TEORIA DEZVOLTĂRII COGNITIVE

Jean Piaget

Jean Piaget
 Concepte-cheie: scheme cognitive,
adaptare, asimilare, acomodare, stadii de
dezvoltare
1896-1980
(https://www.linns.com/news/u
s-stamps-postal-history/born-
august-9-jean-piaget.html )

Jean Piaget este unul dintre cei mai cunoscuți psihologi ai secolulului al XX-
lea, personalitate marcantă în domeniul psihologiei copilului. Cercetările sale s-au
concentrat asupra relației dintre maturizarea biologică a copilului și interacțiunile
acestuia cu mediul. În viziunea lui, copilul este un ”mic om de știință” care participă
în mod activ la dezvoltarea sa. Modelul stadial al dezvoltării inteligenței umane este
și astăzi un punct de referință în psihologia dezvoltării.

Piaget considera că dezvoltarea cognitivă a unei persoane are loc prin

creșterea numărului și a complexității schemelor pe care acea persoană le-a construit
și dezvoltat pe parcursul experiențelor de viață. Schema ”constituie reprezentarea
internă a unei anumite acțiuni fizice sau mentale specifice” (Birch, A., 2000). Astfel,
dezvoltarea cognitivă are loc prin formarea de scheme noi sau prin dezvoltarea celor

existente (Hayes & Orrell, 2003) .

Conform modelului piagetian, dezvoltarea intelectuală este reprezentată de
adaptarea schemelor la solicitările mediului prin intermediul proceselor de asimilare și
acomodare:
 Asimilare = integrarea noilor informații în schemele cognitive preexistente
(Hanfstingl et al., 2021)
 Acomodare = modificarea schemelor existente sau
dezvoltarea/identificarea de noi scheme cu scopul integrării
1
 noilor informații, a noilor experiențe, a adaptării la solicitările
mediului (Hanfstingl et al., 2021)
 Adaptare = existența unei stări de echilibru între asimilare și acomodare
Atunci când copilul se confruntă cu o situație sau o informație nouă, apar
stări de dezechilibru ce implică procesele de asimilare și acomodare în sensul
restabilirii echilibrului și facilitării adaptării la mediu (fig. 1)

Integrarea în
schemele
existente

Fig. 1. Echilibrarea asimilării și acomodării - stadiu de dezvoltare cognitivă

Există trei modalităţi de care dispune fiinţa umană pentru a recepta,

transforma şi reda informaţia (Vrabie & Știr, 2004):
 acţiunea,
 reprezentarea (imaginea mintală)
 limbajul (funcţia semiotică, simbolică)
 trei forme de gândire care apar succesiv în dezvoltarea cognitivă:
• gândirea acţional-obiectuală,
• gândirea în imagini,
• gândirea verbal-logică

Jean Piaget considera că în dezvoltarea intelectuală pot fi identificate

patru stadii/perioade succesive și cumulative (Piaget, 1964; Babakr, Zana H.,
et al., 2019). Acestea sunt valabile pentru toți indivizii, însă ritmul de dezvoltare
individual poate fi diferit . Succesiunea stadiilor este prezentată în tabelul 1.

2
 Tab. 1. Succesiunea stadiilor dezvoltării cognitive. Modelul piagetian
Perioadă de
Stadiu
vârstă
1. stadiul inteligenţei/gândirii senzoriomotorii 0 – 2 ani
2. stadiul inteligenţei/gândirii preoperaţionale 2 – 7 ani
3. stadiul inteligenţei/gândirii (operaţiilor) concrete 7 – 11 ani
stadiul inteligenţei/gândirii verbal-logice
4. după 11 ani
(al operaţiilor formale)

1. Stadiul senzoriomotor ( 0 – 2 ani )

Principalele caracteristici:
 gândire/inteligenţă trăită, transpusă în acţiune, corespunzătoare dezvoltării și
coordonării acțiunilor motorii și senzoriale - schema senzoriomotorie
Exemplu: input senzorial: jucăria aflată pe masă;
răspuns motor: (copilul) trage faţa de masă
 acţiune concretă cu obiectele: manipularea lor de către copil are ca scop
cunoaşterea, înțelegerea şi explorarea realităţii externe
 principala achiziţie: dobândirea conceptului de obiect permanent (obiectul
continuă să existe și în afara acțiunii directe/sferei perceptive a copilului,
Piaget, 1964)
 dezvoltarea funcției semiotice, a limbajului

2. Stadiul inteligenţei/gândirii preoperaţionale (2 – 7 ani)

Principalele caracteristici:
 perioadă centrată pe dezvoltarea funcției semiotice, a abilităților verbale
 gândire intuitivă, concretă deoarece interacțiunea copilului cu realitatea și
înțelegerea acesteia este mediată de caracteristicile ei perceptive (aparență vs.
realitate – ”cum arată” vs. ”ce este în realitate”)

3
 Exemplu: formarea și dezvoltarea identității de gen (Tocu, 2014)
Stimul: imaginea unei fetițe/băiat cu o ținută corespunzătoare genului opus
Arată ca o fetiță/ca un băiat vs. este un băiat /o fetiță.

