Comentariu asupra Încheierii Penale

din 2 octombrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș1

I. Considerente generale

Adoptarea actualului Cod de procedură penală a integrat în materia probelor, pe lângă

principiul legalității, și pe acela al loialității. Deși reprezintă o noutate în sistemul nostru legislatie,
acest principiu, ca și cel al legalității, are în esență, același scop: sancționarea cu înlăturarea de la
soluționarea cauzei a probelor obținute nelegal sau incorect și, în același timp, obligarea organelor
judiciare să dea dovadă de onestitate în administrarea probelor pentru a asigura credibilitatea actului
de justiție. În cele ce urmează am analizat o încheiere prin care instanța de apel a reținut
nelegalitatea obținerii unor probe (interceptări efectuate de SRI) și le-a înlăturat de la soluționarea
cauzei.

II. Descrierea stării de fapt care a generat conflictul juridic

În speța analizată, instanța de apel a înlăturat, prin încheiere, de la soluționarea cauzei, o

serie de probe, respectiv interceptările convorbirilor, interceptări efectuate de SRI, reținând că
aceste organe nu sunt organe de cercetare sau de urmărire penală și, potrivit deciziilor Curții
constituționale, acestea nu pot concura la obținerea probelor în procesul penal.

III. Soluția instanței

Privitor la competenţa SRI de a efectua acte de punerea în executare a mandatelor de

supraveghere tehnică, Curtea de Apel consideră că lucrătorii acestui serviciu nu aveau o astfel de
competenţă, nefăcând parte din categoria lucrătorilor specializaţi ai poliţiei în sensul dispoziţiilor
art. 142 alin. (1) C. pr. pen.

Aşadar, rezultă cu claritate că, la momentul punerii în executare mandatelor de supraveghere

tehnică, lucrătorii SRI nu intrau în categoria organelor de cercetare penală sau a lucrătorilor
specializaţi ai poliţiei (care pot deţine avizul de ofiţeri de politie judiciară), enumeraţi în cuprinsul
art. 142 alin.(1) C. pr. pen., putând fi incluşi doar în categoria altor organe specializate ale statului,

1
Nepublicată, citată de A. M Coț, G. Zlati, Curtea de Apel Mureș. Excluderea interceptărilor convorbirilor telefonice
direct în apel, prin încheiere. Aplicabilitatea deciziilor Curții constituționale în cauza pendinte,
https://www.penalmente.eu/2019/11/30/curtea-de-apel-targu-mures-excluderea-interceptarilor-convorbirilor-
telefonice-direct-in-apel-prin-incheiere-aplicabilitatea-deciziilor-curtii-constitutionale-in-cauzele-pendinte/
prevăzută în acelaşi articol, în forma anterioară deciziei Curţii Constituţionale amintite (Decizia nr.
51/2016).

(…) Curtea de Apel consideră că punerea în executare a mandatelor de supraveghere

tehnică, ce s-a materializat în interceptarea convorbirilor, atrage nulitatea absolută a acestora, în
lumina deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017. Aceasta deoarece, actele au fost îndeplinite de
către un organ care nu avea calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare ori organ de
cercetare penală special.

Procedându-se în această modalitate, nu se poate pune doar problema încălcării competenţei

după materie, respectiv funcţională, întrucât această chestiune s-ar putea pune numai dacă
necompetenţa ar viza organele judiciare. Cum lucrătorii SRI nu aveau calitatea de organe
judiciare, realizarea actelor menţionate s-a efectuat cu încălcarea competenţei generale a
organelor statului. Bineînţeles, că această încălcare va fi valorificată prin prisma dispoziţiilor
art. 281 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., întrucât o astfel de încălcare a competenţei organelor statului
atrage cu atât mai mult nulitatea absolută actelor a astfel realizate.”

IV. Analiza problemelor de drept ale speței

Problema care se pune este, în ce măsură interceptările efectuate de organele SRI trebuie
înlăturate de la soluționarea cauzelor penale după pronunțarea Deciziei nr.51/2016 a Curții
Constituționale a României.

