ARGUMENT

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte principalele impozite indirecte, caracteristicile, modul
de percepere al acestora precum şi trăsăturile distinctive faţă de impozitele directe. Toate acestea în
cadrul problemelor specifice României care, în această perioadă de tranziţie se confruntă cu situaţii
cu totul noi.
Impozitele indirecte sunt instituite de stat asupra vânzărilor de mărfuri şi prestărilor de
servicii. Cotele utilizate pentru calcularea acestor impozite nu sunt diferenţiate în funcţie de venitul,
averea sau situaţia personală a celor care cumpără mărfuri sau apelează la servicii ce fac obiectul
impozitelor indirecte.
Impozitele indirecte sunt vărsate la bugetul de stat, de regulă, de către industriaşi, comercianţi
etc., însă sunt suportate de către consumatori, deoarece se includ în preţul de vânzare al mărfurilor.
Drept urmare, impozitele indirecte nu afectează veniturile nominale, ci numai pe cele reale,
micşorând puterea de cumpărare.
Impozitele indirecte reprezintă principală sursă de venituri pentru stat şi, ca atare, este urmărit
rolul lor în formarea resurselor publice.
Integrarea României în structurile europene şi adaptarea să la cerinţele pieţei mondiale
presupun crearea unei economii concurenţiale, capabilă să producă pentru piaţa internă şi pentru
export numai produse competitive, corespunzătoare standardelor şi exigenţei pieţei externe a UE, ca
şi a celor ale pieţei mondiale.
Realizarea unui asemenea obiectiv presupune crearea cadrului legislativ şi instituţional
adecvat, respectiv armonizarea graduală a legislaţiei.
Activităţile UE în domeniul TVA se rezumă la stabilirea principiilor armonizării sistemului
TVA cu ajutorul directivelor. Acest fapt permite statelor membre să-şi definească propria lor
legislaţie.. Experienţa unor asemenea dispoziţii poate fi benefică pentru România care a introdus
TVA abia în 1993.
După integrarea României în Uniunea Europeană aceasta a aplicat măsuri de simplificare şi
armonizare pe o bază compatibilă cu cea a UE.
Capitolul I al lucrării descrie într-un mod succinte conceptual de venituri publice, modul de
formare şi clasificarea lor. Capitolul II al lucrării tratează impozitele indirect conform legislaţiei
României şi a Uniunii Europene. Capitolul III prezintă situaţia TVA-ului la o societate comercială
care aplica sistemul de TVA la încasare.

1
 CAPITOLUL I
CONŢINUTUL ŞI STRUCTURA VENITURILOR PUBLICE

1.1. Conceptul de venituri publice.

În categoria veniturilor publice se includ: veniturile autorităţilor şi instituţiilor publice,
veniturile întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrativ precum şi
resursele populaţiei. La rândul lor resursele financiare publice includ: resursele administraţiei de stat
centrale şi locale, resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat precum şi resursele
instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom.

1.2. Identificare şi clasificare.

Existenţa unei multitudini de factori de influenţă (factori economici concretizaţi în produsul
intern brut şi dinamica să; factori monetari, de tipul masă monetară, credit, dobândă, concretizaţi în
preţ şi evoluţia sa; factori sociali respectiv educaţionali, culturali, de sănătate; factori demografici
concretizaţi în numărul şi structura populaţiei şi care determină numărul contribuabililor; factori
politici şi militari; factori de natură financiară care se concretizează în dimensiunea cheltuielilor
publice) a condus la apariţia unor noi tipuri de resurse publice având drept efect diversificarea
structurii financiare.
În acest context, resursele financiare publice (veniturile publice) se clasifică astfel:
A) după conţinutul economic:
- venituri fiscale (prelevări cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege având în acelaşi
timp o flexibilitate redusă, adică condiţiile lor nu se pot modifica decât prin lege;
exemplu: impozite, taxe, contribuţii);
- resurse de trezorerie (împrumuturi pe termen scurt sub forma certificatelor de
depozit, bonurilor de tezaur, efectuate de Ministerul Finanţelor Publice pentru
acoperirea deficitelor temporare ale bugetelor din sistemul bugetului de stat;
- împrumuturi publice pe termen mediu său lung (obligaţiuni de stat sau credite
preluate de la organisme financiare internaţionale, state, bănci sau consorţii bancare);
- finanţare prin emisiune monetară fără acoperire (mijloc de finanţare a deficitului
bugetar care generează inflaţie).
B) în funcţie de ritmicitatea încasărilor:
- resurse (venituri) ordinare sau curente – sunt acele resurse la care statul apelează în
2
 mod obişnuit în condiţii considerate normale şi care se încasează la buget cu o
anumită regularitate; exemplu: venituri fiscale, contribuţiile pentru asigurările sociale
de stat, contribuţii ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale;
- resurse extraordinare – cele la care statul recurge în situaţii deosebite, când resursele
curente nu acoperă cheltuielile publice; exemplu: împrumuturile de stat interne şi
externe, transferurile, ajutoarele etc;
C) în funcţie de provenienţă:
- resurse (venituri) interne, provenite din economia naţională;
- resurse (venituri) externe, provenite din străinătate;
D) după nivelul de referinţă:
- resurse financiare ale bugetului de stat;
- resurse financiare ale bugetului asigurărilor sociale de stat;
- resurse financiare care alimentează fonduri cu destinaţie specială;
- resurse financiare ale bugetelor locale ale unităţilor administrativ teritoriale.
În România resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice în
conformitate cu structura sistemului bugetar.
Principalele categorii de resurse (venituri) publice sunt:
I. Venituri curente, din care:
A) Venituri fiscale, din care:
1) Impozite directe:
A) impozit pe profit;
B) impozit pe salarii şi venituri, din care:
· cote şi sume defalcate pentru bugetele locale (se scad);
C) alte impozite directe;
D) contribuţii;
2) Impozite indirecte, din care:
A) TVA, din care:
· încasat;
· sume defalcate pentru bugetele locale (se scad);
B) accize;
C) taxe vamale;
D) alte impozite indirecte.

3
 B) Venituri nefiscale
II. Venituri din capital
III. Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
Cea mai însemnată parte a veniturilor publice o reprezintă veniturile fiscale. Acestea la
rândul lor sunt clasificate după mai multe criterii:
- după caracteristicile de fond şi formă:
· impozite directe;
· impozite indirecte;
- după obiectul impunerii:
· impozite pe venit;
· impozite pe avere;
· impozite pe consum;
- după scopul urmărit:
· impozite financiare (acoperă cheltuielile statului);
· impozite de ordine (exemplu: suprataxele pentru limitarea consumului de tutun,
impozitele pentru fondurile speciale)
- după frecvenţa încasării:
· impozite permanente sau ordinare (se încasează periodic);
· impozite incidentale sau extraordinare (sunt instituite pentru perioade determinate, au
un scop bine precizat, care odată realizat atrage după sine desfiinţarea impozitului
respectiv);
- după instituţia administratoare:
· impozite ale administraţiei centrale (încasate direct la bugetul de stat);
· impozite ale administraţiei locale (se încasează de organul local care le-a iniţiat).
1.3. Impozitele şi taxele.
Impozitele şi taxele reprezintă în general, forme/instrumente de prelevare din
veniturile/valoarea nou create/averea persoanelor juridice şi fizice (denumiţi contribuabili) la
dispoziţia statului în vederea constituirii fondurilor publice necesare acoperirii nevoilor sociale ale
societăţii statului. Acest transfer de la contribuabili la stat se face în mod obligatoriu, cu titlu
nerambursabil şi fără o contraprestaţie directă şi imediata din partea statului.
Sarcina-obligaţia juridică a achitării impozitelor şi taxelor revine tuturor contribuabililor care
realizează un venit şi este în conformitate cu principiile:
4
 - principiul legalităţii: nici un impozit, taxă, fără existenţa unui act normativ central
sau local;
- principiul justeţei impunerii, al echităţii fiscale - conform căruia contribuţia fiecărui
contribuabil la bugetul central şi/sau local se face în funcţie de venitul şi/sau averea
deţinută;
- principiul certitudinii impunerii: suma datorată trebuie să fie certă, iar termenul şi
locul de plată cunoscute exact;
- principiul comodităţii fiscale: statul trebuie să asigure cele mai bune comodităţi
pentru contribuabil în vederea plăţii obligaţiilor sale, accentuând nevoia folosirii
celor mai accesibile instrumente de plată;
- principiul eficienţei/randamentului fiscalităţii - solicită minimizarea costurilor pentru
aparatul fiscal public, inclusiv pentru contribuabil;
- principiul colaborării între organele fiscale şi contribuabil în vederea eliminării
conflictelor de natură fiscală. Procesul de colaborare se poate extinde pe cele trei faze
ale stingerii obligaţiilor fiscale:
- faza proiectivă – constatarea obligaţiei de plată
- faza executivă - urmărirea executării obligatoriilor anuale, semestriale, etc.
- faza controlului achitării integrale a impozitelor şi taxelor datorate.
În prezent instituţiile fiscale din ţara noastră pune un accent mai mare pe ultima fază,
sancţionare a contribuabilului; pentru perspectivă rolul activ al fiscului trebuie să se manifeste pe
primele două etape, care au ca scop latura preventivă a contravenţiilor şi informaţiunilor la regim
financiar fiscal.
Impozitele şi taxele publice într-o economie în tranzacţie, care tinde spre o economie de
piaţă, performantă, se caracterizează printr-o foarte mare diversitate şi mobilitate. Aceste
caracteristici sunt prezentate sintetic, în anexele corespunzătoare. Dimensiunea şi numărul
impozitelor şi taxelor publice reprezintă în fapt conţinutul şi filozofia politicii fiscale a organelor
statului. Mediul de afaceri este desigur influenţat într-o foarte mare măsură de sistemul taxelor şi
impozitelor existente la un moment dat. Investiţiile străine directe şi nu numai, evaluează riscul
global al economiei naţionale, luând în calcul diverse subsisteme de risc: riscul de ţară, riscul de
firmă, riscul comercial/bancar/al afacerii11) etc. Profesorul Ovidiu Nicolescu, apreciază în lucrările
sale22) că, prin cele 225 de impozite şi taxe, tindem să devenim o “ţară a impozitelor”, iar mediul de

