Contractul de finanțare nr.

POCU/726/6/12/136298

pentru proiectul „Promovare prin formare!” Cod proiect: 136298

POCU/_POCU/726/6/12/Creșterea participării la programele de formare profesională

continuă, cu accent pe acei adulți, cu un nivel scăzut de calificare și persoanele cu vârsta de
peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoașterea și certificarea
rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și informale/12/Creșterea participării
la programele de formare profesională continuă, cu accent pe acei adulți, cu un nivel scăzut de
calificare și persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin
recunoașterea și certificarea rezultatelor învățării dobândite în contexte non-formale și
informale

Curs de specializare

Competente sociale si civice

Proiect lucrare practica

Formator: Întocmit: Ioniță Iulia

Tamara Giurgiu

Organizator:

Asociatia Social Alert

 DEZVOLTAREA COMUNITARĂ

Argument

Dezvoltarea comunitară este un domeniu de studiu relativ nou, care suscită un interes
crescând în ultimele decade. Fenomenele generate de globalizarea economiei, mai ales în
zonele mai puțin pregătite să facă față acestei noi paradigme și absorb cu mai mare dificultate
șocurile schimbării, determină căutarea unor căi de acțiune care să asigure sustenabilitatea,
durabilitatea dezvoltării comunităților. Domeniile de studiu înrudite cu Dezvoltarea
comunitară sunt: Politici publice, Planificare și dezvoltare urbană, Dezvoltare rurală,
Dezvoltare regională, Amenajarea teritoriului, Sociologie, Psihologia comunităților,
Managemetul ONG-urilor, Managementul public, Economia politică și Geografia umană.
Disciplină de relevanță practică, Dezvoltarea comunitară îșă extrage esența din multiple
experiențe ale comunităților de diferite tipuri și din diferite locuri, explicând astfel și oferind
soluții, la o paletă foarte largă de probleme socio-economice. Sectorul public este unul dintre
actorii cei mai importanți în dezvoltarea comunitară, deoarece reglementează și asigură cadrul
instituțional pentru aplicarea actelor normative, de la care nu se poate sustrage nici o
comunitate, oricât de ridicat ar fi gradul ei de autonomie. Conlucrarea autorităților și
instituțiilor publice cu ceilalți actori ai dezvoltării, comunități, sectorul privat și cel
neguvernamental, înțelegerea de către agenți a proceselor de dezvoltare comunitară durabilă,
asumarea sprijinirii, asistării comunităților în producerea propriei dezvoltări, reprezintă soluția
unei dezvoltări sociale armonioase. O mare parte din programele de dezvoltare cu finanțare
guvenamentală, neguvernamentală sau din fonduri structurale și de coeziune, reclamă
implicarea unor agenți din administrația locală care să își asume roluri de animatori,
facilitatori, agenți de dezvoltare, sau atribuții de îndrumare și control. Cunoașterea de către
aceștia teoriilor dezvoltării comunitare, a conceptelor cu care operează dezvoltarea
comunitară, a metodelor de lucru cu grupurile comunitare, a unor modele de dezvoltare
comunitară, reprezintă condiția asigurării eficienței administrative și crearea de punți care să
reducă distanța dintre administrație și cetățean.
Prin dezvoltare comunitară vom înţelege evoluţia planificată a tuturor aspectelor importante la
nivelul unei comunităţi (economic, social, mediu şi cultural), evoluţie în care pot fi
consemnate acţiuni colective, situaţii în care membrii unei comunităţi acţionează împreună
pentru rezolvarea unor probleme comune. Iniţiativele privind dezvoltarea locală pot fi diferite
din punctul de vedere al anvergurii, în funcţie de mărimea grupului de iniţiativă, sau de
obiectivele pe care şi le propune.

Putem avea aşadar iniţiative ale unui grup mic sau iniţiative de dezvoltare în care este
implicată întreaga comunitate. Indiferent care sunt cei care proiectează aceste viziuni de
dezvoltare a comunităţii (grup sau întreaga comunitate), planul de dezvoltare comunitară
trebuie să respecte câteva cerinţe de bază: să fie bine planificat şi proiectat pe termen lung
(preferabil), să beneficieze de sprijinul comunităţii, să ofere o imagine de ansamblu asupra
proceselor de dezvoltare şi să fie echitabil pentru toate părţile implicate.