Cutea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul

nr.52586/3/2011* al Tribunalului Bucureşti – Secţia I penală şi a constatat că sintagma „ori de alte
organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură
penală este neconstituţională.2
Menționăm că textul care a declanșat controlul de constituționalitate avea inițial forma:
Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată
de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe
specializate ale statului.
Textul are în prezent următoarea formă:
Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie
efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției.
În speța care a dus la pronunțarea deciziei mai sus citate a Curții Constituționale s-a pornit
de la persoane cercetate penal pentru crimă organizată și spălare de bani ale căror convorbiri au fost
ascultate perioade îndelungate și s-a constatat că interceptările au fost realizate de Serviciul Române

2
Publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016.
de Informații organ al statului care nu are atribuții de cercetare sau urmărire penală, acesta fiind, în
esență, motivul pentru care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată.
Reglementarea interceptării convorbirilor, realizată prin activități de supraveghere tehnică,
este deosebit de sensibilă pentru că reprezintă o ingerință în viața privată a persoanei și aduce
atingere secretului corespondenței, ca urmare ele se încuviințează de judecătorul de drepturi și
libertăți cu respectarea cerințelor de accesibilitate, previzibilitate și proporționalitate ale legii
penale, prin raportare la particularitățile cauzei, la importanța informațiilor sau a probelor ce
urmează a fi obținute ori la gravitatea infracțiunii.

În motivarea deciziei sale de admitere a excepției de neconstituționalitate, Curtea

Constituțională a reținut că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind
lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste
organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor în
contextul în care aceste organe specializate ale statului nu sunt definite nici în mod expres, nici în
mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală, iar în România, pe lângă Serviciului Român
de Informații, există și alte servicii cu atribuții în domeniul securității naționale, precum și o
multitudine de organe specializate ale statului cu atribuții în varii domenii, cum sunt, cu titlu
exemplificativ, Garda Națională de Mediu, Gărzile Forestiere, Autoritatea Națională pentru
Protecția Consumatorilor, Inspectoratul de Stat în Construcții, Consiliul Concurenței sau
Autoritatea de Supraveghere Financiară, niciuna dintre acestea neavând atribuții de cercetare
penală3. Ori a permite tuturor acestor organe să se implice în cercetarea penală nu ar fi
constituțional și ar însemna încălcarea vieții private a cetățenilor.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că și jurisprudența instanțelor CEDO reține
obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanție a principiului legalității,
prevăzut la art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale 4.
În paragraful 49 al deciziei analizate, Curtea arată că având în vedere caracterul intruziv al
măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea constată că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze
într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și
pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la
posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esențiale

