Ministerul Educaiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Lucru Individual
Calificarea Infractiunilor
Tema:Probleme de calificare a
infractiunilor

A elaborat studentul gr.1: Manoilov Damian

A verificat: Stanislav Copechi

Facultatea de Drept
Chiinu 2014

Cuprinsul:
Cuprinsul..............................................................................................................2
Bibliografie...........................................................................................................3
Introducere...........................................................................................................4
1. Calificarea greit a infraciunilor........................................................................ 6
2. Raportul de cauzalitate,una din cele mai dificile probleme ale teoriei i
practicii calificarii infractiunii.....................................................................................8
3. Calificarea juridica,in legislatia penala romaneasca si in cea
moldoveana....................................................................................................................10
4. Probleme de calificare juridica a infractiunii de lipsire de viata din
imprudenta. Delimitarea lipsirii de viata din imprudenta de la
componentele infractiunilor similare............................................................. 13
5. Lipsirea de viata din imprudenta in Codul penal al Republicii
Moldova ........................................................................................................................... 16
6. Concluzie .................................................................................................................... 34
ANEXE:

Probleme concrete ivite i soluionate n doctrin i n hotrrile

judectoreti definitive.

Bibliografie:
1. Surse normative i explicative:
1.Culegere de hotrri ale Plenului Curii Supreme de Justiie
2.Codul penal al Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova
3. Constituia Republicii Moldova // Monitorul Oficial al Republicii Moldova

2. Manuale i monografii:

1.Borodac A., German M. Calificarea infraciunilor. - Chiinu, 2006

2.Brnz S., Ulianovschi X., Stai V., Grosu V., urcanu I. Drept penal. Partea
Special. - Chiinu, 2005.
3.Brnza S., Stati V. Drept penal. Partea Special Chiinu 2011
4.Giurgiu N. Legea penal i infraciunea (doctrin, legislaie practic). Iai: Gama, 1998.
5.Jidveian V. Raportul de cauzalitate n dreptul penal. Aspecte practice. Alba-Iulia: Mesagerul, 1995
6. Trainin A.N. Teoria general a coninutului infraciunii. - Bucureti: Editura
tiinific, 1959 (ediia romn)
7.Ulianovschi Gh. Participaia penal. - Chiinu, 2000.

Introducere:
Una dintre principalele direcii ale preocuprilor specialitilor din
domeniul penal este stabilit prin nsi finalitatea legii penale, i anume:
aprarea ordinii de drept mpotriva faptelor socialmente periculoase, care
aduc atingere acestei ordini. Un rol important n procesul de adaptare a
mijloacelor de protecie social la standardele naionale i internaionale a
politicii penale, n raport cu modificarea i evoluia relaiilor sociale, l joac
teoria calificrii infraciunilor.
n general, prin aplicarea legii penale se are n vedere adoptarea i
fixarea deciziei privind existena sau inexistena circumstanelor de fapt
stabilite n norma penal corespunztoare, precum i privind determinarea
sau nedeterminarea msurii cu caracter juridico-penal, care se conine n
aceast norm.
Aplicarea legii penale reprezint prin sine o activitate multidirecional a
organelor de drept care const n soluionarea numeroaselor probleme,
principalele dintre care sunt:
a) aprecierea juridico-penal a faptei;
b) aplicarea pedepsei;
liberarea de rspundere penal i pedeaps;
aplicarea msurilor de constrngere cu caracter educativ fa de minori;
aplicarea msurilor de constrngere cu caracter medical.
Aprecierea juridico-penal a faptei este constituit din dou
componente:
delimitarea infraciunii de alte fapte ilegale sau imorale;
calificarea infraciunii.
n activitatea practic de aplicare a legii penale aceste dou componente
snt mbinate, ns, n teoria dreptului penal ele snt abordate separat.
Importana acestei divizri este condiionat de faptul c atestarea
caracterului nepenal al faptei exclude necesitatea soluionrii celorlalte
probleme de drept penal.
n opoziie, n ipoteza atestrii caracterului penal al faptei apare necesitatea
primar de a ncadra juridico-penal (califica) infraciunea, adic de a stabili
corespunderea acestei fapte semnelor unei componene de infraciune
concrete.
Calificarea infraciunii constituie, dup caz, fundamentul pentru
stabilirea pedepsei, liberarea de rspundere i pedeaps penal, aplicarea
msurilor de constrngere cu caracter medical sau educativ.Lund n
consideraie cele menionate mai sus, constatm c calificarea infraciunilor
reprezint baza aplicrii legii penale n practica judiciar.
Tragerea la rspundere penal sau represiunea penal de alt gen
presupune existena unui temei de drept i a unui temei de fapt. n aceast
ordine de idei, sub aspectul de drept, urmeaz de constatat existena unei
norme n Partea Special a Codului penal, care incrimineaz sau stabilete n
calitate de infraciune o anumit fapt. Sub aspect de fapt, necesit de
constatat, n primul rnd, c fapta la care norma se refer a fost svrit.
Scopul studierii acestei discipline const n familiarizarea audienilor cu
instituiile principale ale calificrii infraciunilor, baza juridic a ncadrrii
juridico-penale n procesul calificrii infraciunilor, calificarea unor forme
4

speciale ale activitii infracionale, calificarea pluralitii de infraciuni,

precum i cu concurena normelor penale n procesul calificrii infraciunilor.
n contextul formrii profesionale a judectorilor i procurorilor,
disciplina Calificarea infraciunilor ocup un loc determinant reieind din
faptul c viitorul specialist capt abiliti n vederea analizei, interpretrii i
aplicrii corecte a normelor de drept penal.Or, esena principiului legalitii
(statuat n art.3 CP RM) const n aplicarea strict a legii penale. Dezvoltnd
aceast idee, art.1 din Codul de procedur penal stabilete c orice
persoan, care a svrit o infraciune, trebuie s fie pedepsit potrivit
vinoviei sale i nici o persoan nevinovat nu trebuie tras la rspundere
penal i condamnat.

Calificarea greit a infraciunilor:

Calificarea greit a infraciunilor poate aduce atingeri grave justiiei

penale. n cele mai frecvente cazuri din practica judiciar, greita calificare
se prezint sub urmtoarele forme:
a) o fapt este considerat infraciune, dei n realitate nu este, deoarece i
lipsete un
element constitutiv prevzut n norma de incriminare;
b) fapta comis este ncadrat n raport cu o anumit norm de incriminare,
dei n
realitate ea ntrunete elementele constitutive ale altei norme cu
dispoziie mai
grav sau mai uoar;
c) fapta nu este considerat o infraciune, dei n realitate constituie
infraciune,
ajungndu-se n acest caz la achitarea unor persoane vinovate, care ar
trebui s fie
sancionate penal.
ns, nu doar instana de judecat, dar i cei care reprezint partea
acuzrii particip la procesul de calificare a infraciunilor. De aceea, de
contribuia lor depinde, de asemenea, aplicarea strict a legii penale, n
corespundere cu principiul legalitii.
Astfel, o prim calificare propriu-zis a infraciunii, atribuit organului de
urmrire penal, inclusiv procurorului, se realizeaz n momentul nceperii
urmririi penale. n aceast ipotez, actul oficial, care include n cuprinsul
su obligatoriu calificarea infraciunii, reprezint ordonana de ncepere a
urmririi penale.
Un alt moment esenial al procesului de calificare a infraciunilor rezid
n punerea sub nvinuire a fptuitorului, - aciune procesual de competena
exclusiv a procurorului care emite n acest sens o ordonan n cuprinsul
creia urmeaz, n mod obligatoriu, a fi realizat ncadrarea juridico-penal
a faptei svrite.
n fine, n faza judecrii cauzei penale de ctre instana competent,
calificarea faptei este exercitat i stabilit prin sentina instanei de
judecat, care, n cazul n care rmne definitiv, devine executorie. n
situaia n care sentina este atacat la o instan ierarhic superioar, ultima
poate confirma sau infirma calificarea constatat de prima instan.
Aadar, calificarea infraciunii este rezultatul unui proces lung de
evaluare sau reevaluare a calificrii iniiale, proces care este contradictoriu i
privete, att temeiurile de drept, ct i temeiurile de fapt pe care se
fundamenteaz calificarea cuprins n hotrrea definitiv a instanei de
judecat. La realizarea acestui proces contribuie inclusiv procurorii i
judectorii, care acioneaz n formele i modalitile prevzute n normele
dreptului penal i ale dreptului procesual penal, asigurnd legalitatea
aplicrii dreptului penal material i procesual.

Calificarea incorect creeaz o imagine fals despre caracterul si gradul

prejudiciabil al fraudei comise. Ea exclude individualizarea corect a
rspunderii i a pedepsei penale i are consecine juridice negative pentru
vinovat: imposibilitatea aplicrii amnistiei, graierii, reabilitrii, condamnrii
condiionate, liberrii de pedeaps nainte de termen, aplicrii incorecte a
regimului i a categoriilor penitenciarilor n care se execut pedeapsa cu
nchisoarea i este un impediment la reeducarea i resocializarea
infractorului. Calificarea incorect genereaz plngeri, reexaminri n
instituia de judecat a cauzelor, ceea ce tergiverseaz soluionarea cauzei,
sustrage atenia organelor respective.
Prin urmare, calificarea corect este o garanie a:
a) drepturilor cetenilor;
b) politicii statului privind pedepsirea infraciunilor;
c) autoritii justiiei;
d) statisticii judiciare. De exemplu, calificarea unei lipsiri de via din
impruden ca
un omor intenionat constituie o nclcare flagrant a drepturilor
cetenilor, deoarece
n acest caz infractorului, conform art.59 C.P. al R.M., nu i se poate
aplica liberarea
condiionat de rspundere penal.
Dei calificarea infraciunilor se efectueaz conform prevederilor
legislaiei, totui anumite
greeli se comit. Anual aproximativ zece la sut din sentine snt supuse
modificrii.
Numai o conformare cu stipulaiile legale i o apreciere juridic corect
a faptei pot garanta o pedeaps echitabil. n aa fel se poate de spus c
calificarea infraciunii are scopul de a afla dac conine fapta svrit de
infractor elementele componenei de infraciune, sau nu sa vrit nici o
infraciune.