Principalul rezultat al proceselor de dezvoltare comunitară trebuie să-l constituie creşterea

standardului de viaţă pentru membrii comunităţii parte a acestor procese. Părţile care susţin
acest gen de iniţiative trebuie să-şi asume responsabilităţi şi mai apoi să beneficieze în egală
măsură de rezultatele obţinute în urma implementării planului de dezvoltare comunitară.

Actorii implicaţi în ceea ce înseamnă iniţiative de dezvoltare locală (autorităţi locale, lideri
locali, persoane sau organizaţii care facilitează procesele de dezvoltare locală) trebuie să aibă
în vedere faptul că există legături indisolubile între problemele de natură socio-economice,
culturale şi nu în ultimul rând cele ecologice. Admiţând faptul că la nivelul unei comunităţi
sunt funcţionale mai multe grupuri cu interese şi valori diferite trebuie avut în vedere faptul că
eforturile planificate de dezvoltare a comunităţii încearcă să reducă competiţia excesivă la
nivel local.

Eforturile planificate de dezvoltare ale unor comunităţi locale din mediul rural trebuie să
reprezinte eforturi de înlocuire a competiţiei excesive sau neloiale cu diferite forme de
cooperare, bazate pe interese comune.

Conceptele de comunitate şi dezvoltare

De cele mai multe ori, când facem referire la termenul de comunitate ne gândim la
delimitările spaţiale de genul sat-oraş sau la ceea ce înseamnă cartierul sau vecinătăţile.
Comunitatea poate fi definită şi după alte criterii, altele decât cele geografico-spaţiale. Putem
defini comunităţile plecând de la distincţii lingvistice, religioase sau culturale. Fiecare dintre
noi poate fi parte din mai multe comunităţi în acelaşi timp. În acelaşi timp trebuie să luăm în
considerare faptul că nu toţi cei care populează un anumit areal aparţin în mod automat unei
comunităţi. Tipul de relaţii pe care un individ le are cu ceilalţi (legăturile afective cu
„locurile“) definesc pentru fiecare individ apartenenţa sau non-apartenenţa lui la o comunitate.

Conceptul de dezvoltare este cel mai adesea asociat cu expansiune sau creştere. Această
reprezentare este proprie perioadei industrializării, perioadă în care principalele criterii de
evaluare a proceselor de dezvoltare erau de tip cantitativ şi vizau volumul, numărul şi viteza
de realizare. Accepţiuni de data recentă ale acestui concept dau alte sensuri O accepţiune mai
recentă asupra acestui concept este aceea că prin dezvoltare trebuie înţeles în primul rând
schimbare, şi doar în al doilea rând creştere. Dezvoltarea comunitară poate fi privită ca
procesul prin care o comunitate devine mai responsabilă de probleme sau de potenţialul de
care dispune reuşind în acelaşi timp să-şi organizeze şi să planifice mai bine resursele de care
dispune.
CONCLUZII

Angajarea cu eficienţă maximă a resurselor comunitare are ca obiectiv final dezvoltarea

economică locală (crearea de noi locuri de muncă şi a oportunităţilor de afaceri, reducerea
sărăciei) şi în egală măsură realizarea unor obiective socio-culturale şi de mediu. Dezvoltarea
comunitară reprezintă procesul prin care se încearcă schimbarea condiţiilor şi factorilor care
acţionează la nivel de comunitate astfel încât în urma acestor schimbări, comunitatea să
înregistreze nivele ridicate ale standardului de viată.
 BIBLIOGRAFIE

https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinta-administratiei/dezvoltare-comunitara-aspecte-
teoretice-si-practice-129330.html

http://www.politicipublice.ro/uploads/dezvoltare_comunitara.pdf
 COMUNICAREA

Argument

Comunicarea – termen ce provine din cuvântul latin communis (comun).

