Sunteți pe pagina 1din 8

CONCURENȚA COMERCIALĂ

Considerații introductive privind concurența

Una din condițiile de bază pentru existența unei economii de piață funcționale, alături de
libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului, o reprezintă un mediu
concurențial nedistorsionat. Comercianții, fie la nivel național, fie la nivel internațional, trebuie să
interacționeze pe cât posibil în mod liber, fără influențe negative din partea agenților puternici sau
aflați în situații privilegiate, asociațiilor de agenți economici sau a statului.
Mediul concurențial poate fi afectat negativ de activitățile anticoncurențiale care reprezintă
obiectul sau efectul înțelegerilor sau a practicilor concertate între agenții economici, de abuzul de
poziție dominantă a unor agenți economici puternici; de asemenea, concurența poate fi distorsionată
prin subvențiile acordate de stat unor agenți economici, ceea ce le creează o poziție avantajoasă față
de ceilalți concurenți pe piața respectivă. Mediul concurențial poate fi protejat prin acte normative,
care au fost adoptate de-a lungul timpului. 1
Fapte de concurență neloială pot constitui, cu titlu de exemplu: publicitate neonestă,
confuzia cu semnele distinctive ale rivalului de pe piața relevantă, denigrarea, dezorganizarea
întreprinderii rivale prin racolarea de personal, spionajul, acapararea agresivă a clientelei, vânzarea
cu premiu, dumpingul de mărfuri și servicii, falsele indicații. Tot mai frecvente sunt cazurile de
producere, importare, exportare, oferirea spre vânzare, sau vânzarea unor mărfuri sau servicii care
poartă mențiuni false privind brevetele de invenții, mărcile, desenele sau modelele industriale,
întrebuințarea unei firme sau embleme, a unor desemnări speciale sau ambalaje, de natură a
produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant. 2
Folosirea fără drept a emblemei unui produs sau a unor desemnări speciale de natură a
produce confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant este întâlnită nu numai în industria
telefoniei mobile ci și a produselor cosmetice, produselor farmaceutice, în industria producătoare
de autoturisme. 3
Dreptul național și european în materia concurenței.
Supremația dreptului european impune statelor membre ale uniunii să le implementeze și
să se abțină de la adoptarea de norme contrare acestui sistem de drept. Constituția României
prevede că economia țării noastre este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.

1
Primele reglementări au apărut odată în Germania in 1896, iar in Bulgaria, Ungaria, Polonia au fost adoptate legi
privind protecția concurenței între anii 1990-1991.
2
De ex., în magazinele din sud-estul Asiei se vând telefoane asemănătoare care pretind a fi iPhone-uri deși nu sunt.
Produsele contrafăcute copiază logourile Apple și iPhone și chiar folosesc icon-uri identice în meniu; aceste
telefoanele de calitate mai slabă decât originalul, sunt la un preț mai mic decât cel al unui iPhone real însă mai mare
decât al unui telefon mobil obișnuit.
3
De ex. :în Italia, un grup de falsificatori construite mașini sport de culoare roșie, care au fost vândute unor colecționari
de mașini clasice la un preț foarte mic, sub prestigioasa emblemă Ferrari. Majoritatea pieselor folosite pentru
asamblarea mașinilor erau contrafăcute și doar puține erau originale.
1
Statul este obligat să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Legislația subsecventă dezvoltă aceste principii în Legea concurenței nr. 21/1996,
modificată și completată prin O. U. G. nr. 121/2003, O. U. G. nr. 75/2010 și în O. G. nr. 117/2006
privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat. Un alt act normativ important în
materie este Legea nr. 11/1991 privind concurența neloială modificată și completarea prin Legea
nr. 298/2001; normele Legii nr11/1991 nu intră în sfera de aplicare a dreptului european al
concurenței, raporturile juridice respective fiind stabilite în mod liber de legislația fiecărui stat
membru U. E. , urmând a fi aplicate complementar cu normele stabilite de Legea nr. 21/1996 și O.
U. G. nr. 117/2006 și cu normele dreptului European. Legi sunt puse în aplicare și detaliate prin
numeroase regulamente, instrucțiuni și alte acte emise de Consiliul Concurenței, potrivit modelului
european, având în vedere transpunerea corectă și completă a legislației europene.
