LICEUL PEDAGOGIC „IOAN POPESCU” BÂRLAD

TIPURI DE JOCURI FOLOSITE ÎN ANIMAȚIA

SOCIO-EDUCATIVĂ

FILIERA:

PROFIL:

SPECIALIZARE:

ÎNDRUMĂTOR: CANDIDAT:

1
CUPRINS

1
 Animația socio-educativă - Educația nonformală
Conform DEX, termenul „educație” cuprinde mai multe definiții, astfel,
educația poate fi privită ca un ansamblu de metode și de măsuri aplicate
sistematic (și în cadru organizat) cu scopul formării și dezvoltării însușirilor
intelectuale, morale, fizice ale copiilor, ale tineretului sau ale oamenilor ori ale
colectivităților umane. De asemenea, educația reprezintă un proces de
influențare sistematică a formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale,
fizice ale persoanelor.
Există trei tipuri de educație: educație formală, educație informală, educație
non-formală.
Educația formală face parte din modul în care copiii își dezvoltă anumite
însușiri într-un mod convențional, într-o instituție de învățământ precum școală,
liceu.
Educația informală se referă la experiențele ce nu sunt planificate.
Educația nonformală se află în afara ariei formale (fiind opusul celui folosit în
mediul școlar), unde tinerii nu sunt constrânși de vreun regulament, calificative
sau note. Aceasta își propune să îi ofere celui care participă activ un alt mediu
de cunoaștere, în afara celui școlar. Prin educația non-formală, copiii se simt
apreciați, aceștia sunt mai deschiși unul față de celălalt și tind să se adapteze
ușor condițiilor. Se poate afirma că participanții din această zonă de educație
devin mult mai receptivi.
Din această arie non-formală face parte și animația socio-educativă, aceasta
fiind una dintre cele mai apreciate forme ale educației non-formale.

1
 Ce este animația socio-educativă?
A anima se traduce prin “ a însufleți”, “a da viață”, “respirație/suflu”; un
alt sens al cuvântului “animus” ar putea defini animația în context educativ ca
fiind un principiu de reflecție, adică “a ajuta să reflecteze”, “a controla
sentimentele”. A anima nu este un simplu gest de ”a da viață grupului”, a anima
reprezintă o calitate specifica a unei acțiuni, mai ales că animația este
recunoscută ca fiind o metodă educativă. Din această perspectivă este chiar una
dintre metodele cele mai răspândite în domeniul non-formal și putem evidenția
aplicabilitatea metodei în rândul tuturor categoriilor de vârstă, chiar dacă terenul
privilegiat este constituit din tineri și copii; metoda s-a afirmat în Romania că o
modalitate privilegiată pentru intervențiile în domeniul protecției sociale, dar
este utilizată cu succes și în medierea culturală, formare, programe de
dezvoltare personală etc.
Elementul caracteristic animației socio-educative îl reprezintă activitățile
organizate în diferite contexte, altfel spus în toate acele locuri unde este posibilă
favorizarea întâlniri între persoane sau între grupuri și dezvoltarea capacităților
de implicare și participare activă la viață publică, dar și favorizarea proceselor
de dezvoltare personală și autocunoaștere, integrare socială și culturală.
Animația socio-educativă este, așadar, o modalitate, un instrument de
relaţionare cu și între participanți, folosindu-se de activităţi de tip social,
cultural, fizic și sportiv. Evident că pentru a realiza această, animatorul [cel care
animă] trebuie să cunoască şi să aplice diverse practici şi tehnici de animație în
grup, având grijă totodată și de relaţia individuală dintre participanți.
Animația socio-educativă folosește ca principal instrument de lucru Jocul.
Respectând reguli și ‘însuflețind’ grupuri și spatii, jocul poate fi un mijloc de
socializare, de integrare și adaptare. Animației socio-educative are următoarele
funcții: socializare, ludică și recreativă, educativă și de culturalizare, inovatoare
și de reglare socială.
Astfel animația socio-educativă apare ca un mijloc de integrare și de adaptare,
favorizează comunicarea, orientează energiile spre sarcini colective. Animația
apare ca o alternativă la actualul mod de realizare a educației care vine să
completeze ceea ce învățăm în școală, reprezentând totodată un instrument de
transmitere a culturii. Animația oferă posibilitatea descoperirii unor noi stiluri,
moduri de viață, având o funcție inovatoare prin însăși alternativa pe care o
oferă.

