TITULARUL DISCIPLINEI UNIVERSITARE

”MONEDĂ ȘI CREDIT”

Mihail GÎRLEA

conferențiar universitar,
doctor în economie,
Departamentul ”Finanțe și
banci”

www.moodle.usm.md
 SUBIECTUL 3
Formele și funcțiile banilor

Mihail Gîrlea
conf. univ., dr.
 Subiectul 3:
" Formele şi funcţiile banilor"

Tema Formele și funcțiile monedei are

scopul de a consolida cunoştinţele teoretice şi
forma abilităţile practice referitor la esenţa
monedei şi funcţiile monedei modeme.
 Subiectul 3:"Unitățile de conținut"

1. Abordări ale monedei.

2. Funcţiile banilor: caracteristici şi conţinut.
3. Formele monedei: manifestare a esenţei
acestora.
4. Rolul monedei în economiile moderne.
 Subiectul 3:
" Formele şi funcţiile banilor"

Finalităţile însuşirii subiectelor propuse se regăsesc în competenţe

 de cunoaştere a esenţei monedei, funcţiilor acesteia, formelor şi

varietăţilor monedei, precum şi rolul monedei la etapa contemporană;

 de aplicare a tratărilor monedei în polemica privind definirea

instrumentelor monetare şi a criteriilor de clasificare pentru gruparea
semnelor monetare;

 de integrare a cunoştinţelor şi abilităţilor privind esenţa şi funcţiile

monedei în identificarea rolului monedei în relaţiile economice şi
sociale contemporane, elaborarea lucrărilor scrise şi prezentarea
discursurilor verbale pe problematica identităţii şi funcţionalităţii
monedei.
 Obiectivele studiului

 să recunoască conceptele de bază cu privire la evoluţia şi formele

banilor;

 să distingă tratările monedei în polemica privind definirea

intrumentelor monetare şi a criteriilor de clasificare pentru gruparea
semnelor monetare;

 să structureze într-un discurs cunoştinţele şi abilităţile privind

esenţa şi funcţiile monedei în identificarea rolului monedei în
relaţiile economice şi sociale contemporane;

 să ilustreze rolul şi esenţa banilor la etapa contemporană, precum şi

în cadrul economiei naţionale;
 Cuvinte - cheie

 abordare conceptuală
 abordare funcţională
 abordare formală
 instrument economic
 mijloc de măsurare a valorii
 etalon al valorii
 mijloc de circulaţiei a valorii
 mijloc de rezervă a valorii
 moneda metalică
 moneda de hârtie
 moneda scripturală
 mijloc de schimb
 unitate de cont
 bani universali.
 1. ABORDĂRI ALE MONEDEI

Pe parcursul perioadei de aproape trei milenii

conceptul monedă şi-a găsit reflecţie în
numeroase definiţii şi interpretări.

Tratările au evoluat în timp, oglindind

transformările cantitative şi calitative a
economiei, dar şi a societăţii în ansamblu.
 PUNCTE DE VEDERE
PRIVIND ABORDAREA MONEDEI

• care presupune evidenţierea esenţei

ABORDAREA
materiei prin conţinutul ei, definind ce
CONCEPTUALĂ reprezintă aceasta;

ABORDAREA • care prevede explicare subiectului

prin funcţiile exercitate de ea, definind
FUNCȚIONALĂ ce face aceasta.

• impune necesitatea unor reglementări

ABORDAREA stricte juridice, constituirea unui cadru
FORMALĂ normativ concret, strict delimitat.
 ABORDAREA CONCEPTUALĂ
PRIN EVIDENŢIEREA LATURII MATERIALE

 Economistului german din secolul al XIX-lea Karl Marx, afirmă că banii reprezintă o „marfă
specială, separată spontan din lumea celorlalte mărfuri în urma dezvoltării îndelungate a
producţiei şi schimbului de mărfuri, care îndeplineşte funcţia socială de echivalent general
al tuturor celorlalte mărfuri şi de instrument general al schimbului, datorită proprietăţilor sale
deosebite”. În continuare se afirmă: „Marfa care funcţionează ca măsură a valorii, şi deci,
nemijlocit sau prin înlocuitor şi ca mijloc de circulaţie este bani”;
 Celebrul economist român Victor Slăvescu afirma: „Banul este un bun economic ca
oricare altul, care se deosebeşte totuşi din punct de vedere economic şi juridic de toate
celelalte bunuri”;
 Remarcabilul economist-cercetător Paul Bran scria: „Cercetarea categoriei economice de
bani trebuie să pornească de la un adevăr incontestabil, verificat de practica monetară, şi
anume de la faptul că banul cuprinde două laturi aflate permanent într-o interacţiune
dialectică: latura obiectivă, reprezentată de banul marfă, şi latura subiectivă, sub forma de
bani-semn;
 J. M. Keynes vede în bani „lichiditate prin excelenţă” întrucât pot fi schimbaţi oricând, la
alegere, în orice bunuri sau servicii, ei permit stingerea imediată a oricărei datorii, au putere
liberatorie deplină şi imediată;
 Cunoscutul economist-cercetător român Costin Kiriţescu scrie: ”Banii reprezintă un
instrument social, o formă particulară, imediat mobilizabilă a avuţiei sociale, o întruchipare
transmisibilă şi omnivalentă a puterii de cumpărare, care conferă deţinătorului dreptul
asupra unei părţi din produsul social al ţării emitente”.
 ABORDAREA CONCEPTUALĂ
PE POZIŢII RAŢIONALISTE

