TEMA 1.

Noţiunea şi clasificarea drepturilor patrimoniale

1.1. Noțiunea drepturilor patrimoniale

1.2. Clasificarea drepturilor patrimoniale

I. Obiective de referinţă:
– să definească drepturile patrimoniale;
– să delimiteze drepturile patrimoniale de cele personal nepatrimoniale;
– să argumenteze necesitatea și importanța drepturilor patrimoniale;
– să clasifice drepturile patrimoniale în dependență de opiniile diferitor
doctrinari autohtoni și străini;
– să identifice actele normative ce se referă la drepturile patrimoniale;
– să aplice în practică legislația referitoare la drepturile patrimoniale.

II. Repere de conţinut

1.1. Noțiunea drepturilor patrimoniale

Drepturile subiective civile sunt foarte numeroase şi variate. Ele se

clasifică după mai multe criterii: în funcţie de faptul că titularul dreptului
poate să şi-l exercite fără sau cu concursul altei persoane; în funcţie de natura
conţinutului lor; după corelaţia dintre ele; în funcţie de gradul de certitudine
conferit titularilor etc.
După natura conţinutului lor, drepturile civile subiective sunt
patrimoniale şi nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un
conţinut economic, care sunt evaluabile în bani. Ca atare, aceste drepturi fac
parte din patrimoniului titularului dreptului. Drepturile patrimoniale sunt
cesibile către alte persoane prin acte juridice, precum şi pe calea moştenirii
legale. Aceste drepturi pot fi exercitate nu numai personal, ci şi prin
reprezentare (legală sau convenţională)1.

1.1. Clasificarea drepturilor patrimoniale

În opinia unor doctrinari, drepturile subiective civile patrimoniale se

împart în drepturi reale şi drepturi de creanţă.
1
Corina Buzdugan, Clasificarea drepturilor subiective civile / http://fiatiustitia.ro/ojs/index.php/fi/article/view/74/61
1
 Alți autori2, folosesc o clasificare tripartită a drepturilor patrimoniale,
după care există drepturi reale, drepturi de creanţă şi drepturi intelectuale.
Drepturile intelectuale ar include, pe de o parte, drepturile patrimoniale ce
izvorăsc din creaţia intelectuală, fiind vorba deci despre dreptul de folosinţă
exclusivă a unei creaţii intelectuale, iar pe de altă parte, drepturile referitoare
la clientelă.
Se subliniază că aceste drepturi nu ar putea fi încadrate în categoria
drepturilor reale, deoarece nu privesc un obiect material (bun corporal), dar
nici în categoria drepturilor de creanţă, deoarece nu se exercită împotriva unor
persoane determinate. Dacă am admite, însă, că dreptul real poate avea ca
obiect nu numai un lucru, ci şi idei sau activităţi (desigur cu valoare
pecuniară), atunci ar urma să include aceste drepturi în categoria drepturilor
reale.
Clasificarea drepturilor subiective civile în drepturi reale şi drepturi
personale a fost, uneori, criticată, întrucît: ea este inexactă, deoarece şi un
drept real presupune un raport între indivizi, ca subiecte de drept, nu doar o
relaţie între titularul dreptului şi bunul său; ea este lacunară, existînd şi
drepturi mixte; atunci cînd prerogativele titularului dreptului se exercită erga
omnes asupra unor valori imateriale (literare, artistice etc.), aceste prerogative
nu sunt echivalente cu cele care îndeobşte revin unui proprietar3.
Unii autori români, clasifică drepturile patrimoniale în 5 categorii:
drepturi reale, drepturi de creanță, drepturi atipice (intermediare), categorii
speciale: drepturi de creație sau proprietate intelectuală și drepturi potestative:
A. Drepturile reale sunt acele drepturi subiective în temeiul cărora
titularul exercită prerogativele pe care i le conferă legea asupra unui bun în
mod direct, fără mijlocirea altei persoane;
a) drepturile reale principale sunt acele drepturi reale care au o existență
de sine stătătoare: dreptul de proprietate; Dezmembrămintele dreptului de
proprietate (dreptul de uz, de uzufruct, de abitație, de servitute, de superficie);
dreptul de administrare; dreptul de concesiune; dreptul de folosință;
b) drepturile reale accesorii, care nu există decât ca accesoriu al unui alt
drept (dreptul de ipotecă, gajul și privilegiile); ele sunt afectate garantării
unor drepturi de creanță.
B. Drepturile de creanță sunt acele drepturi subiective patrimoniale în
virtutea cărora un subiect activ - creditor - poate pretinde subiectului activ -
debitor - să dea, să facă sau să nu facă ceva ce ar fi putut face dacă nu și-ar fi

