reglementate de către CC conform dispozițiilor cu privire la
clauzele contractelor-standard art.712-720 CCRM.

Termenul contractelor- se stabilește de către părți si se

reglementează conform condițiilor inițiate in legea instituțiilor financiare.
Prețul contractelor- in dependență de tipul contractului; de termenul
contractului este negociabil si este diferit. In unele cazuri la stabilirea
prețului contractului are importanta si persoana clientului.

“Varietățile contractelor bancare”

 Contractul de depozit bancar:
65
 In cadrul contractului, banca sau o alta instituție financiara care are dreptul
conform prevederilor legale si deține autorizația necesara numita in continuare
banca, primește de la client numit in continuare deponent sau de la o persoana terță
in folosul clientului o anumita suma de bani pe care se obliga sa o restituie acestui
deponent după perioada stipulata in contract in cazul depozitului in termen sau la
cererea deponentului in cazul depozitului la vedere.
Acest contract este cu titlu oneros conform modului prevăzut in contract sau
stabilit la art.619CC (art.1224CCRM - dobânda); cu executare succesiva, unilateral
obligațional pentru banca; real.

Elementele contractului de depozit bancar

Părți: banca si orice alta persoana fizica sau juridica care are capacitate de
a contracta.
Spre deosebire de alte contracte bancare si contracte in general in calitate de
deponent poate apărea chiar si PF minorul care a împlinit vârstă de 14 ani si
conform art.21 CCRM are dreptul sa dispună de venitul propriu.
Pot fi deponenți atât cetățenii RM cit si din alte state.
In afara de aceasta pe contul deponentului pot fi transferate surse financiare
si de alte persoane terțe decât deponentul.
Obiectul contractului consta in obligația băncii de primi sumele de bani de la
deponent sau de la persoanele terțe in contul deponentului si de a restitui aceasta
suma la cerere sau in termenul stabilit in contract.
Deoarece acest contract este unilateral-obligațional pentru banca de a primi si
a restitui banii dar cu titlu oneros, banca se mai obliga sa mai achite dobânda către
deponent.
Forma contractului: este scrisa conform art.1223 CCRM si banca se obliga sa
elibereze deponentului un livret de economii sau un certificat de depozit sau orice
alt document monitorizat de care Legea cu privire funcționarea instituțiilor
financiare sau Legea cu privire la BNM care monitorizează aceste operațiuni
bancare.
Termenul contractului: se stabilește de către părți si poate fi depozitul in
termen sau depozitul la vedere conf. art.1227CC.
Prețul contractului: este dobânda pe care o primește deponentul conform
uzanțelor contractuale in termenii stabiliți si in mărimea indicata in contract.
Drepturile si obligațiile părților:
Banca este obligata sa primească sumele de la deponent sau de la persoana
indicata in contract pentru deponent, sumele de bani in contul deschis pe
numele deponentului.
Este obligata banca sa achite in timpul stabilit dobânda către client. Este
obligata sa informeze clientul conf.art.1224 alin.2 CCRM într-un termen de
preaviz in cel puțin de 15 zile in cazul reducerii unilateral al mărimii dobânzii.
Este obligata sa păstreze confidențialitatea cu privire la informația clientului.

66
 Deponentul sau clientul este obligat sa informeze banca cu privire la depozitul
sau in ce privește schimbarea formei sau tipului si are dreptul sa ceara de la banca
suma depozitata integral sau parțial înainte de încetarea termenului contractului, in
cazul dar banca trebuie sa-l informeze despre circumstanțele prejudiciabile pentru
deponent.
Rezilierea contractului conform uzanțelor bancare sau contractuale.

“Contractul de cont curent bancar”

Acest contract conf.art.1228CC se încheie intre banca si client unde banca

se obliga sa primească ………??….în contul clientului sumele de bani depuse de
către client sau de către o persoana terță sau transferate in contul clientului si sa
monitorizeze si sa execute ordinele in legătură cu sursele financiare fiind
disponibilizate la cererea și indicația clientului iar clientul fiind obligat sa achite
o remunerație băncii care este compusa din mai multe tipuri de plăti, pentru
serviciile acordate clientului.
Acest contract este sinalagmatic, real, cu executare succesiva, si cu titlu
oneros.

Elementele contractului

Părți sunt banca; si clientul (sau titularul fondului) - poate fi orice PF/PJ atât
din RM cit si de peste hotare toate exigentele si cerințele.

Obiectul contractului sunt serviciile băncii oferite titularului contului in

vederea primirii, înregistrării, gestionarii l cererea clientului, efectuarea diferitor
plăti, transferuri bănești la indicarea clientului si in măsura numerarului din cont.
Pe de alta parte obiect al contractului sunt si acțiunile clientului de a depune
sau a retrage sumele de bani din contul sau.

Forma contractului este scrisa si se folosesc formulare tipizate emise de către

BNM si acceptate de către banca unde-si are contul curent clientul.

Termenul contractului se stabilește de către părți.

Prețul contractului este remunerarea pe care o achita clientul pentru

serviciile băncii.

Drepturile si obligațiile parților

Banca este obligata sa primească si sa gestioneze banii clientului adică a

titularului contului sau de o persoana terță in contul indicat. Este obligata sa
păstreze confidențialitatea cu privire la contul clienților săi. Indiferent de cine a
transmis banii in cont banca este obligata îndeplinească doar cerințele titularului
contului. Este obligata sa remită din contul clientului la cererea si indicațiile
67
 acestuia la ordinul lui sume bănești către alte instituții financiare sau organizații in
vederea efectuării plăților si obligațiunilor clientului. Este obligata sa duca
contabilitatea operațiunilor bancare in contul clientului.
Clientul este obligat sa facă indicațiile corecte asupra transferurilor care
dorește se le facă din contul sau prin ordinul emise băncii cit si are dreptul sa
dispună de sumele bănești aflate in contul sau.
Atât banca cit clientul au creanțe reciproce conf. art.1232CCRM.

Încetarea contractului încheiat in termen conform uzanțelor încetează la

termenul stabilit sau poate fi reziliat conf.art.1233CCRM respectându-se preavizul
de 15 zile.

26.contractul de factoring

Conform art.1290CCRM prin contractul de factoring furnizorul de bunuri si

servicii numit in continuare aderent se obliga celeilalte părți numita factor care
este o întreprindere de factoring creanțele sale cele care deja au apărut sau care vor
apărea in viitor din contractul de vânzare de bunuri, efectuare de lucrări sau
prestări de servicii către persoanele terțe iar factorii la rândul lor își asuma cel
puțin 2 obligații din următoarele 4:
a) de a finanța aderentul in diferit mod a acorda împrumuturi sau avansuri;
b) de aduce contabilitatea creanțelor;
c) de a asigura procedura de înștiințare si încasare a creanțelor;
d) de a-si asuma riscul insolvabilității debitorului pentru creanțele
preluate(art.1290, alin.1 lit.d);

Acest contract este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, cu executare

succesiva, este comutativ, însă este si riscant.
In cazul contractului de factoring e observa faptul ca acesta este unul complex
care include in sine elemente ale creditului bancar ci si a prestării serviciilor
financiare iar pe de alta parte el are asemănări cu cesiunea de creanță.
Deosebirile de contractul de factoring de cesiunea de creanță au loc prin
următoarele. Obiectul factoringului sunt creditele sau împrumuturile si avansurile
acordate de factor ducerea contabilității, pe când la cesiunea de creanță obiectul
este un drept cesionat.
In cadrul factoringului debitorul aderentului are dreptul de a cere sau de a
fi acoperit de către factor fără a notifica creditorii conf. art.1299 CC.
In cazul contractului de factoring doar drepturile care sunt incluse in acest
contract sunt transmise către factor sub forma de obligații a debitorului.
Elementele contractului
Parți: sunt factorul, aderentul si persoana terță unde factor poate fi o
întreprindere de factoring adică instituții financiare care in conformitate cu Legea
68
cu privire la instituțiile financiare si la BNM au dreptul de a acorda asemenea
servicii conform statului sau.
In calitate de aderent poate fi orice persoană care activează într-o anumită
direcție conf.art.1290 alin(1) CC, si are necesitatea de a fi finanțată pentru a-si
menține activitatea si in schimbul acestei finanțări ea transmite drepturile de
creanță de la persoana terța către sine factorului.
Obiectul contractului îl constituie creanțele transmise sau cedate de către
aderent, factorului.
In contract trebuie sa fie numaidecât indicate concret toate acele prestații la
care se obliga fiecare parte contractanta.
Forma contractului este scrisa art.1290 alin.2 CCRM. Si se determina in
funcție de forma contractului care se încheie intre aderent si persoana terța, din
aceste cauze poate fi forma scrisa simpla sau autentificata notarial.
Termenul contractului rămâne la discreția persoanelor-părți ale contractului si
reiese din condițiile uzanțele si îndeplinirea in termen a obligațiunilor contractuale.
Prețul contractului reprezintă comisionul pe care îl primește factorul pentru
serviciile sale prestate aderentului.
Si acest comision reprezintă un anumit procent din drepturile sau creanțele
transmise de către aderent, factorului.
In afara de aceasta pentru asumarea riscului insolvabilității debitorului, pentru
creanțele asumate de către factor si preluate de la debitor, poate fi stabilita o
anumita taxa.
Conf art.1295 alin.(2) atunci când factorul cere o parte din suma creanței
pentru acoperirea riscurilor legate de desfășurarea contractului, suma prevăzută nu
trebuie așa depășească 20% din suma totala creanței.
Drepturile si obligațiile părților:
Aderentul se obliga sa cedeze creanțele sale existente sau viitoare
condiționate care sunt determinate concret sau viitor la momentul
încheierii contractului sau cu certitudine in viitor.
Creanțele date pot si din diferite domenii de activitate ale aderentului pe care
se obliga sa le transmită către factor.
Pentru a justifica aceste creanțe atât existente cit si cu certitudine viitoare si
se notifica întinderea acestor creanțe si se transmit factorului toate documentele
care sunt necesare pentru a justifica existenta acestor creanțe.
Aderentul se obliga sa execute obligațiile contractuale fata de debitor ca in
continuare factorul sa poată cere sau sa poată aștepta executarea obligațiilor
debitorului in vederea transmiterii creanțelor aderentului către factor.
Aderentul are dreptul sa ceara de la factor îndeplinirea obligațiunilor
contractuale in termenul stabilit si a celor obligațiuni care mai sunt incluse in
contract conform art.1290 alin.(1) CC. El este parte a contractului care are dreptul
de a determina volumul de creanțe ce vor fi transmise ulterior factorului contra
prestației lui de finanțarea. Si din totalitatea drepturilor sau creanțelor el poate
alege care anume vor fi transmise cele care exista la momentul contractului sau
cele care vor apărea pe parcurs.
Drepturile si obligațiile factorului:
69
 Factorul se obliga sa finanțeze aderentul in modul si termenele indicate in
contract si daca in calitate de clauza contractuala conf. art.1290 alin.1. lit.d, este
si asumarea riscului insolvabilității debitorului, atunci el trebuie sa informeze
debitorii aderentului despre acest fapt in termenii stipulați in contract.
Factorul are dreptul sa ceara de la aderent executarea obligațiunilor
contractuale fata de debitor, are dreptul sa ceara de la aderent conf. art.1295 atât
plata datorata in termenii stipulați cit si efectuarea garanției in suma de până la
20% din suma creanței transmise de către aderent factorului.
Factorul are dreptul de a cumpăra creanță de la aderent, in acest caz pot
apărea relații intre întreprinderea de factoring si persoana terța in mod direct.
Încetarea contractului: are loc o data cu executarea obligațiunilor contractuale
de către factor fata de aderent si de către persoana terța către factor, însă este
important faptul ca executarea obligațiunilor contractuale de către aderent către
persoana terța debitor are o importanta deosebita si este o veriga inevitabila de
executare a obligațiunilor contractuale in toate 3 părți.