Deci, putem spune că ”a comunica” este echivalent cu ”a face ceva comun” sau ”a face
cunoscut”. Conceptul de comunicare a fost abordat, în timp, din multiple perspective, iar acest
lucru a determinat o proliferare spectaculoasă a definițiilor. Atunci când ne referim la
comunicare, majoritatea ne gândim la ”a aduce la cunoșțință” sau la ”a informa”. Dacă ne
vom uită într-un dicționar explicativ vom găși menționate trei semnificații ale cuvântului
comunicare. Este vorba despre: înștiințare sau aducere la cunoștință, contact verbal în
interiorul unui grup, prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relații
spirituală. Actul de a face anumite lucruri comune se realizează prin schimbul de gânduri, și
idei sentimente. Așadar, comunicarea schimbului – dai și primești. Este un proces
bidirectional la care iau parte atât vorbitorul cât și ascultătorul. Participații la procesul de
comunicare trebuie să aibă o înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, al
gesturilor, expresiilor, simbolurilor și contextului folosit în comunicare.

Comunicarea eficientă = este reprezentată de existența unei înțelegeri comune a intenției și

sensului. Atât cel care transmite cât și cel care receptează au o înțelegere comună a scopului,
sensului și semnificației mesajului.

Unul dintre cele mai cunoscute modele de comunicare este cel preluat din teorie
informaționale. Astfel, un proces de comunicare sunt următoarele elemente:
sursă/emitentul/expeditorul care codifică mesajul și îl transmite printr-un anume canal (sau
mai multe) destinatarului/receptorului/primitorului, care la rândul lui decodifică mesajul
primit și răspunde într-un anume fel. Transmiterea mesajului poate fi distorsionată de diversi
factori, denumiți generic zgomot. Codificarea este operația prin care sursă transformă ideile
într-un limbaj (set de simboluri). Aceste simboluri conțin, de fapt, mesajul sau
informația. Prin decodificare se realizează interpretarea mesajului de către
destinatar. Feedback-ul încheie un episod de comunicare. Datorită lui, sursă poate evalua cât
de eficientă a fost comunicarea
Principalele elemente ale comunicarii orale cum ar fi: Emitatorul definindu-l ca imitatorul
comunicarii;Receptorul-beneficiarul mesajului;Mesajul-este informatia pornita de la emitator
cu scopul de a ajunge la receptor;Canalul de comunicare reprezinta drumul parcurs de catre
mesaj dintre emitator spre receptor;Contextul-este foarte important deoarece aceleasi cuvinte
pot reprezenta altceva daca sunt rostite intr-un birou decat daca ar fi rostite pe strada.Datorita
faptului ca in comunicarea orala pot fi indentificati o serie de stimuli care impugn acestui act
specific uman un character individual am considerat ca este important sa prezint si acesti
stimuli,acestia fiind:

De natura interna:

● Experientele personale,medicale, fizice,psihologice si semantic,”istoria”fiecaruia:

● Atitudinile personale datorate educatiei si instructiei fiecaruia,nivelului si pozitiei
sociale,profesiei;
● Perceptia si conceptia noastra despre lume,despre noi insine,despre interlocutori;
● Propriile deprinderi de comunicatori si nivelul de comunicare al interlocutorului.
De natura externa:

● Tendinta de abstractizare-operatie a gandirii prin care se urmareste desprinderea si

retinerea doar a unei insusiri si a unor relatii proprii unui fapt;
● Tendinta deductive-tendinta de a aseza faptele sau enunturile intr-un rationament care
impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente.
● Tendinta evaluarii-tendinta de a face aprecieri prin raportare a propriului system de
valori , la alte sisteme, la alte persoane;
Pe langa acestea era necesar a prezenta si formele comunicarii orale acestea imbracand un
numar mare de forme, dupa cum urmeaza:

● Tendinta de abstractizare-operatie a gandirii prin care se urmareste desprinderea si

retinerea doar a unei insusiri si a unor relatii proprii unui fact;
● Tendinta deductiva-tendinta de a aseza faptele sau enunturile intr-un rationament care
impune concluzii ce rezulta din propuneri si elemente evidente;
 ● Tendinta evaluarii:tendinta de a face aprecieri prin raportarea la propriu sistem de
valori,la alte sisteme,la alte persoane.
La elaborarea lucrari au fost utilizate surse bibliografice din literatura de specialitate din tara
noastra.

