IMPORTANȚA PROIECTELOR ÎN DEZVOLTAREA SOCIALĂ

Titular activitate de curs : Prof. Univ. Dr . Ștefan Cojocaru

Titular activitate de seminar : Asist. Univ. Dr. Alexandra Damaschin

Studentă: Boroeanu Maria-Manuela , grupa 6

 Cuprins

Introducere

Ce este un proiect social ? Căi de acțiune ale unui proiect social

Importanța realizării proiectelor cu specific social

Concluzii. Considerații personale

Bibliografie
 Introducere

Implementarea proiectelor specifice din punct de vedere social este de o importanță deosebită
din mai multe puncte de vedere și are un impact semnificativ asupra comunităților, societății
în ansamblu și chiar asupra persoanelor implicate în implementarea acestor proiecte.
Proiectele sociale au potențialul de a îmbunătăți direct calitatea vieții persoanelor care sunt
dezavantajate și se confruntă cu diverse provocări sociale. Aceste proiecte au potențialul de a
aduce schimbări pozitive în domenii precum sănătatea, educația, locuința și accesul la servicii
esențiale.

Ele urmăresc adesea eliminarea inegalităților care există în societate, cum ar fi inegalitatea
economică, accesul la educație și egalitatea de șanse. Aceste proiecte ajută la construirea unei

societăți mai drepte și mai incluzive. Implementarea proiectelor sociale întărește legăturile cu
comunitatea și promovează coeziunea socială.

Activitățile care implică participarea comunității pot crește sentimentul de apartenență și

responsabilitate socială. Proiectele sociale sunt aliniate cu obiectivele de dezvoltare durabilă
și pot contribui la schimbări pozitive pe termen lung în probleme precum sărăcia, sănătatea,
educația, egalitatea de gen și protecția mediului. Proiectele sociale pot crește gradul de
conștientizare a problemelor sociale și pot educa oamenii despre importanța solidarității și
eforturile de a rezolva aceste probleme. În acest fel, se pot forma cetățeni mai conștienți și
responsabili
 . Ce este un proiect social ? Căi de acțiune ale unui proiect social

Există o paletă largă de perspective din care să se poată analiza proiectele și programele
demararte în spectrul vieții sociale , economice , de caritate , etc . Autorii autohtoni aleg să
grupeze și să definească însemnătatea unui demers social , raprtându-se la o serie de elemente
definitorii , la rolurile acestora , sau pur și simplu luând în calcul legăturile de
interdependență ce se formează între termenii ce prezintă conotații similare.
’Programele sociale reprezintă un ansamblu planificat și coordonat de resurse -materiale ,
financiare și umane și activități alocate , respectiv și desfășurate pe o perioadă de timp
determinată , sau până la atingerea unui obiectiv ‘’ (Cojocaru , 2006 . p.83 )

Un program social este un efort organizat și planificat menit să abordeze sau să rezolve o
anumită problemă socială sau să îmbunătățească calitatea vieții unei comunități sau a unui
anumit grup de oameni. Aceste programe sunt adesea dezvoltate și implementate de guverne,
organizații neguvernamentale (ONG), organizații de caritate sau alte organizații responsabile
din punct de vedere social.

Iată câteva caracteristici ale programului social:

1. Obiective sociale clare: de programe sociale au obiective sociale clar definite, cum ar
fi reducerea sărăciei, îmbunătățirea accesului la educație, combaterea discriminării și
sprijinirea populațiilor vulnerabile.
2. Planificare și structură: Programele sociale sunt planificate în detaliu cu obiective,
strategii, resurse și termene clar definite. Planificarea este esențială pentru a asigura
eficacitatea și eficiența intervențiilor.
3. Resurse alocate: Implementarea programelor sociale necesită resurse financiare,
umane și materiale. Aceste resurse sunt alocate intenționat pentru a asigura buna
derulare a programului și atingerea obiectivelor propuse..
4. Implicarea părților interesate: Programele sociale implică adesea colaborarea între
diferite părți interesate, inclusiv: Biserica , autoritățile locale, organizațiile
neguvernamentale, sectorul privat și comunitățile beneficiare.
5. Monitorizare și evaluare: Programele sociale fac obiectul unui proces continuu de
monitorizare și evaluare pentru a evalua progresul, a identifica problemele potențiale
 și a face ajustări după cum este necesar. Această abordare asigură adaptabilitatea și
eficacitatea pe termen lung.( Mățăuan , 1999, pp.37-38 ).

