Revizuirea definiției globale a profesiei

de asistent social
Definiția globală propusă pentru profesia de asistent social

“Asistenţța socială este o profesie bazată pe practică și o disciplină

academică care promovează schimbarea și dezvoltarea socială,
coeziunea socială cât și împuternicirea și eliberarea oamenilor.
Principiile justiţției sociale, drepturilor omului, responsabilităţții colective
și respectului faţță de diversitate sunt centrale în asistenţța socială.
Susţținută prin teorii ale asistenţței sociale, știinţțelor sociale, cunoștinţțe
umaniste și indigene, asistenţța socială cooptează oameni și structuri
pentru a aborda schimbările vieţții și a consolida bunăstarea.

Definiţția de mai sus poate fi extinsă la nivel naţțional și/sau regional”.

COMENTARIU

Comentariul ajută la elucidarea conceptelor de bază utilizate în definiţție

și este detaliat în legătură cu directivele centrale, principiile,
cunoștinţțele și practica profesiei de asistenţță socială.

DIRECTIVE CENTRALE

Directivele centrale ale profesiei de asistent social includ promovarea

schimbării sociale, dezvoltării sociale, coeziunii sociale și împuternicirea
și eliberarea oamenilor.

Asistenţța socială este o profesie practică și o disciplină academică care

recunoaște faptul că factori istorici, socio-economici, culturali, spaţțiali,
politici și personali interconectaţți funcţționează ca oportunităţți și/sau
bariere în ceea ce privește bunăstarea și dezvoltarea umană. Barierele
structurale contribuie la perpetuarea inegalităţților, discriminării,
exploatării și asupririi. Sunt importante pentru practica care are în
vedere emanciparea, și a cărei scopuri sunt împuternicirea și eliberarea
oamenilor, dezvoltarea unei conștiinţțe critice prin reflectarea asupra
surselor structurale ale asupririi și/sau privilegiilor, pe baza unor criterii
cum ar fi rasă, clasă socială, limbă, religie, gen, handicap, cultură și
orientare sexuală, și a unor strategii de acţțiune pentru abordarea
barierelor structurale și personale. Solidarizând cu cei dezavantajaţți,
profesia depune eforturi pentru reducerea sărăciei, pentru eliberarea
celor vulnerabili și asupriţți și pentru promovarea incluziunii și coeziunii
sociale.

Directiva schimbării sociale se bazează pe premisa că intervenţția

asistenţței sociale are loc atunci când situaţția actuală, fie ea la nivelul
persoanei, familiei, grupului mic, comunităţții sau societăţții, impune
nevoia unei schimbări și dezvoltări. Este orientată de nevoia de
provocare și schimbare a acelor condiţții structurale care contribuie la
marginalizare, excluziune sociale și oprimare. Iniţțiativele schimbării
sociale recunosc locul libertăţții de acţțiune în propășirea drepturilor
omului și a justiţției economice, ambientale și sociale. Totodată,
profesiunea este angajată în menţținerea unei stabilităţți sociale, în
măsura în care o astfel de stabilitate nu este utilizată pentru a
marginaliza, pentru a exclude sau asupri orice grup particular de
persoane.

Din punct de vedere conceptual, prin dezvoltare socială se înţțeleg

strategiile pentru intervenţție, pentru atingerea obiectivului strategic
stabilit și a cadrului politic, cel din urmă adăugându-se cadrelor mai
populare reziduale și instituţționale. Se bazează pe evaluări și intervenţții
holiste bio-psiho-sociale și spirituale care transcend diviziunea dintre
micro- și macro-, încorporând niveluri multiple ale sistemului și
colaborarea inter-sectorială și inter-profesională, orientată spre
dezvoltare sustenabilă. Stabilește priorităţți privind dezvoltarea socio-
structurală și economică și nu perpetuează preconcepţția conform căreia
creșterea economică este o condiţție esenţțială pentru dezvoltarea socială.

PRINCIPII

Principiile primordiale ale asistenţței sociale sunt respectul pentru

valoarea intrinsecă și demnitatea fiinţțelor umane, a nu face rău, respect
pentru diversitate și apărarea drepturilor omului și justiţției sociale.

