Didactica specialităţii – an II Curs 8

2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

CURS 8
TIPURI ȘI VARIANTE DE LECȚIIAFERENTE
DISCIPLINELOR EDUCAȚIE SOCIALĂ ȘI DREPT

8.1. Lecţia – forma de bază a instruirii

8.2. Tipuri şi variante de lecţii aferente disciplinelor "drept" şi „cultură civică”
8.2.1. Lecţia mixtă sau combinată
8.2.2. Lecţia de dobândire de noi cunoştinţe
8.2.3. Lecţia de recapitulare şi sistematizare
8.2.4. Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi intelectuale
8.2.5. Lecţia de verificare, apreciere şi evaluare
8.3. Forme de organizare a activităţii didactice complementare lecţiei

8.1. Lecția - forma de bază a instruirii

Termenul ”lecţie” provine din latinescul lectio, derivat din legere, care înseamnă a citi cu
glas tare un manuscris important, a audia, a lectura, a medita.
Lecţia este forma de bază a organizării procesului de învăţământ, constituită dintr-o
succesiune de etape sau secvenţe ce se desfăşoară într-o unitate de timp, în care se asigură o
coordonare între activitatea de predare şi cea de învăţare, în vederea realizării finalităţilor procesului
de învăţământ (Ioan Nicola, 1994, p 368).
Ca "entitate de instruire", lecţia cuprinde într-un tot unitar:
1. Conţinutul informaţional. Pe baza programei şcolare se delimitează cantitatea şi calitatea
informaţiei cu care se va opera în lecţia respectivă.
2. Obiectivele operaţionale/competenţele derivate. Ele indică în mod clar, precis şi sintetic ceea ce
profesorul îşi propune să realizeze în lecţie.
3. Strategia de instruire. Această strategie poate fi, din perspectiva profesorului, predominant
expozitivă, euristică, problematizată etc., iar din perspectiva învăţării, bazată pe memorare, pe
execuţie, pe repetare etc. Obiectivele urmărite vor determina în ultimă instanţă strategia
necesară.
4. Variabilele personalităţii profesorului şi variabilele personalităţii elevilor. Profesorul se
impune prin stilul de predare iar elevul se diferenţiază în funcţie de profilul său psihologic.

Lecţia prezintă următoarele trăsături prin care se diferenţiază de alte forme de organizare:
 gruparea elevilor pe clase, în funcţie de vârstă şi nivel de pregătire;
 organizarea conţinutului învăţământului pe discipline distincte, cu programe proprii,
eşalonate pe ani de studiu prin planul de învăţământ;
 organizarea instruirii pe ani şcolari cu o structură bine precizată;
 normarea succesivităţii studiilor prin trecerea elevilor dintr-un an de studiu în altul superior,
pe criteriul promovării pe baza rezultatelor şcolare;
 desfăşurarea activităţii după un orar sub formă de lecţii, cu toţi elevii clasei respective.

Lecţia nu a fost însă ferită de critici care au vizat în special:

 Uniformizarea condiţiilor de timp şi spaţiu instrucţional;
 Aspectul livresc şi catehetic al instruirii;

1
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

 Masificarea şi depersonalizarea instruirii (toţi accedând la aceleaşi conţinuturi şi

conformându-se aceluiaşi scenariu didactic);
 Lipsa de adecvare la particularităţile individuale ale elevilor (toţi elevii desfăşoară aceeaşi
activitate);
 Magistrocentrismul în predare, respectiv autoritarismul relaţiei profesor-elev;
 Rigiditatea sistemului de promovare: indiferent de aptitudini şi performanţe, elevii trebuie să
parcurgă în acelaşi ritm toate etapele procesului de formare;
 Inactivismul metodelor pedagogice: în centrul activităţii este profesorul care prezintă
cunoştinţele: elevul le receptează, el fiind un „obiect” al educaţiei, un element inert;
 Secvenţialitatea exagerată a cunoştinţelor şi valorilor prin organizarea conţinuturilor pe
discipline care fragmentează realitatea, împiedicând formarea unei viziuni realiste,
integrative asupra unei realităţi în fapt continue, unice;
 Artificialitatea nepermisă a contextului didactic atât prin valorile promovate (rupte uneori de
viaţa reală) şi interacţiunile umane rigide, prescrise, impersonale.

Lecţia se menţine ca formă de bază a instruirii prin respectarea unui număr de condiţii didactice:

1. Să aibă un scop didactic precis. Scopul didactic principal (sau obiectivul didactic fundamental)
este axat pe una dintre preocupările principale din procesul de învăţământ, respectiv: predarea,
consolidarea, sistematizarea, aplicarea conţinuturilor cuprinse în programă, evaluarea rezultatelor
elevului, precum şi formarea unor atitudini, calităţi morale, capacităţi intelectuale, fizice, practice
etc. Din scop derivă obiectivele operaţionale ale lecţiei. Lipsa acestor precizări de ordin intenţional
(scop şi obiective) expune elevul la un consum inutil de energie, ajungând la nişte rezultate
întâmplătoare.

2. Să vizeze un echilibru rezonabil între aspectul instructiv şi cel educativ al procesului didactic.
Accentul exagerat sau exclusiv pe instrucţie şi neglijarea aspectului educativ în scop restrâns (ceea
ce se întâmplă mai frecvent) conduce fie la o atitudine incertă a elevului faţă de învăţătură, fie la
inexistenţa unor capacităţi ferme, formate prin exersare sistematică. Pe de altă parte, neglijarea
laturii instructive conduce la un formalism “educativ” fără susţinere de conţinut, dată fiind slaba
înzestrare a elevilor cu informaţie.

