Teoria dezvoltării cognitive a lui Jean Piaget

Jean Piaget a fost un psiholog elvețian de dezvoltare și epistemolog genetician. Prin studiul
celor trei copii ai săi, din fragedă copilărie până au început să vorbească, Piaget a dezvoltat o
teorie a dezvoltării cognitive care a descris o serie de etape ale dezvoltării intelectuale pe care
copiii le trec până la maturizare.

„Inteligența este ceea ce folosești când nu ştii ce să faci.” – Jean Piaget

Înainte de Piaget, oamenii aveau tendința să se gândească la copii ca la niște versiuni mici ale
adulților. Pornind de la principiile dezvoltării umane, pedagogii trebuie să aibă în vedere că
un copil nu este un adult în miniatură, ci el gândește diferit, percepe lumea diferit, are alte
repere etice etc. Pentru a studia capacitățile intelectuale ale copiilor, Piaget a renunțat la
testele psihologice standardizate și a apelat la metoda interviurilor clinice, care încurajau
manifestările spontane ale copiilor. El a adresat întrebări copiilor cu vârste cuprinse între 3 și
12 ani având ca subiecte: Luna/ Soarele, Divinitatea și părerile lor despre justiție. Atunci când
un copil spunea ceva de neînțeles, straniu, Piaget încerca să descopere cum au ajuns ei la
viziunea respectivă.

Fiind fascinat de epistemologia genetică, J. Piaget s-a consacrat studiului dezvoltării

cognitive ce presupune trecerea de la inteligența senzorio-motorie (interacțiunea direct cu
obiectele) la cea formală (prelucrări complexe ale informațiilor și operarea asupra posibilului
cu ajutorul raționamentelor ipotetico-deductive). Piaget preciza că inteligența este ,,un punct
de sosire și izvoarele ei se confundă cu acelea ale adaptării senzorimotorii, în general, iar
dincolo de acestea, cu izvoarele adaptării biologice însăși.” (Piaget, 1965, p. 61). Altfel spus,
inteligența este o formă superioară de adaptare ideală, potrivită la situații problematice,
diferite,  iar adaptarea este rezultatul interacțiunii a două componente: asimilarea și
acomodarea. Asimilarea se referă la transformările prin care trec obiectele din mediul
înconjurător sub acțiunea unui organism, iar acomodarea este fenomenul invers, adică
modificarea schemelor mintale pentru a corespunde noilor situații; astfel apărea râvna spre un
permanent echilibru. Acest concept de echilibru este primordial în accepțiunea lui Piaget,
definind adaptarea ,,ca un echilibru între asimilare și acomodare sau, cu alte cuvinte, un
echilibru al schimburilor dintre subiect și obiecte” (Piaget, 1965, p. 62).

În urma studiului dezvoltării inteligenței, J. Piaget a descris următoarele etape:

1. Prima etapă este cea a inteligenței senzorio-motorii (cu vârste cuprinse între 0-18/24 luni).
2. A doua etapă este cea preoperațională care cuprinde două stadii: cel al gândirii simbolice,
preconceptuale (18/24 luni- 4 ani) și cel al  gândirii intuitive (4-7/8 ani).
3. A treia etapă este cea operațională și are tot două stadii: al operațiilor concrete (7/8 ani- 12
ani) și al operațiilor formale(după 12 ani).

În descifrarea semnificației datelor, experiențelor, dar și în rezolvarea unor probleme, sunt

folosite diverse modalități de operare, în funcție de stadiul de dezvoltare cognitivă. Piaget a
identificat patru stadii de dezvoltare cognitivă „al căror ritm de dezvoltare și respectiv forma
pe care o iau schemele cognitive pot depinde de gradul de maturizare al copilului, de
experiențele trăite de acesta și de transmiterea socială.” (Paloș, 2012, p. 63) Aceste stadii
sunt:
I. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani) – este stadiul în care copilul cunoaște realitatea, se
adaptează și exprimă ceea ce învață prin senzații, percepții și mișcări. În această perioadă,
inteligența este dovedită prin activitatea motorie a copiilor, fără folosirea simbolurilor.
Copilul câștigă permanența obiectului, iar schema pentru obiecte este sunetul emis la
scuturare sau lovire. Limbajul se dezvoltă la sfârșitul acestei etape.