Apărarea și susţținerea drepturilor omului și justiţției sociale reprezintă

motivaţția și justificarea asistenţței sociale. Profesia de asistent social
recunoaște că drepturile omului trebuie să coexiste cu responsabilitatea
colectivă. Ideea responsabilităţții colective evidenţțiază realitatea că
drepturile individuale ale omului se pot respecta zilnic doar dacă
oamenii își asumă responsabilitatea pentru ceilalţți și pentru mediu, și
pentru importanţța de a crea relaţții reciproce în cadrul comunităţților. De
aceea, o preocupare majoră a asistenţței sociale este de a pleda pentru
drepturile oamenilor la toate nivelurile și de a facilita rezultatele pentru
care oamenii își asumă responsabilitatea pentru bunăstarea celorlalţți,
realizează și respectă interdependenţța dintre oameni și dintre oameni și
mediu.

Asistenţța socială înglobează drepturile primei, celei de a doua și a treia

generaţții. Drepturile primei generaţții se referă la drepturi civile și
politice cum ar fi libertatea de exprimare și conștiinţță și libertate
împotriva torturi și detenţției arbitrare; drepturile celei de a doua
generaţții sunt drepturile socio-economice și culturale care includ
drepturile pentru niveluri rezonabile de educaţție, sănătate, locuire și
folosire a limbii materne; iar drepturile celei de a treia generaţții se
centrează pe lumea naturală și drepturile de a asigura biodiversitatea
speciilor și echităţții inter-generaţționale. Aceste drepturi se consolidează
reciproc și sunt interdependente, conciliind drepturile individuale și
colective.

În anumite circumstanţțe ”a nu face rău” și ”respect pentru diversitate”

pot intra în conflict și sunt valori competitive; de exemple, acolo unde în
numele culturii drepturile grupurilor minoritate cum ar fi femeile și
homosexualii sunt încălcate, inclusiv dreptul la viaţță. Standardele
Globale pentru Educarea și Formarea în Asistenţță Socială tratează
această problemă complexă pledând faptul că asistenţții sociali sunt
educaţți printr-o abordare a drepturilor de bază ale omului, cu o notă
explicativă pe care se menţționează următoarele:

O astfel de abordare poate facilita confruntarea constructivă și

schimbarea acolo unde anumite credinţțe, valori și tradiţții culturale
încalcă drepturile omului fundamentale ale indivizilor. Cultura este o
construcţție socială și dinamică și este, la rândul ei, subiect al
deconstrucţției și schimbării. Aceste confruntări constructive,
deconstrucţții și schimbări pot fi facilitate printr-o reglare și prin
înţțelegerea anumitor valori, credinţțe și tradiţții culturale particulare și
printr-un dialog critic și reflectiv cu membrii grupului cultural vizavi de
problemele mai ample ale drepturilor omului.

CUNOSTINTE

Asistenţța socială este atât interdisciplinară cât și trans-disciplinară și se

bazează pe o gamă largă de teorii știinţțifice și cercetări. În acest context,
”știinţța” este înţțeleasă ca având semnificaţția cea mai de bază și anume
de ”cunoștinţțe”. Asistenţța socială se bazează pe dezvoltarea continuă a
fundamentelor sale teoretice și a cercetării dar și pe teorii provenite din
alte știinţțe sociale, incluzând dar nelimitându-se doar la dezvoltare
comunitară, pedagogie socială, administraţție, antropologie, ecologie,
economie, educaţție, management, nursing, psihiatrie, psihologie,
sănătate publică și socială. Unicitatea cercetării și teoriilor asistenţței
socială este dată de faptul că acestea sunt aplicate și emancipatoare.
Mare parte din cercetarea și teoria asistenţței sociale este construită în
colaborare cu utilizatorii de servicii într-un proces interactiv, de dialog
și prin urmare informată de medii practice specifice.