3.Să beneficieze de o elaborare metodică riguroasă. Aceasta constă din organizarea conţinutului pe
fiecare etapă a sa, corelarea fiecărei etape cu metodele, procedeele şi mijloacele de învăţământ
necesare. Nerespectarea acestor deziderate face loc, de regulă, improvizaţiei, apărută uneori sub
pretextul creativităţii celui care înfăptuieşte lecţia.

4. Să se coreleze în modul cel mai convenabil activitatea individuală cu cea colectivă.

Cerinţa emană din principiul accesibilităţii şi considerării particularităţilor de vârstă şi individuale;
cele ale vârstei orientează activitatea colectivă, iar potrivit celor individuale lecţia trebuie astfel
organizată încât să permită fiecărui elev din clasă înţelegerea şi însuşirea conţinuturilor predate.

5. Proiectarea, realizarea lecţiei şi evaluarea rezultatelor ei să se producă într-o viziune

sistemică. Altfel spus, lecţia să fie concepută astfel încât să se integreze într-un sistem de relaţii,
prin raportare la obiective, metode, mijloace. Drept urmare, pe de o parte ea să se integreze precis în
contextul altor forme de organizare, pe de altă parte să reprezinte o verigă în lanţul sau ansamblul
lecţiilor din cadrul fiecărei materii de învăţământ. Este cerinţa care reflectă conformitatea necesară
cu principiul sistematizării şi continuităţii.

2
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

8.2. Tipuri și variante de lecții

Orice lecţie are de îndeplinit un complex de sarcini didactice, cu pondere mai mică sau mai
mare a uneia sau unora dintre ele. În structura complexului reprezentat de sarcinile didactice pot fi
enumerate;
- sarcini legate de dobândirea de cunoştinţe
- sarcini legate de formarea priceperilor şi deprinderilor
- sarcini legate de recapitularea şi sistematizarea cunoştinţelor
- sarcini legate de verificarea şi evaluarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor elevilor
În funcţie de sarcina didactică dominantă se conturează tipul de lecţie.
Prin tip de lecţie se înţelege un anumit mod de organizare şi desfăşurare a lecţiei în vederea
realizării sarcinii didactice fundamentale (dominante).
O sarcină didactică dominantă se corelează la rândul ei cu diverse obiective
operaţionale/competenţe derivate, ce pot fi realizate în moduri diferite, în contextul fiecărui tip de
lecţie, ceea ce determină o suită de variante.
Ioan Nicola defineşte varianta lecţiei ca pe "o structură concretă a unei lecţii, impusă pe de o
parte de tipul căreia îi aparţine, iar pe de altă parte de factorii variabili care intervin."
Un tip de lecţie nu este o structură rigidă, ci el există, în fapt, prin multitudinea variantelor sale,
lăsând loc creativităţii profesorului. Creativitatea se manifestă, în acest sens, prin preocuparea de a
găsi cele mai bune căi de adaptare a tipului de lecţie la factorii variabili şi de a ajunge, în acest fel,
la acea variantă care răspunde cel mai bine situaţiei concrete în care se va desfăşura lecţia.
Factorii variabili ce intervin determinând o anumită variantă de lecţie sunt:
- pregătirea anterioară a elevilor
- conţinutul lecţiei
- gama obiectivelor operaţionale/competenţelor derivate ale lecţiei
- strategiile didactice adoptate
- locul ocupat de lecţie în sistemul de lecţii
- locul de desfăşurare a lecţiei (sala de clasă, cabinet de specialitate etc)
- mărimea colectivului de elevi
- calitatea relaţiilor profesor-elevi
- stilul de predare al profesorului etc.
Datorită acestor factori, în cadrul tipurilor de lecţie vor putea fi concepute o multitudine de
variante de lecţie.
Fiecare variantă de lecţie are propria structură, constituită dintr-o serie de etape, secţiuni sau
"evenimente" ale instruirii. Gagné şi Briggs (1977, p.138) scot în evidenţă următoarele "momente":
1. Captarea atenţiei elevilor prin stârnirea interesului acestora
Priceperea de a capta atenţia ţine de arta profesorului. Dintre multiplele procedee folosite în
acest sens menţionăm:
- utilizarea comunicării nonverbale (ilustraţii, scheme, imagini etc.);
- introducerea elementelor de noutate şi surpriză;
- imprimarea unui ritm optim de lucru;
- stimularea substratului motivaţional (interes, curiozitate etc.).
Exemplu: Cultură civică:
Mă tulbură cumplit amintirea unei zile frumoase de toamnă când, mergând în
vizită la verişoara mea, obosită fiind, mă hotărâsem să mă odihnesc pe o bancă, într-un
parc frumos, întâlnit în cale. Un soare cald îşi picura stropii de aur peste frunzele uşor
îngălbenite. Era plăcut şi o lumină blândă aşternea pe chipurile trecătorilor un zâmbet
involuntar. De la primii paşi în parc am fost lovită de imaginea unui copil murdar, care
dormea profund pe o haină aruncată în iarba încă verde şi udă. Nu se mai spălase cine ştie

