UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” din Iași

FACULTATEA DE DREPT

CALIFICAREA ȘI CONFLICTUL DE CALIFICĂRI ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL PRIVAT

Coordonator, Student,
Dr. Răzvan Tătaru Părăscuță Raluca și Malancă Mălina
 Cuprins

Introducere
Capitolul I: Calificarea
1.1 Noțiuni generale privind calificarea
1.2 Factorii care determină necesitatea calificării
1.3 Felurile calificării
Capitolul II: Conflictul de calificări
2.1 Noțiuni generale privind conflictul de calificări
2.2 Importanţa soluţionării conflictului de calificări
Capitolul III: Legea potrivit căreia se face calificarea
3.1 Calificarea după legea cauzei
3.2 Calificarea după legea forului
3.3 Teoria calificării autonome
3.4 Calificarea după proper law
3.5 Calificarea după care se face calificarea în dreptul român
Concluzii
Bibliografie
 INTRODUCERE

Atunci când suntem în prezența unui raport juridic cu element de extraneitate se pune problema
stabilirii legii aplicabile, dar și a instanței competente chemate să soluţioneze respectivul raport, întrucât
elementul de extraneitate atrage incidența mai multor legi, dată fiind legătura sa cu mai multe sisteme de
drept. Apare astfel obligativitatea de a califica, în sensul determinării apartenenţei raportului– în funcţie
de conţinutul său – la o instituţie sau la o categorie a dreptului privat 1 . Pentru stabilirea legii care are
legătură cu raportul juridic respectiv, trebuie avut în vedere mai întâi conţinutul normei conflictuale, care
se stabilește prin intermediul unor noțiuni precum acte juridice, bunuri, succesiune ori capacitate de
exerciţiu, etc. sau obiectul acesteia , prin raportare la starea și capacitatea persoanei fizice.
Stabilirea legii incidente se face în funcție de punctul de legătură, element de natură să localizeze
raportul juridic într-un anumit sistem de drept 2. Pot fi identificate drept puncte de legătură în dreptul
internațional privat : domiciliul, reședința, sediul social al persoanei juridice, cetățenia, locul încheierii
contractului, ș.a.
Ei bine, conținutul, dar și sensul noţiunilor utilizate diferă de la un sistem juridic național la altul.
Drept exemplu, dacă în dreptul englez prescripţia acţiunii în justiţie apare ca o problemă de procedură, în
dreptul continental este considerată o problemă de fond, de drept material, substanţial.
Atunci când legile aflate în conflict califică diferit instituţiile juridice sau raportul juridic care face
obiectul litigiului, apare un conflict de calificări şi judecătorul trebuie să stabilească după care lege
califică obiectul litigiului, pentru a determina legea aplicabilă acestuia. Conflictul de calificări nu apare ca
urmare a deosebirilor existente între normele conflictuale, ci din cauza deosebirilor dintre regulile de
drept material al diferitelor state.3
În raport de nivelul în care se face calificarea, deosebim în materia dreptului internațional privat
două feluri de calificare, calificare primară şi calificare secundară. Dacă prima este o problemă de drept
internaţional privat și este de natură să indice legea care cârmuiește raportul de drept în discuție, cea de-a
doua ţine de drepul intern şi se face dupa ce s-a facut calificarea primară, având character subsidiar.
Întrucât la soluţionarea unui conflict de calificări sunt aplicabile mai multe legi care guvernează elemental

11
D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internaţional privat, Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999,
p. 331.
22
Dan Lupaşcu şi Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 20.
33
PUIE OLIVIU, DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT. PARTEA GENERALĂ, p. 50.
străin de care este legat raportul juridic, apare problema determinării legii după care se va face
calificarea.
Principalele criterii după care se face calificarea legii sunt:
a) calificarea conform legii instanţei sesizate (lex fori);
b) calificarea conform legii competente (lex causae) şi calificarea dupa proper law (de la caz la caz).