11) H.D. Tranzacţii comerciale, Ed. Lumina Lex, Buc 1998

22) sunt bine cunoscute la nivelul sistemului IMM din România opiniile făcute în acest sens.
5
afaceri este mai puţin atractiv comparativ cu alte ţări din Centrul şi Sud Estul Europei. Anexele
prezintă diferite diferenţe de la ţară la ţară, fiind concludente în acest sens.
Pentru realizarea obiectivelor politicii fiscale - obiectivele în domeniul economic,
financiar, social - aparatul fiscal, în conformitate cu legislaţia şi reglementările fiscale, desfăşoară
activităţi, operaţiuni specifice prin care sunt realizate concret raporturile obligaţionale fiscale.
Raportul juridic fiscal concret, porneşte de la elemente de ordin teoretic bine cunoscute
pentru orice alt report juridic: subiecte, conţinut (drepturi şi obligaţii pentru fiecare din subiecte) şi
acţiuni/inacţiuni, respectiv comportamentul atitudinal al părţilor faţă de relaţia socială disciplinată
prin norme juridice specifice. În practică activităţilor fiscale desfăşurată de organele administrativ -
executive este vorba de cunoaşterea şi aplicarea Codului Fiscal şi a Codului de Procedură Fiscală,
inclusiv a tuturor reglementărilor fiscale, cunoscute sub denumirea de „elemente fiscale”.
În continuare prezentăm principalele categorii - concepte cu care se operează în domeniu:
1. subiectul impozitului - contribuabilul este persoana fizică/juridică obligată, prin lege la
plata impozitului taxei. Este contribuabil, spre ex: salariatul pentru impozitul pe salariu, agentul
economic pentru profit, moştenitorul pentru impozitul pe succesiune. Uneori conform legii plătitor
poate fi şi altcineva decât contribuabilul: angajatorul este obligat să plătească impozitul pe salariu
datorat de angajat.
2. suportatorul impozitului - destinatarul nu este persoana care suportă efectiv impozitul.
De exemplu pentru TVA, suportatorul este consumatorul, iar cel ce plăteşte este societatea
comercială (producătoare/distribuitoare)
3. obiectul impunerii prezintă materia supusă impunerii - aceasta este pentru impozitele
directe, venitul sau profitul, iar pentru impozitele indirecte, preţul produsului ce face obiectul
vânzării, tariful serviciului prestat, preţul bunului importat sau exportat, după caz.
4. sursa impozitului explică din ce anume se plăteşte impozitul, salariu, profit etc., de
exemplu în cazul impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa; în cazul impozitelor pe avere,
impozitul se plăteşte din venitul realizat de pe urma averii.
5. unitatea de impunere - se exprimă prin: unitate monetară, în cazul impozitelor pe venit,
metrii pătraţi de suprafaţă utilă, la impozitul pe clădiri etc., se foloseşte la exprimarea dimensiunii
obiectului impozabil.
6. cota impozitului, explică cum se calculează impozitul - impozitul poate fi stabilit în
sume fixe sau în cote procentuale (proporţionale, progresive, regresive), conform legii.
7. asieta (modul de aşezare a impozitului), exprimă totalitatea măsurilor care iau de către

6
organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea mărimii materiei
impozabile şi determinarea impozitului datorat statului. După cum se ştie, în materie fiscală statul
deţine monopolul impozitării, astfel încât de la ţară la ţară, de la regim la regim se legiferează
modalităţi specifice de „aşezare a impozitelor şi taxelor naţionale”.
8. termenul de plată - dată până la care impozitul trebuie achitat statului, după care
intervin penalităţi, alte sancţiuni, conform legii fiscale.
Raportul juridic obligaţional fiscal concret este format din următoarele componente şi
prezintă trăsături specifice, proprii faţă de celelalte rapoarte juridice aparţinând altor
ramuri/discipline de drept:
1. subiectele: statul prin organele fiscale şi contribuabilul persoană fizică şi/sau juridică
pentru fiecare impozit şi taxă stabilite prin diferitele acte normative aparţinând
dreptului fiscal.
2. conţinutul: titlul de creanţă fiscală aparţinând statului care percepe-primeşte prin
organele sale fiscale, impozitele şi taxele, în contul bugetului central sau local, al
fondurilor speciale, de la persoanele fizice şi/sau juridice, conform legii. Titlul de
creanţă fiscală ca act de dispoziţie administrativ constată şi individualizează obligaţia
fiscală, are forţă de titlu executoriu care poate fi atacat pe cale administrativă (sau
judiciară) conform legii. Titlul de creanţă fiscală poate fi: explicit (se constată şi
individualizează o sumă de plată, ca impozit sau taxă) în sarcina unui contribuabil
individualizat) sau implicit (fiind întocmai de plătitori sau de organe fiscale). Ţinând
cont de natura sumelor de plată sau de statutul juridic al contribuabilului se pot folosi
diverse documente în funcţie de situaţie:
- Proces verbal de impunere
- act declarativ al contribuabilului (declaraţii fiscale)
- acte de control ale inspecţiei fiscale
- declaraţie verbală
- factură fiscală
- ordonanţa procurorului
- hotărârea instanţei judecătoreşti
3. Acţiunea, atitudinea subiectelor raportului juridic de drept fiscal constă de regulă în
plata obligatorie de către contribuabil în favoarea statului.
Alte modalităţi de stingere a obligaţiei fiscale care pot fi folosite: compensarea, prin

7
deducerea sumelor plătite în plus la buget în perioada anterioare, anularea (urmarea unor decizii ale
organelor publice) sau prescripţia (prin scurgerea unei perioade de timp de la naşterea) înregistrarea
obligaţiei fiscale. În practică fiscală apar situaţii când contribuabilul nu îşi achită obligaţia, caz în
care organul fiscal îi transmite înştiinţarea de plată, cu menţiunea ca acesta să fie achitată în termen
de 15 zile. În caz contrar organul de executare începe executarea silită, conform legii prin trimiterea
unei SOMAŢII. De remarcat că executarea silită începe numai în temeiul unui titlu executoriu şi
poate fi concepută în diverse formule:
a) executarea silită prin POPRIRE pe venituri (din salariu, dividende, profit, etc.) Se pot
folosi popriri inclusiv prin intermediul băncilor comerciale, unde contribuabilii îţi ţin
afacerile, economiile, după caz;
b) executare silită asupra bunurilor mobile, cu excepţia bunurilor prevăzute de lege
(bunuri personale de consum, pentru desfăşurarea activităţilor profesionale etc.);
c) executarea silită asupra bunurilor imobile, cu excepţia celor prevăzute de lege.
Executarea silită ca modalitate de stingere a obligaţiilor fiscale reprezintă o măsură prin
extremis care trebuie aplicată ţinând cont de o serie de acţiuni (inacţiuni), comportamente ale
contribuabilului şi numai în conformitate cu legea şi hotărârilor judecătoreşti.
Între raporturile juridice financiare şi raporturile juridice obligaţional fiscale există o relaţie
ca de la întreg la parte: alte componente ale sistemului de raporturi financiare sunt: raporturile
juridice de credit, bancare, cele de asigurări, respectiv cele angajate pe piaţa de capital (acţiuni,
obligaţiuni municipale de stat, bunuri de tezaur, etc.)
Răspunderea subiectelor de drept în domeniul financiar şi fiscul poate lua una din formele
următoare:
a) Răspunderea administrativă: contravenţie, majorări de întârziere;
b) Răspunderea disciplinară (a funcţionarilor publici inclusiv a angajaţilor din firmele
private)
c) Răspunderea materială, coroborată - complementară şi răspunderii disciplinare
D) Răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite în domeniul financiar - fiscal.