În ceea ce privește normele dreptului european, Tratatul privind Uniunea Europeană
prevede ca activitate esențială a acesteia crearea unui sistem care să asigure un mediu concurențial
nedistorsionat în cadrul pieței interne. În acest sens, art. 81 și 82 din același Tratat interzic
înțelegerile și practicile concertate care au obiect sau efect restricționarea sau denaturarea
concurenței pe piața europeană, precum și abuzurile de poziție dominantă.

Concurența comercială
Noțiune
Prin originea sa, conceptul de concurență s-a format și este folosit în orice relații sociale.
Pe plan general, prin concurență se înțelege o confruntare între tendințe adverse, care converg spre
același scop. Pe plan social deosebim forme extrem de variate ale competiției, prin reprezentarea
aspectul de concurență vitală, care semnifică conflictul interuman în cadrul căruia fiecare om tinde
la conservarea și dezvoltarea proprie.
În relațiile de piață, concurența a fost privită, inițial, ca factor decisiv care asigură, în mod
spontan, diviziunea muncii între agenții economici, precum și condițiile normale ale producției,
ale schimburilor și ale consumului de bunuri.
Concurența reprezintă competiția dusă, atât pe plan național, cât și internațional, între firme
de producție, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a
acaparării unor segmente tot mai largi de piață și, în consecință, a sporirii volumului de afaceri.
Concurența exprimă situația de pe piață, în care firme sau vânzători se luptă în mod
independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor în scopul de a atinge un obiectiv economic,
de exemplu, profituri, vânzări și/sau împărțirea pieței. În acest context, concurența este adesea
echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la prețuri, calitate, servicii sau
combinații ale acestora sau altor factori, pe care clienții îi prețuiesc.
Finalitatea oricărei concurențe comerciale, obținerea unui profit, este posibilă numai
acaparând și păstrând clientela. În orice piață relevantă clientela este limitată nu numai sub aspect
numeric, dar și sub cel al potențialului economic. Atragerea parțială a clientelei de către un agent
economic presupune pierderea acelui segment de concurență de către alt comerciant.
2
În concluzie, prin concurență se înțelege confruntarea dintre agenții economici cu activități
similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea
clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.
Elementele concurenței comerciale
Raportul juridic de concurență se particularizează prin drepturile specifice ale agentului
economic referitoare la fondul de comerț.
Fondul de comerț (patrimoniu comercial), este definit ca ansamblul bunurilor mobile și
imobile, corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial),
utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale (art. 1 din Legea nr. 11/1991). În
desfășurarea activității sale întreprinzătorul își exercita următoarele categorii de prerogative:
Drepturile agentului economic asupra firmei și emblemei. Regimul juridic al firmei și
emblemei, elemente ale propriului fond de comerț, se încadrează în sfera raportului juridic de
concurență. Titularul exercită asupra lor drepturi privative, care exclud orice eventuale uzurpări. 4
Drepturi asupra semnelor distinctive ale produselor. Identificarea unor asemenea bunuri
se realizează cu ajutorul mărcilor de fabrică, de servicii sau de comerț al căror titular este, în
condițiile legii, agentul economic în cauză.
Potrivit definiției cuprinse în art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile
geografice, (republicată în anul 2010), marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică,
servind la deosebirea produselor și serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând
altor persoane și poate consta în: cuvinte, inclusiv nume proprii, desene, litere, cifre, forma
produsului sau ambalajului, combinații de culori, de semne etc.
Odată înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci5, titularul are un drept exclusiv
de folosință, iar uzurparea lui constituie un act de concurență neloială.
Dreptul comerciantului este ocrotit prin incriminarea faptei ca infracțiune pentru fapte
precum contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a
publicului asupra calității produselor sau serviciilor la care se referă marca; punerea în circulație,
fără drept, a unui produs purtând o marca identică cu o marcă înregistrată pentru produse identice
sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Alături de pedepsele penale prevăzute pentru infracțiunile de contrafacere a mărcilor,
comerciantul vătămat este îndreptățit să solicite instanței să interzică rivalului să aplice pe
produsele sau ambalajele sale semnele incriminate, să comercializeze sau să dețină produse cu
acest semn, să importe sau exporte, să utilizeze marca pe documentațiile proprii ori în publicitate.