3
Paragraful 37-38 din Decizia nr.51/2016.
4
Cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva
României (paragraful 66), și Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34). De asemenea, prin
Hotărârea pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), Curtea a reamintit jurisprudența sa
constantă, conform căreia „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci și calitatea legii
în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei și previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunțată în Cauza
Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noțiunea
„drept” folosită la art.7 din Convenție corespunde noțiunii de „lege” ce apare în alte articole din Convenție; ea
înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială și implică condiții calitative, printre altele, pe cele
ale accesibilității și previzibilității (citate în Decizia nr.51/2016).
într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. Este îndeobște
admis că drepturile prevăzute la art.26 și art.28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor
trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, iar gradul de
precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor
fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și
private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru
normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate
să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor.
Pronunțarea acestei decizii a Curții Constituționale a avut efecte asupra cauzelor penale în
care s-au folosit în probațiune interceptări realizate de Serviciul Român de Informații, atât asupra
celor soluționate definitiv, cât și asupra celor aflate încă pe rolul instanțelor de judecată sau aflate
în faza de urmărire penală5, ca urmare, a avut efect și asupra cauzei analizate.
Ca urmare, observăm că această decizie afectează toate cauzele penale în care s-au folosit
astfel de procedee probatorii, atât cele aflate în faza de urmărire penală, de judecată sau soluționate
definitiv. Practica judiciară din România a fost afectată de pronunțarea acestei decizii în sensul că în
numeroase dosare s-a reluat urmărirea penală, s-a pronunțat achitarea inculpaților sau au fost
revizuite decizii definitive dacă înregistrările nule urmare a deciziei nr.51/2016 au fost singurul sau
cel mai important mijloc de probă.
În ceea ce mă privește, consider că decizia Curții Constituționale este corectă și că nu se
poate lăsa nereglementat clar și previzibil un domeniu atât de important ca cel al interceptării
convorbirilor, indiferent ce fel de convorbiri, pentru că altfel, s-ar ajunge să se încalce drepturi
fundamentale ca cel la viață intimă, familială și privată garantat de art.8 CEDO și s-ar viola și
secretul corespondenței care este și acesta un drept cetățenesc important.
De altfel, corectitudinea, legalitatea și constituționalitate efectuării urmăririi penale și
desfășurării procesului penal stau la baza cooperării judiciare europene.
Într-o primă fază, la nivelul Uniunii Europene s-a dorit și încercat crearea unui drept penal
european, dar reținerea statelor membre în a accepta transferul acestei competențe dinspre legiutorul
national spre cel european a forțat legiuitorul European să adopte o politică a pașilor mărunți, adică
să impună autorităților naționale doar obligația de a include influențele europene în sistemul lor
legislativ, în rest, fiecare stat membru rămâne cu depline atribuții legislative și executive în
incriminare, cercetare și judecare a faptelor penale 6. Totuși, în doctrină s-a susținut că, "de lege lata,
legiuitorul European are posibilitatea adoptării unor acte normative cu direct aplicare în statele
member chiar și în materie penală, însă, din motive lesne de înțeles, a evitat să mizeze pe această
carte, cu două excepții notabile. În primul rând, este vorba despre Regulamentul (UE)
5
https://www.juridice.ro/433498/efectele-deciziei-curtii-constitutionale-nr-512016-in-privinta-cauzelor-penale-aflate-
pe-rolul-instantelor-de-judecata-si-a-celor-definitiv-solutionate.html
6
C. D. Bulea, Cooperarea judiciară în materie penală și repsectarea drepturilor omului. Probleme actuale.
Probele electronice, în revista Caiete de drept penal nr.1/2021, p.74-75
2017/1939mprivind punerea în aplicare a unei forme de cooperare consolidate în ceea ce privește
instituirea Parchetului European (…). În al doilea rând, se remarcă Regulamentul (UE) 2018/1805
al Parlamentului European și al Consiliului privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de
indisponibilizare și de confiscare (…)."7
O problemă sesizată în jurisprudență și analizată de doctrină 8 este următoarea: în ce măsură
excluderea unei probe de la soluționare este condiționată de culpa organelor judiciare în
administrarea nelegală a probei? În practică, această problemă s-a pus mai ales în raport de probele
administrate în faza de urmărire penală, soluțiile adoptate de instanțe fiind diferite. Unele au
înlăturat probele, altele le-au validat reținând buna-credință a organului de urmărire penală.
Astfel, într-o speță, din starea de fapt se desprinde că unui comisar de poliție i s-au ascultat
convorbirile telefonice în baza unei autorizări date de un tribunal, deși interceptarea convorbirilor
telefonice ale polițiștilor cu gradul de comisar trebuie, imperative, autorizate de Curtea de Apel. La
cererea comisarului de poliție, prima instanță care îl judeca în calitate de inculpat a admis solicitarea
acestuia de a constata nulitatea absolută a interceptării convorbirilor telefonice cu consecința
excluderii mijloacelor de probă de la soluționarea cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție care a fost investită cu soluționarea căii de atac a adoptat
însă o altă soluție și a reținut valabilitatea probei astfel obținute pentru următoarele considerente:
La momentul la care s-a solicitat autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice nu se
cunoștea cine anume este posesorul postului telefonic folosit de inculpat (se folosea o cartelă
prepaid). În cursul urmăririi penale a apărut necesitatea de a se solicita autorizarea interceptării
numărului de apel X, solicitare încuviințată prin încheierea tribunalului din 17.02.2012 fără a se
cunoaște identitatea persoanei care îl folosește întrucât o primă verificare a utilizatorului nu a
furnizat vreun rezultat, Autorizarea privind numărul de apel menționat a fost prelungită pentru
perioada 18.03-16.04.2012, prin Încheierea din 15.03.2012 a tribunalului. La data de 28.03.2012 s-a
solicitat serviciului tehnic din cadrul unității de parchet efectuarea unor demersuri suplimentare
pentru identificarea utilizatorului postului telephonic cu numărul de apel X, însă din nou identitatea
persoanei nu a putut fi stabilită.
Înalta curte a constatat că s-a efectuat o verificare a numărului de telefon, dar numai pentru
utilizatorul actual, iar acesta nu a putut fi aflat pentru că era un număr atașat unei cartele și nu unui
abonament. În acest context, instanța supremă a reținut că nu erau necesare demersuri suplimentare
pentru a afla utilizatorii anteriori pentru că ceea ce prezenta interes erau doar utilizatorii actuali. Or,
optând pentru cartele prepaid, aceștia și-au asumat și consecințele acestei alegeri, și anume, de a nu
li se cunoaște identitatea. Instanța supremă a mai reținut că, chiar presupunând că organele judiciare
ar fi cunoscut cine a utilizat numărul de telefon X anterior trecerii în sistem de cartelă prepaid,