Capitolul I:

Calificarea
1.1 Noțiuni generale privind calificarea

Calificarea este o instituţie juridică a dreptului internaţional privat ce poate fi definită, pe de o

parte, ca fiind o operaţiune logico-juridică de descifrare a înțelesului complet și exact a noţiunilor juridice
utilizate de norma conflictuală, atât cu privire la obiectul reglementării sale (conținutul normei
conflictuale), cât și cu privire la legea aplicabilă situaţiei juridice concrete (legătura normei conflictuale).
În esenţă, calificarea este o operaţiune de interpretare a normelor juridice, similară celei din dreptul
comun, având ca finalitate practică soluţionarea conflictului de legi 1.
Operațiunea de lămurire a sensului unei noțiuni prin raportare la sistemul de drept intern din care
face parte poartă denumirea de “calificare”. A califica un act, un fapt ori un raport juridic înseamnă a
indica categoriile de raporturi corespunzătoare normei conflictuale, categorii în care se încadrează
respectivele acte, fapte sau raporturi de drept.
Determinarea înțelesului conținutului și a legăturii normei conflictuale apare necesară, întrucât ele
pot prezenta accepțiuni diferite în sistemele juridice aplicabile.
Ei bine, stabilirea conținutului normei conflictuale se face prin raportare la noțiuni referitoare la
capacitate, condiții de fond și de formă ale contractului, succesiunea bunurilor, iar în operațiunea de
individualizare a legăturii normei conflictuale se vor avea în vedere noțiunea de căsătorie, locul încheierii
și executării contractului și alte noțiuni.
Spre exemplu, lipsa capacității unui minor de a încheia un anumit act juridic poate fi calificată
drept o problemă de formă în încheierea actului juridic respectiv ori ca o problemă ce implică capacitatea

11
D. Lupaşcu, Drept internaţional privat , Editura Universul juridic, Bucureşti, 2008, p.52.
de exercițiu a persoanei fizice. La fel, problema bunurilor comune ale soților poate fi calificată ca fiind
legată de efectele căsătoriei ori ca o chestiune ce ține de regimul juridic al bunurilor.2

1.2 Factorii care determină necesitatea calificării

Necesitatea calificării este impusă de anumiți factori .Un prim factor îl constituie sensurile
noțiunilor juridice din cuprinsul normei conflictuale care diferă de la un sistem de drept la altul. Cu titlu
de exemplu, ruperea logodnei este considerată în unele legislaţii ca o problemă ce ține de răspunderea
civilă delictuală, în timp ce în unele legislaţii este raportată la răspunderea contractuală. În sistemul nostru
de drept , potrivit art. 266 şi urm din noul Cod civil, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia
căsătoria, ea nefiind supusă niciunei formalităţi şi putând fi dovedită prin orice mijloace de probă, context
în care ruperea logodnei constituie un element al răspunderii civile delictuale. Ruperea logodnei, ca
element al răspunderii civile delictuale , rezultă din conţinutul art. 269 alin. 1 din noul Cod civil, în sensul
căruia , partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute
sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivnice cu împrejurările, precum şi
pentru orice alte prejudicii cauzate.3
Împrejurarea că unele sisteme de drept conţin instituţii juridice sau noțiuni care nu sunt
reglementate în alte sisteme de drept subliniază un alt factor care influențează calificarea. Semnificativă în
acest sens este instituția juridică ,, trust” specifică sistemului common law englez care oferă posibilitatea
unei persoane numite “trustee” de a primi dreptul de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil și de a-l
administra în beneficiul unei alte persoane, numită beneficiar. Dacă în dreptul german, termenul
,,aufhebung” desemna o cauză de desfacere a căsătoriei, în sistemul nostru de drept acesta are semnificația
unei cauze de nulitate.
De asemenea, diferite sisteme legislative încadrează situaţii identice în instituții juridice distincte
și acest lucru scoate în evidență un alt factor care impune necesitatea calificării. Dacă de cujus nu are
moştenitori, iar decesul are loc în străinătate bunurile fie intră în patrimoniul statului al cărui cetăţean a
fost defunctul ori vor fi preluate de statul pe al cărui teritoriu se găseau bunurile la data deschiderii
succesiunii. Se impune calificarea dreptului statului asupra bunurilor vacante. Dacă este vorba despre un
drept de moştenire, atunci bunurile vor reveni statului de cetăţenie al defunctului. Dacă bunurile ar trece