4
Art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 incriminează ca infracțiune de concurență neloială și sancționează cu închisoare
de la o lună la doi ani sau cu amendă întrebuințarea unei firme sau unei embleme de natură a produce confuzie cu cele
folosite legitim de alt comerciant.
5
La nivel comunitar forul de înregistrare a mărcii comunitare este Oficiul pentru Armonizare din cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale);
3
Comerciantul lezat utilizează acțiunea în contrafacerea cu finalitate reparatorie.6
Drepturi asupra invențiilor și altor procedee tehnice de gestiune. Invenția constituie o
creație intelectuală, care poate fi brevetată dacă-conform art. 7 alin. (1) din Legea 64/1991,
republicată în 2007, aplicabilă în materie - este nouă, rezultată dintr-o activitate inventivă, fiind și
susceptibilă de aplicare industrială.
Brevetul de invenție conferă titularului dreptul de a interzice terților să efectueze, fără
autorizația sa, fabricarea, comercializarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul sau stocarea
în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii produselor sau procedeelor.
Apărarea invenției în cadrul protecției legale a proprietății industriale implică sancțiuni
penale pentru însușirea fără drept a calității de inventator, fabricarea, folosirea sau punerea în
circulație fără drept a obiectului unui brevet de invenție sau orice încălcare a drepturilor conferite
de brevetul de invenție. Pentru prejudiciile cauzate titularului, acesta are dreptul la despăgubiri
potrivit dreptului comun, iar produsele contrafăcute pot fi confiscate potrivit legii penale. Dreptul
concurenței comerciale nu oferă mijloace specifice de apărare și protecție a invențiilor.
Drepturi asupra desenelor și modelelor industrial. Sunt opere de artă aplicată, destinate, ca
și mărcile, să individualizeze produsele titularului.
Desenul industrial este orice aranjament de trăsături sau de culori, care reprezintă imagini
având un sens determinat.
Modelul industrial constă într-o formă plastică, precum o machetă, un modelaj în ceară sau
în ghips, un mulaj, o sculptură etc.
Titlul de protecție a acestor opere de artă aplicată este certificatul de înregistrare a desenului
sau modelului industrial la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, care conferă titularului sau un
drept exclusiv de exploatare pe teritoriul României.
În temeiul certificatului menționat, titularul are dreptul, de a interzice terților să efectueze,
fără autorizarea sa, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea sau oferirea spre
vânzare, folosirea, importul sau stocarea în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau
folosirii desenului sau modelului industrial al produsului în care acesta este încorporat.
Însușirea fără drept, în orice mod, a calității de autor a desenului sau modelului industrial,
reproducerea fără drept a desenului sau modelului industrial în scopul fabricării de produse cu
aspect identic, fabricarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, importul, folosirea sau stocarea unor
astfel de produse în vederea punerii în circulație ori folosirii, fără acordul titularului certificatului
de înregistrare ale semnului sau modelului industrial în perioada de valabilitate a acestuia
constituie infracțiune potrivit legii, iar pentru prejudiciul cauzat, titularul are dreptul la
despăgubiri. 7

6
Este de rea-credință persoana care înregistrează o marcă, nu pentru a-și distinge propriile produse sau servicii, ci
pentru a-și apropria, pe nedrept, o marcă utilizată de societatea comercială al cărei asociat urma să devină și, în virtutea
dreptului exclusiv de titular al mărcii, de a împiedica pe viitor folosirea liberă a acesteia de către respectiva societate
comercială.
7
Se aplică Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale (republicată în 2007).
4
Drepturi referitoare la clientelă. Element indispensabil al fondului de comerț, considerată o valoare
economică, clientela reprezintă totalitatea persoanelor fizice și juridice care apelează în mod obișnuit la
fondul de comerț al aceluiași comerciant pentru procurarea mărfurilor și serviciilor.
Pentru a fi element al fondului de comerț, clientela trebuie să fie comercială, adică subiect
beneficiar al actelor de comerț desfășurate de comerciant.