CAPITOLUL II IMPOZITE INDIRECTE

Sunt stabilite pe consum. Baza impozabilă o reprezintă volumul încasărilor din vânzarea

8
mărfurilor, prestări de servicii. Sunt incluse în preţ, mărind nivelul acestora. Plătitorul de impozit
direct este diferit de suportatorul impozitului indirect.
Impozitele indirecte nu respectă echitatea impunerii, deşi lasă impresia că afectează în
aceeaşi măsură venitul suportatorului.
Se includ în preţuri şi tarife mărind nivelul acestora. Au caracter elastic pentru că pe măsura
creşterii consumului, creşte şi volumul încasărilor de pe urma impozitelor indirecte.
Nu permit venit minim neimpozabil.
Predomină în structura veniturilor fiscale în ţările în curs de dezvoltare sau în tranziţie,
deoarece în aceste ţări impozitele directe sunt mai reduse, neexistând o bază impozabilă de venituri
sau avere considerabilă şi pentru că aşezarea şi încasarea lor cere cheltuieli mici din partea statului,
deci rezultă un randament fiscal mai ridicat.
În ţările dezvoltate impozitele indirecte deţin o pondere de 25-30%, iar în ţările în curs de
dezvoltare deţin o pondere de la 40-70%.
Impozitele indirecte îmbracă următoarele forme:
1) taxe de consumaţie;
2) monopoluri fiscale;
3) taxe vamale;
4) alte impozite indirecte.
2.1. Taxa ape valoare adăugată.
Taxele generale pe vânzări – aşezate pe cifra de afaceri. După veriga la care se încasează,
pot fi:
- cumulativă sau multifazică, atunci când se practică la fiecare vânzător, neţinând
seama că a mai fost plătită pe circuitul economic;
- unică sau monofazică, atunci când se practică la una din cele două verigi majore ale
circuitului economic: la producător (numită taxă de producţie) sau la comerciant
(numit impozit pe circulaţie).
După baza de calcul pot fi:
- pe cifra de afaceri brută – se aplică asupra mărfurilor vândute în fiecare stadiu cota de
impozit, iar impozitul obţinut are randament fiscal ridicat;
- pe cifra de afaceri netă – se aplică doar asupra diferenţei între preţul de vânzare şi
preţul cu care s-a cumpărat marfa respectivă.
Un impozit modern care reprezintă o combinaţie între aceste tipuri de impozite îl reprezintă

9
TVA-ul, care este un impozit unic şi se aplică doar asupra valorii adăugate. A fost inventat în anul
1954 de către un economist francez (Maurice Lauréc).
TVA-ul este un impozit indirect unic pentru că se calculează o singură dată asupra valorii
unui produs, dar plata se face fracţionat pe fiecare stadiu, ceea ce asigură o alimentare periodică a
bugetului cu resurse. TVA-ul este un impozit transparent – se cunoaşte nivelul său în fiecare stadiu
şi datorită acestei transparenţe se micşorează posibilităţile de evaziune fiscală. Este un impozit
indirect general, pe toate bunurile şi serviciile indiferent dacă se mai plătesc şi alte impozite
indirecte. Este un impozit neutru pentru că nu depinde de numărul verigilor prin care circulă marfa.
TVA-ul se poate baza pe principiile originii sau destinaţiei. În primul caz, el trebuie calculat
şi virat bugetului din ţara producătoare. În cazul al doilea, TVA-ul se plăteşte acolo unde se
consumă bunurile, deci exporturile sunt scutite de TVA. Acesta se plăteşte la vânzarea în vederea
consumului în ţara importatoare.
TVA se bazează pe regulă deducerii: se compară TVA calculată asupra mărfurilor vândute
(TVA colectată) cu TVA aferentă aprovizionărilor (TVA deductibilă) şi rezultă TVA de plată sau
TVA de restituit.
Cotele cu care se calculează TVA sunt cote procentuale proporţionale şi se prezintă cu
următoarele niveluri:
- cota TVA standard 19%;
- cota TVA redusă 9%, doar pentru anumite categorii de produse ca: alimente,
medicamente, cărţi, ziare, transport public, unele produse pentru copii.
În unele state cota standard este mai mare. Spre exemplu 25% în Danemarca, Suedia,
Ungaria, iar în altele redusă, 15% în Luxembrug şi Cipru.
TVA se calculează lunar sau trimestrial şi rezultă din compararea TVA colectată cu TVA
deductibilă.
Operaţiuni impozabile privind taxa pe valoarea adăugată
Persoana impozabilã din punct de vedere al TVA este acea persoană juridicã care are un
sediu fix în România şi dispune de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat
livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a
avea acest statut sunt urmãtoarele:
   A. persoana impozabilă are o structură fixă de desfãşurare a activitãţii, cu excepţia şantierelor de
construcţii;
   B. Structură este condusă de o persoană împuternicită să angajeze persoana impozabilă în relaţiile

10
cu clienţii şi furnizorii;
   C. Persoana care angajează persoana impozabilă în relaţiile cu clienţii şi furnizorii să fie
împuternicită să efectueze achiziţii, importuri, livrări de bunuri şi prestări pentru persoana
impozabilă;
   D. obiectul de activitate al structurii respective să fie livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.
Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc
cumulativ următoarele condiţii:
   A) operaţiunile desfãşurate constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de
servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;
   B) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
   C) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;
   D) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din activitãţile economice enumerate.
Se considerã import de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului
este în România. Alte operaţiuni impozabile sunt urmãtoarele:
   A) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse
accizabile;
   B) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;
   C) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care
acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.
Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România privind achiziţiile intracomunitare
de bunuri, dacã se îndeplinesc urmãtoarele condiţii:
  A) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de
servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
   B) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic
curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui
echivalent în lei este stabilit prin norme.
Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:
   A) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită;
   B) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare de o
persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care este înregistrată în scopuri de TVA în
alt stat membru, dar nu este stabilită în România, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:

11
 - achiziţia să fie efectuată în vederea realizării unei livrări ulterioare a acestor bunuri pe
Teritoriul României, de către cumpărătorul revânzător, persoană impozabilă, care nu este stabilită în
România;
- bunurile achiziţionate de cumpărătorul revânzător să fie transportate de furnizor sau de
Cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul unuia din aceştia, direct dintr-un stat
membru, altul decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către
beneficiarul livrării ulterioare efectuate în România;
- beneficiarul livrării ulterioare să fie o persoană impozabilă sau o persoană juridică
Neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România;
- beneficiarul livrării ulterioare să fie obligat la plata taxei pentru livrarea efectuată de
Persoana impozabilă care nu este stabilită în România;
 C) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi
antichităţi, atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în
această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform
regimului special pentru intermediarii persoane impozabile sau vânzătorul este organizator de
vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul
membru furnizor, conform regimului special;
   D) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal
suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste
regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.
Pot fi operaţiuni impozabile urmãtoarele:
   A) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele în prezentul Cod Fiscal;
   B) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii;
   C) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii;
   D) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă;
   E) operaţiuni prevăzute la punctul (a) şi (c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind
efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire, pentru care nu se datorează
taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.
2.2. Acciza
Accizele sunt aşezate asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi

12
înlocuite de cumpărători cu altele. Se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică, cum
sunt: alcoolul, vinul, berea, apele minerale, tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale, produsele
petroliere, spirtul, etc.
În România potrivit Codului fiscal se practică accize armonizate şi accize nearmonizate.
Cele armonizate au stabilite nivelurile minime prin legislaţia comunitară şi trebuie respectate
de toate ţările membre. Armonizarea accizelor presupune aducerea nivelului acestora la nivelul
minim recomandat de directivele UE.
Cele nearmonizate pot fi practicate pentru anumite produse (altele decât cele supuse
accizelor armonizate), iar stabilirea acestora este de competenţa statului român.
În România accizele s-au introdus în anul 1993 şi au suferit multe modificări, care au vizat
atât produsele supuse la accize cât şi cotele. Modificările au vizat apropierea accizelor armonizate de
nivelul cotelor din UE.
Accizele în UE sunt stabilite în euro/unitatea de măsură.
În România avem următoarele produse cu accize armonizate: bere, vin, băuturi fermentate,
ţigări, benzină, motorină, păcură etc.
La energie, acciza este stabilită în euro/unitatea de măsură specifică.
Accizele nearmonizate sunt stabilite la următoarele produse: confecţii de blană, articole din
cristal, bijuterii, parfumuri, aparate video, autoturisme, arme de vânătoare, bărci cu motor.
Accizarea produselor la băuturi şi alcool etilic
În categoria acestor produse accizabile sunt cuprinse următoarele categorii de produse: bere,
vinuri, băuturi fermentate (altele decât bere şi vin), produse intermediare şi alcool etilic. Nivelul
acestor accize este stabilit de către cadrul fiscal naţional în funcţie de caracteristicile fiecărei
categorii de băuturi: unitatea de măsură a produsului (grade plato, produs natural, alcool pur, etc).
Accizele pentru bere
Accizarea acestui produs se realizează pentru tipurile de bere care au o concentraţie alcoolică
mai mare de 0,5% în volum. De asemenea, producătorii independenţi care realizează o producţie
care nu depăşeşte 200.000 hl/an, aceasta va fi accizata printr-un regim special de accizare redus.
Societăţile care beneficiază de un nivel redus al accizelor agenţii economici care îndeplinesc în mod
cumulative următoarele condiţii:
a. sunt operatori economici producători;
b. utilizează instalaţii fizice distincte de cele ale altor fabrici;
c. folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale unui alt operator economic producător de