Unii autori restrng coninutul scopului ce st la baza calificrii

infraciunii, reducndu-l doar la o parte a acestuia. Aa de exemplu Kurinov
B.A. spune c calificarea infraciunii duce la concluzia ce norm penal
reglementeaz fapta prejudiciabil15. ns sunt opinii care consider c n
procesul de aplicare a normelor juridice se poate conchide c fapta persoanei
nu conine elementele componenei de infraciune. i n acest caz tot va
avea loc procesul de calificare a infraciunii, ce se finiseaz cu concluzia c
nici o infraciune nu sa svrit. De exemplu ofierul de urmrire penal la
calificarea decesului unei persoane dup ce a cercetat toate circumstanele a
ajuns la concluzia c a avut loc cazul fortuit i moartea a survenit fr vina
cuiva, n aa caz a indica o norm din partea special nu este posibil,
pentru c fapta nu conine semnele vreunei infraciuni. Consider ca aceast
divergen a survenit din cauza c n cel de-al doilea caz procesul calificrii
infraciunii sa considerat ca o totalitate de aciuni, cercetri a ofierului de
urmrire penal ce se finiseaz cu o concluzie, deci un proces materializat
prin fapte concrete. Aceasta fiind o definiie a calificrii infraciunii din punct
de vedere practic. Din punct de vedere teoretic calificarea reprezint un
ansamblu de operaiuni logice si este situaia cnd existena a unei norme
penale n vigoare are vocaia de a primi aplicarea cu privire la o fapt real.
n concluzie, se poate se poate de spus c scopul calificrii infraciunii este
de a da rspuns la ntrebarea sa svrit ori nu infraciunea.

Raportul de cauzalitate,una din cele mai dificile probleme ale teoriei

i practicii calificarii infractiunii:
Raportul de cauzalitate constituie una din cele mai dificile probleme ale
teoriei i practicii calificarii infractiunii. n literatura de specialitate,
cercetarea raportului de cauzalitate a constituit o problema asupra creia iau indreptat atenia numeroi autori, ale cror eforturi sau canalizat in
vederea elucidrii sale pe planul dreptului penal i a crerii astfel, a unui
instrument care , pus la ndemna practicii, s ofere solu ii juste pentru
toate situaiile cu care snt confruntate instanele de judecat, situaii care,
prin diversitatea i complexitatea lor, au ridicat adeseori, aspecte delicate, a
cror rezolvare nu a fost lipsit de dificultate.
Raportul de cauzalitate constituie cea de-a treia component a laturii
obiective si poate fi definit ca: legatura de la cauz la efect intre ac iunea
sau inaciunea voluntar, contient a infractorului i reziltatul socialmente
periculos produs.
Din cauza mprejurrilor i condiiilor n care se pot comite infrac iunile n
realitatea lor obiectiv, survin diferite dificultai n stabilirea raportului
cauzal. Un asemenea raport este necesar s fie la baza oricrii infrac iuni,
ns prin aciunea sau inaciunea prejudiciabil svrit cu vinov ie se cere
ca rezultatul s fie material, cerut expres de norma de incriminare. Astfel, n
cazul infraciunilor de omor intenionat (art.145 CP al RM), lipsirea de via
din impruden (art.159 CP al RM), vtmri corporale grave (art.151 CP al
RM), neglijena n serviciu
(art.329 CP al RM) va trebui s se stabileasc legtura de cauzalitate dintre
moartea sau vtmarea integritaii corporale a victimei. Dac se va dovedi
c urmrile provocate nu sunt urmarea aciunii realizate de aceasta, ci se
datoreaz altor cauze, nu se va putea stabili o legtur de cauzalitate ntre
aciunea persoanei i urmarile constatate.
n literatura de specialitate modoveneasc i anume de ctre autorii,
Stela
Botnaru, Alina avga i ali autori, raportul de cauzalitate este privit ca:
raportul
de cauzalitate dintre aciune-inaciune i urmarile prejudiciabile, un raport
obiectiv, de la cauz la efect, o relaie de determinare, fiind uneori uor de
stabilit (de ex.: moartea unei persoane este rezultatul unei ac iuni de
mpucare realizat de infractor).
Stabilirea dependenei cauzale ridic probleme mai cu seam n acele
cazuri n care urmarea a fost precedat de mai multe aciuni concomitente
sau succesive ale mai multor persoane, sau de mai multe mprejurri care
au influenat, ntr-o msur oarecare producerea urmrii periculoase.
Un exemplu n aceast situaie ne l ofer manualul lui Matei
Basarab: deci ntr-o spe, fptuitorul a fost condamnat pentru
omorul svrit din impruden (art.159 CP al RM), deoarece aflnduse sub influena buturilor alcoolice, a circulat noaptea cu bicicleta,
pe partea stng a drumului fr a avea lumini, i-a lovit alt
biciclet care circula din sens opus, din care cauz a survenit
moartea ultimului. Dup o examinare minuioas a cazului, s-a
stabilit c vor fi vinovai ambii biciliti, ns aceast sentin a fost
10

considerat greit. Deoarece, c chiar dac biciclistul care a

decedat era i el n stare de ebrietate i nici bicicleta sa nu va avea
dispozitiv de iluminat, accidentul s-a datorat biciclistului care
conducea pe partea stng a drumului.
Matei Basarab explic ideia n manualul su, c exist infraciuni n
care nu se poate stabili legtura de cauzalitate, prin intermediul
exemplului: X pilota un autovehicul pentru care nu avea permis de
conducere, cprespunztor categoriei respective, Y s-a angajat n
depire fr a se asigura c o poate executa fr pericol, i ca
urmare, a tamponat maina condus de X, care circula regulamentar
pe partea dreapt a oselei. n cazul dat se consider c X nu a
contribuit la producerea accidentului care a cauzat prejudiciul, astfel
el nu poate fi obligat la plata despgubirilor, deoarece conducerea
fr permis, nu se afl n legtur cauzal cu urmarea duntoare
produs, n condiiile concrete.

11

Calificarea juridica in legislatia penala romaneasca si in cea

moldoveana:
Calificarea juridica, atat in legislatia penala romaneasca cat si in cea
moldoveana, este stabilirea caracterului penal al unei fapte, incadrarea in
textul de lege care o prevede si o sanctioneaza si determinarea, in fapta
comisa, a conditiilor cerute de norma incriminatoare pentru existenta acelei
infractiuni (incadrarea juridica).
Calificarea juridica a unei fapte sau activitati antisociale, ca formand
o singura infractiune sau dimpotriva doua sau mai multe infractiuni produce
consecinte juridice importante. In primul caz faptuitorul va raspunde pentru
o singura infractiune, iar in a doilea caz acesta va raspunde pentru doua sau
mai multe infractiuni. Cand prin activitatea savarsita se formeaza o singura
infractiune, va exista unitate de infractiune, iar cand prin activitatea
savarsita se realizeaza mai multe infractiuni va exista pluralitate de
infractiuni. Distinctia dintre cele doua prezinta importanta sub aspectul
raspunderii juridice.
In practica judiciara se intalnesc uneori solutii discutabile datorate dificultatii
de a distinge in concret infractiunea de omor (mai ales cand este comisa cu
intentie directa), fata de infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de
moarte
Una dintre principalele directii ale preocuparilor specialistilor din
domeniul penal este stabilit prin insasi finalitatea legii penale si anume:
apararea ordinii de drept impotriva faptelor socialmente periculoase, care
aduc atingere acestei ordini. Un rol important in procesul de adaptare a
mijloacelor de aparare sociala, in raport cu modificarea si evolutia relatiilor
sociale, il joaca teoria calificarii infractiunilor.
In general, prin aplicarea legii penale se are in vedere adoptarea si
fixarea deciziei privind prevederea (sau neprevederea) circumstantelor de
fapt stabilite in norma penala corespunzatoare, precum si privind
determinarea (sau nedeterminarea) masurii cu caracter juridico-penal, care
se contine in aceasta norma. Aplicarea legii penale reprezinta prin sine o
activitate multidirectionala a organelor de drept ce consta in solutionarea
numeroaselor probleme, principalele dintre care sunt: aprecierea juridicopenala a faptei, aplicarea pedepsei, liberarea de raspundere penala si
pedeapsa, aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ fata de
minori, aplicarea masurilor de constrangere cu caracter medical. Aprecierea
juridico-penala a faptei este constituita din doua componente: delimitarea
infractiunii de alte fapte ilegale sau imorale, calificarea infractiunii.
In activitatea practica de aplicare a legii penale aceste doua
componente sunt imbinate, dar in teoria dreptului penal ele sunt abordate
separat. Importanta acestei divizari este conditionata de faptul ca atestarea
caracterului nepenal al faptei exclude necesitatea solutionarii celorlalte
probleme de drept penal. In opozitie, in ipoteza atestarii caracterului penal al
faptei apare necesitatea primara de a califica infractiunea, adica de a stabili
corespunderea acestei fapte semnelor unei componente de infractiune
concrete.
Calificarea infractiunii constituie fundamentul pentru stabilirea
pedepsei, liberarea de raspundere si pedeapsa penala, aplicarea masurilor
12

de constrangere cu caracter medical si educativ. Luand in consideratie cele

mai sus mentionate, constatam ca, calificarea infractiunilor reprezinta baza
aplicarii legii penale in practica judiciara.
Tragerea la raspundere penala sau represiunea penala de alt gen
presupune existenta unui temei de drept si a unui temei de fapt. Astfel spus,
in drept, trebuie constatat ca exista o norma din Partea Speciala a Codului
penal, care incrimineaza sau considera infractiune o anumita fapta. In fapt,
trebuie constatat, in primul rand, ca fapta la care norma se refera a fost
savarsita. A califica o infractiune in dreptul penal echivaleaza, in general
vorbind, cu operatiunea de identificare a normei din Partea Speciala a
Codului penal, aplicabile in cazul dat. In alti termeni, calificarea
infractiuniiconstituie introducerea faptei in tiparul legii penale.
Esenta principiului legalitatii[3], consta in aplicarea stricta a legii
penale. Dezvoltand aceasta idee, art.1 din Codul de procedura penala
stabileste ca orice persoana, care a savarsit o infractiune, trebuie sa fie
pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata nu trebuie
trasa la raspundere penala si condamnata. Gresita calificare a infractiunilor
poate aduce atingeri grave a justitiei penale. Cel mai des, in practica
judiciara, gresita calificare se prezinta sub urmatoarele forme: o fapta este
considerata infractiune, desi in realitate nu este, deoarece ii lipseste un
element constitutiv prevazut in norma de incriminare; fapta comisa este
incadrata in raport cu o anumita norma de incriminare, desi in realitate ea
intruneste elementele constitutive ale altei norme cu dispozitie mai grava
sau mai usoara; fapta nu este considerata o infractiune, desi in realitate
constituie infractiune, ajungandu-se in acest caz la achitarea unor persoane
vinovate, care ar trebui sa fie sanctionate penal.
Insa, nu doar instanta de judecata, dar si cei care reprezinta partea
acuzarii participa la procesul de calificare a infractiunilor. De aceea, de
contributia lor depinde de asemenea aplicarea stricta a legii penale, in
corespundere cu principiul legalitatii.
Astfel, o prima calificare propriu-zisa a infractiunii se realizeaza
in momentul inceperii urmaririi penale, atribuita, dupa caz, inclusiv
procurorului. In aceasta ipoteza, actul oficial ce include in cuprinsul sau
obligatoriu calificarea infractiunii este reprezentat de ordonanta procurorului
de incepere a urmaririi penale.
Un alt moment esential al procesului de calificare a infractiunilor este
reprezentat de punerea sub invinuire, act procesual de competenta
procurorului care va emite in acest scop o ordonanta in cuprinsul careia
trebuie obligatoriu facuta calificarea faptei savarsite.
In fine, in faza judecarii cauzei penale de catre instanta competenta,
calificarea faptei este statuata prin hotararea instantei de judecata, care,
daca ramane definitiva, devine executorie. In ipoteza in care hotararea este
atacata la o instanta superioara, aceasta din urma poate confirma sau
infirma calificarea data de prima instanta.
Asadar, calificarea infractiunii este rezultatul unui proces lung de
evaluare sau reevaluare a calificarii initiale, proces care este contradictoriu si
priveste atat temeiurile de drept, cat si temeiurile de fapt pe care se
fundamenteaza calificarea cuprinsa in hotararea definitiva a instantei de
judecata. La realizarea acestui proces contribuie inclusiv procurorii si
13

