Sunteți pe pagina 1din 5

OBIECTIVELE PROCESULUI DE PREDARE-ÎNVĂȚARE

Obiectivele urmǎrite în predarea – învǎţarea fiecǎrei discipline şcolare se realizeazǎ


efectiv prin folosirea unor metode adecvate şi prin respectarea principiilor didactice de cǎtre
cadrele didactice şi elevi.
Principiile didactice sunt teze fundamentale, norme generale care stau la baza proiectǎrii,
organizǎrii şi desfǎşurǎrii activitǎţilor de predare – învǎţare, în vederea realizǎrii optime a
obiectivelor educaţionale.
OBIECTIVUL EDUCAŢIONAL constă în reflectarea anticipată a unui rezultat sub
forma unei performanţe care poate fi observată şi identificată la încheierea acţiunii educaţionale.
Obiectivul particularizează şi nuanţează idealul şi scopul. Obiectivul vizează modificarea ce
urmează să fie indusă în mod intenţionat în structura personalităţii celui educat. Obiectivul este
„tenta” pe care educatorul o urmăreşte în cadrul unei acţiuni educative concrete sau într-o
secvenţă a acesteia.
TIPOLOGIA ŞI DERIVAREA OBIECTIVELOR PEDAGOGICE:
În funcţie de gradul de generalitate, de durata de realizare, conţinuturile la care se
conexează, sfera de aplicaţie, obiectivele sau intenţionalităţile educaţionale pot fi încadrate în
mai multe niveluri sau trepte care formează un ansamblu unitar şi ierarhizat.
Unii autori (Dan Potolea, V. Preda, I. Ferenz) care utilizează conceptul de obiectiv în
sens generic, ierarhizează obiectivele educaţionale în cadrul a trei niveluri şi cinci trepte, făcând
distincţie între:
 nivelul I: OBIECTIVE GENERALE (cuprinde finalităţile de maximă generalitate ale
educaţiei)
treapta 1: idealul educaţional
treapta 2: obiectivele generale ale sistemului de învăţământ
 nivelul II: OBIECTIVE DE GENERALITATE MEDIE
treapta 3: obiective pe cicluri şi profile de şcoli
treapta 4: obiectivele disciplinelor de învăţământ
 nivelul III: OBIECTIVE CARE POT INDICA ACHIZIŢII CONCRETE
treapta 5: obiectivele unor sisteme de lecţii şi lecţii
Obiectivele disciplinelor de învăţământ se numesc obiective cadru. Ele sunt
particularizate de către obiectivele de referinţă(ce le putem considera obiective ale capitolelor,
fiind mai concrete decât cele cadru).
OBIECTIVELE PEDAGOGICE GENERALE ALE SISTEMULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
asigură realizarea următoarelor acţiuni esenţiale pentru reuşita socială a activităţii de formare-
dezvoltare a personalităţii umane:
 definitivarea criteriilor generale de proiectare a planului de învăţământ;
 anticiparea normelor valorice de proiectare didactică operabile la nivelul programelor
şcolare/universitare;
 delimitarea indicatorilor minimi-maximi, necesari pentru elaborarea unui model
pedagogic general al procesului de învăţământ, funcţional la nivel microstructural
OBIECTIVUL PEDAGOGIC GENERAL AL PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT vizează
competenţa de învăţare cu gradul cel mai larg de aplicabilitate.
Structura sa funcţională concentrează două acţiuni complementare: adaptarea criteriilor de
proiectare a planului de învăţământ la condiţiile didactice proprii procesului de învăţământ
definirea pedagogică a tipului de învăţare ce trebuie urmărit prin toate verigile planului de
învăţământ (promovarea unui tip de învăţare creativă, anticipativă, participativă, cooperativă)
OBIECTIVELE PEDAGOGICE SPECIFICE vizează competenţele de învăţare proprii
programelor educaţionale adoptate la diferite nivele ale sistemului.
Taxonomia obiectivelor pedagogice specifice poate valorifica patru criterii de clasificare:
 criteriul dimensiunilor educaţiei: ex.: obiective pedagogice specifice educaţiei
intelectuale, morale, tehnologice, estetice, fizice
 criteriul formelor de realizare a instruirii: ex.: obiective pedagogice specific educaţiei
formale, informale, nonformale
 criteriul treptelor, nivelurilor, ciclurilor de învăţământ: ex.: obiective pedagogice
specifice învăţământului preşcolar, primar, secundar(gimnazial, liceal. profesional),
superior(de scurtă durată, de lungă durată, postuniversitar), integrat în sistemul de
educaţie a adulţilor(educaţie profesională, perfecţionarea profesorilor)
 criteriul conţinuturilor stabilite prin planul de învăţământ: ex.: obiective pedagogice
specifice disciplinelor de învăţământ(numite şi obiective cadru), modulurilor de studiu
interdisciplinare incluse în programe de tip şcolar, universitar sau obiective specifice
activităţilor opţionale.
FUNCŢIILE OBIECTIVELOR
Raportate la influenţele manifestate asupra tuturor componentelor strategiei didactice,
obiectivele educaţionale pot exercita mai multe funcţii:
1. Funcţia de orientare axiologică prin care se înţelege calitatea obiectivelor de a stabili
priorităţile activităţii instructiv-educative în funcţie de valorile acceptate şi promovate de
societate, de şcoală, de cadrul didactic. Prin formularea obiectivelor, cadrul didactic
precizează care sunt informaţiile necesare de reţinut, ce anume trebuie să înţeleagă elevul,
care sunt situaţiile în care trebuie să ştie să aplice în practică cunoştinţele şi deprinderile
noi;
2. Funcţia de anticipare a rezultatelor educaţiei. Prin definiţie, un obiectiv anticipă o
realitate care nu există încă, prefigurează o însuşire, o capacitate ce urmează să fie
