Stadiile dezvoltării inteligenţei ( Jean Piaget )

Teoria piagetiană a fost edificată şi verificată utilizându-se date de observaţie culese de la copii de
vârste diferite printr-o metodă de interogare liberă. Pe aceste baze teoretice, Piaget a
descris dezvoltarea inteligenţei printr-un număr de stadii care se divizează, la rândul lor, în substadii.
Copilul trece prin fiecare dintre aceste stadii succesiv şi cu viteze diferite. El trebuie să fie apt (din
punct de vedere al maturizării) să progreseze în următorul stadiu. Aceste stadii sunt:
 Stadiul inteligentei senzo motorii (0-18luni/2 ani)
 Stadiul preoperational (2-7/8 ani)
 Stadiul operatiilor concrete (7/8-11/12 ani)
 Sradiul operatiilor formale (11/12-15/16 ani)

Stadiul I Stadiul inteligenţei senzorio-motorii. între 0 şi 2 ani, inteligenţa copilului îşi are originea în percepţie
şi acţiune. El absoarbe toate informaţiile pe cale senzorială (vizual, auditiv, tactil) şi motorie. Este o
inteligenţă trăită, practică, legată de acţiunea efectivă a copilului, ce are la bază mobilizarea schemelor
senzorio-motorii şi coordonarea lor până la găsirea alternativei eficiente. în cursul acestei perioade se
produce o decentrare care îl face pe copil să se distingă de lumea înconjurătoare. Principala achiziţie a
perioadei este permanenţa obiectului, care desemnează capacitatea copilului de a-şi reprezenta
obiectele şi în absenţa lor.

Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani) este cel mai intens studiat de Piaget. Pentru acest stadiu sunt
definitorii două substadii care dau seama de progresele înregistrate în evoluţia copilului: substadiul
gândirii simbolice şi preconceptuale (2-4 ani) şi substadiul gândirii intuitive (4-7 ani).
, când se dezvoltă foarte intens funcţia simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic).
Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu sunt încă foarte eficiente şi constante aşa cum operează
gândirea perioadelor următoare. Copilul diferenţiază, clasifică, denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu
au criterii logice superioare, nu au criterii constante iar rezultatele pot fi considerate empirice. De aceea, deşi ele sunt reale
modalităţi de operare ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii, sunt
considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.

Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior capacităţile copilului de a
separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după criterii relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar
moduri de operare analitico-sintetice şi comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte
ce se consolidează şi eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi reversibilitatea, conservarea
materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu toate acestea trebuie să subliniem că modul de operare
rămâne în continuare strâns legat de concret, necesită în continuare suportul concret chiar dacă el se desfăşoară în plan
mintal. De exemplu, este nevoie de suport sub forma beţişoarelor, bilelor, etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa
efectivă a obiectelor în cadrul operaţiilor de clasificare, separare, ordonare, etc. De aceea, acest mod de operare este
considerat ca fiind concret şi tot de acolo rezultă şi denumirea acestui al III-lea stadiu.

Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 16 ani, când apar şi se dezvoltă operaţii de analiză, sinteză,
generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul concret, când activitatea mintală este prin
excelenţă cea de conceptualizare, de realizare a judecăţilor şi raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare
asupra posibilului, când gândirea operează formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi frazele), când
putem vorbi de o gândire filosofică.