Vestitul economist-cercetător român Vasile Turliuc, scrie că

„banii sunt o convenţie socială – acceptăm banii ca plată
pentru simplul motiv că ne aşteptăm ca şi alţii să-i accepte
drept plată – în consecinţă banii sunt orice este general
acceptat ca mijloc de schimb (în schimbul bunurilor şi
serviciilor) în cadrul unei comunităţi”.
 ABORDAREA CONCEPTUALĂ
PE POZIŢII RAŢIONALISTE

Totuşi, pornind de la faptul că, în percepţia ideatică a

monedei abstractul este decisiv, putem afirma cu certitudine
că banii, indiferent de forma pe care o îmbracă sau
conţinutul valoric pe care îl au, în imaginaţia umană, apar
ca posesori ai unor calităţi inedite - caracter general de
schimb, capacitate de materializare a valorii şi facultate
de cristalizare a valorii.

Aceste însuşiri ale monedei se pot manifesta numai în

raporturile economice dintre oameni, ceea ce înseamnă că
banii nu sunt pur şi simplu, un mijloc tehnic al schimbului, al
materializării valorii în forma substanţial-materială dorită, al
tezaurizării valorii, dar reflectă adând relaţii sociale.
 ABORDAREA FUNCŢIONALĂ

 Adam Smith scria: „Banii sunt instrument general al comerţului prin

intervenţia căruia mărfurile se cumpără şi se vând”;

 Celebrul economist american Paul Samuelson scrie că banii sunt un

„mijloc modern de schimb şi unitatea etalon în care se exprimă
preţurile şi obligaţiunile”;

 în literatura economică americană abordarea funcţională este cel mai

frecvent folosită. Spre exemplu: „Banii – mijloc de plată pentru mărfuri
şi servicii, mijloc de măsurare a valorii şi mijloc de păstrare
(acumulare) a valorii”. Sau o calificare mai puţin riguroasă, însă
acceptată în macroeconomie, defineşte banii ca „stoc de active
utilizate pentru efectuarea tranzacţiilor”;
 ABORDAREA FUNCŢIONALĂ

Din cele relatate, se remarcă faptul că şi abordările

funcţionale ale monedei au avansat sub influenţa evoluţiei
atât a formei monedei, cât şi a etalonului monetar.
Însă, cu regret, nu avem încă o abordare funcţională a
banilor satisfăcătoare.

Funcţionalitatea oricărui instrument, inclusiv economic,

decurge din proprietăţile intrinseci sau extrinseci ale acestuia.
Moneda, dintotdeauna, a putut să-şi exercite funcţiile sale
graţie posedării proprietăţilor de măsurare, dislocare şi
cristalizare a valorii, indiferent de izvorârea acestora din
interior sau atribuirea din exterior.
 ABORDAREA FORMALĂ

Funcţionarea normală şi eficientă a monedei, în ipostaza

de instrument economic, impune necesitatea unor
reglementări stricte juridice, constituirea unui cadru
normativ concret, strict delimitat.

Moneda propriu-zisă nu se bucură expres de o stipulare

juridică intransigentă. Şi, totuşi, reglementările sunt
axate pe noţiunea masă monetară, definind-o ca
ansamblu de active posibil de utilizat în rol de monedă,
şi pe delimitarea strictă a parametrilor structurali,
calitativi şi cantitativi ai acesteia
 MONEDA MODERNĂ

 este rezultatul întregii dezvoltări a societăţii umane,

care înglobează revoluţiile tehnico-ştiinţifice şi
sociale, transformările relaţiilor de producţie,
progresele tehnicilor, mecanismelor şi instrumentelor
monetare etc.

