DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ A COPILULUI

DIN PRIMUL AN DE VIATA

PANA LA TREI ANI

I) Primul an de viata (perioada de sugar)

c) Dezvoltarea inteligenţei

Prima etapă a dezvoltării inteligenţei este etapa senzorio-motorie. Aceasta durează

de la naştere până la aproximativ 18-24 luni. Se numeşte astfel deoarece în această
perioadă copilul obţine informaţii despre mediu prin simţuri şi reacţionează predominant
motor (prin mişcări). Piaget a identificat în cadrul acestei etape mai multe stadii:
1) primul stadiu durează până la vârsta de o lună şi este stadiul reflexelor
înnăscute.
2) Stadiul reacţiilor circulare primare (1- 4 luni). Reacţia circulară este un
comportament prin care se reproduce activ un rezultat obţinut întâmplător. Reacţiile
circulare din acest stadiu se caracterizează prin lipsa intenţionalităţii. Copilul nu
acţionează pentru a atinge un scop, ci întâmplător.
3) Stadiul reacţiilor circulare secundare (4-6 luni). În acest stadiu copilul repetă
oarecum intenţionat gesturile care anterior au produs efecte interesante.
4) În al patrulea stadiu se realizează coordonarea schemelor secundare şi aplicarea
lor la situaţii noi (7-10 luni). În acest stadiu apar elemente de intenţionalitate, adică
scopul se conturează înaintea utilizării mijloacelor.
5) Stadiul reacţiilor circulare terţiare (11-18 luni). În acest stadiu copilul începe să
inventeze noi mijloace de acţiune, face diferite încercări pentru a soluţiona unele
probleme.
 II) Copilul anteprescolar (1-3 ani)

b) Dezvoltarea inteligenţei

Până la vârsta de 2 ani copilul se mai află în stadiul inteligenţei senzorio-motorii.

Între 11 şi 18 luni este în stadiul reacţiilor circulare terţiare în care, confruntat cu o
situaţie „problematică”, face diferite încercări pentru a soluţiona problema şi încearcă
să inventeze noi mijloace de acţiune.
Între 18 şi 24 de luni copilul se află în al şaselea stadiu al inteligenţei senzorio-
motorii în care reuşeşte să inventeze noi mijloace prin combinaţie mintală (fără
experimentare externă, adică fără mişcări). În acest stadiu tatonările, încercările de a
rezolva o situaţie problematică, se desfăşoară în parte pe plan mintal, adică sunt
interiorizate. Copilul începe să aibă capacitatea de a prelucra informaţii pe plan mintal,
ceea ce este un semn al trecerii în următoarea etapă de dezvoltare.
Între 2 şi 3 ani copilul se află în etapa preoperaţională, în stadiul gândirii
simbolice şi preconceptuale. În acest stadiu apare funcţia semiotică, prin care Piaget
înţelege capacitatea de a reprezenta un semnificat (un obiect, un eveniment) printr-un
semnificant (o imagine mintală, un desen, un cuvânt). Semnificanţii pot fi simboluri sau
semne.
Copilul antepreşcolar în gândirea sa utilizează simboluri (imagini mintale),
preconcepte, raţionamente simple, din acest motiv spunem că se află în stadiul gândirii
simbolice şi preconceptuale.
Datorită funcţiei semiotice apar, aproape simultan, patru conduite care implică
utilizarea simbolurilor şi a preconceptelor:
1. Imitaţia amânată, care are loc în absenţa modelului (şi copilul mai mic imită
sunete sau mişcări, dar acţiunea de a imita începe în prezenţa modelului). Piaget vorbeşte
despre o fetiţă care la 16 luni a văzut un băieţel care la un moment dat a început să ţipe şi
să dea din picioare. La una-două ore după ce băiatul a plecat, fetiţa a început să râdă şi să
imite comportamentul băiatului. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă ea nu ar fi avut în
minte imaginea băiatului.
2. Jocul simbolic în cadrul căruia orice obiect poate reprezenta orice (scăunelul
este maşina, pietricica este mâncarea).
3. Desenul. Copilul de 2-3 ani mâzgăleşte ceva şi apoi dă o denumire desenului
(ne spune că a făcut o casă sau o maşină) ceea ce arată că are în minte imaginea
obiectului desenat.
4. Evocarea verbală a unor evenimente trecute: percepţia unui obiect care-i
aminteşte simbolic de un anumit lucru îi permite să evoce evenimentele trecute şi să le
reconstituie ordinea.
Pentru dezvoltarea gândirii sunt foarte importante acţiunile concrete cu obiecte cât
mai variate, deoarece operaţiile mintale se formează prin interiorizarea acţiunilor cu
obiectele.

ROLUL JOCULUI IN DEZVOLTAREA

INTELECTUALA A COPILULUI

Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a capacitatilor

psihologice, inclusive a celor intelectuale si a trasaturilor de personalitate. Dupa modul
cum se joaca, observam daca un copil este mai inventive, mai activ in joc, daca poate sau
nu surprinde solutii noi, ingenioase, daca dispune de claritate de idei, coerenta in rolul ce
si l-a asumat.
Jocul este privit drept activitatea ce formeaza, modeleaza inteligenta, dar , pe de
alta parte, permite sa se constate caracteristicile ei. Activitatea ludica furnizeaza
informatii privind psihodiagnoza inteligentei. Jocul ofera posibilitatea cunoasterii
nivelului dezvoltarii intelectuale a copiilor la un moment dat, fapt ce va permite aplicarea
unor metode pedagogice optime fiecarui caz in parte.
Prin activitatea de joc copiii dobandesc cunostinte, li se formeaza variate actiuni
mintale care influenteaza dezvoltarea proceselor psihice, se face trecerea, in etape, de la
actiunile practice, materiale de joc spre actiuni mintale, in planul reprezentarilor. Jocul
are un rol formativ si, prin intermediul lui, copilul are posibilitatea de a reconstitui, de a
reproduce intr-o forma intuitiv-activa o arie cuprinzatoare din realitatea obiectiva. Astfel,
prin joc, copiii actionand cu diferite material, prin jocurile de creatie si de constructive,
reproduce in mod activ activitatea oamenilor, reflectand relatiile sociale ale diferitelor
profesiuni.
Jocul favorizeaza dezvoltarea imaginatiei la copii, a capacitatii de a crea sisteme
de imagini generalizate despre obiecte si fenomene, precum si de a efectua diverse
combinari mentale cu imaginile respective. Prin joc, copilul dobandeste numeroase si
variate cunostinte despre mediul inconjurator prin care i se dezvolta procesele psihice de
reflectare directa si nemijlocita a realitatii: perceptiile, reprezentarile, memoria,
imaginatia, gandirea, limbajul.