3
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

de când. Căldura soarelui îi ţinea loc de plapumă. ,,Un accident sau ce întîmplare!”mi-am
zis în gând. După câţiva paşi am zărit încă unul şi apoi încă unul, încă unul…Toată bucuria
s-a scurs din trupul meu şi am simţit că mă ia frigul. N-am mai putut să mă odihnesc nici pe
o bancă. Deşi obosită, am plecat pe străzi, în mintea mea rămânând intipărită imaginea
acelor copii.
Captarea şi menţinerea atenţiei se realizează:
- în mai mare măsură prin: conţinutul şi calitatea comunicării, tehnologia folosită, organizarea
activităţii elevilor etc.
- şi în mai mică măsură prin mijloace disciplinare (forme ale dezaprobării).
2. Informarea elevilor cu privire la obiectivele/competenţele urmărite
Cunoaşterea obiectivelor/competenţelor ce trebuie atinse/formate are un efect motivaţional pozitiv
asupra activităţii de învăţare.
3. Reactualizarea unor capacităţi formate anterior
Această reactualizare se referă.
- atât la informaţiile asimilate anterior (reprezentări, cunoştinţe, idei, legi, teorii etc.)
- cât şi la operaţiile şi capacităţile intelectuale pe care informaţiile respective le presupun
(deprinderi intelectuale, concepte etc.)
Reactualizarea se referă cu predilecţie la acele elemente şi capacităţi care sunt indispensabile pentru
înţelegerea celor ce vor fi transmise în lecţia respectivă.
4. Prezentarea materialului-stimul (a conţinutului nou) şi dirijarea învăţării
Din perspectiva învăţării informaţiile îndeplinesc rolul de stimuli. J. S. Bruner distinge trei
modalităţi de prezentare a stimulilor în procesul de învăţământ:
- prezentarea acţională (prin intermediul acţiunii)
- prezentarea iconică (prin intermediul imaginii)
- prezentarea simbolică (prin intermediul limbajului şi al altor semne convenţionale).
Prezentarea conţinutului nou este bine să se facă prin activizarea elevilor, prin rezolvarea
unor sarcini de lucru concrete care să ducă la descoperirea de către ei înşişi a noilor conţinuturi.
Asigurarea "dirijării învăţării" include toate intervenţiile profesorului în direcţia organizării
activităţii de învăţare, astfel încât ea să conducă la obţinerea performanţei dorite. Dirijarea are
menirea de a stimula efortul de învăţare pe tot parcursul lecţiei.
A preda nu este echivalent cu a spune, a dicta şi a pretinde mai apoi reproducerea identică/
întocmai a celor predate. A preda înseamnă:
- a prezenta fapte, exemple, aspecte din realitate;
- a propune elevilor o activitate asupra acestora: analiză, comparaţie, definire, clasificare etc.;
- a extrage esenţialul;
- a organiza şi dirija actul de învăţare
- a face operante cunoştinţele în aplicaţii.
4. Obţinerea performanţei
Este "evenimentul instruirii " în care elevul demonstrează că a ajuns la performanţa urmărită de
profesor prin:
- repetarea aspectelor esenţiale ale conţinutului predat;
- rezolvarea de exerciţii sau aplicaţii;
- exemplificări suplimentare necesare pentru crearea posibilităţii de generalizare, transfer şi
operaţionalizare a celor învăţate
6. Asigurarea feed-back-ului
Se înscrie în continuarea evenimentului anterior urmărind:
- nu numai corectitudinea performanţei obţinute,
- ci şi întărirea ei, prin confirmare sau infirmare de către profesor.
De altfel, conexiunea inversă trebuie să aibă loc pe tot parcursul lecţiei. Profesorul monitorizează
elevii, ajutându-i în cazul nereuşitei, corectând erorile, comunicând rezultatele, făcând aprecieri
asupra răspunsurilor.

4
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

7. Evaluarea performanţelor presupune evaluarea cât mai riguroasă a rezultatelor şi aprecierea

lor prin note.
8. Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului
Este momentul prin care se urmăreşte:
- fixarea finală a celor învăţate
- şi aplicarea lor în condiţii noi (transferul) prin indicarea temei pentru acasă.

Dacă aceste evenimente sunt valabile în general pentru toate tipurile de lecţii, numărul,
ponderea şi succesiunea lor diferă de la o variantă la alta.
Variantele de lecţii au caracter flexibil, oferind posibilităţi multiple de nuanţare a activităţii
didactice.
După cum am precizat, delimitarea tipurilor de lecţie se face după sarcina didactică
fundamentală. Sunt acceptate astfel următoarele tipuri:
- tipul lecţiei mixte sau combinate;
- tipul lecţiei de comunicare; de dobândire de noi cunoştinţe;
- tipul lecţiei de formare a priceperilor şi deprinderilor;
- tipul lecţiei de recapitulare şi sistematizare;
- tipul lecţiei de verificare, apreciere şi evaluare.

Având în vedere relaţia dintre tipul şi varianta de lecţie, precum şi cea dintre tipul şi structura
lecţiei, Ioan Nicola consideră că "activitatea creatoare a profesorului nu cunoaşte oprelişti şi
îngrădiri"; profesorul va acţiona diferenţiat, în funcţie de:
- volumul şi conţinutul informaţional;
- strategiile didactice necesare învăţării;
- relaţia profesor-elev, profesor-colectiv de elevi etc.
Profesorul trebuie să-şi folosească creativitateta, să-şi asume riscuri şi să ştie să acţioneze în situaţii
neprevăzute.