 În opinia noastră, moneda modernă este

instrumentul economic fundamental creat prin
decretare, cu atribuirea a proprietăţilor extrinseci
de etalon al valorii şi de mijloc legal de plată,
devenit, în rezultat, şi cel mai preferabil mijloc de
rezervă a valorii.
 ABORDAREA FORMALĂ

Indiferent de formele obţinute, de manifestarea

exterioară şi de modificarea interioară, banul a
apărut, există şi, în viitor, va dăinui în rolul său
principal - echivalent general al valorii tuturor
bunurilor. Viaţa economică şi socială demonstrează
posibilitatea monedei de a fi confruntată cu toate
mărfurile şi serviciile cunoscute societăţii modeme.
 MONEDA – FERMECĂTOR MISTER

„Banii farmecă oamenii. Din cauza lor ei se chinuie,

pentru ei muncesc, inventează cele mai iscusite moduri de
obţinere a lor şi cele mai ingenioase moduri de ai cheltui.
Banii sunt unica marfă, care nu poate fi folosită în alt fel,
decât a te izbăvi de ei. Ei n-au să vă hrănească, n-au să vă
îmbrace, n-au să vă dea adăpost şi n-au să vă distreze până
atunci, până când nu o să-i cheltuiţi sau o să-i investiţi.
Oamenii preferă să facă totul pentru bani şi banii fac
aproape totul pentru oameni. Banii sunt un fermecător,
repetabil, schimbător mister”. Însă, indiferent de cum se
arată exterior şi cum se transformă interior, banul rămâne o
enigmă.
 2. FUNCŢIILE BANILOR: CARACTERISTICI ŞI
CONŢINUT

Orice instrument economic s-a ivit ca necesitate

de a exercita anumite funcţii.
 EVOLUŢIA FUNCŢIILOR BANILOR

Observarea manifestărilor exterioare ale

fenomenului banilor este un proces continuu
care are ca obiectiv şi pătrunderea în esenţa
acestuia.

Funcţiile banilor, analogic esenţei lor, au

evoluat concomitent cu dezvoltarea formelor
valorii şi progresarea modalităţilor de
schimb ale ei.
 ABORDĂRI PRIVIND FUNCŢIILE MONEDEI

 Aristotel, în lucrarea sa „Etica Nicomah” vede în monedă „o unitate de măsură

comună ... Iar acest etalon este în realitate nevoia, care asigură legătura între
toate...” Această afirmaţie denotă funcţia de etalon al valorii. În continuare
autorul scrie: „Pentru eventuale schimburi, însă, dacă momentan nu avem
nevoie de nimic, moneda ne serveşte ca un fel de garant că, în caz de nevoie,
schimbul va fi posibil; căci trebuie ca acela ce dispune de monedă să poată
primi în schimb marfa corespunzătoare”. Vedem că Aristotel direct vorbeşte
despre utilizarea monedei ca mediator al schimbului şi indirect – despre
garantarea schimbului în viitor, ceea ce poate fi interpretat că păstrare a valorii
pentru tranzacţiile viitoare.
 Economistul german Karl Marx evidenţia cinci funcţii ale banilor. „Formele
speciale ale banilor de simplu echivalent al mărfurilor, de mijloc de circulaţie, de
mijloc de plată, de tezaur şi de bani universali, indică, după importanţa diferită şi
după preponderenţa relativă a uneia sau alteia dintre funcţiuni, trepte foarte
diferite ale procesului social de producţie. Totuşi, ştim din experienţă că o
circulaţie a mărfurilor relativ slab dezvoltată este suficientă pentru ca toate
aceste forme să ia naştere”.
 ALTE OPINII CU PRIVIRE LA NUMĂRUL ŞI
CONŢINUTUL FUNCŢIILOR BANILOR

 S.de Brunhoff afirmă că banii sunt „socialmente admişi ca semne ale

avuţiei, ca purtători de putere de cumpărare, ca mijloc de plată
liberatorie”;

 există şi părerea potrivit căreia banii ar exercita două funcţii de bază:

evaluarea bunurilor şi mijlocirea schimburilor.

De rând cu acestea banii mai au şi funcţii secundare:

 mijlocirea plăţilor, banii având putere liberatorie;
 mijlocirea creditului, adică transmiterea provizorie a unei puteri de
cumpărare,
 mijlocirea economiilor, banii făcând inutile economiile în natură;
 păstrarea şi transferul valorilor;
 distribuirea bunurilor şi serviciilor potrivit puterii de cumpărare.
 FUNCŢIILE MODERNE ALE MONEDEI

• banii se folosesc pentru măsurarea, estimarea și compararea

Mijloc de valorii diferitelor bunuri. Grație acestei atribuții, moneda
măsurare a valorii înlătură inconvenientul stabilirii echivalentului reciproc între
toate bunurile din economie. Funcția de măsurare a valorii este
cea dintâi care se mainifestă în derularea fenomenului monetar,
(etalon al valorii) fiind, totodată, și cea fundamental a monedei.

