Artă, sănătate și stare de bine

Se afirmă adesea că proiectele și activitățile care vizează indivizi, grupuri vulnerabile și chiar
comunități sunt capabile să determine o îmbunătățire a stării de bine, cu efecte implicite
asupra sănătății psihice și fizice. Conexiunile dintre artă, stare de bine și sănătate sunt
prezente în literatura științifică și în activitățile susținute fie de specialiști, fie de voluntari
(unii dintre artiști) din mai multe perspective. Astfel, se pot aduce în discuție beneficiile
programelor bazate pe artă și activități creative realizate în spitale și alte instituții care oferă
servicii de sănătate; un număr din ce în ce mai mare de instituții de sănătate organizează
expoziții de artă, concerte etc. destinate pacienților, familiilor și personalului, dar și activități
cu conținut artistic și creativ care au valențe terapeutice. De altfel, terapia prin artă (în special
muzică, arte vizuale și dramatice) se utilizează în asistența complexă a persoanelor cu
tulburări / afecțiuni psihice, de către profesioniști cu formare adecvată.

Dincolo de îmbunătățirea stării de sănătate (fizică și psihică), activitățile artistice pot

contribui la reconectarea socială a persoanelor izolate social, a celor cu risc ridicat de
marginalizare socială; o viață comunitară activă înseamnă, printre altele, echilibru și susținere
adecvată a persoanelor în situații de risc, iar acestea pot conduce la prevenirea problemelor de
sănătate printr-o viață activă.

Efectele benefice ale programelor și activităților artistice pentru diverse grupuri vulnerabile
sunt din ce în ce mai bine documentate. Astfel, într-un studiu recent, Lenette și Sunderland
(2016) accentuează nevoia de exprimare prin muzică a migranților și refugiaților din zone de
conflict, cu efecte asupra stării de sănătate; prin asemenea activități aceste grupuri devin
vizibile în comunitate, dar se și angajează în viața socială, conservându-și identitatea
culturală, ceea ce asigură premise ale stării de bine.

Într-un studiu privind efectele programelor recreaționale de dans pentru copii și tineri cu
vârste între 5 și 21 de ani, Burkhardt și Brennanb (2012) sugerează că acestea contribuie la
îmbunătățirea condiției fizice și a imaginii asupra propriului corp, dar și la reducerea
anxietății.

Reed și colaboratorii săi (2015) sugerează că antrenarea copiilor cu boli cronice, spitalizați
pentru perioade îndelungate în programe de artă vizuală poate determina o ameliorare a stării
psiho-sociale, prin facilitarea exprimării gândurilor și emoțiilor prin imagini și desene, prin
cooperarea cu artiști-mentori, prin prezentarea lucrărilor în cercuri sociale formate din
familii, personal medical, reprezentanți ai comunității.

Studiile amintite sunt doar exemplificări, însă paleta de evidențe empirice privind impactul
artelor asupra stării de bine și a sănătății este foarte largă; se poate afirma că artele vizuale,
dramatice, muzica și activitățile literare creative sunt cel mai des invocate în acest context.

Fraser și al Sayah (2011) evidențiau într-o sinteză a studiilor privind relația artă-sănătate
faptul că acceptarea largă a efectelor pozitive exercitate de activitățile artistice nu poate ține
loc de intervenție multidisciplinară specializată, iar limita dintre impactul terapeutic și zona
divertismentului prin mijloace artistice pentru persoane cu suferințe fizice și psihice este greu
de identificat.

În ultimele decenii, s-a înregistrat o schimbare a modului în care școlarizarea este percepută
recunoscând că învățarea copiilor este strâns legată de sănătatea acestora. Copiii își petrec cea
mai mare parte a timpului la școală, care este adesea locul în care sunt identificate probleme
și sunt oferite intervenții, nu numai pentru tratament, ci și pentru prevenire. Încorporarea
terapiilor artistice în sistemul educațional poate ajuta la rezolvarea nevoilor emergente ale
copiilor și poate avea un impact pozitiv asupra bunăstării acestora.

Terapia prin artă se referă la terapia realizată cu ajutorul muzicii, dramei, dansului, picturii, la
abordări psihoterapeutice care urmăresc să faciliteze schimbările psihologice și dezvoltarea
personală prin utilizarea mijloacelor de artă. Terapiile artistice au fost definite ca “ utilizarea
creativă a mass-mediei artistice pentru comunicarea non-verbală și /sau simbolică, încurajată
de o relație client-terapeut bine definită, pentru a atinge obiective terapeutice personale și
sociale adecvate individului.” (Karkou și Sanderson, 2006, p. 47)

Terapia prin artă a fost utilizată pe scară largă de mai bine de jumătate de deceniu pentru
copii și tineri cu o gamă largă de nevoi: de la dificultăți emoționale sau comportamentale
ușoare la experiențe de traumă, abuz, migrație sau dificultăți diagnosticate, cum ar fi ADHD
și ASD. Mai recent, terapeuții au înregistrat o creștere substanțială a ocupării forței de muncă
în medii educaționale pentru a atenua și a preveni dificultățile legate de tranziție. De
exemplu, pentru a pregăti copiii pentru spitalizare, trecerea de la școlile primare la cele
secundare, de la învățământul special la cel public sau tranziția care rezultă dintr-o schimbare
a circumstanțelor familiale, cum ar fi moartea unui părinte, separarea părinților sau divorțul
( Pellegrini, 2011 ). Prin urmare, este posibil ca terapeuții prin artă instruiți și calificați să
faciliteze schimbările și creșterea personală a copiilor, reducând decalajul dintre sănătate și
educație.