27.Asigurarea obligatory

Asigurarea obligatorie reprezintă acel tip e asigurare care conform normelor

imperative impuse de către stat obliga PF/PJ de a încheia contracte de asigurare.

Acest tip de asigurare tot poate sa fie de persoane, de bunuri si de răspundere

civila.
In diferite cazuri in calitate de părți contractante la asigurarea obligatorie apare
si Guvernul in calitate de asigurator pentru persoanele cum ar fi: elevii, studenții,
pensionarii.
Acest contract este consensual, cu titlu oneros, cu executare succesiva, real,
riscant sau aleatoriu si are calitatea de intuito personae.

Elementele contractului:
In calitate de Părți sunt asiguratul si asiguratorul unde in calitate de asigurat
sunt PF/PJ care au capacitatea de exercițiu civila de a încheia asemenea contracte
conform legislației in vigoare in dependenta de circumstanțele care îl impun sa
încheie un asemenea contract in funcție de activitatea sa de atribuțiile sale
(avocații, notarii…).
In calitate de asigurator poate fi in dependenta de obiectul contractului,
Guvernul RM, care reprezintă statul cit si Compania Națională de Asigurări in
Medicina, atunci când este vorba de asigurările in raporturile de asigurare
obligatorie in medicina de asistenta medicala persoanelor care au încheiat un
asemenea tip de asigurare atât cu Compania Națională de Asigurări in Medicina cit
si cu reprezentanții acesteia agențiile teritoriale.

Obiectul contractului îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului

care nu contravin legislației RM si sunt corelate cu persoana asiguratului, cu
70
 patrimoniul, persoanei sau persoanelor asigurate care include bunuri, credite si
garanții, pierderi financiare ale PF/PJ, cit si obiectul asigurării poate fi răspunderea
pe care asiguratul si-o asuma si o poarta fata de PF/PJ pentru prejudiciile cauzate
lor.

Forma contractului este scrisa. Si include conform art.1309CC toate clauzele

contractuale referitor la asigurat si asigurator, obiectul asigurării, riscurile
asigurate, începutul si durata asigurării conform contractului, sumele asigurate,
primele de asigurare, locul si termenele de plata si alte date la doleanțele părților
conform Legii cu privire la asigurare si alte date.

Termenul contractului este stabilit de către asigurator in dependenta de

circumstanțe si obiect.

Prețul contractului este stabilit de către asigurator si in unele cazuri, cum ar fi

asigurare medicala prețul pe care îl achita asiguratul depinde de careva termeni
de facilitate indicați de către asiguratori.

Drepturile si obligațiile părților:

Asiguratorul este obligat sa acorde asistenta financiara in cazurile prevăzute in
contract sau in Legea cu privire la asigurare sau conform statutului judecătorului
sau a LEGII CU PRIVIRE LA POLITIE, sau in alte cazuri prevăzute de lege
persoanelor indicate cit si bunurilor acestor persoane in măsura in care aceasta nu
contravine prescripțiile actelor normative in cauză.
Asiguratul in dependenta de tipul de asigurare obligatorie este obligat sa încheie
contract de asigurare cu asiguratorul in termenii stabiliți prin lege si sa achite suma
sau prima de asigurare in valoare, modul si termenul stabilit in dependenta de
circumstanțele indicate in contractul de asigurare si aceasta suma asigurata
reprezintă in continuare răspunderea asiguratorului in cazul survenirii
evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare.
Atunci când este asigurata viață persoanei, calitatea de beneficiari o pot avea si
alte persoane terțe decât asiguratul care este indicat in contract.

După numărul subiecților raporturilor de asigurare deosebim:

a) asigurări directe atunci când sunt doar 2 părți contractante si anume
asiguratul si asiguratorul;
b) coasigurare atunci când in cazul asigurării directe exista mai mulți
coasiguratori. Acest tip de asigurare este folosit când patrimoniul asiguratului are o
valoare mare sau este supus diferitor riscuri si un singur asigurator nu poate sa se
oblige singur la volumul dat de obligații. In dependenta de numărul de asiguratori ei
vor împărți intre ei plata indemnizațiilor, riscurile si sumele care urmează a fi a le
achita in calitate de despăgubire. Însă chiar si la coasigurare nu se permite supra
asigurarea deoarece aceasta ar avea ca impact dorința asiguratului de a sili survenirea
riscului asigurat;

71
c) asigurarea mutuala in cadrul ei pot sa se asocieze si sa formeze o
asociație mutuala ca o persoana juridica care singuri lor își asigura acele riscuri care
sunt indicate in contractul dat de asociere. In cazul dat toți asociații au calitatea
concomitenta de asigurat si asigurator.
d) Reasigurarea.

28. Contractul de fanchising

Conform art.1171CC, in cadrul contractului de fanchising, franchiserul se

obligă să permită si să transmită un șir de obligații și drepturi în cadrul cărora
promovează comercializarea de bunuri și servicii, cit si permisiunea de a produce
ceva fanciseului în conformitate cu toate cerințele indicate de către franchiser.
Totalitatea acestor transmisiuni poartă denumirea de franchisă care constituie
obiectul contractului de fanchising.

Este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare succesiva,

comutativ, real, și conform părerilor unor specialiști în domeniu într-o oarecare
măsura este intuitu-personae.
Pentru prima dată, franchisingul ca formă de distribuție a apărut in SUA in
sec.XIX și s-a dezvoltat destul de vertiginos, ca un sistem efectiv de comercializare
a produselor, serviciilor si tehnologiilor,iar însăși cuvântul franchisa este de
origine franceza si înseamnă “un privilegiu sau o promisiune”.
Conform Legii cu privire la franchising nr.1335-XIII din 01.10.97, contractual
de franchising reglementează condițiile raportuale dintre părți în cadrul art.9 și
anume: „părțile contractante, denumirea, tipul și domeniul businessului, cuantumul
și termenele efectuării plăților (plata inițială unică, royalty (plăți permanente), taxa
pentru reclamă), drepturile și obligațiile părților, inclusiv după expirarea
contractului, angajamentul franchiserului de a acorda asistență părții denumite
franchisee, responsabilitatea părților pentru neexecutarea sau executarea
neadecvată a stipulațiilor din contract, modul de soluționare a litigiilor, teritoriul pe
care va fi folosită marca franchiserului, termenul de valabilitate a contractului și
condițiile de modificare, prelungire sau reziliere a acestuia, sediul, datele bancare
și semnaturile părților, alte clauze convenite de părți, care nu contravin legislației.”
Toate contractele de franchising se înregistrează la Agenția de Stat pentru
Protecția Proprietății Industriale, achitîndu-se plata pentru înregistrare conform
modului stabilit de Guvern.
Elementele contractului:
Părțile sunt franchiserul (numit și concedent) și francheseeul (numit și
concesionar) care conform legii cu privire la franchising nr.1335/13, 1 oct. 1997,
franchiserul este întreprinderea-mamă producătoare, care are un anumit nume pe
piață destul de cunoscut, ce reprezintă un interes de calitate, are o marca proprie și
îi permite franchiseeului, firmei-fiice, de a activa în baza și pe numele ei, și
reputația sa pentru o anumită perioadă de timp determinată sau nedeterminată pe
un anumit teritoriu indicat în contract sau prezumat.
72
 Franchiserul,poate fi orice persoană fizică sau juridică, din RM cit și de peste
hotare care activează cu franchisee atât de la noi din țară cît și de peste hotare.
Franchiseul este o întreprindere-fiică care activează in baza contractului
încheiat cu franchiserul, firma-mamă, și tot poate fi o persoană fizică sau
juridică, care se înregistrează in modul stabilit de legea cu privire la franchising,
unde se indică obiectul contractului. Adică tipul franchisei: de producere, de
comercializare, prestări servicii.
Obiectul contractului de fanchising îl reprezintă franchisa, care include
acordarea de servicii, producerea de bunuri, distribuirea producției.
Însă franchiseeul este obligat atunci când produce in baza contractului, să
folosească doar utilajul propus de fanchiser cît și materialele inițiale propuse, pentru
a nu schimba calitatea produsului final cît și forma si conținutul produsului.
Forma contractului, conform art.1172 CC este scrisă, sub sancțiunea nulității
și în contract se indică obligațiile părților, durata contractului, dispozițiile cu
privire la prelungire sau reziliere cit si descrierea detaiata, precisa si concreta a
programului de prestare a franchisei.
Termenul contractului se stabilește de către părți avându-se în vedere obiectul
contractului (tipul franchisei). Conform art.1176 CC, poate fi atât determinat cît și
nedeterminat. Atunci cînd termenul nu este determinat sau depășește 10 ani,
fiecare parte contractantă poate cere rezilierea contractului în orice moment, însă
respectând un termen de preaviz de un an de zile. Iar daca nici una dintre părți nu
doresc să rezilieze contractul atunci contractul se prelungește de fiecare data cu o
perioada de 2 ani.
Prețul se stabilește în echivalent bănesc sau în natură reieșind din obiectul
contractului adică franchisă iar plata inițială este denumită royalty și se achită
pentru dreptul de folosire a mărcii pe teritoriul indicat cît și pentru compensarea
cheltuielilor pe care le-a suportat franchiserul în cadrul instruirii franchiseului cît și
pentru utilajul propus și acordat de franchiser.
Utilajul are o importanță deosebită deoarece doar datorită folosirii unui
anumit utilaj care are anumite caracteristici se poate obține rezultatul final dorit si
așteptat de franchiseu.