13
 bere;
d. nu funcţionează sub licenţa unui alt producător economic de bere.
Din punct de vedere modului de declarare a accizelor, fiecare antrepozitar autorizat ca producător de
bere are obligaţia de a depune la autoritatea fiscală competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui
an, o declaraţie pe propria răspundere privind capacităţile de producţie pe care le deţine în vederea
realizării producţiei de bere.
Relaţia de calcul a accizelor în cazul produselor din bere este următoarea:
A=C*K*R*Q
În care:
A = acciza;
K = acciza unitară, în funcţie de capacitatea de producţie anuală;
R = cursul valutar de schimb dintre euro/leu;
C = numărul de grade plato;
Q = cantitatea în hectolitri.
Accizarea produselor din vin, băuturi fermentate şi produse intermediare
Produsele din vin sunt accizate în două variante:
a. vinuri liniştite – cuprind acele produse care nu depăşesc o concentraţie alcoolica de 15% în
volum şi alcoolul conţinut în produs rezulta în întregime din fermentare, produsele care au o
concentraţie alcoolică mai mare de 15% în volum, dar care după îmbogăţire nu depăşeşte o
concentraţie alcoolică de 18% în volum, alcoolul conţinut în produs rezulta în întregime din
fermentare;
b. vinuri spumoase – cuprind acele produse ambalate în sticle cu dop de tip ciuperca fixat cu
ajutorul legăturilor care ţin sub presiune dioxidul de carbon în soluţie de cel puţin 3 bari, au
o concentraţie alcoolică care depăşeşte 1,2% în volum, darn u depăşeşte 15% şi alcoolul
conţinut în produs rezulta în întregime prin fermentare.
Sunt excerptate de la această regulă persoanele fizice care fabrica vin destinat consumului
propriu, cu condiţia să nu fie vândut.
În categoria produselor fermentate sunt incluse următoarele categorii de produse:
a. alte băuturi fermentate liniştite care au o concentraţie alcoolică de minim 1,2% şi maxim
10% în volum sau depăşesc concentraţia alcoolică de 10% în volum, dar nu depăşesc 15% în
volum în condiţiile în care alcoolul conţinut în produs rezulta în întregime fermentare în
limita a 10% concentraţie alcoolică;

14
 b. alte băuturi fermentate spumoase care sunt prezentate în sticle cu dop de tip ciuperca fixat cu
legături sub presiune rezistente la cel puţin 3 bari şi care au o concentraţie alcoolică cuprinsă
între 1,2 % şi 13% în volum sau o concentraţie alcoolică mai mare de 13%, dar nu depăşeşte
15% în condiţiile în care alcoolul conţinut în produs este obţinut prin fermentare.
Prin produse intermediare se înţeleg acele produse care au o concentraţie alcoolică care este
cuprinsă între 1,2% şi 22%. Sunt considerate produse intermediare acele produse sub formă de
băuturi liniştite care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 5,5% în volum şi care nu rezultă în
întregime din fermentare. În această categorie sunt cuprinse şi acele produse care au o concentraţie
alcoolică care depăşeşte 8,5% şi care nu rezultă în întregime din fermentare.
Relaţia de calcul este următoarea:
A=K*R*Q
În care:
A = acciza;
K = acciza unitară;
R = cursul de schimb euro/leu;
Q = cantitatea în hectolitri.
Accizarea produselor din alcool etilic
În categoria produselor din alcool etilic se include următoarele:
a. toate produsele care au o concentraţie alcoolică de cel puţin 1,2% în funcţie de codurile
aferente nomenclatorului de produse;
b. toate produsele care au o concentraţie alcoolică de cel puţin 22% în funcţie de codurile
aferente nomenclatorului de produse;
c. ţuica şi rachiuri de fructe;
d. alte produse care au în conţinut băuturi spirtoase potabile.
Ţuica şi rachiurile din fructe destinate consumului propriu în limita a 50 litri pentru fiecare
gospodărie individuală/an, cu o concentraţie alcoolică de 100%, vor fi accizate prin aplicarea unei
cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic.
Relaţia de calcul a accizei acestui tip de produs este:
A = C/100 * K * R * Q
În care:
A = acciza;
K = acciza specifică în funcţie de capacitatea de producţie anuală;

15
R = cursul de schimb euro/leu;
Q = cantitatea în hectolitri.
Accizarea produselor din tutun
În categoria produselor din tutun accizate se includ următoarele produse: ţigarete, ţigări şi ţigări de
foi, tutun de fumat, tutun de fumat fin tăiat destinat rulării în ţigarete şi alte tutunuri de fumat.
Acciza aferenta produselor din tutun se determina prin două sisteme:
a. acciza specifică;
b. acciza advalorem.
Relaţiile de calcul al celor două tipuri de accize se prezintă astfel:
A1 = K1*R*Q1
A2 = K2*PA*Q2
În care:
A1 = acciza specifică;
A2 = acciza advalorem;
K1 = acciza specifică la 1000 de ţigarete;
K2 = acciza advalorem calculată în %;
PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul;
Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1000 bucăţi ţigarete;
Q2 = cantitatea exprimată în număr de pachete de ţigarete.
Accizarea produselor energetice
În această categorie de produse se include: benzină cu plumb, benzina fără plumb, motorina, petrolul
lampant, gaz petrolier lichefiat, gaz natural, păcură, cărbune, cocs şi electricitate.
Relaţia de calcul a accizei pentru aceste produse se determina prin următoarea relaţie:
A. pentru produse energetice
A=Q*K*R
În care:
A = acciza
Q = cantitatea exprimată în tone, 1000 litri sau gigajouli
K = acciza unitară prevăzută în anexă
R = cursul de schimb valutar
B.Pentru electricitate:
A=Q*K*R

16
În care:
A = acciza
Q = cantitatea de energie electrică active exprimată în MWh
K = acciza unitară prevăzută în anexă
R = cursul de schimb valutar
Accizarea autoturismelor şi a autovehiculelor
În această categorie de produse se includ autoturismele şi autovehiculelor comerciale cu masa totală
maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusive, cu excepţia celor echipate special pentru persoanele
cu handicap şi celor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, precum şi altor
organizaţii şi persoanelor străine cu statut diplomatic care desfăşoară activitate în România. În
această categorie intră şi autovehiculele care au masa totală autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv
cele care sunt destinate transportului de persoane care depăşesc 8 locuri pe scaune în afară de
conducătorul auto, cu excepţia celor destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, industria
petrolului şi altele.
Relaţia de calcul a accizelor este:
A = A * B * C * (100 – D) /100
În care:
A = capacitatea cilindrică
B = taxa pentru norma de poluare
C = coeficientul de corelare a taxei de poluare în funcţie de vechimea autoturismului
D = coeficientul de reducere a taxei în funcţie de depreciere autoturismului
Accizarea altor produse
În această categorie se include următoarele tipuri de produse: cafea, confecţii din blănuri naturale,
articolele din cristal, bijuterii, produse de parfumerie şi arme, altele decât cele de uz militar. Fiind o
gamă diversă de articole accizabile, modul de calcul este diferit de la un produs la altul, acesta este
prezentat în următoarele studii de caz.
Scutiri de la plata accizelor
Principalele categorii de produse care sunt scutite de la plata accizelor sunt următoarele:
a. produsele exportate direct de întreprinderile producătoare sau prin întreprinderi care îşi
desfăşoară activitatea pe bază de comision;
b. produsele aflate în regimuri vamale suspensive;
c. orice produs importat provenind prin donaţii sau finanţat direct prin împrumuturi

17
 nerambursabile;
d. produsele livrate din rezerva de stat.
Plata accizelor se realizează la data efectuării livrării în cazul produselor interne, la data
recepţionarii produselor în cazul produselor provenite din spaţial comunitar şi la data declaraţiei
vamale pentru produsele importate.
2.3. Taxele de timbru
“Taxele de timbru reprezintă plata serviciilor prestate ori a lucrărilor efectuate de diferite
organe sau instituţii de stat care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite
servicii ori rezolva anumite interese legitime ale părţilor”. Taxele de timbru fac parte din categoria
impozitelor indirecte, adică a acelor sume care se fac venit la bugetul de stat percepute la vânzarea
anumitor mărfuri sau prestarea anumitor servicii. Taxele de timbru se percep de la toţi cei care
beneficiază de servicii din categoria celor supuse taxelor de timbru, “independent de veniturile,
averea sau situaţia personală a acestora”.
Ca şi impozitele, taxele au un caracter obligatoriu şi titlu nerambursabil, fiind urmărite în
cazul neplăţii la termen. Spre deosebire de impozite – care nu presupun existenţa unei contraprestaţii
directe şi imediate – taxele sunt plati nemijlocit legate de un anumit serviciu specific, realizat de
către o instituţie sau un organ al administraţiei de stat, precum şi de un notar public sau de organe cu
atribuţii notariale. În majoritatea cazurilor nivelul taxelor este superior mărimii costurilor serviciilor
prestate de instituţiile publice. Ca urmare, partea care depăşeşte costul este o prelevare de tip fiscal,
asemănătoare aceleia care se manifesta în cazul impozitelor.
Taxele de timbru percepute de notarii publici. Au ca obiect întocmirea următoarelor acte notariale:
· Redactarea inscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;
· Autentificarea inscrisurilor redactate de notarul public, de avocat sau personal de către parte;
· Procedura succesorală notariala;
· Certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;
· Legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătura şi a sigiliilor;
· Darea de data certa inscrisurilor prezentate de patri;
· Primirea în depozit a inscrisurilor şi documentelor prezentate de părţi;
· Actele de protest a cambiilor, biletelor la ordin şi cecurilor;
· Legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
· Efectuarea şi legalizarea traducerilor;
· Eliberarea de duplicate după acte notariale pe care le-au întocmit;