Exemple de programe sociale includ programe de asistență socială pentru persoane cu

venituri mici, proiecte de prevenire a violenței domestice, programe de dezvoltare a
comunității locale și proiecte de promovare a sănătății. Este important de menționat că
programele sociale variază în funcție de contextul geografic, cultural și politic al unei
societăți și pot viza diferite aspecte ale vieții sociale în funcție de nevoile specifice
identificate.

Proiectele sociale pot include activități la nivel macro și micro pentru a aborda probleme
sociale și a avea impact asupra diferitelor niveluri ale societății. ată câteva exemple de macro
și micro acțiuni sociale în proiecte sociale:

 Acțiune la nivel macro-social: Dezvoltarea și implementarea politicilor sociale::

Participarea la dezvoltarea și promovarea politicilor sociale care abordează
probleme la nivel național sau regional. Exemplu: Politicile guvernamentale care
sprijină accesul la educație pentru toți copiii, indiferent de statutul lor socio-
economic.
 Cooperare între agenții: Macro: Construirea de parteneriate între guverne, ONG-
uri și sectorul privat pentru a coordona eforturile și a utiliza cât mai bine resursele.
 Exemplu: Crearea unei platforme de cooperare între agențiile guvernamentale și
organizațiile neguvernamentale pentru îmbunătățirea bunăstării sociale a
comunităților defavorizate.
o Acțiuni la nivel micro social:
o Asistență directă la nivel individual sau familial:
 Micro: Furnizarea de servicii și resurse directe pentru a sprijini indivizii sau familii în
nevoie.
 Exemplu: Furnizarea de alimente și haine pentru familiile afectate de sărăcie în cadrul
unei comunități.
 Dezvoltarea abilităților individuale:
 Micro: Furnizarea de programe de formare și educație pentru a îmbunătăți abilitățile
individuale și șansele de angajare.
  Exemplu: Program de formare profesională pentru tinerii șomeri, pentru a le spori
șansele de a obține un loc de muncă.(www.socialaventura.ro )

Prin combinarea intervențiilor la nivel macro și micro, proiectele sociale pot aborda probleme
sociale majore cu un impact direct și personal asupra indivizilor și familiilor aflate în nevoie.
Este important ca aceste măsuri să fie adaptate în mod corespunzător și să țină seama de
particularitățile situației în care sunt implementate. De multe ori trebuie să facem diferenţa
între o problemă de cercetare şi una existentă în mediul social. Aşa cum precizează
Silverman, de
cele mai piuite ori o problemă există şi devine importantă atunci când este definită ca atare
de către decidenţi şi apare pe agenda publică (1993/2004), devenind o zonă de interes
pentru investiţiile publice sau private. De aceea, autorul consideră că „metodologiile de
cercetare, ca şi teoriile nu pot fi false ori adevărate, ci doar mai mult sau mai puţin
folositoare” (Silverman, 1993/2004), în funcţie de interesul manifestat de cercetători sau de
contextul sociopolitic dintr-o anumită perioadă. Astfel, în analiza unei situaţii sunt necesare
„identificarea mecanismului de funcţionare a situaţiei respective şi, prin aceasta,
descoperirea unei modalităţi de atingere a scopurilor dorite” (Silverman, 1993/2004).
Principiile proiecţionismului social