Drepturile si obligațiile părților sunt etalate si împărțite pentru 3 etape de

desfășurare a activității în cadrul contractului de fanchising și anume: etapa pre-
contractuala, contractuala și post-contractuală.
La etapa pre-contractuală eventualul franchiseul face cunoștință și se
informează deschis si complet despre totalitatea condițiilor și circumstanțelor care
stau la baza activității franchiserului în cadrul contractului de fanchising. I se
aduce la cunoștința franchiseului informația cu privire la costurile sau prețurile
obiectului contractului, care poate să includă în dependență de presupusa direcție
de activitate sau de marketing, necesitatea treningurilor sau procurarea utilajului,
amplasarea filialei firmei-fiice care va desfășura activitatea de producere cu sau
fără acordare de servicii cît și acordarea serviciilor de comercializare.
Potențialul franchiseu, necătînd la faptul dacă încheie sau nu încheie
contractul pe parcurs cu firma-mamă, el este obligat să păstreze confidențialitatea
73
informației care i-a devenit cunoscute pentru un termen de cel puțin 10 ani sau
conform înțelegerii părților.
La etapa contractuală, franchiseul trebuie să achite sumele de bani menționate
in contract in dependenta de franchisa pe care o desfășoară, trebuie sa folosească
programul care este propus de franchiser cu diligenta unui bun întreprinzător in
mod activ.
Trebuie sa procure bunuri si servicii de la franchiser sau de la persoanele
indicate de acesta. Trebuie sa producă, să vândă sau sa presteze serviciile sub
denumirea de firma a franchiserului numai acelea care sunt indicate si permise in
contract fără careva modificări sau adăugări chiar daca ar avea o calitate mai
buna, păstrându-se toate caracteristicile inițiale.
Franchiseul trebuie sa accepte si sa permită in orice moment controlul din
partea franchiserului, sa respecte limitele teritoriale indicate in contract si sa
folosească marca de producție numai la producția primita conform contractului dat.
s.a.drepturi si obligații.
Franchiserul este obligat sa pună la obligația franchiseului, conform
prevederilor contractuale totalitate bunurilor indicate sa-i acorde drepturile
propuse, mărcile de producție, diferite modele, decorații si alte elemente de
individualizare cit si sa organizeze diferite treninguri sau cursuri si in baza de
cunoștințe sa fa evaluări si promovări.
Franchiserul trebuie sa informeze, să îndrumaze cit si poate sa verifice
activitatea franchiseului si respectarea tehnicilor si metodelor propuse si la rândul
sau are dreptul de a impune limitele teritoriale ale zonei unde in continuare va
activa franchiseul conform contractului.
In perioada post-contractuala, ambele părți contractante trebuie sa respecte si
sa activeze conform principiului de concurenta loiala (art.1177 CCRM) care nu
poate depăși un an de zile. Dacă acest fapt prejudiciază franchiseul el are dreptul sa
ceara o compensație financiara corespunzătoare.
Ambele părți sunt obligate de a păstra confidențialitatea fata de toata
informația care le-a devenit cunoscuta pe parcursul activității in baza contractului
de fanchising.

29. Contractul de fidejusiune

Presupune ca o parte numită fidejusor se obligă față de creditor sa execute
integral sau parțial, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit obligația debitorului față de
creditor.
Fidejusiunea poate fi judecătorească, convențională, legală.
Fidejusiunea indiferent de felul sau se încheie de fiecare data intre creditor si
fidejusor. In urma acestui contract creditorul are dreptul sa ceara executarea
obligației debitorului de către fidejusor in acel volum in care este indicat in
contract.
Are importanta fidejusiunea in diferite contexte si in diferite contracte unde
in calitate de fidejusor poate apărea o PF/PJ sau chiar o instituție financiara atunci
când este vorba de garanția bancara.
74
 Un tip de garanție speciala asemenea fidejusiunii este avalul la cec sau la
cambie. Poate fi garantata prin aval si avalistul este răspunzător ca si celelalte
persoane care sunt obligate prin cec sau prin cambie. Însă diferit de fidejusiune,
obligația avalistului rămâne sa fie valabila chiar si atunci când obligația pe care
el a garantat-o devine nula pe când la fidejusiune ea devine nula in cazul
declarării obligației principale nule (obligația dintre creditor si debitor).
Conform achiziției de mărfuri, lucrări si servicii pentru necesitățile statului, ca
forma de garantare pentru oferta in ce privește executarea obligațiilor contractuale
de către ofertant este stipulata cauțiunea care in principiu este o modalitate a
fidejusiunii.
caracterele juridice:
cu titlu oneros sau gratuit in dependenta de prevederile contractuale si natura
contractului; solemn (se încheie forma scrisa, îndeplinindu-se dispozițiile legale cu
privire la contractul de fidejusiune), conform art.1147CC daca forma scrisa nu este
respectata iar fidejusorul își executa obligația atunci viciul de formă se consideră
înlăturat sau epuizat; aleatoriu (sau riscant) fiindcă obligațiile fidejusorului apare in
viitor doar atunci când debitorul nu-si executa obligația fata de creditor; accesoriu.

Elementele contractului:
Părți sunt fidejusorul si creditorul.
Pentru ca contractul de fidejusiune sa fie valabil părțile contractante trebuie sa
aibă capacitatea de a contracta si in calitate de fidejusor pot apărea PF/PJ care au
capacitate deplina de exercițiu si corespund cerințelor legale. Nu pot avea
capacitate de fidejusor garant persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu sau care
au capacitate restrânsă. In acest caz debitorul poate sa ceara schimbarea unui alt
fidejusor.
In afara de aceasta, persoana presupusa fidejusor trebuie sa-si dea
consimțământul in toate cazurile de fidejusiune.
Creditorul trebuie sa pună la dispoziția fidejusorului informația completa si
veridica in ce privește obiectul contractului de fidejusiune.
Obiectul sunt totalitatea acțiunilor pe care fidejusorul le promite creditorului
ca le va face in numele si pentru debitor in cazul ca debitorul nu-si onorează
obligațiile fata de creditor.
Obiectul contractului trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: sa fie
legal; sa se afle in circuitul civil; sa corespunda normelor de etica si morala; sa fie
determinat sau determinabil.
Forma contractului, conform art.1147 CCRM este scrisa dar daca
fidejusorul executa obligația viciul de forma nu se ia in considerație.
termenul contratului se stipulează de către părți si poate fi determinat
sau determinabil in dependenta de desfășurarea contractului si termenii
propuși in contractul principal dintre creditor si debitor.
prețul contractului are importanta in contractul de fidejusiune cu titlu
oneros si se achita in măsura in care este prevăzut in contract.
Drepturile si obligațiile parților:

75
 In cadrul structurii raporturilor de fidejusiune vom analiza raporturile
contractuale dintre creditor si fidejusor si raporturilor contractuale dintre fidejusor
si debitor. Raportul dintre creditor si fidejusor:[art.1155 – 1161 CCRM]
fidejusorul este obligat sa execute obligația debitorului fata de debitor atunci când
debitorul nu a executat-o. fidejusorul la cererea debitorului poate sa execute fata de
creditor împreună cu debitorul solidar conform art.1156 CCRM.
Raportul dintre debitor si fidejusor:[art.1162 – 1165 CCRM]
Încetarea fidejusiunii [art. 1166 – 1170 CCRM]

30. Jocuri și Pariuri

Contractul privind jocurile de noroc și pariul reprezintă contractual care are loc
între jucător și organizatorul jocului, în termenul stipulate sau rezumat din
circumstanțe. Acesta este valabil doar în cazurile expres prevăzute de legislația în
vigoare și monitorizat de: C. civ. la capit. XXXI „ Jocuri și pariuri”, Legea cu
privire la jocurille de noroc Nr.285-XIV din 18.02.99 adoptată de către
Parlamentul RM și publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 50-52/230 din
20.05.1999. Supravegherea și controlul asupra desfășurării jocurilor de noroc se
efectuează de Ministerul Finanțelor și Camera de Licențiere.
Însuși jocul de noroc, reprezintă acel joc care se desfășoară conform regulilor și
participarea la el permite cîștigul banilor sau altor bunuru sau drepturi
patrimoniale, însă acest joc este riscant sau aleatoriu deoarece rezultatul lui este
urmare a unor evenimente întîmplătoare și imprevizibile.Conform art.2(al.2) din
Legea Nr.285-XIV, nu este joc de noroc: (a). loteria în obiecte,
distractivă,neregulată care nu prevede venituri pentru organizatori dacă costul
tuturor biletelor e pînă la 5000 lei, iar cîștigul pînă la 3 salarii minime stability la
ziua desfășurării jocului; (b). acele jocuri, cîn sunt folosite mașini, aparate,
dispositive - care nu presupun elemente aleatorii, ci se bazează pe forța, abilitățile,
dibăcia participanților, iar cîștigul maximal este de pînă la 2 salarii minime;
(3).jocurile organizate de personae fizice sau juridice, dacă fondul de cîștiguri
este format din venitul propriu și are menirea de a stimula activitatea de bază sau
cu scop de publicitate și participarea la joc este gratuită.
Revenind la reglementarea jocurilor şi pariurilor în codul civil, trebuie să
aducem în evidenţa caracterul eterogen şi „internaţional” al acestor dispoziţii.
Toate cele trei articole ale capitolului XXXI au origini diferite. Art. 1375 este
traducerea art. 2629 din codul civil Québec, art. 1376 este traducerea (cu adaptări)
art. 1063 din codul civil rus, iar art. 1377 este, din câte am reuşit să deducem, o
creaţie a legiuitorului moldovean. Acest lucru nu reprezintă ceva grav în sine, ceea
ce este mai grav este că a fost „omisă” preluarea dispoziţiilor esenţiale în ceea ce
priveşte reglementarea jocurilor şi pariurilor, conţinute atât de art. 2630 C. civ.
Québec, cât şi art. 1062 C. civ. rus. Şi mai surprinzător este faptul că în proiectul
codului civil al Republicii Moldova la art. 1983 au fost reglementate, cu lux de
amănunte, „obligaţiile ce se nasc din jocuri şi pariuri”. Din raţiuni care ne
depăşesc, acest articol nu a fost preluat de actualul cod civil, celelalte trei fiind
76
 preluate cu modificări neesenţiale. Despre importanţa practică a acestei „omisiuni”
vom discuta un pic mai jos.
Remarcăm o diferenţă clară faţă de toate celelalte contracte reglementate în cod.
Dacă în cazul lor regula este că sunt valabile (licite) atâta timp cât o dispoziţie
legală nu le interzice expres, în cazul jocurilor şi pariurilor situaţia este diametral
opusă, acestea din urmă fiind valabile numai dacă o lege specială le prevede. Fără a
intra în amănunte, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că legiuitorul nu
priveşte cu ochi buni aceste contracte, considerându-le imorale. Întrucât nu le poate
interzice cu totul, fără a aduce atingeri grave principiului libertăţii contractuale, a
fost găsită această soluţie de compromis.
Întrucât este puţin probabil ca legiuitorul să poată anticipa şi reglementa expres
toate situaţiile posibile în materie de jocuri şi pariuri, în alineatul al doilea este
instituită o excepţie. Vor fi considerate valabile, chiar în lipsa unui legi speciale
care să le reglementeze, contractele ce vizează jocuri care necesită îndemânări
fizice din partea participanţilor (jocuri de abilitate, după cum sunt denumite de
legea cu privire la jocurile de noroc) dacă mizele nu vor fi excesive. Trebuie
menţionat că şi aceste jocuri vor fi interzise în măsura în care ar constitui obiectul
unei activităţi comerciale şi nu s-ar conforma dispoziţiilor legii cu privire la
jocurile de noroc (Articolul 4. Jocurile de noroc interzise: „Jocurile de noroc ce nu
corespund cerinţelor prezentei legi sînt interzise şi practicarea lor pe teritoriul
Republicii Moldova nu se permite.”), textul codului civil vizând numai pariurile
sau jocurile sporadice.
Am adus deja în discuţie, în câteva rânduri, faptul că aceste contracte au un regim
juridic diferit. Diferenţa majoră, care, însă, nu apare în codul nostru civil, se
concretizează în două reguli: (1) legea nu conferă câştigătorului posibilitatea de a
solicita plata pe calea unei acţiuni în justiţie; (2) cel ce a plătit voluntar datoria
rezultată dintr-un asemenea contract nu poate cere restituirea plăţii ca fiind
nedatorată. (art. 2630 alin. (1) C. civ. Québec „Lorsque le jeu et le pari ne sont pas
expressément autorisés, le gagnant ne peut exiger le paiement de la dette et le
perdant ne peut répéter la somme payée”; art. 1062. C. civ. rus. Требования,
связанные с организацией игр и пари и участием в них: „Требования граждан
и юридических лиц, связанные с организацией игр и пари или с участием в
них, не подлежат судебной защите,…”; art. 1636 C. civ. rom. „Legea nu da nici o
acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare”, art. 1638 C. civ. rom.
„Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de buna voie, afara numai
în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire”; art. 1983
proiectul codului civil al Republicii Moldova „(1) Cerinţele persoanelor, derivate din
organizarea jocurilor sau pariurilor, sau din participarea la ele, nu beneficiază de
protecţie judiciară, dacă aceste jocuri sau pariuri nu sunt autorizate de stat, deoarece
nu nasc obligaţii juridice. …”)
Din punct de vedere tehnic, putem remarca o asemănare cu obligaţia
naturală: prestaţia nu poate fi dobândită pe calea unei acţiuni în justiţie, iar odată
plătită, nu se poate cere returnarea ei ca fiind nedatorată. Totuşi, aceste două
situaţii sunt diferite, obligaţia naturală are la bază o îndatorire morală pe când în
cazul jocurilor şi pariurilor din cauza imoralităţii se refuză acţiunea în justiţie. Nu
77
 numai fundamentul moral sau imoral al acestor situaţii le diferenţiază ci şi
tratamentul juridic.
Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o dispoziţie similară celor
prezentate mai sus. Pe cale de consecinţă, în dreptul civil moldovenesc contractul
de joc sau pariu se prezintă, din punctul acesta de vedere ca oricare alt contract,
adică este înzestrat cu acţiune în justiţie pentru realizarea drepturilor şi obligaţiilor
corelative ce decurg din el. Unica diferenţă faţă de celelalte contracte o reprezintă
necesitatea prevederii printr-o lege specială a valabilităţii lui. Atunci, întrebarea
care se naşte este de ce legiuitorul îl separă de celelalte contracte şi îl
marginalizează, plasându-l undeva între actul juridic unilateral şi faptele licite?
Contractul de loterie şi alte contracte de joc similare produc efecte juridice numai
daca loteria sau jocul sînt autorizate de stat.
(2) Relaţiile dintre organizatorii de loterii totalizatoare (pariuri mutuale) şi alte
jocuri de risc ce au obţinut licenţa în modul stabilit de legislaţie şi participanţii la
jocuri se stabilesc în contractul respectiv.
În cazurile prevăzute în regulile de organizare a jocurilor, contractul dintre
organizatorul jocului şi participantul la joc se încheie prin transmiterea de către
organizator către participant a biletului de loterie, a chitanţei sau a unui alt
document.
(4) Propunerea de încheiere a contractului prevăzut la alin.(1) trebuie sa conţină
clauze privind termenul de desfăşurare a jocurilor, modul de determinare a cîştigului
şi a mărimii acestuia.
(5) Daca organizatorul refuză să desfăşoare jocul în termenul stabilit, participanţii
la joc sînt în drept să-i ceară recuperarea prejudiciului real cauzat de contramandarea
sau anularea jocului.
(6) Cîştigul obţinut de persoana care, potrivit condiţiilor de desfăşurare a jocului,
este recunoscută drept cîştigătoare trebuie să-i fie acordat de organizatorul jocului în
mărimea, în forma şi în termenele prevăzute în condiţiile jocului, iar daca nu este
prevăzut un termen de plată a cîştigului, nu mai tîrziu de 12 zile de la anunţarea
rezultatelor jocului.