1
 Funcțiile animației socio-educative
1. Funcția de socializare - animația apare ca un mijloc de integrare și de
adaptare, favorizează comunicarea, orientează energiile spre sarcini
colective.
2. Funcția ludică și recreativă - reprezintă o foarte importantă modalitate de
organizare a timpului liber.
3. Funcția educativă și de culturalizare – apare ca o alternativă la actualul
mod de realizare a educației care vine să completeze formarea școlară,
eventualele carențe, reprezentând totodată un instrument de transmitere a
culturii
4. Funcția inovatoare - oferă posibilitatea descoperirii unor noi stiluri,
moduri de viață, având o funcție inovatoare prin însăși alternativa pe care
o oferă.
5. Funcția de reglare socială - permite corectarea într-o manieră lejeră a
anumitor carențe, fiind ca și tip de intervenție un fel de asistent cultural
care completează lipsurile formării și educării, readaptând și integrându-i
pe cei neintegrați și marginalizați, reducând într-o anumită măsură așa-
zisele „deficiențe sau handicapuri culturale”.

Animatorul
Oxford Advanced Learner Dictionary arată că un animator este o persoană a
cărei sarcină este de a organiza sau de a încuraja proiecte și activități artistice
sau sociale.
Animatorul reprezintă un model de mentalitate intelectuală și socială pentru
grupul pe care acesta îl coordonează. Un coordonator tânăr, apropiat de vârsta
copiilor, răbdător și deschis, jovial și matur, dispus să asculte activ, să
empatizeze și să ofere soluții, este receptat de tinerii participanți ca fiind un
exemplu.
Animatorul trebuie să îndeplinească o funcție crucială în activitatea pe care o
organizează, numită și „poziția de jucător”. Acesta trebuie să se implice activ în
întregul proiect, oferind ca sprijin participanților întreaga sa obiectivitate.

Animatorul socio-educativ ce are rolul de a determina toți participanții să

deprindă abilități noi, să-și fundamenteze abilitățile deja existente, să

1
aprofundeze cunoștințele dobândite în învățământul de tip formal, să asigure
securitatea tuturor celor ce desfășoară activități extrașcolare și nu în ultimul
rând, să asigure o implicare generală la activitățile distractiv-educative.
Animatorul socio-educativ are nevoie de o cultură generală solidă, de o fire
veselă, sociabilă și optimistă, de cunoștințe muzicale, de ingeniozitate și
adaptabilitate, de aptitudini de dans, desen, îndemânare, să fie într-o formă
fizică bună și mai ales, este imperios necesar să iubească ceea ce face.
Pentru a rămâne în sfera cunoștințelor necesare animatorului socio-educativ,
trebuie sa amintim despre cunoștințele de psiho-pedagogie, de cele legate de
psihologia vârstelor, de o minimă îndemânare în acordarea primului ajutor în
cazul apariției micilor accidente de genul: înțepături de insecte, zgârieturi,
julituri sau eventuale răni superficiale.
De asemenea, animatorului i se atribuie și responsabilități, precum: asigurarea
siguranței participanților la activități, monitorizarea activităților efectuate pentru
a asigura desfășurarea acestora în conformitate cu regulile și procedurile de
protecție și pentru a interveni și elimina eventualele pericole pentru participanți.

Jocul ca instrument de animație

Unul dintre cele mai importante și folosite instrumente este jocul. Acesta
reprezintă un mod prin care tinerii învață prin experiența dobândită în timpul
activității și își dezvoltă anumite capacități. Jocul are o valoare educațională
extrem de mare, iar experții din diferite medii de activitate au confirmat că jocul
constituie un ansamblu de elemente și practici benefice în educația și creșterea
armonioasă a participanților
Jocul reprezintă totodată o modalitate de apropiere și o cale de a restabili
legătura după o pierdere a apropierii. Al doilea scop al jocului este acela că
ajută la îndeplinirea nevoii de atașament, afecțiune și apropiere.