18
· Orice alte operaţiuni prevăzute de lege.
· În încheierea de constatare a îndeplinirii actelor notariale, în afară de alte elemente obligatorii,
trebuie menţionată şi perceperea taxelor de timbru, precizându-se cuantumul acestora.
Taxele extrajudiciare de timbre.
Eliberarea certificatelor de orice fel, altele decât cele eliberate de instante, Ministerul
Justiţiei, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi de notarii publici, eliberarea sau
preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de vânătoare şi de pescuit, examinarea
conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere, înmatricularea
autovehiculelor şi a remorcilor, precum şi alte servicii prestate de unele instituţii publice sunt supuse
taxelor extrajudiciare de timbru. Stabilirea şi aplicarea taxelor extrajudiciare de timbre
Taxele extrajudiciare de timbru, stabilite în sume fixe pe tipuri de servicii prestate, datorate
bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoanele fizice sau juridice, precum şi de
către alţi solicitanţi ai serviciilor supuse acestor taxe, sunt prevăzute în anexa care face parte
integrantă din prezenţa lege. Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat.
(1) Sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru:
A) eliberarea certificatelor care atestă un fapt sau o situaţie decurgând din raporturi de muncă,
eliberarea certificatelor destinate obţinerii unor drepturi privind asistenta socială, asigurările sociale
şi protecţia socială, unicatele certificatelor eliberate de instituţiile de învăţământ, certificatele
eliberate pentru a servi în armată, şcoli, grădiniţe, creşe şi în alte asemenea instituţii;
B) eliberarea certificatelor originale de stare civilă;
C) atestările în legătură cu primirea unor sume de bani;
D) eliberarea certificatelor, adeverinţelor şi a oricăror alte înscrisuri medicale, cu excepţia celor
folosite în justiţie;
E) eliberarea certificatelor medico-legale prin care se atesta decesul;
F) eliberarea certificatelor ca urmare a acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii şi gratuite;
G) înscrierea menţiunilor privind schimbarea domiciliului sau a reşedinţei în actele de identitate ale
minorilor orfani, internaţi în case de copii;
H) eliberarea unei noi cărţi de identitate, în cazul schimbării denumirii localităţilor şi/sau a străzilor;
I) examinarea, în vederea obţinerii permisului de conducere auto, a următoarelor categorii de
persoane: - persoanele cu handicap fizic, pentru obţinerea permisului de conducere valabil pentru
autovehiculele din categoriile A, A1, B şi B1, adaptate infirmităţii lor; - membrii misiunilor
diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditaţi în România, pe bază de reciprocitate;

19
J) înmatricularea: - autovehiculelor şi remorcilor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor
consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane cu statut diplomatic, care îşi
desfăşoară activitatea în România, pe bază de reciprocitate; - autovehiculelor din categoriile A, A1,
B şi B1, aparţinând persoanelor cu handicap fizic, adaptate infirmităţii lor;
K) serviciile, cu excepţia celor prevăzute la cap. IV din anexa, prestate la cererea instituţiilor
publice.
(2) Scutirile de taxe de timbru prevăzute în legi speciale pentru serviciile menţionate în anexă la
prezenţa lege se confirmă că scutiri de taxe extrajudiciare de timbru.
1. Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc în numerar, prin ordin de plată şi, cu excepţia taxei
prevăzute la cap. V din anexa, prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, pentru taxele de
până la 50.000 lei.
2. Taxele extrajudiciare de timbru vor putea fi încasate şi de instituţiile care primesc, întocmesc sau
eliberează acte ori prestează servicii supuse acestor taxe, în condiţiile stabilite prin normele
metodologice pentru aplicarea prezenţei legi.
A. Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie sau se compensează, la
cerere, în următoarele cazuri:
A) atunci când taxa plătită nu era datorată;
B) atunci când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
C) atunci când serviciul nu poate fi prestat.
Taxele extrajudiciare de timbru, plătite prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile, nu se
restituie.
(1) Termenele de prescripţie a dreptului de a cere restituirea sau compensarea taxelor extrajudiciare
de timbru, precum şi a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor bugetare provenite din taxele
extrajudiciare de timbru sunt cele prevăzute de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare.
(2) Termenul de prescripţie a dreptului de a cere plată taxei extrajudiciare de timbru este de 5 ani
calculaţi de la data la care s-a constatat că aceasta nu a fost achitata.
Prestatorii de servicii supuse taxelor extrajudiciare de timbru au următoarele obligaţii:
A) să nu primească sau să nu elibereze acte ori să presteze servicii fără ca taxa extrajudiciara de
timbru, datorată potrivit dispoziţiilor legale, să fi fost achitata;
B) să vireze, în termen de 10 zile de la data încasării, la bugetul de stat sau la bugetul local, după
caz, sumele încasate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru;
C) să păstreze documentele care atestă îndeplinirea obligaţiei privind timbrarea şi să conducă

20
evidentele necesare în vederea identificării actelor, lucrărilor şi serviciilor eliberate sau prestate.
Taxele extrajudiciare de timbru, prevăzute de prezenţa lege, se actualizează periodic, în funcţie de
raţă inflaţiei, prin:
A) hotărâre a consiliilor locale, în condiţiile stabilite prin legea privind impozitele şi taxele locale,
pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venituri la bugetele locale;
C) hotărâre a Guvernului, pentru taxele extrajudiciare de timbru care constituie venit la bugetul de
stat.
2.4. Taxele vamale
Pentru analiza regimului vamal trebuie plecat de la elementul care stă la baza acestuia –
taxele vamale; acestea sunt totodată, şi instrumente cu ajutorul cărora este conturat regimul vamal.
Taxele vamale reprezintă acele prelevări băneşti, percepute de stat în momentul în care bunurile trec
graniţele ţării respective în vederea importului, exportului sau tranzitului. Trăsătura esenţială a
acestora este dată de faptul că ele fac parte din sistemul veniturilor bugetare. Sistemul veniturilor
bugetare reprezintă totalitatea resurselor băneşti instituite prin lege, care contribuie la constituirea
fondurilor băneşti ale statului. Sistemul impozitelor indirecte cuprinde şi taxele vamale, care pot fi
definite ca fiind “impozitul indirect pe care trebuie să-l plătească neguţătorul care introduce marfa
străină în România sau care exporta din România anumite mărfuri”.
Deci cel care vărsa la autorităţile fiscale suma de bani corespunzătoare nivelului taxelor vamale este
importatorul. Dar importatorul trece taxele vamale asupra preţului de vânzare a mărfurilor şi
serviciilor, aşa încât, taxele vamale sunt suportate în final de cumpărător. Aceasta este o formă
mediată de prelevare a impozitelor. Plătitorul impozitului este importatorul dar impozitul este
suportat de către cumpărători în momentul cumpărării mărfii, acesta fiind inclus în preţ.
Codul vamal se aplică în mod uniform şi nediscriminatoriu pe întreg teritoriul României.
Prevederile cuprinse în prezentul cod se aplică tuturor bunurilor introduse sau scoase din ţară de
către persoane fizice sau persoane juridice.
A. Introducerea sau scoaterea din ţară a mărfurilor, a mijloacelor de transport şi a oricăror alte
bunuri este permisă numai prin punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
B. La trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport şi orice alte bunuri sunt supuse
vămuirii de către autorităţile vamale.
C. În punctele de control pentru trecerea frontierei de stat şi pe teritoriul ţării sunt organizate birouri
vamale care funcţionează potrivit legii.
Structura organizatorică a autorităţii vamale

21
Activitatea autorităţii vamale se exercită prin:
A) Direcţia Generală a Vămilor;
B) Direcţiile regionale vamale;
C) Birourile vamale.
Principii de bază pentru aplicarea reglementarilor vamale
Bunurile se introduc sau se scot din ţară numai prin birourile vamale. Aceste mărfuri sunt supuse
operaţiunii de vămuire şi rămân sub supraveghere vamală până la acordarea liberului de vamă.
(1) Bunurile intrate în ţara se înscriu, în ordinea sosirii la frontieră, în registrul de evidentă, pe baza
documentelor de transport şi a celor comerciale.
(2) În lipsa documentelor de însoţire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor autorităţii
vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de către cei interesaţi, din care să rezulte
mărfurile care urmează să fie supuse vămuirii.
A. Mărfurile şi bunurile înregistrate, după intrarea în ţară, sunt îndrumate astfel:
A) către biroul vamal stabilit de autoritatea vamală sau în alt loc desemnat de aceasta;
B) spre o zonă liberă, când mărfurile sunt destinate acesteia.
B. În caz de forţă majoră sau de caz fortuit, la schimbarea destinaţiei stabilite potrivit alin. (1),
transportatorul este obligat să sesizeze imediat autoritatea vamală, informând totodată despre
eventualele pierderi parţiale sau totale ale mărfurilor.
C. Când o navă sau o aeronavă aflată în situaţia prevăzută la alin. (1) este obligată, din
motive de forţă majoră sau de caz fortuit, să facă o escală sau să staţioneze temporar pe teritoriul
României, transportatorul este obligat să informeze fără întârziere autoritatea vamală asupra situaţiei
intervenite, aceasta stabilind măsurile de supraveghere a navei sau a aeronavei, precum şi a
bunurilor transportate de acestea.
Prevederile art. 35 nu se aplică bunurilor aparţinând persoanelor fizice, precum şi mărfurilor
aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care traversează marea teritoriala şi apele teritoriale sau
spaţiul aerian al României, fără a avea ca destinaţie un port sau un aeroport românesc.
Etape ale operaţiunii de vămuire. Operaţiuni prealabile vămuirii
Mărfurile sosite la vama de destinaţie sau la locul stabilit de autoritatea vamală, potrivit art.
35 alin. (1) lit. a), se prezintă autorităţii vamale de către transportator sau de către titularul
operaţiunii comerciale ori de către reprezentantul acestuia.