• banii servesc ca “mijloc de transport” pentru valoare, evoluând

în rol de intermediar general al schimbului social de bunuri. În

Mijloc de această funcţie, moneda permite separarea în timp a cumpărării

de vânzare, făcând posibil ca actul vânzare-cumpărare să se

circulație disperseze în tranzacţii distincte.

• Generalizarea funcţiei monedei ca mijloc de circulaţie a valorii
are drept suport folosirea banilor ca mijloc de schimb, mijloc
de plată, instrument al tranzacţiilor etc.

Mijloc de • Prin această funcţie a monedei are loc acumularea valorii

rezervă a obţinute în urma vânzării bunurilor, obţinerii veniturilor etc.,

pentru efectuarea tranzacţiilor în viitor. Prin manifestarea acestei
valorii funcţii, puterea de cumpărare se transferă din prezent în viitor.
 MONEDA - ETALON AL VALORII

• Măsurarea valorii este funcţia principală a

banilor. Banii ca etalon al valorii se folosesc
pentru estimarea şi compararea valorii
diferitor mărfuri şi servicii.

• Moneda în funcţie de etalon al valorii

îndeplineşte un rol tehnic. Cu ajutorul
monedei valoarea se măsoară în acelaşi mod
cum cu ajutorul kilogramului se măsoară
greutatea, iar cu ajutorul metrului - lungimea.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII

Banii în calitate de etalon al valorii sunt omogeni,

condiţie importantă pentru compararea, calcularea
şi înregistrarea tranzacţiilor.
Exprimând preţurile în unităţi monetare, oamenii pot să
compare imediat valoarea diferitor mărfuri fără
careva efort.
In calitate de etalon al valorii nu este necesară prezenţa
fizică a banilor.
Măsurarea valorii are loc în mod abstract, prin
confruntarea valorii unităţii monetare cu valoarea
bunului respectiv.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII

Permite:
pe de o parte, exprimarea valorii (evaluarea şi dimensionarea) celor mai diverse marfuri şi
servicii,

Banii ca etalon al valorii se referă la toate mărfurile, apar stihiinic şi se schimbă în

dependenţă de forţele productive şi de munca materializată la producerea lor.

pe de altă parte, masurarea şi compararea preţurilor acestora (în timp şi spaţiu).

Banii ca scară a preţurilor se fixează de stat şi depind de cantitatea de metal fixată. Ea

variază în dependenţă de preţul metalului dat. De la început unitatea monetară coincidea cu
scara preţurilor.

Dacă în 1900 1$ = 1.50463 g. Au,

în 1934 1$ = 0.888671 g. Au,
ca mai apoi, în 1976 1$ = 0.736 g. Au.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII

în economia naturală, numarul de preţuri este mult mai mare, întrucît fiecare bun
trebuie să aibă un preţ exprimat în toate celelalte bunuri de pe piaţă.

numarul de preţuri într-o economie de autosubzistenţă (naturală) este cea folosita

în matematica în cazul combinaţiilor (ţinînd cont că sunt necesare preţurile luate
doua cîte doua şi că preţul unui bun X în bunul Y este egal cu preţul bunului Y în
bunul X):

2 n! 1 * 2 * ....n  2 n  1n nn  1

C   
2!n  2  1 * 21 * 2 * ....n  2 
n
2
unde: n = numărul de bunuri din economie.
într-o economie monetară, modernă, există atîtea preţuri cîte produse sunt pe
piaţă.
dacă însă un bun (o marfă) ar juca rolul de bani (ca etalon al valorii) numarul de
preţuri ar scadea, de la n(n - 1)/2 la n - 1.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII

Exemplu: (din punct de vedere a numărului preturilor )

Presupunem o economie naturală (închisă) în care ar fi produse doar 10 bunuri.
În acest caz:
În economia naturală ar exista 45 de preţuri (n(n - 1)/2; 10*(10-1)/2) de preţuri,
În timp ce într-o economie monetară; doar 10 preţuri.

Lucrurile se complică dacă presupunem existenţa a 1.000 de bunuri,

caz în care în economia naturală ar exista 499.500 de preţuri,
faţă de 1.000 în cazul unei economii în care există bani.

Evident, în cazul a 1.000.000 de produse, în loc de 1.000.000 de preţuri există

499.999.500.000 de preţuri.