31. Tranzacția

În cadrul contractului de ranzacţie, pă rţile previn un proces ce poate să

înceapă , termină un proces început sau rezolvă dificultă ţile ce apar în
procesul execută rii unei hotă rîri judecă toreşti.
Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de
obiectul tranzacţiei.Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite
să o execute.Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau
la alte chestiuni care interesează ordinea publică .
Se poate încheia tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o
infracţiune.. Astfel, tranzacţia nu poate fi în cheiată cu privire la capacitatea
persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică .

78
Prin acte ce priveşte capacitatea persoanei este necesar de înţeles acele
categorii de acte care privesc aptitudinea persoanei de a se prezenta în
calitate de pîrît sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul
procesului civil. Desemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte
schimbarea calită ţii procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate
servi schimbarea calită ţii vînză torului bunului în cazul de evicţiune, astfel cum
acesta să nu vină de partea cumpă ră torului ci de partea celui ce a indus
situaţia de evicţiune. Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi
considerarea capacită ţii sau incapacită ţii persoanei de a să vîrşi anumite acte,
indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau juridică între pă rţi
autoritatea lucrului judecat.
Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare.
între pă rţi autoritatea lucrului judecat.
Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare.
Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a
actelor juridice.
Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei.
Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită , de asemenea, de
nulitate cu excecpţia cazului câ nd pă rţile au acoperit în mod expres nulitatea.
Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă .
Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă pă rţile sau una din ele nu
ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotă râ re judecă torească definitivă . Dacă
pă rţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea
ulterioară a unui document care le era cunoscut nu este un temei de nulitate a
tranzacţiei, cu excepţia cazului câ nd a fost ascuns de una din pă rţi, sau cu
ştiinţa acesteia, de un terţ
Tranzacţia este nulă daca are doar un obiect şi dacă documentele
descoperite dovedesc că una din pă rţi nu avea nici un drept.
Prezentul articol presupune două ipoteze: una ce priveşte posibilitatea
pă rţilolr de a stabili clauze generale ale tranzacţiei asupra tuturor domeniilor
relaţiilor dee afaceri între două sau mai multe persoane, iar prin urmare de a
exclude în primul râ nd formulă rile de concretizare a fiecă rui litigiu, iar în cel
de-al doilea râ nd se presupune posibilitatea ca clauzele tranzacţiei să aibă
referinţă la afacerile viitoare. Aceest fapt în mare mă sură ar uşura relaţiile de
afacere dintre agenţii economici, precum şi dintre alte categorii de persoane,
iar drept rezultat s-ar exclude eventuala procedură judeecă torească pentru
toate cazurile neâ nsemnate. Cea de-a doua ipoteză priveşte situaţia în care se
declară uun principiu-prezumţie a faptului că pă rţile contractante au
cunoştinţă despre întreg conţinutul şi forma activită ţilor ce le au ca obiect al
relaţiilor dintre ele. Prin urmare, chiar dacă apare un careva document, care
într-un fel careva ar submina tră inicia relaţiiloor întrte pă rţile contractante,
acecsta nu poate servi drept temei de declarare a nulită ţii, chiar dacă de acest
document, la încheierea trranzacţiei, nu s-a pomenit. Excepţie de la acestă
regulă face parte cazul în care documentul acesta a fost tă inuit de că tre una

79
din pă rţi sau cu ştirea acesteia. În acest caz tranzacţia se consideră nulă .
Astfel, dacă de fapt a avut loc tă inuirea acestui document, însă , aceasta nu este
culpa uneia din pă ă rţi aceasta nu poate duce după sine nulitatea tranzacţiei.
Greşelile de calcul comise de una din pă rţi la încheierea tranzacţiei nu
pă ă gubesc pe nici una din pă rţi şi urmează a fi reparate.

Articolul 1338 Cod civil stabileşte un principiu-prezumţie, conform căruia

greşelile de calcul nu păgubesc partea care le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste
greşeli cauzează careva prejudicii ceeleilalte părţi la tranzacţie, partea care a
comis greşala urmează a înlătura consecinţele acesteia. Astfel, în virtutea
greşelii, contractul de tranzacţie nu este considerat nul, chiar dacă la
cunoaşterea acestui fapt, cel ce a comis greşala nu ar fi încheiat tranzacţia.
Greşelile de calcul pot servi temei de declarare a nulită ţii contractului de
tranzacţie dacă acestea au fost comise de că tre o terţă persoană , iar
posibilitatea de a fi verificate de partea interesată era exclusă .
Calculul greşit poate fi comis, spre exemplu, atunci câ nd pă rţile
contractante nu corect au partajat suprafaţa terenului moştenit, incorect s-
au numă rat sumele de bani etc.
Nu poate fi considerat calcul greşit comis de că tre uuna din pă rţi, dacă în
realitate calculul a fost fă cut de că tre una din pă rţi, dar sarcina calculă rii
aparţinea tuturor pă rţilor la contract, dar acestea nu au fă cut nici calculul,
acordînd încrederea celui ce a realizat-o de facto, nici nu au verificat
corectitudinea calculă rii.

32. Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune

Doctrina dreptului civil distinge două categorii de obligații, și anume, obligațiile

contractuale ce iau naștere și se constituie în baza contractelor prin acordul părților
și cele necontractuale sau care iau naștere din temeiurile prevăzute de lege.
Obligațiile date se mai numesc și obligații din cauzarea de daune sau obligații
delictuale. Conform, art. 1398 CC,în cadrul obligațiilor delictuale este menționat
faptul că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să
repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul
moral cauzat prin acţiune sau omisiune, care prevede temeiul şi condiţiile
generale ale ră spunderii delictuale. Atunci cînd persoana care a cauzat o
daună și întrunește condițiile prvă zute la capitolul dat, ea va fi obligată să
repere acest prejudiciu și va avea calitatea de debitor, iar persoana vă tă mată
ce are dreptul de a i se repara prejudicial are calitatea de creditor. Însă nu
doar persoana vă tă mată poate avea calitatea de creditor, deoarece atunci cînd
persoana fizică -creditor decedează sau atunci cînd pentru fapa delictuală
ră spunde altă persoană , în cazurile date va fi vorba de succesori-creditori sau
personae responsabile în cadrul institutului de tutelă și curatelă . Sau