7
C.D Bulea, Idem, p.75.
8
R. Slăvoiu, The good faith exception în procedura penală, în revista Dreptul nr.5/2021, p.146-176.
aceste informații nu ar fi fost suficiente pentru a concluziona asupra unei identități în ceea ce
privește persoana care a folosit numărul de telefon după renunțarea la abonament.
Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a validat probele constând în interceptarea și
înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpate, deși fuseseră autorizate de un tribunal și
nu de curtea de apel cum ar fi fost necesar funcție de gradul și funcția pe care inculpatul le deținea
în poliție. În decizia instanței supreme s-a reținut că probele au fost obținute în mod legal, astfel că
în mod eronat au fost excluse de instanța de fond.9
De asemenea, într-o altă cauză în care inculpate era o persoană care avea calitatea de avocat,
dar era suspendat din profesie pentru că ocupa o funcție publică și, temporar, se afla în
incompatibilitate, instanța a anulat toate probele administrate în cursul urmăririi penale (percheziție
informatică și domiciliară) pentru că încuviințarea acestora nu a fost data de Curtea de Apel, așa
cum cerea calitatea de avocat a inculpatului, ci de un tribunal. În această hotărâre, instanța a reținut
că probele au fost obținute nelegal pentru că suspendarea din calitatea de avocat presupune doar
lipsa execițiului profesiei, nu pierderea însăși a acestei calități. Instanța supremă sesizată cu o
contestație împotriva încheierii instanței a modificat soluția și a reținut probele ca legale cu
motivarea că urmărirea penală s-a început împotriva inculpatului pentru fapte de corupție comise în
virtutea funcției publice pe care o ocupa și că numai ulterior, în cursul urmăririi penale s-a aflat că
el deținea încă calitatea de avocat.10
Într-o altă speță însă, interceptările telefonice au fost excluse de la soluționare reținându-se
nulitatea autorizării date de un tribunal, deși calitatea de avocat a inculpatei atrăgea competența
curții de apel. Instanța supremă a reținut în acel caz că nu se poate reține buna-credință a organelor
judiciare pentru în solicitarea adresată de parchet judecătorului pentru autorizarea interceptării
convorbirilor se făcea referire la calitatea de avocat a inculpatei, deci acestea nu se aflau în eroare,
ca în primele două cazuri.11
Teoria good faith exception își are originea în dreptul american unde a fost create de
jurisprudență și înseamnă că probele obținute nelegal vor fi reținute ca valide NUMAI în cazul în
care organul judiciar a acționat cu bună-credință.
Sub acest aspect, suntem de acord că sancțiunea nulității absolute a unei probe obținute
nelegal, în cazul în care totuși organul judiciar a acționat cu bună-credință, fiind în eroare sau
necunoscând anumite aspect care determină nelegalitatea probei, este o soluție care dezavantajează
nejustificat procesul de aflare a adevărului 12, deci se impune reținerea acestui principiu al bunei
credințe ca un mijloc de asanare a nulității unor probe. În schimb, nu suntem de acord cu opinia

9
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.397.2014, https://legeaz.net/spete-penal-iccj-2014/decizia-397-2014-72 (în
fapt, în speța citată, inculpatul R.F., ofițer de poliție, a pretins unor inculpați judecați pentru infracțiuni de furt sume
de bani pentru a interveni pe lângă judecătorul care le soluționa cauza în apel să le reducă pedepsele)
10
C. Apel Cluj, secția penală, încheierea din 23.10.2014 modificată prin încheierea nr.3147/2014 a Î.C.C.J. citată de C.
Moisă, Probele în procesul penal. Practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu, București, 2017, p.44-47.
11
Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.1470/2008, citată de R. Slăvoiu, loc.cit., p.149.
12
R. Slăvoiu, loc.cit., p.176.
aceluiași autor13 care susține că se impune ca legiuitorul să prevadă expres în legislație posibilitatea
validării unor probe nelegale datorită bunei-credințe a organului judiciar, ci credem că este suficient
să se prevadă principiul loialității și, din acesta, instanțele pot stabili dacă s-a acționat sau nu cu
bună credință și se impune reținerea probei sau, dimpotrivă. De asemenea, sub acest aspect credem
că buna-credință trebuie să fie real și corect dovedită și să nu fie folosită doar ca un motiv pentru
care să se acopere o atitudine neloială a organelor judiciare.