Proiecţionismul social reprezintă o nouă orientare atât în ştiinţă, cât şi în practica socială ce
pune accent pe modul în care sunt create realităţile prin proiectarea acestora şi implementarea
deciziilor pentru atingerea obiectivelor propuse, fie că sunt văzute ca o răsturnare a situaţiei
iniţiale sau ca o construcţie a unei noi arhitecturi sociale. La baza proiecţionismului social
stau câteva principii, pe care le prezentăm în continuare.
 Principiul utilitarist
Conform principiului utilitarist, proiectarea socială a unei intervenţii la nivel micro-
sau
macrosocial depinde de interesele celor care sunt iniţiatorii acestei intervenţii. Nu
putem gândi intervenţia fără a vedea, dincolo de ea, interesele specifice ale celor care
se preocupă de o anumită problemă socială şi care proiectează schimbarea astfel încât
să fie îndeplinite aceste interese. în practica proiectelor se urmăreşte dizolvarea
intereselor iniţiatorului în favoarea intereselor populaţiei-ţintă, prin convertirea
acestora; poate de aceea, toate obiectivele formulate în cadrul proiectului se referă în
mod direct la schimbarea situaţiei beneficiarilor, şi nu la intenţiile iniţiatorului de a
produce respectiva schimbare.( Cojocaru ,2006 p. 25 )
Astfel că, pentru a putea rezolva o problemă, s-a creat și modul de a o combate. Primii pași
sunt reprezentați de teorie, adică cercetarea problemei, descoperirea cauzelor, caracteristicile
acesteia, punctele tari și punctele slabe. După cercetarea teoretică se trece la partea practică,
unde punem în aplicare descoperirile făcute. Pentru acest lucru, se va stabili în mod concret
acțiunea, se va hotărî cadrul, echipa, activitățile, propriu zise, resursele, perioada etc. Acest
proces are denumirea de proiect. O definiție mult mai concretă a proiectului o reprezintă ”un
efort temporar depus pentru a crea, cu resurse limitate, un produs unic sau un serviciu unic”
(A Guide to the Project Management Body of Knowledge, 2000). Proiectul este de fapt ceva
special prin natura sa şi este perceput ca fiind o acţiune în afara celor obişnuite,
desfăşurânduse o singura dată, de aceea este definit ca: „un ansamblu de activităţi
intercondiţionate, realizate într-o manieră organizată, cu momente de început şi de sfârşit clar
definite, pentru a obţine rezultate specifice care să satisfacă necesităţile derivate din planul
strategic al unei organizaţii.
Aşa cum se observă, majoritatea definiţiilor date termenului de „proiect” converg către
menţionarea principalelor elemente specifice ale acestora: obiective date, resurse special
alocate, activităţi planificate, echipă dedicată, durată determinată. Dintr-o altă perspectivă,
proiectul este „o activitate unică, cu un grad ridicat de noutate şi cu o sarcina de lucru
complexă. Este limitat în timp, iar din punct de vedere al resurselor materiale şi umane,
necesită de obicei o colaborare interdisciplinară în cadrul unei structuri organizatorice
speciale, metode speciale, implică riscuri specifice.
Obiectivul urmărit este crearea unei valori noi (produs, serviciu, structură, etc.) Plecând de la
toate acestea, putem concluziona că «proiectul»:
• este o metodă care permite trecerea de la idee la acţiune structurând diversele • faze ale
acestui proces; • se pune în practică modificând mediul în care se derulează; • ia formă într-un
context social spaţial şi temporal specific; • deţine o dimensiune educativă şi permite
indivizilor să înveţe experimentând; • este produsul unei munci colective; • implică
obligatoriu o evaluare, care permite efectuarea unei legături între idee şi acţiune.
Totuși de ce sunt importante proiectele? Dacă ar fi să vorbim la modul general și obiectiv,
prin rolul său proiectele au o importanță majoră în societatea de astăzi deoarece: Când vorbim
la nivel profesional, proiectul pregătește personalul către noi tipuri de activități. Tipurile noi
de activități ajută oamenii să își deschidă noi perspective asupra orientării profesionale, a
oportunităților sau a resurselor.
De asemenea dacă sunt aplicate aceleași tipuri de activități, ele pot fi îmbunătățite și aplicate
prin alte puncte de vedere. Scopul suprem al proiectului este de soluționare a problemelor sau
de ameliorare a situațiilor constatate. Astfel că, prin proiect se încearcă abordări diferite față
de cele utilizate de instituțiile private sau publice care nu au fost eficiente sau nu au dat
rezultatul dorit. Informarea publicului reprezintă cheia proiectului unei rezolvări sigure și de
lungă durată. Odată ce publicul ajunge informat,, aceștia vor conștientiza gravitatea situației
și vor dori să ajute la schimbare prin: schimbarea modului de viață, ajutor financiar,
voluntariat etc. Odată implementate aceste proiecte, acestea vor ajuta la concretizarea ideilor
care pot conduce la întărirea valorilor democratice și pot contribui la o dezvoltare durabilă
economico-socială.