Deci existenţa unui etalon al valorii este primordială, fără să fie importantă
forma sa - concretă sau abstractă.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII
Exemplu: (din punct de vedere ca etalon al valorii) Presupunem:
O comunitate compusă din 50.000 locuitori ce îşi desfărşoară activitatea între graniţele teritoriului „X” care nu a
cunoscut utilizarea banilor şi n-a avut nicioduta relaţii economice cu alte grupuri sociale.
S-au dezvoltat trei activitati productive: pescuitul, vînătoarea şi cultivarea cerealelor
Consumul zilnic era: 20.000 kg peşte, 10.000 kg carne, 30. 000 kg cereale (grîne).

Productia ar putea, fi schinbată cu alte tipuri de produse, dar populaţia este mulţumită cu actuala compoziţie,
deci nu există un stimulent pentru dezvoltarea unei ramuri în favoarea alteia.

Se poate stabili echivalenţa care se practica în cadrul comunităţii:

 1 kg de carne este echivalentul a 2 kg de peşte şi a 3 kg cereale
 1 kg de peşte, echivalent cu ½ kg carne şi cu 3/2 kg cereale
 1 kg cereale echivalează cu 1/3 kg carne şi 2/3 kg peşte.

Pe baza acestor raporturi de echivalenţă, fiecare locuitor poate procura celelalte două mărfuri. Aceste raţii de
consum zilnic sunt proximative. Cel mai important lucru este că fiecare individ al comunităţii să gasească un alt
individ, cars să dorească produsele sale, şi care, de asemenea, să deţină produsele de care are nevoie.

Să presupunem, în continuare, ca în cadrul comunităţii s-au facut progrese, si anume, s-a introdus moneda, ca
mijloc de schimb şi etalon al valorii. Rolul de monedă revine cerealelor.
 BANII ÎN FUNCŢIA
ETALON AL VALORII

Efectele introducerii monedei ca mijloc de schimb şi etalon al valorii

Dacă cei ocupaţi cu vînatul şi pescuitul trec la cultivarea de cereale, s-ar ujunge la deţinerea de mai
mulţi „bani”, în sensul că întreaga comunitate va ajunge sa deţină numai cereale.

În condiţiile în care producţia de cereale este în creştere, iar cantitatea de peşte şi carne se află în declin,
atunci se manifestă o sporire a preţului acestor doua bunuri cantitatea zilnică de :
 cereale consumate devine 40.000 kg
 consumul de carne scade la 5000 kg
 consumul de peşte scade la 15. 000 kg

Raporturile de echivalenţă iniţiale, în noile condiţii for fi:

 1 kg de carne este echivalentul a 3 kg de peşte şi a 8 kg cereale
 1 kg de peşte, echivalent cu 1/3 kg carne şi cu 2,66 kg cereale
 1 kg cereale echivalează cu 1/8 kg carne şi 3 /8 kg peşte.

În cadrul societăţilor în care nu se produc cantităţi mari de bunuri, este convenabil a se utiliza un anumit
bun cu rolul de echivalent general al tuturor marfurilor, deci ca standard al valorii şi ca mijloc de
schimb.
 MONEDA - MIJLOC DE CIRCULAŢIE

• In funcţia ca mijloc de circulaţie banii servesc ca

intermediar general in schimbul social de mărfuri.

• În situaţia în care banii se folosesc pentru plata

mărfurilor şi serviciilor, ei funcţionează ca mijloc
de plată sau instrument al tranzacţiilor.

• Ca mijloc de circulaţie banul trebuie să apară

nemijlocit la schimbul de mărfuri, indiferent de ce
formă substanţial-materială o îmbracă la moment.
 MONEDA – INSTRUMENT DE REZERVĂ A VALORII

 Funcţia de rezervă a valorii se manifestă în cazul

conservării valorii obţinute în urma vânzării mărfurilor
şi serviciilor pentru efectuarea tranzacţiilor în viitor.

 Banii, în ansamblul instrumentelor de păstrare a

valorii, sunt cei mai lichizi.

 Tezaurizarea valorii în orice formă substanţial –

materială poartă în sine şi riscuri, mai ales când
aceasta are loc în formă de monedă de hârtie şi de
cont (inflaţia).
3. FORMELE MONEDEI: MANIFESTARE A
ESENŢEI ACESTORA

Banii, în evoluţia sa, au îmbrăcat un şir de

forme exterioare, au avut divers conţinut
interior, în aşa mod, constituind o largă
diversitate monetară.

Structurarea acestei diversităţi, în esenţă,

înseamnă cercetarea clasificărilor banilor
elaborate în funcţie de anumite criterii.
FORMELE ISTORICE ALE MONEDEI
 FORMELE ISTORICE ALE MONEDEI

Moneda-marfă • aceasta este cea dintâi formă a monadei, când, în funcţie de

echivalent general, erau utilizate diferite bunuri materiale
(paleo-moneda) sau abstracte. Gama bunurilor este foarte largă şi diferă în
aspect teritorial, geografic, naţional etc.