judecatorii, care actioneaza in formele si modalitatile prevazute in normele

dreptului penal si ale dreptului procesual penal, contribuind la asigurarea
legalitatii pe planul dreptului penal material si procesual.
Dificultatile pe care le ridica uneori in practica stabilirea legaturii
cauzale pot fi depasite printr-o atenta examinare a tuturor imprejurarilor
cauzei. Daca victima a contribuit prin culpa sa la producerea rezultatului,
raspunderea penala a faptuitorului nu este inlaturata, afara de cazul cand
aceasta culpa are caracter exclusiv. Daca moartea persoanei s-a produs ca
rezultat al actiunii sau inactiunii mai multor faptuitori, acestia vor fii
considerati autori ai infractiunii.

14

Probleme de calificare juridica a infractiunii de lipsire de viata din

imprudenta. Delimitarea lipsirii de viata din imprudenta de la
componentele infractiunilor similare:
Interferenta a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni apartinand
unor persoane diferite, dar toate in stransa legatura cu rezultatul, constand
din moartea prin imprudenta a unei persoane se intalneste destul de
frecvent in traficul rutier si in accidentele de munca (spre exemplu,
coliziunea a doua autovehicule sau manuirea de catre mai multe persoane a
unui dispozitiv periculos, etc.). In situatiile de acest fel, contributiile mai
multor persoane la producerea rezultatului se ordoneaza succesiv intr-un
lant cauzal. Desi toate aceste contributii se produc simultan, nu toate au in
mod egal capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs, fie ca unele
sunt mult prea indepartate de rezultat, fie ca nu apar eficiente. Se face
distinctia dintre cauze principale si secundare, cauze directe si indirecte.
Pluralitatea de cauze se poate infatisa fie sub forma unui concurs de cauze
concomitente, cand doua sau mai multe cauze actioneaza independent sau
cand doua sau mai multe cauze laolalta determina efectul, fie sub forma
unui concurs de cauze succesive, cand fiecare cauza determina un efect care
la randul sau determina un altul. Rezultatul infractional se poate produce fie
in urma actiunii directe a subiectului, fie prin mijlocirea altor forte pe care
subiectul le foloseste in vederea comiterii faptului[7].
Responsabilitatea poate fi definita ca un fapt social ce se rezuma la
reactia initiata de o actiune pe care societatea o considera condamnabila.
Responsabilitatea medicala decurge din particularitatile profesiei medicale,
dar si din posibilitatile actului medical de a se desfasura uneori imprevizibil
sau ireversibil. De regula, abaterile morale ale medicilor sunt analizate de
Colegiul Medicilor. In cazurile in care se constata ca aceste abateri au depasit
limitele regulamentelor moralei medicale, vor fi sanctionate de acest for. Iar
daca abaterile sunt de natura juridica, vor intra in competenta organelor de
drept. Raspunderea juridica a personalului medico-sanitar poate fi:
administrativa (sanctiuni disciplinare si contraventionale), civila (sanctionata
de codul civil, referindu-se in general la patrimoniu bunuri, bani), penala
(sanctionata de codul penal). Expertiza medico-legala in anchetarea
responsabilitatii penale a personalului medical, are ca temei juridic, printre
alte infractiuni
Infractiunea de leziuni cauzatoare de moarte si infractiunea de lipsire
de viata din imprudenta din culpa
In analiza diferentierii infractiunii de leziuni cauzatoare de moarte de
cea de omor din culpa, dupa parerea mea, un prim criteriu izvoraste din
insasi terminologia folosita de legiuitor. Astfel, in cazul omorului, se foloseste
expresia uciderea unei persoane, ceea ce denota ca actiunea (omisiunea)
ce a condus la decesul victimei reprezinta nu numai cauza primara
declansatoare, ci si cauza, neconexa cu alte conditii sau imprejurari, apta de
a aduce eo ipso rezultatul letal.
Stim insa ca in cazul leziunilor cauzatoare de moarte procesul cauzal
este complex, compus dintr-o cauza (care poate fi un factor primar
declansator sau un factor secundar, declansat) sau imprejurari (anumite stari
15

sau situatii, cum ar fi: batranetea, starea de ebrietate, locul unde se afla
victima, fenomene ale naturii, actiunea unor substante toxice, actiunea
animalelor), cu legatura de cauzalitate, ce decurg din una din alta care, de
asemenea, pot juca rol de factori primari (declansatori) sau secundari
(declansati, derivati).
La infractiunea de omor, procesul cauzal este linear, in sensul unei
legaturi imediate de la cauza primara (si unica) la efect. Apreciem ca in cazul
concurentei unor cauze echivalente in determinismul decesului (de natura
violenta si patologica), fiecare cauza in parte putand produce efectul letal,
actiunea violenta va avea o relevanta juridica mai pronuntata, iar fapta va
trebui incadrata la omor, si nu la leziuni cauzatoare de moarte, cum s-a
sustinut[13]. La infractiunea de leziuni cauzatoare de moarte, acest proces
ia forma unui traseu sinuos sau a unor trasee multiple si intersectate;
rezultatul mai grav survine conditionat si nu cauzat de leziunile initiale.
In cazul ambelor infractiuni, rezultatul este acelasi moartea;
rezultatele letale decurg deopotriva, desi in masuri diferite, intr-un act
heteroagresiv initial, cu rol de cauza, conditie, ori imprejurare. Daca
intre cauza primara (actul agresiv) vatamare moarte nu intervin
verigi intermediare sub forma unor conditii (imprejurari) preexistente,
concomitente ori subsecvente, cauza primara fiind apta si suficienta prin ea
insasi a produce decesul, atunci efectul primar vatamarea, este absorbit in
mod natural de efectul secundar mai grav moartea, urmand ca fapta
inculpatului sa fie incadrata la omucidere intentionata, neputandu-se retine
culpa. In cazul unui astfel de raport de cauzalitate direct, agentul nu se
poate prevala de preexistenta sau aparitia unor elemente pe care nu le-a
prevazut, desi trebuia si putea sa le prevada, ori prevazandu-le, a socotit
fara temei ca nu se vor produce pentru simplul fapt ca ele nu mai ajung sa
indeplineasca in acest nex cauzal vreun rol de cauza sau conditie. De
exemplu survenirea mortii ca urmare a unei puternice lovituri in cap,
generatoare de traumatism cranio-cerebral cu dilacerare, este irelevant
faptul ca victima era in varsta si suferinda (eventual si sub influenta
bauturilor alcoolice), aceste elemente fiind extrinseci nexului cauzal, intrucat
lovitura, prin intensitatea ei, ar fi avut acelasi efect aplicata la o persoana
mai tanara si mai viguroasa[14].
Cu aceasta, cred ca am dat si raspunsul negativ la intrebarea
daca se poate vorbi de moarte instantanee la leziunile cauzatoare de moarte
si daca acestea se pot constitui in infractiuni spontane, si aici avem in vedere
cazul asa-numitei morti prin inhibitie. Pentru a fi constituita infractiunea
de leziuni cauzatoare de moarte trebuie indeplinita conditia ceruta de codul
penal roman, in sensul de a se produce mai intai urmarile proprii ipotezelor
prevazute de art.180-182 si apoi moartea.
In concluzie, fara a putea vorbi despre confundarea raportului de
cauzalitate cu vinovatia, pot sa afirm ca in cazul unei vatamari de pe urma
careia intervine direct si neconditionat moartea victimei, reprezentarea
psihica initiala a infractorului pentru vatamare, se va extinde in mod
necesar si asupra ultimului efect (rezultatul letal), sub forma putintei de a
prevedea potentialul tanatogenerator al actiunii initiale, si aici am in vedere
nu numai ipoteza mortii produse prin vatamarea unor organ vital, ci si
asupra unei regiuni a corpului nevitala.
16

Dupa parerea mea, nu se pot include aici cazurile tipice pentru

leziunile mortale de loviri urmate de dezechilibrarea victimei si lovirea
acesteia de un plan dur[15] sau de un autovehicul in miscare[16], cand
actiunea de lovire intentionata constituie doar conditia declansatoare, iar
izbirea de plan dur reprezinta factorul cauzal declansat. Bineinteles ca daca
din elementele concrete ale spetei se va deduce ca o actiune cauzatoare de
leziuni lipsite de gravitate a fost savarsita in scopul producerii mortii, se va
retine, indubitabil, intentia de a ucide.