80
persoanele cevor ră spunde conform obligațiunilor de serviciu sau în alte
cazuri exspres prevă zute de lege.
Obiectul obligației delictuale reprezintă despă gubirea de ordin
patrimonial ce urmează a fi plă tită de debitor persoanei vă tă mate, care are
rolul de a restabili drepturile patrimoniale și nepatrimoniale, cît și
repararea prejudicului nematerial sau moral.
Conținutul obligației delictuale, este dreptul creditorului de a cere repararea
integral a prejudiciului cauzat și obligația debitorului de a efectua acțiuni
positive în scopul repară rii prejudiciului cauzat.
Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile
expres prevăzute de lege.
O altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare
prejudiciul numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu
consimţământul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie
cu normele de etică şi morală.
Temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil. Componenţa
delictului civil include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită,
raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Acestea sunt condiţiile
generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale. Lipsa unei condiţii,
potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor
expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa
unor condiţii. Dacă legea modifică sau restrânge cercul condiţiilor necesare
pentru angajarea răspunderii delictuale, suntem în prezenţa unor condiţii speciale.
Debitor în cadrul obligaţiei delictuale este, potrivit regulii generale, autorul
faptei ilicite. Nu întotdeauna calitatea de autor al faptei ilicite şi debitor în
obligaţia delictuală o întruneşte aceeaşi persoană. Astfel, comitentul repară
prejudiciul cauzat de prepusul său în legătură cu exercitarea funcţiilor încredinţate
(art. 1403 Cod civil), părinţii sau tutorele repară prejudiciul cauzat de copilul lor
minor care n-a împlinit 14 ani.
Printre împrejurările care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, răspunderea
delictuală legiuitorul a enumerat pentru prima dată consimţământul persoanei
vătămate. Fapta prejudiciabilă nu va avea caracter ilicit atunci când persoana
vătămată a consimţit în prealabil la săvârşirea unei fapte, ştiind că este posibil să i
se cauzeze un prejudiciu. Suntem în prezenţa unei clauze de nerăspundere (alin. 2,
art. 603 indică un caz în care asemenea clauze nu se admit sub sancţiunea nulităţii
lor). Prin această clauză persoana îşi dă consimţământul nu la producerea
prejudiciului, ci la săvârşirea unei fapte, la desfăşurarea unei activităţi, care
potenţial ar putea produce un prejudiciu. Clauzele de nerăspundere nu sunt admise
în materia răspunderii delictuale dacă contravin normelor de etică şi morală. Ca
urmare a acestui fapt clauza de nerăspundere nu va elibera delincventul de
răspundere în materia prejudiciului cauzat fiinţei umane prin vătămarea sănătăţii
sau a integrităţii corporale.

81
 Răspunderea civilă delictuală are două funcții importante: compensațională, ce
are menirea de a înlătura urmările consecințele negative ce au apărut ca urmare a
acțiunilor ilicite și cauzării daunelor, restabilind pe cît este posibil situația
anterioară producerii cazului dat; educative-preventivă, care stimulează respectarea
legislației, atitudinea respectuoasă și grijulie față de viața și sănătatea persoanei
fizice și de proprietatea publică și privată.
Nu este pasibil de reparare prejudiciul cauzat de o persoană în stare de
legitimă apărare.Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat
prejudiciu unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.
Cauzarea prejudiciului cu depăşirea limitelor legitimei apărări se consideră a fi
ilicită. În acest caz autorul faptei ilicite va fi obligat să repare integral sau
parţial prejudiciul dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la
producerea prejudiciului sau la agravarea lui.
Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat
de ea. Luând în consideraţie împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa
de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul
prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atât
autorul prejudiciului, cât şi terţa persoană. Prejudiciul produs în urma stingerii sau
localizării unui incendiu va fi repart de autorul incendiului.
Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile
care i s-au încredinţat.
Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate
exonera dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor
comitentului.Prejudiciul se consideră cauzat de către executant în cadrul
îndeplinirii funcţiilor încredinţate de comitent dacă executantul a acţionat, atunci
când a săvârşit fapta prejudiciabilă, în interesul comitentului, în limitele funcţiilor
şi însărcinărilor încredinţate şi cu respectarea instrucţiunilor şi ordinelor date de
comitent. Dacă este întrunită această condiţie, se exclude dreptul de regres a
comitentului împotriva prepusului. Pentru a exclude regresul prepusul trebuie să
probeze că, cauzând prejudiciu, s-a conformat întocmai instrucţiunilor
comitentului.Comitentul nu va răspunde pentru prejudiciul cauzat de executant
prin faptele ce nu au nici o legătură cu funcţia încredinţată, chiar dacă ele au fost
săvârşite în timpul exercitării acesteia.
Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu
funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.
Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei
grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat
prin acţiunile indicate în alin.
Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a
omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.În
cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul

82
protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde
pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntâmpinat prin neexecutarea
obligaţiei, cu excepţia cazului când autoritatea publică demonstrează că a dat
dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.Autoritatea publică nu
răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea
de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.

Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de

cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de
judecată.Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere
ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma
arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin
aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii
corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de
răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale
procuraturii şi ale instanţelor de judecată.Statul se exonerează de răspundere în
cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea
prejudiciului prin autodenunţ.
Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi
(adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în
supravegherea sau educarea minorului.
Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul când se afla sub
supravegherea unei instituţii de învăţământ, de educaţie sau instituţii curative ori a
unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund
pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.
Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţământ, de
educaţie sau curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată
cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobândirea unor bunuri suficiente
pentru repararea prejudiciului.
Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat,
potrivit regulilor generale. În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri
sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat,
integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu
demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.Obligaţia părinţilor
(adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14
şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum
şi în cazul când, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobândeşte bunuri sau
venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează că
prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a

83
repara prejudiciului cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul
cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu. Dacă tutorele,
chemat la răspundere în conformitate cu alin. (1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar
autorului prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd
cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum
şi de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a
prejudiciului din contul autorului.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană aflată în imposibilitatea
de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru
lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor,
folosirea energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de
construcţii etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol
sporit dacă nu demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu
excepţia cazurilor în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor
aeriene) sau din intenţia persoanei vătămate.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale o partă proprietarul unui
animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de
prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de sub pază.
Obligaţia reparaţiei apare dacă persoana care, în baza contractului încheiat cu
posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde
pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.
Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în
întregime sau a unei pă rţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei
de întreţinere corespunză toare sau al unui viciu de constructive sau persoana
care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este
obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i
s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma
surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.

În cazul căderii sau scurgerii din constructive răspunde persoana care are
construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a
produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat.
. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun de mai multe persoane, acestea
poartă răspundere solidară.Poartă răspundere solidară nu doar autorul faptei
cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel
care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.Dacă
este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari,
ei vor fi răspunzători în cote egale.
Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial îl are persoana care a
reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană. Are dreptul la o acţiune de regres

84
 împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea
sau contractul nu prevede altfel.Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul
art. 1405 CC. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile
prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o
persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva
acestora.
Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea
va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate, obligă
autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi
calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent
bănesc prejudiciul cauzat. Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin
echivalent bănesc în funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării
hotărîrii. Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru
prejudiciul care a apărut după pronunţarea acestei hotărîri. Repararea prejudiciului
prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul
persoanei vătămate sau prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte
o redevenţă, debitorul poate fi obligat la depunerea unei garanţii.
Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.
Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau
la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei
vătămate. Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a
despăgubirii în cazurile prevăzute la art. 1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul
a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau a unei persoane
lipsite de capacitatea de exerciţiu.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea a integrităţii corporale sau
prin altă vătămare a sănătăţii.
autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau
venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi
cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de
alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui
vehicul special, de reciclare profesională etc.
Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate.
În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale
sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:
a) persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la
data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
b) copilul persoanei născut după decesul ei;
c) unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului,
indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de copiii,
fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta de 14 ani
sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din cauza sănătăţii,
conform avizului organelor medicale abilitate;
d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru
muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.

85
 (2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor
(cu excepţia studiilor efectuate la fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel
mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;
c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit
vîrsta de 60 de ani – pe viaţă;
d) invalizilor, pe durata invalidităţii;
e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului,
ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la
împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată prin
aviz de organele medicale abilitate.
(3) Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea
întreţinătorului se efectuează conform legii.
(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să
compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social
al defunctului ţi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.
Repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă
vătămare a sănătăţii ori prin deces. Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat
prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin
deces se efectuează în rate lunare. Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din
cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii poate fi
stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru
achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete
de călătorie, mijloace speciale de transport etc. La cererea persoanei îndreptăţite de
a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale
sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili,
dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile,
achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3
ani. În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat
prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin
deces, sumele respective sînt capitalizate potrivit legii.
Dacă, din cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii,
capacitatea de muncă a scăzut ulterior faţă de capacitatea pe care persoana
vătămată a avut-o în momentul cînd i s-a atribuit despăgubirea, ea are dreptul să
ceară un spor corespunzător a cuantumului despăgubirii.
Persoana obligată să plătească despăgubirea, are dreptul să ceară reducerea
ei corespunzătoare în cazul în care capacitatea de muncă a persoanei vătămate a
crescut faţă de capacitatea din momentul atribuirii despăgubirii. Sumele datorate
pentru repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau
prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces vor fi indexate conform legii.

Reparaţia prejudiciului moral are loc atunci cînd persoanei i s-a cauzat un
prejudiciu moral (suferinţe fizice şi psihice) prin fapte ce atentează la drepturile ei

86
personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţia, instanţa
de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului
prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi
întinderea prejudiciului patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în
lipsa vinovăţiei autorului faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin
condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a
arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea în
calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii corecţionale şi în alte
cazuri prevăzute de lege. Acţiunea în reparare a prejudiciului se prescrie în termen
de 3 ani începînd cu momentul în care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să
cunoască existenţa prejudiciului şi persoana obligată să-l repare. Răspunderea
pentru prejudicial cauzat de produse defectuoase are loc atît in cadrulrela țiilor
necontractuale cît și contractuale, deoarece conform atr.1399 prevederile normelor
cu privire la obligațiile care iau naștere în urma cauzării de daune, sînt aplicabile și
în cazul prejudiciilor contractuale în afara celor care reies direct din reglementarea
drepturilor și obligațiilor părților contractante. Controlul calităţii a apărut în
Europa, mai întîi fiind garantată prin perpetuarea tradiţiilor meşteşugăreşti, iar
apoi, odată cu revoluţia industrială, prin introducerea în cadrul diferitor etape ale
procesului de producţie a inspecţiei calităţii. Cu toate acestea, anume în Statele
Unite, după cel de-al II-lea război mondial, datorită unor factori obiectivi precum
ar fi reorientarea masivă a factorilor de producţie de la mărfurile cu destinaţie
militară către cele cu destinaţie civilă, creşterea bruscă a concurenţei, creşterea
cerinţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor etc., a evoluat un cadru
legislativ distinct în problema protecţiei consumatorului şi responsabilităţii pentru
calitatea necorespunzătoare a produselor. Acesta s-a dovedit a fi un proces
complex de elaborare şi punere în acţiune a standardelor de calitate, a
mecanismelor de administrare şi control al calităţii la nivel naţional, a normelor
materiale privind responsabilitatea civilă, administrativă şi penală pentru punerea
în circulaţie a produselor necalitative, a procedurilor de remediere şi a
mecanismului de protecţie judiciară a drepturilor persoanelor prejudiciate în urma
consumului sau utilizării unor produse defectuoase.
Conform „principiului răspunderii obiective”, producătorul este responsabil
de prejudiciul cauzat de produsul său chiar şi în lipsa oricărei vinovăţii.
Secţiunea a 2-a „Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de produse
defectuoase” a Capitolul XXXIV „Obligaţiile care nasc din cauzarea de daune” al
Codului civil a fost inspirată aproape în totalitate de Directiva Consiliului Uniunii
Europene 85/374/EEC cu privire la aproximarea legilor, regulamentelor şi
dispoziţiilor administrative ale Statelor Membre privind răspunderea pentru
produsele defectuoase, adoptată la 25.07.1985 (în continuare – „Directiva
85/374/EEC”). Este o tendinţă extrem de pozitivă, avînd în vedere aspiraţiile
Republicii Moldova de integrare europeană. Totodată, această constatare mai este
importantă şi pentru aplicarea corectă a noului concept, proces care poate fi
realizat cu succes dacă se va lua în consideraţie practica interpretării şi aplicării
unor norme echivalente de către Curtea Europeană de Justiţie.