formată, indicând într-o manieră mai concretă sau mai abstractă capacităţile şi
performanţele aşteptate. Important este ca obiectivul să fie cât mai concret şi să se refere
la rezultatele aşteptate din partea elevilor, nu la activitatea profesorului;
3. Funcţia evaluativă. Deoarece se precizează performanţele aşteptate, rezultatele dorite în
procesul instructiv-educativ, ele constituie repere importante ale actului de evaluare, a
cărui esenţă constă în cunoaşterea efectelor activităţii desfăşurate, deci a rezultatelor
obţinute. Obiectivele îşi îndeplinesc funcţia evaluativă cu atât mai bine, cu cât sunt
precizate mai riguros, mai concret;
4. Funcţia de reglare şi organizare a procesului de învăţământ. Obiectivele nu marchează
numai etapa iniţială şi finală a procesului didactic, ele intervin ca factori de referinţă în
interacţiunea proceselor de predare-învăţare. Metodele, strategiile, conţinuturile trebuie
astfel alese de către cadrul didactic încât să conducă la realizarea obiectivelor.
Schimbarea obiectivului solicită modificări în toate celelalte componente ale procesului
de învăţământ. Orice activitate didactică trebuie să debuteze cu formularea obiectivelor.
TAXONOMIA OBIECTIVELOR Ştiinţa care se ocupă de principiile şi legile clasificării se
cheamă taxonomie. Etimologia termenului taxonomie: gr.”taxis” = aranjare, clasificare,
ierarhizare; „nomos”= lege) În pedagogie, taxonomiile – ca abordări sistematice clasificatoare –
s-au impus în special datorită cercetărilor şi lucrărilor publicate de B. Bloom şi colaboratorii săi.
După domeniul activităţii psihice implicate, obiectivele se clasifică pe trei niveluri:
 cognitive (vizează asimilarea de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi şi capacităţi
intelectuale, precum şi ridicarea performanţelor individuale la o valoare standard, stabilită
prin conţinutul învăţământului)
 afective (se referă la formarea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor, vizând deci
nivelul conduitelor morale şi creative, precum şi dezvoltarea la maxim a potenţialului
psihologic individual în vederea valorificării lui în colectivitatea socială)
 psihomotorii (vizează operaţiile manuale, conduitele motrice)
În sfera obiectivelor cognitive, el cuprinde 6 categorii: cunoaşterea, înţelegerea, aplicarea,
analiza, sinteza, evaluarea.
1. CUNOŞTINŢELE – în taxonomia lui Bloom- desemnează toate manifestările elevului care se
sprijină pe memorie. Comportamentul cognitiv de acest nivel exprimă formele de recunoaştere şi
denumire a unor noţiuni, fapte, legi, definiţii, reproducerea de fapte date, opinii, metode de
acţionare, conduite morale. Întregul sistem informaţional de acest gen este stocat de memorie şi
poate fi reactualizat la solicitarea expresă a profesorului.
2. ÎNŢELEGEREA – se manifestă în capacitatea de valorificare independentă a unei informaţii
sau categorii de informaţii, în modul de exprimare, de interpretare şi extrapolare(transfer în alte
condiţii) a cunoştinţelor însuşite. În activitatea şcolară, aceste niveluri ale înţelegerii se manifestă
în expunerile independente, cu cuvinte proprii, pe care le realizează elevii atunci când
interpretează un text sau un spectacol vizionat, în reprezentările grafice, schematice ale unei
categorii de cunoştinţe, în transpunerea unor definiţii, reguli, în forme diferite decât cele în care
au fost învăţate, în comentarea datelor unor experienţe.
3. APLICAREA presupune reluarea unei informaţii în condiţii concrete diferite de cele în care a
fost învăţată, ca în cazul rezolvării şi al compunerii de probleme, transpunerea de algoritmi
cunoscuţi în situaţii noi de rezolvare, folosirea unor metode de activitate(de laborator, atelier,
etc.), rezolvarea de sarcini în condiţii oarecum diferite de cele în care au fost învăţate. În
activităţile aplicative, elevul trebuie să-şi amintească regula ce se aplică sarcinii de rezolvat,
regulă ce a fost însuşită în alte situaţii de învăţare, şi pe baza ei să-şi elaboreze un plan mintal
după care va efectua acţiunea.
4. ANALIZA implică participarea gândirii logice a raţionamentului deductiv. Bloom conferă
comportamentului analitic trei etape: analiza elementelor, relaţiilor şi structurilor. În
comportamentul elevului aceste forme de analiză se exteriorizează prin: posibilitatea de a
identifica dependenţele logice într-un text dat sau în alte materiale informaţionale, recunoaşterea
raporturilor cauzale în diverse contexte relaţionale, diferenţierea faptelor de ipoteze, utilizarea de
scheme şi grafice pentru ilustrarea unor date concrete, etc.
5. SINTEZA este capacitatea de reorganizare, dintr-un punct de vedere propriu a unor date
cunoscute. Pe această capacitate se întemeiază activităţile de tip creativ, de exemplu, verificarea
de ipoteze, confruntarea de informaţii ştiinţifice. Potrivit taxonomiei lui Bloom, gradarea
comportamentelor sintetice reclamă următoarea succesiune: realizarea unei comunicări
personale, elaborarea prin deducţii a unei serii de relaţii abstracte.
6. EVALUAREA exprimă nivelul opiniilor personale ale fiecărui individ în legătură cu diverse
categorii de fapte, informaţii, creaţii artistice, etc. Bloom ia în consideraţie comportamente de
apreciere pe baza observaţiilor interne şi aprecieri pe bază de criterii externe.