2-7 ani (aproximativ) perioada preoperaţională

În a doua perioadă, perioada preoperaţională, pot fi percepute cel mai clar diferenţele între
gândirea copiilor şi gândirea adulţilor. Aceasta este perioada în care se dezvoltă limbajul şi Piaget
considera că utilizarea limbajului de către copil demonstrează o reducere treptată a
egocentrismului. La început, copilul prezintă o vorbire egocentrică, cu o conştiinţă redusă a
necesităţilor ascultătorului, dar, treptat, devine conştient că, în scopul utilizării limbajului pentru
comunicare, trebuie să şi-l ajusteze în vederea unei interacţiuni, în loc să-şi exprime, pur şi simplu,
gândurile.

În această perioadă, după Piaget, copilul îşi dezvoltă capacitatea de „descentrare”, de adoptare a
punctului de vedere al altei persoane. Dar atunci când se gândeşte la diferitele probleme, copilul
are şi o tendinţă de „centrare”, concentrându-se asupra esenţei problemei şi ignorând alţi factori
care ar putea fi, de fapt, foarte importanţi. Un exemplu este lipsa „reversibilităţii”: la această
vârstă, copiilor le este foarte greu să vadă operaţiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar
putea învăţa că 4x4 = 16, dar nu ar fi capabil să ajungă, de aici, la concluzia că 16 = 4x4. Sau,
copilul poate admite că are un tată, dar nu este capabil să admită că şi tatăl său are un copil. Deşi o
operaţie este tocmai inversul celeilalte, copilul are tendinţa să se concentreze asupra unei laturi a
problemei şi îi este greu să vadă şi cealaltă latură.
Un alt exemplu de centrare apare în incapacitatea copilului aflat în perioada preoperaţională de a
înţelege principiile de „conservare”. Aceasta este poate cea mai faimoasă dintre toate părţile
teoriei lui Piaget. Prin „conservare”, Piaget înţelegea că un obiect şi-ar putea modifica forma sau
aspectul, păstrânduşi totuşi aceeaşi masă sau acelaşi volum. El a efectuat mai multe studii asupra
conservării. Într-unul dintre ele, de exemplu, a plasat două şiruri de monede în faţa unui copil şi
l-a întrebat dacă cele două şiruri erau identice. Când copilul a admis că erau la fel, Piaget a întins
un şir, astfel încât să fie mult mai lung decât celălalt şi i-a pus copilului aceeaşi întrebare. În mod
caracteristic, copilul aflat în perioada preoperaţională răspundea că sunt mai multe monede în
şirul mai lung. Studiile asupra conservării s-au realizat cu diverse obiecte: bucăţi de plastilină,
transformate din bile rotunde în forme lungi de cârnat, sau apă colorată, turnată dintr-un pahar
larg şi mic într-unul înalt şi subţire. De fiecare dată, copilul se concentra asupra celui mai evident
aspect al modificării, ignorându-le pe cele asociate, care indicau faptul că volumul sau cantitatea
au rămas aceleaşi.

ETAPA INTELIGENTEI
PREOPERATORII (2-7 ANI)
Dezvoltarea abilităților de gâdire
Asocierea obiectelor cu imagini
Capacitatea cognitivă de absorbție a informațiilor
2-7ANI
Se dezvoltă foarte intens funcţi simbolică a
gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă
(imitaţia şi jocul simbolic, încalecă băţul ca
pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de
prelucrare a informaţiei care nu sunt încă
foarte eficiente şi constante aşa cum
operează gândirea perioadelor următoare.
Copilul diferenţiază, clasifică, denumeşte
obiecte dar toate aceste moduri de operare
nu au criterii logice superioare, nu au
criterii constante iar rezultatele pot fi
considerate empirice. De aceea, deşi ele
sunt reale modalităţi de operare ale gândirii
şi inteligenţei continuatoare la un nivel
superior a operaţiilor senzorio-motorii, sunt
considerate ca forme ce preced adevăratele
operaţii ale gândirii.
 Perioada
critică de
învățare

Etapa
Tendința de Dezvoltarea
inteligenței
„centrare” preoperatorii
limbajului

Se dezvoltă
capacitatea de
„descentrare”
 CONCLUZIE

Principala sarcină a perioadei preoperaţionale este

de a pregăti copilul pentru perioadele următoare
şi, în acest scop, copilul învaţă tot timpul din ce în
ce mai multe despre mediu. O caracteristică a
acestei perioade, observată de Piaget, este
tendinţa de a „generaliza excesiv‖ regulile pe care
le-a învăţat: numai prin aplicarea regulii, copilul
învaţă modalităţile diferite de a o utiliza. De
exemplu, la începutul acestei perioade copilul ar
putea numi toate animalele mici „căţel‖, dar cu cât
perseverează, cu atât îşi dă mai bine seama că
există diferite tipuri de animale mici şi că toate au
nume diferite. Prin procesele de asimilare şi
acomodare copilul îşi extinde schemele,
aplicându-le la mediu, până când îşi formează un
set operaţional de structuri. La sfârşitul perioadei
preoperaţionale, copilul este dotat destul de bine
cu scheme adecvate pentru a face faţă
principalelor provocări din mediul său