V. Concluzii
În concluzie soluția instanței este una legală și fundamentată pe deciziile Curții
constituționale care au avut în vedere transformările legislative aduse prin noul Cod penal și noul
Cod de procedură penală care încă nu s-au stabilizat, numeroase decizii ale Curții Constituționale și
ale instanței supreme remodelând sistemul implementat de noile coduri. Problema cea mai acută
care a apărut și care a pus problema încălcării drepturilor fundamentale ale cetățenilor a fost
ascultarea convorbirilor telefonice sau ambientale.

Alegerea acestei teme pentru lucrarea de față a avut în vedere consecințele aproape
spectaculoase pe care le-a avut sau le poate avea decizia nr.51/2006 a Curții Constituționale a
României asupra jurisprudenței interne, consecințe vizibile în hotărârea analizată, dar posibil
atenuate de recenta decizie a CJUE referitoare la forța obligatorie a deciziilor instanței
constituționale asupra instanțelor interne.
Prin decizia amintită, CJUE 14 a decis că judecătorii naționali pot lăsa neaplicate, fără riscul
de a fi anchetați disciplinar, deciziile Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii
Europene și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate. Desi aceasta este
pronunțată în legătură cu compunerea completurilor și cu specializarea judecătorilor în materie de
corupție, poate că, în anumite circumstanțe, aceasta ar putea fi aplicată , mutatis mutandis, și în
legătură cu Decizia nr.51/2016 a Curții Constituționale, ceea ce ar lipsi de conținut această decizie.

Bibliografie:

1. C. D. Bulea, Cooperarea judiciară în materie penală și repsectarea drepturilor omului.

Probleme actuale. Probele electronice, în revista Caiete de drept penal nr.1/2021, p.74-75
2. C. Moisă, Probele în procesul penal. Practică judiciară adnotată, Editura Hamangiu,
București, 2017

3. R. Slăvoiu, The good faith exception în procedura penală, în revista Dreptul nr.5/2021, p.146-
176.
13
Idem, p.172.
14
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/curtea-de-justitie-a-ue-judecatorii-nationali-pot-lasa-neaplicate-
deciziile-ccr-care-se-opun-dreptului-european-1777003
 4. A. M Coț, G. Zlati, Curtea de Apel Mureș. Excluderea interceptărilor convorbirilor telefonice
direct în apel, prin încheiere. Aplicabilitatea deciziilor Curții constituționale în cauza pendinte,
https://www.penalmente.eu/2019/11/30/curtea-de-apel-targu-mures-excluderea-interceptarilor-
convorbirilor-telefonice-direct-in-apel-prin-incheiere-aplicabilitatea-deciziilor-curtii-
constitutionale-in-cauzele-pendinte/

Jurisprudență și surse on line:

Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.1470/2008

C. Apel Cluj, secția penală, încheierea din 23.10.2014 modificată prin încheierea nr.3147/2014 a
Î.C.C.J.

Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.397.2014, https://legeaz.net/spete-penal-iccj-2014/decizia-397-

2014-72

https://www.juridice.ro/433498/efectele-deciziei-curtii-constitutionale-nr-512016-in-privinta-
cauzelor-penale-aflate-pe-rolul-instantelor-de-judecata-si-a-celor-definitiv-solutionate.html
https://www.juridice.ro/433498/efectele-deciziei-curtii-constitutionale-nr-512016-in-privinta-
cauzelor-penale-aflate-pe-rolul-instantelor-de-judecata-si-a-celor-definitiv-solutionate.html
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/curtea-de-justitie-a-ue-judecatorii-nationali-pot-
lasa-neaplicate-deciziile-ccr-care-se-opun-dreptului-european-1777003