2
E. Picard, Le droit pour, Paris, 1920, p. 94; G. Marty, P. Raynaud, Droit civil, tome I, Paris, 1956, p. 248; B. Starck Droit
civil. Introduction, Paris, 1972, p. 97-98; A. Weill, F. Terré, Droit civil. Introduction générale, Paris, 1979, p. 254 şi urm.
3
I. Deleanu, S. Deleanu, Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc, I, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1993, p. 161
2
 asumat aceasta abstențiune. Mai sunt denumite și drepturi personale, dar
astfel exista riscul confundării lor cu drepturile personale nepatrimoniale.
C. Categorii intermediare (sau drepturi atipice): obligațiile scriptae
in rem (opozabile terților) și obligațiile propter rem. Aceste două categorii
intră în conținutul unui raport juridic obligațional, drepturile corelative
obligațiilor respective putând fiind exercitate numai prin intermediul unei
anumite persoane; atributul lor de a fi intermediare între drepturile reale și
cele de creanță rezultă dintr-o opozabilitate mai largă decât a drepturilor de
creanță, fără a fi însă, vorba despre o opozabilitate erga omnes:
- obligațiile scriptae in rem sunt atât de strâns legate de stăpânirea unui bun,
încât creditorul, actual nu poate obține satisfacerea dreptului sau decât dacă
dobânditorul actual al lucrului va respecta acest drept, deși acesta din urma nu
a participat la încheierea contractului inițial din care s-a născut dreptul
creditorului.
- obligațiile propter rem, numite și obligații reale de a face, reprezintă
îndatoriri care incumbă deținătorului unui bun determinat (mobil sau
imobil), se transmit odată cu acesta și pot rezulta din lege sau din convenția
părților.
D. Categorii speciale (sau drepturi atipice): drepturile de creație
sau proprietate intelectuală.
În primul rând, drepturile de proprietate intelectuală sunt considerate ca
o categorie juridică intermediară între drepturile patrimoniale și cele personal
nepatrimoniale. În ceea ce privește aceasta din ultimă categorie, autorul unei
opere are o serie de drepturi nepatrimoniale: de a fi recunoscut ca autor, de a
decide publicarea ei, etc.
Trebuie făcută apoi distincția dintre dreptul real de proprietate pe care îl
are autorul unei opere (literare, științifice etc) asupra obiectul material în care
se încorporează opera( ex.: manuscrisul) și dreptul sau drepturile de
proprietate intelectuală care rezultă din aceasta.
Drepturile de creație sau de proprietate intelectuală se prezintă ca fiind
niște drepturi complexe, în cadrul cărora se întâlnesc atât drepturi personale
nepatrimoniale, cât și drepturi patrimoniale - care rezultă din valorificarea
operei.
Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din
02.07.2010 (Monitorul Oficial Nr. 191-193 din 01.10.2010) nu pare a fi
intenționat să precizeze în ce categorie juridică să le încadreze, ea analizând
drepturile de autor în mod analitic, făcând vorbire despre drepturi morale și
drepturi patrimoniale ale titularului unei opere literare ori științifice.

3
 Prin modul lor de valorificare de către autor sau moștenitorii acestuia, se
apropie de drepturile reale ca drepturi exclusive de exploatare, întrucât
prezintă atributele de jus possidendi, jus utendi, jus fruendi și jus abutendi.
Din această perspectivă, ele pot fi încadrate în categoria drepturilor reale
având ca obiect bunuri incorporale.
Pe de altă parte, în mod concret, valorificarea lor se efectuează prin
intermediul încheierii unor contracte speciale( de editare, de distribuție, etc.),
din care rezultă raporturi juridice de natură obligaționale.
Toate aceste aspecte converg spre soluția caracterului complex și
intermediar al drepturilor de creație sau de proprietate intelectuală.
E. Drepturile potestative au apărut și s-au dezvoltat în strânsă legătură
cu teoria actului juridic unilateral și constau, în esența, în puterea recunoscută
unui subiect de drept de a modifica sau de a stinge o situație juridică
preexistentă ori de a recrea o situație juridică. Ex.: dreptul de opțiune
succesorală, dreptul de opțiune născut din promisiunea unilaterală de vânzare
sau de cumpărare, dreptul de preemțiune, dreptul de a alege în cazul unei
obligații alternative, dreptul de a revoca o ofertă etc..
Caracteristica drepturilor potestative constă în influența pe care o
exercita asupra intereselor și drepturilor altor persoane, altele decât titularii
acestor drepturi. Drepturile potestative pot fi - în funcție de natura juridică a
situației juridice preexistente-nepatrimoniale sau patrimoniale. În acest ultim
caz, ele nu sunt nici drepturi reale, nici de creanță, fără a fi considerate o
categorie intermediară.