Prin calitatea de a fi personală, clientela unui comerciant se deosebește de aceea a altui comerciant
concurent. Dreptul concurenței comerciale sancționează confuzia, denigrarea sau dezorganizarea
companiei rivale săvârșită în scopul atragerii clientelei. Totodată, permite înserarea unor clauze
contractuale, prin care comercianți se angajează să evite procedeele neoneste de racolare a clientelei.
Felurile concurenței comerciale
Concurența comercială este divizată în două categorii: concurența onestă și neonestă.
Concurența onestă este împărțită în concurența pură și perfectă și concurența eficientă.
Concurența neonestă se subdivide în concurența interzisă și concurența neloială.
Concurența onestă și neloială prezintă elemente comune: scopul lor, captarea și menținerea
clientelei, cadrul obiectiv în care se desfășoară, cel al pieței relevante dominată de libertatea
comerțului și politica de prețuri.
Concurența onestă
Concurența onestă trebuie dusă cu respectarea uzanțelor cinstite, adică a unor reguli care,
chiar dacă duc la înlăturarea de pe piață a unui adversar, se constituie în metode legale ce oferă
avantaje de preț, calitate, modernitate, utilitate, clientelei8.
Concurența comercială pură și perfecta. Concurența comercială, concept economic care
reflectă lupta dintre producătorii de mărfuri și prestatorii de servicii, pentru obținerea unor condiții
cât mai bune de producție și de desfacere tot mai avantajoase, în scopul obținerii unui profit cât mai
mare, face posibilă stimularea producției, sporirea varietății sortimentelor de mărfuri și servicii,
impunerea pe piață a celor mai competitive produse, în funcție de costul lor de producție, .
Marile concentrări de întreprinderi creează oligopolul, formă de control a pieței, prin împărțirea
acesteia între un număr controlabil de producători. Pe piața modernă acționează oligopolul pur sau
diferențiat, în primul caz producătorii oferind același fel de produse, iar în ultimul produse de
aceeași categorie, dar de tipuri diferite.
Ocrotirea pieței libere împotriva practicilor monopoliste poate fi urmărită pe două căi
distincte: controlul preventiv și aplicarea de sancțiuni.
Oligopolul reprezintă o industrie sau o ramura de activitate dominata de câteva firme care
produc si vând cea mai mare parte a producției ramurii respective. Termenul de oligopol înseamnă
„câțiva vânzători”. Esenţial este faptul ca fiecare firma in parte deține o fracțiune semnificativa din
produsul total al industriei si , prin deciziile luate, poate influenta prețul si alte variabile ale pieței.

8
Practicile neloiale la importul de mărfuri în România au format obiectul de reglementare al H. G. nr. 228/1992
privind protejarea producătorilor naționali și a pieței interne de competiția neloială rezultată din importul unor produse
la preț de dumping sau sub-venționat, precum și de exportul la prețuri sub nivelul celor practicate pe piața internă.
5
Firmele oligopoliste au suficienta putere de piaţă pentru a nu fi in situaţia unui primitor de
preturi („price takers”), ca in cazul concurentei perfecte. Ele își administrează preturile, adică sunt
in postura de a face prețul („price maker”) sau de a căuta prețul („price searchers”) care sa le aducă
profitabilitatea maxima dorita.
Fenomenul dominației unei industrii sau ramuri de activitate de câțiva competitori
caracterizează, aşadar, prin definiție, structura pieței de oligopol. Prin aceasta caracteristica ea se
distinge atât de piaţă cu concurenta perfecta si cea monopolistă, care au mulţi competitori, cat si
de monopol, care, prin definiție, nu are competitori.
În economiile tarilor dezvoltate, oligopolul este structura de piaţă dominanta in majoritatea
industriilor moderne producătoare de bunuri de consum (in principal de folosință îndelungată),
precum si a celor care produc bunuri de capital. Oligopolurile se întâlnesc si in alte ramuri ale
economiei, precum transporturile, comunicațiile, sectorul bancar etc.
Industriile oligopoliste pot fi de mai multe tipuri. Astfel, in unele ramuri, firmele
oligopoliste produc si vând pe piaţă un produs mai mult sau mai puţin omogen, cum este cazul
petrolului, otelului, aluminiului etc. De cele mai multe ori, produsul industriilor ologopoliste este
diferențiat.