Piaget menționează că manifestările inteligenței sunt atunci când copilul combină mai multe
scheme mentale în mod spontan, nu prin încercare și eroare, pentru a-și îndeplini scopul
propus.

II. Stadiul preoperațional (Copilăria timpurie de la 2 la 6/7 ani) se caracterizează printr-o

dezvoltare pregnantă a abilitățili de reprezentare, vizibilă în utilizarea de către copil a
simbolurilor(care pot fi imagini mentale, cuvinte sau alte lucruri-acesta nemaifiind constrâns
la realitatea imediată, concretă, ci putând opera mental), în imitarea unor comportamente
observate cândva în trecut, în achiziționarea și dezvoltarea limbajului. (Paloș, 2012, p. 64)

În această perioadă predomină gândirea egocentrică, având caracteristici precum învățarea

mecanică a cuvintelor, a deprinderilor de scris, a numerelor și a operațiilor aritmetice,
manipularea obiectelor concrete și învățarea prin explorare. Operațiile gândirii merg de la
exterior spre interior, copilul gândește cu voce tare, nu poate explica decât efectuând, adică
acestea sunt posibile în măsura efectuării concrete a unor acțiuni.

Piaget împarte acest stadiu în două substadii: substadiul gândirii simbolice (2- 4 ani)

și substadiul gândirii intuitive (4-7 ani). Substadiul gândirii simbolice este descris ca fiind
perioada în care copilul reușește să reprezinte mintal obiecte care nu sunt în preajma lui, prin
intermediul simbolurilor. În copilăria timpurie sunt renumite experimentele lui Piaget privind
dezvoltarea noțiunii de conservare (umplerea paharelor cu mărgelușe sau cu lichid în care un
pahar constituie element de referință, apoi se mută conținutul în pahare diferite ca formă și
mărime), ,,când se operează cu relația cantitate-nivel și mult-puțin ce pun în evidență
dinamica evoluției gândirii la copii de diferite vârste.” (Verza & Verza, 2000, pg. 104-105).
Stadiul gândirii preoperaționale asigură copilului instrumentele necesare însușirii
scrisului/cititului și a operațiilor aritmetice.

III. Stadiul operațiilor concrete (Adolescența timpurie 6/7-11/12 ani) În acest stadiu,

inteligența se manifestă prin mânuirea sistematică, dar și logică a simbolurilor legate de
obiecte concrete. Gândirea operațională se dezvoltă, acțiunile mentale sunt reversibile, iar
egocentrismul se diminuează, copilul fiind capabil să identifice prezența mai multor
perspective de a privi lucrurile.

Un experiment foarte cunoscut al lui Piaget este acela prin care măsoară conservarea
greutății, urmând a fi determinate greutatea obiectelor. Subiecții intervievați primesc două
cocoloașe de plastilină de aceeași formă/ greutate, cu aceleași dimensiuni, apoi una dintre bile
este aplatizată și li se adresează întrebarea dacă cantitatea de materie, greutatea și volumul s-
au schimbat. În urma acestui experiment, Piaget (1965) a observat că „pe la 9-10 ani,
conservarea greutății este admisă, în virtutea acelorași raționamente ca și cazul conservării
materiei, dar conservarea volumului mai este tăgăduită, înainte de 11-12 ani, în virtutea unor
raționamente intuitive inverse.” În concluzie, primele care se „conservă” sunt masa și
greutatea, iar mai târziu, în jurul vârstei de 10-11 ani, se realizează și conservarea volumului.
(p. 190)
IV. Stadiul operațiilor formale (Adolescența și perioada de adult 11/12 ani- 18 ani) Din
perspectiva lui Stănculescu (2013, p. 47) acest stadiu de dezvoltare a inteligenței implică o
modalitate nouă de a gândi, prin „detașarea de limitările concret-intuitive (configurații
perceptive sau realități direct reprezentabile)”.

Dacă înaintea acestui stadiu aveam nevoie de material intuitiv, gândirea abstractă oferă
mijloace specifice de cunoaștere și investigare. În această perioadă, copilul se dezvoltă fără a
mai fi încurcat de egocentrism sau de alte opreliști. El este preocupat de descoperirea și
afirmarea propriei identități și prezintă interes pentru teme filosofice. Dezvoltarea capacității
de operare asupra posibilului explică probabil fascinația adolescenților pentru science-fiction
și credința într-o lume ideală.