17

Lipsirea de viata din imprudenta in Codul penal al Republicii

Moldova

Art.149 din Codul penal al Republicii Moldova incrimineaza infractiunea

de lipsire de viata prin imprudenta, norma incriminatoare fiind:
(1) Lipsirea de viata din imprudenta se pedepseste cu inchisoare de
pina la 3 ani.
(2) Lipsirea de viata din imprudenta a doua sau mai multor persoane
se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.
Obiectul ocrotirii penale

Cele mai dese atentate la adresa persoanei sunt infractiunile contra

vietii. In urma savarsirii lor survine cea mai grava consecinta decesul
persoanei, care nu mai poate fi recuperata. Nu putem vorbi de un stat de
drept, fara ca sa fie ocrotita viata persoanei. De aceea apararea acestei
valori sociale constituie una dintre indatoririle supreme ale fiecarui stat.
Aceasta obligatie este determinata in art.24 al Constitutiei Republicii
Moldova, statul garanteaza persoanei dreptul la viata si la integritatea fizica
si psihica. La determinarea atentatelor contra vietii persoanei, legiuitorul in
Codul Penal a delimitat atentatele in felul urmator: atentatele intentionate
contra vietii persoanei omoruri si atentatele imprudente lipsirea de viata,
cu o singura exceptie, eutanasia. Tot Codul defineste obiectul omorului ca
fiind viata persoanei, si atunci e necesar ca omul, la a carui viata se
atenteaza, sa fie nascut si inca in viata.
Survenirea mortii persoanei in urma unor actiuni ale faptuitorului
savarsite din imprudenta nu poate fi calificata ca omor, deoarece privarea de
viata a altei persoane in mod ilegal se comite numai intentionat. Acest fapt
constituie si elementul principal de a recunoaste prin lege deosebirea intre
omor si lipsirea de viata a persoanei. Desi consecintele infractiunii de omor si
cele ale infractiunii de lipsire de viata a persoanei din imprudenta au acelasi
rezultat survenirea mortii persoanei, in ultimul caz faptuitorul nu prezinta
un pericol social deosebit, pe care il prezinta ucigasul in cazul suprimarii
intentionate a vietii.
Obiectul juridic special

Obiectul juridic nemijlocit al infractiunii de lipsirea de viata din

imprudenta, il constituie totalitatea de relatii sociale a caror existenta si
desfasurare normala sunt conditionate de ocrotirea dreptului la viata si insasi
viata persoanei ca suprema valoare sociala si biologica a omului.
Obiectul juridic special al infractiunii il constituie relatiile sociale
privitoare la viata al persoanei. In sensul Conventiei si al legislatiei Republicii
18

Moldova, titular al dreptului la viata este persoana care s-a angajat in

procesul de nastere, momentul final fiind moartea ei biologica. Spre
deosebire de norma penala a Codului penal moldovean din 1961, care era
intitulata omorul din imprudenta, articolul 149 poarta denumirea de lipsire
de viata prin imprudenta. Specificul mentionat este important din punct de
vedere al doctrinei, intrucat lipsirea de viata prin imprudenta nu este o
componenta de infractiune, care poate fi inclusa in categoria omorurilor. Noul
cod penal al Republicii Moldova din 2002, reglementeaza institutia infractiunii
savarsite cu imprudenta. Astfel, se considera ca infractiunea a fost savarsita
din imprudenta daca persoana care a savarsit-o isi da seama de caracterul
prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut urmarile ei
prejudiciabile, dar considera in mod usuratic ca ele vor putea fi evitate ori nu
isi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, nu a
prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile, desi trebuia si
putea sa le prevada . In art.18 este prevazuta imprudenta ca forma a
vinovatiei sub doua modalitati: increderea exagerata in sine (usuratica) si
neglijenta.
Increderea exagerata in sine se caracterizeaza prin faptul ca persoana
isi da seama ca, in conditiile in care isi desfasoara activitatea, aceasta
activitate prezinta un anumit grad prejudiciabil, prevede urmarile ei
prejudiciabile, rezultat pe care nu-l doreste si nici nu-l accepta, dar
considera usuratic ca prin felul in care actioneaza il va evita. Factorul
intelectiv al increderii exagerate in sine consta in intelegerea de catre
faptuitor a caracterului prejudiciabil al activitatii sale si in prevederea
urmaririi prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei.
Intelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legata, de regula,
de nerespectarea unor reguli de precautie stabilite pentru a evita survenirea
unor consecinte prejudiciabile in procesul de desfasurare al anumitor
activitati . Prevederea in cadrul increderii exagerate in sine presupune nu
numai prevederea posibilitatii producerii urmarii prejudiciabile, ci si
posibilitatea
preintampinarii
unei
astfel
de
urmari.
Posibilitatea
preintampinarii urmarilor se bazeaza pe aprecierea unor temeiuri si
imprejurari care, in conceptia faptuitorului, ar trebui sa evite rezultatul
prevazut. La baza acestei aprecieri pot sta increderea faptuitorului in
experienta si pregatirea sa profesionala, starea tehnica a mecanismelor,
actiunile altor persoane, precum si alte imprejurari de natura sa previna
producerea rezultatului prejudiciabil.
Factorul volitiv al increderii exagerate in sine prezinta eforturile pe
care le depune faptuitorul la desfasurarea activitatii cu nerespectarea
regulilor de precautie in conditiile increderii sale in anumiti factori care, in
conceptia sa, pot impiedica survenirea rezultatului si care, de fapt, au fost
apreciati exagerati. Cand faptuitorul nu se bazeaza pe niciun temei care ar
putea preintampina rezultatul, ci pe hazard, pe intamplare, vinovatia sa ia
forma intentiei, intrucat intr-un asemenea caz ea echivaleaza cu acceptarea
urmarilor prevazute. In situatia increderii exagerate in sine, faptuitorul crede
sincer, dar gresit, ca rezultatul nu se va produce, si aceasta incredere il
insoteste pe tot parcursul activitatii sale. La intentie, persoana, prevazand
19

posibilitatea survenirii rezultatului, il accepta in mod constient si nu face

niciun efort pentru preintampinarea lui.
Neglijenta, ca modalitate a imprudentei, exista atunci cand persoana
nu isi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei, nu a prevazut
posibilitatea survenirii urmarii prejudiciabile, desi trebuia si putea sa le
prevada. Astfel, lipsa de intelegere a gradului prejudiciabil al faptei si al
prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenta de toate celelalte
forme si modalitati ale vinovatiei. In dreptul penal moldovean, esenta
neglijentei consta in faptul ca persoana trebuia si putea sa prevada
posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil.
Sintagma din art.18 C.pen. R.M. trebuia sa prevada, exprima
obligatiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmarii
prejudiciabile. Aceasta obligatiune rezulta din diferite norme, reguli,
instructiuni legale, care reglementeaza modul de desfasurare a unor
activitati sau din anumite reguli de convietuire sociala bazate pe experienta
de viata. In lipsa obligatiunii de a prevedea posibilitatea survenirii
rezultatului se exclude vinovatia.
Obligatiunea de prevedere nu se deduce din posibilitatile individuale,
concrete ale persoanei, ci din posibilitatea unui individ mediu, obisnuit, care,
activand in conditiile faptuitorului, ar fi trebuit sa prevada rezultatul actiunii
sale. Prin urmare, obligatiunea de a prevedea rezultatul este o conditie
obiectiva a neglijentei si la stabilirea ei nu se ia in concret particularitatile
individuale ale persoanei concrete.
Pe langa obligatiunea de a prevedea rezultatul (trebuia sa-l prevada),
este necesar ca persoana sa poata prevedea natura si dimensiunile lui.
Posibilitatea de prevedere este o conditie subiectiva a neglijentei si se
stabileste in functie de particularitatile individuale ale faptuitorului,
pregatirea si experienta lui profesionala sau de viata, circumstantele
concrete ale situatiei in fiecare caz aparte. Daca se stabileste ca persoana
nicicum nu putea sa prevada producerea rezultatului, exista o fapta savarsita
fara vinovatie, si nu infractiune . Numai atunci cand persoana care trebuia sa
prevada si sa preintampine rezultatul faptei sale a putut, insa nu si-a onorat
aceasta obligatie, sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenta vinovatiei in
forma de neglijenta.
In general art.18 din codul penal R.M. reglementeaza imprudenta in
cele doua modalitati mentionate numai in cazul infractiunilor cu componente
materiale, de rezultat. Cercetarea pericolului survenirii urmarilor
prejudiciabile din cauza increderii exagerate in sine sau a neglijentei, in lipsa
unui rezultat real, nu atrage raspunderea penala a faptuitorului, nici chiar
atunci cand rezultatul a fost preintampinat de alte persoane sau din
intamplare nu a survenit.
Exceptie, fac infractiunile cu componente formale prevazute expres in
partea speciala a codului penal . Specificul acestei forme de vinovatie rezulta
si din faptul ca, codul penal moldovean nu prevede raspunderea penala
20

pentru participatia la savarsirea infractiunilor din imprudenta si exclude

posibilitatea pregatirii si tentativei la ele.
Obiectul material

Obiectul material al infractiunii consta in viata unui om si este

reprezentat de corpul persoanei, privit ca o totalitate de functii si procese
organice, privit ca substanta materiala, ca sistem si totalitate de functii si
procese organice care mentin o persoana in viata, ca unitate anatomica si
fiziologica, fizica si psihica.
Intre existenta obiectului material al acestei infractiuni, se cer intrunite
cumulativ urmatoarele doua conditii:

fapta sa fie savarsita asupra unei persoane umane aflata in

viata, fiind fara relevanta juridica sexul, starea sanatatii, faptul
ca persoana era sau nu viabila sau normala din punct de vedere
anatomo-fiziologic, prezentand o constitutie fizica, care sa
prezume ca putea trai mai departe;

Stabilirea timpului cat persoana ar mai fi trait daca nu era ucisa este lipsit de
interes sub aspectul existentei infractiunii. Raportata la aceasta prima
conditie, esentiala pentru existenta obiectului material, apare ca necesara
precizarea momentului din care un om este considerat in viata. Referitor la
acest moment s-a sustinut in literatura de specialitate[47] ca momentul
nasterii coincide cu separarea noului nascut de corpul mamei, dobandind o
existenta extrauterina, odata cu respiratia sa pulmonara. Moartea persoanei
umane ca limita sau moment final al vietii, reprezinta o incetare definitiva si
ireversibila a vietii prin oprirea functiilor vitale in toate organele si tesuturile,
pana la celula, cu oprirea activitatii metabolice celulare.
In teoria clasica, moartea intervine cand cele doua functii vitale - circulatia
sangelui si respiratia pulmonara au incetat. Teoria moderna considera ca
pentru stabilirea instalarii mortii in organismul uman, elementul determinant
il reprezinta momentul incetarii functiilor cerebrale, astfel ca se poate vorbi
de moartea organismului cand inceteaza complet activitatea bioelectrica a
creierului, fapt perceptibil si usor de constatat printr-o encefalograma, cand
linia functionala a creierului se stabileste definitiv la punctul zero.
Momentul incetarii vietii este astfel considerat ca fiind cel al mortii biologice,
ca forma finala a mortii reale, care se instaleaza in doua etape :
1. Prima etapa moartea clinica - este starea care dureaza aproximativ 5
minute dupa oprirea functiilor sistemului nervos central, respirator si circular,
perioada in care se poate interveni eficient prin metode de reanimare,
nefiind inca instalate modificari ireversibile ale celulelor organismului.
2. A doua si ultima etapa o reprezinta moartea biologica - stadiul ireversibil
caracterizat prin incetarea proceselor metabolice celulare, cu modificari
structurale ireversibile ale celulelor, cu diferentiere inalta, consecutiv lipsei
21

de oxigen, in acest caz instalarea mortii biologice nu mai permite o

reanimare eficienta, celulele nervoase ale sistemului nervos central fiind
distruse functional, generandu-se o stare de decerebrare chiar si in ipoteza
prestabilirii temporare a circulatiei sanguine si pulmonare.
In consecinta, ca moment final al vietii, este considerata numai
moartea biologica, cand intervine momentul degradarii ireversibile a
celulelor sistemului nervos central, in celelalte faze ale procesului
tanatogenetic, starea de agonie (caracterizata printr-o grava dereglare a
functiilor vitale, a circulatiei, respiratiei si a sistemului nervos central) si
starea de moarte clinica caracterizata printr-o insuficienta progresiva morfofunctionala, in care mai este posibila reanimarea, dreptul penal considera
persoana umana ca fiind in viata si acordandu-i-se ca urmare aceeasi
protectie penala ca si oricarei alte persoane[50].