(1) Mărfurile prezentate biroului său punctului vamal se afla sub supraveghere vamală până la

22
stabilirea regimului vamal şi intră în depozit necesar cu caracter temporar.
(2) Autoritatea vamală poate cere depozitarului să constituie o garanţie care să asigure plata
drepturilor de import
Mărfurile aflate în depozit necesar cu caracter temporar pot fi manipulate numai în scopul
conservării lor în starea iniţială, fără să se modifice caracteristicile sau aspectele tehnice şi
comerciale.
În cazurile în care, conform legii, autorităţile competente hotărăsc distrugerea mărfurilor aflate în
depozit necesar cu caracter temporar, această operaţiune se va efectua pe cheltuiala titularului
operaţiunii comerciale, sub supravegherea autorităţii vamale.
Mărfurile intră în depozitul necesar cu caracter temporar, pe baza unei declaraţii sumare.
Declaraţia sumară se completează de către depozitar pe formulare-tip şi se depune la autoritatea
vamală care o înregistrează în registrul de evidentă.
(1) Mărfurile care au făcut obiectul declaraţiei sumare pot fi transferate numai în cazurile şi în
locurile stabilite de autoritatea vamală.
(2) În caz fortuit sau de forţă majoră, care impune de îndată transferul, în total sau în parte, al mărfii,
operaţiunea se poate face cu înştiinţarea ulterioară, în aceeaşi zi, a autorităţii vamale.
Autoritatea vamală poate, oricând şi în orice împrejurare, să efectueze controlul mărfurilor sau al
mijloacelor de transport, cerând descărcarea şi dezambalarea mărfurilor.
Titularul operaţiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat că, în termen de 30 de zile
de la depunerea declaraţiei sumare, să solicite autorităţii vamale plasarea mărfurilor sub un regim
vamal.
Stabilirea regimului vamal al mărfurilor
(1) La introducerea sau la scoaterea din ţară a mărfurilor prezentate la vamă, autoritatea vamală
stabileşte un regim vamal.
(2) Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplică în cadrul procedurii de vămuire, în
funcţie de scopul operaţiunii comerciale şi de destinaţia mărfii.
A. Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.
B. Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte:
A) importul, care constă în introducerea mărfurilor în circuitul economic;
B) exportul, care constă în scoaterea mărfurilor din ţară;
C) introducerea şi scoaterea din ţară de bunuri aparţinând călătorilor sau altor persoane fizice,
necomercianti.

23
C. Regimurile vamale suspensive sunt următoarele:
A) tranzitul mărfurilor;
B) antrepozitul mărfurilor;
C) perfecţionarea activă a mărfurilor;
D) transformarea sub control vamal a mărfurilor;
E) admiterea temporară a mărfurilor;
F) perfecţionarea pasivă a mărfurilor.
În funcţie de felul mărfurilor şi de regimul vamal care poate fi utilizat, Direcţia Generală a Vămilor
poate decide că numai unele birouri vamale să fie competente să procedeze la efectuarea vămuirii.
Decizia Direcţiei Generale a Vămilor se publică în Monitorul Oficial al României.
Regimurile vamale definitive
I. Importul
(1) Importul consta în intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea acestora în circuitul
economic.
(2) La importul mărfurilor, autoritatea vamală realizează procedura de vămuire şi de încasare a
datoriei vamale aferente drepturilor de import, aplicând şi măsurile de politică comercială.
Taxele vamale de import se determina pe baza Tarifului vamal de import al României, care se
aprobă prin lege.
(1) Tariful vamal de import al României se elaborează pe baza nomenclaturii combinate a
mărfurilor.
(2) Taxa vamala este exprimată în procente şi se aplică la valoarea în vamă a mărfurilor, exprimată
în lei.
Regulile generale şi notele explicative de interpretare a nomenclaturii mărfurilor prevăzute în
Tariful vamal de import al României sunt cele din Convenţia internaţională a Sistemului armonizat
de descriere şi codificare a mărfurilor, încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România este
parte.
Direcţia Generală a Vămilor, ţinând seama de practică internaţională în materie, stabileşte regulile
specifice aplicabile clasificării mărfurilor prevăzute în nomenclatura combinată.
(1) În vederea aplicării corecte a tarifului vamal, autoritatea vamală constata originea mărfurilor
importate, pe baza următoarelor criterii:
A) mărfuri produse în întregime într-o ţară;
B) mărfuri obţinute printr-o prelucrare sau transformare substanţială într-o ţară.

24
(2) Aplicarea criteriilor se face pe baza regulilor de origine prevăzute de reglementările vamale sau
de acordurile ori de convenţiile internaţionale la care România este parte.
În aplicarea regimului tarifar preferenţial, regulile şi formalităţile necesare pentru determinarea
originii mărfurilor sunt cele stabilite în acordurile şi convenţiile internaţionale la care România este
parte. Valoarea în vamă reprezintă acea valoare care constituie baza de calcul al taxelor vamale
prevăzute în Tariful vamal de import al României.
(1) Procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea
articolului VII al Acordului general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.), încheiat la Geneva la 1
noiembrie 1979, la care România este parte.
(2) La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se
includ:
A) cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera romană;
B) cheltuielile de încărcare, de descărcare şi de manipulare, conexe transportului, ale mărfurilor din
import aferente parcursului extern;
C) costul asigurării pe parcursul extern.
(3) Transformarea în lei a valorii în vamă se face la cursul de schimb stabilit şi comunicat de Banca
Naţională a României. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare,
pentru declaraţiile vamale înregistrate în cursul acelei săptămâni.
(4) Atunci când determinarea definitivă a valorii în vamă nu se poate efectua imediat, importatorul
are dreptul de a ridica mărfurile din vamă, la cerere, cu condiţia să constituie o garanţie bănească sau
bancară, acceptată de autoritatea vamală.
(5) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la ridicarea mărfii, importatorul nu prezintă
documente concludente privind determinarea valorii în vamă, autoritatea vamală procedează la
executarea garanţiei, operaţiunea de vămuire fiind considerată încheiată.
A. Valoarea în vamă se determina şi se declară de către importator, care este obligat să depună la
biroul vamal o declaraţie pentru valoarea în vamă, însoţită de facturi sau de alte documente de plată
a mărfii şi a cheltuielilor pe parcurs extern, aferente acesteia.
B. Declaraţia de valoare în vamă poate fi depusă şi prin reprezentant, în acest caz răspunderea fiind
solidara.
(1) În cazul în care nu s-a aplicat un tratament tarifar preferenţial, deoarece importatorul nu a
prezentat certificatul de origine a mărfurilor, titularul operaţiunii are dreptul să solicite restituirea
taxelor încasate în plus.

25
(2) Cererea de restituire este acceptată, dacă a fost depusă în termenul de valabilitate a certificatului
de origine prevăzut în acordurile internaţionale prin care s-a stabilit regimul tarifar preferenţial la
care România este parte.
(3) Certificatele de origine a mărfurilor, care sunt prezentate autorităţii vamale după expirarea
termenului la care face trimitere alin. (2), pot fi acceptate, dacă titularul operaţiunii dovedeşte că
nerespectarea termenului este datorată unor circumstanţe excepţionale.
(4) Autoritatea vamală poate accepta certificatele de origine a mărfurilor, dacă termenul de
prescripţie a datoriilor statului nu a fost împlinit, iar mărfurile respective au fost prezentate
autorităţii vamale şi au făcut obiectul unei declaraţii vamale înainte de expirarea termenului prevăzut
la alin. (2).
Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:
A) produsele de pescuit maritim şi oceanic şi alte produse extrase din marea teritoriala a unei terţe
tari de navele înmatriculate în România şi care navighează sub pavilion roman;
B) bunurile obţinute din produsele prevăzute la lit. a) la bordul unei nave-fabrică ce îndeplineşte
condiţiile de înmatriculare în România şi de navigaţie sub pavilion roman.
II. Exportul
(1) Regimul de export consta în scoaterea definitivă a mărfurilor romaneşti de pe teritoriul
României.
(2) Sunt admise la export mărfurile produse în ţară, precum şi cele importate anterior, cu excepţia
mărfurilor care sunt supuse unor măsuri de prohibiţie sau de restricţie în cadrul politicii comerciale.
(3) Regulile de clasificare tarifară prevăzute la importul de mărfuri se aplică şi la export.
Exportatorul de mărfuri scoase definitiv său temporar din ţară este obligat să depună o declaraţie
vamală de export la biroul vamal în raza căruia se afla sediul exportatorului sau la locul unde
mărfurile sunt ambalate ori încărcate pentru a fi exportate. În cazuri temeinic justificate, declaraţia
vamală poate fi depusă şi la un birou vamal de frontieră. La exportul de mărfuri nu se încasează taxe
vamale.
Liberul de vama la export se acordă cu condiţia ca mărfurile în cauză să părăsească teritoriul
României în aceeaşi stare în care acestea se aflau în momentul înregistrării declaraţiei vamale de
export.
(1) Mărfurile româneşti, precum şi cele străine care au fost indigenate pot fi exportate temporar, în
situaţia în care urmează a fi reintroduse în ţară, fără a fi suferit o modificare, cu excepţia uzurii lor
normale.