Există opt tipuri de inteligențe potrivit lui Gardner

Gardner a propus că viața umană necesită dezvoltarea mai multor tipuri de inteligență.
Cercetările lui Howard Gardner au identificat și definit până la opt tipuri diferite de inteligență. Să aruncăm o privire mai
atentă la fiecare dintre inteligențele propuse de Teoria inteligențelor multiple a lui Gardner.
Inteligența intrapersonală
Inteligența intrapersonală se referă la inteligența care ne permite să ne înțelegem și să ne stăpânim sinele interior
în ceea ce privește reglarea emoțiilor și concentrarea atenției.
Persoanele care excelează în inteligența intrapersonală sunt capabile să analizeze și să reflecteze asupra sentimentelor și
emoțiilor lor. Aceasta ne permite, de asemenea, să pătrundem în noi înșine și să înțelegem motivele pentru care suntem
așa cum suntem.
Inteligența interpersonală
Se bazează pe capacitatea de a percepe diferențele dintre ceilalți, în special stările de spirit, motivațiile, intențiile și
temperamentul acestora.
Inteligența interpersonală se bazează pe două capacități:
Capacitatea de a gestiona relațiile interpersonale: atunci când înțelegeți cealaltă persoană, modul său de gândire,
motivațiile și sentimentele sale, puteți alege cel mai potrivit mod de a vă prezenta mesajul. Același lucru poate fi spus în
multe feluri. Să știi să alegi calea și momentul potrivit este o caracteristică a unui excelent comunicator.
Empatia: este un set de abilități care ne permit să recunoaștem și să înțelegem emoțiile celorlalți, motivațiile și
motivele care stau la baza comportamentului lor. Se bazează pe conștiința de sine. Cu cât suntem mai deschiși față de
propriile emoții, cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele. Pentru a-i putea înțelege pe ceilalți și pentru a
intra în lumea lor, trebuie să înveți să te pui în locul lor, să înveți să gândești ca ei. Prin urmare, empatia presupune o
suspendare temporară a propriei lumi, a propriului mod de a vedea lucrurile.
Inteligența corporală și kinestezică
Aceasta este abilitatea de a folosi întregul corp pentru a exprima idei și sentimente. Acesta include abilități de
coordonare, dexteritate, echilibru, flexibilitate, forță și viteză. Este, de asemenea, capacitatea de a folosi propriul corp
pentru a desfășura activități sau a rezolva probleme.
Inteligența spațială
Cunoscută și sub numele de inteligență vizual-spațială, aceasta reprezintă capacitatea de a observa lumea și
obiectele din diferite perspective.
Persoanele care excelează în acest tip de inteligență tind să aibă abilități care le permit să conceapă imagini mentale, să
deseneze și să observe detalii, precum și un simț personal al esteticii.
Inteligența naturalistă
Potrivit lui Gardner, inteligența naturalistă este capabilă să detecteze, să diferențieze și să clasifice aspecte legate
de mediul înconjurător, cum ar fi speciile de animale și plante sau fenomenele legate de climă, geografie sau fenomene
naturale. Acest tip de inteligență a fost adăugat mai târziu la studiul original al lui Gardner privind inteligențele multiple,
mai exact în 1995. Gardner a considerat necesară includerea acestei categorii deoarece este una dintre inteligențele
esențiale pentru supraviețuirea umană. Aceasta include abilitățile de observare, experimentare, reflecție și chestionare a
mediului înconjurător.
Inteligența lingvistică
Aceasta este abilitatea de a folosi cuvintele și conceptele verbale în mod corespunzător. Inteligența lingvistică nu
se referă doar la capacitatea de a comunica oral, ci și la alte forme de comunicare, cum ar fi scrisul, gesturile etc.
Cei care stăpânesc mai bine această capacitate de comunicare au o inteligență lingvistică superioară.
Inteligența logico-matematică
După cum sugerează și numele său, acest tip de inteligență este legat de capacitatea de raționament logic și de
rezolvarea problemelor matematice. Viteza de rezolvare a acestor tipuri de probleme este indicatorul care determină cât
de multă inteligență logico-matematică are o persoană.
Inteligența muzicală
Muzica este o artă universală. Toate culturile au un anumit tip de muzică, mai mult sau mai puțin elaborată, ceea
ce îi face pe Gardner și pe colaboratorii săi să înțeleagă că există o inteligență muzicală latentă în toți oamenii.
Unele zone ale creierului îndeplinesc funcții legate de interpretarea și compoziția muzicii. Ca orice alt tip de inteligență,
poate fi antrenată și perfecționată.
Cei mai înzestrați cu acest tip de inteligență sunt cei care pot cânta la instrumente, citi și compune piese muzicale cu
ușurință. Gardner afirmă că niciuna dintre cele opt inteligențe nu este mai importantă sau mai valoroasă decât celelalte.