 Principiul teologic
Principiul teleologic se referă la scopurile propuse şi la mijloacele necesare pentru atingerea
acestora. Din punctul de vedere al proiecţionismului social, asistăm la un determinism
răsturnat, în sensul că obiectivele propuse, definirea lor creează realităţi, deoarece în cadrul
acestei viziuni schimbarea presupune proiectarea situaţiilor dorite şi acţiuni care sunt menite
să creeze aceste realităţi. Definirea clară a viitorului dorit orientează întreaga activitate
destinată schimbării situaţiei grupurilor-ţintă.( Cojocaru 2006, p.25).
Tot odată, un lucru foarte eficient asupra proiectelor este faptul că acestea nu ,,afectează’’
doar subiecții vizați, ci și persoanele care sunt în legătură cu acest subiect sau comunitatea
sau restul oamenilor care se află în acea comunitate. ,,Un element important pentru a
determina impactul proiectelor constă în evaluarea rezultatelor proiectelor. La rândul său,
evaluarea de impact îşi propune să arate dacă proiectul evaluat şi-a atins obiectivele finale,
dacă a fost eficient în producerea schimbării condiţiilor sociale vizate şi dacă au apărut efecte
neintenţionate, ca urmare a implementării proiectului’’(Petrașcu, 2022, pg, 177).
Pentru a putea înțelege mai bine subiectul discutat, vom lua un exemplu din mediul școlar.
Atunci când discutăm despre proiecte în rândul elevilor trebuie să menționăm, faptul că
proiectele extracurriculare sunt cele mai interesante și captivante atât pentru profesori, cât și
pentru elevi. Totuși, acestea nu sunt esențiale, deoarece atrag publicul tânăr ci ele sunt
importante Implicațiile pe care le au asupra construirii și modelării personalității viitorilor
cetățeni ai planetei care sunt elevii de astăzi. Pe lângă organizarea unui timp liber, într-o
manieră plăcută și relaxantă, activitățile din proiectele școlare urmăresc lărgirea și adâncirea
influențelor exercitate în procesul de învățământ, o aplicare cât mai creativă și cât mai
educativă a activităților și de asemenea, se dorește a se avea un efect pozitiv pentru munca
desfășurată în grup, ceea ce creează un sentiment de siguranță și încredere și învață elevii să
colaboreze și să socializeze, învățând cum să lucreze în grup atunci când vor fi viitori adulți,
într-un proiect. Ca și facilități pe termen lung, proiectul are un impact. Asupra elevilor,
deoarece îi ajută să lucreze practic și să contribuie după puterile fiecăruia la creșterea calității
vieții în comunitate în care trăiesc. Din informațiile pe care ei deja le știu, le pot împleti cu
practica constatând că ceea ce învață la școală poate fi aplicat în cadrul unei acțiuni concrete.
De asemenea, activitățile pe care le dezvoltă pot crea empatie, responsabilitate față de ceilalți
și de asemenea, creează legături la nivelul comunității, care stimulează gândirea critică dar
constructivă. Dacă ar fi să vorbim de efectele majore pe care le produce proiectul educativ
asupra elevilor, se poate menționa faptul că: acesta crește calitatea actului educațional și a
rezultatului învățării de asemenea, el stimulează și multiplică inițiativele tinerilor în
dezvoltarea vieții comunității, școlare sau a comunității sociale, prin activitățile desfășurate se
crește gradul de socializare și de valorizare a elevilor și se reduce procentul fenomenelor
antisociale, a abandonului și absenteismului școlar. Astfel spus, proiectele educaționale au o
importanță majoră prin faptul că formează tinerele generații și le dezvoltă din punct de multe
puncte de vedere și le ajută să devine adulți compleți. Totuși pentru a putea înțelege pe deplin
importanța lor, ar trebui să ne punem întrebarea: Cum ar exista o lume fără proiecte? O lume
în care există doar probleme sociale dar nu există și proiecte reprezintă o lume dezechilibrată,
fără speranță, o lume în care există doar haos tristețe și nepăsare. Ceea ce aduce un echilibru
în această lume o reprezintă proiectele, dar nu proiectele în sine ci dorința oamenilor de a
schimba ceva. Nu proiectul în sine este important, deoarece el nu are un impact sau o putere
atât de mare de unul singur deoarece în sine, acesta reprezintă un proces ce nu poate fi util
singur. Și ceea ce face important sunt oamenii care vor aă îmbunătățească viețile altor
oameni, care doresc să aducă o dezvoltare în societate și care doresc să trăiască într-o lume
mai bună. Există un verset în Biblie care spune faptul că: ,, Ceea ce face farmecul unui om stă
în bunătatea lui’’ , ceea ce poate fi transpus în subiectul nostru prin următoarele cuvinte: Ceea
ce face un proiect eficient este bunătatea oamenilor din spate.
 Concluzii . Considerații personale

