Didactica ştiinţelor educaţiei deţine o „vizibilitate” mai redusă comparativ cu cea pe care o

etalează alte ramuri sau diviziuni similare. Realitatea sa distinctă, de sine stătătoare în sistemul
de apartenenţă ar trebui să-i asigure o poziţie de rang egal faţă de toate celelalte părţi
constitutive.

DŞE reprezintă o ramură a sistemului ştiinţelor educaţiei/ pedagogice asimilată

pedagogiilor aplicative.

Ramură a didacticii generale, metodica constituie studiul explicit asupra metodelor de predare,
ca şi asupra normelor ce însoţesc practica aplicării acestora, la o anumită materie de învăţământ

metodica are sensul de „ramură a pedagogiei care studiază principiile

şi metodele de predare proprii fiecărui obiect de studiu”(marcu)

DISCIPLINELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT – sunt acelea in care se vehiculează CONȚINUTURILE

PEDAGOGICE/ de diferite tipuri sau categorii !

Disciplinele pedagogice/ conținuturile pedagogice studiate în liceul cu profil pedagogic

Conținuturile pedagogice se regăsesc în cadrul ofertei educaționale pentru elevii care
frecventează filiera vocațională a învățământului liceal, profilul pedagogic.
Fiecare specializare deține un număr de discipline pedagogice pentru fiecare an de studiu;
Fiecare disciplină are alocat un număr de ore specificat atât pentru intervalul unei săptămâni,
cât și pentru întregul an școlar.
Toate aceste aspecte sunt precizate în conținutul documentului numit plan – cadru de
învățământ.

normativitatea ?

Eficienţa acţiunii educative constituie pentru orice cadru didactic un obiectiv important al
manifestării profesionale. Exercitarea rolului de cadru didactic într-o instituţie de educaţie
presupune asumarea unui ansamblu de exigenţe sau norme, de respectarea cărora depinde
însuşi
succesul acţiunii desfăşurate.

Principiile cel mai frecvent invocate pentru activitatea cadrelor didactice, inclusiv pentru
specialistul în pedagogie, considerate principii generale ale învățământului, sunt următoarele:
1. respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale educaților/ preadolescenți
și adolescenți;
2. accesibilitatea/ accesibilizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
3. asigurarea sistematizării şi continuităţii în învăţare;
4. realizarea corelaţiei dintre senzorial şi logic, dintre concret şi abstract/ principiul
intuiţiei;
5. însuşirea temeinică a conţinuturilor predate (cunoştinţe, priceperi, deprinderi etc.);
6. participarea activă şi conştientă a educatului în activitatea de predare-învăţare-
evaluare;

7. asigurarea legăturii dintre teorie şi practică/ integrarea teoriei cu practica ş.a.

Finalităţile pot fi “rezultate în proiect (proiectate) ori rezultate în fapt, produse”1

. În accepţia

autorilor V. şi G. de Landsheeree2

, finalitatea este “ceea ce apare ca încheiere şi totodată ca scop,

motivul pentru care ceva se face sau există. Finalităţile au caracteristici diferite dacă se referă la
educaţia în familie sau la educaţia în şcoală, la educaţia realizată prin conţinutul disciplinelor
cunoscute sub numele de “reale” sau prin cel al disciplinelor “umaniste”.

Finalităţile se referă la direcţiile sau orientările strategice existente la un moment determinat

care vizează sistemul de învăţământ şi care sunt concepute în baza unei concepţii social-politice.
Scopurile precizează rezultatele ce se aşteaptă în urma derulării procesului de învăţământ; ele
se
specifică pentru niveluri şi tipuri de şcoli.
Obiectivele (pedagogice sau educaţionale) numesc intenţia de a produce o schimbare prin
procesul de predare-învăţare-evaluare; sistemul de referinţă al obiectivelor este personalitatea
elevului, ea fiind pusă în relaţie cu diferite conţinuturi educaţionale (vizate în cadrul disciplinelor
de învăţământ).

Analiza conținuturilor ştiinţifice cuprinse în manualul şcolar se referă şi la un alt aspect decât
evaluarea calităţii manualului ca atare. Ne referim la selecţia pe care profesorul trebuie s-o
opereze, în cadrul fiecărei teme, între aspectele esenţiale şi cele neesenţiale ale conţinutului.

Maximizarea eficacităţii efectului didactic este realizabilă prin originalitatea

combinaţiilor propuse de către formator, prin varietatea lor şi prin capacitatea acestora de a
trezi
şi menţine interesul pentru cunoaştere şi pentru studiu

Situaţia de învăţare constă în acel “cumul de condiţii asigurate elevului pentru a putea realiza
sarcina conexă în minimum de timp şi cu maximum de satisfacţie a învăţării”9