26
(2) Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie să fie reintroduse sau să
primească o altă destinaţie vamală. Termenul aprobat trebuie să permită că scopul utilizării să fie
realizat.
(3) Autoritatea vamală, cu acordul titularului regimului de export, poate scurtă sau, în cazuri
excepţionale, temeinic justificate, poate prelungi termenul iniţial.
Regimul vamal aplicabil călătorilor şi altor persoane fizice
Călătorii şi alte persoane fizice cu domiciliul în ţara sau în străinătate pot introduce şi scoate
din ţară bunurile aflate în bagajele personale ori care îi însoţesc, fără a fi supuşi taxelor vamale, în
condiţiile şi în limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Această hotărâre va ţine seama de
acordurile şi de convenţiile internaţionale la care România este parte.
(1) Pentru bunurile care nu se încadrează în limitele cantitative şi valorice prevăzute în hotărârea
Guvernului se aplică, la import, tariful vamal de import, iar la export, o taxă vamala unică de 20%
aplicată la valoarea în vamă.
(2) Guvernul, la propunerea Ministerului Finanţelor şi a Ministerului Industriei şi Comerţului, poate
aproba reduceri sau exceptări de la taxele vamale prevăzute la alin. (1).
(3) Prin hotărâre a Guvernului, prevăzută la art. 88, se vor stabili şi normele privind determinarea
valorii în vamă a bunurilor introduse sau scoase din ţară de către persoanele fizice aflate în situaţia
menţionată la alin. (1).
Regimurile vamale suspensive sunt operaţiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea
platii taxelor vamale.
(1) Regimul vamal suspensiv se solicita în scris de către titularul operaţiunii comerciale. Autoritatea
vamală aproba cererea numai în cazul în care poate asigura supravegherea şi controlul regimului
vamal suspensiv. Cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv vor
fi suportate de titularul operaţiunii.
(2) Prin aprobarea emisă se fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv.
(3) Prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă şi
justificată a titularului operaţiunii, cu aprobarea autorităţii vamale.
Titularul aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări
care influenţează derularea operaţiunii sub regimul vamal aprobat.
Autoritatea vamală cere constituirea unei garanţii care să asigure încasarea drepturilor de import ce
ar putea fi datorate.
(1) Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal.

27
(2) Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv atunci când
titularul nu finalizează operaţiunile acestui regim în termenul aprobat.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul produselor compensatoare sau transformate,
obţinute în cadrul regimurilor de perfecţionare activa sau pasivă şi de transformare sub control
vamal.
Titularul regimului vamal suspensiv poate cesiona, cu acceptul proprietarului mărfurilor şi cu
acordul autorităţii vamale, drepturile şi obligaţiile aferente regimului vamal respectiv.
Formarea datoriei vamale
(1) În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import, precum şi în cazul
plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de import,
datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale.
(2) Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate.
(3) Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate, şi persoana
care, din culpă, a furnizat date nereale, înscrise în acea declaraţie, ce au determinat stabilirea
incorectă a datoriei vamale.
Garantarea datoriei vamale
(1) Autoritatea vamală are dreptul să ceară constituirea unei garanţii pentru asigurarea platii datoriei
vamale.
(2) Garanţia se depune de către debitorul vamal sau, cu acordul autorităţii vamale, de către o terţă
persoană.
(3) În cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de Direcţia Generală a Vămilor şi
aprobată de ministrul finanţelor, autoritatea vamală poate acorda scutire de la obligaţia garantării
datoriei vamale.
A. Garanţia poate fi constituită printr-un depozit bănesc sau printr-o scrisoare de garanţie bancară,
emisă de o bancă agreată de autoritatea vamală.
B. Garanţia bănească se realizează prin depunerea sumei în lei sau prin remiterea unor instrumente
de decontare şi titluri de valoare, acceptate de autoritatea vamală.
(1) Cuantumul garanţiei reprezintă suma exactă a datoriei vamale, în cazul în care aceasta poate fi
determinată în momentul în care este data garanţia.
(2) În cazul în care acest cuantum nu poate fi determinat, se ia în considerare suma cea mai ridicată
a datoriei vamale ce ar rezulta din operaţiunea de vămuire.
I. Autoritatea vamală, la cererea debitorului vamal, poate permite constituirea unei garanţii globale

28
care să asigure plata mai multor datorii vamale.
II. Cuantumul garanţiei globale date pentru acoperirea unor datorii vamale a căror sumă variază în
timp va asigura, în momentul realizării acestor datorii, suma totală de încasat.
Atunci când, în cursul derulării regimului vamal, autoritatea vamală constata că modalitatea de
garanţie dată nu mai asigura plata datoriei vamale, poate cere constituirea unei alte garanţii. În caz
de refuz, autoritatea vamală are dreptul să considere pe cel în cauză că rău-platnic şi să interzică
efectuarea altor operaţiuni de vămuire, până la achitarea datoriilor vamale.
Debitorul vamal poate solicita restituirea garanţiei disponibile, după ce datoria vamală a fost
achitata, sau poate să consimtă ca aceasta să fie folosită la altă operaţiune de vămuire.
Evidenta şi plata datoriei vamale
Autoritatea vamală evidenţiază, în registrele contabile sau în alt suport echivalent, drepturile de
import şi de export rezultate din datoriile vamale, potrivit planului de conturi şi metodologiei în
vigoare.
(1) Debitorul datoriei vamale ia cunoştinţă despre cuantumul acestei datorii prin declaraţia vamală
acceptată şi înregistrată de autoritatea vamală.
(2) În cazul unor diferenţe ulterioare sau în situaţia încheierii din oficiu, fără declaraţie vamală, a
unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal ia cunoştinţă despre acea nouă datorie pe baza actului
constatator întocmit de autoritatea vamală.
(3) Declaraţia vamală şi actul constatator sunt titluri executorii care se onorează de către societatea
bancară, fără accept, poprire şi validare.
Datoria vamală se achita înainte de liberul de vamă, în cazul regimurilor vamale definitive, precum
şi în cazul când regimul vamal suspensiv se încheie în termen.
Pentru regimul vamal suspensiv care nu se încheie în termen, datoria vamală devine exigibila şi se
stinge prin executarea de către autoritatea vamală a garanţiei constituite.
Pentru datoriile vamale constatate ulterior liberului de vamă, Direcţia Generală a Vămilor poate
acorda amânări şi eşalonări de plată în termenul legal de prescripţie, potrivit reglementarilor
existente în domeniu.
În cazul mărfurilor reţinute de autoritatea vamală sau al celor pentru care s-a solicitat restituirea
datoriei vamale aferente, achitarea datoriei vamale se suspendă până la stabilirea definitivă a
regimului juridic al acelor mărfuri.
Pe baza depunerii în avans, de către debitorul vamal, a unui depozit la vedere în contul autorităţii
vamale, aceasta poate, în limita valorica a acestui depozit, să încaseze datoriile vamale.

29
(1) Datoria vamală poate fi achitata şi de o terţă persoana pentru şi în numele debitorului, din
dispoziţia acestuia.
(2) Debitorul vamal poate să efectueze oricând plata anticipată a datoriei vamale.
În caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenţă, autoritatea vamală va folosi toate mijloacele de
executare silită, încasând şi majorările de întârziere prevăzute de lege.
Datoria vamală se stinge prin:
A) plata acesteia;
B) renunţarea la încasare, atunci când se constată că este nedatorată;
C) anularea ca o consecinţă a anularii declaraţiei vamale;
D) împlinirea termenului de prescripţie extinctivă;
E) insolvabilitatea debitorului, constatată pe cale judecătorească;
F) confiscarea definitivă a mărfurilor;
G) distrugerea mărfurilor din dispoziţia autorităţii vamale sau abandonarea acestora în favoarea
statului;
H) distrugerea sau pierderea mărfurilor, datorită forţei majore sau cazului fortuit;
I) scăderea cantitativă a mărfurilor, datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare
procentului de scădere.
În cadrul aplicării reglementarilor vamale, atunci când autoritatea vamală emite acte care pot leza
drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice sau juridice care efectuează operaţiuni supuse
vămuirii, acestea se pot adresa cu plângeri împotriva acelui act.
(1) Plângerea se adresează autorităţii vamale care a emis actul prevăzut la art. 166, iar aceasta este
obligată să analizeze şi să comunice petiţionarului rezultatul.
(2) Autorităţile vamale sesizate cu plângerea sunt obligate să o soluţioneze şi să comunice rezultatul
în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii.
Persoanele fizice sau juridice care sunt nemulţumite de soluţionarea plângerii de către autoritatea
vamală se pot adresa cu contestaţii la direcţia regională vamala ierarhic superioară, în termen de 15
zile de la comunicarea soluţionării plângerii.
(1) La soluţionarea contestaţiei, directorul direcţiei regionale vamale va ţine seama de avizul emis de
o comisie de specialişti, formată din:
A) un consilier juridic al direcţiei regionale vamale;
B) un specialist în probleme vamale din direcţia regională vamală;
C) un specialist în operaţiuni de comerţ exterior, desemnat de preşedintele camerei judeţene de