8.2.1. Lecția mixtă (lecția combinată)

Caracteristica fundamentală a acestui tip de lecţie este aceea că urmăreşte realizarea,

aproximativ în aceeaşi măsură, a mai multor sarcini didactice: verificare şi apreciere, comunicare,
fixare, sistematizare etc.
Fiecăreia din aceste sarcini îi este rezervată o verigă a lecţiei sau un eveniment al instruirii.
Succesiunea acestor evenimente este variabilă. Ele pot alterna şi îşi pot schimba locul între ele, în
consecinţă realizarea sarcinilor didactice nu se face într-o ordine constantă. Este tipul de lecţie cel
mai frecvent întâlnit în practica educativă, îndeosebi la clasele mici, datorită diversităţii activităţilor
implicate şi sarcinilor multiple pe care le joacă.
Structura orientativă a unei lecţii mixte:

1. Momentul organizatoric (1-2 min) este destinat unor activităţi de natură organizatorică:
asigurarea ordinii, notarea absenţelor, punerea în ordine a instrumentelor de lucru ale clasei,
îndeplinirea obligaţiilor, în cadrul clasei, de către fiecare elev. Este foarte importantă crearea unei
stări psihologice favorabile desfăşurării lecţiei.

2. Verificarea lecţiei anterioare (10-15 min)

5
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

a) Verificarea rezultatelor de ordin aplicativ (teme scrise, desene, teme de ordin practic); este
posibil să se facă o verificare completă, atunci când temele sunt scurte, iar rezolvările sunt strict
identice; în alte cazuri, profesorul are obligaţia de a controla şi evalua caietele de teme ale
elevilor, în afara orelor de clasă;
b) Verificarea conţinuturilor lecţiei anterioare
Verificarea poate fi: orală, scrisă sau prin activităţi practice. În verificarea lecţiei profesorul trebuie
să urmărească esenţializarea conţinutului lecţiei şi să realizeze corelaţii intradisciplinare şi
interdisciplinare.Aceasta este etapa care, prin tradiţie, se încheie cu notă pentru toţi cei ascultaţi; azi,
însă, se pune accent şi pe funcţia formativă a evaluării, ceea ce îngăduie finalizarea notării şi pe
baza mai multor verificări consecutive.

3. Captarea atenţiei (2-3 min)

Captarea atenţiei se poate realiza prin:
- conversaţie euristică, având ca scop reactualizarea fondului aperceptiv necesar asimilării
conţinutului nou;
- crearea unei situaţii problemă;
- trezirea interesului, a curiozităţii.

4. Anunţarea subiectului lecţiei noi şi a obiectivelor operaţionale/competenţelor derivate (1-2 min)

- de regulă, titlul se scrie pe tablă (nu se scrie de la început atunci când apelăm la învăţarea
prin descoperire);
- obiectivele operaţionale/competenţele specifice se anunţă pe înţelesul elevilor.

5. Predarea lecţiei noi / dirijarea învăţării (15-20 min)

- poate avea loc prin activitate frontală, pe grupe, individuală;
- se face apel la strategii activ-participative;
- se insistă pe elementele esenţiale;
- se pune accent pe corelaţiile interdisciplinare, intradisciplinare etc.;
- se dau elevilor sarcini de lucru concrete, care să ducă la descoperirea de către ei înşişi a
noilor conţinuturi;
- schema lecţiei nu trebuie ştearsă de la tablă.

5. Fixarea cunoştinţelor/obţinerea performanţei şi asigurarea feed-back-ului (3-6 min)

- se reia într-un alt context esenţialul din cunoştinţele predate (aspectul teoretic);
- se fac exerciţii aplicative (aspectul aplicativ);
- elevii pot rezolva o fişă de evaluare/interevaluare/autoevaluare;
- profesorul corectează erorile şi face aprecieri asupra răspunsurilor elevilor.

6. Evaluarea rezultatelor (1-2 min)

- notare;
- aprecieri ale profesorului;
- autoapreciere

7. Tema pentru acasă/Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului (1-2 min)

- se dau indicaţii precise în legătură cu tema pentru acasă.

6
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

8.2.2. Lecția de dobândire de noi cunoștințe

Activitatea didactică este orientată spre dobândirea de către elevi de cunoştinţe şi