Această definiţție propusă recunoaște că asistenţța socială este informată

nu doar de mediile practice și teoriile occidentale specifice ci și de
cunoștinţțele locale. Parte a moștenirii colonialismului este că teoriile și
cunoștinţțele occidentale au fost valorizate în mod exclusiv iar
cunoștinţțele locale au fost devalorizate, descurajate și subiect al
hegemoniei teoriilor și cunoștinţțelor occidentale. Definiţția propusă
încearcă să stopeze și să inverseze acest proces recunoscând faptul că
popoarele indigene din fiecare regiune, ţțară sau zonă păstrează propriile
lor valori, moduri de cunoaștere și de transmitere a cunoștinţțelor lor și
au făcut contribuţții valoroase la știinţță. Asistenţța socială caută să repare
colonialismul și hegemonia știinţțifică istoric occidentală ascultând și
învăţțând de la popoarele indigene din întreaga lume. Astfel, cunoștinţțele
de asistenţță socială vor fi create în conjuncţție cu și informate de
popoarele indigene și vor fi puse în practică în mod adecvat nu doar în
mediile locale dar și la nivel internaţțional. Bazându-se pe munca
Naţțiunilor Unite, IFSW definește popoarele indigene după cum
urmează:

Trăiesc (sau menţțin atașamente) în teritorii ancestrale distincte

din punct de vedere geografic;

Tind să menţțină instituţții distincte din punct de vedere social,

economic și politic în interiorul teritoriilor lor

În mod obișnuit, aspiră să rămână diferiţți din punct de vedere

cultural, geografic și instituţțional decât să fie asimilaţți în
societatea naţțională.

Se auto-identifică ca fiind indigeni sau tribali.

HYPERLINK "https://webmail.ukzn.ac.za/owa/redir.aspx?
C=PvVewN5PZUKozzADjXGgAn5a5rUr7c8Iykp2-
qJITlN993okEJoK-XJHTnRXZGeHol3CGpvg0LI.&URL=http%3a
%2f%2fifsw.org%2fpolicies%2findigenous-peoples" http://ifsw.org/
policies/indigenous-peoples
PRACTICA

Legitimitatea și datoria asistenţței socială stă în intervenţția sa la punctele

în care oamenii interacţționează cu mediul lor. Mediul include diverse
sisteme sociale în care oamenii sunt într-un mediu natural și geografic,
care are o influenţță profundă asupra vieţții acestora. Metodologia
participativă susţținută în asistenţța socială este reflectată în ”cooptează
oameni și structuri pentru a aborda schimbările vieţții și a întări
bunăstarea ”. Pe cât posibil, asistenţța socială susţține mai degrabă lucrul
cu decât pentru oameni. Conform paradigmei dezvoltării sociale,
asistenţții sociali folosesc o varietate de depinderi, tehnici, strategii,
principii și activităţți la diferite niveluri ale sistemului, orientate spre
menţținerea sistemului și/sau eforturile de schimbare a sistemului.
Practica de asistenţță socială constă într-o serie de activităţți incluzând
diverse forme de terapie și consiliere, lucru în grup și dezvoltare
comunitară; formulare și analiză de politici sociale; și pledare și
intervenţții politice. Dintr-o perspectivă emancipatoare, susţținută de
această definiţție, strategiile asistenţței sociale sunt direcţționate către
creșterea speranţței oamenilor, respectului de sine și potenţțialului
creativ pentru a se confrunta și contesta dinamica puterii opresive și
sursele structurale ale injustiţției, încorporând prin urmare într-un
întreg coerent dimensiunea micro-macro, personală-politică a
intervenţției. Centrarea holistă a asistenţței socială este universală dar
priorităţțile practicii de asistenţță socială va varia de la o ţțară la alta, de la
o perioadă la alta în funcţție de condiţțiile istorice, culturale, politice și
socio-economice.

Este responsabilitatea asistenţților sociali din întreaga lume de a apăra,

de a îmbogăţți și realiza valorile și principiile reflectate în această
definiţție. O definiţție a asistenţței sociale poate avea semnificaţție doar
când asistenţții sociali se angajează, în mod activ, să îi respecte valorile și
viziunea.