Implementarea proiectelor sociale este de o importanță crucială în contextul abordării

problemelor sociale și în promovarea dezvoltării durabile a societăților. În urma analizei
beneficiilor și impactului proiectelor sociale, se pot trage mai multe concluzii:

1. Îmbunătățirea calității vieții: Proiectele sociale au potențialul de a îmbunătăți direct

calitatea vieții celor afectați de probleme sociale, precum sărăcia, discriminarea sau
lipsa accesului la servicii esențiale.

2. Redresarea inegalităților: Implementarea proiectelor sociale contribuie la reducerea

inegalităților sociale și economice, oferind șanse egale pentru toți membrii societății
să-și atingă potențialul.

3. Promovarea coeziunii sociale: Proiectele sociale pot întări legăturile comunitare și

promova coeziunea socială prin implicarea membrilor comunității în eforturile de
îmbunătățire a vieții locale.

4. Soluționarea problemelor sociale complexe: Prin abordarea directă a problemelor

sociale complexe, proiectele sociale pot aduce schimbări semnificative și durabile în
societate, contribuind la construirea unei lumi mai echitabile.

5. Educație și conștientizare: Proiectele sociale au un rol important în educarea

publicului și în creșterea conștientizării asupra problemelor sociale, promovând
înțelegerea și empatia în rândul comunităților.