competenţe intelectuale şi practice şi spre dezvoltarea operaţiilor gândirii, spre formarea unor
capacităţi instrumentale şi operaţionale.
Profesorul se bazează pe anumite cunoştinţe anterioare ale elevilor şi deduce noul cu
ajutorul clasei; predomină dobândirea noului, celelalte momente (verificarea, fixarea) ocupând o
pondere mai mică.
Deosebirea de structură faţă de lecţia mixtă constă din:
- suprimarea verigii referitoare la verificarea conţinuturilor predate anterior;
- extinderea etapei destinate activităţii de predare până la aproape întreaga durată a lecţiei;
- atribuirea unui timp minim fixării şi temei pentru acasă.
Structura orientativă a unei lecţii de dobândire de noi cunoştinţe:
1. Organizarea clasei şi captarea atenţiei (3 min)
Pentru captarea atenţiei elevilor se lasă loc imaginaţiei profesorului
2. Anunţarea titlului lecţiei şi comunicarea obiectivelor/competenţelor (1 min)
3. Reactualizarea unor noţiuni -ancoră (4 min)
- repetarea acelor elemente învăţate anterior pe baza cărora profesorul va preda lecţia nouă
4. Prezentarea conţinutului nou şi dirijarea învăţării (25 min)
- prezentarea logică prin folosirea unor metode şi mijloace de învăţământ variate;
- corelarea permanentă cu alte cunoştinţe;
- feed-back permanent.
5. Obţinerea performanţei (12-13 min)
- repetarea aspectelor esenţiale ale conţinutului predat;
- rezolvarea de exerciţii sau aplicaţii;
- exemplificări suplimentare necesare pentru crearea posibilităţii de generalizare, transfer şi
operaţionalizare a celor învăţate
6. Evaluarea performanţelor (3-4 min)
- autoevaluarea
- evaluarea prin note.
7. Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului (1 min)

Variante ale lecţiei de dobândire de noi cunoştinţe:

a) Lecţia introductivă - are rolul de a oferi o imagine de ansamblu asupra unei discipline sau a unui
capitol şi de a-i sensibiliza pe elevi în scopul receptării noilor conţinuturi.
b) Lecţia-prelegere - practicabilă doar la clasele liceale terminale, când conţinutul de predat este
vast, iar puterea de receptare a elevilor e adecvată înţelegerii acestuia.
c) Lecţia-seminar - presupune dezbaterea unui subiect în timpul orei pe baza studiului prealabil de
către elevi a unor materiale informative; se realizează de asemenea la clase mai mari unde nivelul
de pregătire şi interesul elevilor pentru disciplină sunt ridicate;
d) Lecţia de descoperire pe cale inductivă
-se foloseşte atunci când elevii au posibilitatea să observe diferite obiecte sau fenomene pentru ca,
pe baza prelucrării informaţiilor culese, să ajungă la formularea unor generalizări.
e) Lecţia de descoperire pe cale deductivă
-se bazează pe trecerea de la adevăruri generale (noţiuni, legi) spre adevăruri particulare
f) Lecţia problematizată
Etapele (momentele lecţiei problematizate):
- Moment organizatoric
- Introducerea în lecţia nouă şi actualizarea unor cunoştinţe, priceperi, deprinderi

7
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

- Crearea situaţiei problemă

- Formularea ipotezei/ipotezelor de lucru
- Colectarea datelor necesare verificării ipotezei/ipotezelor
- Formularea soluţiilor corecte
- Obţinerea performanţei
- Evaluarea performanţei
- Intensificarea retenţiei şi asigurarea transferului
g) Lecţia dezbatere
Prin lecţia dezbatere se urmăreşte cu predilecţie transmiterea unor elemente de natură
informaţională în plan atitudinal şi comportamental. Elevilor li se oferă posibilitatea să-şi valorifice
experienţa de viaţă prin argumentarea celor dezbătute cu exemple, fapte şi întâmplări din realitatea
cotidiană.
h) Lecţia de dobândire a noilor cunoştinţe prin activitatea pe grupe
Elevii sunt împărţiţi pe grupe, repartizându-li-se sarcini diferenţiate sau comune. În încheierea
lecţiei se formulează concluzii şi se fac aprecieri.
i) Lecţie bazată pe îmbinarea muncii frontale cu munca independentă

8.2.3. Lecția de recapitulare și sistematizare

Obiectivul fundamental urmărit este fixarea şi consolidarea cunoştinţelor prin:

- stabilirea de noi corelaţii între cunoştinţe;
- relevarea unor structuri logice între cunoştinţe;
- completarea unor lacune
- elaborarea unor generalizări mai largi.
Recapitularea nu poate fi redusă la reluarea identică a cunoştinţelor, la simpla reproducere a
celor învăţate anterior; ea presupune reorganizarea cunoştinţelor în jurul unei idei centrale.
Introducerea elementului de noutate se impune cu necesitate în cadrul acestui tip de lecţie.

Succesiunea momentelor unei lecţii de recapitulare şi sistematizare:

1. Moment organizatoric
2. Anunțarea temei de recapitulare. Precizarea obiectivelor
3. Reactualizarea conţinutului
Se realizează scheme sau sinteze, care să pună în relaţie tot ceea ce reprezintă esenţialul la
nivelul conţinutului analizat. Se dau explicaţii suplimentare pentru:
- completarea unor lacune;
- clarificarea unor lucruri insuficient înţelese;
- stabilirea de noi corelaţii între cunoştinţe.
Se introduce elementul de noutate.
4. Obţinerea performanţei şi asigurarea conexiunii inverse
- conţinutul reactualizat se aplică prin rezolvarea unor exerciţii, efectuarea unor lucrări etc.
5. Evaluarea performanţelor
- se apreciază activitatea elevilor prin notarea lor
6. Intensificarea retenției. Asigurarea transferului
- concluzii finale
- indicarea temei pentru acasă

Succesiunea momentelor unei lecţii de recapitulare şi sistematizare pe baza unui plan:

1. Moment organizatoric

8
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

2. Precizarea obiectivelor, a conţinutului, a unui plan de recapitulare. Planul de recapitulare poate

fi dat la începutul orei sau cu o oră înainte.
3. Reactualizarea conţinutului, în conformitate cu planul de recapitulare (planul de abordare
sintetică stabilit). Aceasta este o etapă fundamentală, destinată clarificării şi eliminării confuziilor
constatate de profesor, stabilirii unor conexiuni prin lărgirea contextului cunoaşterii şi diversificarea
perspectivelor de abordare a conţinutului parcurs.
Concomitent, se realizează scheme sau sinteze, care să pună în relaţie tot ceea ce reprezintă
esenţialul la nivelul conţinutului analizat. Se dau explicaţii suplimentare pentru:
- completarea unor lacune;
- clarificarea unor lucruri insuficient înţelese;
- stabilirea de noi corelaţii între cunoştinţe.
Se introduce elementul de noutate.
4. Obţinerea performanţei şi asigurarea conexiunii inverse
- conţinutul reactualizat se aplică prin rezolvarea unor exerciţii, efectuarea unor lucrări etc.
5. Evaluarea performanţelor
- se apreciază activitatea elevilor prin notarea lor
6. Intensificarea retenției. Asigurarea transferului
- concluzii finale
- indicarea temei pentru acasă

Altă structură a lecţiei de recapitulare:

1. Moment organizatoric (2-3 min)
2. Recapitularea, sistematizarea şi sinteza cunoştinţelor (40 min)
3. Concluzii şi realizarea feed-back-ului (5-6 min)
4. Tema pentru acasă (2-3 min)

Variante ale lecţiei de recapitulare şi sistematizare:

a) Lecţii de repetare curentă- se realizează după câteva lecţii de comunicare în care au fost
abordate cunoştinţe de bază, fundamentale pentru înţelegerea conţinutului disciplinei de
învăţământ
b) Lecţii de recapitulare la sfârşitul unor capitole
c) Lecţii de sinteză-la sfârşitul semestrelor sau anului şcolar. După metodele şi mijloacele folosite
putem deosebi:
- lecţii de sinteză pe bază de conversaţie
- lecţii de sinteză cu ajutorul mijloacelor audio-vizuale
- lecţii de sinteză prin efectuarea de exerciţii recapitulative
- lecţii de sinteză pe grupuri mici şi apoi reunite etc.
d) Lecţii de recapitulare şi sistematizare cu ajutorul fişelor. Etapele unei astfel de lecţii:
- moment organizatoric
- formularea temei şi a scopului recapitulării
- completarea fişelor de către elevi
- concluzii, aprecieri, recomandări
e) Lecţii de recapitulare şi sistematizare pe bază de referate întocmite de elevi
La sugestia profesorului un elev sau un grup de elevi elaborează în prealabil un referat pe baza
consultării manualului şi a altor surse de informare
Lecţia constă în prezentarea referatelor şi discutarea lor cu ajutorul elevilor. Profesorul conduce
discuţiile şi formulează concluziile
f) Lecţii de recapitulare cu ajutorul textului progamat

9
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

Elevii parcurg, în mod individual, textul elaborat special în vederea fixării şi consolidării
cunoştinţelor. Etapele unei astfel de lecţii:
- formularea temei şi a scopului recapitulării
- recapitularea de către elevi, individual, cu ajutorul textului programat
- concluzii, aprecieri, recomandări
g) Lecţii de consolidare prin exerciţii, are în vedere reluarea şi consolidarea deprinderilor. Structura
orientativă a etapei fundamentale constă din:
 prezentarea pe scurt a aspectelor de consolidat, cu semnalarea obiectivelor prioritare;
 reluarea aspectelor teoretice implicate;
 efectuarea unor prime exemplificări, pentru stabilirea legăturii între aspectul teoretic şi cel
aplicativ;
 efectuarea exerciţiilor în serie de către elevi;
 analiza, aprecierile asupra exactităţii rezolvărilor (fără obligativitatea notării);
 revenire la aspectul teoretic, pentru eventuale noi precizări.
h) Lecţii de consolidare şi sistematizare a unor conţinuturi preponderent teoretice
Structura orientativă a etapei fundamentale constă din:
 reamintirea titlurilor care vor face obiectul recapitulării; reamintirea surselor care au fost propuse
spre a fi consultate de elevi şi a planului recapitulării;
 recapitularea propriu-zisă, prin parcurgerea planului anunţat, cu enunţarea unor eventuale
concluzii parţiale;
 stabilirea unor concluzii şi corelaţii mai largi, pe întregul celor recapitulate;
 aprecieri, observaţii, îndrumări pentru viitor.

8.2.4. Lecția de formare de priceperi și deprinderi intelectuale

Este lecţia specifică disciplinelor cu conţinut practic, în care ponderea importantă o ocupă
activitatea independentă a elevilor, consacrată realizării sarcinilor acţionale (priceperi, deprinderi,
algoritmi etc.)
Prin acest tip de lecţie se urmăreşte familiarizarea elevilor cu diferite procedee de muncă
intelectuală, obişnuirea lor cu organizarea şi desfăşurarea muncii independente, educarea
capacităţilor lor intelectuale, dezvoltarea tehnicilor de muncă intelectuală, precum şi aplicarea în
practică a cunoştinţelor.
Etapele orientative ale unei lecţii de formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale ar
putea fi:
Etapele lecţiei Timp/
Minute (orientativ)
1. Moment organizatoric 2 min
2.Anunţarea titlului lecţiei, explicarea sau motivarea acţiunii, descrierea 1 min
obiectivelor/competențelor urmărite
3. Reactualizarea unor cunoştinţe necesare desfăşurării activităţii 5 min
4. Prezentarea, explicarea/demonstrarea de către profesor a activităților ce 2 min
urmează a se desfășura;
5. Rezolvarea de către elevi a cerinţelor de lucru; 25 min
6. Obţinerea performanţei; 10 min
7. Evaluarea performanței (concluzii, aprecieri, observaţii asupra execuţiei, 2 min
îndrumări pentru viitor)
8. Intensificarea retenției. Asigurarea transferului 3 min