a doua conditie ce se reclama a fi intrunita pentru a exista

obiectul material al infractiunii de ucidere din culpa, este ca
acest obiect material sa se constituie in viata unui alt om decat
cea a faptuitorului.

Aceasta conditie rezulta cu evidenta chiar din continutul raportului social

juridic ocrotit de Codul penal care genereaza in sarcina fiecarui membru al
societatii obligatia de a respecta si de a nu aduce nici o atingere vietii altuia,
nu numai prin actiuni intentionate ci si prin cele comise din culpa. Obiectul
material al infractiunii de ucidere din culpa nu trebuie insa confundat cu
subiectul pasiv al aceleiasi infractiuni.
Subiectii infractiunii

Subiectul infractiunii se defineste in raport cu infractiunea, fiind

considerat subiect al infractiunii acea persoana care a savarsit cu vinovatie
sau din culpa, o infractiune.
Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana fizica, responsabila
care, in momentul savarsirii infractiunii, a implinit varsta de 16 ani[51].
Alin.1 al art.21 din codul penal moldovean, indica semnele specifice
persoanei fizice ca subiect activ al infractiunii: varsta ceruta de lege si
responsabilitatea. Pentru ca o persoana sa fie subiect activ al infractiunii
prev. si ped. de art.149 C.pen. moldovean, ea trebuie sa fi atins, la
momentul comiterii infractiunii, o anumita limita de varsta. Ori, numai la o
anumita varsta, si nu de la nastere, omul dobandeste capacitatile psihice
care ii dau posibilitatea sa constientizeze actiunile sale, si sa le poata
stapani. In actele internationale[52] cu privire la administrarea justitiei pentru
minori, este recunoscut faptul ca minorul[53] poate fi subiect activ al
infractiunii, dar se considera ca si adultii tineri sub varsta de 21 de ani, sa fie
tratati intr-un mod comparabil cu cel al minorilor. Insa nu s-a convenit
asupra unei limite minime de varsta a raspunderii penale aplicabile in toate
tarile.
22

Din alin.1 al aceluiasi articol, rezulta ca in Republica Moldova, minorul

care nu a implinit varsta de 14 ani nu poate fi subiect activ al niciunei
infractiuni. Aceasta inseamna ca, pana la atingerea varstei de 14 ani, din
punct de vedere penal, inexistenta responsabilitatii persoanei fizice este
absoluta si in niciun caz nu se va putea dovedi existenta ei. Varsta generala
in Republica Moldova pentru tragerea la raspundere penala a persoanei fizice
este de 16 ani, minorii intre 14-16 ani purtand raspunderea penala numai
pentru savarsirea infractiunilor indicate expres in alin.2 al art.21 C.pen.
moldovean. In cazul in care se constata ca minorul a atins varsta raspunderii
penale, este inapoiat mintal si aceasta apreciere nu este determinata de o
boala psihica cronica, de o tulburare psihica temporara sau de o alta stare
patologica prin care se exclude responsabilitatea, iar nivelul de dezvoltare
intelectuala si psihica a lui nu corespunde varstei de la care art.21 prevede
raspunderea penala, acest minor poate fi recunoscut ca subiect activ al
infractiunii savarsite si tras la raspundere penala pentru fapta comisa.
In cadrul urmaririi penale si judecarii cauzei trebuie sa fie stabilita
varsta precisa a minorului (ziua, luna, anul nasterii). Aceasta chestiune se
solutioneaza in conformitate cu cerintele legii de procedura penala. Se
considera ca persoana a atins varsta anumita nu in ziua nasterii, ci incepand
cu ziua urmatoare. La constatarea varstei de catre expertiza medico-legala
ziua nasterii urmeaza sa fie considerata ultima zi a acelui an, care este
numit de expert, iar in cazul constatarii varstei printr-un numar minimal si
un numar maximal de ani, ea se deduce din varsta minimala a acestei
persoane presupusa de expertiza.
Temeiurile raspunderii penale sunt unice si se aplica in egala masura
fata de orice persoana care a implinit varsta ceruta de lege[57]. Insa varsta
minorului este luata in considerare la individualizarea raspunderii penale si a
pedepsei penale. Astfel, persoana in varsta de pana la 18 ani poate fi
eliberata de raspunderea penala in temeiul prevederilor art.54 C.pen.
moldovean si in conformitate cu prevederile raspunderii penale; savarsirea
infractiunii de catre un minor constituie o circumstanta atenuanta la
stabilirea pedepsei[58], iar fata de minori nu se aplica detentia pe viata[59].
Referitor la problema varstei de la care este posibila raspunderea
penala, trebuie avut in vedere ca o mare parte din infractiunile prevazute in
partea speciala a codului penal moldovean, pot fi savarsite numai de
persoane care au atins o anumita varsta[60]. In alte cazuri, varsta subiectului
activ in norma de incriminare, nu este determinata, insa este indicat
caracterul activitatii persoanei sau functiile pe care le ocupa[61]. In aceste
cazuri, subiect al infractiunii poate fi persoana fizica care a implinit 18 ani
sau o alta varsta stabilita de lege pentru a ocupa aceste functii sau pentru a
exercita aceste activitati.
Potrivit alin.1 al art.21 C.pen. moldovean, numai persoana
responsabila poate fi subiect al infractiunii. Responsabilitatea persoanei este
prezumata si nu trebuie dovedita, insa in cazurile in care apar indoieli cu
privire la starea de responsabilitate a banuitului, invinuitului sau inculpatului,
organele de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa
23

stabileasca starea psihica a acestora, adica responsabilitatea sau

iresponsabilitatea lor. Art.23 C.pen. moldovean, da notiunea de
iresponsabilitate ca stare psihologica opusa responsabilitatii si caracterizeaza
criteriile ce stau la baza ei, astfel:
(1) Nu este pasibila de raspundere penala persoana care, in timpul
savirsirii unei fapte prejudiciabile, se afla in stare de iresponsabilitate, adica
nu putea sa-si dea seama de actiunile ori inactiunile sale sau nu putea sa le
dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburari psihice
temporare sau a altei stari patologice. Fata de o asemenea persoana, in
baza hotaririi instantei de judecata, pot fi aplicate masuri de constringere cu
caracter medical, prevazute de prezentul cod.
(2) Nu este pasibila de pedeapsa persoana care, desi a
savirsit infractiunea in stare de responsabilitate, inainte de pronuntarea
sentintei de catre instanta de judecata s-a imbolnavit de o boala psihica care
a lipsit-o de posibilitatea de a-si da seama de actiunile ori inactiunile sale
sau de a le dirija. Fata de o asemenea persoana, in baza hotaririi instantei
de judecata, pot fi aplicate masuri de constringere cu caracter medical, iar
dupa insanatosire - ea poate fi supusa pedepsei.
Reglementarile acestui articol sunt de principiu, norma data exclude
raspunderea penala a persoanei iresponsabile. Din dispozitiile cuprinse in
acest articol, rezulta ca la baza iresponsabilitatii stau doua criterii: medical si
juridic, acesta din urma fiind denumit si psihologic. Ambele criterii determina
numai in mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei.
Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilitatii are la baza doi factori
intelectiv si volitiv care sunt expusi in art.23 C.pen. moldovean, prin
expresia nu putea sa-si dea seama de actiunile si inactiunile sale sau nu
putea sa le dirijeze.
factorul intelectiv al iresponsabilitatii se manifesta prin faptul ca
persoana nu putea sa-si dea seama de actiunile si inactiunile sale in
momentul savarsirii faptei prejudiciabile. Aceasta stare psihica presupune
lipsa capacitatii persoanei de a intelege caracterul adevarat al faptei si
caracterul prejudiciabil al acesteia[62].
factorul volitiv al iresponsabilitatii se caracterizeaza prin lipsa
capacitatii persoanei de a-si dirija actiunile sau inactiunile in momentul
savarsirii infractiunii si este determinat de afectarea sferei volitive a
psihicului persoanei. Aceasta stare psihica este strans legata de
incapacitatea intelectuala a persoanei sau factorul intelectiv insa nu
poate sa se manifeste si independent[63].
Pentru ca persoana sa fie recunoscuta iresponsabila, se cere prezenta
ambelor criterii ale iresponsabilitatii, cu conditia ca la momentul savarsirii
faptei boala psihica a persoanei sa fi atins un asemenea grad, incat a lipsit-o
de capacitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori de a le
dirija. Recunoasterea iresponsabilitatii persoanei, este de competenta
24