`Exista vorbitori care ne fascineaza.Iar fascinatia nu vine numai din ceea ce se

comunica,ci,mai ales,din felul in care se comunica.In astfel de situatii suntem in prezenta
a”doua limbaje”,spune Paul Watzlawick, intr-un eseu care poarta chiar acest titlu.Unul dintre
ele poate fi transpus in reguli ,i se pot identifica elementele constitutive: este limbajul rational,
cuantificabil in fraze, judecati, propozitii, cuvinte, silabe, sunete. Celalalt este
metaforic,figurat, opereaza, nu cu semne, ci cu simboluri

Din punctul de vedere al analizelor de limbaj si comunicare,primullimbaj este atribuit unor

fenomene de gandire dirijata,celalalt unor fenomene de gandire nedirijat.Limbajul datorat
fenomenelor de gandire dirijata urmeaza legile limgvistice,se supune regulilor gramaticale,ale
sintaxei si semanticii. Limbajul datorat fenomenelor de gandire nedirijata constituie o tesatura
in care sunt prinse reprezentarile,experimentele, gesturile,atitudinile, trasaturile de
personalitate,”farmecul” vorbitorului.

Formele gandirii neglijate se dovedesc a avea un caracter pronuntat individual si sunt mai
putin susceptibile de normare in vederea constituirii unei discipline de studiu.Formele gandirii
dirijate, care nu au un specific individual accentuat, ci unul general au fost ansamblate intr-o
disciplina, intr-o teorie a limbajului.De aceea doar acestea pot fi studiate cu pertinenta si in
mod sistematic.La acest limbaj ne vom referii in continuare.
CONCLUZII

Viata si activitatile desfasurate de oameni nu pot fi concepute in lipsa comunicarii.

Coordonarea actiunilor unui individ cu actiuni altor indivizi, ale unui grup sau ale societatii
este posibila doar printr-un transfer de informatii, transmiterea si receptarea de mesaje.

Orice comunicare aduce negreşit informaţii. Situaţia limită a transmiterii telegraficede

informații, preluare de teoria informației, prin modelul său Emițător – Receptor, reamintește
această evidență fundamentală: a comunica și a informa. Comunicarea este cu siguranță, în
parte, transmitere de informație. Aceasta este prima sa mod de existenţă. Însă comunicarea nu
poate fi doar o modalitate de informare. Ea este un proces mult mai complex decât un simplu
schimb de informații

Actul de comunicare este întotdeauna și o tentativă "de influențare" a celuilalt.Într-adevăr,

doar propunându-i celuilalt o definiție a mea (despre ce gândesc, ce vreau să fac), eu lansez în
lume o informație în raport cu care el va trebui atunci neapărat să
sepoziţioneze. Comunicarea este deci un fenomen global din două motive. Mai întâi, pentru c
ă totce e exprimat de individ face parte din comunicarea sa. Comunicarea integrează astfel
vorbele, comportamentele, atitudinile și toate para limbajele. Apoi, pentru comunicarea este
ţesută dintr-un ansamblu complex de mize. „Orice comunicare să încerce să influențeze, în
grade diverse, informaţia semenilor noştri, poziţionarea individuală, mobilizare celuilalt,
precum și să specifice normele de referință ale situației de schimb." (AlexMucchielli).

Ca o concluzie generală, Alex Mucchielli definește comunicarea ca fiind „uninstrument al

acţiunilor umane. Oamenii se servesc de ea pentru a actiune asupra semenilor şi situaţiilor. O
comunicare umană autentică se întemeiază pe două sentimente de bază, strâns legat între ele:
încrederea și sentimentul că este recunoscută valoarea."
BIBLIOGRAFIE

https://www.academia.edu/42402821/Conceptul_comunicarii_referat

http://www.politicipublice.ro/uploads/dezvoltare_comunitara.pdf

https://biblioteca.regielive.ro/referate/stiinta-administratiei/dezvoltare-comunitara-aspecte-
teoretice-si-practice-129330.html