6. Dezvoltare durabilă: Proiectele sociale pot fi aliniate cu obiectivele dezvoltării

durabile, contribuind la atingerea unor țeluri precum eliminarea sărăciei, asigurarea
sănătății și educației pentru toți sau combaterea schimbărilor climatice.
Cu toate că, în opinia unor autori (Shadish, Cook, Leviton, 1999), "evaluarea modernă de
programe sociale a apărut în anii '60", încercări aparţinând acestui domeniu au fost iniţiate
încă din secolul al XIX-lea. C. Weiss identifica un studiu evaluativ datând din 1833, în
Europa, care a încercat să demonstreze măsura în care programele educaţionale au determinat
scăderea ratei delicvenţei juvenile. Concluzia studiului a fost că nu există nici o corelaţie între
program şi rata delicvenţei. În America de Nord, în 1845 a fost efectuat un studiu evaluativ
prin care au fost administrate teste scrise pentru toate disciplinele de bază din şcoală ("Boston
Survey"). Rezultatele acestor studii nu au fost însă valorificate. La începutul secolului al XX-
lea s-a dezvoltat o mişcare favorabilă testelor psihologice şi educaţionale, impunându-se
ideea ca testele au o legitimitate şi că oferă informaţii relevante.

Un moment important în dezvoltarea evaluării programelor sociale si educaţionale, în ordine

cronologică, este localizat temporal în anii '30 - '50 şi este caracterizat prin dezvoltarea
modelului evaluării centrate pe obiective (R. Tyler) şi prin mişcarea în favoarea acreditării
unităţilor de învăţământ.

În deceniile 6, 7, 8, se înregistrează o schimbare de optică la nivelul evaluării: scade interesul

pentru obiective si pentru instrumentele de testare, pentru măsurare şi creşte interesul pentru
conceptualizarea evaluării. Trebuie menţionat că dezvoltarea domeniului evaluării
programelor sociale şi educaţionale a avut loc mai mult în Statele Unite ale Americii, prin
influenţa contextului politic şi economic. In aceasta perioada s-au iniţiat diverse programe
sociale în învăţământ, sănătate, programe de combatere a sărăciei, de asistenţă pentru bătrâni.
"Majoritatea programelor au fost lansate cu speranţe mari si investiţii enorme" (Shadish,
Cook, Leviton, pag.4). S-au dezvoltat sistemele de protecţie socială, iar politicile sociale au
devenit o preocupare majoră a statului. Au fost alocate mari fonduri bugetare pentru iniţierea
şi dezvoltarea de programe sociale. Bell (1983) estima că fondurile cheltuite în toate
programele sociale au crescut de 600 de ori până în 1979, faţă de 1950.

Anii '80 - '90 se caracterizează prin consolidarea bazelor teoretice ale evaluării programelor
sociale si educaţionale, prin dezvoltarea unor programe de pregătire a evaluatorilor -
"profesionalizarea evaluării" - şi preocupări pentru metaevaluare, pentru definirea unor
standarde de apreciere a evaluării programelor sociale si educaţionale.

Dezvoltarea programelor sociale, investiţiile financiare şi umane pe care le-au implicat au dus
la creşterea nevoii de evaluare, cu scopul controlului calităţii serviciilor/produselor,
justificării investiţiilor, analizei efectelor şi impactului programelor sau aprecierea măsurii în
care acestea au servit la ameliorarea sau rezolvarea unei probleme. Din perspectiva
economică, a crescut interesul pentru modul în care au fost cheltuite fondurile şi pentru
eficienţă (analiza cost-beneficiu). Din perspectivă managerială a apărut interesul pentru
coordonarea eficientă a programelor, însă puţini manageri aveau experienţa în acest domeniu.
Din perspectivă politică, în Statele Unite, evaluarea a apărut ca soluţie pentru conflictul de
interese între autorităţile locale şi cele federale, acestea din urmă dorind o mai mare putere
asupra programelor sociale.

La aceste aspecte se adaugă unele preocupări de natură intelectuală. Criticii sociali au