Egocentrismul gândirii se referă la faptul că, în acest stadiu al dezvoltării,

copilul nu poate înțelege perspectiva diferită a altor persoane asupra
situației/realității, el rămânând ”prizonier al propriului punct de vedere” (Birch,
2000; Cosmovici & Iacob, 1999). Lumea devine o ”extensie” a propriei persoane,
având aceleași emoții, aceleași perspective perceptive sau aceleași dorințe.
 jocul simbolic al preșcolarului are un rol deosebit în dezvoltarea gândirii,
limbajului, imaginației el reflectând modificările ce apar la nivel cognitiv, în
general, și al schemelor cognitive, în particular.
 gândire preoperatorie deoarece operează încă cu ”preconcepte”, cu
reprezentări, ele prefigurând dezvoltarea operațiilor mintale (acțiuni
interiorizate, reversibile și structurate, Piaget, 1964; Cosmovici & Iacob, 1999)
 animismul gândirii – atribuirea unor caracteristici umane obiectelor
neînsuflețite sau fenomenelor naturale (Merewether, J., 2023)
 gândirea magică – credința copilului că dorințele, gândurile, acțiunile sale pot
influența evenimentele din lumea reală.
 raționamentul transductiv – centrarea pe aspectele concrete ale realității,
nerespectarea principiilor raționamentului de tip deductiv sau inductiv,
tendința de a stabili relații între situații/fenomene nerelaționate în mod logic
(APA Dictionary of psychology, 2018; Oxford Dictionary, 2014).
 se formează și dezvoltă operaţiile de seriere şi cele de clasificare, însă acestea sunt
încă limitate de caracteristicile gândirii copilului.
 centrarea – tendința copilului de a se concentra doar asupra unei caracteristici
a situației/problemei și de a ignora alte aspecte ce ar putea fi relevante.

4
 Exemplu: neînțelegerea principiilor conservării
Prezentarea originală Prezentarea modificată

 deși prezența funcției semiotice permite, prin funcționalitatea ei, interiorizarea

acțiunii (Cosmovici & Iacob, 1999) totuși, nu putem vorbi despre constituirea
operațiilor mintale, acțiunile mintale ale copilului fiind încă caracterizate prin
ireversibilitate.

3. Stadiul operaţiilor concrete (7 – 11 ani)

Principalele caracteristici:
 formarea operaţiilor mintale – reversibilitatea și decentrarea acțiunilor mintale
 formarea și dezvoltarea conceptului de invarianță, de conservare (a cantității, a
lungimii, a volumului)
 odată cu dezvoltarea vocabularului și a experiențelor de învățare, schemele
devin mai complexe și copilul poate realiza operații de seriere și de clasificare
mai complexe, prin raportarea la criterii multiple
 operaţiile gândirii sunt operaţii concrete – ele sunt încă dependente de prezența
conținuturilor concrete, de prezenţa obiectelor sau a reprezentărilor acestora.
Copilul poate rezolva probleme relaționate cu experiența sa directă, concretă,
dar întâmpină dificultăți în rezolvarea unor situații ipotetice sau abstracte.

Exemplu de sarcină prezentată verbal:

Mihai este mai mare decât Daniel, iar Daniel este mai mare decât Ioana.
Care copil este cel mai mare? sau Cum este Ioana față de Mihai?

5
 4. Stadiul operaţiilor formale (după vârsta de 11 ani)

Principalele caracteristici:
 gândirea poate opera nu doar asupra realului, ci şi asupra posibilului, asupra
abstractului
 cea mai importantă achiziţie a acestui stadiu este raţionamentul ipotetico-
deductiv: „dacă…, atunci…”.
 spre deosebire de stadiile anterioare în care problemele erau rezolvate
predominant prin strategii de tipul ”încercare și eroare”, în acest stadiu, sunt
identificate diferite soluții sau ipoteze ce urmează a fi testate
 gândirea devine mobilă - realizează cu uşurinţă raţionamente directe (de la
cauză la efect), dar şi inverse (de la efect la cauze), raționamentul deductiv și
inductiv.
 conform lui Piaget generalizarea operaţiilor formale nu are loc (simultan) în
toate sferele activităţii intelectuale

Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltării cognitive a primit, din partea
comunității științifice, atât confirmări, cât și critici. Principalele critici aduse
modelului piagetian sunt (Babakr, Zana H., et al., 2019; Lourenco, 2016; Birch, 2000;
Cosmovici & Iacob, 1999, ș.a.):
- de ordin metodologic:
- utilizarea metodei interviului clinic în analiza abilităților copiilor,
- eșantionul utilizat nu este considerat a fi reprezentativ, nu sunt
prezentate informații referitoare la selecția participanților, ș.a.
- sunt subestimate abilitățile copiilor. Aceștia reușesc să rezolve
problemele/situațiile-problemă (utilizate în cercetările lui J. Piaget) în
condițiile adaptării contextului /sarcinii la specificul nivelului lor de
dezvoltare sau al experiențelor de învățare. Cercetările actuale în
domeniul psihologiei dezvoltării copilului demonstrează
achiziția/prezența unor abilități cognitive mult mai timpuriu față de
teoria lui Piaget.

6
- diminuarea influenței contextului social în care copilul se dezvoltă, a
interacțiunilor sociale, ca mediatori cognitivi în procesul de dezvoltare
cognitivă a copilului.
- natura stadiilor – acestea nu surprind complexitatea diferențelor intraindividuale
și interindividuale în ceea ce privește dezvoltarea umană.

Cu toate acestea…
Teoria lui Jean Piaget a avut un impact deosebit asupra psihologiei
dezvoltării revoluționând teoriile existente (Lourenco, 2016; Barrouillet, 2015)
referitoare la dezvoltarea cognitivă a copilului sau la concepția conform căreia copiii
sunt ”mici adulți”, dar și asupra sistemului educațional (Blake, & Pope, 2008 ; Birch,
1999 ) prin evidențierea necesității implicării active a copilului în procesul
educațional, a importanței unui mediu stimulativ, adecvat care să creeze
oportunități de învățare, a adaptării conținuturilor la particularitățile gândirii
copilului.

7
 MOTIVAȚIA ȘI ROLUL EI ÎN ÎNVĂȚARE

Definiții:
Motivaţia reprezintă ansamblul mobilurilor interne ale conduitei care
stimulează, declanşează din interior, susţin energetic şi orientează faptele,
comportamentele şi acţiunile umane (Vrabie, 2004).
Schunk și colab. (2008): motivația este procesul prin intermediul căruia este
inițiată și susținută activitatea orientată spre scop.
Trebuie realizată diferența între acțiunea de a motiva (motivare) – realizată
cu scopul de a stimula motivația individului, și motivație – care aparține individului
(Popa, 2021).

Formele motivaţiei

Clasificare:
A. după tipul stimulărilor :
Motivaţia pozitivă
 este produsă de stimulări premiale
 are efecte stimulative
 comportamentele motivate anterior pozitiv tind, în viitor să se repete, să
se stabilizeze
Motivaţia negativă
 este determinată de stimulări negative
 are efecte negative pentru rezultatele activităţii, conducând la diminuarea
continuă a acestora,
 produce efecte de blocaj şi de inhibare a conduitei, stări şi trăiri afective
negative şi relaţii interumane negative
Întărirea - procesul prin care introducerea unui anumit stimul sau eliminarea unui
stimul crește probabilitatea apariției comportamentului

1
 B. după sursa ei producătoare
(”Motivația este externă sau internă față de activitate, nu față de sistemul
psihic uman”, Vrabie, 2004):
Motivaţia extrinsecă
 sursa declanşatoare a acţiunii se află în afara subiectului, în consecințele
acesteia, în beneficiile obținute în urma realizării acesteia, factorii declanșatori
fiind externi;
 de exemplu, obținerea unor recompense sau evitarea unor pedepse
Motivaţia intrinsecă
 are sursa generatoare în interiorul subiectului, în plăcerea de a realiza acțiunea
respectivă.
 reprezintă relația pe care individul o are cu activitatea (Ryan, &Deci, 2000),
desfășurarea unei activități fiind relaționată cu satisfacția realizării ei, și nu cu
consecințele acesteia.
 de exemplu, acțiunea este interesantă, plăcută.