10
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

Variante ale lecţiei de formare de priceperi şi deprinderi intelectuale:

a) Lecţii practice prin laboratorul tehnologic sau lecţii practice din perioada practicii comasate
Aceste lecţii sunt destinate formării unor priceperi (de redactare a actului constitutiv al unei
societăţi comerciale, de completare a unor cereri, de elaborare a unui contract de vânzare-
cumpărare, de completare a unui contract individual de muncă etc.)

b) Lecţii bazate pe exerciţii aplicative

Momentele unei astfel de lecţii ar putea fi:
1. Moment organizatoric (2-3 min)
2. Anunțarea temei și a obiectivelor urmărite (1-2 min)
3. Efectuarea de exerciţii, aplicaţii etc. (40 min)
4. Concluzii şi realizarea feed-back-ului (5-6 min)
5. Tema pentru acasă (2-3 min)

c) Lecţii de muncă independentă cu ajutorul fişelor de lucru

Fişele cuprind teme şi exerciţii diferenţiate pe grupe de elevi sau cu destinaţie individuală.
Se diferenţiază în acest sens: fişe de dezvoltare, fişe de recuperare şi fişe de exersare (R. Dottrens)

8.2.5. Lecția de verificare, apreciere și evaluare

În astfel de lecţii se urmăreşte, pe de o parte, verificarea bagajului de informaţii concomitent

cu capacitatea de aprofundare, înţelegere şi operare cu aceste informaţii, iar pe de altă parte
măsurarea şi evaluarea. Lecţiile destinate special verificării şi evaluării se realizează la intervale mai
mari de timp.
În realizarea acestor lecţii trebuie să se asigure:
- stabilirea conţinutului tematic ce urmează a fi verificat, cu precizarea elementelor esenţiale
şi cunoaşterea acestei tematici de către elevi
- verificarea pregătirii elevilor
- aprecierea rezultatelor, subliniindu-se elementele mai puţin cunoscute de elevi (în cazul
examinărilor orale), greşelile şi lipsurile caracteristice (în cazul lucrărilor scrise), eventual
explicaţii suplimentare pentru completarea lacunelor şi corectarea erorilor săvârşite de elevi.

Structura de principiu a unei lecţii de verificare şi apreciere:

1. Organizarea clasei
2. Precizarea tematicii care va fi verificată şi a obiectivelor/competenţelor urmărite
3. Verificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor
4. Stabilirea rezultatelor
5. Notarea
6. Concluzii asupra modului în care s-au pregătit elevii şi recomandări asupra activităţii
viitoare. Precizări cu privire la modalităţile de completare a lacunelor şi de corectare a
greşelilor şi sugestii în legătură cu valorificarea conţinuturilor actualizate în activitatea
viitoare.

Structura unei lecţii de verificare şi apreciere urmată de interevaluare :

1. Organizarea clasei (3 min)

11
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

- Verificarea frecvenţei elevilor

- Verificarea existenţei resurselor materiale
2. Captarea atenţiei elevilor (2 min)
- Precizarea tematicii care va fi verificată şi a
obiectivelor/competenţelor urmărite
- Prezentarea conţinutului ce urmează a fi verificat şi forma
de evaluare
- Distribuirea testelor cu itemi cu alegere multiplă, cu răspuns scurt/ de completare, de
tip pereche, cu alegere duală.
3. Desfăşurarea testului (25 min)
4. Interevaluarea testului (10min)
Colegii de bancă schimbă între ei testele.
Profesorul stabileşte împreună cu elevii răspunsurile corecte, care sunt notate pe flipchart.
Interevaluarea: Elevii vor aprecia răspunsurile din lucrarea colegului şi le vor nota conform
baremului de corectare şi notare indicat pe flipchart.
5. Predarea testului ( 2 min)
- Elevii vor preda testele profesorului, care le va recorecta şi va stabili nota finală.
6. Concluzii asupra modului în care s-au pregătit elevii şi recomandări asupra activităţii
viitoare. (8 min)

Variante ale lecţiei de verificare, apreciere şi evaluare (Ioan Nicola, 1994, p 378):
a) Lecţii de verificare prin chestionare orală. Pe baza tematicii anunţate în prealabil profesorul
adresează întrebări, angajându-i astfel pe elevi în discutarea lor. Verificarea se poate realiza
individual, frontal sau combinat.

b) Lecţii de verificare prin teme scrise (lucrări de control şi lucrări semestriale)

c) Lecţii destinate analizei lucrărilor scrise. Pe baza rezultatelor obţinute profesorul:

- face anumite aprecieri generale asupra conţinutului lucrărilor, relevând greşelile tipice, cu
frecvenţa cea mai mare;
- analizează câteva lucrări reprezentative (foarte bune, bune, slabe)
- elucidează împreună cu elevii cauzele greşelilor.