22
Diaconu Nicoleta, Drept internațional privat, Curs universitar, Ediția a VI-a , Editura Universitară,
București,2013,p.94.
33
PUIE OLIVIU ,op.cit. p. 54.
 în patrimoniul statului ca bunuri fără stăpân (res nullius), ele vor fi atribuite, cu acest titlu, statului pe al
cărui teritoriu se găsesc 4 .

1.3 Felurile calificării

Calificarea se poate grupa după mai multe criterii:
1) În funcție de nivelul la care se realizează calificarea în cadrul unui sistem de drept, calificarea poate
fi:
a) primară- vizează determinarea legii care guvernează raportului juridic cu element de extraneitate.
Aceasta se realizează potrivit legii forului. Ca atare, această calificare este o problemă de drept
internaţional privat, întrucât , de felul cum se face calificarea depinde şi legea competentă să reglementeze
raportul juridic cu element de extraneitate. Cu titlu de exemplu, constituie calificare primară : forma
solemnă a actului juridic este fie o condiţie de fond, fie o condiţie de formă, regimul matrimonial
inceteaza fie efectele căsătoriei fie regimul juridic al bunurilor etc.
Regula își găsește aplicare în dispoziţiile art. 2558 alin. 1 C. civ.: „Când determinarea
legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei instituţii de drept sau unui raport juridic,
se ia în considerare calificarea juridică stabilită de legea română”.
b) secundară - are în vedere soluția în fond. Aceasta are un caracter subsecvent calificării primare şi nu
influenţează desemnarea lex causae. Ea intervine după ce s-a făcut calificarea primară, adică după
determinarea legii aplicabile raportului juridic respectiv . Este o problemă care aparţine dreptului intern,
întrucât legea internă care a fost declarată competentă va face şi calificarea secundară. De aceea,
calificarea secundară este dată de lex causae , şi nu lex for. Aceasta determină semnificaţia noţiunilor
folosite de legea materială competentă să reglementeze raportul juridic respectiv.
De pildă, a determina dacă un contract are natură civilă sau comercială, este o problemă de calificare
secundară. Natura mobiliară sau imobiliară a bunurilor se stabileşte în conformitate cu legea locului unde
acestea se află sau sunt situate (prin excepţie de la regula statuată în art. 2558 C. civ.)5

În raport de elementele care intră în structura normei conflictuale distingem între :

a) Calificarea conţinutului,- determina legea materiala competenta să cârmuiască raportulu juridic,
soluționând conflictul de legi; influențează norma materială aplicabilă și are loc modificarea normei
conflictuale
44
Revista Universul Juridic  nr. 6, iunie 2016, Calificarea în conflictele de legi şi în conflictele de jurisdicţii , p.65.
55
https://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2015-04/03_.doc.pdf accesat la 28.02.2021.
b) Calificarea legăturii,- nu are loc modificarea legii aplicabile raportului juridic.Se urmărește păstrarea
normei conflictuale; totuşi, de rezultatul calificării depinde soluţia conflictului de legi.