C. După natura proceselor psihice predominant implicate:

Motivaţia cognitivă
 originea în activitatea exploratorie, în nevoia de a şti, de a cunoaşte,
descoperi, explora
 forma ei tipică este curiozitatea epistemică pentru nou, pentru complex,
pentru schimbare
Motivaţia afectivă
 determinată de nevoia de obţinere a afecţiunii, aprobării, consideraţiei,
iubirii din partea altor persoane

2
 MEMORIA ȘI ROLUL EI ÎN ÎNVĂȚARE

Definiții:
Memoria este un proces psihic de reflectare selectivă, activă, mijlocită şi
inteligibilă a experienței anterioare (Vrabie, 2004).
Memoria este procesul psihic de encodare, păstrare și reactualizare a
informațiilor (Squire, 2009).

Procesele (mecanismele) mnezice

A. Encodarea (memorare, engramare) – mecanism de întipărire a informațiilor

Factorii care pot influența pozitiv sau negativ întipărirea informațiilor sunt:
1. particularităţile stimulului/conținuturilor informaționale
 natura conținuturilor: intuitiv-concretă sau verbal-abstractă, descriptivă sau
explicativă
 volumul conținuturilor,
 gradul de structurare
 gradul de organizare al informațiilor (global vs. parțial)
 gradul de familiaritate al conținuturilor – informațiile cu un anumit grad de
familiaritate vor fi memorate mai ușor decât cele necunoscute, nefamiliare
 omogenitatea conținuturilor (efectul Robinson, efectul von Restoff, efectul
Underwood)
Efectul von Restoff
• Stimulul diferit are o valoare de activare mai ridicată și o probabilitate de
reactualizare mai mare, el nefiind supus incidenței inhibiției laterale a
stimulilor precedenți (Miclea, 1999). Astfel, rata reamintirii stimulilor diferiți
este mai mare decât cea a stimulilor care fac parte din aceeași categorie.
Efectul poziției în serie: primordialitate și recență

1
 • valoarea de activare a stimulului/anumitor stimuli este mai ridicată în
anumite condiții. Astfel, informațiile prezentate la începutul și la sfârșitul
seriei sunt reținute mult mai bine decât cele aflate în interiorul seriei.
Efectul spațierii
• Probabilitatea reactualizării corecte a conținuturilor memorate crește o dată cu
intervalul temporar al repetițiilor

Aplicație:
Analizați seria următoare și precizați în ce mod, efectele descrise anterior, vor
influența calitatea reactualizării.
R N B Y R 2 L A W T G

2. particularităţile mediului în care are loc memorarea

- din acest punct de vedere, mediul poate fi : stimulator, neutru, inhibitor
3. particularităţile psihice şi psihofiziologice ale individului/elevului
- starea de sănătate, starea de oboseală

B. Păstrarea (stocarea)
- proces activ ce implică organizarea şi reorganizarea continuă a informațiilor
memorate
Factori ce influenţează eficienţa păstrării:
1. modul în care s-a realizat anterior memorarea
2. gradul de organizare, de structurare logică a unui material

C. Reactualizarea (reactivare, ecforare)

Forme (Vrabie, 2009):
Recunoaşterea – abilitatea de a identifica informațiile întâlnite anterior (APA Dictionary,
2018)
- presupune reamintirea unor informații în prezenţa unor stimuli
din materialului memorat anterior (Vrabie, 2009)
Reproducerea - reactualizarea informațiilor are loc în absenţa stimulului/materialului
memorat anterior

2
 Aplicație:
Pe baza informațiilor prezentate anterior, identificați factorii care influențează
reactualizarea.

Sisteme și forme ale memoriei

Memoria senzorială

- retenția, pe o durată foarte scurtă de timp, a informațiilor provenite de la

analizatorii senzoriali (registru senzorial) (APA Dictionary, 2018)
Există, așadar, mai multe forme ale memoriei senzoriale, caracteristice
dieritelor modalități senzoriale de receptare a informației: memorie senzorială
vizuală (iconică), auditivă (ecoică), gustativă, tactil-kinestezică, olfactivă.

Miclea (1999) precizează următoarele caracteristici ale memoriei senzoriale:

- constă în prelungirea persistenței stimulului după încetarea acțiunii sale asupra
receptorului
- informația percepută este precategorială, iar retenția ei se face automat,
preatențional.
Figura de mai jos prezintă reprezentarea schematică, adaptată, a modelului
memoriei propus de Atkinson și Shiffrin (apud Miclea, 1999).

Memoria de scurtă durată

Memoria • Memorie de lucru Memoria de lungă durată
senzorială

Modelul memoriei (adaptare Atkinson & Shiffrin, 1968)

3
 Miclea (1999) precizează faptul că diferențele dintre MSD (memoria de
scurtă durată) și MLD (memoria de lungă durată) sunt ”diferențele dintre două stări
ale aceluiași sistem ... memoria de scurtă durată reprezintă cunoștințele activate din
memoria de lungă durată”. Astfel, capacitatea MSD este de 7+/-2 unități (chunks,
Miller, 1956), durata MSD fiind de 2-20 secunde, în timp ce capacitatea MLD și
durata MLD este nelimitată.