Dominația industriilor oligopoliste de către un număr restrâns de mari firme este strâns
legata de o alta caracteristica fundamentala a acestui tip de piaţă-interdependenta strategica dintre
concurenți. In contrast cu piața perfect concurențială si cu concurența monopolistică, cele câteva
firme care operează pe piața oligopolistă se cunosc între ele si sunt conștiente de interdependenta
dintre deciziile luate de fiecare in parte.
Tipuri de oligopol. Întrucât caracteristicile fundamentale ale oligopolului sunt numărul
mic de producători si interdependenta strategica. Daca firmele dintr-o industrie oligopolistă aleg
calea unor înțelegeri explicite sau implicite, respectiv soluţia cooperării, întâlnim cazurile așa-
numitului tip de oligopol cooperant. Cealaltă situație o reprezintă tipul de oligopol
necooperant sau cu rivalitate-cazuri de oligopoluri cu comportament dominant de rivalitate.
-Cazul înțelegerii secrete reprezintă una din formele concrete ale oligopolului de tip
cooperant întâlnită în economia de piaţă.
-Cazul firmei dominante (barometru) reprezintă o varianta a înțelegerii implicite sau tacite,
situație întâlnită pe unele piețe oligopoliste, unde o firma îndeplinește rolul de ghid în domeniul
prețului; este denumita firma-barometru sau leader, întrucât are inițiativa stabilirii sau modificării
prețului, iar celelalte firme adopta acelaşi preț de vânzare pentru produsele lor.
-Cazul cartelului constituie forma cea mai reprezentativa de acord explicit. Cartelul este o
organizație (acord) format din doua sau mai multe firme independente care produc bunuri similare
si conlucrează in direcția restricționării volumului ofertei si creșterii preturilor, in vederea
maximizării profiturilor lor reunite.
Spre deosebire de celelalte forme de oligopol cooperant, in cazul cartelului, independenta
firmelor este mai restrânsă, în măsura in care trebuie sa respecte deciziile unui organism comun
de conducere; aceste decizii sunt, însă, adoptate cu asentimentul firmelor componente.

6
În situațiile de oligopol necooperant, firmele acționează pe cont propriu în vederea
maximizării profiturilor individuale, deciziile adoptate în acest scop, fiind luate fără a intra în
complicitate (explicită sau tacită) unele cu altele. Ele cunosc, însă, interacțiunile strategiilor pe
care le adoptă, întrucât confruntarea pentru întâietate are loc între câteva firme mari.
Preîntâmpinarea riscului de trecere abuzivă de la oligopol (oligopson)9, la monopol
(monopson)10 constituie, în principiu, soluția optimă care presupune obligarea agenților economici
la declararea oricărei înțelegeri restrictive de concurență, înainte de a fi executată, cât și exercitarea
prealabilă de către organele competente a unei verificări destinate să anticipeze eventualele efecte
nocive, pe piața națională sau comunitară.
Concurența eficientă. Concurența eficientă se desfășoară prin modalități diversificate,
presupunând diferențierea produselor și serviciilor și a calității lor, perfecționarea designului
produselor și apropierea utilităților lor de gusturile și preferințele cât mai multor categorii de
consumatori, utilizarea unor strategii variate de marketing, reclama produselor și serviciilor etc.
Comercianții au asigurat accesul liber pe piață, fără obstacole precum monopolului11 sau
monopsonului, dispun de libertate de acțiune în relațiile cu ceilalți comercianți, precum și cu
clienții și în fine au libertatea de a alege marfa, serviciul și furnizorul.
Concurența neonestă
Concurența neloială este opusă concurenței oneste ce constituie o componentă a economiei
de piață. Concurența neloială constă în săvârșirea, în domeniile deschise competiției economice, a
unor fapte contrare legii sau uzanțelor cinstite ale activității comerciale, în scopul captării clientelei
unor rivali de pe piața relevantă, producându-le prejudicii materiale, morale sau eventuale.
Concurența interzisă. Libertatea competiției comerciale este limitată în anumite domenii
de lege:
- Interzicerea concurenței în raporturile dintre comerciant și prepus. Concurența este
interzisă în raporturile dintre comerciant și prepus sau alți salariați. Prepusul comercial care este
însărcinat cu comerțul patronului său, îl reprezintă continuu pe comerciant, la sediul societății
comerciale, la sucursale, filiale, agenții, puncte de lucru și este îndreptățit să facă, în contul
acestuia, toate actele de comerț ce stau în obiectul de activitate al societății.