După caracterul calificării, aceasta poate fi:

a) calificare legală –când sensul noțiunilor utilizate precum și interpretarea lor sunt date de textul de
lege. Spre exemplu, conform dispoziţiilor art. 2567 C. civ., statutul personal este dominat de legea
naţională a persoanei fizice . De asemenea, dispoziţiile art.2613 alin. 2 din noul cod civil, stabilește că
platformele şi alte instalaţii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al
unui stat sunt considerate, în înţelesul prezentului capitol(Capitolul III,,Bunurile”, n n. O.P), ca fiind
bunuri imobile;
b) calificare jurisdicțională – când sensul termenilor utilizați in norma conflictuală este determinat fie
de instanța de judecata, fie de instanța arbitrală, pe baza principiilor generale cuprinse in sistemul de drept
al unui stat. Menționăm cu titlu de exemplu calificarea naturii pretenţiilor succesorale pe baza soluției
pronunțată în speţa Bartholo.
Soții Bartholo,care la momentul încheierii căsătoriei domiciliau în Malta, emigrează în
Algeria, unde soţul devine proprietar de imobile. După decesul său, soția introduce acţiune în fața
instanței franceze, solicitând o parte din imobile. S-a ridicat problema de a şti care este natura pretenţiilor
văduvei. După legea malteză, aceste pretenţii erau considerate avantaj matrimonial (efecte ale regimului
matrimonial) şi antrenau aplicarea legii malteze (ca lege a primului domiciliu conjugal), care permitea
văduvei să primească un sfert din averea soţului. După legea franceză, pretenţiile erau calificate ca drept
succesoral şi determinau competenţa legii franceze (ca lege a locului situării imobilelor) potrivit căreia
soţiei supravieţuitoare nu i se se recunoștea vreun drept asupra bunurilor.Problema de soluţionat a fost
determinarea naturii pretenţiilor văduvei. În funcţie de calificarea pretenţiilor succesorale, era aplicabilă
fie legea malteză, fie legea franceză. În speţă, s-a făcut aplicarea legii franceze, astfel că cererea a1 fost
respinsă. 6

66
https://revista.universuljuridic.ro/calificarea-conflictele-de-legi-si-conflictele-de-jurisdictii/4/ accesat la
24.02.2021.
Capitolul II: Conflictul de calificări
2.1 Noțiuni generale privind conflictul de calificări
Când unui raport juridic cu element străin îi sunt aplicabile reguli de drept material
aparținând unor sisteme de drept diferite care califică în mod distinct noțiunile utilizate de normele
concurente, suntem în prezența unui conflict de calificări.
 Bibliografie

Lucrări cu caracter general 

2. Diaconu Nicoleta, Drept internațional privat, Curs universitar, Ediția a VI-a ,
Editura Universitară, București,2013
3. Dan Lupaşcu şi Diana Ungureanu, Drept internaţional privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012
4. Ion P. Filipescu - Tratat de drept international privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2007.

5. Buglea C., Drept internațional privat român, Ed.Universul Juridic, București,

2015. 
3. Dariescu C., Fundamentele dreptului internațional privat, Ed. Universul Juridic,
București, 2018. 
4. Macovei I.,  Drept internațional privat, Ed.C.H.Beck, București, 2011. 
II. Lucrări cu caracter special: Articole de specialitate 
1. Revista Universul Juridic  nr. 6, iunie 2016, Calificarea în conflictele de legi şi în conflictele de
jurisdicţii , p.65.
2. Laura Magdalena TROCAN, CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ROLUL CALIFICĂRII ÎN
DETERMINAREA LEGII APLICABILE UNUI RAPORT JURIDIC CU ELEMENTE DE
EXTRANEITATE în Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice,
Nr. 4/2015,
III. Site-uri web 
1. www.scj.ro  
2. www.institutularbitral.ro  
IV. Alte surse  
1. Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134 din 2010 republicată
în M.Of. nr.247 din 10 aprilie 2015 și rectificată în M.Of. nr.234 din 30 martie 2016 
2. Legea  nr.105 din 1992 cu privire la raporturile de drept internațional privat
,intrată în vigoare la 20 septembrie 1992 și rectificată prin  Legea nr.71 din 3 iunie
din 2011.