87
 Dispoziţiile secţiunii analizate ridică semnificativ nivelul de protecţie
împotriva produselor defectuoase deoarece, în primul rînd, acestea încurajează
producătorii să întreprindă eforturi maxime pentru a pune în circulaţie doar
produse inofensive, iar în al doilea rînd, odată ce efectul preventiv a eşuat şi
defectul produsului a provocat un prejudiciu, oferă victimei posibilitatea obţinerii
reparaţiei prejudiciului din partea producătorului. Răspunderea producătorului
poate fi caracterizată drept una: (1) obiectivă (nu este necesară proba vinovăţiei),
(2) relativă (producătorul este eliberat de răspundere în cazul în care va dovedi
unele circumstanţe expres prevăzute), (3) limitată în timp (producătorul este ţinut
responsabil pentru o perioadă limitată de timp), (4) solidară (dacă mai mulţi
producători sînt responsabili, victima poate pretinde oricăruia repararea integrală a
prejudiciului), (5) care atribuie victimei sarcina de a proba defectul produsului,
existenţă şi întinderea prejudiciului şi raportul de cauzalitate dintre defect şi
prejudiciu, (6) care nu poate fi eliminată sau limitată la dorinţa părţilor.
33. Obligațiile ce se nasc din dobândirea sau reținerea unor bunuri
fără just temei ( Îmbogățirea fără justă cauză).

Îmbogăţirea fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit, care conform
prevederilor art.8 generează drepturi şi obligaţii pentru participanţii la raporturi
juridice civile, potrivit cărui orice persoană care şi-a majorat patrimoniul său prin
reducerea corelativă a patrimoniului altei persoane fără a fi îndreptăţită de un
temei juridic este obligată să restituie ceea ce nu-i aparţine. Tradiţional, aceste
raporturi sunt denumite îmbogăţire fără justă cauza.
Are dreptul de a cere restituirea prestației, persoana care, fără temei legal sau
contractual, a dobîndit ceva (acceptant) ca urmare a executării unei prestații de
către o altă persoană (prestator) sau a realizat in alt mod o economie din contul
altuia este obligat să restituie acestei alte persoane ceea ce a primit sau a
economisit. Nu este relevant faptul dacă îmbogațirea fără justă cauzaă a avut loc ca
rezultat al comportamentului uneia dintre părți, a unui terț sau ca urmare a unei
cauze independente de voința lor.
Persoana care, pentru executarea unei obligatii prezente sau viitoare, a
prestat ceva altuia, poate cere restituirea prestației dacă: temeiul raportului
obligațional a decazut ulterior; obligatia este blocata de o excepție care exclude
pe termen lung posibilitatea executarii ei.
Pretenția de restituire este exclusă dacă: prestația a corespuns unei obligații
morale; acceptantul va dovedi că prestatorul știa despre inexistența obligației, dar a
executat totuși prestația sau că acesta a prestat in scopuri filantropice și de
binefacere; pretenția de restituire a celor prestate pentru executarea unui contract
nul, ar contraveni scopului protector al normei care a instituit nulitatea. Creditorul
obligaţiei respective este numit prestator, iar debitorul - acceptant. În calitate de
acceptant şi prestator pot figura orice persoană juridică şi fizică, inclusiv
incapabilii, or deseori îmbogăţirea fără justă cauză nu depinde de voinţa
dobînditorului.

88
 Îmbogăţirea fără justă cauză presupune de fiecare dată o majorare a patrimoniului
dobînditorului din contul patrimoniului prestatorului. Majorarea se poate produce
în rezultatul acţiunilor prestatorului (executarea unei obligaţii inexistente,
supraplata, achitarea repetată a preţului contractului, achitarea unei sume din
greşeală, prestarea unui serviciu nedatorat, etc) care sunt urmate fie de transmiterea
dreptului de proprietate, fie a posesiei şi/sau folosinţei asupra unui bun, fie
transmiterea altui drept patrimonial. În anumite situaţii îmbogăţirea fără justă
cauză se poate produce în rezultatul dispunerii de un bun de către o persoană
neautorizată .
Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic de îmbogăţire fără justă cauză este
important ca îmbogăţirea să se producă în lipsa unui temei legal sau contractual.
Prin derogare, se va considera îmbogăţire fără justă cauză şi situaţia cînd la
momentul îmbogăţirii exista temei juridic, însă ulterior acesta a decăzut.
Normele care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză au drept scop restabilirea
În cazul în care creditorul poate înainta o acţiune bazată pe alte temeiuri legale
(contract, delict, etc.) aplicarea normelor care reglementează îmbogăţirea fără justă
cauză se exclude . Astfel, locatorul va putea cere achitarea chiriei de către locatar
în baza contractului de locaţiune, iar proprietarul unui bun individual determinat
va putea cere restituirea lui de la dobînditorul ilegal pe calea acţiunii în
revindecare (Art. 374 -375 CC).
Îmbogăţirea fără just temei se poate produce în rezultatul celor mai diverse
fapte juridice. Ea poate fi rezultatul acţiunilor acceptantului (culegerea din greşală
a roadei de pe terenul vecin), în rezultatul acţiunilor prestatorului (achitarea
repetată a mărfii procurate) sau în rezultatul acţiunilor terţilor (înmînarea de către
transportator a încărcăturii altei persoane decît destinatarul). Îmbogăţirea fără just
temei poate fi cauzată şi de evenimente. Astfel, suntem în prezenţa unei majorări
nejustificate a patrimoniului dacă în rezultatul inundaţiei roadă de pe terenul unei
persoane a fost amestecată cu roada vecinului şi nu este posibil de le separat
(acensiunea mobiliară)
Temeiul raportului obligaţional se consideră decăzut dacă după efectuarea
prestaţiei nu mai există (dispar) împrejurările care au stat la baza prestaţiei.

(1) Cel care presteaza ceva altuia nu pentru executarea unei obligatii, ci cu
intentia, recunoscuta de acceptant, de a-l determina pe acesta la o anumita conduita
poate cere restituirea prestatiei daca acceptantul nu a avut conduita urmarita de cel
care a prestat.
(2) Pretentia de restituire a prestatiei conditionate este exclusa cind:
a) atingerea scopului era imposibila de la bun inceput si prestatorul cunostea
aceasta;
b) prestatorul, contrar principiilor bunei-credinte, a impiedicat atingerea scopului
Cel care presteaza nu in scopul executarii unei obligatii, ci in urma
constringerii sau amenintarii poate pretinde restituirea prestatiei, cu exceptia
cazului in care acceptantul dovedeste ca avea un drept asupra prestatiei

89
Bunul dobîndit fără justă cauză trebuie să fie restituit în natură, iar acceptantul,
poartă răspundere faţă de prestator pentru toate lipsurile sau deteriorările
bunurilor obţinute fără justă cauză, inclusiv pentru cele accidentale, care au
survenit după ce acceptantul a aflat sau trebuia să afle despre lipsa justei cauze
pentru prestaţia acceptată. Pîna la acest moment, el raspunde doar pentru intenţie
sau culpă gravă.
În cazul imposibilităţii de a restitui în natură bunul obţinut fără justă cauză,
acceptantul urmează să restituie prestatorului bunul la preţul din momentul
dobîndirii, precum şi să-i repare prejudiciile cauzate prin diminuarea ulterioară
a preţului bunului, dacă nu a restituit preţul imediat dupa ce a aflat lipsa
justei cauze pentru prestaţia acceptată.
Persoana care s-a folosit temporar şi fără justă cauză de bunul altuia fără
intenţia de a-l procura sau de servicii străine, trebuie să remită prestatorului ceea
ce a economisit în urma acestei utilizări, la preţul existent în momentul ţi in locul
încheierii utilizării
Persoana care a transmis unei alte persoane, prin cesiune de creanţă sau în alt
mod, dreptul său în temeiul unei creanţe neexistente sau nevalabile este în drept să
ceară restabilirea situaţiei anterioare, precum şi restituirea documentelor care
certifică dreptul transmis.
Persoana care a dobîndit un patrimoniu fără justă cauză este obligată sa transmită
sau să compenseze persoanei indreptăţite toate fructele pe care le-a obţinut sau
trebuia să le obţină din momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre lipsa
temeiului prestaţiei acceptate.
Pentru suma datorată conform alin.(1) se calculează dobindă in condiţiile
art.619.
O dată cu restituirea bunurilor obtinute fără justă cauză sau cu recuperarea valorii
lor, acceptantul este in drept sa ceara prestatorului compensarea cheltuielilor utile
şi necesare de intreţinere şi pastrare a bunurilor, suportate din momentul cînd era
obligat să restituie veniturile, luînd în calcul beneficiile pe care le-a obtinut.
Dreptul la compensarea cheltuielilor se pierde în cazul în care acceptantul reţine
intenţionat patrimoniul susceptibi întoarcerii.
Dacă a dispus de un bun, iar actul de dispoziţie este opozabil persoanei
îndreptăţite, persoana neîndrepăţită este obligată să restituie persoanei
îndreptăţite tot ceea ce a primit în urma actului de dispoziţie. Dacă actul de
dispoziţie are un caracter gratuit, obligaţia se pune în sarcina persoanei care a
obţinut nemijlocit profit în temeiul acestui act.
În cazul în care o prestaţie valabilă faţă de cel indreptăţit este efectuată faţă de o
persoana neîndreptăţită, aceasta este obligată faţă de indreptăţit să restituie
prestaţia.

34. Dreptul succesoral

90
 Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate
(cel ce a lă sat moştenirea) că tre succesorii să i. Deci,moştenirea este o
transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală , unitară şi
indivizibilă .
Moştenirea are loc conform testamentului, succesiune testamentară sau în
temeiul legii, succesiune legală .
În cazul succesiunii, pot fi urmă torii moştenitori:
a) la succesiunea testamentară , persoanele care se aflau în viaţă la
momentul decesului celui ce a lă sat moştenirea, precum şi cele care au
fost concepute în timpul vieţii celui ce a lă sat moştenirea şi s-au nă scut
vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui,
precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul
decesului celui ce a lă sat moştenirea;
b) la succesiunea legală , persoanele care se aflau în viaţă la
momentul decesului celui ce a lă sat moştenirea, precum şi copii celui ce a lă sat
moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi nă scuţii vii după decesul acestuia.
(2) la patrimonial vacant, sau chiar și în cadrul unui testament, suucesor
poate fi numit statul.
În cadrul dreptului succesoral nu poate fi succesor persoana că reia i s-a
atribuit calitatea de successor nedemn din urmă toarele considerente: a
comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei
voinţe, exprimate în testament, a testatorului;a pus piedici în calea

realiză rii ultimei voinţe a celui ce a lă sat şi a contribuit astfel la chemarea

sa la succesiune; Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor pă rinţii
(adoptatorii) decă zuţi din drepturile pă rinteşti şi copiii maturi
(inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea
obligaţiei de întreţinere a celui ce a lă sat moştenirea dacă această
circumstanţă este constatată de instanţa de judecată .
Persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din dreptul la
succesiune pote fi chemată, în pofida acestui fapt, la moştenire dacă cel ce a
lăsat moştenirea o iartă exprimînd acest lucru în mod expres în testament.