d) Lecţii de verificare şi evaluare cu ajutorul testelor docimologice sau a fişelor

Aceste instrumente sunt elaborate în prealabil de către profesor. Dacă în cadrul celorlalte tipuri
de lecţii fişele sunt adaptate în funcţie de nivelul şi cunoştinţele elevilor (fişe de dezvoltare, de
recuperare), în lecţia de evaluare trebuie să fie identice, concepute în funcţie de nivelul mediu al
clasei, pentru ca rezultatele obţinute să poată fi evaluate prin note.
Tipurile de lecţii prezentate cu variantele lor au o funcţie orientativă şi nu sunt nişte scheme
rigide sau tipare fixe. Profesorul are latitudinea ca, potrivit situaţiei concrete în care se află, să
elaboreze cele mai adecvate şi eficiente variante de lecţii.

8.3. Forme de organizare a activității didactice complementare lecției

Lecţia nu poate şi nu trebuie să fie considerată forma exclusivă de instruire şi educare.

Complexitatea procesului de învăţământ, multitudinea obiectivelor pe care le vizează, varietatea

12
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

aptitudinilor şi intereselor elevilor fac necesară utilizarea şi a altor forme de organizare a activităţii
instructiv-educative (Ioan Jinga, Elena Istrate, , p 246).
1. Consultaţiile sunt acele forme de organizare în cadrul cărora profesorul lămureşte şi acordă
îndrumări suplimentare asupra unor probleme ridicate de elevi. Consultaţiile se realizează
prin discuţii individuale sau pe grupe, cu posibilităţi de individualizare şi diferenţiere. Elevii
sunt cei care declanşează activitatea prin întrebări, fie cu privire la unele probleme expuse în
clasă şi care nu au fost suficient de bine înţelese, fie cu privire la unele teme netratate la
lecţie dar care interesează pe elevi. Se organizează ori de câte ori este nevoie, din iniţiativa
profesorului sau a elevilor.
2. Meditaţiile se organizează în scopul sprijinirii elevilor care întâmpină dificultăţi în
activitatea de învăţare. Ele se desfăşoară din iniţiativa profesorului, care selectează elevii şi
stabileşte modalităţile concrete de ajutor. Meditaţiile pot fi individuale sau pe grupe de elevi
(Ioan Nicola, Pedagogie, 2001, p 382).
3. Cercul pe obiecte de învăţământ reprezintă o formă de activitate extradidactică, constituită
pe bază opţională, care răspunde preferinţelor şi intereselor elevilor pentru disciplina
"Drept". Activitatea se desfăşoară sub conducerea unui cadru didactic specializat, căruia îi
revine sarcina de a stabili tematica cercului în colaborare cu membrii acestuia, astfel încât
elevii să se poată angaja efectiv la îndeplinirea unor obiective propuse. Din punct de vedere
organizatoric înscrierea elevilor la cerc se face pe baza opţiunilor, aptitudinilor şi intereselor.
Sub aspect formativ activitatea din cerc permite o valorificare mai bună a potenţialului
intelectual şi aptitudinal al elevilor, stimularea imaginaţiei, creativităţii şi iniţiativei elevilor.
Valorificarea rezultatelor activităţii se face prin expoziţii, participări la concursuri,
organizarea de sesiuni de comunicări şi referate, publicarea de articole în revista şcolii sau în
alte publicaţii etc. (Ioan Jinga, Elena Istrate, 2001, p 247).

Exemplu: Proiectarea unei activităţi pentru Cercul de drept - structura proiectului:

Tipul activităţii: Activitate practica de formare de competenţe

Data/perioada de desfăşurare:  
Locul desfăşurarii: localul  şcolii – Clubul Europei.
Număr de participanţi: 15 elevi, un avocat, 4 părinţi, un profesor.
Responsabil:  Prof.....
Beneficiari:  30 de elevi, 68 de părinţi, 2 profesori
Mijloace:     -15 scaune;
                    -15 mese; 
                    - 1  calculator;
                    - 1 imprimantă.
Modalităţi de evaluare: discuţii formale  şi  informale, observaţie sistematica,  chestionare, probe 
de  lucru.
Descrierea activităţii: ........
         
         Activitatea  se  va  desfăşura  două  ore/ săptămână.

4. Lecţia-vizită prilejuieşte contactul nemijlocit cu realitatea (de exemplu, o vizită la Primărie,

la parchetul de pe lângă o instanţă de judecată etc.) În cadrul lecţiei-vizită se îmbină multiple
activităţi: documentare, observare, investigare, prelucrare date, evaluare, generalizare,
valorificare etc. Eficienţa instructiv-educativă a lecţiei-vizită depinde de respectarea unor
cerinţe:
- pregătirea temeinică a profesorului şi a elevilor;
- stabilirea scopului vizitei, a duratei, etapelor;
- crearea unui climat psihologic favorabil activităţilor pe care le implică deplasarea;

13
Didactica specialităţii – an II Curs 8
2018-2019 Tipuri și variante de lecții aferente disciplinelor educație socială și drept

- evaluarea şi valorificarea rezultatelor obţinute.

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:

1 Gagné, R., Briggs L., 1977, Principii de design al instruirii, EDP, Bucureşti.
2 Ionescu, M., Radu I., 2001, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca.
3 Nicola, I., 1994, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti.

14