30
comerţ şi industrie.
(2) Decizia va fi dată în termen de 30 zile de la data înregistrării contestaţiei.
Decizia directorului direcţiei regionale vamale poate fi contestată la Direcţia Generală a Vămilor, în
termen de 15 zile de la comunicare.
(1) La soluţionarea contestaţiei, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor va ţine seama de
avizul emis de o comisie formată din:
A) un consilier juridic al Direcţiei Generale a Vămilor;
B) un specialist în probleme vamale din Direcţia Generală a Vămilor;
C) un reprezentant al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
(2) Decizia va fi dată în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei.
Decizia directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor poate fi atacată la instanţă de contencios
administrativ competenta.
(1) Secretariatul comisiilor va fi asigurat de către direcţiile regionale vamale, respectiv de către
Direcţia Generală a Vămilor.
(2) În bugetul anual al Direcţiei Generale a Vămilor se vor prevedea, la capitolul "Cheltuieli",
sumele necesare platii daunelor civile şi a cheltuielilor de judecată.
Taxele de timbru pentru contestaţiile şi căile de atac în materie vamală sunt de 1% din cuantumul
taxelor vamale, dar nu mai puţin de 10.000 lei.
Termenul de prescripţie a dreptului de a cere plată taxelor vamale este de 5 ani şi curge de la
data acceptării şi înregistrării declaraţiei vamale de import. Termenele prevăzute în prezentul cod şi
în alte reglementări vamale se calculează potrivit normelor prevăzute în Codul de procedura civilă.
Operaţiunile vamale iniţiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în
vigoare a prezentului cod se finalizează potrivit acelor reglementări. Guvernul, la propunerea
Ministerului Finanţelor, va aproba, prin hotărâre, Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care va
intra în vigoare la aceeaşi dată cu prezentul cod. În termen de 90 de zile de la publicarea prezentului
cod în Monitorul Oficial al României, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare, legea
privind statutul personalului vamal.

CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ

REFLECTAREA TAXEI PE VALOARE ADĂUGATĂ
31
 LA S.C. BUON AFFAIRES S.R.L.
LUNA DECEMBRIE 2019

3.1. Prezentarea societăţii

Nr. Caracteristică Descriere
crt.
1. S.C. BUON AFFAIRES Societatea comercială BUON AFFAIRES S.R.L. este persoana juridică
S.R.L. Romana cu capital integral privat având formă de societate cu
Răspundere limitată care îşi are sediul în loc. BARCEA, jud GALAŢI.
COD CAEN 0111 -
Cultivarea cerealelor A fost înfiinţată în anul 2011, având ca obiect de activitate cultivarea
(exclusiv orez), plantelor Cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor
leguminoase şi a plantelor Producătoare de seminţe oleaginoase şi este administrată de către
producătoare de seminţe Asociatul unic în persoana domnului BURCIU ROMEO.
oleaginoase.

Societate cu răspundere limitată, cu capital 100% privat care funcţionează

Formă de proprietate –
privat.
Tipul – microintreprindere
2. Mediul în care activează
În baza Legii 31/1990 republicata cu modificările ulterioare şi cu respectarea
statutului societăţii.
Furnizori:
SC ROMPETROL DOWNSTREM SRL – furnizor de combustibil
CARGILL AGRICULTURA SRL – furnizor de substanţe şi seminţe
(materii prime şi materiale necesare desfăşurării activităţii de
agricultură)
SC IUSITIRO COMMAT SRL – furnizor de piese de schimb pentru
utilajele agricole
Clienţi:
SC INA COMEXIM SRL, SC GENERAL AGRO INTERNAŢIONAL SRL
şi CARGILL AGRICULTURE SRL – clienţi pentru care livrarea se face
pe bază de contract.
Politică comercială faţă de clienţi: se încheie contracte de vânzare-
cumpărare în primăvara cu livrare în toamna, la recoltat, în care sunt
stabilite preţurile şi cantităţile de livrare.
Posibilitatea de extindere sau nu: pe viitor, conducerea unităţii
intenţionează să extindă suprafeţele cultivate atât cu cereale cât şi cu plante
legumicole şi plante tehnice prin încheierea de noi contracte de arenda.

32
 Având în vedere că unitatea noastră îşi desfăşoară activitatea într-o zonă
favorabilă agriculturii şi cu posibilităţi de irigare o pondere însemnată o
reprezintă prestarea de lucrări agricole, în prezent, unitatea se afla în curs de
derulare a unui proiect pentru obţinerea de fonduri europene cu care să-şi
dezvolte parcul de utilaje agricole necesare desfăşurării şi dezvoltării activităţii
la standarde europene.

Concurenţa.
Principalii concurenţi sunt: SC NAV-COM SRL, SC FORSYTHIA SRL,
SOCIETATEA AGRICOLĂ UNIREA COSMEŞTI, SC AGROLYZ SRL şi
SC CONTEC AGRO SRL.
Relaţia cu statul, băncile şi alte organisme economice
În prezent societatea are depune toate declaraţiile fiscale în termen, are
achitate toate datoriile fiscale la bugetul local şi bugetul de stat. În anul
2012 a solicitat rambursarea de TVA pe care a primit-o în totalitate.
Deci putem spune că relaţia cu statul este respectată.
Societatea BUON AFFAIRES SRL a încheiat un contract de leasing
financiar pentru achiziţionarea unui tractor cu banca BNP PARIBAS.
3. Modul de organizare şi Structura organizatorică a firmei este funcţionala.
principalele activităţi Se va anexa organigrama.
economice Se vor descrie principalele activităţi economice desfăşurate la nivelul
organizaţiei şi departamentele/birourile responsabile cu activităţile
respective.

3.2. Tratamentul fiscal al taxei pe valoare adăugată

Societatea este plătitoare de TVA de la înfiinţare şi până în prezent. De la înfiinţare şi până
în luna decembrie 2019 societatea a folosit ca perioada de raportare a TVA-ului trimestrul. În luna
ianuarie 2020 a efectuat o achiziţie intracomunitara ceea ce a condus la obligativitatea utilizării ca
perioada de raportare lunară.
Începând cu data de 01.01.2020 societatea aplica sistemul de TVA la încasare, potrivit
prevederilor art 134’2 alin (3) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi
completările ulterioare.
La sfârşitul lunii Decembrie 2019 administratorul a solicitat rambursarea TVA-ului negativ
de la bugetul de stat prin decontul de TVA depus la A.N.A.F. (ANEXA 1) care a rezultat din:
- achiziţii de la furnizori care au fost purtătoare de TVA deductibil în valoare de 12.563

33
 lei;
- vânzări de produse finite la care s-au aplicat TVA colectat în valoare de 4.334 lei;
- la sfârşitul lunii septembrie 2019 a rezultat TVA de recuperat în valoare de 8.229 lei.
Înregistrările contabile din care rezultă situaţia TVA-ului sunt reflectate în registru-jurnal
ataşat
(anexa 2).

Bibliografie:

1. CONSTANTIN TUFAN
  "Taxa Pe Valoarea Adaugata In Romania" - Editura All Beck, Bucuresti, 1999
2. VOICA VALERIAN
34
 "Contabilitatea Financiara A Agentilor Economici" - Editata De Centrul De Management
  Consultanta Si Perfectionare A Personalului Din Cooperatia De Consum Si De Credit,
Bucuresri, 1996
3. MIHAI RISTEA, CORINA CUCU, CORINA LAZARESCU
  "Contabilitatea Intreprinderii Vol. I" - Editura Margaritar, Bucuresti, 1999
4. NICULAE FELEAGA, ION LONASCU
  "Tratat De Contabilitate Financiara Voi. II" - Editura Economica, Bucuresti, 1998
5. RISTEA MIHAI
  "Noul Sistem Contabil In Romania" - Editura Cortimex, Bucuresti, 1994
6. DAN DROSU SAGUNA
"Drept Financiar Si Fiscal" - Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997
7. LOAN GLIGA
  "Drept Financiar" - Editura Projure, Bucuresti, 1998
8. BOTEA P. ION
  "Metode Si Tehnici Fiscale" - Editura Somesu, 1999
9. R. BALANESCU, FL. BALASESCU, E. MOLDOVAN
  "Sistemul De Impozite" - Editura Economica, Bucuresti, 1994
10. IULIAN VACAREL
  "Finante Publice" - Editura Didactica Si Pedagogica, Bucuresti 1994
11. BALANESCU RODICA
  "Taxa Pe Valoarea Adugata" - Editura Ager Economistul Bucuresti, 1993
12. Legea 571 / 2003 privind Codul Fiscal cu modificarile si completarile ulterioare .
13. www.biblioteca-digitala.ase.ro

35