instantei de judecata si acest fapt se solutioneaza in baza tuturor

materialelor cauzei, inclusiv in baza expertizei psihiatrice, a carei efectuare
este obligatorie in cazurile in care apar indoieli cu privire la starea de
responsabilitate a persoanei care a savarsit o fapta prejudiciabila.
Iresponsabilitatea persoanei se stabileste la momentul savarsirii faptei
prejudiciabile prevazuta de legea penala ca infractiune.
Persoana recunoscuta iresponsabila la momentul savarsirii faptei
prejudiciabile nu poate fi subiect al infractiunii si nici nu poate fi trasa la
raspundere penala. Insa fata de aceste persoane, in baza hotararii instantei
de judecata, pot fi aplicate masuri de constrangere cu caracter medical
prevazute de art.98-102 C.pen.
Art.231 C.pen.
moldovean
a
legiferat
pentru
prima
data
responsabilitatea redusa, aceasta fiind o stare intermediara intre
responsabilitate si iresponsabilitate. La baza responsabilitatii reduse, sta o
tulburare psihica ce nu-i permite persoanei sa inteleaga in deplina masura
caracterul si gradul prejudiciabil al actiunilor sau inactiunilor sale si sa le
dirijeze. Responsabilitatea redusa, asemenea iresponsabilitatii, este
determinata de doua criterii: medical si juridic (psihologic). Pentru ca sa fie
recunoscuta drept persoana cu responsabilitate redusa, se cere prezenta
ambelor criterii, cu conditia ca, la momentul comiterii infractiunii, anomaliile
psihice sa nu fi atins nivelul care inlatura responsabilitatea persoanei.
In alin.1 al art.231 C.pen. moldovean, se arata ca: persoana care a
savarsit o infractiune ca urmare a unei tulburari psihice, constatata prin
expertiza medicala efectuata in mod stabilit, din cauza careia nu-si putea da
seama pe deplin de caracterul si legalitatea faptelor sale sau nu le putea
dirija pe deplin, este pasibila de responsabilitate penala redusa, astfel incat
persoana cu aceasta persoana este pasibila de responsabilitate penala. Insa
codul penal din Republica Moldova nu contine anumite norme care sa
reglementeze
responsabilitatea
penala
redusa
a
persoanelor
cu
responsabilitate redusa. Exceptie fac insa dispozitiile alin.2 ale articolului
mentionat[64], conform carora instanta de judecata tine cont de tulburarea
psihica a persoanei la momentul comiterii infractiunii, ca de o circumstanta
atenuanta prevazuta de art.76 alin.1 C.pen. moldovean.
Subiect pasiv al infractiunii poate fi orice persoana fizica in viata,
indiferent de varsta, stare sociala sau materiala, rasa sau nationalitate, etc.
Jurisprudenta CEDO nu recunoaste calitatea de titular al dreptului la viata
pentru fetus si/sau embrion. Referitor la subiectul pasiv al infractiunii de
ucidere din culpa in teoria si practica judiciara penala, se face distinctia intre
urmatoarele doua categorii:
- subiectul pasiv general care in cazul acestei infractiuni il constituie
societatea, prin suprimarea vietii unui membru al ei, societatea fiind
intotdeauna afectata.

25

- subiectul pasiv special sau imediat al infractiunii este persoana

impotriva caruia se indreapta activitatea de ucidere din culpa a subiectului
activ.
In concluzie, si pe cale de consecinta, persoana care este subiect pasiv
nu poate fi in acelasi timp si subiect activ. Se impun insa in acest context
anumite precizari in sensul ca in situatii de exceptie, subiectul pasiv poate
constitui in acelasi timp si subiect activ al infractiunii. Cu titlu de exemplu
consideram posibila o asemenea insumare in cazul in care intr-un accident
de circulatie rutiera produs din culpa comuna a doi conducatori de
autovehicule, se produce moartea unuia sau a ambilor conducatori. In acest
caz fiecare din cei doi conducatori, subiecti activi, este considerat autor al
infractiunii, constituind si subiect al infractiunii de ucidere din culpa, daca s-a
produs moartea sa.
Latura obiectiva a infractiunii

Partea centrala a infractiunii de lipsire de viata din imprudenta este

constituita dintr-o seama de elemente obiective, care alcatuiesc insumate
latura obiectiva a acestei infractiuni. Elementul obiectiv al infractiunii consta
in manifestarea exterioara a omului (actiune sau inactiune), care lezeaza
valorile ocrotite de legea penala, producand o anumita modificare,
schimbare in lumea exterioara. In consecinta, prin latura obiectiva a
infractiunii se intelege o totalitate de elemente obiective, formate din
elementul material, actiunea sau inactiunea, urmarea socialmente
periculoasa si raportul cauzal dintre actiune ori inactiune si urmarea
periculoasa, fiind astfel constituita din elemente care, toate au, dupa cum
arata si denumirea, un caracter comun, anume toate sunt obiective si intre
ele exista o stransa legatura.
Latura obiectiva a infractiunii analizate se realizeaza prin actiuni sau
inactiuni, consecintele criminale sunt survenirea mortii victimei, iar intre
fapta savarsita si consecintele survenite trebuie sa existe un raport de
cauzalitate. Chiar in cazul savarsirii unei fapte intentionate, si la infractiunea
de lipsire de libertate prin imprudenta, atitudinea faptuitorului fata de
rezultatul produs se exprima sub forma de neglijenta criminala sau de
incredere exagerata in sine: faptuitorul prevede ca actiunea sau inactiunea
sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera ca o va evita.

Elementul material al laturii obiective, actiunea sau inactiunea, adica

fapta in sens restrans, formeaza partea centrala a infractiunii, reprezentand
poate cel mai important element al acesteia. Lipsirea de viata din
imprudenta, ca infractiune prevazuta de Codul Penal al Republicii Moldova,
aduce atingere relatiilor si valorilor sociale, produce anumite urmari
periculoase numai prin mijlocirea unei anumite actiuni sau inactiuni.
Subiectul activ al acestei infractiuni poate produce drept consecinta, moartea
unei persoane umane, numai prin mijlocirea unei activitati materiale, a unei
26

actiuni sau inactiuni, fara aceasta activitate exterioara neputand exista

infractiunea.
Exista o anumita asemanare intre activitatile care au ca rezultat
uciderea unei persoane, indiferent daca sunt intentionate sau neintentionate,
asemanare reflectata si in aceea ca legea foloseste pentru ambele activitati
materiale substantivul provenit dintr-un verb 'ucidere' indiferent de modul in
care s-a desfasurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vietii; o
asemenea tehnica de incriminare nu permite o diferentiere intre actul in sens
de omor si actul in sens de ucidere din culpa. Dintr-un punct de vedere
exclusiv material, o asemenea diferenta nici nu exista, deoarece o arma este
declansata in directia victimei printr-o miscare similara, indiferent de
caracterul intentionat sau neintentionat al actului.
Cu toate acestea actul intentionat si cel din culpa sunt esential
diferite[65]. Actul de omor intentionat da expresie unei conduite violente,
reprezentand o forma de manifestare a faptuitorului care a luat hotararea de
a suprima viata unei persoane si se foloseste de mijloace apte sa realizeze
acest scop. In materie de lipsire de viata din imprudenta nu avem un act de
violenta ci o conduita gresita a agentului intr-o situatie periculoasa,
susceptibila ca, in anumite imprejurari sa se produca consecinte grave
pentru viata persoanei.
Asa de pilda, s-a retinut corect ca exista infractiunea de lipsire de
viata din imprudenta si nu infractiunea de omor intentionat, cand in timpul
unei intreceri neregulamentare intre doi militari privind incarcarea pistoalelor
mitraliera aflate asupra lor, unul dintre ei declanseaza focul si-l impusca pe
celalalt militar. In speta, inculpatul, militar in termen, impreuna cu un alt
militar au hotarat sa se intreaca la incarcarea pistolului mitraliera, motiv
pentru care s-au asezat fata in fata si au inceput sa-si incarce armele tinand
tevile indreptate unul spre celalalt, in timpul intrecerii, dupa ce a dezasigurat
pistolul mitraliera, inculpatul a manevrat inchizatorul si apasand pe tragaci a
declansat focul, impuscand in inima pe militarul din fata sa. Instanta de fond
a retinut ca inculpatul a savarsit cu intentie indirecta, infractiunea de omor
intentionat prevazuta in art.145 C.pen. moldovean, deoarece a prevazut
posibilitatea producerii rezultatului mortal pe care 1-a acceptat. Instanta de
recurs nu a acceptat acest rationament, motivand ca intrucat inculpatul a
manevrat corect pistolul automat, in timpul intrecerii organizate din initiativa
victimei, pana in momentul declansarii focului, inculpatul si victima au
actionat identic asupra armelor lor, ca au existat relatii bune intre ei anterior,
ceea ce ar fi inexplicabila acceptarea de catre inculpat a posibilitatii
producerii unui rezultat atat de grav cum este impuscarea victimei, ca dupa
comiterea faptei inculpatul s-a aratat deosebit de impresionat si chiar
disperat, nu se poate retine ca el a actionat cu intentie indirecta. Dimpotriva,
apare reala apararea inculpatului ca dupa terminarea intrecerii, in momentul
in care a actionat pentru a readuce pistolul mitraliera in pozitia initiala pe
umar, a atins din neatentie tragaciul acestuia. Fiind astfel evident ca
inculpatul nu a actionat asupra tragaciului cu intentia de a ucide pe victima,
ci din culpa, in conditiile nerespectarii dispozitiilor regulamentare referitoare
la manuirea armamentului, fapta sa trebuie incadrata in infractiunea de
27

lipsire de viata din imprudenta, prevazuta de art.149 C.pen. moldovean si nu

in aceea de omor intentionat[66].

Urmarea indirecta consta in consecintele social - economice morale,

care se produc in cadrul societatii si care se rasfrang asupra uneia sau a
unor relatii sociale si juridice. Urmarea sociala produce tulburari de liniste pe
planul constiintei, a trairilor psihice a membrilor societatii, o diminuare a
respectului si increderii in capacitatea normei juridice de a oferi o protectie
reala si eficienta vietii persoanei.