observat destul de repede punctele slabe ale unor programe, căutând apoi soluţii pentru
ameliorare. În acest sens, ei aveau nevoie de date evaluative privind organizarea şi
implementarea programului, eficienţa, eficacitatea, punctele sale slabe sau punctele forte.
Toate aceste aspecte au făcut necesară apariţia unei noi categorii profesionale. La sfârşitul
anilor '60, cererile de feedback asupra programelor sociale au depăşit oferta de personal
existentă, determinându-i pe mulţi dintre absolvenţii de ştiinţe sociale să se orienteze spre
evaluare. Numărul persoanelor specializate in ştiinţele sociale a crescut. Evaluarea de
programe sociale si educaţionale "a răspuns unei necesităţi a momentului", iar "evaluarea
profesionistă a devenit o alternativa viabilă de carieră, faţă de cariera academica" (Shadish,
Cook, Leviton, 1999, pag.8). Evaluarea este o profesie, cu toate că evaluarea de programe nu
reprezintă un domeniu de activitate complet profesionalizat. Un indicator al profesionalizării
este si apariţia unor reviste de specialitate, a unor asociaţii profesionale si a standardelor
profesionale.

În Europa, evaluarea programelor sociale şi educaţionale s-a dezvoltat la începutul anilor '80,
în contextul integrării europene. În România, domeniul evaluării programelor sociale şi
educaţionale se află la început, deoarece obiectul său - programele sociale şi educaţionale - au
apărut în urmă cu aproximativ un deceniu. Primele evaluări de programe au fost cele realizate
cu asistenţă internaţională (de ex., programul Phare). Primul program care a cuprins şi o
componentă de monitorizare şi evaluare a fost PAEM - Programul de Măsuri Active pentru
Combaterea Şomajului, administrat de Fundaţia Internaţională pentru Management, în
perioada 1994-1997.

Evaluarea înseamnă "aprecierea sistematica a operaţiilor şi/sau a rezultatelor unui program

sau unei politici, raportate la un set de standarde explicite sau implicite, un mijloc care
contribuie la îmbunătăţirea programului sau politicii" (Carol Weiss, 1998). Din perspectiva
altor autori, evaluarea înseamnă, acumularea sistematica de fapte, pentru a oferi informaţii
despre realizările unui program in raport de efort, eficacitate si eficienţă, în fiecare stadiu al
dezvoltării lui" (Trippodi, Fellin, Epstein, pag.12). Aceiaşi autori consideră evaluarea ca fiind
o "tehnică managerială care furnizează feedback informativ administratorilor programelor"
(idem, pag.7). Prin urmare, evaluarea reprezintă un proces de apreciere a valorii, meritului si
calităţii unui proces, produs sau rezultat.

Ce evaluăm (care este obiectul evaluării)?

Obiectul evaluării îl constituie:

 componentele programului (obiective, resurse umane, materiale, procedurale (strategii

de acţiune) si de conţinut, populaţia-ţintă, timpul, sistemul managerial si propriul
sistem de evaluare);

 proiectul programului;

 implementarea programului;

 rezultatele, efectele (impactul programului).

Care sunt funcţiile şi scopurile evaluării?

 oferă informaţii pentru adoptarea de decizii: utilitatea - evaluare formativă

 controlul calităţii - evaluare sumativă

 dezvoltă cunoştinţe noi (apropiere de cercetare). Daniel Stufflebeam nu este de acord

cu apropierea dintre cele două concepte, fiind de părere că dezvoltarea de cunoştinţe
noi este apanajul cercetării şi că asemănarea celor două activităţi creează dificultăţi.

Evaluarea serveşte unor scopuri diferite, care presupun criterii de evaluare diferite sau cel
puţin ierarhizări diferite ale criteriilor. Evaluatorii ar trebui să menţioneze şi să explice clar
scopurile evaluării, iar metaevaluarea să analizeze consensul, claritatea şi implicaţiile
acestora. Rolul evaluării se manifesta in trei direcţii, după cum susţine Chelimsky: controlul
calităţii programului, ameliorarea sa si, din punct de vedere epistemic, acumularea de noi
cunoştinţe teoretice in acest domeniu.

Ce întrebări va adresa evaluarea?

În mod tradiţional, evaluarea va adresa întrebări privind rezultatele unui program sau proiect
educaţional, dar nu trebuie să se rezume la acestea, ci să se intereseze şi de scopurile
programului, de proiectul/ strategia de implementare, de activităţile propriu-zise.
Metaevaluarea poate analiza întrebările care au fost adresate, dacă sunt cele adecvate, dacă
sunt complete etc.