Deschiderea succesiunii are loc , în urma decesului persoanei fizice sau

declară rii morţii ei de că tre instanţa de judecată , iar momentul
deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lă sat
moştenirea sau data ră mînerii definitive a hotă rîrii judecă toreşti privind
declararea morţii lui.
Are importanță pentru stabilirea corectă a succesorilor timpul în care a
decedat, pentru a stabili comorienţii şi codecedaţii, și succesorii
lor.Moştenirea lă sată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă
de proprii moştenitori.
91
 Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lă sat
moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află
bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel
al deschiderii sucesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai
valorosă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se
consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor
mobile.
Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul
succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care
cel ce a lă sat moştenirea le avea la momentul decesului. Dacă există
cîţiva moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului
de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic. În
patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lă sat moştenirea din
proprietatea comună , iar dacă împă rţirea în natură nu este posibilă , valoarea
ei.
Testatorul poate prevedea în testament o anumită avere pe care încă
nu o stă pînea la momentul întocmirii testamentului, dar care, la
deschiderea succesiunii, trebuie să fie în proprietatea sa.
Inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire a drepturilor şi obligaţiilor cu
caracter personal
În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile
patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar celui ce a
lă sat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevă zute de contract sau de
lege, care sînt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lă sat moştenirea şi
care încetează la decesul lui. Drepturile nepatrimoniale ale celui care a lă sat
moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apă rate de
că tre succesorii în modul prevă zut de lege.

Dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane,

aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale.Dacă
patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane,
determinarea acestei pă rţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei
îndreptă ţite sînt obligatorii.
În timpul vieții și la dorința proprie, fiecare persoană este în drept de a se
exprima asupra soartei patrimoniului care îi aparține și acest lucru poate să -l
facă întocmind un testament. Testamentul este un act juridic solemn,
unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiui,
pentru momentul încetă rii sale din viaţă , de toate bunurile sale sau de o parte
din ele. Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu.
Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru
moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret că rui moştenitor
ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există
astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori, iar
dacă în testament sînt menţionaţi cîţiva moştenitori, dar este stabilită cotă

92
 succesorală numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în pă rţi egale
patrimoniul ră mas. Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat
dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moştenirii, nu acceptă
sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire.
În cazul în care cotele-părţi determinate în testament nu includ întregul
patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică prevederile succesiunii
legale sau vacante, care se referă şi la moştenitorii legali cărora le-a fost testată o
parte din avere dacă testamentul nu prevede altfel.
Testatorul poate dezmoşteni pe unul, pe cîţiva sau pe toţi moştenitorii legali
şi nu este obligat să motiveze acest fapt. În cazul dat, persoana dezmoştenită prin
dispoziţie testamentară expresă nu poate deveni moştenitor legal asupra părţii
netestate din avere şi nici asupra cotelor-părţi la care au renunţat moştenitorii
testamentari
Dacă testatorul a determinat persoana moştenitorului prin carateristici care pot fi
proprii mai multor persoane şi nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în
vedere testatorul, toate persoanele se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi
egale.
Moştenitorii legali nedesemnaţi în testament îşi pă strează dreptul la
moştenire asupra pă rţii netestate din avere. Ei, de asemenea, moştenesc şi
partea testată din avere dacă , la momentul deschiderii moştenirii, în viaţă nu
se afla nici unul dintre moştenitorii testamentari sau adică toţi au renunţat la
moştenire.
Dacă înreaga avere a fost divizată între moştenitori conform
testamentului, dar la momentul deschiderii unul dintre ei nu mai este în viaţă ,
moştenirea legală nu va avea loc, iar cota lui succesorală va fi repartizată în
mod egal între ceilalţi moştenitori testamentari.
Testamentul poate fi întocmit doar în una din urmă toarele forme:
a) olograf – scirs în întregime personal, datat şi semnat de testator;
b) autentic - autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat
notarial;
c) mistic – scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat
şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl
semnează împreună cu testatorul.
Din cauza imposibilită ții de fapt de a întocmi notarial un testament de
că tre o persoană care este în imposibilitate să facă aceasta din cauza anumitor
împrejură ri, testamentele date vor fi recunoscute asimilate celor autentificate
notarial și anume, testamentele autentificate de:
a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul
de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul
sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi bă trîni dacă testatorul se
tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de exploră ri,
expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o
astfel de expediţie;

93
b) că pitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în
aeronavă ;
c) comandamntul (şeful) unită ţii, marii unită ţi, institutului şi colegiului
ilitar dacă la locul află rii lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau
îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru
al familiei acestuia;
d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în
locuri de privaţiune de libertate.
(2) Testamentul autentificat conform prevederilor alin. (1) se expediază
cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei
date.
Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză , nu poate semna personal
testamentul, la rugă mintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin
2 martori şi a notarului, poate semna o persoană . În acest caz, trebuie indicată
cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de
asemenea semnează în testament.Dar nu pot fi martori testamentari
persoanele care nu au atins majoratul, cele lipsite de capacitate de exerciţiu,
moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi descendentă ,
surorile, fraţii, soţul (soţia) şi legatarul.
Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum
şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul,
pînă la deschiderea succesiunii, să dea publicită ţii date despre conţinutul
testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui. În testament
trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea
testamentului doar dacă nu sînt înlă turate dubiile privind capacitatea de
exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modifică rii sau revocă rii
testamentului, precum şi în cazul existenţei a cîtorva testamente.
Testatorul poate modifica sau revoca testamentul în orice moment,
întocmind unui nou testament, care revocă în mod direct, total sau parţial,
testamentul anterior ce contravine noului testament sau prin depunerea unei
cereri la notar sau prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului
olograf.
Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi
restabilit nici în cazul în care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea
unei cereri doarece doar ultimul testament, chiar dacă are același conținut ca
cele anterioare, este valabil.
Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se
substituie integral unul pe altul, toate testamentele ră mîn în vigoare.
Există un șir de cause în cadrul că rora, testamentul nu are putere legală și
anume: dacă unica persoană în a că rei favoare a fost întocmit decedează
înaintea testatorului; în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă
moştenirea; dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este
înstră inată de acesta; în partea în care încalcă rezerva succesorală .

94
Ca și orice alt act juridic și testamentul este nul dacă sînt prezente condiţiile de
nulitate a actelor juridice. De exemplu în următoarele cazuri, cum ar fi: dispoziţiile
testamentare care contravin legii sau intereselor publice, precum şi condiţiile care
nu sînt clare sau contravin una alteia, sînt nule, testamentul întocmit cu
nerespectarea formei stabilite de lege este nul, testamentul este declarat nul de
către instanţa de judecată. Cît și unele dispoziții separate din testament pot fi
declarate nule.
Dacă dintre cîteva dispoziţii testamentare una nu mai are putere legală sau este
nulă, iar testatorul nu a lăsat alte dispoziţii, restul dispoziţiilor testamentului
rămîn în vigoare.
În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament
de dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform
regulilor generale.
Valabilitatea testamentului poate fi contestată, în temeiul condiţiilor de nulitate
a actelor juridice, de către moştenitorii legali şi de alte persoane interesate.
Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen
de un an de la data deschiderii succesiunii, însă acest termen nu se extinde asupra
acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat din greşeală o avere străină ca fiind a
sa.
În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina
moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea
testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane.
În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate
desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre
moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În
ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, aceasta exprimîndu-l
în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.
Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea
obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în
prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.
Dacă există mai mulţi executori testamentari, se admit acţiuni individuale
numai în cazul pazei patrimoniului succesoral, în alte cazuri fiind necesar acordul
dintre ei. Executorul testamentar îşi îndeplineşte obligaţiile fără a fi remunerat,
deşi poate primi o recompensă dacă aceasta este prevăzută în testament, din contul
averii succesorale, a cheltuielilor de păstrare şi administrare a averii. Executorul
testamentar care nu este moştenitor nu este în drept să facă alte cheltuieli din
averea succesorală decît cele prevăzute de
După executarea testamentului, executorul este obligat, la cererea moşte-
nitorilor, să le prezinte o dare de seamă despre activitarea sa. Executorul
testamentar îşi îndeplineşte funcţiile pînă la acceptarea succesiunii de către toţi
moştenitorii. Dacă se abate, intenţionat sau din impridenţă, de la îndeplinirea
obligaţiilor încredinţate prin testament, executorul testamentar poartă răspundere
pentru pre-
judiciile cauzate astfel moştenitorilor.

95
 Testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje
patrimoniale (legat) fără a desemna în calitate de moştinitor.
Legatul este o dispoziţie testamentară curpinsă în testament, prin care
testatorul însărcinează unul sau mai mulţi moştenitori să transmită uneia sau
mai multor persoane avantaje patrimoniale.
Persoana în favoarea cărei este făcut legatul se numeşte legatar şi nu are
calitate de moştenitor legătarul este eliberat de răspundere faţă de creditorii
testatorului
Obiect al legatului poate fi transmiterea către cel ce recepţionează legatul
(legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte
din patrimoniul succesoral; obţinerea şi trasmiterea către acesta a bunurilor care nu
fac parte din moştenire; îndeplinirea unei numite munci, prestarea de servicii şi
altele.
Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui a testat casa,
apartamentul sau orice locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor
persoane dreptul de folosinţă viageră sau pentru anumită perioadă asupra încăperii
de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea. La cesiunea ulterioară a dreptului de
proprietate asupra încăperii de locuit, dreptul de folosinţă rămîne în vigoare.
Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu se înstrăinează şi nu trece la
moştenitorii legatarului. Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu este un
temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea dacă testamentul nu
prevede altfel Legatul încetează dacă legatarul:
a) nu a solicitat în termenul prevăzut la Art.1492 executarea;
b) nu este în viaţă la data deschiderii moştenirii.
Dacă persoana căreia i se cuvine legatul decedează după deschiderea succesiunii,
nereuşind să-şi exprime acordul, dreptul de a primi legatul trece la moştenitorii ei
dacă legatul nu ţine de persoana legatarului.
Dreptul de a cere de la moştenitor prin instanţă de judecată executarea
acţiunii încredinţate îl are executorul testamentar, iar dacă nu este desemnat nici
un executor, acest drept îl are oricare dintre moştenitori, precum şi alte persoane
interesate.
Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului că tre persoanele
menţionate în lege, se aplică în cazul în care:
a)cel ce a lă sat moştenirea nu a lă sat nici un
testament; b)a fost declarată nulitatea testamentului;
c)succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
d)succesorul testamentar este nedemn.
În cazul succesiunii legale, moştenitorii cu drept de cotă egală sînt:
a)de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lă sat moştenirea, la fel
şi cei nă scuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi
ascendenţii privilegiaţi (pă rinţii, înfietorii) celui ce a lă sat moştenirea;
b)de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii
ordinari (bunicii, atît din partea tată lui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a
lă sat moştenirea;