Raportul de cauzalitate constituie un deosebit de important element al

laturii obiective, cu toate ca in dispozitiile legii, raportul cauzal nu este in
mod expres mentionat. Raportul de cauzalitate se defineste a fi acel raport
in care doua fenomene interactioneaza si in care un fenomen - cauza
precede si determina sau genereaza in mod obiectiv alt fenomen - efect.
Raportul cauzal reprezinta un raport obiectiv, in sensul ca fenomenul - cauza
determina prin forta lui un alt fenomen numit efect. Acest raport de
cauzalitate determinat printr-o legatura de determinare, de cauzare intre
doua fenomene, difera si exclude orice similitudine cu o legatura de
interdependenta, raport in care un fenomen depinde de un alt fenomen;
raportul cauzal nu se confunda nici cu un raport de conditionare - in cadrul
caruia un fenomen favorizeaza un alt fenomen - si nici un raport intamplator,
incidentul in care un fenomen intarzie sau alerteaza aparitia altui fenomen.
Raportul de cauzalitate in sfera faptelor materiale, se stabileste intre
fenomene precis determinate, fiind astfel necesara o examinare prealabila a
termenilor relatiei amintite, adica a actiunii voluntare ca izvor de efecte in
realitatea obiectiva si a rezultatului privit ca produs sau urmare a unei
asemenea manifestari.
Relatia cauzala, presupune de asemenea, existenta unor conditii in
ambianta carora are loc actiunea cauzei si geneza efectului. In ceea ce
priveste raportul de cauzalitate, acesta exista si atunci cand activitatea
culpoasa a faptuitorului se suprapune peste activitatea altei persoane, fiind
suficient ca aceasta activitate sa se inscrie printre cauzele care au
determinat rezultatul. In acest sens, in practica judiciara, s-a decis de
exemplu ca intre activitatea medicului care din culpa nu si-a indeplinit in
mod corespunzator obligatiile sale profesionale si moartea victimei, internata
in urma unei lovituri de cutit, care i-a fost aplicat de o alta persoana exista
un raport de cauzalitate, deoarece in speta, activitatea medicului are valoare
cauzala, contribuind, alaturi de activitatea autorului la producerea
rezultatului[67].
Deci, raportul de cauzalitate va exista chiar daca intre actiunea
(inactiunea) si rezultatul produs s-au interpus alte imprejurari (forte fizice,
actiune culpabila sau fortuita a altor persoane).
28

Interferenta a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni apartinand

unor persoane diferite, dar toate in stransa legatura cu rezultatul, constand
din moartea prin imprudenta a unei persoane se intalneste destul de
frecvent in traficul rutier si in accidentele de munca (spre exemplu,
coliziunea a doua autovehicule, manuirea de catre mai multe persoane a
unui dispozitiv periculos, etc.). In situatiile de acest fel contributiile mai
multor persoane la producerea rezultatului se ordoneaza succesiv intr-un
lant cauzal; desi toate aceste contributii se produc simultan, nu toate au in
mod egal capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs, fie ca unele
sunt mult prea indepartate de rezultat, fie ca nu apar eficiente.
Se face distinctia dintre cauze principale si secundare, cauze directe si
indirecte. Pluralitatea de cauze se poate infatisa fie sub forma unui concurs
de cauze concomitente, cand doua sau mai multe cauze actioneaza
independent sau cand doua sau mai multe cauze laolalta determina efectul,
fie sub forma unui concurs de cauze succesive, cand fiecare cauza determina
un efect care la randul sau determina un altul. Rezultatul infractional se
poate produce fie in urma actiunii directe a subiectului, fie prin mijlocirea
altor forte pe care subiectul le foloseste in vederea comiterii faptului[68].
Cauza precede efectul, este anterioara acestuia pentru a-l putea
produce, iar efectul urmeaza intotdeauna cauzei. Fenomenele obiective desi
se deduc unele din altele, dezvoltarea lucrurilor duce la o noua stare, la
schimbari calitative. Aceasta se explica prin faptul ca efectul constituie in
exclusivitate un produs, un rezultat al cauzei, insumand in continutul sau
alaturi de aceasta si contributia nenumaratelor conditii, care au actionat
concomitent cauzei si au transmis in parte sau in totalitate asupra efectului,
insusirile lor.
In consecinta efectul prezinta un plus de continut in raport cu cauza
cuprinzand si totalitatea circumstantelor care favorizeaza actiunea cauzelor,
incat numai aceste mai multe cauze impreuna, contin efectul complet si nu
acel prim dat care este declarat drept cauza[69]. In cazul infractiunii de
lipsire de viata din imprudenta, efectul il constituie, moartea unei persoane,
astfel ca spre deosebire de cauza, efectul poate fi in majoritatea cazurilor
bine cunoscut si doar in situatii de exceptie determinarea caracteristicilor
sale comporta dificultati obiective.
Alte elemente ale laturii obiective, cum ar fi timpul si locul comiterii
infractiunii de lipsire de viata din imprudenta, nu au relevanta deosebita
pentru calificarea actiunii sau inactiunii faptuitorului.
Latura subiectiva a infractiunii

Prin latura subiectiva a infractiunii se intelege atitudinea psihica a

infractorului formata din stari intelective (atitudinea constiintei), starile
afective si volitive, precum si atitudinea psihica ce precede si insoteste fapta
infractionala si urmarile ei.

29

Prin urmare, in cazul comiterii infractiunii de lipsire de viata din

imprudenta nu se poate concepe o latura fara cealalta, atat latura obiectiva
cat si cea subiectiva constituind o unitate. Stabilirea comiterii de catre o
persoana a actiunii sau inactiunii si urmarea socialmente periculoasa
presupune necesitatea constatarii ca acestea au fost precedate si insotite de
procese psihice specifice infractiunii.
Existenta vinovatiei penale implica cu necesitate alaturi de factorul
volitiv (vointa faptuitorului) si existenta unui factor intelectiv (de cunoastere)
situatie in care persoana care savarseste infractiunea de lipsire de viata din
imprudenta, poate ori trebuie sa-si reprezinte rezultatul faptei sale, avand
fata de aceasta reprezentare sau prevedere o anumita atitudine.
Lipsirea de viata prin imprudenta, dupa cum o arata si denumirea
infractiunii, se savarseste din culpa (imprudenta), in ambele ei forme:
neglijenta criminala (culpa simpla) si increderea exagerata in sine (culpa cu
previziune - usurinta, temeritatea). Latura subiectiva constituie elementul
principal la incadrarea juridica a faptei persoanei vinovate de savarsirea
infractiunii de lipsire de viata din imprudenta.
Se considera lipsire de viata din imprudenta prin forma de neglijenta
criminala, fapta in care vinovatul nu a prevazut posibilitatea survenirii
mortii victimei ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale, desi trebuia si putea
sa o prevada[70].
Exemple semnificative pot fi:
persoana face ordine in curte si arunca peste gard anumite
obiecte grele, iar intamplator loveste in cap un copil, care, in urma vatamarii
grave a integritatii corporale ce i s-a cauzat, moare pe loc;
o persoana, in cursul unui scandal, impinge o alta persoana, care
cade si intamplator se loveste cu capul de un corp ascutit si, ca rezultat al
vatamarii grave a integritatii corporale, survine moartea acesteia.
Se considera lipsire de viata din imprudenta prin forma de incredere
exagerata in sine, atunci cand vinovatul prevede ca actiunea sau inactiunea
sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera in mod usuratic ca
o va evita. Consideratia faptuitorului precum ca moartea victimei ar fi putut
fi evitata presupune intotdeauna un calcul referitor la o circumstanta
concreta, care ar putea, dupa parerea persoanei vinovate, sa impiedice
survenirea mortii victimei. Asemenea circumstante ar putea fi: anumite
calitati ale sale[71], speranta in actiunile altor persoane care vor impiedica
survenirea consecintelor fatale, speranta in fortele naturii care vor fi
favorabile faptuitorului pentru a putea evita decesul victimei.
Exemple semnificative sunt acelea in care:

30

 un ostas, manuind arma, nu na fost atent, nu a verificat si nici

nu a observat ca in teava a mai ramas un cartus si, apasand pe tragaci, a
traumat mortal victima;
o persoana fiind la vanatoare a tras cu pusca intr-un tufis unde a
fugit animalul pe care il vana, dar a nimerit un alt vanator, care a decedat;
o persoana cu arma incarcata a cazut jos si arma s-a descarcat,
provocand moartea altei persoane;
un medic administreaza intamplator pacientului o substanta
toxica in loc de medicamentul prescris si bolnavul decedeaza;
un luntras, pe timp de furtuna, pe propriul sau risc, transporta
persoane si, din cauza conditiilor nefavorabile, luntrea se rastoarna si
oamenii se ineaca.
De mentionat ca dispozitiile art.149 din codul penal al Republicii Moldova
contureaza mai multe norme penale care califica drept consecinta criminala
decesul persoanei din imprudenta.
Cele mai frecvent intalnite sunt normele penale prevazute de:
- art.151 alin.4 C.pen. vatamarea intentionata grava a integritatii corporale
sau a sanatatii: actiunile prevazute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat
decesul victimei, se pedepsesc cu inchisoare de la 10 la 15 ani;
- art.159 alin.2 lit.c C.pen. provocarea ilegala a avortului: aceeasi
actiune care a provocat din imprudenta decesul victimei;
- art.160 alin.3 lit.c C.pen. efectuarea ilegala a sterilizarii chirurgicale:
actiunile prevazute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenta
decesul pacientului;
- art.162 alin.2 lit.b C.pen. neacordarea de ajutor unui bolnav: aceeasi
fapta care a provocat din imprudenta decesul bolnavului;
- art.164 alin.3 lit.b C.pen. rapirea unei persoane: actiunile prevazute la
alin.(1) sau (2), care au cauzat din imprudenta o vatamare grava a
integritatii corporale sau a sanatatii ori decesul victimei;
- art.171 alin.3 lit.e C.pen. violul: care a provocat din imprudenta decesul
victimei;
- art.216 lit.b C.pen. producerea (falsificarea), transportarea, pastrarea
sau comer-cializarea produselor (marfurilor) periculoase pentru viata sau
sanatatea consumatorilor: daca aceasta a provocat decesul persoanei;
- art.224 alin.3 lit.b C.pen. incalcarea regulilor de circulatie a substantelor,
materialelor si deseurilor radioactive, bacteriologice sau toxice: actiunile
31

prevazute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenta decesul

persoanei;
- art.264 alin.3 lit.b C.pen. - incalcarea regulilor de securitate a circulatiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport de catre persoana care conduce
mijlocul de transport: actiunea prevazuta la alin.(1), care a provocat
decesul unei persoane si alin.5 actiunea prevazuta la alin.(1), care a
cauzat decesul a doua sau mai multor persoane;
- art.278 alin.3 lit.b C.pen. terorismul: actiunile prevazute la alin.(1) sau
(2) soldate cu decesul unei persoane din imprudenta.
In aceste cazuri, calificarea corecta a faptei se bazeaza pe regula prevazuta
de art.116 C.pen. moldovean, care recunoaste art.149 C.pen. ca norma
generala, iar articolele mentionate mai sus ca norme speciale, si, prin
urmare, raspunderea penala va surveni numai potrivit normelor speciale. De
aratat este si faptul ca sanctiunile prevazute de normele speciale sunt mai
severe decat in cazul normei generale indicate in art.149 C.pen. moldovean.