Piesele din • în această formă, apare moneda propriu-zisă. Ea este

confecţionată din electrum, argint, aur. Monedele
metale nobile divizionare şi cele cu valoare mică erau confecţionate din
metale comune: fier. aramă şi diferite aliaje.

• banii în această formă, apar ca bilete de bancă (bancnote) și

bilete de trezorerie. Acești bani nu posedă valoare
Banii de hîrtie intrinsecă, iar funcţionarea lor se sprijină pe încrederea că
aceştia vor fi acceptaţi în plăţi.

Banii de cont • aceasta este forma dematerializată a banilor, care apar ca

înscrisuri în conturile bancare. Din aceste motive, ei au fost
denumiţi şi bani scriptici.

Instrumentele în această formă banii sunt reprezentaţi de asemenea efecte

de plată comerciale, precum cambia, cecul, warantul etc.
 Moneda marfă sau Paleo-moneda

Paleomonedele - sunt mărfuri sau obiecte

diverse, cel mai adesea puţin perisabile (bunuri
care se strică, se alterează uşor; supus
stricăciunii, alterării, supus dispariţiei), care au
fost utilizate în anumite momente ale evoluţiei
socetăţii pentru a efectua nu numai cumpărături
curente, ci şi pentru a plăti impozite sau ca
elemente de zestre.
 Moneda marfă sau Paleo-moneda
Moneda marfă era divizată în :
 Moneda-marfă “consumabilă”
 Moneda marfa ,,neconsumabilă“

Moneda-marfă “consumabilă” - această ,,monedă primitivă” putea fi aleasă dintre

bunurile utilitare, în general era vorba de marfurile care apareau astfel în funcţie de tipul de
societate: ceriale în societăţi agricole, animale în societăţi păstoreşti, oale sau stofe în
societăţi care aveau relaţii comerciale cu exteriorul, arme în societăţi răsboinice.

Moneda marfa ,,neconsumabilă“ – reprezenta marfuri sau obiecte fără nici o valoare
utilitară şi neavînd decît o funcţie monetară.

Cea mai cunoscută dintre aceste monede –marfă neconsumabile a fost “cauri” - mică
cochilie de aproximativ 2 cm, recoltată din Oceanul Indian, care devine un fel de moneda de
schimb intenatională utilizată în multe regiuni ale Asiei si Africii.
În alte societati au fost fabricate obiecte de metal, unelte sau arme (lance, topor, nicovala).
Materialitatea obiectelor devenea aşadar pur simbolica, iar rolul lor, pur monetar.
Moneda marfă sau Paleo-moneda
Exemplu :
Doua monede extreme de moneda marfa ,,neconsumabilă“
I. Dintre aceste obiecte cu utilizare exclusiv monetara, cea mai grea a fost fără îndoială
“discul de aragonită” (piatra de calcar), utilizat de locuitorii insulelor Yap si
Caroline.
Cu un diametm variind de la 50 cm la 4 m, aceasta piatra de moara perforata in centru
servea la reglarea platilor mai mari sau la rezolvarea conflictelor dintre sate. Ele erau
expuse în fata caselor ca semn al bogatiei.

II. În opozitie cu aceasta, moneda cea mai usoara atestata a fost ,,moneda-pană” din
insula Santa Cruz din Pacific.
Compusa din rulouri de fibre vegetale de aproximativ 10 m lungime, decorata la capete
cu minuscule pene rosii de pasare, ea a fost utilizata pentu anumite cumparaturi (vase)
sau pentru ceremonii sociale precum casatoria.
 POTRIVIT
CONȚINUTULUI SUBSTANŢIAL-MATERIAL

banii pot fi: de metal, de hârtie, de cont.

 Bani de metal reprezintă piesele din metal (aramă,

bronz, fier, argint, aur, electrum, platină etc.) care
îndeplinesc funcţiile banilor.
 Banii de hârtie, fiind asemenea numiţi deoarece sunt
confecţionaţi din hârtie, reprezintă semnul banilor, sunt
reprezentanţi a banilor cu valoare intrinsecă. Banii de
hârtie îmbracă diverse forme concrete: bancnote, bani
de tezaur etc.
 Bani de cont sau bani scripturali reprezintă
disponibilităţile aflate în conturile bancare şi în
circulaţia între aceste conturi prin operaţii de virament
sau transfer între conturi.
 FORME ALE BANILOR DE HÂRTIE

• este un instrument de credit de

circulaţie monetară emis de Banca
Biletul de Centrală. Bancnota a apărut şi s-a
bancă dezvoltat în anumite circumstanţe:
extinderea modului de vânzare-
(bancnota) cumpărare a mărfurilor contra unei
promisiuni scrise de plată la un anumit
termen.