Artă, dezvoltare comunitară și regenerare urbană

Capitalul social a fost utilizat ca explicație plauzibilă a diferențelor dintre comunități în ceea
ce privește performanțe socio-economice. Incluziunea și coeziunea socială sunt parte a
capitalului social al unei comunități, iar artele au potențialul de le stimula, în condițiile în
care programele comunitare sunt atent proiectate și implementate. Această orientare teoretică
a stat la baza creionării și aplicării programelor de artă comunitară, care încearcă să catalizeze
energii sociale diverse în producerea, organizarea și evaluarea evenimentelor și activităților
artistice. Obiectivele comune, cooperarea și eficientizarea comunicării contribuie la
îmbogățirea capitalului social al unei comunități, invitând la abordarea echilibrată a
intereselor individuale prin raportare la cele colective (Williams, 1997). Pe termen lung,
programele de artă comunitară asigură achiziții precum încredere reciprocă și mecanisme de
cooperare care pot ajuta comunitățile să se dezvolte, inclusiv din punct de vedere economic.
De asemenea, acestea sunt eficiente în cristalizarea unei identități a fiecărei comunități, în
creșterea calității activităților recreaționale și a serviciilor publice pentru timpul liber, în
diminuarea izolării sociale specifice societății contemporane și chiar în dezvoltarea micilor
afaceri bazate pe arte și meșteșuguri locale.

Regenerarea urbană se referă la transformarea zonelor dezavantajate din marile aglomerații

urbane, de obicei cartiere periferice care sunt surse de dezavantaje socio-economice și
excludere socială pe termen lung. Programele cultural-artistice și susținerea exprimării
inclusiv prin programe artă stradală constituie contexte de susținere a dezvoltării personale și
comunitare, prin îmbunătățirea imaginii publice a acestor zone care poate atrage investiții noi,
la rândul lor factor determinant pentru creșterea angajabilității și ameliorare a condițiilor
socio-economice.

ZIDART este un proiect de regenerare urbană prin street art, în spatele căreia se află asociația
Ingenious Drama, o asociație de tineri fondată în 1997.

Acest proiect a contribuit la regenerarea și dezvoltarea urbană prin: realizarea primei picturi
din România adresată persoanelor nevăzătoare tradusă în limbaj Braille (Intuiția lui
Obie Platon); realizarea picturilor cu vopsea purificatoare de aer, astfel a transformat Bacăul
în orașul cu cele mai multe picturi purificatoare de aer din Europa; regenerarea a 10 clădiri, în
doar o singură ediție, cu ajutorul a 10 dintre cei mai buni artiști urbani din România, prin
colorarea a 1100mp de ziduri gri.

Repere metodologice generale pentru utilizarea artelor

în scopul facilitării incluziunii sociale

Programele de facilitare a incluziunii sociale prin artă nu produc efecte pozitive în absența
unei proiectări și desfășurări riguroase, existând chiar riscul unor efecte negative la nivel
personal, intepersonal și comunitar.

Deși nu există rețete care să asigure succesul acestor programe, literatura de specialitate
(Matarasso, 1997; Williams, 1997) indică o serie de principii care stau la baza bunelor
practici: Definirea obiectivelor în raport cu nevoile reale ale grupului țintă; Stabilirea
riguroasă și clară a obiectivelor; Promovarea parteneriatelor cu actori comunitari; Stimulare
sentimentului de co-împărtășire a spațiului artistic; Asigurarea unui nivel optim de
participare; Includerea unor artiști în calitate de formatori / animatori sau co-formatori / co-
animatori; Încurajarea sentimentului de mândrie pentru orice act artistic; Asigurarea
sustenabilității programelor / proiectelor de intervenție; Conectarea flexibilă cu alte programe
de intervenție similare (fie artistice, fie sportive); Valorificarea diversității; Implicarea
actorilor comunitari relevanți, care pot asigura succesul pe termen lung al programului /
proiectului de intervenție; Respectarea și aplicarea principiilor etice; Proiectare riguroasă a
fiecărei activități; Evaluare colaborativă a efectelor.

În cazul programelor de asistență complexă a grupurilor sau comunităților vulnerabile, se

recomandă diversificarea metodologică a proiectelor de intervenție, care trebuie să valorifice
toate resursele disponibile (instituții cheie, potențial aptitudinal al participanților,
disponibilitatea actorilor comunitari, inclusiv artiști profesioniști sau amatori, agenți
economic etc).

Bibliografie

Momanu, M. Popa, N., L., Samoilă, M., E., „Pedagogia socială”, în Manual pentru
Învățământul la Distanță, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași;
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2020.586134/full#main-content

https://www.zidart.ro/

Karkou, V., and Sanderson, P. (2006), Arts Therapies: A Research Based Map of the Field. ,
Edinburgh: Elsevier.

Pellegrini, A. D. (2011), The Oxford Handbook of the Development of Play. , New York,
NY: Oxford University Press.

Lenette, C., Sunderland, N. (2014), “Will there be music for us?” Mapping the health and
well-being potential of participatory music practice with asylum seekers and refugees across
contexts of conflict and refuge. Arts & Health: An International Journal for Research, Policy
and Practice, 8(1), 32-49.

Burkhardt, J., Brennan, C. (2011), The effects of recreational dance interventions on the
health and well-being of children and young people: A systematic review. Arts & Health: An
International Journal for Research, Policy and Practice, 4(2), 148-161.

Reed, K., Kennedy, H., Wamboldt, M. Z. (2015), Art for Life: A community arts mentorship
program for chronically ill children. Arts & Health: An International Journal for Research,
Policy and Practice, 7(1), 14-26.

Fraser, K. D., Al Sayah, F. (2011), Arts-based methods in health research: A systematic

review of the literature. Arts & Health: An International Journal for Research, Policy and
Practice, 3(2), 110-145.