Ce informaţii sunt necesare?

Este important să culegem date cantitative şi calitative, de la diferite categorii de beneficiari.

Este, de asemenea, foarte important echilibrul dintre descrieri, observaţii, judecăţi şi
recomandări.

Cui serveşte evaluarea?

 Care este audienţa, care sunt categoriile de beneficiari ai rezultatelor evaluative?

 Care sunt aşteptările şi nevoile de informare ale publicului?

De regulă, există mai multe categorii de beneficiari ai evaluării, iar nevoile lor de informare
sunt diferite. De exemplu, evaluarea unei inovaţii educaţionale sau evaluarea unor programe
şcolare interesează profesorii, elevii, părinţii, factorii de decizie, politicienii, managerii
şcolari, editorii, sponsorii, cercetătorii şi nu în ultimul rând, cetăţenii - plătitori de taxe şi
impozite.

Prin urmare, proiectul unei evaluări trebuie să reflecte diferitele categorii de public, nevoile,
interesele şi aşteptările lor şi modalităţile prin care se încearcă răspunsul la aceste nevoi.
Dacă aceste aspecte sunt lăsate la voia întâmplării, este foarte probabil ca evaluarea să eşueze
în a răspunde nevoilor diferitelor categorii de beneficiari. Un raport de evaluare proiectat să
răspundă nevoilor unor beneficiari nu va fi la fel de util şi altei categorii de public ţintă.

Un exemplu în acest sens îl constituie evaluarea unui program de ameliorare a accesului la

educaţie al copiilor defavorizaţi, iniţiat în Statele Unite în 1967. Două categorii de persoane
interesate de evaluarea acestui proiect - educatorii şi politicienii, aveau aşteptări foarte
diferite: educatorii erau interesaţi de "cum" pot reuşi proiectele individuale de acest tip, iar
politicienii de "ce" s-a realizat în ansamblu, "cât" s-a realizat din ceea ce s-a propus.

Comisia de evaluare a decis asupra tipurilor de aşteptări şi a întrebărilor evaluative, fără a

acorda atenţie nevoilor de informare diferite. Pe baza rapoartelor de evaluare realizate de
fiecare şcoală în parte, comisia de evaluare a încercat elaborarea unui raport integrator, fără a
ţine seama de faptul că un singur raport de evaluare nu ar fi fost suficient de comprehensiv
sau de adecvat fiecărei categorii de beneficiari. Rezultatul a fost dezastruos, însă a demonstrat
importanţa identificării şi analizei nevoilor de informare.
Culegerea datelor şi elaborarea raportului sunt direct influenţate de nevoile de informare,
interesele şi aşteptările beneficiarilor. Dacă evaluatorii acordă atenţie acestor aspecte, există
premise pentru a satisface criteriile de relevanţă, importanţă, scop şi timp..

Programele şi proiectele au structuri asemănătoare: obiective, populaţie-ţintă, resurse, plan de

activităţi, durată de desfăşurare, echipă de lucru. Există însă şi diferenţe: bugetul proiectului
este de regulă, fix, iar cel al programului este flexibil, global; durata proiectelor este mai mică
decât a programelor. Programele sunt un mijloc de implementare a unei politici, iar proiectele
sunt componente ale programului. Rolul echipei programului este de coordonare şi
supervizare, în timp ce echipa de proiect are rol de implementare.
Bibliografie

Ștefan Cojocaru (2006 ) Proiectul de intervenție în asistență socială

https://teologiesociala2011.wordpress.com/2011/03/28/importanta-proiectelor-in-schimbarea-
sociala/ accesat la 17 01.2024 ora 9.55

https://www.scribd.com/document/487588488/proiecte-sociale-DGASMB1-pdf accesat la 17
01 2024 ora 10.45

https://socialaventura.ro/proiect-social accesat 17.01 2024 ora 13.04