Implicaţii în practica educaţională

În procesul educațional, se recomandă ca profesorii să aplice ideile lui Piaget folosind

caracteristicile celor patru stadii de dezvoltare pentru observarea educabililor și pentru
stabilirea obiectivelor învățării. Respectând caracteristicile dezvoltării din fiecare stadiu, au
fost propuse următoarele recomandări pentru cadrele didactice sau persoanele implicate în
actul instructiv-educativ:

a. Stadiul senzorio-motor – activități de căutare a unor obiecte ascunse în prezența lui;

exersarea conduitei sforii, a bastonului, a suportului în jocuri potrivite copilului de vârstă 0-
2ani; activități de explorarea a mediului, prin atingerea sau manipularea obiectelor.

b. Stadiul preoperational – jocuri de clasificare (ex. sortarea jucăriilor: păpușile în cutia roșie,
animalele în cutia albastră), jocuri de seriere (ordonarea unor obiecte de la cel mai mare la cel
mai mic); imitarea unor autovehicule, vietăți sau activităţi în absenţa acestora pentru a
consolida sistemul de reprezentări şi a sprijini formarea conduitelor simbolice, apoi jocuri de
dramatizare a diferitelor procese, relaţii, concept; povestirea de către copii prin expunere
clară, descrierea unor obiecte din jurul său.

c. Stadiul operaţiilor concrete – solicitarea copiilor de a descrie anumite întâmplări prin

folosirea unor desene, prin intermediul obiectelor concrete; folosirea imaginilor, a schemelor
grafice atunci când explică un conținut teoretic pentru însușirea conceptelor.

d. Stadiul operaţiilor formale – antrenarea în acțiuni de identificare a cât mai multor soluții
pentru aceeași problemă. Este important să aibă acces la cât mai multe și variate exemple
înainte de a-i fi prezentată o temă generală; posibilitatea de a experimenta prin accesul la
obiecte fizice și fenomene naturale. Nu toţi elevii ajung în acelaşi timp la operaţiile formale,
unii nu vor ajunge niciodată, de aceea predarea trebuie să fie mai aproape de concret sau mai
departe de concret, în funcţie de dezvoltarea cognitivă a elevilor. (Cocoradă, 2011, pg. 28-
29).

Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget a fost criticată, dar acestea sunt o dovadă în plus a
importanţei acestei teorii, deoarece, oricare ar fi punctele sale slabe, teoria surprinde şi
explică aspecte importante ale dezvoltării. Chiar el mărturisește că una dintre sursele
dificultății lecturii, și a înțelegerii operei sale ar fi următoarea: „naturalist și biolog prin
formație, interesat de probleme epistemologice, fără să fi urmat vreodată sudii formale în
psihologie, interesul meu central a fost întotdeauna să determin contribuțiile activității
subiectului și limitele obiectului în procesul dobândirii cunoașterii” (Flavell, J.H., 1963: The
Developmental Psychology of Jean Piaget, D.van Nostrand).

În timp, și gândirea lui Piaget a suferit modificări, într-o oarecare măsură, de-a lungul
investigațiilor sale, chiar el specificând în opera sa despre judecata morală la copil că nu mai
cunoștea ce înseamnă acele cuvinte referitoare la  diferența dintre gândirea copilului și cea a
adultului, nu „doar prin natură, ci și prin intensitatea sa”.

Emil Planchard (1976) preciza că operele lui Piaget au fost contestate, dar cu toate acestea ele
au stat la baza experimentelor cercetătorilor care au repetat investigațiile lui și au ajuns la
concluzii divergente, rezumând astfel: ,,adultul se comportă ca un copil în cazurile când nu
cunoaște natura exactă a lucrurilor față de care trebuie să reacționeze, iar copilul se manifestă
ca un adult când cunoaște cu adevărat explicațiile lucrurilor.” (Planchard, 1976, p. 45). În
concluzie, nu în toate cazurile se pot aplica aceleași idei conceptuale ale dezvoltării cognitive
ale lui Piaget.