Memoria de lungă durată

Memoria Memoria
declarativă/explicită nondeclarativă/implicită

Memorie episodică
Memorie procedurală

Memorie
Memorie asociativă/condiționată
semantică/conceptuală

Amorsaj

Memoria explicită (Miclea, 1999):

 conține informații accesibile conștiinței și care pot fi reactualizate în mod

intenționat
 se mai numește și declarativă , în sensul în care cunoștințele pot fi exprimate
”într-o formă declarativă”.

4
 Memoria episodică (Vrabie, 2004; Miclea, 1999):
 se referă la informațiile provenite din experiența autobiografică, fiind asociată
cu contexte spațio-temporale precise;
 este fundamentală pentru dezvoltarea propriei identități.
Memoria semantică (Vrabie, 2004; Miclea, 1999):
 este cunoscută și ca memorie conceptuală;
 se referă la cunoștințele abstracte, generale;
 nu este asociată cu contexte spațio-temporale.

Memoria implicită (Miclea, 1999):

 non-declarativă sau procedurală;

 ”conține informațiile care nu sunt accesibile conștiinței” și nu pot fi
reactualizate în mod intenționat;
 conține cunoștințe procedurale și despre asocierea repetată a unor stimuli

Memoria deprinderilor (cunoștințe procedurale) (Miclea, 1999):

- se referă la procedurile care stau la baza deprinderilor cognitive, senzorio-
motorii, vizual-spațiale. Într-o primă etapă, acestea au necesitat efort conștient
de învățare/memorare, ulterior devenind automatizate.
Exemple: mersul pe bicicletă, citirea unui text.
Amorsajul (efectul de priming) (Miclea, 1999):
- ”fenomenul de facilitare a detecției unui stimul perceptiv pe baza exeprienței
noastre anterioare”;
- ”expunerea recentă la un stimul facilitează sau inhibă procesarea ulterioară a
stimulilor identici sau asemănători” (APA Dictionary of psychology, 2018),
sau altfel spus, expunerea (repetată) a individului la un stimul extern
influențează reacția acestuia la un stimul identic sau asemănător prezentat
ulterior.
Exemplu: Miclea (1999): repetiția unor nume proprii le face să
fie considerate ca fiind mai renumite decât numele
repetate cu o frecvență mai mică

5
Memoria asociativă (Miclea, 1999):
- se referă la acele informații/cunoștințe dobândite prin condiționare, prin
relaționare/asociere
Exemplu: reacțiile fobice

Memoria voluntară
• întipărirea, stocarea şi reactualizarea se produc fără intenţie şi efort, în absența
unui scop prestabilit şi a utilizării unor procedee mnezice speciale
Factori :

• gradul de implicare a subiectului în activitate

• semnificația pe care o are informația pentru subiect
• prezența intereselor, a atitudinilor, convingerilor și motivațiilor corespunzătoare
Memoria involuntară
Caracteristici:
• subordonată intenţiei, scopului şi controlului deliberat,
• presupune depunerea unui efort neuropsihic special și utilizarea unor mijloace și
procedee mnezice speciale
• este indispensabilă învăţării școlare eficiente

Memoria mecanică
Caracteristici:
 implică simpla repetare a unui material fără înţelegerea acestuia;
 se bazează pe stabilirea de asociații de contiguitate între informații;
 este lipsită de durabilitate şi de eficienţă;
 conduce la o învăţare formală : sunt reţinute doar formele verbale, textuale ale
unui material, nu şi conţinutul logic, semnificațiile acestuia ;
 memorarea unor conținuturi informaționale are la bază, în general, memorarea
mecanică (de exemplu: denumirile capitalelor statelor lumii)
 este predominantă la vârstele mici.
Memoria logică
Caracteristici:
 presupune înțelegerea aspectelor memorate, implicarea gândirii;

6
 se bazează pe stabilirea de asocieri și corelații logice între informațiile reținute;
 este mult mai productivă şi mai eficientă
 este mult mai durabilă şi mai eficientă sub aspectul numărului de repetiţii
necesare pentru învățare

Aplicație:
Analizați valoarea de adevăr a următoarelor afirmații:
Memorarea voluntară este întotdeauna mai eficientă decât cea involuntară.
Memorarea logică este întotdeauna mai eficientă decât memorarea mecanică.
Persoanele ”multi-tasking” obțin performanțe înalte.