• sunt emise de Ministerul Finanţelor sau

de Trezoreria de Stat, fară garanţie
Biletele de materială, în general, în cupiuri de
trezorerie valoare redusă, în scopul acoperirii
nevoilor financiare ale statului.
 ÎN FUNCŢIE DE
AUTENTICITATE

banii sunt: cu valoare intrinsecă şi de origine creditară.

 Banii cu valoare intrinsecă sunt banii-marfă

- valorile materiale care funcţionează în rol de
bani şi banii bătuţi din metale nobile.

 Banii creditari este denumirea generică a

semnelor băneşti care au la origine operaţie
de credit (cambia, bancnota, cec, biletul la
ordin etc.).
 Moneda metalică

Moneda metalică se divizează:

 Monedă cu valoare intrinsecă – valoarea ei

nominală corespunde cu însăşi valoarea metalului
preţios (se băteau din aur şi argint).

 Moneda fără valoarea integrală (intrinsecă) – este

acea monedă care nu conţine metal preţios, dar are o
anumită valoare nominală, fixată de autoritatea statală
(se băteau din aluminiu şi din alte metale).
 Moneda metalică

Moneda metalică se divizează (alt creiteriu ):

 Moneda măsurabilă (cîntărită) Plăţile se efectuau mesurînd lingourile sau pudra de metar (aur,
cupru, plumb, fier). Folosirea în acest fel a metalului cîntărit presupunea existenţa unui sistem
ponderat regulat şi folosirea generalizată cîntarului.
 Moneda numărată constă în a impărţi, a debita metalul în fragmente de dimensiuni uniforme şi
greutăţi predefinite. Aceste bucăţi metalice au imbrăcat diverse forme, în funcţie de tipul de
societate: bulgiri sau bile, discuri, mici bastonaşe. Totuşi această monedă, aşa zisă numărată, nu
dispunea cel puţin în tranzacţiile importante - nici de cîntărire, nici de expert, astfel încît bucata
etalonată putea să fie alterată sau scurtată printr-un adaos de material fraudulos.
 Moneda bătută reprezintă primele piese metalice dintre cele pe care noi le cunoaştem astăzi. Aceste
prime piese erau compuse din electrum (un aliaj natural de aur şi argint extras din fluviul Pactole)
şi aveau formă globulară, iar ele corespundeau unei picături de metal topit. Totuşi electrumul
(aliajul) ridica o problemă. Compoziţia acestui aliaj natural nu era stabilită: anumite piese conţineau
55% aur, altele, 31%, mai tărziu apar primele piese de aur şi de argint pur, o piesa de aur valorînd
13,3 piese de argint (asistăm astfel la naşterea primului sistem monetar bimetalist)
 Moneda divizionara astăzi este compusă din aliaje de aluminiu, cupru sau nichel, piesele
contemporane au astfel o valoare uşor independenă faţă de costul lor de fabricaţie

(de exemplu în Franta, în 1999, se inregistrau costuri în jur de 16 centime pentru realizarea unei piese
de 5 centime, un franc pentru piesa de 10 franci şi 1,30 franci pentru cea de 5 franci).
 Moneda metalică

Monedelor metalice (deobicei din aur şi argint) le erau specifice unele neajunsuri:

 extragerea metalului nu era în egală măsură cu fabricarea mărfurilor şi prestarea

serviciilor;
 monedele date nu puteau deservi afacerile mici;
 nu făceau faţă elasticităţii pieţei: nu puteau fi emişi şi retraşi din circulaţie;
 moneda-aur, în general, nu stimula producerea şi circulaţia mărfurilor.

Avantajele monedelor metalice :

 abilitate ridicată în a face mai uşoară transformarea lor din monedă în obiecte de
folosinţă şi viceversa;
 sunt perfect divizibile de la ,,zero la infinit", fară a rămîne resturi sau deşeuri;
 raportul ridicat dintre valoarea şi volumul lor contribuie la un transport facil (greu,
anevois, riscant) al acestora;
 inalterabilitatea lor le dă o durată de viaţă cvasiinfinită;
 dificultatea in fabricarea lor le protejează înparte de imitaţii.
BANII CREDITARI SAU INSTRUMENTELE DE PLATĂ

• este denumirea generică pentru efectele de comerţ, care reprezintă

Cambia titluri negociabile care fac dovada existenţei unei creanţe într-o sumă
concretă şi plătibilă imediat sau pe termen scurt, de regulă, până la 90
de zile.