Forme, modalitati, sanctiuni

a) Forme:
Momentul consumarii infractiunii de lipsire de viata din imprudenta este cel al producerii
rezultatului, respectiv decesul victimei, data savarsirii fiind insa aceea a savarsirii faptei. Deoarece la
infractiunile din culpa nu se poate vorbi despre o rezolutie infractionala care sa fie pusa in executare si
eventual pregatita, nu exista forme imperfecte, si rezulta astfel ca la infractiunea de lipsire de viata
din imprudenta, tentativa nu este posibila.
b) Modalitati:
Majoritatea infractiunilor din acest grup prezinta mai multe modalitati normative in raport de
modul in care se infatiseaza actiunea sau inactiunea incriminata, carora le pot corespunde in concret o
varietate de modalitati de fapt de care se va tine seama la individualizarea judiciara a pedepsei.
Varianta agravanta:

In calitate de unica circumstanta agravanta a infractiunii analizate, se

considera lipsirea de viata din imprudenta a doua sau a mai multor
persoane[72]. Sintagma lipsirea de viata din imprudenta a doua sau mai
multe persoane presupune ca actiunile faptuitorului au fost cuprinse prin
unitatea intentiei si au fost savarsite, de regula, concomitent. Pentru
existenta acestei circumstante agravante, se cere survenirea mortii a doua
sau a mai multor persoane, deoarece agravanta se refera numai la rezultatul
produs. In cazul in care, drept urmare a faptei savarsite din imprudenta a
decedat numai o persoana si alteia i-au fost provocate vatamari ale
integritatii corporale, actiunile faptuitorului se vor califica in temeiul art.149
C.pen., in concurs cu art.157 C.pen., care prevede raspunderea penala
pentru vatamarea grava ori medie a integritatii corporale sau a sanatatii,
cauzate din imprudenta. Imprejurarea agravata privitoare la pluralitatea de
victime priveste cazul omorului savarsit asupra a doua sau mai multe
persoane prin aceeasi actiune. Daca actiunea indreptata impotriva mai
32

multor persoane nu a avut ca rezultat decat uciderea unei singure victime nu

va exista imprejurarea agravanta a pluralitatii de victime.
Consideratiile care l-au determinat pe legiuitor sa faca din pluralitatea
victimelor o imprejurare ce circumstantiaza omorul intentionat (art.145
alin.2 lit.g din codul penal moldovean) au dus si la prevederea aceleiasi
imprejurari ca modalitate agravata a infractiunii de lipsire de viata din
imprudenta. Pericolul social foarte ridicat al faptei deriva din numarul
persoanelor ucise si din temerea pe care o inspira persoana faptuitorului.
Daca uciderea unei persoane constituie ea insasi o fapta grava este firesc ca
uciderea mai multor persoane sa constituie o fapta deosebit de grava care
prezinta un grad de pericol social sporit.
Prin urmare, aceasta forma agravanta generala, comuna tuturor
formelor si modalitatilor omorului din culpa, constituie o infractiune
complexa care absoarbe in componenta sa intr-o infractiune unica, concursul
real pe care l-ar prezenta fapta unica prin care s-a cauzat pluralitate de
victime. Se va aplica in acest caz o pedeapsa unica, care insa va reflecta prin
sporul adaugat deosebitul pericol social pe care-l prezinta pentru societate
atat fapta cat si persoana autorului.
Nu intereseaza daca s-a produs din culpa simpla ori din culpa
profesionala ori daca autorul s-a aflat in stare de ebrietate, in raport de
situatiile de mai sus vor diferi limitele legale de pedeapsa, si este gresit ca in
astfel de cazuri sa se retina un concurs de infractiuni de ucidere din culpa
daca decedeaza mai multe persoane.
c) Sanctiuni:
Luand in consideratie importanta deosebita a dreptului la viata al
omului, legiuitorul a amplasat norme juridico-penale, care prevad pedepse
penale pentru infractiuni contra vietii persoanei, intre primele capitole ale
partii speciale a codului penal al Republicii Moldova, dupa capitolul
Infractiuni contra pacii si securitatii omenirii, infractiuni de razboi. In
capitolul Infractiuni contra vietii si sanatatii persoanei, legiuitorul a
prevazut 6 norme juridico-penale. Pentru a sintetiza o notiune generala a
infractiunii contra vietii persoanei, legiuitorul le-a divizat in doua
categorii: infractiunile de omor care prevad faptele de privare intentionata
de viata a persoanei si infractiunile de lipsire de viata care prevad fapte de
privare de viata la dorinta persoanei muribunde, din imprudenta sau de
suicid.
Astfel, atat infractiunea de omor intentionat (art.145 Cod penal
moldovean) cat si infractiunea de lipsire de viata din imprudenta (art.149
Cod penal moldovean) prin rezultatul pe care il produc suprimare vietii
unei persoane, precum si periclitarea securitatii relatiilor sociale, prezinta
aceeasi gravitate. Cu toate acestea, din punct de vedere al laturii subiective,
intre cele doua infractiuni intervin esentiale deosebiri, lipsirea de viata din
imprudenta fiind o infractiune neintentionata spre deosebire de omorul
intentionat, care se comite numai cu intentie.
33

In forma sa simpla, infractiunea se pedepseste cu inchisoarea de pana

la 3 ani, iar agravanta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 6 ani.
Aspecte procesuale

Actiunea penala pentru infractiunea de lipsire de viata din imprudenta

se pune in miscare din oficiu. Regulile de competenta si de procedura sunt
cele obisnuite.
Urmarirea penala se efectueaza de organele de cercetare ale politiei,
asa cum rezulta si din art.266 C.pr.pen. moldovean organul de urmarire
penala al Ministerului Afacerilor Interne efectueaza urmarirea penala pentru
orice infractiune care nu este data prin lege in competenta altor organe de
urmarire penala sau este data in competenta lui prin ordonanta
procurorului, iar judecata in prima instanta se face de judecatorie, conform
art.36 din C.pr.pen. moldovean Judecatoria judeca in prima instanta
cauzele penale privind infractiunile prevazute de Partea speciala a Codului
penal, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante, precum
si demersurile si plingerile impotriva hotaririlor si actiunilor organului de
urmarire penala, examineaza chestiuni legate de executarea sentintei si alte
chestiuni date prin lege in competenta sa.
In cauzele penale privitoare la savarsirea infractiunii de lipsire de viata
din imprudenta este necesara efectuarea unei constatari medico-legale
pentru a se stabili cauzele mortii conform art.139 C.pr.pen. moldovean in
cazul in care exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de
schimbare a unor situatii de fapt si este necesara explicarea urgenta a unor
fapte sau circumstante ale cauzei, organul de urmarire penala sau instanta
de judecata poate folosi cunostintele unui specialist dispunind, la cererea
partilor, iar organul de urmarire penala si din oficiu, efectuarea constatarii
tehnico-stiintifice sau medico-legale., iar daca nu s-a intocmit un raport
medico-legal, este obligatoriu efectuarea unei expertize medico-legale,
conform art.143 C.pr.pen. moldovean
Expertiza se dispune si se efectueaza, in mod obligatoriu, pentru
constatarea:
1) cauzei mortii;
2) gradului
integritatii corporale;

de

gravitate

si

caracterului

vatamarilor

3) starii psihice si fizice a banuitului, invinuitului, inculpatului in cazurile in care apar indoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la
capacitatea lor de a-si apara de sine statator drepturile si interesele legitime
in procesul penal;
4) virstei banuitului, invinuitului, inculpatului sau partii
vatamate - in cazurile in care aceasta circumstanta are importanta pentru
cauza penala, iar documentele ce confirma virsta lipsesc sau prezinta dubiu;
34

5) starii psihice sau fizice a partii vatamate, martorului daca

apar indoieli in privinta capacitatii lor de a percepe just imprejurarile ce au
importanta pentru cauza penala si de a face declaratii despre ele, daca
aceste declaratii ulterior vor fi puse, in mod exclusiv sau in principal, in baza
hotaririi in cauza data;
6) altor cazuri cind prin alte probe nu poate fi stabilit adevarul
in cauza,
si art.144 C.pr.pen. R.M. considerind ca este necesara efectuarea
expertizei, organul de urmarire penala, prin ordonanta, iar instanta de
judecata, prin incheiere, dispune efectuarea expertizei. In ordonanta sau in
incheiere se indica: cine a initiat numirea expertizei; temeiurile pentru care
se dispune expertiza; obiectele, documentele si alte materiale prezentate
expertului cu mentiunea cind si in ce imprejurari au fost descoperite si
ridicate; intrebarile formulate expertului; denumirea institutiei de expertiza,
numele si prenumele persoanei careia i se pune in sarcina efectuarea
expertizei.

35

Concluzie:
Dupa cele analizate de mine mai amplu in acest raport am dedus o
serie de momente care necesita o atentie sporita cind vine vorba de a da o
apreciere juridica unei fapte prejudiciabile.Calificarea infraciunii ne rspunde
la ntrebarea sa svrit sau nu infraciunea. Reieind din aceasta, devine
evident importana pe care o are aceast noiune n tiina dreptului penal.
Pentru ct de corect va fi calificat fapta prejudiciabil svrit depinde i
viitorul curs al cauzei penale i echitatea pedepsei. n cazul unei calificri
incorecte se ncalc principul legalitii, echitii i vinoviei de aceea e
foarte important de a nelege esena calificrii infraciunii pentru a nu face
erori n aplicarea normelor juridice .
In dreptul penal calificarea infraciunii constituie o premiz,
etap, condiie absolut necesar pentru aplicarea normelor juridico-penal,
adic ai da faptei prejudiciabile apreciere juridic adecvat, invocnd norma
juridico-penal din codul penal . Aici se are n vedere att dispoziiile prii
speciale ct i celei generale. Cu toate acestea n literatura de specialitate se
ntlnesc i constatri ce derog de la regulile generale i neglijeaz legtura
indisolubil ntre partea special i general a dreptului penal .
Unii autori susin c calificarea infraciunii este aplicarea normei
speciale n rezultatul stabilirii corespunderii semnelor unei fapte
prejudiciabile i elementele unei infraciuni concrete prevzut de un articol
din partea special a codului penal.
Metodele prin care se efectueaz calificarea faptei prejudiciabile nu
influeneaz la coninutul i esena calificarea infraciunii, sau vom
suprapune asemenea fapte i semnele componenei de infraciune sau
comparndu-le pe acestea, n ambele cazuri noi trebuie s stabilim dac se
conin n cazul concret semnele componenei de infraciune indicate n lege
sau s introducem fapta n tiparul legi.Pentru a obine acest rezultat
calificarea trebuie s fie ntemeiat, adic s se bazeze pe fapte stabilite n
lege, exact adic s aib trimitere nu la un articol anumit ci la aliniatul n
care aceast infraciune este descris n detaliu i n sfrit deplin adic s
aib trimitere la toate normele juridice n care sunt stipulate infraciunile
svrite.

36