III. Sugestii metodice

A. Strategii de predare & învățare: prelegerea interactivă, discuția, studiul

de caz, întocmirea referatelor la temele: „Clasificarea drepturilor
patrimoniale”, „Noțiunea și caracterele juridice ale drepturilor patrimoniale în
viziunea doctrinarilor autohtoni și străini”.

B. Activități de evaluare: Soluționarea spețelor.

C. Lucru individual
 Întocmirea unei situații litigioase referitoare la drepturile patrimoniale.
 Realizarea unei scheme de reprezentare a drepturilor patrimoniale.

4
 Speţă:

În fapt, la data de 18.04.2013 Buian Zaharia a încheiat un contract de

donaţie cu Antonescu Eugeniu, prin care Buian Zaharia se obligă să transmită
tot patrimonial său peste 10 ani stipulînd în contract că dacă decedează pînă la
expirarea termenului în contract patrimoniu va fi transmis imediat după
decesul lui, în schimb Antonescu Eugeniu se obligă îi transmită în termen de
10 ani cite 500 lei lunar. La data de 20.04.2013 părţile au autentificat
contractul de donaţie. După autentificarea contractului dat, Antonescu
Eugeniu a plecat peste hotare, continuînd să-şi onoreze obligaţiile
contractuale.
La data de 15.08.2013 Buian Zaharia a întocmit un testament prin care a
dispus să-i trasmită întregul său patrimoniu care va fi la momentul decesului.
La data de 20.08.2013 testamentul a fost autentificat notarial.
La data de 31.04.2014 Buian Zaharia a decedat. Buian Oleg s-a prezentat
la notar pentru perfectarea documentelor.
La data de 18.10.2014 Antonescu Eugeniu întorcîndu-se în ţară a aflat că
Buian Zaharia a decedat şi a solicitat predarea patrimoniului care i se cuvine
conform contractului de donație, însă aflînd că acesta a fost deja transmisă în
baza testamentului s-a adresat în instanţa de judecată.
1. Care dintre actele de dispunere a patrimoniului va avea valoare în
cazul dat.
2. Depistaţi ce greşeli a comis notarul.
3. Soluţionaţi speţa.

IV. Bibliografie

Acte normative

1. Codul Civil al Republicii Moldova Nr. 1107-XV din 06.06.2002

Monitorul Oficial al R. M. Nr. 82-86 din 22.06.2002;
2. Codul de procedură civilă a Republicii Moldova nr. 225-XV din
30.05.2003 M.O. Nr. 111-115 din 12.06.2003;

Literatura recomandată
3. C. Stătescu, C. Bîrsan, „Drept Civil. Teoria generală a drepturilor
reale”, Universtatea din Bucureşti,1988, p.4;
5
4. Corneliu Bîrsan, Drept civil: Drepturile reale principale, ed. II, ed.
Hamangiu, București, 2007, pag. 17;
5. Corina Buzdugan, Clasificarea drepturilor subiective civile /
http://fiatiustitia.ro/ojs/index.php/fi/article/view/74/61
6. E. Picard, Le droit pour, Paris, 1920, p. 94; G. Marty, P. Raynaud, Droit
civil, tome I, Paris, 1956, p. 248; B. Starck Droit civil. Introduction, Paris,
1972, p. 97-98; A. Weill, F. Terré, Droit civil. Introduction générale, Paris,
1979;
7. Fr. Terré, Ph.Simler, „Droit Civil. Les biens” 4e éd., Précis Dalloz,
1992, Paris, p.3-5;
8. I. Deleanu, S. Deleanu, Adagii şi locuţiuni latine în dreptul românesc,
Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1993, p. 161;
9. L.Pop „Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale”, ediţie
revăzută şi adăugită, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p.8-10.