• este o formă mai simplă a cambiei care reflectă relaţiile numai dintre

Biletul la ordin doi parteneri - beneficiar şi plătitor. Emitentul biletului la ordin este
plătitorul (debitorul), care se angajează ferm să plătească la scadenţă
suma înscrisă pe document.

• constă într-un înscris prin care creditorul, numit „trăgător”, dă ordin

debitorului, numit „tras” să achite, la o anumită dată sau la prezentare,
Trata o sumă de bani determinată unei terţe persotme. intitulată „beneficiar”
sau la ordinul acesteia.

• este instrumentul de plată folosit de titularii conturilor bancare, fiind creat

Cecul prin depunerea banilor în conturile respective. Emitentul (trăgătorul) prin
aceasta dă dispoziţie băncii (trasul) să achite din contul curent al său suma
înscrisă pe cec fie la ordinul titularului contului, fie la ordinul unui terţ
indicat, fie la ordinul purtătorului (beneficiarului).

este titlul de creanţă utilizat în comerţ. Acesta este eliberat (se compune
Warantul dintr-o recipisă care constituie titlul de proprietate) de antrepozit
deţinătorului ca dovadă a depunerii mărfii (produse industriale, agricole,
petroliere etc.) la depozitul de păstrare şi vânzare (casa de expediţii).
 POTRIVIT
ROLULUI ÎN FUNCŢIONAREA
SISTEMULUI MONETAR

banii sunt: principali şi divizionari.

 Banii principali sunt reprezentaţi de unitatea

monetară şi multiplii ei.
 Banii divizionari sunt submultiplii unităţii
monetare.
 CATEGORII SEPARATE DE BANI

De rând cu grupările banilor întocmite în baza unor criterii mai

există şi categorii separate de bani, identificate în baza unei anumite
caracteristici.

 Banii fiduciari sau fictivi sunt banii fără

valoare proprie care circulă numai în virtutea
încrederii acordate de deţinătorii lor autorităţii
emitente.

 Banii de război sunt banii emişi de o putere

străină ocupantă pe teritoriul ţării stăpânite.
 CATEGORII SEPARATE DE BANI

De rând cu grupările banilor întocmite în baza unor criterii mai există şi categorii separate
de bani, identificate în baza unei anumite caracteristici.

a) Biletul reprezentativ - sub forma unor simple recipise de speţa, pentru depozitele in aur şi argint
aflate in casele de bani, se emiteau cîte un certificat la purtator, rambursabil la scadenta convenită şi
fixata in prealabil, ele puteau circula ca instrument de schimb.

 b) Biletul convertibil ”bancnote de bancă” moderne. Aveau un curs liber (orice persoană este
libera sa refuze sau sa accepte biletele ca plată.) Era vorba de certificate de creanta asupra băncii,
punerea lor in circulatie se facea in contrapartida, fie printr-un varsamant in diverse feluri, fie ca
urmare a unei simple recunoaşteri a datoriei. Aceasta a doua procedura constituie o prima ruptura
intre moneda metalica şi banii de hartie şi marcheaza naşterea mecanismului creatiei monetare. Ea
va fi cauza falimentului Bancii din Stockholm unde, încă din 1666, incasarile metalice au devenit
insuficiente fata de cererile de rambursare ale detinatorilor de bilete.

 c) Biletele neconvertibile ”bancnote de bancă” statul poate decide instituirea cursului fortat
( statul suspendă temporar sau definitiv posibilitatea de a schimba biletele cu monedele metalice) al
biletelor.

 d) Biletele astazi bancnote divizionare într-o anumită sumă

 ROLUL MONEDEI
ÎN ECONOMIILE MODERNE

În funcţie de • se manifestă prin crearea instrumentului de organizare a

evidenţei şi controlului asupra cheltuielilor şi veniturilor.
măsură a Moneda este instrumentul principal de evidenţă şi control
atât la nivelul unităţilor economice cât şi la nivelul
valorii macroeconomic.

În funcţie de • se afirmă prin crearea posibilităţii de transmitere

instantanee a valorii de la un proprietar la alt posesor al ei.
mijloc de Datorită acestui fapt moneda deserveşte întreg procesul de
circulaţie a valorii la fazele producţie, schimb, repartiţie.
circulaţie Moneda a devenit instrumentul de plată ideal de onorare a
tuturor obligaţiilor.

• se dezvăluie prin capacitatea de a rezerva şi păstra valoare

În funcţiei de în cea mai generală şi lichidă formă. Creând depozite
bancare sau portofolii de valori mobiliare, banii contribuie
tezaurizare la întemeierea în viitor a bunurilor economice, sociale şi
spirituale prin alimentarea procesului investiţional.