- Interzicerea concurenței comerciale prin convenții. Pornind de la principiul libertății
contractuale, părțile sunt libere să încheie, în limitele stabilite de lege, orice fel de contracte, să le
determine clauzele ce urmează a le executa și efectele ce trebuie să le producă, în domeniul
concurenței comerciale se pot încheia convenții pentru a limita sau interzice confruntarea pe piață.
În relațiile contractuale comerciale cele mai citate clauze convenționale de interzicere a
concurenței vizează vânzarea fondului de comerț, închirierea spațiu comercial, vânzarea și
cumpărarea exclusivă, contractul de comision.

9
Dacă oferta privește mai puțini cumpărători se formează oligopsonul.
10
Când oferta este destinată unui singur cumpărător se instalează monopsonul.
11
Potrivit Legii nr. 31/1996 privind monopolul de stat, prin monopol de stat se înțelege dreptul statului de a stabili
regimul de acces al agenților economici cu capital de stat și privat, la activitățile economice constituind monopol de
stat și condițiile de exercitare a acestora.
7
- Interzicerea concurenței la vânzarea fondului de comerț. Fondul de comerț poate face
obiectul vânzării-cumpărării între doi comercianți. Clientela, elementul principal, urmează întregul
fond, fiind preluată de cumpărător. Pentru a împiedica pe vânzătorul fondului de comerț să sustragă
clientela fondului cedat, se recurge la clauza înserată în contractul de înstrăinare, potrivit căreia se
obligă să nu desfășoare o activitate comercială identică sau asemănătoare în apropiere.
- Interzicerea concurenței la închirierea spațiului comercial.
Închirierea unui spațiu comercial, de producție sau vânzare, de către un locator situat în
același loc sau pe aceeași piață a altui comerciant, care desfășoară același fel de activitate
comercială, ar crea importante inconveniente primului comerciant.
- Vânzarea-cumpărarea exclusive. Contractul comercial de vânzare-cumpărare este cel mai important
instrument de realizare a producției și de circulație a mărfurilor. Pe toată perioada de derulare a contractului
comercial, potrivit clauzei de exclusivitate, cumpărătorul nu poate să procure același fel de mărfuri de la alt furnizor,
nici direct, nici prin persoane interpuse.
Clauza de exclusivitate acționează și în cazul vânzării; furnizorul se poate angaja să nu
livreze mărfurile sale decât unui singur beneficiar, dintr-o anumită zonă geografică, mai mult sau
mai puțin extinsă. Aceste clauze de exclusivitate se constituie în clauze de neconcurență, între cei
doi comercianți; când sunt cumulate în același contract comercial de vânzare-cumpărare, atunci
fiecare parte are dublă calitate de creditor-debitor al obligației de exclusivitate.
- Interzicerea concurenței în contractul de comision. Cea mai utilizată modalitate a
comisionului este fie aceea în care un comerciant producător (importator) al unei mărfi
împuternicește pe comisionar să-i caute clienți și să-i vândă, în contul său, marfa, fie un comerciant
care, având nevoie de anumite mărfuri, împuternicește pe comisionar să le cumpere de la furnizori,
pe seama sa. În această operațiune este posibil ca, abuzând, comitentul să contracteze direct cu
beneficiarii găsiți de comisionar sau comisionarul să livreze mărfuri similare clienților
comitentului, aprovizionate de la furnizorii rivali. Riscul descris poate fi evitat prin stipularea unor
clauze de neconcurență, în sensul că beneficiarii comisionarului nu vor putea lucra direct sau prin
intermediari cu comitentul, iar comisionarul se angajează să nu livreze mărfuri similare
partenerilor direcți ai comitentului.
-Răspunderea debitorului clauzei comerciale de neconcurență. Răspunderea debitorului
clauzei comerciale de neconcurență este de natură contractuală, reglementată de Codul civil. Dacă
faptele de încălcare a obligației de neconcurență sunt și fapte de concurență neloială, devine
incidentă răspunderea delictuală.