96
 c)de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mă tuşile) ai celui ce a
lă sat moştenirea.
(2)Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordinea proximită ţii
(apropierii) gradului de rudenie cu cel ce a lă sat moştenirea, respectiv bunicii
îi înlă tură pe stră bunici etc., idiferent de sex şi linie.
(3)În cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor se aplică
reprezentarea:
a)descendenţilor – la infinit;
b)colateralilor – pînă la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali
privilegiaţi – nepoţi de frate şi soră , stră nepoţi de la frate şi soră ; colaterali
ordinari – veri primari).
(4)Reprezentarea are loc cu respectarea prevederilor art.1504.
(5)Pă rinţii naturali ai celui adoptat şi celelalte rude ale lui de sînge pe
linie ascendentă , precum şi surorile şi fraţii lui de sînge, nu moştenesc după
moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui.
Moştenitorii de clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală
numai dacă lipsesc moştenitori din clasele precedente sau dacă aceştia nu
acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care
toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decă zuţi din dreptul la
succesiune.
Prin hotă rîre judecă torească , un soţ poate fi privat de dreptul la
succesiune legală dacă se confirmă că de facto că să toria cu cel ce a lă sat
moştenirea a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea succesiunii şi soţii au
locuit separate. Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au
existat motive pentru declararea nulită ţii că să toriei şi testatorul a intentat în
acest sens o acţiune în instanţa de judecată .
Dacă moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii
indicaţi la art.1500 alin.(3) culeg, prin intermediul instituţiei reprezentă rii,
partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit moştenitorului decedat.
Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul
reprezentatului. Nu se admite reprezentarea persoanei la a că rei moştenire s-
a renunţat, a persoanei care a renunţat la moştenire, precum şi a nedemnului.
Succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni,
independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă -parte ce s-ar
fi cuvenit fiecă ruia în caz de succesiune legală , rezerva succesorală.
Articolul 1506 Apariţia dreptului de a pretinde cotă din rezerva succesorală
Dreptul de a pretinde cotă din rezerva succesorală apare în momentul
deschiderii succesiunii. Acest drept se transmite prin moştenire.
Mă rimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul
patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea
legatului.La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare
moştenitor rezervatar, se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la
succesiune dacă nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii testamentari nu se
iau în considerare dacă ei nu sînt moştenitori legali.

97
 Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, va putea
pretinde la rezervă dacă renunţă la legat. În caz contrar, el pierde dreptul la
cota din rezerva succesorală în mă rimea legatului.
Dacă testamentul nu se referă la întregul patrimoniu succesoral, rezerva
succesorală se separă în primul rînd din averea netestată , iar în cazul
insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testate. Moştenitorul
rezervatar poate renunţa la cota ce i se cuvine din rezerva succesorală fă ră a
indica în a cui favoare renunţă . Faptul acesta nu atrage majorarea cotei din
rezerva succesorală pentru alţi moştenitori. Cota lui trece la moştenitorii
testamentari proporţional cotei testate lor. Acceptarea cotei din rezerva
succesorală sau renunţarea la ea se face în termenul stabilit pentru opţiune
succesorală .Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate avea loc
dacă există circumstanţe care au drept rezultat decă derea din dreptul la
moştenire în genere. Cota din rezerva succesorală a moştenitorului privat de
dreptul la ea trece la moştenitorii testamentari.
Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului
de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori
testatmentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat
succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de dreptul la succesiune.
Statul intră în posesiunea patrimoniului prin eliberarea unui certificat de
succesiune vacantă .Ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral
vacant, precum şi transmiterea acestuia în proprietatea statului, se stabilesc
prin lege.
Succesiunea trece la moştenitorul chemat la succesiune, sub
rezerdreptului de a renunţa la ea.Succesiunea este acceptată de succesor
indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.
Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la
notarulde la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a
succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniul succesoral.
Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei pă rţi din patrimoniu, se
consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar află şi din ce ar
consta.
Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei.
Termenul special de acceptare a succesiunii apare, dacă dreptul de a accepta
succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă , ea trebuie
acceptată în partea ră masă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă
această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni.

Termenul prevă zut la art. 1517 poate fi prelungit de că tre instanţa de judecată
cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea
în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fă ră a se adresa în instanţa
de judecată , persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au
omis termenul menţionat.În cazul

98
prevă zut la alin. (1), succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine
din averea ră masă , iar în cazul imposibilită ţii de a-i transmite în natură ,
echivalentul în bani al pă rţii ce i se cuvine din averea ră masă .
Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are
dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală
şi pînă la primirea certificatului de moştenitor.Dacă moştenitorul testamentar
nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul
legal care nu ştia despre existenţa testamentului a intrat în posesiunea averii
succesorală , sau dacă moştenitorii testamentari şi legali nu ştiau despre
existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori legali mai
apropiaţi, lor le ră mîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la
intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a
capitalului investit în averea succesorală .

Dacă , în cazurile prevă zute la art. 1521, bunurile care intră în avere
succesorală sînt vîndute pînă la intentarea acţiunii, vînzarea-cumpă rarea se
consideră valabilă , iar mijloacele obţinute din vînzare se predau
moştenitorului legal. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea
succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă
succesorală trece la moştenitorii să i (transmisia succesorală ). Succesorii
moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea ră masă din
termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni,
el se prelungeşte pînă la 3 luni.
La expirarea termenului prevă zut la alin.(1), succesorii moştenitorului
decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea
dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului întemeiate. Dreptul
moştenitorului da a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din
rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui.
Neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează
moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată
nemijlocit moştenitorului decedat. La refuzul de a accepta moştanirea prin
transmisie succesorală , averea trece la persoanele chemate să accepte
moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat.
Moştenitorul este în drept să ceară luarea de mă suri pentru conservarea
averii succesorale, fapt pentru care se stabileşte un termen de 6 luni ce se
încadrează în termenul general de acceptare a succesiunii.

Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data

deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în
posesiune.Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor
moştenitori testamentari sau legali.Nu este admisă renunţarea la moştenire
în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire sau
99
declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese
din testament.
Nu se permite renunţarea parţială la succesiune sau acceptarea parţială a
succesiunii, sub condiţie sau pe un termen anumit.
Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o
anumită condiţie, se consideră că renunţă la moştenire.
Persoana chemată la moştenirea mai multor cote succesorale poate accepta o
cotă şi poate renunţa la alta dacă este chemată la moştenire în temeiuri
diferite.Dacă chemarea la moştenire se face într-un singur temei, acceptarea
sau renunţarea la o cotă se consideră aplicabilă şi celeilalte cote. Chemarea
are acelaşi temei şi atunci cînd dispoziţia se conţine în testamente
diferite.Dacă testatorul a testat moştenitorului cîteva cote din moştenire, el
poate să -l autorizeze prin dispoziţie testamentară să accepte o cotă şi să
renunţe la alta. Dacă moştenitorul renunţă la moştenire, dar nu declară în
favoarea cui renunţă , cota lui majorează cota moştenitorilor chemaţi la
succesiune legală (acrescă mînt), lar dacă tot patrimoniul succesoral este
împă rţit prin testament, majorează cota moştenitorilor testamentari
proporţional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel. Dacă unicul
moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune aceasta trece la
moştenitorii din clasa urmă toare.
Reprezentantul statului nu este în drept să nu accepte succesiunea.
Moştenitorii care au acceptat succesiunea satisfac pretenţiile creditorului
celui ce a lă sat moştenirea proporţional cotei fiecă ruia în activul succesoral.
Dacă cel ce a lă sat moştenirea a fost debitor solidar, moştenitorii poartă
această ră spundere solidară .Moştenitorii care au primit cotă din rezerva
succesorală , de asemenea, sînt responsabili de datoriile celui ce a lă sat
moştenirea
Moştenitorii sunt obligaţi să înştiinţeze creditorii celui ce a lă sat succesiunea
despre deschiderea succesiunii dacă au cunoştinţă despre datoriile
defunctului. În termen de 6 luni din ziua câ nd au aflat despre deschiderea
succesiunii, creditorii celui ce a lă sat moştenirea trebuie să înainteze pretenţii
că tre moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa
acestor pretenţii. Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii
celui ce a lă sat moştenirea urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în
termen de un an din momentul începerii curgerii termenului de înaintare a
pretenţiilor.

La trecerea că tre stat a patrimoniului succesoral statul devine, ca şi ceilalţi

moştenitori, responsabil de datoriile celui ce a lă sat moştenirea.
Pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor
publice, notarul de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa persoanelor
interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia mă surile necesare
pentru paza şi pă strarea averii succesorale pâ nă la expirarea termenului

100
stabilit pentru acceptare. Dacă averea succesorală sau o parte din ea nu se află
la locul de deschidere a succesiunii, notarul din acest loc însă rcinează notarul
de la locul află rii averii să ia mă suri pentru paza şi pă strarea ei.
În cazul câ nd averea trebuie administrată sau creditorii moştenitorului
înaintează o acţiune, notarul numeşte un custode al averii succesorale. Nu se
numeşte custode dacă cel puţin unul dintre moştenitori a întrat în posesiunea
averii sau este numit executor testamentar
Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul
deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul de
moştenitor se eliberează după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii, în orice
timp.Cerificatul de moştenitor se eliberează pînă la expirarea termenului de 6
luni dacă notarul dispune de suficiente dovezi că , în afară de persoanele care
solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori.

În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are

valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru
dobîndirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun
patrimoniul succesoral, urmînd ca certificatul de moştenitor să fie eliberat
ulterior. Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptă rii în termen
a moştenirii, în caz contrar moştenitorii fiind stră ini de moştenire prin
neacceptare.
În cazul în care nu există nici succesori testamentari, nici succesori
legali, notarul constată , la cererea rteprezentantului statului, că succesiunea
este vacantă şi eliberează certificatul de succesiune vacantă după expirarea
termenului legal de acceptare a succesiunii.
Partajul averii succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea
certificatului de moştenitor.Orice moştenitor poate cere separarea în natură a
cotei sale atâ t din bunurile mobile, precum şi din bunurile imobile dacă o
astfel de separare este posibilă , nu afectează destinaţia economică şi nu este
interzisă de lege. La cererea moştenitorilor care exercită dreptul de
preemţiune, instanţa de judecată poate eşalona plata, ţinâ nd cont de sumă ,
dar pentru un termen de cel puţin 10 ani.

101